RSS

Category Archives: Canoanele Sinoadelor Ecumenice

CANOANELE SINOADELOR ECUMENICE

CANOANELE Sinodului I ecumenic de la Niceea (AN 325)

 

CANONUL 1 Sin. I ec. (AUTOMUTILAŢII NU POT FI CLERICI)

Dacă cineva în boală s-a tăiat cu meşteşug (s-a operat) de către medici, sau de către barbari s-a tăiat, acesta să rămână în cler; iar dacă cineva să­nătos fiind s-a tăiat pe sine, acesta, chiar dacă se numără în cler (chiar dacă este membru al clerului), se cade să înceteze (a mai face parte din cler) şi de acum înainte, nici unul dintre cei de felul acesta nu trebuie să se înainteze (în cler).

Precum este lucrul vădit că (aici) se vorbeşte despre cei ce fac isprava aceasta înadins şi care îndrăznesc să se taie pe ei înşişi; tot la fel (este vădit că) dacă oarecari au fost scopiţi (făcuţi eunuci) de către barbari sau de către stăpâni, însă altminterea s-ar găsi vrednici, pe unii ca aceştia canonul îi primeşte în cler.(21, 22, 23,24 ap.; 8 sin. I-II)

 

CANONUL 2 Sin. I ec. (NEOFIŢII SĂ NU FIE PRIMIŢI ÎN CLER)

Deoarece multe s-au făcut împotriva canonului bisericesc, fie din nevoie, fie în alt chip, la stăruinţa oamenilor, încât oamenii abia veniţi de la viaţa păgânească la credinţă şi care în scurtă vreme au fost catehizaţi se aduc îndată la baia spirituală, şi deodată cu botezarea se înaintează Ia episcopat sau la presbiterat, s-a socotit că este bine ca de acum înainte nimic de acest fel să nu se mai facă; pentru că îi trebuie timp de maimultă ispitire celui care se catehizează (catehumenului) şi după botez. Căci este lămurită Scriptura apostolică ce zice: „Nu neofit, ca nu mândrindu-se să cadă în osândă şi în lanţul (cursa), diavolului” (I Tim. 3, 6). Iar dacă cu trecerea vremii, s-ar afla vreo păcătuire sufletească cu privire la o per­soană (a unei persoAne) şi s-ar dovedi de către doi sau trei martori, unul ca acela să înceteze din cler. Iar cel ce ar face (ar proceda) împotriva acesto­ra, aceluia i se va pune Ia îndoială calitatea de cleric (în privinţa aparte­nenţei Iui la cler), ca unul care a cutezat să se împotrivească marelui sinod.(61, 75, 80 ap.; 9 sin. ec; 9, 10 Neocez.; 3 Laod.; 10 Sard.; 17 sin. I-II; 89 Vasile cel Mare; 1, 4 Grig. Nyssa)

 

CANONUL 3 Sin. I ec. (CLERICII SA NU AIBĂ ŢIITOARE)

Marele sinod a oprit cu desăvârşire, fie episcopului, fie presbiterului, fie diaconului, fie oricui dintre cei care sunt în cler, să li se îngăduie a avea femeie împreună locuitoare (concubină), afară doar de mamă, sau soră, sau mătuşă, sau numai astfel de persoAne cu privire la care a fugit toată bănuiala (prin care a scăpat de sub toată bănuiala).(5, 26 ap.; 5, 12, 13 Trul; 18, 22 VI ec; 19 Ancira; 3, 4, 25, 38, 70 Cartag.; 88 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 4 Sin. I ec. (ALEGEREA ŞI HIROTONIA EPISCOPILOR)

Se cuvine aşadar ca episcopul să se aşeze (catistaste)de către toţi (epis­copii) cei din eparhie (mitropolie, provincie), iar dacă ar fi greu un lucru ca acesta, fie pentru vreo nevoie stăruitoare (presantă, constrângătoare), fiepentru lungimea drumului, adunându-se în orice chip trei la un loc, îm­preună alegători făcându-se şi cei absenţi şi consimţind prin scrisori, atunci să se facă hirotonia. Iar întărirea celor făcute să se dea în fiecare eparhie(mitropolie) mitropolitului.(1 ap.; 3 sin. VII ec; 19, 23 Antioh.; 12 Laod.; 6 Sard.; 1 C-pol; 13, 49, 50 Cartag.)

 

CANONUL 5 Sin. I ec. (SINOADELE MITROPOLITANE)

În privinţa celor ce au fost excomunicaţi (afurisiţi) de către episcopii din fiecare eparhie (mitropolie) fie dintre cei din cler, fie dintre cei din starea laică, să se ţină rânduiala cea după canonul care hotărăşte că cei scoşi(izgoniţi, afurisiţi) de către unii să nu se primească de către alţii. Să se cerceteze însă ca nu cumva aceştia să fi ajuns excomunicaţi din împuţi­narea sufletului (din micimea de suflet) sau din vrajbă sau din vreo altăscădere de acest fel a episcopului. Deci pentru ca lucrul acesta să fie cer­cetat după cuviinţă, s-a socotit (părut)că este bine să aibă Ioc (să se ţină) sinoade în fiecare an, de două ori pe an, în fiecare eparhie (mitropolie), pentru ca obştea tuturor episcopilor eparhiei (mitropoliei)adunaţi la un loc să cerceteze întrebările cele de acest fel şi, astfel, cei care în mod vădit s-au ridicat împotriva episcopului, după dreptate să fie socotiţi de către toţi excomunicaţi până când obştei episcopilor i s-ar părea(potrivit) să aducă în privinţa acestora o hotărâre echitabilă. Iar sinoadele să aibă loc (să se ţină) unul înaintea Patruzecimii, pentru ca înlăturând orice puţină­tate de suflet, darul să se aducă curat lui Dumnezeu; iar al doilea, cam în vremea toamnei.(12, 13, 16, 32, 33, 34, 37 ap.; 2, 6 sin. 11 ec; 11, 13, 19 sin.IV ec; 6 sin. Vllec; 17TruL; 6, 7, 8, 11, 20 Antioh.; 40, 41, 42 Laod.; 9, 13 Sarcl.; 11, 18, 23, 29, 73, 106 Cartag.; 1 Sofia)

 

CANONUL 6 Sin. I ec. (EXARHATELE. ALEGEREA EPISCOPILOR)

Să se ţie obiceiurile cele vechi, cele din Egipt şi din Libia şi din Penta-pole, aşa încât episcopul din Alexandria să aibă stăpânire peste toate acestea, pentru că acesta este şi obiceiul episcopului Romei. De asemenea şi în Antiohia şi în celelalte eparhii (provincii) să li se păstreze Bisericilor întâietăţile (privilegiile).

Este apoi cu totul învederat lucrul acela, că dacă cineva ar deveni epis­cop fără încuviinţarea mitropolitului, marele sinod a hotărât că unul ca acesta nu se cade să fie episcop. Iar dacă alegerii comune tuturor, fiind ea (cu temei) bine întemeiată şi după canonul bisericesc, i s-ar împotrivi doi sau trei din vrajbă (pizmă)proprie, să aibă tărie votul (hotărârea) celor mai mulţi.(34 ap.; 4 sin. ec; 2, 3 sin. II ec; 8 sin. III ec; 28 sin. IV ec; 36 Trui; 9, 16, 19 Antioh.; 13 Cartag.)

 

CANONUL 7 Sin. I ec. (CINSTIREA SCAUNULUI DIN IERUSALIM)

Deoarece a avut tărie obiceiul şi vechea predanie(tradiţie) ca episcopul din Elia (Ierusalim) să se cinstească(să se bucure de cinste), să aibă ur­marea (continuarea)cinstei (acesteia), păstrându-se însă pe seama mitropoliei propria ei vrednicie (demnitate).(34 ap.; 2 sin. II ec; 12 sin. IV ec; 36 Trul.; 19 Antioh.)

 

CANONUL 8 Sin. I ec. (PRIMIREA SCHISMATICILOR ÎN BISERICĂ)

In privinţa celor ce s-au numit pe sine cândva catari(curaţi), iar acum (se reîntorc) vin la sobornicirca şi apostoleasca Biserică, i s-a părut sfântu­lui şi marelui sinod ca punându-se mâinile asupra lor, să rămână astfel în cler. Dar înainte de toate se cuvine ca ei să mărturisească în scris că vor primi (se vor uni, vor fi de acord) şi vor urma dogmele bisericii soborni­ceşti şi apostolice, anume că vor avea comuniune (împărtăşire) şi cu cei că­sătoriţi a doua oară, şi cu cei care au căzut în vremea prigoAnei (perse­cuţiei), cu privire la care s-a rânduit timpul (de pocăinţă) şi s-a hotărât so­rocul(termenul de iertare), - aşa încât aceştia (catarii) să urmeze întru toate dogmele Bisericii soborniceşti. Prin urmare, aceştia toţi, fie (că sunt) în sate, fie (că sunt) în oraşe, numai singuri cei care s-ar găsi hirotoniţi, (adică) cei ce se găsesc în cler, să rămână în acelaşi chip (în acelaşi cin, înaceeaşi stare).

Iar dacă acolo unde (există) episcop sau presbiter al Bisericii sobor­niceşti se reîntorc (revin) oarecari (dintre clericii catari), este învederat că episcopul Bisericii va avea vrednicia de episcop, iar acela ce se numeşteepiscop la aşa-zişii catari va avea vrednicia de presbiter; afară numai dacă nu cumva i s-ar părea episcopului(potrivit) să-1 împărtăşească pe acesta la cinstea numelui. Iar dacă lui nu i-ar plăcea acest lucru, (atunci) pentru ca totuşi să se vadă că el este în cler, să i se găsească un loc, fie de horepiscop, fie de presbiter, ca să nu fie doi episcopi într-o cetate.(68 ap.; 7 sin. II ec; 95 Trul; 14 sin. VII ec; 13 Ancira; 14 Neocez.; 8, 10 Antioh.; 6 Sard.; 47, 57, 66, 69, 99 Cartag.; 1, 47, 89 Vasile cel Mare; 12 Teofil Alex.)

 

CANONUL 9 Sin. I ec. (ISPITIREA CELOR CE INTRĂ ÎN CLER)

Dacă cineva fără de cercetare a fost înaintat (rânduit)presbiter, sau făcându-i-se ispitirea şi-a mărturisit păcatele, şi mărturisindu-se el, oa­menii fiind mişcaţi, au pus mâinile pe unul ca acesta împotriva canonului, pe acesta canonul nu-1 primeşte (în cler), căci Bisericasobornicească apă­ră (revendică) numai ceea ce este fără de prihană.(25, 61 ap.; 2, 10 sin. ec; 9, 10 Neocez.; 17 sin. I-II; 3, 5, 6 Teofil Alex.; 89 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 10 Sin. I ec. (CEI CE AU CĂZUT ODATĂ DE LA CREDINŢĂ NU POT INTRA ÎN CLER)

Oricâţi dintre cei căzuţi (de la credinţă) au fost înaintaţi(în cler) fie din neştiinţă, fie cu ştiinţă mai dinainte (a stării lor) din partea celor ce i-au înaintat, aceasta nu aduce slăbire (prejudiciu) canonului bisericesc, pentru că după ce se vor cunoaşte, se caterisesc.(62 ap.; 9 sin. ec; 1, 2, 3, 9, 12 Ancira; 10 Petru Alex.; 73 Vasile cel Mare; 2 Grig. Nyssa)

 

CANONUL 11 Sin. I ec. (TREPTELE POCĂINŢEI CELOR CĂZUŢI DE LA CREDINŢĂ)

în privinţa celor ce au lepădat credinţa, fără silă, sau fără luarea aver­ilor, sau fără primejduire, sau fără ceva de acest fel, cum s-a întâmplat sub tirania lui Liciniu, i s-a părut sinodului că deşi nu sunt vrednici de omenie, să se milostivească totuşi de ci (să fie totuşi trataţi cu îndurare).Deci câţi dintre ei ca (nişte) credincioşi se căiesc cu adevărat, să petreacă trei ani între ascultători şi şapte ani să se smerească (să se umilească, să stea plecaţi), iar doi ani fără împărtăşire vor lua parte Ia rugăciuni cu poporul.(62 ap.; 12, 13, 14 sin. 1 ec; 4, 5, 6, 7, 8, 9, 21 Ancira; 2, 19 Laod.; 43 Cartag.; 2, 11 Grig. Nyssa)

 

CANONUL 12 Sin. I ec. (POCĂINŢA CELOR CE VIN DIN OASTEA PĂGÂNĂ)

Iar cei ce au fost chemaţi de har şi au arătat la început zel (pornire) le­pădând cingătorile, iar după aceea s-au întors ca câinii Ia propria lor vomitătură, încât unii şi arginţi (bani) au cheltuit şi prin daruri au izbutit să ajungă din nou la slujbă în oaste, aceştia zece ani să se plece(să cadă, să se umilească), după timpul de trei ani al ascultării. Dar la toţi aceştia trebuie să se cerceteze bunăvoinţa şi felul căinţii. Iar câţi arată întoarcerea lor cufapte, dar nu de formă (cu chipul), ci cu frică şi cu lacrimi şi cu răbdare şi cu faceri de bine, aceştia împlinind vremea hotărâtă a ascultării, se vor împărtăşi neapărat de rugăciuni (vor participa la rugăciunile comune),epis­copului fiindu-i îngăduit să hotărască (să dispună)ceva şi mai omenos (blând) cu privire la aceştia. Iar câţi au suferit (suportat) cu nepăsare (în­depărtarea de la rugăciuni) şi au socotit că pentru reîntoarcere le este deajuns forma (aparenţa) intrării în Biserică, să plinească întru totul (întoc­mai, pe deplin) timpul (penitenţiei).(62, 83 ap.; 11, 13,14 sin. I ec; 102 Trul.; 4, 5, 6, 7, 8, 9, 21 Ancira; 2, 19 Laod.; 23 Cartag.; 2, 11 Neocez.; 2, 3, Petru Alex.; 3, 73, 74, 75, 81, 84 Vasile cel Mare; 2, 4, 5 Grig. Nyssa)

 

CANONUL 13 Sin. I ec. (ÎMPĂRTĂŞIREA MURIBUNZILOR)

în privinţa celor care stau să moară (dintre căzuţi) să se observe şi acum vechea şi canonica lege, încât dacă cineva stă să moară, să nu fie lip­sit de cea mai de pe urmă şi mai trebuitoare merinde. Iar dacă fiind dez­nădăjduit şi luând împărtăşirea, s-ar număra din nou(vor rămâne) între cei ce trăiesc (între cei vii), acela să fie împreună cu cei ce iau parte numai la rugăciune. Dar peste tot şi în privinţa oricui ar sta să moară, cerând a se face părtaş de cuminecătură (a se împărtăşi cu Euharistia), (stabilim ca) episcopul, cu cercetare (ispitire), să-1 facă părtaş sfântului dar (prosforei, să-1 împărtăşească).(52 ap.; 11, 12 sin. ec; 6, 22 Ancira; 2 Neocez.; 1 Cartag.; 73 Vasile cel Mare; 2, 5 Grig. Nyssa)

 

CANONUL 14 Sin. I ec. (POCĂINŢA CATEHUMENILOR CĂZUŢI)

în privinţa celor care au fost şi care au căzut (de la credinţă), i s-a părut sfântului şi marelui sinod ca aceştia numai trei ani să fie ascultători (în treap­ta ascultării), iar după aceea să se roage cu catehumenii.(2, 11, 12, 13 sin. ec; 96 Trul.; 5 Neocez.; 19 Laod.; 20 Vasile cel Mare; 4, 6 Timotei Alex.; 5 Chirii Alex.)

 

CANONUL 15 Sin. I ec. (TRANSFERAREA CLERULUI ESTE OPRITĂ)

Pentru multa tulburare şi pentru gâlcevile care s-au făcut, s-a părut (potrivit) să se înlăture cu desăvârşire obiceiul, contrar canonului apostolic (14, 15), care s-a mai găsit în unele părţi, ca nici episcopul, nici presbiterul şi nici diaconul să nu treacă (să nu se strămute) din cetate în cetate. Iar dacă cineva, după această orânduire a sfântului şi marelui sinod ar încerca să meşteşugească ceva de felul acesta, sau s-ar deda vreunor treburi de acest fel, să se lipsească cu desăvârşire de o atare uneltire şi să se aşeze din nou în Biserica în care a fost hirotonit episcopul, sau presbiterul (acela).(14, 15 ap.; 4 sin. II ec; 5, 6, 10, 20 sin. IV ec; 18 Trul.; 3, 13, 16, 21 Antioh.; I, 2, 3, 12, 16Sară.; 48, 54, 65, 71, 90 Cartag.)

 

CANONUL 16 Sin. I ec. (OSÂNDIREA CLERICILOR CARE SE MUTĂ SINGURI)

Câţi dintre presbiteri sau diaconi, sau peste tot, cei ce se numără în cler (sunt socotiţi în rândul clerului), în chip cutezător, neavând înaintea ochilor nici frica lui Dumnezeu, nerecunoscând nici canonul bisericesc, vor pleca de la bisericile lor, aceştia nu trebuie să fie primiţi nicidecum în altă Biserică, ci trebuie să fie siliţi ca să se reîntoarcă în parohiile (eparhi­ile) lor; sau dacă stăruiesc(persistă), trebuie să fie excomunicaţi (să fie fără de împărtăşire). Iar dacă ar şi îndrăzni cineva să răpească pe cel ce este al altuia (aparţine altuia) şi să-1 hirotonească în Biserica lui, fără încuviinţa­rea episcopului propriu de la care a fugit cel ce este numărat în cler (este socotit în rândul clerului), să fie hirotonia (lui) fără tărie.(14, 15, 16 ap.; 15 sin. ec; 5, 10, 20, 23 sin. IVec; 17, 18, 20 Trai; 3, 21 Antioh.; 1, 2, 13, 15, 16 Sard.; 20, 54, 80, 90 Cartag.)

 

CANONUL 17 Sin. I ec. (OSÂNDIREA DOBÂNZII ŞI A CAMETEI)

Deoarece mulţi dintre cei care se numără în canon(sunt socotiţi în rân­dul clerului) urmărind lăcomia şi câştigul ruşinos (alergând cu lăcomie la câştig ruşinos), au uitat dumnezeiasca Scriptură care zice: „argintul său nu 1-a dat pentru camătă (dobândă)” (Ps. 14, 5); şi dând împrumut cer su­timi (procente), sfântul şi marele sinod a socotit a fi cu dreptate, că dacă după această orânduire, s-ar găsi cineva luând camătă din îndeletnicire (cu treaba aceasta, cu cămătăria), sau astfel învârtind lucru, sau cerând îna­poi odată şi jumătate, sau orice altceva născocind pentru câştig ruşinos, sase caterisească din cler şi să fie străin de canon (de starea clerului).(44 ap.; 10 Trul.; 19 sin. VII ec; 4 Laod.; 5, 16 Cartag.; 2, 14 Vasile cel Mare; 3 Grig. Neocez.; 6 Grig. Nyssa)

 

CANONUL 18 Sin. I ec. (LOCUL DIACONILOR ÎN RÂNDUL CLERULUI)

A venit la sfântul şi marele sinod (ştirea) că în unele locuri şi cetăţi, dia­conii dau presbiterilor cuminecătura(euharistia), ceea ce nici canonul şi nici obiceiul nu a predanisit, ca cei ce nu au puterea de a aduce jertfa să dea trupul lui Hristos celor ce jertfesc (celor ce aduc sfânta jertfă). S-a mai cunoscut şi aceea că unii dintre diaconi se ating de cuminecătură (euha­ristie, împărtăşanii)chiar şi înaintea episcopilor. Aşadar toate acestea săînceteze, iar diaconii să rămână în măsurile lor (în rânduielile, tocmelile lor), ştiind că ei sunt slujitori ai episcopului, dar mai mici decât presbi-terii. Să primească aşadar după rânduială cuminecătura (euharistia) dupăpresbiteri, dându-le-o lor fie episcopul, fie presbiterul. Dar să nu le fie permis diaconilor nici să şează în rândul presbiterilor; căci ceea ce s-a făcut este împotriva canonului şi împotriva rânduielii. Dar dacă cineva şi după aceste orânduiri nu ar voi a se supune, să înceteze din diaconic(15, 39 ap.; 15 sin. 1 ec; 7, 16 TruL; 5 Antioh.; 20 Laod.)

 

CANONUL 19 Sin. I ec. (ERETICII PAVLICHIENI)

în privinţa pavlichienilor care au alergat (s-au întors) mai pe urmă la soborniceasca Biserică, se aşază rânduială ca ei să fie neapărat botezaţi din nou. Iar dacă unii în timpul trecut s-au numărat în cler (au făcut parte din cler) şi dacă se arată neîntinaţi şi neprihăniţi, după ce vor fi botezaţidin nou să se hirotonească de către episcopul Bisericii soborniceşti. Dacă însă cercetarea i-ar găsi pe ei nepotriviţi (nevrednici), se cuvine a-i caterisi pe ei. Aşijderea şi în privinţa diaconiţelor şi peste tot în privinţa celor număraţi (socotiţi) în cler, să se observe aceeaşi rânduială (procedură). Am pomenit însă şi pe diaconitele numărate (socotite) în cin (în cler, în schemă) cu toate că nu au nici o hirotesie, aşa că acestea să fie socotite neapărat în­tre laici.(46, 47, 49 ap.; 15 sin. IV ec; 95 TruL; 6, 126 Cartag.; 1 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 20 Sin. I ec. (OPRIREA ÎNGENUNCHERII ÎN UNELE ZILE)

Deoarece sunt unii care îşi pleacă genunchii(îngenunchează) duminica şi în zilele Cincizeciniii – pentru ca toate să se păzească în acelaşi fel în fiecare parohie(eparhie), sfântului sinod i s-a părut ca rugăciunile să fieaduse (făcute) lui Dumnezeu stând ei în picioare.(66 ap.; 66, 90 TruL; 18 Gang.; 29 Laod.; 15 Petru Alex.; 91 Vasile cel Mare; 1 Teofil

 

 

                                                                                                  CANOANELE Sinodului II ecumenic

de la Constantinopol(an 381)

CANONUL 1 Sin. II ec. (ÎNTĂRIREA CREDINŢEI DE LA NICEEA)

Sfinţii Părinţi cei adunaţi în Constantinopol au hotărât să nu se înlăture (schimbe, părăsească) credinţa celor trei sute optsprezece Părinţi care s-au adunat în Niceea Bitiniei, ci (credinţa) aceea să rămână tare şi să lîe dată anatemei orice erezie şi cu deosebire aceea a eunomienilor, adică aceea a eudoxienilor, şi aceea a semiarienilor, adică a pnevmatomahilor, şi aceea a sabelienilor şi aceea a marcelienilor şi aceea a fotinienilor şi aceea a apolinariştilor.(7 sin. II ec; 1, 75TruL; 21 Gang.; 7, 8 Laod.; 2 Cartag.; 1 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 2 Sin. II ec. (DIECEZELE. AUTONOMIA IERARHILOR ŞI A UNITĂŢILOR BISERICEŞTI)

Episcopii puşi peste o dieceză să nu se întindă (treacă)asupra biseri­cilor din afara hotarelor lor, nici să nu tulbure bisericile, ci potrivit Canoanelor, episcopul Alexandriei să cârmuiască numai pe cele (bisericile) din Egipt, iar episcopii Orientului să chivernisească(administreze) numai Orientul, păstrându-se pe seama Bisericii antiohienilor întâietăţile (privi­legiile) cele din Canoanele de Ia Niceea; si episcopii diecezei Asiei să chi­vernisească numai cele (bisericile) din dieceza Asiei; şi cei ai (diecezei) Pontului, numai pe ale (diecezei) Pontului şi cei ai Tracici, numai pe ale (diecezei) Tracici să Ie cârmuiască. Iar nechemaţi, episcopii să nu treacă peste dieceza lor pentru hirotonie sau pentru alte oarecari(lucrări de câr­muire bisericească) cârmuiri bisericeşti. Păzindu-se însă canonul stabilit mai înainte privitor la chivernisiri, este clar că cele privitoare la fiecare eparhie le va cârmui sinodul eparhiei (respective), potrivit celor orânduite (hotărâte) la Niceea. Iar bisericile Iui Dumnezeu cele ce sunt Ia popoarele barbare trebuie să se cârmuiască după obiceiul părinţilor, care s-a ţinut.(34, 37 ap.; 4, 5, 6, 7 sin. ec; 3 sin. II ec; 8 sin. III ec; 17, 19, 28 sin. IV ec; 8, 25, 36, 38, 39 Trul.; 3, 6 sin. VII ec; 9, 16, 18,19, 20,23 Antioh.; 40 Laod.; 11, 13, 18, 26, 34, 73, 76, 95, 98, 120 Cartag.; 3 Sard.; 14 sin. UI)

 

CANONUL 3 Sin. II ec. (ROMA NOUĂ ŞI PRIVILEGIILE EI)

Iar după episcopul Romei, întâietatea cinstei (primatul de onoare) să o aibă episcopul Constantinopolului, pentru că (cetatea) aceasta este Roma nouă.(28sin.IVec.;36Trul.)

 

CANONUL 4 Sin. II ec. (HIROTONIILE ERETICILOR NU SUNT HIROTONII)

în privinţa lui Maxim Cinicul şi a neorânduirii ce s-a făcut de către el în Constantinopol (hotărâm) că: Maxim nici nu a fost făcut episcop, nici nu este, şi nici cei hirotoniţi de el, în orice treaptă a clerului (nu sunt cleri­ci),lipsind de tărie toate câte s-au făcut în privinţa lui şi de către el.

 

CANONUL 5 Sin. II ec. (PRIMIREA ÎN BISERICĂ A UNOR ARIENI DIN ANTIOHIA)

în privinţa dreptarului (tomosului) apusenilor, primim şi pe cei din An-tiohia, care mărturisesc o dumnezeire a Tatălui si a Eiului si a Duhului Sfânt.(1 sin. II ec; TruL; 1, 2 Cartag.)

 

CANONUL 6 Sin. II ec. (NU ORICINE POATE PÂRÎ PE EPISCOP)

Deoarece unii voind a tulbura şi a răsturna buna rânduială bise­ricească, cu vrăjmăşie şi cu clevetire (în mod calomnios) plăsmuiesc oare-cari pricini împotriva episcopilor ortodocşi care ocârmuiesc bisericile, nimic altceva urmărind decât a păta buna cinstire a preoţilor şi să pună la cale tulburări între credincioşii paşnici(popoarele paşnice), - din această pricină i-a părut sfântului sinod al episcopilor întruniţi la Con-stantinopol ca să nu se mai primească învinuitorii fără cercetare şi nici aîngădui tuturor să facă pâri contra celor care păstoresc bisericile, dar nici a-i înlătura pe toţi. Dar dacă cineva i-ar aduce episcopului vreo învinuire proprie, adică aparte(particulară), ca unul care a fost păgubit sau pentru că ar fi suferit altceva împotriva dreptăţii de la acela (de la episcop), la în­vinuirile de acest fel să nu se cerceteze nici faţa (persoana) pârâtului, nici legea (religia) lui. Căci în orice chip, se cade ca şi cugetul (conştiinţa) epis­copului să fie slobod (uşurat) şi ca şi cel ce zice că a fost nedreptăţit să-şi dobândească drepturile, ori de ce lege(religie) ar fi el.

Iar dacă învinuirea adusă episcopului ar fi bisericească, atunci trebuie să se ispitească (cerceteze) feţele(persoAnele) pârâtorilor, pentru ca mai întâi să nu se îngăduie ereticilor a face pâri împotriva episcopilor orto­docşi pentru lucruri bisericeşti. Iar eretici numim pe cei ce de demult au fost îndepărtaţi din Biserică şi pe cei ce după aceea au fost daţi anatemei de către noi, iar pe lângă aceştia şi pe cei ce prefăcându-se că mărturisesc credinţa cea sănătoasă, s-au făcut schismatici şi se adună împotriva epis­copilor noştri canonici. Apoi şi dacă vreunii dintre cei ai bisericii ar fi osândiţi mai înainte pentru oarecare pricină şi azvârliţi (lepădaţi, daţi ana­temei), sau afurisiţi (excomunicaţi) fie din cler, fie din starea laică, niciacestora să nu le fie îngăduit să pârască pe episcop înainte de a se fi dez­brăcat (curăţat) mai întâi de propria lor învinuire. De asemenea, şi cei ce se găsesc sub învinuirea pornită mai dinainte să nu fie primiţi la pâraepiscopului sau a altor clerici înainte de a se dovedi pe ei nevinovaţi de în­vinuirile aduse lor.

Iar dacă vreunii nu ar fi nici eretici, nici afurisiţi(excomunicaţi, neîm­preunaţi cu Hristos), nici osândiţi sau pârâţi mai înainte pentru oarecare fărădelegi (infracţiuni),şi ar zice că au oarecare pâră bisericească împotri­va episcopului, sfântul sinod porunceşte ca aceştia să-şi înfăţişeze mai în­tâi pârile lor la toţi episcopii eparhiei(mitropoliei) şi înaintea acestora să dovedească învinuirile în acele pricini. Iar dacă s-ar întâmpla ca episcopii din eparhie (mitropolie) să nu fie în stare a îndrepta învinuirile aduse epis­copului, atunci ei să meargă la sinodul mai mare al episcopilor diecezi aceleia, chemaţi împreună(convocaţi) pentru pricina aceasta, dar pâra să nu se ia în seamă (reţină) mai înainte, până ce ei (acuzatorii) nu vor accep­ta în scris să fie pedepsiţi cu aceeaşi pedeapsă dacă la cercetarea lucruri­lor s-ar dovedi că au clevetit(calomniat) pe episcopul pârât.

Iar dacă cineva, nesocotind cele statornicite după cele arătate mai îna­inte, ar îndrăzni să supere urechile împărăteşti sau judecătoriile cârmuito-rilor lumeşti, sau să tulbure sinodul ecumenic, lipsindu-i de cinstire pe toţiepiscopii diecezei, unul ca acesta nicidecum să nu fie primit la pâră, ca unul care a defăimat Canoanele şi a stricat buna rânduială bisericească.(34, 37, 74, 75 ap.; 9, 17, 19, 21 sin. IVec; 8 TruL; 14, 15, 20 Antioh.; 40 Laod.; 4 Sard.; 8, 10, 11, 12, 15, 18, 19, 59, 104, 107, 128, 129, 130, 132 Cartag.; 13 sin. /-II; 9 Teofil Alex.)

 

CANONUL 7 Sin. II ec. (PRIMIREA ERETICILOR ÎN BISERICĂ)

Pe aceia dintre eretici care revin la Ortodoxie, în partea celor ce se mântuiesc, îi primim după rânduiala mai jos arătată şi după obicei. Pe arieni şi pe macedonieni şi pe sabatinieni şi pe novaţieni cei ce-şi zic lor catari şi stângaci, apoi pe patrusprezeceni (quartodecimani), adică pe mer-curaşi (tetradiţi) şi pe apolinarişti îi primim dacă dau zapis (scrisori de mărturisire de credinţă) şi dacă dau anatemei toată erezia care nu cugetă (învaţă) cum cugetă(învaţă) sfânta a lui Dumnezeu Biserică sobornicească şi apostolească şi îi pecetluim, adică îi ungem mai întâi cu sfântul mir, adică fruntea şi ochii şi nările şi gura şi urechile şi pecetluindu-i pe ei zicem: Pecetea darului Duhului Sfânt.

Iar pe eunomieni, pe cei ce se botează cu o singură afundare, şi pe montanişti, adică pe cei ce se numesc aici frigieni, şi pe sabelieni, care învaţă că Fiul este tot una cu Tatăl (identitatea Fiului cu Tatăl) şi care fac şi alte oarecare lucruri de neîndurat (urâte), şi pe toate celelalte erezii(căci multe sunt aici, mai cu seamă cele care pornesc din ţara Galatenilor) pe toţi dintre aceştia care doresc să se adaoge(ataşeze) ortodoxiei, îi primim ca pe elini (păgâni): şi (adică)în prima zi îi cercetăm, a doua zi îi catehizăm, iar a treia zi le facem lepădările de Satana (îi exorcizăm), suflând asupra lor de trei ori în faţă şi în urechi şi astfel îi catehizăm şi facem să petreacă timp îndelungat în biserică şi să asculte Scripturile şi atunci îi botezăm.(46, 47, 68 ap.; 8, 19 sin. 1 ec; 95 Trui; 7, 8 Laod.; 57 Cartag.; 1, 5, 47 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 8 Sin. II ec. (BOTEZUL ERETICILOR NU ESTE BOTEZ)

Cei botezaţi printr-o singură afundare, eunomienii, sabelienii şi frigii, să fie primiţi ca elinii (păgânii).

Toate colecţiile numără numai şapte Canoane ale sinodului IIecumenic, iar al optulea este adăugat la unele ca un apendice la canonul şapte.

Aristen adaugă însă textul de mai sus ca al optulea canon al aceluiaşi sinod, spunând că cei prevăzuţi în el se şi botează, se şi ung cu Sfântul Mir, după ce un anumit timp înainte de botez vor fi fost catehizaţi şi vor fi ascultat Sfânta Scriptură.

Se vede însă că acest canon, inclusiv comentariul lui făcut de Aristen, reprezintă doar un fragment din canonul 7 al sinodului II ecumenic, după cum observă şi N. Milas.

 

                                                                                                       

                                                                                                       CANOANELE SinoduluiIII ecumenic

de la Efes (an 431)

CANONUL 1 Sin. III ec. (OSÂNDA IERARHILOR CARE DEVIN ERETICI)

Deoarece se cuvenea ca şi cei ce au lipsit de la Sfântul Sinod şi au rămas pe la ţară sau prin cetate pentru vreo oarecare pricină, fie bise­ricească, fie trupească, să nu fie în neştiinţă de cele ce s-au orânduit la dânsul (să nu ignore cele ce s-au statornicit), facem cunoscut sfinţeniei şidragostei voastre că, dacă vreun mitropolit al unei eparhii(mitropolii) despărţindu-se de Sfântul şi ecumenicul sinod, s-a adăugat (ataşat) sinedriului (adunării) dezbinării (celor dezbinaţi), şi după aceasta s-ar adăuga, sau ar cugeta cele ale lui Celestiu, sau le va cugeta (învăţa), acesta nu poate în nici un chip să facă ceva împotriva episcopilor eparhiei(mitropoliei), fiind îndepărtat din orice comuniune bisericească de acum înainte, chiar prin sinod, şi nelucrător (scos din slujbă). Dar el va fi sub as­cultarea atât a episcopilor eparhiei (mitropoliei), cât şi a mitropoliţilor dimprejur care cugetă (învaţă) cele ale ortodoxiei, ca să se scoată cu totul din treapta episcopiei(episcopatului).(6 sin. II ec.)

Canonul prezent stabileşte că mitropoliţii care s-au despărţit de Biserică, ataşându-se schismaticilor sau ereticilor, îşi pierd astfel atât jurisdicţia în cali­tatea de ierarh, cât şi scaunul, ca şi drepturile obişnuite ale creştinilor, fiind ex­comunicaţi. Luându-se această hotărâre de către sinodul ecumenic, li se re­cunoaşte totuşi episcopilor şi mitropoliţilor vecini dreptul de a-i judeca şi de a-i înlătura cu totul din treapta episcopală, adică de a-i caterisi. Dintre eretici este pomenit Celestiu, care învăţa împreună cu Pelagiu că omul se poate mân­tui şi fără har şi că păcatul lui Adam nu este ereditar.

 

CANONUL 2 Sin. III ec. (OSÂNDA IERARHILOR TRECUŢI LA NESTORIANISM)

Dacă oarecari episcopi din eparhie (mitropolie) au lipsit de la Sfântul sinod şi s-au adăugat (ataşat) dezbinării, sau ar încerca să se adauge (ataşeze), sau cei care s-au întors către sinedriul (ceata) dezbinării, cu toate că au subscris(iscălit) caterisirea lui Nestorie, aceştia să fie, după so­cotinţa Sfântului sinod, cu totul străini de preoţie şi să cadă din treaptă.

Canonul prevede că toţi ierarhii trecuţi formal la nestorianism sau numai în curs de trecere să fie caterisiţi. Prin expresia „episcopii din eparhie” se înţeleg episcopii din cuprinsul unei mitropolii, iar nu episcopii eparhioţi în sensul încare se întrebuinţează astăzi acest cuvânt pentru a-i desemna pe episcopii care se găsesc în fruntea unei eparhii.

 

CANONUL 3 Sin. III ec. (OCROTIREA CLERICILOR LOVIŢI DE NESTORIENI)

Iar dacă oarecare dintre clericii din fiecare cetate, ori sat (localitate de la ţară), au fost opriţi de la preoţie de către Nestorie şi de către cei împreună cu dânsul pentru că cugetă drept (pentru învăţătura lor dreaptă), am îndrep­tăţit şi pe aceştia să-şi dobândească (primească) din nou treapta proprie. Iar în genere, poruncim ca acei clerici care cugetă deopotrivă (învaţă de acord) cu sinodul ortodox şi ecumenic să nu se supună nicidecum şi în nici un chipepiscopilor care s-au dezbinat, sau celor care se despart(de Biserică).

 

CANONUL 4 Sin. III ec. (OSÂNDA CLERICILOR TRECUŢI LA NESTORIENI)

Iar dacă unii clerici s-ar dezbina şi ar îndrăzni ca, fie aparte (în partic­ular), fie în obşte (în mod public), să cugete(înveţe) cele ale lui Nestorie sau cele ale lui Celestiu, de către Sfântul sinod s-a socotit cu dreptate ca şi aceştia să fie caterisiţi.

 

CANONUL 5 Sin. III ec. (CLERICII REABILITAŢI DE NESTORIENI RĂMÂN OSÂNDIŢI)

Iar câţi au fost osândiţi de către sfântul sinod sau de către episcopii lor, pentru fapte necuviincioase, şi acestora în mod necanonic a încercat sau ar încerca Nestorie, după nesocotinţa lui în toate, ori cei care cugetă (învaţă) cele ale lui, să le dea înapoi comuniunea sau treapta, am găsit cu dreptate ca ei să fie fără folos(din acestea) şi să rămână nimic mai mult decât caterisiţi.

 

CANONUL 6 Sin. III ec. (HOTĂRÂRILE CANONICE ALE SINODULUI ECUMENIC RĂMÂN NESTRĂMUTATE)

Aşijderea, dacă cineva ar voi să strămute în orice chip cele ce s-au făcut pentru fiecare la Sfântul sinod cel din Efes, sfântul sinod a orânduit (hotărât) că dacă aceştia ar fi episcopi sau clerici, să cadă cu totul din treapta proprie, iar dacă ar fi laici, să fie afurisiţi (neîmpărtăşiţi, neîmpre­unaţi, excomunicaţi).

 

CANONUL 7 Sin. III ec. (HOTĂRÂRILE DOGMATICE ALE SINOADELOR ECUMENICE SĂ SE ŢINĂ PÂNĂ LA SFÂRŞIT)

După ce s-au citit acestea, sfântul sinod a orânduit(hotărât) ca nimănui să nu-i fie îngăduit să dea Ia iveală, sau să scrie, sau să întocmească (alcătuiască) altă credinţă, afară de aceea care s-a orânduit (hotărât) de că­tre Sfinţii Părinţi, care, împreună cu Sfântul Duh s-au adunat în cetatea Niceenilor. Iar cei ce îndrăznesc fie să întocmească (alcătuiască) o altă credinţă, fie să o aducă, sau să le-o înfăţişeze (propovăduiască) celor ce vo-iesc a se reîntoarce la cunoaşterea adevărului, fie că sunt din păgânism sau din iudaism sau din orice fel de erezie -, aceştia, dacă ar fi episcopi sau clerici, să fie înstrăinaţi (să se lipsească), episcopii de episcopie şi clericii de starea clerului; iar dacă ar fi laici, să se dea anatemei.

Iar dacă unii, fie episcopi, fie clerici, fie laici, întocmai în acelaşi chip s-ar vădi, fie cugetând, fie învăţând cele din arătarea (expunerea) adusă înainte de către presbiterul Harisios despre întruparea Unuia Născut Fiul lui Dumnezeu, adică spurcatele şi pidosnicele (condamnatele, stricatele) învăţături (dogme) ale lui Nestorie, care au şi fost doborâte, să fie supuşi hotărârii sfântului şi ecumenicului acestui sinod, adică, aşa, ca episcopul să fie înstrăinat (îndepărtat) de la episcopie şi să fie caterisit, iar clericul de asemenea să cadă din starea clerului, iar dacă cineva ar fi laic, şi acesta să fie dat anatemei, după cum s-a zis mai înainte.(1 sin. II ec; 1 TruL; 2 Cartag.)

 

CANONUL 8 Sin. III ec. (AUTOCEFALIA BISERICII DIN CIPRU)

Preaiubitorul de Dumnezeu episcopul Rigin şi ceilalţi împreună cu dânsul preaiubitori de Dumnezeu episcopi ai eparhiei (mitropoliei) ciprie-nilor, Zenon şi Evagrie, ne-au făcut cunoscut un lucru nou scornit, potrivnic (contrar)rânduielilor bisericeşti si Canoanelor sfinţilor apostoli şi care primejduieşte (atinge) libertatea tuturor. Drept aceea, pentru că suferinţele obşteşti au trebuinţă de vindecare mai mare, ca unele care si aduc stricăciune mai mare şi mai ales fiindcă nici nu s-a urmat (observat) vreun obicei mai vechi, ca episcopul cetăţii Antiohiei să facă hirotoniilecele din Cipru, după cum prin zapise (documente, scrisori)si prin glasurile lor proprii au arătat (au confirmat)preaevlavioşii bărbaţi care şi-au făcut arătarea în sfântul sinod. întâistătătorii sfintelor biserici din Cipru să aibă putere, fără tulburare şi fără silă, după Canoanele cuvioşilor părinţi şi după vechiul obicei să fie făcute de către dânşii hirotoniile preaevlavio-şilor episcopi.

Aceasta să se păzească (observe) şi în celelalte dieceze şi în eparhiile (mitropoliile) de pretutindeni, încât nici unul dintre preaiubitorii de Dum­nezeu episcopi să nu cuprindă (să nu apuce) altă eparhie, care nu a fost mai demult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins (ocupat) eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub el (sub stăpânirea lui),pe aceasta să o dea înapoi (restituie), ca să nu se calce Canoanele părinţilor şi nici sub cuvânt (sub chipul sau pretextul) de lucrare sfinţită să se furişeze trufia stăpânirii lumeşti, şi să nu trecem cu vederea că pierdem câte puţin slobozenia (libertatea) pe care ne-a dăruit-o nouă cusângele Său Domnul nostru Iisus Hristos, Izbăvitorul(Eliberatorul) tutu­ror oamenilor. I s-a părut, aşadar, sfântului şi ecumenicului sinod ca fie­care eparhie(mitropolie) să păzească curate şi nestrâmtorate (neatinse)drepturile care i se cuvin ei, de la început şi de mult, după obiceiul ţinut din vechime, având fiecare mitropolit îngăduinţa (permisiunea) ca pentru propria lui asigurare(siguranţă) să ia opisele (copiile) celor ce s-au întoc­mit(hotărât). Iar dacă cineva ar înfăţişa o hotărâre potrivnică celor orân­duite acum, i s-a părut întregului sfânt şi ecumenic sinod ca aceasta să fie fără tărie.(34, 35 ap.; 6, 7sin. Iec; 2 sin. II ec; 20, 36, 39 TniL; 9, 13, 22 Antioh.; 3, 11 Sard.)

 

CANONUL 9 Sin. III ec. (IERARHII NU POT DEMISIONA DECÂT ÎN CAZ DE FORŢĂ MAJORĂ)

Se cuvine mai ales ca, potrivit Scripturii celei insuflate(inspirate) de Dumnezeu, care zice: „Fă totul cu chibzuinţă” (Proverbe), cei rânduiţi prin sorţi spre sfânta slujire să chibzuiască cu toată luarea aminte (cum-pătatea, acrivia) asupra tuturor celor ce trebuie să le facă. Pentru că se ajunge ca cei care doresc să vieţuiască în acest fel să-şi temeluiască în nă­dejdea bună cele ale lor şi să fie duşi ca purtaţi de vânt în cele după dorin­ţa lor. Şi mult adevăr cuprinde cuvântul acesta. Dar câteodată se întâm­plă că vreo durere sfâşietoare şi de nesuferit, abătută asupra minţii o tul­bură grozav şi o întoarce de la căutarea celor trebuitoare şi o împinge să privească ceva(considere) ca fiind dintre cele folositoare, ceea ce din fireeste dimpotrivă. Ceva de felul acesta am văzut noi că a pătimit şi prea-evlaviosul şi preacinstitorul de Dumnezeu episcop Eustatie. Căci acesta, după ce a fost hirotonit, precum se mărturiseşte, în mod canonic, a fost tulburat, după cum spune el, de către oarecare şi împins în împrejurări neaşteptate; apoi, din prea multă nelucrare ajungând neîndemânatic să facă faţă grijilor care i-au fost impuse, cu toate că putea să respingă defăimările din partea celor ce s-au ridicat asupra lui, totuşi, nu ştim în cechip a adus (prezentat) scrisoare de abzicere (demisie).Dar trebuia ca o dată ce i s-a încredinţat purtarea de grijă preoţească, să o ţie (poarte) cu tărie sufletească şi astfel să înfrunte ostenelile şi să îndure (suporte) sudo­rile cele ce vor fi răsplătite. Dar pentru că s-a arătat o dată pe sine nepă­sător, pătimind aceasta mai mult din nelucrare decât din delăsare sau lene, cucernicia voastră de nevoie a hirotonit pe preaevlaviosul şi preacin­stitorul de Dumnezeu fratele şi împreună episcopul nostru Teodor, ca să poarte grija Bisericii: căci nu era cu cale ca ea să rămână văduvă şi să pe­treacă fără cârmuitor oile Mântuitorului. Dar fiindcă a venit la noi plân­gând, nu pentru cetate şi nici pentru Biserică pricindu-se (certându-se) cu amintitul, preacinstitorul de Dumnezeu episcop Teodor, ci doar cerând cinstea şi numele de episcop, cu toţii ne-am unit cu durerea bătrânului, socotind lacrimile lui ca fiind de obşte (ale noastre comune), ne-am grăbit aflăm dacă numitul a fost supus caterisirii după lege, sau dacă a fost numai dovedit de oarecare abateri, de către cei ce îi bârfeau renumele său. Şi într-adevăr am aflat că el nu a săvârşit nimic de acest fel, ci că mai curând abzicerea (demisia) i s-a socotit ca vină (în loc de vină).

Drept aceea, noi nu prihănim nici pe cucernicia voastră, pentru că, după trebuinţă, aţi aşezat în locul lui pe amintitul, preaevlaviosul episcop Teodor. De aceea,neurmărind a certa aspru nelucrarea acestui bărbat, secade ca mai degrabă să-1 miluim pe bătrânul care este şi în afara cetăţii care 1-a născut (1-a adus) pe el, şi care seaflă de o vreme atât de îndelun­gată departe de sălaşurile părinteşti, – am găsit că este cu dreptate şi am orânduit(hotărât) fără nici o împotrivire (opoziţie) ca el aibă şi numele şi cinstea şi împărtăşirea de episcop; astfel însă, ca el să nu hirotonească, nici ocupând biserica să liturghisească din proprie stăpânire – ci, sau îm­preună poftit, sau îngăduindu-i-se, de s-ar întâmpla (potrivi), de către vre­un frate şi împreună episcop, după îndemnul lăuntric şi după dragostea cea întru Hristos. Iar dacă veţi chibzui ceva mai folositor cu privire la el, fie în viitor, fie după aceea, va plăcea şi acestui sfânt sinod.(16 sin. I-II; 10 Petru Alex.; 2, 3 Chiril Alex.)

Textul prezent este extras dintr-o scrisoare pe care sinodul al treilea ecu­menic a trimis-o sinodului mitropolitan din Pamfilia, în legătură cu Eustatie, fostul mitropolit al eparhiei Pamfilia. El nu contează de fapt ca al nouălea canon al sinodului III ecumenic, care în toate colecţiile numără numai opt, dar ocupându-se de un caz a cărui rezolvare poate servi drept normă pentru cazuri analoage, l-am adăugat aici.

După cum se ştie, demisia din scaun este interzisă episcopilor şi se sanc­ţionează cu caterisirea, dar scrisoarea prezentă arată că ea poate fi admisă în cazuri de forţă majoră. Astfel, în cazul mitropolitului Eustatie al Pamfiliei, care fusese caterisit în urma demisiei, sinodul ecumenic găsind demisia determinată de forţă majoră, hotărăşte să se revină asupra caterisirii, lăsând însă la aprecierea sinodului mitropolitan respectiv felul în care urmează a i se da o întrebuinţarecorespunzătoare mitropolitului reabilitat.

Această hotărâre a sinodului III ecumenic mai este importantă şi pentru faptul că respectă autocefalia unei mitropolii, în cazul de faţă, a celei din Pamfilia.

 

 

                                                                                                     CANOANELE SinoduluiIV ecumenic

de la Calcedon (an 451)

CANONUL 1 Sin. IV ec. (ÎNTĂRIREA CANOANELOR PRIMELOR TREI SINOADE ECUMENICE)

Am găsit că este cu dreptate (bine) să se ţie Canoaneleaşezate de către sfinţii Părinţi la fiecare sinod de până acum.(2 Trul.; 1 sin. VII ec; 1 Cartag.)

 

CANONUL 2 Sin. IV ec. (OSÂNDA SIMONIEI)

Dacă vreun episcop ar săvârşi hirotonia pentru bani şi ar coborî între lucrurile de vânzare harul care nu se vinde, şi ar hirotoni episcop ori horepiscop, ori presbiteri, ori diaconi, ori pe altcineva dintre aceia care se numără în cler, sau pentru bani ar înainta (ar institui, ar rândui)econom sau ecdic (apărător, avocat bisericesc) sau paramonar sau pe oricine din cler (din rândul slujbaşilor bisericeşti) pentru câştig ruşinos pe seama sa, cel dovedit că a făcut aceasta să se primejduiască în privinţa propriei sale trepte (spiţe), iar cel hirotonit să nu aibă nici un folos din hirotonia sau înaintarea aceea din negoţ; ci să fie străin de vrednicia sau de slujba pe care a dobândit-o prin bani. Iar dacă cineva s-ar vădi (ar apărea) ca mi­jlocitor în astfel de apucături (afaceri) ruşinoase şi nelegiuite (neîngăduite), să cadă şi acesta din treapta sa, dacă ar fi cleric, iar dacă ar fi laic sau călugăr (trăind călugăreşte), să fie dat anatemei.(29 ap.; 22, 23 Trul.; 4, 5, 15, 19 sin. Vil ec; 12 Laod.; 2 Sard.; 90 Vasile cel Mare; Scrisoarea pastorală a lui Ghenadie; Scrisoarea pastorală a lui Tarasie)

 

CANONUL 3 Sin. IV ec. (SE OPREŞTE ÎNDELETNICIREA CU TREBURI INCOMPATIBILE CU STAREA  

                                           CLERICALĂ)

A venit la Sfântul Sinod (Ia cunoştinţa Sfântului Sinod) că oarecari din­tre cei cuprinşi (incluşi) în cler se fac arendaşi ai averilor străine pentru câştig ruşinos şi se îndeletnicesc cu treburi (afaceri) lumeşti, apoi, lenevin-du-se în slujirea lui Dumnezeu şi alergând prin casele oamenilor, din iu­bire de argint iau asupra lor şi mânuirea(administrarea) de averi. De aceea, sfântul şi marele sinod a orânduit (hotărât) ca de acum înainte ni­meni, nici episcopul, nici clericul, nici monahul, să nu ia în arendă averi, nici să se vâre (amestece) pe sine în chivernisirea(administrarea) lucrurilor lumeşti, afară numai dacă ar fi chemat cumva după legi la epitropia de neînlăturat(obligatorie) a nevârstnicilor (minorilor), sau dacă episcopulcetăţii l-ar rândui să poarte grija lucrurilor bisericeşti sau a orfanilor sau a văduvelor neajutorate sau a persoAnelor care mai ales au trebuinţă de ajutor bisericesc pentru frica lui Dumnezeu. Iar dacă cineva de acum înainte ar încerca să calce cele orânduite (hotărâte),unul ca acela să se supună pedepselor bisericeşti.(20, 81, 83 ap.; 7 sin. IV ec; 10 sin. VII ce; 16 Cartag.; 11 sin. 1-11)

 

CANONUL 4 Sin. IV ec. (MONAHII SE SUPUN JURISDICŢIEI IERARHIEI BISERICEŞTI)

Cei care cu adevărat şi fără prihană (curaţi) petrec viaţa cea singu­ratecă (monahală) să fie învredniciţi de cinstea cuvenită. Dar fiindcă unii, folosind chipul monahal cu făţărnicie, tulbură bisericile şi treburile politice, pribegind cu nepăsare prin cetăţi, ba purtându-se cu gândul să-şi întemeieze lor şi mănăstiri, s-a părut (sinodului) ca nimeni şi nicăieri să nu zidească sau să ridice mănăstire sau casă de rugă (biserică) fără învoirea episcopului cetăţii.

Iar cei care trăiesc viaţa monahală fie în vreo cetate, fie la ţară, să se supună episcopului şi să păzească liniştea şi să petreacă numai în post şi rugăciune, rămânând neîncetat în locurile în care au fost rânduiţi; să nu tulbure nici treburile (lucrurile) bisericeşti, nici cele ale vieţii obşteşti (lumeşti), nici să nu se amestece în ele părăsindu-şi mănăstirile lor, fără numai dacă ar fi rânduiţi de către episcopul cetăţii pentru vreo trebuinţă urgentă(arzătoare). Iar în mănăstiri să nu se primească nici un sclav (rob) pentru a se face monah fără învoirea stăpânului său. Iar cel ce ar călca această orânduire(hotărâre) a noastră orânduim să fie afurisit (excomuni­cat),pentru ca să nu se hulească numele Iui Dumnezeu. Iar episcopul cetăţii trebuie să poarte grijă trebuitoare mănăstirilor.(82 ap.; 24 sin. IV ec; 40-49, 85 Trul.; 17-21 sin. VII ec; 3 Gang.; 63 Cartag.; 1-7 sin. I-II)

 

CANONUL 5 Sin. IV ec. (SE OPREŞTE TRANSFERAREA CLERULUI)

în privinţa episcopilor sau clericilor care umblă din cetate în cetate, s-a părut că trebuie să aibă tărie (vigoare)Canoanele care au fost aşezate de Sfinţii Părinţi în privinţa aceasta.(14, 15 ap.; 15, 16 sin. ec; 10, 20, 23 sin. IV ec; 17, 18 Trul.; 13, 21 Antioh.; 15, 16 Sard.; 54, 90 Cartag.)

 

CANONUL 6 Sin. IV ec. (SE OPREŞTE HIROTONIA FĂRĂ DESTINAŢIE)

Nimeni să nu fie hirotonit fără sorocire (destinaţie, absolut fără legătură, legat de vreun loc), nici presbiterul, nici diaconul, nici altcineva oarecare din starea bisericească(clericală); numai dacă cel ce se hirotoneşte va fi anume sorocit (destinat) pentru biserica unei cetăţi sau a unui sat, sau al­tarului (sanctuarului) unui mucenic (martir), sau mănăstiri. Iar în privinţa celor hirotoniţi fără soroace(destinaţie), sfântul sinod a orânduit (hotărât) ca o astfel de hirotesie (hirotonie) să fie fără tărie şi ca nicăieri să nu poată sluji (lucra), spre ocara celui ce i-a hirotonit.(75 ap.; 15, 16 sin. ec; 13 Neocez.)

 

CANONUL 7 Sin. IV ec. (CINUL PREOŢESC ŞI CEL CĂLUGĂRESC SA NU IA SLUJBĂ LUMEASCA)

Am hotărât (orânduit) ea cei ce au fost rostuiţi (aşezaţi)odată în cler, precum şi monahii, să nu intre nici în oaste, nici în dregătorie lumească; iar dacă ar îndrăzni aceasta şi nu s-ar pocăi, încât să se reîntoarcă la aceea ce mai întâi au ales pentru Dumnezeu, să fie daţi anatemei.(6, 20, 81, 83 ap.; 3, 16 sin. IV ec; 21 Trul; 10 sin. VII ec; 16 Cartag.; 11 sin. I-II)

 

CANONUL 8 Sin. IV ec. (ORICE CLERIC SA FIE SUB JURISDICŢIA UNUI EPISCOP)

Clericii aşezămintelor (azilurilor) pentru săraci şi ai mănăstirilor şi ai altarelor mucenicilor (sanctuarele martirilor) să rămână sub cârmuirea (ju­risdicţia, ascultarea)episcopilor ce sunt în fiecare cetate, după predania(tradiţia) Sfinţilor Părinţi şi să nu se tragă (sustragă) cu trufie de sub oblăduirea episcopului propriu. Iar cei ce îndrăznesc să răstoarne o astfel de tocmire (orânduire) în orice chip, şi cei ce nu sunt supuşi propriului lor episcop, dacă ar fi clerici, să fie supuşi pedepselor Canoanelor, iar dacă ar fi monahi sau mireni (laici), să fie afurisiţi(excomunicaţi).(15, 16 sin.Iec; 6, 10 sin. IV ec.)

 

CANONUL 9 Sin. IV ec. (SE RÂNDUIESC INSTANŢELE DE JUDECATĂ BISERICEASCĂ)

Dacă vreun cleric are pricină (vreun litigiu) cu alt cleric, să nu lase pe episcopul său propriu şi să alerge la judecătorii lumeşti, ci mai întâi să se cerceteze treaba(chestiunea, cauza) de către episcopul său propriu sau, cuînvoirea aceluiaşi episcop, de către aceia pe care i-ar voi amândouă părţile să se întocmească (stabilească) cele ale dreptăţii (să se facă judeca­ta). Iar dacă cineva ar purcede(proceda) împotriva acestora, să se supună cercetărilor(pedepselor) canonice.

Iar dacă vreun cleric are pricină (litigiu) cu episcopul său propriu sau şi cu un alt episcop, să se judece de către sinodul eparhiei (mitropoliei). Iar dacă un episcop sau cleric ar avea neînţelegere cu mitropolitul aceleiaşieparhii (mitropolii), să fie luat (solicitat judecător) exarhul diecezei sau sca­unul împărăteştei cetăţi a Constantinopolului şi de către acesta să se judece.(74, 75 ap.;- 6 sin. ec; 6 sin. II ec; 17, 19, 21, 28 sm. IV ec; 8 TruL; 14, 15, 20 Antioh.; 40 Laod.; 4 Sard.; 8, 10, 11, 12, 15, 18, 19, 59, 104, 107, 128, 129, 130, 132 Cartag.)

 

CANONUL 10 Sin. IV ec. (CLERICII SĂ LOCUIASCĂ ÎN LOCALITATEA UNDE SLUJESC)

Să nu fie îngăduit ca un cleric să se numere deodată la bisericile a două cetăţi, adică la aceea pentru care de la început s-a hirotonit şi la aceea la care a fugit, fireşte ca la una mai mare – din poftă după slavă deşartă. Iar cei ce ar face aceasta să fie aşezaţi iarăşi (repuşi) la biserica lor, la care de la început au fost hirotoniţi şi numai acolo să slujească.

Iar dacă cineva ar fi fost transferat de la o biserică la alta, acela să nu aibă nici o împărtăşire la treburile bisericii celei dintâi sau la acelea ale altarelor(sanctuarelor) martirilor sau ale aşezămintelor (azilurilor)pentru săraci sau pentru primirea străinilor care (ţin) se găsesc sub acea (Biseri­că). Iar cei ce ar îndrăzni ca, după orânduirea (hotărârea) acestui mare şi ecumenic sinod, să facă ceva dintre cele care au fost acum oprite (in­terzise),a orânduit (hotărât) sfântul sinod să cadă din propria lor treaptă.(15 ap.; 15, 16 sin. ec; 5, 20, 23 sin. IV ec; 17, 18 TruL; 15 sin. VII ec; 3 Antioh.; 15, 16, 19 Sard.; 54, 90 Cartag.)

 

CANONUL 11 Sin. IV ec. (CĂRŢILE SAU EPISTOLELE CANONICE)

Am orânduit (hotărât) ca toţi săracii şi cei care au trebuinţă de ajutoare să călătorească, după ispitire (şi verificare), cu scrisori şi adică numai cu scrisori bisericeşti de pace, nu cu scrisori de recomandare (de încredinţare),pentru că scrisorile de recomandare se cade să se dea numai feţelor (persoAnelor) care stau sub bănuială.(12, 13, 32, 33 ap.; 13 sin. IV ec; 17 TruL; 6, 7, 8, 11 Antioh.; 41, 42 Laod.; 7, 8, 9 Sard.; 23, 106 Cartag.)

 

CANONUL 12 Sin. IV ec. (ALCĂTUIRILE BISERICEŞTI SĂ NU SE SCHIMBE PRIN INTERVENŢIE LA PUTEREA LUMEASCĂ)

A venit (la cunoştinţa noastră) că împotriva aşezămintelor(legilor) bis­ericeşti, alergând la stăpâniri, au tăiat în două o eparhie (mitropolie) prin act împărătesc (rescript, carte împărătească), aşa încât din această pricină sunt doi mitropoliţi în aceeaşi eparhie (mitropolie). Drept aceea, sfântul sinod a orânduit (hotărât) ca de acum înainte să nu se mai îndrăznească nimic de acest fel de către vreun episcop, iar cel ce va încerca (întreprinde) un lucru ca acesta să cadă din treapta (spiţa) sa. Iar cetăţile câte s-au şi cinstit (onorat) cu numele de mitropolie prin scrisori(rescripte, cărţi) îm­părăteşti, precum şi episcopul care ocârmuieşte acea Biserică să se bucu­re (beneficieze)numai de cinste, păstrându-se adică pe seama adevărateimitropolii drepturile ei proprii.(34 ap.; 6, 7 sin. ec; 2, 3 sin. II ec; 8 sin. III ec; 28 sin. IV ec; 36, 39 TruL)

 

CANONUL 13 Sin. IV ec. (CĂRŢILE CANONICE ALE CLERULUI)

Clericii străini şi necunoscuţi să nu slujească nicidecum şi nicăieri în altă cetate fără scrisori de recomandare (încredinţare) de Ia episcopul lor propriu.(12, 13, 32, 33 ap.; 11 sin. IV ec; 17 TruL)

 

CANONUL 14 Sin. IV ec. (CĂSĂTORIA CLERULUI INFERIOR)

De vreme ce în unele eparhii (mitropolii) se permite citeţilor (lectorilor) şi cântăreţilor să se căsătorească (şi după hirotesie) sfântul sinod a orân­duit (hotărât) să nu fie îngăduit vreunuia dintre aceştia să ia femeie etero-doxă. Iar cei ce dintr-o astfel de căsătorie au şi dobândit copii, dacă nu au apucat să-i boteze Ia eretici pe cei născuţi dintr-înşii, să-i aducă pe aceştia la împreunarea cu soborniceasca Biserică (în comuniunea Bisericii sobor­niceşti), iar dacă nu i-au botezat, să nu poată (să nu le fie permis) să-i boteze pe aceştia la eretici şi nici să-i lege spre căsătorie cu eretic ori cu iudeu ori cu păgân, decât numai dacă faţa (persoana) care vrea să se lege(prin căsătorie) cu cel ortodox va făgădui (promite) că va trece la credinţa orto­doxă. Iar dacă cineva ar călca această orânduire (hotărâre) a sfântului sin­od, să fie supus pedepsei canonice.(26, 45, 65 ap.; 6, 72 Trul.; 10, 31, 34, 37, 39 Laocl; 21 Cartag.)

 

CANONUL 15 Sin. IV ec. (FACEREA DIACON1ŢELOR)

Femeia înainte de 40 de ani să nu se sfinţească(hirotesească, consacre) întru diaconiţă, dar şi aceasta (să se facă) după o ispitire cu luare-aminte (cercetare temeinică). Iar dacă primind hirotesia şi rămânând un timp oa­recare în slujbă, se dă pe sine căsătoriei, batjocorind harul lui Dumnezeu, una ca aceasta să fie dată anatemei, împreună cu acela ce s-a legat cu ea.

(19 sin. ec; 14, 40 Trul.; 44 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 16 Sin. IV ec. (FEMEILE ÎNCHINATE DOMNULUI SĂ NU SE CĂSĂTOREASCĂ)

Nu este îngăduit ca fecioara care s-a închinat (consfinţit, consacrat) pe sine Domnului Dumnezeu, de asemenea nici monahiilor (călugăriţelor), să încheie căsătorie. Iar dacă s-ar afla făcând aceasta, să fie afurisite(exco­municate). Dar am orânduit (hotărât) ca episcopul locului să aibă putere de a fi cu pogorământ (umanitar, cu omenie, cu îngăduinţă) faţă de acestea.(7 sin. IVec; 44, 46, 47 Trul.; 19 Ancira; 6, 18, 19, 20, 60 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 17 Sin. IV ec. (DESPRE PRESCRIPŢIE ŞI CA UNITĂŢILE BISERICEŞTI SĂ SE RÂNDUIASCĂ DUPĂ                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             CELE DE OBŞTE)

Parohiile cele de la ţară (de pe câmp) sau de prin alte sate să rămână nestrămutate la episcopii care le ţin (deţin, stăpânesc) şi mai ales dacă stăpânindu-le pe ele fără silă, le-au cârmuit timp de treizeci de ani. Iar dacă în cuprinsul(înăuntrul) celor treizeci de ani s-a iscat (născut) sau s-arputea isca (naşte) vreo neînţelegere asupra lor, să fie îngăduit celor ce spun că se nedreptăţesc (năpăstuiesc)să facă pâră (să introducă acţiune) de­spre acest lucru Ia sinodul eparhiei (mitropoliei). Iar dacă cineva s-ar ne­dreptăţi de către mitropolitul său propriu, să se judece de către exarhul diecezei sau de către scaunul Constantinopolului, după cum s-a zis mai înainte (can. 9IV).

Iar dacă vreo cetate s-ar fi înnoit prin puterea împărătească, sau dacă s-ar înnoi de acum înainte (în viitor), atunci alcătuirilor politice şi obşteşti să urmeze şi orânduirea parohiilor bisericeşti.(6 sin. ec; 9 sin. IV ec; 25 Trul.)

 

CANONUL 18 Sin. IV ec. (OSÂNDA CONSPIRAŢIEI)

Fărădelegea de moarte a conjuraţiei (crima conspiraţiei),sau a ortăcirii (a facerii de ceată, a unirii tainice în ceată) se opreşte cu totul şi de către legile din afară (din afara Bisericii, de stat) - cu mult mai vârtos se cuvine a se apăra(interzice) să se facă aceasta în Biserica lui Dumnezeu.

Dacă, aşadar, vreun cleric sau călugăr ar fi găsit fie uneltind, fie ortăcindu-se, fie întinzând capcAne (curse)episcopilor sau clericilor celor împreună cu dânşii, să cadă cu totul dintr-a lor treaptă.(31, 55, 84 ap.; 6 sin. II ec; 3 sin. III ec; 31, 34 Trul.; 6 Gang.; 14 Sard.; 5 Antioh.; 10, 11 Cartag.; 13, 14, 15 sin. I-II)

 

CANONUL 19 Sin. IV ec. (SINOADELE MITROPOLITANE SĂ SE ŢINĂ DE DOUĂ ORI PE AN)

A venit la urechile noastre (la auzul nostru) că în eparhii(mitropolii) nu se fac sinoadele episcopilor statornicite(hotărâte) de Canoane şi că din pricina aceasta multe lucruri bisericeşti care au trebuinţă de îndreptare se părăsesc (neglijează). Drept aceea, sfântul sinod a orânduit (hotărât) ca, potrivit Canoanelor Sfinţilor Părinţi, episcopii din fiecare eparhie (mitropolie) să se adune laolaltă de două ori pe an, acolo unde ar socoti episcopul mitropoliei (mitropolitul), să se îndrepteze toate câte s-ar ivi. Iar episcopii care nu ar veni (la sinod), aflându-se în cetăţile lor şi în acelea petrecând în stare de sănătate şi fiind slobozi (liberi) de orice treabă de neînlăturat(inevitabilă) şi strâmtorătoare, să se mustre frăţeşte.(34, 37 ap.; 5 sin. ec; 2 sin. II ec; 8 Trul.; 6 sin. VII ec; 20 Antioh ■ 40 Laod.; 18, 73 Cartag.)

 

CANONUL 20 Sin. IV ec. (SE OPREŞTE TRANSFERAREA CLERULUI)

Aşa cum am şi orânduit (hotărât), nu este permis să fie rânduiţi la Biserica altei cetăţi clericii care slujesc la o Biserică, ci să se mulţumească cu aceea la care s-au învrednicit a sluji dintru început, afară de aceia (cu excepţia acelora) care, pierzându-şi de nevoie propria lor patrie, au trecut la altă Biserică.

Iar dacă vreun episcop, după această orânduire(hotărâre), ar primi pe un cleric care se cuvine (aparţine)altui episcop, i s-a părut (sinodului) să fie afurisit(excomunicat) atât cel primit, cât şi cel ce 1-a primit, până când clericul care s-a mutat se reîntoarce la Biserica sa proprie.(15 ap.; 15, 16sin. ec; 5, 10, 23 sin. IVec; 17,18 Trul.; 3 Antioh.; 15, 16 Sard.; 54, 90 Cartag.)

 

CANONUL 21 Sin. IV ec. (SĂ FIE VERIFICAŢI CEI CE PÂRĂSC PE CLERICI)

Clericii sau laicii care pârăsc pe episcopi sau pe clerici să nu se pri­mească la pâră de-a dreptul şi fără ispitire(verificare), ci mai întâi să se cerceteze faima lor.(74 ap.; 6 sin. II ec; 9 sin. IV ec; 8,11, 12, 13, 30, 128, 129 Cartag.)

 

CANONUL 22 Sin. IV ec. (MOŞTENIREA IERARHILOR SA NU SE ÎNSTRĂINEZE)

Să nu se îngăduie clericilor ca după pristăvirea(moartea) episcopului lor să răpească bunurile (lucrurile)care i se cuvin (aparţin) aceluia, după cum se apără(opreşte aceasta) şi celor care le iau în primire; iar cei ce arface aceasta să se primejduiască în privinţa treptelor proprii.(40 ap.; 35 Trul; 34 Antioh.; 22, 26, 81 Cartag.)

 

CANONUL 23 Sin. IV ec. (OSÂNDA CLERICILOR ŞI A MONAHILOR VAGABONZI)

A venit la urechile (la auzul) sfântului sinod că unii clerici şi monahi, nicidecum împuterniciţi de către episcopul lor, ba câteodată chiar fiind afurisiţi(excomunicaţi) de către acela, apucând să meargă la împărătescul Constantinopol, petrec timp îndelungat într-însul, scornind (provocând) zguduiri (agitaţii) şi tulburând rânduiala (întocmirea) bisericească, răstoarnă (strică) şi casele unora.

Drept aceea sfântul sinod a rânduit (hotărât) ca unor ca aceştia mai întâi să li se atragă luare-aminte (să fie avertizaţi) prin apărătorul (avo­catul, defensorul, ispravnicul -avocatus sau quaestor ecclesiae) preasfintei Biserici din Constantinopol, ca să se îndepărteze din cetatea împărăteas­că. Iar dacă (aceştia), neruşinându-se, ar stărui(persista) în aceleaşi fapte, să fie alungaţi şi fără voia lor prin acelaşi ispravnic (ecdic) şi să se reîn­toarcă la locurile lor (sa apuce locurile lor).(15 ap.; 15, 16 sin. 1 ec; 5, 10, 20 sin. IV ec; 17, 18 Trul; 3, 11 Antioh.; 7, 8, 9, 15, 16Sard.; 54, 75, 97 Cartag.)

 

CANONUL 24 Sin. IV ec. (MĂNĂSTIRILOR SĂ NU LI SE SCHIMBE DESTINAŢIA)

Mănăstirile odată sfinţite (consacrate) cu învoirea(aprobarea) episcopu­lui să rămână pentru totdeauna mănăstirii şi bunurile (lucrurile), averile care atârnă (ţin) de ele (le aparţin lor) să se păstreze, şi acestea (mănăstiri) să nu se mai facă locaşuri lumeşti; iar cei care ar îngădui(ierta) să se facă aceasta să fie supuşi certărilor celor din Canoane(4 sin. IV ec; 49 Trul.; 13, 17 sin. VII ec; sin. 1-11; 2 Chirii Alex.)

 

CANONUL 25 Sin. IV ec. (SCAUNELE VACANTE DE IERARHI SA SE OCUPE ÎN DECURS DE TREI LUNI)

De vreme ce unii dintre mitropoliţi, după cum am auzit din zvon, lasă fără grijă (neglijează) turmele încredinţate lor şi amână hirotoniile epis­copilor, i s-a părut sfântului sinod ca hirotoniile episcopilor să se facă în cuprinsul(înăuntrul) a trei luni (în decurs de trei luni), afară dacă nu cum­va vreo trebuinţă de neînlăturat (inevitabilă) ar rândui(determina) ca tim­pul amânării să se prelungească. Iar dacă (mitropolitul) nu ar face acest lucru, el să fie supus certărilor (pedepselor) bisericeşti, iar venitul Bisericiivăduvite să se păstreze nevătămat de către economul acelei Biserici.(58 ap.; 19, 35 Trul.; 11, 12 Sard.; 71, 121, 123 Cartag.; 17 sin. I-II)

 

CANONUL 26 Sin. IV ec. (FIECARE EPARHIE SĂ AIBĂ ECONOM)

De vreme ce în unele Biserici, după cum am auzit din zvon, episcopii mânuiesc (administrează) fără economi bunurile Bisericii, i s-a părut (sino­dului) ca fiecare Biserică ce are episcop să aibă şi econom din clerul pro­priu (al Bisericii), care să chivernisească (administreze)cele bisericeşti după socotinţa episcopului său, ca nu cumva să fie fără de martori gos­podărirea Bisericii şi ca din (lucrul) acesta să se risipească bunurile ei şi să se înfiereze (stigmatizeze) preoţimea cu defăimarea; iar dacă el (episcopul) nu ar face lucrul acesta, să fie supus dumnezeieştilor Canoane(38, 41 ap.; 25 sin. IV ec; 35 Trul.; 11, 12 sin. VII ec; 15 Ancira; 7, 8 Gang.; 24, 25 Antioh.; 26, 33 Cartag.; 7 sin. /-//; 10 Teojil Alex.; 2 Chirii Alex.)

 

CANONUL 27 Sin. IV ec. (OSÂNDA CELOR CE RĂPESC FEMEI)

Sfântul sinod a orânduit (hotărât) ca cei ce răpesc femei sub cuvânt de căsătorie, sau părtaşii, sau sfătuitorii celor ce le răpesc, dacă ar fi clerici, să cadă din treapta lor, iar dacă ar fi laici, să fie daţi anatemei.(67 ap.; 92 Trul; 11 Ancira; 22, 25, 26, 30, 36, 42 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 28 Sin. IV ec. (PRIVILEGIILE SCAUNULUI DINCONSTANTINOPOL ŞI DIASPORA CREŞTINĂ)

Urmând întru totul orânduirilor (hotărârilor) Sfinţilor Părinţi şi cunos­când canonul abia citit al celor 150 de Dumnezeu preaiubitori episcopi, care s-au întrunit în împărătescul Constantinopol, în noua Romă, sub marele Teodosie, fostul împărat de pioasă amintire, aceleaşi le orânduim (hotărâm) şi le statornicim şi noi, despre întâietăţiie (privilegiile) preasfin-tei Biserici a aceluiaşi Constantinopol, a noii Rome, de vreme ce şi scau­nului Romei vechi părinţii după dreptate i-au dat (conferit)întâietatea (privilegiul) pentru (motivul) că cetatea aceea era cetate împărătească.

Şi cei 150 episcopi preaiubitori de Dumnezeu, îndemnaţi (împinşi) de acelaşi ţel (scop, considerent), au dăruit (conferit) întâietăţi (privilegii) egale Preasfântului scaun al Romei noi, socotind a fi cu dreptate ca cetatea care s-a cinstit (onorat) cu împărăţia şi cu senatul (sinclitul)şi care a dobândit întâietăţi (privilegii) deopotrivă (egale) cu ale vechii Rome împărăteşti; în­tocmai ca şi aceea să se facă de mare (mărească, să se înalţe) şi în lucrurile cele bisericeşti fiind a doua după aceea.

De asemenea (s-a hotărât) ca numai mitropoliţii diecezei Pontului, a Asiei şi a Tracici, precum şi episcopii din ţinuturile barbare ale diecezelor numite mai înainte să se hirotonească de către pomenitul preasfânt scaun al Preasfintei Biserici din Constantinopol; şi adică, fiecare mitropolit al diecezelor pomenite, împreună cu episcopii din eparhie (mitropolie) hirotonind pe episcopii din eparhie(mitropolie) după cum se rânduieşte (po­runceşte) prin dumnezeieştile Canoane; iar mitropoliţii pomenitelor dieceze să fie hirotoniţi, după cum s-a spus, de către arhiepiscopul Constantinopo-lului, după ce potrivit obiceiului s-au făcut alegeri într-un glas (unanime) şi i s-au adus lui la cunoştinţă.(34 ap.; 4,6,7 1 ec; 2, 3 sin. II ce; 8 sin. III ec; 9, 17 sin. IV ec; 36, 39 Trul.; 8 Anlioh.)

 

 CANONUL 29 Sin. IV ec. (SE OPREŞTE RETROGRADAREA TREPTELOR PREOŢIEI)

A-l aduce (al coborî) pe episcop în treapta presbiterilor este ierosilie (sacrilegiu). Iar dacă vreo pricină dreaptă îi îndepărtează pe aceia (pe episcopi) de Ia lucrarea episcopală, nu se cade ca ei să aibă (deţină) nici loc de presbiter. Iar dacă fără vreo vinovăţie grea (gravă) au fost îndepărtaţi din dregătorie, să se reîntoarcă iarăşi la vrednicia (demnitatea) episcopală.

Anatolie, preaevlaviosul arhiepiscop al Constantinopolului, a zis: „Aceştia despre care se spune că au fost coborâţi de la vrednicia (demni­tatea)episcopală în treapta presbiterului, dacă sunt condamnaţi din unele pricini binecuvântate, cu drept cuvânt nu sunt vrednici nici măcar de cin­stirea presbiterului, iar dacă fără vreo pricină (cauză) binecuvântată au fost coborâţi(retrogradaţi) într-o treaptă mai mică, sunt vrednici, dacă s-ar vădi (arăta) nevinovaţi, să-şi ia din nou vrednicia(demnitatea) episco­pală şi preoţia”.(36 ap.; 8 sin. ec; 3, 26 Trul.; 1, 2 Ancira; 9 Neocez.; 27, 70 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 30 Sin. IV ec. (PRIVILEGIUL ARHIEPISCOPULUI ALEXANDRIEI FAŢĂ DE SINODUL PROPRIU)

Deoarece preaevlavioşii episcopi ai Egiptului au amânat până acum a iscăli scrisoarea preacuviosului arhiepiscop Leon, nu însă pentru că s-ar împotrivi credinţei soborniceşti, ci zicând că este obiceiul în dieceza Egiptului a nu se face nimic de acest fel fără încuviinţarea (aprobarea) şi porunca (dispoziţia)arhiepiscopului şi cer să li se facă lor îngăduinţă (pă­suire)până la hirotonia viitorului episcop al marii cetăţi a Alexandrinilor, ni s-a părut nouă că este lucru cu bună cuviinţă (binecuvântat) şi cu ome­nie ca acestora să li se dea îngăduinţa (acorda concesia) de a rămâne în propria lor stare (treaptă) în cetatea împărătească până ce se va hirotoni (aşeza, institui) arhiepiscopul marii cetăţi a Alexandrinilor. Drept aceea, rămânând ei în propria lor stare (treaptă), să dea asigurări (scrise) – (să ofere garanţii) -dacă acest lucru le este cu putinţă, sau prin jurământ sevor face vrednici de crezământ.(6, 20, 25, 34, 81 ap.; 9 Antioh.; 7 Sard.; 10, 64, 82 Vasile cel Mare)

 

 

 CANOANELE SinoduluiV-VI ecumenic

de la Constantinopolsau

Sinodul Trulan (an 691-692)

 

CANONUL 1 Trulan (ÎNVĂŢĂTURA PRIMELOR ŞASE SINOADE ECUMENICE SĂ SE ŢINĂ NESTRĂMUTATĂ)

Rânduiala cea mai bună pentru cel care începe vreun cuvânt sau vreo lucrare este, după cuvântul teologului, să înceapă de la Dumnezeu şi să se încheie cu Dumnezeu. Drept aceea, şi dreapta credinţă s-a şi propovăduit de noi la mare depărtare, şi Biserica la temelia căreia stă Hristos neînce­tat creşte şi sporeşte, încât ea se întinde deasupra cedrilor Libanului.

Făcând şi acum început sfintelor cuvinte, orânduim cu dumnezeiescul har ca acea credinţă care nc-a fost predanisită nouă de către martorii văzători (oculari) şi de către slujitorii Cuvântului (Luca 1, 2), adică de cătreDumnezeu aleşii apostoli, să se păstreze fără înnoire şi nestrămutată; de asemenea şi (credinţa) a celor trei sute şi optsprezece sfinţi şi fericiţi părinţi care s-au adunat la Niceea în vremea lui Constantin care a fost împăratulnostru, împotriva (necuviosului) nelegiuitului Arie şi împotriva dum­nezeirii (religiei) străine şi păgâneşti(învăţate) făurite de el, sau cum este mai potrivit a zice, împotriva închinării Ia mai mulţi dumnezei (împotrivapoliteismului său); – care părinţi, având una şi aceeaşi credinţă, ne-au des­coperit nouă şi ne-au lămurit unitatea de natură a fiinţei dumnezeieşti cea în trei persoAne, neîngăduind ca aceasta să stea ascunsă sub obrocul ne-cu-noştinţei, ci învăţând lămurit pe credincioşi a se închina cu o singură închinăciune şi Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh; şi răsturnând şi surpând învăţătura despre spiţele neasemenea (treptele inegale) ale dumnezeirii, iar jucăriile cele copilăreşti făcute din nisip de către eretici împotriva ortodox­iei prăbuşindu-le şi nimicindu-le.

De asemenea, întărim şi credinţa propovăduită de către cei o sută cin­cizeci de sfinţi părinţi – care s-au adunat în această cetate împărătească în vremea Iui Teodosie, care a fost împăratul nostru -, îmbrăţişând (pri­mind) noi rostirile lor teologice; iar pe necuratul Macedonie izgonindu-I împreună cu vrăjmaşii de mai înainte ai adevărului, ca pe unul care cu în­căpăţânare a îndrăznit a-1 socoti (să-1 considere) ca pe un sclav pe acela care stăpâneşte şi a sfâşia unitatea cea netăiată (nedespărţită)purcezând (procedând) tâlhăreşte, ca şi când nu ar fi desăvârşită taina nădejdii noas­tre; împreună osândind cu acest spurcat şi care a turbat împotriva adevărului, şi pe Apolinarie, tăinuitorul răutăţii, care în mod nelegiuit(necuvios) s-a rostit (pronunţat) că Domnul s-ar fi întrupat fără de judecată (raţiune) şi fără de suflet, fiind şi el de aci(de la această părere) de soco­tinţă, că mântuirea noastră ar fi nedesăvârşită.

Dar mai pecetluim încă şi învăţăturile aşezate de către cei două sute de Dumnezeu purtători părinţi, care s-au adunat mai demult în cetatea Efesenilor – în vremea lui Teodosie, fiul lui Arcadie, care a fost împăratul nostru, ca pe o putere de nebiruit a dreptei credinţe propovăduind ei pe un Hristos, pe un Fiu al lui Dumnezeu, Carele S-a întrupat, şi preaslăvind pe neprihănita şi pururea Fecioara care L-a născut pe El fără de sămân­ţă, ca fiind aievea şi cu adevărat Născătoare de Dumnezeu; şi lepădând împărţirea aceea deşartă a lui Nestorie ca pe una străină de starea (con­diţia) cea dumnezeiască şi care învaţă că unul Hristos este Om deosebit şi Dumnezeu deosebit şi care a înnoit nelegiuirea cea iudaică.

De asemenea, întărim încă şi credinţa ortodoxă cea statornicită (formu­lată) de către cei şase sute treizeci de Dumnezeu aleşi părinţi în mitropolia Calcedonenilor, în vremea Iui Marcian, carele a fost şi el împăratul nos­tru; – care (credinţă), că unul Hristos, Fiul lui Dumnezeu este alcătuit din două firi şi că s-a proslăvit în aceste amândouă firi, a predanisit-o cu glas înalt până la marginile lumii, iar pe Eutihie cel deşert la cuget, careînvaţă că marea taină a iconomiei (mântuirii) s-a săvârşit în chip părut (aparent) l-a scos din marginile sfinte ale Bisericii ca pe o oarecare lepădă­tură şi spurcăciune; iar împreună cu el şi pe Nestorie şi pe Dioscur, întâ­iul fiind susţinătorul şi apărătorul împărţirii, iar celălalt al amestecării şi care, din părţi contrare ale legiuirii, au căzut în aceeaşi prăpastie a pier­zării şi a necinstirii lui Dumnezeu (a necredinţei).

De asemenea primim (cinstim, recunoaştem) încă şi dreptcredincioasele rostiri ale celor o sută şaizeci şi cinci purtători de Dumnezeu părinţi, care s-au întrunit în această împărătească cetate, în vremea lui Justinian, care a fost împăratul nostru cel ce în dreapta credinţă s-a pristăvit – ca aduse (inspirate) de Duhul şi aceeaşi îi învăţăm şi pe urmaşii noştri. Dânşii (pă­rinţii) au dat anatema în chip sinodal şi au condamnat pe Teodor al Mop-suestiei, învăţătorul Nestorie şi pe Origen şi pe Didim şi pe Evagrie, care au plăsmuit din nou basme elineşti, şi cu nălucirile minţii şi cu visuri ne-au scornit din nou treceri şi schimbări (faze şi transformări) ale unortrupuri şi ale sufletelor şi în chip nelegiuit au hulit împotriva învierii mor­ţilor; şi pe cele scrise de către Teodorit împotriva dreptei credinţe şi îm­potriva celor 12 capitole ale Fericitului Chirii, şi epistola numită a lui Iba.

Şi din nou mărturisim a păstra neatinsă credinţa sfântului sinod al Vl-lea – carele de curând s-a întrunit în această împărătească cetate, în vremea împăratului nostru de sfântă pomenire Constantin -, care (cre­dinţă) a primit mai mare întărire prin aceea că drept credinciosul împărat a întărit (confirmat) prin peceţi hotărârile acestuia(ale sinodului) pentru neprimejduire (siguranţă) în toate veacurile; care (sinod) ne-a lămurit pe noi cu dragoste de Dumnezeu, să mărturisim două voinţe fireşti, adicădouă vreri şi două lucrări fireşti în iconomia întrupării a unuia Domnului nostru Iisus Hristos, a Dumnezeului adevărat, şi care (sinod) a osândit prin judecata dreptei credinţe (hotărârea) pe cei ce au stricat (alterat) dreapta învăţătură a adevărului (dogma adevărată), şi care au învăţat po­poarele că într-unui Domnul nostru Iisus Hristos este (numai) o voinţă şi (numai) o lucrare, şi-i numim adică (pe aceştia): pe Teodor al Faranului, pe Chir al Alexandriei, pe Onoriu al Romei, pe Serghie, Pir, Pavel şi Petru, care au fost înaintestătători în această de Dumnezeu păzită cetate, pe Macarie, care a fost episcop al Antiohienilor, pe Ştefan, ucenicul aces­tuia, şi pe Polihroniu cel fără minte, păstrând de aci înainte neatins ob­ştescul Trup al lui Hristos Dumnezeul nostru.

Şi pentru a vorbi pe scurt (concis), statornicim ca credinţa tuturor băr­baţilor care au strălucit în Biserica lui Dumnezeu şi care au fost lumină­tori în lume, având într-înşii cuvântul vieţii – să se ţină tare şi să rămânăneclătinată până la sfârşitul veacului, precum şi scrierile şi învăţăturile (dogmele) predanisite lor de Dumnezeu, – lepădând şi noi şi dând anate­mei pe cei pe care ei i-au lepădat şi i-au dat anatemei, ca pe vrăjmaşii ade­vărului şi ca pe cei care s-au întărâtat în deşert împotriva lui Dumnezeu şi care s-au străduit să ridice nedreptatea întru înălţime.

Iar dacă cineva dintre toţi nu ar ţine şi nu ar primi(îmbrăţişa) învă­ţăturile pomenite (dogmele) mai înainte(menţionate) ale dreptei credinţe şi nu va gândi (crede) şi propovădui astfel, ci ar încerca să se ridice împo­triva acestora, să fie anatema – după orânduirea (hotărârea)acum aşezată de către sfinţii şi fericiţii părinţi arătaţi mai înainte, şi să fie scos şi să cadă din starea (ceata)creştinească (din catalogul creştinesc) ca un străin(vrăjmaş).

Iar noi, după cele mai înainte orânduite (hotărâte), am priceput desă­vârşit că nici nu este a se adăuga ceva, nici a se scoate (din ele) ceva, care lucru pentru nici un cuvânt(motiv) nu l-am putut (face).(1 sin. II ec; 7 sin. III ec; I, 2 Cartag.)

 

CANONUL 2 Trulan (SE PRIMESC ŞI SE ÎNTĂRESC ADEVĂRATELE CANOANE AŞEZATE PÂNĂ ACUM)

Acestui sfânt sinod i s-a mai părut şi aceea că este un lucru foarte bun şi de mare însemnătate ca şi de acum înainte să rămână tari (sigure) şi sta­tornice, spre tămăduirea sufletelor şi vindecarea suferinţelor, cele optzeci şi cinci de Canoane care au fost primite şi întărite de către sfinţii şi fericiţii părinţi cei mai înainte de noi, şi care au fost încă şi predanisite nouă cu (sub) numele sfinţilor şi slăviţilor apostoli.

Dar de vreme ce în aceste Canoane ni se porunceşte nouă să primim orânduirile aceloraşi sfinţi apostoli date prin Clement, cărora încă din vechime li s-au mai adăugat (introdus) prin oarecari rătăciţi (eterodocşi) unele lucruri mincinoase şi străine dreptei credinţe (false), spre pagubaBisericii, şi care ne-au întunecat frumuseţea cuviincioasă a dumneze­ieştilor învăţaturi (dogme), - am făcut lepădarea cea de cuviinţă a unor astfel de orânduiri, spre zidirea şi ferirea de primejdie (asigurarea) apreacreştineştii turme, nici într-un chip judecând a pune în rând cu învă­ţătura curată (autentică) şi (întreagă)desăvârşită a apostolilor născocirile mincinoasei vorbiri eretice.

Pecetluim însă (întărim) şi pe toate celelalte Canoane care au fost aşe­zate de către sfinţii şi fericiţii noştri părinţi, şi adică ale celor trei sute opt­sprezece sfinţi părinţi care s-au întrunit la Niceea şi ale celor de la Ancira, încă şi ale celor de la Neocezareea, precum şi a celor de la Gangra; iar lângă acestea şi (cele) ale celor de la Antiohia Siriei, dar şi ale celor din Laodiceea Frigiei, încă şi ale celor o sută cincizeci care s-au adunat înaceastă de Dumnezeu păzită şi împărătească cetate şi ale celor două sute care s-au întrunit mai demult în cetatea de căpetenie (metropolă) a Efese-nilor, şi ale celor şase sute treizeci de sfinţi şi fericiţi părinţi din Calcedon, de asemenea şi ale celor din Sardica şi încă şi ale celor din Cartagina, apoi încă şi a celor ce de curând s-au adunat în această de Dumnezeu păzită şi împărătească cetate în vremea Iui Nectarie, înaintestătătorul acestei cetăţi împărăteşti, şi ale lui Teofil care a fost arhiepiscop al Alexandriei, şi ale lui Dionisie care a fost arhiepiscop al marii cetăţi a Alexandriei, dar şi ale Iui Petru, care a fost(arhiepiscop) al Alexandriei şi martirul, şi ale Iui Grigorie, care a fost episcop al Neocezareei şi de minuni făcătorul(Tau­maturgul), ale Iui Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, ale lui Vasilie arhi­episcopul Cezareei Capadociei, ale lui Grigorie episcopul Nyssei, ale Iui Grigorie Teologul, ale lui Amfilohie al Iconiei şi ale Iui Timotei, care a fost mai demult arhiepiscop al Alexandriei, şi ale lui Teofil, arhiepiscopul aceleiaşi mari cetăţi a Alexandrinilor, ale lui Chirii arhiepiscopul Alexan­driei şi ale lui Ghenadie, care a fost patriarh al acestei de Dumnezeu pă­zite şi împărăteşti cetăţi, dar încă şi canonul aşezat de către Ciprian, care a fost arhiepiscop al ţării Africanilor şi martir, şi de către sinodul ţinut sub el, care canon a avut tărie (a fost în vigoare) în locurile înaintestătăto-rilor pomeniţi mai înainte (menţionaţi) şi numai după obiceiul predanisit lor. Şi nimănui să nu-i fie îngăduit a strica cele mai înainte arătate Canoane sau a le lepăda (abroga) sau a primi în afară de cele de faţă stabi­lite (arătate) alte Canoane, mincinos intitulate de către unii care le-au al­cătuit şi care au încercat să precupeţească adevărul.

Iar dacă cineva s-ar prinde înnoind vreun canon din cele zise sau în­cercând a-I surpa, să fie învinuit, primindu-şi osânda precum rânduieşte un asemenea canon împotriva căruia a greşit şi prin aceasta se vindecă de ceea ce a greşit.(85 ap.; 1 sin. IVec; 1 sin. VII ec; 1 Cartag.; 10 sin. I-II)

 

CANONUL 3 Trulan (CEI CĂSĂTORIŢI DE DOUĂ ORI NU POT FI CLERICI)

De vreme ce binecredinciosul şi de Hristos iubitorul nostru împărat a grăit (s-a adresat) acestui sfânt şi ecumenic sinod, ca cei ce se numără în cler şi cei care împărtăşesc altora cele dumnezeieşti să se arate curaţi şislujitori neprihăniţi şi vrednici de jertfa cea duhovnicească a marelui Dumnezeu, carele este şi Jertfă, şi Arhiereu, şi să curăţească cele necurate (prihănite) care îi apasă pe aceştia din nunţi nelegiuite. Pe lângă aceasta,pentru că cei (delegaţi) ai preasfintei Biserici a Romanilor au propus să se ţie canonul asprimii, iar cei de sub(stăpânirea) scaunul acesta al de Dum­nezeu păzitei şi împărăteşti cetăţi (au propus să se ţină) canonul dragosteide oameni (omeniei) şi al înţelegerii (compasiunii), noi le-am împreunat părinteşte cu iubire de Dumnezeu pe amândouă, ca să nu lăsăm nici ca blândeţea să fie îngăduitoare (tolerantă, slabă) şi nici ca asprimea(severi­tatea) să fie neomenoasă (crudă, rigidă), şi mai ales când, din neştiinţă, gre­şeala s-a întins la o mulţime destul de mare de bărbaţi.

Socotim (hotărâm) aşadar împreună că cei ce s-au încurcat cu două căsătorii şi care până la cincisprezece ale trecutei luni ianuarie din al patrulea indiction trecut al anului 6199 (an 691) au fost robiţi păcatului şi nu au vrut a se curaţi de acesta să fie supuşi caterisirii canonice.

Iar cei ce au căzut în păcatul acesta al căsătoriei a doua(bigamiei), dar înainte de această cercetare a noastră au cunoscut ceea ce este folositor şi au tăiat răul de la ei înşişi şi au alungat departe această străină şi nelegiuită împreunare, sau cei ale căror femei din a doua căsătorie au de­cedat, sau şi acei care au căutat să se întoarcă, învăţând din nou înţelepci­unea şi părăsind repede nelegiuirile lor de mai înainte, fie că ar fi fost presbiter sau diacon — i s-a părut sinodului că aceştia să înceteze de la orice slujire sau lucrare preoţească şi să fie supuşi pentru un oarecare timp la cercetări (epitimii), dar să aibă parte (să se împărtăşească) de cin­stea scaunului şi a stării lor, îndestulându-se cu înainte şederea şi plân­gând înaintea Domnului, ca să le ierte lor nelegiuirea cea din neştiinţă, căci este fără de cale (necuviincios) să binecuvânteze pe altul cel care este dator să-şi vindece propriile sale răni.

Iar cei legaţi de o singură soţie, dacă cea luată a fost văduvă, de aseme­nea şi cei ce după hirotonie au trăit într-o singură căsătorie nelegiuită, adică presbiterii şi diaconii şi ipodiaconii, oprindu-i pentru puţin timp de la sfânta slujbă şi certându-i (supunându-i epitimiilor), îndată să fie puşi din nou (reaşezaţi) în treptele lor proprii, dar în nici un caz înaintându-i la o treaptă mai înaltă – se înţelege însă că după ce aceştia s-au dezlegat deînsoţirea nelegiuită.

Iar le-am statornicit cu privire la cei ce au fost găsiţi în mai înaintele arătate greşeli (căderi), după cum s-a zis, până la cincisprezece ale lunii ianuarie a indictionului al patrulea, şi numai în privinţa feţelor preoţeşti orânduind noi (hotărând) de acum înainte şi înnoind canonul care rân­duieşte ca cel care s-a legat cu două căsătorii (nunţi)după botez sau care a luat concubină (ţiitoare) să nu poată fi episcop, sau presbiter, sau diacon, sau peste tot orice altceva din catalogul stării preoţeşti (clericale); deasemenea, şi cel ce a luat văduvă sau lepădată sau desfrânată, sau sclavă, sau vreuna dintre cele de pe scenă (actriţă) să nu poată fi episcop, sau presbiter, sau diacon sau peste tot orice din catalogul stării preoţeşti(din rândul clerului).(17, 18 ap.; 26 Trul; 12, 27 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 4 Trulan (PĂCĂTUIREA CU FEMEI ÎNCHINATE ESTE IEROSJLIE)

Dacă vreun episcop sau presbiter, sau diacon sau ipodiacon, sau citeţ sau cântăreţ, sau ostiar (uşier, portar) s-ar amesteca (împreuna) cu o femeie închinată(afierosită), consacrată (dedicată) lui Dumnezeu, să se cateriseas­că, ca unul care a stricat pe mireasa lui Hristos, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.(25 ap.; 9 sin. ec; 16 sin. IVec; 21, 40, 44, 45 TruL; 19 Ancira; 9 Neocez.; 6, 44 Cartag.; 3, 6, 18, 19, 20, 32, 60 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 5 Trulan (ÎN CASELE CLERICILOR SĂ NU STEA FEMEI CARE DAU DE BĂNUIT)

Nici unul dintre cei din catalogul clerului să nu-şi ia(dobândească, ţină) femeie sau slujitoare, în afara acelora care se află trecute în canon ca feţe fără bănuială (care nu dau de bănuit), ţinându-şi (păstrându-şi) prin aceastaneprihănirea sa. Iar dacă cineva calcă cele orânduite(hotărâte) de noi, să se caterisească. Acekaşi lucru să-1 păzească (să-1 observe) si eunucii (scopiţii, castraţii),purtând grijă (preocupându-se) de a lor neprihănire; iar cei ce o calcă (hotărârea aceasta), dacă ar fi clerici, să se caterisească, iar dacă ar fi laici, să se afurisească.(5, 21, 22, 23, 24, 26 ap.; 1, 3 sin. ec; 12, 13 TruL; 18, 22 sin. VII ec; 19 Ancira; 3, 4, 25, 38, 70 Cartag.; 88 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 6 Trulan (CĂSĂTORIA DUPĂ HIROTONIE ESTE OPRITĂ)

De vreme ce s-a zis în Canoanele apostolice că dintre cei care au fost înaintaţi (introduşi) în cler necăsătoriţi, numai citeţii şi cântăreţii să se căsătorească (se pot căsători), (can. 26 ap.), şi noi păzind (observând) acest lucru(această hotărâre), orânduim ca de acum înainte, în nici un chip ipo-diaconul, sau diaconul, sau presbiterul să nu aibă îngăduinţă a încheia (să-şi încheie) însoţire de căsătorie după hirotonia Iui. Iar cine ar îndrăzni să facă acest lucru să se caterisească. Dacă însă ar voi cineva dintre cei ce urmează a intra în cler să se lege cu o femeie prin căsătorie după lege (le­gală), să facă acest lucru înainte de hirotonia întru ipodiacon, sau întru diacon, sau întru presbiter.(5, 26, 51 ap.; 14 sin. IV ec; 3, 13, 21, 30 TruL; 10 Ancira; 1 Neocez.; 16 Cartag.; 69 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 7 Trulan (TREPTELE HIROTONIEI STABILESC TREPTELE IERARHIEI BISERICEŞTI)

De vreme ce am aflat că în unele Biserici se găsesc diaconi care au dre­gătorii bisericeşti şi din această pricină, unii dintre ei purtându-se cu în­gâmfare şi cu samavolnicie (după bunul plac) – (făcând uz de aroganţă şi de independenţă), şed înaintea presbiterilor, orânduim(hotărâm), ca diaconul, chiar dacă s-ar găsi în vreo vrednicie (slujbă, demnitate), adică în orice fel de dregătorie bisericească, unul ca acesta să nu şadă înaintea presbiteriului, fără dacă ţinând locul feţei(persoAnei) patriarhului sau a mitropolitu­lui său (propriu),s-ar găsi în altă cetate pentru vreo treabă (cauză) decăpetenie, căci atunci i se va da cinstea ca unuia ce ţine locul aceluia.

Iar dacă va îndrăzni cineva, purtându-se cu (folosind)cutezanţă tiran­ică (despotică), să săvârşească una ca aceasta, unul ca acela, coborându-se din treapta sa proprie, să fie cel din urmă dintre toţi cei din starea în care se numără el în Biserica sa, pentru că potrivit învăţăturii ce se află la Sfântul Evanghelist Luca, aşezată ca de însuşi Domnul si Dumnezeul nos­tru, Domnul nostru ne povăţuieste să nu ne bucurăm de şederile în frunte. Căci a spus celor chemaţi o pildă ca aceasta: Când eşti chemat de cineva la nuntă, să nu te aşezi la locul cel mai de frunte, ca nu cumva unul mai de cinste decât tine să se afle poftit şi el de acela, şi venind cel ce te-a chemat pe tine şi pe el, să-ţi zică ţie: dă-i locul acestuia, şi atunci să începi cu ruşine să iei (să ţii) locul cel mai din urmă. Ci când eşti chemat, aşază-te la locul cel mai de pe urmă, ca atunci când ar veni cel ce te-a chemat, să-ţi zică ţie: prietene, urcă-te mai sus; atunci îţi va fi ţie cinste în faţa tu­turor celor ce şed împreună cu tine, pentru că tot cel ce se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. (Le. 14, 8-11). Acelaşi lucru să se ţină însă şi în celelalte stări sfinţite (trepte clericale), pentru căcunoaştem că decât vredniciile (demnităţile, dregătoriile)cele lumeşti sunt mai presus cele duhovniceşti.  (18 sin. I ec; 16 TruL; 20 Laod.)

 

CANONUL 8 Trulan (SINODUL MITROPOLIEI SA SE ŢINĂ CEL PUŢIN O DATĂ PE AN)

Voind şi noi a ţine întru toate cele aşezate de către sfinţii noştri părinţi, înnoim şi canonul care rânduieşte să se ţină în fiecare an sinoade ale epis­copilor din fiecare eparhie (mitropolie), acolo (localitatea) unde ar socotiepiscopul mitropoliei (c. 19 IV ec).

însă de vreme ce, pentru năvălirile barbarilor, precum şi pentru alte pricini (cauze) care s-au abătut (au survenit, ivit, iscat), este cu neputinţă ca întâistătătorii bisericilor să poată face sinoade de două ori pe an, i s-a părut (sinodului)că în orice chip, pentru treburile (chestiunile) bisericeşti,care de bună seamă se vor ivi, o dată pe an să se ţie în fiecare eparhie (mitropolie) sinodul episcopilor mai înainte arătaţi (în timpul), de la sfânta sărbătoare a Paştilor şi până la sfârşitul lunii Iui octombrie a fiecărui an, în localitatea pe care o va socoti, după cum s-a zis, episcopul mitropoliei (mitropolitul); iar episcopii care nu ar veni (la sinod), aflându-se în cetăţile lor, şi în acelea petrecând în stare de sănătate şi slobozi (liberi) de orice treabă de neînlăturat (inevitabilă) şi strâmtorătoare (presantă), să fie mus­traţi frăţeşte (can. 19 IV ec).(37 ap.; 5 sin. ec; 19 sin. IVec; 6 sin. VII ec; 20 Antioh.; 95 Cartag.)

 

CANONUL 9 Trulan (CLERICII SE OPRESC A FACE NEGOŢ CU BĂUTURI)

Nici unui cleric să nu-i fie îngăduit să aibă sălaş pentru îndeletnicire cârciumărească (prăvălie, cârciumă). Pentru că, dacă unuia ca acesta nu i s-a îngăduit a intra în cârciumă, cu cât mai vârtos (nu-i este îngăduit) să slujească altora în aceasta şi să se apuce de ceea ce nu-i lui îngăduit (nu-i este îngăduit)? Iar dacă ar face ceva de acest fel, ori să înceteze, ori să se caterisească.(54 ap.; 24 Laod.; 40 Cartag.)

 

CANONUL 10 Trulan (CLERICII SE OPRESC A LUA DOBÂNDĂ SAU CAMĂTĂ)

Episcopul, sau presbiterul, sau diaconul, luând camătă sau aşa-nu-mitele sutimi (procente), ori să înceteze, ori să se caterisească.(44 ap.; 17 sin. ec; 19 sin. Vil ec; 4 Laod.; 5, 16 Cartag.; 2, 14 Vasile cel Mare; 3 Grig. Neocez. (Taumaturgul); 6 Grig. Nyssa)

 

CANONUL 11 Trulan (CREŞTINII SĂ NU AIBĂ ÎMPĂRTĂŞIRE CU IUDEII)

Nici unul dintre cei număraţi în starea preoţească, sau(vreun) laic să nu mănânce azimile cele de la iudei sau să se însoţească (întovărăşească) cu aceştia, sau să-i cheme la boli şi să ia doctorii de la ei, şi nicidecum să se scalde cu aceştia în băi. Iar dacă cineva s-ar încumeta (s-ar apuca) să facă una ca aceasta, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.(7, 64, 70, 71 ap.; 1 Antioh.; 29, 37, 38 Laod.; 51, 73, 106 Cartag.)

 

CANONUL 12 Trulan (EPISCOPII SĂ NU VIEŢUIASCĂ ÎMPREUNĂ CU SOŢIILE LOR)

Încă şi acest lucru a venit la cunoştinţa noastră, că în Africa şi în Libia si în alte locuri, preaiubitorii de Dumnezeu înaintestatatorii (episcopii) de acolo nu se feresc de a vieţui împreună cu propriile lor soţii, chiar şi după hirotonia care a venit (s-a săvârşit) asupra lor, punând (prilejuind) potic­nire şi sminteală popoarelor(creştinilor). Aşadar, mare fiind râvna noas­tră ca toate să se facă spre folosul turmelor celor de sub mâna noastră, ni s-a părut ca în nici un chip să nu se întâmple de acum înainte un lucru ca acesta. Iar lucrul acesta îl spunem nu pentru răsturnarea (abrogarea) sau surparea celor ce au fost legiuite apostoleşte, ci purtând grija mântuirii şi a propăşirii spre mai bine a popoarelor şi pentru a nu se da(prilej) de vreo prihană împotriva stării preoţeşti. Căci zice dumnezeiescul apostol: toate spre mărirea (slava) lui Dumnezeu să le faceţi; fiţi nevătămători (fără sminteală) şi iudeilor şi păgânilor (elinilor) şi Bisericii lui Dumnezeu,precum şi eu plac tuturor (le fac pe plac, pe toţi îi mulţumesc) necăutând folosul meu, ci pe acela al celor mulţi, ca să se mântuiască; faceţi-vă ur­mători ai mei, precum şi eu al lui Hristos (I Cor. 10, 31-32; 11, 1).

Iar dacă s-ar prinde cineva făcând un lucru ca acesta(adică ceea ce opreşte canonul), să se caterisească.(5, 57 ap.; 3 sin.Iec; 30, 48 Trul; 3, 4, 25, 60 Cartag.)

 

CANONUL 13 Trulan (CLERUL INFERIOR SE APĂRĂ DE CELIBAT)

De vreme ce am cunoscut că în Biserica romanilor s-a predanisit (trans­mis) în chip (calitate) de canon (cu putere de canon) că cei ce vpr să se în­vrednicească de hirotonia întru diacon sau întru prcsbiter să dea măr­turie(declarare) că nu se împreună mai mult cu soţiile lor, noi, urmând vechiul canon al acriviei (desăvârşirii), cumpătaţii şi bunei rânduieli apos­tolice, căsătoriile cele după legi ale bărbaţilor sfinţiţi (ale clericilor) vrem să aibă tărie şi de acum înainte, în nici un chip desfăcând legătura cu so­ţiile lor, nici lipsindu-i pe aceştia de însoţirea (unirea)întreolaltă (unuia cu altul) la timpul cuvenit.

Drept aceea, de s-ar afla cineva vrednic pentru hirotonie întru ipodia-con sau întru diacon, sau întru presbiter, acesta vieţuind împreună cu soţia cea după lege, în nici un chip să fie oprit de la urcarea la astfel de treaptă, nici cumva să i se ceară în timpul hirotoniei să mărturisească că se va depărta (reţine) de la însoţirea legală cu propria sa soţie, pentru ca să nu fim siliţi a ocărî de aici (din această pricină) căsătoria (nunta) cea le­giuită(rânduită) de Dumnezeu şi cea binecuvântată prin fiinţa sa de faţă (prezenţa sa); căci glasul Evangheliei strigă: ceea ce Dumnezeu a împre­unat (împerecheat), omul să nu despartă (Mt. 19, 6); şi al (glasul) Apos­tolului care învaţă: cinstită este nunta şi patul nespurcat (Evr. 13, 4) şi:legatu-te-ai cu femeia? nu căuta dezlegare (I Cor. 7, 27).

Mai ştim că şi cei ce s-au adunat în Cartagina, punând grijă pentru cu­răţia vieţii slujitorilor (de cele sfinte), au zis că ipodiaconii care ating sfin­tele taine şi diaconii şi presbiterii, la anumite soroace, să se înfrâneze (reţină) de la cele cu care vieţuiesc împreună. Pentru aceea şi noi să păzim la fel cele care s-au predanisit prin Apostoli şi care s-au ţinut chiar şi din vechime, cunoscând vremea fiecărui lucru şi mai ales a postului şi a rugă­ciunii. Căci se cuvine ca cei care se apropie de altar în timpul săvârşirii celor sfinte să fie înfrânaţi întru toate, ca să poată dobândi ceea ce cu inimă curată (în mod simplu, deschis) cer de la Dumnezeu.

Iar dacă cineva, lucrând (procedând) împotriva Canoanelor apostolice, ar îndrăzni să lipsească de legătură şi însoţire cu femeie legiuită pe careva dintre cei sfinţiţi (clerici) - zicem adică dintre presbiteri sau diaconi sau ipodiaconi -, să se caterisească. Aşijderea şi dacă vreun presbiter sau dia­con alungă pe soţia sa sub cuvânt(pretext) de evlavie, să se afurisească, iar stăruind(persistând), să se caterisească (can. 5 ap.).(5, 17, 26, 51 ap.; 3 sin. ec; 14 sin. IV ec; 5, 6, 30 Trul.; 18 sin. VII ec; 19 Ancira; 1, 8 Neocez.; 4 Gang.; 3, 4, 25, 38, 70 Cartag.; 12, 27, 88 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 14 Trulan (VÂRSTA CANONICĂ A HIROTONIEI PREOŢILOR ŞI DIACONILOR)

Canonul sfinţilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri să aibă tărie şi în aceea ca să nu se hirotonească presbiter înainte de treizeci de ani, chiar dacă ar fi om cu totul vrednic, ci să aştepte. Căci Iisus Hristos Domnul s-a botezat în al treizecilea an şi a început să înveţe: la fel nici di­acon înainte de douăzeci şi cinci de ani, sau diaconiţă înainte de patruzeci de ani să nu sehirotonească (hirotesească).(75 sin. IVec; 15 Trul.; 11 Neocez.; 16 Cartag.)

 

CANONUL 15 Trulan (VÂRSTA CANONICĂ A IPODIACONILOR)

Ipodiacon să se hirotonească nu mai mic de douăzeci de ani; iar dacă cineva dintre cei din orice stare (treaptă)clericală ar fi hirotonit în afara anilor rânduiţi (fără a avea anii rânduiţi), să se caterisească.(15 sin. IV ec; 14 Trul.; 11 Neocez.; 16 Cartag.)

 

CANONUL 16 Trulan (FELUL, NUMĂRUL ŞI SLUJBA DIACONILOR)

De vreme ce Cartea Faptelor predaniseşte că şapte diaconi au fost aşezaţi (instituiţi) de către Apostoli, iar cei(părinţii) de la sinodul din Neocezareea, în Canoanele aşezate de dânşii, astfel au trecut (au pus) în chip lămurit: „după canon, trebuie să fie şapte diaconi, oricât de mare ar fi cetatea; să se încredinţeze (oricine) despre aceasta din Cartea Faptelor” – noi potrivind cugetul părinţilor la spusa apostolică, am aflat că cuvântul lor nu era despre bărbaţii care slujeau tainelor, ci despre slujire (servirea) la trebuinţele meselor, Cartea Faptelor astfel spunând: în zilele acelea, înmulţindu-se ucenicii, s-a făcut cârtire din partea eliniştilor împotriva evreilor, că erau trecute cu vederea văduvele lor la slujirea cea de toate zilele (la împărţirea ajutoarelor). Aşadar, cei doisprezece, chemândmulţimea învăţăceilor, au zis: nu este după cuviinţă(potrivit) ca noi, pără­sind cuvântul lui Dumnezeu, să slujim meselor. Drept aceea, căutaţi, fra­ţilor, dintre voi şapte bărbaţi cu bună mărturie, plini de Duh Sfânt şi deînţelepciune, pe care să-i rânduim (aşezăm) la trebuinţa aceasta; iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului. Şi a plăcut cuvântul înaintea întregii mulţimi, şi au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, şi pe Prohor, şi pe Nicanor, şi pe Timon, şi peParmena, şi pe Nicolae prozelitul din Antiohia, pe care i-au pus înaintea Apostolilor (Fapte 6, 1-6). Tâlcuind acestea, dascălul (învăţătorul) Bisericii, Ioan Gură de Aur, astfel grăieşte: e vrednic de a se minuna (de admirat), cum de nu s-a dezbinat mulţimea la alegerea bărbaţilor(acestora), cum de nu au fost înfruntaţi (dezaprobaţi)apostolii de către ei. Apoi este necesar a şti oare ce fel de vrednicie aveau aceştia şi ce fel de hirotonie au primit?Oare pe aceea a diaconilor? Dar acest lucru nici nu este în Biserici.

Sau este oare aceasta rânduirea (instituirea)presbiterilor? Dar atunci încă nu era nici un episcop, ci numai apostolii. Drept aceea, socotesc că nici numele diaconilor, nici al preoţilor nu era cunoscut şi arătat.

Aşadar, pe temeiul acestora, potrivit învăţăturii tâlcuite mai înainte, facem cunoscut (învăţăm) şi noi că cei şapte diaconi pomeniţi mai sus nu trebuie să fie socotiţi ca slujitori la taine, ci că aceştia sunt cei cărora li s-aîncredinţat purtarea de grijă a trebuinţei obşteşti a celor adunaţi atunci: ei ni s-au făcut nouă, măcar prin aceasta, pildă de dragoste de oameni (fi­lantropie) şi de râvnă faţă de cei lipsiţi.(18 sin. ec; 7 Trul.; 15 Neocei.; 20 Laod.)

 

CANONUL 17 Trulan (CLERICII SĂ NU FIE PRIMIŢI ÎN EPARHIE STRĂINĂ FĂRĂ CARTE CANONICĂ)

De vreme ce clericii feluritelor Biserici, părăsind Bisericile lor, în care au fost hirotoniţi, au alergat Ia alţi episcopi şi au fost aşezaţi în Biserici străine fără încuviinţarea (învoirea) episcopului propriu, iar prin aceasta se întâmplă ca ei să ajungă (devină) nesupuşi – orânduim ca, de la luna ianuarie a indictionului al 4-lea trecut, nici unul dintre toţi clericii, chiar în orice treaptă s-ar găsi, să nu aibă îngăduinţă să fie rânduiţi în altă Bise­rică fără scrisoare (zapis) de slobozenie (carte de iertăciune, scrisoare cano­nică de demitere) a propriului său episcop, pentru ca cel ce nu ar păzi (ob­serva) acest lucru de acum înainte, ci ar aduce ruşine asupra celui care i-a“dat hirotonia (1-a hirotonit), să fie caterisit şi el, şi cel care fără chibzuială 1-a primit pe el.(12, 15, 32, 33 ap.; 15, 16.sin.lec; 5, 6, 10, 11, 13, 20, 23 sin. IVec; 3, 18 Trul.; 3, 6 Antioh.; 41, 42 Laod.; 15, 16, 19 Sard.; 23, 106 Cartag.)

 

CANONUL 18 Trulan (NUMAI SILA IARTĂ PĂRĂSIREA BISERICILOR DE CĂTRE CLERICI)

Poruncim ca clericii care, sub cuvânt de năvălire barbară, sau care din vreo altă împrejurare s-au mutat (au emigrat), când va înceta pentru ei starea (pricina, cauza respectivă) sau năvălirile barbarilor pentru care au făcut retragerea (din pricina cărora s-au refugiat), de îndată să se întoarcă la Bisericile proprii şi să nu le părăsească timp îndelungat fără pricină. Iar dacă cineva nu se poartă după canonul de faţă, să se afurisească până când s-ar reîntoarce la Biserica sa. Acelaşi lucru să se facă şi episcopului care îl ţine (reţine) pe el.(75 ap.; 15, lâsin.Iec; 5, 10, 20, 23 sin. IVec; 17 TruL; 15 sin. VIIec; 3 Antioh.; 15, 16, 19 Sard.)

 

CANONUL 19 Trulan (CLERUL ESTE DATOR SĂ PREDICE ŞI SĂ CATEHIZEZE)

Se cuvine ca înaintestătătorii Bisericilor să înveţe în fiecare zi, şi cu de­osebire în duminici, întregul cler şi popor, cuvintele dreptei credinţe, cu­legând din Scriptura dumnezeiască înţelesurile şi judecăţile adevărurilor şi să nu treacă (depăşească) hotarele cele ce şi sunt puse, sau predania de Dumnezeu purtătorilor părinţi. Dar şi dacă s-ar dezbate vreun cuvânt din Scriptură, pe acesta să nu-1 tâlcuiască (interpreteze) altfel decât au arătat (expus)luminătorii şi dascălii Bisericilor prin scrierile lor proprii şi mai vârtos întru acestea să se mulţumească, decât alcătuind cuvântări proprii, ca nu cumva să ajungă (în situaţia) ca fiind neiscusiţi (nedestoinici) pentru aceasta, să se abată de la ceea ce se cuvine (adică să greşească).Pentru că popoarele prin învăţătura pomeniţilor părinţi au ajuns la cunoştinţa celor vrednice şi de dorit, precum şi a celor nefolositoare şi de lepădat, să-şi po­trivească viaţa spre mai bine şi să nu fie cuprinşi de patima neştiinţei, ciluând aminte la învăţătură, se feresc pe ei ca să nu păţească ceva rău şi, de frica pedepselor care au să vie, îşi lucrează loruşi mântuirea.(58 ap.; 2 sin. ec; 19 Laod.; 11 Sard.; 71, 121, 123 Cartag.)

 

CANONUL 20 Trulan (EPISCOPUL ESTE OPRIT SĂ PROPOVĂDUIASCĂ ÎN EPARHIE STRĂINĂ)

Să nu fie îngăduit episcopului să înveţe în chip obştesc (în mod public) în altă cetate care nu ţine de el(nu este sub jurisdicţia sa); iar de s-ar prin­de cineva făcând acest lucru, să înceteze de la episcopie; să săvârşească (lucreze) însă cele ale presbiterului.(14, 36, 85 ap.; 8, 15 sin. ec; 2 sin. 11 ec; 8, 20 sin. III ec; 29 sin. IV ec; 18 Ancira; 13, 22 Antioh.; 3, 11, 12 Sard.)

 

CANONUL 21 Trulan (POCĂINŢA ŞI REPRIMIREA CELOR CATERISIŢI)

Cei ce s-au făcut vinovaţi de grele fărădelegi(infracţiuni) canonice şi din pricina aceasta au fost supuşi caterisirii desăvârşite şi pentru totdeau­na (perpetue), şi daţi (împinşi) în starea (locul) laicilor, dacă însă de bună­voie pornind spre întoarcere (pocăinţă) leapădă păcatul pentru care au că­zut din har şi se fac pe ei cu desăvârşire străini de acela, atunci să se tundă în chipul clerului. Iar dacă nu vor alege de bunăvoie aceasta, atun­ci să-şi lase părul să crească întocmai ca laicii, ca cei ce au preţuit mai mult petrecerea în lume decât viaţa cea cerească (au preferat vieţii cereşti, petrecerea în lume).(5, 62, 81, 83 ap.; 9, 12 sin. 1 ec; 9 sin. III ec; 7 sin. IV ec; 9 Neocez.; 36 Cartag.; 16 sin. I-II; 3, 70 Vasile cel Mare; 3 Chirii Alex.)

 

CANONUL 22 Trulan (OSÂNDA HIROTONIEI SIMONIACE)

Poruncim ca cei ce au fost hirotoniţi pe bani, iar nu după ispitire şi după alegerea vieţii (celei preoţeşti), fie episcopi, fie orice altfel de clerici, să se caterisească; dar şi cei ce i-au hirotonit.(29 ap.; 2 sin. IV ec; 23 Trul; 4, 5, 15, 19 sin. VII ec; 2 Sard.; 90 Vasile cel Mare; Epistola pastorală a lui Ghenadie; Epistola pastorală a lui Tarasie)

 

CANONUL 23 Trulan (OSÂNDA CUMINECĂRII SIMONIACE)

(Sa orânduit) ca nici unul, fie dintre episcopi, fie dintre presbiteri sau di­aconi, împărtăşind cu preacurata cuminecătură, să nu ceară de la cel care se împărtăşeşte bani sau ceva asemănător pentru o astfel de împărtăşire.Căci nici harul nu se poate vinde şi nici sfinţenia Duhului nu o împărtăşim (dăm) pentru bani, ci ea trebuie dată fără viclenire, celor vrednici de darul (acesta). Iar dacă s-ar vădi cineva dintre cei ce se numără în cler cerând ceva de orice fel celui pe care îl împărtăşesc cu preacurata cuminecătură, să se caterisească ca un râvnitor al rătăcirii şi al răutăţii lui Simon.(4, 29 ap.; 2 sin. IV ec; 22 Trul.; 4, 5 sin. VII ec.)

 

CANONUL 24 Trulan (CLERICII Şl MONAHII SĂ NU IA PARTE LA SPECTACOLE NEPOTRIVITE CU STAREA LOR)

Să nu fie îngăduit cuiva dintre cei ce se numără în starea preoţească sau dintre monahi să meargă la alergările de cai (hipodrom) sau să fie de faţă (să ia parte)la jocurile de teatru (arene publice). Dar de s-ar si chema vreun cleric la nuntă, când ar începe jocurile cele pentru amăgire (necuviincioa­se), să se scoale şi îndată să se îndepărteze, astfel poruncindu-ne nouă în­văţătura părinţilor. Iar dacă s-ar prinde cineva asupra acestui fapt, sau să înceteze, sau să se caterisească.(51, 62, 65 Trul.; 54 Laod.; 15, 45, 63 Cartag.)

 

CANONUL 25 Trulan (JURISDICŢIA BISERICEASCA SE PRESCRIE DUPĂ 30 ANI DE NEEXERCITARE)

Împreună cu altele, înnoim şi canonul care rânduieşte(porunceşte) ca parohiile cele de la ţară (de pe câmp) sau de prin sate, ale fiecărei Biserici (episcopii), să rămână nestrămutate la episcopii care le ţin, şi mai ales dacă, stăpânindu-le (deţinându-le) pe ele fără silă, le-au cârmuit timp de treizeci de ani. Iar dacă în cuprinsul (înăuntrul)celor treizeci de ani s-a născut sau s-ar naşte vreo neînţelegere asupra lor, să fie îngăduit celor ce spun că sunt nedreptăţiţi să facă pâră (să introducă acţiune) despre acest lucru la sinodul eparhiei (mitropoliei).(17 sin. IV ec.)

 

CANONUL 26 Trulan (OSÂNDA PREOTULUI CĂSĂTORIT ÎN MOD NELEGIUIT)

Presbiterul care din neştiinţă s-a încurcat într-o căsătorie nelegiuită (ilegală) să-şi păstreze scaunul, după cele ce ne-au fost legiuite nouă de către sfântul canon, dar să fie ţinut departe (să se oprească) de celelaltelucrări, pentru că destulă îi este iertarea unuia ca acesta. însă este fără de cale să binecuvânteze pe altul cel care este dator să-şi vindece propriile sale răni; căci binecuvântarea este împărtăşirea sfinţeniei, iar cel ce peaceasta nu o are din pricina greşelii celei din neştiinţă, cum o va împărtăşi altuia? Aşadar, nici în chip obştesc (în mod public) nici osebit (aparte, în particular) să nu binecuvânteze, nici trupul Domnului să nu-1 împărtăşeas­că altora, nici să nu facă o altă slujbă (nici să nu oficieze altceva), ci în-destulându-se (mulţumindu-se) cu înainteşederea, să plângă înaintea Dom­nului, ca să-i ierte Iui nelegiuirea cea din neştiinţă. Căci este învederat că o astfel de nuntă nelegiuită se va desface şi că nicidecum bărbatul nu va avea parte de viaţă cu aceea pentru care s-a lipsit de sfânta lucrare (slujire).(17 ap.; 14 sin.P/ec; 3, 6, 21 Trul; 9 Neocez.; 27 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 27 Trulan (OBLIGAŢIA DE A PURTA HAINE CLERICALE)

Nici unul dintre cei ce se numără în cler să nu se îmbrace cu haină ne­potrivită, nici petrecând în cetate, nici în cale mergând, ci să întrebuinteze îmbrăcăminţile care şi sunt rânduite (destinate) pentru cei ce se nu­mără în cler.

Iar dacă cineva ar face un lucru ca acesta, să se afurisească pe o săptămână.(16 sin. VHec; 12, 21 Gang.)

 

CANONUL 28 Trulan (SĂ NU SE AMESTECE VINUL EUHARISTIC CU MUST DE STRUGURI)

De vreme ce am aflat că în felurite Biserici, după ce se aduc struguri la altar, potrivit unui oarecare obicei care se ţine (este în vigoare), slujitorii celor sfinte îi împreună pe aceştia cu jertfa cea fără de sânge a cuminecă­turii (a aducerii înainte), iar astfel le împart pe amândouă poporului – am chibzuit împreună ca să nu mai facă lucrul acesta vreunul dintre cei sfinţiţi (clerici), ci, spre zidirea vieţii şi spre iertarea păcatelor, poporul să fie împărtăşit (să i se dea poporului) numai cu (prosforâ) cuminecătură. Iaraducerea strugurilor să fie socotită ca o pârgă, şi preoţii binecuvântând-o osebit (aparte) să o dea celor ce o cer pe aceasta, spre mulţumire dătătoru­lui rodurilor prin care trupurile noastre cresc şi se hrănesc după orân­duirea bisericească. Dacă, aşadar, vreun cleric ar face împotriva celor po­runcite (rânduite), să se caterisească.(3, 4 ap.; 32 Trul.; 37 Cartag.)

 

CANONUL 29 Trulan (POSTUL MARE SĂ FIE ŢINUT ÎN ÎNTREGIME)

Canonul celor din Cartagina rânduieşte ca sfintele altarului să nu se săvârşească decât de către oameni care postesc, în afara (cu excepţia) unei zile din an în care se săvârşeşte cina domnească, folosind de bună seamăatunci, acei dumnezeieşti părinţi, un astfel de pogorământ, pentru oare­care pricini (cuvenite condiţii)folositoare bisericii în unele locuri (pe alo­curi). Dar pe noi nimic nu ne îndeamnă (determină) să părăsim asprimea şi, urmând predaniilor apostolice şi părinteşti, orânduim că nu se cuvine a se dezlega joia ultimei săptămâni din Patruzecime şi a necinsti (astfel) întreaga Patruzecime.(69 ap.; 89 Trul.; 60 Laod.; 41-47 Cartag.; 16 Tim. Alex.)

 

CANONUL 30 Trulan (CELIBATUL PREOŢILOR DIN PĂRŢILE BARBARE)

Vrând noi ca toate să se facă spre zidirea Bisericii, am judecat să-i luăm cu pogorământ (am socotit să-i tratăm cu pogorământ) şi pe preoţii Bisericii barbare (din părţile barbare); aşa că (încât), dacă ei cugetă că se cade să treacă peste (să nesocotească) canonul apostolic cel care (spune)că sub cuvânt de evlavie să nu alungi propria soţie şi să facă peste (mai mult decât) cele ce s-au orânduit, iar din această pricină, înţelegându-se cu pro­priile lor soţii, se îndepărtează (se reţin) de la împreunarea întreolaltă,orânduim ca în nici un chip să nu vieţuiască împreună cu acelea, ca în fe­lul acesta să ne arate dovada desăvârşită a făgăduinţei lor. Dar aceasta le-am făgăduit-o (conceso)lor nu pentru altceva, ci numai pentru îngus­timea judecăţii lor, şi pentru înstrăinarea şi nestatornicia obiceiurilor lor (moravurilor lor).(5 ap.; 3 sin. I ec; 12, 13, 48 Trul.; 1, 4, 9, 10 Gang.; 4 Cartag.)

 

CANONUL 31 Trulan (ÎN PARACLISE PARTICULARE SE POATE SLUJI NUMAI CU APROBAREA EPISCOPULUI)

Orânduim ca clericii care liturghisesc sau botează în paraclise care se găsesc înăuntrul caselor, să facă aceasta cu învoirea episcopului din locul acela, aşa că(încât), dacă vreun cleric nu va păzi acest lucru în felul aces­ta (aşa), să se caterisească.(31 ap.; 18 sin. IV ec; 34, 59 Trul.; 7, 10 sin. VII ec; 6 Gang.; 5 Antioh.; 58 Laod.; 12 sin. I-Il; 10 Cartag.)

 

CANONUL 32 Trulan (LA SFÂNTA JERTFA VINUL SE AMESTECA CU APĂ)

De vreme ce a venit la cunoştinţa noastră că în ţara armenilor cei ce săvârşesc Jertfa cea nesângeroasă aduc la sfânta masă numai vin, ne-amestecându-1 pe acesta cu apă, întemeindu-se ei pe dascălul (învăţătorul) Bisericii, Ioan Gură de Aur, care, prin tâlcuirea la Evanghelia lui Matei, spune acestea: „Din care pricină oare, înviind(Iisus), nu a băut apă, ci vin”. Aceasta a făcut-o smulgând din rădăcină o altă erezie vătămătoare, căci de vreme ce sunt unii care folosesc apa la taine, arătând (Iisus) că şicând a aşezat tainele şi când, înviind, a aşternut (a pus)masă simplă şi în afara tainelor, a folosit (după cum) zice: „Din rodul viţei” (Le. 22, 18; Mt. 26, 29); dar viţa naşte(produce) vin, nu apă.

Din aceasta socotesc ei (armenii) că dascălul (învăţătorul)ar răsturna aducerea apei la sfânta jertfă.

Drept aceea, pentru ca să nu mai fie stăpâniţi şi de acum înainte de neştiinţă, descoperim în chip ortodox cugetul Părintelui. Existând doar de demult vătămătoarea erezie a idroparastatilor, care în jertfa lor foloseau numai apă în loc de vin, acest de Dumnezeu purtător bărbat a alcătuit cu­vântul pomenit, surpând învăţătura nelegiuită a unei astfel de erezii, arătând că aceia (idroparastaţii)merg împotriva (se opun) predaniei aposto­lice. Apoi şi Bisericii sale, în care i s-a încredinţat cârmuirea pastorală, i-a predanisit a amesteca vinul cu apă, când ar trebui să se săvârşească Jertfa cea fără de sânge, arătând amestecarea sângelui şi a apei din cinsti­ta coastă a Răscumpărătorului şi Mântuitorului nostru Hristos Dumne­zeu, care (sânge) s-a vărsat pentru a da viaţă lumii întregi şi pentru răscumpărarea păcatelor.

Şi încă în fiecare Biserică în care au strălucit luminătorii duhovniceşti stăpâneşte (se ţine) această rânduială dată de Dumnezeu. Căci chiar şi lacob, fratele după trup al lui Hristos Dumnezeul nostru, ca primul :ăruia i s-a încredinţat scaunul Bisericii ierusalimitenilor, şi Vasile ar­hiepiscopul Cezareei, a cărui faimă s-a răspândit în întreaga lume, şi care îe-au predanisit în scris tainica lucrare sfinţită, astfel a orânduit, ca la lumnezeiasca liturghie, sfântul potir să se plinească din apă şi din vin.

Şi cuvioşii părinţi care s-au adunat la Cartagina atrag lămurit luarea iminte ca la cele sfinte să nu se aducă nimic mai mult decât trupul şi sân­gele Domnului, precum şi însuşi Domnul a predanisit, adică pâine şi vin imestecat cu apă.

Iar dacă vreun episcop sau presbiter nu face (lucrează)după rânduială wedanisită de către apostol, amestecând vinul şi cu apă, ce aduce astfel ertfa cea preacurată, să se caterisească – ca vestind nedesăvârşit taina, şi :a înnoind cele predanisite.(3, 4 ap.; 81 Trui; 37 Cartag.)

 

CANONUL 33 Trulan (PREOŢIA NU SE MOŞTENEŞTE)

De vreme ce am cunoscut că în ţara armenilor se rânduiesc (se intro­duc) în cler numai cei de neam preoţesc – cei ce încearcă să facă aceasta urmând obiceiurilor iudaice —, iar unii dintre ei chiar şi netunşi se aşazăcântăreţi şi citeţi ai dumnezeiescului locaş, am chibzuit împreună ca de acum înainte să nu le fie permis celor ce voiesc a înainta pe oarecare în cler să caute la neamul celui ce se înaintează, ci ispitindu-i după rându­ielile(normele) ce au fost aşezate în sfintele Canoane, dacă ar fi vrednici să se numere în cler -, pe aceştia să-i înainteze slujitori bisericeşti, fie că s-au născut din strămoşi preoţi, fie că nu.

Dar nici să nu se îngăduie vreunuia dintre toţi ca, după rânduială celor număraţi în cler, să rostească poporului cu glas tare, de pe amvon, cuvin­tele cele dumnezeieşti, decât numai dacă vreunul ca acesta se învredni­ceşte de tundere clericală şi primeşte în mod canonic binecuvântarea de la propriul său păstor.

Iar dacă s-ar prinde cineva făcând împotriva celor ce s-au scris mai înainte, să se afurisească.(76 ap.; 14 sin. IV ec; 15 Laod.)

 

CANONUL 34 Trulan (OSÂNDA CONSPIRAŢIEI SAU A UNELTIRII)

încă şi aceasta orânduieşte lămurit canonul preoţesc, că dacă se opreşte cu totul fărădelegea de moarte a uneltirii (crima conjuraţiei, a con­spiraţiei), sau a ortăcirii (a urzirii, facerii de cete) si de către legile cele din afară (de stat), apoi cu mult mai vârtos se cuvine a se apăra(interzice) să se facă (întâmple) aceasta în Biserica Iui Dumnezeu. Şi noi ne străduim a păzi ca, dacă ar fi găsiţi unii clerici sau monahi fie uneltind, fie ortăcindu-se, fie întinzând capcAne (curse) episcopilor sau clericilor celor împreună cu dânşii, să cadă cu totul dintr-a lor treaptă (c. 18 IV ec).(31 ap.; 18 sin. IV ec; 5 Antioh., 10 Cartag.; 13, 14, 15 sin. I-II)

 

CANONUL 35 Trulan (PĂSTRAREA BUNURILOR IERARHILOR DEFUNCŢI)

Să nu fie îngăduit nici unui mitropolit (cuiva din toţi mitropoliţii) ca, săvârşindu-se din viaţă un episcop aflat sub scaunul său (sub jurisdicţia sa), să ia sau să-şi însuşească fie lucrurile (bunurile) aceluia, fie ale Bise­ricii lui, ci să stea (acelea) sub paza clerului Bisericii al cărei întâistătător episcop era cel ce s-a săvârşit, până la înaintarea unui alt episcop; afară numai dacă nu au rămas preoţi în Biserica aceea, căci atunci mitropolitul le va păstra pe acestea neîmpuţinate, predându-le pe toate episcopului care va fi hirotonit (rânduit).(40. ap.; 20, 25 sin. IV ec; 24 Antioh.; 22, 26, 81 Cartag.)

 

CANONUL 36 Trulan (IERARHIA SCAUNELOR PATRIARHALE)

înnoind cele legiuite de către cei 150 de sfinţi părinţi, care s-au adunat în această de Dumnezeu păzită şi împărătească cetate, şi de către cei şase sute treizeci care s-au întrunit în Calcedon, orânduim (hotărâm) ca scau­nul Constantinopolului să aibă parte (să beneficieze, să se bucure) de întâ­ietăţi (privilegii) deopotrivă (egale) cu ale scaunului Romei vechi, şi ca în lucrurile cele bisericeşti să se facă tot atât de mare ca şi acela, fiind al doi­lea după acela (can. 28 sin. IV ec), după care să se numere scaunul marii cetăţi a alexandrinilor, apoi al Antiohiei, şi după acesta acela al cetăţii ierusalimitenilor.(6, 7 sin. ec; 3, 2 sin. II ec; 28 sin. IV ec.)

 

CANONUL 37 Trulan (SILA NU IA PUTEREA EPISCOPALA)

De vreme ce în osebite vremuri s-au întâmplat năvăliri barbare şi din această pricină mai multe cetăţi au ajuns supuse celor fără de lege, aşa că, din această pricină, înaintestătătorul (episcopul) unei astfel de cetăţi să nu fi putut să ocupe propriul său scaun şi să se aşeze în ele cu starea (cali­tatea) sa preoţească, şi ca astfel, după obiceiul care se ţine (este în vigoare) să facă hirotoniile şi să îndeplinească toate câte se cuvin episcopului – noi păzind preţuirea şi cinstirea preoţiei şi vrând (căutând) ca în nici un chip obida (apăsarea) păgână să nu lucreze spre paguba drepturilor bisericeşti, am stabilit împreună ca cei ce astfel au fost hirotoniţi şi care, din pricina arătată(năvălirii barbare), nu s-au aşezat în scaunele lor să fie apăraţi (protejaţi, ţinuţi departe) de orice pagubă (prejudiciu),aşa ca ei să facă în mod canonic şi hirotoniile osebiţilor clerici, şi să-şi folosească (să-şi exer­cite) în graniţa proprie puterea (autoritatea) de întâistătător, şi să fie sta­tornică şi legiuită toată cârmuirea care vine de la ei. Căci îngrădindu-se asprimea (limitându-se rigoarea legii), de nevoia vremii, nu se mărgineşte (răsfrânge) hotarul cârmuirii.(36. ap.; 15 sin. ec; 9 sin. III ec; 6, 29 sin. IV ec; 18 Ancira; 17, 18 Antioh.; 1, 2, 3 Chirii Alex.)

 

CANONUL 38 Trulan (UNITĂŢILE BISERICEŞTI SĂ SE RÂNDUIASCĂ DUPĂ CELE DE OBŞTE (STAT)

Şi noi păzim canonul aşezat de părinţii noştri, cel care rânduieşte ast­fel: dacă vreo cetate s-a reînnoit prin puterea împărătească, sau dacă s-ar reînnoi de acum înainte (în viitor), (atunci) şi orânduirea lucrurilor bise­riceşti să urmeze alcătuirile politice (de stat) şi obşteşti (can. 17 sin. IV ea).(4, 6, 7 sin. ec; 3 sin. 11 ec; 17, 18, 28 sin. IV ec.)

 

CANONUL 39 Trulan (AUTOCEFALIA BISERICII DIN CIPRU)

De vreme ce din pricina năvălirilor (împresurărilor)barbarej fratele şi împreună slujitorul nostru Ioan, înaintestătătorul (episcopul) ostrovului (insulei) ciprienilor, ca să se slobozească (elibereze) de rebia păgână şi pen­tru a se supune în chip cinstit sceptrelor preacreştinescului stat (stăpânirii preacreştineşti) - prin purtarea de grijă a iubitorului de oameni Dumnezeu - şi osteneala iubitorului de Hristos şi binecredinciosului nostru împărat s-a mutat (a emigrat) împreună cu poporul său din numitul ostrov în eparhia (mitropolia) de Helespont — socotim (hotărâm) ca să se păzească fără înnoiriîntâietăţile date (privilegiile conferite) scaunului mai înainte numitului băr­bat de către sinodul de Dumnezeu purtătorilor părinţi adunaţi mai demult la Efes; ca noul Iustinianopol să aibă dreptul Constantinopolului, şi căpreaiubitorul de Dumnezeu episcop, aşezat în acea(cetate), să fie înainte-stătător tuturor celor din eparhia(mitropolia) helespontinenilor, şi după vechea datină să se hirotonească de către propriii săi episcopi. Dar fiindcă şi de Dumnezeu purtătorii noştri părinţi au judecat (stabilit)să se păstreze obiceiurile cele din fiecare Biserică, şi episcopul cetăţii cizicienilor, spunân-du-se înaintestătătorului pomenitului Iustinianopol, asemenea tuturor celorlalţi episcopi, de sub numitul de Dumnezeu iubitorul înaintestătătorul (episcopul) Ioan, de către care dacă cere trebuinţa, să se hirotonească şi episcopul cetăţii acesteia a cizicienilor.(34 ap.; 6, sin. ec; 3, 2 sin. II ec; 8 sin. III ec; 17, 28 sin. IV ec; 36, 37 Trul; 9 Antioh.)

 

CANONUL 40 Trulan (VÂRSTA CANONICA PENTRU INTRAREA IN MONAHISM)

De vreme ce a se lipi de Dumnezeu, prin retragerea din zgomotele vieţii, este (un lucru) foarte mântuitor – se cuvine ca noi să nu primim fără ispitire (şi) fără de vreme pe cei care îşi aleg viaţa singuratică (monastică), ci să păzim şi în privinţa lor rânduiala predanisită nouă de către Părinţi, aşa că (încât) atunci se cade a primi mărturisirea (votul) vieţii celei după Dumnezeu, când aceasta este deja statornică şi este făcută cu cunoaştere şi cu judecată, după împlinirea minţii (dezvoltarea deplină a raţiunii).

Să fie aşadar cel ce voieşte să intre sub jugul monahal nu mai mic decât de 10 ani – înaintestătătorul având şi în privinţa ispitirii acestuia să-i spo­rească timpul pentru intrarea (introducerea) şi aşezarea lui în viaţa mona­hală, dacă socoteşte (apreciază) că este mai folositor aceluia. Căci cu toate că Sfântul Vasile cel Mare, în sfintele lui Canoane (can. 18), glăsuieşte că cea care se aduce pe sine de bunăvoie Iui Dumnezeu şi care îmbrăţişează fecioria, dacă a împlinit al şaptesprezecelea an, să se numere în ceată (sta­rea fecioarelor), totuşi urmând noi pildei (rânduielii) celei pentru văduve şi pentru diaconiţe, am stabilit prin asemănare (analogie) zisul an (vârstaarătată) pentru cei ce şi-au ales viaţa monahală. Căci este scris de dum­nezeiescul apostol (I Tim. 5, 9), văduva la 60 de ani să se numere (aleagă) în Biserică, iar sfintele Canoane au predanisit ca diaconiţa să se diaconească(aşeze) la 40 de ani, văzând că Biserica a devenit mai puternică prin harul dumnezeiesc, şi că merge înainte, apoi şi tăria şi rânduiala cre­dincioşilor în ţinerea poruncilor dumnezeieşti.

Pricepând şi noi desăvârşit acest lucru, am orânduit după dreptate să înceapă nevoinţele cele după Dumnezeu degrab, să-I însemnăm cu bine­cuvântarea harului ca printr-o oarecare pecete, şi prin aceasta să-1 în­demnăm pe el, ca să nu fie prea nepăsător, şi să nu zăbovească, şi mai vâr­tos să-1 împingem către alegerea binelui, spre statornicirea într-însul.(19 sin. I ec; 15 sin. IV ec; 14 Trul.; 6, 44, 106 Cartag.; 5 sin. l-II; 8, 24 Vasile cel Mare)

 

 CANONUL 41 Trulan (NOVICIATUL ŞI ISPITIREA CELOR CE SE CĂLUGĂRESC)

Cei din cetăţi sau sate, voind să se retragă în locuri închise (sihăstrii, claustre), şi să-şi poarte loruşi grija în singurătate, li se cade ca mai întâi să intre în mănăstire şi să se deprindă cu viaţa schimnicească (anahoretică,singuratică), şi vreme de trei ani să se supună în frica lui Dumnezeu, în-tâistătătorului (exarhului) mănăstirii, şi să împlinească ascultarea cea în­tru toate, după cum se cuvine. Şi astfel, mărturisind ei (exprimându-şi dorinţa)despre alegerea unei asemenea vieţi, şi că o îmbrăţişează pe aceasta de bunăvoie din toată inima, să se ispitească (cerceteze) de către înaintestătătorul(episcopul) din acel loc. După aceea, în acest chip să pe­treacă cu stăruinţă timp de un alt an, în afara locului închis, ca mai deplin să se arate scopul lor. Căci atunci vor da (produce) dovadă (încredinţare) că nu vânează măriri deşarte, ci că urmăresc această linişte pentru însuşibinele cel adevărat. Iar după împlinirea unui atâta timp, dacă ar rămâne în aceeaşi alegere, ei să fie închişi, şi să nu le fie îngăduit să se îndepărteze de acest sălaş(adăpost, aşezarea, locuinţa) afară dacă i-ar târî la acestlucru vreun folos obştesc sau vreo trebuinţă obştească, sau vreo altă nevoie, care i-ar sili (pripi) spre moarte, dar şi aceasta (să se facă) cu binecuvân­tarea episcopului din acel Ioc.

Iar cei ce ar încerca să iasă din sălaşul lor, în afara pricinilor pomenite (fără de motivele amintite), mai întâi să fie zăvorâţi fără voia lor în pome­nitele (numitele) locuri închise (claustre), iar după aceea să-i vindece pe ei cu posturi şi cu alte nevoinţe aspre (strâmturi, cazne), ştiind noi, după cum este scris, că „nici unul, punând mâna sa pe plug şi întorcându-se îndărăt (spre cele dinapoi), nu este vrednic (apt) de împărăţia cerurilor” (Le. 9, 62).(4 sin. IV ec; 4 sin. I-II)

 

CANONUL 42 Trulan (PUSTNICII SĂ NU UMBLE PRIN LUME)

Orânduim ca cei numiţi pustnici, care sunt îmbrăcaţi în negru şi pur­tând capetele cu plete (nu-şi tund părul)cutreieră cetăţile petrecând printre bărbaţii laici şi printre femei şi defăimând (astfel) făgăduinţa lor proprie (votul),dacă tunzându-şi pletele, aleg (doresc) să primească schima (chipul şi rânduiala) celorlalţi monahi – aceştia să fie aşezaţi în mănăstire şi să se numere printre fraţi. Iar de nu ar alege aceasta, să fie cu desăvârşire goniţi din cetăţi şi să locuiască pustiurile de la care şi-au plăsmuit şi numirile.(4 sin. IV ec; 4 sin. I-II)

 

CANONUL 43 Trulan (ORICE PĂCĂTOS SE POATE CĂLUGĂRI)

îi este îngăduit creştinului să-şi aleagă viaţa ascetică şi, părăsind vifo­rul cel prea tulburat al treburilor vieţii, să intre în mănăstire şi să se tun­dă după chipul cel monahal, chiar dacă ar fi fost prins în orice cădere în greşeală. Căci Mântuitorul nostru Dumnezeu a zis: „Pe cel ce vine laMine nu-1 scot afară” (In. 6, 37), aşadar, vieţuire monastică zugrăvin-du-ne (înfăţişându-ne) nouă viaţa cea întru pocăinţă, o încuviinţăm (aprobăm) celui ce cu adevărat (în mod sincer) i se hărăzeşte (dedică); şi în nici un chip (fapta vieţii lui de mai înainte) nu-1 împiedică pe el de la împli­nirea (ajungerea) ţintei sale.(4sin.IVec.;2,4sin.I-II)

 

CANONUL 44 Trulan (OSÂNDA CĂLUGĂRILOR PENTRU CĂLCAREA CASTITĂŢII)

Monahul prinzându-se (găsindu-se) în desfrâu, sau luându-şi (ducân-du-şi) femeie pentru însoţire în căsătorie, ori pentru împreună vieţuire (fără căsătorie), să se supună după Canoane (pedepselor) pentru cei ce au desfrânat.(16 sin. IV ec; 19 Ancira; 6, 18, 19 Vasiie cel Mare)

 

CANONUL 45 Trulan (LUXUL SMINTEŞTE PE CĂLUGĂRIŢE)

De vreme ce am aflat că, în unele mănăstiri de călugăriţe, cele ce vor să se învrednicească acelui sfânt chip (de chipul acela sfânt) mai întâi se îm­bracă de către cei ce le aduc în haină de mătase şi de toate felurile şi chiar cu podoabe împestriţate cu aur şi cu piatră (pietre scumpe) astfel, apropi-indu-se de altar, se dezbracă de veşmântul cel dintru atât de scumpă ma­terie, şi îndată sesăvârşeşte (face) asupra lor binecuvântarea cea pentruschimă şi le înveşmânta cu haina cea neagră, – orânduim(hotărâm) ca de acum înainte acest lucru să nu se mai facă; căci nici nu este cuviincios ca aceea care, prin propria sa alegere (hotărâre), cu voia ei lepădând acum (deja) toată desfătarea vieţii şi îmbrăţişând petrecerea (vieţuirea) cea după Dumnezeu, şi întărind-o pe aceasta prin cugetări neclătinate, şi astfel venind la mănăstire – să-i vie din nou aminte printr-o podoabă ca aceasta, stricăcioasă şi trecătoare, cele pe care le-a şi dat uitării (cele cărora le-a şi făcut uitate), iar din aceasta să ajungă (devină) nehotărâtă şi să-şi tulbure sufletul asemenea valurilor care năpădesc(inundă) şi care se întorc în­coace şi încolo, încât ajunge(se întâmplă) ca nici măcar o lacrimă să nu mai poată vărsa, şi să arate prin trup umilinţa cea din inimă. Dar şi de arscăpa, după cum este firesc, vreo mică lacrimă, ea să fie socotită de către cei ce văd că se întâmplă acest lucru nu atât pentru înclinarea (aplicarea) către ascetica nevoinţă, cât pentru a părăsi lumea şi cele din lume.(126 Cartag.)

 

CANONUL 46 Trulan (CĂLUGĂRIŢA SA NU IASĂ SINGURA DIN MĂNĂSTIRE)

Cele ce şi-au ales viaţa ascetică şi sunt aşezate în mănăstire să nu iasă deloc de acolo. Iar dacă le-ar târî(împinge) pe ele spre acest lucru vreo nevoinţă de neînlăturat (inevitabilă, neapărată), să-1 facă cu binecuvânta­rea şi cu învoirea înaintestătătoarei, dar şi atunci nu ele singure de sine, ci cu oarecare bătrâne şi cu cele mai de frunte (proiestoase) din mănăstire, după porunca cârmuitoarei (egumenei), iar a dormi în afară (de mănăs­tire) nu Ie este lor nicidecum îngăduit.

Dar şi bărbaţii care duc viaţă monahală, dacă i-âr apăsa nevoia, să iasă şi ei cu binecuvântarea celui ce i s-a încredinţat conducerea (egumenia), aşa că cei ce calcă rânduiala cea acum orânduită (hotărâtă) de noi, fie că ar fi bărbaţi, fie femei, să fie supuşi cercetărilor (pedepselor)cuvenite.(47 Trul.)

 

CANONUL 47 Trulan (NECĂLUGĂRII SĂ NU DOARMĂ ÎN MĂNĂSTIRE)

Să nu doarmă nici femeia în mănăstire bărbătească, nici bărbat în cea femeiască, pentru că se cade să fie credincioşii în afară de orice bănuială şi sminteală, şi să-şi îndrepte viaţa lor spre ceea ce este cu bun chip (bine plă­cut) şi statornic (înaintea) lui Dumnezeu. Iar dacă va face cineva acest lucru, ori de ar fi cleric, ori de ar fi laic, să se afurisească.(18, 20, 22 sin. VII ec.)

 

CANONUL 48 Trulan (DIVORŢUL ŞI CELIBATUL EPISCOPILOR ALEŞI DIN CLERUL DE MIR)

Femeia celui ridicat la vrednicia (demnitatea) episcopiei, divorţând mai înainte de bărbatul său, prin înţelegere întreolaltă (reciprocă) după hiro­tonia episcopală asupra lui (ea) să intre într-o mănăstire zidită departe de sălaşul(locuinţa) episcopului şi să aibă parte (beneficieze),îngrijirea (cea) din partea episcopului; iar de s-ar arăta vrednică, să se înainteze şi la treapta (slujba) diaconiţei.(5, 51 ap.; 3 sin. ec; 15 sin. IV ec; 12, 14, 30 Trui; 3, 4, 25, 70 Cartag.)

 

CANONUL 49 Trulan (MĂNĂSTIRILE SĂ NU SE SECULARIZEZE)

Înnoind şi acest sfânt canon, orânduim ca mănăstirile, odată sfinţite (consacrate) cu învoirea episcopului, să rămână pentru totdeauna mă­năstiri, şi bunurile (lucrurile, averile) care atârnă (ţin) de ele (le aparţin lor) să se păstreze(pe seama) mănăstirii şi să nu se mai poată face acelea lo­caşuri lumeşti, nici să se dea acestea de către cineva, oamenilor (bărbaţilor) lumeşti (mireni), ci chiar dacă s-a şi întâmplat acest lucru până acum, orânduim ca în nici un chip să nu aibă tărie (să nu se ţie). Iar cei ce s-ar apuca(încumeta) de la canonul (orânduirea) de faţă (înainte) să-1 facă, să fie supuşi cercetărilor (pedepselor) celor din Canoane (prevăzute în Canoane).(4, 24 sin. IV ec; 13 sin. VII ec.)

 

CANONUL 50 Trulan (OSÂNDIREA PENTRU JOCURILE DE NOROC)

De acum înainte nimenea dintre toţi, fie dintre laici, fie dintre clerici, să nu joace zaruri. Iar dacă s-ar prinde cineva făcând ceva de acest fel, dacă ar fi cleric să se caterisească, iar dacă ar fi laic să se afurisească.(42, 43 ap.)

 

CANONUL 51 Trulan (CREŞTINII SĂ NU SE FACĂ MĂSCĂRICI)

Acest sfânt şi ecumenic sinod îi opreşte cu totul pe cei ce se numesc măscărici (mimi), şi priveliştile(spectacolele) acestora, apoi de asemenea şi priveliştile(reprezentaţiile) de vânătoare, precum şi a se împlini(executa) jocurile de scenă (din cort). Iar dacă cineva nesocoteşte (dispreţuieşte) canonul de faţă şi se dă pe sine la ceva din acestea ce sunt oprite, de ar fi cle­ric să se caterisească, iar de ar fi laic să se afurisească.(24, 65, 66 Trui; 54 Laocl; 15 Cartag.)

 

CANONUL 52 Trulan (LITURGHIA DARURILOR MAI ÎNAINTE SFINŢITE)

în toate zilele postului sfintei patruzecimi (Păresimi),afară de sâmbătă şi duminică şi de sfânta zi a Buneivestiri, să se facă Sfânta Liturghie a ce­lor mai înainte sfinţite.(66, 69 ap.; 49, 50, 51, 52 Laod.)

 

CANONUL 53 Trulan (RUDENIA NĂŞIEI DE LA BOTEZ)

De vreme ce rudenia (înrudirea) cea după suflet este mai mare decât legătura trupurilor, iar noi am aflat că în unele locuri unii primesc copii din sfântul şi dătătorul de mântuire botez, şi după aceea încheiau însoţire de nuntă(căsătorie) cu mamele văduve ale acelora, orânduim ca, de Ia (canonul) de faţă, nimeni să nu mai facă un lucru ca acesta. Iar dacă oare­care ar fi prinşi făcând acest lucru, după canonul de faţă, unii ca aceştia să se lase (depărteze)mai întâi de la această însoţire nelegiuită, iar apoi să fie supuşi certărilor (pedepselor) celor pentru desfrânaţi.

 

CANONUL 54 Trulan (RUDENIA DE SÂNGE Şl DE CUSCRIE)

De vreme ce dumnezeiasca Scriptură ne învaţă pe noi în chip lămurit astfel: „Să nu intri la nici o rudă a trupului tău, spre a-i descoperi ruşinea ei” (Lev. 18, 6); de Dumnezeu purtătorul Vasile a numărat (înşirat) înCanoanele sale proprii câteva dintre căsătoriile oprite, trecând cu vederea pe cele mai multe, dar cu amândouă gătindu-ne nouă ceea ce este de folos. Căci lăsând la o parte mulţimea numirilor celor ruşinoase, ca să nu spur­ce cuvântarea prin vorbe, a cuprins necurăţiile prin numiri îndeobşte, prin care ne-a arătat nouă peste tot căsătoriile cele nelegiuite.

De vreme ce însă, printr-o astfel de tăcere şi prin oprirea nelămurită a căsătoriilor celor nelegiuite, însăşi firea s-a amestecat pe sine, am chibzuit (socotit) împreună să arătăm mai pe faţă (neacoperit) cele în privinţa aceasta, orânduind de acum înainte ca să cadă sub canonul de 7 ani – de bună seamă după ce aceia s-au despărţit de însoţirea nelegiuită – cel ce s-a împreunat cu vara sa(dintâia) spre însoţire de nuntă (căsătorie), sau tatăl şi fiul cu mama şi cu fiica, sau tatăl şi fiul cu două femei surori, sau mama şi fiica cu doi fraţi, sau doi fraţi cu două surori.(19 ap.; 26, 53 Trul.; 2 Neocez..; 23, 27, 68, 75, 76, 78, 79, 87 Vasile cel Mare; 11 Tim. Alex.; 5 Teofil Alex.)

 

CANONUL 55 Trulan (POSTUL MARE SĂ NU SE ŢINĂ CA ROMANII)

De vreme ce am aflat că cei din cetatea romanilor postesc în sâmbetele sfântului post al Patruzecimii(Păresimilor), împotriva rânduielii bisericeşti predanisite – i s-a părut Sfântului Sinod că şi peste Biserica romanilor săaibă tărie în chip neschimbat canonul care spune: Dacă vreun cleric s-ar găsi postind sfânta duminică sau sâmbătă, afară de una singură, să se ca­terisească, iar de ar fi laic, să se afurisească.(66 ap.)

 

CANONUL 56 Trulan (POSTUL MARE NU SE ŢINE CU ARMENII)

De asemenea, am aflat că în ţara armenilor şi în alte locuri unii mănân­că ouă şi brânză în sâmbetele şi duminicile sfintei Patruzccimi (Păresimi). I s-a părut aşadar şi aceasta (sf. sinod) ca Biserica lui Dumnezeu, cea din întreaga lume, să ţie postul urmând unei singure rânduieli, şi să se înfrâ­neze (depărteze) şi anume de orice fel de sugrumări, ca şi de ouă şi brânză care sunt rodul şi facerile (produsele) celor de Ia care ne înfrânăm. Iar de n-ar păzi-o pe aceasta, dacă ar fi cleric să se caterisească, iar dacă ar fi laic să se afurisească.(66, 69 ap.)

 

CANONUL 57 Trulan (PRINOASE OPRITE)

(Orânduim că) Nu se cuvine să se aducă la altare miere şi lapte.(3 ap.; 28, 32, 99 Trul.; 37 Cartag.)

 

CANONUL 58 Trulan (MIRENII SĂ NU IA SINGURI SFÂNTA CUMINECĂTURĂ)

In prezenţa episcopului, sau a presbiterului, sau a diaconului, nici unul dintre cei care sunt rânduiţi între laici să nu-şi dea lui însuşi (să nu se împărtăşească pe sine însuşi cu) dumnezeieştile taine. Iar cel ce ar îndrăzni ceva de acest fel, să se afurisească pe o săptămână, ca unul care lucrează (face) împotriva celor poruncite(statornicite), învăţându-se de aici să nu cugete (despre sine) mai mult decât trebuie să cugete (Rom. 12, 3).(13, 18sin.lec.)

 

CANONUL 59 Trulan (BOTEZUL SĂ SE SĂVÂRŞEASCĂ NUMAI ÎN BISERICĂ)

Cu nici un chip să nu se săvârşească botezul în paraclisul care se gă­seşte înăuntrul unei case, ci aceia care doresc să se învrednicească de lu­minarea cea neprihănită (de Sfântul Botez), aceia să meargă la bisericilecele obşteşti, şi acolo să se facă părtaşi de acest dar. Iar de s-ar prinde cineva nepăzind cele orânduite de noi, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească.(31 ap.; 18 sin. IV ec; 31, 34 Trul.; 10 sin. VII ec; 6 Gang.; 5 Antioh.; 58 Laod.; 10 Cartag.; 2 sin. 1-11)

 

CANONUL 60 Trulan (OSÂNDA CELOR CE SE PREFAC ÎNDRĂCIŢI)

De vreme ce Apostolul vesteşte că cel ce se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El (I Cor. 6, 17), este învederat că şi cel ce se predă (uneşte) pe sine potrivnicului (se face) una, prin legătura cu acela. De aceea şi pe cei ce se prefac (simulează) a fi îndrăciţi, şi din pricina stricăciunii obi­ceiurilor (moravurilor) lor, în mod meşteşugit închipuiesc cele acelora (fapte), - s-apărut (sinodului) ca în orice chip să-i certe pe aceştia cu ace­leaşi aspre nevoinţe şi munci, cărora după dreptate sunt supuşi cei cu adevărat îndrăciţi, spre slobozire de lucrarea diavolului.(79 ap.; 24 Ancira; 83 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 61 Trulan (OSÂNDIREA SUPERSTIŢIILOR ŞI A CELOR CE LE PRACTICĂ)

Cei ce se dau pe mâna ghicitorilor, sau a celor ce se numesc şutaşi, sau a altora de acest fel, ca de la aceia să înveţe (afle) ceea ce ei ar voi să le des­copere lor, sa cadă sub canonul de 6 ani, după cele ce s-au orânduit (ho­tărât)mai înainte de către părinţi despre aceştia. Aceleiaşi iertări (pedep­se) trebuie să fie supuşi şi cei ce trag după ei urşi sau alte astfel de do­bitoace spre înveselirea(distracţia) şi vătămarea celor simpli, şi cei ce spunnorocul şi urmează spiţa neamului (genealogia) şi o mulţime de alte oare­care ziceri de acest fel, care sunt numite după vorbele cele deşarte ale ră­tăcirii, şi pe cei ce se numesc gonitori de nori, şi vrăjitori, şi cei făcători deapărătoare (talismAne) şi ghicitori.

Cei ce stăruie acestea şi nu se schimbă şi nu se feresc de astfel de meşteşuguri, pierzătoare şi păgâneşti(elineşti), orânduim să fie lepădaţi cu totul din Biserică, precum rânduiesc şi sfintele Canoane Căci ce împăr­tăşire are lumina cu întunericul? precum zice apostolul – sau ce împreună petrecere are Biserica lui Dumnezeu cu idolii? Sau ce parte are credincio­sul cu necredinciosul? Sau ce potrivire este între Hristos şi Veliar? (II Cor. 6, 14-16).(65 Trul; 24 Neocez.; 36 Laod.; 7, 65, 72, 81, 83 Vasile cel Mare, 3 Gang.)

 

CANONUL 62 Trulan (PRAZNICELE ŞI DATINILE PĂGÂNEŞTI SĂ NU FIE ŢINUTE DE CREŞTINI)

Aşa-zisele Calende şi cele numite Vota şi cele chemate Brumalia, şi praznuirea care se face în cea dintâi zi a lunii lui martie voim ca de îndată să fie scoase din vieţuirea credincioşilor. Dar mai lepădăm şi jocurile obşteşti(dansurile publice) ale femeilor, ca necuviincioase, şi ca putând naşte (provoca) multă pagubă şi vătămare, dar încă şi jocurile (dansurile) jucate (executate), fie de bărbaţi, fie de femei, în numele (cinstea) celor nu­miţi în mod mincinos dumnezei de către elini (păgâni) şi slujbele (ceremo­niile) – ce se fac după un obicei vechi şi străin vieţii creştinilor, – orându-ind ca nici un bărbat să nu se îmbrace în haină femeiască, sau femeia în cea care se potriveşte bărbaţilor, dar nici să nu puie asupra lor obraze (măşti) de haz (comice), sau de batjocură (satirice) închipuind satiri, sau de jale, (tragice), nici să nu se strige numele blestematului Dionisos, când se strivesc strugurii în teascuri, nici turnând vinul în vase să nu stârneas­că(provoace) râsul, făptuind cele ale rătăcirii diavoleşti, sub chipul neşti-inţei sau a deşertăciunii.

De aceea, cei care de acum înainte s-ar apuca să facă ceva din cele zise mai înainte, după ce au fost puşi în cunoştinţă, poruncim ca aceştia, dacă ar fi clerici, să se caterisească, iar dacă ar fi laici, să se afurisească.(24, 51, 65 TruL; 54 Laod.; 13 Gang.; 15, 45, 63 Cartag.)

 

CANONUL 63 Trulan (SE OSÂNDESC MARTIROLOGIILE FALSE)

Poruncim ca patimile mucenicilor (chinurile mucenicilor),martirologi-ile, cele plănuite de către vrăjmaşii adevărului, în chip ca să-i defăimeze pe mucenicii (martirii)lui Hristos şi ca să-i aducă la necredinţă pe cei ce leascultă – să nu se răspândească prin Biserică, ci acela să se dea focului. Iar pe cei ce le primesc pe acestea, sau le cinstesc pe ele ca adevărate, îi dăm anatemei.(60 ap.; 9 sin. VII ec; 59 Laod.)

 

CANONUL 64 Trulan (MIRENII SĂ NU-ŞI IA SLUJBĂ DEPROPOVĂDUITORI)

(Orânduim că) Nu se cuvine ca laicul să ţină cuvântare sau să înveţe în chip obştesc (public), însuşindu-şi de aici slujba învăţătorească, ci să se supună rânduielii predanisite de către Domnul şi să deschidă urechea spre cei ce au luat darul cuvântului de dăscălie (învăţătoresc) şi să înveţe cele dumnezeieşti de la aceştia. Căci în Biserica cea una, osebite mădulare a făcut Dumnezeu, după cuvântul Apostolului (I Cor. 12, 27), pe care Gri-gorie Teologul, tălmăcindu-1 în omilia 26, arată lămurit rânduiala cea în­tru aceştia, zicând: „Pe această rânduiala să o cinstim, fraţilor, pe aceasta să o păzim. Unul să fie ureche, altul limbă, altul mână, altul altceva, unul să înveţe, iar altul să înveţe (de la acela)”. Şi după aceea: „Şi cel ce învaţă (să o facă) cu supunere şi cel ce dă(ruieşte) să o facă cu bucurie, şi cel ce slujeşte (să o facă) cu râvnă; să nu fim toţi limbă, lucrul cel mai cu încli­nare (pentru toţi), nu toţi apostoli, nu toţi profeţi, să nu tâlcuim toţi”; şi apoi spune: „Ce te faci pe tine păstor, oaie fiind? Ce te faci cap, picior fi­ind?” „De ce te apuci să comanzi oaste, fiind rânduit (pus) între ostaşi?” Şi în alt loc: „înţelepciunea porunceşte”: „Nu fi grabnic în cuvinte, nu te măsura (întinde), sărac fiind, cu cel bogat, nici nu căuta să fii mai înţelept decât înţelepţii”.

Iar de s-ar prinde cineva atingând (călcând) canonul de faţă, să se afu­risească pe 40 de zile.(33 TruL; 14 sin. VII; 15 Laod.)

 

CANONUL 65 Trulan (DATINA APRINDERII FOCULUI LA LUNILE NOI SĂ ÎNCETEZE)

Poruncim de la canonul de faţă (înainte) să înceteze focurile care se aprind de către unii la lunile noi, înaintea sălaşelor proprii de lucruri, sau a caselor, şi pe care, după un obicei vechi, se apucă să le sară. De aceea, oricine ar face ceva de acest fel, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească. Căci este scris în (cartea) a IV-a a împăra­ţilor: „Şi a zidit Mânase altar întregii oşti a cerului, în cele două curţi alecasei Domnului, şi a trecut prin foc pe fiii săi, şi prezicea din semne şi ghi­cea din zborul păsărilor, şi a făcut grăitor din stomac (ventriloci), şi a în­mulţit pe ghicitori, şi a înmulţit facerea răului înaintea Domnului ca să-L mânie pe El (IV împ. 21, 5-6).(24, 51, 62 TruL; 54 iMod.; 13 Gang.; 15, 45, 63 Cartag.)

 

CANONUL 66 Trulan (RÂNDUIALA PRĂZNUIRII SĂPTĂMÂNII LUMINATE)

Se cuvine ca, de Ia sfânta zi a învierii lui Hristos, Dumnezeul nostru, până la noua duminică (duminica următoare), întreaga săptămână să o pe­treacă credincioşii fără întrerupere în sfânta Biserică, în psalmi şi cântece(imne), petrecând şi în cântări duhovniceşti, bucurându-se întru Hristos, şi sărbătorind şi îndeletnicindu-se cu citirea dumnezeieştilor Scripturi şi îndestulându-se cu Sfintele Taine. Căci astfel vom fi şi înviaţi împreună cu Hristos şi împreuină înălţaţi. De aceea, în nici un chip să nu se facăîn zilele arătate alergări de cai sau alte jocuri obşteşti(populare).(9 ap.; 24 TruL; 2 Antioh.; 61 Cartag.)

 

CANONUL 67 Trulan (CREŞTINII SĂ NU MĂNÂNCE SÂNGE)

Scriptura dumnezeiască ne-a poruncit nouă să ne ferim de sânge, de sugrumat şi de desfrânare. Aşadar, pe cei care, din pricina lacomului sto­mac (pântece), cu oarece meşteşug prefac (pregătesc) în mâncare sângele oricărui animal şi astfel îl mănâncă pe acesta îi certăm(pedepsim) după cuviinţă. Iar dacă cineva s-ar apuca(încumeta) de acum înainte să mănân­ce în orice chip sânge de animal, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iardacă ar fi laic, să se afurisească.(63 ap.; 2 Gang.)

 

CANONUL 68 Trulan (CĂRŢILE SFINTE SĂ FIE PĂSTRATE CU EVLAVIE)

(Orânduim) să nu fie îngăduit cuiva dintre toţi (nimănui)să strice sau să taie cărţile Vechiului şi Noului Testament, precum şi ale sfinţilor şi ale­şilor (încercaţilor)noştri propovăduitori şi dascăli, sau să le dea spre nimi­cire, fie zarafilor de cărţi (nu librarilor), fie celor ce se numesc făcători de parfumuri sau altcuiva dintre toţi cei(de acest fel), decât dacă au ajuns cumva cu totul de nefolosit, ori din pricina moliilor, ori apei, ori într-un alt chip.

Iar cel prins de acum înainte că face ceva de acest fel să se afurisească pe un an. De asemenea (să se afurisească), şi cel ce cumpără astfel de cărţi, dacă acela nici nu le ţine pentru folosul lui propriu, nici nu le-ar da altuia spre facere de bine şi spre a le păstra, ci s-ar apuca (încumeta) să le strice pe acestea.(85 ap.; 2 TruL; 60 Laod.; 24 Cartag.; Atanasie cel Mare: Despre sărbă­tori; Grigorie Teologul: Despre cărţile Sfintei Scripturi; Amfilohie: Despre Cărţile Sfintei Scripturi)

 

CANONUL 69 Trulan (RÂNDUIALA PENTRU INTRAREA ÎN ALTAR)

Să nu-i fie îngăduit vreunuia din toţi cei care fac parte dintre laici să in­tre înăuntrul sfântului altar în nici un chip, nu este însă oprită de la acest lucru puterea şi stăpânirea împărătească, atunci când, după oarecarepredanie foarte veche, ar voi să aducă daruri Creatorului.(19,44Laod.)

 

CANONUL 70 Trulan (FEMEILE SĂ TACĂ ÎN BISERICĂ)

Să nu se îngăduie femeilor să vorbească în timpul dumnezeieştilor litur­ghii, ci, după cuvântul apostolului Pavel, să tacă, pentru că nu li s-a îngă­duit lor a vorbi, – ci să se supună, precum şi legea zice: „Iar de voiesc să în­veţe ceva, să-şi întrebe acasă pe bărbaţii lor” (Fac. 3, 16; Cor. 14, 34-35).(66Trul.;44Laod.)

 

CANONUL 71 Trulan (OPRIREA DATINILOR PĂGÂNE STUDENŢEŞTI)

Cei ce învaţă legile politice (de stat) nu se cuvine să folosească, să-şi însuşească (să ia) obiceiurile elineşti(păgâne), nici să se ducă la teatre sau să facă (execute)cele ce se numesc tăvăliri (rostogoliri, trânte, lupte), sau săse îmbrace cu haine care sunt în afara folosinţei obşteşti, nici în timpul când încep învăţăturile, sau când ajung spre sfârşitul lor, sau, să zicem peste tot în genere, de-a lungul acestui fel de învăţătură. Iar dacă cineva de acum înainte ar îndrăzni să facă aceasta, să se afurisească.(24, 51, 62, 65 Trul.; 24 Ancira)

 

CANONUL 72 Trulan (CREŞTINII SĂ NU SE CĂSĂTOREASCĂ CU ERETICI ŞI CU NECREŞTINI)

Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege (prin căsătorie) cu fe­meia eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească (prin căsătorie) cu un bărbat eretic, ci de s-ar şi vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vre­unul dintre toţi, căsătoria (nunta) să se socotească fără de tărie, şi căsăto­ria (însoţirea nelegiuită) să se desfacă – căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oii să se împerecheze cu lupul, şi nici părţii lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoşilor; iar dacă cineva ar călca cele orân­duite de noi, să se afurisească.

Iar dacă unii, găsindu-se încă în necredinţă şi nefiind încă număraţi în turma ortodocşilor, s-au legat (potrivit)întreolaltă, prin căsătoria legiuită, şi apoi unul dintre ei alegând binele a alergat la lumina adevărului, iar celălalt a fost ţinut (stăpânit) de legătura sărăcirii, nealegând(nedorind) să vadă (să ia în seamă) razele dumnezeieşti; dacă soţia cea necredincioasă socoteşte că este bine(consimte) să vieţuiască cu soţul cel credincios, sau,dimpotrivă, cel necredincios cu soţia cea credincioasă, să nu fie despărţiţi, după dumnezeiescul apostol: „Căci bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeie, şi femeia necredincioasă se sfinţeşte prin bărbat” (I Cor. 7, 14).(14 sin. IV ec; 10, 31 Laod.; 21 Cartag.)

 

CANONUL 73 Trulan (SEMNUL CRUCII SĂ NU SE PUNĂ ORIUNDE)

De viaţă făcătoarea cruce, arătându-ne nouă mântuirea, se cade ca noi să punem toată stăruinţa spre a-i da toată cinstea cuvenită aceleia prin care am fost mântuiţi de căderea cea veche. Drept aceea, dându-i ei în­chinăciune şi cu gândul şi cu cuvântul şi cu simţirea, poruncim să seşteargă cu totul semnele crucii făcute de oarecare pe pământ (pe jos, pe pardoseli), ca nu cumva, prin călcarea de către cei care umblă, să fie bat­jocorit acest semn al biruinţei noastre. Orânduim, aşadar, să se afuriseas­că cei ce de acum înainte ar face chipul crucii pe pământ (pe pardoseli).

 

CANONUL 74 Trulan (ÎN BISERICI SĂ NU SE FACĂ AGAPE ŞI NICI SĂ SE LOCUIASCĂ)

Nu se cuvine a se face cele ce se numesc agape în(casele) domneşti sau bi­serici, şi a mânca înăuntrul casei(Domnului), şi a aşterne (acolo) culcuşuri. Iar cei ce îndrăznesc a face aceasta, ori să înceteze, ori să se afurisească.(11 Gang.; 27, 28 Laod.; 42 Cartag.)

 

CANONUL 75 Trulan (IN BISERICA SA SE CÂNTE CU EVLAVIE, FARA VAIETE ŞI RĂCNETE)

Voim ca cei ce se află în biserică spre a cânta să nu se folosească de strigăte netocmite (fără de rânduială, vaiete)şi să silească firea spre răcnire, nici să adauge ceva în afară de cele ce sunt rânduite de Biserici, care nu-i sunt nici potrivite, nici cuviincioase, ci cu multă luare-aminte şi smerenie să aducă cântări lui Dumnezeu cel care veghează asupra celor ascunse, căci sfântul cuvânt a învăţat pe fiii lui Israel să fie cucernici (Lev. 15,31).(75 Laod.)

 

CANONUL 76 Trulan (SE OPREŞTE NEGOŢUL ÎN CURTEA BISERICII)

(Orânduim că) Nu se cuvine a se pune (aşeza) cârciuma înăuntrul sfin­telor curţi sau cele pentru feluri de mâncări, sau să se facă alte vânzări, cinstirea bisericii pătând-o. Căci Mântuitorul şi Dumnezeul nostru, învăţându-ne pe noi prin vieţuirea Sa în trup, a poruncit a nu se face casa Tatălui Său casă de negustorie; care şi banii (monedele)schimbătorilor de bani i-a împrăştiat şi i-a izgonit pe cei ce făceau Templul locaş obştesc (lo­cal public). Iar dacă cineva ar fi prins asupra arătatei călcări a legii, să se afurisească.(73 ap.; 74, 97 Trul.)

 

CANONUL 77 Trulan (CREŞTINII SĂ NU FACĂ BAIE DUPĂ OBICEIUL PĂGÂN)

(Orânduim) că nu se cuvine ca cei din starea preoţească, sau clericii, sau monahii (asceţii) să se scalde în baie cu femei şi nici vreun creştin laic, căci aceasta este cea dintâi învinuire înaintea păgânilor. De s-ar prinde ci­neva asupra acestui fapt, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să se afurisească.(30 Laod.)

 

CANONUL 78 Trulan (ŞCOLIREA CATEHUMENILOR)

(Orânduim) că se cuvine ca cei ce sunt a se lumina (a se boteza catehu-meni) să înveţe credinţa, şi în a cincea zi a săptămânii (joia) să dea seama (răspundă)episcopului sau presbiterilor.(2, 14 sin. ce; 96 Trul.; 19, 46 Laod.)

 

CANONUL 79 Trulan (OSÂNDA CELOR CE SPUN VRUTE ŞI NEVRUTE DESPRE NAŞTEREA DOMNULUI)

Mărturisind noi că dumnezeiasca naştere cea din Fecioară a fost fără lehuzie şi propovăduind întregii turme că şi fără de sămânţa s-a făcut, îi supunem îndreptării pe cei ce din neştiinţă fac ceva din cele ce nu se cu­vin. Drept aceea, pentru că unii, după ziua sfintei naşteri a lui Hristos Dumnezeul nostru se arată prăjind fruntea făinii (semidale, făină fină) şi împărţind-o pe aceasta întreolaltă, sub cuvânt de cinstire a aşa-ziseilehuzii a neprihănitei Maicii Fecioare, orânduim ca nimic de acest fel să nu se înfăptuiască de către credincioşi. Căci a tâlcui (a defini) şi a zugrăvi cele despre naşterea sa cea negrăită (inefabilă), după cele de obşte (co­mune, obişnuite) şi după ale noastre (care se referă la noi), acestlucru nu este cinste pentru Fecioara, care mai presus de minte şi de grai a născut cu trupul pe Cuvântul cel necuprins (negrăit). Iar dacă de acum înainte s-ar prinde cineva făcând ceva de acest fel, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să se afurisească.

 

CANONUL 80 Trulan (OSÂNDA CLERICILOR ŞI LAICILOR CARE NU MERG REGULAT LA BISERICĂ)

Dacă vreun episcop, presbiter, ori diacon, sau dintre cei număraţi în cler (în clerul inferior), sau vreun laic, de n-ar avea nici o nevoie prea grea sau vreo treabă Anciravoioasă, ca să lipsească mai multă vreme de la biserica lui, ci fiind (petrecând) în cetate, nu ar merge (la biserică) trei zile de du­minică în trei săptămâni, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să fie îndepărtat de la împărtăşire (de la comuniune, afurisit).(8, 9 ap.; 66 Trui; 2 Antioh.; 11 Sard.)

