RSS

14 Apr

Icoane

 
229.– Părinte, am văzut o icoană cu Cina cea de Taină şi m-a impresionat că unul dintre Apostoli ţine capul pe pieptul Mântuitorului, parcă se răsfăţa, fără griji, cine este acela ?
-Acela este Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan – Fiul Dragostei, pe acela l-a iubit Mântuitorul cel mai mult, şi toţi ceilalţi ştiau aceasta. Când voiau ucenicii să spună sau să-i ceară ceva Mântuitorului, îi spuneau lui Ioan şi apoi îi zicea: “Spune-i tu că pe tine te ascultă“, nu erau invidioşi pe el, ci se bucurau că există acesta.
Să vă povestesc o întâmplare din vremea aceea. Se spune că acest Apostol, după ce a murit şi s-a înălţat la ceruri Mântuitorul, nu a putut suporta despărţirea, a chemat pe toţi apostolii şi  i-a rugat să sape o groapă sub formă de Cruce şi să-l îngroape pe el aşa de viu. Pentru că toţi îl iubeau şi ştiau durerea lui, despărţirea de Mântuitorul, nu au spus nimic, ci au săpat după cum i-a învăţat el. S-a aşezat în groapa aceea, au pus pământ pe picioarele lui, Sfântul Ioan i-a sărutat pe toţi ca la despărţire, apoi le-a spus să mai pună pământ până la brâu, i-a sărutat a doua oară pe toţi şi iar a pus pământ până la gât, i-a sărutat a treia oară pe toţi şi gata era acum acoperit de tot. Sfântul Apostol Toma, care a lipsit, era plecat în India să propovăduiască Evanghelia, s-a întors în ţară şi s-a întâlnit cu toţi ceilalţi mai puţin cu Ioan. A întrebat unde este Ioan şi când a auzit ce i-au povestit ceilalţi apostoli, s-a mâniat şi a cerut să fie desfăcut mormântul că poate n-a murit, încă îi certa, spunându-le: “Cum aţi putut să faceţi aşa ceva, să îngropi un om de viu, desfaceţi-l repede, să-l găsim în viaţă”. Au desfăcut mormântul şi spre mirarea lor Ioan nu mai era, mormântul era gol, fusese răpit cu trupul la cer, pentru că dragostea lui n-a îndurat moartea. Acest Apostol este alături de Maica Domnului, de Sfântul Ilie şi Enoh cu trupul la cer. Sfântul Apostol Toma este apostolul care confirmă cele întâmplate în vremurile acelea. La Înviere, el iarăşi nu a fost de faţă şi se îndoia că Mântuitorul cu care vorbea este Acela căruia i-a spus: “dă-mi degetul tău şi mâna ta şi pune-o în coasta Mea“. Toma face ce a spus Mântuitorul şi ruşinat, spune: ”Domnul meu şi Dumnezeul meu“. Toată lumea a auzit. Aţi văzut că şi azi, când cineva nu crede, noi spunem “Toma necredinciosul!” Sunt oameni cărora, dacă le vorbeşti despre Dumnezeu, cred, nu comentează nimic, alţii vor să vadă cu ochii lor o minune să simtă ei ceva ca să creadă. Deci Sfântul Apostol Toma, ne convinge că Mântuitorul e Acela, că Ioan n-a murit şi nici furat n-a putut să fie, pentru că apostolii erau încă lângă mormânt, nu s-au îndepărtat şi că Maica Domnului e cu trupul la Cer.
El n-a fost la înmormântarea ei, a ajuns mai târziu şi a cerut să se deschidă mormântul să vadă dacă mai este acolo, pentru că el primise în văzduh omoforul ei şi o văzuse înălţându-se la cer. Au deschis mormântul, era gol. Toma le-a povestit celorlalţi cum a văzut-o el înălţându-se şi le-a arătat şi omoforul pe care-l primise în văzduh. Apostolii se deplasau pe nori, nu erau mijloace de transport, erau distanţe mari. Toma mărturiseşte că Maica Domnului s-a înălţat cu trupul la cer şi mărturia lui este adevărată.
 
230.– Cineva cu mai multe fotografii a venit să le sfinţească. Avea unele cu un Înger cu un beculeţ în frunte, 2 copilaşi care vroiau să treacă o apă. Doamna spunea că este icoană cu Îngerul păzitor dar Părintele nu a vrut s-o sfinţească :
-Acela nu e Îngerul păzitor îi lipseşte aureola, poţi s-o ţii matale în casă ca un tablou, nu ca icoană, eu nu pot s-o sfinţesc. Sfinţii şi Îngerii sunt reprezentaţi cu o aureolă în jurul capului, aşa îi recunoaştem că sunt Sfinţi.
 
231.– Părintele ne povesteşte:
-Când aveam vreo 9 anişori, eram în Biserică la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. Priveam cu atâta drag la bebeluşul Acela, mi se părea că e atât de frumos, mai frumos decât toţi copii. Deodată, am văzut cum mama Lui, Maica Domnului, mi-L dă mie să-L ţin în braţele mele. Am întins mâinile şi l-am luat în braţe. Mi se umplu pieptul de o putere mare, parcă mi se mărea. L-am dat înapoi mamei Lui, dar, ea mi L-a dat din nou să-L ţin. Mă simţeam aşa de bine, de puternic şi aş fi vrut să-L ţin tot timpul în braţele mele. Cât am stat eu acolo în faţa icoanei, n-am observat că lumea plecase, rămăsesem singur în biserică. Paraclisierul a venit la mine să mă scoată afară pentru că vroia să facă curăţenie. Am ieşit afară dar, când s-a dus să ducă gunoiul, am intrat din nou în Biserică să văd dacă mi-L mai dă pe Bebeluşul Acela Frumos, şi din nou mi L-a dat. Paraclisierul vroia să închidă biserica şi m-a scos afară. Mult timp nu am putut să uit ce-am văzut şi am simţit eu atunci.
 
232.– Părinte, de ce într-o icoană cu Maica Domnului sunt 3 mâini?
-Aceea e mâna Sfântului Ioan Damaschin. Sfântul Ioan scria foarte frumos despre Maica Domnului, pentru asta diavolul îl ura, avea necaz pe scrisul lui şi i-a tăiat mâna. Atunci Maica Domnului pe care el o iubea atât de mult i-a pus mâna la loc şi  l-a vindecat.
 
233.- Părinte, mai este o icoana cu sânge pe obrazul Maicii Domnului, de ce?
-Păgânii nu credeau în sfinţenia icoanelor, le socoteau ca pe nişte tablouri şi ca să-şi bată joc, au înfipt cuţitul în obrazul Maicii Domnului, iar din obrazul rănit a ţâşnit sânge, semn că e vie. S-au speriat păgânii şi mulţi s-au întors la credinţă.
Pe vremea când se dăduse dispoziţie să se scoată icoanele din şcoli, în Moldova s-a întâmplat o minune: O profesoară tânără care a vrut să demonstreze colegilor că icoanele n-au nici o putere, le-a arătat icoana cu chipul Maicii Domnului şi le-a spus: “
-O vedeţi ! Eu am s-o scuip si o să vedeţi că nu-mi face nimic. Aşa a şi făcut şi n-a păţit nimic. Apoi a zis:
-Am s-o înjur şi nu va zice nimic! Aşa a şi făcut. Apoi a zis:
-Am s-o iau acum de pe perete şi am s-o trântesc de podea şi o să vedeţi că nu se întâmplă nimic. Aşa a şi făcut. A luat-o de pe perete şi când s-o trântească icoana nu s-a mai desprins de mâna ei. S-a speriat profesoara, a început să ţipe, au aflat copiii şi s-au adunat şi ceilalţi profesori care n-au îndrăznit să dea icoanele jos din clasele lor, a venit salvarea şi când a socotit Dumnezeu că s-au lămurit oamenii în privinţa icoanelor s-a desprins icoana din mâna profesoarei. Această profesoară trăieşte şi azi când vă povestesc, dar a înnebunit.
 
234.- Ştiaţi că şi unii dintre turcii, care sunt păgâni şi nu cred în Dumnezeu şi sfinţii Lui, au icoana Sfântului Ierarh Nicolae şi i se închină lui? Să vă povestesc cum s-a întâmplat această minune:
-Când a căzut cetatea Constantinopolului, de au intrat turcii călare în Bisericile ortodocşilor, în piaţă se afla un negustor de icoane. Vine la el un soldat turc şi-l întreabă:
-Ce vinzi acolo?
-Icoane, răspunde negustorul. Atunci turcul ia pe rând câte o icoană şi-l întreabă pe negustor ce reprezintă fiecare:
-Acesta cine-i?
-Acesta este Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Turcul aruncă icoană şi spune:
-Allah e Dumnezeu nu Acesta! Pe Acesta nu-l cunosc. Apoi ia icoana Maicii Domnului şi-l întreabă:
-Aceasta cine-i?
-Este Maica lui Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. O aruncă turcul spunând că n-o cunoaşte. Apoi ia altă icoană şi-l întreabă pe negustor:
-Dar, acesta cine-i ?
-Acesta este Sfântul Ierarh Nicolae.
-Şi ce face el ? Îl întreabă mirat turcul.
-Ne păzeşte de hoţi.
-Păzeşte de hoţi?
-Da.
-Acesta da. Am nevoie de un paznic care să păzească casa de hoţi cât sunt eu plecat la oaste. Şi ce trebuie să-i dai ca să mă păzească?
-Să-l pui pe perete, să-i dai de mâncare, pui foc ca să se încălzească şi să aibă lumină, atunci nu se mai pot apropia hoţii de casa ta. După ce l-ai aşezat pe peretele dinspre Răsărit, că numai acolo îi place să stea, sub ea îi pui o candelă, îi arată negustorul şi o candelă, o umpli cu untdelemn, îi place untdelemnul curat şi cât de mult să fie, în care pui un fitil şi-i dai foc ca să se încălzească şi să aibă lumină, îi place să aibă tot timpul mâncare şi lumină şi aşa poţi fi liniştit că te păzeşte de hoţi.
-Da ?!!!…. întreabă mirat turcul. Atunci pe acesta îl iau la mine ca să-mi păzească casa. A luat turcul icoana Sfântului Ierarh Nicolae, candela cu ulei aprinsă de la negustor şi le-a dus acasă. A bătut un cui pe peretele de la Răsărit, a aşezat icoana, dedesubt i-a pus candela, zicând:
-Nicolae, te-am adus în casa mea ca să mă păzeşti de hoţi când sunt plecat la oaste. Ţi-am dat  mâncare şi lumină. Dacă mă păzeşti de hoţi şi eu am să fiu atent cu tine, am să-ţi pun mâncare multă, am să cumpăr un vas mai mare, dar să văd că faci treabă şi nu laşi să intre hoţii în casa mea. După ce i-a dat de grijă Sfântului Ierarh Nicolae, turcul a plecat la oaste. Când s-a întors, a văzut că, acasă era aşa cum a lăsat, cu toate lucrurile la locul lor. Atunci îi mulţumeşte Sfântului Ierarh Nicolae, zicându-i:
-Îţi mulţumesc Nicolae că ai făcut treabă bună şi nu ai lăsat hoţii să-mi intre în casă.
A doua zi, face acelaşi lucru, îi dă de grijă Sfântului Ierarh Nicolae să păzească casa. Seara la întoarcere, mulţumeşte din nou sfântului că i-a păzit casa de hoţi. Însă, în a treia zi întârziind la oaste s-a întâmplat să-l caute vecinul. A intrat vecinul în casa turcului, s-a mirat că a găsit-o deschisă şi turcul nicăieri. A observat şi icoana pe perete, însă n-a ştiut ce este. Când s-a întors turcul de la oaste, găseşte casa în bună rânduială şi îi mulţumeşte Sfântului Ierarh Nicolae. Într-un târziu îl caută vecinul, zicându-i:
-Vecine, te-am căutat mai devreme şi nu erai venit, m-am mirat că ai lăsat casa deschisă, dacă intra un hoţ şi te fura de tot ce ai în casă?
-N-ai observat vecine că am un paznic în casă?
-N-am văzut pe nimeni, unde ai pus paznicul să păzească?
-Pe perete, pe Nicolae, el de trei zile îmi păzeşte casa, îi dau de mâncare şi lumină, iar el nu lasă hoţii să intre în casă.
-Tabloul acela de pe perete îţi păzeşte ţie casa?
-Ho,ho şi încă cum!
-Cred că te-ai îmbolnăvit vecine.
-Nu ştii tu ce paznic bun e Nicolae !
A plecat vecinul, gândind despre turc că de atâta oaste s-a sclintit la minte şi a luat-o razna. Atunci diavolul îi dă în gând vecinului să facă o glumă cu turcul. A patra zi, pe la amiază, vine în casa turcului, vede că uşa este deschisă şi a zis: „Cu adevărat vecinul ăsta a înnebunit. Ce-ar fi să-i iau nişte lucruri şi să-i golesc o jumătate de casă, să vadă că un tablou de pe perete nu poate să-i păzească lui casa”. Aşa a şi făcut. A strâns într-un cearceaf lucruri încât a golit o jumătate de casă şi aştepta să vadă reacţia turcului când se va întoarce. Seara când s-a întors turcul de la oaste a văzut că jumătate din casă a fost golită. Atunci s-a mâniat şi a început să-l certe pe Sfântul Nicolae.
După ce l-a certat bine şi s-a răcorit, l-a cuprins o mustrare de conştiinţă şi o milă faţă de Sfântul Nicolae, zicându-i:
-Nicolae, iartă-mă că am fost rău cu tine, te-am ţinut zi şi noapte, 4 zile încontinuu, ca să-mi păzeşti casa şi nu te-am lăsat să te odihneşti. Îi fi fost obosit şi te-a cuprins somnul, de au putut să intre hoţii în casa mea şi să mă fure. În noaptea asta păzesc eu ca să te poţi odihni, da mâine să nu laşi pe nimeni să-mi intre în casă. În a cincia zi, umple turcul din nou candela cu untdelemn, îi dă de grijă sfântului să păzească şi pleacă. Dimineaţă, după ce a plecat turcul la oaste, vecinul vine să vadă dacă turcul şi-a băgat minţile în cap şi dacă a mai lăsat uşa deschisă. Uşa era deschisă, icoana pe perete şi uleiul ardea în candelă. Satana îi dă în gând să ia şi ce a mai rămas din casă şi să-i lase turcului casa goală. A strâns totul într-un cearşaf  în mijlocul casei. Înainte de a lua lucrurile să le ducă la el acasă, vrăjmaşul îi dă prin minte să fure şi icoana de pe perete cu tot cu candelă. Când s-a întins să apuce icoana, i-au înţepenit mâinile pe ea încât nu a mai putut să le desprindă toată ziua până ce a venit turcul seara de la oaste. Seara, când turcul intră în casă, vede în mijlocul casei adunate toate lucrurile, pe vecinul lui întins pe perete cu mâinile lipite de icoană gemând şi răcnind de durere:
-Vecine…., roagă pe Nicolae…., să-mi dea drumul că de dimineaţă mă ţine aşa, mă dor mâinile de parcă-mi sunt tăiate! Eu ţi-am luat lucrurile. Am vrut să fac o glumă, am crezut că ai înnebunit de ţi-ai pus paznic un tablou. Iartă-mă vecine, că bun paznic ţi-ai găsit! În acel moment i s-au desprins mâinile de pe icoană. Atunci turcul i-a mulţumit Sfântului Ierarh Nicolae:
-Îţi mulţumesc Nicolae, că ai prins hoţul şi l-ai pedepsit.
În ziua aceea şi vecinul a căutat la piaţă icoana Sfântului Ierarh Nicolae ca să-i păzească casa. Aşa s-a dus vestea întâmplării în rândul multor turci care cumpărau icoana Sfântului Ierarh Nicolae. Aşa se face că şi astăzi, găseşti prin casele unor turci icoana cu Sfântului Ierarh Nicolae.
 
Ierihon
Mănăstire pentru pelerinii români-
 
235-Părinte, am văzut lista cu preoţii care au contribuit la construcţia Mănăstirii de la Ierihon şi nu eraţi printre ei, de ce?
-Nu trebuie să fiu pe listă, că ştie Dumnezeu totul, măcar să se facă biserica aceea, dar pentru cei care au donat obiecte şi bani, ar trebui să se ştie că Biserica de la Ierihon, este aceea despre care le-am spus eu c-o să se facă şi chiar dacă eu nu sunt pe listă. Banii pe care mi i-au dat mie şi darurile au fost depuse la Patriarhie şi ei se ocupă acum de lucrarea de acolo, că eu nu am putut, am avut piedici din ţară şi din afară.
 
236– Părinte, ce mai ştiţi despre Ierihon, m-au rugat oamenii de acolo să va întreb dacă mai veniţi pe acolo?
Întrebare pusă părintelui de cineva care venise de la Mrea Ierihon.
-Nu mai ştiu nimic…., doctorii spun că nu mai am voie să călătoresc din cauza piciorului şi a inimii.
-Nu puteţi trimite pe altcineva în locul dumneavoastră?
-Aşa vor băieţii mei Ducu şi Ionică, să meargă în locul meu dar, mă tem să nu păţească ceva, nu pot să-I trimit la moarte că au familiile lor, şi nu mi-aş ierta aşa ceva. Nu ştiu ce-am să fac pentru că, gândul meu e doar acolo. Eu ştiu că oamenii aşteaptă veşti de la mine, am să găsesc eu o soluţie să aduc veşti.
-Bine părinte, nu mai fiţi supărat că noi ştim că o să faceţi mănăstirea aceea. Binecuvântaţi-ne pe noi păcătoşii care am dat câte un bănuţ pentru zidirea ei şi să auzim de bine. A plecat acea persoană fericită că l-a văzut pe părintele, că a vorbit cu dânsul, că i-a binecuvântat. Părintele a oftat pentru că iar I s-a deschis această rană şi se mustra: „Ce fac eu cu Ierihonul ? Mă întreabă oamenii, eu nu i-am minţit niciodată…!”
 
Îmbrăcămintea
 
237.- Părinte e păcat ca femeie să porţi pantaloni ?
-Da, pentru că e haină bărbătească şi la carte spune : „Urâciune este înaintea lui Dumnezeu ca femeia să poarte hainele bărbatului şi bărbatul pe ale femeii„. Unele persoane, ca să se scuze că poartă pantaloni, spun că-i poartă de frig. Şi noi am avut soţii, bunicuţe dar ele nu purtau pantaloni bărbăteşti ca să nu le fie frig, purtau fuste groase şi ciorapi groşi de iarnă. Azi femeile poartă mai mult pentru că aşa e moda. Dar, dacă într-adevăr le e frig unora, să-şi pună pantaloni şi rochiţă pe deasupra, să acopere formele care ar putea fi ispită pentru bărbaţi. Eu am văzut femei cu pantaloni şi vara, deci nu purtau de frig.
 
238– Părinte, am umblat dezbrăcată şi cu rochii transparente şi decoltate, ca să plac bărbaţilor, este păcat mare?
-Da, este foarte mare păcatul. Acest păcat sminteşte foarte mult partea bărbătească şi face parte din păcatul desfrânării. Canonul se dă ca pentru desfrânaţi.
 
239.– Părinte, m-am fardat, m-am vopsit, m-am rujat şi machiat. Mi-am făcut operaţie estetică la faţă, sânii i-am umplut cu silicon, ca să plac bărbaţilor, cum sunt eu înaintea lui Dumnezeu ?
-Acest păcat este stăpânit de un soi de diavoli numiţi „ceata măştilor”. Aceşti diavoli au misiunea de a ispiti pe femeile care nu se mulţumesc cu frumuseţea cu care le-a înzestrat Dumnezeu. Aceşti diavoli pun mască pe faţa acelora care se machiază. Prin aceasta, diavolii îndeamnă pe femei ca să-L sfideze pe Dumnezeu-Creatorul, că nu a fost destul de iscusit şi priceput când a creat lumea şi că nu a ştiut să le înzestreze cu frumuseţe.
Femeia care vine la Sfânta Împărtăşanie cu ruj pe buze, trebuie mai întâi să-şi spele rujul de pe buze şi apoi să se împărtăşească. Pentru că, rujul de pe buze rămâne pe linguriţă, iar linguriţa fiind introdusă din nou în Sfântul Potir, rujul de pe ea se amestecă cu Sfânta Împărtăşanie. Dacă se întâmplă acest lucru, atunci, se fac vinovaţi de cele sfinte, atât femeia care s-a împărtăşit cât şi preotul care nu a păzit  sfintele.
 
240.– Părinte este păcat să porţi podoabe: cercei, brăţări şi inele?
-Da, pentru că te îndeamnă la păcatul trufiei şi se canoniseşte ca atare.
 
241.– Părinte, tineretul de astăzi, mă refer la fete, toate se îmbracă în pantaloni, se tund scurt, umblă cu capul descoperit, intră aşa în biserică şi stau la rugăciune. Cât de mare este păcatul?
-Aici, este vina părinţilor şi apoi vina profesorilor din şcoli, pentru că nu educă şi-i lasă pe copii de capul şi la voia lor. La judecata copiilor, părinţii vor fi găsiţi vinovaţi. Sfânta Scriptură spune aşa: „Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti. Nici bărbatul să îmbrace haine femeieşti, căci tot cel ce face aceasta urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău” (Deut.22,5). Iar pentru femeile care umblă cu capul descoperit şi se tund ca bărbaţii, Sfântul Apostol Pavel, spune: „…orice femeie care se roagă cu capul neacoperit îşi necinsteşte capul. Dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă/../,lucru ruşinos este pentru o femeie să se tundă ori să se radă”(I Cor.11,5-6). Femeia care intră în biserică îmbrăcată cu pantaloni, este sminteală pentru bărbaţii care ascultă Sfânta Liturghie, ca şi cum ar intra dezbrăcată. Prin pantaloni se văd toate formele corpului.
Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: