RSS

14 Apr

Vrăjmaşii şi persecuţia părintelui

  466.– Când era la Mănăstirea Cernica, părintele nu prea avea prieteni printre preoţii din mănăstire. Tot timpul erau securiştii pe urmele părintelui sau unii preoţi cumpăraţi dar puţin îi păsa, nu-l stinghereau cu nimic, se comporta normal, ce avea de spus tot spunea. Din darul lui Dumnezeu, părintele îi cunoştea pe aceşti securişti sau „codoşi”- aşa îi mai numea pe oamenii simplii care lucrau pentru ei. Erau la spălătoria mănăstirii doi soţi, plătiţi să observe tot ce se petrece în casa părintelui, tot ce se spune. Bărbatul e cel care a fost descoperit că sta sub fereastră şi asculta. Acestuia, din întâmplare i s-a aruncat resturi de mâncare pe fereastra sub care stătea şi asculta ce se vorbeşte în casă.
 Aşa a vrut Dumnezeu ca să-l descopere. Soţia lui venea pe la părintele şi cerea câte ceva de mâncare: ulei, făină, zahăr, ca să aibă motiv să intre în casa părintelui. Părintele o numea „vecina”. Părintele îi trata ca şi pe ceilalţi oameni, ba chiar îi răsfăţa cu ce avea mai bun; miere, banane, portocale, iar pe soţul ei cu câte o sticlă de vin – că-i plăcea să bea.
Într-o zi, când părintele se întorcea acasă de la slujba de dimineaţă, împreună cu lume multă, a obrsevat că sub fereastră era o scară. A zâmbit şi când s-a apropiat mai mult, a observat-o pe „vecina” care-şi făcea de lucru prin zonă, să mai observe câte ceva şi i s-a adresat:
-Să trăieşti vecină, nu ştii matale cine-o fi pus scara aceia sub fereastra mea? Vecina care s-a simţit cu musca pe căciulă, s-a roşit, nu mai ştia ce să spună, se mişca făcându-şi de lucru aiurea şi în cele din urmă a spus că nu ştie. Toată lumea care era de faţă a observat-o pe femeie şi cineva din grup a spus:
-Părinte, ce avea femeia aceea, de ce se bâlbâia aşa, ori uitase cumva ea scara pentru că se comporta ca un om prins asupra faptului?
-Ei sunt vecinii mei! Şi a zâmbit, aşa cum făcea când era mulţumit de ceva. Faptul că Dumnezeu le întunecase mintea şi au uitat scara s-o ia, pentru părintele era o bucurie.
O periodă, în camerele alăturate părintelui, a locuit Preotul Gavrilă (acum mort) care, sta până noaptea târziu să asculte ce se vorbeşte în bucătăria părintelui. Grija lor a fost întotdeauna să ştie ce face părintele, ce spune oamenilor.
După moartea părintelui, preotul Mihail de la Mănăstirea Antim din Bucureşti împreună cu părintele Adrian, tot de la Mănăstirea Antim, vrăjmaş al părintelui, au scos o carte în care-l făcuseră pe părintele Ilarion paranormal. Această carte a adus satisfacţie vrăjmaşilor părintelui şi durere celor care l-au iubit.
O doamnă care l-a cunoscut pe părintele Ilarion, i-a cunoscut puterea rugăciunilor, harul şi dragostea pe care o avea dânsul, l-a cunoscut şi pe părintele Mihail, preot foarte tânăr, a spus următoarele:
-Mă bucur că am prilejul s-o spun. Părinte Mihail, când v-am cunoscut, eu şi familia mea ne-aţi făcut o impresie bună. Cum aţi putut să vă lăsaţi influenţat atât de josnic de acest preot Adrian, păcat de el că este în vârstă, vrăjmaş al părintelui Ilarion de aţi publicat, şi aţi semnat o carte atât de urâtă. V-aţi făcut duşmani printre oameni. Cine l-a cunoscut pe părintele Ilarion, niciodată n-o să creadă ce-aţi strecurat în cartea aceia, cu rea intenţie. Dacă aţi vrut să vă faceţi cunoscut prin ceva, găseaţi orice altceva. Cum să învinuieşti un om care nu mai există, nu vă poate contrazice, şi nu se poate apăra? Faceţi afirmaţii despre cei care sunt în viaţă ca să puteţi să-i priviţi în ochi după ce veţi semna ceva despre ei. V-aţi făcut o carte de vizită pătată cu minciuni. Acum sunteţi văzut cu alţi ochi de cei ce l-au cunoscut şi l-au iubit pe părintele Ilarion. Să ştiţi că nimic şi niciodată nu va putea să-l şteargă din inimile oamenilor pe părintele Argatu.
467.- Orbul din Brăila
–Un securist din Brăila m-a urmărit tot timpul cînd eram mai tânăr să vadă ce vorbersc, ce fac şi drept pedeapsă de la Dumnezeu i-a venit orbirea. El personal după ce a păţit necazul, a venit şi mi-a mărturisit ştiind că este o pedeapsă orbirea pentru tot răul care mi l-a făcut şi mai ales că a mai pus de la el şi le-a înflorit ca să mă apese şi mai mult şi el să iasă în evidenţa şefilor lui.
468.- Toată viaţa mea, s-au silit vrăjmaşii mei să-mi strice preoţia mea, să mă facă de râs, dar Bunul Dumnezeu n-a îngăduit aceasta.
Odată, am găsit în curtea mea un copil şi când   l-am întrebat:
-Cum te cheamă pe tine?
-Argatu, Argatu, mi-a răspuns.
-Na-ţi-o bună ? De unde şi până unde?
Am stat de vorbă cu copilul şi mi-a spus că cineva la pus să zică aşa.
               469.- Aveam nişte tineri căsătoriţi, care tot timpul erau cu mine şi se arătau ca prieteni şi nici nu bănuiau că eu ştiu cine sunt ei(securişti). Bărbatul care părea mai evlavios s-a îmbolnăvit şi nu putea să moară pentru că-l mustra conştiinţa, pentru ce-mi făcuse mie. A trimis vorbă să mă duc să-l spovedesc, şi pentru că a dorit, mi-am făcut timp şi m-am dus, deşi ştiam că n-o să recunoască. De obicei, cei care fac rău cu bună ştiinţă, nu mai îngăduie Dumnezeu să se salveze. M-am dus. A spus toate celelalte păcate la spovedanie dar, ce-l apăsa mai tare nu a spus, s-a temut că se va însănătoşi şi să nu-l omoare aceia pentru care a lucrat atâţia ani de zile. După ce-am plecat de la el a murit. Se împrietenise cu rudele mele, luau masa împreună, de sărbători erau cu noi, întotdeauna aduceau câte ceva într-un coş, arătând că sunt milostivi şi prieteni buni.
470.- A venit la mine un securist şi mi-a zis :
-Părinte, sunteţi acuzat că, dumneavoastră citiţi rugăciuni care nu sunt scrise în cărţile bisericeşti ci, sunt nişte compoziţii de ale dvs ca să atrageţi lumea!
-Uite ce dragă, ca să te convingi, ia cartea asta, se numeşte „Molitfelnic” şi urmăreşte dumneata cuvânt-cu-cuvânt din ea să vezi dacă tot ce citesc la lume  scrie acolo. Iar cartea asta este tipărită de Biserică cu aprobarea Sfântului Sinod pe care o au toţi preoţii. A luat Molitfelnicul, l-a răsfoit, s-a uitat insistent pe prima pagină, l-am îndemnat să se uite la Molitfele Sfântului Vasile Cel Mare şi a Sfântului Ioan Gură de Aur pe care urma să le citesc, fiindcă se apropia de ora 12,00. A stat tot timpul rugăciunilor în picioare lângă perete şi mi-a urmărit tot cuvântul pe care-l rosteam. După terminarea dezlegărilor, a asistat la întrebările pe care mi le puneau credincioşii la necazurile pe care mi le împărtăşeau şi la sfaturile pe care le dădeam. Toată după amiaza nu s-a dezlipit din locul unde se aşezase. Cam pe la ora 4 după masă, îmi zice:
-Părinte, aveţi duşmani mulţi!
-Cine nu are, chiar şi dumneata ai duşmani şi oameni care te invidiază şi te urmăresc.
-Aşa este părinte, însă eu am fost trimis aici la dumneavoastră de nişte preoţi. V-au acuzat că înşelaţi lumea. Am venit să verific şi trebuia să luăm măsuri împotriva dumneavostră pentru înşelătorie. Acum   m-am convins că există multă răutate şi invidie şi la preoţi, nu numai la oamenii de rând.
-Nu din răutate fac ei aceasta, ţi se pare matale, ci din prea multa lor grijă pe care mi-o poartă unii, se îngrijesc să nu greşesc, mă păzesc săracii să nu cad.
               471.– La Mănăstirea Cernica Părintele IlarionArgatu, din cauza invidiei preoţilor, a fost otrăvit de 3 ori. La Mănăstirea Antim a fost otrăvit de 2 ori, odată i s-a pus otrava în Sfântul Potir în timpul Sfintei Liturghii, fiind otrăviţi şi credincioşii care s-au împărtăşit în duminica respectivă. A fost salvat de Dumnezeu de fiecare dată, arătând minunea credinţei, pentru cei cu adevărat credincioşi, otrava nu are putere, după cuvintele Mântuitorului: „şerpi vor lua şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, peste bolnavi îşi vor pune mâinile şi se vor face sănătoşi”(Marcu 16,18).
La Mănăstirea Antim a pătimit foarte mult din cauza invidiei preoţilor de acolo: Irineu Iuraşcu, Paulin Lecca, Pimen şi Adrian Făgeţeanul, care, complotau împotriva Părintelui Ilarion Argatu pentru a-l determina să plece. Îl invidiau pentru faptul că era căutat de lume. Puneau paznicul să închidă porţile Mănăstirii şi să nu lase lumea să intre la Părintele Ilarion. Îl defăimau în faţa celor care-l căutau şi întorcea lumea spunând că părintele nu se mai află în mănăstire; Permanent îl reclamau la episcop şi la securitate, punân-du-i în cârcă fel de fel de nimicuri. I se oprea partea de jertfă care i se cuvenea la Altar pentru săptămâna de slujire. Vom scoate un volum la lumina tiparului intitulat: „Despre prigoana Părintelui Ilarion Argatu”, unde vom detalia toate suferinţele îndurate de părintele Ilarion pentru credinţă şi slujirea lui Dumnezeu. Atunci când, duci luptă cu diavolul şi nu te poate birui, ca să te lovească îi pune în război cu tine pe cei din apropierea ta, pe colaboratori, pe prieteni, pe cei din familie: să te defaime, să te urască şi să te alunge. Aşa se face că această ură şi invidie asupra Părintelui Ilarion cu toate că au trecut ani, se refulează şi acum, după moartea părintelui. Unul dintre preoţii amintiţi de la Mănăstirea Antim, se pare că a aşteptat clipa morţii Părintelui Ilarion, pentru a publica o carte la Editura „Sofia” 2004, intitulată „De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale” autori: Ieromonah Adrian Făgeţeanu şi Ieromonah Mihail Stanciu.
Lucrarea se vrea la prima vedere a combate pe bună dreptate practicile oculte care se practică în unele locuri, însă, la subsolul lucrării îl dă exemplu negativ pe Părintele Ilarion Argatu şi numai pe el în mod tendenţios. Ne întrebăm, de ce nu s-a venit cu exemplificări de preoţi: care spovedesc pe credincioşi în comun, care dau Sfânta Împărtăşanie s-o poarte omul, care deschid cărţile şi fac vrăjitorie şi ghicitură; care dezleagă cununii folosindu-se de practici oculte, cu care Părintele Ilarion n-a fost niciodată de acord şi cu vehemenţă le-a combătut? Trebuia să facă o analiză şi un studiu a tuturor practicilor oculte în biserică şi să vină cu exemplificări concrete. Exemplificându-l numai pe părintele Ilarion, se vede că în mod răutăcios au vrut să-l atace pe Părintele Argatu. Aprinderea de lumânări, facerea metaniilor, citirea Molitfelor Sfântului Vasile Cel Mare şi sfaturile date credincioşilor de Părintele Ilarion celor în necazuri, sunt practici oculte în Biserica Ortodoxă?
Ar trebui ca fiii şi nepoţii Părintelui Argatu (38 de preoţi) să cheme în judecată pentru daune morale pe cei ce defaimă public memoria Părintelui Ilarion şi numele de „Argatu”. Însă, judecata lui Dumnezeu şi răzbunarea Lui asupra vrăjmaşilor va trece prin foc orice răutate. Ne pare rău de cei 92 de ani ai Părintelui Adrian Făgeţeanu, de necazurile pe care     le-a îndurat în război şi de la regimul comunist, de cei 20 de ani petrecuţi în închisoare (suferinţe prin care a trecut şi Părintele Argatu) şi de demnitatea cu care ar trebui să încheiem o viaţă de duhovnic. De asemenea, ne pare rău şi de tinereţea lipsită de experienţă a Părintelui Mihail Stanciu, care încearcă să se afirme prin a lovi în demnitatea şi valoarea altor duhovnici pe care, se vede că, n-o să-i depăşească niciodată. Am auzit şi de faptul că, Părintele Mihail, predă lecţii de cateheze cu copii, în faţa cărora îl defaimă pe Părintele Argatu. Aşa a înţeles părintele Mihail că trebuiesc formaţi adevăraţii credincioşii de mâine ai bisericii. De fapt, fiecare slujeşte pe cine poate.
Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: