Acatistul Sfântului Nicolae Ierarh al Mirelor Lichiei Marele făcător de minuni (6/19 decembrie)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
 

Condacele şi Icoasele

Condacul 1 :
Cel ce verşi mir de mult preţ la toată lumea şi mie celui nevrednic şi mai mult decât toţi păcătos, dăruieşte-mi ca să-ţi aduc ţie cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozeşte-mă din toate necazurile ca să cânt ţie : bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Icosul 1 :
Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu şi pentru moartea voievozilor acelora l-ai îngrozit pe el şi degrab ascultând de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca să-i libereze pe dânşii. Pentru aceea ei au fost cuprinşi de bucurie şi de frică, iar eu cu dânşii grăiesc ţie, Sfinte Nicolae :
Bucură-te, capul cel sfinţit;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat capul cel diavolesc cu rugăciunile tale;
Bucură-te, slujitorule al Împăratului tuturor;
Bucură-te, ajutătorul celor credincioşi;
Bucură-te, intărirea Ortodoxiei;
Bucură-te, pierzatorul celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce eşti insuflat cu suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai pierdut viforul mulţimii zeilor;
Bucură-te, cel ce eşti dimpreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, izgonitorul demonilor;
Bucură-te, graiule al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, cel ce ai astupat gurile ereticilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni !

Condacul 2 :
Pe pământ, al doilea Înaintemergător te-ai aratat, Nicolae, spre mustrarea fărădelegilor; ci acela a mustrat pe Irod, săvârşitorul fărădelegii, iar tu ai ruşinat pe Arie cel orbit cu eresul; şi toată lumea ai voit să o curăţeşti de invăţăturile lui cele nedrepte, şi turma ta a o lumina, ca un părinte şi învăţător. Pentru aceea cântăm lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 2 :
Vrând dimineaţa, Avlavie, după porunca împăratului, să scoată pe cei legaţi din temniţă la tăiere, tu, cu minunile tale, mai înainte ai apucat prin vis şi îngrozindu-l pe el, ai zis : nimic să nu faci bărbaţilor acestora, că nevinovaţi sunt spre tăiere; pentru aceea şi noi cu dânşii grăim ţie, Nicolae mărite :
Bucură-te, mare făcătorule de minuni;
Bucură-te, grabnic ajutătorule;
Bucură-te, cald folositorule;
Bucură-te, cercetătorul celor necăjiţi;
Bucură-te, limanul cel lin al celor înviforaţi;
Bucură-te, mângâierea celor ce plâng;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, povăţuitorul celor orbi;
Bucură-te, bogăţia săracilor;
Bucură-te, toiagul cel tare al bătrâneţilor;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, părintele săracilor şi bun dăruitorule;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

Condacul 3 :
Am auzit, Nicolae, de minunile tale şi m-am spăimântat, că de bucurie şi de frică fiind cuprins, ce am a răspunde, nu mă pricep. Ci tu, cu rugăciunile tale cele treze, luminează-mi mintea ca să cânt lui Dumnezeu dimpreună cu tine : Aliluia !

Icosul 3 :
Arhanghelii cu îngerii se minunează, părinte, de credinţa ta cea tare către Dumnezeu; apostolii cu proorocii se laudă cu tine; oamenii cei dreptcredincioşi spre tine au nădejde. Pentru aceasta şi eu, deşi sunt nevrednic, grăiesc ţie, Sfinte Nicolae :
Bucură-te, cel ce împreună-locuitor eşti cu îngerii;
Bucură-te, cel ce aduci întristare diavolilor;
Bucură-te, cel ce eşti slujiitor asemenea lui Grigorie Teologul in preoţie;
Bucură-te, cu Ioan Gură de Aur dimpreună vorbitorule;
Bucură-te, prietenul marelui Vasile;
Bucură-te, că dimpreună cu dânşii tai eresurile;
Bucură-te, cel ce porţi o credinţă cu dânşii;
Bucură-te, că faci minuni spre împăcare;
Bucură-te, că tu cureţi lumea de mulţimea zeilor;
Bucură-te, cel ce ai vorbit mai dinainte despre cinstirea Născătoarei de Dumnezeu în Biserică;
Bucură-te, că ruşinând pe Arie înşelătorul la sobor l-ai învins;
Bucură-te, că pe fecioarele acelea le-ai oprit de la împreunarea cea desfrânată cu ajutorul tău;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni !

Condacul 4 :
O, mare făcătorule de minuni Nicolae, deşi pe fecioarele acelea vrea tatăl lor să le dea, pentru sărăcie, la desfrânare, tu, părinte, mai înainte apucând, aur din destul tatalui lor ai dat. Pentru aceea, nepricepînd ei de unde se făcea aceasta, minunându-se, au cântat lui Dumnezeu cântarea : Aliluia !

Icosul 4 :
Ca să arăţi a ta mare milostivire către cei săraci, preafericite, bătrânului noaptea întru ascuns trei legături de galbeni de aur ai dat, izbăvindu-l pe el şi pe fetele lui de la căderea în păcat. Pentru aceea auzi de la toţi :
Bucură-te, vistieria milei lui Dumnezeu;
Bucură-te, primirea mai înainte a cunoştinţei Lui;
Bucură-te, dătătorule al bunătăţilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, hrana şi bucuria celor ce aleargă către tine;
Bucură-te, pâine de hrană neîmpuţinată celor lipsiţi;
Bucură-te, bogaţie de Dumnezeu dăruită celor ce vieţuiesc în lipsă pe pământ;
Bucură-te, ridicarea grabnică a săracilor;
Bucură-te, limpede cugetare a celor necăjiţi;
Bucură-te, că eşti blând ascultător celor neputincioşi;
Bucură-te, dulceaţă a toată lumea;
Bucură-te, mirele celor trei fete;
Bucură-te, izbăvitorul necazurilor mele cu rugăciunile tale;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni !

Condacul 5 :
Către biserica ta mergând oarecând Vasile, sârguindu-se să-ţi aducă dar, a fost răpit de agareni şi l-au dat pe el ostaşii lui Amira stăpânului lor spre slujbă; iar părinţii lui, deşi erau întristaţi, însă n-au încetat a îndrepta către tine rugăciuni şi, trecând ziua praznicului tău, de către seară, l-ai pus pe el înaintea lor şi, văzând ei această minune, cu tine cântare de bucurie lui Dumnezeu cântau: Aliluia!

Icosul 5 :
Mergând fiul lui Agricola să dea un pahar lui Amira a stat înaintea lui cu frică; iar tu, părinte, rugat fiind de părinţii lui l-ai izbăvit pe el din mâinile lui în acel ceas; pentru aceea cu dânşii grăim ţie, Nicolae, ca unui bun păstor;
Bucură-te, ierarhul Domnului;
Bucură-te, luminată propovăduire a creştinătăţii;
Bucură-te, cel ce porţi nume de biruinţă;
Bucură-te, stârpirea patimilor celor neroditoare;
Bucură-te, aducerea de roadă a pomilor celor duhovniceşti;
Bucură-te, îndreptătorul dreptcredincioşilor;
Bucură-te, prădarea păgânătăţii;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, că în dar ai luat, în dar împarţi tămăduiri;
Bucură-te, al celor neputincioşi bun păstor;
Bucură-te, cel ce izgoneşti dintre noi pe slujitorii cei diavoleşti;
Bucură-te, desfătarea a toată lumea;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni !

Condacul 6 :
Minunată s-a arătat naşterea ta, Nicolae, credincios fiind tu pe pământ, din vremea naşterii tale; că ai supt numai din sânul cel drept şi de la sânul maicii tale te-ai cunoscut făcător de minuni; pentru aceea şi acum cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia !

Icosul 6 :
De împresurările diavoleşti izbăveşte pe oameni, părinte, cu rugăciunile tale, cel ce cu râurile sudorilor tale ai stins mulţimea zeilor celor păgâni; pentru accea şi acum dăruieşte vindecări neputinţelor noastre, ierarhe, ca să te lăudăm pe tine zicând :
Bucură-te, Nicolae;
Bucură-te, făcătorule de minuni;
Bucură-te, ierarhe;
Bucură-te, preacuvioase;
Bucură-te, preafericite;
Bucură-te, cel ce eşti cu nume mare;
Bucură-te, preamărite;
Bucură-te, hrănitorul postitorilor;
Bucură-te, invăţătorul înfrânării;
Bucură-te, îndreptarea celor rătăciţi;
Bucură-te, că altceva nu ştim să grăim fără numai : bucură-te;
Bucură-te, că prin tine ne îndestulăm de lumină;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni !

Condacul 7 :
Având vicleană cunoştinţă Arie a început a învăţa eresurile cele fără de Dumnezeu şi a intrat în turma ta, ca un lup, vrând ca o fiară să o apuce; dar tu, prealăudate, degrab alergând către Stăpânul, cu rugăciunile tale ai izgonit toată nebunia lui şi ca pe o fiară cumplită l-ai surpat. Pentru aceea cu tine, Nicolae, cântam lui Dumnezeu, Celui ce ţi-a dat ţie această putere : Aliluia !

Icosul 7 :
Mai înainte împotrivindu-te eresului lui Arie, cel de trei ori blestemat, ai ruşinat a lui fără de Dumnezeu învăţătură şi ca pe al doilea Iuda surpându-l l-ai lăsat. Pentru aceea şi noi grăim ţie neîncetat :
Bucură-te, întâistătătorule pe scaunul Mirelor;
Bucură-te, mare ierarh al Lichiei;
Bucură-te, cale nerătăcită a celor ce înoată pe mare;
Bucură-te, timpan, care dai sunet de dumnezeiască glăsuire;
Bucură-te, chimval bine răsunător;
Bucură-te, trambiţa Sfintei Treimi;
Bucură-te, ca ai stricat trâmbiţa eresurilor lui Arie;
Bucură-te, zicea ţie Constantin;
Bucură-te, a grait ţie Avlavie;
Bucură-te, a adus ţie tatăl cu fetele;
Bucură-te, au grăit Agricola cu Vasile;
Bucură-te, că prin tine de mânia potopului izbăvindu-ne, pace cu Dumnezeu aflăm;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni !

Condacul 8 :
Minune dumnezeiască te-ai arătat, fericite, celor ce alergau la biserica ta, de Dumnezeu purtătorule, de multe feluri de necazuri şi năvăliri izbăvindu-i, părinte, pe cei ce după Dumnezeu, spre tine cu credinţă şi-au pus nădejdea, cântând : Aliluia !

Icosul 8 :
Ca cel ce ai îndrăznire către Hristos, Nicolae, că turma Lui păzeşti de lupii cei văzuţi şi nevăzuţi şi de către cei ce scapă sub acoperamântul tău nu te întorci, şi nouă celor ce suntem invăluiţi de gânduri şi de lucruri viclene, dă-ne mână de ajutor, părinte, ca să te lăudăm pe tine zicând :
Bucură-te, Nicolae prealăudate;
Bucură-te, întărirea Mirelor;
Bucură-te, podoaba Lichiei;
Bucură-te, cârmuitorule cel bun;
Bucură-te, că dimpreună cu îngerii salţi;
Bucură-te, căci cu arhanghelii te veseleşti;
Bucură-te, că fără materie cu heruvimii slujeşti Făcătorului;
Bucură-te, că pe Arie, diavolul cel întrupat, l-ai surpat;
Bucură-te, cel ce dăruieşti bun miros;
Bucură-te, cel ce respingi mirosul cel rău;
Bucură-te, albeală, care speli patimile;
Bucură-te, roşeală, care acoperi păcatele;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni !

Condacul 9 :
Nu pricepem de unde vom începe a-ţi aduce laudă, părinte. Care cântare iţi vom cânta? Sau cu ce cununi te vom încununa ? Că, de ne vom aduce aminte de voievozi, ne minunăm; de Vasile, ne mirăm; despre fecioarele acelea, nu ne pricepem ce să graim; de toţi numai ne minunăm şi împreună cu tine lui Dumnezeu, Celui ce ţi-a dat ţie cele preamărite, laudă Îi trimitem, cântând cântarea : Aliuia !

Icosul 9 :
Vazând Stăpânul a toate neamul omenesc pierzându-se cu eresul nebuniei lui Arie, pe tine te-a dat mustrător nebuniei lui. Dar tu, părinte, de la masa învăţăturii dumnezeieşti, ca pe un urât, l-ai lepădat; iar pe noi cu făraâmiturile Ortodoxiei ne miluieşti, ca să cântam ţie :
Bucură-te, Nicolae, Israelul cel nou;
Bucură-te, sabie ascuţită, care tai nedumnezeirea;
Bucură-te, întărirea credincioşilor;
Bucură-te, omorârea celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce ai luat Duhul Sfânt ca un porumb;
Bucură-te, cel ce îneci duhurile cele viclene în marea cea de foc;
Bucură-te, porumbelul Domnului;
Bucură-te, cursa prinzătoare asupra celui viclean;
Bucură-te, cel ce dăruieşti celor legaţi slobozire;
Bucură-te, ca ai legat eresurile cele fără de Dumnezeu;
Bucură-te, că deschizi gurile ortodocşilor;
Bucură-te, că legi gurile celor vicleni;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni !

Condacul 10 :
Auzit-am pe Vasile acela grăind şi înaintea tuturor spunând minunile tale, pe care le-ai făcut cu dânsul, părinte; şi minunându-ne, am preamărit puterea ta cea dată ţie de Dumnezeu; că tu, ca un bun păstor, degrab alergi către cei ce te roagă pe tine şi pentru toţi te rogi lui Dumnezeu şi Stapânului cântând : Aliluia !

Icosul 10 :
Izbăveşte-ne, părinte, cu rugăciunile tale, ca şi pe Vasile acela. Auzi-ne, preacuvioase, cu auzul tău, precum ai auzit pe voievozii cei legaţi. Dă-ne mână de ajutor, Nicolae, precum ai dat celor ce fuseseră învăluiţi în mare, ca să grăiesc ţie acestea :
Bucură-te, al doilea Moise
Bucură-te, tabla duhovnicească;
Bucură-te, haina preoţiei;
Bucură-te, mai înainte arătătorul dreptăţii;
Bucură-te, întunecătorul nedreptăţii;
Bucură-te, de Dumnezeu încununate ierarhe;
Bucură-te, cel ce îngrădeşti gurile celor hulitori de Dumnezeu;
Bucură-te, lumina cea aprinsă cu dumnezeiască văpaie;
Bucură-te, că ai stins văpaia cea diavolească;
Bucură-te, aur de Dumnezeu lămurit;
Bucură-te, că ai afundat pe satana, ca plumbul în adânc;
Bucură-te, mărgăritar mult-luminos;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni !

Condacul 11 :
Tu eşti păstorul cel bun, Nicolae, că pe turma ta o povăţuieşti către păşunea cea duhovnicească şi din izvorul raiului o adapi pe ea. Pentru aceea împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 11 :
Pom al raiului fiind, fericite, că ai stâlpări de rugăciuni neîncetate către Dumnezeu, dă-ne nouă sub umbra acelora totdeauna a ne umbri ca să grăim ţie:
Bucură-te, vieţuitorule în locaşul Celui Preaînalt;
Bucură-te, cel ce ai înecat pe fiii diavoleşti;
Bucură-te, păzitorul rânduielii tale;
Bucură-te, mitropolite;
Bucură-te, că ai ruşinat basmul eresurilor lui Arie;
Bucură-te, maica mulţimii popoarelor pământeşti;
Bucură-te, rana mulţimii diavolilor;
Bucură-te, părinte şi învăţătorule;
Bucură-te, că pe dascălul eresurilor l-ai ruşinat;
Bucură-te, cel ce ai cinstit cărunteţile, înfrumuseţându-le cu înţelepciune duhovnicească;
Bucură-te, cel ce ai ruşinat cărunteţele lui Arie cele urâte;
Bucură-te, că prin tine ne-am învăţat a ne închina Ziditorului în Treime;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni !

Condacul 12 :
Înţelepciunea ta cea întru tot cinstită pe Arie cel rătăcit l-ai ruşinat, şi mintea ta a stricat mulţimea zeilor; mântuieşte şi sufletele noastre cele rătăcite şi ne învaţă a cânta cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 12 :
Cu inima ne-am spăimântat, cu sufletul ne-am tulburat, cu limba nu pricepem ce să grăim, fără numai acestea :
Bucură-te, cel ce eşti mai mare între preoţi;
Bucură-te, cel ce eşti întâistătător pe scaunul Mirelor;
Bucură-te, împreună-şezătorule pe scaun cu apostolii;
Bucură-te, cel ce eşti lumina înaltă;
Bucură-te, cel ce ai surpat înălţările gândurilor celor diavoleşti ale lui Arie celui bârfitor;
Bucură-te, rădăcina dumnezeiescului pom;
Bucură-te, că ai tăiat rădăcina eresurilor satanei;
Bucură-te, pomul cel sădit de îngeri;
Bucură-te, cel ce ai încuiat pe îngerul satanei întru adânc;
Bucură-te, liman lin al celor învăluiţi;
Bucură-te, bun cârmuitor al corabiei celei duhovniceşti;
Bucură-te, că prin tine ne învrednicim de viaţa cea fără de sfârşit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni !

Condacul 13 :
O, preaminunate părinte Nicolae, plâng şi alerg către al tău sprijin, aducând ţie acum această puţină rugăciune, ca să ne izbăveşti de chinul cel de veci cu rugăciunile tale, ierarhe prealăudate, şi ne învredniceşte veşnicei împărăţii, ca dimpreună cu tine să cântăm cântarea lui Dumnezeu : Aliluia! (de trei ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul întâi
Arătatu-te-ai în vis împăratului celui cinstitor de Dumnezeu şi pentru moartea voievozilor acelora l-ai îngrozit pe el şi degrab ascultând de porunca ta, Nicolae, a poruncit ca să-i libereze pe dânşii. Pentru aceea ei au fost cuprinşi de bucurie şi de frică, iar eu cu dânşii grăiesc ţie, Sfinte Nicolae :
Bucură-te, capul cel sfinţit;
Bucură-te, cel ce ai sfărâmat capul cel diavolesc cu rugăciunile tale;
Bucură-te, slujitorule al Împăratului tuturor;
Bucură-te, ajutătorul celor credincioşi;
Bucură-te, intărirea Ortodoxiei;
Bucură-te, pierzatorul celor fără de lege;
Bucură-te, cel ce eşti insuflat cu suflarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai pierdut viforul mulţimii zeilor;
Bucură-te, cel ce eşti dimpreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, izgonitorul demonilor;
Bucură-te, graiule al dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, cel ce ai astupat gurile ereticilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni !

şi Condacul întâi
Cel ce verşi mir de mult preţ la toată lumea şi mie celui nevrednic şi mai mult decât toţi păcătos, dăruieşte-mi ca să-ţi aduc ţie cântare, Părinte Nicolae. Tu, ca cel ce ai îndrăznire către Dumnezeu, slobozeşte-mă din toate necazurile ca să cânt ţie : bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

După aceea se citeşte această

RUGĂCIUNE

O, preabunule părinte Nicolae, păstorul şi învăţătorul celor ce aleargă cu credinţă către a ta folosire şi cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguieşte degrab a le ajuta; izbăveşte turma lui Hristos de lupii cei ce o răpesc pe ea, şi toate părţile creştineşti le ocroteşte şi le păzeşte prin sfintele tale rugăciuni de gâlcevile lumeşti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie şi de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de boala şi de moarte grabnică; şi precum ai miluit pe cei trei bărbaţi care şedeau în temniţă şi i-ai izbăvit pe ei de mânia împaratului şi de tăierea sabiei, aşa ne miluieşte şi pe noi cei ce cu mintea, cu cuvântul şi cu lucrul suntem întru întunericul păcatelor şi ne izbăveşte de mânia lui Dumnezeu şi de chinul cel veşnic ca, prin solirea ta, cu ajutorul, cu mila şi cu harul lui Hristos, Dumnezeu să ne dea viaţă lină şi fără de păcat, ca să vieţuim în veacul acesta, şi de partea stării de-a stânga să ne izbavească, şi în partea de-a dreapta, împreună cu toţi sfinţii, să ne învrednicească. Amin.

 

Acatistul Sfintei Filofteia Sfântă Muceniţă (7/20 decembrie)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1
Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filotee preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă! Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată!

Icosul 1
Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului tuturor şi mâinile tinzându-le către Cuvântul Cel mai înainte de veac, iertare greşealelor noastre cerem, putere de cuvânt, luminare şi pricepere minţii noastre, ca să lăudăm nevoinţele şi vitejiile fericitei Filofteea şi către dansa să grăim cu caldură unele ca acestea:
Bucură-te, Filofteea, cea din rău tată născută;
Bucură-te, că de mamă credincioasă ai fost crescută;
Bucură-te, trandafirul răsărit din marăcine;
Bucură-te, că tot timpul bun miros reverşi din tine;
Bucură-te, că în lume ai fost blandă mieluşiţă;
Bucură-te, că a ta mamă ţi-a fost bună păstoriţă;
Bucură-te, poruncă sfântă, cu desăvârşită minte;
Bucură-te, că de mică ai mers pe căile sfinte;
Bucură-te, că în chinuri ţi-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câştigi raiul;
Bucură-te, că necazuri suferit-ai multe foarte;
Bucură-te, că de Domnul te-ai preamărit după moarte;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată!

Condacul al 2-lea
Mutându-se din viaţa aceasta vremelnică, binecredincioasa maica ta, te-a lăsat pe tine la toată lipsa plinitoare şi moştenitoare faptelor ei celor bune, pe care urmându-le, ai cântat lui Dumnezeu neîncetata cântare: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Frică şi cutremur ne cuprinde pe noi, cei întunecaţi la minte, că nu ne pricepem de unde vom începe a-ţi aduce ţie laude, fecioară, sau care cântare îţi vom cânta, sau cu ce cununi te vom încununa; dar îndrăznind, pentru rugăciunile tale cele către Dumnezeu, cu inimă umilită cântăm ţie acestea:
Bucură-te, odrăslirea cea în Târnov răsărită;
Bucură-te, cea de Domnul în rai acum răsădită;
Bucură-te, auroră cu raze strălucitoare;
Bucură-te, stea cerească ce luminezi ca un soare;
Bucură-te, că în lume te-a hrănit cereasca rază;
Bucură-te, că prin tine creştinii se luminează;
Bucură-te, că pe tine te-am câştigat bogăţie;
Bucură-te, că povaţă ne-ai dat cum să urmăm ţie;
Bucură-te, că prin tine am primit hrană cerească;
Bucură-te, pilda celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, călăuza sufletelor celor drepte;
Bucură-te, îndreptarul fecioarelor înţelepte;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată!

Condacul al 3-lea
Auzind tu, fericito, glasul Evangheliei Domnului, care fericeşte pe cei milostivi, tare l-ai întipărit în inima ta şi cu atâta credinţă l-ai primit şi atâta l-ai iubit, încât cu înfocată şi dumnezeiească râvnă aprinzându-te, cu însutite osteneli şi cu sârguinţă multă ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Multă purtare de grijă ai avut în cugetul tău pentru săraci, fericită Filotee, pentru că râvneai ca să nu rămână nici unul nemiluit din cei ce aşteptau de la tine milostenie, nici un flămând să nu se ducă nesăturat, nici un gol neîmbrăcat, nici un mâhnit nemângâiat; pentru care, lăudăndu-te, cântăm ţie acestea:
Bucură-te, comoara milei, cea-n veci nedeşertată;
Bucură-te, îmbrăcarea celor goi fără de plată;
Bucură-te, celor flămânzi pâine bună, hrănitoare;
Bucură-te, celor străini casă adăpostitoare;
Bucură-te, izbăvitoare a celor primejduiţi;
Bucură-te, alinare a rănii celor scârbiţi;
Bucură-te, celor căzuţi grabnică sprijinitoare;
Bucură-te, la nevoie fierbinte folositoare;
Bucură-te, feciorie, cu milostenie-nsoţită;
Bucură-te, tinereţe, cu viaţă-mbunătăţită;
Bucură-te, mângâierea celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, că prin moarte ai rămas deapururi vie;
Bucură-te, Fiiotee, fecioară prealăudată!

Condacul al 4-lea
Văzându-te pe tine vrăjmaşul firii omeneşti că te-ai apucat de lucrarea ei săvârşirea faptei celei bune şi mai vârtos de fapta care fi-va laudată în ziua Judecăţii, a socotit să te împiedice pe tine ca oarecând pe Eva în rai, dar n-a putut, căci neîncetat cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Ca viforul s-au pornit asupra ta urâţii şi spurcaţii diavoli şi ispitiri fără de număr ţi-au adus, ca prin mulţimea şi greutatea ispitelor să te întoarcă pe tine de la o lucrare ca aceasta. Dar tu, fericită, fiind întemeiată pe Hristos, Piatra cea din capul unghiului, tare i-ai sfărâmat pe ei; drept aceea vrednică eşti a te cinsti cu acestea:
Bucură-te, fericito, cea de fapte bune plină;
Bucură-te, că prin chinuri te-ai îmbrăcat cu lumină;
Bucură-te, desfătarea maicii tale iubitoare;
Bucură-te, diademă a-nţeleptelor fecioare;
Bucură-te, pruncă sfântă a Domnului următoare;
Bucură-te, milostivă, cea de săraci iubitoare;
Bucură-te, că pe diavol tu l-ai umplut de ruşine;
Bucură-te, că satana a fost biruit prin tine;
Bucură-te, că credinţă ai avut în Hristos, tare;
Bucură-te, că răsplată dobândit-ai prin răbdare;
Bucură-te, vitejie, în trup de copil lucrată;
Bucură-te, biruinţă, de Duhul Sfânt insuflată;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată!

Condacul al 5-lea
Vifor de urgie mare a pornit tatăl tău cel întunecat la minte şi împietrit la inimă, suflând cu îngroziri şi cu chinuri asupra ta, fericită Filotee; dar n-a putut să te clintească, pentru că intemeiată erai pe Piatra credinţei, Hristos, pe care tu, preaînţeleaptă fecioară, stând, lui Hristos, Celui ce te întărea pe tine, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Cine din pământeni poate să spună cu deamănuntul chinurile tale câte ai suferit de la tatăl tău cel întunecat la cuget, şi de la mama ta vitregă? Şi ce minte poate să priceapă răbdarea ta, întru toate câte ai pătimit? Drept aceea, minunându-ne de viaţa ta cea mai presus de fire, te lăudăm cu fericiri ca acestea:
Bucură-te, cea de Domnul pentru milă rânduită;
Bucură-te, că mult fost-ai de tatăl tău chinuită;
Bucură-te, că adesea fost-ai şi crunt biciuită;
Bucură-te, că pe spate şi pe obraz ai fost lovită;
Bucură-te, căci chinuri grele şi bătăi ai îndurat;
Bucură-te, că pe toate cu tărie le-ai răbdat;
Bucură-te, că-n trup răni, ca Hristos ai suferit;
Bucură-te, că din cale nimica nu te-a clintit;
Bucură-te, că în toate bucuroasă ai pătimit;
Bucură-te, că şi viaţa pentru Domnul ţi-ai jertfit;
Bucură-te, că de Dânsul eşti acum în cer mărită;
Bucură-te, că luat-ai cunună neveştejită;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 6-lea
Când tu, preafericită Filotee, împărţeai hrană săracilor, atunci satana, ca şi la Iuda, a pus în mintea tatălui tău gând rău şi ucigaş; că pândindu-te pe tine din loc ascuns şi văzându-te hranind flămânzii, îndată s-a umplut de drăcească mânie şi a zvârlit în tine cu barda cea plugărească; şi rănindu-ţi piciorul îndată ţi-ai dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, de care bucurându-te tare, ai cântat: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Înger s-a trimis atunci din cer ca să lumineze trupul tău cel fecioresc, muceniţă Filotee; şi venind, a stat nevăzut şi a început a grăi către tine:
Bucură-te, muceniţă, cea de tatăl tău ucisă;
Bucură-te, că dând milă, către Domnul eşti trimisă;
Bucură-te, că răbdarea te-a suit la înălţime;
Bucură-te, că de-aproape vezi pe Preasfânta Treime;
Bucură-te, că de Domnul eşti aleasă şi primită;
Bucură-te, că de Dânsul eşti în rai sălăşluită;
Bucură-te, că de-a pururi porţi luminată cunună;
Bucură-te, că în ceruri stai cu drepţii împreună;
Bucură-te, că ai parte între sfintele fecioare;
Bucură-te, că de slavă te-ai făcut moştenitoare;
Bucură-te, că în ceruri eşti de-a pururi desfătată;
Bucură-te, că-n tot timpul de noi eşti binecuvântată;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 7-lea
Zăcând trupuşorul tău cel curat pe pământ şi încă sânge din piciorul tău cel tăiat curgând, cu strălucire cerească a fost înconjurat, încât şi locul cel dimprejur s-a umplut de lumină; şi aceasta văzând ticălosul şi ucigaşul tău tată, cu spaimă înfricoşându-se, a alergat în cetate şi a spus cele ce a văzut, ca nu ştia întunecatul să cânte: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Alergând fecioarele dimpreună cu mamele lor la locul unde erai ucisă, ca să te vadă pe tine, fericită Filotee, şi văzând cu ochii lor strălucirea luminii care te înconjura, minunându-se întru sine, au început a te lăuda, zicând:
Bucură-te, Filotee, înţeleaptă şi preabună;
Bucură-te, că eşti nouă sora scumpă şi cunună;
Bucură-te, că în ceruri s-a proslăvit al tău nume;
Bucură-te, că lumină eşti fecioarelor în lume;
Bucură-te, că la Domnul ţi-a fost inima de mică;
Bucură-te, că iubindu-L, de chinuri nu ţi-a fost frică;
Bucură-te, că spre bine mult ai fost sârguitoare
Bucură-te, că în toate întreci pe alte fecioare;
Bucură-te, că pe Domnul L-ai câştigat acum mire;
Bucură-te, că guşti de-acum a raiului îndulcire;
Bucură-te, că în ceruri te avem mijlocitoare;
Bucură-te, că la Domnul ne eşti caldă rugătoare;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 8-lea
Auzind arhiepiscopul Târnovei cele spuse de tatăl tău, îndată, cu dregătorii cetăţii şi cu tot clerul şi poporul a venit la tine; şi văzând trupul tău strălucind de lumină, cu frică au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Tot oraşul Tarnovei şi satele dimprejur au alergat la locul ce strălucea, fecioară Filotee; şi văzând minunea care s-a săvârşit întru tine, dimpreună cu arhiepiscopul ţi-au împletit cântări, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, a Tarnovei laudă nestricăcioasă;
Bucură-te, sfânt vlăstar din maică binecredincioasă;
Bucură-te, crinul fraged din grădina lui Hristos;
Bucură-te, floare albă cu neveştejit miros;
Bucură-te, chip al milei şi al dragostei creştine;
Bucură-te, viaţă scurtă înveşnicită prin mult bine;
Bucură-te, că prin trude eşti mutată între sfinte;
Bucură-te, că guşti raiul care l-ai dorit fierbinte;
Bucură-te, că acolo ţi-ai găsit pe maica bună;
Bucură-te, că te veseleşti cu dansa împreună;
Bucură-te, că podoabă Biserica te câştigă;
Bucură-te, că tot omul te laudă şi îţi strigă:
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 9-lea
Strânsă fiind toată mulţimea popoarelor împrejurul tău, cu frică s-au apropiat de tine, vrând să te ridice de la pământ; dar văzând greutatea cea mai presus de fire a trupului tău, toţi s-au umplut de mirare şi cu spaimă au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Înţelegând popoarele că nu-ţi este voia să te ridice de la pământ, cu nedumerire se uitau unii la alţii; apoi, luminaţi fiind de sus, au început să numească toate mănăstirile şi văzând că vrei să mergi la biserica din Curtea de Argeş, au început a grăi ţie:
Bucură-te, că tu însăţi ţi-ai hotărât locuinţa;
Bucură-te, că prin Domnul ţi s-a împlinit dorinţa;
Bucură-te, că departe s-a vestit al tău sfânt nume;
Bucură-te, că viaţa ţi s-a cunoscut în lume;
Bucură-te, fericito, tu preascump al nostru rod;
Bucură-te, că te-aşteaptă Radu Negru Voievod;
Bucură-te, că mergi astăzi să lucrezi în România;
Bucură-te, că departe ţi-ai întins apostolia;
Bucură-te, că poporul vine voia să-ţi plinească;
Bucură-te, iubitoare de Ţara cea Românească;
Bucură-te, că românii te-au câştigat bogăţie;
Bucură-te, că de-a pururi şi noi îţi vom cânta ţie:
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 10-lea
Dacă s-a dat ştire lui Radu Negru Vodă că vrei să vii în Ţara Românească, cu lacrimi de bucurie a lăudat pe Dumnezeu şi luând mulţime de popor a alergat către Dunăre întru întâmpinarea ta; şi văzându-te de mult popor petrecută, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al10-lea
Primit-a Domnul Ţării Româneşti, Radu Negru Vodă, cu mare bucurie şi evlavie cinstitele şi sfintele tale moaşte şi lăudând pe Dumnezeu, a grăit către tine aşa:
Bucură-te, Filotee, muceniţă preacinstită;
Bucură-te, cea de Domnul, ţării noastre dăruită;
Bucură-te, voitoarea noastră cea de prea mult bine;
Bucură-te, că pământul ni s-a luminat prin tine;
Bucură-te, că noi astăzi te primim ca pe un soare;
Bucură-te, că în juru-ţi verşi raze mângâietoare;
Bucură-te, că la Arges ţi-ai ales locaş în lume;
Bucură-te, că poporul îţi cinsteşte al tău nume;
Bucură-te, că podoabă fi-vei Bisericii veşnic;
Bucură-te, frumuseţea şi stâlpul şi cel puternic;
Bucură-te, păzitoare a credinţei strămoşeşti;
Bucură-te, mandră floare a grădinii romaneşti;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 11-lea
Făclie purtătoare de lumină te avem pe tine, fecioară Filotee, că luminezi toată Biserica din Ţara Românească şi izvorând bună mireasmă, neîncetat reverşi tămăduiri celor ce aleargă cu credinţă la racla sfintelor tale moaşte! Pentru aceasta lui Dumnezeu, Celui ce Te-a preamărit pe tine, cu neîncetate mulţumiri cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Având noi sfintele tale moaşte pe pământul nostru ca pe o comoară nepreţuită, ne umplem de sfinţenie şi privind la dânsele ca la o lumina cerească, cu frică şi cu cutremur cântăm ţie acestea:
Bucură-te, că tu însăti ţi-ai ales această ţară;
Bucură-te, că la Argeş moaştele ţi se aşezară;
Bucură-te, Filotee, sfânta noastră bogăţie;
Bucură-te, că mari daruri ţi-a hărăzit Hristos ţie;
Bucură-te, strălucirea credinţei celei creştine;
Bucură-te, îndulcirea celor ce vin către tine;
Bucură-te, lecuirea bolilor nenumărate;
Bucură-te, dătătoare de puteri şi sănătate;
Bucură-te, rugătoarea cea pentru noi cu căldură;
Bucură-te, că prin tine spre noi Domnul se îndură;
Bucură-te, că tot omul din ajutoru-ţi apucă;
Bucură-te, că pe nimeni nu-l laşi mâhnit să se ducă;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 12-lea
Auzit-am, fecioară Filotee, viaţa ta cea dumnezeiască, văzut-am şi minunile tale şi îndulcindu-ne de facerile tale de bine ce arăţi nouă în toate zilele, credem şi îndrăznirii tale către Dumnezeu. Drept aceea, lui Hristos, Celui ce te-a mărit pe tine, din inimă Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Lăudăm nevoinţele tale, Filotee fecioară, cinstim patimile, mărim îndelungă-răbdarea ta, fericim sfântul tău sfârşit, cântăm bărbăţia ta cea neînvinsă ce s-a arătat în trupul tău cel tinerel şi crud; şi privind toate ostenelile vieţii tale care te-au preamărit pe pământ şi în cer, unde acum locuieşti, te rugăm, fă pomenire şi de noi, cei ce alergăm la racla sfintelor tale moaşte, ca, izbăvindu-ne de toată nevoia şi împărăţiei cerurilor făcându-ne părtaşi, să te lăudăm pe tine, grăind unele ca acestea:
Bucură-te, cea la Târnov în Bulgaria sfinţită;
Bucură-te, cea de ceruri românilor dăruită;
Bucură-te, că acum locuieşti la înălţime;
Bucură-te, că în lume săvârşeşti minuni mulţime;
Bucură-te, că stai veşnic între cetele mărite;
Bucură-te, că prin tine mila Domnul ne trimite;
Bucură-te, că vezi faţa Ziditorului a toate;
Bucură-te, că prin tine din primejdii El ne scoate;
Bucură-te, că solia-ţi are trecere la Domnul;
Bucură-te, că-ţi ascultă rugile pentru tot omul;
Bucură-te, că eşti nouă ajutor întru primejdii;
Bucură-te, că pe tine te avem stâlp al nădejdii;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată !

Condacul al 13-lea
O, întru tot laudătă şi mult milostivă muceniţă Filotee, primind mulţumirea noastră cea săracă şi această puţină rugăciune de acum, de toate relele ne păzeşte, pace lumii mijloceşte, de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi ne mântuieşte şi ne apără pe noi de veşnica osândă, ca dimpreună cu tine, lui Hristos Dumuezeu să-I cântăm: Aliluia!  (de trei ori)

 

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Plecând acum genunchii înaintea Făcătorului tuturor şi mâinile tinzându-le către Cuvântul Cel mai înainte de veac, iertare greşealelor noastre cerem, putere de cuvânt, luminare şi pricepere minţii noastre, ca să lăudăm nevoinţele şi vitejiile fericitei Filofteea şi către dansa să grăim cu caldură unele ca acestea:
Bucură-te, Filofteea, cea din rău tată născută;
Bucură-te, că de mamă credincioasă ai fost crescută;
Bucură-te, trandafirul răsărit din marăcine;
Bucură-te, că tot timpul bun miros reverşi din tine;
Bucură-te, că în lume ai fost blandă mieluşiţă;
Bucură-te, că a ta mamă ţi-a fost bună păstoriţă;
Bucură-te, poruncă sfântă, cu desăvârşită minte;
Bucură-te, că de mică ai mers pe căile sfinte;
Bucură-te, că în chinuri ţi-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câştigi raiul;
Bucură-te, că necazuri suferit-ai multe foarte;
Bucură-te, că de Domnul te-ai preamărit după moarte;
Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată!

Şi Condacul întâi 
Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filotee preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă! Pentru aceasta cântăm ţie: Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată!

 

Acatistul Sfântului Spiridon Sfânt Ierarh Mare făcător de minuni 12/25 decembrie

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1
Apărătorului credinţei dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulţumitoare, toţi care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Icosul 1
Popoarele credincioşilor cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinţei noastre, cu umilinţă te lăudăm pe tine, cu cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că şi tu ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, că pe protivnici vitejeşte i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruinţă;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul dogmelor creştineşti;
Bucură-te, care cu negrăita dulceaţă îndreptezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 2-lea
Deşi nu avem îndestulată vrednicie şi pricepere noi ticăloşii, pentru ca să lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru că din suflete curate şi din inimi umilite îndreptăm către tine aceste mărturisiri, primeşte-le Sfinte Spiridoane de la noi, care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Care dintre noi păcătoşii s-ar putea lăuda că rugăciunea lui cu vrednicie va fi primită de tine, dacă nu ne sârguim a stinge pornirea patimilor noastre cele trupeşti, care sunt lucrare de la vicleanul diavol? Dar prin mulţimea înţelepciunii tale, socotind slăbiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce ne-au cuprins, primeşte cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;
Bucură-te, cel care fără învăţătura filozofică ai fost legii apărător, biruind pe filozofi;
Bucură-te, arhiereule împodobit cu darul Sfântului Duh;
Bucură-te, comoara legii noastre cea mult preţuită;
Bucură-te, de la care şi cei mai învăţati legiuitori s-au povăţuit;
Bucură-te, lauda arhiereiior şi a dascălilor;
Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos; Bucwa-te, mustrătorul obiceiuriior celor rele ale ereticilor;
Bucură-te, că din pruncie ai fost plin de înţelepciune;
Bucură-te, că la Sobor te-ai arătat mare invingător;
Bucură-te, care pentru lege te-ai luptat cu toată puterea;
Bucură-te, cel ce şi astăzi de la noi credincioşii nu te depărtezi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 3-lea
Împovăraţi de multe ispite, şi în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, Ierarhe. Ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre, şi împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Darul Duhului fiind cu tine, deşi în tinereţe ai fost păstor turmelor celor necuvântătoare, la bătrâneţe însă fiind cu înţelepciune, ai ştiut a păstori şi turmele cele cuvântătoare ale credincioşilor şi la Soborul cel dîntâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător; pentru aceasta îţi aducem cântarea:
Bucură-te, episcopul Trimitundei;
Bucură-te, lauda poporului celui credincios;
Bucură-te, tămăduirea bolnavilor;
Bucură-te, că eşti rugător către Dumnezeu pentru cei cuprinşi de patimi;
Bucură-te, că din primejdii mântuieşti pe cei ce aleargă la tine;
Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese neajutorat;
Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;
Bucură-te, că la orice întâmplare fiind chemat eşti grabnic ajutător;
Bucură-te, doctorul cel fără de plată;
Bucură-te, nădejdea tuturor;
Bucură-te, acoperământul şi scăparea noastră;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 4-lea
Mult-milostive părinte, primeşte rugăciunea aceasta a noastră a păcătoşilor, şi cu obişnuita ta bunătate şi milostivire mijloceşte către Ziditorul tuturor, pentru ca să dăruiască vindecare şi sănătate robilor Săi celor ce te cheamă în ajutor, şi cu tine cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Astăzi stând înaintea icoanei tale, noi nevrednicii, ca şi când ne-am afla chiar înaintea moaştelor tale, de care bogăţie suntem lipsiţi, şi mărturisind minunile tale pe care le-ai făcut, Sfinte Spiridoane, ascultă această puţină rugăciune şi tinde nouă dreapta ta cea puternică şi binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru ca după vrednicie să săvârşim cântarea aceasta:
Bucură-te, cel ce eşti cu îngerii slujitor;
Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător;
Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârşeşte minuni;
Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă;
Bucură-te, odor nepreţuit al ostrovului Corfu;
Bucură-te, că ale tale minuni în toată lumea s-au vestit;
Bucură-te, cel ce nu cruţi osteneala pentru a face bunătăţi;
Bucură-te, ajutătorul celor ce ştiu minunile tale;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, lauda patriarhiior şi a cuvioşilor monahi;
Bucură-te, că, slujind în biserică, serafimii te umbreau;
Bucură-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie se săvârşea;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 5-lea
Aşa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moaştele tale, cu milostivire cercetezi şi vindeci toate nepuţinţele poporului celui binecredincios, care aşteaptă ajutorul tău, îndură-te şi de noi nevrednicii; trimite ajutorul tău, şi ne izbăveşte de durerea care ne-a cuprins, întărindu-ne a cânta lui Dumnezeu cântarea aceasta: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Pentru ca să arăţi marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbăveşti din nevoi pe cei ce se învăluiesc în călătoria pe marea lumii, când cer ajutorul tău puternic şi din adâncul inimii te laudă cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, cârmuitorul cel prea bun ai corăbiilor celor învăluite;
Bucură-te, scăparea deznădăjduiţilor înotători;
Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;
Bucură-te, că prin suflarea ta undele se potolesc;
Bucură-te, că risipeşti cu rugăciunea ta şi furtuna;
Bucură-te, că se luminează prin a ta mijlocire întunecimea norilor;
Bucură-te, că eşti tare ajutător celor de tunet spăimântaţi;
Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoşaţi de săgeata fulgerului;
Bucură-te, că tu mijlocind către Mântuitorul, ne izbăveşti de orice primejdii;
Bucură-te, nădejdea noastră şi scăparea de acum;
Bucură-te, şi pentru noi păcătoşii care în toate primejdiile la tine năzuim;
Bucură-te, pentru că nimeni, din câţi aleargă la tine, nu rămâne fără ajutor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 6-lea
Cinstitorule de Dumnezeu şi dumnezeiescule Spiridoane, ascultă rugăciunea aceasta a noastră în ceasul acesta, şi prin sfintele şi de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, ne izbăveşte de războiul ce ne înfricoşează, precum ai izbăvit pe cei ce erau învăluiţi în mare când au chemat ajutorul tău, pentru ca şi noi, ca aceia să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, soleşte nouă păcătoşilor mijocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim noi păcătoşii a ne împărtăşi de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti, cele făgăduite credincioşilor creştini, şi să cântăm ţie:
Bucură-te, Spiridoane al lui Hristos;
Bucură-te, cinstite slujitor al darului;
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
Bucură-te, mir care împrăştii toată durerea;
Bucură-te, roua cea răcoritoare de fierbinţeala patimilor celor mai cumplite;
Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni slăbănogii se întăresc;
Bucură-te, de aproape ajutător al celor cufundaţi în multe primejdii;
Bucură-te, că tu rogi pe Domnul pentru toţi câţi se află pe patul durerilor;
Bucură-te, că şi noi păcătoşii de la tine cerem ajutorul;
Bucură-te, că văzând numai chipul tău pe icoană, toată durerea ni se alinează;
Bucură-te, al patimilor mare mângâietor;
Bucură-te, şi al celor neputincioşi tare sprijinitor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 7-lea
O, preamilostive şi mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor Tăi, ci le ajută şi-i miluieşte cu iubirea Ta de oameni, izbăvindu-i de toate asupririle şi de tot necazul care i-a cuprins, din pricina mulţimii păcatelor şi, precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, aşa ridică şi pe robii Tăi din primejdia în care se află, pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, cu care împreună îţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Toate puterile cereşti lăudând credinţa cea tare către Dumnezeu, cu tine dimpreună slujesc Ziditorului lumii Celui fără de început; iar noi, nepricepându-ne de altă rugăciune, aducem ţie aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, că ai strălucit credinţa prin minuni;
Bucură-te, că prin credinţă ai putut face minuni;
Bucură-te, că rugăciunile tale niciodată nu au fost neascultate;
Bucură-te, înţeleptule rugător către Dumnezeu;
Bucură-te, tămâie bine-primită înaintea Domnului;
Bucură-te, ale cărui rugăciuni au scăpat suflete din primejdii;
Bucură-te, cel ce biruieşti puterile celor fără de lege;
Bucură-te, tare ajutător al credincioşilor;
Bucură-te, tăria cetăţilor celor locuite de popoarele dreptmăritorilor;
Bucură-te, nimicirea zidurilor celor tari ale celor fără de lege;
Bucură-te, că tiranii sunt biruiţi auzind de puterea credinţei tale;
Bucură-te, temelia asupra căreia s-a aşezat semnul crucii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 8-lea
Toţi ocârmuitorii binecredincioşi, având nădejdea lor către tine, în orice întâmplare nu se vor ruşina, Părinte Spiridoane, fiind tu creştinătăţii mare folositor; pentru aceea nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni, Milostive, şi ne ajută şi ne izbăveşte de toate nevoile, măcar ca suntem nevrednici de această dobândire şi vom cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Având puterea darului primită de la Dumnezeu, tu ai prefăcut seceta în ploi, precum şi mulţimea prisositoare a ploilor, prin ale tale rugăciuni, sfinte, s-a contenit, şi de foametea aceea înspăimântătoare s-a rourat poporul cel ce o aştepta, risipindu-se jitniţele strângătorilor de grâu; pentru care cântăm ţie acestea:
Bucură-te, scăparea cea din foametea cea văzută;
Bucură-te, că tu, ca alt Ilie, ai prefăcut seceta cea tare a vremii în ploi;
Bucură-te, prin ale cărui rugăciuni s-au oprit ploile cele prisositoare;
Bucură-te, nădejdea cea buna a lucrătorilor de pământ;
Bucură-te, mulţimea celor ce seamănă cu credinţă;
Bucură-te, secerisul cel îmbelşugat al semănătorilor;
Bucură-te, cămăraşul cel bogat al săraciior;
Bucură-te, că în orice vreme de secetă, cerând ajutorul tău, îl şi dobândim;
Bucură-te, că de la tine primim ajutor pururea;
Bucură-te, mângâierea celor cuprinşi de nevoi;
Bucură-te, lauda credincioşilor;
Bucură-te, ţarină bineroditoare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 9-lea
Făcătorule de minuni, Sfinte Ierarhe Spiridoane, după cum în vremea lui Constantin şi a lui Constantie, prin ale tale rugăciuni ai izbăvit poporul de primejdie aducând peste semănăturile lor ploi hrănitoare şi risipind jitniţele strângătorilor de grâu, aşa şi astăzi trimite mila ta asupra poporului ce locuieşte ţara aceasta, dăruindu-le îmbelşugare şi timp roditor, pentru ajutorul sărmanilor şi a celor ce plâng, cu care dimpreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Când ai auzit pe săracul acela cerându-ţi ajutor la necazurile lui, nu l-ai depărtat cu cuvinte întristătoare, nici l-ai deznădăjduit de la bogata dobândire, ci, prefăcând şarpele în aur, l-ai dat lui cu binecuvântarea ta, spre întrebuinţare, şi l-ai scăpat din cumpăna nevoilor; pentru care auzi această laudă:
Bucură-te, bogăţia săracilor;
Bucură-te, ajutătorul celor lipsiţi;
Bucură-te, că ai schimbat şarpele în aur;
Bucură-te, că ai prefăcut firea jivinei în metal;
Bucură-te, că prin aceasta ai arătat netrebnicia metalului cea amăgitoare, a fi trebnică numai în cele de folos;
Bucură-te, că prin aceasta săracul s-a mântuit;
Bucură-te, că ai arătat minunea ta împrumutătorului;
Bucură-te, că prin rugăciunea ta iarăşi în şarpe s-a prefăcut aurul;
Bucură-te, comoară neîmpuţinatăa a săracilor;
Bucură-te, ale cărui daruri mintea noastră nu le poate judeca;
Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos;
Bucură-te, că averea lumii acesteia nu ţi-a trebuit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 10-lea
Asemenea săracului aceluia socotindu-ne şi pe noi, care suntem săraci de faptele cele bune, dăruieşte-ne ajutorul tău cu care, biruind toate pornirile vrăjmaşilor de asupra noastră şi năvălirea şerpilor celor otrăvitori de gânduri, care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele spre folos pentru viaţa aceasta şi pentru cea viitoare, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Cine nu se va înfricoşa de lucrurile tale, când va auzi, cum cea moartă din mormânt ţi-a răspuns, când ai întrebat-o şi cum au fost izbăviţi corăbierii de înecare? Pentru zavistuitul, pe care l-ai izbăvit de la moarte. Şi pentru toate minunile tale, toţi îţi aducem această laudă:
Bucură-te, ajutorul văduvelor;
Bucură-te, descoperirea lucrurilor celor neştiute;
Bucură-te, că şi cea moartă ţi-a răspuns pentru credinţa ta;
Bucură-te, că răspunsul acela a făcut pe cei necredincioşi să amuţească;
Bucură-te, că tu toate acestea le-ai făcut pentru credinţă;
Bucură-te, că ai săvârşit minuni de care s-au îngrozit aleşii păgânilor;
Bucură-te, că pentru slava Ziditorului ai voit a face acestea;
Bucură-te, că bunătăţile pământului nu ţi-au trebuit;
Bucură-te, că ai adunat avuţiile tale în cer;
Bucură-te, că şi astăzi tot de acolo se revarsă milele tale;
Bucură-te, şi pentru noi care mulţumim ţie pentru câte ne dăruieşti;
Bucură-te, că pentru toate cântăm ţie: „Bucură-te”
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 11-lea
Auzind moarta glasul tău, din mormânt ţi-a răspuns la întrebarea ce i-ai făcut; şi precum cu credinţă ai făcut trupul cel fără de suflare să dea glas, aşa cu milostivire fă şi trupurile noastre acestea lipsite de bunătăţi, ca să dobândească sănătate şi mântuire, pentru ca şi noi, dimpreună cu tine, sfinte, să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Doctorul sufletelor şi al trupuriior, Sfinte Spiridoane, care pe împăratul Constantin l-ai izbăvit de boala ce avea şi pe copilul femeii celei de atunci l-ai întors spre viaţă, întoarce şi ticălosul nostru suflet cel mort de mulţimea păcatelor ce l-au cuprins din îndemnarea diavolului, şi primeşte spre plată mulţumirea aceasta:
Bucură-te, tămăduirea credinciosului împărat;
Bucură-te, scăparea copilului femeii cel ce era pe moarte;
Bucură-te, că prin tine a fost bucurata mama copilului cel vindecat;
Bucură-te, bucuria maicilor celor iubitoare de fii;
„Bucură-te”, a zis ţie împăratul Constantin;
„Bucură-te”, ţi-a cântat cu lacrimi femeia aceea cu fiul său;
Bucură-te, ale cărui leacuri nu sunt amăgitoare;
Bucură-te, scăparea femeii celei desfrânate care a îndrăznit a se atinge de tine;
Bucură-te, că văzând tu desfrânarea ei, pocăindu-se s-a curăţat;
„Bucură-te”, a strigat ţie desfrânata aceea, dacă a scăpat de păcate;
Bucură-te, tămăduirea trupului meu;
Bucură-te, mântuirea sufletului meu;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 12-lea
Nu cerem mai multă îndurare de la tine, părinte, decât ai arătat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la ajutorul tău şi, pentru numele tău şi mijlocirea ta, au dobândit de la Împăratul cerului şi al pământului vindecare bolilor, sănătate şi sporire către cele de folos, pentru ca, precum aceia, aşa şi noi dimpreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Nu ne da morţii, preafericite, precum pe femeia cea căzută în păcatul desfrânării, măcar că şi decât dansa suntem mai păcătoşi; pentru că noi, fiind cuprinşi de ruşinea faptelor noastre celor ce din tinereţe ne-au cuprins, nu ne vom îndoi a mărturisi păcatele noastre către tine şi a cere ajutorul tău cu graiuri ca acestea:
Bucură-te, mărturia celor ce şi-au mărturisit păcatele către tine şi s-au pocăit;
Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele lor;
Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;
Bucură-te, că te-ai arătat folositor tare celor ce s-au pocăit;
Bucură-te, că tu ai slobozit limba mândrului diacon ce se oprise, spre smerire;
Bucură-te, că tu ai întors capra de la cel ce o răpise, aducând-o la stăpânul ei;
Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri neştiute care aveau să fie;
Bucură-te, că mulţi au venit la credinţă, văzând ale tale minuni;
Bucură-te, că şi eu de la tine aştept tămăduire;
Bucură-te, şi-mi fii mijocitor pentru iertarea păcatelor mele;
Bucură-te, că ai bucurat cu minunile tale tot neamul creştinesc;
Bucură-te, astăzi şi pentru mine păcatosul şi mă miluieşte;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Condacul al 13-lea
O, preabunule şi întru tot lăudăte Părinte Spiridoane, primind acest dar de acum, fii mijlocitor către înduratul Dumnezeu, ca pentru ale tale sfinte rugăciuni şi a Sa iubire de oameni, să ne dăruiască sănătate şi iertare de păcate, ca şi noi cu tine împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!  (de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Popoarele credincioşilor cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinţei noastre, cu umilinţă te lăudăm pe tine, cu cântări ca acestea:
Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;
Bucură-te, îndreptătorul credinţei;
Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;
Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;
Bucură-te, că şi tu ai lucrat strălucirea credinţei;
Bucură-te, că pe protivnici vitejeşte i-ai gonit;
Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruinţă;
Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;
Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;
Bucură-te, învăţătorul dogmelor creştineşti;
Bucură-te, care cu negrăită dulceaţă îndreptezi pe cei nepricepuţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

Şi Condacul întâi 
Apărătorului credinţei dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulţumitoare, toţi care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

 

Bucuria iertarii – bucuria Invierii

Cine nu a fost surprins de afirmatia fara echivoc a Mantuitorului Hristos, conform careia, „Mai mare bucurie este in Cer pentru un pacatos care se pocaieste decat pentru nouazeci si noua de drepti care nu au nevoie de pocainta” (Luca 15, 7). Ce minte omeneasca nu a fost rastignita in fata acestei provocari si nu s-a intrebat: cum este cu putinta sa se bucure Dumnezeu mai mult pentru un pacatos, fie si in situatia in care acesta se intoarce, decat pentru nouazeci si noua de oameni care nu au pacatuit? Sigur, este justificata bucuria pentru un pacatos care se intoarce de la pacatele lui cu multa parere de rau si cu hotararea de a nu mai pacatui, dar de ce aceasta bucurie sa fie mai mare decat pentru cei cuminti, de ce sa nu se bucure mult mai mult pentru drepti, pentru cei care nu au pacatuit?

 

Constiinta pacatului si iertarea

Raspunsul ni-l ofera Sfantul Evanghelist Luca, cel care consemneaza cuvantul Mantuitorului de mai sus si care, in Evanghelia sa, este foarte preocupat de binomul drepti-pacatosi, de aceste doua categorii in care au fost si vor fi, intotdeauna, impartiti oamenii. Numeroase din parabolele pastrate numai de Sfantul Luca, dar si cuvinte sau fapte ale Mantuitorului sau erminii ale Evanghelistului insusi au ca tema centrala aceasta tensiune dintre pacatosii care se pocaiesc si dreptii care, mai intai sunt intrigati de faptul ca Mantuitorul Hristos ii primeste cu simpatie pe pacatosi si mai apoi se declara suparati si nedreptatiti ca nu se bucura de lauda si de aprecierea Acestuia, ca nu sunt indreptatiti in cumintenia lor de insusi Dumnezeu. A se vedea parabola-simbol pentru aceasta tema, cea a Fiului Risipitor. Aceasta parabola are ca tema centrala nu pocainta fiului desfranat, ci bucuria nespusa si nedisimulata a tatalui pentru intoarcerea lui si intristarea fiului celui mare si cuminte. Lucrul acesta este confirmat de faptul ca parabola este redata de Sfantul Luca impreuna cu alte doua parabole, cea a oii si cea a drahmei pierdute si regasite, care ilustreaza evident si exclusiv bucuria regasirii lucrului pierdut. De altfel, merita mentionat faptul ca Sfantul Luca, inainte de redarea celor trei parabole, precizeaza imprejurarile in care Mantuitorul le rosteste: „…toti vamesii si pacatosii s-au apropiat de El ca sa-L asculte. Iar fariseii si carturarii carteau, zicand: Acesta primeste la Sine pe pacatosi si mananca cu ei. Atunci, El a spus catre ei pildele acestea…” (15,1-3). Raspunsul Sfantului Luca este surprins tot in prologul unei la fel de celebre parabole, a Vamesului si a fariseului, unde spune: „Catre unii care se credeau ca sunt drepti si priveau cu dispret pe ceilalti, a zis pilda aceasta: doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames” (18, 9-10). Cu alte cuvinte, nu exista oameni cu adevarat drepti, nimeni nu este fara de pacat, sunt insa multi care se amagesc cu gandul ca sunt drepti, evaluandu-se pe ei insisi in comparatie cu ceilalti. Este vorba, de fapt, de doua atitudini: cea care il asaza pe om in postura de a-si vedea continuu pacatele si de a cauta iesire din aceasta situatie si cea care-l asaza pe om in postura de a-si inregistra faptele bune si a-si hrani continuu sentimentul indreptatirii de sine si recunoasterea din partea celorlalti. La aceasta contribuie substantial o complicitate masiva si nedeclarata a majoritatii, formata din cei drepti, care pentru beneficiul propriu intretin prin toate mijloacele mentalitatea ca cele mai mari pacate, daca nu chiar singurele, sunt cateva, cele pe care de obicei nu le fac ei si anume, cele grosiere: uciderea, desfranarea, hotia, betia, etc. Dreptii nu sunt de fapt drepti, ci sunt pacatosi care nu se pocaiesc, si nu o fac tocmai pentru ca-si refuza recunoasterea pacatului. Prin urmare, Dumnezeu este firesc sa se bucure pentru pacatosii care se pocaiesc si sa se intristeze pentru pacatosii care nu se pocaiesc, amagindu-se ca sunt drepti.

 

Bucuria iertarii

Evanghelia dupa Luca este prin excelenta Evanghelia bucuriei generata de milostivirea fara de margini a lui Dumnezeu, care se bucura nespus pentru intoarcerea celor pacatosi, care se bucura sa ierte fara ezitare si fara a cere in vreun fel socoteala celor care, pacatuind, se intorc la El cu parere de rau, cerand iertare. Bucuria iertarii este mai mare pentru cel care iarta, dar nu lipseste nici celui care este iertat. Iertarea aduce, asadar, bucurie dubla, celui care iarta si celui care este iertat. Bucuria iertarii este poate cea mai mare si mai reala bucurie. Este bucuria eliberarii adevarate de sub presiunea nefasta a pacatului, a greselii, a raului. Daca privim cu atentie, vom constata ca iertarea este singura care aduce impacarea reala cu noi insine, cu semenii nostri si cu Dumnezeu. Este singura cale prin care putem iesi din starea inconfortabila si apasatoare de conflict cu propria constiinta, cu semenii si cu Dumnezeu.

 

Iertarea si iubirea 

Iertarea aduce bucurie adanca, neamagitoare, fiintiala si pentru faptul ca, dupa spusele Mantuitorului Hristos, consemnate tot in Evanghelia dupa Luca, iertarea este strans asociata iubirii. Ea este, pe de o parte generatoare de iubire si, pe de alta parte, este generata de iubire. Rostind parabola celor doi datornici, El obliga pe fariseul – care se considera drept, prin raportare la femeia pe care, impreuna cu toata societatea de atunci, o considera pacatoasa – sa recunoasca un adevar evident: ca cel caruia i se iarta mult iubeste mai mult decat cel caruia i se iarta putin. in acelasi context, insa, Mantuitorul spune ca ii iarta pacatele cele multe femeii celei pacatoase, pentru ca mult a iubit. Constiinta pacatului, pocainta, bucuria, impacarea, iubirea sunt realitatile inscrise pe traiectoria sau pe calea care include iertarea si duce la libertate si implinire. Dreptul, dreptatea, indreptatirea de sine, intristarea pentru iertarea pacatosilor, conflictul, inciudarea, judecata semenilor si chiar a lui Dumnezeu si impietrirea sunt realitati intalnite pe calea care nu include iertarea si duce la captivitate, impas, neimplinire. Cat de importanta este iertarea, din moment ce Mantuitorul Hristos conditioneaza iertarea venita din partea lui Dumnezeu de masura in care noi iertam celor care ne gresesc? „De veti ierta oamenilor greselile lor si Tatal vostru cel ceresc va va ierta voua greselile voastre. Iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va ierta greselile voastre” (Matei 6,14-15). El ne indeamna in Rugaciunea domneascasa cerem iertare lui Dumnezeu in aceiasi termeni: „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam celor care ne gresesc noua” (Matei 6,12). Cat de insemnata sa fie iertarea in iconomia vietii si a mortii, in iconomia dumnezeiasca a mantuirii, daca Mantuitorul Hristos, dupa invierea Sa din morti, in ultimul Sau cuvant adresat ucenicilor, dintre toate se opreste asupra iertarii, improspatand porunca propovaduirii iertarii la toate neamurile: „Sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim” (Luca 24, 47) si actualizandu-le mandatul si puterea de a ierta pacatele in numele lui Dumnezeu: „Si zicand acestea le-a aratat mainile si coasta Sa… si le-a zis: Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi! …A suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi” (Ioan 20, 20-23).

 

Iertarea si Invierea

Iertarea este asociata Invierii. Moartea Fiului lui Dumnezeu pentru pacatele omenirii intregi este dovada maxima a iubirii si milostivirii lui Dumnezeu pentru oamenii cazuti, dar si semnul cel mai evident al iertarii, al gratierii dumnezeiesti maxime si universale. In viata Bisericii, atmosfera praznicului invierii – reflectata in slujbele bisericesti si in imnele liturgice – pastreaza si transmite aceasta iradiere irezistibila a darului iertarii lui Dumnezeu spre toti si spre toate. Cuvantul pascal al celui intru Sfinti Parintelui nostru Ioan Gura de Aur, randuit de Biserica a se citi in Noaptea Invierii, inainte de inceperea Dumnezeiestii Liturghii, ne cheama pe toti la bucuria iertarii generale si universale: „impartasiti-va toti din bogatia bunatatii! Nimeni sa nu se mai tanguiasca pentru pacate, ca din mormant a izvorat iertarea”! Nu mai exista nici un motiv de intristare, nu mai este nici un motiv de ezitare, nici un pacat nu este prea mare si nici toata multimea pacatelor nu poate impiedica revarsarea iertarii, a milostivirii si a iubirii dumnezeiesti. Sa nu se indoiasca nimeni, sa nu fie nimeni retinut de vreo neputinta personala. Atat de mare este darul iertarii in noaptea invierii incat Dumnezeu cheama si primeste pe toti oamenii, fara deosebire, la bucurie si la praznuire. In aceasta unica noapte a Invierii, Dumnezeu ne da inca o data, coplesitor de convingator, lectia cea mare a iertarii, pe care o dadea continuu Mantuitorul contemporanilor Sai, facandu-Se „prietenul pacatosilor”: miluind pe cel venit abia in ceasul al unsprezecelea cu darul platit celui venit in ceasul dintai, daruind pe cel care nu a ajuns sa faca nimic, dar a avut in gand sa faca ceva ca si pe cel care a faptuit din plin, primind in bucuria fara de margini a imparatiei Domnului pe lenesi, ca si pe cei care s-au nevoit cu infranarea, pe cei care nu au postit ca si pe cei care au postit, fara nici o deosebire. Aceasta este esenta: fara nici o deosebire!

 

Iertarea si Sfanta Impartasanie in Noaptea Invierii

Ma intreb de fiecare data in Noaptea nespus de frumoasa a Invierii, ce ne opreste, pe cei care ramanem la Dumnezeiasca Liturghie a Invierii pana spre dimineata, sa dam curs acestei irezistibile chemari la „impartasirea din bogatia bunatatii, din vitelul cel gras al Dumnezeiestii Euharistii” sa ne impartasim cu totii fara nici o exceptie? Nu sunt, cred, singurul preot care, in aceasta noapte a bucuriei, are usoara amaraciune din pricina faptului ca nu se impartasesc toti credinciosii – pana la ultimul -, care raman impreuna in Liturghie si care arata atat de luminosi si atat de frumosi in lumina Invierii! Sa se impartaseasca nu pentru ca au implinit sau n-au implinit cele randuite in vederea primirii Sfintei Impartasanii, nu pentru ca s-au pregatit, ci in virtutea gratierii unice si exceptionale care nu afecteaza si nu incalca randuielile si canoanele, ci le desfiinteaza pentru un moment, le ridica pe toate „pentru inviere”! Ce pacat si cat de mare, ce multime de pacate ar putea sa biruie milostivirea si revarsarea de har din aceasta noapte a gratierii universale!? Din relatarea unei batranele aflam, cu ani in urma, ca in Noaptea Invierii, nu demult, pe vremea mamei dansei, in Biserica noastra romaneasca se impartaseau pana si ocnasii, si criminalii! In fata acestei efuziuni de bunatate si de gratie dumnezeiasca care anuleaza, fara nici un drept de replica, orice criteriu de diferentiere sau departajare, de ierarhizare, cat de meschina, urata, respingatoare, dezolanta si intristatoare poate fi judecata noastra care continua sa imparta oamenii in drepti si pacatosi, in buni si rai, in pregatiti sau nepregatiti, si sa faca daruri in functie de meritele sau pregatirea celor din jur! Ma tem ca nu pacatele noastre sau ale celorlalti sunt cele care ne impiedica sa facem acest lucru, ci mai curand – si de aceea mult mai grav – manifestarea in unii din noi cel putin a reflexului indreptatirii de sine in fata oamenilor si in fata lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu Se bucura si nu vrea sa Se bucure Singur cu bucuria iertarii si gratierii generale, de aceea, in acelasi duh si pentru sfintenia si bucuria Invierii ne cheama sa devenim partasi aceleiasi bucurii care izvoraste din iertare, indemnandu-ne: „Sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam! Sa zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi! Sa iertam toate pentru Inviere”!, si sa ne unim inimile in doxologia pascala unica si neasemanata care proclama evenimentul crucial si fundamental al iconomiei dumnezeiesti, al istoriei universale, intemeietor al credintei si al vietii adevarate: „Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand, si celor din morminte viata daruindu-le”!

Pr. Prof. Dr. Constantin Coman
Articol preluat din lucrarea „Prin fereastra Bisericii – sau – o lectura teologica a realitatii”

 

Moarte calcata cu Moarte si Inviere adevarata din Inviere adevarata

La inceput, doar auzim despre moarte. Suntem copii si nu patrundem prea bine iminenta si tragismul ei. In povestile care ne sunt prima literatura, totul pare sa se faca dupa dreptate. Mor intotdeauna cei rai, in timp ce pentru cei buni (daca datorita ticalosiei si vicleniei celor rai, au ajuns totusi sa moara) se gaseste pe undeva niscaiva „apa vie” care sa-i readuca la viata. Si, cel mai adesea, cei buni (eroii cei mai des intalniti fiind, desigur, Fat-Frumos si Ileana Cosanzeana) au viata vesnica, caci ni se spune despre ei ca vor mai fi traind fericiti si astazi, intr-un fel de vesnica nunta. Se vede cu ochiul liber cum povestile noastre nu numai ca sunt, in structura lor intima, patrunse de un crestinism autentic, dar sunt totodata si extrem de teologice. Cei rai sunt dati la osanda vesnica, iar cei buni sunt rasplatiti cu viata fara de moarte. Cat despre apa cea vie, vom vorbi poate alta data…

Exista totdeauna in viata ta un prim mort pe care-l realizezi in tot dramatismul pe care moartea il poarta indeobste cu sine. Pentru mine, el a fost un necunoscut, o persoana absolut straina si indiferenta. Imi petreceam vacanta mare la tara, la Poiana Sibiului, cand a sosit vestea despre moartea acelui om departe de sat, intr-un accident pe o margine de sosea, in timp ce-si ducea oile nu stiu unde. Dangatul lugubru al clopotelor trase intr-o dunga amintea de cateva ori pe zi satului ca unul dintre vietuitorii sai se imbarca pentru marea calatorie la Domnul. Cand, dupa o zi sau doua (de tensionata si curioasa asteptare), „trupul neinsufletit” al aceluia a fost adus cu un camion acasa, m-am strecurat, pe portile larg deschise, in curtea casei mortului, o data cu alti copii, imboldit de curiozitatea specifica varstei, dar si cu o anumita teama, datorita „mortii naprasnice” si tragismului ce o inconjura.
Dupa multe pregatiri, timp in care copiii au incercat tot felul de tertipuri pentru a ajunge pe furis cu privirea pana la el (pe fereastra, pe gaura cheii, pe usa intredeschisa din cand in cand de cei care participau la spalare si imbracare), mortul, in sfarsit, a fost expus spre priveghere. Trupul sau purta urmele impactului in urma caruia se despartise de sufletul pereche. Copilul care eram a fost impresionat peste poate. Ceva extrem de strain violenta bunul lui simt. Pe vremea aceea, ignorant deplin in tot ceea ce priveste invatatura Bisericii, deduceam, pentru prima data, in apropierea unui trup lipsit de sufletul sau, dramatismul situatiei, pe care-o simteam absurda. Peste noapte am visat mortul, m-am trezit infricosat, neindraznind s-o scol pe mama (care dormea in camera de alaturi) si ramanand mult timp in intuneric cu inima pierita. Situatia descrisa nu mai pastreaza in mine nimic din seva ei de atunci, a ramas undeva in memoria arhivara, ca o frunza abandonata intre filele unei carti pe care nu o mai citesti, dar unde o regasesti din cand in cand, atunci cand se intampla sa rasfoiesti acea carte.
Mai tarziu, alte morti, adesea ale unor persoane mai apropiate, ne apar presarate pe parcursul vietii. Legatura cu ele si experienta pe care o aduce varsta schimba tot mai mult modul de reflectare. Cert este ca pastrezi totdeauna in fata corpului celui adormit o stanjeneala evidenta, avand pregnant sentimentul a ceva care nu e dupa o regula a inceputurilor, care nu tine de obarsia creatiei, ci provine dintr-o alterare ulterioara. De altfel, in mod natural, omul are aceasta stanjeneala fata de orice „accident” care aduce o vatamare cat de mica corpului, a carui frumusete ni se pare atunci agresata. (La scoala, cand se faceau vaccinuri sau alte injectii, ma duceam totdeauna printre cei dintai, nu din vreun curaj, ci pentru ca sa ma stiu scapat. Acul seringii – insinuat sub piele sau, mai rau, intr-o vena – da totdeauna un sentiment de inconfort. Ca sa-mi combat aceasta stare, nu o data m-am repezit sa port crucea mortului sau chiar corabioara cosciugului sau, cu toate ca nu gaseam nici o placere in asta, ci, din contra, mi-ar fi placut sa stau mai departe si mai neimplicat.)
Problema dificila consta in faptul ca moartea nu ne da pace. Pe de o parte, ne tot izbim de morti, iar pe de alta, fiecare dintre noi ne tot apropiem de moarte, ceea ce, in general, ca sa fim drepti, nu ne prea convine. In ambele situatii, sentimentul este neplacut. Isi mor pe rand bunicii, parintii…, aceasta fiind cronologia fireasca si… fericita. Dar isi pot muri iubita sau iubitul, sotul sau sotia, vreun copil (situatie oarecum inversa si mai dramatica, dar care – Doamne fereste! – poate surveni, pentru ca viata nu este mecanica)… incep apoi sa dispara, la inceput mai rar, accidental, mai tarziu cu o anumita continuitate, cei din generatia ta: cunostinte, colegi, prieteni… Scapare nu exista pentru nimeni. Se pot broda teologii fascinante pe tema mortii, dar la intalnirea noastra cu moartea concreta a cuiva cu care am comunicat mai apropiat tot suntem putin descumpaniti. Si murim si noi putin. Ceva din noi se duce cu acela. Nu dupa mult timp, rana se cicatrizeaza si-i purtam insemnarea fara s-o mai bagam prea mult in seama. In strafundul nostru actioneaza atavic constiinta posibilitatii unei reintalniri ulterioare, „dac-o vrea Dumnezeu”. Daca mental putem depasi situatia, prin inima noastra un mic fior tot se va insinua. Adam a muscat, iar noua ni se mai strepezeste si acum sufletul de fructul pomului cunoasterii binelui si raului.
Daca in prezenta unui mort ne simtim atat de pusi in dificultate, atat de dramatic emotionati, cu atat mai mult ar trebui sa se petreaca aceasta simtire atunci cand ne aflam in fata unui numar mai mare de morti simultan. Or, se observa, in conditiile lumii contemporane, cum moartea este atinsa de o anumita depreciere. Crime odioase, accidente terifiante, catastrofe de mari proportii etc, care fac in fiecare zi incredibil de multe victime, in afara cursului mai mult sau mai putin natural si normal al vietii, sunt vehiculate perpetuu prin toate canalele media (scrise, audio, video), incercand sa se faca din ele un soi de hrana cotidiana, cu evident caracter de drog. Ele tind sa ne obisnuiasca cu o anumita normalitate a mortilor violente, cele care nu sunt naturale sau bune. Sensibilitatea ne este in mare masura anesteziata, si incepem sa uitam de caracterul personal al mortii, judecand numai cu cifre, pur cantitativ. Intram in lumea rece a statisticii, a comparatiilor nepotrivite si neavenite intre o situatie iesita din normalitate si alta, dar care se incearca a ne fi prezentate drept curiozitati amuzante. La o privire mai atenta, vom observa cum incercarea de relativizare a mortii este destinata sa conduca la relativizarea invierii. Abatut de la aceasta tinta existentiala pe care o reprezinta invierea, omul rataceste dezorientat (lipsit de asteptarea venirii de-a doua a lui Hristos, de la Rasarit). El este o prada usoara a raului de tot felul, dar in primul rand o prada a „celui rau”, caruia incet-incet ii devine rob.
Cel mort, oricat de apropiat si de drag ne-ar fi fost in timpul vietii sale, capata brusc ceva de strain, si asta, sigur, din cauza mortii, care ontologic ne este straina. Mortul ne da, intr-un fel, impresia unuia care ne-a fost furat. Ne trebuie un anumit efort de credinta, nu mic, pentru a realiza continuitatea comunicarii cu el. intr-un fel, in fata mortii concrete (iar nu numai filosofate – asta e mult mai usor si, in acelasi timp, usor indecent), noi ne aflam simultan intr-o dubla ipostaza: aceea a omului de dinainte de inviere (a noastra, cu i), dar si aceea a omului de dupa inviere (a lui Hristos, cu I). Indoiala, provenita din nevrednicia noastra, se impleteste cu increderea dobandita din invierea lui Hristos si din promisiunile Lui. Acest lucru este valabil chiar si pentru cei ce nu recunosc invierea, deoarece ea, fapt istoric fiind, a fost implinita pentru toti si are implicatii asupra tuturor, intr-un sens sau altul. Viitorul nostru eshatologic se in-temeiaza pe trecutul nostru in Hristos. Dar ceea ce-l caracterizeaza pe omul duhovnicesc, pe cel care va fi sfantul de maine, este faptul ca traieste deja invierea de pe acum (cf. Ioan 5, 24: „Adevar, adevar va spun: Cel ce asculta cuvantul Meu si crede in Cel Care M-a trimis, are viata vesnica, si in judecata nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viata”). La plecarea unor astfel de oameni la Dumnezeu, starea noastra este vizibil mai linistita, mai impacata. Nu-i mai plangem atat pe ei, cat pe noi, care ramanem lipsiti de ajutorul lor apropiat.
Pentru fiecare om natural, din orice cultura ar veni el, sau chiar necultural fiind, moartea apare ca o membrana semiconductoare: usor de penetrat intr-o directie, imposibil in cealalta. Nimeni dintre cei care au trecut prin ea nu s-a intors printre noi, cu exceptia lui Hristos (si daca nu socotim pasajul extrem de tainic si dificil de interpretat de la Matei 27, 52-53: „Mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti au inviat, si iesind din morminte dupa invierea Lui, au intrat in Sfanta Cetate si s-au aratat multora”.) Aici, in cazul invierii, se poate aplica cel mai bine spusa: „Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!” (Ioan 20, 29). Pe cea dintai (moartea – a altora, evident) toti au putut s-o vada; cea de-a doua (invierea) ramane numai imaginata ca fiind inimaginabil de…
La prima vedere s-ar spune ca moartea tine de stiinta, iar invierea de credinta; dar pentru credinciosul crestin, nu o data, lucrurile se inverseaza paradoxal; ceea ce pentru un profan este stiinta devine la el credinta, si invers. Crestinul autentic nu numai crede, ci chiar stie ca invierea exista. invierea este taina noastra maxima si maxim mantuitoare. Ca orice taina, ea este mai mult intuita decat sesizata. Dupa cum in fiecare Taina a Bisericii exista acest sambure mistic, dar mai ales in Botez si in impartasanie. in toate aceste situatii, noi ne exprimam dorinta de a muri si a invia cu Hristos. Venirea prin nastere a lui Hristos si plecarea Lui prin moarte, inviere si inaltare s-au petrecut nu pentru El, ci pentru a ne face pe noi partasi la ele, subiecte vesnice ale mantuirii.
Parintii pustiei (inteleasa in sens larg, de „camp ascetic”) ne indeamna cu staruinta sa avem necontenit gandul indreptat spre moarte, sa traim fiecare clipa ca si cand ar fi ultima. Nu e nimic morbid in aceasta cerinta, caci ei se gandeau la moarte, in mod sigur, gandindu-se la inviere, ceea ce ii facea senini, nu mofluzi. Daca vorbesc mai adesea de moarte decat de inviere, o fac pentru a ne face atenti ca bucuria invierii nu este posibila fara trecerea printr-o moarte corect asumata. Miza existentei noastre nu este moartea, ci invierea, viata asadar. (La ectenii, preotul se roaga, printre altele, pentru viata si sanatate.) Moartea fara inviere chiar ca nu are nici un dumnezeu. Noua ne vine greu, in general, sa ne gandim la moarte, pentru ca e slaba credinta noastra in inviere. Moartea ne aduce o teama pe care numai iubirea o poate alunga (cf. 1 Ioan 4, 18), iar iubire inseamna deja inviere. Cel iubit este ajutat intru invierea cea buna. Cel ce iubeste, cu atat mai mult.
Acum, dupa venirea lui Hristos, nu mai suntem singuri in fata mortii. Biserica, cu Hristos in centrul ei, este cu noi, ne privegheaza si ne ureaza pomenire vesnica. Dar, chiar si asa, in ceasul acela, omul se confrunta, cel mai adesea, se pare, cu un sentiment de parasire, de abandonare totala (stare incercata, de altfel, si de Hristos – cf. Matei 27, 46: „Eli, Eli, lama sabahtani?”). In schimb, dupa credinta (si, ca atare, stiinta) noastra, invierea este de obste. Ea reprezinta, ca atare, marele si supremul eveniment comunitar al umanitatii. Sarbatorirea anuala a invierii, cu o participare atat de numeroasa a credinciosilor, indiferent de treapta lor de inaintare liturgica, precum si sarbatorirea invierii pe care o reprezinta fiecare duminica si, in ultima instanta, fiecare Liturghie, marturisesc in chip evident despre efectul coagulant al invierii.
De cate ori Si-a vestit moartea, Hristos Si-a vestit si invierea (Matei 16, 21; 17, 23; 20, 18-19). Venirea lui Hristos in trup face ca invierea sa apara in ecuatia existentei umane ca o consecinta logica. Daca ar fi dorit sa faca o simpla parada de forta, prin care sa-i impresioneze si sa-i mai abata un pic de la pacatele lor pe oamenii nemernici, n-ar fi fost nevoie ca Hristos sa vina (fiind) prin Nastere si sa plece (ramanand) prin moarte (urmata, e drept, de inviere si inaltare). Putea gasi cai mai putin „umane”. Dar cum omul era facut de Dumnezeu extrem de pretios, practic de nepretuit, a fost nevoie ca Dumnezeu sa plateasca pentru rascumpararea lui din robia mortii un pret pe masura, exorbitant: patimile si moartea Fiului Sau, Cel Unul Nascut. Chenoza maxima.
Moartea si invierea sunt o interfata a celor doua lumi: a imparatiei fulgurante, de aici (unde fiecare isi poate alege „democratic” stapanul – o alegere trebuie neaparat facuta, deoarece nu poti sluji deodata la doi – cf. Matei 6,24; grav e ca adesea alegem prost!) si a celei vesnice, de dincolo, unde apele se separa definitiv. Icoana exprima cel mai bine aceasta inefabila dvera. Nimic nu ne poate face mai evidenta invierea decat icoana. Ea inseamna materia inflacarata de Duh. Caci destinul eshatologic al omului este, oricum, unul de foc: fie in flacarile devastatoare ale mortii vesnice, fie in flacarile racoros transfiguratoare ale vietii fara sfarsit.
Atunci, „in vremea aceea „, Viata-Hristos a fost pusa in mormant (cum ni se spune in Prohodul din Vinerea cea Mare, care preia auto-„definirea” lui Hristos de la Ioan 11, 25; 14, 6), pentru ca acum moartea fiecaruia dintre noi sa ne poata duce la viata. Din pacate, pana astazi, noi punem Viata in mormantul care suntem, adesea varuit pe dinafara, dar plin de putregaiuri pe dinauntru. Moartea lui Hristos a calcat, strivind, moartea noastra. Viata Lui si-a dat-o pentru noi, pentru ca noi sa avem viata – si mai multa viata.
Lupta noastra cu moartea continua, cu toate acestea, si dupa venirea lui Hristos, desi ceea ce proorocul obsedat de inviere vestise („El va inlatura moartea pe vecie!” – Isaia 25, 8) s-a implinit! Daca la scara umanitatii lucrurile s-au cam rezolvat, ea capatandu-si posibilitatea mantuirii, la scara personala fiecare dintre noi se afla „in latura umbrei mortii” (Isaia 9, 1). Sa observam cat de delicata este Scriptura: nu spune „in moarte”, ci „in latura umbrei mortii”. Raiul, gol pana la inviere, s-a umplut de atunci cu Sfinti si portile sale de Sfanta a Sfintelor sunt deschise chemator pentru totdeauna. Dar mantuirea este si o problema personala, care trebuie rezolvata ca atare, lucrul acesta fiind posibil cu precadere la sanul comunitar al Bisericii. Fata de cei care au vietuit inainte de inviere, acum suntem mult intariti in nadejdea luptei noastre. Venim de departe, din „latura umbrei mortii”, unde incercam sa supravietuim, asteptand necajiti, si am ajuns sa fim scaldati de lumina invierii, daca alegem Botezul – nasterea din Duh (Ioan 3,6).

Crezul, breviarul nostru dogmatic, vorbeste in doua randuri de inviere. Invierea noastra, a mortilor, cea de la sfarsit, este inviere adevarata din invierea adevarata a lui Hristos, Dumnezeul cel vesnic viu, biruitor al mortii „a treia zi, dupa Scripturi”, dandu-ne posibilitatea unui nou si mai bun inceput.

 

Acatistul Sfântului Elefterie 15/28 Decembrie

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

 

Condacul 1:

Ca pe o podoaba a preotilor si indemnator al purtatorilor de chinuri, toti pe tine te cinstim si te rugam : Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce praznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi ii elibereaza, rugandu-te lui Dumnezeu neincetat pentru noi toti care-ti cantam : Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

Icosul 1:

Vazandu-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie, frumusetea arhiereilor si podoaba purtatorilor de nevointe, mare aparator al Bisericii lui Hristos si al adevarurilor credintei, ne-am adunat astazi in sfanta biserica ta, ca dupa cuviinta sa te laudam, zicand :

Bucura-te, pastorul neinfricat al turmei lui Hristos;
Bucura-te, luminator nespus al dreptei credinte;
Bucura-te, putere si intarire a crestinilor;
Bucura-te, cel insuflat de Duhul Sfant;
Bucura-te, pierzator al celor fara de lege;
Bucura-te, cel ce pe multi i-ai adus la inchinarea catre Dumnezeu, Cel in Treime slavit;
Bucura-te, grai al dumnezeiestilor cuvinte;
Bucura-te, alauta cereasca;
Bucura-te, buna mireasma a crestinatatii;
Bucura-te, dar dat noua de catre Dumnezeu;
Bucura-te, chip al preotiei celei adevarate;
Bucura-te, apostol al dreptei credinte;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

Condacul 2 :

Auzit-am, Sfinte Elefterie, chinurile ce le-ai indurat pentru marturisirea lui Hristos in lume, si ma minunez de taria ce ai aratat-o intru ele. Dar cunoscand ca ti-a fost dat tie de sus, se cuvine sa-I cantam lui Dumnezeu, impreuna, cantare : Aliluia !

Icosul 2 :

Auzind Adrian imparatul de minunile pe care tu le faceai, si cum multe oi adunai in staulul lui Hristos, voind sa te intoarca de la dreapta credinta, a poruncit sa fii adus in fata lui. Dar tu l-ai intampinat cu neinfricata tarie, marturisind cum se cuvine pe Hristos cel nemuritor si Stapan a toate. El insa maniindu-se foarte de purtarea ta, te-a dat pe tine prada multor chinuri, pentru care iti cantam :

Bucura-te, cel ce ai fost intins pe un pat de arama inrosit in foc;
Bucura-te, ca apoi ai fost asezat pe un gratar incins;
Bucura-te, cel ce intr-un vas fierbinte ai fost aruncat;
Bucura-te, cel ce in chinurile tale intr-una te rugai lui Hristos;
Bucura-te, cel ce in ele ai primit dar de nevatamare;
Bucura-te, cel ce din toate aceste nevointe teafar ai iesit;
Bucura-te, intricosata vedere a ingerilor;
Bucura-te, tare nevoitor in chinuri;
Bucura-te, trup sfintit in chinurile muceniciei;
Bucura-te, ca prin ele te-ai facut placut lui Hristos, Mantuitorul tau si al nostru al tuturor;
Bucura-te, rugator catre Dumnezeu pentru turma Lui;
Bucura-te, al nostru neadormit pazitor;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

Condacul 3 :

Lui Hristos I-ai adus, parinte turme de credinciosi, ca un pastor plin de zel. Iar sfanta ta maica, vazand trupul tau sfintit intru mucenicie, cazut la pamant, si voind a-l saruta, de sabia calaului a fost ucisa. Acum cantarea fiului alaturi de cea a maicii sale se inalta intru miros de buna mireasma duhovniceasca catre tronul slavei, intru placuta rostire : Aliluia !

Icosul 3 :

Arhanghelii cu ingerii se minuneaza, parinte, de credinta ta cea mare. Apostolii cu proorocii vad in tine si in sfanta ta maica – Antimea – pecetea apostoliei lor. Crestinii laolalta spre tine isi indreapta nadejdile lor glasuind :

Bucura-te, cel ce inca de pe pamant ai fost inger in trup;
Bucura-te, cel ce acum locuiesti cu ingerii;
Bucura-te, cel ce de la maica ta ai supt invatatura Apostolilor;
Bucura-te, cel ce ai supus imparatia demonilor;
Bucura-te, cel ce pus fiind intr-un cazan cu fierbinte amestecatura, focul ai stins;
Bucura-te, cel ce legat fiind de un car si tras de cai salbatici, de ingeri ai fost slobozit;
Bucura-te, cel ce pe Coremon eparhul pentru Hristos l-ai castigat;
Bucura-te, cel ce de Duhul Sfant fiind purtat, in munti te-ai salasluit, dupa ce de la chinuri nevatamat ai scapat;
Bucura-te, cel ce pe fiarele salbatice cu dumnezeiesti cuvinte la ascultare le-ai adus;
Bucura-te, cel ce faci minuni de tamaduiri;
Bucura-te, ca prin rugaciunile tale din nevoi pe multi ii eliberezi;
Bucura-te, grabnie ajutator al celor scarbiti;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

Condacul 4 :

Eresul prin cuvintele tale infruntandu-l, Sfinte Elefterie, cu patimirea ta pe urzitorul minciunii l-ai omorat si cu puterea Celui de sus punandu-l sub picioarele tale, ai ridicat impotriva lui pentru noi, cei ce cadem la a ta mijlocire, semne de biruinta, cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 4 :

Ca unul ce porti numele dumnezeiestii eliberari, sfinte, barbateste ai invatat dreapta credinta, fiind noua pilduitor in toate, iar povetile tale urmandu-le, ne faci sa dobandim ale tale binefaceri, pentru care iti cantam :

Bucura-te, ca prin rugaciunile tale ne fsci., partasi Harului dumnezeiese;
Bucura-te, eliberarea noastra de eursele cele viclene;
Bucura-te, slobozire de asuprirea demonilor;
Bucura-te, ridicare spre cele de sus;
Bucura-te, tamaduitor al ranilor trupesti si sufletesti;
Bucura-te, izvoritor de mirul invataturii;
Bucura-te, necurmata rugaciune catre Dumnezeu;
Bucura-te, aducator de pace si de liniste in caminurile cele bantuite de duhuri rele;
Bucura-te, caruta incarcata de darurile duhovnicceti;
Bucura-te, mangaierea celor intristati;
Bucura-te, izbavire a celor robiti;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

Condacul 5 :

Cu ploile darurilor tale adapa-ne pe noi cei ce te cinstim pe tine cu credinta, Sfinte Mucenice Elefterie, si savarsim pomenirea ta cu dragoste, doxologie aducand impreuna cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 5 :

Cu adevarat locuiesti in lumina cea neinserata, facandu-te lumina mai stralucitoare decit soarele. Iar cei ce se apropie acum cu rugaciunea catre tine, se simt ei insisi luminati de stralucirile cele inalte si intru evlavie prea luminata iti cantam unele ca acestea :

Bucura-te, trup mucenicit;
Bucura-te, locas al Duhului Sfant;
Bucura-te, smerenie prea inalta;
Bucura-te, podoaba cerului;
Bucura-te, lauda Iliricului;
Bucura-te, trambita adevarului;
Bucura-te, izvor de sfintenie;
Bucura-te, sabie a Duhului Sfant;
Bucura-te, propovaduitor al Sfintei Treimi;
Bucura-te, ca in toata viata numai frumusetea lui Dumnezeu cautai;
Bucura-te, ca nu te-a spaimantat fierbanteala pornirii fiarelor salbatice;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

Condacul 6 :

Din lumina patimirii tale ai inflorit ca un pom frumos, podoaba mucenicilor. Iar acum te arati noua floare a Raiului, trimitand pe pamant dumnezeiasca buna mirosire, pe care noi o inaltam Celui Preainalt, cantand cu tine : Aliluia !

Icosul 6 :

Facandu-te gura a lui Dumnezeu pentru a rapi din gura vrajmasului pe credinciosii cel cu cuget istet, i-ai aratat pe acestia mostenitori ai darului Celui de sus. Iar ei intru izbavirea lor cantare ca aceasta iti aduc tie :

Bucura-te, scuturator al lanturilor satanei;
Bucura-te, surpator al eresurilor;
Bucura-te, libertate prea fericita;
Bucura-te, datator al darului cel dumnezeiesc;
Bucura-te, indrumator spre cele de sus
Bucura-te, pierzator al demonilor;
Bucura-te, invatator al infranarii;
Bucura-te, vasul luminii;
Bucura-te, parghie a izbavirii;
Bucura-te, punte spre Ierusalimul ceresc;
Bucura-te, ca altceva nu stiu sa graiesc decat : bucura-te !
Bucura-te, stea a vietii celei duhovnicesti;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

Condacul 7 :

Minune dumnezeiasca te-ai aratat, fericite, celor ce alearga la biserica ta, de Dumnezeu purtatorule; caci de multe feluri de intristari si de asupriri i-ai scapat pe cei ce – dupa Dumnezeu – spre tine au nazuit cu credinta, rostind cu buze de tina : Aliluia !

Icosul 7 :

Ca cel ce ai indrazneala catre Hristos, Sfinte Elefterie, caci turma Lui o pazesti de lupii vazuti si nevazuti, si nu te intorci de catre cei ce scapa sub acoperamantul sfinteniei tale, da-mi mana de ajutor si mie celui invaluit de pacate, spre a te cinsti cu acestea :

Bucura-te, Elefterie, prea laudate;
Bucura-te, carmuitorule prea bune;
Bucura-te, floarea cea aleasa a ogorului duhovnicesc;
Bucura-te, ierarhul Domnului;
Bucura-te, slujitor lui Dumnezeu cu Arhanghelii;
Bucura-te, ca pe cei ce se roaga tie ii bucuri cu cele de sus;
Bucura-te, fata prea luminoasa a sfinteniei;
Bucura-te, risipitor de furtuni;
Bucura-te, polata a darurilor ceresti;
Bucura-te, curatitor al sufletelor pioase;
Bucura-te, doctorul sufletelor si al trupurilor;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

Condacul 8 :

Uitandu-te la viata cea statornica, prealaudate, cu adevarat te-ai rastignit lumii, si ca aurul curatit prin foc, asa te-ai curatit si tu prin chinurile patimiriior tale, pentru a rosti apoi intru desavarsita sfintenie lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 8 :

De impresurarile demonilor izbavesti pe oameni, sfinte, cu rugaciunile tale, si de asuprirea cea amara ii scapi pe toti cu alergarea ta catre izvorul bucuriei, pentru a-i adapa din belsug, ca intru multumita sa-ti cante tie :

Bucura-te, Elefterie;
Bucura-te, preasfintite;
Bucura-te, preafericite;
Bucura-te, indreptarea celor rataciti;
Bucura-te, izbavitorul celor intristati;
Bucura-te, rusinarea demonilor;
Bucura-te, ca prin tine dobandim usurarea;
Bucura-te, slujitor al Harului;
Bucura-te, cel ce ineci duhurile viclene in marea cea de foc;
Bucura-te, ca legi gura celor ce uneltesc rele;
Bucura-te, ca dai putere celor osteniti;
Bucura-te, ca imblinzesti sfatuirea cea rea;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

Condacul 9 :

Nu pricep de unde voi incepe a-ti aduce lauda, preasfinte; ce cantare iti voi canta, sau cu ce cununi te voi incununa? Ca de-mi voi aduce aminte de patimirile tale, ma cutremur; iar de vorbirea cu fiarele salbatice ma minunez. De aceea impreuna sa slavim puterea Celui Preainalt, cea vadita lumii prin tine, cu cantarea : Aliluia !

Icosul 9 :

Cu sangele tau cel curs pentru dragostea lui Hristos spala si intinaciunea pacatelor mele, si cu multimea minunilor schimba cugetele celor ce pandesc sufletul meu intru rautate, ca intru liniste si deplina desfatare a slavei celei de sus sa ma indrept catre tine zicand :

Bucura-te, cel ce alungi nelegiuirea;
Bucura-te, pamant roditor de dreptate;
Bucura-te, margaritarul Domnului;
Bucura-te, straja impotriva relelor uneltiri;
Bucura-te, povatuitor, de Dumnezeu inteleptit, al poporului;
Bucura-te, raza de bucurie;
Bucura-te, lumina a sfintei mariri;
Bucura-te, gand de intarire al celor scarbiti;
Bucura-te, dar ceresc biruitor al sagetilor vicleanului;
Bucura-te, mare aparator al celor ce cheama numele tau intr-ajutor;
Bucura-te, al saracilor miluitor;
Bucura-te, al vaduvelor sprijinitor;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

Condacul 10:

Numele tau mai mult decit oricare dintre sfinti s-a facut noua mangaiere, Preafericite Sfinte Elefterie, caci el insusi ne vorbeste de la sine de eliberarea noastra din nevoi; iar aflarea de bunatati intru pomenirea lui ne indeamna a canta lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 10 :

Obositi de valurile cele rele ce vin asupra noastra si neputandu-ne lupta cu ele fara ajutorul tau, preafericite, neavand pocainta deplina pentru pacatele noastre cele multe, cadem cu tine la milostivirea lui Dumnezeu si te rugam sa ne izbavesti de-a pururea cu rugaciunile tale catre Domnul. Si asa intariti intru dragostea cea catre Ziditorul nostru sa laudam ispravile tale, zicand :

Bucura-te, zid de scapare;
Bucura-te, turn de ocrotire;
Bucura-te, pavaza prea tare;
Bucura-te, coiful mantuirii;
Bucura-te, ajutator neobosit;
Bucura-te, mucenice, prea folositorule;
Bucura-te, surpatorul mandriei celor potrivnici;
Bucura-te sulita a puterii Celui de sus;
Bucura-te, muntele de biruinta a credintei in Hristos;
Bucura-te, cetate pazitoare a dreptatii dumnezeiesti;
Bucura-te, scara conducatoare spre cer a celor smeriti;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

Condacul 11 :

Tu esti Pastorul cel mare, sfinte, al turmei lui Hristos, pe care ducand-o la pasunea cea duhovniceasca o adapi din izvorul Raiului, ca intru desfatarea vederilor celor prea inalte sa laude pe Dumnezeu, zicand : Aliluia !

Icosul 11 :

Ca un luceafar ai stralucit in tinutul Iliricului, intunericul inselaciunii gonind si savarsind pururea tamaduiri; prin tine Dumnezeu S-a preamarit, pentru care auzi de la noi acum acestea :

Bucura-te, prin care Biserica s-a intarit;
Bucura-te, prin care capistile idolesti s-au prabusit;
Bucura-te, cel ce vrajile le-ai spulberat;
Bucura-te, cel ce credinta lui Hristos luminata ai sadit;
Bucura-te, cel ce prin propovaduirea ta lumea s-a mantuit;
Bucura-te, cel ce cu pretul vietii pe Hristos ai marturisit;
Bucura-te, cel ce in ceruri vorbesti acum cu ingerii;
Bucura-te, cel ce vezi pururea fata lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca vrei cu fericirea ta sa ne fericesti si pe noi;
Bucura-te, ajutatorul celor osteniti;
Bucura-te, cel ce glasuiesti lui Dumnezeu dintru sfintenia ta;
Bucura-te, straja neadormita a tuturor crestinilor;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

Condacul 12 :

Propovaduitor al dreptei credinte fiind si lucrator cu dar deplin in via Domnului, te-ai marturisit pe tine sluga buna si credincioasa. De aceea, chemat acum la dreapta Parintelui Ceresc, ne ajuti a-L slavi impreuna cum se cuvine, cu cantarea : Aliluia !

Icosul 12 :

Canti acum in ceruri – ca mai inainte cu oamenii – veselindu-te, fericite, cantarea cea intreit sfanta lui Dumnezeu, pe Care roaga-L pentru cei ce te cinstesc pe tine cu acestea :

Bucura-te, locuitor al cerului;
Bucura-te, luminator al celor de pe pamant;
Bucura-te, sprijinitor al celor impovarati;
Bucura-te, fierbinte mijlocitor catre Dumnezeu;
Bucura-te, vazator al slavei ceresti;
Bucura-te, izvor de mangaiere;
Bucura-te, toiag infrunzit al bunelor nadejdi;
Bucura-te, linistea sufletelor bantuite de duhuri rele;
Bucura-te, sporul muncii cinstite;
Bucura-te, mustrator al bogatilor nemilosi;
Bucura-te, cel ce nu te intorci de la nevoile pamantenilor;
Bucura-te, tamaduitor al ranilor sufletesti si trupesti;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

Condacul 13 :

O, Preasfinte Elefterie, capetenia sfintilor mucenici, primeste de la noi aceste laude ce din tot sufletul le aducem tie in sfanta biserica ta, si cazand catre tine cu umilinta, nadajduim sa te rogi lui Dumnezeu pururea pentru noi, cei ce cantam: Aliluia!(de trei ori)

Apoi se zice iarasi

Icosul intai

Ca pe o podoaba a preotilor si indemnator al purtatorilor de chinuri, toti pe tine te cinstim si te rugam : Sfinte Mucenice Elefterie, pe cei ce praznuiesc cu dragoste pomenirea ta, din multe feluri de nevoi ii elibereaza, rugandu-te lui Dumnezeu neincetat pentru noi toti care-ti cantam : Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

si Condacul intai

Vazandu-te pe tine, Sfinte Mucenice Elefterie, frumusetea arhiereilor si podoaba purtatorilor de nevointe, mare aparator al Bisericii lui Hristos si al adevarurilor credintei, ne-am adunat astazi in sfanta biserica ta, ca dupa cuviinta sa te laudam, zicand :

Bucura-te, pastorul neinfricat al turmei lui Hristos;
Bucura-te, luminator nespus al dreptei credinte;
Bucura-te, putere si intarire a crestinilor;
Bucura-te, cel insuflat de Duhul Sfant;
Bucura-te, pierzator al celor fara de lege;
Bucura-te, cel ce pe multi i-ai adus la inchinarea catre Dumnezeu, Cel in Treime slavit;
Bucura-te, grai al dumnezeiestilor cuvinte;
Bucura-te, alauta cereasca;
Bucura-te, buna mireasma a crestinatatii;
Bucura-te, dar dat noua de catre Dumnezeu;
Bucura-te, chip al preotiei celei adevarate;
Bucura-te, apostol al dreptei credinte;
Bucura-te, Sfinte Mucenice Elefterie, mare facator de minuni !

 

Sfânta Lumină – Film documentar de excepţie

 În mod suprafiresc este o minune dumnezeiască necuprinsă de mintea noastră, care se repetă din an în an, în Sâmbăta Mare, de aproape 20 de veacuri. Este cea mai mare minune din zilele noastre văzută atât de credincioşi, cât şi de necredincioşi. Este minunea care uimeşte toată mintea şi dovedeşte oamenilor pâna la sfârşitul veacurilor că Hristos, lumina lumii şi Mântuitorul sufletelor noastre, a înviat din morţi a treia zi, dăruind tuturor viaţa veşnică.

 

..

 

Intrarea triumfală în Ierusalim şi refuzul puterii

Creştinul este chemat să instaureze pe pământ adevărata Împărăţie. Nu o împărăţie bazată pe legi mai mult sau mai puţin perfectibile, ci una fondată pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu una a cărei ordine este asigurată prin forţă, ci una a cărei coeziune i-o conferă iubirea, nu o societate în care fiecare se străduieşte să parvină, ci una în care a dărui este verbul de căpătâi.

Încă de la începuturile misiunii Sale publice, Mântuitorul a fost asaltat de mulţimi de oameni. În chiar primul capitol al Evangheliei după Marcu, după ce ni se relatează minunea vindecării, în sinagoga din Capernaum, a unui „om cu duh necurat”, aflăm că „a ieşit vestea despre El îndată pretutindeni în toată împrejurimea Galileii” (Marcu 1, 28). Intrând în casa lui Petru, acolo a vindecat pe soacra acestuia – cea „prinsă de friguri” -, apoi pe „toţi bolnavii şi demonizaţii”, încât „toată cetatea era adunată la uşă” (Marcu 1, 33). Însă în următoarea zi, foarte de dimineaţă, Domnul Se retrage „într-un loc pustiu şi Se ruga acolo”. Aici intervine un episod extrem de grăitor, care ne ajută să înţelegem mai bine ce impact a avut, acum aproximativ două mii de ani, această activitate publică a Fiului lui Dumnezeu. Căci au mers să-L caute Simon Petru şi alţi ucenici şi, găsindu-L, i-au spus: „Toţi Te caută pe Tine” (Marcu 1, 37). Acest „Toţi Te caută pe Tine” nu cuprinde în sine nici o exagerare. Într-adevăr, Hristos Domnul era căutat mai ales de cei care sufereau de diverse neputinţe sau de cei care erau însetaţi de cuvânt dumnezeiesc. Şi dacă încă din primele zile ale activităţii Sale devenise atât de cunoscut, e lesne să ne imaginăm cam la ce cote ajunsese popularitatea Sa (ca să vorbim mai pe înţelesul omului de azi), după vreo trei ani de propovăduire şi de minuni săvârşite. Iar una dintre cele mai mari minuni făcute, chiar spre sfârşitul misiunii Sale, a fost cea a învierii prietenului Său, Lazăr, din morţi, la patru zile după ce fusese îngropat. Încât e lesne de înţeles de ce are parte de o primire atât de triumfală în Ierusalim, din partea unei mulţimi care Îl primea ca pe Mesia – „Fiul lui David” -, cel mult aşteptat. Purtat de acest uriaş „val de popularitate” (ca să citez o expresie dragă jurnaliştilor),Iisus din Nazaret ar fi putut lesne dobândi o putere căreia nimeni nu avea şanse să i se opună. De altfel, anterior, mai existaseră porniri, din partea mulţimii, de a-L proclama drept conducător. După minunea înmulţirii celor cinci pâini şi doi peşti, în pustie, cei de faţă au vrut „să-L ia cu sila, ca să-L facă rege” (Ioan 6, 15). Era de ajuns ca Domnul să încuviinţeze şi ar fi fost imediat proclamat drept împărat al iudeilor. Şi totuşi, o dată intrat în cetatea Ierusalimului, singurul mod în care-şi exercită autoritatea este acela de a alunga din templu pe cei ce vindeau şi cumpărau, justificându-Şi gestul prin cuvintele: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!”(Matei 21, 13). Nu-L interesează pe Hristos nimic din cele care preocupă de obicei o „cetate” (în sensul de comunitate). Şi cu siguranţă că erau multe probleme acolo, cum se regăsesc în oricare structură socială de ieri sau de azi: nedreptate, corupţie, sărăcie etc. Singurul lucru asupra căruia se apleacă spre a-l îndrepta este acela de a reda lăcaşului de cult de atunci statutul său firesc, de loc al întâlnirii omului cu Dumnezeu. Toate celelalte aspecte care nu cadrau cu acest statut (cum ar fi comerţul şi vânzoleala fără rost) sunt taxate fără echivoc de Mântuitorul. Ce avem de învăţat noi, cei de azi, din modul în care Domnul a acţionat, pe pământ fiind? Mai întâi să înţelegem foarte clar că rolul celui chemat să îndrume, să conducă suflete spre Împărăţia cerurilor, nu trebuie să fie alterat de nici un fel de responsabilitate de ordin politic. Fie că e preot sau ierarh sau călugăr, cel care şi-a asumat, în Biserică, cea mai înaltă misiune, aceea de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor, nu are ce căuta în funcţii de natură politică. De aceea există şi o interdicţie categorică, în acest sens, din partea Sfântului Sinod, care-i opreşte pe clerici nu doar să candideze, ci şi să facă orice fel de campanie electorală sau să afirme public convingeri politice partizane. Apoi, este evident că Mântuitorul nu a dorit instaurarea unei împărăţii pământeşti, nu a dorit să înfiinţeze ceea ce astăzi numim un stat teocratic. „Teocraţiile sub toate formele, orientale sau occidentale, au fost un act de trădare faţă de creştinism, un act de trădare şi o minciună, sortite deci ruinei”, afirma filosoful rus Nicolai Berdiaev, în volumul care i-a încununat opera, „Încercare de metafizică eshatologică”. Instaurarea unei teocraţii, ca formă de guvernare ideală, este o utopie, fie şi dacă ţinem cont de faptul că, „în stat, în împărăţia lumii de aici, şi mai ales la prinţul ei (care e satana, n.n.), există funcţii necesare lumii acesteia păcătoase, dar există şi o voinţă demonică de putere şi de dominare, care întăreşte nedreapta împărăţie a acestei lumi înrobite; există şi o imensă abundenţă de duşmănie şi ură” (am citat din acelaşi volum, amintit anterior). Cu alte cuvinte, condiţiile în care se desfăşoara viaţa omului de după alungarea din rai nu sunt deloc favorabile unei organizări, la nivel macrosocial, bazate pe principii religioase. Acest lucru este însă posibil la nivelul unor comunităţi mai mici. Încă de la începuturile creştinismului, au existat comunităţi în care toate bunurile se puneau la comun şi cei care faceau acest lucru (de bunăvoie) se aşezau astfel sub ascultarea apostolilor sau, ulterior, a celor din ierarhia bisericească. Însă chiar şi aici au existat situaţii problematice, cum a fost cazul soţilor Anania şi Safira, care au vrut să înşele comunitatea, dosind din preţul ţarinii pe care o vânduseră, şi care au gustat moartea pentru faptul că au minţit Duhului Sfânt (v. Faptele Apostolilor 5, 1-10). De atunci, cu toate că au mai fost momente de nedorit, regăsim, de-a lungul istoriei, mai ales în monahism, trăsăturile de dorit ale unor comunităţi structurate evanghelic şi orientate eshatologic.

Doar o versiune mai bună a actualei societăţi?

Ajunşi în acest punct al reflecţiilor noastre, nu m-aş mira să-i văd jubilând pe promotorii unui stat în ale cărui caracteristici să nu se regăsească nimic din aspectele de natură religioasă. Dacă Hristos Însuşi nu a dorit să se amestece cu cele lumeşti şi nu a intervenit în nici un fel în structurile politice, dacă istoria a dovedit că teocraţiile nu sunt o soluţie viabilă şi că doar la nivel microcomunitar se pot, realist vorbind, organiza creştinii, pe principiile Evangheliei (mai ales la nivel de mănăstire sau de familie), atunci înseamnă că au dreptate cei care cer să nu existe nici un fel de referinţă publică la aspecte care ţin de viaţa religioasă, viaţă care ar trebui să se desfăşoare doar în astfel de cadre (mai degrabă private). Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa. Tocmai intrarea triumfală (dar smerită – chiar dacă sună paradoxal) a Domnului în Ierusalim e dovada că religia nu are doar o dimensiune personală sau microcomunitară. Participanţi la aceste manifestări de entuziasm au fost practic toţi cei care se aflau în acele locuri prin care a trecut Mântuitorul, venind dinspre Betfaghe şi Betania. Hristos nu a intrat discret, ca într-o vizită privată, în cetatea sfântă (cum a mai făcut-o în alte situaţii, când a mers „pe ascuns” – vezi Ioan 7, 10), ci a lăsat să se cunoască momentul intrării Sale, ba chiar l-a pregătit cu atenţie.

Şi din aceasta, şi din alte manifestări publice ale Domnului suntem îndreptăţiţi să credem şi noi, creştinii de azi, că avem datoria de a nu ne retrage totalmente în spaţiul privat, ci de a căuta să dobândim, fără a ne lipsi de smerenia cuvenită, şi o anume „expunere” publică. Chiar dacă statul nu poate şi nu trebuie să fie unul teocratic, el poate să reflecte, în anumite componente ale sale, identitatea creştină a cetăţenilor săi, mai ales când aceştia constituie o majoritate covârşitoare. Evitând să ne „topim” în structuri sociale străine de duhul Evangheliei, păstrând distanţa cuvenită, dar conlucrând, atât cât nu contravine normelor credinţei, cu instituţiile publice, creştinul este chemat să instaureze pe pământ adevărata Împărăţie. Nu o împărăţie bazată pe legi mai mult sau mai puţin perfectibile, ci una fondată pe Cuvântul lui Dumnezeu, nu una a cărei ordine este asigurată prin forţă, ci una a cărei coeziune i-o conferă iubirea, nu o societate în care fiecare se străduieşte să parvină, ci una în care a dărui este verbul de căpătâi. A căuta să adaptezi Adevărul creştin la o societate cu scopul de a edifica o versiune mai bună a unei împărăţii lumeşti este o gravă eroare. Adevărata Împărăţie se edifică în adâncul fiecărei persoane şi se extinde, numai şi numai printr-o legătură de iubire, către cel de lângă noi. Domnul a intrat triumfal în Ierusalim doar pentru a primi, apoi, să urce, împovărat de Cruce, pe Golgota. Ţintuit pe lemnul Crucii, Hristos era cu adevărat Împărat, mai presus de toţi împăraţii pământului. Noi pe unde ne aflăm? Am intrat în Ierusalim (adică ne manifestăm public credinţa)? Urcăm pe Golgota (adică ne-am asumat, în mod jertfelnic, statutul de creştin)? Sau încă mai hălăduim prin pustiul acestei lumi?