 

CANONUL 81 Trulan (OSÂNDA RĂTĂCIRII MONOFIZITE)

De vreme ce am aflat că în unele ţări, la cântarea cea întreit sfântă (trisaghion), după „sfinte fără de moarte” se rosteşte în chip de adaos: „Cel ce te-ai răstignit pentru noi, miluieşte-ne pe noi”, iar că acesta (adao­sul),împreună cu nelegiuitul eretic care a născocit o astfel de rostire, s-a lepădat din cântarea cea de acest fel, ca străin de dreapta credinţă, şi noi, întărind cele mai înainte statornicite cu toată evlavia de către Sfinţii noştri Părinţi, îi dăm anatemei pe cei care, şi după orânduirea de faţă, primesc în biserică o astfel de rostire, sau în vreun alt chip o adaugă la cântarea cea întreit sfântă (trisaghion). Iar dacă cel ce calcă cele orânduite este din cinul preoţesc(sacerdot), poruncim să se despoaie de vredniciapreoţească, iar dacă este laic sau monah, să se afurisească.(23, 33, 56, 99 Trul.)

 

CANONUL 82 Trulan (CUM SĂ FIE ŞI CUM SĂ NU FIE ZUGRĂVIT MÂNTUITORUL)

în unele chipuri ale cinstitelor icoAne, mielul se zugrăveşte arătat cu degetul de înaintemergătorul (Sfântul Ioan Botezătorul), care (miel) s-a înţeles ca chip al harului, înfăţişându-ne nouă mai înainte prin lege (prin Legea Vechiului Testament) pe adevăratul Miel, pe Hristos Dumnezeul nostru. Cinstind, aşadar, chipurile şi umbrele vechi ca semne (simboluri) şi închipuiri (prefigurări) ale adevărului, predanisite Bisericii, noi cinstim în primul rând harul şi adevărul, primindu-1 pe el (pe ele) ca plinire a Legii.

Drept aceea, pentru ca aceea ce este desăvârşit să se înfăţişeze ochilor tuturor şi prin meşteşugul culorilor, orânduim (hotărâm) ca de acum înainte Hristos Dumnezeul nostru, Mielul care a ridicat păcatul lumii, să fie înfăţişat(reprezentat) şi în icoAne după chipul Său cel omenesc în locul vechiului miel, pentru ca înţelegând prin aceasta măreţia Iui Dumnezeu Cuvântul, să fim îndrumaţi şi spre aducerea-aminte de petrecerea Lui în trup, de patima Sa şi moartea Sa mântuitoare, şi de răscumpărarea(iz­băvirea) lumii, care s-a făcut prin aceasta.

 

CANONUL 83 Trulan (MORŢII NU SE CUMINECĂ)

Nimeni să nu dea Cuminecătura (Euharistia) trupurilor celor ce au mu­rit (Mt. 26, 26). Căci este scris: „Luaţi mâncaţi” (Mt. 26, 26), dar trupurile celor morţi nu pot lua, nici mânca.(13 sin. 1 ec; 7, 18 Cariag.; 2, 5 Grig. Nyssa; 3, 16 Timotei Alex.)

 

CANONUL 84 Trulan (BOTEZUL COPIILOR GĂSIŢI)

Urmând aşezămintelor (rânduielilor) canonice ale Părinţilor, orânduim şi despre prunci: ori de câte ori nu se găsesc martori deplin încredinţaţi (siguri) care să spună că aceştia sunt fără îndoială botezaţi, şi nici aceştia (pruncii)nu ar fi în stare din cauza vârstei să răspundă anumit asupra sfintei lucrări (tainei) care Ii s-a dat (împărtăşit) lor, aceştia trebuie să fie botezaţi fără nici o poticnire, ca nu cumva o astfel de îndoială să-i lipseas­că pe ei de această curăţire a sfinţirii.(49, 50 ap.; 7 sin. II ec; 53 Trul.; 45, 48, 72, 110 Cartag.; 1, 91 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 85 Trulan (RÂNDUIALA ELIBERĂRII SCLAVILOR)

Am luat aminte, după Scriptură, că prin doi sau trei martori se ade­vereşte tot cuvântul (Deut. 19, 15; Mt. 18, 16). Drept aceea, orânduim ca sclavii sloboziţi (eliberaţi) de către stăpânul lor să dobândească o astfel de cinste în faţa a trei martori, cei ce sunt de faţă vor da întărire slobozirii (o vor confirma) şi vor da încredinţare de la ei celor ce s-au făcut.(75 ap.; 2 sin.Iec; 62, 82, 129, 131, 132 Cartag.; 9 Teofd Alex.)

 

CANONUL 86 Trulan (OSÂNDA CELOR CE ÎNTREŢIN DESFRÂUL)

Orânduim ca cei care spre pierzarea sufletelor adună desfrânate şi le întreţin (hrănesc), dacă ar fi clerici, să se afurisească şi să se caterisească, iar de ar fi laici, să se afurisească.(25 ap., 1 Neocez.; 3, 9, 32, 51, 59, 70 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 87 Trulan (OSÂNDA ADULTERULUI)

Aceea care şi-a părăsit bărbatul şi se duce după altul este adulteră, după Sfântul şi dumnezeiescul Vasile, care prea bine a ales acest lucru (acest citat) din profeţia lui Ieremia: că „dacă femeia se face (va fi) a altui bărbat, să nu se întoarcă la bărbatul ei, ci (odată) spurcată, va să fie”(Ieremia 3, 1); şi iarăşi: „Cel ce are (ţine) adulteră, este nebun şi necredin­cios (păgân)” (Pro.verbe 18, 23). Dar de s-ar vădi că a fugit fără cuvânt (pricină) de la bărbat, el este vrednic de iertare, ea însă de certare. Iar ier­tarea i se va da acestuia spre a se uni (spre a fi în comuniune) cu Biserica. Iar cel care-şi părăseşte femeia pe care şi-a luat-o în mod legiuit şi aduce pe alta – după hotărârea Domnului – se supune osândei adulterului (pen­tru adulter);căci s-a canonizat (s-a orânduit) canonic de către Părinţiinoştri că unii ca aceştia timp de un an să se tânguiască(să plângă), doi ani să asculte, trei ani să cadă (în genunchi)şi în al şaptelea să stea împreună cu credincioşii, şi aşa să se învrednicească de împărtăşanie, de se vor po­căi, adică cu lacrimi.(48 ap.; 12, 13 sin. ec; 93, 98 Trul; 20 Ancira; 102 Cartag.; 9, 21, 31, 35, 36, 46, 48, 77, 80 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 88 Trulan (IN BISERICA SA NU SE ADĂPOSTEASCĂ DOBITOACE)

Nimeni să nu bage înăuntrul sfintei biserici (sfântului locaş) nici un fel de dobitoc, afară numai dacă cineva călătorind, cuprins de prea mare nevoie şi fiind lipsit de adăpost şi sălaş, va trage la vreun astfel de locaş(biserică). Căci dacă nu ar fi băgat dobitocul înăuntru, s-ar putea ca une­ori acesta să se prăpădească, iar el, prin pierderea dobitocului, şi prin aceasta ajungând în neputinţa de a-şi continua călătoria, s-ar supune (ex­pune)primejdiei de moarte.

Dar noi suntem învăţaţi (ştim) că sâmbăta pentru om s-a făcut (Mc. 2, 27), aşa că se cade a se socoti că pentru toate (aceste pricini) trebuie să fie aleasă mântuirea şi ferirea de suferinţă a omului. Iar dacă s-ar prinde ci­neva băgând dobitoc în biserică (în sfântul locaş) fără nevoie, precum s-a zis, de va fi cleric, să se caterisească (să fie caterisit), iar de ar fi laic, să se afurisească.(73 ap.; 74, 76,97 Trul.)

 

CANONUL 89 Trulan (POSTUL PAŞTILOR ÎNCETEAZĂ ÎN NOAPTEA ÎNVIERII)

Creştinii, petrecând în post şi rugăciune şi în smerenia inimii zilele pa­timii Mântuitorului, se cade să-şi înceteze postul în ceasurile dintre miezul nopţii, spre sâmbăta mare, fiindcă dumnezeieştii evanghelişti Matei şi Luca ne-au înfăţişat adâncul înaintat al nopţii, cel dintâi prin ro­stirea (expresia): „în noaptea sâmbetei” (Mt. 28, 1), iar celălalt prin ros­tirea (expresia): „dimineaţă adâncă” (Le. 24, 1).(57, 53, 66 ap.; 16 sin. IV ec; 13, 55 Trul.; 14 Ancira; 18, 21 Gang.; 28, 49, 51 Laod.)

 

CANONUL 90 Trulan (RÂNDUIALA ÎNGENUNCHERII ÎN BISERICA)

Am primit în mod canonic, de la Dumnezeu purtătorii Părinţii noştri, să nu plecăm genunchii în dumineci, cinstind (astfel) învierea Iui Hristos. Drept aceea ca să nu nesocotim chipul lămurit al ţinerii acestei (porunci),rânduim (poruncim) limpede credincioşilor ca sâmbăta, după intrarea cea de seară a preoţilor în altar, potrivit obiceiului care se ţine (în vigoare), nici unul să nu plece genunchii până duminică seara următoare, când, după intrarea în vremea luminândei, plecând îndată genunchii, în chipul acesta să aducem rugăciunile (noastre)Domnului. Căci socotim noaptea cea după sâmbătă ca înaintemergătoare învierii Mântuitorului nostru, de atunci începem în chip duhovnicesc cântările, sfârşind sărbătoarea de la întuneric spre lumină, ca de aici înainte în cursul nopţii şi al zilei întregi să sărbătorim noi învierea.(66 ap.; 20 sin. I ec; 66 Trul.; 18 Gang.; 29 Laod.; 15 Petru Alex.; 91 Vasile cel Mare; 1 Teofil Alex.)

 

CANONUL 91 Trulan (AVORTUL ARE CANONUL UCIDERII)

Pe cele care dau doctorii lepădătoare de făt(provocatoare de avort) şi pe cele care primesc otrăvuri pierzătoare (omorâtoare) de prunci le supunem pedepsei ucigaşului.(65 ap.; 21 Ancira; 2, 8 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 92 Trulan (OSÂNDA RĂPITORILOR DE FEMEI)

Sfântul Sinod a orânduit ca cei ce răpesc femei, sub cuvânt de căsătorie, sau părtaşii, sau sfătuitorii celor ce le răpesc, dacă ar fi clerici, să cadă din treapta lor, iar dacă ar fi laici, să fie daţi anatemei.(67 ap.; 27 sin. IV ec; 30, 36, 42 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 93 Trulan (RÂNDUIALĂ PENTRU CĂSĂTORIA CELOR DISPĂRUŢI)

Aceea al cărui bărbat este plecat şi, fiind el neştiut(dispărut), ea se că­sătoreşte cu altul înainte de a se încredinţa despre moartea aceluia săvâr­şeşte adulter. De asemenea, se supun aceleaşi certări şi soţiile ostaşilor,cele ale căror soţi fiind neştiuţi (dispăruţi) se căsătoresc, precum şi acelea care, din pricina călătoriei bărbatului, nu-i aşteaptă reîntoarcerea. însă aici lucrul are oarecare iertare, pentru că este mare bănuială de moarte. Iar aceea care s-a căsătorit din neştiinţă cu cel părăsit pentru o vreme de către soţie, apoi lăsând-o pe ea, pentru că s-a reîntors la el cea dintâi, cu toate că a săvârşit adulter (a făcut-o) totuşi din neştiinţă (şi) aşadar nu se opreşte de la căsătorie, dar ar fi mai bine dacă ar rămâne aşa.

Iar dacă într-un timp oarecare s-ar înapoia ostaşul a cărui soţie, din pricina lipsei Iui mai îndelungate, s-a unit(însoţit) cu un alt bărbat, acesta (ostaşul), dacă voieşte, să-şi ia îndată pe soţia sa, dându-i-se ei iertare, din pricina neştiinţei, (la fel) şi bărbatului care se însoţise cu ea în a doua căsătorie.(31, 36, 46 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 94 Trulan (JURĂMÂNTUL PĂGÂN SE OPREŞTE)

Canonul supune certărilor (pedepselor) pe cei care se jură cu jurământ elinesc (păgânesc); şi noi le hotărâm acestora afurisirea.(25. ap.; 10, 17, 28, 29, 64, 81, 82 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 95 Trulan (RÂNDUIALĂ PENTRU PRIMIREA ERETICILOR ÎN BISERICĂ)

Pe aceia dintre eretici care se adaugă (ataşează)Ortodoxiei şi părţii celor ce se mântuiesc îi primim după următoarea rânduială şi obicei: pe arieni şi pe macedoneni şi pe novaţienii care-şi zic loruşi catari şi stângaci, şi pe quartodecimani (patrusprezeceni), adică pe tetradiţi (miercuraşi), şi pe apolinarişti îi primim, dând zapise (scrisori) şi dând anatemei toată erezia care nu cugetă (învaţă) cum cugetă sfânta sobornicească şi apostoleasca a lui Dumnezeu Biserică, pecetluindu-i, adică ungându-le mai întâi cu Sfân­tul Mir fruntea şi ochii, şi nările şi gura, şi urechile, şi pecetluindu-i pe ei zicem: „Pecetea Darului Duhului Sfânt”.

Iar despre pavlichieni, care revin la Biserica sobornicească, s-a aşezat orânduirea ca neapărat aceştia să fie botezaţi din nou.

Iar pe eunomieni, cei botezaţi într-o singură cufundare, şi pe monta-nişti, cei numiţi aici frigi, şi pe sabelieni, care învaţă că Fiul este tot una (deopotrivă) cu Tatăl şi care fac şi alte oarecare rele (lucruri de neîndurat), şi pe toate celelalte erezii, pentru că mulţi sunt aici mai ales cei care por­nesc, vin din ţara galatenilor, pe toţi care voiesc dintre aceştia să se adauge ortodoxiei îi primim ca pe păgâni (elini) şi (adică) în prima zi îi primim spre creştinare, iar în a doua catehumeni, apoi în a treia zi le fa­cem lepădările de satana (îi exorcizăm), cu suflarea de trei ori în faţă şi în ochi, şi astfel îi catehizăm pe ei, şi îi facem să zăbovească în Biserică şi să asculte Scripturile şi atunci îi botezăm pe ei.

Dar şi pe manihei şi severieni, şi pe cei veniţi din erezii asemenea (aces­tora), primindu-i ca pe păgâni (elini), îi botezăm din nou.

Iar nestorienii şi eutihienii şi severienii, şi cei din erezii asemenea (aces­tora) trebuie să facă zapis (scrisori) şi să dea anatemei erezia (rătăcirea) lor, şi pe Nestorie şi pe Eutihie, şi pe Dioscur, şi pe Sever şi pe ceilalţi începători(corifei) ai unor astfel de erezii, şi pe cei ce cugetă cele ale lor şi toate erezi­ile arătate mai înainte şi aşa să se împărtăşească cu sfânta Cuminecătură.(8, 19 sin; sin. ec; 1, 7 sin. II ec; 7, 8 Laod.; 6, 57, 126 Cartag.; 1, 5, 47 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 96 Trulan (OSÂNDIREA ÎMPODOBIRII DEŞARTE)

Cei ce l-au îmbrăcat pe Hristos, prin botez, au mărturisit să urmeze vieţuirea Lui cea după trup. Aşadar, pe cei ce-şi înfrumuseţează şi îşi gă­tesc perii capului cu măiestrie de împletituri, spre vătămarea celor ce-i văd, şi prin aceasta pricinuind amăgire sufletelor slabe, îi vindecăm părinteşte cu certare (pedeapsă) potrivită, povăţuindu-i pe ei şi învăţân-du-i să vieţuiască cu înţelepciune, ca părăsind amăgirea şi deşertăciunea cea din făptură (fire), să-şi poarte mintea neîntrerupt către viaţa cea ne­stricătoare şi fericită, şi cu frică să petreacă întru curăţenie, şi după pu­tinţă să se apropie de Dumnezeu, prin curăţenia vieţii, şi să împodobească mai mult pe omul cel din lăuntru, decât pe cel din afară, cu virtuţi şi cu obiceiuri preabune şi neprihănite, ca să nu poarte în ei nici o rămăşiţă din rătăcirea potrivnicului. Iar dacă cineva s-ar purta împotriva canonului de faţă, să se afurisească.

 

CANONUL 97 Trulan (ÎN CLĂDIRILE BISERICEŞTI SĂ SE LOCUIASCĂ ÎN MOD CUVIINCIOS)

Pe cei ce, sau locuind împreună cu soţia, sau în alt chip făcând obşteşti (transformând în localuri publice) locaşurile sfinte şi purtându-se cu neso­cotinţă (dispreţ) faţă de ele, şi în acest chip stând în ele, poruncim să-i scoată şi din casele catehumenilor cele din (preajma) cinstitelor biserici. Iar dacă cineva nu ar păzi acest lucru, de ar fi cleric, să se caterisească, iar de ar fi laic, să se afurisească.(73 ap.; 74, 76, 97 Trul.)

 

CANONUL 98 Trulan (SE OPREŞTE CĂSĂTORIA CU LOGODNICA ALTUIA)

Cel ce ia spre însoţire de căsătorie pe femeia logodită cu altul, trăind încă logodnicul, să fie pus sub învinuire de adulter.(11 Ancira; 22, 69 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 99 Trulan (PRINOASE OPRITE)

Am aflat că în ţara armenilor se întâmplă şi aceea încă că unii, frigând în interiorul sfintelor altare părţi din cărnuri, (apoi) le fac prinoase, îm-părţindu-le preoţilor bucăţi din ele în chip iudaic (după obiceiul iudaic). Drept aceea, păzind neîntinarea Bisericii, orânduim să nu-i fie îngăduit vreunuia dintre preoţi să ia anumite părţi din cărnuri de la cei ce le aduc, ci aceştia să se îndestuleze cu cele care ar binevoi aducătorul, făcându-se acest fel de aducere în afara bisericii. Iar dacă cineva nu ar face acest lu­cru aşa, să se afurisească.(3 ap.; 32, 33, 56 Trui; 37 Cartag.)

 

CANONUL 100 Trulan (SE OSÂNDEŞTE PICTURA IMORALĂ)

„Ochii tăi să privească cele drepte” şi „cu toată paza tinereţii inima ta” porunceşte înţelepciunea (Proverbe 4, 23, 25), căci simţirile trupului lesne strecoară în suflet cele ale lor. Poruncim aşadar ca de acum înainte în nici un chip să nu se mai zugrăvească, fie pe table (tablouri), fie altcumva înfăţişate, chipuri care amăgesc vederea şi care strică mintea şi împing spre aţâţările plăcerilor ruşinoase. Iar dacă cineva s-ar apuca (s-ar înc­umeta) să facă acest lucru, să se afurisească.

CANONUL 101 Trulan (RÂNDUIALA PENTRU PRIMIREA CUMINECĂTURII)

Dumnezeiescul Apostol cu glas înalt numeşte pe omul cel zidit după chipul lui Dumnezeu trup şi locaş al lui Hristos. Aşadar, cel ce a dobândit vrednicia cerească prin pătimirea mântuitoare, aflându-se pus mai pre­sus decât toată zidirea simţitoare, mâncând şi bând pe Hristos, se împre­ună pentru totdeauna cu viaţa veşnică, sfinţindu-şi sufletul şi trupul, prin împărtăşirea cu dumnezeiescul har. Drept aceea, dacă ar vrea cineva să se împărtăşească cu Preacuratul Trup în vremea adunării (liturghiei), şi să sefacă prin împărtăşire (participare) una cu acela, făcându-şi mâinile în forma crucii, aşa să se apropie şi să primească împărtăşirea harului. Căci pe cei ce în loc de mână pregătesc oarecare vase (receptacule) din aur sau din altă materie, pentru primirea dumnezeiescului dar, şi prin aceasta se socotesc vrednici preacuratei pricestanii (de preacurata împărtăşanie), cu nici un gând nu-i întărim(aprobăm) ca pe unii care cinstesc mai mult ma­teria cea neînsufleţită şi supusă mâinii omului, decât chipul lui Dum­nezeu. Iar dacă s-ar prinde cineva dând preacurata cuminecătură celor ce aduc nişte vase (receptacule) ca acestea, să se afurisească şi el, şi cel ce le aduce pe acestea.

CANONUL 102 Trulan (MĂIESTRIA DUHOVNICULUI)

Se cade ca cei ce au primit de la Dumnezeu puterea de a lega şi de a de­zlega să cerceteze felul (calitatea)păcatului şi aplicarea spre întoarcere a celui ce a păcătuit, şi astfel să aducă bolii vindecarea potrivită, ca nu cum­va, folosindu-le pe amândouă fără măsură, să greşească în privinţa izbăvirii celui încărcat (suferind). Căci nu este simplă boala păcatului, ci felurită şi în multe chipuri, şi născătoare de multe vlăstare ale stricăciu­nii, din care răul se revarsă din plin şi merge înainte până s-ar opri prinputerea vindecătorului (a doctorului). Drept aceea, cel ce arată ştiinţă doc-toricească (medicală) în privinţa sufletului mai întâi trebuie să cerceteze starea (dispoziţia) celui ce a păcătuit, şi dacă înclină spre sănătate sau, dimpotrivă, cheamă la sine însăşi boala prin năravurile sale; să vegheze cum se îngrijeşte în vremea aceasta (între timp)de întoarcerea (resta­bilirea) sa, şi dacă nu se împotriveşte meşterului (doctorului), şi vătămarea sufletului se opreşte din pricina folosirii doctoriilor puse asupra ei, şi ast­fel să se măsoare milostivirea după vrednicie.

Căci tot cuvântul (toată grija) lui Dumnezeu şi al celui căruia i s-a în­credinţat cârmuirea de păstor (pastorală)este să aducă înapoi (să întoarcă) oaia cea rătăcită şi să vindece pe cea muşcată de şarpe şi (dar) nici să o împingă spre prăpastia deznădăjduirii şi nici a slăbi frâna spre molesirea şi spre dispreţuirea vieţii; ci în orice chip să stea împotriva suferinţei (pa­timii), fie prin doctoriile cele mai aspre şi mai iuţi, fie prin cele mai moi (suportabile) şi mai blânde (uşoare) şi să se nevoiască (lupte) spreînchiderea (cicatrizarea) rănii, cercetând roadele pocăinţei şi îngrijind cu înţelepciune pe omul cel chemat spre strălucirea cea de sus. Aşadar, tre­buie ca noi să le ştim pe amândouă, şi pe cele ale asprimii, şi pe cele aleobiceiului (cerute de obicei), dar să urmăm chipul cel mai îndătinat la cei care nu primesc asprimea, precum ne învaţă pe noi Sfântul Vasile.(12 sin. ec; 2, 5, 7 Ancira; Enciclica lui Atanasie cel Mare către Rufin; 2, 3, 74, 75, 84, 85 Vasile cel Mare; 4, 5, 7, 8 Grig. Nyssa)

 

            

                                                  CANOANELE Sinodului VII ecumenic de la Niceea (AN 787)

CANONUL 1 Sin. VII ec. (SE ÎNTĂRESC CANOANELE PRIMITE DE ÎNTREAGA BISERICĂ PÂNĂ ACUM)

Celor care au dobândit vrednicia (demnitatea)preoţească, rânduielile canonice le sunt mărturii şi îndreptări, pe care primindu-le cu bucurie, cântăm împreună cu dumnezeiescul vestitor David, către DomnulDumnezeu, zicând: „întru calea mărturiilor tale m-ara desfătat ca întru toată bogăţia” (Ps. 118, 14) şi: „Ai poruncit ca mărturiile tale să fie drep­tate în veac; înţelepţeste-mă, şi viu voi fi” (Ps. 118, 138, 144). Şi dacăglasul proorocesc (profetic) ne porunceşte nouă să păzim în veac mărturi­ile lui Dumnezeu şi să vieţuim întru ele, este învederat (evident) ca ele rămân neclătinate şi nestrămutate, căci şi văzătorul de Dumnezeu Moise zice astfel: „Acestora nu este a li se adăuga (nimic) şi nici nu este să se scoată (ceva) dintr-însele” (Deut. 12, 32). Şi dumnezeiescul apostol Petru, proslăvindu-se întru ele, strigă: „Spre care şi îngerii doresc să privească” (I Petru1, 12), şi Pa vel zice: „Chiar dacă noi, sau înger din cer de ar bine-vesti vouă, în afară de ceea ce v-am binevestit noi vouă, să fie anatema” (Gal. 1,8).

Aşadar, acestea astfel fiind, şi fiindu-ne nouă mărturie, bucurându-ne de ele ca şi când cineva ar găsi comori multe, cu bucurie (ne însuşim) pri­mim în inimile noastre sfintele Canoane, şi întărim întreaga şi nestrămutata orânduire a lor, a celor ce sunt aşezate de către sfintele trâmbiţe ale Duhului, ale preaslăviţilor apostoli, ale celor şase sfinte sinoade ecume­nice, şi ale celor ce s-au întrunit local pentru aşezarea unor astfel de rân­duieli, şi ale sfinţilor noştri părinţi. Căci ei toţi sunt luminaţi de către unul şi acelaşi Duh, au orânduit cele de folos. Şi pe acei pe care ei îi supun ana­temei, şi noi îi dăm anatemei; şi pe cei care îi supun caterisirii, şi noi îi ca­terisim; si pe cei care îi supun afurisirii, şi noi îi afurisim, iar pe cei pecare îi dau certării (epitimiei), şi noi aşijderea îi supunem. Căci dumneze­iescul apostol Pavel, care s-a urcat în al treilea cer şi a auzit cuvintele cele negrăite, strigă lămurit: „Fără iubire de argint să fie purtarea voastră, în-destulându-vă cu cele de faţă (pe care le aveţi)” (Evr. 13, 5).(1 sin. IV ec; 2 TruL; 1 Cartag.; 10 sin. 1-11)

 

CANONUL 2 Sin. VII ec. (EPISCOPUL TREBUIE SA FIE CĂRTURAR RÂVN1TOR)

De vreme ce, cântând ne încredinţăm lui Dumnezeu: „întru dreptăţile Tale voi cugeta, nu voi uita cuvintele Tale” (Ps. 118, 16), este mântuitor ca toţi creştinii să păzească acest lucru, dar cu deosebire cei îmbrăcaţi cuvrednicia preoţească.

Drept aceea, orânduim că tot cel ce vrea să fie înaintat în treapta epis­copiei să ştie (cunoască) desăvârşit Psaltirea, pentru ca astfel, din aceasta, să se îndemne a învăţa şi întreg clerul său. Să se ispitească însă cu dina­dinsul de către mitropolit, dacă are osârdie să citească cu pătrundere, iar nu în trecere (superficial), atât sfintele Canoane, cât şi Sfânta Evanghelie, cât şi cartea dumnezeiescului apostol, şi toată dumnezeiasca Scriptură, şi să se poarte după poruncile dumnezeieşti, şi să înveţe poporul său. Căci fiinţa ierarhiei noastre sunt cuvintele cele predanisite de Dumnezeu, adi­că adevărata cunoaştere a dumnezeieştii Scripturi, precum a rostit ma­rele Dionisie Areopagitul (în scrierea sa „Despre Ierarhia Bisericească”). Iar dacă s-ar îndoi şi n-ar primi bucuros să facă şi să înveţe astfel, să nu se hirotonească. Căci Dumnezeu a zis în chip de prooroc (profetic): „Tu ailepădat cunoaşterea şi Eu te voi lepăda pe Tine, că nu-mi slujeşti Mie ca preot” (Osea 4, 6).(58, 80 ap.; 2 sin. ec; 19 TruL; 12 Laod.; 10 Sard.; 18 Cartag.)

 

CANONUL 3 Sin. VII ec. (NUMAI BISERICA ÎŞI ALEGE SLUJITORII SĂI)

Orice alegere de presbiter, sau de diacon, făcută de către dregători lumeşti, să rămână fără tărie, după canonul care zice: „Dacă vreun epis­cop, folosind dregători lumeşti, şi prin aceştia s-ar face stăpân pe o biseri­că, să se caterisească şi să se afurisească (de asemenea) şi toţi părtaşii lui” (can. 30 ap.).

Căci se cuvine ca cel ce vrea să fie înaintat la episcopie să se aleagă de către episcopi, după cum s-a orânduit (hotărât) de către sfinţii Părinţi cei de la Niceea în canonul care zice: „Se cuvine ca episcopul să se aşeze mai cu seamă de către toţi (episcopii) cei din eparhie(mitropolie); iar dacă ar fi greu vreun lucru ca acesta, fie pentru vreo nevoie strâmtorătoare (pre­santă), fie pentru lungimea drumului, adunându-se în orice chip trei la unloc, împreună alegători făcându-se şi cei care lipsesc(absenţi), şi încuvi­inţând (consimţind) prin scrisori, atunci să se facă hirotonia. Iar întărirea celor făcute să se dea în fiecare eparhie (mitropolie) mitropolitului.(4 sin. ec; 30 ap.; 4 sin. 1 ec; 19, 23 Antioh.; 12, 13 Laod.; 6 Sard.; 1 C-pol; 13, 49, 50 Cartag.)

 

CANONUL 4 Sin. VII ec. (SE OSÂNDEŞTE IUBIREA DE ARGINT ŞI SIMONIA)

Dumnezeiescul apostol Pavel vestitorul adevărului (propovăduitorul), aşezând (rânduind) presbiterilor din Efes, sau mai degrabă întregului cin (corp) preoţesc(rânduială) asemenea unui canon, a grăit deschis astfel:„Argintul sau aurul sau haina nimănui nu am poftit; toate vi le-am arătat vouă, căci astfel ostenindu-vă se cade să veniţi în ajutorul celor necredin­cioşi, socotind voi că este mai fericit a da decât a lua” (F. Ap. 20, 33-35).

Drept aceea, şi învăţându-ne de la acela, orânduim ca episcopul, născocind pentru câştig ruşinos (născociri, pretexte) în pricini de păcate, să nu plănuiască nicidecum a cere aur, sau argint, sau altceva de la episcop, sau clericii, sau monahii cei care se află sub el (îi sunt supuşi).Căci zice apostolul: „Nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor. 6, 9) şi: „Nu sunt datori copiii să agonisească părinţilor, ci părinţii copiilor” (II Cor. 2, 14).

  Dacă, aşadar, pentru stoarcerea aurului sau a vreunui alt soi sau pen­tru vreo patimă a sa, s-ar găsi cineva(dintre episcopi) oprind de la slujbă (liturghie) şi afurisind pe vreunul dintre clericii supuşi lui, sau închizând vreo cinstită (sfântă) biserică, spre a nu se săvârşi în ea slujbele lui Dumnezeu, şi trecând (întinzând) nebunia lui asupra (lucrului) celui nes­imţitor, cu adevărat fără simţire fiind (acela), se va supune şi aceleiaşi pătimiri şi se va şi întoarce răutatea lui asupra capului său (Ps. 7, 16), ca un călcător al poruncii lui Dumnezeu şi al rânduielilor apostolice. Căci şi Petru, căpetenia (corifeul) dintâi al apostolilor, porunceşte: „Păstoriţi tur­ma lui Dumnezeu cea întru a voastră (grijă), veghind asupra ei, şi nu cusilnicie, ci cu tragere de inimă, după Dumnezeu; nu cu căutare de câştig ruşinos, ci cu râvnă, nu ca şi când aţi fi stăpâni ai obştilor (păstoriţilor), ci pildă făcându-vă turmei; şi când se va arăta Arhipăstorul, primiţi cununa cea neveştejită a măririi” (I Petru 5, 2-4).

(29 ap.; 2 sin. IV ec; 22, 23 Trui; 5, 15, 19 sin. VII ec; 12 Laod.; 2 Sard.; 9 Vasile cel Mare; Enciclica lui Ghenadie; Enciclica lui Tar asie)

CANONUL 5 Sin. VII ec. (SE OSÂNDEŞTE SIMONIA)

Păcat de moarte se consideră când oarecari păcătuind, rămân neîn­dreptaţi. Dar şi mai rău decât aceasta este dacă se ridică cu cerbicie (încă­păţânare) împotriva dreptei credinţe şi a adevărului, preţuind mai mult pe mamona decât supunerea faţă de Dumnezeu, şi se împotrivesc rânduieli­lor Iui canonice. în aceştia nu este Domnul Dumnezeu, de nu cumva sme-rindu-se îşi vor veni în fire(se vor trezi) din greşeala lor; căci trebuie ca aceştia să se apropie cu tot dinadinsul de Dumnezeu şi cu inimă zdrobită să ceară lăsarea şi iertarea acestui păcat şi să nu se mândrească cu danie nelegiuită. Căci „Domnul e aproape de cei zdrobiţi cu inima” (Ps. 33, 17).

Drept aceea, cei ce se fălesc că au fost rânduiţi în Biserică prin dare de aur (prin dăruirea aurului) şi, punându-şi nădejdea în acest obicei rău, care înstrăinează de Dumnezeu şi de toată preoţia şi care, din această pricină,cu faţa neruşinată şi în gura mare (cu gura neacoperită),prin cuvinte ocărâtoare batjocoresc pe cei ce au fost aleşi de către Duhul Sfânt, pentru bunătatea (virtutea) vieţii lor şi care au fost rânduiţi (în Biserică) fără dare de aur,(atunci) mai întâi cei ce fac aceasta să ia treapta cea din urmă a cinului lor (a stării proprii). Iar dacă ar stărui(persevera), să fie îndreptaţi prin certare (epitimie).

Iar dacă cineva s-ar vădi cândva făcând aceasta întru hirotonie (cu prilejul hirotoniei) să se urmeze după canonul apostolic, care zice: „Dacă vreun episcop, sau presbiter, sau diacon ar dobândi prin bani (demni­tatea) această vrednicie, să se caterisească şi acela, şi cel ce 1-a hirotonit şi să se taie cu totul şi din comuniune (biserică, împărtăşire), ca Simon Magul de către mine Petru” (can. 29 ap.).

Aşijderea şi după al doilea canon al cuvioşilor noştri părinţi de la Calcedon, care zice: „Dacă vreun episcop ar săvârşi hirotonie pentru bani şi ar coborî între lucrurile de vânzare harul care nu se vinde, şi ar hiro­toni pentru bani episcop, ori horepiscop, ori presbiter, ori diacon, ori pealtcineva dintre aceia ce se numără în cler, sau pentru bani ar înainta (in­stitui, rândui) econom sau ecdic (apărător, avocat) bisericesc, sau para-monar, sau pe oricine din canon (din catalogul slujbaşilor bisericeşti), pen­tru câştig ruşinos pe seama sa, cel dovedit că a făcut (întreprins)aceasta să se primejduiască în privinţa propriei sale trepte (spiţe), iar cel hirotonit să nu aibă nici un folos din hirotonia sau înaintarea aceea din negoţ, ci să fie străin de vrednicia sau de slujba pe care a dobândit-o prin bani. Iar dacă cineva s-ar vădi (ar apărea) ca mijlocitori în astfel de apucături (afaceri) ruşinoase şi nelegiuite, să cadă şi acesta din treapta sa, dacă ar fi cleric, iar de ar fi laic sau călugăr, să se afurisească” (can. 2 sin. IV ec).

(12 ap.; 2 sin. IV ec; 22, 23 Trui; 4, 15, 19 sin. Vil ec; 12 Laod.; 2 Sard.; 90 Vasile cel Mare; Enciclica lui Tarasie; Enciclica lui Ghenadie)

 

CANONUL 6 Sin. VII ec. (SINODUL MITROPOLIEI SĂ SE ADUNE O DATĂ PE AN)

De vreme ce este (există) un canon care zice: „De două ori pe an, în fiecare eparhie (mitropolie) trebuie să se facă cercetările canonice de către adunarea episcopilor” (can. 37 ap.) — dar, din pricina oboselii celor ce se întrunesc şi a lipsei lucrului trebuitor pentru călătorie, cuvioşii părinţi ai sinodului al şaselea(ecumenic) au orânduit ca în orice chip şi pentru oricecuvânt (pricină) să se ţină o dată pe an (sinodul) şi cele greşite să se în-drepteze (can. 8 Trulan).

Aşadar, pe acest canon îl înnoim noi, şi dacă s-ar afla vreun dregător oprind acest lucru, să se afurisească. Iar dacă vreunul dintre mitropoliţi nu ar avea grijă (ar neglija)să se facă lucrul acesta, fără (a fi) nevoie şi silă şi fără vreo binecuvântată pricină, să fie supus cercetărilor canonice.

Iar când se ţine sinodul pentru treburi canonice şi evanghelice, se cu­vine ca episcopii întruniţi să fie cu osârdie şi cu grijă întru păzirea dum­nezeieştilor şi de viaţă făcătoarelor porunci ale lui Dumnezeu. Căci întrupăzirea acestora multă răsplată este” (Ps. 18, 11), pentru că şi „făclie este porunca, iar legea este lumină, şi calea vieţii este mustrarea şi îndru­marea” (Prov. 6, 23), şi „Porunca Domnului este strălucitoare, luminând ochii” (Ps. 18, 8). Dar mitropolitul să nu fie volnic (să nu aibă voie) a cere din cele ce aduce episcopul cu sine, fie dobitoc, fie altceva (alt soi). Căci de s-ar dovedi făcând lucrul acesta, să se dea înapoi împătrit. (37 ap.; 5 sin. ec; 9 sin. IV ec; 8 Trul; 20 Antioh.; 95 Cartag.)

 

CANONUL 7 Sin. VII ec. (BISERICILE SE TÂRNOSESC NUMAI CU SFINTE MOAŞTE)

Dumnezeiescul apostol Pavel zice: „Păcatele unor oameni sunt vădite, iar ale altora urmează după acelea” (ITim. 5, 24). Aşadar, păcatelor mai înainte săvârşite, le urmează şi alte păcate. Astfel, rătăcirii (ereziei) nele­giuite a clevetirilor de creştini, i-au urmat şi alte nelegiuiri. Căci precum au luat (scos) din biserică chipul cinstitelor icoAne (sfintelor icoAne), au părăsit şi alte oarecare obiceiuri, care trebuiesc să fie înnoite şi ţinute în­tocmai după aşezământul (legea) scris şi nescris.

Aşadar, câte cinstite biserici s-au târnosit fără cinstitele moaşte ale mucenicilor (martirilor), orânduim ca în ele să se facă aşezarea moaştelor, cu rugăciunea obişnuită. Iar cel ce va fi aflat târnosind biserică fără sfintele moaşte, ca unul care a călcat predaniile bisericeşti, să se caterisească.(31. ap.; 4 sin. IV ec; 31 Trui; 5 Antioh.; 83 Cartag.)

 

CANONUL 8 Sin. VII ec. (NUMAI CEL SINCER CONVERTIT SE PRIMEŞTE ÎN BISERICĂ)

De vreme ce oarecare rătăciţi din legea (religia) evreilor credeau că pot să ia în râs pe Hristos Dumnezeul nostru, prefăcându-se că se încreşti-nează, dar lepădându-L pe EI (negându-L) în ascuns şi ţinând sâmbăta în taină, şi alte lucruri iudaice făcând, — orânduim ca aceştia să nu se pri­mească nici la împărtăşire, nici la rugăciune, nici în Biserică, ci să fie pe faţă evrei, după legea (religia) lor, şi nici pe copiii lor să nu-i boteze, nici să cumpere sau să dobândească rob (sclav).

Iar dacă vreunul dintre ei se întoarce (converteşte) din credinţă cinstită (sinceră) şi, biruind datinele şi treburile lor, o va mărturisi din toată ini­ma, spre a-i încredinţa(convinge) şi a-i îndrepta şi pe alţii, acesta să se primească şi să se boteze, şi copiii lui să fie întăriţi în a se lepăda(abţine) de meşteşugurile evreieşti; iar dacă nu ar fi astfel,să nu se primească ei în nici un chip.(7, 64, 70, 71 ap.; 11, 84 Trul; 1 Antioh.; 29, 37, 38 Laocl.)

 

CANONUL 9 Sin. VII ec. (DEFĂIMAREA ICOANELOR SE OSÂNDEŞTE)

Toate jucăriile copilăreşti şi glumele nebuneşti, scrierile mincinoase, şi cele care s-au făcut (alcătuit)împotriva cinstitelor icoAne, trebuie să se predea episcopului Constantinopolului, spre a fi puse Ia o parte(scoase din circulaţie) împreună cu celelalte cărţi eretice. Iar dacă s-ar afla cineva ascunzându-le pe acestea, de ar fi episcop, ori presbiter, ori diacon, să se caterisească, iar de ar fi laic ori călugăr, să se afurisească.(60 ap.; 63 Trul.; 59 Laod.)

 

CANONUL 10 Sin. VII ec. (CLERUL SĂ ŢINĂ PRAVILELE ŞI LA MUTARE, ŞI LA PURTARE)

De vreme ce unii dintre clerici, nesocotind rânduială canonică, părăsindu-şi parohia lor, aleargă Ia altă parohie, şi mai cu seamă în această de Dumnezeu păzită şi împărătească cetate, şi stau (se stabilesc) la dregători lumeşti, săvârşind sfintele slujbe (liturghii) în paraclisele(capelele) lor, pe aceştia nu este îngăduit a-i primi în nici un fel de casă sau biserică, fără voia episcopului propriu şi a episcopului Constantino­polului. Iar dacă va face cineva şi ar stărui (în ceea ce a făcut), să se cateri­sească. Câţi însă fac lucrul acesta cu ştirea mai înainte pomeniţilor preoţi (vlădici), nu le este îngăduit a lua asupra lor purtări de grijă lumeşti şi de ale vieţii, ca fiind opriţi de către dumnezeieştile Canoane a face aceasta.Iar dacă cineva s-ar prinde având asuprăşi o sarcină mai mare decât cele zise, ori să înceteze, ori să se caterisească. Aşadar, mai bine să se ducă (preotul) spre învăţarea copiilor şi a casnicilor (sclavilor), cetindu-le lor cu stăruinţă Scripturile, căci spre aceasta a şi luat moştenire preoţia.(15, 20, 58, 81, 83 ap.; 2, 15, 16 sin. ec; 3, 4, 5, 7, 8, 10, 20, 23, sin. IV ec; 17-20, 31, 59, 64 Trui; 3, 13, 16, 21 Antioh.; 19 Laod.; 1,2 ,3, 12, 15, 16 Sard.; 16, 34, 48, 65, 71, 80, 90, 121, 123 Cartag.; 11 sin. I-II)

 

CANONUL 11 Sin. VII ec. (ECONOMII ŞI DREPTUL DE DEVOLUŢIUNE ÎN BISERICĂ)

Fiind cu toţii îndatoraţi (obligaţi) să păzim dumnezeieştile Canoane, suntem datori să-I ţinem cu orice chip nevătămat şi pe cel care zice să fie economi în fiecare biserică.

Şi dacă fiecare mitropolit aşază econom în biserica lui, bine este. Iar de nu, episcopului (patriarhului)Constantinopolului îi este îngăduit ca din propria sa putere să rânduiască (instituie) econom în biserica aceluia. Aşijderea şi mitropoliţilor, dacă episcopii supuşi lor nu voiesc (nu se hotărăsc) să aşeze economi în bisericile lor, acelaşi lucru (aceeaşi rânduială) să sepăzească (observe) şi în privinţa mănăstirilor.(38, 41 ap.; 25, 26 sin. IV ec; 35 Trul; 12 sin. VII ec; 15 Ancira; 7, 8 Gang.; 24, 25 Antioh.; 26, 33 Cartag.; 7 sin. I-II; 10 Teofd Alex.; 2 Chirii Alex.)

 

CANONUL 12 Sin. VII ec. (RÂNDUIELI PENTRU ÎNSTRĂINAREA BUNURILOR BISERICEŞTI)

Dacă s-ar afla vreun episcop, sau vreun egumen, înstrăinând în mână dregătorească din agoniselile(bunurile) episcopiei sau mănăstirii, sau dându-le altei persoAne, să fie fără tărie predarea lor, după canonulSfinţilor Apostoli, care zice: „Episcopul să poarte grijă tuturor bunurilor (lucrurilor) bisericeşti şi să le rânduiască(chivernisească) pe ele ca si când Dumnezeu i-ar sta de veghe; dar să nu-i fie îngăduit lui să-şi însuşească ceva din acestea sau să dăruiască rudelor proprii cele ale lui Dumnezeu; iar dacă ar fi sărace, să le facă parte ca săracilor, dar să nu vândă din pricina acestora cele ale Bisericii (can. 38 ap).

Iar dacă ar pune (pretexta) ei pricină că pământul aduce pagubă şi că nu este spre nici un folos, nici în acest fel să nu dea locul (terenul) dregăto­rilor localnici, ci clericilor sau plugarilor (agricultorilor).

Iar dacă ei ar folosi vicleşug urât, şi dregătorul va cumpăra pământul de la un cleric sau de la un plugar(agricultor), şi în acest chip să fie vân­zarea fără tărie, şi(bunul) să fie întors (restituit) episcopiei sau mănăstirii, iar episcopul sau egumenul care a făcut acest lucru să fie alungat; epis­copul din episcopie, iar egumenul din mănăstire, ca unii ce rău risipesc cele ce nu au adunat.(38, 39, 40, 41, 73 ap.; 24, 25 sin. IV ec; 49 Trul.; 11, 13, sin. Vil Ec; 15, Ancira; 24, 25 Antioh.; 26, 33 Cartag.; 2 Chirii Alcx.; 10 Teofil Alex.)

 

CANONUL 13 Sin. VII ec. (LĂCAŞURILE BISERICEŞTI SĂ NU SE FACĂ SĂLAŞE DE RÂND)

De vreme ce din pricina necazului care, pentru păcatele noastre, s-a abătut asupra bisericilor, au fost răpite de către oarecare bărbaţi unele sfinte locaşuri(biserici şi aşezăminte) şi episcopii şi mănăstiri şi s-au pre­făcut în sălaşe de rând (adăposturi obşteşti, case de rând).

Dacă, aşadar, cei ce le stăpânesc pe acestea voiesc(se hotărăsc) să le dea înapoi (restituie), ca să fie aşezate din nou (restabilite) după vechea stare, bine şi frumos este; iar de nu, poruncim să se caterisească aceştia dacă sunt din catalogul (cinul) stării preoţeşti, iar dacă sunt monahi sau laici, să se afu­risească, ca fiind osândiţi de către Tatăl şi de către Fiul şi de către Sfântul Duh, şi să fie aşezaţi unde viermele nu se sfârşeşte (nu moare) şi focul nu se stinge (Mc. 9, 44, 46), fiindcă se împotrivesc glasului Iui Dumnezeu, care zice: „Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie” (In. 2, 16).(4, 24 sin. IV ec; 49 Trul.; 1 sin. 1-11; 2 Chirii Alex.)

 

CANONUL 14 Sin. VII ec. (AŞEZAREA SLUJITORILOR BISERICEŞTI SĂ SE FACĂ DUPĂ PRAVILĂ)

Este prea învederat tuturor (pentru toţi) că în preoţie trebuie să dom­nească rânduiala. Şi este bineplăcut lui Dumnezeu ca cele ale preoţiei încredinţări, instituirile în preoţie, să se ţie (să se facă), cu luare-aminte (cuprecizie). Aşadar, pentru că vedem că unii primesc tunderea în cler din pruncie fără hirotesie, apoi nemailuând hirotesia de la episcop şi citind de pe amvon la adunare (slujbă), fac lucrul acesta fără de rânduială (neca­nonic) - statornicim ca de acum înainte să nu se mai facă lucrul acesta; iar în privinţa călugărilor să se păzească aceeaşi (rânduială). Iar hirotesia citeţuluieste îngăduit fiecăi egumen să o facă în mănăstirea sa şi numai în aceasta, dacă egumenului însuşi – fireşte, acesta fiind presbiter – i s-a dat de către episcop hirotesia pentru cârmuirea (treapta) de egumen.

Aşijderea, după vechiul obicei, şi horepiscopii se cade să înainteze (hi-rotesească) citeţ cu învoirea episcopului.(14, 15, 21, 33 Trul; 15 Laod.)

 

CANONUL 15 Sin. VII ec. (CLERICUL SA SLUJEASCĂ LA O SINGURA BISERICĂ)

De acum înainte (de la canonul de faţă înainte), clericul să nu rânduiască la două biserici, căci acest lucru este de treaba (propriu) negustoriei şi a câştigului ruşinos şi străin obiceiului bisericesc. Căci am auzit din însuşi glasul Domnului că „nu poate cineva să slujească la doi domni; căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va nesocoti (dispreţui)” (Mt. 6, 24).

Aşadar, „fiecare după cuvântul Apostolului – întru ceea ce a fost chemat, întru aceea este dator să rămână” (I Cor. 7, 20) şi să stea la o singu­ră biserică. Căci cele ce se fac în treburile bisericeşti pentru câştig ruşinos sunt străine de Dumnezeu. Iar pentru trebuinţa acestei vieţi sunt îndeletni­ciri (meşteşugiri) felurite. Aşadar, de ar vrea cineva să-şi câştige din acestea cele trebuincioase trupului; căci zice apostolul: „Pentru nevoile mele şi alecelor ce sunt cu mine, mâinile acestea au slujit” (F. Ap. 20, 34). Şi acestea (să se observe) în această de Dumnezeu păzită cetate, iar în locurile (loca­lităţile) cele din afară să se îngăduie, din pricina lipsei oamenilor.(14, 15 ap.; 15, 16 sin. ec; 5, 10, 20 sin. IV ec; 17, 18, 31 Trul; 10 sin. VII ec; 3 Antioh.; 15, 16 Sard.; 54, 90 Cartag.)

 

CANONUL 16 Sin. VII ec. (SE OSÂNDEŞTE LUXUL CLERULUI)

Toată uşurătatea (frivolitatea) şi podoaba trupească sunt străine de rânduială şi de starea preoţească. Aşadar, episcopii sau clericii care se îm­podobesc pe ei cu haine strălucitoare şi semeţe (mândre), aceştia trebuie să se îndrepteze, iar dacă ar stărui, să se dea certării, aşijderea şi cei ce se ung cu miresme. Pentru că rădăcina amărăciunii odrăslind în sus, rătăci­rea (erezia)clevetitorilor de creştini urâciune s-a făcut bisericii soborni­ceşti şi cei ce au primit-o pe aceasta nu numai că au urgisit zugrăvirile de icoAne, ci au lepădat şi toată evlavia, vătămând (jignind) pe cei ce vieţuiesc în chip cuviincios şi cucernic şi s-a împlinit într-înşii ceea ce este scris: „Urâciune este păcătosului cinstirea lui Dumnezeu”(Sirah 1, 24).

Drept aceea, de se vor găsi oarecare luându-i în râs pe cei îmbrăcaţi cu haină de rând (simplă) şi cuviincioasă, prin certare să se îndrepte. Căci din vremurile mai de demult, fiecare bărbat din starea preoţească se pur­ta cu îmbrăcămintea cum se cade (modestă) şi cuviincioasă. Căci tot ceea ce se ia nu din trebuinţă, ci pentru împodobire, cade sub învinuirea de uşurătate(deşertăciune, nechibzuinţă), precum zice marele Vasile (în pravi­la scurtă 49 pt. monahi): „Dar nu se îmbrăcau nici cu îmbrăcăminte pestri­ţă din ţesături de mătase, nici nu au adăugat la marginea veşmintelor bu­căţi de altă culoare. Căci au auzit din limba graiului dumnezeiesc că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor (Matei 11,8).(27 Trul.; 21 Gang.)

 

CANONUL 17 Sin. VII ec. (FARA ÎNVOIREA EPISCOPULUI NU SE FACE MĂNĂSTIRE)

Oarecare călugări, părăsind mănăstirile lor, ca unii ce năzuiesc să stăpânească, şi nevoind să asculte, se apucă să zidească locaşuri de în­chinăciune neavând cele(trebuitoare) pentru isprăvire (dacă aşadar, cine­va (dintre călugări) s-ar apuca să facă lucrul acesta), să se oprească de că­tre episcopul locului; iar dacă ar avea cele (trebuitoare) pentru isprăvire, să fie duse la capăt(îndeplinire) cele plănuite de el. Aceeaşi (rânduială) să se păzească (observe) şi în privinţa mirenilor şi a clericilor.(4, 8 sin. IV ec; 41, 42, 46 TruL; 1 sin. I-II)

 

CANONUL 18 Sin. VII ec. (LA CASELE EPISCOPALE Şl ÎNMĂNĂSTIRILE DE CĂLUGĂRI SĂ NU STEA FEMEI, NICI SĂ SLUJEASCĂ)

Fiţi fără poticnire (sminteală) şi celor din afară – zice dumnezeiescul Apos­tol (I Cor. 10, 32). Iar a vieţui (a locui)femeile în mănăstiri (de călugări) este lucrul pricinuitor de toată sminteala. Dacă s-ar prinde cineva că are sclavă(roabă) sau slobodă (liberă) în episcopie sau în mănăstire pentru îndeplinirea vreunei slujiri, să se certe(pedepsească); iar stăruind, să se caterisească.

Iar dacă s-ar şi întâmpla să fie femei Ia metoace (în suburbii) şi ar voi epis­copul sau egumenul să facă o călătorie la cele de acolo (metoace), (atunci), de faţă fiind episcopul sau egumenul, în timpul acela femeia nicidecum să nu facă vreo treabă de slujire, ci să se osebească(izoleze) în alt loc, pentru nebănuire, până se va întâmpla plecarea episcopului (va pleca episcopul).(5, 26 ap.; 3 sin. ec; 3, 12, 13, 47, 58 TruL; 20, 22 sin. VII ec; 19 Ancira; 3, 4, 25, 38, 70 Cartag.; 88 Vasile cel Mare)

 

CANONUL 19 Sin. VII ec. (SE OSÂNDEŞTE SIMONIA)

Atât de mult s-a înstăpânit urâciunea iubirii de arginţi la cârmuitorii Bisericilor, aşa că şi oarecare dintre bărbaţii care se numesc evlavioşi, şi dintre femei, uitând porunca Domnului, s-au amăgit şi fac pentru aur primirile celor ce vin spre cinul preoţesc şi spre viaţa singuratecă(mona­hală). Şi se întâmplă precum zice marele Vasile, că este de lepădat şi în­tregul, al cărui început este netrebnic, căci nu este îngăduit a sluji lui Dumnezeu şi lui mamona (Mt. 6, 24).

Dacă, aşadar, s-ar găsi cineva făcând acest lucru, dacă este episcop sau egumen, sau oarecare din starea preoţească, ori să înceteze, ori să se caterisească, după canonul al 2-lea al Sfântului Sinod de la Calcedon. Iar de ar fi egumenă, să se izgonească din mănăstire şi să fie predată la o altă mănăstire spre ascultare. Aşijderea şi egumenul care nu are hirotonie în­tru presbiter. Iar în privinţa lucrurilor (bunurilor) celor date de părinţi copiilor drept zestre, sau a celor aduse din averea lor (proprietatealor), dacă mărturisesc cei ce le aduc că acestea sunt închinate (afierosite, con­sacrate) lui Dumnezeu, am orânduit că, ori de ar rămâne, ori de ar ieşi, acelea să rămână în mănăstire, după făgăduinţa aceluia (care le-a adus), afară dacă n-ar fi vina înaintestătătorului(egumenului, pentru ieşirea din mănăstire a aceluia).(29 ap.; 2 sin. IV ec; 22-23 TruL; 4, 5, 15 sin. VII ec; 12 Laod.; 2 Sard.; 90 Vasile cel Mare; Enciclica lui Ghenadie; Enciclica lui Tarasie)

 

CANONUL 20 Sin. VII ec. (MĂNĂSTIRI MIXTE SĂ NU MAI FIE)

Orânduim ca de la canonul de faţă înainte să nu mai fie mănăstire de două feluri (dublă, mixtă), pentru că acest lucru multora le este (se face) sminteală şi poticnire. Iar dacă unii, împreună cu neamurile (rudele) lor, voiesc (se hotărăsc) a se lepăda (de lume) şi a urma vieţii singuratice(mon­ahale), bărbaţii se cade să meargă în mănăstire bărbătească, iar femeile să intre în mănăstire femeiască, pentru că întru aceasta se bucură (se mulţumeşte)Dumnezeu.

Iar cele ce au fost până acum de două feluri (duble, mixte), să fie câr­muite după canonul sfântului nostru părinte Vasile, şi după porunca lui, care astfel orânduieşte: „Să nu vieţuiască (locuiască) într-o mănăstirecălugări şi călugăriţe, căci împreună-vieţuirea prilejuieşte adulter. Să nu aibă călugărul vorbire slobodă cu călugăriţa, sau călugăriţa să vorbească deosebit cu călugărul, nici să se culce călugărul în mănăstire femeiască, nici să mănânce călugăriţa singură împreună cu acela.

Iar când se aduc cele trebuincioase traiului de către partea bărbă­tească la canonice (călugăriţe — femei care trăiesc după rânduiala sau canonul călugăriei), egumena mănăstirii femeieşti împreună cu oarecare monahiebătrână să le primească pe acestea (cele necesare traiului)în afara porţii.

Iar de s-ar întâmpla ca un călugăr să voiască a vedea vreo rudă, prin puţine şi scurte cuvinte să vorbească cu aceasta, în fiinţa de faţă (fiind de faţă) a egumenei, şi îndată să se îndepărteze (să plece) de la dânsa.(47Trul.; 18, 22 sin. VII ec.)

 

CANONUL 21 Sin. VII ec. (MUTAREA CĂLUGĂRILOR SE FACE CU ÎNVOIREA EGUMENILOR)

Nu se cuvine ca monahul sau monahia să-şi părăsească mănăstirea proprie şi să se ducă în alta. Iar de s-ar întâmpla lucrul acesta, acela (care se duce) să fie neapărat găzduit; dar nu se cade să fie primit (în altă mănăstire) fără învoirea egumenului său(4 sin. IV ec; 19 sin. VII ec; 80 Cartag.; 2, 3, 4 sin. I-II)

 

CANONUL 22 Sin. VII ec. (VIEŢUIREA CREŞTINILOR SĂ FIE CUVIINCIOASĂ; CLERICII ŞI CĂLUGĂRII SĂ NU INTRE ÎN OSPĂTARII DECÂT DE NEVOIE)

Mare lucru este a închina totul lui Dumnezeu şi a nu se robi dorinţelor proprii. „Căci, ori de mâncaţi, ori de beţi – zice dumnezeiescul apostol, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Cor. 10, 31). Iar HristosDumnezeul nostru, în Evangheliile Sale, a poruncit să se taie începuturile păcatelor; căci nu numai adulterul se supune certării (pedepseşte) de către El, ci şi pornirea cugetului spre săvârşirea (comiterea) adulterului se osân­deşte, zicând el: „Cel ce a căutat (s-a uitat) la femeie spre a o pofti pe ea a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui” (Mt. 5. 28). Aşadar, din aceasta învă-ţându-ne, suntem datori să ne curăţim cugetele. Căci şi dacă „toate suntîngăduite, dar nu toate folosesc” (I Cor. 10, 23), precum învăţăm din ros­tirea apostolică.

Aşadar, (precum) este prea de lipsă fiecărui bărbat să mănânce pentru a trăi, şi pentru cei a căror viaţă este în căsătorie şi au copii şi stare laică este lucru fără de ocară(reproş) a mânca laolaltă bărbaţii cu femeile, nu­mai să aducă mulţumire Celui ce dă hrană; dar nu cu oarecare apucături de teatru (scenice), sau cu cântece satanice şi de cetere si prin unduiri (mlădieri) desfrânate, asupra cărora vine blestemul proorocesc (profetic), care zice astfel: „Vai celor ce beau vinul cu chitară (ceteră) şi cu harfă şi nu se uită la lucrurile Domnului şi nu înţeleg lucrul mâinilor Sale” (Is. 5, 12).

Şi dacă ar fi cumva unii ca aceştia între creştini, să se îndrepteze, iar de nu, să aibă tărie asupra lor cele aşezate în chip canonic de către cei de di­naintea noastră. Iar pentru cei a căror viaţă este liniştită şi singuratică(solitară) - cel care s-a îndatorat Domnului Dumnezeu să ia jugul călugă­resc, să stea singuratic şi să tacă. Dar nici celor care şi-au ales viaţa preo­ţească nu le este îngăduit nicidecum să mănânce osebit împreună cu fe­mei, decât doar cu oarecare de Dumnezeu temători şi evlavioşi bărbaţi şi femei, ca şi această mâncare împreună să ducă la zidire (îndreptare) du­hovnicească. Acelaşi lucru să se facă şi în privinţa rudelor.

Iar de s-ar şi întâmpla cândva ca monahul sau un bărbat cu cinul preoţesc să nu-şi ia cele de trebuinţă neapărată, şi de nevoie vrea să tragă fie la han (ospătărie), fie la casa cuiva, acela să fie volnic (să aibă voie) face lucrul acesta, ca silit de nevoie, numai (săi facă) cu evlavie.(42, 43, 54 ap.; 3 sin. ec; 5, 9, 47, 48, 62 Trulan; 18, 25 sin. VII ec; 19 Ancira; 24 Laod.; 40, 60 Cartag.; 88 Vasile cel Mare)

 
 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.