RSS

Despre vedenia stareţului Antonie

07 Ian

Iar undeva, pe la începutul anilor şaptezeci, în timpul slujirii Dumnezeieştii Liturghii, eu m-am învrednicit de prima vedenie.

Şi iată cum s-a întâmplat. În acele vremuri, a început şi pasiunea oamenilor, pe capete, pentru Occident, iar în raport cu aceasta, au început să se şteargă şi trăsăturile caracteristice slavilor – simplitatea, primirea de străini, neagonisirea. Şi, în capul unghiului noii viziuni asupra lumii, este aşezată chiar agonisirea de averi, căci acuma banii şi lucrurile materiale, sânt ridicate mai presus de moraliate şi spiritualitate. Dar cel mai groaznic lucru care s-a-ntâmplat acum, este faptul, că, modul de viaţă al oamenilor ce se numesc pe sine creştini pravoslavnici, care în cele mai multe cazuri, respectă cu stricteţe ritul bisericesc, devine la fel cu cel al păgânilor dimprejurul lor! Aceeaşi lipsă de modestie în modul de trai, aceeaşi tendinţă către carierism, către o înaltă stare socială. Acuma, pe copiii proveniţi din familiile credincioşilor, nu-i mai mustra cugetul pentru intrarea în rândurile pionerilor, în comsomol sau în partid. Căci îndreptăţirea, era foarte la îndemână: “Dar cum fără aceasta, noi doar nu trăim în pustie, ci între oameni. Da, ştim că-i păcat, dar dacă începi să te adânceşti, atunci – totul este păcat, ne vom pocăi noi”. Iar mie, o asemenea atitudine uşuratică, îmi inspira o mare teamă, pentru însăşi posibilitatea mântuirii. Şi eu, iarăşi reciteam Evanghelia, despre vremile cele de pe urmă, dar mai ales Apocalipsa, căci nu mă puteam linişti în privinţa pustiei, în care trebuie să fugă oamenii cei de la urmă.
Şi iată că eu văd, un foarte mare număr de oameni care călătoresc. Iar o parte din ei, se pare că nici nu călătoresc, ci unii – benchetuiesc, alţii – curvesc, ceilalţi – urzesc rele împotriva aproapelui, dar oricum, pe ei toţi îi mână înainte, ca un râu care curge. Şi aici toţi sânt diferiţi, sânt şi mireni, şi duhovnici, şi militari, şi politicieni, toţi, absolut toţi. Cea mai mare parte dintre oameni se avântă înainte, dar unii merg liniştiţi. Iar înaintea lor, se deschide o groaznică prăpastie, o prăpastie care duce la iad. Şi se părea, că ei toţi trebuie să cadă în prăpastie, însă nu toţi cădeau. Dar cea mai mare parte din ei, într-adevăr, zburau în jos şi eu vedeam cum pe ei îi trage acolo, pe care maşinile, pe care petrecerile, pe care banii, pe care veşmintele şi podoabele cele scumpe. Iar unii trec liniştiţi peste această prăpastie, am putea spune, că chiar pe deasupra ei. Sânt şi câte unii, care nu cad, ci numai se afundă în prăpastie, – iar nişte bărbaţi cu totul luminoşi, îi ajută să iasă înapoi la lumină, îi susţin. Şi se prăbuşesc acolo, nu numai bogătanii, ci şi oameni care sânt cu desăvârşire lipsiţi de mari mijloace materiale. Dar toţi ei au un singur idol – pofta lumii.
Era groaznic acolo. Căci din prăpastia aceea, de la cei căzuţi acolo, răzbăteau, nu geamăte, ci urlete şi putoare.
Şi acesta nu era un miros pur şi simplu, nu. Ci, aşa cum nu poţi descrie buna mireasmă, tot aşa nu se poate descrie nici acea putoare. Dar nu buna mireasmă a florilor sau a ierburilor, ci buna mireasmă a harului, al aceluia, pe care îl dăruieşte Dumnezeu prin sfintele moaşte, prin icoanele făcătoare de minuni sau altcumva. Iar putoarea iadului – nu este un simplu miros urât, cum ar fi mirosul pucioasei, acesta este un sentiment de groază şi ireversibilitate, într-un cuvânt – iadul.
Iată şi pustia. Iar acolo, ucigătorul de oameni, diavolul, se străduia să-i ispitească şi pe pustnici, trezind în ei patima iubirii de arginţi, a curviei şi a mâhniciunii. Şi mulţi, foarte mulţi cădeau. Dar în acelaşi timp, oare câţi împăraţi, boieri şi mai mari ai lumii acesteia nu s-au mântuit, şi nu numai că s-au mântuit, dar au fost şi proslăviţi de Biserică, şi rânduiţi în ceata Sfinţilor? Şi ei le aveau pe toate, dar inima lor nu aparţinea acestei lumi pieritoare, ci lumii celei veşnice.
Iar în vremea noastră, de aceea şi este groaznic, fiindcă ispitele îl pândesc pe om la tot pasul şi peste tot locul, şi de cele mai multe ori, ele sânt de aşa natură, că este foarte greu să le desluşeşti. Iată, câţi oameni vin la mine şi pe toţi, se pare, îi frământă o singură întrebare – cum să se mântuiască şi cum să procedeze într-o situaţie sau alta. Dar este oare posibil, ca pentru fiecare faptă şi nu numai pe parcursul unei zile, ci chiar şi pe parcursul unei luni, să ei blagoslovenie?! Înseamnă, că ar trebui să-ţi închipui căile ispitei, principalele ei direcţii. Iar ele sânt aceleaşi, neschimbate, de la facerea lumii, căci diavolul nu este creator. Altceva este faptul, că pe parcursul a multor mii de ani, el a căpătat o bogată experienţă şi acum, propunerile pe care el le face omenirii, ca să pogoare în iad, la dânsul, sânt mult mai perfecţionate şi subtile. Căci după conţinut, toată lumea modernă – este întreaga sa ofertă. De ce ofertă, pentru că el nu poate să oblige, nu este în puterea lui, dar să împacheteze păcatul într-un înveliş cât mai ademenitor pentru om, o, aceasta, da, aceasta el poate, poftiţi. Căci, aici, slugile întunericului mereu sânt gata, cu al lor: “Ce poftiţi?”
O altă particularitate a zilelor noastre – este grabnica venire a antihristului. Iar mulţi dintre oamenii cei duhovniceşti, spun, că el s-a născut deja. Însă despre acest lucru, este foarte greu să te pronunţi, deoarece vrăjmaşul este viclean. El este viclean până şi cu acei care-i slujesc lui. Mulţi dintre aceştia s-au numit pe sine antihrişti şi, ei, chiar erau antihrişti, după esenţa faptelor şi a viziunii lor asupra lumii, dar nu erau acela, despre care ne vorbeşte Biserica. Poate că el s-a şi născut deja, poate că încă nu. Însă problema nu este aceasta. Atunci când pe Sfântul Ignatie (Briancianinov) îl întrebau despre venirea antihristului, el răspundea, că nu există o dată precisă, căci venirea antihristului, singuri oamenii, cu răutatea lor o vor determina. Şi iată că acum, este vremea definitivei pregătiri a venirii lui. Aici intră şi “îndobitocirea” omenirii, şi concentrarea întregii puteri a lumii, în mâinile sale, căci el nu va fi cârmuitor numai al unei singure ţări, ci al întregii lumi. Dar şi aceasta este puţin, încă nu este îndeajuns pentru a îngenunchea întreaga lume, este necesară alcătuirea unui asemenea sistem de viaţă, încălcarea căruia, cât de mică, ar avea pentru bietul om nişte urămri catastrofale – foame, frig, ruină. Şi acest sistem, se zideşte. Dra cum se vor întâmpla toate, eu am văzut mai târziu, peste câţiva ani.

Despre a doua vedenie a stareţului Antonie
Poveţele satreţului Antonie

În acei ani de părută bunăstare sovietică, era foarte greu de înţeles toate acestea şi nici măcar nu gândeam eu atunci, că voi trăi până în anii împlinirii a multe din ceea ce văzusem.
Aşadar, după cum am mai spus deja, cea de-a doua vedenie, nu a fost o continuare a primei, nu. Căci şi ca timp a fost mult mai târziu, dar şi după conţinut a fost diferită. Prima vedenie, a fost mai mult ca un soi de îndrumare sau ca o învăţătură de minte, chiar. Căci eu am cerut un răspuns şi l-am primit. Iar a doua vedenie, se poate spune că a fost de un cu totul alt gen, de o altă calitate. Eu, personal, nu am cerut nimic de la Dumnezeu, însă mi-a fost dat de sus să văd, ceea, ce mă întrebau oamenii care veneau la mine. Şi dacă prima vedenie, putea fi reprodusă cu o mai mare sau mai mică precizie, apoi, cea de a doua vedenie – în principiu, era imposibil de reprodus. Iar eu, părinte, Alexandr, la drept vorbind, acuma pentru prima dată voi încerca să ţi-o expun, dumitale, măcar cu o oarecare coerenţă şi să o sistematizez într-un limbaj ştiinţific lumesc. Şi anume, să o expun într-o anumită ordine, dar în niciun caz, aşa, cum mi-a fost dat mie să văd. Căci, mie, mi-a fost dat să văd într-un fel, pentru vecinicul folos, iar pentru tine şi pentru enoriaşii tăi, mi se pare, că ar trebui să o relatez într-o altă ordine. Iar până la aceasta, tot ce mi-a fost dat mie să văd, eu am folosit numai pentru a răspunde la întrebările nedumerite ale credincioşilor.
A-şi mai spune câteva cuvinte, însă nu din acea vedenie, ci despre zidirea lumii, ca mai bine să înţelegi cele ce vor urma. Domnul, a zidit toate cele vii, într-o unică şi foarte rigidă structură. Întreg universul, este legat într-un mod absolut de fiecare acţiune al uneia din cele mai mici particule ale sale, iar, pentru fiinţa raţională, care este – omul, chiar şi de acţiunea ce nu are legătură cu lumea văzută, – gândurile. Căci acţiunile făpturilor necuvântătoare, nu pot să aducă unuversului vre-o oarecare daună, deoarece, ele sânt îngrădite ca şi cu nişte frâne interioare, adică, cu instinctele şi cu celelalte împreună proprietăţi, precum şi de proprietăţile autoregulatorii ale naturii însăşi. Dar, cu totul altceva este – omul. El este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Şi orice n-am zice, orice n-am pretinde noi, despre ce este chipul, şi ce – asemănarea, despre ce se şterge şi ce – nu se şterge, ce are omul din naştere şi ce trebuie el să agonisească pe parcursul vieţii sale, în cazul de faţă, nu are absolut nicio importanţă, ci altceva este important – faptele, acţiunile sale, atât în lumea văzută, materială, cât şi cu privire la însuşirile cele nevăzute, ce se reflectă asupra mediului înconjurător, asupra mediului său de viaţă, asupra întregului univers. Nu Dumnezeu a şters de pe faţa pământului Sodoma şi Gomora, ci singuri oamenii, depărtaţi de pronia Creatorului. Iar aceasta eu spun, în sensul, că toate nenorocirile, ce trebuie să se întâmple cu omenirea şi cu natura, nu este o urmare a mâniei lui Dumnezeu, căci noi îL mărturisim pre Dumnezeu ca fiind Atotbun şi Atotmilostiv, şi aşa cum mărturisim – drept şi adevărat este. Ci toate acestea, sânt urmările acţiunilor atotdistrugătoare ale omenirii însăşi, care nici măcar nu este dusă de căpăstrul vrăjmaşului, aici, nu este vorba de căpăstru şi nici nu poate fi. Căpăstru – înseamnă constrângere, siluire, dar numai a aceluia, care singur s-a lăsat cumpărat de vicleşugurile diavolului. Iar acum, voi vorbi şi despre vedenia propriu zisă, despre ceea, ce ne aşteaptă pe noi toţi şi, din păcate, nu într-un viitor atât de îndepărtat, căci unele se petrec chiar în zilele noastre. Aşadar, iată ce am văzut eu despre viitor.
Mai înainte de toate, vor fi catastrofe tehnice de tot felul – căci sistemul de trai creat de om, este satanic în esenţa lui, deoarece intră într-o absolută contradicţie cu Legea lui Dumnezeu şi va începe să se strice. Se vor prăbuşi avioane, vapoare se vor scufunda, vor exploda centrale atomice, uzine chimice. Iar toate acestea, se vor întâmpla pe fundalul unor groaznice fenomene naturale, care vor avea loc peste tot pământul, dar cu o putere deosbită – în America. Acolo, vor fi nişte uragane, de o putere nemaivăzută, mari cutremure de pământ, secete cumplite şi, dimpotrivă, ploi torenţiale, asemenea potopului. Va fi şters de pe faţa pământului şi monstrul sinistru, Sodoma modernă – oraşul New-York. Dar nici Gomora – Los-Angeles-ul, nu va rămânea fără răsplată.
Şi se pare, că va fi foarte greu de găsit pe pământ un asemenea loc, unde omul să se poată simţi liniştit, într-o deplină siguranţă. Atunci, liniştea omului, va fi numai în nădejdea la mila lui Dumnezeu, pentru că pământul nu-l va mai putea ocroti. Dar cu cele mai groaznice urmări, natura înfuriată va ameninţa oraşele, căci ele s-au rupt de ea cu desăvârşire. O singură prăbuşire a turnului babel, adică, a casei, a blocului modern şi, iată, sute de oameni morţi fără mărturisire şi fără împărtăşanie, sute de suflete pierdute. Aceste blocuri, zidite pe stâlpi, în esenţă – nişte săgeţi, străpungând pământul, care, ca şi când s-ar îndrepta într-acolo, înspre iad, ele vor aduce oamenilor o moarte infernală, sub ruine. Iar cel ce va rămâne viu, imediat va invidia pe cei pierduţi, căci soarta lui va fi mult mai îngrozitoare – moarte din cauza foamei şi a sufocării.
Oraşele, în sine, vor reprezenta o privelişte înfiorătoare. Chiar şi acele oraşe, care vor reuşi să evite o distrugere completă, dar lipsite de apă şi electricitate, de căldură şi de distribuirea hranei, şi din această cauză, murind mulţimi nenumărate de oameni, ele vor semăna cu nişte uriaşe morminte de piatră. Iar bande de tâlhari, îşi vor săvârşi nesfârşitele lor răutăţi, căci atunci, deplasarea prin oraş va fi extrem de periculoasă, chiar şi ziua, însă pe timp de noapte, oamenii se vor aduna în grupuri mai mari, ca să încerce să supravieţuiască până dimineaţă, împreună. Iar răsăritul soarelui va anunţa, vai, nu bucuria unei noi zile, ci jalea necesităţii, de a mai supraveţui şi în această zi.
Însă, nu trebuie să gândim, că prin sate va domni liniştea şi bunăstarea. Pământurile, otrăvite, desfigurate, arse de secetă sau inundate şi mâlite de ploi torenţiale, nu vor mai da roadă destulă. Va fi o nemaivăzută până atunci epizootie, o molimă a dobitoacelor, iar oamenii, nefiind în stare să-şi îngroape animalele moarte, le vor lăsa să se descomună, otrăvind văzduhul cu o groaznică putoare. Ţăranii, se vor păgubi din cauza deselor invazii ale orăşenilor, care în căutarea hranei, se vor împrăştia peste tot, gata fiind să ucidă şi omul pentru o bucată de pâine! Da, anume pentru această bucată, care acuma, lor, nu vrea să le intre pe gât fără sosuri şi condimente, se va vărsa sânge. Canibalismul, va deveni un fenomen obişnuit, căci primind pecetea lui antihrist, omenirea va şterge şi toate hotarele moralităţii. Iar noaptea, pentru săteni, la fel, va fi o perioadă deosebit de înficoşătoare, pentru că aceasta va fi vremea celor mai cumplite atacuri. Şi, va trebui nu numai să supraveţuieşti, dar să-ţi aperi şi uneltele de lucru, altfel, eşti ameninţat să mori şi tu de foame. Chiar însăşi oamenii, ca şi la oraş, vor fi ţinte ale vânătorii. Privind dintr-o parte la acest înfiorător tablou, ţi se va părea că s-au întors vremurile de dinainte de potop. Dar nu va fi aşa. Căci în acele vremuri, asupra lumii apăsa cuvântul lui Dumnezeu: “Creşteţi şi vă înmulţiţi.” Iar acum, însăşi viaţa şi fiinţa omenirii, vor fi îndreptate spre respingerea bucuriei, darului şi proniei Dumnezeieşti. Şi aceasta, încă nu va fi sfârşitul.

Fragment din cartea preotului Alexandr Krasnov, Convorbiri şi poveţe duhovniceşti ale Stareţului Antonie, Partea I, în curs de apariţie. Tradus din limba rusă de către Dimitrie Lăpuşneanu.

 

/micagalilee blog/

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: