RSS

Despre existenta sufletului

12 Iul

Sufletul este duh imaterial care nu se poate nimici ! El are raţiune, voinţă şi sentiment. Sufletul se foloseşte de trup ca de un instrument, aşa cum se foloseşte artistul de vioară ca să cânte melodiile ce-i plac. După cum păsările călătoare se conduc după instinct şi pleacă spre ţările calde, tot aşa ne spune şi nouă inima că suntem nemuritori şi că trebuie să plecăm de aici într-o altă lume, în altă patrie veşnică. Sufletul se întoarce la Cel Ce ni l-a dat, la Dumnezeu Creatorul, ca un porumbel ars de sete. Dumnezeu este Creatorul nostru Care ne-a zidit după chipul şi asemănarea Lui. A pus în trupul acesta o piatră scumpă din coroana măreţiei Sale, care este sufletul cel nemuritor din noi. Ce comoară mare şi scumpă este înaintea lui Dumnezeu sufletul omului ! Dar noi ce facem cu acest tezaur preţios ? Îl vindem şi-l schimbăm pe nimicurile şi amăgirile acestei lumi, îl vindem pentru o plăcere de o clipă, îl schimbăm pentru strălucirea averii, îl dăm pentru gloria deşartă a unei măriri trecătoare. Religia creştină şi întreaga cultură a omenirii se întemeiază pe două mari adevăruri: nemurirea sufletelor şi învierea trupurilor. Amândouă sunt adevăruri chinuitoare şi întrebări care au muncit mintea şi conştiinţa oamenilor. Există suflet în trup şi viaţă după moarte? Necredincioşii răspund scurt: „Nu!”. Nepăsătorii care nu se cutremură de nimic răspund: „Poate da, poate nu!”. Dar creştinii adevăraţi mărturisesc hotărât: „DA! Sufletul există liber şi nemuritor!”

De preţul cel mare al sufletului ne vorbeşte Domnul Hristos, ne vorbeşte mulţimea sfinţilor şi a îngerilor. De preţul cel mare al sufletului ne vorbeşte şi diavolul, căci prin atâtea osteneli şi ispite vrea să-l câştige cu orice preţ, să-l aibă şi să-l ia cu el. Numai noi, purtătorii de suflet, nu vrem să-i recunoaştem acestuia niciun preţ. Preţuim mai mult ca orice ambalajul, trupul acesta trecător care se va spulbera în curând. Sufletul doreşte şi însetează de Dumnezeu. Sufletul îşi are nevoile sale, el nu se satură cu lucruri pământeşti, căci el nu este pământesc. El este VEŞNIC, NEMURITOR, şi dacă nu este ascultat, se mâhneşte, se tulbură şi de aceea omul devine nemulţumit. Fericirea adevărată o poate da numai Domnul Dumnezeu !  Oricâte bucurii ar simţi pe pământ, sufletul nu are niciodată odihnă. El râvneşte după ceva care este mai presus de lumea aceasta iar odihna o va găsi numai în Hristos, căci spune Fericitul Augustin: „Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, şi neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni în Tine !” Omul însetează mereu după mai bine, tinde mereu spre fericire veşnică fără să poată spune vreodată că şi-a atins scopul. Însă tihna cea adevărată o poate dobândi numai când ajunge la Izvorul său, la Cel Ce l-a creat şi după care a însetat toată viaţa, după cum grăieşte şi psaltistul David: „Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu !” Dacă nu credem în existenţa sufletului, suntem călători fără ţintă – întocmai ca nişte călători străini care nu ştiu nici de unde vin şi nici încotro merg – păcătoşi fără mântuire, muritori fără speranţă; suntem făpturi care nu ştim de ce am venit în lume, ce rost avem în viaţă şi unde mergem după moarte. Sufletul tău, omule, piere însetând după fapte bune şi ţie nu-ţi pasă ! Piere ars de setea sfintelor rugăciuni, de setea sfintelor cântări, din cauza lipsei de sfinţenie, iar tu te îngrijeşti numai de poftele trupului. Pe trup îl plimbi, îl distrezi, ai grijă cu orice preţ să nu sufere cât de puţin, iar sufletul în toată clipa e în primejdie. Sufletul nostru, de care depinde toată fericirea vieţii pământeşti şi a celei viitoare, oare să nu-l băgăm noi în seamă cu nimic?! Să ne fie milă de sufletele noastre acum cât trăim, să ne facem cu mâna noastră tot ce ne trebuie pentru a-l salva. Să începem cu mai multă stăruinţă să-l hrănim, să-l adăpăm, să-l spălăm de răni şi să-l îngrijim ! Cât mai bine să-l îngrijim, că ne va cere Domnul Hristos socoteală de la el !Cât este sufletul în trup, este ziuă pentru el şi se poate face ceva, se poate salva. Când a ieşit sufletul, la moartea omului, a venit noaptea, nu se mai poate face nimic. Nimeni nu poate lucra pământul noaptea. Aşa zice şi Domnul : „Lucraţi cât este ziuă, că vine noaptea şi nu se mai poate face nimic !”

ierod. Visarion Iugulescu

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: