Javrele de papistasi de la Roma, vin cu mascatii sa evacueze o manastire ORTODOXA!

În judeţul Satu Mare, biserica Ortodoxă şi Greco-Catolică au înregistrat până în prezent peste 30 de dispute. Miza acestor procese o reprezintă cererile de retrocedare a lăcaşelor de cult, formulate de prelaţii greco-catolici. Până în prezent, sentinţe definitive şi irevocabile au fost pronunţate doar în cazul câtorva biserici. Este şi cazul mănăstirii de la Bixad. Un conflict a izbucnit deja la Bixad, unde Biserica Greco-Catolică a obţinut sentinţe de executare silită a terenurilor şi clădirilor Mănăstirii. Spiritele sunt extrem de încinse între săteni, pentru că în orice clipă sentinţele ar putea fi puse în aplicare.  Printr-o hotărâre de guvern, dată de Guvernul Petre Roman, Bisericii greco-catolice îi este atribuită clădirea Preventoriului Bixad şi terenul aferent. Acea hotărâre de Guvern a stat la baza sentinţelor date mai târziu de diferite instanţe de judecată. Astfel că după ce aceste sentinţe vor fi puse în executare, călugării şi preoţii vor trebuie să evacuzeze clădirile. „Ortodocşii au venit vineri cu securi aici şi au stat toată ziua, crezând că va veni executorul şi ne va scoate. Situaţia este una extrem de tensionată“, a declarat arhimandritul Emanuil Rus.

Terenurile şi clădirile vor fi executate silit

Între Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică şi Mănăstirea Ortodoxă Română de la Bixad se poartă procese de ani buni de zile. Biserica greco-catolică a obţinut o sentinţă defitinivă şi irevocabilă privind revendicarea terenurilor şi construcţiilor Mănăstirii Bixad. Din cauza presiunilor locale, dosarele aflate de ani de zile pe rolul instanţelor locale sătmărene au influenţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să le strămute la Mehedinţi şi Craiova, unde s-au acordat sentinţele defitinive şi irevocabile.

În sentinţa nr.341/2011 a Curţii de Apel Craiova este specificat faptul că Biserica Ortodoxă Română este obligată să-i lase greco-catolicilor construcţia cu destinaţie de Preventoriu pentru copii hadicapaţi  şi construcţia cu destinaţie spaţiu pentru activităţi specifice ale copiilor internaţi în preventoriu. Cu alte cuvinte biserica greco-catolică ar urma să fie pusă în posesie cu terenul aferent curţii Mănăstirii Bixad precum şi cu cele două clădiri. Trebuie menţionat faptul că Biserica Mănăstirii Bixad, situată în mijlocul terenul ce urmează a fi dat greco-catolicilor rămâne theoretic în posesia Bisericii. Practic însă este imposibil, deoarece terenul de sub biserică este al Greco-catolicilor. Zilele următoare, executorul judecătoresc va pune în executare decizia Curţii de Apel Craiova. O sentinţă asemănătoare a fost pronunţată şi de Tribunalul Mehedinţi, Prin sentinţa civilă nr.180/2011 a Tribunalului Mehedinţi este specificat că Biserica Ortodoxă Română este obligată  să lase Episcopiei Române unită cu Roma suprafaţa de 10.908 mp de teren de la Bixad.

Evreul Nicolae Steinhard, călugărit în secret de stareţul Mănăstirii Bixad

Mănăstire Bixad, din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, este una dintre cele mai importante bastioane ortodoxe din nordul Ardealului. Biserica şi curtea de piatră a mănăstirii au fost ridicate în 1770, fiind sfinţite un an mai târziu. În timp, aşezământul a fost reorganizat şi a funcţionat ca lăcaş monahal greco-catolic, până în 1948, însă, din 1954, a fost închis, clădirile transformate în casă de odihnă pentru mineri, apoi în preventoriu pentru copiii care aveau părinţii bolnavi de TBC. A urmat o perioadă de degradare cumplită, de se putea trece dintr-o parte în alta prin biserică, pentru ca în 1981, Ceauşescu să aprobe restaurarea monumentului istoric, care a intrat în posesia ortodocsilor. Lăcaşul a găzduit, încă din timpuri primordiale, personaje şi întâmplari extraordinare. Emanoil Rus, stareţul mănăstirii Bixad încă din anul 1990, este un personaj ieşit din comun. În anii ’80, pe când era călugar la mănăstirea Rohia, acesta a făcut două gesturi care-l puteau costa libertatea şi chiar viaţa: în 1980 l-a călugarit, în mare taină, împreună cu părintele- stareţ Serafim Man, pe scriitorul Nicolae Steinhardt, stabilit la mănăstirea Rohia, iar ulterior i-a ascuns de securitate, până după revoluţie, manuscrisul operei sale de capatâi, “Jurnalul Fericirii”. Locul ales a fost tocmai în cupola de la intrare a mănăstirii, într-un vas de expansiune a încălzirii centrale, loc unde nici nu le-a trecut prin cap securiştilor că-l vor putea găsi atunci când au organizat o percheziţie de amploare în mănăstirea Rohia. Nicolae Steinhardt a ajuns prima oară la Mănăstirea Rohia în anul 1971, iar din 1977 a rămas acolo definitiv şi s-a apucat de reorganizarea bibliotecii. În paralel, Steinhardt rescria „Jurnalul fericirii”, manuscrisul original fiindu-i confiscat de comunişti în 1969.

 

A mântuit-o o bucățică de anaforă

Istorioara pe care am să v-o povestesc este adevărată, cu toate datele greu de crezut pe care le conține. S-a petrecut la începutul lui Decembrie 2007. Preocupările și grijile vieții de zi cu zi m-au doborât în acea vreme, dar mai ales niște probleme familiale mi-au pricinuit o mare supărare. Ca să mă consolez, îmi spuneam că viața le are și pe acestea. Însă ceea ce am simțit în acea dimineață a fost pentru mine – așa gândeam eu – decisiv. Din ziua precedentă avea niște restanțe de rezolvat și mai ales economice, care mi-au pricinuit multă supărare și m-au stresat mult. Am mers la casieria personalul de serviciu unde lucrez și am scos suma unui împrumut de 20.000 euro, pentru a achita datoria la banca, care-mi scosese la licitație casa de la țară și voiau să-i pună sechestru. Eram foarte mâhnită, pentru că această casă s-a făcut cu multă trudă și în fiecare vară mergeam acolo cu copii și ne petreceam concediul. Nu voiam sub nici un motiv s-o pierd, deși financiar eram într-o situație dificilă, căci mă bazam numai pe salariul ce-l aveam. În cele din urmă am cerut acest împrumut, pentru care îmi țineau lunar 250 euro din salariu. De îndată ce am luat banii numerar, am mers la bancă și am trimis 6.000 euro la un unchi, care s-a pus garant ca să nu-mi confiște casa, iar ceilalți 14.000 voiam să-i pun într-un cont în bancă, pe care încă nu-l aveam. Dar până să termin toate formalitățile, banca a închis. Și astfel m-am gândit să las banii, cu toate hârtiile așa cum erau, în mașină, în buzunarul de la ușa șoferului. Cine să umble acolo? De altfel, dis-de-dimineață aveam să merg să-i depun. Niciodată nu am pierdut ceva din mașină. Am pus așadar banii și hârtiile într-un plic din cele ale serviciilor publice, în care casierița ne dădea salariul în fiecare lună. Deși nu eram de acord cu aceste plicuri, considerând modul acesta învechit, totuși eu le păstram pentru a le folosi la nevoie. Poate vă obosesc cu aceste amănunte, însă veți vedea mai departe de ce le menționez. În acea dimineață am pornit să merg la bancă pentru a depune banii. De obicei parcam mașina la parterul blocului unde locuiam, însă în acea seară am parcat-o puțin mai departe de bloc, pentru că cineva îmi ocupase locul meu de parcare. Am mers acolo unde o parcasem de cu seară, într-un loc sigur, însă mașina nicăieri. Când am văzut, mi s-au tăiat picioarele. Nu era cu putință. Nimeni dintre vecini nu s-a plâns vreodată de furturi. Era un loc liniștit. Eram gata să înnebunesc. Nu era numai mașina pe care o pierdusem – cum să merg la serviciu, cum să-l duc pe fiul meu la școală, nu avem nici bani ca să cumpăr altă mașină -, dar erau și cei 14.000 euro pe care-i lăsasem în ea. Eram gata să-mi pierd mințile. Pe lângă aceasta și casa aveam s-o pierd, de vreme ce nu apucasem să depun banii în bancă. Și banii și mașina și cei 250 de euro reținuți din salariu pentru acest împrumut. Mă pierdusem cu totul, nu puteam respira și mă îngălbenisem. M-am întors acasă și m-am așezat pe un scaun amorțită cu totul. Acum ce să fac? Sun imediat la 100 și declar furtul.

– Ce să vă spun, doamnă, mi-a răspuns de la celălalt capăt polițistul. În Atena, în fiecare zi, se fură 100 de mașini. Vom da datele la mașinile de patrulare și dacă sunteți norocoasă… Mergeți și la secția de poliție și faceți reclamație.

Toate erau negre… Merg la secția de poliție din zona noastră și acolo aceleași cuvinte. Un tânăr polițist mi-a adus o sticlă cu apă – cum m-o fi văzut tânărul? – și mi-a spus:

– Liniștiți-vă! Poate o veți găsi…

M-am întors acasă și așteptam. Am început să mă gândesc la cele întâmplate. „Cum s-a întâmplat asta? De ce să-mi dea Dumnezeu o astfel de încercare?”. Atunci mi-a venit în minte un cuvânt, pe care mi l-a spus un stareț cuvios, când am mers să mă spovedesc. În acea vreme eram foarte mâhnită și neliniștită pentru copiii mei, pentru viața mea… Plângeam și vorbeam… Atunci bătrânul mi-a spus:

– Nu plânge! Dumnezeu ne dă încercările cu un anumit scop. El este Părintele nostru și Își iubește copiii. Vrea binele nostru și de aceea trebuie să avem încredere în El. Are motive, de vreme ce le trimite pe toate acestea. Nu plânge! Este păcat, căci astfel arăți că nu ai încredere în El. Să-ți faci rugăciunea ta și să te lași cu încredere în voia Sa.

Eu însă sunt un om care trăiește în lume. Desigur, caut cărările duhovnicești, dar credința mea este foarte mică. Mi-am adus aminte de aceste cuvinte ale Starețului și m-am gândit din nou la cele petrecute, însă altfel decât mai înainte. „Pentru ce motiv se întâmplă toate acestea? Cu siguranță este un oarecare motiv pentru care Dumnezeu ne trimite încercările”. Însă am cugetat astfel pentru puțin, căci apoi m-a stăpânit din nou deznădejdea. M-am întors iarăși la cuvintele Starețului… Și deodată mi-am adus aminte că atunci îmi dăuse o rugăciune ca s-o citesc în momentele mele grele, dar… și în cele bune, precum spunea. Am căutat peste tot. Trecuseră de atunci vreo 8-9 ani. În cele din urmă am găsit-o, nu o aruncasem. Am citit-o de mai multe ori. Era Rugăciunea Părinților de la Optina. Peste puțin timp am sunat din nou la 100, dar nimic. S-a făcut amiază și copiii s-au întors de la școală. Le-am spus cele întâmplate. S-au mâhnit și ei mult. Eram deznădăjduită, însă înlăuntrul meu am început să conștientizez că trebuie să primesc cele care se întâmplă în viață, să am încredere în Dumnezeu. Am făcut-o însă de nevoie, de vreme ce altceva nu puteam să fac. În același timp cuvântul starețului se tot mărea în mintea mea: „Toate se fac pentru un scop”… „Toate se fac pentru un scop…” „De aceea trebuie să mă gândesc care este acel scop”, mi-am spus în sinea mea, de vreme ce aceasta era ferma mea tactică: pe toate să le explic. Dar unele erau mai presus de puterea mea de înțelegere. A trecut ziua telefonând, rugându-mă, gândindu-mă.

Pe la 11.30 seara sună telefonul.

– Doamnă, suntem de la secția de poliție din Kato Patision. Aveți o mașină albă, marca cutare, numărul cutare?

Inima era aproape să-mi sară din piept. Îndată le-am răspuns:

– Da. Ce s-a întâmplat? Avem aici două persoane care aveau mașina dvs. I-am oprit pentru control și am găsit carnetul de șofer și toate actele dvs. Veniți imediat!

Am alergat într-un suflet acolo. Erau doi tineri, care stăteau cu capetele plecate.

– Doamnă, ce aveați în mașină în afară de actele dvs.?, m-a întrebat șeful secției de poliție.

– Bani, domnule.

– Câți?

– 14.000 de euro.

– Bine, doamnă, lăsați atâția bani în mașină?

Ce să-i spun? Avea dreptate. Atunci scoate din sertarul biroului său un plic, plicul serviciului nostru, în care pusesem banii și-mi spune:

– Numărați-i!

Mi s-au tăiat picioarele. Era cu putință să se întâmple așa ceva? Am început să număr banii. Erau toți. Nu lipsea nici un euro. „Nu este cu putință”, mi-am spus din nou. „Cum s-a întâmplat asta?”. Atunci polițistul îi întreabă pe tineri:

– Ce s-a întâmplat, băieți, de nu ați umblat la bani? Nu i-ați găsit?

– Nu, răspunde unul dintre ei. Ba, am găsit plicul, însă nu l-am deschis.

– De ce?, i-a întrebat polițistul.

– Așa cum căutam în bordul mașinii, am găsit carnetele de șofer ale doamnei și ale copiilor ei, permisul de conducere și un plic identic cu cel în care erau banii, în care era o bucățică de pâine uscată, din cea care se dă la Biserică.

– Anaforă se numește, îl corectează celălalt tânăr.

– Da, anaforă. Și așa cum căutam, am găsit în buzunarul din ușa șoferului și acest plic, dar ne-am spus că și acesta va fi având anaforă în el ca și celălalt. Se vede că proprietara mașinii este vreo bisericoasă, ne gândeam. Și astfel nu l-am deschis.

Am rămas cu toții fără glas. S-au adunat toți polițiștii în jurul nostru și priveau uimiți. Nimeni nu spunea nimic. Nu o să vă mai obosesc cu alte amănunte. Peste puțin au venit părinții tinerilor. Erau niște oameni buni. Am retras reclamația și m-am întors acasă. Acasă m-a așteptat altă surpriză. Copiii mei nu credeau că s-a putut întâmpla așa ceva. Cum de a rămas mașina intactă, cu atâția bani în ea? Numai benzina se terminase. Era ceva nemaiîntâlnit. Adică o bucățică de anaforă a putut schimba cursul unor evenimente neprevăzute. Căci dacă ar fi găsit banii, cu siguranță lucrurile ar fi decurs altfel. Dar nu-mi puteam aminti când am pus anafora acolo. Foarte rar umblam acolo în bord. Cred că anafora o aveam din vară, când am mers pe la vreo mănăstire. Dar cum am pus-o în plic, nu-mi aduc aminte. Toate acestea m-au făcut să văd altfel viața. Să văd cu alți ochii tot ce se întâmplă și să primesc cu respect sau chiar cu recunoștință cele rele, care mi se întâmplă în viață. Cazul acesta a fost o pricină pentru a fi influențați pozitiv mulți oameni. Prima am fost eu. Apoi copiii mei, care de obicei mă contraziceau referitor la aceste lucruri. Acum însă mereu mă întreabă despre subiecte duhovnicești. Cel mic, care a terminat liceul, anul acesta a postit pentru prima oară. În acea vreme participam la un program de studii post liceale. Și fiindcă în acea zi nu am mers la cursuri, i-am explicat profesorului ce se întâmplase. A doua zi, când i-am spus ce s-a întâmplat mai departe, a clătinat gânditor din cap și m-a îndemnat să merg să mă împărtășesc, lucru ce l-am făcut, mai ales că se apropia praznicul Sfântului Nicolae. E de prisos să mai spun că atunci când am povestit tuturor celor de la serviciu ceea ce mi se întâmplase, mă priveau cuprinși de uimire. Mama unuia dintre cei doi tineri care-mi furaseră mașina, mi-a telefonat puțin după Nașterea Domnului și mi-a spus că fiul ei i-a cerut să postească și să meargă să se împărtășească, pentru că, spunea el, i-a făcut mare impresie întâmplarea cu anafora și că nu a avut consecințe negative această faptă rea a lui, pentru care s-a pocăit cu amar. Colegii mei, auzind despre acest lucru, unii nu i-au dat mare importanță, alții însă mi-o amintesc mereu și mă întreabă adeseori dacă există puteri deasupra noastră care ne rânduiesc viața. Acest fapt m-a făcut să mă apropii mai mult de o prietenă a mea, care mă ajută să merg pe calea cea duhovnicească cu pași din ce în ce mai siguri. Acele cuvinte ale Starețului, cuvintele rugăciunii mi le amintesc totdeauna, nu numai la cele grele, ci și la cele ușoare. Ea s-a întipărit în mintea și inima mea și de atunci o șoptesc adeseori, aproape în fiecare zi. „Doamne, în situațiile neprevăzute nu mă lăsa să uit că toate sunt îngăduite de Tine. Învață-mă să primesc cu neclintită convingere că nimic nu se întâmplă fără să știi Tu… Doamne, dă-mi putere să sufăr osteneala zilei acesteia pe toată durata ei. Îndreptează-mi voința și învață-mă să mă rog, să cred, să rabd, să iert și să iubesc. Amin”.

În rutina de zi cu zi mintea omului nu mai gândește ce-l poate aștepta a doua zi și ce lucru i se poate întâmpla.

 

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.

 

SCRISOARE CATRE PROTESTANTI (SECTANTI)

Vă rog să citiți cu atenție această scrisoare adresată eterodocșilor extrasă din cartea “SINGUR ORTODOXIA” scrisă de Pr. Arsenie Papacioc. O carte foarte bună – RECOMAND !!!

Voi protestantii si neoprotestantii, nu mai sunteti membri ai bisericii lui Hristos, caci nu mai aveti continuitate apostolica. Ea inseamna transmiterea la hirotonie a unui har ce da si puterea de a implini obligatia ce si-o ia episcopul de a pazi dreapta invatatura apostolica primita in integritatea ei. Nu pot fi recunoscute valide hirotoniile celor care au alterat invatatura si pierd succesiunea harului, cei cazuti de la dreapta credinta. La voi se vede cel mai bine cum, prin pierderea harului, in urma unei mici modificari, nu ati mai putut apara nici ceea ce ramasese si ati facut mereu alte si alte modificari, pana ati renuntat total si la preotie, existenta pana si la pagani, caci diavolul imita toate ce le vede la Dumnezeu, pentru a insela mai usor. Cred ca nu intelegeti gravitatea acestei pierderi. Este ca si cum un consumator electric, s-ar lega la sursa de curent printr-un cordon intrerupt. Catolicii, intelegand acest lucru, au imaginat canoane noi in jurisdictia lor, numai pentru a salva macar aparentele. Voi, protestand fata de Catolicism, ati ajuns sa nu mai dati nicio atentie acestor legaturi pe care ni le-a lasat Dumnezeu cu El. In loc sa va intoarceti la Ortodoxie dupa ce ati descoperit ceva rau in Catolicism, ati adaugat rataciri noi, inca si mai mari. Credeti ca va puteti mantui prin credinta voastra, adica prin voi, fara Dumnezeu practic, adica fara ajutorul Harului Sau in dobandirea de catre fiecare a mantuirii pe care El a facut-o tuturor, cu toate ca stiti ca a zis: „Fara de Mine nu puteti face nimic.”(adica fara Harul Sau)? Sensul vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant, pentru ca avand ajutorul Lui sa incepem lupta pentru mantuire. Nu suntem deja mantuiti. Ca nu este suficient credinta pentru mantuire ne spune chiar Sf. Scriptura prin cuvintele: „Si diavolul crede si se cutremura.” Sigur ca este mai comod asa cum vreti voi, si ca urmare, protestantismul a prins usor, pentru ca a dus tot felul de simplificari pentru a face mantuirea mai comoda. Asceza, nevointa, a exclus-o, aproape toate obligatiile le-a indepartat, a pastrat dreptul de a fi mantuiti in numele lui Hristos, pentru o credinta pe care a adus-o la masura mintii omenesti, pentru a o face si pe aceasta mai usoara. Daca Dumnezeu nu poate fi inteles, neintelese raman si faptele si judecatile Lui. Daca ar putea fi inteles de oameni, nu ar mai fi Dumnezeu, ci un om superdotat, un profet deosebit, cum au ajuns de altfel sa zica alti protestanti. Incercand sa intelegeti Biblia prin propria ratiune si neglijand subtilitatile de care am pomenit mai inainte, descoperite de Duhul Sfant doar celor cu viata sfanta si care au constituit Sfanta Traditie, voi nu mai recunoasteti decat Sf. Scriptura intr-o interpretare umana. Dar voi, urmand invataturilor lui Luther, sau mai stiu ale cui, nu urmati de fapt traditia invataturilor lor? Numai ca preferati traditia mai recenta si simplificata a acestora, caci a trai Ortodoxia in maretia lasata de sfintii parinti, asa cum iti spuneam, este foarte greu. Gandeste-te numai la lungimea slujbelor la care trebuie sa stai in picioare sau in genunchi si a posturilor aspre, ca sa ne referim numai la cele exterioare. Cu cat mai greu este ca in interior sa te lasi locas lui Dumnezeu pentru a te indumnezei, caci, vrem sau nu, aceasta cere El de la om, si aceasta vrea sa-i dea. Nici noi care suntem astazi ortodocsi nu mai putem, dar nu va luati dupa exemplul neputintelor noastre; urmati adevaratei credinte si veniti sa traiti voi mai bine Ortodoxia ! Ea nu are nicio vina ca suntem noi niste netrebnici. Preferand invataturile voastre simplificate, ajunse omenesti in loc de dumnezeiesti, va lipsiti de cele mai multe din mijloacele mantuirii. Aflandu-va intr-o asemenea mare stramtoare, va mai lipsiti si de mijlocirea sfintilor, (ba mai mult si huliti icoanele lor) si mai ales a Maicii Domnului, tot ati putea avea o nadejde prin mijlocirea ei atotputernica – caci tot ce vrea poate obtine de la Fiul ei, dar asa, tare mult ma tem ca Il maniati rau  pe Dumnezeu, Care o iubeste asa de mult. Hristos a zis ucenicilor: „Cine va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste.” Deci cine ii respinge pe sfintii Sai, in care El Se odihneste, pe Domnul nu-L primeste. Toate acestea sunt erezii care la vremea lor, ele au fost date anatemei de Sinoadele ecumenice ale Bisericii. Astfel, si voi sunteti dati anatemei impreuna cu cei care au scornit aceste invataturi pe care le urmati si voi. Cand sfintii parinti au dat aceste anateme, s-au bazat pe Sf. Scriptura, pe care voi ziceti ca o cunoasteti mai bine decat noi, dar va folositi de ea cum vreti, nu cum s-a dat din vechime. Voi credeti ca ceva ce nu s-a descoperit Sfintilor Apostoli, s-a descoperit mai tarziu pastorilor vostri. Ca si cum dragostea lui Dumnezeu ar fi putut lasa atata vreme incompleta sau gresita invatatura data ucenicilor Sai, spre paguba celor ce ar fi incercat sa se mantuiasca prin ea. Nici nu-mi vine sa combat o asemenea prostie ! As vrea doar ca prin cuvintele mele sa te sperii indeajuns de tare, nu ca sa vii neconvins la Ortodoxie, ci ca sa ceri cu disperare ajutorul lui Dumnezeu si sa capeti acest har al intoarcerii. Ca sa te primeasca in Imparatia sa din cer, te va primi in Biserica Sa de pe pamant. In afara Bisericii, Harul nu lucreaza, decat chemand la adevarata credinta Ortodoxa; doar in Biserica Harul lucreaza ca sfintitor, deci mantuitor. Iar Biserica lui Hristos, sa nu ne amagim, este Una si numai in ea a fagaduit Dumnezeu mantuirea. Pentru a ne bucura de fagaduinta, trebuie sa fim gasiti in ea; nu ne putem satura fara a fi partasi la Cina. Crede-ma ca nu eu, ci El te cheama in Biserica! Si nu vei avea raspuns la Judecata, pentru ca nu ai urmat chemarii Lui, ci invataturilor oamenilor, fie ei si parinti care te-au nascut cu trupul. Daca nu ai fi auzit mai tarziu si adevarata credinta, poate pacat prin aceasta nu aveai, dar asa… Sa iti fac cunoscuta ratacirea si sa te chem in Biserica ce detine deplinatatea adevarului si a harului, este suprema forma a dragostei Ortodoxe. Prin aceasta voua vi se pare a fi trufasa Ortodoxia, ca sustine unicitatea adevarului ei. Daca adevaratul folos este pentru viata de veci, ce folos este daca zicem ca voi, lasandu-va in ratacire? V-am iubi astfel mai mult? Ei bine, dragostea adevarata inseamna sa ma ingrijoreze mantuirea ta, si sa nu te las sa crezi o asa prostie, ci sa-ti atrag atentia ca Biserica este Una, Soborniceasca si Apostoleasca, si aceasta este cea Ortodoxa, intemeiata de Hristos prin Sf. Apostoli. Daca la cel mai usor semn de pacat Harul ne paraseste, cum sa mai aveti voi Har, care printr-o mandrie demonica ati rastalmacit toata credinta, ati formulat erezii cu privire la Maica Domnului, care este stalp al Bisericii si v-ati lipsit de Sf. Taine, iesind din aceasta Biserica? In Ortodoxie totul este la locul lui, nu lipseste nimic, si nu se poate adauga nimic, totul este explicat; este desavarsit ca tot ceea ce a facut Dumnezeu. Nu incetez a-i descoperi frumusetea, rotunjimea perfecta, fara nicio fisura. Mereu mai inteleg ceva neasteptat si ma minunez. Este prea vasta invatatura ortodoxa pentru a fi rezumata usor si in putine pagini – si asa am scris prea mult – dar daca vei intra in Ortodoxie si o vei studia mai indelung, ai sa vezi ca are raspuns la toate si ca este de o generozitate ce nu poate fi decat dumnezeiasca. Voi aspirati sa va mantuiti ca niste tolerati, carora in numele altuia li se trece cu vederea ticalosia. Noi suntem chemati sa fim fii ai lui Dumnezeu, indumnezeiti prin Har. Iti dai seama ce diferenta? Ce vrea Dumnezeu sa ne dea si cu ce vreti voi sa va multumiti !Cat timp stati afara, daca nu ati fi fost orbiti prin plecarea harului, ati vedea cat de anapoda sunt toate la voi. De ex. sustineti ca mantuirea a facut-o Hristos prin Jertfa Sa si noi nu trebuie decat sa credem in aceasta pentru a fi mantuiti. Se aude aici strigatul protestant: „Sola fide” (Credinta singura !) Daca Jertfa Lui este totul, ea a inceput sa fie mantuitoare, de buna seama, imediat ce s-a facut, caci unii oameni au inceput sa creada imediat in ea. Daca oamenii oricum s-au mantuit timp de 1500 de ani, sau cati ani au aparut de la aparitia voastra, de ce a fost nevoie sa faceti voi aceasta modificare? Doar nu sustineti ca Mantuitorul S-a jertfit degeaba si 1500 de ani nu s-a mantuit nimeni ! Sf. Apostoli au fost niste mincinosi sau niste neluminati de Har si a trebuit sa asteptam aparitia lui Luther ca sa ne arate dreapta credinta. E stupid ! Nu poate face parte din iconomia dumnezeiasca asa ceva. Este evident ca Ortodoxia umpluse deja cerul de sfinti, iar aceasta nu putea placea satanei si a vrut sa diminueze sansele de mantuire ale oamenilor, modificandu-le credinta. Si cum trairea ortodoxa este grea, oamenii imediat au primit propunerea simplificatoare, mai ales ca se dadea satisfactie mandriei omului, semanata tot de diavol in el, care nu se impaca cu smerenia la care cheama Ortodoxia. Caci sa accepti ca toata dreptatea ta este inaintea lui Dumnezeu ca o carpa lepadata, ca oricat de mult bine ai face nu-ti este de folos daca nu este facut cu putere de la Hristos (altfel este cu putere de la diavol, adica este facut cu mandrie, iar binele care nu este facut bine – ca al vostru – intr-adevar nu este bine), ca nu te poti mantui prin tine, ca tot ce faci tinteste obtinerea milei lui Dumnezeu, ca fara ajutorul Lui nu poti nici sa crezi, ca nici sa te rogi intr-un fel care sa te faca ascultat nu poti, ca trebuie sa pui genunchii jos la spovedanie in fata preotului si sa te marturisesti ca esti cel mai mare pacatos, si cate altele care caracterizeaza Ortodoxia, toate acestea nu sunt lucruri usoare. Nu te lenevi insa, Dumnezeu este gata sa-ti ofere mai mult, si chiar daca vă va da si voua ceva, iata, vrea sa te invite la masa Sa ca sa-ti poate da totul. De ce sa te multumesti cu faramiturile, acceptand ca vi se va ingadui sa le luati din mila si pentru voi ? Femeia canaaneanca venind sa-I ceara ajutorul, ca unui Dumnezeu ce singur putea sa faca aceasta, inseamna ca a aratat de la inceput credinta in El, despre care voi ziceti ca este suficienta. Si totusi a fost respinsa repetat, spunandu-i ca a venit doar pentru poporul ales al Sau (in zilele noastre dreptcredinciosii, adica ortodocsii). Numai cand a dat dovada de smerenie, numarandu-se cu cainii, a primit implinirea cererii impreuna cu cei alesi. Intoarceti-va deci smeriti in Ortodoxie !!!

 

Puterea Rugaciunii lui Iisus

Rugăciunea este atât de tare şi de puternică încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei, căci rugăciunea te va povăţui spre o lucrare adevărată şi dreaptă.

Pentru ca să fii plăcut lui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubeşti – “iubeşte şi fă ce vrei”, spune Fericitul Augustin – căci cine iubeşte cu adevărat, acela nu poate şi nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut fiinţei iubite… cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea şi lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea acelaşi lucru: pentru mântuire nu este nevoie de nimic altceva decât de rugăciunea neîncetată. Roagă-te şi fă ce vrei, şi vei atinge ţelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea (odihnirea Duhului Sfânt în tine)!

Pentru ca să putem desfăşura mai amănunţit înţelesul acestei chestiuni o vom lămuri prin pilde:

1. Roagă-te şi gândeşte ce vrei, şi gândurile tale se vor curăţi prin rugăciune. Rugăciunea îţi va lumina mintea, va izgoni şi va linişti toate gândurile necuviincioase. Asta o întăreşte Sf. Grigorie Sinaitul: “Dacă vrei – ne sfătuieşte el – să-ţi alungi gândurile şi să-ţi cureţi mintea, atunci izgoneşte-le cu rugăciunea, căci în afară de rugăciune, cu nimic nu putem opri gândurile.” Sfântul Ioan Scărarul spune în această privinţă acelaşi lucru:“Caută să biruieşti vrăjmaşii ce ţin de gânduri prin Numele lui Iisus. Afară de această armă nu vei găsi alta.”

2. Roagă-te şi fă ce vrei, şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare.

Rugăciunea deasă, chiar şi atunci când nu ţine seama de cererea ce o faci, nu va rămâne fără rod (Marcu Ascetul), pentru că în ea însăşi se află o putere plină de dar. “Sfânt este Numele Lui, şi oricine va chema Numele Domnului se va mântui.” Aşa de pildă, cel ce s-a rugat multă vreme fără să simtă vre-o îmbunătăţire în viaţa lui vicioasă a primit in cele din urma, prin rugaciunea lui, o înţelepţire şi o chemare la pocăinţă.

3. Roagă-te şi nu prea te trudi să birui patimile prin propriile puteri. Rugăciunea le va dărâma în tine: “Căci Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume”, spune Sfânta Scriptură, iar Sf. Ioan Carpatinul învaţă cădacă tu nu ai darul înfrânării să nu te întristezi, ci să ştii că Dumnezeu cere de la tine silinţă spre rugăciune, şi rugăciunea te va mântui.

Bătrânul descris în Pateric, care “căzând a biruit”, adică poticnindu-se de păcat nu s-a deznădăjduit, ci s-a întors cu rugăciunea spre Dumnezeu şi s-a ridicat în picioare, slujeşte drept dovadă printr-o pildă.

4. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te spăimânta de năpaste, căci rugăciunea te va apăra, le va înlătura. Adu-ţi aminte de puţin-credinciosul Petru care se îneca, de Pavel care se ruga în temniţă şi de alte cazuri asemănătoare. Toate aceste întâmplări arată puterea, tăria şi întinderea atotcuprinzătoare a rugăciunii făcută în Numele lui Iisus Hristos.

5. Roagă-te oricum, numai mereu, şi nu te nelinişti de nimic. Fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea va rândui toate şi te va înţelepţi. Ţine minte că despre puterea rugăciunii vorbesc Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Marcu Ascetul; cel dintâi spune că: “Rugăciunea, chiar atunci când este făcută de noi, care suntem plini de păcate, ne curăţă numaidecât” iar al doilea vorbeşte astfel: “Ca să te rogi într-un fel oarecare stă în puterea noastră, dar ca să te rogi curat este un dar de sus.” Prin urmare jertfeşte lui Dumnezeu ceea ce îţi stă în putere, adu-I la început măcar cantitatea, adică un număr cât mai mare de rugăciuni şi puterea lui Dumnezeu se va revărsa în neputinţa ta, devenind o deprindere şi făcându-se una cu firea, va ajunge o rugăciune curată, luminoasă, înflăcărată, şi aşa cum se cuvine.

6. Apoi, în sfârşit îţi mai spun că dacă vremea vegherii tale ar fi însoţită de rugăciune atunci, în chip firesc, nu ţi-ar ajunge timpul nu numai pentru faptele păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.

Vezi câte idei adânci sunt înmănunchiate în această înţeleaptă vorbă: “iubeşte şi fă ce vrei”. Roagă-te şi fă ce vrei!… Cât de îmbucurătoare şi mângâietoare sunt toate cele zise mai sus pentru un păcătos, îngreuiat de slăbiciuni, pentru cel ce geme apăsat de povara patimilor care îl luptă!…

Rugăciunea, iată totul! Ea ne este dată ca un mijloc atotcuprinzător ce duce la mântuirea şi desăvârşirea sufletului? Aşa e! Dar cu numele rugăciunii este aici strâns unită şi condiţia ei: “neîncetat vă rugaţi” porunceşte cuvântul Domnului. Ca urmare, rugăciunea îşi va arăta toată puterea ei lucrătoare şi roadele numai atunci când va fi rostită des, neîncetat, căci repetarea deasă a rugăciunii ţine fără nici o îndoială de voinţa noastră slobodă, pe câtă vreme osârdia, desăvârşirea, ca si curăţia rugăciunii este un dar de sus. Ne vom ruga prin urmare, cât mai des cu putinţă, vom închina întreaga noastră viaţă rugăciunii, chit că ea va fi risipită la început. Practica repetată des de tot ne va învăţa să fim cu luare aminte, cantitatea ne va conduce negreşit la calitate.

Ca sa învăţăm să facem un lucru bun trebuie să-l săvârşim cât mai des.

 

Ieri a izvorat MIR abundent CRANIUL unui NOU MUCENIC de la Aiud la biserica Palatului Mogosoaia

Dupa cum se vede, a curs circa jumătate de litru de Sfânt Mir. Martorii susţin că dimineață brobonea cu putere, după ce mai înainte fusese uscat. Noi am ajuns după câteva ore, când doar transpirau cu Sfânt Mir. Minunea ne aduce aminte de Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir – pe care îl vom prăznui sâmbătă. Harul lui Dumnezeu lucrează și astăzi, ca și în vechime, în Biserică. Sfinții de astăzi nu sunt cu nimic mai prejos de cei din vechime. Totul este să ne hotărâm să le urmăm calea. Mare parte dintre sfinții închisorilor comuniste au fost mireni – asemenea Marilor Mucenici Dimitrie și Gheorghe.

 

Cu ajutorul lui Dumnezeu, moaştele vor zăbovi la această biserică până Duminică.

Iată câteva poze şi o filmare (voi reveni cu noi filmări şi date relevante). Am fost la faţa locului şi depun mărturie. Craniul îl ştiu de ani de zile. Mirosea extraordinar şi a fost cinstit nu o dată la conferinţele dedicate noilor mucenici şi mărturisitori. Aseară fusese o conferinţă unde fusese venerat la Târgovişte. Din câte ştiu, aceste moaşte ajută mult împotriva patimilor grele. În filmare se aude la un moment dat cum se chinuie cineva din cauza demonului la apropierea de Sfintele Moaște. Desigur, cu aceste lucruri trebuie să fim discreți. Și totuși, nu pot să nu remarc faptul că în Duminica aceasta s-a citit tocmai pericopa evanghelică despre demonizatul izbăvit de Hristos.

Veniţi să ne veselim de Domnul şi să strigăm Lui cu glas de bucurie!
Marian Maricaru via http://dogmaticaempirica.wordpress.com

Craniu de Nou Mucenic de la Aiud izvorand mir la biserica Palatului Mogoșoaiav

Craniu de Nou Mucenic de la Aiud izvorand mir la biserica Palatului Mogoșoaia

 

Craniu de Nou Mucenic de la Aiud izvorand mir la biserica Palatului Mogoșoaia

 

Scrisorile Sf. Siluan Athonitul către Nadejda Soboleva

Iubitoare de Hristos doamnă Nadejda!

Am primit dolarul de la Dvs. şi mă rog Domnului pentru Dvs. şi pentru fiul vostru Boris. Domnul ne aşteaptă pe noi în cer. Să ne rugăm şi să mulţumim Domnului. El este milostiv. Ne iubeşte mult pe noi, păcătoşii, şi ne aşteaptă la El împreună cu sfinţii Lui. Trebuie să ne smerim pentru Domnul şi atunci îi vom iubi şi pe vrăjmaşi cum ne-a poruncit Domnul [cf.Mt 5,44]. Sa îndurăm întristările pentru Dumnezeu [cf. 1 Ptr 2,19-20], dar când sufletul îl va vedea pe Domnul şi pentru iubirea Lui, va uita toate întristările, atunci nu ne vom mai putea aduce aminte nici măcar despre fii — atât de plăcut şi de blând este Domnul. Cu lacrimi vă scriu cunoscând iubirea voastră pentru Dumnezeu.

Schimonahul Siluan, păcătosul, 1937

Domnul să vă ajute împreună cu Maica lui Dumnezeu şi toţi sfinţii.

**

Bucură-te, doamnă Nadejda, în Hristos!

Domnul Cel Milostiv iubeşte pe robii Săi şi le îngăduie întristări pe pământ, pentru ca în întristări sufletul să înveţe smerenia şi să se predea voii lui Dumnezeu şi pentru ca în durere sufletul să poată afla acea odihnă despre care Domnul a zis: „Invăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 29]. Am fost la magazin ca să vă trimit o icoană a Maicii Domnului, dar nu au o asemenea icoană. Rugaţi-vă Maicii Domnului şi Sfântului Mucenic Mina şi ea se va găsi. Nu e nevoie ca să dăm în vileag lucrul, ci să ne încredinţăm voii lui Dumnezeu. Aceasta e încă şi mai bine. Proprietarului icoanei spuneţi-i: Maica Domnului îţi va da în schimb mare milă. Numai să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate, Domnului şi Maicii lui Dumnezeu… Nu vă despărţiţi de soţ, ci rugaţi-vă să poată muri în pocăinţă. Spuneţi-i că Domnul iubeşte pe păcătoşii care se pocăiesc şi a murit pentru noi în chinuri pe cruce şi ne-a gătit loc în ceruri: „Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu, ca să vadă slava Mea” [In 12, 26; 17, 24]. Ah, dacă am şti cât de mult ne iubeşte Domnul pe noi păcătoşii şi ne dă Duhul Său! Prin El îl cunoaştem pe Domnul şi iubirea Lui, dar prin mândria noastră noi pierdem harul Duhului Sfânt. Şi atunci ne chinuie patimi şi alte rele, dar trebuie să luptăm cu ele, cerând zi şi noapte ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii lui Dumnezeu, şi Domnul ne va ajuta. Iar dacă nu găsiţi icoana, predaţi-vă voii lui Dumnezeu. Domnul Cel Milostiv ne vede şi ştie de ce avem nevoie [cf.Mt 6, 8]. Noi nu-L vedem pe Domnul, dar El ne vede, şi noi trebuie să învăţăm să trăim după voia lui Dumnezeu. Cu toate că vă scriu despre multe întristări, vă iubesc, dar întristările voastre şi ale mele sunt multe. Eu însumi sunt vinovat pentru că n-am învăţat încă smerenia lui Hristos fără de care pierdem harul Duhului Sfânt, şi atunci sufletul se întristează pentru har. Prin harul lui Hristos sufletul are odihnă chiar şi în durere. Intristările voastre sunt mari. Dar ele sunt trecătoare. […]. Iată cum e Domnul nostru. Scriu, şi duhul meu se bucură de milostivirea lui Dumnezeu, de slava Lui.

O, Doamne, fă-ne vrednici să Te vedem întru slava frumuseţii Tale celei negrăite. Slavă Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt, pentru cât de mult ne iubeşte Domnul pe noi, păcătoşii! A murit pentru noi pe cruce şi a dat pe Duhul Său cel Sfânt apostolilor, dar noi îl pierdem. Dar Domnul a dat pocăinţa, şi Domnul Se bucură de păcătosul care se căieşte, spune Sfânta Scriptură [cf. Lc 15,7]. Il puteţi speria pe soţul Dvs., spunându-i: „Dacă nu te îndrepţi, te părăsesc”, dar lui Dumnezeu nu-I place ca tu să-l părăseşti cu adevărat. Părintele Mefodi vă salută şi vă mulţumeşte pentru bani, pe care şi eu i-am primit. Domnul să te răsplătească. Sfânt Munte al Athosului, multe minuni vedem petrecându-se întru tine pentru rugăciunile Maicii Domnului. Dar mintea e prea scurtă pentru a le descrie.

S.S.

***

Hristos a înviat, doamnă Nadejda!

Vouă şi fiului vostru Boris, Domnul v-a dat să-L iubiţi din tot sufletul [cf. Mt 22, 37].

Domnul a spus: „Cine Mă iubeşte, păzeşte poruncile Mele” [In 14, 23]. Dacă veţi păzi poruncile, prin chiar însuşi acest fapt veţi ajuta Biserica. Cuviosul Serafim din Sarov a trăit în pădure şi a ajutat Biserica prin rugăciunea sa şi păzind poruncile Domnului. Tot aşa şi sfinţii din pustie au ajutat Biserica prin rugăciunile lor. Datoria voastră este să-l creşteţi pe fiul vostru şi să-l înfăţişaţi curat lui Hristos; iar când va fi curat, Duhul Sfânt va fi viu întru el şi el va fi un rugător pentru întreaga lume; dacă însă apoi va pierde harul, atunci va plânge ca Adam izgonit din rai. Greu este de descris întristarea lui Adam, dar cine L-a cunoscut pe Domnul şi a pierdut apoi această iubire va înţelege întristarea lui Adam. El striga aşa: „Sufletul meu, Doamne, e întristat pentru Tine, pentru că nu Te văd. Cum aş putea să nu fiu întristat? Privirea ta paşnică şi blândă, Doamne, a atras sufletul meu. Inima mea s-a îndrăgostit de Tine”. Vă sfătuiesc aşa: să şedeţi în casă şi să vă liniştiţi [practicaţi isihia], după puterile voastre. Vă pomenesc înaintea lui Dumnezeu şi vă doresc ca încă de pe pământ să fiţi împreună cu Domnul şi cu Preacurata Sa Maică. Incă şi toţi sfinţii se roagă pentru noi. In Duhul Sfânt ei îl iubesc pe Domnul şi pe noi, păcătoşii. Şi astfel, Domnul Cel Milostiv le-a dat sfinţilor pe Duhul Sfânt. Ei îl iubesc pe Domnul în Duhul Sfânt şi Domnul îi iubeşte pe ei. Dacă fiul vostru îi iubeşte pe păstori, pe sfinţii episcopi, pe preoţi şi pe monahi, atunci mare este întru el mila lui Dumnezeu. Dacă nu-i iubeşte, atunci va fi un om lumesc. Cât despre poruncile lui Dumnezeu, pentru unii monahi e uşor să le păzească. Vă rog cu smerenie să vă rugaţi pentru mine, să mi se dea să învăţ smerenia lui Hristos, să slăvesc pe Făcătorul şi să-I mulţumesc pentru marea Sa milostivire, pentru că S-a milostivit de mine, păcătosul.

Schimonahul Siluan

Sfantul Munte al Athosului

Părintele Mefodi a spus că, atunci când ajung banii, icoana e gata. 5 dolari cu cheltuielile de expediţie.

****

Bucură-te, doamnă Nadejda, de cât de mult ne iubeşte Domnul pe noi, păcătoşii.

Am primit dolarul vostru şi l-am dat ca să fiţi pomenită la rugăciune împreună cu numele pe care le-aţi scris în pomelnic. Mătăniile au fost sfinţite cu lemnul de-viaţă-făcătoarei cruci. Eu însumi m-am rugat cu ele. Aş fi vrut să vă trimit unele noi, dar le-aţi preferat pe cele vechi. Spuneţi-i Efimiei, roaba lui Dumnezeu, că e bine să se roage din toată inima pentru soţul ei şi să-i suporte neputinţele. Cred că se va îndrepta. Sufletul meu o iubeşte mult. Scrieţi-mi despre ea, cum a primit sfaturile mele. Domnul să vă lumineze mintea în toate şi rugaţi-vă pentru mine să dobândesc smerenia şi iubirea lui Hristos, şi atunci moartea va fi o milă.

Schimonahul Siluan

Sfânt Munte al Athosului, întru tine vedem multe minuni, mila lui Dumnezeu pentru rugăciunile Maicii lui Dumnezeu!

*****

Hristos a înviat!

Doamnă Nadejda, Domnul şi Maica Domnului să mângâie sufletul vostru şi al fiului vostru Boris.

Domnul să-i dea îndreptare, dar e nevoie să te predai voii lui Dumnezeu şi să trăieşti după voia lui Dumnezeu. De patruzeci de ani sufăr de dureri de cap şi le suport: ştiu că durerile mi-au fost date ca să nu mă mândresc [cf. 2 Co 12 7]. Şi am înţeles: ziua şi noaptea trebuie să învăţăm smerenia lui Hristos şi aşa vom afla odihnă [cf.Mt 11, 29]. Dacă oamenii ar şti ce e smerenia lui Hristos şi blândeţea şi odihna Lui, atunci ar părăsi cu toţii toată ştiinţa şi ar învăţa blândeţea şi smerenia. Cine are drept învăţător pe Duhul Sfânt, acela doreşte să înveţe ziua şi noaptea smerenia lui Hristos: e tot ce doresc pentru toţi ceilalţi. Pomeniţi-mă şi pe mine în rugăciune, ca să învăţ blândeţea şi smerenia lui Hristos: pe care le doreşte sufletul meu. E darul pe care-l doresc. Cine L-a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, acela tânjeşte după El ziua şi noaptea: „Pentru ce m-ai părăsit, Doamne? Sufletul tânjeşte după Tine ziua şi noaptea? Şi cum să nu tânjesc după Tine? Privirea Ta liniştită şi blândă a atras sufletul meu şi sunt îndrăgostit de Tine cu toată inima mea”. Şi dacă pierde harul, atunci va tânji după el asemenea lui Adam izgonit din rai. Adam plângea: „Doamne, sufletul meu tânjeşte după Tine şi Te caut cu lacrimi“. Aşa şi eu cer de la toţi sfintele lor rugăciuni ca să învăţ smerenia lui Hristos şi să nu pierd harul Sfântului Duh. Prin Duhul Sfânt este cunoscut Domnul.

Am primit de la Dvs. 2 dolari. Domnul să vă răsplătească pentru ei. Mănăstirea se roagă pentru voi, mă rog şi eu, păcătosul. La mănăstire nu poţi merge până ce nu este limpede că fiul tău şi-a găsit locul. Domnul primeşte rugăciunile din orice loc şi în orice timp.

Doamnă Nadejda, să-ţi fie gândurile în Dumnezeu şi nădăjduieşte în El. El ne iubeşte mult pe noi, păcătoşii, şi nu vrea să ne jucăm cu gândurile, umblând de la unul la altul fără trebuinţă. Găseşte-ţi odihna în Dumnezeu şi, pentru iubirea lui Dumnezeu, uită tot ce-i pământesc. El însuşi ne-a spus să-L iubim din tot sufletul şi tot cugetul [cf.M t 22, 37], până la uitarea a ceea ce e pământesc. Şedeţi în casă şi mulţumiţi Domnului din tot sufletul. Cine mulţumeşte lui Dumnezeu pentru întristările sale va avea mai puţine, fiindcă şi-a predat sufletul voii lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu veseleşte sufletul care-şi pune nădejdea în Dumnezeu. Toţi oamenii ce şi-au pus nădejdea în Dumnezeu află în tot locul odihna în Dumnezeu, pentru că în adâncul sufletului îi veseleşte harul. Dar dacă cineva a pierdut harul, să-l caute din nou prin pocăinţă şi atunci Domnul i-l va da din nou. El ne iubeşte mult. în Evanghelie, El spune: „Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru” [In 20,17]. Vedeţi cât de mult ne iubeşte. Aceste cuvinte sunt pline de milă, de iubire şi de îndurare. Trebuie să ne aducem aminte zi şi noapte că Dumnezeu ne iubeşte pe noi, păcătoşii, şi că ne cheamă la El. „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” [Mt 11, 28]. Şi odihnă în Dumnezeu înseamnă a uita tot ceea ce-i pământesc, pentru ca mintea să nu uite iubirea. Chiar dacă mâinile lucrează, sufletul nu-L poate uita pe Dumnezeu, pentru că sufletul e îndrăgostit de El şi Duhul lui Dumnezeu veseleşte sufletul. Sufletul nu se mai teme de întristările pământeşti, ci se teme să nu piardă iubirea lui Dumnezeu, pentru că, atunci când e lipsit de ea, îl încearcă urâtul şi întristarea.

Să mulţumim lui Dumnezeu şi Preasfintei Sale Maici care se roagă pentru noi la Dumnezeu. Să-i rugăm şi pe Sfinţi, pentru că în Duhul Sfânt ne iubesc cât şi Domnul. Domnul le dă lor Duhul Sfânt ca să se roage pentru noi, ultimii oameni. Cine e stricat ca mine, e bine să citească mai mult Evanghelia şi să se căiască şi Domnul Cel Milostiv îi va da iertare şi va da pacea sufletului. Slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Schimonahul Siluan, iulie, 1938

 

STAREȚUL DIONISIE IGNAT: “CONDUCĂTORII OMENIRII DE ASTĂZI SUNT HOTĂRÂȚI SĂ DISTRUGĂ OMUL”

Să avem nădejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. După cum spun Sfinţii Părinţi, Sfinţii Prooroci, noi am intrat în veacul al VIII-lea, şi ei aşa scriu că, intrând în al VIII-lea veac, multe necazuri o să vină peste omenire, mari schimbări o sa fie în lume. După scrierile Sfinţilor Părinţi, omenirea aş­teaptă două pericole înfricoşate: un război înfricoşat de mare şi împărăţia lui Antihrist. Acuma numai Dumne­zeu ştie care va apuca înainte, războiul acela care se aşteaptă sau împărăţia lui Antihrist. Nouă nu ne-a rămas altceva decât să ne pregătim. Să ne pregătim prin pocă­inţă, spre mărturisire curată, că nimenea nu se poate mântui decât numai prin pocăinţă, adică prin mărturisirea păcatelor înaintea părintelui duhovnic. O să fie un război înfricoşat, poate nu acum, dar în câţiva ani. Aşa va fi că nu vor mai cunoaşte că au fost oameni cei omorâţi. Suntem în vremurile de pe urmă. Sunt semne vădite. Conducătorii omenirii de astăzi sunt hotărâţi să distruga omul, atât duhovniceşte cât şi fireşte; adică nu se mai pune problema de a fi un bun creştin, asta e departe, dar nu mai poti fi om firesc. Vor să schimonosească firea omului. Conducătorii europeni se vede bine treaba că au luat locul lui Satan însuşi, că de acum ei, cu ideile lor, introduc răutatea în omenire. Dar pentru ce? Ca să distrugă cu desăvârşire tot ce-i duhovnicesc în om, dar nu numai atât, ci şi tot ce-i omenesc. Ăştia vor să facă lumea ca pe nişte dobitoace, să nu ştie că este Viaţa Veşnică. Chiar dacă zic că este Dumnezeu, ei spun că totul este aici, viaţa asta să fie bine. Uniunea Europeană este Casa Fărădelegilor, este distrugerea omului, nu numai a creştinului sau a monahului. Lăsăm asta la o parte [monahismul sau creştinismul], dar vedem că legile Uniunii Europene duc la distrugerea omului, fiindcă dau drepturi lui Satan. Ei legiferează că pacatul împotriva firii este ceva bun. Vezi, ăştia de la Comunitatea Europeană o ţin (consideră) pe România ca cea mai înapoiată. De ce? Pentru că crede în Biserică, fiindcă are mulţi preoţi şi monahi. Adică crede în Viaţa Veşnică şi nu crede în ideile lor. Vor să bage ideile lor şi Biserica le stă în cale. O să fie schimbări mari. Ce, crezi că Comuni­tatea Europeană este după Dumnezeu? O să-i schimbe pe toţi, o să le schimbe mintea. Această schimbare este spre dărâmare iar nu spre zidire. Pentru păcatele noastre, ale omenirii, pentru fărădelegile care se petrec, bag seama că s-a luat harul Sfântului Duh şi de la alimente, fructe şi legume. Le bagi în gura, dar nu vor să se pogoare în stomac, că nu au gust. Şi gustul alimentelor este un dar de la Dumne­zeu, dar acum toate sunt serbede. Să te scoli de la masă cu o mică poftă de mâncare, aşa povăţuiesc Sfinţii Părinţi, şi asta este folositor şi trupeşte şi sufleteşte. Mulţi nici nu ştiu, nici nu socotesc că Cunu­nia este o Taină a lui Dumnezeu şi că nu se poate des­face aşa cum vrea fiecare. Doar în caz de preacurvie a unuia din soţi Biserica blagosloveşte despărţirea; dar şi atunci, dacă există iertare între soţi, şi Dumnezeu iartă. Adică Dumnezeu se bucură mult mai mult de păstrarea cununiei decât de despărţire, chiar pentru motive bine­cuvântate, să zicem, de Biserică. Trebuie multă răbdare şi smerită cugetare şi sfătuire între soţi ca să poată trece uniţi peste ispitele vieţii în doi. Că nu e uşor. Este o cru­ce. Asta e o Cruce, şi cum poate fi crucea?! Nu uşoară. Preotul este apostolul Bisericii, apostolul nea­mului, apostolul naţiunii. Astăzi unii spun: „Ce? Haina mă mântuieşte?!” Sigur că haina te mântuieşte, fiindcă este blagoslovită. Haina preotească te fereşte de multe. Nu este nevoie să iscodim şi să ispitim lucruri­le peste fire, că atunci diavolul ne aduce la necredinţă.

Din: Stareţul Dionisie. Lumea în vremurile de pe urmă. Vol. II, Editura Prodromos, 2010

 

Monahii de pe Muntele Athos se tem de un amestec extern în treburile mănăstirilor athonite

Monahii din Athos se tem de un amestec extern în treburile mănăstirilor din Sfântul Munte, în urma informaţiilor apărute în presa elenă, conform cărora guvernul Germaniei ar fi pus ochii pe tezaurul lăcaşurilor athonite, scrie site-ul agionoros.ru.

O delegaţie din Sfântul Munte şi-a exprimat deja îngrijorarea în legătură cu aceste informaţii în cadrul unei întâlniri avute cu premierul grec Antonis Samaras. Şeful Guvernului de la Atena a declarat că nu există semne de îngrijorare în acest sens, dar a dat asigurări că se va lămuri asupra acestei probleme, adaugă site-ul în limba rusă, conţinând materiale despre Balcani şi Sfântul Munte Athos. Îngrijorarea monahilor, scrie în continuare sursa citată, este legată de informaţiile apărute în presa elenă, în special în ziarul „Grecia mâine”, conform cărora Germania deţine un inventar detaliat al proprietăţilor şi imagini fotografice cu tezaurul mănăstirilor athonite din timpul ocupaţiei germane a Athosului în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Acum, aceste valori materiale ar putea fi folosite drept compensaţie pentru datoriile mănăstirilor athonite, acumulate din taxele impuse şi care nu au putut fi plătite. De amintit că, în urmă cu câţiva ani, Guvernul Greciei a decis, în cadrul măsurilor anticriză impuse de creditorii internaţionali, taxarea proprietăţilor imobiliare monastice athonite din afara peninsulei Athos. Comunitatea monahală a explicat încă de atunci că astfel de măsuri încalcă statutul special al Sfântului Munte, subliniind în acelaşi timp că proprietăţile lor reprezintă o sursă de venit pentru întreţinerea mănăstirilor şi pentru primirea a mii de pelerini anual. În cadrul întâlnirii cu premierul grec, monahii din Athos şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea în legătură cu informaţiile potrivit cărora Guvernul grec intenţionează să invite mai mulţi oameni politici, cu ocazia ceremoniilor legate de împlinirea a 90 de ani de când Athosul a intrat sub administrarea Greciei (sub titlul de teritoriu sub mandat prin Conferinţa de la Lausanne din 1923, n. red). Printre invitaţi ar figura preşedintele SUA, Barack Obama, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şefii marilor puteri occidentale. În timpul întrevederii avute cu şeful Guvernului de la Atena, delegaţia athonită a ţinut să amintească premierului Samaras că Sfântul Munte nu este un loc pentru astfel de sărbători fastuoase şi evenimente mondene. Mai mult, monahii au ţinut să atragă atenţia că vizita politicienilor va presupune o invazie a sute de reprezentanţi ai structurilor de forţă, ceea ce, în mod inevitabil, va crea greutăţi atât pentru comunitatea din Sfântul Munte, cât şi pentru pelerini.

Sursa: qmagazine.ro