RSS

14 Apr

Ura şi duşmănia

 459.- Părinte, simt din partea unei persoane o apăsare, nu ştiu de ce mă urăşte ?
-Să ştiţi dumneavoastră, că ura unui om, e mai puternică decât o vrajă.
 460.- Una din armele diavolului este ura, vine şi bagă ură între soţi şi ei nu-şi mai vorbesc, parcă sunt muţi, e ca un zid între ei. Mântuitorul spune: „să nu apună soarele peste mânia voastră”, faceţi metanii cât mai multe ca să vă treacă supărarea. Mântuitorul spune: „trăiţi în iubire”, iar diavolul bagă ura ca să strice rânduiala lui Dumnezeu. E bine ca atunci când unul greşeşte celălalt să spună „Doamne nu-i socoti păcatul acesta„. Rugaţi-vă unul pentru altul, la carte spune că bărbatul necredincios se mântuieşte prin femeia credincioasă şi invers. Când vine mânia plecaţi, unul într-o cameră şi altul în alta, nu daţi prilej de ceartă că se bucură diavolul, nu vă mai răniţi sufleteşte. Diavolul se luptă să distrugă cetate mare ca să aibă plată mare, dar nu-l lăsaţi aveţi atâtea arme împotriva lui: postul, rugăciunea, milostenia.
Vecinii
461.- Părinte, eu am o vecină care nu are grijă de păsările ei, intră în curtea mea şi-mi strică grădina. Într-o zi m-am enervat şi le-am dat mămăligă cu sare şi au murit.  Ce să fac acum că mă apasă tare mult ce am făcut?
-Te duci la vecina, îi spui că matale le-ai omorât şi-ţi ceri iertare.
-Nu pot părinte, cum să-i spun că eu le-am omorât?
-Atunci, te duci şi cumperi de 4 ori mai multe decât cele pe care le-ai omorât şi faci milostenie pentru sufletul aceleia.
-Atât de multe?
-Aşa se face, ai două variante, o alegi pe care vrei.
Visarioniţi
462.– Părinte, un preot-profesor care venea des pe la dumneavoastră Preotul Anatolie (acum e mort), de la o vreme mergea pe la visarioniţi, acolo unde se adună ei şi când i-am spus că aceia au ceva greşit în lucrarea lor, dânsul mi-a zis că nu vede nimic rău în ce fac ei, deşi i-am spus că ştiu de la dumneavoastră!
Mâhnit, părintele pentru că pe acest preot îl ştia bine şi de multe ori l-a avertizat că nu-i bine să meargă la acele adunări, mi-a spus:
-Eu i-am arătat că aceia sunt greşiţi, n-a vrut să ia în seama ce i-am spus eu, dacă am avut sau nu dreptate se va vedea, există un Judecător.
Intr-adevăr, nu sunt sectanţi, sunt ortodocşi de ai noştri, sunt o grupare ortodoxă, evlavioşi, credincioşi, fac multă milostenie, la prima vedere par ortodocşi autentici, asta te atrage dar, „taica Visarion” îi separă de noi. Fac adunări separat de ceilalţi ortodocşi şi se constitue într-o grupare ca şi „Oastea Domnului”. Toţi ascultă de „Taica Visarion” ca de preot, el îi conduce şi pentru ei nu mai contează ierarhii şi preoţii, pe aceştia îi consideră potrivnici dacă nu-i acceptă. Nu-i bine să te separi, chiar dacă nu mai poţi răbda anumite lucruri sau nu mai poţi suferi nedreptăţile care ţi se fac, şi oricât de păcătoşi şi nedrepţi ar fi cei care conduc şi orice s-ar întâmpla, trebuie să rămâi unit cu biserica ta şi sub ascultarea ei, pentru că sunt încercări pe care Dumnezeu le îngăduie cu un scop anume, de a ne întări prin răbdare, de a ne smeri prin greutatea lor, de a ne tăia voia, şi „cine va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” şi vei primi cununa ca răsplată pentru că nu te-ai abătut în aceste încercări ca „trestia de vânt”, ai stat drept şi nu te-ai smintit. Separarea te îndepărtează de această cunună şi este primul pas spre alunecare. Poate te ţii bine şi nu vei aluneca, gâdeşte-te la cel de lângă tine pe care l-ai luat cu tine şi la cel ce vine după tine, pe urmele tale, eşti răspunzător de ei. Ceea ce ştiu despre ei, nu pot să vă spun, ştiu de la mărturisirea unora dintre ei, de a aceea îi consider greşiţi. Mai mult nu ştiu. Întrebaţi pe Părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria din Moldova şi pe Părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol, pentru că ei îi cunosc mai bine decât mine. Dumnezeu va judeca pe toată lumea şi pe noi!
463.- Părinte, ce părere aveţi despre visarioniţi?
-E un vicleşug acolo, preoţii lor îi mint pe creştinii din gruparea lui “taica Visarion”, că ei vor şti când va fi sfârşitul, îi va anunţa taica Visarion din vreme, se vor retrage în munţi şi nu vor păţi nimic. Sunt ameninţaţi bieţii oameni de preoţii lor, că dacă se retrag din grupare vor cădea în blestem şi mulţi stau din frică. Nu este corect să îngrădeşti voinţa cuiva prin ameninţare. Prin acestea şi altele câte or mai fi, gruparea seamănă cu o sectă.
Vise şi vedenii
464.- Să vă spun ceva:
Să nu credeţi în vise sau vedenii!  Când visezi ceva deosebit, te scoli de dimineaţă, te speli pe faţă, faci rugăciune şi spui aşa:“Doamne, dacă visul care l-am avut e de la Tine, mai dă-mi-l şi în noaptea aceasta care urmează, iar dacă e de la vrăjmaşul, pe pustie să se ducă pentru că eu nu cred în el “Nu vorbeşti cu nimeni despre visul pe care l-ai avut. Dacă-ţi aminteşti în cursul zilei visul, spui în mintea ta: “Nu cred în tine decât dacă vii şi la noapte.”
Dacă visul vine şi în a doua noapte, tot nu te încrezi, ci, la fel procedezi când te trezeşti, mai ceri şi a treia oară să ţi-l arate dacă este de la Dumnezeu, pentru că a doua oară ţi-l poate da şi diavolul, însă a treia oară dacă-l ceri, fiind în numele Sfintei Treimi, diavolul nu ţi-l mai arată şi pentru că eşti botezat în numele Sfintei Treimi.
Deci, pentru visele care au fost trei nopţi la rând, la fel nu spui nimănui decât preotului. Preotul dacă are descoperire îţi interpretează imediat visul, iţi spune ce a vrut să-ţi arate, iar dacă nu, îţi spune să vii a doua zi, pentru că trebuie să pună rugăciune să-i descopere Dumnezeu lui şi el să-ţi spună matale. Aşa să procedaţi dacă vreţi să nu fiţi păcăliţi de vrăjmaşul cu visele.
465.- Când eram la Boroaia, pe la ora 5 după masă a venit la mine un bărbat foarte agitat să-l spovedesc urgent că la ora 7,oo seara, moare.
-De unde ştii matale că o să mori ? L-am întrebat.
-Am visat, părinte !
-Ce ai visat ?
-Am visat o femeie care, cred că era o sfântă, nu ştiu cine era dar, mi-a spus: “ştii când erai să păţeşti necazul cutare, eu te-am scăpat, acum îţi spun ca să ştii că vei muri la ora 7 în această seara, du-te la Argatu şi te spovedeşte, ca să mori liniştit!”
-Şi matale ai crezut ce ţi-a spus ea ?
-Da părinte, pentru că cele ce mi-a spus că am păţit, erau adevărate şi de data asta am venit să mă spovediţi urgent.
Eu l-am văzut cât era de agitat, de neliniştit şi disperat, tâmplele i se zbăteau de credeai că vor să iasă de sub piele, i-am spus că-l spovedesc, dar mai am puţină treabă cu lumea. Erau mulţi oameni veniţi şi eu trebuia să-i povestesc lucruri deosebite şi interesante pentru a-i capta atenţia, să-l fac curios şi să uite că va muri, până ce va trece de ora 7,00. Am început să-i povestesc fel de fel de lucruri. În timp ce-i povesteam mă tot uitam la faţa lui să văd cum mai arată. Venele de la gât şi de la tâmple se umflaseră şi se zbătea sângele în ele de parcă se mutase inima la gât. Din cauza asta trebuia să moară. Diavolul i-a dat termen limită şi în acelaşi timp disperarea care-l tensiona până ce crăpa inima sau venele în el. Visul era de la diavol, prin el diavolul vroia să-l piardă. Uneori se mai liniştea apoi iar îşi amintea.
-Părinte, e cinci jumate ceasul, când mă mai spovediţi?
-Acuşi, numai puţin, hai să fac şi o rugăciune pentru toţi. Trebuia să fac cumva să treacă cele două ore. Pentru a-l salva, trebuia să-l duc cu vorba până după ora 7,00. Am făcut rugăciuni, apoi de faţă cu lumea am povestit câteva întâmplări şi lucruri interesante, unii dintre oameni mai adăugau şi ei câteva povestiri şi deodată îl văd că se uită la ceas şi mă întreabă speriat:
-Părinte, e 8,oo ceasul şi n-am murit!? Se pipăia şi nu ştia ce să creadă. Atunci i-am zis:
-Hei, hei ! Moşul Gheorghe e mort de o oră! Ce te-a păcălit visul !!!… Femeia din vis, care ţi-a zis că ai să mori nu era o sfântă, era o drăcoaică care vroia să ne prindă pe amândoi în această greşeală. Dacă eu te spovedeam, eram vinovat de moartea matale, iar matale puteai să mori cu adevărat de frică. Iţi pocnea vreo venă, că m-am uitat tot timpul la matale cât de agitat erai.
-Vă mulţumesc părinte ! Doamne ce era să păţesc!?
-Să nu mai crezi în vise şi i-am argumentat de ce este păcat să crezi în ele. Unii pot să viseze că au păţit un accident şi se gândesc tot timpul la ce-au visat, nu mai sunt atenţi cum merg pe jos sau cu maşina şi îşi fac singuri necazul. Diavolul e tatăl minciunii, pe toţi vrea să ne păcălească şi pe noi preoţii.
Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: