RSS

STAREȚUL DIONISIE IGNAT: “CONDUCĂTORII OMENIRII DE ASTĂZI SUNT HOTĂRÂȚI SĂ DISTRUGĂ OMUL”

08 Noi

Să avem nădejdea la Dumnezeu, dar timpurile sunt critice. Timpurile-s foarte critice. După cum spun Sfinţii Părinţi, Sfinţii Prooroci, noi am intrat în veacul al VIII-lea, şi ei aşa scriu că, intrând în al VIII-lea veac, multe necazuri o să vină peste omenire, mari schimbări o sa fie în lume. După scrierile Sfinţilor Părinţi, omenirea aş­teaptă două pericole înfricoşate: un război înfricoşat de mare şi împărăţia lui Antihrist. Acuma numai Dumne­zeu ştie care va apuca înainte, războiul acela care se aşteaptă sau împărăţia lui Antihrist. Nouă nu ne-a rămas altceva decât să ne pregătim. Să ne pregătim prin pocă­inţă, spre mărturisire curată, că nimenea nu se poate mântui decât numai prin pocăinţă, adică prin mărturisirea păcatelor înaintea părintelui duhovnic. O să fie un război înfricoşat, poate nu acum, dar în câţiva ani. Aşa va fi că nu vor mai cunoaşte că au fost oameni cei omorâţi. Suntem în vremurile de pe urmă. Sunt semne vădite. Conducătorii omenirii de astăzi sunt hotărâţi să distruga omul, atât duhovniceşte cât şi fireşte; adică nu se mai pune problema de a fi un bun creştin, asta e departe, dar nu mai poti fi om firesc. Vor să schimonosească firea omului. Conducătorii europeni se vede bine treaba că au luat locul lui Satan însuşi, că de acum ei, cu ideile lor, introduc răutatea în omenire. Dar pentru ce? Ca să distrugă cu desăvârşire tot ce-i duhovnicesc în om, dar nu numai atât, ci şi tot ce-i omenesc. Ăştia vor să facă lumea ca pe nişte dobitoace, să nu ştie că este Viaţa Veşnică. Chiar dacă zic că este Dumnezeu, ei spun că totul este aici, viaţa asta să fie bine. Uniunea Europeană este Casa Fărădelegilor, este distrugerea omului, nu numai a creştinului sau a monahului. Lăsăm asta la o parte [monahismul sau creştinismul], dar vedem că legile Uniunii Europene duc la distrugerea omului, fiindcă dau drepturi lui Satan. Ei legiferează că pacatul împotriva firii este ceva bun. Vezi, ăştia de la Comunitatea Europeană o ţin (consideră) pe România ca cea mai înapoiată. De ce? Pentru că crede în Biserică, fiindcă are mulţi preoţi şi monahi. Adică crede în Viaţa Veşnică şi nu crede în ideile lor. Vor să bage ideile lor şi Biserica le stă în cale. O să fie schimbări mari. Ce, crezi că Comuni­tatea Europeană este după Dumnezeu? O să-i schimbe pe toţi, o să le schimbe mintea. Această schimbare este spre dărâmare iar nu spre zidire. Pentru păcatele noastre, ale omenirii, pentru fărădelegile care se petrec, bag seama că s-a luat harul Sfântului Duh şi de la alimente, fructe şi legume. Le bagi în gura, dar nu vor să se pogoare în stomac, că nu au gust. Şi gustul alimentelor este un dar de la Dumne­zeu, dar acum toate sunt serbede. Să te scoli de la masă cu o mică poftă de mâncare, aşa povăţuiesc Sfinţii Părinţi, şi asta este folositor şi trupeşte şi sufleteşte. Mulţi nici nu ştiu, nici nu socotesc că Cunu­nia este o Taină a lui Dumnezeu şi că nu se poate des­face aşa cum vrea fiecare. Doar în caz de preacurvie a unuia din soţi Biserica blagosloveşte despărţirea; dar şi atunci, dacă există iertare între soţi, şi Dumnezeu iartă. Adică Dumnezeu se bucură mult mai mult de păstrarea cununiei decât de despărţire, chiar pentru motive bine­cuvântate, să zicem, de Biserică. Trebuie multă răbdare şi smerită cugetare şi sfătuire între soţi ca să poată trece uniţi peste ispitele vieţii în doi. Că nu e uşor. Este o cru­ce. Asta e o Cruce, şi cum poate fi crucea?! Nu uşoară. Preotul este apostolul Bisericii, apostolul nea­mului, apostolul naţiunii. Astăzi unii spun: „Ce? Haina mă mântuieşte?!” Sigur că haina te mântuieşte, fiindcă este blagoslovită. Haina preotească te fereşte de multe. Nu este nevoie să iscodim şi să ispitim lucruri­le peste fire, că atunci diavolul ne aduce la necredinţă.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: