ASTA A PUS CAPAC LA TOATE!
SFANTA CRUCE SI SFINTII-CAPAC LA HAZNALE, EXACT DUPA TIPICUL CURENTULUI SATANIST! CAOPDOPERA SPIRITUALA A ALESILOR POPORULUI ROMAN!
IATA PENTRU CE AU VOTAT ROMANII CARE SE INCHINA
MAI INTAI UNUI SEMN ELECORAL SI APOI…SE MAI GANDESC!
SA CEREM CU TOTII SA SE INDREPTEZE CAT MAI RAPID ACEASTA URIASA PROFANARE-ALTFEL-SA NU NE MIRAM DACA, BUCURESTIUL VA FI RAS DE PE FATA PAMNTULUI INTR-O BUNA ZI, DE UN CUTREMUR MAI MARE DECAT CEL DIN 1977! RUGAM TOTI PUTRTATORII HAINEI LUI HRISTOS–CALUGARI SI PREOTI-SA TRIMITA ACESTE IMAGINI SI SA ADUCA NEINTARZIAT LA CUNOSTIINTA, SFANTULUI SINOD AL B.O.R. ACEASTA DEOSEBIT DE GRAVA PROFANARE-ATAT DIN PUNCT DE VEDERE CANONIC SI DE DREPT BISERICESC, CAT SI DIN PUNCT DE VEDERE JURIDIC, CU ASPECT PENAL! TOTODATA, OFICIUL SERVICIULUI JURIDIC AL PATRIARHIEI ROMANE!
PLEZNESC DE BUCURIE CE DE ALTE SEMINTII, SECTELE SI SPONSORII PRINCIPALI AI ACTIUNII!
Arhivele lunare: noiembrie 2013
SATANIZAREA ROMANIEI PRIN ALESII POPORULUI!
Maicile de la Manastirea Diaconesti – Intru Slava Sfintilor Inchisorilor. Sarutam dreapta Parintelui Amfilohie Branza, duhovnicul Manastirii Diaconesti
Corneliu Zelea Codreanu – Primul Sfant al Inchisorilor
Ingerilor mai întâi si dela Sfânta Treime a doua luminã te-ai arãtat, Mihaile Voevodule si însotit fiind de îngerii credinciosi lui Dumnezeu, ai pornit rãzboi cu balaurul cel mare si cu îngerii lui, cel care se cheamã diavolul sau satana. Tu l-ai aruncat din Ceriuri pe pâmânt, pe cel ce nãcãjea pe Dumnezeu, ziua si noaptea, apãrând într’una pe cei drepti (Apoc.12:7-10) si ai înlãturat pentru vecie zavistia lui, aducând pacea si linistea în împãrãtia cereascã. Si noi nevrednicii, robii lui Dumnezeu si credinciosi ai Mântuitorului Iisus Hristos, înrolati în Legiunea lui Corneliu Zelea Codreanu, pentru salvarea Neamului nostru Românesc, ne rugãm Tie, Sfinte Arhanghele Mihail, Voevodul ostilor ceresti si slujitorul prea sfânt al marelui Dumnezeu, fii protectorul si apãrãtorul Legiunii noastre, ne întãreste în credinta cea adevãratã ajutã-ne sã biruim cu puterea Ta, pe toate uneltele diavolului, care sunt puse sã distrugã un Neam crestin si de Dumnezeu iubitor, POPORUL NOSTRU ROMÂNESC. Te implorãm, Sfinte Arhanghele MIHAIL, care ai putere mare dela Dumnezeu Tatãl Ceresc, sã fi permanent alãturi de Legiunea noastrã si cu sprijinul Tãu sã se mântuiascã Neamul nostru si noi cu toatã recunostinta si cu umilintã, Te vom preamãri si binecuvânta în vecii vecilor. Amin.
/deveghepatriei blog/
Ortodoxia BATJOCORITA in Postul Craciunului de spurcatii JIDANI TALMUDISTI!!
Nu comentati ceva pentru ca se pun pe zbierat cu holocaustul inventat din Romania, discriminarea si “cel mai prigonit popor de pe suprafata pamantului”
Maria Diana Popescu (Revista ART-EMIS) – Obama, acuzat de crime impotriva umanitatii, santajul Bruxelles-ului si salariile primarilor
Cum orice naş îşi găseşte naşul, Obama, capul politicilor interlope mondiale, este acuzat de crime împotriva umanităţii, potrivit mignews.com. Cîţiva avocaţi din Egipt au depus o plîngere oficială la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Haga. De aceleaşi fapte, alături de Obama, este acuzată conducerea „Frăţiei Musulmane” împreună cu comandantul suprem, Mohammed Badie. Plîngerea menţionează că „Obama a cooperat, a incitat şi a înarmat membrii «Frăţiei Musulmane» la săvîrşirea de crime împotriva umanităţii în perioada 3 iulie – 18 august 2013 pe teritoriul Republicii Arabe Egipt”. Personal, Obama este acuzat în mod special de crimele „Frăţiei Musulmane” împotriva egiptenilor de religie coptă, iar Administraţia Obama este acuzată că l-a susţinut pe preşedintele Mohamed Mursi în timpul conducerii căruia „copiii creştini au fost torturaţi, ucişi, violaţi şi obligaţi să se căsătorească cu violatorii lor”. Cum Obama ţine cu dinţii de putere, va fi liber în continuare, zburdînd pe crengile statelor lumii. Una din piesele redutabile în angrenajul politic European, Iulia Timoşenko, arestată arbitrar şi ilegal, revine în actualitate, pentru că ea reprezintă biletul Ucrainei pentru Europa. Şantajul oficial impus de Bruxelles pentru semnarea de către Kiev a Acordului de Asociere cu U.E. demonstrează, că politica U.E. este soră bună cu cea mai veche meserie din lume.
Afară cu F.M.I. din ţară!
La noi, trîmbiţata creştere economică inventată peste noapte n-a avut niciun impact asupra salariilor, preţurilor sau asupra nivelului de trai. În afară de parlamentari, politicieni, şefii companiilor, directorii, directoraşii, secretarii şi secretarele, alţi băgători în seamă şi masa înalţilor funcţionari, care au salarii de zeci şi sute de mii pe lună, muncitorii, profesorii, medicii şi alte categorii sociale trăiesc pe caietul de datorii lunare, exploataţi mişeleşte de patronii lor. Cetăţenii români n-au avut absolut nimic de cîştigat din capitalismul economic. De pierdut, da! Acordurile cu F.M.I i-au ruinat practic. Au pierdut economia, locurile de muncă, suveranitate şi demnitate naţională. România nu mai are nevoie de F.M.I. Prezenţa acestui vampir financiar, find o formă de interpunere a statului în economie, un gen de căpuşare oficială. Nicio măsură impusă de F.M.I n-a ajutat statul român. Dimpotrivă! A lovit dramatic şi premeditat sectorul economic şi social. Nimic bun nu s-a întîmplat în economia românească de cînd sîntem sub controlul acestui vampir financiar, care a ruinat toate ţările cu serviciile sale complete. F.M.I este o instituţie de ocupaţie financiară, ţinută în viaţă de ţările bananiere şi de cele a căror conducători le-au vîndut suveranitatea pe comisioane grase. F.M.I ar fi trebuit dizolvat încă din 1971, după prăbuşirea Sistemului de la Bretton Woods. Haideţi să analizăm cîte sute de întreprinderi s-au închis, cîţi români au rămas pe drumuri, cîte taxe au crescut, ce salarii şi pensii mizerabile au românii în comparaţie cu europenii! Guvernele care au acceptat astfel de măsuri au fost guverne incompetente, corupte, care nu au slujit Ţara, ci au uneltit împotriva ei. Posesoare a unei economii care duduia de sănătate şi exporta în peste 140 de ţări ale lumii, fiind un concurent serios şi de temut pe piaţa internaţională, România a ajuns o ţară de molluri, de cartiere de lux ale clanurilor mafiote, de vile ale politrucilor, de marcheturi, farmacii, sedii de bănci şi sedii de birouri pentru spălat bani.
În fruntea hoţilor stă mama lor!
Mă întreb cum domnişorica Lagard mai e încă în funcţie, de vreme ce justiţia franceză şi o serie de oficiali au trecut-o pe banca acuzaţilor pentru spălare de bani şi fraude fiscale ? Nu-i aşa că în fruntea hoţilor trebuie să stea mama lor ? Oricît de înfundaţi ar fi cu mîna în banii altora, corupţii aceştia de lux – un fel de „Hopa Mitică” – se dau peste cap şi tot în picioare pică. Chiar şi în halul în care sunt, Guvernul român i-a primit întotdeauna cu pîine şi cu sare şi le-a dat cu asupra de măsură, în timp ce Ungaria a încheiat definitiv socotelile cu F.M.I.. Banca Naţională a Ungariei a închis biroul F.M.I din Budapesta, întrucît autorităţile ungare vor achita împrumutul luat în 2008 pînă la sfîrşitul acestui an, înainte de scadenţă. F.M.I. nu mai poate numi un înlocuitor al actualului reprezentant în Ungaria, al cărui mandat s-a încheiat în august. Printr-o scrisoare adresată lui Lagarde, autorităţile ungare au iniţiat procedura de închidere a biroului F.M.I. de la Budapesta. Bravo lor! O ţară cu conducători isteţi, care s-au trezit la realitate şi au închis uşa în nasul cămătarilor!
O duc greu primarii! Bieţii de ei!
În acest timp poporul nostru se zbate în mizerie, iar domnu’ Dragnea vine cu propunerea de majorare a salariilor primarilor. Sînt aşa nevoiaşi amărîţii de ei, au dus-o aşa de greu după lovitura de stat, încît au stîrnit mila vicepremierului. Mi se pare normal ca baronul să-şi răsplătească slujbaşii. Are obligaţii faţă de ei, şi e mai simplu să le plătească din buzunarul nostru, nu din al lui. În definitiv, orice bonus pentru ei e binevenit, la anul sînt alegeri şi mai ales la ţară, primarul face legea. Cum nu le mai poate da fonduri cu autoservire în funcţie de tupeu şi de hămeseală, mărirea salariilor îi obligă pe primari să fie aliaţi şi să lucreze „corect” la noile alegeri. Vă mai amintiţi reclama? „Dormiţi liniştiţi, F.N.I. lucrează pentru tine!” Daţi-le lor, că nu se mai satură, poporul acesta care îşi duce viaţa pe caietul de datorii, este irelevant, bun doar la jug şi la întors buzunarele pe dos. După capul guvernanţilor reţetele salvatoare pentru popor rămîn taxele, cele mai numeroase şi mai mari din Europa, în creştere continuă, şi cele mai mizerabile salarii din Uniune. Pentru siguranţa Ţării, în ochii vicepremierului e mai important un primar servil decît un medic sau un profesor, pe care nu-i poate controla după bunul său plac şi nu le poate ordona să măsluiască voturile în favoarea arondaţilor la Putere. Primarii au vile şi conturi, care se umflă precum aluatul la dospit. Medicii şi profesorii de ce nu au? Ce-au făcut concret unii primari, în afară de sîrbe şi hore, cînd sate întregi şi mii de gospodării nu sînt electrificate, iar uliţele arată ca în Evul Mediu? Ce-au făcut ei, ce merite deosebite şi ce obligaţii de serviciu speciale au, de li se măresc salariile? În concluzie, majorarea salariilor mi se pare normală, privită numai din unghiul devotamentului acestora faţă de treburile nevăzute ale obştii şi pentru aservirea lor (ig)nobilă. Dacă primarii, politicienii şi parlamentarii ar munci un an de zile fără salariu, adică ar fi prestatori de muncă patriotică, vă spun eu, politica ar ajunge un maidan pustiu.
Mare atentie la aceste inselatorii: viziunea evreului kabalist Michel de Nostredame (Nostradamus) si cometa ISON (SION) de pe data de 03.12.2013
Nostradamus – Proorocul mincinos
Ce ne spune Sfanta Scriptura
Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan
Cap. 4
” Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.”
Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel
Cap. 4
” Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor”
Viziunea proorocului mincinos Nostradamus
“Penultimul Papă va fugi din Roma în luna decembrie, când o mare cometă va putea fi văzută pe cer în timpul zilei”, sună profeţia lui Nostradamus.Având în vedere diferenţa dintre calendarul iulian şi cel grigorian, Nostradamus s-ar fi putut referi la demisia lui Benedict al XVI-lea, care a fost anunţată pe 11 februarie 2013 şi a intrat în vigoare pe 28 februarie. Cât despre „marea cometă”, aceasta ar putea fi cometa ISON, care va putea fi văzută pe cer spre finalul lui 2013. În plus, trebuie precizat că Benedict este primul Papă care îşi dă demisia („va fugi din Roma”) după Grigore al XII-lea (în anul 1417, deci înainte de naşterea lui Nostradamus). Adepţii lui Nostradamus sunt de părere că succesorul lui Benedict al XVI-lea va fi într-adevăr ultimul Papă din istorie şi spun că alte simboluri care sugerează acest lucru sunt fulgerul care a lovit Bazilica Sf. Petru, după demisia fostului suveran pontif, sau ploaia de meteoriţi care s-a abătut asupra Terrei la scurt timp după anunţ”
Basilica Sfantului Petru de la Vatican a fost lovita de un fulger imediat dupa ce papa si-a anuntat demisia.
Sfanta Scriptura ne spune asa: “Lucifer a cazut pe pamant ca un fulger“. Semnele vremurilor nu trebuie sa le interpretam dupa cum ne taie mintea, avem credinta putina si induhovnicire si mai putina, dar totusi este bine sa ne punem intrebari: acest fulger l-a anuntat pe Falsul Profet, inainte mergatorul Antihristului?!
In filmul “The Omen” (Antihristul), anul 2006, intalnim o situatie similar: aparatia Antihristului este precedata de o cometa stralucitoare. Colona sonora a filmului a fost compusa de evreul Jerry Goldsmith, iar rolul principal este interpretat de evreul Liev Schreiber.
Liev Schreiber, “tatal” Antihristului din film. Sa nu uitam ca Antihrist, conform cuvantului Sfintilor Parinti ai Ortodoxiei, o sa fie evreu la origine.
Coloana sonora compusa de evreul Jerry Goldsmith (“The Omen”) : “Ave Satani”
03.12.2013 – ISON (SION)
În câteva zile, am putea fi martorii unui eveniment astronomic important. Pe 3 decembrie, cometa Ison ar putea apărea la orizontul de est. Pe parcursul întregii luni, milioane de oameni din emisfera nordică vor putea să vadă coada acestei comete, care are o lungime de câteva milioane de kilometri, relatează BBC. Ison provine din norul Oort, o centură de comete care se află la marginea sistemului solar şi care s-a format în urmă cu 4,6 miliarde de ani. Cometa Ison este atât de rară pentru că este un “sungrazer”, o cometă care intră în contact cu coroana Soarelui. Acest lucru se va întâmpla pe 28 noiembrie, moment în care temperatura ei va depăşi 2.000 de grade Celsius. Cometa a fost descoperită pe 21 septembrie 2012 de doi astronomi ruşi. Impactul cu Soarele ar putea să ducă la distrugerea cometei, dar dacă supravieţuieşte, ea va fi vizibilă pe cer toată luna decembrie.
Specialiştii au stabilit trei scenarii privind soarta cometei Ison în următoarea săptămână.
Primul: ar putea să aibă soarta cometei Lovejoy, care a ocolit Soarele în toamna anului 2011. Aceasta a explodat, după ce gravitaţia Soarelui a atras mai mult o parte a cometei. Dacă Ison are un nucleu mai mic de 2 kilometri, ar putea avea aceeaşi soartă. Astronomii estimează că nucleul Ison este în jurul acestei dimensiuni, astfel că estimările sunt la limită.
Al doilea scenariu: Ison ar putea să se comporte precum cometa Encke, care a orbitat în jurul Soarelui de 70 de ori, până când a fost observată, acum câteva secole. Cometa Ison îşi foloseşte rapid gazele şi gheaţa, astfel că astronomii se tem că va avea aceeaşi soartă ca Encke, stingerea.
Al treilea scenariu este cel la care speră astronomii şi care a fost cel al cometei Ikeya-Seki, în 1965. Când cometa a trecut prin coroana solară, căldura a aprins gazele din nucleul ei, iar după ce a ieşit din Soare, coada cometei s-a dezvoltat enorm, devenind foarte vizibilă. În acest caz, astronomii ar putea face observaţii valoroase cu tehnologia mult mai dezvoltată faţă de anul 1965.
Dovada clara a intereselor oculte din spatele lui Dan Diaconescu cu evreul mason Dan Levi Ilioi..
Cititi cu atentie ce comentariu am primithttp://i39.tinypic.com/f1bpea.jpg
http://i39.tinypic.com/2zz6zk1.jpg
http://i44.tinypic.com/2u7bqf7.jpg
– pe internet intalnim 2 persoane cu nume asemanatoare: “doru d ilioi” si “doru levi ilioi”, ambii penticostali, ambii plecati din Romania dar numai unul singur s-a intalnit cu McCain, asta in teorie ca realitatea e mai greu de dovedit
– persoana care este alaturi de DD, in primul rand nici nu-i stim numele real, dar sigur (sau cel putin sunt serioase semne de intrebare care dintre cei 2 ilioi s-a intalnit daca s-a intalnit vreunul) nu este el ce s-a intalnit cu McCain, poza este pe internet si a fost aratata si pe ecranul gigant de la primul congres
– poza cu McCain este cea in care se gasesc ambii ilioi si dovada este in urmatorul link unde se pare ‘adevaratul’ doru d ilioi s-a intalnit cu McCain (desi si povestea lui ridica semne de intrebare): http://www.evz.ro/detalii/stiri/un-roman-care-locuieste-fara-forme-legale-in-sua-l-a-intalnit-pe-george-bush-796260.html la slideshow este a 3a poza iar poza prezentata la primul congres este la linkul http://groups.yahoo.com/group/strajerul/message/7085 tot a 3 poza
– pozele sunt aproape identice se vede cu ochiul liber cum personale din parti, McCain cu sotia, sunt identice, difera pozitiile fata de fundal si bineinteles persoana din mijloc
– este greu de zis fara o cercetare amanuntita care este falsa, posibil amandoua sa fie false, posibil ca toate pozele cu actualul ‘actor’ sa fie false, posibil ca ‘actorul’ principal destinat sa fi fost initial tanarul din prima imagine si apoi din diverse motive sa trebuiasca a fi schimbat cu actualul ‘actor’ si nu si-au sters bine urmele, este posibil sa fie o inscenare si sa fie lasate special pe internet, sunt atatea variante dar sunt altii in masura sa actioneze in plan fizic privind acest aspect
Raspinditi, cei care si-au pus speranta in faptul ca DD este diferit fata de restul politicienilor trebuie sa vada si sa se trezeasca.
Fie ca aceasta sa fie una din scanteiele inceputului trezirii Neamului Romanesc.
Dan Diaconescu si masonul Adrian Theiss, venit pe filiera masonului Sorin Ovidiu Balan
http://bataiosu.wordpress.com
Managerul cotidianului “Puterea”, masonul Adrian Thiess (ritul de York şi cel scoţian), eminenţa cenuşie din campania lui Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, a devenit de luni seara noul strateg-şef al Patridului Poporului şi al lui Dan Diaconescu la viitoarele alegeri locale şi parlamentare. Întrebat de ce vrea schimbarea primarului general, Thiess a spus că “şi foca de la circ e mai bună decât Sorin Oprescu”.
Adrian Thiess are C.V. politic marcat de colaborări cu o serie de personalităţi politice. Membru al masoneriei, el a fost candidat parlamentar al Alianţei D.A. şi om de încredere al lui Vasile Blaga înainte ca acesta să candideze pentru primăria Bucureştiului, pentru ca în cele din urmă să sară în barca lui Sorin Oprescu, fiind omul cu sistemul relaţional, precum şi cu atragerea şi administrarea fondurilor de campanie. Masonul Thiess a mai acordat consultanţă politică şi electorală şi unor politicieni precum fostul candidat prezidenţial Radu Duda. Până în septembrie 2001, a fost consilierul personal al ex-preşedintelui Ion Iliescu.
Adrian Thiess a fost considerat cel mai controversat personaj din „echipa Oprescu“. Apariţia sa în preajma lui Oprescu a ridicat destule semne de întrebare încă din campania electorală, dat fiind faptul că acesta era şi membru PDL – calitate care l-ar fi plasat, în mod logic, în cealaltă tabără, a lui Vasile Blaga. Un amănunt interesant este că o firmă a lui Adrian Thiess se numeşte „Mason Brothers Investment SRL“ („Fraţii Masoni Investiţii SRL“).
În campanie, „fişa de post“ a lui Adrian Thiess a cuprins, între altele, şi colectarea de fonduri. Surse din apropierea staffului electoral au declarat pentru Evenimentul Zilei că el a generat numeroase discuţii în momentul în care i-ar fi indicat unuia dintre sponsori numărul de cont al unui offshore, în locul celui oficial de campanie în care ar fi fost normal să intre cei 150.000 de euro pe care finanţatorul îi promisese.
Una dintre primele întâlniri ale lui Thiess în primărie a fost cu şeful Direcţiei Investiţii, Bogdan Şoşoacă. Potrivit surselor Evenimentului Zilei, Thiess i-ar fi cerut funcţionarului cu vechime de 12 ani în post un raport despre activitatea din ultimii 5 ani. Şoşoacă, om cu legături vechi în lumea politică şi văr primar cu fostul şef al SIE Cătălin Harnagea, l-ar fi invitat să ia loc, după care i-a răspuns într-un fel care l-a lăsat fără replică: cu o înjurătură.
Devenit consilier personal al Sorin Oprescu, după ce acesta a devenit Primarul Capitalei, Adrian Thiess a căzut în dizgraţie datorită unor critici pe care le-a adus activităţii primarului Bucreştiului, dar şi războiului său personal cu unii directori şi consilieri ai lui Oprescu pe care i-a acuzat public de activitate defectuoasă sau de cenzură, fiind eliberat din funcţie la 29 Mai 2009, după ce, iniţial, acesta anunţase la 1 Mai că va demisiona, iar primarul general declara că aşteaptă demisia de onoare.
Războaie de ordin personal prin primărie cu miros de bani
În data de 5 mai, Adrian Thiess a cerut primarului general Sorin Oprescu, “demiterea de urgenţă” a Alinei Roman, director general de la Administraţia Străzilor pentru “activitatea sa defectuoasă ce a fost monitorizată de mass media şi a atras suspiciuni de corupţie şi practici nelegale”.
În privinţa acestei cereri, Thiess a precizat că nu a cerut niciodată ca directori din Primărie să fie daţi afară pentru că au făcut campanie altor persoane, dar că, în cazul Alinei Roman, este vorba de fapte de corupţie, el neprecizând care sunt acestea.
Thiess a mai cerut atunci “delimitarea clară a cabinetului primarului general şi al Primăriei Municipiului Bucureşti” a două persoane, respectiv Nadina Nedelea şi Marie Jeanne Ion. Consilierul a precizat că cele două persoane angajează aceste instituţii “în mod nelegal, nestatutar şi nelegitim”, asumându-şi “rolul de filtre şi cenzori pentru media”, “în detrimentul lui Sorin Oprescu”.
Sorin Oprescu a reacţionat destul de dur la solicitările celui care îi datorează funcţia de primar. I-a cerut demisia de onoare, amintind în treacăt că a avut în jurul său oameni care au cerut bani şi au plecat sau sunt în curs de plecare.”Acuzaţiile aduse colegilor de echipă simbolizează impotenţa unor nereuşite în viaţa” a spus atunci Oprescu.
Thiess s-a remarcat şi ca un om de afaceri prosper, care a investit în mai multe domenii de activitate. Are o firmă care se ocupă de comerţul online şi deţine canalul de televiziune TeleShop 24, post de televiziune care are ca obiect de activitate comerţul. Thiess este acţionar şi la firma Eurostar Catering Expres, operatorul naţional pentru serviciile de catering mobil în toate trenurile de rang superior din România: Săgeata Albastră, rapid şi accelerat. Thiess mai deţine împreună cu soţia sa, Elena Delia, încă trei firme: Dental Center 2001, Dental Expert Center şi Casa Elegance D&A 1874.
Thiess: „Da, sunt mason!“
EVZ: De ce v-aţi numit una dintre firme Mason Brothers Investment?
Adrian Thiess: Ei, fiecare îşi denumeşte firma cum crede de cuviinţă, nu?
Sunteţi mason?Da, sunt mason. În ritul de York şi în cel scoţian.
Este adevărat că în campanie i-aţi indicat unui posibil sponsor numărul de cont al unui offshore, în loc de contul oficial de campanie?
Nu m-am ocupat de sponsori. Ştiu eu de unde pleacă minciunile astea, pentru că noi, în campanie, am avut de luptat nu doar cu adversarii politici, ci şi cu oameni din propria noastră echipă. Nu vreau să spun mai multe.
Dar v-aţi întâlnit, totuşi, cu vreun sponsor căruia să-i fi dat contul de la offshore?Astea sunt speculaţii. Nu vreau să comentez mai mult.
Cu domnul Şoşoacă de la Direcţia Investiţii v-aţi întâlnit?
Da, zilele trecute. L-am rugat să facă un raport de activitate.
Este adevărat că v-a înjurat?Nu, cum să-şi permită cineva să facă asta? A fost foarte cooperant.
Doriţi să preluaţi dumneavoastră Direcţia Investiţii?Nu, nu doresc nicio funcţie la primărie.
Este adevărat că sunteţi partener de afaceri cu doamna Cătălina Bobic?Nu, eu nu-l cunosc nici pe domnul Bobic, nici pe fiica lui.
Doamna Cătălina Bobic este acţionar într-o firmă, Otto Star SRL, care, potrivit informaţiilor noastre, ar fi partenerul Otto, firmă pe care dumneavoastră o reprezentaţi.
Da, eu, prin firma Adra Retail, din care deţin 99%, sunt reprezentantul exclusiv al Otto în România. Dar, din câte ştiu, nu avem nicio legătură cu Otto Star. E adevărat că există un proiect de dezvoltare al Otto în România şi urmează să deschidem 300 de magazine în ţară şi atunci vom lucra pe bază de franciză cu mai mulţi parteneri, dar aceste francize încă nu s-au acordat.
SURSA: deveghepatriei
Canoane de rugăciuni pentru diferite trebuinţe
1. Pentru boală:
• Luni, Miercuri, Vineri – Ac. Sf. Acoperământ;
• Marţi, Joi, Sâmbătă – Ac Sf. Muc. Pantelimon;
2. Pentru serviciu:
• Psalmii 37, 67, 50, 142
• Luni, Miercuri, Vineri – Ac. Sf. Muc. Mina
• Marţi, Joi, Sâmbătă: Acatistul Buneivestiri
• Seara – Paraclisul Maicii Domnului
• Psaltirea o data
3. Pentru reuşită la proces:
• 40 de zile – Ac. Sf. Muc. Mina (zilnic)
• Psaltirea de 3 ori (în aceste 40 zile)
4. Pentru plecarea în străinătate:
• Luni, Miercuri, Vineri – Ac. Sf. Muc. Mina
• Marţi, Joi, Sâmbătă – Acatistul Buneivestiri
5. Pentru patima beţiei:
• 40 de zile – Ac. Sf. Muc. Mina
• Paraclisul Maicii Domnului
• Psalmii 37, 67, 50, 142
• Miercuri, Vineri – post: Anafura şi Aghiazmă
6. Pentru împăcarea în familie:
• 40 zile – Ac. Sf. Muc. Mina
• Luni, Miercuri, Vineri – Ac. Sfânt Acoperământ
• Psaltirea de 3 ori (in aceste 40 zile)
7. Pentru cununie:
• Luni, Miercuri, Vineri – Ac. Sf. Ier. Nicolae
• Marţi, Joi, Sâmbătă – Acatistul Sf. Ier. Spiridon
8. Pentru concubinaj:
• 80 de zile – Ac. Sf. Muc. Mina (seara şi dimineaţa)
• 7 Psaltiri (în aceste 80 zile)
• Luni, Marţi, Joi, Sâmbătă: Ac. SI: Ier. Spiridon
9. Pentru hoţie:
• 80 de zile – Ac. Sf. Muc. Mina (seara şi dimineaţa)
• 7 Psaltiri (in aceste 80 zile)
• Paraclisul Maicii Domnului
10. Pentru boală:
• Acatistul Sf. Muc. Pantelimon
• Luni, Marţi – Acatistul Sf. Ioan Botezătorul
• Miercuri, Vineri – Ac. Sfântului Acoperământ
• Joi, Sâmbătă – Acatistul Sf. Ier. Spiridon
11. Pentru zămislirea de prunci:
• Luni – Acatistul Sf. Ioan Botezătorul
• Marţi, Joi – Acatistul Sf ler. Spiridon
• Miercuri, Vineri – Ac. Sfântului Acoperământ
• Sâmbătă, Duminică – Ac. Sf. Muc. Pantelimon
• 40 de zile – Acatistul Sf. Părinţi Ioachim şi Ana
12. Pentru dezlegarea graiului:
• Luni, Miercuri, Vineri – Ac. Sf. Ioan Botezătorul
• Marţi, Joi, Sâmbătă, Duminică – Ac, Sf. Ier. Spiridon
13. Pentru luminarea mintii:
• Psalmii 37. 67, 50,142
• Luni, Miercuri, Vineri – Ac. Sf. Muc. Mina
• Acatistul Sfântului Acoperământ (zilnic)
• Paraclisul Maicii Domnului (zilnic)
14. Pentru liniştea copilului:
• Acatistul Sfântului Acoperământ (zilnic)
• Miercuri, Vineri – Ac. Sf. Muc. Mina
• Marţi, Sâmbătă – Acatistul Buneivestiri
15. Pentru izbăvirea de pagubă şi necaz:
• 40 de zile – Ac. Sf. Muc. Mina (seara şi dimineaţa)
• Psaltirea de 3 ori (in aceste 40 de zile)
• Marţi, Joi, Sâmbătă, Duminică – Acatistul Sf. Ier. Spiridon
16. Pentru întoarcerea acasă:
• 40 de zile – Psaltirea de 3 ori
• Acatistul Sf. Muc. Mina (zilnic)
• Luni, Miercuri, Vineri – Acatistul Buneivestiri
17. Pentru întărirea credinţei şi luminarea minţii:
• Marţi, Joi, Sâmbătă – Acatistul Sf.. Ier. Spiridon
• Paraclisul Maicii Domnului
18. Pentru cereri:
• Luni, Miercuri, Vineri – Acatistul Sf. Ier. Spiridon
• Paraclisul Maicii Domnului (seara)
• Psalmii 37 ,67, 50, 142 (zilnic)
• Anafură şi Aghiazmă Mică (zilnic)
19. Pentru sporul casei:
• Luni, Marţi, Joi, Sâmbătă – Acatistul Sf. Ier. Spiridon
• Paraclisul Maicii Domnului (seara)
• Miercuri, Vineri – post (dimineaţa Anafură şi Aghiazmă)
• Sâmbătă o pâine şi o lumânare la Biserică
20. Pentru femeia gravidă:
• Luni, Miercuri, Vineri – Ac. Sf. Muc. Pantelimon
• Marţi, Joi, Sâmbătă – Ac. Sf. Stelian
• Acatistul Sfântului Acoperământ (zilnic)
• O dată pe lună (timp de 3 luni) – Sfânta împărtăşanie
21. Pentru demonizaţi:
• Luni, Miercuri – Ac. Sf. Ioan Botezătorul
• Marţi, Joi – Ac. Sf. Ier, Spiridon
• Miercuri, Vineri – Ac. Sfântului Acoperământ
• Sâmbătă, Duminică – Ac. Sf. Muc. Pantelimon
• Psalmii 37, 67, 50,142 (zilnic)
• Ulei de la Sfântul Maslu în mâncare; Anafură şi Aghiazmă
• O data la 3 săptămâni – Sfânta împărtăşanie
22. Pentru gând bun de cununie:
• de 3 ori in perioada 40 de zile – Ac, Sfântului Acoperământ şi
Paraclisul Maicii Domnului
23. Pentru ferirea de rele:
• 40 de zile – Psaltirea de 3 ori
• Zilnic – Acatistul Sfântului Acoperământ
24. Pentru morţi. hrană şi lumină:
• Canonul de Pocăinţă al Domnului Iisus Hristos
• lumânare şi o pâine la Biserică
25. Pentru soacră:
• 40 de zile – Ac. Sf. Ier. Spiridon (zilnic)
• Miercuri, Vineri – Ac. Sf. Muc. Mina
• Psalmii 37, 67, 50, 142 zilnic
• Psaltirea de 3 ori (in aceste 40 de zile)
26. Pentru concubinaj cu străini:
• 80 de zile – Ac. Sf. Muc. Mina (seara şi dimineaţa)
• Luni, Marţi, Joi, Sâmbătă – Ac. Sf. Ier. Spiridon
• Psalmii 37, 67, 50, 142 (zilnic)
• Paraclisul Maicii Domnului (zilnic)
• în 120 de zile – Psaltirea de 12 ori
27. Pentru cununie grabnică:
• Psalmii 37, 67, 50, 142
• Psaltirea de 3 ori
• Luni. Miercuri, Vineri – Ac. Sf. Ier. Nicolae
• Marţi, Joi, Sâmbătă: Ac. Sf. Ier. Spiridon
• Sâmbătă şi Duminică – Ac. Buneivestiri
28. Canon de mulţumire:
• 40 de zile – Paraclisul Maicii Domnului (zilnic)
• Sâmbăta – o pâine şi o lumânare la Biserică
29. Pentru boala psihică:
• Ac. Sf. Muc. Pantelimon (zilnic)
• Luni. Miercuri, Vineri – Ac. Sfântului Acoperământ
• Sâmbătă, Duminică – Ac. Sf. Ier. Spiridon
30. Canon de mulţumire:
• Tatăl nostru, Crezul, Psalmul 50
• Paraclisul Maicii Domnului
• Canon de pocăinţă al Domnului nostru Iisus Hristos
• Duminica la Biserica – Anafură şi Aghiazmă
• în cele 4 posturi de peste an – mâncare de post
31. Boală de epilepsie:
• Luni, Marţi – Ac. Sf . Ioan Botezătorul
• Miercuri, Vineri – Ac. Sfântului Acoperământ
• Sâmbătă, Duminică – Ac. Sf. Muc. Pantelimon
• O dată pe lună timp de un an – Sfânta Împărtăşanie.
Asasinare cu microunde.
Dacă nu vrei sa fii sclavul sistemului Fiarei, riști să fii ținta unui program înfiorător. Programul Phoenix, un program făcut special pentru asasinarea selectiva ce nu lasă urmări. În toate cazurile moartea individului ”a survenit în mod natural”. Observați modul în care naratorul indică acest lucru.
/marturisim.ro/
“Mitropolitul Kiril al Varnei a fost ucis fiindcă s-a ridicat împotriva gazelor de sist”
Șocanta afirmație îi aparține preotului Anghel Dincu, paroh la biserica Înălțarea Domnului din comuna Lazu și a fost făcută în cadrul emisunii Caravana Litoral TV. Spusele preotului Anghel au venit în momentul în care a fost dezbătut subiectul gazelor de șist, acesta spunând că are informații confirmate de surse oficiale. Mitropolitul Kiril al Varnei, a fost găsit, aparent înecat pe o plajă a Mării Negre, anul acesta, la începutul lunii iulie. Ancheta deschisă de autoritățile bulgare a scos la iveală faptul că pe cadavrul înaltului prelat au fost identificate urme de violenţă. (Litoral TV)
Călugării de la mânăstirea Petru Vodă au adus o troită la Pungesti
Călugării de la Mănăstirea Petru Vodă au adus o troiță la Pungești pentru a întări credința în Dumnezeu a celor care de două săptămâni stau de veghe în tabăra de rezistență, informează vremeanouă.ro.
Troița, care este chiar din cimitirul mãnãstirii si a stat la căpătâiul martirilor din mișcările de rezistență anticomuniste, a fost amplasată chiar în locul unde, pe 16 octombrie, sătenii din Pungești au oprit, în genunchi, înaintarea utilajelor Chevron, compania care a vrut să instaleze prima sondă de explorare a gazelor de șist din România. Duminica trecută, călugării de la mănăstirea ctitorită de Cuviosul Părinte Iustin Pârvu, au venit în tabăra de rezistență si au fost impresionați de ceea ce au văzut. Au făcut un apel la toți românii, pentru a sprijini Mișcarea de Rezistență de la Pungești.Acum, ei au revenit, așa cum au promis, cu o troiță, care să marcheze momentul confruntării cu jandarmii, când sătenii cu mâinile goale și cu credință în Dumnezeu, i-au oprit pe cei de la Chevron să înceapă lucrările la sondă. Troița este un simbol al rezistenței anticomuniste și a fost adusă pentru a le arăta protestatarilor că nu sunt singuri în lupta lor.
„Această troiță a stat la căpătâiul părintelui Stefan Marcu și al soției Elena, simbolul mișcării anticomuniste din munții Vrancei. Aceasta a mai stat și la capul martirilor: părintele Gheorghe Calciu, Radu Gyr, Florentina Gyr, Tudor Popescu, Mihail Dumitrescu sau preotul Atanasie Ștefănescu. Acest cadou primit de la mănăstirea Petru Vodă, încărcat cu sfințenia părintelui Iustin Pârvu, vine și ne arată că drumul pe care am luat-o este cel bun. Mișcarea de Rezistență de la Pungești primește astfel binecuvântarea Cuviosului Pãrinte. Duminică vor fi prezenți din nou cei de la mãnãstire si se va face o slujbã aici”, a declarat Constantin Pâslaru, un ieșean care, de douã sãptãmâni, s-a instalat la Pungești și-i ajutã pe săteni.”
http://activenews.ro/calugarii-de-la-manastirea-petru-voda-au-adus-o-troita-la-pungesti_183579.html?
Mesaj răsunător al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos către Fanar și către Papă
Mesaj răsunător al Sfintei Chinotite a Sfântului Munte către Fanar și către Papă
LOZINCI ANTIPAPALE DIN PARTEA DUBLEI SINAXE A CELOR 20 DE SFINTE MĂNĂSTIRI ALE SFÂNTULUI MUNTE
Ca unii ce avem răspunderea altarului acestui loc nu ne este îngăduit să îl invităm pe Papă în comunitatea athonită, pentru că noi am păstrat nestricată conștiința dogmatică a Sfântului Munte, care este chivot al Tradiției Ortodoxe și arenă a luptelor duhovnicești.
Comunicatul istoric al dublei Sinaxe a reprezentanților și egumenilor celor 20 de Sfinte Mănăstiri a fost emis ca urmare a informațiilor și știrilor că Papa ar urma să viziteze Sfântul Munte și să liturghisească împreună cu Patriarhul Ecumenic cu prilejul manifestărilor festive dedicate împlinirii a 100 de ani de la integrarea societății athonite în Statul Elen. Mesajul Sfântului Munte se adresează Fanarului și arhiereilor ecumeniști, care, în numele pseudo-unirii deformează conștiința dogmatică a Bisericii, contestă unicitatea Adevărului acesteia și nesocotesc Sfintele Canoane. Avem de-a face cu o proclamație epocală a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte, care se adresează multor destinatari, printre care, mai ales, Patriarhia Ecumenică și ecumeniștii – ierarhii filopapiști ai Bisericii Greciei și ai Fanarului. Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, prin comunicatul pe care l-a emis pe 24 august (11 august după vechiul calendar) dezminte toate informațiile potrivit cărora Sfânta Chinotită ar fi adresat o invitație oficială către ereziarhul Papă de a vizita Sfântul Munte și de a participa la manifestările festive, care vor avea loc în curând cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la integrarea comunității athonite în Statul Elen. Sfânta Chinotită nu se limitează doar la dezmințire, ci abordează și din punct de vedere dogmatic chestiunea, subliniind în acest sens: ”Conștiința dogmatică, păstrată de veacuri nestricată, a Sfântului Munte, acest chivot al tradițiilor ortodoxe și arenă a luptelor duhovnicești, nu ar îngădui o astfel de acțiune din partea celor responsabili cu chestiunile legate de acest Sfânt Loc al nostru”.
Această declarație a Sfintei Chinotite nu dovedește doar că Sfântul Munte rămâne punctul de reper al Ortodoxiei, ci și că urmărește îndeaproape mersul Dialogurilor Teologice, al rugăciunilor în comun cu eterodocșii și al nesocotirii Sfintelor Canoane de către Patriarhia Ecumenică (de care Sfântul Munte aparține jurisdicțional) și de către arhiereii ecumeniști și filopapiști ai Bisericii noastre. Afirmația Sfintei Chinotite că Sfântul Munte păstrează de veacuri nestricată conștiința dogmatică este interpretată de către unele cercuri bisericești ca sugerând că dogmele ortodoxe sunt stricate de către unii factori bisericești de dragul pseudo-unirii cu papistașii și cu alți eretici creștini. În paralel subliniază că Papa a deformat Evanghelia, propovăduiește erezie și cacodoxie, se află în afara adevăratei Biserici și a adevăratei credințe și ca atare nu are ce căuta în Sfântul Munte.
Comunicatul
Prezentăm în întregime comunicatul Sfintei Chinotite din 24 august 2013:
Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos Karyés,
11/24 August 2013
Nr. Prot. F.2/32/2410
Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos face cunoscut faptul că zvonul lansat de o parte a presei bisericești despre o așa-zisă trimitere a unei invitații către Papa Romei pentru ca acesta să viziteze Sfântul Munte este complet neîntemeiat și mincinos. Ne exprimăm surprinderea față de difuzarea unor astfel de știri fără cea mai mică verificare a lor, și mai ales de către presa bisericească. Conștiința dogmatică, păstrată dintotdeauna neschimbată, a Sfântului Munte, acest chivot de tradiții ortodoxe și arenă a luptelor duhovnicești, nu ar îngădui o astfel de acțiune din partea celor responsabili cu chestiunile legate de acest Sfânt Loc al nostru. Adresându-ne către tot omul bine intenționat, îl rugăm părintește și frățește să nu dea crezare unei astfel de “știri” rău intenționate, ci atitudinii responsabile a Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos.
Întruniți în Sinaxă comună, toți reprezentanții și Întâi Stătătorii
celor douăzeci de Sfinte Mănăstiri ale Sfântului Munte Athos
Se cuvine menționat că, începând cu mijlocul luni iunie, cercuri ecumeniste ale Patriarhiei Ecumenice și ale Bisericii Greciei au pus în circulație zvonul că Patriarhul Ecumenic și Ministerul Elen de Externe se vor îngriji de venirea Papei în Grecia și anume în Sfântul Munte. La începutul lui iulie, zvonul a devenit știre, potrivit acelorași cercuri, și afirma că Sfânta Chinotită a Sfântului Munte, de multă vreme redusă la tăcere, s-ar fi supus presiunilor Fanarului și ale Statului și că ar fi trimis o invitație oficială Papei, pentru a fi prezent la manifestările comemorative. De la mijlocul lui iulie, ”informației” i s-a mai adăugat faptul că Papa și Patriarhul Ecumenic vor liturghisi împreună în Sfântul Munte. Această ”informație” a fost publicată în multe pagini de internet bisericești, periodice și ziare, printre care și Orthódoxos Týpos. Sfântul Munte, în intervalul cât Orthódoxos Týposși-a oprit funcționarea pe durata lunii august datorită concediilor, a publicat comunicatul menționată. E posibil ca dezmințirea să fie amară pentru noi, dar ne bucurăm că putem transmite adevărata știre, anume că Sfânta Chinotită a declarat cu tărie că cei ce strică dogmele nu au ce căuta în Sfântul Munte. Prin urmare, Sfântul Munte îl consideră pe Papă ereziarh, iar Vaticanul, un simplu stat, iar nu Biserică canonică. Este știut că Patriarhul Ecumenic îl numește pe Papă Preasfințit frate al Bisericii Vechii Rome, dar Sfântul Munte nu acceptă această teorie a Patriarhului Ecumenic, după cum nu o acceptă nici un creștin ortodox.
Orthódoxos Týpos, 6 septembrie 2013, nr. 1988, pp. 1,6.
Traducere Anna Theodorou (G.O.)
Monahii de pe Muntele Athos se tem de un amestec extern în treburile mănăstirilor athonite
![patr-bartholomeos2[1]](http://graiulortodox.files.wordpress.com/2013/11/patr-bartholomeos21.jpg)
În cadrul întâlnirii cu premierul grec, monahii din Athos şi-au exprimat de asemenea îngrijorarea în legătură cu informaţiile potrivit cărora Guvernul grec intenţionează să invite mai mulţi oameni politici, cu ocazia ceremoniilor legate de împlinirea a 90 de ani de când Athosul a intrat sub administrarea Greciei (sub titlul de teritoriu sub mandat prin Conferinţa de la Lausanne din 1923, n. red). Printre invitaţi ar figura preşedintele SUA, Barack Obama, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şefii marilor puteri occidentale. În timpul întrevederii avute cu şeful Guvernului de la Atena, delegaţia athonită a ţinut să amintească premierului Samaras că Sfântul Munte nu este un loc pentru astfel de sărbători fastuoase şi evenimente mondene.
/graiulortodox.ro/
Doru Levi Ililoi, jidov sionist, pastor penticostal, membru de baza al ocultei…
Dan Diaconescu si MASONERIA
Doru Levi Ilioi
Ortodoxia, nădejdea popoarelor Europei
Conştiinţa de sine ortodoxă nu ne îngăduie să trecem cu vederea faptul că Ortodoxia şi Creştinismul Apusean nu pot alcătui împreună o „identitate creştină” unitară, ci, dimpotrivă, ne obligă să sus’inemcă Ortodoxia este credinţa cea întâi-născută într-o Europă care va trebui, la un moment dat, să-şi reformuleze identitatea creştină.
Arhimandritul Gheorghios Kapsánis,
Stareţul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie, Sfântul Munte
Europa unită a secolului al ΧΧΙ-lea îşi caută identitatea. Iniţial, „identitatea europeană” nu prezenta vreun motiv de serioasă nelinişte, de vreme ce era definită doar de factorii economici şi politici. De când, însă, factorii culturali şi, mai ales, cei religioşi au fost siliţi să ia în considerare nevoia de definire a acestei identităţi, au avut loc discuţii serioase, controverse aprinse şi conflicte virulente legate mai ales de menţionarea sau nu a identităţii creştine a Europei în „Constituţia Europeană”.
Ce înseamnă însă „identitatea creştină a Europei” pentru popoarele noastre ortodoxe? Cât de creştină este această „identitate creştină a Europei?”. Cei care se luptă cu bune intenţii pentru întărirea identităţii creştine a Europei vorbesc de obicei despre aceasta ca şi cum ar fi vorba de un dat istoric sau de un codice de principii şi valori creştine către care pot converge popoarele creştine prin intermediul contactelor ecumenice şi al dialogurilor intercreştine. Creştinii Europei aspiră să asigure instituţional această identitate, pentru că se tem de eventualitatea unei decolorări religioase a continentului lor, de alterarea caracterului creştin datorate transformărilor demografice (emigrare etc.) sau de excluderea organismelor creştine „interbisericeşti” din forurile de decizie ale Europei. Urmând aceeaşi logică, propunerile reprezentanţilor ortodocşi oficiali se concentrează şi ele asupra consolidării unei prezenţe creştine instituţionale în Europa.
Biserica Ortodoxă
Trăind în mediul Sfântului Munte şi în atmosfera duhovnicească pe care acesta o creează, înţelegem că moştenirea noastră ortodoxă nu trebuie să fie măsurată după măsurile acestei lumi. În ultimii ani am fost martori ai evlaviei şi credinţei profunde a pelerinilor Sfântului Munte, dintre care mulţi vin cu mult efort şi cu mari cheltuieli din ţările ortodoxe ale Balcanilor şi din Rusia. În conştiinţa tuturor acestor creştini ortodocşi evlavioşi, care, în acelaşi timp, reprezintă şi ţara din care provin, Ortodoxia nu are de obicei sensul pe care i-l atribuie cei care o privesc şi o abordează după criterii ideologice sau sociale, adică aceia care obişnuiesc să vadă în Răsăritul nostru nişte arcuri „ortodoxe”, asemenea celor musulmane şi care sunt ostile Apusului, sau consideră Ortodoxia o forţă de tip naţionalist specifică popoarelor care o îmbrăţişează. Chiar dacă noi, ortodocşii, creăm lumii asemenea impresii din pricina nedesăvârşilor personale sau a eşecurilor noastre colective, avem adânc înrădăcinată în conştiinţă convingerea că Ortodoxia este ceva esenţial, ceresc, veşnic: este darul nepreţuit al Dumnezeului Treimic oferit lumii, „credinţa dată Sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 3), pe care Biserica noastră Ortodoxă ne-o păstrează în întregime, fără falsificări eretice, şi pe care cu multe jertfe am păstrat-o în vremuri grele, ca să nu pierdem nădejdea vieţii veşnice. Noi, popoarele ortodoxe, suntem miluite de Sfântul Dumnezeu să purtăm pecetea Sfântului Botez ortodox, să ne împărtăşim de Sfânta Euharistie Ortodoxă, să urmăm cu smerenie învăţătura dogmatică a celor şapte Sinoade Ecumenice ca singura cale de mântuire şi să ţinem „unitatea Duhului în legătura păcii” (Efeseni 4, 3). Purtăm mărturisitor moştenirea preţioasă a credinţei ortodoxe în „vase de lut” (II Corinteni 4, 7) şi ea înseamnă, prin harul lui Dumnezeu, cuvântul „nădejdii noastre” (I Petru 3, 15).
Biserica noastră ortodoxă nu este doar chivotul moştenirii noastre istorice şi naţionale. În primul rând şi în principal este Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
Şi, ca să nu piară nădejdea mântuirii veşnice în Hristos, în vremuri grele, popoarele ortodoxe ale Balcanilor şi-au păstrat credinţa ortodoxă prin jertfa a mii de neomartiri, care s-au împotrivit atât islamizării, cât şi catolicizării în forma ei uniată[1]. De aceea, recenta revigorare a Uniaţiei, după prăbuşirea regimurilor ateiste, şi activitatea confesiunilor neoprotestante în mijlocul populaţiilor ortodoxe, constituie provocări foarte serioase pentru ortodocşi. Ele trebuie abordate astfel, pentru că, o dată în plus, nu fac decât să pună în pericol mântuirea sufletelor simple, „pentru care a murit Hristos” (Romani 14, 15). În societăţile apusene, de altfel, romano-catolice şi protestante prin tradiţie, în care există şi activează enorii ortodoxe, prezenţa ortodoxă trebuie să fie o mărturie cuviincioasă a creştinismului autentic de care au fost lipsite secole la rând aceste societăţi, datorită abaterilor papistaşe şi protestante de la credinţa apostolică. Şi, de fiecare dată când această căutare nostalgică a credinţei creştine nefalsificate culminează cu întoarcerea creştinilor eterodocşi în sânul Bisericii celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostolice, la Biserica Ortodoxă, se vădeşte caracterul misionar al Biserici noastre. Prin faptul că eterodocşii se întorc la Biserica Ortodoxă, nu înseamnă că ei părăsesc o biserică pentru a îmbrăţişa o alta, după cum greşit consideră unii. În realitate, părăsesc o schismă bisericească antropocentrică şi regăsesc Biserica cea Una şi Unică a lui Hristos, devin mădulare ale Trupului lui Hristos şi îşi reorientează viaţa, urmând drumul îndumnezeirii.
Teologie şi „teologie”…
Din păcate, o direcţie contrară urmează şi Ecumenismul sincretist, pe care îl exprimă instituţiile Mişcării aşa-numite Ecumenice şi conducătorii Ecumenismului papocentric. Pentru că răstălmăcesc Ecleziologia Ortodoxă şi urmează teoria protestantă a „ramurilor” sau mai noua teorie romano-centrică [catolică, n.tr.] a „bisericilor surori”, aceste curente consideră că Adevărul Credinţei Apostolice (sau măcar o parte a acestuia) se păstrează în toate bisericile şi confesiunile creştine. De aceea, îşi direcţionează eforturile în realizarea unei unităţi văzute a creştinilor, fără să urmărească unitatea, mai profundă, în credinţă. În acest sens, „teologia” ecumenistă pune semnul egal între Botezul Ortodox (prin întreita afundare) şi stropirea romano-catolică, consideră erezia Filioque echivalentă cu învăţătura ortodoxă despre purcederea Duhului Sfânt doar din Tatăl, interpretează primatul puterii al Papei de la Roma ca primat al slujirii, consideră simple teologumene învăţăturile ortodoxe despre deosebirea dintre esenţă şi energie în Dumnezeu şi despre harul dumnezeiesc necreat etc. Este vorba de un Ecumenism superficial, despre care scria foarte inspirat pururea-pomenitul Părinte Dumitru Stăniloae: „Se înfiripă la răstimpuri, din marea dorinţă de unire, un entuziasm facil, care crede că poate să elimine prin căldura comunicării sentimentale realitatea existentă şi să o recreeze fără nici o dificultate. Ia naştere şi o mentalitate diplomatică conciliantă care consideră că prin concesii reciproce poate împăca poziţiile dogmatice sau situaţiile mai generale care despart bisericile. Aceste două moduri prin care realitatea este abordată – sau desconsiderată –, arată o anume flexibilitate sau, mai bine zis, o relativizare a valorii care se atribuie anumitor articole ale credinţei bisericilor. Relativizarea aceasta reflectă, probabil, însemnătatea foarte mică pe care anumite grupări creştine – în întregul lor sau în anumite cercuri ale lor – o acordă acestor articole ale credinţei. Din entuziasm sau dintr-o mentalitate diplomatică, ei propun schimburi şi compromisuri cu privire la aceste învăţături de credinţă, tocmai pentru că nu au nimic de pierdut prin ceea ce propun. Aceste compromisuri, însă, prezintă un mare pericol pentru Bisericile în care respectivele articole au o importanţă vitală. Pentru aceste Biserici, asemenea propuneri de schimburi şi compromisuri reprezintă atacuri directe”[2]. În acelaşi timp, confesiunile protestante, care au ajuns să nege dogmele fundamentale ale credinţei (istoricitatea Învierii, pururea-fecioria Născătoarei de Dumnezeu ş.a.) şi să accepte moravurile antievanghelice (căsătoria homosexualilor etc.), sunt socotite pe picior de egalitate cu Preasfintele Biserici Ortodoxe Locale în programele Consiliului Mondial al Bisericilor. Teoria „demitizării”, „teologia morţii lui Dumnezeu”, hirotonia femeilor în treptele preoţiei, săvârşirea tainei Nunţii pentru homosexuali, în nici un caz nu sunt elemente ale identităţii noastre creştine. Protestantismul a ajuns la o foarte profundă criză a credinţei. Frank Schaeffer, renumitul protestant american, care, după o căutare personală cumplită şi de-a lungul a multor ani, s-a făcut ortodox, dă multe date interesante care dezvăluie căderea protestantismului de la Adevărul Bisericii celei Uneia, Sfinte, Soborniceşti şi Apostolice în cartea sa Dans de unul singur. Căutarea credinţei ortodoxe în era falsei religii [traducerea în limba română, Editura Reîntregirea, Alba Iulia 2006].
Sincretismul interreligios
O continuare şi o consecinţă inevitabilă a sincretismului intercreştin o reprezintă sincretismul interreligios, care recunoaşte posibilitatea mântuirii celor care aparţin uneia dintre religiile monoteiste. Chiar un episcop ortodox a scris că „în fond, o biserică şi o moschee ţintesc la aceeaşi recunoaştere spirituală a omului”[3]. Sincretismul interreligios nu ezită să accepte că în toate religiile lumii există posibilitatea mântuirii[4]. În urmă cu câţiva ani, un profesor al Universităţii din Atena a scris că poate la fel de bine să aprindă o lumânare în faţa icoanei Maicii Domnului, ca şi în faţa statuii uneia dintre zeiţele hinduismului. Episcopi ortodocşi, clerici şi teologi au fost – din păcate – influenţaţi de această mentalitate sincretistă. Prin asemenea păreri teologice, pe care conducătorii şi intelectualii secularizaţi, de obicei, le aud şi le recunosc ca ortodoxe, contribuie ca această mentalitate să depăşească graniţele înguste ale concepţiilor lor personale şi să devină „linia generală” a scopurilor şi aspiraţiilor oamenilor. În această perspectivă, dragostea, fără referire la adevărul dogmatic, este consacrată drept criteriu al unităţii creştinilor, câtă vreme stăruinţa în poziţiile teologice ortodoxe tradiţionale este dezaprobată ca intoleranţă religioasă şi fundamentalism. În ce priveşte felul în care mentalitatea ecumenistă construieşte modelul unei aparente identităţi creştine a Europei, sunt semnificative „obligaţiile” reprezentanţilor bisericilor creştine care au semnat Charta Oecumenica pe 22 aprilie 2001[5].
Adevărata identitate
Însă, această identitate „creştină” a Europei este foarte departe de adevărata identitate creştină a popoarelor europene. Trebuie subliniat cu toată tăria că Europa este nedreptăţită când i se atribuie o identitate care nu este cu adevărat creştină, ci doar are înfăţişare creştină. Un creştinism nesănătos, falsificat, nu este creştinismul catacombelor Romei, al Sfântului Irineu al Lionului, al monahilor ortodocşi din Scoţia şi din Irlanda, în general, nu este creştinismul primului mileniu. Un creştinism falsificat nu poate să păzească Europa de invazia concepţiilor şi moravurilor necreştine din cadrul societăţilor ei. Este deja cunoscut că mulţi europeni au obosit de raţionalismul sec, au nostalgia misticii pierdute şi, de aceea, îmbrăţişează mahomedanismul, budismul sau hinduismul, se predau esoterismului sau aspiră la experienţe metafizice în cadrul mişcărilor new-age-iste. Aflăm că numai în Italia funcţionează deja în jur de 500 de moschei, iar în Franţa 5% din populaţie sunt musulmani. Biserica Ortodoxă deţine Adevărul. În centrul ei Îl are pe Hristos. În această Biserică toate sunt dumnezeiesc-omeneşti, pentru că toate cele oferite Domnului nostru Dumnezeu-Om se umplu de harul necreat al Duhului Sfânt. De aceea, poate să odihnească sufletele care îşi caută cu gând bun eliberarea din laţul sufocant al raţionalismului, al materialismului, al idealismului şi al tehnocraţiei. De aceea, Ortodoxia nu trebuie târâtă în creuzetul sincretist, pentru că nu trebuie să se piardă singura nădejde a întregii lumi. Ca păstori şi credincioşi ortodocşi avem datoria să păstrăm sfânta moştenire a credinţei noastre ortodoxe. Apostolul neamurilor, Pavel, porunceşte preoţilor din Efes şi păstorilor Bisericii până azi: „Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (Fapte 20, 28). Şi tot el spune poporului credincios al Tesalonicului şi, în acelaşi timp, întregii Biserici: „Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat” (II Tesaloniceni 2, 25).
Ecumenismul sănătos
Vechiul Continent a eşuat în ce priveşte credinţa. New-Age-ul ameninţă deschis deja cu decreştinarea societăţile europene. Nu este nimic neobişnuit. Europa I-a întors spatele lui Hristos, cândva L-a alungat din mijlocul ei, după cum foarte inspirat observă Dostoievski în „Marele Inchizitor”[6], precum şi Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei[7]. Biserica Ortodoxă este datoare să îşi vădească harisma şi apostolatul, să propovăduiască popoarelor Europei că, dacă există ceva care poate salva Europa în această fază critică a istoriei ei, nu este decât Ortodoxia. Însă, nu trebuie să lipsim noi înşine Biserica Ortodoxă de capacitatea de a transmite popoarelor Europei acest mesaj mântuitor, echivalând credinţa ortodoxă cu erezia în perspectiva confuză şi în viziunea neclară a Ecumenismului sincretic. Putem să contribuim la un Ecumenism sănătos, întru totul ortodox, descoperind creştinilor eterodocşi Taina Dumnezeu-Omului şi a Bisericii Lui, şi mărturisind dimpreună cu fericitul şi mărturisitorul Părinte Iustin Popovici: „Ieşirea din toate impasurile, umaniste, ecumeniste, papistaşe, este Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu şi Omul, Care a trăit în istorie, precum şi creaţia Sa istorică dumnezeiesc-omenească, Biserica, căreia El îi este Cap veşnic şi care, la rândul ei, este Trupul Lui veşnic. Credinţa Ortodoxă Apostolică, Patristică, Tradiţională, Sinodală şi Sobornicească este leacul spre învierea noastră din toate ereziile, oricum s-ar numi acestea. În ultimă analiză, orice erezie este făcută de om şi «după măsura omului»; fiecare dintre erezii îl aşează pe om în locul Dumnezeu-Omului, Îl înlocuieşte pe Dumnezeu-Omul cu omul. În felul acesta este tăgăduită şi respinsă Biserica… Singura salvare din această situaţie este credinţa apostolică dumnezeiesc-omenească, adică întoarcerea deplină la calea dumnezeiesc-omenească a Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi. Asta înseamnă întoarcere la credinţa ortodoxă neprihănită a acestora şi la Dumnezeu-Omul Hristos, la viaţa dumnezeiesc-omenească plină de har în Biserică prin Duhul Sfânt, la libertatea lor în Hristos… Altfel, fără calea apostolică şi patristică, fără urmarea apostolică şi patristică a singurului Dumnezeu adevărat în toate lumile, şi fără adorarea singurului Dumnezeu adevărat şi pururea-viu, a Mântuitorului Hristos, Dumnezeu şi Om, este neîndoielnic faptul că omul se va scufunda în marea moartă a idolatriei culturale europene şi, în locul Dumnezeului Viu şi Adevărat, va adora idolii mincinoşi ai acestui veac, întru care nu este mântuire, nici înviere, nici îndumnezeire pentru această fiinţă îndurerată care se numeşte om[8].
[1] Αρχιμ. Γεωργίου Καψάνη, Καθηγουμένου Ιεράς Μονής Οσίου Γρηγορίου Αγίου Όρους, «Η Εκκλησιολογική Αυτοσυνειδησία των Ορθοδόξων από της Αλώσεως μέχρι των αρχών του 20ου αιώνος», în volumul colectiv «ΕΙΚΟΣΙΠΕΝΤΑΕΤΗΡΙΚΟΝ» (dedicat Mitropolitului de Neapoli şi Stavropoli, kir Dionisios), Θεσσαλονίκη 1999, p. 124. Vezi şi Αθανασίου Γιέφτιτς, επισκόπου Βανάτου (νυν πρώην Ζαχουμίου και Ερζεγοβίνης), «Η Ουνία εναντίον της Σερβικής Ορθοδοξίας», în volumul colectic «Η ΟΥΝΙΑ ΧΘΕΣ ΚΑΙ ΣΗΜΕΡΑ», ed. Αρμός, Αθήναι, 1992. Despre acţiunea Uniaţiei în Transilvania, vezi «30 Βίοι Ρουμάνων Αγίων», ed. Ορθοδόξου Κυψέλης, Θεσ/νίκη, 1992, p. 123.
[2] Dumitru Stăniloae, «Για έναν Ορθόδοξο Οικουμενισμό», ed. Άθως, Πειραιεύς, 1976, pp. 19-20.
[3] «Ορθοδοξία και Ισλάμ», ed. Ιεράς Μονής Οσίου Γρηγορίου 1997, p. 16.
[4] Idem, pp. 9-11.
[5] Vezi periodicul «Απόστολος Βαρνάβας», Λευκωσία Κύπρου, vol.10/2001, pp. 411-423.
[6] Φ. Ντοστογιέφσκυ, «Αδελφοί Καραμαζώφ», ed. Γκοβόστη, Αθήναι, pp. 99-121.
[7] Αρχιμ. Ιουστίνου Πόποβιτς, «Ορθόδοξος Εκκλησία και Οικουμενισμός», ed. Ορθόδοξος Κυψέλη, Θεσ/νίκη 1974, pp. 238 şi 251-252.
[8] Ibidem.
– See more at: http://www.pemptousia.ro/2012/10/ortodoxia-nadejdea-popoarelor-europei/#sthash.eBejTwKK.dpuf
O să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi…
– Şi dacă va fi prigoană cum să rezistăm, părinte?
– Păi rezistăm, uite aşa. Ai văzut cum mai sunt nişte trăistari din ăştia aşa pe ici pe acolo? Să fii fericită dacă ai să ajungi aşa, şi să te mântuieşti. Sau o să-ţi laşi serviciul de director şi de mare, mă rog, ştiu eu ce, şi să iei un colţ de ogor acolo, să lucrezi aşa la milimetru, să scoţi de acolo şi sfecla şi porumbul şi fasolea şi să trăieşti într-un bordeiaş, unde să faci acolo rânduiala ta, mergi duminică la o biserică, s-ar putea să mergi la cine ştie al câtelea sat, ca să găseşti o biserică sau un preot care mai face o liturghie curată. Şi o să vină vremea când o să te prigonească chiar ai tăi. „Mă, tu eşti nebun, nu vezi că tot satul merge aşa, şi tu acum ce ai, îi fi tu mai sfânt decât celălalt?” Şi atuncea ai tăi din casă, că aşa spune Mântuitorul, când vor fi vremurile acestea când vă vor da în judecăţi, vă vor da celor mari, vă vor judeca: copii, părinţi, tată, mamă, fii, fiică. Şi lucrurile acestea trebuie şi ele să se împlinească, trebuie să le împlinească cineva. Creştinismul nostru a mers aşa, cam într-o permanentă persecuţie, aşa a fost.
– Dar dacă s-ar putea să nu putem să răbdăm prigoana din cauză că atunci, la momentul respectiv, vom fi prea slăbiţi duhovniceşte?
– Dumnezeu te întăreşte numai să vrei oleacă să te ţii, că Dumnezeu te întăreşte. Fiii lui Brâncoveanu au mers unul câte unul, ia aşa până la cel mai mititel…. Şi câţi alţii în istoria asta a vieţii nu au mai fost!…în toate temniţele.
Şi eu, slavă Domnului, am fost într-o marginalizare permanentă, până astăzi. Nu-mi pasă mie de ei …ei cu ale lor, eu cu ale mele. Că zice, mă ocup de nu ştiu ce mentalitate, tulbur lucrurile normale, …dar ei cu-a lor, eu cu-a mele, fiecare cum poate. Şi slavă Domnului, mă chinui aşa cu bătrâneţile mele. Şi pot spune orice despre mine. Eu mă gândesc la Domnul care a zis – nu vă gândiţi ce veţi răspunde celor mai mari că Duhul lui Dumnezeu vă va da cuvânt. Aşa e şi aicea, noi suntem cu harul lui Hristos care ne întăreşte. Păi, ce, mergeau uriaşi în faţa lui Diocleţian? Nişte prăpădiţi de creştini îi întorceau în cuvânt, de nu le putea sta nimeni împotrivă. „Îi fi tu împărat, dar eu am pe împăratul Hristos, care-i şi peste tine“. Şi până la urmă îl convingeau şi pe el.
– Ţi-o dă Dumnezeu. Să ne-o întărim. – Dar ce să facem să ne întărim credinţa?
– Pune mâna pe Biblie, ia vieţile sfinţilor model. Prin cei slabi, măi, se dovedeşte puterea harului lui Dumnezeu, nu prin cei tari. Aşa că stai liniştită, nu te teme. Creştinul n-are de ce să se teamă, dacă are pe Mântuitorul Hristos lângă el, Stăpân şi Împărat şi mergi cu El înainte şi nu vă temeţi de ce vă vor spune vouă, nu vă temeţi deloc. Al Domnului este pământul şi stăpânirea lui. Şi noi suntem creştini, a noastră-i toată împărăţia şi asta de pe pământ şi cealaltă. Cu asta ne pregătim pentru cealaltă. Cum spune psalmistul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi”. Dacă El mă paşte, ce mă mai tem eu că n-o să am de mâncare mâine? Dă Dumnezeu la fiecare.
– Oricum, vin foarte multe ştiri tulburătoare peste noi…
– Intenţia lor este ca să slăbească tăria noastră, să ne pună la îndoială, şi în felul acesta ne prăbuşim. În fine, trebuie să ne pregătim de orice, că e omul Bisericii, că e în afara Bisericii, noi cu noi trebuie să fim într-o unitate cât se poate mai apropiată, să ne ţinem aşa cât mai aproape unul de altul, să putem rezista aşa mai uşor. Să nu ne dispersăm, să nu ne lepădăm, să nu trădăm, …să nu ne batjocorim, într-un cuvânt. Să putem înfrunta primejdia cu o oarecare seninătate. Când vezi că-i băga la îngheţ pe cei patruzeci mucenici! Nu-ţi poţi imagina cum să stai acolo şi să vezi, cum te prinde frigul, cum te cuprinde ca nişte menghini, aşa, din toate părţile. Vezi, din 40 a ieşit unul totuşi! S-a lăsat ispitit şi a căzut. I-a luat coroana altul care i-a luat locul.
– Aţi spus că şi casnicii noştri pot fi duşmani, spre mântuirea noastră. Cum trebuie să procedăm, să-i aducem pe calea cea bună sau să ne îndepărtăm de ei?
– Să-i aducem pe calea cea bună, prin rugăciuni, prin tot efortul nostru, să-i dobândim pentru că nu ei sunt cei care devin vrăjmaşii noştri, ci diavolii din ei care-i stăpânesc. Noi suntem datori să-i scoatem, să desatanizăm duhul acesta, să-l transformăm din demonul care este în înger; să transformăm omul din rău cum e în bun”.
Extras din convorbirile cu parintele Justin Parvu publicate in numărul, 2/2008 al revistei ATITUDINI
sursa: Moldova Ortodoxă , ortodox.md
ĂSTA ESTE ADEVĂRUL: Gazele de șist, pregatesc terenul pentru ANTIHRIST !!!
Nu e despre gazele de şist, nu va inselati FRATI ROMANI ! FRATI CRESTINI, planul este de a otrăvi apa pe toată planeta, ca apoi, rezervele de apă potabilă, să aibă un preţ enorm! Aici vorbim de lăcomie, dar mai mult de atât, e vorba despre control, pentru că dacă o grupare reuşeşte să polueze toate rezervele de apă potabilă, dar în acelaşi timp se asigură că a “privatizat” în propriul beneficiu ce rămas neotrăvit [toate izvoarele de apă curată ale naţiunilor], şi le are sub control strict prin intermediul ONG-urilor de “protecţia mediului” şi agenţiilor criminale ale ONU, atunci … acea grupare conduce TOT! Or să fie războaie pentru acces la apă dacă le vom permite aşa ceva, iar războaiele acelea vor fi devastatoare. Trebuie să ne opunem cu orice preţ, pentru că aceşti indivizi sunt psihopaţi, nu le pasă dacă ucid milioane de oameni, ba chiar ei îşi doresc asta, ca apoi, cei puţini din noi, cei care supravieţuiesc, să fie mai uşor controlabili, prin implantări de microcipuri sau tatuaje electronice vizibile sau invizibile pe mana dreapta sau pe frunte (microcipurile au ajuns la dimensiunea unui ADN, insesizabile) şi alte nenorociri tehnologice ce deja le-au pregătit! Ce inseamna implantarea microcipurilor pentru crestinii ortodocsi? Va zic inca o data ca sa intelegeti:
Sf. Ioan ne descopera ca oricati se vor alatura lui Antihrist vor primi “semnul numelui lui” Apoc.14, 11), “pe mana lor cea dreapta sau pe frunte” Apoc.13, 16), si ca chinurile celor care vor primi stampila si semnul numelui lui Antihrist, a carui numar este 666, vor fi neincetate.
Dar care va fi numele lui Antihrist ?
Care va fi exact semnul ? Numarul va fi 666. Acestea sunt intrebarile arzatoare carora credinciosul se inflacareaza sa le gaseasca raspuns, pentru ca sa se lamureasca deplin si pentru ca sa-si ia masurile de prevenire fata de inainte mergatori, dar si fata de insusi Antihrist. Fiindca astazi, dupa cum vor arata amanuntit in capitolul urmator, este comuna constatarea ca evolutiile si evenimenetele sunt asemanatoare, incat profetiile si talcuirile Parintilor Bisericii, despre venirea lui Antihrist, se adeveresc si se confirma in mod extraordinar. Unul din evenimentele confirmate este si numarul 666, care incepe sa fie consacrat intr-un ritm galopant. Profetia din Apocalipsa despre numarul numelui lui Antihrist (666) arata ca incepe ca sa se adevereasca in zilele noastre.
Dar sa vedem mai intai ce zic Parintii Bisericii despre aceasta. Sf. Ipolit, Sf. Epifanie, dar si Andrei al Cezareei sunt retinuti si precauti in ce priveste prezicerea numelui lui Antihrist. Ei lasa sa se inteleaga vremea implinirii profetiei, despre venirea lui Antihrist cand se va cunoaste numele, numarul si semnul lui Antihrist ? Oare care va fi numele lui Antihrist ? Care va fi semnul ? Ipolit, printre numele ipotetice ale lui Antihrist enumera si cuvantul “Tagaduim – APNOYME” – in dialectul atic, a carui suma a numerelor care sunt atribuite literelor acestuia este 666. (A – 1, P – 100, N – 50, O – 70, Y – 400, E – 5), adica 666. Astazi vedem ca se pune in aplicare sistemul pentru publicarea noilor buletine de identitate care vor avea imprimata cifra 666. Pe bancnota de 500 de drahme, in ce priveste tara noastra, Grecia, exista in grup cifra 666. Numarul 666 apare pe produsele pe care noi le consumam; el este sub forma sistemului liniat de codificare, de asemenea apare in telecomunicatii, in schimbul bancar si altele. Toate acestea sunt o pura intamplare? Cunoastem, de asemenea, ca fara acest buletin va fi imposibila vanzarea sau cumpararea. Asadar, se implineste profetia Sf. Ioan, care ne zice: “si ea ii sileste pe toti, pe cei mici si pe cei mari; si pe cei bogati si pe cei saraci, si pe cei slobozi si pe cei robi, ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei (a lui Antihrist) sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea: cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei, caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apoc.13, 16-19). Fiindca dupa cum ne aducem aminte, numarul 666 astazi se intalneste pretutindeni. Si zilnic vin noi elemente la lumina, care ne vor zgudui. Intr-un articol interesant, citim cu uimire ca Dr.H.Eldeman, specialist si presedinte al sectorului de analiza statistica a Pietii Comune, comunica in Bruxelles ca se pregateste un sistem electronic inteligent, care se va ocupa cu problemele care intereseaza intreaga lume.. intregul sistem este numeric. Fiecare om de pe pamant va primi un numar al sau. Numarul acesta va da sistemului electronic date despre fiecare individ, si pe baza acestui numar va putea ca sa intreprinda relatii de schimb in sectorul mondial. Numarul va fi nevazut si va fi imprimat, fie pe frunte fie pe palma mainii, cu utilizarea razelor laser. Cu un dispozitiv special se va putea citi de pe fiecare semn numarul inscris. Dupa cum deja am amintit sistemul este pregatit in intregime, si deja este pus in aplicare. Asadar, incepe sa se puna in aplicare la nivel mondial, fiindca, mai concret, noua metoda de tranzactie se va pune in aplicare sub guvernarea lui Antihrist. Este noul sistem de vanzare si cumparare cu cod numeric, despre care vorbim, care va pune stapanire pe fiecare individ odata cu numarul special 666, care va fi plasat cu cifre, care nu se pot sterge, cu raze laser, pe frunte sau pe mana dreapta !
“Si o buba rea si ucigatoare s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei“, profeteste Sf. Ioan in cap. 16 din Apocalipsa.
Trebuie sa fim siguri ca credinta omului in scurt timp va fi probata sever. Despre aceasta nu trebuie ca sa avem indoieli deloc. Dupa cum s-au confirmat atatea profetii, asa si profetia cu numarul si semnul lui Antihrist se va implini.
Urmăreşte documentarul de mai jos… are două ore, dar în el ai toate dovezile despre şefii Chevron şi ai celorlalte corporaţii asemenea Chevron!
VEDETI AICI: http://www.youtube.com/watch?v=xUobC0GfS-4
Cât de curând va începe “războiul pentru apă“ ! În poza din link, bila albastră mai mare, este “toată apa” (oceane, calotele glaciare, gheţari, lacuri şi râuri, apa subterană şi cea din atmosferă). O sfera de cca. 860 mile în diametru. Sfera mai mică este apa dulce din subsol, lacuri, râuri şi mlaştini…
VEDETI AICI: http://www.caseyresearch.com/articles/coming-water-war
Iata ce ne zice Parintele Mihai-Andrei Aldea, si o zice foarte bine: ”Un regim statal care impiedica pe cetateni sa se inarmeze este un regim de ocupatie, care se impotriveste cetatenilor. In istoria lumii, orice regim liber s-a realizat prin inarmarea tuturor cetatenilor. Stefan cel Mare, Constantin cel Mare, Teodosie cel Mare, Iustinian si oricati alti mari imparati sau domnitori de-ai nostri vrem sa dam, toti au inarmat populatia. Nu exista niciun stat liber in istoria lumii in care cetatenii sa nu fi fost inarmati si pregatiti de lupta. Daca o tara vrea sa fie libera, toti cetatenii cu drept de vot trebuie sa poată purta liberi arme. Concluzia corecta o poate trage oricine gandeste sanatos.” Comisia Europeană pregăteşte de mai mulţi ani, pe uşa din dos, privatizarea resurselor de apă în toată Europa. Numai că, după privatizare, preţul apei a explodat, iar calitatea apei a scăzut. În Portugalia în uma privatizării apei, preţul ei a crescut cu 400% şi continuă să crească cu 6% în fiecare an, iar apa a devenit în unele locuri atât de proastă încât nu mai poate fi băută. Asta i-a speriat pe nemţi care au început să răscumpere acţiunile de la firmele privatizate, pentru ca autorităţile să reia controlul asupra apei, care este un bun public. La Berlin a avut loc în 2011, în urma unei petiţii a cetăţenilor, un referendum pentru desecretizarea contractului de privatizare parţială a companiei BWB, iar în Portugalia au mereu loc ample proteste de stradă. În România nu se aude nimic despre asta, pentru că presa e cenzurată şi aservită, iar guvernanţii ne trădează şi ne vând cu mare drag. Aşa că tot ce putem face este să ne ajutăm noi între noi, să dăm informaţia mai departe şi să participăm la acţiunile civice care se desfăşoară la nivel european.
Vezi detalii în articol: http://dantanasescu.ro/2013/03/18/privatizarea-apei-in-europa-i-a-speriat-pana-si-pe-nemti.html
Dacă vă uitaţi la acest documentar, vedeţi ce au făcut o serie de multinaţionale în SUA după ce au concesionat apa în unele oraşe.
La minutul 1h.10min, arată, că unul dintre scopuri, e să deţină controlul asupra resurselor, mai ales de APĂ, pentru a controla populaţia; deci clar, NU au ei nevoie să extragă gaze de şist, e vorba de Resursele de APĂ!
Este o REALITATE: în România, un număr covârşitor de oameni trăiesc în condiţii de auto-suficienţă: pot, prin resurse proprii să se hrănească tot anul, să vândă produse pentru a cumpăra altele necesare, au sursă de APĂ în curte, le mai lipseşte doar să aibă şi energie gratis ca să fie complet INDEPENDENŢI de un sistem (guvern)… iar asta explică oarecum şi indiferenţa românilor la ce se întâmplă. Ei, aceasta NU MAI ESTE REALITATEA în multe state din vest! Şi atunci, te intrebi, cât de importantă este APA pentru a menţine aceste sute de mii de gospodării independente? Să ne amintim că din Ianuarie se numără câte vaci/oi, etc are fiecare, ba chiar si mp de solare din curte spre a fi impozitate! Intradevăr, nu prea pot sa controleze cât câştigă un ţăran, câte legături de ceapă şi ridichii a vândut… şi ajungi la aceeaşi concluzie, Agricultura şi Turismul (mai exact agro-turismul) au un potential URIAŞ în România, şi se pot dezvolta prin resurse proprii oamenilor, independente de stat! Ei bine, asta nu se vrea! Oamenii din România sunt mai liberi decât înţelegem noi, comparativ cu SUA, chiar UK. Această libertate poate fi luată în termen de câteva luni, prin explorări după gaze de şist! “Hopa, scuze… tocmai v-am otrăvit apa” …
Peter Brabeck , CEO al companiei Nestle: “Accesul la apă NU ar trebui să fie un drept public”
Credeţi că apa este un drept uman fundamental? Conform spuseselor lui Peter Brabeck, CEO al companiei Nestlé, apa este un aliment care ar trebui privatizat, nu un drept uman. Peter Brabeck afirmă că, de vreme ce populaţia la nivel global creşte, apa nu este un drept public, ci o resursă care ar trebui să fie manageriată de către oamenii de afaceri.”
Ipoteză ȘOC lansată de un preot: Mitropolit, UCIS pentru că se împotrivea exploatării GAZELOR de șist
Preotul Anghel Dincu, de la biserica din Lazu, lansează o ipoteză cel puțin șocantă privind moartea mitropolituli Kiril al Varnei, al cărui trup fost găsit pe o plajă a Mării Negre.
Kiril, pe numele său de botez Bogomil Kovashev, a fost într-o vreme membrul cel mai cunoscut al Sfântului Sinod, instanţa care conduce Biserica Ortodoxă, dar şi unul dintre cei mai controversaţi.
Spovedania mamei care nu s-a mai petrecut
O mamă a mers cu copilașul ei să se spovedească când acesta era în clasa a IV-a. Se gândea: „Să-l duc acum cât este mic, ca să fiu sigură că va fi atent, că-l va păzi Dumnezeu și va merge pe calea Sa. Cred că nu este ceva mai bun pe care l-aș putea face”. Așa gândea mama copilului.
Au ajuns la Biserică și mama îi spune duhovnicului:
– Părinte, îți aduc pe fiul meu încă mic, ca să-l punem pe calea lui Dumnezeu.
– Ai întârziat mult ca să-l aduci pe fiul tău, i-a spus duhovnicul.
Atunci mama mirată i-a spus:
– Părinte, acum încep să văd ca fiul meu înțelege mai bine unele lucruri. Nu l-am adus când era mai mic, pentru că ce păcate poate să aibă un copil mic?
– Soro, nu mă refer la aceasta. Nu mă refer la copil. Spunând că ai întârziat să-ți aduci copilul, m-am referit la faptul că, înainte de copilul tău, trebuia să te fi adus pe tine. Și nu mă refer că trebuia să vii acum, când ai ajuns la acești ani, ci mai demult. Unde ai fost atâția ani? Nu te-am cunoscut când aveai douăzeci de ani, nici când aveai cincisprezece, cu atât mai mult când erai în clasa a IV-a. Când erai în clasa a IV-a unde ai fost? Unde ai fost de mic copil? Ce va deveni copilul tău acum, depinde de ceea ce erai tu atunci. Depinde de cum ai crescut tu. Trebuia să vii de mai înainte de a se naște fiul tău, pentru că deja i-ai pregătit din acea clipă nu numai genele pe care le-a luat de la tine, ci și structura sufletească și caracterul său. Căci de la tine nu a luat numai culoarea ochilor, a părului, înălțimea, forma feței, a trupului și a întregii lui înfățișări, ci a luat și lumea ta sufletească, lăuntrică, harul pe care l-a răspândit sufletul tău. Harul pe care l-ai avut sau pe care nu l-ai avut.
Câtă responsabilitate avem!
Sursa: Din Cartea „Iubire pentru totdeauna”, a Pr. Andreas Konanos.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
Arhiepiscopul Teofan de Poltava – Oricine tine la Adevăr trebuie să urmărească semnele vremurilor!
Preacinsite prieten!
Ai observat ce se petrece astăzi în lume? Conducătorii guvernelor lumii fac toti acelaşi lucru: vorbesc cu totii despre pacea lumii. Conducătorii Frantei şi ai statelor aliate cu ea stăruiesc să vorbească şi despre căile de asigurare a stabilitătii, ca şi cum aceasta ar fi conditia esentială pentru această ’’pace’’. Nu putem să nu ne amintim cuvintele Apostolului Pavel din epistola sa către Tesaloniceni: ’’Ziua Domnului ca furul noaptea, aşa vine. Căci când vor zice pace şi aşezare (stabilitate), atunci fără de veste va veni peste dânşii pieirea (asupra celor ce nu le pasă de adevăr, cf. II Tesaloniceni, 2, 10), ca durerea celei ce are în pântece; şi nu vor scăpa’’ (I Tes. 5 , 3). Toti cei ce iubesc Adevărul trebuie nu numai să urmărească semnele vremurilor, ci să şi tragă urmarea logică din ceea ce văd.
În ce priveşte treburile Bisericii, potrivit cuvintelor Mântuitorului, unul din cele mai uimitoare lucruri care se vor petrece în zilele din urmă este că atunci ’’stelele vor cădea din cer’’ (Matei 24, 29). După tâlcuirea Mântuitorului Însuşi, aceste ’’stele’’ sunt Îngerii Bisericilor, cu alte cuvinte, Episcopii (Apoc., 1, 20). Decăderea religioasă şi morală a episcopilor este, aşadar, unul din cele mai caracteristice semne ale zilelor din urmă. Căderea episcopilor este înspăimântătoare îndeosebi atunci când ei se depărtează de învătăturile de credintă sau, aşa cum zice Apostolul, când ’’voiesc să strămute Evanghelia lui Hristos’’ (Galateni 1, 7). Apostolul porunceşte ca astfel de oameni să fie ’’anatema’’. El zice: ’’Oricine vă va binevesti în afară de ceea ce ati luat, anatema să fie’’ (Gal., 1, 9). Şi nu trebuie să zăbovim în a face aceasta, căci, continuă el, ’’pe omul eretic, după una şi a doua mustrare, leapădă-l, ştiind că s-a îndărătnicit unul ca acesta şi păcătuieşte, fiind singur de sine osândit’’ (Tit, 3, 10-11). Mai mult, vei fi judecat de Dumnezeu dacă vei rămâne nepăsător fată de abaterea de la adevăr: ’’Aşa, căci încropit eşti , şi nici fierbinte, nici rece, te voi vărsa din gura mea’’ (Apoc., 3, 1).
Nori grei întunecă zările lumii. Judecata lui Dumnezeu asupra oamenilor săi şi asupra creştinilor fătarnici, începând cu ereticii şi ierarhii (n.n. şi creştinii) căldicei se apropie.
Arhiepiscopul Teofan
Experienţe ale harului lui Dumnezeu
Scopul vieţii noastre, după cum ştim, este unirea noastră cu Dumnezeu. După cum spune Sfânta Scriptură, omul a fost făcut „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”, ca să se asemene cu Dumnezeu, adică să se unească cu El. Asemănarea omului cu Dumnezeu e numită de Sfinţii Părinţi îndumnezeire. Vedeţi cât e de înalt scopul vieţii omului? Nu doar să devină mai bun, mai moral, mai drept, ci dumnezeu după har. Fiindcă, unindu-se cu Dumnezeu, omul devine şi el dumnezeu după har. Dar atunci ce diferenţă este între Creatorul nostru şi omul îndumnezeit? Diferenţa constă în aceea că El este Dumnezeu prin fire, în timp ce noi devenim dumnezei prin har, rămânând oameni ca fire, îndumnezeindu-ne cu harul Lui.
Când omul se uneşte cu Dumnezeu prin har, el dobândeşte experienţa harului dumnezeiesc şi Îl simte pe Dumnezeu. Cum altfel, oare, ar fi posibilă unirea cu Dumnezeu dacă nu am simţi harul Lui?
Primii oameni zidiţi, în Paradis, înainte de a cădea, vorbeau cu Dumnezeu simţind harul Lui. Dumnezeu 1-a zidit pe om ca să fie preot, profet şi împărat. Preot, ca să primească existenţa sa în lume ca pe un dar al lui Dumnezeu şi ca să redea lumea şi pe sine lui Dumnezeu mulţumindu-I şi slăvindu-L. Profet, ca să cunoască tainele lui Dumnezeu. Profeţii erau în Vechiul Testament cei ce vedeau şi vorbeau în numele lui Dumnezeu despre Tainele şi voia Lui. Împărat, ca să împărătească şi peste creaţia materială şi peste sine însuşi; ca să folosească natura nu ca un tiran, ci cu nobleţe. Să nu facă abuz de creaţie, ci s-o folosească cu mulţumire. Astăzi, omul nu mai foloseşte natura raţional, ci o exploatează în mod egoist şi iraţional; urmarea este distrugerea mediului şi, prin urmare, şi a omului însuşi. Dacă omul nu ar fi păcătuit şi dacă nu ar fi înlocuit iubirea şi ascultarea faţă de Dumnezeu cu egoismul, atunci nu s-ar fi separat de Dumnezeu, ar fi fost împărat, preot şi profet. Dar Dumnezeu suferă pentru creatura Sa şi vrea să-1 readucă pe om la starea de a putea fi din nou un adevărat preot, profet şi împărat. Să poată din nou să aibă experienţa lui Dumnezeu şi să se unească cu El. De aceea, în istoria Vechiului Testament, vedem cum Dumnezeu pregăteşte încet-încet mântuirea oamenilor prin venirea Fiului Lui Cel Unul-născut. Astfel, a dăruit doar câtorva drepţi ai Vechiului Testament harisme asemănătoare cu cele avute de om înainte de cădere, precum harisma profeţiei. Găsim în Vechiul Testament bărbaţi ca profetul Ilie, profetul Isaia, profetul Moise, care au primit harisma profeţiei şi au văzut slava lui Dumnezeu. Această harismă nu a fost lucrătoare în tot cursul vieţii lor, ci Dumnezeu le-a dat-o cu un anumit scop şi în anumite situaţii. Adică, ori de câte ori Dumnezeu a vrut ca aceşti bărbaţi sfinţi să vestească venirea lui Hristos în lume sau să-I facă cunoscută voia, le-a dat puterea de a primi unele descoperiri şi de a avea o anume experienţă.
Profetul Ioil a proorocit, însă, că va veni ziua în care harul Sfântului Duh va fi dat de Dumnezeu nu numai anumitor persoane, ci întregului popor. Iată ce zice profetul Ioil: „Voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul”, voi da Duhul Meu peste tot omul, „iar fiii şi fiicele voastre vor prooroci, iar cei mai bătrâni ai voştri vise vor visa, iar tinerii voştri vedenii vor vedea” (Ioil 3, 1). Adică poporul Meu va vedea vedenii duhovniceşti, va vedea tainele lui Dumnezeu. Această revărsare a Duhului Sfânt s-a împlinit în ziua Cincizecimii. Atunci, harul Sfântului Duh a fost dat întregii Biserici, în perioada Vechiului Testament, harul nu a fost dat tuturor fiindcă Hristos încă nu Se întrupase. Prăpastia dintre Dumnezeu şi om era încă fără pod. Trebuia să se restabilească împărtăşirea omului de Dumnezeu pentru ca Dumnezeu să dea harul Duhului Sfânt peste tot poporul. Această reunificare a împlinit-o Mântuitorul nostru Hristos prin Întrupare. Prima unire a lui Dumnezeu cu omul a avut loc în Paradis, dar n-a fost ipostatică, şi de aceea s-a distrus. Această a doua unire este ipostatică, adică personală. În ipostasul, în veşnic, firea umană cu firea dumnezeiască. Chiar dacă vor mai păcătui, oamenii nu mai pot separa firea omenească de Dumnezeu, fiindcă în Iisus Hristos, Dumnezeul-om, aceasta e unită pentru veşnicie cu firea dumnezeiască. Pentru ca omul să poată primi, deci, Sfântul Duh, să devină preot, împărat şi profet, să cunoască tainele lui Dumnezeu şi să-L simtă pe Dumnezeu, trebuie să devină mădular al Trupului lui Hristos, al Bisericii. Iisus Hristos este singurul, adevăratul, desăvârşitul Preot, împărat şi Profet. Ceea ce trebuiau să facă Adam şi Eva – dar nu au reuşit din cauza păcatului şi a egoismului – a făcut Hristos. Acum, noi toţi, uniţi cu Hristos, putem să luăm parte la demnităţile lui Hristos: la cea împărătească, profetică şi preoţească. În acest punct trebuie să notăm că, prin Sfântul Botez şi Mirungere, creştinul dobândeşte preoţia generală, şi nu pe cea specială, care se capătă prin hirotonie şi prin care slujitorii Bisericii au primit harul de a săvârşi Tainele şi slujbele Bisericii şi de a păstori turma credincioşilor. Laicul nu este doar cel nehirotonit, ci tot cel care, prin Sfântul Botez şi Mirungere, a primit vrednicia de a fi mădular al Trupului lui Hristos, al poporului lui Dumnezeu, şi de a avea părtăşie la cele trei slujiri ale lui Hristos. Cu cât creştinul este un mădular mai sănătos, mai conştient şi mai activ al poporului lui Dumnezeu şi al Trupului lui Hristos, cu atât mai mult se împărtăşeşte de vrednicia preoţească, profetică şi regească a lui Hristos, şi are o experienţă a harului mai înaltă, aşa cum vedem în vieţile Sfinţilor.
(I) Forme ale experienţei harului lui Dumnezeu
Care sunt experienţele harului pe care poate să le aibă creştinul, astfel încât credinţa şi viaţa creştină să nu fie pentru el ceva pur intelectual sau exterior, ci să fie adevărate, simţire duhovnicească a lui Dumnezeu, comuniune cu Dumnezeu, locuire a lui Dumnezeu, de care poate să se împărtăşească fiecare om?
Mai întâi de toate este o încunoştiinţare lăuntrică, interioară, că prin credinţa în Dumnezeu omul îşi găseşte adevăratul sens al vieţii. Simte că credinţa lui în Hristos este o credinţă care-l odihneşte lăuntric, care-i dă sens vieţii şi-l îndrumă, care este o lumină puternică ce-l luminează. Când simte astfel credinţa creştină înlăuntrul său înseamnă că omul a început să trăiască harul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu mai este pentru el ceva exterior. Altă experienţă a harului lui Dumnezeu o are omul când aude în inima sa chemarea lui Dumnezeu la pocăinţa pentru faptele lui întunecoase şi păcătoase, chemare la întoarcerea spre o viaţă creştină, spre spovedanie, spre calea lui Dumnezeu. Acest glas al lui Dumnezeu pe care-l aude înlăuntrul lui este o primă experienţă a harului lui Dumnezeu. Atâţia ani cât a trăit departe de Dumnezeu nu a înţeles nimic. Începe să se pocăiască. Se spovedeşte pentru prima oară în viaţa lui la duhovnic. După spovedanie simte o pace adâncă şi bucurie, lucruri pe care niciodată nu le-a mai simţit în viaţa sa. Şi atunci îşi zice: ,,M-am alinat”. Această alinare, acest sentiment de uşurare este o cercetare a harului dumnezeiesc în sufletul care s-a pocăit, iar Dumnezeu vrea să-l mângâie. Lacrimile creştinului care se pocăieşte atunci când se roagă şi cere iertare de la Dumnezeu sau când se spovedeşte sunt lacrimi cie pocăinţă. Aceste lacrimi sunt foarte alinătoare. Aduc multă pace în sufletul omului. Iar omul simte atunci că ele sunt dar dumnezeiesc şi gustare a harului. Cu cât se pocăieşte mai adânc şi vine la mai multă iubire faţă de Dumnezeu şi se roagă străpuns de dragoste dumnezeiască, cu atât aceste lacrimi de pocăinţă devin lacrimi de bucurie, lacrimi de dragoste şi de iubire dumnezeiască. Aceste lacrimi care sunt mai sus decât lacrimile pocăinţei reprezintă o cercetare şi o experienţă a harului mai intensă.
Ne rugăm pentru a ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele lui Hristos pocăiţi, spovediţi, cu post şi cu pregătire duhovnicească. După Sfânta Împărtăşanie ce se întâmplă? O adâncă bucurie şi pace vin în sufletul nostru. Şi acestea sunt experienţe ale harului lui Dumnezeu. Alteori iarăşi, în timpul rugăciunii sau al Sfintelor Slujbe sau al Dumnezeieştii Liturghii, simţim o bucurie negrăită. Şi aceasta este o experienţă a harului şi o simţire a lui Dumnezeu. Există însă şi alte forme ale experierii prezentei lui Dumnezeu, mult mai înalte. Dintre ele, cea mai înaltă este vederea luminii necreate. Această lumină au văzut-o ucenicii Domnului pe muntele Schimbării la Faţă. Atunci, ei L-au văzut pe Hristos strălucind ca soarele într-o lumină cerească şi dumnezeiască, necreată, nezidită, aşa cum strălucesc soarele sau alţi luminători. Era o lumină necreată, adică lumina lui Dumnezeu, lumina Sfintei Treimi. Cei care se curăţesc desăvârşit de patimi şi de păcate şi se roagă cu o rugăciune adevărată şi curată se învrednicesc de această mare experienţă, aceea de a vedea lumina lui Dumnezeu, încă din această viaţă. Această lumină este cea care va străluci în viaţa cea veşnică. Aceştia nu numai că o văd încă de acum, ci şi văd în această lumină tainele lui Dumnezeu. Noi nu o vedem, însă cei curaţi cu inima şi sfinţii o văd. Aureola care se pictează în jurul capetelor sfinţilor este lumina Sfintei Treimi care i-a luminat şi i-a sfinţit.
În viaţa Sfântului Vasile cel Mare citim că, atunci când se ruga în chilia sa, putea fi văzut strălucind în întregime de lumina nccreată care îl înconjura. De asemenea, în numeroase vieţi ale sfinţilor întâlnim acelaşi lucru. Dar a se învrednici cineva de vederea luminii nccreate reprezintă cea mai înaltă experienţă a lui Dumnezeu, care nu se dă tuturor. După Sfântul Isaac Sirul, în fiecare generaţie doar un singur om ajunge să vadă lumina cea necreată. Există însă şi astăzi creştini sfinţi care se învrednicesc de această experienţă unică a lui Dumnezeu. Desigur, trebuie să spunem că nu oricine vede o lumină oarecare în timpul rugăciunii a şi văzut lumina necreată. Diavolul îi înşeală pe oameni şi le arată alte lumini, demonice sau psihologice, pentru a-i face să creadă că aceea este lumina necreată. De aceea, fiecare creştin care vede ceva sau aude o voce sau are o oarecare experienţă nu trebuie să le accepte ca fiind de la Dumnezeu, deoarece poate fi înşelat de diavol; trebuie să se spovedească la duhovnicul său, iar acesta îi va spune dacă este de la Dumnezeu sau dacă este o rătăcire a demonilor.
(II) Premisele experienţei autentice a harului lui Dumnezeu
Vom analiza acum premisele care ne asigură că diferitele experienţe pe care le avem sunt autentice şi nu false.
Prima premisă este să fim oameni ai pocăinţei. Dacă nu ne pocăim de păcatele noastre şi nu ne curăţim de patimi, nu putem să-L vedem pe Dumnezeu, după cum spune Domnul nostru în Predica de pe Munte: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Cu cât omul se curăţă mai mult de patimi, se pocăieşte, se întoarce la Dumnezeu, cu atât mai mult Îl va simţi. Faptul de a căuta cu tot dinadinsul experienţe spirituale care se vor duhovniceşti prin metode şi tehnici asemănătoare celor din diferitele erezii (mai ales de tip hindus sau yoga) este o mare greşeală. Aceste experienţe nu sunt de la Dumnezeu, ci sunt provocate prin metode psihologice. Sfinţii Părinţi spun: ,,Dă sânge şi ia Duh”. Adică: dacă nu-ţi dai sângele prin pocăinţă, prin rugăciune, prin post, prin asceză, nu vei putea să iei harul Sfântului Duh. Adevăratele experienţe se dau celor care au smerenie şi nu caută experienţe duhovniceşti de senzaţie, ci cer de la Dumnezeu pocăinţă şi mântuire, celor care sunt smeriţi şi zic: „Dumnezeul meu, nu sunt vrednic să am trăiri, nu sunt vrednic să primesc harisme duhovniceşti, nu sunt vrednic să primesc cercetarea harului tău, mângâieri cereşti şi dumnezeieşti şi plăceri duhovniceşti”. Cei care, însă, plini de mândrie, cer lui Dumnezeu să le dea experienţe, nu vor avea experienţe adevărate şi autentice, ci, dimpotrivă, se va apropia ispititorul şi le va da experienţe rătăcite şi diavoleşti din cauza mândriei lor. Aşadar, a doua premisă este smerenia.
A treia premisă pentru a avea adevărate experienţe duhovniceşti este să fim în trupul Bisericii; nu în afara Bisericii, deoarece în afara ei diavolul ne va rătăci. Dacă oaia se rătăceşte de turmă, lupul o înşfacă. Doar în turmă există siguranţă. Creştinul în sânul Bisericii se află şi el la adăpost. Dacă părăseşte, însă. Biserica, este expus la rătăcirile proprii, ale altor oameni şi ale demonilor. Avem exemplele a numeroşi oameni care, neascultând de Biserică şi de duhovnic, au căzut în mari rătăciri. Crezând că-L văd pe Dumnezeu sau că El îi vizitează se aflau, în realitate, în ghearele demonului. Desigur, ne ajută foarte mult a avea o rugăciune curată şi fierbinte. Adevărul este că cele mai multe experienţe duhovniceşti sunt date de Dumnezeu în ceasul rugăciunii, şi de aceea toţi câţi se roagă cu râvnă, cu răbdare, primesc darurile Sfântului Duh şi simţirea harului. După cum se ştie, în Sfântul Munte se practică o rugăciune pe care poate să o spună, de fapt, orice creştin: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Această rugăciune – care mai este numită a minţii, a inimii, neîncetată – aduce în inima omului simţirea harului dumnezeiesc, atunci când este spusă cu smerenie, cu răbdare şi cu râvnă.
(III) False experienţe ale harului
Astfel de experienţe au toţi cei care cred că prin ei înşişi, prin propriile lor puteri, împărtăşind diferite eresuri, făcând parte din diferite grupări sau adunări religioase din afara Bisericii, pot să ia harul Sfântului Duh. Întrunindu-se, unii ca aceştia au ca şi conducător un nou „profet”, şi cred că primesc harul Duhului Sfânt. În 1966 s-a întâmplat să mă găsesc în America la o adunare a penticostalilor. „Biserica” lor era ca o clasă de şcoală. Mai întâi a început o orgă electronică să cânte o muzică asemănătoare celei ţigăneşti, care, pe măsură ce trecea timpul, devenea tot mai agitată, tot mai iritantă, astfel încât să producă exaltare. După ce s-a terminat muzica a început predicatorul. Şi acesta a început încet, şi pe măsură ce vorbea striga tot mai tare. La sfârşit a produs şi el o atmosferă de iritare. Iar atunci toţi cei de faţă au fost cuprinşi de o isterie colectivă începând să strige, să se scoale în picioare, să ridice mâinile şi să scoată strigăte nearticulate. Am simţit atunci că acolo nu sufla Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, Care e Duh al păcii şi nu al tulburării şi al exaltării. Duhul lui Dumnezeu nu vine prin mijloace psihologice, parapsihologice (meditaţie, concentrare pe ceakre, meditaţie pe culori etc.) sau prin vreo tehnică respiratorie oarecare (gen yoga). M-am întristat, desigur, pentru acei copii care erau acolo împreună cu părinţii lor, şi pentru psihoza colectivă care-i cuprinsese pe toţi. Astfel de situaţii în care anumite stări emotive sunt considerate ca „lucrări” ale harului şi ca o dovadă a prezenţei Duhului Sfânt pot fi numite, fără nici o ezitare, înşelăciuni diavoleşti. Un tânăr oarecare, actualmente un bun călugăr în Sfântul Munte, a experimentat înainte de întoarcerea sa la Dumnezeu meditaţia hindusă de tip yoga (în Grecia există în prezent peste 500 de ramuri ale religiilor orientale). Acest tânăr mi-a explicat ce fel de experienţe urmăresc cei care practică acest gen de meditaţie. Atunci când doreau să vadă o lumină îşi frecau ochii cu putere astfel încât ajungeau să vadă anumite luminiţe. Când doreau să audă zgomote neobişnuite îşi apăsau urechile astfel încât să producă sunete. Nu dorim să mai amintim de aşa numitele elevaţii spirituale produse prin practici perverse sexuale, tehnici care sunt considerate accesibile doar elitei yoghine şi celor iniţiaţi. Iată cum desfrâul şi perversiunea sunt încununarea misticii orientale.
Astfel de experienţe psihologice produse prin diferite maşinaţiuni şi tehnici sunt considerate de către eretici ca roade ale Duhului Sfânt. Dar experienţele care apar în adunările ereticilor nu sunt doar psihologice, ci uneori ele sunt chiar demonice. Diavolul exploatează strădaniile şi căutarea unor astfel de experienţe de către diferiţi oameni şi le dă anumite semne care nu sunt de la Dumnezeu, ci ale lui, diabolice. Aceşti oameni însă nu pricep că se află în ghearele diavolului. Ei cred că semnele respective sunt cereşti şi de la Duhul Sfânt. Pe deasupra, diavolul le mai dă şi anumite profeţii, aşa cum o face în cazul mediumurilor (astfel de mediumuri sunt folosite în şedinţele de spiritism de către anumiţi fachiri-vraci, pentru a pune diagnostic şi tratament etc., situaţii în care, de fapt, mediumul este un vehicul prin care diavolul vorbeşte, înşelându-i pe creduli). Domnul însă ne-a avertizat dinainte că „se vor ridica hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni” (Mt. 24, 24). Nu numai că vor face minuni, ci chiar minuni mari şi semne înfricoşătoare. Tot aşa şi antihristul, când va veni, nu va face lucruri rele. Va face binefaceri, vindecări miraculoase de bolnavi şi alte lucruri minunate pentru a subjuga conştiinţa oamenilor şi pentru a-i duce în rătăcire, dacă este cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi, astfel încât să-l considere pe el drept mântuitor şi să-l urmeze. Din aceste motive trebuie să avem grijă. Nu oricine face semne sau profeţeşte este de la Dumnezeu. După cum iarăşi ne-a spus Domnul: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea” (Mt. 7,22-23). Am cunoscut tineri care făcuseră parte din diferite grupări sectare de tip penticostal şi care, după întoarcerea lor la Biserica Ortodoxă, au mărturisit că diferitele experienţe pe care le-au avut atunci când făceau parte din aceste secte erau demonice. Un fost penticostal mărturisea, de exemplu, că la adunările lor, când profeţea un aşa zis profet, el simţea o tulburare demonică şi când încerca să zică rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, începea să lucreze harisma „glosolaliei” care-l împiedica să mai rostească rugăciunea. Ne putem da seama – aşa cum a facut-o şi fostul penticostal – că aceste „harisme” sunt expresia încuibării diavolului în fraţii penticostali. Dumnezeu să-i miluiască, ca să scape din rătăcirea aceasta. Deoarece diavolul se preschimbă în înger de lumină, trebuie să fim prudenţi în privinţa diferitelor experienţe pe care le putem avea. Sfântul Apostol Ioan ne sfătuieşte: „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh” (l In. 4, 1). Aşadar, nu toate duhurile sunt de la Dumnezeu. Cei care au harisma deosebirii duhurilor, despre care ne vorbeşte Sfântul Apostol Pavel (l Cor. 12, 10), pot să deosebească duhurile – dacă sunt de la Dumnezeu sau sunt ale diavolului. O astfel de harisma au duhovnicii Bisericii noastre celei Ortodoxe. De aceea, când avem o astfel de problemă, trebuie să ne mărturisim duhovnicului nostru şi el va deosebi grâul de neghină în cazul fiecăreia dintre experienţele noastre spirituale. Chiar şi monahii pot să rătăcească uneori în viaţa duhovnicească. Există destule cazuri în Sfântul Munte când unii monahi s-au rătăcit din cauza unor astfel de experienţe. De exemplu, unui călugăr i s-a înfăţişat diavolul sub chipul unui înger zicându-i: „Vino sus, pe vârful Athosului, ca să-ţi arăt nişte minuni”. L-a condus acolo şi puţin a lipsit ca să nu-l arunce de pe stânci în prăpastie, lucru care s-ar fi întâmplat dacă monahul nu şi-ar fi făcut, în virtutea obişnuinţei, semnul Sfintei Cruci. Iată, deci, un exemplu concret referitor la pericolele la care ne expune credulitatea faţă de diferitele vedenii pe care le putem avea. Monahii, în general, ştiu că trebuie să mărturisească şi să relateze orice vedenie pe care ar putea-o avea stareţului lor, iar acesta le va spune dacă vedenia este de la Dumnezeu sau de la demoni. Trebuie ştiut faptul că acolo unde există mândrie întotdeauna apare înşelarea.
(IV) Despre penticostali
Experienţele penticostalilor nu sunt de la Dumnezeu. De aceea, ele nu numai că nu-i ajută să intre în Biserică, ci, dimpotrivă, îi conduc în afara Bisericii. Un astfel de interes numai diavolul poate să aibă – acela de a-i îndepărta pe oameni de Biserică.
Această separaţie a diferitelor erezii şi grupări este o dovadă a faptului că ele nu constituie adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Protestantismul se constituie din mii de grupări şi grupuleţe, schisme şi facţiuni. Una dintre acestea este şi secta penticostalilor. Numai în Statele Unite ale Americii există 39 de secte cu caracter penticostal. Multe dintre acestea nu au nici o legătură între ele. Este suficient să pomenim câteva dintre denumirile unora dintre acestea pentru a vedea cât de diferite sunt între ele: „Adunarea de pe munte a Bisericii lui Dumnezeu”, „Apostolia priveghindă”, „Biserica mamei Horn”, „Biserica mamei Robertson”, „Iisus şi apostolia neadormită”, „Rămăşiţa Bisericii lui Dumnezeu”, „Biserica cea sfântă a lui Dumnezeu botezată în foc”, „Biserica celor patru Evanghelii”, „Templul unirii duhovniceşti naţionale şi davidice a Bisericii lui Dumnezeu” ş.a.
Dacă între aceste grupări ar fi existat Duhul lui Dumnezeu atunci ar fi existat şi unire. Ar fi existat o singură biserică, şi nu atâtea grupări opuse una alteia.
De asemenea, în adunările penticostalilor se petrec lucruri pe care orice minte sănătoasă le respinge şi care nu pot fi catalogate ca expresii ale prezenţei Duhului celui paşnic al lui Dumnezeu. Astfel, se pot vedea penticostali tremurând, căzând ca morţi la pământ, scoţând sunete nearticulate, spumegând, ţipând, trăgându-se de păr şi de haine, dându-şi palme şi pumni, bolborosind (lucru pe care alţii îl consideră profeţie). Fenomene asemănătoare au existat şi în vechile religii idolatre păgâne.
Penticostalii, ca de altfel toţi sectarii – cum sunt baptiştii, iehoviştii, mormonii -, cultivă şi duhul mândriei, crezându-se posesori ai adevărului şi considerând că Biserica, în întregimea ei, se află în rătăcire de două mii de ani, câtă vreme ci au găsit adevărul după o mie nouă sute de ani. întemeietorul pcnticostalismului a fost un american, în Grecia, primul penticostal, Mihai Gunas, proclama: „După atâtea veacuri, Grecia este din nou cercetată de Dumnezeu, ca şi în ziua Cincizecimii”. Cu alte cuvinte, cu el a început Hristos să cerceteze Grecia. Atâtea veacuri, Hristos a lipsit de la noi şi doar acum a fost adus de către ei. Vedeţi cât egoism diabolic şi câtă mândrie? Dar despre harisma glosolaliei, atât de căutată de către ei, ce-am putea spune? Într-adevăr, în Noul Testament se face referire la glosolalie. în ziua Cincizecimii, Sfinţii Apostoli au vorbit „în alte limbi” (F.A. 2, 4), adică în limbile popoarelor care veniseră să se închine la Ierusalim, iar aceasta Apostolii o făceau pentru a le predica Evanghelia. Harisma glosolaliei este o harisma care a fost dată de Dumnezeu Apostolilor pentru un motiv special: să propovăduiască necreştinilor credinţa creştină. Sfinţii Apostoli, atunci când vorbeau, nu scoteau sunete nearticulate ca şi îndrăcitii, ci vorbeau limbi străine; nu orice limbi, ci limbile celor care veniseră la Ierusalim şi nu cunoşteau limba aramaică. Aşadar, zbieretele nearticulate nu au nici o legătură cu harisma glosolaliei, atât de preţuită şi căutată de penticostali.
Sursa: Arhimandritul Gheorghios, Stareţul Sf. Mânăstiri Grigoriu-Athos, Scrieri athonite pe teme contemporane, Editura Sfântul Nectarie, Arad, 2003.
– See more at: http://www.pemptousia.ro/2013/08/experiente-ale-harului-lui-dumnezeu-4-despre-penticostali/#sthash.TTYFg6v6.dpuf
Protocoalele secrete ale masoneriei
(I)
Dreptul, în viziunea francmasonilor, constă în forţă. Libertatea este o idee himerică. Liberalismul şi anarhia. Credinţa. Autonomia. Despotismul exercitat prin intermediul capitalului. Duşmanul intern. Mulţimea trebuie să fie păcălită. Anarhia şi efectele ei. Politica şi morala nu trebuie să aibă nimic comun.
Dreptul trebuie să fie al celui mai tare. Puterea ascunsă francmasonică trebuie să fie de neînvins.
Scopul francmasonic justifică întotdeauna mijloacele. Mulţimea este oarbă şi de aceea poate să fie atât de uşor manipulată de francmasoni. Alfabetul politic secret. Discordiile partidelor. Forma de guvern care conduce cel mai bine la scopul principal urmărit de francmasoni este autocraţia. Lichiorurile tari şi băuturile alcoolice în exces, care fac să slăbească conştiinţa creştinilor. Clasicismul. Desfrâul generalizat. Principiul şi regulile principale ale guvernului superstatal francmasonic. Teroarea necesară. Libertate, Egalitate, Fraternitate sau marea minciună. Principiul guvernului dinastic. Privilegiile aristocraţiei creştine trebuie să fie cât mai repede nimicite. Noua aristocraţie care trebuie să apară. Un calcul psihologic folosit de francmasoni. Abstracţia utopică a libertăţii. Amovibilitatea (revocarea) reprezentanţilor poporului.
Să lăsăm la o parte vorbele goale şi să cercetăm fiecare idee în sine, să luminăm situaţia prin comparaţii şi deducţii.
Eu vă voi arăta, deci, sistemul nostru, atât din punctul nostru de vedere, cât şi din acela al creştinilor.
Trebuie cunoscut că oamenii care au instincte şi porniri rele, sunt mult mai numeroşi decât cei care au porniri bune. De aceea, cele mai bune rezultate se ating guvernând pe oameni prin violenţă şi teroare, nu prin discuţii academice. Fiecare om este însetat de putere, fiecare ar voi să se facă dictator, dacă ar putea. În acelaşi timp, sunt foarte mulţi cei care ar fi oricând gata să jertfească bunurile celorlalţi, pentru a-şi atinge propriul lor bine.
Ce lucru a ţinut şi ţine în frâu fiarele sălbatice care se numesc oameni? Ce i-a călăuzit până acum? La început ei s-au supus puterii oarbe a pumnului, mai târziu legii, care nu este decât aceeaşi putere, dar mascată. De aceea ajungem la concluzia că dreptul e în forţă, dreptatea este de partea puterii.
Libertatea este o idee, un gând, un fapt. Trebuie ştiut cum să se fluture această idee, când este nevoie să fie atras poporul în cursa vicleană a unei idei, în jurul unui anumit partid, mai ales dacă acest partid are de gând să îl zdrobească pe cel aflat la putere. Problema aceasta devine uşoară dacă adversarul îşi găseşte puterea în ideea de libertate, în ceea ce se numeşte liberalism, şi mai ales dacă îşi jerfeşte ceva din putere pentru această idee. Iată în ce va constata atunci triumful teoriei instituite de noi: frânele slăbite ale puterii sunt luate în mână de către alţii, deoarece forţa oarbă a maselor nu poate rămâne nici o singură zi fără să fie strunită şi pentru că noua putere nu face decât să ia locul celei vechi, deja slăbite prin ideea de liberalism.
În zilele noastre, puterea aurului a înlocuit puterea guvernelor liberale. A fost o vreme când domnea credinţa. Ideea de libertate este acum irealizabilă, deoarece nimeni nu ştie să se folosească de ea într-o măsură dreaptă. Este suficient să fie lăsat poporul să guverneze câtva timp singur, pentru ca această autonomie să se transforme de îndată în destrăbălare. Iar în clipa aceea se nasc dezbinări care se transformă foarte repede în lupte sociale, în care Statele se mistuie şi unde mărimea lor se preface în cenuşă.
Fie că Statul se istoveşte de propriile lui frământări, fie că certurile sale lăuntrice îl aduc în stare de a fi la bunul plac al duşmanilor din afară, din acel moment el poate fi socotit ca pierdut şi fără de scăpare. El intră astfel în stăpânirea noastră. Puterea capitalului, care acum este în întregime în mâinile noastre, îi apare atunci acestui Stat ca o luntre de scăpare, de care este silit să se agaţe pentru a nu se îneca.
Pe aceia pe care sufletul lor simţitor i-ar face să considere netrebnice aceste gânduri, i-aş întreba: dacă un Stat are doi duşmani şi dacă îi este îngăduit să folosească împotriva unuia dintre ei, duşmanul din afară, toate mijloacele de luptă, ca de pildă: de a nu-i aduce la cunoştinţă planurile de atac şi de apărare, de a-l surprinde noaptea, sau cu puteri mai mari, fără ca toate acestea să fie privite ca imorale; de ce, aceleaşi măsuri întrebuinţate de noi împotriva unui duşman şi mai rău, care urmăresc să dărâme ordinea socială şi proprietatea, ar fi privite ca neîngăduite şi imorale?
O minte bine cumpănită poate oare nădăjdui să aibă şansa să cârmuiască cu folos popoarele prin îndemnuri cuminţi sau prin convingere atunci când calea e deschisă contrazicerii, fie chiar nesocotită şi fără însemnătate, dar totuşi ademenitoare pentru poporul care înţelege totul numai uşurel, la suprafaţă? Oamenii, fie că fac parte din pătura de jos, fie că nu, sunt cârmuiţi de micile lor patimi, de obiceiurile, de tradiţiile şi de teoriile lor sentimentale. Sunt robi inconştienţi ai împărţirii în partide care se împotrivesc înţelegerii celei mai cuminţi. Orice hotărâre a mulţimii atârnă de o majoritate întâmplătoare şi este mai mereu superficială. Fără a cunoaşte tainele politice, mulţimea ia hotărâri fără rost; şi atunci un fel de anarhie sapă pe dedesubt guvernul.
Politica nu are nici o legătură cu morala. Guvernul, care se lasă condus de morală, nu este politic şi, prin urmare, puterea lui este şubredă. Acela care vrea să domnească trebuie să se folosească de viclenie şi făţărnicie. Marile însuşiri ale poporului – sinceritatea şi cinstea – sunt defecte pentru politică, pentru că ele doboară regi şi tronuri mai uşor decât duşmanul cel mai puternic. Aceste însuşiri trebuie să le lăsăm regatelor creştine; noi nu trebuie în nici un caz să le luăm drept călăuză.
Scopul nostru este să avem în mână puterea. Cuvântul DREPT este o idee abstractă pe care nimic nu o îndreptăţeşte. Acest cuvânt nu înseamnă decât atât: „Dă-mi ceea ce vreau, pentru a putea dovedi că sunt mai tare decât tine”. Unde începe şi unde se sfârşeşte dreptul?
Într-un Stat unde puterea este rău organizată, unde legile de guvernare au devenit impersonale şi uşor de ocolit, în urma drepturilor nenumărate întemeiate de liberalism, eu socotesc că este un nou drept al meu să mă arunc, pe baza legii celui mai tare, asupra tuturor ordinelor şi asupra tuturor regulilor stabilite, şi să le răstorn; să pun mâna pe legi, să clădesc toate instituţiile şi să mă fac stăpânul celor care mi-au predat mie drepturile pe care le dăduse forţa lor şi de care s-au lepădat de bună voie, din liberalism.
Din pricina slăbiciunii de astăzi a tuturor puterilor, stăpânirea noastră va fi mai trainică decât oricare alta, pentru că ea nu va putea fi înfrântă. Pentru aceasta este însă necesar ca ea să se fi înrădăcinat atât de bine, încât nici un şiretlic să nu o mai poată dărâma.
Din răul trecător pe care suntem siliţi să-l facem acum, se va naşte ulterior binele unui guvern neclintit care va restabili mersul regulat al mecanismului existenţei naţionale, tulburat de liberalism. Rezultatul îndreptăţeşte mijloacele. Să ne orientăm cu luare aminte în planurile noastre, mai puţin asupra celor bune şi morale şi cel mai mult asupra celor trebuincioase şi folositoare.
Avem înaintea noastră un plan, în care este trasă în mod strategic linia de care nu ne putem îndepărta, fără a primejdui opera mai multor veacuri.
Pentru a găsi mijloacele care duc la acest scop, trebuie să ţinem seama de laşitatea, de nemernicia, nestatornicia mulţimii, de neputinţa ei de a înţelege şi cumpăni posibilităţile şi împrejurările propriei sale vieţi şi ale bunăstarii sale. Trebuie să înţelegem că puterea mulţimii este oarbă, nesăbuită, cel mai adesea ea nu gândeşte, ci se ia după orice zvon. Un orb nu poate călăuzi un alt orb fără ca să-l ducă la prăpastie. Tot astfel, membrii mulţimii, ieşiţi din popor – oricât le-ar fi mintea de genială -, nu pot pretinde să conducă poporul fără a-l pierde în întregime, din pricină că ei nu înţeleg nimic din politică.
Numai un individ pregătit încă din copilărie pentru autocraţie poate recunoaşte graiul politicii şi realitatea ei. Un popor lăsat pe seama lui proprie, adică pe seama celor ridicaţi din sânul său, se ruinează prin certurile partidelor aţâţate de setea de putere, şi prin dezordinile care se nasc de aici. Este oare cu putinţă ca poporul să judece liniştit, fără duşmănii lăuntrice şi să conducă afacerile ţării, care nu pot fi amestecate cu interesele personale? Se pot ei apăra împotriva duşmanilor din afară? Nu, e cu neputinţă! Un plan împărţit în atâtea capete câte are mulţimea îşi pierde unitatea, devine de neânţeles şi fără putinţă de a fi înfăptuit.
Numai un autocrat (un singur stăpân atotputernic) poate alcătui planuri mari şi limpezi, poate aşeza la locul său fiecare lucru, în mecanismul maşinii guvernamentale. Să recunoaştem, deci, că un guvern folositor ţării şi în stare să-şi atingă scopul propus, trebuie să fie condus de un singur individ responsabil. În anarhia absolută, civilizaţia nu poate exista. Ea nu este opera poporului ci a conducătorului ei, oricare ar fi el. Mulţimea este un barbar ce îşi arată barbaria la orice prilej. Îndată ce poporul apucă în mâini libertatea, ea se transformă foarte repede în anarhie, care e treapta cea mai deplină a barbariei.
Închipuiţi-vă dobitoacele acelea umane îmbibate de alcool, năucite de vin, cărora li se va da dreptul de a bea fără măsură, în acelaşi timp în care li se va da libertatea. Noi nu putem îngădui ca ai noştri să decadă până la o asemenea treaptă. Popoarele creştine sunt îndobitocite de băutură. Tinereţea le este irosită şi înjosită de studiile clasice complet inutile şi de desfrânarea precoce la care i-au impus agenţii noştri: profesorii, oamenii de serviciu, guvernantele din casele bogate, apoi însăşi negustorii noştri şi chiar femeile noastre din localurile de petrecere ale creştinilor. În rândul acestora din urmă eu număr şi pe aşa zisele „femei din lumea bună”, care la rândul lor imită de bună voie, ca nişte maimuţe, luxul şi desfrânarea celor dintâi.
Cuvântul nostru de ordine este: putere cu orice preţ şi făţărnicie. Singură puterea poate învinge în politică, mai ales când este ascunsă în talentele trebuincioase oamenilor de Stat. Violenţa trebuie să fie un principiu, viclenia şi făţărnicia o regulă pentru guvernele care nu vor să-şi predea coroana în mâinile agenţilor unei noi puteri. Acest rău este singurul mijloc de a ajunge la scopul pe care îl urmărim noi. De aceea, noi nu trebuie să ne oprim în faţa mituirii, înşelătoriei, trădării, ori de câte ori ele ne pot servi atingerii scopului nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a şovăi, mai ales dacă poţi obţine prin acest mijloc supunerea şi puterea.
Statul nostru, în această cucerire paşnică, are dreptul să înlocuiască grozăviile războiului prin condamnări la moarte mai puţin văzute şi mai folositoare, necesare adeseori pentru a întreţine teroarea aceasta care face popoarele să asculte orbeşte. O neînduplecare constantă, dar straşnică este cel mai mare susţinător al puterii unui Stat; prin urmare, nu este numai în folosul nostru, este chiar de datoria noastră să ne ţinem de acest program al violenţei şi făţărniciei. O asemenea doctrină bazată pe calcul este tot atât de folositoare ca şi mijloacele pe care le întrebuinţează. Nu numai prin aceste mijloace, dar şi prin această doctrină a neînduplecării, vom învinge şi vom robi Guvernului nostru Suprem toate celelalte guverne. Va fi îndeajuns să se ştie că suntem neînduplecaţi, pentru ca orice nesupunere să înceteze.
Noi, încă din vechime, am aruncat poporului cuvintele: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE, cuvinte repetate de atâtea ori de către papagalii inconştienţi care, atraşi din toate părţile de această momeală, nu s-au folosit de ea decât pentru a nimici prosperitatea lumii şi adevărata libertate individuală, altădată atât de bine asigurată prin constrângerea mulţimii. Oamenii care s-au crezut inteligenţi, n-au ştiut să descurce înţelesul ascuns al acestor cuvinte şi n-au văzut deloc că ele se contraziceau, ei nu au văzut că în realitate nu există egalitate în natură şi că nu poate să existe libertate, că natura însăşi a creat inegalitatea minţilor, a caracterelor şi a inteligenţelor, atât de mult supuse legilor ei. Aceşti oameni nu au înţeles că mulţimea este o putere oarbă şi că parveniţii pe care şi-i alege pentru a o guverna, nu sunt mai puţini orbi în politică decât ea însăşi. N-au înţeles că iniţiatul, cel introdus în tainele politicii, fie el chiar un prost, poate guverna, în vreme ce mulţimea neiniţiaţilor, fie chiar plini de geniu, nu înţeleg nimic din politică. Toate aceste gânduri nu le-au venit deloc în minte creştinilor. Totuşi, pe aceasta se întemeia principiul guvernământului drastic. Tatăl, Domnitorul, transmitea fiului său secretele politicii, necunoscute, în afară de membrii familiei domnitoare, pentru ca nimeni să nu le poată trăda. Mai târziu, obiceiul transmiterii adevăratelor principii ale politicii, s-a pierdut. Izbânda operei noastre s-a mărit mult prin aceasta.
Totuşi, în lumea întreagă, cuvintele LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE au adus în rândurile noastre, prin mijlocirea agenţilor noştri orbi, legiuni întregi de creştini care ne purtau cu însufleţire steagurile. Aceste cuvinte erau pentru ei nişte viermi care rodeau prosperitatea tuturora, distrugând peste tot pacea, solidaritatea, stăpânind pe dedesubt toate instituţiile Statului. Veţi vedea din cele ce urmează să vă comunicăm, că aceasta ne-a folosit cel mai mult nouă. Acest aspect ne-a dat, printre altele, putinţa de a obţine cheia cea mai importantă sau, mai bine zis, de a desfiinţa privilegiile pe care era întemeiată aristocraţia creştinilor şi singurul mijloc de apărare ce-l aveau împotriva noastră popoarele şi naţiunile. Pe ruinele jalnice ale aristocraţiei naturale şi ereditare noi ne-am ridicat aristocraţia noastră, a inteligenţei şi a banului. Am luat drept bază a acestei noi aristocraţii bogăţia, care depinde de noi, şi ştiinţa, care este îndrumată de maeştrii noştri.
Izbânda noastră a mai fost mult uşurată şi prin faptul că, în legăturile noastre cu oamenii de care aveam nevoie, am ştiut întotdeauna să atingem şi să influenţăm corzile cele mai sensibile ale sufletului oamenilor: meschinăria, lăcomia, neîndestularea, lipsurile materiale, fiecare dintre aceste slăbiciuni omeneşti, luate în parte, fiind în stare să înăbuşe gradat neatârnarea gândului, punând voinţa oamenilor în slujba celor care astfel le cumpără sufletul.
Ideea abstractă a libertăţii ne-a dat putinţa de a face mulţimea să înţeleagă că un guvern nu este altceva decât un locţiitor al proprietarului ţării, adică al poporului, şi că poate fi schimbat aşa cum se schimbă mănuşile învechite.
Amovibilitatea (faptul de a fi revocat) reprezentanţilor poporului îi pune totdeauna la dispoziţia noastră; ei depind de alegerea noastră.
(II)
Toate războaiele economice sunt de fapt temelia supremaţiei francmasonice. Administraţia vizibilă şi „Consilierii francmasonici secreţi care acţionează din umbră”. Succesul foarte mare al tuturor doctrinelor distrugătoare. Asimilarea anumitor principii francmasonice în politică. Rolul de manipulator eficient al maselo care revine presei. Preţul socotit al aurului şi valoarea victimelor omeneşti.Este în interesul nostru ca războaiele să nu urmărească, dacă se poate, câştiguri teritoriale. Războiul fiind astfel mutat pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre şi situaţia va pune pe cei doi vrăjmaşi la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri. Atunci drepturile noastre internaţionale vor covârşi drepturile naţionale, în adevăratul înţeles al cuvântului, şi ele vor guverna popoarele la fel cum reglementează dreptul civil al Statelor legăturile dintre supuşii lor. Administratorii, aleşi cu grijă din popor de către noi dintre creştinii inconştienţi cei mai slugarnici, nu vor fi niciodată oameni competenţi pentru administraţia ţării. În acest chip ei vor deveni nişte păpuşi trase de aţă de către inteligenţii şi genialii noştri sfetnici, de către specialiştii noştri, crescuţi şi pregătiţi încă din copilărie în vederea administrării afacerilor lumii întregi. Voi ştiţi că specialiştii noştri şi-au câştigat cunoştinţele necesare administrării şi punerii în practică a planurilor noastre politice, din experienţa istoriei, din studiul tuturor evenimentelor importante. Creştinii nu se orientează după practica observaţiilor imparţiale culese din istorie, ci după o rutină teoretică, incapabilă de a ajunge la vreun rezultat real. De aceea niciodată noi nu ne vom orienta după ei; să-i lăsăm să-şi mai petreacă încă ceva timp ca să se mai hrănească cu noi nădejdi şi noi petreceri, sau cu amintirea plăcerilor trecute. Să-i lăsăm să creadă în însemnătatea pe care le-am inspirat-o, relativ la legile ştiinţei, la teorii. Tocmai de aceea propagăm în continuu, prin presa noastră, încrederea lor oarbă în aceste legi. Clasa inteligentă a creştinilor va fi mândră de cunoştinţele sale şi, fără a le examina în mod logic, ea va pune în aplicare toate învăţăturile ştinţei născocite de către agenţii noştri pentru a le călăuzi minţile în direcţia care ne este trebuincioasă nouă. Să nu credeţi nici o clipă că aceste afirmaţii sunt fără o bază serioasă: gândiţi-vă la succesul pe care l-am ştiut făuri cu Darwinismul, Marxismul, Nietzscheismul. Însă numai nouă influenţa cu adevărat rea a acestor tendinţe trebuie să ne fie cunoscută. Trebuie permanent să ţinem cont de ideile, caracterele, tendinţele moderne ale popoarelor, pentru a nu face greşeli în politică şi în administrarea afacerilor. Sistemul nostru, ale cărui părţi pot fi alcătuite în mod deosebit după popoarele pe care le întâlnim în drumul nostru, nu poate reuşi dacă realizarea sa practică nu este bazată pe confruntarea rezultatelor trecutului cu prezentul.Statele de astăzi au o mare putere ce poate fi influenţată foarte mult: PRESA. Rolul presei este de a arăta nemulţumirile aşa-zise intolerabile, de a aduce la cunoştinţă plângerile poporului, de a crea nemulţumiţi şi de a le pune la dispoziţie un glas. Presa întruchipează în aparenţă libertatea cuvântului. Dar Statele nu au ştiut să folosească această putere şi acum ea a căzut aproape în întregime în mâinile noastre. Prin ea noi am obţinut o mare trecere, cu toate că am stat în umbră, mulţumită ei am strâns în mâinile noastre AURUL, în ciuda valurilor de sânge şi de lacrimi în mijlocul cărora am fost siliţi să ni-l agonisim. Dar toate acestea le-am răscumpărat, până la urmă, jertfind pe mulţi dintre ai noştri. Fiecare victimă din rândurile noastre, valorează cât mii de creştini înaintea lui Dumnezeu.
(III)
Şarpele francmasonic simbolic şi semnificaţia lui secretă. Nestabilitatea urmărită a balanţei constituţionale. Teroarea necesară care se inoculează în palate. Puterea francmasonică şi ambiţia. Maşinile ridicole de vorbit, parlamentare şi pamfletele. Abuzurile curente ale puterii. Sclavia economică.
„Adevărul poporului”. Acaparatorii şi aristocraţia.
Armata secretă a francmasonilor. Accelerarea prin toate mijloacele a degenerării creştinilor. Foamea generalizată şi dreptul de neclintit al capitalului. Venirea şi încoronarea „stăpânului planetar universal”. Scopul fundamental secret al programelor viitoarelor şcoli populare ale francmasonilor. Secretul ştiinţei ordinii sociale. Criza economică generală provocată de francmasonerie. Siguranţa celor care care sunt de ai „Noştri”. Despotismul prestabilit al francmasonilor şi domnia necesară a raţiunii. Pierderea unui călăuzitor. Francmasoneria şi cum a provocat chiar ea în realitate „Marea” Revoluţie Franceză. Regele despot este o prefigurare a „STĂPÂNULUI PLANETAR UNIVERSAL”. Cauzele de bază ale invulnerabilităţii francmasoneriei mondiale. Libertatea este o himeră.
Vă pot anunţa că suntem deja aproape de ţelul final. Încă puţin timp şi cercul se va închide. Când cercul va fi închis, toate Statele Europei vor fi cuprinse în el ca în nişte cătuşe puternice.
Balanţa constituţională va fi în curând răsturnată, deoarece noi am falsificat-o în aşa fel ca să se aplece când într-o parte, când într-alta, până ce, în sfârşit, se va prăbuşi. Creştinii credeau că au făurit-o destul de puternică şi aşteptau întotdeauna ca cele două talere să fie în echilibru. Acum persoanele domnitoare sunt puse la zidul infamiei de către reprezentanţii lor, care fac neghiobii şi se lasă târâţi de către puterea lor, fără control şi fără responsabilitate. Aceşti reprezentanţi îşi datorează puterea terorilor prin care sunt stăpânite Palatele. Persoanele domnitoare, nemaiavând deloc legătură cu poporul lor, nu se mai înţeleg cu el şi nu se pot apăra împotriva persoanelor lacome după putere. Puterea clarvăzătoare a persoanelor domnitoare şi puterea oarbă a poporului fiind acum despărţite de către noi, şi-a pierdut toată însemnătatea; separate, sunt în prezent tot atât de neputincioase precum orbul fără toiag.
Pentru a îndemna pe ambiţioşi să abuzeze de putere, noi am pus faţă în faţă toate forţele, dezvoltând şi amplificând toate înclinaţiile lor liberale către independenţă. În acest scop am încurajat orice acţiune rea, am înarmat toate partidele, am făcut din putere ţinta tuturor ambiţiilor. Am transformat în arene de luptă Statele unde se dezvoltă şi se manifestă astfel de tulburări. Încă puţină vreme şi dezordinea, împreună cu falimentul, vor apare peste tot.
Neobosiţii limbuţi au transformat şedinţele Parlamentelor şi adunărilor administrative în sterile lupte oratorice. Ziariştii îndrăzneţi, pamfletari fără ruşine, atacă zilnic personalul administrativ. Abuzurile puterii vor pregăti prăbuşirea în final a tuturor instituţiilor şi atunci totul va fi răsturnat sub loviturile mulţimii înnebunite.
Popoarele sunt înlănţuite prin munca grea, cu mai multă eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie. Drepturile pe care noi le-am înscris în constituţii sunt himerice închipuiri pentru mulţime deoarece ele sunt neadevărate. Toate aceste aşa-zise „drepturi ale poporului” nu pot exista decât în închipuire, fiindcă în realitate ele nu pot fi înfăptuite niciodată. Pentru muncitorul proletar, încovoiat şi epuizat de munca lui grea, zdrobit de o crudă soartă, ce preţ are dreptul dat vorbăreţilor de a flecări, dreptul dat ziariştilor de a scrie tot soiul de nerozii alături de lucruri serioase, din moment ce proletariatul nu trage alt folos din constituţie decât nenorocitele fărâmituri pe care i le aruncăm de la masa noastră îmbelşugată, în schimbul unui vot favorabil planurilor complicilor şi agenţilor noştri? Drepturile republicane sunt o amăgire pentru bietul om: nevoia unei munci aproape zilnice nu-i îngăduie să se folosească de ele; în schimb, aceste drepturi îi iau şi garanţia unui câştig statornic şi sigur, punându-l la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor.
Sub conducerea noastră, poporul a distrus aristocraţia (nobilimea), care-i era ocrotitoarea şi mama hrănitoare naturală, de a cărei înflorire depindea şi bunăstarea poporului. Acum când aristocraţia este distrusă, poporul a căzut sub stăpânirea hrăpăreţilor, a speculanţilor îmbogăţiţi, care îl apasă într-un chip nemilos.
Noi vom apărea mai târziu muncitorului ca nişte eliberatori de acest jug, când îi vom propune să intre în rândurile acestei armate de socialişti, de anarhişti de comunişti pe care, sub pretext de solidaritate, o susţinem totdeauna înfruntând printre ei membrii francmasoneriei noastre sociale. Aristocraţia, care se bucura de dreptul asupra muncii lucrătorilor, avea interes ca muncitorii să fie sătui, sănătoşi şi puternici. Interesul nostru este, dimpotrivă, ca toţi creştinii să degenereze cât mai repede. Puterea noastră izvorăşte din lipsuri, din foame cronică, din slăbiciunea muncitorului, deoarece toate acestea îl supun voinţei noastre şi îl fac să-şi piardă şi puterea şi hotărârea de a se împotrivi acestei voinţe. Foamea dă capitalului mai multe drepturi asupra muncitorului decât căpătase aristocraţia de la puterea regilor şi a legilor. Prin mizerie şi prin ura pe care o produce ea, noi îndrumăm mulţimile, ne folosim de mâinile lor pentru a zdrobi pe cei ce se împotrivesc planurilor noastre.
Atunci când va veni vremea ca regele nostru universal, al întregii planete, să fie încoronat, toate aceste mâini vor mătura din calea noastră tot ceea ce ar putea fi o piedică.
Creştinii aproape că au pierdut obişnuinţa de a gândi fără ajutorul sfaturilor noastre ştiinţifice. Iată de ce ei nu văd trebuinţa grabnică de a face ceea ce vom face noi atunci când ne va fi sosit domnia şi anume de a propăvădui în şcolile primare singura ştiinţă adevărată, care e cea dintâi dintre toate ştiinţele ordinii sociale, ale vieţii omeneşti şi ale existenţei sociale, ştiinţa care arată diviziunea muncii şi împărţirea oamenilor în clase şi condiţii deosebite.
Trebuie ca fiecare să ştie că niciodată nu poate exista egalitate în urma deosebitelor feluri de muncă la care sunt supuşi oamenii, că nu pot fi toţi deopotrivă răspunzători înaintea legii; că, de pildă, răspunderea nu e aceeaşi pentru acela care nu aduce atingere decât cinstei lui proprii. Adevărata ştiinţă a ordinii sociale, în taina căreia noi nu lăsăm să pătrundă creştinii, ar arăta tuturor că locul şi munca fiecăruia trebuie să fie diferită, pentru a nu fi un izvor de încurcături în urma lipsei de potrivire dintre educaţie şi muncă. Învăţând această ştiinţă (şi încă din şcolile primare) popoarele se vor supune de bună voie puterilor şi ordinii sociale stabilite de către ei în Stat. Dimpotrivă însă, în starea de azi a ştiinţei, aşa cum am făurit-o noi, poporul încrezându-se orbeşte în cuvântul tipărit nutreşte, în urma neadevărurilor pe care le crede şi cu care îi întreţinem prostia, o ură împotriva tuturor poziţiilor pe care le crede a fi deasupra lui, deoarece el nu înţelege importanţa fiecărei poziţii sociale.
Această duşmănie va creşte încă în urma crizei economice, care se va sfârşi prin încetarea operaţiunilor de bursă şi a mersului industriei.
Când vom da naştere (cu ajutorul tuturor mijloacelor ascunse de care dispunem, prin aurul care se află în întregime în mâinile noastre) unei crize economice generale, atunci vom arunca în stradă mulţimi întregi de muncitori în aceeaşi zi, în toate ţările Europei.
Aceste mulţimi nemulţumite vor vărsa cu sete sângele acelora pe care, în simplitatea neştiinţei lor, îi pizmuiesc încă din copilărie şi ale căror bunuri le vor putea atunci jefui.
Ele însă nu se vor atinge de ai noştri, deoarece momentul atacului ne va fi cunoscut dinainte şi vom lua toate măsurile pentru a ne pune la adăpost.
Am spus că progresul îi va supune pe toţi creştinii domniei raţiunii. Astfel va fi manifestat despotismul nostru; el va şti să liniştească toate frământările prin măsuri straşnice şi exemplare; el va şti să gonească liberalismul din toate instituţiile.
Când poporul vede că i s-au făcut, în numele libertăţii, atâtea concesiuni şi avantaje, îşi închipuie prosteşte că el este stăpânul şi se aruncă avid asupra puterii dar, bineânţeles, se izbeşte de o mulţime de piedici. Atunci el nu se gândeşte să se întoarcă de unde a plecat, ci începe să-şi caute un nou conducător şi, astfel, fără să-şi dea seama, el îşi depune toate puterile la picioarele noastre. Amintiţi-vă de Revoluţia Franceză, căreia noi i-am dat numele de „Mare”; tainele pregătirii ei ne sunt bine cunoscute deoarece ea a fost în întregime opera noastră.
De atunci noi ducem poporul de la o dezamăgire la alta, cu scopul ca să se lipsească chiar şi de ceea ce este bun, în folosul viitorului Rege-despot, pe care în viitor îl pregătim lumii.
Astăzi suntem atotputernici ca putere internaţională, căci dacă suntem atacaţi într-un Stat, suntem apăraţi de celelalte. Laşitatea nesfârşită a popoarelor creştine care se târăsc înaintea puterii, care sunt nemiloase faţă de mici slăbiciuni şi greşeli, dar complet iertătoare faţă de nelegiuirile cele mari, care nu vor să recunoască contradicţia dintre ideea libertăţii, care sunt răbdătoare până la jertfă în faţa puterii brutale a unui despot îndrăzneţ – iată ce ne înlesneşte din plin neatârnarea noastră. Aceste popoare creştine suferă şi rabdă de la prim-miniştrii lor nedreptăţi evidente pentru care ar fi tăiat capul la douăzeci de regi.
Cum se poate explica pentru noi un asemenea fenomen ce pune în evidenţă o asemenea inconsecvenţă a maselor populare în faţa unor stări de lucruri care par a fi de aceeaşi natură? Fenomenul acesta se explică prin faptul că aceşti dictatori – primii miniştri – fac ca să se spună la urechea poporului, prin agenţii lor, că, dacă ei pricinuiesc neajunsuri mari Statelor, toate acestea le fac numai pentru scopul final de a asigura ulterior fericirea popoarelor, înfrăţirea lor internaţională, solidaritatea, drepturile egale pentru toţi. Bineînţeles, niciodată nu li se spune că această înfrăţire nu trebuie să se facă decât sub ghidarea şi stăpânirea noastră.
Şi iată cum poporul osândeşte pe cei drepţi şi-i iartă pe cei foarte vinovaţi, încrezându-se din ce în ce mai mult că doar el singur poate face tot ceea ce îi place. În asemenea împrejurări, până la urmă, poporul nimiceşte orice orânduire liniştită şi dă naştere la nedreptate şi neorânduire la fiecare pas.
Cuvântul LIBERTATE împinge repede la luptă societăţile omeneşti împotriva oricărei puteri, fie ea chiar a lui Dumnezeu şi a firii. Iată pentru ce, după ridicarea noastră la domnie, va trebui să fie scos acest cuvânt din vocabularul omenesc ca fiind principiul brutalităţii, care schimbă mulţimile în fiare sălbatice. Este adevărat că aceste fiare adorm totdeauna după ce s-au adăpat cu sânge şi că atunci e uşor să le prinzi în lanţuri. Dar dacă nu li se dă sânge, atunci ele nu dorm, ci luptă.
(IV)
Diferitele stadii necesare ale unei Republici. Francmasoneria exterioară şi secretele sale. Libertatea şi credinţa. Concurenţa internaţională a comerţului şi industriei în viziunea francmasoneriei. Rolul esenţial al speculaţiei. Cultul aurului ca valoare fundamentală la francmasoni.
Fiecare Republică trece prin diferitele trepte de dezvoltare, prin diferite stadii.
Primul stadiu cuprinde cele dintâi zile de nebunie ale unui orb care se aruncă în dreapta şi în stânga. Al doilea este cel al demagogiei din care se naşte anarhia; apoi vine în mod inevitabil despotismul; nu un despotism legal şi pe faţă şi, prin urmare, răspunzător, ci un despotism nevăzut şi necunoscut, dar totuşi eficient şi foarte simţit; despotismul desfăşurat de către o organizaţie secretă care acţionează cu scrupule cât mai puţine şi care operează sub scutul cât mai multor agenţi, a căror înlăturare la momentul necesar nu numai că nu-i face nici un rău (acestei organizaţii), ci chiar o ajută, scutind-o să-şi cheltuiască mijloacele sale cu răsplătirea unor servicii prea îndelungate.
Cine ar putea răsturna o putere nevăzută? Căci puterea noastră este una de felul acesta. Francmasoneria exterioară, de la suprafaţă, nu serveşte decât pentru acoperirea planurilor noastre; planul final al acţiunii acestei puteri, ba chiar şi locul organizaţiilor sale, SUPREM CONDUCĂTOARE, vor rămâne totdeauna necunoscute poporului.
Libertatea în sine ar putea fi complet nevătămătoare şi ar putea exista într-un Stat fără a aduce vreun rău bunăstării popoarelor, dacă ea s-ar sprijini pe legile credinţei în DUMNEZEU şi ale frăţiei omeneşti, străină de acea egalitate care este dezminţită chiar de legile firii, care a statornicit înfrânarea şi supunerea. Având o asemenea credinţă, poporul s-ar lăsa guvernat de către autoritatea parohiilor şi ar merge înainte, umil şi paşnic, sub conducerea păstorului său sufletesc, împăcat cu împărţirea făcută de Dumnezeu a bunurilor acestei lumi. Iată de ce trebuie să dărâmăm complet credinţa în cele divine şi trebuie să smulgem din mintea creştinilor însuşi gândul Dumnezeirii şi al Sufletului, pentru a le înlocui cu meschine calcule şi lipsuri materiale.
Pentru ca cele mai alese şi elevate suflete ale creştinilor să nu aibă aproape de loc timp să cugete şi să observe, trebuie să-i abatem pe creştini de la aceste preocupări, împingându-i numai către grijile industriei şi ale comerţului. În acest chip toate naţiunile îşi vor urmări doar câştigurile lor şi, luptând fiecare cu îndârjire pentru propriile foloase, nu vor băga de seamă care este duşmanul lor comun. Însă, pentru ca libertatea să poată astfel dezbina şi nimici în întregime societatea creştinilor, trebuie să facem din speculaţie baza industriei. Procedând astfel, nici una dintre bogăţiile pe care industria le va scoate din pământ nu va rămâne în mâna industriaşilor, ci toate se vor spulbera în speculaţii, adică, în final, vor cădea în pungile noastre.Lupta tenace şi înfierbântată pentru expansiune şi loviturile vieţii economice a creat şi va crea societăţi dezamăgite, reci şi fără suflet. Aceste societăţi vor avea o spontană groază de politica morală şi superioară şi de religie. Singura lor călăuză va fi calculul meschin, adică aurul pentru care vor avea un adevărat cult din pricina bunurilor materiale pe care le poate procura. Atunci clasele de jos ale popoarelor ne vor urma în lupta noastră împotriva clasei inteligente a creştinilor de la putere, care sunt potrivnicii noştri, şi ei vor face aceasta nu de dragul binelui şi nici pentru a pune mâna pe bogăţii, ci numai din ura ce o poartă celor supuşi.
/necenzurat.ro/
Poze noi cu craniul care a izvorât mir la Mogoșoaia, izvorând mir în altă parte
/marturisim.ro/
Falşi profeţi şi învăţători mincinoşi
Falşii profeţi
Prooroci falsi au existat in toate vremurile, ei s-au inmultit mai ales in ultimele timpuri, odata cu inmultirea sectelor si diverselor scoli de ocultism. In categoria aceasta intra defapt toti cei care pretind a cunoaste viitorul, fara a duce o viata sfintita, pentru a putea primi astfel Harul lui Dumnezeu si a fi daruiti de El, cu ceea ce se numeste darul inainte-vederii.
Profeti falsi pot fi considerati si: spiritistii, mediumii, ghicitorii, astrologii, hipnotistii, magicienii, initiatii in ocultism.
O categorie aparte sunt cei care se declara pe ei insisi a fi prooroci si trimisi ai lui Dumnezeu. Intre acestia se pot regasi diversi guru, maestrii spirituali, conducatorii de secte sau grupari religioase desprinse din religia crestina sau nou infiintate, sau alte persoane care pretind ca au avut vedenii si li s-a acordat aceasta putere de a prooroci. Despre acesti falsi prooroci sau hristosi mincinosi Mantuitorul avertiza:
Se vor scula hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor face semne si minuni, ca sa duca in ratacire, de se poate, pe cei alesi. Dar voi luati seama. Iata dinainte v-am spus voua toate.
(Marcu 13:22-23) Spre deosebire de adevaratii prooroci, carora Dumnezeu le descopera viitorul prin revelatie, falsii prooroci decurg la diverse metode de aflare a viitorului (ghicit, citit in stele, datul in bobi, practici oculte, inclusiv contactul cu diverse spirite), sau sunt pacaliti de vedenii mincinoase. Inca din Vechiul Testament au existat profeti falsi, inspirati nu de Dumnezeu cel adevarat ci de duhurile necurate sau pur si simplu mincinosi. Inca de la intemeierea instituţiei profetice a Israelului se face o distinctie clara intre profetia evreiasca si practicile proorocilor pagani, dupa cum citim in Deuteronom:
10. Sa nu se gaseasca la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicator, sau ghicitor, sau vrajitor, sau fermecator,
11. Nici descantator, nici chemator de duhuri, nici mag, nici de cei ce graiesc cu mortii.
12. Caci uraciune este inaintea Domnului tot cel ce face acestea, si pentru aceasta uraciune ii izgoneste Domnul Dumnezeul tau de la fata ta.
13. Iar tu fii fara prihana inaintea Domnului Dumnezeului tau;
14. Caci popoarele acestea, pe care le izgonesti tu, asculta de ghicitori si de prevestitori, iar tie nu-ti ingaduie aceasta Domnul Dumnezeul tau.
15. Prooroc din mijlocul tau si din fratii tai, ca si mine, iti va ridica Domnul Dumnezeul tau: pe Acela sa-L ascultati.
16. Ca tu la Horeb, in ziua adunarii, ai cerut de la Domnul Dumnezeul tau si ai zis: Sa nu mai aud glasul Domnului Dumnezeului meu si focul acesta mare sa nu-l mai vad, ca sa nu mor.
17. Atunci mi-a zis Domnul: Bine este ceea ce ti-au spus ei.
18. Eu le voi ridica Prooroc din mijlocul fratilor lor, cum esti tu, si voi pune cuvintele Mele in gura Lui si El le va grai tot ce-I voi porunci Eu.
19. Iar cine nu va asculta cuvintele Mele, pe care Proorocul Acela le va grai in numele Meu, aceluia ii voi cere socoteala.
20. Iar proorocul care va indrazni sa graiasca in numele Meu ceea ce nu i-am poruncit Eu sa graiasca, si care va grai in numele altor dumnezei, pe un astfel de prooroc sa-l dati mortii.
21. De vei zice in inima ta: Cum vom cunoaste Cuvantul pe care nu-l graieste Domnul?
22. Daca proorocul vorbeste in numele Domnului, dar Cuvantul acela nu se va implini si nu se va adeveri, atunci nu graieste Domnul Cuvantul acela, ci-l graieste proorocul din indrazneala lui; nu te teme de el”.
(Deuteronom cap.18)
Trasaturi comune ale profetilor falsi pe care le gasim descrise in Sfanta Scriptura
Si care sunt valabile pentru proorocii mincinosi din toate timpurile, inclusiv din actualitate, nu doar pentru cei descrisi in Vechiul Testament.
• Pretind a fi trimisi de Dumnezeu
18. Ca cine a luat parte la sfatul Domnului, ca sa vada si sa auda cuvantul Lui? Sau cine a luat aminte la cuvantul Lui ca sa-l vesteasca?
(…)
21. N-am trimis Eu pe proorocii acestia, ci au alergat ei singuri; Eu nu le-am spus, ci au profetit ei de la ei.
22. Au luat ei parte la sfatul Meu? Atunci sa vesteasca cuvintele Mele poporului Meu, sa faca sa se intoarca oamenii de la calea lor rea si de la faptele lor cele rele.
(…)
28. Proorocul care a vazut vis, povesteasca-l ca vis, iar cel ce are cuvantul Meu, acela sa spuna cuvantul Meu adevarat. Ce legatura poate fi intre pleava si grauntele de grau curat, zice Domnul?
29. Cuvantul Meu nu este el, oare, ca un foc, zice Domnul, ca un ciocan care sfarama stanca?
30. De aceea iata Eu, zice Domnul, sunt impotriva proorocilor care fura cuvantul Meu unul de la altul.
31. Deoarece Eu, zice Domnul, sunt impotriva proorocilor care vorbesc cu limba lor, dar zic: “El a spus”.
32. Tot Eu, zice Domnul, sunt impotriva proorocilor care spun visuri mincinoase, care le povestesc pe acestea si duc pe poporul Meu la ratacire cu amagirile lor si cu lingusirile lor, desi Eu nu i-am trimis, nici le-am poruncit; ei nu aduc nici un folos poporului acestuia, zice Domnul.
(Ieremia cap.23)
15. De aceea, asa zice Domnul despre prooroci: “Ei proorocesc in numele Meu, dar Eu nu i-am trimis; ei zic: “Sabie si foamete nu va fi in tara aceasta”, dar de sabie si de foamete vor pieri acesti prooroci si poporul caruia au proorocit ei.
(Ieremia cap.14)
• Sunt lacomi de bani si avere
(Miheia 3:11)
Si din pofta de avere si cu cuvinte amagitoare, ei va vor momi pe voi. Dar osanda lor, de mult pregatita, nu zaboveste si pierzarea lor nu dormiteaza.
(2 Petru 2:3)
• Sunt inselatori si mincinosi
(2 Petru 2:1,2)
Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori.
Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini?
(Matei 7:15-16)
Pentru ca unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece insusi satana se preface in inger al luminii. Nu este deci lucru mare daca si slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptatii, al caror sfarsit va fi dupa faptele lor.
(Corinteni 11:13-15)
6. Vedeniile lor sunt desarte si prevestirile lor mincinoase; ei zic: “Domnul a spus”, dar Domnul nu i-a trimis si ei incredinteaza ca se va implini cuvantul lor.
7. Domnul intreaba: Vedeniile ce le-ati vazut nu sunt ele, oare, desarte si prevestirile ce le-ati rostit nu sunt ele, oare, mincinoase? Voi ziceti: Domnul a spus, dar Eu n-am spus.
8. De aceea asa zice Domnul Dumnezeu: Pentru ca spuneti lucruri desarte si pentru ca vedeniile voastre sunt minciuni, iata Eu vin impotriva voastra, zice Domnul Dumnezeu.
9. Mana Mea va fi impotriva acestor prooroci, care vad lucruri desarte si prevestesc minciuni; in sfatul poporului Meu ei nu vor fi, nici nu se vor inscrie in cartea casei lui Israel si vor sti ca Eu sunt Domnul Dumnezeu.
(Iezechel cap.13)
• Proorocesc dupa placul lor
3. Asa graieste Domnul Dumnezeu: Vai de proorocii cei mincinosi, care urmeaza duhul lor si nu vad nimic!
(Iezechel cap.13)
16. Asa zice Domnul Savaot: “Nu ascultati cuvintele proorocilor, care va profetesc, ca va inseala, povestindu-va inchipuirile inimii lor, si nimic din cele ale Domnului.
(Ieremia cap.23)
14. Iar Domnul mi-a raspuns: “Proorocii proorocesc lucruri mincinoase in numele Meu; Eu nu i-am trimis, nici nu ie-am dat porunca si nici nu le-am grait; ci ei va vestesc vedenii mincinoase, proorociri desarte si inchipuiri ale inimii lor”.
(Ieremia cap.14)
• Sunt imorali
(Ieremia cap.23)
Sfaturi din Sfanta Scriptura referitoare la profetii falsi
2. In aceasta sa cunoasteti duhul lui Dumnezeu: orice duh care marturiseste ca Iisus Hristos a venit in trup, este de la Dumnezeu.
3. Si orice duh, care nu marturiseste pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ati auzit ca vine si acum este chiar in lume.
4. Voi, copii, sunteti din Dumnezeu si i-ati biruit pe acei prooroci, caci mai mare este Cel ce e in voi, decat cel ce este in lume.
5. Aceia sunt din lume, de aceea graiesc ca din lume si lumea ii asculta.
6. Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaste pe Dumnezeu asculta de noi; cine nu este din Dumnezeu nu asculta de noi. Din aceasta cunoastem Duhul adevarului si duhul ratacirii.
(1 Ioan cap.4)
l. “De se va ridica in mijlocul tau prooroc sau vazator de vise si va face inaintea ta semn si minune,
2. Si se va implini semnul sau minunea aceea, de care ti-a grait el, si-ti va zice atunci: Sa mergem dupa alti dumnezei, pe care tu nu-i stii si sa le slujim acelora,
3. Sa nu asculti cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui vazator de vise, ca prin aceasta va ispiteste Domnul Dumnezeul vostru, ca sa afle de iubiti pe Domnul Dumnezeul vostru din toata inima voastra si din tot sufletul vostru.
4. Domnului Dumnezeului vostru sa-I urmati si de El sa va temeti; sa paziti poruncile Lui si glasul Lui sa-l ascultati; Lui sa-I slujiti si de El sa va lipiti.
(Deuteronom cap.13)
21. De vei zice in inima ta: Cum vom cunoaste Cuvantul pe care nu-l graieste Domnul?
22. Daca proorocul vorbeste in numele Domnului, dar Cuvantul acela nu se va implini si nu se va adeveri, atunci nu graieste Domnul Cuvantul acela, ci-l graieste proorocul din indrazneala lui; nu te teme de el”.
(Deuteronom cap.18)
* * *
Invatatorii mincinosi
Invatatorii mincinosi, care sunt deseori si profeti mincinosi, sunt cei care promoveaza invataturi despre credinta si adevar, altele decat cele lasate de Mantuitor Bisericii Sale prin Sfintii Apostoli.
(2Timotei 3:13)
Acestia sunt cei pe care care Mantuitorul ii numeste lupi in piele de oaie:
Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori. Dupa roadele lor ii veti cunoaste.”
(Matei 7:15)
Aceasta pentru ca se arata oamenilor ca fiind luminati de Dumnezeu, avand Har divin, puteri si cunoastere deosebite, si chiar trimisi de Sus cu misiunea speciala pentru a ne salva, substituindu-se in acest fel Bisericii si propavaduitorilor ei (in cazul in care nu sunt ei falsi propavaduitori).
Aproape toti promoveaza o cale noua, o metoda originala de mantuire sau de asa-zis avansare spirituala. Acesti invatatori prezinta deseori caracteristici comune cu cele ale proorocilor falsi, aratate mai sus:
• pretind a fi trimisi de Dumnezeu
• sunt inselatori si mincinosi
• sunt lacomi dupa bani
• sunt imorali (de cele mai multe ori)
si s-ar mai putea adauga:
• sunt eretici
• au dorinta de slava desarta, de a placea oamenilor
• au o inalta parere despre sine
• au patima mandriei, nu sunt smeriti (nu cu adevarat)
• sunt inselati ei insisi de catre duhuri necurate care li se prezinta sub chipuri luminoase
Despre ei spunea Sfantul Apostol Pavel urmatoarele:
“13. Pentru ca unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos.
14. Nu este de mirare, deoarece insusi satana se preface in inger al luminii.
15. Nu este deci lucru mare daca si slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptatii, al caror sfarsit va fi dupa faptele lor.”
(2 Corinteni 11)
Contrar cu invataturile Mantuitorului care ne invata sa fim smeriti – “Si care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru. Cine se va inalta pe sine se va smeri, si cine se va smeri pe sine se va inalta”, acesti invatatori, maestri sau lideri spirituali se considera pe ei insisi mari personalitati spirituale, pretind respect si supunere din partea celorlalti si se bucura atunci cand le primesc.
Domnul Hristos ne-a avertizat in privinta lor, si ne-a invatat sa nu ii primim ca si invatatori:
(…) ca unul este Invatatorul vostru: Hristos, iar voi toti sunteti frati.
Si tata al vostru sa nu numiti pe pamant, ca Tatal vostru unul este, Cel din ceruri.
Nici invatatori sa nu va numiti, ca Invatatorul vostru este unul: Hristos.
(Matei 23:8-12)
Acesti invatatori sunt premergatori ai Antihristului, care se va infatisa pe sine sub un chip fatarnic, intelept, smerit, bland si iubitor, si care va pretinde unirea tuturor religiilor, proclamandu-se in final pe sine a fi lider religios, Mesia. Nu este intamplator faptul ca toti premergatorii lui Antihristpromoveaza invatatura religioasa sincretista, imbinand aspecte si invataturi din diferite religii ale lumii, dar si faptul ca il considera pe Iisus doar un un mare invatator, in rand cu Buddha, Mahomed, Krishna, Confucius si altii, reducandu-l la dimensiune umana si negandu-i astfel divinitatea. Aceasta este o hula la adresa Domnului. Cei care sustin astfel de invatatori eretici savarsesc pacatul ereziei (al abaterii de la dreapta credinta), necinstindu-l astfel pe Hristos.
„Pana la sfarsitul acestui veac nu vor lipsi de pe pamant alesii lui Dumnezeu, dar nu vor lipsi nici slugile satanei. Dar in vremurile din urma, cei care intr-adevar Il vor sluji pe Dumnezeu cu credinta, o vor face reusind sa se ascunda de oameni, in mijlocul carora nu se vor mai lucra semne si minuni dumnezeiesti ca in ziua de azi. Acei alesi ai vremurilor din urma isi vor lucra mantuirea din mijlocul lumii si ascunsi de ea, in smerenie, iar in Imparatia Cerurilor, ei vor fi mai mari decat Parintii facatori de minuni din vechime. Caci in acele timpuri, nimeni nu va mai lucra semne minunate in fata ochilor oamenilor, care sa incalzeasca inimile lor de focul dumnezeiesc si sa-i indem-ne pe calea anevoioasa a mantuirii. Multi dintre oameni, stapaniti fiind de duhul necurat al nestiintei, vor cadea in prapastie, ratacind pe calea cea larga pe care multi merg”.
(Profetia Sf. Nifon de Constantiana, din insula Cipru)
Omraam Mikhael Aivanhov (1900 – 1986)
Cateva date biografice: nascut in Bulgaria, filozof, pedagog, alchimist, mistic, magician si astrolog. A fost discipol al lui Peter Deunov, fondatorul “Fratiei Albe Universale”. In 1937 se stabileste in Franta, unde dezvolta si preda invatatura despre scoala de spiritualitate numita Fratia Alba Universala infiintata de maestrul lui, Peter Deunov. Invatatura Fratiei Albe Universale promoveaza dezvoltarea virtutiilor morale, iubirea si evolutia spirituala individuala, insa este un amestec de ocultism, cabala, hinduism, asadar o invatatura sincretista, imbinand diferite concepte religioase cu elemente pagane, magie si ocultism, o invatatura de tip new-age. Conform acesteaia, oricine este capabil de a lua parte la realizarea unei noi perioade a umanitatii, de pace si infratire, prin transformarea personala, spre desavarsire si armonizare cu lumea divina. Invatatura lui Aivanhov a atras multi adepti, chiar si printre crestini ortodocsi, acest succes datorandu-se in buna parte si stilului oratoric al lui Omraam, capabil sa atinga coarda sensibila a auditoriului, dar si unicitatii si originalitatii invataturii sale, care pe langa darul de a captiva cititorii si de a insufleti latura emotionala acestora, are un caracter sincretic, care este foarte la moda in ziua de azi, cand totul este superficial si prea putine persoane mai sunt dispuse sa se incadreze in dogma unei religii, preferand ceva nou, in pas cu modernitatea de tip umanist. Insa oricat de atractiva si frumos ambalata, ramane o invatatura eretica, departata de adevar si inselatoare.
Singura invatatura adevarata este si va ramane cea a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce este Calea, Adevarul si Viata.Ar fi bine daca toti crestinii ar constientiza acest lucru si nu s-ar mai lasa influentati de alte invataturi straine, oricat de atragatoare ar parea acestea.
18. Caci adevarat zic voua: Inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din Lege nu va trece, pana ce se vor face toate.
19. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, si va invata asa pe oameni, foarte mic se va chema in imparatia cerurilor;iar cel ce va face si va invata, acesta mare se va chema in Imparatia Cerurilor.
(Marcu cap.5)
Cel ce nu este cu Mine este impotriva Mea; si cel ce nu aduna cu Mine risipeste.
(Marcu 23:11)
Prin aceasta lucrare, ca si altele de inspiratie new-age, se exploateaza ravna oamenilor spre Dumnezeu dar si naivitatea lor, deturnand-o spre o invatatura si practica deviate de la Adevar, inspirata din religiile idolatre, din spiritualitatea pagana (adica de inspiratie demonica). Ea amesteca adevarul cu minciuna, elemente crestine cu cele ale altor alte religii, intr-o ciorba (invatatura) sincretista despre Dumnezeu, iubire, adevar si dreptate. Sfaturile si ideile aparent nobile si chiar induiosatoare pe alocuri, constituie marea putere de atractie a acestei invataturi eretice, otrava strecurata in bomboane, erezie sub masca “Luminii” – (un termen frecvent intalnit in ereziile new-age si foarte des utilizat in lucrarile sale.)
Lucrarile sale au prins si la noi in tara, unde destul de multi il admira, citesc si promoveaza. Principala motivatie este lipsa de cultura ortodoxa, din cauza careia influentele pagane ce se regasesc in aceste scrieri nu sunt sesizate. Impresionati pana la lacrimi de cuvintele frumoase din cuvantarile lui Aivanhov, pline de asa-zisa intelepciune si profunzime, cititorii neavizati sunt deseori mult prea usor dispusi sa treaca cu vederea acele pasaje cu care nu sunt de acord (in cazul in care le observa), si nu disting erezia intre multimea de vorbe despre Dumnezeu, ingeri si lumina, caci Aivanhov, ca un adevarat maestru, a stiut cum sa impresioneze si sa convinga. Din acest punct de vedere, ar putea fi comparat cu Osho, care prin vorbele sale aparent intelepte, la fel de fascinante si convingatoare, isi atragea auditoriul precum hartia cu miere mustele.
Din cuvantarile lui Aivanhov reiese foarte clar disocierea acestuia de crestinism, precum si dispretul fata de crestini, dar si fata de Dumnezeu cel Adevarat (al crestinilor) pe care il neaga. Dealtfel, oricine aduce alta invatatura decat cea a lui Hristos, negand-o sau aducandu-i corecturi, nu face decat sa se inalte pe sine deasupra lui Dumnezeu, si sa strambe adevarul, vadind prin aceasta o lucrare de propavaduire anti-hristica.
Exemple de invataturi eretice
• conceptie hulitoare despre Sfanta Treime
Desi vorbeste despre Sf. Treime, el o inlocuieste cu o asa-zisa patrime: Tata, Fiu, Mama, Fiica, conform cu invatatura Kabalei, asociind pe fiecare cu cate un sefirot dintre cei 12 descrisi in Cabala.
Vol. “De la om la Dumnezeu”:
“Şi aceste principii cosmice sunt reprezentate prin numele sacru al lui Dumnezeu, Iod, He, Vav, He pe care tradiţia kabalistică îl numeşte de asemenea Tetragrama (de la grecescul “tetra”: patru, şi “gramma”: literă). Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu corespund celor patru principii care acţionează în univers şi care acţionează de asemenea în om, pentru că omul a fost creat după imaginea universului.
– Iod , e principiul masculin creator, forţa primordială, care e la originea tuturor mişcărilor: spiritul, Tatăl.
– He reprezintă principiul feminin care absoarbe, conservă, protejează şi permite principiului creator să lucreze în ea: sufletul, Mama.
– Vav reprezintă Fiul care se naşte din unirea Tatălui şi a Mamei. El e primul copil a acestei uniri şi se manifestă de asemenea ca principiu activ, dar la un alt nivel. Fiul e intelectul, care merge după linia lui Iod, şi de altfel grafic, Vav este o prelungire a lui Iod.
– Al doilea He reprezintă Fiica. Fiica e repetiţia Mamei, e inima.
Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu reprezintă deci Tatăl: spiritul, Mama: sufletul, Fiul: intelectul, şi Fiica: inima. În Arborele Vieţii, aceste patru principii corespund primelor sefire:Kether este Tatăl,Hohmah este Fiul, Binah este Fiica. “Şi Mama?” veţi întreba voi. Mama corespunde sefirei Daath. Ea este Mama Divină pe care kabaliştii au menţionat-o sub numele de Shekinah. Shekinah este soţia lui Dumnezeu… Da, Dumnezeu are o soţie, să mă ierte creştinii şi să nu fie ofensaţi! Şi eu sunt creştin, dar acesta nu e un motiv pentru a nu reflecta şi a nu încerca să înţeleg realitatea lucrurilor.
• neaga existenta Sfantului Duh
Cartea “De la om la Dumnezeu”:
“Creştinii repetă: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, fără să se mire că, în această Trinitate, nici un principiu feminin nu e menţionat. Totuşi, nu putem să nu ne punem această problemă. Când auzim enumerarea: Tată, Fiu… care sunt termeni care evocă familia, cum să nu fim surprinşi când al treilea membru al acestei familii este Spiritul Sfânt? Şi ce e o familie în care lipseşte mama? În această familie ea e absentă: a fost ea înlocuită de Sfântul Spirit, şi de ce? Ar trebui să-i întrebăm pe Părinţii Bisericii de ce au judecat că e bine să facă din Dumnezeu un celibatar îndârjit!
Cele trei entităţi ale acestei Trinităţi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit sunt masculine şi e anormal să nu fie nici un loc pentru principiul feminin. Pentru că, înţelegeţi-mă bine, e vorba de principii.”
• neaga divinitatea lui Iisus Hristos si a Sfintei Maria
Contrazice cuvintele Sfintei Evanghelii, invatand ca Iisus nu este Hristos, ca este doar un om, nu si Dumnezeu (erezia ariana), fiind o hula la adresa lui Dumnezeu si a Maicii Domnului.
Cartea “De la om la Dumnezeu”:
“Da, din cauză că au eliminat atât de mult Mama Divină ca principiu cosmic, teologii creştini au dat apoi un astfel de loc Mariei, deşi ar trebui poate văzut în Fecioarele negre care se găsesc în anumite biserici, o urmă a acestei Mame cosmice.
Ei i-au dat un prea mare loc, atribuindu-i virtuţi şi puteri pe care o femeie nu le-ar putea avea. A fost declarată “Imaculata Concepţie”, adică “concepută fără păcat”, deci ferită de păcatul original, şi chiar că l- a “conceput pe Iisus prin intermediul Sfântului Duh” [ia in considerare doar teologia catolica, nu si cea ortodoxa, pentru a-si putea sustine asa zisele argumente – n.admin].
Eu nu sunt contra; dacă acestea fac bine unora, să aibă o asemenea imagine despre mama lui Iisus, să continue! Numai că sunt obligat să constat că acestea contrazic toate legile naturii stabilite de Inteligenţa cosmică.
Oricare ar fi grandoarea, elevarea şi caracterul unui om, din punct de vedere fizic, el nu poate fi conceput de Spiritul Sfânt [despre Iisus – n.admin]. Cum se poate confunda Maria cu Mama Divină? O stimez pe Maria, o apreciez, nu vreau să o micşorez, dar oricât de sfântă ar fi, nu putem face din ea Mama Divină!
Creştinii nu au înţeles nimic din imensitatea acestui principiu cosmic, care e partea feminină a principiului creator. Fiinţa pe care o numim Dumnezeu şi pe care creştinismul o prezintă ca o putere masculină este în realitate masculin şi feminin. Pentru a putea fi vorba de creaţie, manifestare, trebuie să fi avut loc o polarizare, adică prezenţa unui principiu masculin şi a unui principiu feminin. Pentru a se manifesta, Dumnezeu trebuie să fie deodată masculin şi feminin. Aceste lucruri se învaţă de asemenea în Iniţierile orfice: Dumnezeu este mascul şi femelă. De ce Părinţii Bisericii au suprimat-o pe Mama Divină? Erau atât de puritani încât ideea unei soţii a lui Dumnezeu îi ofensa?
Adevăratul motiv este fără îndoială faptul că l-au identificat absolut pe Iisus cu Crist, pe punctul de a pretinde că El e chiar fiul unic a lui Dumnezeu, coborât pentru a se încarna pe pământ, şi trebuia evident să i se dea o mamă care să nu aibă aproape nimic omenesc. Ei au identificat Maria cu Mama Divină, cum l-au identificat pe Iisus cu Crist. Dar este acesta adevărul? Maria a fost o femeie, ea nu e Mama Divină care a format toate lumile. Maria nu este Mama lui Dumnezeu, ea a fost mama lui Iisus, şi Iisus nu este un principiu cosmic, Iisus a fost un om, unul dintre cei mai mari printre fiii lui Dumnezeu care au coborât pe pământ, dar era un om, şi Crist este principiul cosmic care a venit să locuiască în el. De ce să confundăm totul? Şi Maria era, bineînţeles, o femeie excepţională, pentru că Cerul a ales-o pentru a fi mama unei anumite fiinţe, dar nu putem să-i dăm locul Mamei Divine. ”
• promoveaza cultul Cabalei
Cabala, asa-zisa cunoastere ezoterica a Torei, este in realitate o invatatura ezoterica ce promoveaza o divinitate impersonala, fiind un cult satanic. Mitropolitul Serafim de Pireu a avertizat despre acest cult al cabalei: “Cabala este calea unirii oamenilor cu demonii.”
Asocierea sefirotilor Cabalei cu o asa-zisa familie divina:
Cartea “De la om la Dumnezeu”:
“Când adoptăm aceste corespondenţe: Kether Tatăl, Hoh mah Mama şi Fiul, o găsim pe Fiică în Binah, şi toată familia e reconstituită. Veţi spune că nu mai înţelegeţi nimic… Din contră, nimic nu e mai clar nici mai precis, şi aceasta e Kabbala vie. Numai că, nu putem pătrunde în acest domeniu decât cu o gândire liberă, degajată. Numai cu această condiţie vom găsi tot timpul noi bogăţii de descoperit sau de aprofundat. Este foarte important să înţelegem sensul Trinităţii, acel pe care Kabbala îl explică în faţa ochilor noştri.”
Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 11:
“Invatati sa meditati asupra celor zece sefiroti, a Pomului Vietii […] pana cand cei zece sefiroti inscrisi in voi vor incepe sa vibreze, iar existenta voastra interioara va fi luminata de toate stralucirile Pomului Vietii.”
• nu recomanda rugaciunea catre Sfintii crestini, asociindu-i cu divinitatile (zeitatile) religiilor politeiste
In plus, introduce suspiciunea asupra existentei sfintilor in istorie, declarand ca unii dintre ei sunt doar simple legende. Pe langa aceasta, ii opune entitatilor celeste, facand clar separarea intre Sfintii crestini si asa-zisele entitati “benefice” pe care el le recomanda, in schimb.
Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 41:
“Crestinii au tendinta de a dispretui religiile politeiste cu multimea lor de divinitati, fara a-si da seama ca si ei, intr-un anume fel, au un adevarat panteon: toti sfintii catre care isi indreapta rugaciunile fac adesea obiectul unui adevarat cult.
Obiceiul de a invoca anumite entitati spirituale, carora li se atribuie diferite puteri, provine dintr-o foarte indepartata antichitate: crestinii nu au facut decat sa le preia si sa le ofere alt statut. Aceasta demonstreaza ca, si in cazul lor, Dumnezeu este atat de inaccesibil incat se simte nevoia unor intermediari. Numai ca, in loc sa se adreseze sfintilor, din care unii sunt numai chipuri de legenda, care nu au existat in realitate, de ce nu s-ar adresa entitatilor celeste? […] Ingerii, Arhangelii, Principatele, Virtutile, Stapaniile, Tronurile, Heruvimii, Serafimii.”
• invatatura eretica despre trupul si sangele lui Hristos (pe care il identifica cu Soarele)
Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 94:
“Hrana, reprezentata aici prin paine si vin, este carnea si sangele lui Iisus, care simbolizeaza un principiu solar, adica carnea si sangele soarelui. Painea si vinul, graul si strugurele, tot ceea ce ne hraneste si ne hidrateaza, reprezinta o materializare a luminii si caldurii, a vietii soarelui.
Iata ce trebuie sa intelegeti prin expresia «a manca corpul lui Hristos si a bea sangele Lui».”
vezi pagina
• propavaduieste o religie idolatra – cultul Soarelui
Soarele este un punct central in cadrul invataturilor sale, nu este doar un exemplu pentru lumina si caldura lui, ci prin felul in care autorul se raporteaza la el, soarele este transformat intr-un adevarat idol. Venerarea soarelui era practicata in Babilon, fiind una dintre idolatriile paganesti condamnate in Vechiul Testament.
Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 327:
“Simbolul aceste religii universale este soarele. Toate religiile coboare din soare.”
vezi pagina
Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 218:
“Daca va veti apropia zilnic de soare, dupa ce v-ati pregatit in interior, veti intelege ca el este o fiinta vie, o lume orbitoare, locuita de entitatile cele mai evoluate, care va pot ajuta in toate problemele vietii voastre. Da, soarele va poate oferi si altceva decat caldura si lumina sa: el va poate deschide inima si inteligenta.”
• face apologia simbolului paganesc al vechiului cult Baal
Explicand intr-o cheie pozitiva semnificatia simbolul pagan al zeului Baal, il adapteaza invataturii sale ezoterice. În Noul Testament, Baal este denumit Belzebut, care înseamnă diavol, iar inchinatorii acestui cult paganesc sunt denumiti “caini”.
Vol. “Centri si corpuri subtile”, pag. 149:
“este un simbol de o mare profunzime. El arata ca principiile masculin si feminin nu trebuie separate, ci unite.”
• in invatatura sa, Marii Maestrii (printre care si el) sunt considerati a avea natura divina si fara de pacat
Nu doar ca smerenia nu il caracterizeaza, dar prin recomandarile sale, hraneste si orgoliul celor care il asculta (citesc). Indemnul sau de mai jos este tipic invataturilor ezoterice, deconspirand prin aceasta caracterul luciferic al lor, in opozitie cu invatatura crestina, care indeamna la dobandirea smereniei, una din cele mai mari virtuti crestine, esentiala pentru mantuire.
Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 253:
“Fiecare dintre voi trebuie sa se pregateasca ca sa poata deveni un conducator al entitatilor divine astfel ca, prin intermediul sau, Cerul sa poata oferi pamantului bogatiile sale. Marii Maestrii sunt conducatorii acestor entitati divine, de aceea toti cei care simt nevoia sa se hraneasca la sursa adevaratei lumini, a adevaratei iubiri, ii vor studia mereu, ii vor admira si ii vor urma. […] Ceea ce este fara de pacat este de natura divina. Marii Mestrii s-au identificat cu aceasta natura divina.”
• propavaduieste o religie universala (erezia sincretista)
Prin aceasta, imitandu-l pe antihrist (ca unul dintre antemergatorii sai), despre care profetiile spun ca va uni toate religiile intr-una singura, universala.
Vol. “Ganduri de fiecare zi”, pag. 327:
“Adevarata religie este o religie universala, ea nu atinge numai cateva persoane sau natiuni, ea atinge intreaga lume. […] De ce vrem, cu atata ardoare, sa impunem unor pe Dumnezeul crestinilor, altora pe cel al evreilor, musulmanilor sau hindusilor? Numai cate divinitati si neintelegeri exista pintre crestini!… Pe viitor, trebuie sa mergem mai departe si sa ne intoarcem catre Principiul universal ce se afla la originea tuturor religiilor.”
vezi pagina
• considera invatatura sa ca fiind “adevarata invatatura a lui Hristos”
Dupa ce neaga dumnezeirea lui Iisus, Aivanhov considera si invatatura Fraternitatii Albe Universale ca fiind mai presus de invatatura Domnului nostru Iisus Hristos, dovedind astfel inselarea in care s-a aflat in timpul vietii sale. O caracteristica comuna a acestor “mari maestri” inselati de diavol: ajung sa se puna pe ei insisi mai presus de Dumnezeu sau invatatura lor mai presus de Adevarul lui Hristos (pe care il regasim exprimat in Sfintele Evanghelii).
Omraam mai numeste invatatura sa ca fiind “o yoga moderna”, ceea ce spune totul despre influenta pagana a hinduismului in conceptiile si lucrarile sale.
Vol. “Centri si corpuri subtile”, pag. 122:
“[…] Invatamantul Fraternitatii Albe Universale, care este adevarata invatatura a lui Hristos, ne aduce o yoga moderna adaptata occidentalilor.”
* * *
Prin ereziile afirmate in carti si conferinte, Omraam Aivanhov se alatura inaintemergatorilor lui Antihrist, hristosilor mincinosi despre care s-a profetit, lupi in haine de oaie. Chiar denumirea invataturii “Fratia Alba Universala” este de natura de a induce in eroare, albul fiind o culoare care simbolizeaza puritatea si curatia. Discipolii acestei invataturi se imbraca in alb, dar nu culoarea hainelor curateste sufletul, nici nu este vreo dovada de puritate. Asa cum termenul de magie “alba” semnifica tot magie, adica tot lucrarea celui rau, indiferent de scopul in care se foloseste, asa si orice invatatura deviata de la adevar, chiar daca aparent suna bine, promovand iubirea, puritatea, compasiunea, sau ale virtuti, este tot de inspiratie demonica, pentru ca este spre inselare, fiind pierzatoare de suflet. Daca vreun crestin este nedumerit si inca se intreaba ce anume este rau in cartile lui Aivanhov, raspunsul ar fi: in primul rand riscul indepartarii de Hristos si de Sfintele Taine mantuitoare ale Bisericii (pe care “maestrul” le bagatelizeaza, negandu-le valoarea), si in al doilea rand, EREZIA, care este un mare pacat, pacat ce ne duce la pierderea manturii si a vietii vesnice.
* * *
Dupa cum aflam dintr-o stire publicata in Daily Mail, membrii grupului se intalnesc in cadrul unor ritualuri tinute in aer liber:
“In Bulgaria, secta religioasa Fratia Alba, a sarbatorit trecerea in noul an, printr-un ritual cu dans si cantec, realizand un cerc uman pe varful unui munte din Bulgaria.
Lantul uman a fost realizat pe mii de membri si adepti imbracati in alb ai sectei Fratia Alba si reprezinta un omagiu adus miscarii absolute si universului. In cadrul procesiunii, ei au cantat cantece religioase, dansand un dans sacru, si aducand un omagiu miscarii planetelor si stelelor.” [idolatrie – n.admin].
Intalnirea spirituala a membrilor miscarii a avut loc in apropierea lacului Babreka, in zona muntilor Rila. Evenimentul are loc in fiecare an, incepand din 1923, secta fiind infintata de bulgarul Petar Deunov, decedat in 1944.
Secta promoveaza un regim alimentar sanatos, viata in mijlocul naturii si dragostea frateasca.”
(traducere preluata de pe ziare.com)
Precum vedem, ritualul asezarii in cercuri concentrice se aseamana cu cel realizat de secta MISA, miscare care la fel ca Fratia Alba Universala promoveaza valorile idolatre ale hinduismului (printre care si inchinarea la soare si nu numai – vezi cunoscutul “salut al Soarelui”, dar si mantra OM – formula de invocare a zeului hindus Shiva (“Om Namoh Shivay”, cea mai cunoscuta mantra hindusa, inseamnand “ne inchinam zeului Shiva”, in traducere din sanscrita: OM=spirit iar Namoh=salut), ambele preluate tot din hinduism – valori care reprezinta un punct comun, nu doar intre aceste doua secte ci a multor organizatii si scoli de ocultism (chakre, campuri energetice, vibratii, etc), o dovada in plus ca au aceeasi sursa de inspiratie, chiar daca denumirile sunt diferite, sau daca unele aduc si elemente de crestinism – in fapt, o abila lucrare spre inselare, dar toate bazandu-se pe sincretism si ocultism (magie).
Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan ne-a avertizat despre acesti inselatori:
8. Paziti-va pe voi insiva, ca sa nu pierdeti ceea ce ati lucrat, ci sa primiti plata deplina.
9. Oricine se abate si nu ramane in invatatura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce ramane in invatatura Lui, acela are si pe Tatal si pe Fiul.
10. Daca cineva vine la voi si nu aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa si sa nu-i ziceti: Bun venit!
11. Caci cel ce-i zice: Bun venit! se face partas la faptele lui cele rele.
(2 Ioan cap.1)
Sathya Sai Baba (1926 – 2011)
A fost un guru indian controversat, cu adepti in intreaga lume (cel putin sase milioane), auto-declarat “invatator al omenirii”, considerat de catre multi ca fiind “avatarul lui Dumnezeu”.
A infiintat spitale, scoli, institutii de invatamant, fiind cunoscut in India (si) pentru implicarea sa in proiecte umanitare precum introducerea apei in doua districtele din India. A infiintat scoli pentru invataturile sale (colegii Sai) in 33 de tari, printre care Australia, Mexic, Peru, Marea Britanie, S.U.A. Printre adeptii sai s-au numarat si inalti demnitari ai statului indian, primul ministru fiind unul dintre acestia.
In afara de proiectele sale filantropice, din bani proveniti de la adepti, s-a remarcat mai ales prin asa-zisele sale minuni, datorita carora si-a castigat recunoasterea, respectul si sprijinul multor persoane. Ca si alti lideri spirituali din India, de religie hindusa, nu s-a opus inchinarii la diverse zeitati (idoli), idolatria fiind caracteristica acestei religii, majoritare in aceasta tara.
Capacitatea de a face minunile datorita carora si-a castigat numerosi adepti, la fel ca in cazul magicienilor, samanilor si vrajitorilor, a dobandit-o prin ajutorul puterilor intunecate, reusind prin aceasta sa amageasca nu doar pe hindusi dar si cei de alte credinte.
5. Ca toti dumnezeii neamurilor sunt idoli; iar Domnul cerurile a facut.Psalmul 134:
15. Idolii neamurilor sunt argint si aur, lucruri facute de maini omenesti. […]
18. Asemenea lor sa fie cei ce-i fac pe ei si toti cei ce se incred in ei.
Principala specialitate au fost renumitele materializari, unele contestate chiar de catre unii (fosti) adepti. Datorita acestora, si nu numai, si-a dobandit renumele de avatar.
S-a considerat ca nasterea lui a fost una miraculoasa (de tipul “conceptie imaculata”), mama lui fiind declarata ‘mama divina‘. Precum anthirist, despre care profetiile spun ca se va naste dintr-o femeie desfranata care va fi socotita fecioara, si in acest caz vedem o imitare a vietii lui Hristos, fiind destui creduli care sa inghita povestea.
De mic, se spunea ca putea materializa dulciuri si alte alimente. In tinerete, dupa ce si-a pierdut cunostinta o vreme din cauza intepaturii unui scorpion, apropiatii au remarcat o schimbare notabila de comportament – un fenomen asemanator posedarii, precum cel al transei. A inceput sa cante in limba sanscrita (necunoscuta de el pana atunci). A fost dus de catre ai sai la doctori si la exorcisti, fiind declarat isteric de catre doctori, datorita schimbarilor sale bruste de dispozitie, ras, plans, tacere, elocventa. Ceva mai tarziu a sustinut ca este incarnarea lui Shirdi Sai Baba (un fachir indian care a murit in 1918).
A declarat despre sine ca nu a avut relatii trupesti cu nimeni, iar in acelasi an, 1940, a inceput sa-si adune adepti.
Ceva mai tarziu a suferit un accident vascular cerebral si patru atacuri de cord. Dupa recuperare, in 1963, s-a autodeclarat ca fiind incarnarea lui Shiva si a lui Shakti, considerandu-se a fi o divinitate intrupata.
Nu a infiintat o noua doctrina, ci s-a declarat promotor al principiului spiritual al dragostei, precum si al altor valori universale precum: pacea, adevarul, non-violenta, compasiunea. Precum si alti inaintemergatori ai antihristului, a fost un veritabil promotor al sincretismului religios, sustinand diversitatea religiilor.
“Obiectivul meu este stabilirea dharma, crezand intr-un singur Dumnezeu, cel profetit de fondatorii tuturor religiilor. Deci, nimeni nu trebuie sa renunte la religia sau la divinitatea sa. ”
“N-am venit in numele vreunei religii exclusive, nu am venit intr-o misiune de publicitate pentru o secta sau crez sau cauza, si nici nu am venit sa strang adepti pentru o doctrina. Nu am niciun plan pentru a atrage discipoli sau adepti catre o anumita biserica. Am venit sa-ti spun de aceastaunitate a credintei, acest principiu spiritual al dragostei, despre aceasta virtute a dragostei.”
Cat priveste materializarile sale, cenusa “sfinta” (vibhuti ), produse alimentare, si in special obiecte mici din aur, podoabe (inele, coliere), exista marturii ale unor fosti adepti ai acestuia, care au declarat ca erau luate din ghivecele de flori aflate in apropierea sa, creand iluzia materializarii. Printre obiectele “materializate” s-au numarat si statuete de idoli, divinitati hinduse.
In crestinism, dupa cum se stie, idolatria este un pacat capital, caci reprezinta inchinarea la demoni, si prin aceasta se incalca primele doua din cele zece porunci date de Dumnezeu lui Moise:
“Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine!
Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant!” (Iesirea 20:3,4)
“Sa nu va faceti idoli, nici chipuri cioplite; nici stalpi sa nu va ridicati; nici pietre cu chipuri cioplite cu dalta sa nu va asezati in pamantul vostru, ca sa va inchinati la ele, ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Levitic 26:1)
De altfel, la resedinta, conform martorilor, se puteau gasi statuete cu Hanuman, Krishna, Shirdi Sai Baba, Shiva, Buddha, Hristos (!), Zarathustra. In afara de sustinerea idolatriei, un alt lucru trist este punerea lui Hristos in rand cu zeitatile pagane si profetii/liderii idolatri ai altor religii, o invatatura tipic new-ageista sustinuta de toti guru-sii si “maestrii” spirituali, prin care se neaga dumnezeirea lui Hristos, ca unic Fiu al lui Dumnezeu.
Mai mult, Satya Sai Baba s-a identificat cu Dumnezeu, declarandu-se pe sine ca fiind insusi Dumnezeu Atotputernic, omniprezent, omnipotent si omniscient, in trup uman.
Din cartea “Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie”, capitolul „Viata armoniaosa sau tehnica inselarii”:
Una din liniile directoare ale prozelitismului hindus în spatiul crestin este producerea si cultivarea confuziei în mintile oamenilor. Se atentează astfel la însăsi capacitatea de gândire critică a individului, pentru a-1 face infinit mai usor de cucerit. In instrumentarul acestei strategii misionare se înscrie si practica substituirii continutului cuvintelor. Să recurgem la un exemplu sugestiv: cuvântul „Hristos“. Sensul pe care îl are acest cuvânt pentru civilizatia crestină este: persoană istorică concretă care a activat în regiunea Palestinei (actualul Israel) în urmă cu aproximativ 2000 de ani; ca Fiu al lui Dumnezeu, a propovăduit o seamă de adevăruri de credintă, dobândind multi discipoli si întemeind Biserica. Atunci când un crestin spune „Mă rog lui Hristos“, întelege că se adresează unei persoane concrete, unice, pe care o crede si o mărturiseste ca fiind întruparea Persoanei A Doua a Sfintei Treimi.
Iată acum o mostră de pervertire a sensului acestei notiuni:
Gurusii care intră în contact cu lumea crestină au ajuns să pretindă că termenul „Hristos“ desemnează un plan superior al constiintei umane, ceea ce înseamnă că orice om poate evolua spiritual până la gradul echivalent cu accederea la acest plan, devenind si el prin aceasta Hristos! Astfel, când un dascăl oriental spune „Mă rog lui Hristos“, întelege că se străduieste să atingă acest plan superior al constiintei si să devină, fie si pentru putin timp, Hristos.
Evident că între acest concept de „Hristos“ si Hristos al Evangheliei nu se poate stabili nici cea mai vagă asemănare. însă lucrul acesta nu numai că este trecut sub tăcere, ci se pretinde cu obstinatie tocmai contrariul. De ce recurg maestrii hindusi la un astfel de artificiu? Explicatia este foarte simplă: pentru că într-o tară cu o puternică traditie crestină, cu atât mai mult într-o tară ortodoxă, le-ar fi considerabil mai greu să convingă că personaje precum Indra, Kali, Shiva, Vishnu, Krishna sau Brahman sunt… dumnezei! Până si un crestin nepracticant si peste măsură de ignorant va ezita în primă instantă să se închine miilor de zeităti idolatre ale panteonului hindus. Ceea ce i se cere este mult prea exotic si nefamiliar.
In acest fel, încetul cu încetul, ne vor transforma în discipoli ai lor, ne vor convinge să adoptăm stilul de viată si modul de gândire indian, ne vor exploata economic, percepându-ne cotizatii lunare sau cel putin taxe pentru „întelepciunea“ care se împarte la conferintele organizate de ei, ne vor familiariza în cele din urmă pe de-a-ntregul cu hinduismul. Aceasta este de fapt marea lor miză si principalul lor scop. Pentru că acesti oameni nu sunt nici filosofi, nici difuzori de stiintă, nici psihologi, nici medici. Acesti oameni sunt hindusi, misionari ai unei idolatrii exotice. Mai mult decât atât, ei urmăresc să se propovăduiască si pe ei însisi ca dumnezei.[…]
Să ne amintim de Sai Baba, gurul indian care se prezintă pe sine ca fiind Dumnezeu, infinit superior lui Buddha, lui Mahomed sau lui Hristos. Iată ce spune Sai Baba despre el însusi: „Prostii nu mă cunosc, când locuiesc în trup omenesc! Ignoră firea mea superioară, căci Domn Preaînalt sunt Eu al tuturor fiintelor...“ (extras din periodicul miscării Satya Sai Baba, „Pacea Supremă -Prashanti Vahini“, Atena 1997, p. 5). Liderul miscării Viata Armonioasă din Grecia, americanul Bob Nazemy, adresându-se unor discipoli avansati, a spus despre Sai Baba: „El este prezent pretutindeni, atotstiutor si atotputernic Dumnezeu, care se află întotdeauna împreună cu noi, în toate ceasurile si în toate părtile lumi“ (B. Nazemy, „Te rog, Baba, dă-mi ascultare“, p. 1, Articole din ziare si periodice, Ed. a Ii-a, Ilianthos).[…]
Despre unii ca acestia Mantuitorul ne-a avertizat:
“Se vor scula hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor face semne si minuni, ca sa duca in ratacire, de se poate, pe cei alesi. Dar voi luati seama. Iata dinainte v-am spus voua toate.”
(Marcu 13:22-23)
Iar Sfantul Apostol Pavel a spus:
“Duhul graieste lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor departa de credinta, luand aminte la duhurile cele inselatoare si la invataturile demonilor, prin fatarnicia unor mincinosi care sunt infierati in cugetul lor.”
(1 Timotei 4:1, 2)
“Caci va veni o vreme cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa, ci – dornici sa-si desfateze auzul – isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor,
Si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme.”
(2 Timotei 4:3,4)
Aparitii inselatoare:
Howard Murphet publica in 1971 o carte despre despre Sai Baba, dupa o perioada de sedere in ashramul sau, in care descrie minunile la care a asistat personal, printre care si capacitatea de (auto)transformare in diferite “divinitati” luminoase. Acest fapt, de natura sa uimeasca si sa amageasca pe multi, in special pe cei mai putin avizati despre acest gen de inselari, in care cad destule persoane, in special cei cu un orgoliu mare, ce se considera demni de asemenea aratari deosebite, ale persoanelor divine, sfintilor sau ingerilor. Despre aparitii luminoase au vorbit Sfintii Parinti, anume ca trebuie ca oamenii sa se fereasca si sa nu se increada in ele, intrucat si demonii se pot transforma in ingeri de lumina, cerand apoi oamenilor sa li se inchine spre pierzarea lor sufleteasca. In cazul sau, transformarea, cel mai probabil a fost doar o iluzie optica, spre inselarea privitorului, precum unele practici vrajitoresti.
“Nu este de mirare, deoarece insusi satana se preface in inger al luminii.
Nu este deci lucru mare daca si slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptatii, al caror sfarsit va fi dupa faptele lor.” (Epistola Sf. Pavel, II Corinteni 11:14,15)
Acuzat de scamatorie
Profesorul de psihologie, islandezul Erlendur Haraldsson, scria in 1997 despre o cerere pe care a facut-o catre acest guru, in 1971, pentru a-i studia “miracolele” in conditii controlate, fiind refuzat insa de acesta. De asemenea, in 1976, H. Narasimhaiah , un fizician rationalist, viitor vice-cancelar de la Universitatea Bangalore, a infiintat o comisie pentru a-i investiga stiintific si rational minunile, provocandu-l pe acesta sa participe la experiment, dar si aceasta provocare a fost respinsa de guru, pe motiv ca abordarea este necorespunzatoare:
“Stiinta trebuie sa isi limiteze cercetarile doar la lucruri care tin de simturile umane, in timp ce spiritualitatea transcende simturile. Cine doreste sa inteleaga natura puterii spirituale poate face aceasta numai pe calea spirituala, si nu cea a stiintei.”
Basava Premanand a declarat intr-un documentar BBC ca dupa investigatiile facute asupra lui Sathya Sai Baba, in opinia sa, acesta falsifica asa-zisele materializari. Magicianul James Randi, dupa ce a vizionat casete video cu minunile lui Baba, a declarat, de asemenea, ca materializarile sunt de fapt simple scamatorii, prestidigitatie. La fel, in 1995, la emisiunea TV “Guru Busters” al postului Channel 4 din Marea Britanie, au fost reiterate falsificarile legate de aceste materializari.
Crime neelucidate
In 2004, un documentar BBC intitulat “The Secret Swami“, Alaya Rahm si Mark Roche, adept devotat al lui Baba timp de 25 de ani, dar si alti fosti adepti, l-au acuzat pe acesta de crima. Este vorba de un incident relatat pe larg in presa indiana. In 1993, patru tineri inarmati (fosti adepti se pare) au patruns in ashramul lui Sai Baba, fiind ucisi de catre insotitorii lui Sai Baba dupa ce au fost capturati in apartamentul acestuia. Politia locala a renuntat la investigatii, rapoartele acestora fiind falsificate, stiute fiind relatiile sus puse ale guru-ului. Dupa incident, Sai Baba a declarat ca motivul atacatorilor a fost ura si gelozia (!).
Acuzat de abuzuri sexuale, homosexualitate, pedofilie
Un alt documentar, produs de un post de radio si televiziune danez, “Sedus de Sai Baba” (Seduced), dezvaluie din declaratiile unor martori, fosti adepti ai acestuia, despre homosexualitatea guru-ului, despre abuzurile sexuale asupra adeptilor sai, unii chiar minori, fiind descris ca maniac sexual si pederast. Exista, dealtfel, mai multe marturii ale unor tineri, barbati (printre care si numerosi europeni si americani) care declara, sub juramant, ca au fost indemnati de Sai Baba sa intretina cu acesta raporturi sexuale, perversiuni, profitand de increderea lor. Intrebati cum isi explica cedarea lor, in conditiile in care nu aveau inclinatii homosexuale, unii vorbesc despre puterea (mentala) exercitata asupra lor, ca si faptul ca pentru ei unei divinitati, asa cum il considerau pe guru, trebuiau sa i se supuna. Existau de asemenea si informatii precum acelea conform carora guru platea favorurile sexuale, precum si tacerea unora, in aur si in bani. Intr-una din declaratii, germanul Jens Sethi a povestit intamplarea prin care a trecut in 1996 la un interviu cu Sai Baba, cand guru l-a sarutat si l-a mangait indecent. Desi a fost stanjenit si s-a simtit rau, Jens nu s-a opus, avand deplina incredere in maestrul sau. Dupa ce a primit instructiunea de a se separa de sotia sa in ashramul in care ii gazduia, a aflat ca Sai Baba i s-a adresat acesteia pe un ton salbatic si furios: “Fie te separi de baiat, fie te arunc afara din Puttaparthi!“. Dupa cateva zile, a fost intrebat de maestru daca s-a separat de sotie. La raspunsul sau negativ, Baba a reactionat de fata cu alti discipoli: “Bad Boy, Bad!” Jens declara: “A fost atat de agresiv si parea sa radieze o astfel de aura de rau ca am fost cu adevarat socat.”
Putin mai tarziu, pasaportul i-a fost confiscat, germanul fiind avertizat de una dintre persoanele din ashram ca viata sa este in pericol si ca trebuie sa plece urgent.
“Eu si sotia mea si am plecat dimineata urmatoare foarte devreme , spre Delhi. La Gara, am fost cautati de politie, dar am intrat in tren la Anantapur. Exista o sectie de politie in apropiere de platforma pe care a trebuit sa trecem pentru a intra in tren, si in clipa am vazut ca i-am spus sotiei mele sa mearga in tren separat. Sotia mea a auzit un grup de politisti vorbind despre o cautare si a auzit cuvintele “pasaport, Delhi si telegrama”. Am fost in pericol grav, dar din fericire am fost imbracat ca un indian, si am scapat de identificare. Asa ca am scapat, am ajuns la Delhi, dupa care la Ambasada Germaniei.”
Alte marturii ale unor adepti minori in timpul cat au stat in ashramul lui Sai Baba, dezvaluie faptul ca acesta a abuzat de ei, deoarece parintii lor, adepti devotati si supusi, nu s-au opus, gasind chiar justificari pentru aceste fapte. Din declaratii mai reiese si faptul ca Sai Baba si-a transformat studentii din heterosexuali in homosexuali, traumatizandu-i pe viata. In afara de devieri, abuzuri sexuale si de comportament (razbunari pe cei care nu i se supuneau), guru avea in ashramul sau altare ce il reprezentau, adeptii sai inchinandu-i-se ca unei divinitati. La fel si milioanele de pelerinii care l-au vizitat in ashram, se inchinau trecand prin fata tronului sau.
Dupa cum reiese din marturii, Sathya Sai Baba nu doar ca nu a fost sfant, dar s-a dovedit un personaj orgolios, plin de patimi, neavand nimic de-a face cu sfintenia – in totala opozitie cu Sfintii crestini si adevaratul Mesia (Hristos), care in timpul vietii pamantesti nu a stat pe tron, pe perne moi, nici nu a dorit sa primeasca slava de la oameni, ci s-a nevoit cu posturi aspre, umbland descult, patimind, smerindu-se, nu semetindu-se (la fel si Sfintii Sai).
Probabil ca cei care au crezut in acest guru au uitat cuvintele Mantuitorului:
Iisus i-a zis: “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine.”
“Toate Mi-au fost date de catre Tatal Meu si nimeni nu cunoaste pe Fiul, decat numai Tatal, nici pe Tatal nu-L cunoaste nimeni, decatnumai Fiul si cel caruia va voi Fiul sa-i descopere.”
Un om care se considera pe sine a fi Dumnezeu, pretinzand inchinare, cultivand idolatria, o pesoana suspecta de homosexualitate, viol si pedofilie nu poate fi un om sfant, asa cum multi au crezut sau continua sa creada despre el.
Din pacate, foarte multi nu cunosc faptul ca puterea de a face minuni si vindecari nu o au doar Sfintii, ci si cei care lucreaza cu puteri intunecate, in acest caz “minunile” fiind inselatoare si aparente, iar vindecarile cel mult temporare. Asadar, nu orice minune este de la Dumnezeu, deoarece puterea de a face minuni cu darul lui Dumnezeu o au doar Sfintii, cei care traiesc in post, infranare, izolati de lume si foarte smeriti. Niciodata Dumnezeu nu va da puterea de a face minuni unui om impatimit, orgolios, cu atat mai putin unuia care se declara pe sine a fi Dumnezeu (in contradictie cu Sfintii crestini care, in mod sincer, se considerau pe ei insisi a fi foarte pacatosi), si nu aceluia care nu doar ca nu e capabil de infranare, dar e orbit de patimi trupesti, cu atat mai mult cele in afara firii (aspru pedepsite in vremea Vechiului Testament – precum Sodoma si Gomora).
Spre luare aminte, asemenea false minuni va face si antirhist, cel caruia multi i se vor supune si inchina ca unui dumnezeu.
Inselarea in care au cazut adeptii lui Sathya Sai Baba, in special cei botezati crestini care au crezut in el, dovedeste ca pe cat de putin informati sunt, pe atat de creduli. Este foarte necesar ca acei crestini care se considera credinciosi, inainte de a crede in orice invatator/maestru care pretinde ca ar avea daruri speciale si cunostinte in domeniul spiritual, sa se informeze citind scrierile Parintilor, pentru a se feri de orice forma inselare, atat de des intalnita in zilele noastre, caci nu putini sunt astazi cei care inseala pe altii, ei insisi aflandu-se in inselare, pretinzand ca au legatura directa cu Dumnezeu sau Sfintii Sai, considerandu-se ei insisi persoane inalte, divinitati, Fii de Dumnezeu, etc. Niciun invatator nu este de la Dumnezeu, intrucat Biserica nu recunoaste alti invatatori, cu atat mai putin dintre cei care sa propavaduiesc un alt fel de invatatura afara de cea pe care Domnul ne-a lasat-o prin Sfintii Apostoli. Mantuitorul ne-a invatat:
(…) ca unul este Invatatorul vostru: Hristos, iar voi toti sunteti frati.
Si tata al vostru sa nu numiti pe pamant, ca Tatal vostru unul este, Cel din ceruri.
Nici invatatori sa nu va numiti, ca Invatatorul vostru este unul: Hristos.
Si care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru.
Cine se va inalta pe sine se va smeri, si cine se va smeri pe sine se va inalta.
(Matei 23:8-12)
In afara Bisericii nu exista mantuire.
Observatie: Cei cu adevarat sfinti nu se vor considera si nu vor declara niciodata despre ei ca sunt sfinti, intrucat poseda marea virtute a smereniei, dimpotriva vor detesta laudele si aprecierile celor din jur. Acesta dealtfel, poate fi un bun criteriu prin care putem recunoaste un inselat, un invatator (guru, maestru) mincinos, prin faptul ca se inalta pe sine, declarandu-se ca fiind o personalitate spirituala.
“Sa stam bine, sa stam cu frica sa luam aminte!”
Ce este si cum (nu) se citeste o PROFETIE ORTODOXA? Scurta lamurire pentru neavizati sau AMATORI DE SENZATIONALISM APOCALIPTIC
DC NEWS, site-ul de “stiri” aflat, probabil in criza de subiecte sau poate chiar, cine stie, din bunele intentii ale unei tinere ziariste dornice sa raspandeasca adevarul (mai putin plauzibil, totusi, daca urmarim lista sa de subiecte), a incropit un material “de weekend” tabloidizand cuvintele parintelui Elpidie gasite pe site-ul nostru, cu titlul:
Prelucrarea respecta toate (ne)regulile tablodizarii: titlu care contine neaparat sintagme tari (“INCREDIBILA”) sau care functioneaza pe baza de momeala (“TEORIA CONSPIRATIEI”). Mai adaugi “al treilea razboi mondial” si “batalia dintre Iisus si Lucifer“ si gata, ai asigurat valul de clickuri pe materialul tau, care, altfel, se reduce la doua-trei fraze stangace si din preluari masive – dar trunchiate – cu sursa citata imprecis, in ciuda prevederii mai mult decat explicite de la finalul postarii noastre. Bravo! Asta da jurnalism “quality”, girat editorial de profesori la Facultatea de Jurnalism…
Materialul original, de pe site-ul nostru, este acesta:
Aducem cateva precizari necesare, mai ales pentru cei neavizati care se raporteaza la profetii ca la niste ciudatenii. Ne referim aici, bineinteles, la profetii in adevaratul sens al cuvantului, adica la cele ortodoxe. Nu ne referim la prezicerile “oracolelor” moderne sau la cele neoprotestante.
Ce este o profetie? Profetia nu e nici teorie, nici nu este un scenariu construit omeneste despre conjuratii oculte. Profetia inseamna, etimologic, “a spune dinainte”, insa sensul termenului nu se reduce nicidecum la atat. Mai degraba, profetia inseamna a vorbi prin“descoperire de sus“. Cuvantul profetic e o vestire, o revelatie, iar el poate se poate referi atat la trecut (Facerea e scrisa de Moise care nu a fost tocmai martor ocular; profetia care a explicat sultanului Mehmed caderea Constantinopolului a fost posterioara evenimentului), cat si la viitor. De exemplu, Apocalipsa inseamna tocmai“descoperire”. Profetia, in fine, nu e teorie, pentru ca “metoda” sa este complet diferita de a fauritorilor de ipoteze si constructe abstracte de predictie. Daca ar fi sa o comparam cu ceva laic, profetia nu s-ar asemana unor teorii deductive, ci unor intuitii care merg la esenta fenomenelor pentru a le explica sensul. Acest lucru cere, prin urmare, celor care se mai respecta inca pe ei insisi din punct de vedere profesional, deontologic, ca profetiile sa fie abordare respectand specificul lor, pentru a ramane onesti.
Ce anume este descoperit? Adevarul tainic care explica sensul istoriei si al evenimentelor, fie din trecut, fie din viitor. Profetia explica inlantuirea unor evenimente aparent haotice, absurde, precum si finalitatea acestora. In traditia Bisericii, profetiile sunt marcant eshatologice: ele incadreaza evenimentele in istoria Intruparii, a Bisericii Luptatoare, a sfarsitului si a vremilor antihristice, pentru a vesti A Doua Venire. Practic, profetiile posterioare Apocalipsei Sfantului Ioan nu fac altceva decat sa focalizeze, la scara mai mare, la scara celor care traiesc un anume moment istoric, momentul in care crestinii se afla in aceasta asteptare eshatologica a Celei De-a Doua Veniri.
Ce anume NU spun profetiile? Profetiile, in primul rand, nu dau termene fixe. Nu fac cronologii. Ele nu vor fi nici foarte exacte, ceea ce este firesc. Fiind descoperiri, ele depind si de capacitatea de intelegere a profetului, de “profilul” sau cultural precum si de capacitatea sa de redare a unei istorii comprimate in simboluri si imagini plastice. Profetiile au insa, un anume sens al urgentei, deoarece arunca o lumina eshatologica asupra prezentului. Istoria se comprima si, dintr-o data, i se descopera subtextul sau duhovnicesc si tinta: Judecata lui Hristos. In ceea ce priveste urgenta, ea este strict duhovniceasca: mesajul este de pregatire pentru Ziua Judecatii, fie ca e vorba despre o moarte apropiata si de o judecata personala, fie ca este vorba despre sfarsitul acestei lumi. Asadar, sensul fundamental al profetiei si scopul acesteia nu este de a inocula vreo psihoza/spaima “apocaliptica” fata de evenimentele sfarsitului lumii, ci de a reaprinde in oameni focul constiintei si al chemarii la indreptarea vietii catre Dumnezeu, prin pocainta.
Cui se adreseaza profetiile? Crestinilor, credinciosilor, celor care se simt a fi dinauntrul Bisericii, celor care au credinta si, prin urmare, stiu cum sa primeasca si sa interpreteze astfel de cuvinte. Nu se adreseaza celor necredinciosi, celor care nu sunt interesati si care nu primesc sau chiar dispretuiesc Predania Bisericii. Prin necredinciosi nu ne referim la vrajmasi ai Bisericii, ci, pur si simplu, la oricine nu se simte a face parte din Trupul lui Hristos. Nu se face misiune catre cei din afara Bisericii cu hrana tare a profetiilor, nici nu predici direct despre Apocalipsa celor care nu stiu nici macar Tatal Nostru.
Cu atat mai putin sunt profetiile scrise pentru cei care au vreo rafuiala cu crestinismul sau cu Biserica Ortodoxa. In acest caz, am asista la aruncarea margaritarelor la porci care le vor calca in picioare si se vor intoarce sa te sfasie. Din pacate, in timpurile noastre, cuvantul profetic nu mai este transmis ca pe vremea Apostolului Ioan, in si de catremembrii Bisericii. Se transmite, iata, si prin internet, pentru ca, iarasi din pacate, in bisericile noastre prea rar se mai discuta/lamuresc astfel de chestiuni. Si asa se face ca astfel de mesaje, care se adreseaza intotdeauna unei anume audiente, ajung sa fie, vrei nu vrei, si la indemana unora care le sfasie, le falsifica sensul, le expun batjocurii si le instrumentalizeaza spre propriul lor profit.
Cat despre prelucrarea facuta de DC news, ce sa mai spunem? Profetia nu este si nu va fi niciodata asimilabila vreunei teorii a conspiratiei, pentru simplul motiv ca nu e interesata de actorii din culise, ci de adevaratul sens al istoriei, acela al infruntarii, pe terenul istoriei umanitatii si al inimii fiecarui om, dintre Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si diavol. In ce priveste “al treilea razboi mondial”, aceasta este o tema deja comuna in profetismul ortodox contemporan. Nu este deloc o preocupare doar a parintelui Elpidie. Acesta a oferit, insa, o interpretare “dinainte” a acestor evenimente care pare a fi mai apropiata de sensul celor traite de noi in prezent.
Inselarea e mare de a crede ca e de bine daca ajung astfel de scrieri sa circule viral si sa fie promovate in mainstreamul mediatic. In realitate, avem de a face cu: senzationalism, tabloidizare si instrumentalizare cinica a unor cuvinte grele, a unor trambite care suna trezirea duhovniceasca. Iar toate acestea se pot incadra, in zilele noastre, unei tendinte mai generale de relativizare si “dezamorsare” a celor mai fierbinti si mai grave adevaruri duhovnicesti prin coborarea lor in sfera derizoriului, de discreditare si deturnare a mesajului operata simplu, prin ambalarea sa lumeasca si manipulatorie.
Asa cum scriam si altadata…:
[…] Cumva, totul miroase a fi o uriasa diversiune menita sa abata atentia omului de la singurul lucru care trebuie si de a-l determina sa caute sa-si scape viata, pierzandu-si sufletul. O strategie menita sa il determine sa astepte sfarsitul din directia nepotrivita, cu starea de spirit nepotrivita si, in esenta, total nepregatitpentru evenimentele real-apocaliptice care vor veni peste noi. Si pentru propriul sfarsit, pana la urma, care poate sa fie oricand.
Cum scriam si aici:
( …) La puterea imensa si reala pe care o dispun, mai ales asupra circulatiei informatiei (si, prin excelenta, asupra internetului ca mediu predilect de circulatie), este de la sine inteles ca au avut si un interes strategic in “a da drumul la supapa”, in a alimenta chiar aceasta tendinta, extrem de “manoasa”, a unor mase largi de a detine un “acces” facil la “secretele cele mai secrete” ale scenariilor de conducere si de distrugere a lumii. Fiindca nu este exclus ca tocmai sub aceasta noua “perdea de fum” cat mai intinsa cu putinta, prin galagia si revolta starnite, intretinute si dirijate atent catre paroxism, sa se poata camufla si mai bine adevaratele pericole sau… sa dea nastere unor “efecte secundare” mult mai profitabile pe termen lung pentru strategii sinistri ai mersului planetei….Dar toate cu ingaduinta lui Dumnezeu!
Un scop perfid al acestor scurgeri poate fi si cel de natura psihologica, iar aici este capcana in care foarte multi dintre noi putem cadea, chiar fiind manati de cele mai bune intentii. Se contureaza – si ne referim aici la zona de critica si opozitie fata de “sistemul” globalizant – un anumit tip de climat psiho-social in care oamenii sunt formati, practic, in asa fel incat sa fie tinuti intr-un continuu suspans, intr-o stare de tensiune si agitatie, cu adrenalina ridicata, pentru ca si aceasta dispozitie este una DE ASTEPTARE, dar nu este asteptarea cea vie si sanatoasa, eshatologica, a lui Hristos, ci ajunge sa fie o tanjire, o complacere sau oadictie morbida in toata regula dupa “evenimente apocaliptice”. Asistam, practic, la o substituire inconstienta a trezviei si a privegherii duhovnicesti cerute de Hristos pentru “asteptarea Mirelui” cu alarma si surescitarea psihologica, stare ale carei roade duhovnicesti predispun sufletul mult mai degraba catre primirea celui care va veni ca fals Mesia.
Sa tinem seama de cele scrise intr-o prorocie atrbuita Sfantului Nil Athonitul:
Hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura.
De aici, pe langa criza tot mai acuta de ordin social, provine si “efectul” atitudinilor “revolutionare”, ale caror “seminte” sunt aruncate astazi pretutindeni si in toate felurile, prin aţâţarea, alimentarea si mentinerea oamenilor intr-o stare de tulburare totala, de agitatie sterila si de dependenta bolnavicioasa de toti acei “stimuli informationali” care ii obisnuiesc cu “informatii soc de culise”, cu “senzatii tari” si “demascari” – in realitate total inutile pentru viata si pentru mantuirea lor – trezind insa… porniri de revolta nestavilita, dorinta de protest continuu, suspiciunea, ura, impulsul spre razbunare. Nu numai in ceea ce priveste ordinea statala, internationala, bancara, corporatista, etc., ci si in ceea ce priveste autoritatea Bisericii, prin minarea reperelor ei de incredere, de stabilitate si echilibru.
sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2013/11/09/ce-este-si-cum-se-citeste-o-profetie-ortodoxa-scurta-lamurire-pentru-neavizati-sau-amatori-de-senzationalism-apocaliptic/
Nu va lepadati de Ortodoxie..
Doar Ortodoxia
“Este UN DOMN, O CREDINTA, UN BOTEZ.
Un Dumnezeu si Tatal tuturor, care este peste toate si prin toate si intru toti.” (Efeseni 4:5-6)
Este o singura credinta, cea adevarata, credinta ORTODOXA, asa cum Adevarul este unul singur.
Hristos este Adevarul si capul Bisericii.
“Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine.” (Ioan 14:6)
Biserica Ortodoxa mai este numita si Biserica Ortodoxa Soborniceasca, Biserica Crestin Ortodoxa, Biserica cea UNA, sfanta, soborniceasca si apostoleasca (dupa cum spunem in Crez), Trupul lui Hristos, Mireasa lui Hristos sau simplu: Biserica. Cuvantul ortodox inseamna dreapta invatatura – ortho doxie. Dogma crestina ortodoxa este adevarul de credinta revelat, cuprins in Scriptura si in Traditia Bisericii, aprobat si practicat de Biserica.
Biserica ortodoxa este singura care a pastrat adevarul de credinta propavatuit de Sfintii Apostoli nealterat. Spre deosebire de cultele care s-au desprins ulterior, si care au modificat dogma si adevarul revelat, fiind deviate si ratacite de la adevar si detinand doar franturi de adevar, insuficiente pentru mantuire, Biserica ortodoxa nu s-a dedat la nici un fel de schimbare a adevarului revelat si cuprins in Sfanta Scriptura si marturisit prin Sfanta Traditie. Credinta adevarata – ortodoxa, este putere dumnezeiasca si o virtute crestina, care intareste toate virtutile si puterile sufletului, ne spune Sf. Apostol Pavel:
Si intelepciunea o propovaduim la cei desavarsiti, dar nu intelepciunea acestui veac, nici a stapanitorilor acestui veac, care sunt pieritori,
Ci propovaduim intelepciunea de taina a lui Dumnezeu, ascunsa, pe care Dumnezeu a randuit-o mai inainte de veci, spre slava noastra,
Pe care nici unul dintre stapanitorii acestui veac n-a cunoscut-o, caci, daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei;
Ci precum este scris: “Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”.
Iar noua ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Sau, fiindca Duhul toate le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu.
Caci cine dintre oameni stie ale omului, decat duhul omului, care este in el? Asa si cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decat Duhul lui Dumnezeu.
Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca sa cunoastem cele daruite noua de Dumnezeu;
Pe care le si graim, dar nu in cuvinte invatate din intelepciunea omeneasca, ci in cuvinte invatate de la Duhul Sfant, lamurind lucruri duhovnicesti oamenilor duhovnicesti.
Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga, fiindca ele se judeca duhovniceste.”
Biserica Crestina Ortodoxa este Biserica intemeiata de Hristos, de la Cincizecime (la 50 de zile dupa Invierea Mantuitorului), atunci cand Duhul Sfant, in chipul unor limbi ca de foc, S-a pogorat asupra Sfintilor Apostoli, aflati in Ierusalim., si cand au fost botezati “ca la trei mii de suflete”, constituindu-se astfel prima comunitate sau obste de credinciosi (Faptele Apostolilor, cap. 2). Noua invatatura a Sfintilor Apostoli s-a propovaduit in Ierusalim, apoi in alte orase ale Tarii Sfinte, la inceput printre iudei, iar din deceniul al cincelea al veacului intai, Sfintii Apostoli si-au inceput lucrarea misionara si in “lumea pagana”, potrivit poruncii pe care le-a dat-o Mantuitorul insusi inainte de inaltarea Sa la cer, de a invata si a boteza “toate neamurile” (Mat. 28, 19).
Biserica Crestina Ortodoxa este adevarata Biserica a lui Hristos si unica, cel mai clar argument in favoarea acestui fapt reiese din afirmatia Mantuitorul Iisus Hristos, la raspunsul lui Petru, Apostolul Sau (Matei 16:18):
Raspunzand Simon Petru a zis: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.”
Iar Iisus, raspunzand, i-a zis: Fericit esti Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu, Cel din ceruri.
Si Eu iti zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui“
Piatra pe care avea Mantuitorul sa zideasca Biserica Sa nu era persoana lui Petru, cum gresit au interpretat catolicii, pentru a justifica suprematia Bisericii catolice, ca si autoritatea papei (primatul papal), considerat succesor de drept a Sfantului Apostol Petru pentru scaunul de episcop, desi conform scrierilor istoricilor acelor timpuri, printre care Eusebiu de Cezareea, primii trei episcopi ai Romei au fost Linus, Anencletus si Clement. Acestea sunt confirmate si de Sfantul Irineu al Lyonului (secolul al II-lea), care spune ca Pavel a hirotonit primii doi episcopi ai Romei si ca Petru n-a venit la Roma decat ca sa moara aici, in timpul episcopatului lui Cletus. Petru l-a hirotonit pe Clement, cel ce a devenit al treilea episcop al Romei. Niciunul din Parintii primelor secole nu si-a inchipuit ca Hristos si-a intemeiat Biserica pe Petru. Fericitul Augustin, un parinte foarte venerat in Biserica Occidentului, chiar o neaga in mod explicit cand spune ca Petru ar fi fost o piatra foarte nesigura (bien chancelante), din moment ce s-a lepadat de trei ori de Hristos. Sfantul Ambrozie si Fericitul Augustin demonstreaza ca Petrus nu e petra, si ca daca Hristos ar fi vrut sa spuna ca Si-a intemeiat Biserica pe Petru, ar fi zis: “Tu esti Petru, si pe tine imi intemeiez Biserica.” Traducerea corecta este “..pe aceasta stanca…”, din lb. greaca, “petra” = stanca si este substantiv feminin, fata de “petros” = piatra, astfel, ea nu mai poate reproduce jocul de cuvinte in virtutea caruia Iisus i-a schimbat numele lui Simon, in Petru. De altfel dupa ce a rostit aceste cuvinte, Iisus vorbind ucenicilor Lui despre cum va trebui sa patimeasca in Ierusalim, “Petru, luandu-L la o parte, a inceput sa-L dojeneasca, zicandu-I: Fie-Ti mila de Tine sa nu Ti se intample Tie aceasta. Iar El, intorcandu-se, a zis lui Petru: Mergi inapoia Mea, satano! Sminteala Imi esti; ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.” Cum se poate ca Biserica Lui Hristos sa fie zidita pe o persoana, fie ca e vorba de Sfantul Apostol Petru, care se bucura de o cinstire deosebita din partea Mantuitorului, din moment ce nu mult dupa aceea, Hristos i se adreseaza astfel. Putea oare Mantuitorul sa zideasca Biserica Sa pe o astfel de temelie subreda? Piatra la care s-a referit Hristos, cea pe care se va zidi Biserica Lui, este de fapt marturisirea de credinta a lui Petru: si anume aceea ca Mantuitorul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia. Biserica intemeiata pe Cuvantul Mantuitorului, pe jertfa Lui, este reprezentata de toti cei care s-au botezat, cred si marturisesc, ca si Petru, credinta in Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, Mesia cel profetit de proorocii Vechiului Testament. Urmatoarea afirmatie importanta din versetul citat, si care vine ca si principal argument in favoarea faptului ca Biserica intemeiata inca de la Cincizecime, de la Sfintii Apostoli, unica si adevarata, “sfanta, soborniceasca si apostoleasca” este cea Ortodoxa, este: “si portile iadului NU O VOR BIRUI“. Prin aceasta promisiune, Hristos adevereste continuitatea Bisericii, faptul ca Biserica Lui, instituita inca din timpul Sfintilor Apostoli, nu va cadea niciodata, pastrand Harul (desi multe erezii au cuprins de-a lungul timpului Biserica, niciodata insa in totalitate), nu cum in mod fals sustin cultele protestante si neo-protestante, afirmand ca in primele secole ale crestinismului Biserica ar fi cazut in apostazie. Aceste afirmatii contrazic cuvintele Mantuitorului (in versetul mai sus citat), care ne mai spune: “Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Luca 21:33). Biserica Romano-Catolica (sau universala), numita si Biserica Romei sau Biserica de Apus, in primele secole alcatuia impreuna cu Biserica Rasariteana aceeasi Biserica primara (ortodoxa), unitate care s-a mentinut in special in primele cinci secole, marturisind acelasi adevar propavaduit de Sfintii Apostoli si mai tarziu de Sfinti Parinti. Biserica Apusului a fost in primele secole parte din Biserica ortodoxa (prin aceeasi marturisire de credinta). Desi exista mai multe cauze care au dus la schisma Bisericii, principalele cauze raman cele politice si mai ales cele legate de dogma, datorita modificarilor pe care catolicii le-au adus Simbolului de credinta, ce a fost stabilit in primele doua Sinoade Ecumenice de catre Sfinti Parinti.
Singura care a pastrat adevarul Sfintei Scripturi si a Simbolului de Credinta, si care a ramas fidela invataturilor Sfintilor Apostoli si Sfintilor Parinti purtatori de Dumnezeu si insuflati de Duhul Sfant din primele secole, este Biserica de Rasarit sau Ortodoxa, cea pe care “portile Iadului nu o vor birui”.
Despre Sfanta Traditie
Exceptand Sinodul Apostolic de la anul 50, Biserica, pana la anul 325, a existat fara ca vreo autoritate oarecare sa-i defineasca in mod explicit adevarurile de credinta. Ceea ce nu inseamna ca aceste adevaruri au lipsit, si nici ca ele ar fi fost mai putin lucratoare decat dupa ce au fost definite. Nu se poate spune nici ca ceva din esenta credintei a ramas necunoscut credinciosilor acelei epoci. Intregul corp de invataturi necesare mantuirii s-a aflat in Biserica, in intregime, din momentul in care, prin moartea ultimului apostol, s-a incheiat procesul descoperirii dumnezeiesti, in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie apostolica. In curgerea vremii s-a ivit nevoia ca invatatura descoperita si impartasita noua prin viu grai de Mintuitorul Iisus Hristos, sa fie prinsa in scris, ca astfel nimic sa nu se piarda din cele ce ne-a lasat El. Sfanta Traditie este viata Bisericii in Duhul Sfant, este suflul viu al vietii Bisericii. Intre Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie este o legatura atat de stransa, incat nici nu se poate face deosebire intre adevarul cuprins in una si in cealalta. Marturiile lor despre adevarul dumneizeiesc se sprijina unele pe altele. Ambele transmit adevarul dumnezeiesc incredintat Bisericii spre pastrare si propovaduire. Sfanta Scriptura este asezarea in scris numai a unei parti din toata invatatura data de Mantuitorul Iisus Hristos prin viu grai, iar cealalta parte ni se face cunoscuta in Sfanta Traditie. In timp, a fost mai intai Sfanta Traditie si apoi Sfanta Scriptura, fiindca Dumnezeu in intelepciunea Sa a voit ca adevarurile Descoperirii dumnezeiesti sa fie date intai prin viu grai, spre a fi usor intelese si primite. Daca invatatura dumnezeiasca s-ar fi dat de la inceput in scris, credinta nu s-ar fi raspandit cu aceeasi usurinta si putere ca prin viul grai cu care e inzestrat tot omul. Credinta se dobandeste si se intareste, la cei mai multi oameni, indeosebi prin viu grai, cum limpede ne graieste apostolul: «Credinta este din auzire, iar auzirea, prin cuvantul lui Hristos» (Rom. X, 17).
Insusi Mantuitorul Iisus Hristos nu a impartasit invatatura Sa prin scris ; El nici n-a lasat nimic scris si nu a poruncit sfintilor apostoli sa scrie, ci sa propovaduiasca prin viu grai cele ce au auzit si au vazut traind. Trimitandu-i la propovaduire, le-a grait: ” Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-i sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.” (Matei XXVIII, 19:20).
Iar de la Sf. Apostol Ioan Evanghelistul aflam aceeasi propavaduire prin viu grai: “Multe avand a va scrie, n-am voit sa le scriu pe hirtie si cu cerneala, ci nadajduiesc sa vin si sa va vorbesc gura catre gura, ca bucuria noastra sa fie deplina” (2 Ioan I, 12). Multe din faptele si invataturile Mintuitorului Iisus Hristos nu ni s-au pastrat in scris, ci au fost insusite si duse mai departe pe cale orala, de catre Sfintii Apostoli si urmasii acestora, din veac in veac pana la noi. S-au pastrat si ni se fac cunoscute, in scopul mantuirii noastre, prin Sfanta Traditie sau Predania – a doua cale sau forma principala, cu nimic mai prejos decat Sfanta Scriptura, egala cu ea, prin care ni s-a transmis Descoperirea dumnezeiasca. Sfanta Scriptura este parte din Sfanta Traditie.”Cele ce ai auzit de la mine, cu multi martori de fata, acestea le incredinteaza la oameni credinciosi, care vor fi destoinici sa invete si pe altii.” (2 Tim. II, 2), scrie sfantul apostol Pavel ucenicului sau Timotei. Prin viu grai, au invatat toti sfintii apostoli, indrumandu-i si pe ucenicii si pe urmasii lor sa pastreze cu sfintenie cele ce au auzit de la ei. Iar daca asa au facut, Sfantul Apostol Pavel ii fericeste, zicandu-le : «Va laud ca in toate va aduceti aminte de mine si tineti predaniile precum vi le-am dat» (1 Cor. XI, 2). Ba le si porunceste, zicand iarasi: “Stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati invatat,fie prin cuvant, fie prin epistola noastra” (2 Tesal. II, 15). Sfanta Traditie s-a fixat in parte inca de timpuriu si s-a pastrat fara schimbare pana azi, in hotararile si canoanele sinoadelor ecumenice si locale, in simbolurile de credinta, in scrierile sfintilor pariinti, in Sfanta Liturghie si in cartile de slujba ale Sfintei Biserici. Sfanta Traditie ne vine de la sfintii apostoli si, dupa ei, de la sfintii parinti; ea sta in cea mai stransa legatura cu Sfanta Scriptura si toti sfintii parinti ai Bisericii dau marturie de netagaduit despre adevarul cuprins si necesitatea ei in cele ale dreptei noastre credinte. Sfanta Traditie a fost si este pretuita in aceeasi masura ca si Sfanta Scriptura, de intreaga Biserica Ortodoxa, despre valoarea si insemnatatea ei dau marturie Sfintii Parinti si vechii scriitori bisericesti. Ereziile aparute ulterior, printre care cultele protestante si neoprotestante, neaga valoarea Sfintei Traditii pe care o resping, punand accentul doar pe Sfanta Scriptura, ca fiind singura sursa de adevar pentru Biserica crestina (Sola Scriptura). Deoarece sunt produsul Reformei sec.al 16-lea si nu au continuitate apostolica, aceste culte accepta doar Biblia, ca fiind veritabila din timpul Apostolilor, afirmand in mod cu totul fals si arbitrar ca Biserica a cazut chiar in primele secole in apostazie. In realitate insa, Biserica abia in sec. al IV-lea a stabilit care vor fi cartile Sfintei Scripturi. In baza traditiei sec. IV, Sfantul Atanasie le-a ales pe acelea care erau in acord cu Traditia Bisericii, inclusiv cartea Apocalipsei, care pana atunci nu era inclusa in Noul Testament. Cum, asadar, cineva poate sa accepte Apocalipsa si sa respinga textele mai vechi ale Bisericii considerandu-le necredibile? Sfanta Scriptura însasi nu descrie Biblia ca singura sursa de adevar pentru credinta crestina, si atunci protestantismul nu are nici o baza logica. În schimb, Sfanta Scriptura descrie Biserica în calitate de instrument prin care Dumnezeu daruieste si pastreaza adevarul, dupa cum Apostolul Pavel scrie foarte clar, in Epistola 1 Timotei 3:15: “Ca sa stii, daca zabovesc, cum trebuie sa petreci in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului“. In conformitate cu aceste cuvinte, daca vrem sa aflam adevarul, baza credintei noastre nu este Biblia, ci Biserica. Sfanta si de Dumnezeu Inspirata Scriptura, nu s-a scris, pentru a ne sprijini pe ea dogmele noastre. Dogmele se bazeaza pe adevarul propavaduit de Biserica, iar Sfanta Scriptura reprezinta doar unul dintre modurile prin care se exprima Biserica. Bisericile protestante nu pot fi aceasta Biserica pe care “portile iadului nu o vor birui”, fiindca ea e una, in vreme ce ele s-au divizat intr-o multime de culte. Nu au fost intemeiate de Hristos, ci de oameni, la 16 secole dupa ce Mantuitorul nostru Iisus Hristos a intemeiat Biserica Lui prin Sfintii Apostoli, si deci nu poate fi vorba nici de continuitatea apostolica. Faptul ca fiecare interpreteaza textele Noului si Vechiului Testament dupa ratiunea lui, a avut ca rezultat aparitia de nenumarate culte si secte, fiecare sustinand propriul “adevar” dupa propria interpretare. Iar aceasta nu face decat sa arate ca, doar Sfanta Scriptura nu este suficienta. Avem nevoie de indrumarea Bisericii, care a scris si colectat cartile Sfintei Scripturi. Biserica, ca stalp si temelie a adevarului, a pastrat in toate aceste secole Evanghelia neschimbata.
Despre dogma
Deoarece in timp s-au ivit si invataturi gresite, erezii, mai ales din pricina ca unii dintre crestini au vrut sa patrunda numai cu mintea lor adevarul dumnezeiesc care covarseste toata mintea, neputindu-l intelege, ereticii au rastalmacit invatatura Mintuitorului, propovaduita de Sfintii Apostoli. Ca urmare, spre a-i feri pe credinciosi de alunecare in rataciri, Sfinta Biserica, prin Sinoadele Ecumenice, la care au luat parte toti episcopii sai, a statornicit si formulat pe baza Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii, dreapta credinta ortodoxa, in dogme si hotariri, sub asistenta Duhului Sfint. Biserica a fost pusa in situatia de a “defini”, in momentul in care ereticii au inceput sa altereze invataturile descoperite. Definitiile sunt asadar niste raspunsuri: cele mai autorizate raspunsuri. In masura in care cineva pune aceleasi intrebari, aceste raspunsuri sunt mereu valabile. Ele au capatat, in conformitate cu insusi cuvantul preferat de Apostoli, numele de “dogme”.
S-a statornicit in teologie a se numi cu termenul tehnic de dogma, numai adevarurile definite de Sfintele Sinoade Ecumenice (cuprins in Scriptura si in Traditie si aprobat si practicat de Biserica). Cele nedefinite, dar bineinteles existente in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie, traite si crezute in Biserica, sunt numite adevaruri de credinta. Ele nu sunt in mod explicit dogme. Ele nu sunt insa cu nimic mai prejos, si nici mai importante, dar nu se numesc dogme in limbajul de lucru al teologiei, spre a le deosebi de cele care au constituit obiectul unei definitii. Dogma, ca definitie, are in vedere doua elemente: adevarul despre care vorbeste, sa fie acela descoperit de Dumnezeu (noi intelegem prin aceasta Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie), si sa fie formulat de Biserica printr-un Sinod Ecumenic. Note esentiale: neschimbabilitatea dogmei si caracterul ei de obligativitate in vederea mantuirii. Ortodoxia crede prin urmare ca, o dogma odata definita, nu mai poate fi schimbata, anulata, ignorata sau inlocuita, de asemenea ca ea este conditie sine qua non pentru dobandirea mantuirii. Daca cineva nu crede intr-o dogma, el cade din ortodoxia credintei; unul ca acela se exclude din comuniunea credintei celei adevarate, si fara aceasta nu este mantuire. [2]
Despre Sinoadele Ecumenice
Sinoadele Ecumenice sunt sinoade episcopale extraordinare care iau decizii in primul rand in privinta formularilor dogmatice, in special atunci cand Biserica se confrunta cu erezii. In al doilea rand, in stabilirea de norme canonice care reglementeaza modul de administrare al Bisericii. Din Sinoadele Ecumenice au facut parte Sfintii Parinti, prin care a lucrat Duhul Sfant, asa cum s-au facut si consemnarile, avand drept marturie minunile care au avut loc in timpul acestora. Un Sinod poate fi considerat ecumenic si infailibil in masura in care acesta marturiseste Adevarul asa cum ne-a fost lasat, prin Sfanta Traditie, de catre Sfintii Parinti ai Bisericii. In cadrul primelor doua Sfinte Sinoade Ecumenice s-a stabilit invatatura de credinta ortodoxa, care se cuprinde pe scurt in “Simbolul credintei” – Crezul, la Sinodul I Ecumenic, s-au stabilit cele 7 puncte din Crez, ca Iisus Hristos este Dumnezeu Nascut, nu facut, si la Sinodul al II – lea Ecumenic, unde s-a completat Crezul cu inca 5 articole, in total 12.
Biserica in totalitatea ei, in multitudine iidelium, a fost inzestrata cu darul certitudinii in definirea adevarurilor de credinta, iar ca organ al acestei certitudini, au fost de la inceput unanim acceptateSinoadele Ecumenice.
Biserica in totalitatea ei este infailibila, in multitudine iidelium, fiind inzestrata cu darul certitudinii in definirea adevarurilor de credinta. Ortodoxia a pastrat de-a lungul istoriei sale acest adevar. N-a admis nici infailibilitatea Sinoadelor Ecumenice, decat dupa ce au fost “receptionate” de Biserica infailibila, n-a admis nici infailibilitatea vreunei persoane. Situatia este aceeasi pana in ziua de azi, pentru simplul motiv ca am putea asista la hotarari cu titlul de “infailibile”, ale unei persoane, hotarari care n-ar fi receptionate de Biserica, sau la respingerea de catre o persoana, pretinsa infailibila, a unor adevaruri comune Bisericii, ceea ce ar duce la relativizare in materie de credinta, si la o “casa care se dezbina intru sine”. Biserica a fost pusa in situatia de a “defini”, in momentul in care ereticii au inceput sa altereze invataturile descoperite. Definitiile sunt asadar niste raspunsuri : cele mai autorizate raspunsuri. In masura in care cineva pune aceleasi intrebari, aceste raspunsuri sunt mereu valabile. Ele au capatat, in conformitate cu insusi cuvantul preferat de apostoli, numele de “dogme”. Intelegem dintr-o scriere a Sf. Ilarie, ca Sfintii Parinti n-au purces cu bucurie la prinderea in concepte umane a unor adevaruri inefabile, pe care credinciosii evlaviosi le traiau in taina si respect, dar pe care ereticii le-au voit dupa categoriile mintii omenesti. Si daca Biserica nu intervenea, ei le-ar fi deformat, numai ca sa incapa in mintea lor. [3] A crede fara nici o indoiala, intr-un Dumnezeu simplu si nedespartit, dar Dumnezeu in Trei persoane; Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiu si Dumnezeu Duhul Sfant, trei dupa ipostas, dar unul dupa fiinta si dupa fire,si iarasi a crede in unul Domn Iisus Hristos, Dumnezeu si Om in acelasi timp, indoit in fire dar unul dupa ipostas, a crede in intruparea Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfant si pururea Fecioara Maria. Acestea sunt dogme (adevaruri de credinta, descoperite prin Revelatie) pe care mintea noastra nu poate sa le cuprinda si sa le inteleaga.
Sfintii Parinti despre Biserica:
• Sfantul Ciprian al Cartaginei: “In afara Bisericii nu exista mintuire: casa lui Dumnezeu este una singura si este cu neputinta sa se mantuiasca cineva in alta parte decat in Biserica (…) oricine se departeaza de Biserica devine strain de testamentul Bisericii. Cel care strica pacea si unitatea in Hristos lucreaza impotriva lui Hristos.”
“Episcopia este unitatea in care toti si fiecare in parte slujesc, la fel si Biserica este una.” “Biserica soborniceasca este una singura si nedespartita; de aici unitatea ierarhior.”
• Sfantul Irineu de Lungdunum (Lyon): “Cei care se departeaza de la Biserica (…) ei se pedepsesc pe sine insisi, tocmai despre ei spune Sfantul Apostol Pavel ca dupa prima si a doua mustrare, indeparteaza-te de la ei.” “Unde este Biserica acolo este si Duhul Sfant. De aceea cei care nu au partasie cu ea nu au parte nici de trupul lui Hristos din care izvoraste apa vietii.”
• Fericitul Teodorit: “Unul singur este trupul plamadit din mai multe madulare. Trupul unic al Bisericii dupa spusa Apostolului este al lui Hristos intrucat capul acestui trup este Hristos insusi.”
• Sfantul Chiril al Ierusalimului: “Marturisirea credintei ne invata despre una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica pentru ca sa te pazesti de stricaciunea adunarilor eretice si sa fii totdeauna in sfanta soborniceasca Biserica.”
• Cuviosul Teodor Studitul: “Din timpurile apostolice si pana acum in Biserica au patruns mai multe erezii (…). Dar Biserica a ramas neimpartita si neclintita si asa va ramane in vecii vecilor desi facatorii de stricaciune s-au smuls din ea.”
“Marturisesc in fata lui Dumnezeu si a norodului: ei [ereticii] singuri s-au rupt de trupul lui Hristos, Biserica – ale carei chei sunt credinta, si pe care n-au inghitit-o pana acum si nici nu o vor face in veci portile iadului, adica gurile ereticilor.”
Scurt istoric despre introducerea “Filioque” si caderea Bisericii in Apus
Modificarea Simbolului de Credinta, asa cum a fost el stabilit la primele Sinoade Ecumenice, prin adaugarea Filioque (purcederea Duhului Sfant si de la Fiul) marcheaza inceputul introducerii ereziei in crestinismul apusean, ceea ce a dus treptat la separarea de Biserica (rasariteana), culminand cu marea schisma din 1054.
Prima documentare istorica a adausului Filioque o avem la conciliul local din 589, Toledo, Spania, care a incercat sa combata Arianismul scotand mai pregnant in evidenta egalitatea Fiului cu Tatal (aceeasi greseala exprimata si in teologia Fericitului Augustin). Astfel, este adaugat Crezului initial marturisit de Sinoadele ecumenice de la Niceea si Constantinopol expresia Filioque (si din Fiul). Din cartea „Mistificarea fatala, un studiu ortodox asupra doctrinei Filioque” (1982) a istoricului grec Kyriakos Lampryllos, aflam ca adausul Filioque a fost introdus in Spania din cauza regilor vizigoti proaspat trecuti de la arianism la ortodoxie. Pentru a supraexprima Dumnezeirea Fiului, in fata unor oameni care o negasera inainte de convertire, crezul original este mistificat de episcopii locali, prin afirmarea dublei purcederi, prezentandu-l ca original. Desi scopul initial poate fi considerat oarecum justificat pe plan local, prin propagarea acestei erori dogmatice majore in Vest, s-a adus un deserviciu major Bisericii sobornicesti. De la sfarsitul sec. IV, pana in sec. VI, diferite rase germane barbare (francii, gotii, longobarzii, vandalii s.a.) au cucerit eparhiile Imperiului Roman de Apus. Acesti colonisti, francii in special, au adoptat Crestinismul insa l-au amestecat cu elemente idolatre si au indepartat treptat pe ierarhii romani de la conducerea bisericeasca, numind proprii episcopi. Sfantul Bonifatie, in Epistola sa catre papa Zaharia, in 741 descrie situatia din Galia Romana, unde predominau episcopii franci:
“Credinta este calcata in picioare. Timp de optzeci de ani episcopii franci nu s-au adunat in sinod si nici nu au arhiepiscop. Cele mai multe scaune episcopale se dau mirenilor iubitori de argint sau clericilor adulteri, care participa la incursiuni militare imbracati cu echipament militar complet, ucigand cu mainile lor fara deosebire crestini si idolatri”
In 754 papa Stefan II a acceptat autonomia politica a Bisericii Romei oferita de regele francilor, Pepin cel Scurt, intemeind primul stat papal. Mai tarziu, Nicolae II (858-867), primul papa roman francofil, a concentrat in persoana sa cea mai inalta stapanire bisericeasca si politica, considerandu-se pe sine «imparatul intregii lumi». In secolul al VIII-lea, regele francilor, Carol cel Mare (768-814), uneste cu puterea armelor aproape toate popoarele Europei apusene si se ambitioneaza sa formeze o noua imparatie. Pentru a accentua particularitatea culturala a noii imparatii, dintr-o ambitie personala, elcreeaza un crestinism diferit de cel rasaritean, lepadand credinta ortodoxa. Bazandu-se pe formularile teologice ale fericitului Augustin, schimba practicile bisericesti:
botezul prin stropire, celibatul obligatoriu la clerici, privarea mirenilor de la impartasirea din Potir, barbieritul clericilor si altele.
In cadrul tacticii antiortodoxe, episcopii franci, in 794 (Conciliul de la Frankfurt), au condamnat hotararile Sinodului VII ecumenic (787) pentru inchinarea acordata icoanelor, iar in 809 (Conciliul de la Aachen), adauga Filioque la Sfantul Simbol al Credintei . Aceste doua evenimente constituie prima etapa a schismei dintre francii cuceritori si ortodocsii romani.
In 816, papa Leon III a lepadat adaosul eretic Filioque, opunandu-se cu tarie modificarii hotararilor Sinoadelor Ecumenice, si pentru a pastra Simbolul Credintei neatins de falsificarile introduse de franci, a gravat Crezul in limbile latina si greaca, fara adaus, pe doua tablii de argint masiv, pe care le-a expus deasupra mormantului Sf. Ap. Pavel, in Biserica Sf. Petru din Roma, cu inscriptia:
“Pe acestea, eu, Leon, le-am asezat din dragoste si pentru pastrarea Credintei Ortodoxe.”
Mai tarziu, reprezentantii papei Ioan VIII au participat la Sinodul din Constantinopol (879-880), care pentru Ortodoxie este al Optulea Sinod Ecumenic, si in care, sub presedintia Sfantului Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului, au condamnat ereziile francilor referitoare la icoane si la Filioque.
Crezul cu Filioque nu a fost acceptat la Roma, ramasa ortodoxa, pana in 1014. In aceasta perioada, temandu-se de o revolta generala a tuturor romanilor aserviti din Occident impotriva franco-germanilor feudalizati, acestia din urma n-au indraznit sa se atinga direct de scaunul Romei celei Vechi. Dar cand Imperiul germanic a fost restabilit, ultimul papa ortodox, Ioan XVIII (1003 – 1009) a fost deportat intr-o manastire din Italia de Sud, iar Sergiu IV (1009 – 1012), care-si datora tronul regelui german Henric II (1002 – 1024) incoronat imparat in 1014, l-a marturisit pe “Filioque” in scrisoarea de intronizare adresata patriarhului Constantinopolului Sergios II. Printr-o hotarare sinodala, acesta din urma a sters atunci numele papei din dipticele Marii Biserici unde n-a mai fost niciodata restabilit. La Roma, “Filioque” a fost oficial introdus de papa Benedict VIII (1012 – 1024), nepotul imparatului german Henric al II-lea, sub presiunea germana, in anul 1014, cu prilejul incoronarii imparatului Henric al II-lea, acceptand conditia pusa de imparat, ritul germanic al slujbei, care cuprindea purcederea diadica a Sfantului Duh. Asadar, singurul motiv pentru care Roma a acceptat adausul Filioque a fost unul temporar si lumesc, si nu unul eminamente dogmatic. Inca odata, clerul si poporul au reactionat, dar de data aceasta au trebuit sa se inchine inaintea lui Benedict VIII, caci Crezul, cuprinzand Filioque, a fost cântat pentru prima data la missa incoronarii ca imparat a lui Henric II. Drept urmare, folosirea liturgica a Crezului cu Filioque a fost considerata, Biserica Latina, ca avand aprobare papala. Uzurparea scaunului ortodox al Romei celei Vechi se incheiase, iar poporul roman al Occidentului, lipsit de aparare si de conducator spiritual, a suferit persecutiile si reprimarile impuse de marii papi ai feudalitatii, ca de pilda Grigore VII (1073 – 1085).
La 16 iulie 1054 conducatorul reprezentantei papale, cardinalul Humbert a asezat pe Sfanta Masa a Bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol afurisirea Crestinatatii rasaritene. Prin aceasta fapta, Crestinatatea franca a definitivat separarea de Biserica Ortodoxa. Acesta nu a fost inceputul, ci confirmarea unei schisme care fusese bine planuita cu 260 de ani mai inainte la curtea lui Carol cel Mare; a unei schisme care «nu s-a facut intre romeii (romanii) apuseni si rasariteni» (Pr. Prof. Ioannis Romanidis).
Din momentul in care Patriarhia cu scaun de intaietate a Romei s-a rupt de Trupul lui Hristos, s-a lipsit de dumnezeiescul Har, acest fapt avand drept consecinta descompunerea treptata a ei.
Sfantul Nectarie al Pentapolei (Nectarie Taumaturgul, al Eghinei) consemneaza:
“Biserica Apuseana a pierdut libertatea ei duhovniceasca, si-a pierdut podoaba, s-a zguduit din temeliile ei, s-a lipsit de bogatia Harului Sfantului Duh, de prezenta lui Hristos. In cele din urma a ajuns un trup mut, fara duh si suflet.”
De aceea, in secolele urmatoare aluneca pe un povarnis denaturant, strain, fara nici o nadejde de intoarcere, conducandu-l pe omul Apusului la deznadejde, la vid existential si la impas. La numai cativa ani dupa Schisma, in 1075, papa Grigorie al VII-lea scoate in evidenta – in renumitele sale Dictatus Papae (Ordine Papale) – pretentiile scaunului papal pentru stapanirea absoluta a lumii:
“Biserica Romana a fost intemeiata de Insusi Dumnezeu. Papa este stapanul absolut al Bisericii Universale. Randuieste si cateriseste episcopi. Numai el poate convoca un sinod ecumenic. Reprezentatii lui sunt mai presus decat episcopii. Numai el foloseste insemne imparatesti. Principii sunt datori sa-i sarute picioarele. El are dreptul sa-i destituie pe imparati. Fara aprobarea lui nici o carte nu este valabila. Hotararile lui nu pot fi anulate de nimeni; numai el poate anula hotararile tuturor celorlalti. Papa nu poate fi judecat de nimeni. Sfintenia lui este asigurata datorita virtutilor Sfantului Petru. Biserica Romana nu greseste niciodata si nici nu va gresi vreodata.”
(Patrologia Latina de J. P. Migne, Paris, 1844-1890, vol. 148, p. 107.)
Cu aceste pozitii ale papei Grigorie al VII-lea incep luptele dure ale «Bisericii» Romei pentru impunerea religioasa, politica si sociala a ei asupra popoarelor Occidentului (cearta pentru investitura), care dureaza vreo 200 de ani. In cele din urma, papa concentreaza in mainile sale orice stapanire – spirituala, politica, legislativa, juridica. Este prima aparitie a totalitarismului in Europa. [1]
Odata cu marea schisma din anul 1054, Biserica Apuseana se separa de cea de Rasarit, nu doar administrativ ci si dogmatic. Evolutia secularista a statului papal dupa intemeierea lui in anul 754-755, impunerea primatului papal, implicarea politica a papei si pretentia acestuia de a-si extinde stapanirea peste intreaga Biserica, invocand suprematia asupra celorlalti episcopi, si asupra Sinoadelor Ecumenice, a jucat un rol deosebit de important in evolutia relatiilor dintre cele doua Biserici autocefale, de Rasarit si Apus, ducand in final, dupa o serie de discordii si conflicte, la o ruptura definitiva.
Prin modificarile pe care le-a adus dogmei, Biserica de Apus nu a pastrat continuitatea dogmatica primita de la Sfintii Apostoli, stabilita ulterior prin Sinoadele Ecumenice. Si mai mult, adaugarea Filioque in Crez (purcederea si din Fiul) contrazice in mod evident si fara de tagada vorbele Mantuitorului scrise in Sfanta Evanghelie:
“Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine.” (Ioan 15:26).
Asadar, cum poate cultul catolic sa se considere Biserica urmatoare lui Hristos (singura adevarata), cand pe de-o parte contrazice invatatura de credinta a Sfintilor Parinti statornicita in primele secole in cadrul Sfintelor Sinoade, pe de alta parte contrazice si pe proprii ei papi, caci Roma pana la 1014 sustinea acelasi Crez stabilit de Sfintele Sinoade, si mai ales, si mai presus de toate, contrazice chiar pe Hristos care a spus ca Duhul Sfant de la Tatal purcede (nu si de la Fiul)? Sfantul Fotie cel Mare, Patriarul Constantinopolului spunea: “Şi voi, care aduceţi în faţă pe Părinţi ca să contraziceţi dogmele Stăpânului, să contraziceţi învăţătura a căror mesageri au fost Αpostolii, să contraziceţi toate Sinoadele Ecumenice, să contraziceţi dumnezeiasca învăţătură propovăduită în întreaga lume, nu vă cutremuraţi, nici nu vă e teamă şi nici nu vă sfiiţi sub ameninţarea anatemei?”
Papa Leon al III-lea si papa Ioan al VIII-lea au anatemizat pe cei care vor modifica Crezul, asadar catolicii nu se gasesc doar sub anatema adresata celor ce modifica Crezul si incalca Canoanele Sinoadelor Ecumenice, dar chiar si sub anatema propriilor papi.
Nu doar erezia Filique este cea care ii desparte pe catolici de ortodocsi, ci si alte conceptii eretice, cel putin la fel de grave, introduse de-a lungul timpului, intre care cele mai grave sunt primatul papal si infailibilitatea papei, impreuna cu alte inovatii si abateri liturgice:
Catolicismul are urmatoarele puncte doctrinare total diferite de ortodoxie:
a) FILIOQUE – cel mai important – conform caruia Duhul Sfant ar purcede si din Fiul, nu numai din Tatal. Aceasta invatatura catolica este contrara Sfintelor Sinoade si nu are nici un temei scripturistic.
Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului,Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine.” (Ioan 15:26)
b) PURGATORIUL – intre Rai si Iad ar fi un loc curatitor numit “purgatoriu”, in care merg sufletele celor ce nu si-au ispasit pe pamant anumite pacate, si apoi se duc in Rai. Dar in Sfanta Scriptura nu se scrie nicaieri despre purgatoriu. In timp ce ortodocsii cred ca sunt doar doua alternative ale sufletului dupa moarte, adica Rai si Iad. Si nici in Sfanta Traditie nu regasim aceasta conceptie.
c) SUPREMATIA PAPALA – papa se considera capul suprem al Bisericii crestine, mai mare peste toti oamenii si peste intreaga Biserica. Papa este loctiitor al lui Hristos (Vicarius Christi), tinand locul Sau, desi Hristos ne-a spus: “iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului.”(Matei 28, 20) si stim de la Sfantul Apostol Pavel ca Hristos este capul Bisericii. (Efeseni 5:23).
Autoritatea papei este pretinsa si asupra Bisericilor Orientale Catolice, ele fiind “supuse in egala masura carmuirii pastorale a pontifului roman, care, prin hotararea divina, este urmasul Sfantului Petru in primatul asupra Bisericii Universale… Catolicii au recunoscut pe papa drept cap al Bisericii, l-au ridicat pe tron in locul lui Hristos, facandu-si dumnezeu din el.
Suprematia papala este in deplina contradictie cu invataturile Mantuitorului:
Si tata al vostru sa nu numiti pe pamant, ca Tatal vostru unul este, Cel din ceruri.
Nici invatatori sa nu va numiti, ca Invatatorul vostru este unul: Hristos.
Si care este mai mare intre voi sa fie slujitorul vostru.
Cine se va inalta pe sine se va smeri, si cine se va smeri pe sine se va inalta.
d) INFAILIBILITATEA PAPALA – (de parca nu ar fi fost de ajuns primatul papei si numirea sa ca inlocuitor sau vicar al lui Hristos) Conciliul Vatican I, in 1870 recunoaste ca papa nu poate gresi ca om in materie de credinta, cand predica, facandu-l infailibil, egal cu Dumnezeu (?!) si astfel, substituindu-se Bisericii sau proclamandu-se pe sine a fi insasi Biserica. Doar Biserica, in sobornicitatea ei, este infailibila, deoarece este trupul lui Hristos, care este infailibil. Daca Papa este infailibil, asa cum pretind catolicii, atunci înseamnă ca nu poate gresi, insa singurul care nu poate gresi este numai Dumnezeu. Aceasta pretinsa infailibilitatea a Papei este o erezie totala impotriva lui Hristos si a Bisericii Sale, ce a fost ridicata la rang de dogma, reprezintand uzurparea locului lui Dumnezeu-omul Hristos si o revolta fara precedent impotriva Lui. Prin proclamarea infailibilitatii papei, se proclama de fapt infailibiltatea omului, promovata mai tarziu de curentul umanist, prin care Dumnezeu este inlocuit de om. Dogma infailibilitatii papale a fost combatuta cu multa indarjire de unii teologi mari catolici ca: Friedrich, Dollinger, Hefele si altii, chiar in Sinodul de la Vatican si imediat dupa aceea, o parte din catolici s-au rupt de Roma, grupandu-se sub numele de “vechii catolici”.
Sunt trei căderi principale în istoria neamului omenesc: cea a lui Adam, cea a lui Iuda şi cea a papei. (…)
Toate umanismele europene, de la cel primitiv, până la cel mai subtil, de la fetişism până la papism, se bazează pe credinţa în om, aşa cum este el în starea lui psihofizică empirică şi în istoricitatea lui dată. Într-adevăr, întreaga substanţă a oricărui umanism este omul – homo. Rezumat la esenţa lui, orice umanism nu este altceva decât hominism. Omul este valoarea cea mai înaltă, valoarea totală; omul este criteriul cel mai înalt, criteriul total: omul este măsura tuturor lucrurilor Acesta este in nuce orice umanism, orice hominism; de aceea în ultimă analiză toate umanismele, toate hominismele sunt de origine idolatră, politeistă. Toate umanismele europene, de la cele dinainte de Renaştere, la cele ale Renaşterii şi aşa mai departe – cele protestante, filozofice, religioase, ştiinţifice, civilizatorice şi politice – au urmărit şi urmăresc neîncetat, cu buna ştiinţă sau în neştiinţă, un singur lucru: acela de a opune credinţei în Dumnezeul-Om credinţa în om, de a opune Evangheliei Dumnezeului-Om evanghelia după om, filozofiei după Dumnezeul-Om filozofia după om, culturii după Dumnezeul-Om cultura după om; într-un cuvânt, de a opune vieţii după Dumnezeul-Om viaţa după om. Şi aceste lucruri s-au întâmplat timp de veacuri, până când, în secolul trecut, la 1870, la Conciliul Vatican I, toate acestea s-au recapitulat în dogma infailibilităţii papale. De atunci această dogmă a devenit dogma generală a papismului. De aceea, în zilele noastre, a Conciliului Vatican II, dogma aceasta a fost discutată în mod strălucitor şi abil, susţinându-se intangibilitatea şi neschimbabilitatea ei. Dogma aceasta are o semnificaţie istorică mondială pentru întreg destinul Europei, mai ales pentru timpurile apocaliptice în care aceasta a intrat deja. Prin dogma aceasta şi-au dobândit idealul şi idolul toate umanismele europene; omul a fost declarat divinitate supremă, divinitate universală. Panteonul umanist european şi-a dobândit în fine Jupiterul său. (…) Sinceritatea este limba Adevărului; dogma despre infailibilitatea papală din veacul al XIX-lea nu este altceva decât renaşterea idolatriei şi a politeismului. Renaşterea axiologiei şi criteriologiei idolatre. Horribile dictu, dar trebuie spus şi aceasta: prin dogma privitoare la infailibilitatea papală a fost erijat ca dogmă umanismul idolatru şi în primul rând cel elin antic. S-a promovat ca dogmă valoarea universală şi criteriul universal al culturii eline, al civilizaţiei, al poeziei, filozofiei, artei, politicii, ştiinţei eline: „Omul este măsura tuturor lucrurilor” (Protagoras). Ce sunt toate acestea? Ridicarea la rang de dogmă a idolatriei, în acest fel a ajuns să devină dogmă suficienţa omului european, pe care au cultivat-o timp de veacuri cu nostalgie umanismele europene. Infailibilitatea este o calitate divino-umană naturală şi o funcţie divino-umană naturală a Bisericii, ca Trup divino-uman al lui Hristos, al cărui Cap veşnic este Adevărul- Atoateadevărul: cel de-al doilea Ipostas al Preasfintei Treimi, Dumnezeul-Om, Domnul Iisus Hristos. În realitate prin dogma despre infailibilitatea papei, papa a fost declarat Biserică, şi papa-om a luat locul Dumnezeului-Om. Acesta este triumful final al umanismului, dar în acelaşi timp şi moartea a doua (Apocalipsa 20:14; 21:8 ) a papismului, iar prin intermediul lui şi împreună cu el, şi a oricărui umanism. Însă, după Adevărata Biserică a lui Hristos, care, de la arătarea Dumnezeului-Om Hristos, există în lumea noastră pământească ca trup divino-uman, dogma despre infailibilitatea papală este nu numai o erezie oarecare, ci o pan-erezie. Pentru că nici o erezie nu s-a ridicat atât de radical şi atât de complet împotriva Dumnezeului- Om Hristos şi a Bisericii Lui, cum a făcut-o papismul prin dogma despre infailibilitatea papei-om. Nu există nici o îndoială: dogma aceasta este erezia ereziilor, o revoltă fără precedent împotriva Dumnezeului-Om Hristos. [4]
e) IMACULATA CONCEPTIE – ei spun ca Maica Domnului este nascuta de la Duhul Sfant, fara pacat stramosesc (cel mostenit de la Adam). Aceasta invatatura catolica pare, la prima vedere, sa sporeasca cinstea Maicii Domnului, dar in realitate ii neaga toate virtutile. Ce vrednicie i s-ar cuveni ei, daca, asa cum spun catolicii, a fost ferita de pacat? Insa “virtutea este efortul de a face binele” (Parintele Dumitru Staniloae). Ori Maica Domnului si-a dovedit aceasta virtute, iar ca dovada/rasplata, Dumnezeu a binecuvantat-o si a ales-o pentru a rascumpara neamul omenesc. Din dialogul cu Arhanghelul Gavriil, care bine-vesteste Fecioarei: “Nu te teme Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu”, adica Dumnezeu pretuieste dragostea, ravna si curatia Ei. De ce ar fi spus ingerul ca ea a aflat har, mila la Dumnezeu? Mila lui Dumnezeu, cuprinde notiunea iertarii pe care o afla cel ce are trebuinta de ea, cel care o cauta. Cunoastem din Sfanta Traditie ca Maica Domnului la varsta de 3 ani a fost dusa la Templu si asezata de catre Sfantul Prooroc Zaharia in Sfinta Sfintelor, acolo unde numai arhiereul intra, o data pe an si numai ca sa aduca jertfe. Toti s-au minunat de aceasta, dar Sfantul Prooroc Zaharia, cunoscand de la Duhul Sfant cine este acea prunca a asezat-o acolo, dand slava lui Dumnezeu. La Templu, Maica Domnului a stat pana la varsta de 12 ani, vietuind asemenea monahilor de astazi: priveghind de seara pana dimineata. In zorii zilei adormea putin, apoi iar se scula la rugaciune. Si era pururea in genunchi de la ceasul al treilea (9 dimineata) pana la al noualea (3 dupa amiaza), cand incepea lucrul mainilor, dar si atunci era cu rugaciunea pe buze. Seara, la ora sase, primea hrana ingereasca de la Arhanghelul Gavriil. (Par. Nicolae Velimirovici)
f) AZIMILE – catolicii savarsesc Sfanta Euharistie nu cu paine dospita, ci cu azima, ca evreii. Dupa Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, intrebuintarea painii dospite este singura practica indreptatita si pastrata de la intemeietorul ei. Caci instituirea Sfintei Euharistii s-a facut cu paine dospita si cu acest fel de paine s-a savarsit dumnezeiasca Euharistie in toata Biserica in primele veacuri, asa cum se practica si astazi in toata Biserica Ortodoxa. Temeiul doctrinar al practicii ortodoxe cu paine dospita il constituie insusi modul serbarii Pastilor de catre Hristos, cand a instituit, la Cina cea de Taina, Sfanta Euharistie. Romano-catolicii sustin ca Mantuitorul a mancat Pastile iudaic in care timp nu se manca decat azima si deci, pretind ei, painea euharistica, binecuvantata si impartita apostolilor, a fost azima. Daca Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu si Luca) spun ca Mantuitorul a trimis pe Petru si Ioan “sa pregateasca Pastile” (Marcu, 14, 13-16; Luca, 22, 8-13), nu inseamna ca s-ar fi junghiat mielul pascal, adica s-ar fi serbat Pastile iudaic, caci evanghelistii ar fi notat in mod sigur daca ar fi avut loc jertfirea mielului pascal. Mantuitorul n-a serbat insa Pastile iudaic, care incepea in seara de 14 Nisan, caci inca nu venise vremea; era, de fapt, in seara zilei de 13 Nisan, si deci nu se putea manca azima, ci un Paste deosebit. Iuda Iscarioteanul intinde in blid, de unde rezulta ca la masa era si mancare lichida, ceea ce nu era ingaduit la Pasti. In plus, Daca Mantuitorul ar fi serbat la Cina cea de Taina Pastile iudaic, masa ar fi trebuit sa fie numita Pasti, dar ea este numita Cina, iar painea eurharistica este paine dospita, nu azima. Vinerea Patimilor si mortii Mantuitorului a fost zi de lucru, si deci ajun de Pasti. Practica Bisericii primare a fost cu paine dospita. Faptele Apostolilor (2, 42-46; 20, 7) si sfantul apostol Pavel (I Cor., 11, 21) vorbind despre Euharistie sau Cuminecatura, numesc painea euharistica artos, adica paine dospita, si nu azima. Sfintii parinti si scriitori bisericesti ne ofera bogate marturii despre folosirea painii dospite si a vinului curat de struguri la pregatirea materiei pentru Jertfa euharistica.
Dupa invatatura ortodoxa practica de a folosi azima in loc de paine dospita este o inovatie fara temei scripturistic si nici traditional. Ea s-a introdus tarziu in Apus, si anume, in veacul al VII-lea in Spania, in veacul al VIII-lea in Anglia, iar in veacul al IX-lea in Germania, generali-zandu-se in tot Apusul abia in secolul al XI-lea. In veacul al IX-lea, patriarhul Fotie al Constantinopolului nu stia de ea, caci ar fi enumerat-o si pe aceasta intre abaterile papale care au dus la Marea schisma a Bisericii din 1054.
g) TRANS-SUBSTANTIEREA – la sfintirea Sfintelor Daruri catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum se face la ortodocsi, la Sfînta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, cînd se zice: “Luati mancati…”. Nu au rugaciunea de pogorire a Duhului Sfant peste Daruri.
h) CELIBATUL PREOTILOR – preotii catolici nu se casatoresc – aceasta impotriva hotararii Sinoadelor ecumenice ce au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie. Iar “hirotoniile” lor nu se fac prin punerea mainilor, asa cum au lasat Sfintii Apostoli – ci prin ungere – ca in Lumea Veche. Din cauza celibatului clerului, moralitatea publica sufera.
i) INDULGENTELE PAPALE – prin cumpararea unor bilete date de papa, se iarta pacatele. Ei afirma ca Sfintii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le dau papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea pacatelor. (?!)
j) MIRUNGEREA – catolicii miruiesc copiii la 7-8 ani dupa botez si numai arhiereii au acest drept.
Alte diferente fata de ortodocsi cu care gresesc catolicii
• impartasania pruncilor nu o dau indata dupa botez, ci o amana pina ajung la 7-8 ani, din care cauza multi dintre copii mor neimpartasiti
• impartasirea credinciosilor fara ca sa fie spovediti
• impartasirea laicilor numai cu Trupul (painea), nu si cu Sangele Domnului, doar preotii au voie sa se impartaseasca cu vin, adica Sangele Domnului – o noutate, in contradictie cu Traditia Bisericii, cu spusele Mantuitorului Hristos:
Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el. (Ioan 6:56)
• administrarea Botezului prin turnare si stropire cu apa, nu prin afundare;
• ingaduinta de a se minca lapte, oua si brinza in Postul Mare si carne de animale sugrumate. Romano-catolicii se abtin de la carne in zilele de vineri de peste an si mananca doar o data pe zi in la inceputul Postului Mare si in Vinerea Mare.
• dezlegarea miercurii si a vinerii si a primelor doua zile ale Postului Mare;
• nerespectarea pravilei si a traditiei bisericesti cu privire la gradele de rudenie la savirsirea casatoriilor;
• savirsesc mai multe liturghii intr-o zi la acelasi altar;
• preotii si diaconii lor nu se impartasesc din acelasi potir cu credinciosii ca la noi;
• se impartasesc unii pentru altii;
• cinul calugaresc care dupa pravile este unul, ei l-au divizat intr-o serie de ordine si congregatii;
• lipsa proscomidiei
• statuile, muzica instrumentala
• adorarea inimii Domnului nostru lisus Hristos
• limba latina ca unica limba de cult s.a.m.d.
Ca si cult, ea a introdus unele inovatii care o departeaza mult de Biserica primelor veacuri .
Asadar, datorita acestor abateri dogmatice, canonice, liturgice si traditionale, noi ortodocsii ii numim pe catolici schismatici si nu putem sa ne unim cu ei atata vreme cat propovaduiesc aceste erezii.
Daca un catolic trece la ortodocsi, nu i se poate face botezul. In cadrul unei slujbe speciale, el marturiseste in fata preotului, in biserica, lepadarea de ereziile si de greselile catolice si faptul ca accepta marturisirea de credinta ortodoxa. Apoi e miruit cu Sfantul si Marele Mir si i se citeste dezlegarea randuita. [5]
De ce Ortodoxia nu are un papa al ei ?
Ortodoxia are un papă al ei, cel mai vechi dintre papii şi patriarhii lumii, îl are de la facerea lumii, îl are de la începutul vremilor. Acesta este adevăratul papă, recunoscut de toţi apostolii lui Hristos. Duhul înţelegerii, Duhul luminii, Duhul cugetării, Duhul Mângâietor şi Puterea lui Dumnezeu – El este adevăratul papă al Bisericii lui Hristos din veac şi până-n veac, neschimbat şi neclintit, neîndoielnic şi nepărtinitor, neavând
predecesor şi urmaş. Iar despre faptul că apostolii îl recunoşteau pe Duhul Sfânt drept supremul lor cârmuitor şi papă, aflăm cu certitudine din documentul scris de mâinile apostolilor. La primul lor sobor de la Ierusalim, apostolii au întipărit aceste cuvinte vestite: „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă…” (Fapte 15, 28) […] Inainte de orice lucrare de zi cu zi ei se rugau Lui, îl chemau pe El, lui I se supuneau.
[…]
In limba greacă papa înseamnă părinte. Prin urmare, în sens moral, istoric şi primar Duhul Sfânt este Părintele nostru, Papa al nostru.
Oare Biserica Ortodoxă mai are nevoie de încă un părinte sau papă? Oare nu pe cei ce-şi tocmesc papi pământeşti îi preîntâmpină însuşi Domnul Iisus Hristos? Cu 19 secole în urmă El ne-a lăsat poruncă:„Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri”(Matei 13, 9). [6]
Ortodoxia – lumina curata a lui Hristos
(…) Singura Biserica ortodoxa nu s-a dedat la nici un fel de schimbare a adevarului revelat si cuprins in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Noi avem pana azi crestinismul asa cum l-au avut Sfintii Parinti din sec. II-V. Toti teologii catolici, anglicani, protestanti recunosc aceasta, unii facand se intelege, chiar din aceasta o vina a Bisericii noastre, declarand-o falsificata, pietrificata in idei si forme haine, ca una care n-a dezvoltat adevarul crestin dupa cerintele fiecarui om. Prin urmare Biserica Ortodoxa n-a stirbit adevarul coborat de sus, n-a diluat vinul ceresc cu apa sfatoseniilor omenesti, n-a purces la zadarnicirea supremei actiuni a lui Dumnezeu, de-a readuce lumea la adevar.
Cine a purces pe calea schimbarilor dupa principiul adaptarii in spiritul timpului, trebuie sa schimbe continuu, o data ce si timpul se schimba fara incetare. Unde se poate ajunge, in felul acesta, ne-o arata protestantismul, care in multi din reprezentantii lui a ajuns pana dincolo de orice invatatura crestina fundamentala. Daca toate aceste schimbari sunt omenesti, se intelege ca greu se va gasi una care sa poata pretinde cu succes o polarizare a intregului crestinism in jurul ei. Unitatea crestinismului diversificat in atatea forme amestecate cu adausurile ratiunii umane, in dezvoltarea ei istorica, nu se va putea realiza decat prin concentrarea tuturor in jurul adevarului divin nefalsificat de oameni, asa cum il aflam in primele veacuri crestine si cum e marturisit pana azi de Biserica ortodoxa. E punctul de vedere care s-a impus mai mult in constiinta teologica si crestina din toate tarile, pentru ca e cel mai just, cel mai rezonabil. intre oamenii care se cearta, pacea se poate restabili temeinic numai prin supunerea lor unui for care-i depaseste: lui Dumnezeu. Interesant este de altfel ca pasiunea aceasta pentru adevar, adica pentru Revelatiunea divina, in orice dezbatere cu privire la refacerea unitatii crestine, caracterizeaza in mod deosebit constiinta ortodoxa. Dintre toate ramurile crestine, ea singura a ramas totdeauna pe langa rolul de-a fi martora a adevarului, de a sta langa adevar. Se prezinta si azi ca si in trecut din partea altor confesiuni crestine fel de fel de considerente si de atractii prin care ar vrea sa se faca pe ele centre de polarizare a crestinismului. Se induc motive politice, culturale, organizatorice, se ridica in slavi persoane omenesti si scaune din care ar izvori binefaceri coplesitoare peste lume. De adevarul lui Hristos si de Hristos insusi nu vorbeste insa nici o alta ramura crestina. Cel putin in fata ortodoxiei nu poate vorbi nici una, fiindca se jeneaza. Singura Biserica “dreptei credinte”, a “dreptului adevar”, vorbeste numai de adevarul lui Hristos, numai de adevarul revelat, pentru ca numai ea il are, numai ea a ramas pe langa el, respingand ispitele lumesti si primind mucenicia veacurilor. Ortodoxia sta singura pe langa scaunul lui Hristos, pana la plinirea vremii, cand adevarul ei va trebui sa castige toata omenirea ce e dornica sa faca mai intai pana la capat experienta “creatiilor” sale.
In al doilea rand faptul ca ortodoxia reprezinta adevarul nefalsificat poate fi dovedit din scrutarea comparativa a ei cu oricare alta ramura crestina. Formele crestinismului apusean sunt treptele unei continue diluari a adevarului integral al Revelatiei. S-au tot facut acolo concesii patimilor omenesti, pana ce crestinismul a slabit atat de mult in autoritatea si densitatea lui de factor supraomenesc, incat le-a fost usor acestor patimi sa-l inlature aproape cu totul. Ortodoxia singura a ramas sa infrunte de pe pozitia deplinei intransigente aceste patimi, sa zugraveasca omului un ideal [ne]relativizat, sa sustina in sufletul acestuia constiinta ca ortodoxia e ceva intr-adevar de dincolo de lume si chiar daca el nu poate atinge idealul ce i-l zugraveste ea, totusi tinde tot mai sus, continuu nemultumit cu ceea ce a realizat. Idealul de om al credintei rasaritene nu e un ins care stie doar sa-si ascunda sub aparente de civilizatie prea exageratele porniri patimase. Acesta e propriu Apusului.Ortodoxia este radicala, ea cere absolutul. Cere dezradacinarea reala a patimilor. Nu un om “civilizat”, moderat in toate, atent la aparente cu semenii, ci un om transfigurat pana in adancuri, purificat total, un intransigent al sfinteniei reale, transparente, cere ortodoxia prin spiritul ei ascetic si prin pilda sfintilor ei. Ea cere mult, caci stie ca numai cerand mult, se poate obtine de la majoritate macar putin si se satisface setea religioasa a omului, care nu se impaca cu diluari din partea Bisericii (…)
Crestinismul apusean trebuie sa restabileasca pe Hristos in centrul constiintelor, inlaturand domnia omului...“ [7]
Biserica Ortodoxa este Biserica lui Hristos
Faptul ca Biserica Ortodoxa este singura adevarata o arata chiar minunile care se petrec in interiorul Bisericii (spre deosebire de alte culte/religii). Printre cele mai evidente sunt urmatoarele:
a) Lumina Sfanta de la Ierusalim care vine in fiecare Pasti doar la ortodocsi. (De cele mai multe ori, Pastile catolic si cel ortodox nu coincid).
b) Sfintele Moaste – trupurile neputrezite ale sfintilor ortodocsi, care emana o mireasma placuta, unele dintre acestea, cum sunt moastele Sfantului Nicolae si ale Sfantului Mare Mucenic Dimitire cel Nou izvorand mir. Si catolicii au avut sfinti, prin urmare si sfinte moaste pana in 1054, cand s-au despartit de noi si au adaugat invataturi eretice.
c) Minunile Sfintilor crestin ortodocsi atat in viata lor cat si dupa moarte.
d) Sfanta Agheasma Mare, cea facuta la Boboteaza, care nu se strica, nu isi strica gustul, asa cum nu se intampla in cazul apei sfintite de catre catolici.
e) Apa Iordanului isi schimba cursul (se intoarce inapoi) in fiecare an pe 6 ianuarie, de Boboteaza, ca in anul botezului Mantuitorului, acesta fiind un semn de la Dumnezeu. Apele acestea se misca in sens invers cateva minute cand crucile crestinilor ortodocsi sunt aruncate in apa.
***
Ortodoxia este Cina cea de Taina la care sunt chemate toate popoarele (Ierem. 31, 31) sa se impartaseasca cu Domnul Hristos, nu cu simboluri, ci cu Insusi Trupul si Sangele Lui. Toti participa la aceeasi rugaciune, impartind fiecare dupa harul si darul sau. Aici este familia cea mare unde cu toti ne suntem frati prin iubire, iar Dumnezeu ne este Tata. [8]
Ortodoxia propune si a propus inca de la intemeierea ei, din vremea Sfintilor Apostoli, un alt fel de viata, o viata traita in comuniune cu Dumnezeu. Cu toata teologia si practica ei liturgica reprezinta o relatie mistica, o relatie in care omul si Dumnezeu isi vorbesc reciproc, in care omul devine liber si protejat de Dumnezeu.
Marturisim despre Biserica in Crez ca fiind: “Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca”. Precum un singur crez este, tot asa este doar o singura Biserica al carei cap este Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Numai Biserica Ortodoxa a biruit veacurile neatinsa, nepatata si neintinata, daruind lumii sfinti, sfintenie si sfinte moaste.
Puterea ei este puterea lui Hristos, care permanent este prezent in ea (Matei 28, 20) pentru a o ocroti si a o hrani cu Trupul si Sangele Sau.
“In afara de Biserica Ortodoxa nu este adevar. Ea este singura pastratoare credincioasa a tuturor celor poruncite de Domnul prin Sfintii Apostoli si este, ca atare, adevarata Biserica Apostolica” (Sfantul Teofan Zavoratul)
Biserica Ortodoxa este oaza din mijlocul desertului acestei lumi, unde toti cei care alearga se vor mantui de arsita disperarii si nesigurantei; unde toti se vor racori si hrani cu bunurile dumnezeiesti. Este soarele cel mare care lumineaza cu puterea si cu harul lui Dumnezeu pe tot cel ce doreste revenirea la casa parinteasca. (Luca 15, 11-32)
Ortodoxia este izvorul nesecat si datator de viata care izvoraste din coasta Mantuitorului Hristos si care racoreste prin aceasta “apa vie” (Ioan 4, 10) pe tot omul care alearga la ea.
***
“Si veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va face liberi.” (Ioan 8:32)
“Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine.” (Ioan 14:6)
“Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si eu va voi odihni pre voi.”(Matei 11, 28).
Apa cea Vie
Bibliografie
[1] “Despre cum s-a facut papa pe sine imparat si dumnezeu” – Sf. Man. Paraklitu (Ed. Schitu Lacu, Sf. Munte Athos, 2010)
[2], [3] I.P.S. Antonie Plamadeala – “Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice”
[4] Arhimandrit Ilie Cleopa – “Ne vorbeste Părintele Cleopa”, voL 9, Episcopia Romanului, 1999, p. 127-128
[5] Nicolae Velimirovici – “Eparhiiski observer” (din lucrarea “Biserica si statul” de Iustin Popovici)
[6] Iustin Popovici – “Biserica si Statul”
[7] Parintele Dumitru Staniloaie – “Ortodoxia – lumina curata a lui Hristos”
[8] Pr. M.A. Costa de Beauregard si Parintele Dumitru Staniloae – Mica Dogmatica vorbita, Editura Deisis, Sibiu 1995, pag. 61
Lecturi recomandate:
• Sfantul Iustin Popovici despre erezia infailibilitatii papale si umanismele anti-umane
• “Convertirea mea la ortodoxie – marturia unui calugar franciscan” de P.S Pavel de Ballester
• Iustin Popovici – Credinta ortodoxa si viata in Hristos
• Dumitru Staniloaie – Teologia si dogmatica ortodoxa vol. 1, vol. 2
Papa Nu are ce cauta in Romania ! Spuneti NU antihristului..
De ce spunem NU venirii papei in Romania!
Marturisirea este mantuitoare, ca fii ai Bisericii, clerici si laici putem sa marturisim Adevarul, care este Hristos! Orice diplomatie cade in fata Adevarului!
1. SE CREAZA CONFUZIE SI MULTI DINTRE ORTODOCSI VOR CREDE CA BISERICA ORTODOXA SI PAPISTASII AR FI O BISERICA, IN TIMP CE
BISERICA ESTE UNA SI ANUME CEA ORTODOXA.
CEI CARE AU AFIRMAT TEORIA RAMURILOR SUNT ANATEMATIZATI DE SINODUL BISERICII RUSE DIN EXIL ANATEMA PRELUATA SI DE BISERICA RUSIEI SI PRIN URMARE DE BISERICA ORTODOXA IN PLENITUDINEA EI.
2. PAPA ESTE ERETIC SI ACEASTA O SPUN TOTI SFINTII SI SINOADELE ECUMENICE SI LOCALE: SINODUL 2 ECUMENIC (vezi Filioque), SINODUL PATRIARHULUI FOTIE,SINODUL ANTIUNIONIST AL SF MARCU EUGENICUL, SINOADELE ISIHASTE ALE SF GRIGORIE PALAMA-NUMITE IMPREUNA SINODUL AL 8 LEA ECUMENIC DUPA CUM SPUNE ROMANIDIS, PR GHEORGHIOS METALLINOS, PR THEODOROS ZISIS, TELENGHIDIS SI ALTI TEOLOGI CONTEMPORANI.
3 NU SE CUVINE CA ORTODOCSII SI ERETICII PAPISTASI SA SE ADUNE IN LACASURI DE CULT IMPREUNA, CONFORM TUTUROR CANOANELOR BISERICII
4 PAPA VINE CA SEF AL EREZIEI CATOLICE SI E PRIMIT CA EPISCOP CANONIC AL ROMEI CU SUCCESIUNE APOSTOLICA DE CATRE PATRIARHIA ROMANA, CEEA CE ESTE BLASFEMIE, PENTRU CA PAPISTASII ODATA CE AU INTRAT IN EREZIE AU PIERDUT SI SUCCESIUNEA APOSTOLICA SI EPISCOPIA ROMEI!
5. SUNTEM DE ACORD CA PAPA SA VINA CA SIMPLU VIZITATOR SAU CA SEF DE STAT DAR SA NU FIE PRIMIT LA SFINTELE SLUJBE IN BISERICILE ORTODOXE SI NICI VREUN IERARH AL B.O.R. SA PARTICIPE LA MESA PAPISTASA !
6. PARINTELE DUMITRU STANILOAIE AFIRMA IN DOGMATICA CUM CA PAPISTASII SE INCHINA LA ALT DUMNEZEU DECAT CRESTINII ORTODOCSI, SI ANUME UN DUMNEZEU IN SENS BUDIST, DUMNEZEUL NIRVANIC IMPERSONAL.
PRIN EREZIA FILIOQUE DESFIINTAND PERSOANELE SFINTEI SI DE VIATA FACATOAREI TREIMI!
RESPECTAM PE CREDINCIOSII PAPISTASI SI PE PAPA SI LE DORIM INTOARCERE GRABNICA LA BISERICA CEA UNA, ADICA CEA ORTODOXA PRIN BOTEZ, MIRUNGERE , SFANTA IMPARTASANIE SI CELOR NUMITI CLERICI DINTRE EI HIROTONIE ORTODOXA. ASA SA LE AJUTE DUMNEZEU!
După ecumenism vine satanismul!!!
Extras din conferinţa “Curăţirea inimii”, ce a avut ca invitaţi pe ierodiacon Cleopa Paraschiv şi protosinghel Elefterie Păduraru, de pe data de 13 nov. 2008
Un motiv al implicarilor ortodocsilor in ecumenism este apartenenta lor la masonerie
Se incearca acreditarea ideii ca Biserica Ortodoxa este integrata in miscarea ecumenista. De aceea, de la inceput trebuie sa precizam ca nu poate fi vorba de implicarea Bisericii Ortodoxe in miscarea ecumenista, ci doar de implicarea personala a unor ortodocsi, clerici sau mireni, care nu au reprezentat si nu reprezinta Biserica cea una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca, in ciuda declaratiilor oficiale care se fac.
Prezenta ortodocsilor in miscarea ecumenista nu este justificata in nici un fel. Interesele financiare ale unor ortodocsi nu justifica o asemenea atitudine pro-ecumenista. Unii ortodocsi incearca, in necunostinta de cauza, sau din rea credinta, sa argumenteze implicarea in actiuni ecumeniste a ortodocsilor din dorinta de misiune in randul eterodocsilor. Cu alte cuvinte, cand multimea se intreaba: unde se duc ierarhii si teologii ortodocsi? Si ce discuta ei la intrunirile ecumeniste? Ce raspuns primesc? „Noi mergem sa facem misiune printre eretici. Le luam banii si cadourile si ne intoarcem acasa.” Se pare ca acesti iubitori de misiune n-au invatat nimic din povestea cu calul troian. Cu alte cuvinte, misionarii nostri ecumenisti mint, ori din naivitate ori din rea credinta. Miscarea ecumenista interzice prozelitismul. Cum sa faci misiune, daca ecumenismul interzice misiunea? Consiliul Ecumenist al Bisericilor functioneaza ca o imensa loja masonica. Asa precum in lojile masonice nu se discuta subiecte religioase, pentru a se evita divergentele de opinie si certurile intre membri, tot asa in Consiliul Ecumenist nu se discuta dogmatica. Francmasoneria cere membrilor sa fie credinciosi fiecare dumnezeului lui si toti sa-si cinsteasca dumnezeul in Marele Arhitect, asemenea, Consiliul Ecumenist cere membrilor sa creada in Iisus Hristos. Cum nu conteaza diferenta dintre dumnezeii membrilor francmasoni, tot asa nu conteaza felul cum este inteles Iisus Hristos de crestini din consiliul ecumenist. Se discuta in loji despre toleranta, unitate, dreptate, libertate, fraternitate, acelasi lucru face si consiliul ecumenist, unde se discuta despre conciliere, unitate, dreptate sociala si libertate. Fac francmasonii politica, acelasi lucru face si consiliul ecumenist. Militeaza francmasoneria pentru guvern mondial si uniune europeana, acelasi lucru il sustine si consiliul ecumenist.
Consiliul Ecumenist al Bisericilor este condus de francmasonerie, iar francmasoneria este condusa de satanisti, cunoscuti si sub numele de iluminati. Guvernul bavarez a descoperit existenta acestei corporatii secrete si a anchetat ordinul iluminatilor in 1786.
Anchetatorii au intocmit un raport cu concluzia: „[…] scopul expres al acestui ordin era abolirea crestinismului si rasturnarea oricarei puteri civile.” Adevaratul scop al iluminatilor este acela de a stapani lumea. Pentru a-l implini, ei trebuie sa distruga toate religiile, sa rastoarne toate guvernele si sa aboleasca proprietatea privata.
extras din Ieromonah Agapit Popovici, ECUMENISMUL INCOTRO?
O nouă viziune ortodoxa asupra ecumenismului sincretist
Ortodoxie & Neamul Romanesc 
