RSS

Raspunsul antihristic al Papei, care prevede o cale de mantuire pentru necredinciosi

09 Oct

Papa-si-ConstiintaAdevarul: Papa Francisc: şi ateii şi agnosticii pot fi mântuiţi

“Papa Francisc a surprins din nou opinia publică, adoptând un ton conciliator referitor la atei şi agnostici, despre care a spus cădivinitatea îi iartă dacă trăiesc o viaţă morală şi dacă se supun conştiinţei proprii.
Anterior declaraţiilor fără precedent ale suveranului pontif, noul secretar de stat al Vaticanului, arhiepiscopul Pietro Parolin, a spus că celibatul preoţilor catolici nu este „o dogmă a Bisericii” şi că această condiţie poate fi deschisă pentru eventuale discuţii.
Papa Francisc, care a ieşit în evidenţă datorită comportamentului său nonconformist şi spontan, a trimis o scrisoare ziarului italian „La Repubblica”, care a publicat mai mult de patru pagini din aceasta.
Dumnezeu îi iartă pe cei care îşi urmează conştiinţa”, a scris pontiful, atrăgând din nou atenţia asupra viziunii şi stilului lui atât de diferite faţă de predecesorii lui.
Francis, în vârstă de 76 de ani, a redactat scrisoarea ca răspuns la editorialul din iulie al lui Eugenio Scalfari, fondatorul cotidianului, care se autodeclară agnostic. Italianul întreba la acea vreme dacă Dumnezeul creştin îi iartă pe cei care nu cred şi care nu caută credinţa”.
Papa a luat în considerare întrebarea ziaristului şi a explicat că ateii ar trebui să rămână fideli propriilor lor conştiinţe. „Păcatul, chiar şi pentru cineva care nu crede, înseamnă să acţionezi împotriva conştiinţei”, a spus pontiful.
 „A asculta şi a-ţi urma conştiinţa înseamnă să înţelegi diferenţa între bine şi rău”, a explicat Francisc, adăugând că „îndurarea lui Dumnezeu nu are limită” şi că îi include chiar şi pe atei şi agnostici.
 În ultima perioadă, Papa Francisc a făcut mai multe declaraţii la adresa ateilor, iarîn unul dintre discursurile sale recente a sugerat că şi ateii şi homosexualii ar putea fi primiţi în rai.Aceste afirmaţii au indignat oficialii de la Vatican, iar purtătorul de cuvânt Federico Lombardi a fost nevoit să precizeze ulterior că „nu pot fi salvaţi” cei care nu cred în Dumnezeu.”
***

De-abia iesit din ofenisva sa diplomatica contra atacurilor militare in Siria, Papa Fracisc se lanseaza, miercuri 11 septembrie, unui nou exercitiu inedit, marcat sub forma unei deschideri catre lume si societatea secularizata, si amintind, in fond, principiile credintei crestine. Intr-o lunga scrisoare aparuta in cotidianul italian de stanga, La RepubblicaPapa se adreseaza “necredinciosilor“, convins de necesitatea de “a merge o parte de cale impreuna” si de a urma “un dialog de pace si constructiv“, initiat dupa consiliul Vatican II.

De la “lumina” la “superstitie”

Aceasta scrisoare este un raspuns articolelor lui Eugenio Scalfari, personalitate intelectuala italiana, si unul din fondatorii jurnalului. In timpul verii, acest ateu convins l-a interpelat cu privire la credinta si la “inventia de Dumnezeu“, putin dupapublicarea enciclicei “Lumina credintei“, coredactata de Benedict al XVI-lea si Francisc.

Intre lungi cateheze de credinta crestina, amintirea punctelor de doctrina, si sfaturi adresate crestinilor in relatia lor cu necrestinii, Papa invita la dialog si puncteaza motivele unei forme de “necomunicabilitate” intre cultura crestina si cultura moderna.Credinta crestina, spune el, mult timp “simbol al luminii” a devenit “fata sumbra a superstitiei, care se opune luminii ratiunii“. A venit timpul unui dialog “fara prejudecati”, dupa cum estimeaza Papa. Fara sa evoce o noua evanghelizare sau prozelitism, el aminteste, in trecere, crestinilor, ca intalnirea cu necrestinii nu este “un acesoriu secundar” in viata lor, ci “o expresie indispensabila“.Papa evoca de asemeni, “lentoarea, indiferenta, erorile si pacatele care au fost facute si pot inca sa fie facute de cei care compun Biserica“.

O scrisoare “scandalos de fascinanta

Intr-un raspuns precizat remarcilor d-lui Scalfari asupra “adevarului revelat” al crestinilor, Papa a incercat sa explice, ca si in enciclica din iunie, ca, conform credintei crestine, “adevarul nu este absolut” ci trebuie inteles ca o “cale” si marturia acestei credinte necesita “smerenie si deschidere“.

La o intrebare a d-lui Scalfari ingrijorat sa afle daca “Dumnezeul crestin iarta, de asemenea, pacatele necrestinilor“, Papa dezvolta una din temele sale predilecte, afirmand ca “milostivirea lui Dumnezeu nu are limite” si ca important pentru necrestini este de “a-si asculta constiinta“. “Pacatul, chiar si pentru cei necredinciosi, este de a nu-si urma constiinta.

Intr-un fragment consacrat evreilor, Papa revela ca “in incercarile teribile indurate de-a lungul secolelor” ei, “au pastrat credinta in Dumnezeu, si pentru asa, noi nu putem sa le fim niciodata destul de recunoscatori, ca Biserica, dar, de asemeni, ca umanitate“.

D-l Scalfari, care recunoaste ca “apreciaza mult” noul Papa, a judecat aceasta scrisoare ca fiind semnata “cu apropiere frateasca“, “scandalos de fascinanta“. Ea este, dupa el, dovada “capacitatii si dorintei Papei de a depasi obstacolele dialogului cu toti, in cautarea pacii si dragostei“.

***

De ce nu este suficient ca omul sa se raporteze doar la constiinta sa

Papa Francisc a afirmat ca „Dumnezeu îi iartă pe cei care îşi urmează conştiinţa”,caci „a asculta şi a-ţi urma conştiinţa, înseamnă să înţelegi diferenţa între bine şi rău”. Si cum constiinta are fiecare om, fie el ateu, agnostic sau religios, este suficient, in opinia suveranului pontif, ca fiecare sa se raporteze la aceasta voce interioara a omului, pentru a fi in cele din urma mantuit sau nu, dupa cum a ales intre bine si rau, si contand pe milostivirea lui Dumnezeu in cele din urma.

Din invatatura noastra crestin ortodoxa cunoastem insa, ca in constiinta omului cazut, raul nu mai este privit ca rau, ci foarte adesea este socotit ca fiind bine.

In starea de pacatosenie, placerea devine criteriul binelui; cunoasterea binelui si a raului pe care au dobandit-o oamenii prin pacat nu mai este cu adevarat cunoasterea si discernamantul pe care le aveau atunci cand cunoasteauadevaratul Bine si respingeau raulci mai curand, dupa cum remarca Sfantul Grigorie de Nyssa, “inclinarea… spre ceva ce-ti sta la inima“ [Sf. Grigorie de Nyssa, Despre feciorie, VI, 2]. Omul poate astfel numi si cauta ca bun ceea ce este placut, pentru simplu motiv ca-i place, chiar daca, in mod obiectiv, acesta este pentru el daunator; si, tot asa, el poate sa fuga, ca de ceva rau, de ceea ce este, in chip obiectiv, bun, pentru ca ii produce, in planul sensibilitatii, neplacereBinele si raul sunt astfel definite in mod obiectiv, pornind de la dorintele sensibile si in functie de placerea urmarita, creandu-se o confuzie permanenta intre ceea ce omului ii apare, potrivit dorintei sale pervertite, a fi bine, si binele real si autentic. Astfel, Sfantul Grigorie Palama scrie: “Cel cucerit si purtat de poftele cele rele pofteste cea ce i se par lui bune, dar arata prin fapte ca nu cunoaste ceea ce este cu adevarat bun“[Sf. Grigore de Nyssa, Triade, II, 3, 73] (Din “Dragostea fata de aproapele“, Parintele Ioan de la Rarau, Ed. Panaghia, Pag. 373)

Parintele Iustin de la Oasa, in conferinta “Bucuria Vietii”ne spune ca trebuie sa avem o constiinta autentica, pentru a avea o raportare la voia lui Dumnezeu, care este Binele, ce vine din fiinta lui Dumnezeu, si nu dintr-un sistem de idei: 

Pentru a avea un sistem autentic de valori trebuie sa avem oconstiinta autentica. Prin constiinta facem deosebire intre bine si rau.Constiinta, stiti, ca este o realitate divino-umana. Spunea Parintele Arsenie Boca ca este glasul lui Dumnezeu in om. Ea este glasul lui Dumnezeu in om, nu [doar] glasul lui Dumnezeu. Deci ea are o parte umana si o parte divina. Si atunci, cu cat partea umana este mai curata, cu cat ea este mai inalta – partea umana a constiintei – cu atat se reflecta mai bine in ea voia lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu este Binele. Binele nu vine dintr-un sistem de idei, ci vine din fiinta lui Dumnezeu. Si atunci voia lui Dumnezeu ni se descopera noua prin constiinta, in fiecare concret al vietii noastre.Daca partea umana a constiintei este alterata, atunci putem percepe alterat voia lui Dumenzeu sau chiar, daca suntem in pacat, putem sa astupam cu totul glasul lui DumnezeuSi atuncea, acoperind glasul lui Dumnezeu, construim noi, in partea omeneasca care ne-a ramas, glasuri omenesti. Asa se face ca sunt oameni care nu-i mustra constiinta cand fac rau, pentru ca si-au resetat constiinta.Constiinta lor nu mai reflecta in ea voia lui Dumnezeu, ci o alta lege.Si d-asta, partea umana a constiintei suporta si ea modificari, adica o educatie, care se face in Biserica in primul rand. 

Daca orice om, fie el credincios sau nu, poate sa se raporteze la vocea launtrica care ii spune ceea ce este bine si ceea ce este rau, atunci binele nu mai este unul absolut, nemaifiind deci vorba de “Binele ce vine din fiinta lui Dumnezeu“, ci de un bine care exprima un sens pozitiv al unui sistem de referinta mai mult sau mai putin individual.Astfel ne putem gasi cu mai multe concepte filosofice de bine, sau cu o morala, care nu poate sa reflecte menirea crestinismului si nici caracterul de Persoana al lui Dumnezeu. Asa cum spunea PS Marc intr-o conferinta la Iasi:

“Creştinismul nu este o morală care să ajute la bunul mers al societăţii, ci noi suntem creştini pentru a deveni nişte dumnezei după har. Scopul nostru nu este moralitatea. Dacă creştinismul ar fi fost o morală, primul om care ar fi intrat în Împăraţia Cerurilor nu ar fi fost tâlharul pocăit de pe cruce.”

Din aceeasi conferinta vedem ca daca crestinismul ar fi doar un sistem de legi care sa intruchipeze o moralainsasi pacatul este distorsionat inteles:

Uneori nu prea stim ce inseamna pacatul. Influentati de o mentalitate mai mult psihologica decat duhovncieasca, consideram ca este, de fapt, de a nu fi conform cu imaginea pe care o avem despre noi insine sau cu legea Bisercii. Pacatul pentru a fi inteles trebuie raportat la Dumnezeu. Daca uitam ca Dumnezeu este Persoana, si pacatul este o relatie alterata cu Dumnezeu, nu cu o entitate oarecare sau o abstractie, atunci nu intelegem ce inseamna pacatul.[…]

E foarte diferit pacatul de culpabilitate – alt termen mai mult psihologic decat duhovnicesc. Culpabilitatea ne impiedica sa fim iertati, si sa cerem iertare. A fi vinovat, a se simti vinovat, inseamna a considera ca nu suntem conformi cu o lege exterioara. Nu este vorba de o relatie intre persoane, ci este vorba de a fi conform cu o idee, sau a nu fi conform cu o idee, o abstractie.

O persona atee sau agnostica in constiinta sa va alege acel bine care il exclude pe Dumnezeu. Afirmatia Papei Francisc: „păcatul, chiar şi pentru cineva care nu crede, înseamnă să acţionezi împotriva conştiinţei” revine la faptul ca pacatul, pentru un necredincios, este tocmai sa ajunga sa creada ca Dumnezeu exista. Un astfel de pacat este un nonsens si chiar mai mult decat atat, vadeste faptul ca astfel de afirmatii ajung sa fie indreptate chiar impotriva lui Dumnezeu.

Daca omul se poate mantui dupa constiinta lui, pentru ca a ales ceea ce a fost bine pentru el, atunci se goleste de sens rastignirea lui Hristos, iar jertfa Lui apare ca fiind degeaba. Astfel se poate ajunge si la o liturghie simbolica sau mai bine spus la o liturghie antihristica. Taina Pocaintei este si ea desfiintata, din moment ce doar ascultand de glasul propiei constiinte omul se poate corecta, nemaifiind nici nevoie, in acest caz, sa fie ascultare fata de duhovnic sau de frate.
Asadar “toate drumurile duc la Roma“: cuvantul Parintelui Arsenie Boca:  “in mintea stramba si lucrul drept se stramba” se verifica chiar si pentru suveranul pontif.
Sursa: blogul Roman Ortodox in Franta
Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: