RSS

Cei ce Îl tăgăduiesc pe Hristos și leapădă dumnezeiescul Botez(ortodox) vor fi pedepsiți mai rău decât necredincioșii

06 Ian

Dar că acesta va avea o veșnică osândă mai cumplită decât împărații tirani prigonitori de odinioară, este necesar să dăm încredințare din mărturia Scripturii care arată cum cei care provin din părinți credincioși, dacă se întorc la necredință vor fi osândiți mai rău decât dacă ar fi fost de la început necredincioși. „Cel ce se leapădă de Mine”, zice Domnul, „înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și eu înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri”.

 Că cei ce Îl tăgăduiesc pe Hristos și leapădă dumnezeiescul Botez vor fi pedepsiți mai rău decât necredincioșii și că nu trebuie să credem în vise

1. După acestea Iulian călcătorul de lege și vrăjmașul lui Dumnezeu și al credinței, încingându-și împărăția, mai întâi Îl tăgăduiește pe Dumnezeu. Căci era creștin din părinți și citea dumnezeieștile Scripturi în popor. Apoi, încrezându-se în demonii care l-au rătăcit pe el, a pornit o prigoană împotriva creștinilor, niciodată mai cumplită, și a început să reînnoiască nebunia cea idolească desființată de dreptcredinciosul Împărat Constantin cel Mare, ridicând nelegiuitul călcâiul împotriva lui Hristos și batjocorind iconomia mântuirii întregii lumi, ridiculizând dumnezeieștile Scripturi. Dar dreptatea venind îndată, deși de obicei amâna să vină, pentru ca, din bunătate, să nu răsplătească imediat, ci după mulți ani, și l-a scos afară și din viață, și din împărăție.

2. Căci în al doilea an al stăpânirii lui într-armându-se împotriva perșilor, ajunge până în Antiohia cea mare. Și jertfind lui Appolo din Dafni, cerea să primească un oracol cu privire la ceea ce-i stătea înainte. Așadar, când a intrat în Marea Biserică a creștinilor, i s-a pus opreliște înaintea Sfintei Mese, iar el l-a lovit cu o palmă tare peste ochi pe arhiereul de acolo care voia să-l împiedice: „Nu știai, o, neisprăvitule că nu Fiul tâmplarului și al Mariei, ci eu stăpânesc lumea?” Apoi privind la sfântul disc și la Potir, pe care Constantin l-a făcut din aur curat, „Ia, uite, zice, cu uimire și bătând din palme, „în ce vase este slujit Fiul tâmplarului, ceea ce mai degrabă mie mi se cuvine, slujitorul marilor zei”. Și îndată a poruncit să-l ia pe acesta la masa lui.

3. În acel timp erau acolo doi învățători și unul era de religie creștin, iar celălalt elin, zice elinul către creștin în batjocură și cu mare libertate, „Unde este, o, prietene, Dumnezeul tău și Iisus Hristos al galileenilor, Fiul tâmplarului? Cum, dacă ar avea vreo putere, nu ar răsplăti acestui vrăjmaș al Lui, împăratul? Iar creștinul, percepând profetic viitorul, a prevestit „Dumnezeul meu, tovarășe, cum spuneai, Fiul tâmplarului, tâmplărește acum o ladă, ca să pună în ea, nu peste multă vreme, un asemenea împărat prea fărădelege care a îndrăznit atâtea”. Nu au trecut multe zile de când Iulian, mort după tăierea din Persia, s-a întors iarăși prin Antiohia, purtat fiind într-o ladă, cum era obiceiul să fie duși împărații romanilor în Constantinopol. Atunci, apucând mai înainte cu îndrăznire, a zis creștinul către învățătorul păgân: „Nu ți-am spus că o ladă tâmplărește Dumnezeul nostru? Vezi-mi mie dovedirile faptelor cum nu a întârziat El să răsplătească, după cum se cuvenea, și să-l omoare pe acest nelegiuit și să-l pună într-o ladă fără rost pe cel care cu adevărat este nevrednic și de îngropăciune”.

4. Căci și acesta este cu totul adevărat că nu a primit pământul în mormânt pe ticălosul acela trup al hulitorului, ci l-a aruncat afară arzând pentru multe zile, ca să se arate prin cele văzute ce a pătimit în cele nevăzute nenorocitul suflet al acestuia.

5. Dar că acesta va avea o veșnică osândă mai cumplită decât împărații tirani prigonitori de odinioară, este necesar să dăm încredințare din mărturia Scripturii care arată cum cei care provin din părinți credincioși, dacă se întorc la necredință vor fi osândiți mai rău decât dacă ar fi fost de la început necredincioși. „Cel ce se leapădă de Mine”, zice Domnul, „înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și eu înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri”.

6. Plimbându-se odată avva Macarie în pustie a găsit aruncat la pământ craniul unui mort și, clintindu-l din loc cu toiagul lui de palmier, a zis: „Tu cine ești? În numele Domnului, răspunde-mi!” Și i-a răspuns lui craniul, zicând: „Eu eram preot al păgânilor care locuiau în locul acesta, iar tu ești avva Macarie, purtătorul de Duh și în ceasul în care, milostivindu-te, te rogi pentru cei în osândă, se mângâie puțin”. Îi zice lui bătrânul, „Care este mângâierea?” A răspuns craniul: „Cât este cerul departe de pământ atât de mare este focul dedesubtul nostru. Așadar, în timp ce noi stăm în mijlocul focului, nu este cu putință să privești chip de om, ci ceafa fiecăruia este lipită de ceafa celuilalt. Așadar, când tu te rogi pentru noi, omule al lui Dumnezeu, unul poate vedea în parte fața celuilalt. Aceasta este mângâierea”. Aceasta auzind-o bătrânul a plâns și a zis: „Vai de ziua în care s-a născut omul, adică păcătosul”. Apoi zice iarăși către craniu: „Este vreun chin mai rău?” A răspuns craniul: „Da, este, dedesuptul nostru”. Și bătrânul: „Și cine sunt în ea”. Zice craniul: „Noi ca unii care nu am cunoscut pe Dumnezeu, ci am urmat părinteștii înșelări, măcar puțin, suntem miluiți. Dar cei ce L-au văzut pe El și nu au crezut în El sau, crezând din părinți și fiind botezați cu botezul Lui și după aceea lepădându-se, se osândesc fără milă”. Atunci bătrânul luând craniul l-a îngropat în pământ și, plângând, s-a dus în drumul lui.

7. Vezi cât de cumplit se osândesc cei ce leapădă pe Hristos? Iar apostatul nu numai că L-a lepădat, ci războia și pe cel ce venea la El, ca pe un dușman neîmpăcat pedepsind fără milă și tăind pe cei ce credeau în El. De aceea și El, osândind, va fi fără milă de-a pururea. Și împărații prigonitori de odinioară ai dreptei credințe, Irod, ucigătorul de prunci și cel ce a sfârșit cu amară moarte viața Înainte Mergătorului, cel de care lumea nu era vrednică, fiind mâncați de viermi și loviți de îngeri, precum și Nero și cei de după el și, împreună cu aceia, amarnicii și neîmblânziții tirani (Deciu, Diocletian și Maximian, Maxențiu, Maximin și Liciniu) atât de răi fiind, rău au pierit, căzând în osândele de acolo. Acest nelegiuit nefiind înțelepțit de relele acelora, nu știu cu ce pedeapsă va fi chinuit pentru veșnicie.

(TeognostTezaurul, în curs de editare la Editura Doxologia)

/doxologia.ro/

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: