RSS

Starețul Nicon de la Optina: “Dacă va începe prigoana – unde vom găsi întărire și mângâiere?”

02 Noi

prigoanaHristos să fie în mijlocul nostru, dragă mamă!

Pace și bucurie întru Domnul Iisus cu osârdie îți doresc și cer sfintele tale rugăciuni și binecuvântarea ta părintească. Despre mine ce să-ți scriu? Sunt viu și sănătos, nici-o nevoie deosebită nu am, primesc tot ce îmi trebuie, mă ostenesc puțin cu corespondența, sunt foarte ocupat cu diversele treburi ale mănăstării, sau, mai bine zis, cu treburile care privesc în general viața noastră de obște. Cânt la strană și, în sfârșit, slujesc, stând înaintea prestolului lui Dumnezeu în Sfântul Altar. În ceea ce privește viața mea lăuntrică, și din chilie, și din suflet, nu toți o cunosc. Chilia mea are în lungime 5 arșini și în lățime 3 arșini și 6 verșoci și o singură fereastră. Chilia mea îmi este mai dragă decât toate casele și camerele luxoase. În ceea ce privește condițiile vieții noastre de obște este lucru complicat și, în același timp, foarte simplu. Este complicat, căci este greu să aștern pe hârtie tot ce repezintă acum fosta mănăstire și toate cele prin care trecem și în tot ce întreprindem. Și este simplu, căci ,,de n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc”, după cuvântul psalmistului (Ps.126, 1).

Da, trebuie să luăm măsuri potrivite, chibzuite de o minte sănătoasă, nu potrivnice duhului creștinesc și vieții călugărești, și, luându-le, trebuie să așteptăm izbânda numai din mâinile Domnului.

Mândria omenească zice: noi facem, noi realizăm, și începem să construim turnul Babel.

Îi cerem Lui Dumnezeu socoteală pentru faptele Lui, vrem să fim conducătorii lumii, visăm la tronuri dincolo de nori – însă nimeni și nimic nu se supune lumii și neputința omenească se dovedește cât se poate de clar o experință amară. Urmărind experiența aceasta în istorie, și în anichitate, și în contemporaneitate, am ajuns la concluzia că nepătrunse sunt pentru noi căile Proniei lui Dumnezeu, că nu le putem înțelege și de aceea trebuie cu toată smerenia să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu. Aceasta este prima concluzie. Urmează a doua.

Nimeni și nimic nu-l poate vătăma pe om, dacă el însuși nu se vatămă pe sine și, dimpotivă, pe cel ce nu renunță la păcat, nicio mie de mijloace mântuitoare nu îl pot ajuta. Prin urmare, singurul rău este păcatul. Iuda a căzut, aflându-se alături de Măntuitorul, iar dreptul Lot s-a mântuit, trăind în Sodoma.

Aceste gânduri și altele asemenea lor îmi vin în minte când citesc Sfinții Părinți și uneori privesc cu mintea la cele din jur.

Ce va fi? Cum va fi? Când va fi? Dacă se va întâmpla ceva – încotro vom apuca? Dacă va începe prigoana – unde vom găsi întărire și mângâiere duhovnicească?

O, Doamne, Doamne! Și o nedumerire cumplită îți învăluie sufletul când vrei să prevezi totul cu mintea ta, să pătrunzi în taina viitorului, necunoscut nouă și tocmai de aceea înfricoșător. Mintea este neputincioasă. Planurile ei, mijloacele născocite de ea – sunt vise copilărești. Omul se trezește și totul dispare, lovit de crunta realitate. Și toate planurile se năruiesc. Unde este așadar,, nădejdea?! Nădejdea este în Dumnezeu. Domnul este nădejdea mea și scăparea mea! Dacă mă las pe mine și tot ce mă înconjoară în voia lui Dumnezeu, îmi găsesc pacea sufletului meu. Dacă mă las în voia lui Dumnezeu, Dumnezeu va face voia Lui cu mine. Iar ea este întotdeauna bună și desăvârșită. Dacă eu sunt al lui Dumnezeu, Domnul mă va ocroti și mă va mângâia. Dacă pentru folosul meu mi se trimite vreo ispită – binecuvântat fie Domnul Care îmi lucrează mântuirea mea. Chiar și în vâltoarea necazurilor Domnul îmi poate da mare și preaslăvită mângâiere… Așa gândesc eu, așa simt eu, aceasta urmăresc și așa cred. Auzind acestea, să nu crezi că am trecut prin multe necazuri și ispite. Nu, mie mi se pare că încă nu am văzut necazurile. Chiar dacă am avut niște încercări care, în aparență, la o privire de ansamblu, au fost oarecum triste, totuși ele nu nu mi-au pricinuit durei puternice, nu mi-au provocat necazuri, de aceea nu le pot numi suferințe. Dar nu închid ochii la ceea ce se întâmplă, nici la ceea ce va fi, ca să-mi pregătesc sufletul pentru ispite, ca să pot spune cu cuvintele psalmistului: ,,gata am fost și nu m-am tulburat.”.

Ți-am spus că am avut anchetă penală, au cercetat treburile din obștea noastră. Ancheta aceasta nu s-a încheiat încă, judecata încă nu a avut loc. Când va fi judecata și cum se va termina ea – numai Dumnezeu știe. Dar, fără îndoială, fără voia lui Dumnezeu nici mie particular, nici nouă în general nu ni se poate întâmpla nimic și de aceea stau liniștit. Iar, când în suflet sunt liniștit, ce aș putea să mai caut? Acum am venit de la priveghere și termin această scrisoare, pe care am început-o înainte de priveghere.

Din: Starețul Nicon de la Optina, Sfaturi în vremuri de prigoană, Editura Egumeniţa, 2009

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: