RSS

Protocoalele secrete ale masoneriei

12 Noi

(I)


Dreptul, în viziunea francmasonilor, constă în forţă. Libertatea este o idee himerică. Liberalismul şi anarhia. Credinţa. Autonomia. Despotismul exercitat prin intermediul capitalului. Duşmanul intern. Mulţimea trebuie să fie păcălită. Anarhia şi efectele ei. Politica şi morala nu trebuie să aibă nimic comun.

Dreptul trebuie să fie al celui mai tare. Puterea ascunsă francmasonică trebuie să fie de neînvins.

Scopul francmasonic justifică întotdeauna mijloacele. Mulţimea este oarbă şi de aceea poate să fie atât de uşor manipulată de francmasoni. Alfabetul politic secret. Discordiile partidelor. Forma de guvern care conduce cel mai bine la scopul principal urmărit de francmasoni este autocraţia. Lichiorurile tari şi băuturile alcoolice în exces, care fac să slăbească conştiinţa creştinilor. Clasicismul. Desfrâul generalizat. Principiul şi regulile principale ale guvernului superstatal francmasonic. Teroarea necesară. Libertate, Egalitate, Fraternitate sau marea minciună. Principiul guvernului dinastic. Privilegiile aristocraţiei creştine trebuie să fie cât mai repede nimicite. Noua aristocraţie care trebuie să apară. Un calcul psihologic folosit de francmasoni. Abstracţia utopică a libertăţii. Amovibilitatea (revocarea) reprezentanţilor poporului.
Să lăsăm la o parte vorbele goale şi să cercetăm fiecare idee în sine, să luminăm situaţia prin comparaţii şi deducţii.
Eu vă voi arăta, deci, sistemul nostru, atât din punctul nostru de vedere, cât şi din acela al creştinilor.
Trebuie cunoscut că oamenii care au instincte şi porniri rele, sunt mult mai numeroşi decât cei care au porniri bune. De aceea, cele mai bune rezultate se ating guvernând pe oameni prin violenţă şi teroare, nu prin discuţii academice. Fiecare om este însetat de putere, fiecare ar voi să se facă dictator, dacă ar putea. În acelaşi timp, sunt foarte mulţi cei care ar fi oricând gata să jertfească bunurile celorlalţi, pentru a-şi atinge propriul lor bine.
Ce lucru a ţinut şi ţine în frâu fiarele sălbatice care se numesc oameni? Ce i-a călăuzit până acum? La început ei s-au supus puterii oarbe a pumnului, mai târziu legii, care nu este decât aceeaşi putere, dar mascată. De aceea ajungem la concluzia că dreptul e în forţă, dreptatea este de partea puterii.
Libertatea este o idee, un gând, un fapt. Trebuie ştiut cum să se fluture această idee, când este nevoie să fie atras poporul în cursa vicleană a unei idei, în jurul unui anumit partid, mai ales dacă acest partid are de gând să îl zdrobească pe cel aflat la putere. Problema aceasta devine uşoară dacă adversarul îşi găseşte puterea în ideea de libertate, în ceea ce se numeşte liberalism, şi mai ales dacă îşi jerfeşte ceva din putere pentru această idee. Iată în ce va constata atunci triumful teoriei instituite de noi: frânele slăbite ale puterii sunt luate în mână de către alţii, deoarece forţa oarbă a maselor nu poate rămâne nici o singură zi fără să fie strunită şi pentru că noua putere nu face decât să ia locul celei vechi, deja slăbite prin ideea de liberalism.
În zilele noastre, puterea aurului a înlocuit puterea guvernelor liberale. A fost o vreme când domnea credinţa. Ideea de libertate este acum irealizabilă, deoarece nimeni nu ştie să se folosească de ea într-o măsură dreaptă. Este suficient să fie lăsat poporul să guverneze câtva timp singur, pentru ca această autonomie să se transforme de îndată în destrăbălare. Iar în clipa aceea se nasc dezbinări care se transformă foarte repede în lupte sociale, în care Statele se mistuie şi unde mărimea lor se preface în cenuşă.
Fie că Statul se istoveşte de propriile lui frământări, fie că certurile sale lăuntrice îl aduc în stare de a fi la bunul plac al duşmanilor din afară, din acel moment el poate fi socotit ca pierdut şi fără de scăpare. El intră astfel în stăpânirea noastră. Puterea capitalului, care acum este în întregime în mâinile noastre, îi apare atunci acestui Stat ca o luntre de scăpare, de care este silit să se agaţe pentru a nu se îneca.
Pe aceia pe care sufletul lor simţitor i-ar face să considere netrebnice aceste gânduri, i-aş întreba: dacă un Stat are doi duşmani şi dacă îi este îngăduit să folosească împotriva unuia dintre ei, duşmanul din afară, toate mijloacele de luptă, ca de pildă: de a nu-i aduce la cunoştinţă planurile de atac şi de apărare, de a-l surprinde noaptea, sau cu puteri mai mari, fără ca toate acestea să fie privite ca imorale; de ce, aceleaşi măsuri întrebuinţate de noi împotriva unui duşman şi mai rău, care urmăresc să dărâme ordinea socială şi proprietatea, ar fi privite ca neîngăduite şi imorale?
O minte bine cumpănită poate oare nădăjdui să aibă şansa să cârmuiască cu folos popoarele prin îndemnuri cuminţi sau prin convingere atunci când calea e deschisă contrazicerii, fie chiar nesocotită şi fără însemnătate, dar totuşi ademenitoare pentru poporul care înţelege totul numai uşurel, la suprafaţă? Oamenii, fie că fac parte din pătura de jos, fie că nu, sunt cârmuiţi de micile lor patimi, de obiceiurile, de tradiţiile şi de teoriile lor sentimentale. Sunt robi inconştienţi ai împărţirii în partide care se împotrivesc înţelegerii celei mai cuminţi. Orice hotărâre a mulţimii atârnă de o majoritate întâmplătoare şi este mai mereu superficială. Fără a cunoaşte tainele politice, mulţimea ia hotărâri fără rost; şi atunci un fel de anarhie sapă pe dedesubt guvernul.
Politica nu are nici o legătură cu morala. Guvernul, care se lasă condus de morală, nu este politic şi, prin urmare, puterea lui este şubredă. Acela care vrea să domnească trebuie să se folosească de viclenie şi făţărnicie. Marile însuşiri ale poporului – sinceritatea şi cinstea – sunt defecte pentru politică, pentru că ele doboară regi şi tronuri mai uşor decât duşmanul cel mai puternic. Aceste însuşiri trebuie să le lăsăm regatelor creştine; noi nu trebuie în nici un caz să le luăm drept călăuză.
Scopul nostru este să avem în mână puterea. Cuvântul DREPT este o idee abstractă pe care nimic nu o îndreptăţeşte. Acest cuvânt nu înseamnă decât atât: „Dă-mi ceea ce vreau, pentru a putea dovedi că sunt mai tare decât tine”. Unde începe şi unde se sfârşeşte dreptul?
Într-un Stat unde puterea este rău organizată, unde legile de guvernare au devenit impersonale şi uşor de ocolit, în urma drepturilor nenumărate întemeiate de liberalism, eu socotesc că este un nou drept al meu să mă arunc, pe baza legii celui mai tare, asupra tuturor ordinelor şi asupra tuturor regulilor stabilite, şi să le răstorn; să pun mâna pe legi, să clădesc toate instituţiile şi să mă fac stăpânul celor care mi-au predat mie drepturile pe care le dăduse forţa lor şi de care s-au lepădat de bună voie, din liberalism.
Din pricina slăbiciunii de astăzi a tuturor puterilor, stăpânirea noastră va fi mai trainică decât oricare alta, pentru că ea nu va putea fi înfrântă. Pentru aceasta este însă necesar ca ea să se fi înrădăcinat atât de bine, încât nici un şiretlic să nu o mai poată dărâma.
Din răul trecător pe care suntem siliţi să-l facem acum, se va naşte ulterior binele unui guvern neclintit care va restabili mersul regulat al mecanismului existenţei naţionale, tulburat de liberalism. Rezultatul îndreptăţeşte mijloacele. Să ne orientăm cu luare aminte în planurile noastre, mai puţin asupra celor bune şi morale şi cel mai mult asupra celor trebuincioase şi folositoare.
Avem înaintea noastră un plan, în care este trasă în mod strategic linia de care nu ne putem îndepărta, fără a primejdui opera mai multor veacuri.
Pentru a găsi mijloacele care duc la acest scop, trebuie să ţinem seama de laşitatea, de nemernicia, nestatornicia mulţimii, de neputinţa ei de a înţelege şi cumpăni posibilităţile şi împrejurările propriei sale vieţi şi ale bunăstarii sale. Trebuie să înţelegem că puterea mulţimii este oarbă, nesăbuită, cel mai adesea ea nu gândeşte, ci se ia după orice zvon. Un orb nu poate călăuzi un alt orb fără ca să-l ducă la prăpastie. Tot astfel, membrii mulţimii, ieşiţi din popor – oricât le-ar fi mintea de genială -, nu pot pretinde să conducă poporul fără a-l pierde în întregime, din pricină că ei nu înţeleg nimic din politică.
Numai un individ pregătit încă din copilărie pentru autocraţie poate recunoaşte graiul politicii şi realitatea ei. Un popor lăsat pe seama lui proprie, adică pe seama celor ridicaţi din sânul său, se ruinează prin certurile partidelor aţâţate de setea de putere, şi prin dezordinile care se nasc de aici. Este oare cu putinţă ca poporul să judece liniştit, fără duşmănii lăuntrice şi să conducă afacerile ţării, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ei apăra împotriva duşmanilor din afară? Nu, e cu neputinţă! Un plan împărţit în atâtea capete câte are mulţimea îşi pierde unitatea, devine de neânţeles şi fără putinţă de a fi înfăptuit.

Numai un autocrat (un singur stăpân atotputernic) poate alcătui planuri mari şi limpezi, poate aşeza la locul său fiecare lucru, în mecanismul maşinii guvernamentale. Să recunoaştem, deci, că un guvern folositor ţării şi în stare să-şi atingă scopul propus, trebuie să fie condus de un singur individ responsabil. În anarhia absolută, civilizaţia nu poate exista. Ea nu este opera poporului ci a conducătorului ei, oricare ar fi el. Mulţimea este un barbar ce îşi arată barbaria la orice prilej. Îndată ce poporul apucă în mâini libertatea, ea se transformă foarte repede în anarhie, care e treapta cea mai deplină a barbariei.
Închipuiţi-vă dobitoacele acelea umane îmbibate de alcool, năucite de vin, cărora li se va da dreptul de a bea fără măsură, în acelaşi timp în care li se va da libertatea. Noi nu putem îngădui ca ai noştri să decadă până la o asemenea treaptă. Popoarele creştine sunt îndobitocite de băutură. Tinereţea le este irosită şi înjosită de studiile clasice complet inutile şi de desfrânarea precoce la care i-au impus agenţii noştri: profesorii, oamenii de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi însăşi negustorii noştri şi chiar femeile noastre din localurile de petrecere ale creştinilor. În rândul acestora din urmă eu număr şi pe aşa zisele „femei din lumea bună”, care la rândul lor imită de bună voie, ca nişte maimuţe, luxul şi desfrânarea celor dintâi.
Cuvântul nostru de ordine este: putere cu orice preţ şi făţărnicie. Singură puterea poate învinge în politică, mai ales când este ascunsă în talentele trebuincioase oamenilor de Stat. Violenţa trebuie să fie un principiu, viclenia şi făţărnicia o regulă pentru guvernele care nu vor să-şi predea coroana în mâinile agenţilor unei noi puteri. Acest rău este singurul mijloc de a ajunge la scopul pe care îl urmărim noi. De aceea, noi nu trebuie să ne oprim în faţa mituirii, înşelătoriei, trădării, ori de câte ori ele ne pot servi atingerii scopului nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a şovăi, mai ales dacă poţi obţine prin acest mijloc supunerea şi puterea.
Statul nostru, în această cucerire paşnică, are dreptul să înlocuiască grozăviile războiului prin condamnări la moarte mai puţin văzute şi mai folositoare, necesare adeseori pentru a întreţine teroarea aceasta care face popoarele să asculte orbeşte. O neînduplecare constantă, dar straşnică este cel mai mare susţinător al puterii unui Stat; prin urmare, nu este numai în folosul nostru, este chiar de datoria noastră să ne ţinem de acest program al violenţei şi făţărniciei. O asemenea doctrină bazată pe calcul este tot atât de folositoare ca şi mijloacele pe care le întrebuinţează. Nu numai prin aceste mijloace, dar şi prin această doctrină a neînduplecării, vom învinge şi vom robi Guvernului nostru Suprem toate celelalte guverne. Va fi îndeajuns să se ştie că suntem neînduplecaţi, pentru ca orice nesupunere să înceteze.
Noi, încă din vechime, am aruncat poporului cuvintele: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE, cuvinte repetate de atâtea ori de către papagalii inconştienţi care, atraşi din toate părţile de această momeală, nu s-au folosit de ea decât pentru a nimici prosperitatea lumii şi adevărata libertate individuală, altădată atât de bine asigurată prin constrângerea mulţimii. Oamenii care s-au crezut inteligenţi, n-au ştiut să descurce înţelesul ascuns al acestor cuvinte şi n-au văzut deloc că ele se contraziceau, ei nu au văzut că în realitate nu există egalitate în natură şi că nu poate să existe libertate, că natura însăşi a creat inegalitatea minţilor, a caracterelor şi a inteligenţelor, atât de mult supuse legilor ei. Aceşti oameni nu au înţeles că mulţimea este o putere oarbă şi că parveniţii pe care şi-i alege pentru a o guverna, nu sunt mai puţini orbi în politică decât ea însăşi. N-au înţeles că iniţiatul, cel introdus în tainele politicii, fie el chiar un prost, poate guverna, în vreme ce mulţimea neiniţiaţilor, fie chiar plini de geniu, nu înţeleg nimic din politică. Toate aceste gânduri nu le-au venit deloc în minte creştinilor. Totuşi, pe aceasta se întemeia principiul guvernământului drastic. Tatăl, Domnitorul, transmitea fiului său secretele politicii, necunoscute, în afară de membrii familiei domnitoare, pentru ca nimeni să nu le poată trăda. Mai târziu, obiceiul transmiterii adevăratelor principii ale politicii, s-a pierdut. Izbânda operei noastre s-a mărit mult prin aceasta.
Totuşi, în lumea întreagă, cuvintele LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE au adus în rândurile noastre, prin mijlocirea agenţilor noştri orbi, legiuni întregi de creştini care ne purtau cu însufleţire steagurile. Aceste cuvinte erau pentru ei nişte viermi care rodeau prosperitatea tuturora, distrugând peste tot pacea, solidaritatea, stăpânind pe dedesubt toate instituţiile Statului. Veţi vedea din cele ce urmează să vă comunicăm, că aceasta ne-a folosit cel mai mult nouă. Acest aspect ne-a dat, printre altele, putinţa de a obţine cheia cea mai importantă sau, mai bine zis, de a desfiinţa privilegiile pe care era întemeiată aristocraţia creştinilor şi singurul mijloc de apărare ce-l aveau împotriva noastră popoarele şi naţiunile. Pe ruinele jalnice ale aristocraţiei naturale şi ereditare noi ne-am ridicat aristocraţia noastră, a inteligenţei şi a banului. Am luat drept bază a acestei noi aristocraţii bogăţia, care depinde de noi, şi ştiinţa, care este îndrumată de maeştrii noştri.
Izbânda noastră a mai fost mult uşurată şi prin faptul că, în legăturile noastre cu oamenii de care aveam nevoie, am ştiut întotdeauna să atingem şi să influenţăm corzile cele mai sensibile ale sufletului oamenilor: meschinăria, lăcomia, neîndestularea, lipsurile materiale, fiecare dintre aceste slăbiciuni omeneşti, luate în parte, fiind în stare să înăbuşe gradat neatârnarea gândului, punând voinţa oamenilor în slujba celor care astfel le cumpără sufletul.

Ideea abstractă a libertăţii ne-a dat putinţa de a face mulţimea să înţeleagă că un guvern nu este altceva decât un locţiitor al proprietarului ţării, adică al poporului, şi că poate fi schimbat aşa cum se schimbă mănuşile învechite.

Amovibilitatea (faptul de a fi revocat) reprezentanţilor poporului îi pune totdeauna la dispoziţia noastră; ei depind de alegerea noastră.

 

(II)

 


Toate războaiele economice sunt de fapt temelia supremaţiei francmasonice. Administraţia vizibilă şi „Consilierii francmasonici secreţi care acţionează din umbră”. Succesul foarte mare al tuturor doctrinelor distrugătoare. Asimilarea anumitor principii francmasonice în politică. Rolul de manipulator eficient al maselo care revine presei. Preţul socotit al aurului şi valoarea victimelor omeneşti.Este în interesul nostru ca războaiele să nu urmărească, dacă se poate, câştiguri teritoriale. Războiul fiind astfel mutat pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre şi situaţia va pune pe cei doi vrăjmaşi la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri. Atunci drepturile noastre internaţionale vor covârşi drepturile naţionale, în adevăratul înţeles al cuvântului, şi ele vor guverna popoarele la fel cum reglementează dreptul civil al Statelor legăturile dintre supuşii lor. Administratorii, aleşi cu grijă din popor de către noi dintre creştinii inconştienţi cei mai slugarnici, nu vor fi niciodată oameni competenţi pentru administraţia ţării. În acest chip ei vor deveni nişte păpuşi trase de aţă de către inteligenţii şi genialii noştri sfetnici, de către specialiştii noştri, crescuţi şi pregătiţi încă din copilărie în vederea administrării afacerilor lumii întregi. Voi ştiţi că specialiştii noştri şi-au câştigat cunoştinţele necesare administrării şi punerii în practică a planurilor noastre politice, din experienţa istoriei, din studiul tuturor evenimentelor importante. Creştinii nu se orientează după practica observaţiilor imparţiale culese din istorie, ci după o rutină teoretică, incapabilă de a ajunge la vreun rezultat real. De aceea niciodată noi nu ne vom orienta după ei; să-i lăsăm să-şi mai petreacă încă ceva timp ca să se mai hrănească cu noi nădejdi şi noi petreceri, sau cu amintirea plăcerilor trecute. Să-i lăsăm să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiinţei, la teorii. Tocmai de aceea propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarbă în aceste legi. Clasa inteligentă a creştinilor va fi mândră de cunoştinţele sale şi, fără a le examina în mod logic, ea va pune în aplicare toate învăţăturile ştinţei născocite de către agenţii noştri pentru a le călăuzi minţile în direcţia care ne este trebuincioasă nouă. Să nu credeţi nici o clipă că aceste afirmaţii sunt fără o bază serioasă: gândiţi-vă la succesul pe care l-am ştiut făuri cu Darwinismul, Marxismul, Nietzscheismul. Însă numai nouă influenţa cu adevărat rea a acestor tendinţe trebuie să ne fie cunoscută. Trebuie permanent să ţinem cont de ideile, caracterele, tendinţele moderne ale popoarelor, pentru a nu face greşeli în politică şi în administrarea afacerilor. Sistemul nostru, ale cărui părţi pot fi alcătuite în mod deosebit după popoarele pe care le întâlnim în drumul nostru, nu poate reuşi dacă realizarea sa practică nu este bazată pe confruntarea rezultatelor trecutului cu prezentul.Statele de astăzi au o mare putere ce poate fi influenţată foarte mult: PRESA. Rolul presei este de a arăta nemulţumirile aşa-zise intolerabile, de a aduce la cunoştinţă plângerile poporului, de a crea nemulţumiţi şi de a le pune la dispoziţie un glas. Presa întruchipează în aparenţă libertatea cuvântului. Dar Statele nu au ştiut să folosească această putere şi acum ea a căzut aproape în întregime în mâinile noastre. Prin ea noi am obţinut o mare trecere, cu toate că am stat în umbră, mulţumită ei am strâns în mâinile noastre AURUL, în ciuda valurilor de sânge şi de lacrimi în mijlocul cărora am fost siliţi să ni-l agonisim. Dar toate acestea le-am răscumpărat, până la urmă, jertfind pe mulţi dintre ai noştri. Fiecare victimă din rândurile noastre, valorează cât mii de creştini înaintea lui Dumnezeu.

 

(III)

 


Şarpele francmasonic simbolic şi semnificaţia lui secretă. Nestabilitatea urmărită a balanţei constituţionale. Teroarea necesară care se inoculează în palate. Puterea francmasonică şi ambiţia. Maşinile ridicole de vorbit, parlamentare şi pamfletele. Abuzurile curente ale puterii. Sclavia economică.

„Adevărul poporului”. Acaparatorii şi aristocraţia.

Armata secretă a francmasonilor. Accelerarea prin toate mijloacele a degenerării creştinilor. Foamea generalizată şi dreptul de neclintit al capitalului. Venirea şi încoronarea „stăpânului planetar universal”. Scopul fundamental secret al programelor viitoarelor şcoli populare ale francmasonilor. Secretul ştiinţei ordinii sociale. Criza economică generală provocată de francmasonerie. Siguranţa celor care care sunt de ai „Noştri”. Despotismul prestabilit al francmasonilor şi domnia necesară a raţiunii. Pierderea unui călăuzitor. Francmasoneria şi cum a provocat chiar ea în realitate „Marea” Revoluţie Franceză. Regele despot este o prefigurare a „STĂPÂNULUI PLANETAR UNIVERSAL”. Cauzele de bază ale invulnerabilităţii francmasoneriei mondiale. Libertatea este o himeră.

Vă pot anunţa că suntem deja aproape de ţelul final. Încă puţin timp şi cercul se va închide. Când cercul va fi închis, toate Statele Europei vor fi cuprinse în el ca în nişte cătuşe puternice.

Balanţa constituţională va fi în curând răsturnată, deoarece noi am falsificat-o în aşa fel ca să se aplece când într-o parte, când într-alta, până ce, în sfârşit, se va prăbuşi. Creştinii credeau că au făurit-o destul de puternică şi aşteptau întotdeauna ca cele două talere să fie în echilibru. Acum persoanele domnitoare sunt puse la zidul infamiei de către reprezentanţii lor, care fac neghiobii şi se lasă târâţi de către puterea lor, fără control şi fără responsabilitate. Aceşti reprezentanţi îşi datorează puterea terorilor prin care sunt stăpânite Palatele. Persoanele domnitoare, nemaiavând deloc legătură cu poporul lor, nu se mai înţeleg cu el şi nu se pot apăra împotriva persoanelor lacome după putere. Puterea clarvăzătoare a persoanelor domnitoare şi puterea oarbă a poporului fiind acum despărţite de către noi, şi-a pierdut toată însemnătatea; separate, sunt în prezent tot atât de neputincioase precum orbul fără toiag.
Pentru a îndemna pe ambiţioşi să abuzeze de putere, noi am pus faţă în faţă toate forţele, dezvoltând şi amplificând toate înclinaţiile lor liberale către independenţă. În acest scop am încurajat orice acţiune rea, am înarmat toate partidele, am făcut din putere ţinta tuturor ambiţiilor. Am transformat în arene de luptă Statele unde se dezvoltă şi se manifestă astfel de tulburări. Încă puţină vreme şi dezordinea, împreună cu falimentul, vor apare peste tot.
Neobosiţii limbuţi au transformat şedinţele Parlamentelor şi adunărilor administrative în sterile lupte oratorice. Ziariştii îndrăzneţi, pamfletari fără ruşine, atacă zilnic personalul administrativ. Abuzurile puterii vor pregăti prăbuşirea în final a tuturor instituţiilor şi atunci totul va fi răsturnat sub loviturile mulţimii înnebunite.
Popoarele sunt înlănţuite prin munca grea, cu mai multă eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie. Drepturile pe care noi le-am înscris în constituţii sunt himerice închipuiri pentru mulţime deoarece ele sunt neadevărate. Toate aceste aşa-zise „drepturi ale poporului” nu pot exista decât în închipuire, fiindcă în realitate ele nu pot fi înfăptuite niciodată. Pentru muncitorul proletar, încovoiat şi epuizat de munca lui grea, zdrobit de o crudă soartă, ce preţ are dreptul dat vorbăreţilor de a flecări, dreptul dat ziariştilor de a scrie tot soiul de nerozii alături de lucruri serioase, din moment ce proletariatul nu trage alt folos din constituţie decât nenorocitele fărâmituri pe care i le aruncăm de la masa noastră îmbelşugată, în schimbul unui vot favorabil planurilor complicilor şi agenţilor noştri? Drepturile republicane sunt o amăgire pentru bietul om: nevoia unei munci aproape zilnice nu-i îngăduie să se folosească de ele; în schimb, aceste drepturi îi iau şi garanţia unui câştig statornic şi sigur, punându-l la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor.
Sub conducerea noastră, poporul a distrus aristocraţia (nobilimea), care-i era ocrotitoarea şi mama hrănitoare naturală, de a cărei înflorire depindea şi bunăstarea poporului. Acum când aristocraţia este distrusă, poporul a căzut sub stăpânirea hrăpăreţilor, a speculanţilor îmbogăţiţi, care îl apasă într-un chip nemilos.
Noi vom apărea mai târziu muncitorului ca nişte eliberatori de acest jug, când îi vom propune să intre în rândurile acestei armate de socialişti, de anarhişti de comunişti pe care, sub pretext de solidaritate, o susţinem totdeauna înfruntând printre ei membrii francmasoneriei noastre sociale. Aristocraţia, care se bucura de dreptul asupra muncii lucrătorilor, avea interes ca muncitorii să fie sătui, sănătoşi şi puternici. Interesul nostru este, dimpotrivă, ca toţi creştinii să degenereze cât mai repede. Puterea noastră izvorăşte din lipsuri, din foame cronică, din slăbiciunea muncitorului, deoarece toate acestea îl supun voinţei noastre şi îl fac să-şi piardă şi puterea şi hotărârea de a se împotrivi acestei voinţe. Foamea dă capitalului mai multe drepturi asupra muncitorului decât căpătase aristocraţia de la puterea regilor şi a legilor. Prin mizerie şi prin ura pe care o produce ea, noi îndrumăm mulţimile, ne folosim de mâinile lor pentru a zdrobi pe cei ce se împotrivesc planurilor noastre.
Atunci când va veni vremea ca regele nostru universal, al întregii planete, să fie încoronat, toate aceste mâini vor mătura din calea noastră tot ceea ce ar putea fi o piedică.
Creştinii aproape că au pierdut obişnuinţa de a gândi fără ajutorul sfaturilor noastre ştiinţifice. Iată de ce ei nu văd trebuinţa grabnică de a face ceea ce vom face noi atunci când ne va fi sosit domnia şi anume de a propăvădui în şcolile primare singura ştiinţă adevărată, care e cea dintâi dintre toate ştiinţele ordinii sociale, ale vieţii omeneşti şi ale existenţei sociale, ştiinţa care arată diviziunea muncii şi împărţirea oamenilor în clase şi condiţii deosebite.
Trebuie ca fiecare să ştie că niciodată nu poate exista egalitate în urma deosebitelor feluri de muncă la care sunt supuşi oamenii, că nu pot fi toţi deopotrivă răspunzători înaintea legii; că, de pildă, răspunderea nu e aceeaşi pentru acela care nu aduce atingere decât cinstei lui proprii. Adevărata ştiinţă a ordinii sociale, în taina căreia noi nu lăsăm să pătrundă creştinii, ar arăta tuturor că locul şi munca fiecăruia trebuie să fie diferită, pentru a nu fi un izvor de încurcături în urma lipsei de potrivire dintre educaţie şi muncă. Învăţând această ştiinţă (şi încă din şcolile primare) popoarele se vor supune de bună voie puterilor şi ordinii sociale stabilite de către ei în Stat. Dimpotrivă însă, în starea de azi a ştiinţei, aşa cum am făurit-o noi, poporul încrezându-se orbeşte în cuvântul tipărit nutreşte, în urma neadevărurilor pe care le crede şi cu care îi întreţinem prostia, o ură împotriva tuturor poziţiilor pe care le crede a fi deasupra lui, deoarece el nu înţelege importanţa fiecărei poziţii sociale.
Această duşmănie va creşte încă în urma crizei economice, care se va sfârşi prin încetarea operaţiunilor de bursă şi a mersului industriei.
Când vom da naştere (cu ajutorul tuturor mijloacelor ascunse de care dispunem, prin aurul care se află în întregime în mâinile noastre) unei crize economice generale, atunci vom arunca în stradă mulţimi întregi de muncitori în aceeaşi zi, în toate ţările Europei.
Aceste mulţimi nemulţumite vor vărsa cu sete sângele acelora pe care, în simplitatea neştiinţei lor, îi pizmuiesc încă din copilărie şi ale căror bunuri le vor putea atunci jefui.
Ele însă nu se vor atinge de ai noştri, deoarece momentul atacului ne va fi cunoscut dinainte şi vom lua toate măsurile pentru a ne pune la adăpost.
Am spus că progresul îi va supune pe toţi creştinii domniei raţiunii. Astfel va fi manifestat despotismul nostru; el va şti să liniştească toate frământările prin măsuri straşnice şi exemplare; el va şti să gonească liberalismul din toate instituţiile.
Când poporul vede că i s-au făcut, în numele libertăţii, atâtea concesiuni şi avantaje, îşi închipuie prosteşte că el este stăpânul şi se aruncă avid asupra puterii dar, bineânţeles, se izbeşte de o mulţime de piedici. Atunci el nu se gândeşte să se întoarcă de unde a plecat, ci începe să-şi caute un nou conducător şi, astfel, fără să-şi dea seama, el îşi depune toate puterile la picioarele noastre. Amintiţi-vă de Revoluţia Franceză, căreia noi i-am dat numele de „Mare”; tainele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute deoarece ea a fost în întregime opera noastră.
De atunci noi ducem poporul de la o dezamăgire la alta, cu scopul ca să se lipsească chiar şi de ceea ce este bun, în folosul viitorului Rege-despot, pe care în viitor îl pregătim lumii.
Astăzi suntem atotputernici ca putere internaţională, căci dacă suntem atacaţi într-un Stat, suntem apăraţi de celelalte. Laşitatea nesfârşită a popoarelor creştine care se târăsc înaintea puterii, care sunt nemiloase faţă de mici slăbiciuni şi greşeli, dar complet iertătoare faţă de nelegiuirile cele mari, care nu vor să recunoască contradicţia dintre ideea libertăţii, care sunt răbdătoare până la jertfă în faţa puterii brutale a unui despot îndrăzneţ – iată ce ne înlesneşte din plin neatârnarea noastră. Aceste popoare creştine suferă şi rabdă de la prim-miniştrii lor nedreptăţi evidente pentru care ar fi tăiat capul la douăzeci de regi.
Cum se poate explica pentru noi un asemenea fenomen ce pune în evidenţă o asemenea inconsecvenţă a maselor populare în faţa unor stări de lucruri care par a fi de aceeaşi natură? Fenomenul acesta se explică prin faptul că aceşti dictatori – primii miniştri – fac ca să se spună la urechea poporului, prin agenţii lor, că, dacă ei pricinuiesc neajunsuri mari Statelor, toate acestea le fac numai pentru scopul final de a asigura ulterior fericirea popoarelor, înfrăţirea lor internaţională, solidaritatea, drepturile egale pentru toţi. Bineînţeles, niciodată nu li se spune că această înfrăţire nu trebuie să se facă decât sub ghidarea şi stăpânirea noastră.
Şi iată cum poporul osândeşte pe cei drepţi şi-i iartă pe cei foarte vinovaţi, încrezându-se din ce în ce mai mult că doar el singur poate face tot ceea ce îi place. În asemenea împrejurări, până la urmă, poporul nimiceşte orice orânduire liniştită şi dă naştere la nedreptate şi neorânduire la fiecare pas.
Cuvântul LIBERTATE împinge repede la luptă societăţile omeneşti împotriva oricărei puteri, fie ea chiar a lui Dumnezeu şi a firii. Iată pentru ce, după ridicarea noastră la domnie, va trebui să fie scos acest cuvânt din vocabularul omenesc ca fiind principiul brutalităţii, care schimbă mulţimile în fiare sălbatice. Este adevărat că aceste fiare adorm totdeauna după ce s-au adăpat cu sânge şi că atunci e uşor să le prinzi în lanţuri. Dar dacă nu li se dă sânge, atunci ele nu dorm, ci luptă.

 

(IV)

 


Diferitele stadii necesare ale unei Republici. Francmasoneria exterioară şi secretele sale. Libertatea şi credinţa. Concurenţa internaţională a comerţului şi industriei în viziunea francmasoneriei. Rolul esenţial al speculaţiei. Cultul aurului ca valoare fundamentală la francmasoni.

Fiecare Republică trece prin diferitele trepte de dezvoltare, prin diferite stadii.

Primul stadiu cuprinde cele dintâi zile de nebunie ale unui orb care se aruncă în dreapta şi în stânga. Al doilea este cel al demagogiei din care se naşte anarhia; apoi vine în mod inevitabil despotismul; nu un despotism legal şi pe faţă şi, prin urmare, răspunzător, ci un despotism nevăzut şi necunoscut, dar totuşi eficient şi foarte simţit; despotismul desfăşurat de către o organizaţie secretă care acţionează cu scrupule cât mai puţine şi care operează sub scutul cât mai multor agenţi, a căror înlăturare la momentul necesar nu numai că nu-i face nici un rău (acestei organizaţii), ci chiar o ajută, scutind-o să-şi cheltuiască mijloacele sale cu răsplătirea unor servicii prea îndelungate.
Cine ar putea răsturna o putere nevăzută? Căci puterea noastră este una de felul acesta. Francmasoneria exterioară, de la suprafaţă, nu serveşte decât pentru acoperirea planurilor noastre; planul final al acţiunii acestei puteri, ba chiar şi locul organizaţiilor sale, SUPREM CONDUCĂTOARE, vor rămâne totdeauna necunoscute poporului.
Libertatea în sine ar putea fi complet nevătămătoare şi ar putea exista într-un Stat fără a aduce vreun rău bunăstării popoarelor, dacă ea s-ar sprijini pe legile credinţei în DUMNEZEU şi ale frăţiei omeneşti, străină de acea egalitate care este dezminţită chiar de legile firii, care a statornicit înfrânarea şi supunerea. Având o asemenea credinţă, poporul s-ar lăsa guvernat de către autoritatea parohiilor şi ar merge înainte, umil şi paşnic, sub conducerea păstorului său sufletesc, împăcat cu împărţirea făcută de Dumnezeu a bunurilor acestei lumi. Iată de ce trebuie să dărâmăm complet credinţa în cele divine şi trebuie să smulgem din mintea creştinilor însuşi gândul Dumnezeirii şi al Sufletului, pentru a le înlocui cu meschine calcule şi lipsuri materiale.

Pentru ca cele mai alese şi elevate suflete ale creştinilor să nu aibă aproape de loc timp să cugete şi să observe, trebuie să-i abatem pe creştini de la aceste preocupări, împingându-i numai către grijile industriei şi ale comerţului. În acest chip toate naţiunile îşi vor urmări doar câştigurile lor şi, luptând fiecare cu îndârjire pentru propriile foloase, nu vor băga de seamă care este duşmanul lor comun. Însă, pentru ca libertatea să poată astfel dezbina şi nimici în întregime societatea creştinilor, trebuie să facem din speculaţie baza industriei. Procedând astfel, nici una dintre bogăţiile pe care industria le va scoate din pământ nu va rămâne în mâna industriaşilor, ci toate se vor spulbera în speculaţii, adică, în final, vor cădea în pungile noastre.Lupta tenace şi înfierbântată pentru expansiune şi loviturile vieţii economice a creat şi va crea societăţi dezamăgite, reci şi fără suflet. Aceste societăţi vor avea o spontană groază de politica morală şi superioară şi de religie. Singura lor călăuză va fi calculul meschin, adică aurul pentru care vor avea un adevărat cult din pricina bunurilor materiale pe care le poate procura. Atunci clasele de jos ale popoarelor ne vor urma în lupta noastră împotriva clasei inteligente a creştinilor de la putere, care sunt potrivnicii noştri, şi ei vor face aceasta nu de dragul binelui şi nici pentru a pune mâna pe bogăţii, ci numai din ura ce o poartă celor supuşi.

 

/necenzurat.ro/

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: