RSS

Sa luam mantuirea in serios !

25 Iul

Să ne îndreptăm, să reparăm ceea ce am stricat prin păcatele noastre, să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dea iertare, căci mântuirea nu e jucărie, nu ne jucăm cu legea lui Dumnezeu! Poţi să te duci şi la Ierusalim, să vizitezi chiar mormântul Domnului, dacă nu scoţi mândria, dacă nu scoţi răutatea, dacă nu scoţi păcatele şi nu te scârbeşti de ele, nu le urăşti şi nu te apropii de sfinţenie cu sinceritate, cu dragoste de Dumnezeu, nu te mântuieşti! Iată ce trebuie să ne fie mereu în minte, ca lucrare serioasă pentru mântuire: să ne ferim de păcate mereu şi să facem binele şi faptele bune; să ne pregătim să fim cam gata cu tot, să fim la zi cu socotelile sufleteşti. Totdeauna să ne plângem păcatele înaintea Domnului, să ne rugăm să ne ierte şi să ne luptăm. Adică să plângem de cele pe care le-am făcut, dar să ne luptăm să nu mai facem. Sunt trei feluri de oameni. Unii care tind spre desăvârşire, adică nu suferă păcatul, nu se împacă cu păcatul, ca porumbelul cu pata, cu murdăria asta de pământ; dacă se murdăreşte un pic, el se duce repede şi se spală. La fel şi cei care țintesc desăvârșirea: n-au linişte, îi mustră conştiinţa aşa de aspru, că nu se văd niciodată liniştiți dacă au o pată cât de mică, o greşeală. Nu mai vorbim de păcat, că una e păcatul şi alta e greşeala. O altă parte sunt cei care stau pe loc, înţepeniţi, învârtoşaţi, cu inima plină de tot felul de spurcăciuni; nu le trebuie nimic, nu merg înainte, nu aud, nu văd, nu simt, nu pricep, nu vor să meargă pe calea cea bună. Aceştia sunt cei necredincioşi, hulitori, despărţiţi de biserică, de sfinţenii. Şi cei de la mijloc,cărora li se pare că s-ar mântui şi aşa. Să mai încerce şi pe colo şi pe dincolo, să se mai tăvălească şi prin păcate, că ,,De, ce să facem, suntem oameni, Dumnezeu ne iartă.” Ei cred că pe Dumnezeu Îl pot minţi, Îl pot duce cu vorba: ,,Lasă, Doamne, că… la vară, la iarnă, la postul celălalt mă voi curăţi de păcate.”Nu, lui Dumnezeu nu-I trebuie aşa! Nu se mântuiesc cei căldicei, nici cei reci, ci cei fierbinţi, adică cei care sunt jar. Trebuie să avem jar, foc în sufletul nostru pentru ca păcatul să se mistuie şi demonii să fugă de noi, ţipând şi răcnind. Toată lucrarea de mântuire are ca temelie dragostea, pacea şi sfinţenia. Cu mântuirea nu e de glumit! Toate faptele noastre vor fi cernute şi trecute prin foc! Să fim atenţi, că nu cine a început bine credinţa, ci acela care o sfârşeşte bine se va mântui. Există nădejde care duce în iad. Câţi nu se lasă înşelaţi cu nădejdea aceasta: „Ei, dacă aş găsi eu pe dincolo câte fapte bune am făcut, ar fi ceva”, adică ei cred că au făcut multe fapte bune şi au asigurată mântuirea. Cu nădejdea aceasta se pot înşela şi cei care vin la biserică, aprind lumânări, se închină puţin, dar nu stau la slujbă. E plin iadul de aceşti creştini care nădăjduiesc rău. Iată Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa”. Astfel ne avertizează Dumnezeu Care este iubire şi vrea să ne salveze, căci ne-a dat prilejul să ne pocăim. Dacă noi dispreţuim acest lucru, nu vom mai avea prilejul să ne pocăim după moarte. De aceea vom primi pedeapsă veşnică: nu pentru că am făcut păcate, ci pentru că nu ne-am pocăit şi nu ne-am lepădat de ele. Numai atât este ziuă pentru noi cât putem lucra pocăinţa în trupul acesta cu care am făcut păcatele. De aceea trebuie îmblânzită firea cea sălbatică a trupului nostru, ca să se domesticească şi să ajungă prin sfinţenie a semăna cu Domnul Hristos în toate virtuţile. Şi mireasa trebuie să semene cu Mirele. Acesta este secretul mântuirii!

ierod. Visarion Iugulescu

Sursa: Luminapentrucandeladinsuflet blog

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: