RSS

Despre cenzurarea cultului ortodox şi noua inchizitie ecumenista

09 Iul

Pentru creştini, cultul Bisericii Ortodoxe este o ade­vărată şcoală. Slujbele îi în­­vaţă pe creştini să Îl cunoască pe Dumnezeu, să în­ve­ţe să Îl iubească şi să se iubească unii pe alţii. Bo­gă­ţia slujbelor îi face să devină cu adevărat teo­logi – vor­bitori cu şi despre Dumnezeu. Mulţi oa­meni sim­pli, neştiutori de carte, au urcat pe culmile în­ţe­lep­ciu­nii hrănindu‑se doar cu cele auzite la Bi­se­ri­că. Cul­tul Bisericii face Tradiţia vie în vremu­rile noas­tre. El exprimă învăţăturile dogmatice ale Bi­se­ri­cii, fi­ind o cateheză continuă prin care credin­cio­sul este ur­cat pe treptele cunoaşterii lui Dumne­zeu…

În Catehismul ortodox se afirmă că „Biserica e păzitoarea, tâlcuitoarea şi propovăduitoarea fără greş a Descoperirii dumnezeieşti şi, prin aceasta, a Tradiţiei”[1]. Apoi se arată care sunt izvoarele Sfintei Tradiţii: „Conţinutul Sfintei Tradiţii, adică al Tradiţiei apostolice, a fost fixat de Biserică în opt izvoare şi anume:

1. Simbolurile de credinţă (…)

2. Cele 85 de canoane apostolice;

3. Definiţiile dogmatice şi canoanele celor 7 Sinoade Ecumenice şi ale celor 9 Sinoade particulare (aprobate de Sinodul Trulan);

4. Mărturisirile de credinţă ale martirilor;

5. Scrierile Sfinţilor Părinţi;

6. Cărţile de slujbă ale Bisericii şi

7. Mărturiile istorice şi arheologice referitoare la credinţa creştină apostolică.”[2]

Un creştin, citind că unul din cele opt izvoare ale Sfintei Tradiţii este cel al cărţilor de cult, şi citind că Biserica este păzitoarea Sfintei Tradiţii, trage concluzia că nimeni nu va îndrăzni să cenzureze cărţile de cult. Şi asta pentru că, implicit, ar lovi în Sfânta Tradiţie. Cu toate acestea însă, cultul ortodox se află într-o perioadă de grea încercare, şi asta pentru că ereticii necalcedonieni i-au convins pe ierarhii Bisericii Ortodoxe că trebuie să îl cenzureze.

În Referatul nr. 4870/1994, Mitropolitul Nestor Vornicescu şi ceilalţi membri ai comisiei de dialog cu necalcedonienii cereau Sinodului B.O.R.: „Propunem, de asemenea, ca toate anatematismele şi pasajele incriminatoare la adresa Bisericilor Ortodoxe Orientale şi a unor sfinţi cinstiţi de acestea să fie scoase din cărţile de cult ale Bisericii noastre.”

Această iniţiativă a fost popularizată în mediul teologic universitar. Părintele Nicolae Necula afirma, în Vestitorul Orto­doxiei, următoarele: „Cât priveşte cărţile de cult, acestea necesită o revizuire şi reedi­tare a lor, curăţite de anatemele sau blestemele îndrep­tate împotriva unor corifei ai celor două familii de Biserici şi mai ales din familia Bi­sericilor Vechi Orientale, condamnaţi şi înfieraţi în Sinodiconul care se citeşte în Duminica Ortodoxiei sau în slujba hirotonirii Episco­pului orto­dox”.[3] Iniţiativa de purificare a cultului prin scoaterea referinţelor la ereticii necalcedonieni nu aparţinea însă ierarhilor B.O.R., ea fusese luată de Comisia Mixtă pentru Dialogul dintre Biserica Ortodoxă şi Bisericile Ortodoxe Orientale, la Centrul Ortodox al Patriarhiei Ecumenice – în Geneva, 1-6 Noiembrie 1993. Pentru ca Biserica Ortodoxă să se unească cu ereticii era necesar ca Sfânta Tradiţie să fie cenzurată… Faţă de o astfel de fărădelege, părinţii athoniţi au avut o reacţie fermă. În Memoriul Comunităţii Sfântului Munte, din 14/27 mai 1995 este combătută şi „Decizia extrem de neliniştoare a Comisiei Mixte privitoare la «curăţirea» textelor liturgice de textele care se referă la anticalcedonieni ca la nişte eretici. Cu alte cuvinte, Sfintele Slujbe ale multor Sfinţi Mărturisitori ai credinţei, ale Sfinţilor Cuvioşi, şi mai cu seamă ale Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV-lea ecumenic vor înceta de a mai fi citite de către poporul lui Dumnezeu.

Întrebăm: Toate aceste scrieri sfinte sunt simple piese de ornament ale imnografiei ortodoxe, încât să poate fi îndepărtate fără durere şi fără vătămare, sau sunt elemente fundamentale ale Ortodoxiei care, odată eliminate, pot pricinui dispariţia a ceea ce înseamnă Ortodoxia? După părerea noastră, această decizie consituie o inovaţie de neacceptat, care va avea consecinţe nefaste asupra identităţii însăşi a Bisericii Ortodoxe.”[4]

Cenzura cărţilor de cult înseamnă batjocorirea Sfintei Tradiţii. Această fărădelege nu a pornit însă din iniţiativa anticalcedonienilor, ci este mult mai veche. Cel mai cunoscut exemplu în acest sens – în Biserica Ortodoxă Română – este cenzurarea Triodului. De exemplu, strofa a noua de la Starea a treia:

„O, ce nebunie!

Pe Hristos omoară

Cei ce‑au ucis pe profeţi” lipseşte din Prohodurile tipărite în ultima vreme.[5] Să nu se creadă că cenzurarea Prohodului a avut ca scop doar scurtarea slujbei – un aggiornamento pe placul creştinilor gră­biţi ai zilelor noastre, învăţaţi să trateze şi slujba în mare viteză. S‑au scos în mod special fragmentele în care era vorba de iudeii care L‑au răstignit pe Hristos.

Iată un alt exemplu strofa 58 din Cântarea întâi – în va­rianta completă:

„Îngâmfat Israil,

Ucigaşe popor !

Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,

Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti?”

Aşa cum poate constata oricine face comparaţia, în to­tal au fost cenzurate 12 strofe din Prohod[6]. Din prima cân­tare s‑au scos 3 strofe din 76, din a doua 3 din 63, din a treia 6 din 49.

Această cenzură, neunitară (care a micşorat şi mai mult raportul cantitativ dintre cântarea a treia şi primele două), nu poate da roade de folos. În momentul în care în­ce­pem să cenzurăm cultul, nu mai considerăm că are in­spi­raţie dumnezeiască şi negăm harul Sfinţilor Părinţi şi al Cuvioşilor care au alcătuit sfintele slujbe. Dacă cenzura s‑ar fi rezumat la scurtarea Prohodului, ar fi fost poate o excepţie fără ecouri. Dar, din păcate, cenzura s‑a ex­tins şi asupra altor texte liturgice. Iată, de exemplu, un fragment din Ceaslov, din Tropa­re­le Învierii – e vorba de Troparul Glasulului întâi : „Pia­tra fiind pecetluită de iudei şi ostaşii străjuind preacurat tru­pul Tău, înviat‑ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lu­mii viaţă….”[7].

În noile cărţi de muzică bisericească, acest tropar în­ce­pe cu cuvintele „Piatra fiind pecetluită şi ostaşii străju­ind…” Nu se mai precizează cine a pecetluit piatra de la Sfân­tul Mor­mânt, trecându‑se astfel cu vederea mărturia Sfin­tei Evan­ghelii: Iar a doua zi, care este după vineri, s‑au adu­nat arhiereii şi fariseii la Pilat, zicând: „Doam­ne, ne‑am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în via­ţă: «După trei zile Mă voi scula.» Deci, po­run­ceş­te ca mor­mântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cum­va uce­ni­cii Lui să vină şi să‑L fure şi să spună po­po­ru­lui: «S‑a scu­lat din morţi.» Şi va fi rătăcirea de pe ur­mă mai rea decât cea dintâi.” Pilat le‑a zis: „Aveţi stra­jă; mergeţi şi întăriţi cum ştiţi.” Iar ei, ducându‑se, au în­tă­rit mormântul cu stra­jă, pecetluind piatra (Matei 27, 62‑66).

Mergând mai departe pe drumul cenzurării cultului or­to­dox, unii preoţi au îndrăznit chiar să nu mai citească în Săptămâna Mare pericopa evanghelică în care poporul iudeu cere răstignirea lui Pilat. Dar una din cele mai grave cenzurări ale cultului este scoaterea din Molitfelnicul ortodox a slujbei de primire în biserică a evreilor (odată cu aceasta au fost scoase şi sluj­bele de primire a catolicilor, a armenilor şi a altor eretici). Vorbind despre importanţa unor astfel de slujbe, Sfân­tul Ioan de Kronstadt scria: „Ce înseamnă rânduiala tre­ce­rii de la diferite credinţe şi confesiuni şi a unirii cu Bi­se­ri­ca Ortodoxă? Necesitatea indispensabilă a lepădării de cre­dinţele şi confesiunile false, a negării rătăcirilor, a măr­turisirii adevăratei credinţe şi pocăinţei de toate pă­ca­te­le dinainte, a făgăduinţei date lui Dumnezeu de a păzi şi măr­turisi cu tărie credinţa nealterată, a feririi de păcate şi a vieţuirii în virtute”[8]. Nu putem tăia o parte dintr‑o slujbă fără ca aceasta să nu afecteze restul slujbei. E adevărat, citirea lepădărilor nu face parte din slujba propriu‑zisă a Botezului, ci doar o pre­cede. Rostul catehezelor respective era de a‑i pregăti pe cei care veneau de la întunericul rătăcirii la lumina ade­vărului pentru marele pas pe care se pregăteau să îl facă. Totuşi, din moment ce alte Biserici Ortodoxe au con­siderat că slujba respectivă trebuie făcută înaintea Bo­te­zului, aşa cum am primit de la înaintaşii noştri, opţi­unea de a renunţa la ea arată existenţa unei alte perspec­tive dogmatice. E foarte trist că din Triodul românesc lipseşte cea mai im­portantă slujbă cu caracter dogmatic din tot anul bise­ri­cesc, e vorba de Sinodiconul Ortodoxiei, slujbă în care sunt anatemizaţi nominal marii eretici şi sunt cinstiţi ma­rii sfinţi apărători ai Ortodoxiei. Celelalte popoare orto­do­xe au această slujbă, şi mari teologi – cum este Mitro­po­litul Hierotheos Vlachos – au scris mult despre impor­tan­ţa ei. Întrucât cultul bisericesc are un caracter catehe­tic, dacă va fi văduvit de amprenta dogmatică va avea roa­de pe măsură, credincioşii fiind mult mai uşor de atras în ghearele diferitelor rătăciri.

„În Triodul de la Neamţ (1833), deşi se încerca totuşi o res­pectare cât mai fidelă a traducerii greceşti, «nimic adău­gând sau scăzând, ci întocmai precum iaste [Triodul] cel Grecesc, afară de Canonul Litaniei Sfintelor Icoane din Duminica întâia a Sfântului Post ce să numeşte a Pra­vo­slaviei şi a Cărţii Sfântului a toată lumea al Şaptelea So­bor, întru carea blestemă pre toţi ereticii luptători de Icoa­ne şi pre toţi ceilalţi începători ai eresurilor ce au stă­tut în vremi împotriva Sfintei Pravoslavnicii Credinţe; şi binecuvântează pe toţi Păstorii, Apărătorii, Învăţătorii şi Lu­minătorii carii s‑au nevoit şi până la sânge au stătut pen­tru apărarea Pravoslaviei. Fericeşte şi pre toţi Pravo­slav­nicii împăraţi şi împărătese şi pre toţi Drept Slăvitorii carii au stătut în vremi, ajutători şi apărători dreptei cre­din­ţe. Care Canon, dimpreună cu soborniceasca Carte, fi­ind că până acum nici în Trioadele cele mai dinainte n‑au fost tipărit[9], nici noi n‑am găsit de cuviinţă ca chiar în lo­cul lui în Duminica Pravoslaviei, pre cum iaste în cel gre­cesc, să se tipărească. Ci pentru oareşicare supţiri so­coteli (altfel spus: „lăsându‑ne amăgiţi de înţelepciunea lumii acesteia” – n.n.), am poruncit ca pe urmă în deose­bită filadă[10] să se tipărească”[11]. Mitropolitul Hierotheos Vlachos spune: „Ne este de­si­gur cu neputinţă să analizăm şi să tâlcuim toate lucrurile mi­nunate şi pline de semnificaţie din Sinodiconul Or­to­do­xiei. Cititorul va trebui să îl parcurgă cu băgare de seamă şi astfel îi va descoperi însemnătatea”[12]. Sfântul Teofan Zăvorâtul arăta că prin Sinodicon se aude glasul cel puternic al dreptei credinţe, care osândeşte mulţimea de erezii şi de eretici[13]. El explică de ce în zilele noas­tre Biserica nu se grăbeşte să pronunţe anatema asu­pra fiecărei grupări eretice nou înfiinţate: „La noi s‑au pră­şit acum o mulţime de nihilişti şi de nihi­lis­te, de dar­wi­nişti, de spiritişti: dacă în învă­ţătura lor ar fi vreo rătă­ci­re nouă, credeţi că Biserica ar tăcea, n‑ar glă­sui, nu i‑ar osândi şi nu i‑ar da anate­mei? Dimpotrivă, s‑ar face sinod fără întârziere şi toţi, dimpreună cu învăţăturile lor, ar fi daţi anatemei; la Sinodiconul de acum al Ortodo­xiei s‑ar mai adăuga un punct: «Lui Büchner, Feuerbach, Darwin, Re­nan, Cardec şi tuturor următorilor lor – ana­tema!». Dar nu e nicide­cum nevoie de un sinod special pen­tru aşa ceva, nici de vreun adaos. Toate învăţăturile lor min­ci­noa­se au fost deja date anatemei…”[14]. Afirmaţia Sfântului Teofan Zăvorâtul este întărită de com­pletarea anatematismelor din Sinodicon cu cele pri­vi­toa­re la învăţătura despre „teoria ramurilor”. Completa­rea a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ru­se din afara Rusiei, care s‑a întrunit la Vancouver, Ca­na­da, în 1983 şi care a avut o poziţie mult mai dură: „Ana­te­ma celor care atacă Biserica lui Hristos învăţând că Bi­se­ri­ca Sa este împărţită în aşa‑zise «ramificaţii» ce se deo­se­besc în doctrină şi în felul de viaţă sau că Biserica nu exis­tă vizibil, ci va fi formată în viitor, când toate «ra­mi­fi­caţiile» – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într‑un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tai­nele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euha­ristia ereticilor sunt eficace pentru mântuire; prin ur­mare, celor ce cu bună‑ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti ere­tici înainte‑menţionaţi sau celor ce susţin, răs­pân­desc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dra­gostei fră­ţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor des­păr­ţiţi, să fie Anatema”[15]. Într‑una din conferinţele sale ţinute la Facultatea de Teo­logie din Bucureşti, arhimandritul Efrem, stareţul mă­năs­tirii aghiorite Vatoped, a fost întrebat: „Ce este Sino­di­conul Ortodoxiei care se citeşte în Grecia în mă­năstiri şi în catedrale şi dacă n‑ar trebui cunoscute aceste lucruri şi în România?” El a spus: „Noi, în Duminica Or­todoxiei, fa­cem o litanie şi citim anatemele celor şapte Sinoade Ecu­menice. Acesta este lucrul pe care îl facem. Dum­nea­voas­tră nu îl faceţi aici?” La răspunsul negativ al pă­rin­t­e­lui Constantin Coman, arhimandritul a continuat: „Este bi­ne să‑l faceţi. Noi, după apolisul dumnezeieştii Li­tur­ghii, facem procesiune în mănăstire, cu patru opriri şi ros­tim anatemele. În acelaşi timp rostim şi credinţa hotărâtă de cele şapte Sinoade Ecumenice, pomenind pe luptătorii pen­tru dreapta credinţă începând din timpul Si­noadelor şi ajun­gând până la Sfântul Grigorie Palama”[16]. Trebuie menţionat faptul că Sinodiconul Ortodoxiei este un text liturgic foarte important şi în ceea ce priveşte învăţătura ortodoxă împotriva ereziei monofizite şi a ereticilor monofiziţi. În studiul Imnografia Bisericii privitoare la hristologia ortodoxă şi la anticalcedonieni (din decembrie 1994), părinţii de la Sfântul Munte Athos, după ce spun despre Sinodicon: „El se pronunţă asupra tuturor marilor erezii şi constituie un adevărat text simbolic al Bisericii”[17], citează pasaje care arată cât de clar deosebeşte această slujbă între învăţătura Sfinţilor Părinţi şi învăţătura ereticilor. Iată un exemplu: „Lui Iacob Armeanul Zanzalul, lui Dioscor patriarhul Alexandriei şi lui Sever nelegiuitul… anatema”[18]

Cum să primim acum faptul că Dioscor sau Sever nu sunt eretici? Sau, mai mult încă, putem să îi considerăm sfinţi, aşa cum ne cer Comisiile de Dialog cu Bisericile necalcedoniene? Nu, nu, nu. Sub nicio formă.

O întrebare se pune de la sine: oare nu cumva faptul că Biserica Ortodoxă Română are o deschidere atât de mare spre Bisericile eretice necalcedoniene se datorează şi faptului că din cultul ei a fost cenzurat Sinodiconul? (Biserica Ortodoxă Română a fost prima Biserică, care a aprobat oficial acest dialog după 1993.[19])

De ce în Bisericile Ortodoxe surori există mult mai mare reţinere faţă de dialogul cu necalcedonienii? Nu cumva pentru faptul că ierarhii, teologii şi credincioşii lor au înţeles din Sinodicon că necalcedonienii sunt eretici?

Rostul articolului de faţă este de a atrage atenţia asupra faptului că aşa cum mucenicii au apărat învăţătura Biseri­cii aşa trebuie să o apărăm şi noi astăzi. Să înţelegem că secularizarea cultului înseamnă lepădarea de Tradiţie, le­pădarea de Sfinţii Părinţi, lepădarea de Biserică, lepăda­rea de Hristos. Să înţelegem că, aşa cum Hristos a fost vân­dut pe treizeci de arginţi, astăzi alţii vor să cumpere în­văţătura cea adevărată. Dând un preţ mai mare, e adevă­rat. Dar niciun preţ nu poate acoperi valoarea cultului ortodox, valoarea învăţăturilor Sfintei Biserici…

Danion Vasile 

[1] Învăţătură de credinţă creştin ortodoxă – Catehism, Cluj, 1993, p. 32.

[2] Idem, pp. 34-35.

[3] Din articolul Ce reprezintă Biserica Ortodoxă Coptă în dialogul dintre Bisericile Ortodoxe Răsăritene şi Bisericile Ortodoxe Vechi Orientale?, în Vestitorul Orto­doxiei, nr. 349‑350 din 31 ianuarie 2005, p. 13.

[4] Documentul este citat din volumul Sunt anticalcedonienii ortodocşi?– (S.A.O.), Editura Evanghelismos, 2007, p. 43.

[5] În locul ei se află strofa care înainte era a unsprezecea, şi asta deoa­rece a fost eliminată şi strofa a şaptea.

[6] În format electronic, ediţia necenzurată a Prohodului se poate găsi pe http://www.nistea.com/postul‑mare/.

[7] Ceaslov, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2001, p. 233.

[8] Sfântul Ioan de Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pământ, Edi­tura Deisis, Bucureşti, 1996, p. 83.

[9] Dacă slujba ar fi lipsit numai dintr‑o ediţie a Triodului, ar fi putut fi doar o gre­şeală personală – intenţionată sau nu – a celui care a făcut tra­du­ce­rea. Faptul că greşeala nu a fost remediată vreme de zeci şi chiar su­te de ani arată totuşi că s‑a preferat o viaţă liturgică „vădu­vită” de sluj­ba Sinodiconului.

[10] Iniţiativa separării slujbei într‑o „filadă separată” a fost de fapt o ten­­tativă – din păcate reuşită, cum putem constata – de a lipsi cultul li­turgic în limba română de Sinodicon. Credem că, dacă poporul or­to­dox din România ar fi avut parte de o asemenea slujbă, atitudinea faţă de învăţăturile celorlalte confesiuni ar fi fost mai puţin laxă.

[11] Arhim. Efrem Vatopedinul, Cuvânt din Sfântul Munte, Edi­tura Reîntregirea, Alba Iulia, 2001, p. 42.

[12] Vlachos, Mitrop. Hierotheos, Cugetul Bisericii Or­to­doxe, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 177.

[13] Aşa cum se vede în Canoanele Sfintelor Sinoade şi ale Sfinţilor Pă­rinţi, nu este osândită doar erezia, ci şi ereticii. Afirmaţiile unor teo­logi contemporani cum că s‑ar condamna doar ereziile, nu şi ereticii sunt contrazise flagrant de canoane.

[14] Sfântul Teofan, Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 124.

[15] Din Orthodox Life, Vol. 27, martie‑aprilie 1977, pp. 16-17.

[16] Arhim. Efrem Vatopedinul, Cuvânt din Sfântul Munte, Edi­tura Reîntregirea, Alba Iulia, 2001, .p. 173.

[17] S.A.O.. p. 131.

[18] S.A.O., p. 34.

[19] www.patriarhia.ro/ro/relatii_externe/dialog_intercrestin_1.html

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: