RSS

Minunea Maicii Domnului

11 Aug

lacuschitiota

Această minune preaslăvită a Maicii Domnului s-a întâmplat în luna decembrie a anului 2004. Pentru prima dată am auzit-o de la un călugăr grec, pe care l-am luat cu maşina, iar după câteva zile mi-a dat-o cineva scrisă, după cum o primise de la Ierusalim, de la Mănăstirea Păstorilor „Slavă întru cei de sus” de la Bethlehem.

Un tânăr din Arabia Saudită era căsătorit cu o tânără de origine musulmană, bogată, dar care nu putea avea copii. Cu toate că aveau foarte mulţi bani şi au fost pe la diferiţi medici, nu au reuşit nimic. Părinţii lui îl sfătuiau să-şi ia a doua soţie şi să o păstreze şi pe prima, căci legea lor le permite să aibă până la patru femei. El, însă, obosit şi mâhnit, şi-a luat soţia şi a plecat să facă o călătorie în Siria. Acolo a închiriat o limuzină cu tot cu şofer, să-i ducă pe la toate locurile frumoase din Siria. Şoferul a observat o întristare şi o durere pe chipurile lor. După ce s-au cunoscut mai bine, a intrat în vorbă cu ei, a prins curaj şi i-a întrebat de ce nu sunt mulţumiţi. Avea impresia că este vinovat cu ceva sau nu le place maşina. Atunci soţii i-au explicat pricina întristării lor: că nu pot să aibă copii. Auzind acestea, şoferul le-a zis că acolo, în Siria, creştinii ortodocşi au o mănăstire a Maicii Domnului numită Sinodoghia – care în arabă înseamnă Stăpână, Doamnă – unde multe familii fără copii şi-au aflat mângâierea la icoana ei făcătoare de minuni. Entuziasmaţi, i-au cerut şoferului să-i ducă şi pe ei la Saidnaya, la Stăpâna creştinilor, şi s-au înţeles că, dacă vor dobândi un copil, vor reveni şi vor plăti şoferului 20.000 de dolari, iar mănăstirii 80.000. Şoferul le-a spus că acolo la mănăstire le vor da să mănânce o bucăţică de fitil de la candela icoanei şi atunci Maica creştinilor le va împlini cererea. S-au dus la mănăstire, au făcut ce trebuia şi s-au întors în ţara lor. Femeia a rămas însărcinată, iar la timpul cuvenit a născut un băiat sănătos şi frumos. Văzând această minune a Maicii Domnului, musulmanul s-a hotărât imediat să-şi împlinească făgăduinţa pe care o făcuse. A dat telefon şoferului care-i plimbase să vină să-l ia de la aeroportul din Damasc. Însă şoferul, fiind îndemnat de cel viclean, a mai luat cu el alte două persoane cu scopul de a-l ucide cu scopul de a-i lua toţi banii. Luându-l de la aeroport, musulmanul, de bucurie, a dat câte 10.000 de dolari şi la prietenii şoferului. Plecând spre mănăstire şi ajungând într-o zonă mai pustie, au oprit maşina şi l-au omorât pe tânăr, tăindu-i capul, mâinile şi picioarele. După ce l-au prădat de bani, l-au pus în portbagaj cu scopul de a-l arunca într-un loc prăpăstios. Ajungând într-o zonă centrală, li s-a oprit maşina, nemaiputând să o pornească. În momentul acela, cineva a trecut cu maşina pe acolo, şi, oprind, s-a oferit să-i ajute. Ei au spus că nu au nevoie, dar cel care trecea a văzut că picura sânge din portbagajul maşinii. Acesta plecând a anunţat poliţia, care, ajungând la faţa locului, le-a poruncit să deschidă portbagajul, şi, mare minune: musulmanul s-a ridicat viu, fiind plin de sânge şi a zis că tocmai atunci Maica Domnului i-a terminat de cusut gâtul la loc, fiind chiar la ultima împunsătură. Cei trei, când l-au văzut viu, au înlemnit pe loc şi au început să strige: „Noi, noi te-am tăiat bucăţi, tu cum eşti viu? Nu se poate, nu putem să credem că eşti întreg!”. Poliţia, luând pe cei trei, i-a dus la închisoare, iar musulmanul a fost dus la cei mai buni medici pentru încredinţare şi confirmare. Medicii au constatat că într-adevăr este proaspăt cusut, iar poliţiştii depunând mărturie, au recunoscut cu toţii că este o mare minune a Maicii Domnului. Musulmanul şi-a sunat soţia să vină împreună cu copilul în Siria, apoi au mers cu toţii la Mănăstirea Maicii Domnului Saidnaya şi în loc de 80.000 de dolari promişi, a dăruit 800.000 de dolari şi s-a botezat împreună cu toată familia sa.

Această minune i-a pus mult pe gânduri pe musulmani, deoarece a fost difuzată în presă, la radio, la televiziune şi pe internet. Maica Domnului să-i lumineze şi să-i aducă la adevărata credinţă.

Monah Pimen Vlad, „Povestiri duhovniceşti”, Editura Bunavestire, Bacău, 2006, p. 20

 

/cugetatorortodox blog/

Anunțuri
 

2 răspunsuri la „Minunea Maicii Domnului

  1. marianasergiu@yahoo.com

    01/09/2013 at 11:21

    MAICA DOMNULUI SA FIE MARITA IN VECI AMIN

     
  2. ionel

    25/02/2014 at 06:37

    La numai 57 de ani, un român se zbate la limita dintre viaţă şi moarte. El şi-a pierdut total capacitatea de muncă din cauza numeroaselor afecţiuni grave de care suferă. Drept urmare, banii pentru tratamente sunt din ce în ce mai puţini, iar omul este condamnat la moarte. Citeşte în continuare povestea cutremurătoare a lui Mihai Feraru, aşa cum ne-a relatat-o chiar el într-un mail trimis pe adresa redacţiei. „Ma numesc Mihai Feraru de 56 ani, sunt foarte bolnav din 1994, primul infarct l-am suferit cand eram la serviciu, al doilea infarct l-am suferit in1998, dupa primul infarct am suferit primul accident vascular din trunchiul cerebral, dupa care am ramas cu o paralizie pe partea dreapta asta s-a intamplat in 1995, al doilea accident vascular cerebral l-am suferit in anul 2000, in 2004 am fost diagnosticat cu DIABET ZAHARAT, De atunci si in prezent fac injectii cu insulina multa, acuma de 2 ani am fost descoperit cu
    POLIARTRITA REUMATOIDA, am ajuns sa pot merge cam 30-40 m dupa care trebue sa fac o pauza, eu nu pot efectua nici un fel de activitate, capacitatea de munca este pierduta in totalitate, numai bunul Dumnezeu stie ce fel de viata chinuita duc eu zi de zi, mai ales ca duc lipsa de mancare , medicamente,si lemne ptr foc, de aceea fac apel pe aceasta cale catre toti oamenii credinciosi care-l iubeste pe Dumnezeu, sa ma ajute si pe mine din putinul lor, iar Dumnezeu si Maica domnului sa le rasplateasca darul inzecit, si cu multa sanatate. Pentru asta eu am un cont deschis la banca; RAIFFAISEN BANK IN ROMANIA ARE NR RO93RZBR0000060001059026 IN LEI .pe nume mihai feraru cod zwift: RZBRROBU”.. eu nu mint am ca martor pe DUMNEZEU, ptr ca numai el stie si vede totul, si tot Dumnezeu ne va judeca pe fiecare ptr faptele noastre, Iertati-ma. Adresa mea postala este: Mihai Feraru oficiul postal nr 1 vaslui,
    casuta postala 95, localitatea vaslui jud vaslui Romania,sau prin westernunion. tel 0040761887298 .multa bucurie.va rog sa nu ma uitati ,,DUMNEZEU SA FIE CU DV CU TOTI,,DOAMNE AJUTA. A-R

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: