RSS

Arhive pe categorii: Articole

Fiara 666-Papalitatea?

Imagine  M-am documentat si am aflat urmatoarea chestie: nu mai stiu exact numele persoanei masonice care e declarat urmatorul lucru: cand veti sti ca nici o alta forta militara, economica, sociala si etc nu va fi in stare sa inviinga, atunci este momentul sa iesiti din secret si sa va faceti cunoscuti maselor ( direct, indirect, subliminal , subconstient etc) ca lumea sa accepte ceea ce voi ati luptat de aproape 240 de ani din 1776. si cum ei controleaza acum mai toata lumea ..a venit timpul sa-si puna in actiune planul .Clar nu exista nici o coincidenta aici atat cat in spatele lucrurilor stau oamenii..numai natura ofera conincidente autentice. Si dupa cum se stie masonii vor declansa cat de curand o criza mondiala astfel incat sa contranga oamenii sa accepte planul lor. NU prin voia omului, ci prin impunere fortata. Se pare ca toate evenimentele ne conduc la o singura chestie: Apocalipsa care culmea o sa fie inceputa chiar de ei ( trebuie sa-si indeplineasca planul ala cu 500 mil de oameni). Faza dura ca ei chiar lucreaza cu Satana;))..am ascultat un alt documentar unde spunea ca fac niste ritualuri in care spiritul lor se desprinde de corp cu ajutorul demonilor si vad nu stiu ce….daia se si autonumesc Illuminati. Ca sa intelegi faza asta, cel mai bun film pe care ei l-au facut este Matrix: ala este cel mai masonic film…acolo apare si ritualul asta , dar sub alta forma. Merge Neo cu Morpheus in alta lume si ii explica cum adevarat stau lucrrurile…cum ca Dumenezeu nostru ne tine in intuneric si etc…povesti de adormit copiii. Ei pur si simplu incearca sa indelinesca Biblia ca numai asa vor reusii sa-l scoata la iveala pe Antichrist. De ce nu poate iesi acum?..pai sunt inca sunt credinciosi care mai stiu despre ce este vorba si o sa-i dea in gat. Dupa cum bine se stie in Biblie scrie urmatoare fraza: cel impiedica acum pe antichirst este biserica. Si inca ceva: toata faza cu Siria, pentru ca scrie la Isaia ca Damasc trebuie sa ajunga daramaturi si de aceea se grabesc ei sa inceapa razboiul din vara trecuta, dar le-a stat in cale Rusia.  Uite o profetie super interesanta de la Matei 24: 32-34

32 De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.

• 33 Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.
• 34 Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri.

Tot in Biblie este mentionat faptul ca smochinul este de fapt tara Israel. Dupa cum se stie din anul 70 evreii au fost imprastiati in toate colturile lumii ( ca sa se implneasca o alta profetie din Isaia) si dabia dupa 1878 de ani Israel este refacut ca tara in 1948-49. Bun si cum mai sus scrie in felul urmator „ Cand veti vedea smochinul cand ii fragezeste si infrunzeste mladita” , adica Israelul a luat iar fiinta din 1948 si de atunci a inceput sa se dezvolte exact ca pe vremuri.
Acum trecem mai departe: 33 Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. Deci cand toate aceste lucruri cu Israel se vor intampla si chiar s-au intamplat nu mai este mult si fiul omului ( Iisus Christos) este aproape, chiar la usi—este vorba de rapirea bisericii.
Si acum vine cea mai interesanta parte: 34 Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri.
Exact cum scrie la Psalmi, un neam are 70 de ani si pentru cei puternici 80 de ani. Noi o sa luam in calcul numai 70 de ani ca restul de 80 este exceptie. Asadar un neam = 70 de ani si spune acolo ca nu va trece neamul acesta, adica se incepe numaratoare exact din 1948 de cand Israelul a aparut iar sa existe. Daca calculezi 70 de ani din 1948 iti da 2018.
Dar se mai mentioneaza urmatorul aspect: nu va trece neamul acesta, adica nu vor trece cei 70 de ani si toate aceste lucruri se vor intampla.( Rapirea , construirea templului si apocalipsa). Pana acum au trecut 66 de ani. Daca luam in calcul 70 de ani ar mai fi inca 4 ani si totul se va intampla exact cum scrie in Biblie. De aici si graba lor)))

Inca o profetie tare din Apocalipsa 17:10 ( se vei intelege bine de ce Benedict si-a dat demisia)

Apocalipsa 17:10-11
• 10 Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme.
• 11 Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare.

Bun. Tot capitolul 17 vorbeste de mare curva care se afla pe cei 7 munti. Faza asta este super cunoscuta si orasul care se afla pe 7 coline este Roma, iar curva este papalitatea.
Vaticanul pana in 1929 nu avea statut de tara si era doar parte din Roma, dar din 1929 devine tara. Deci numai o tara poate sa aiba imparati, iar cei 8 imparati despre care se vorbeste la versetul 10 se refera clar la Vatican.
Daca cauti pe net vei gasi foarte clar ca din 1929 Vaticanul a avut pana acum 8 papi ( adica 8 imparati). Si acum hai sa-ti traduc versetele: spune asa 5 au fost ( nimic interesant), al 6-lea este , adica Papa Ioan Paul al doilea a stat cel mai mult dintre ei ( cred 26 de ani).
Al saptele incá venit inca si cand va veni El va ramanea putin vreme ( este vorba de Benedict care a stat 8 ani).
Iar ultimul al 8-lea care este fiara ( Franisc) este din numarul celor 7. Uite si o posibila explicatie: pana in 2013 un papa lua tronul numai dupa ce fostul papa murea. Ehe de data asta s-a incalcat regula ( nu s-a mai intamplat asta de 600 de ani) si Benedict si-a dat demisia. Si a urmat Francisc. Problema este ca sunt 2 papi in viata si daia spune de al 8-lea ca este din numarul celor 7, adica este in viata si Benedict care este al 7-lea
Acum pe langa;
Benedict a anuntat 2012 ca fiind anul credintei, iar in 2013 pe 24 Noiembire s-a comemorat Sfarsitul anului credintei prin scoaterea oaselor lui Sfantul Petru ( care in Biblie este numit primul papa). Deci se pare ca ultimul papa ( Francisc i-a scos oasele primului papa Sf Petru ca sa comemoreze Sfarsitu Anului Credintei…suna urat rau de tot ( adica de acum nu o sa mai fie credinta). Si tot in noiembire 2013 Papa Francisc a anuntat ca 2014 se va chema anul TERORII.. cum sa zici asa ceva. Deci se pare ca pregatesc ceva masiv anul asta. Poate chiar vor declansa Apocalipsa. Nu stiu ramane de vazut.

Adevarata fata a papalitatii
Imagine
1. Iisus a promovat pacea – Papalitatea a ucis in numele credintei peste 200,000,000 de crestini, evrei, sfinti etc. Fapt recunoscut si de acest Papa in anul 2000 la TV.

2. Iisus a trait in smerenie si saracie – Papalitatea traieste in lux de nedescris. Mananca numai trufe si mancaruri scumpe si este imbracat numai in haine foarte scumpe. palatul unde doarme este decorat cu zeci de kg de aur etc. Averea Vaticanului este estimata la miliarde de euro.

3. Iisus a purtat o cruce grea pe umeri pana pe Golgota – Toti papii au fost purtati pe umeri exact ca si in Egiptul antic.

4. Iisus si-a dat denumire smerita de Invatator si Fiul Omului. – Papa s-a autonumit infailibil (fara de pacat). Iar preoti ortodocsi s-au autointitulat „Inalt Prea Sfant”, unde numai Dumnezeu merita aceasta titulatura.

5. Iisus a iesit in fiecare zi pe strazi si propovaduia Cuvantul lui Dumnezeu, de dimineata si pana seara. Inclusiv in Sabath, adica 7 zile din 7. – Papa de cate ori face lucrul acesta? Iese doar de doua ori pe an la balcon ca Ceausescu si zice Urbi et Orbi in mai multe limbi, si mai participa la cateva slujbe de peste an in marea lor bazilica luxoasa. Atata face.

6. Iisus a jutat pe saraci de orice natie, fara sa se uite la fata omului. – Papa nu ajuta decat ceea ce are legatura cu catolicismul lor. Si asta doar de suprafata ca sa nu dezamageasca si pe paganii care-l privesc.

7. Iisus a vindecat mii de oameni ca si apostolii. – Papa nu avea cum sa faca singura lui minune de a vindeca pe pe o maicuta de a lor de Parkinson, iar papa avea tot Parkinson. E de rasul lumii.

8. Iisus, Pavel, Iosif, Andrei si Petru, Stefan si alti apostoli si sfinti au fost ucisi de Imperiul Roman. Si atunci cum poate pretinde Papalitatea ca Petru a fost primul papa? Sau ca l-au ucis si a doua zi i-au preluat invatatura? Trebuie sa fii redus mintal sa le dai crezare unei minti asa de bolnave si ucigase.
Doamnezeu sa ne binecuvanteze pe toti.

PAPALITATEA = FIARA DIN APOCALIPSA. Oricine citeste Apocalipsa cu mare atentie, descopera surprins acest lucru.

1. A facut deja razboi cu sfintii si ia biruit. I-a ucis pe apostoli, pe ucenici, crestini si pe mai ales pe evrei secole la randul, prin Cruciade , Inchizitii, tortura cu asa zisii „eretici” si „vrajitoare”. etc

2. Traieste in lux de secole, iar culoarea papalitatii este stacojiu si purpura, exact conforma apocalipsei. Isi are puterea politico-religioasa mostenita de la Imperiul Roman, care si ei au prigonit si ucis crestini.

3. Locuieste pe cele 7 coline conform apocalipsei. Roma este singurul oras care sade pe 7 coline.

4. Se crede inlocuitorul lui Christos pe pamant (din multiplele declaratii rpoprii)

5. A schimbat deja Legile Domnului, Sarbatorile Domnului si vremurile / timpurile.

6. A devenit deja o forta politica mondiala (de la infiintarea sa chiar).

7. Omenirea deja i se inchina. Inclusiv prin statuile si picturile idolatrice ce reprezinta fosti papi.

8. A adoptat simboluri, obiceiuri si traditii din lumea pagana. 9. A modificat versete din Biblie (chiar si la cele 10 porunci),

10. A interzis citirea Bibliei de-a lungul secolelor si erai torturat daca nu aduceai supunere totala papaei.

11. A vandut indulgente (iertari) catre creduli in schimbul donatiilor de averi, terenuri etc

12. A binecuvantat deja budismul, a sarutat Coranul si a vizitat triburile wodoo din Africa.

13 A „fabricat” deja false „minuni / miracole” pentru fosti episcopi, papi, ca sa ii declare sfinti. (vezi Papa Ioan Paul al II-lea, Sfantul (episcopul Nicolae etc etc.)

14. A „fabricat” false minuni pentru pelerinaje (comert). Vezi Fatima, Lourdes, maica Bernadeth, (descoperit mulajl de pe cadavru de oameni de stiinta polonezi si difuzat deja pe Discovery Channel), statui / icoane care plang (prin trucaje ieftine false dovedite ulterior), etc.
Doar Christos este singura legatura a noastra cu Dumnezeu. Iisus este singurul invatator.…

Dan. 7:25 – EL (fiara – papalitatea, popimea moderna)

VA ROSTI VORBE DE HULA IMPOTRIVA CELUI PREA INALT (pretinde ca iarta pacatele, se autoproclamat infailibil – fara de pacat, preotii se numesc „Inalt Prea Sfant” – denumire ce numai lui Dumnezeu ii se atribuie si s-a autodeclarat chiar loctiitorul lui Christos pe pamant),

VA ASUPRI PE SFINTII CELUI PREAINALT ( vezi Cruciadele, Inchizitiile, procesele cu asa zisii „eretici” si „vrajitoare”. Cine nu aducea supunere totala papalitatii era ars pe rug ca si Ioana d”Arc si alte sute de mii de crestini adevarati)

SI SE VA INCUMETA SA SCHIMBE VREMURILE (anul nu mai incepe cu luna Nissan – aprilie, saptamana nu se mai termina cu sambata si ziua urmatoare nu mai incepe la apusul soarelui)

SI LEGEA (a desfintat Sabatul sfant si vesnic al omului, pe motiv ca era doar pentru evrei si ca Iisus a inviat duminica – astea doar motive ca sa justifice continuarea inchinarii dedicata zilei soarelui – Sunday); si sfintii vor fi dati in mainile lui timp de o vreme, doua vremuri si o jumatate de vreme (exact 1260 ani sfintii au fost macelariti de papalitate pana in anul 1799, cand Napoleon a dat o rana de moarte papalitatii, care Musolinii i-a vindecat-o pana in zilele noastre.). Fiara vine din mare. Are şapte capete şi zece coarne. Semnul ei este cifra 666. Apocalipsa pomeneşte şi o a doua Fiară. Aceasta vine din pământ (din pământul Palestinei), seamănă cu un miel, dar are glas de dragon. Are mai puţine coarne decât Fiara dintâi: numai două. Coarnele sînt manifestarea trufiei nesăbuite şi a insolenţei. Fireşte, cele şapte coarne trimit la şapte împăraţi romani: Augustus, Tiberius, Claudius, Caligula, Nero, Galba şi Titus. Cifra 666 îl desemnează, în opinia majorităţii exegeţilor, pe împăratul Nero. Cealaltă Fiară (fiara care vine din pământ) are acelaşi număr. S-a presupus că personajul sugerat este un anume Gessius Florus, procurator al Iudeei (al cărui nume, în limba ebraică, dă tot cifra 666). Papalitatea va comite multe abuzuri si va infaptui multe crime impotriva umanitatii:Cruciade in care au murit multi cavaleri si soldati crestini si multi musulmani, a generat Inchizitia,a comis abuzuri impotriva oamenilor de stiinta,a executat cu brutalitate prin ardere pe rug multi eretici si vrajitoare,ba chiar si savanti.Papalitatea si-a facut dreptate singura si a comis pacatul razbunarii.A aplicat taxe,a impus indulgente-plata pentru iertarea pacatelor sau plata pentru a intra in rai.Toate acestea au cauzat reformele protestante ce s-au indepartat de la invataturile biblice.Si toate acestea au fost lucrarea Diavolului/Balaurului.

O interpretare care a câştigat popularitate în perioada următoare Reformaţiunii a fost aceea că 666 era valabil pentru Vicarius Filii Dei, însemnând “vicarul Fiului lui Dumnezeu”, unul din titlurile pentru papa de la Roma. Valoarea numerică a literelor componente ale acestui titlu totalizează 666 după cum urmează:
VICARIU(U=V)S FILII DEI
5+1+100+1+5 1+50+1+1 500+1
= 666


“Christus” Lucas Cranach Îl înfăţişează pe Iisus sărutând picioarele lui Petru în timpul actului spălării picioarelor din Ioan 13:14-17.


“Passional Christi und Antichristi” Lucas Cranach creează o antiteză cu acest tablou care îl prezintă pe papă cerând ca să i se sărute picioarele. Cele două degete ridicate reprezintă pretenţia papală de a fi înlocuitorul lui Hristos pe pământ.

/http://searchnewsglobal.wordpress.com/

 
 

Băsescu: TRADATOR DE NEAM SI TARA cedeaza Romania pentru a primi bunavointa Israelului

Imagine Dupa citirea acestui articol fac apel la romani care doresc sa-si ia Romania inapoi sa vina sa protestam impreuna la usa acestui infracator vanzator de neam si tara, sa plece de la Cotroceni sa nu mai ajunga sa fure sau sa cumpere voturile romanilor si toata clasa politica din Romania sa fuga ca iepuri si sa se pise si sa se cace pe ei de frica.

Nu procedam in asa fel, nu vom mai avea nimic, nici macar cimitire in Romania, asa cum se intampla in Palestina de peste 70 de ani.

Priviti ce promite Basescu:

“Le vom da înapoi evreilor ce le-au luat comuniştii.“

tortionariiDar, COMUNISMUL nu a fost implementat de ervei kominternisti agenti NKVD-KGB Leonte Tismaneanu, tatal lui Vladimir Tismaneanu, Walter Neulander Roman, tatal fostului tau sef de partid PD, respetiv Petre Roman, Dionis Patapievici, tatal lui Horia Patapievici si alti si impreuna cu regele tortionar Mihai in perioada MONARHISTA 1944-1947, domnule Basescu?

Comunismul este o inventie in totalitate evreiasca masonica fascista.

Despre ce vorbesti?

Ori esti prost, ori esti un dement nenorocit.

Nu vorbesti de atentatele kominternistilor evrei agenti NKVD-KGB impotriva militarilor romani din 1940 pana in 1944, atat in Caucaz, Basarabia, cat si in Romania.

ratiu 2Nu vorbesti de atentatul evreilor in frunte cu Ana Pauker din Parlamentul Romaniei, care dupa 1944 este adusa de regele Mihai in Guvernul Groza si toate acestea nu sunt crime impotriva umanitatii si impotriva institutiilor statului roman si impotriva cetatenilor romani?

liiceanuImi aduc aminte ca in 2010 ai organizat o actiune de protest impotriva kominternistilor evrei agenti NKVD-KGB, impotriva lui Vladimir Tismaneanu impreuna cu Asociatia victimelor mineriadelor la Ambasada Israelului inainte de vizita presedintelui Israelului in Romania, dar Vladimir Tismaneanu a fost presedintele comisiei pentru condamnarea crimelor comuniste, comisie patronata de Traian Basescu si la care au participat toti semnatarii Declaratiei din 16 iunie 1989 de la Budapesta, Ungaria, azi membri GDS si ICR.

Pichetarea Ambasadei Israelului din Bucuresti partea 1.AVI –YouTube

http://www.youtube.com/watch?v=_UHWfs3eZDw

Intelegi ce faci si ce zici?

Nu asa aperi natiunea romana si Romania folosind crimele comuniste, dar crimele au fost comise de evrei kominternisti agenti NKVD-KGB si de regele Mihai impotriva romanilor din 1940 pana in 1944.

breivikEVREII SUNT CIUMA SI CANCERUL PALNETEI si daca nu crezi priveste UCRAINA si o sa vezi ca evreii cu forta strazii si cu ajutorul oamenilor care nu stiu cine se gasete in spatele acestor actiuni teroriste vor sa schimbe guverne si presedinti sa ajunga evreii la putere sau priveste atentatele din Argentina si Oslo, Norvegia si peste tot pe acesta planeta si evreii dau vina pe gruparile teroriste finantate si organizate si inarmate de evreii si o sa gasesti amprenta Israelului si Mossad-ului. Domnule Traian Basescu esti presedintele CSAT-ului si trebuie sa aperi Romania si natia romana, dar te comporti ca un criminal si vanzator de neam si tara. Ce faci tu evreu nenorocit se numeste cumpararea bunavointei statului Israel sa te salveze, sa nu ajungi la puscarie si sa voteze gruparile tale teroriste Miscarea populara-Eugen Tomac, Forta civica-Razvan Ungureanu si ARD-Udrea si PDL-Blaga si Cristian Preda, asa cum ai mers plangand la resedinta ambasadorului SUA cand ai fost suspendat sa-l rogi sa te sustina si tu rezolvi toate problemele pe care le solicita SUA.

Dar romanilor, cine le va da inapoi ce li s-a furat ? Ei nu merita despagubiri ?

Crimele evreilor comise împotriva românilor în 1940

http://danielvla.wordpress.com/2013/11/28/crimele-evreilor-comise-impotriva-romanilor-in-1940/

Acum priviti ce promite Traian Basescu, de parca Romania e proprietate sa si fara stirea si acordul nostru.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/basescu-le-vom-da-inapoi-evreilor-ce-le-au-luat-comunistii-324049.html

Preşedintele României, Traian Băsescu, a promis într-un interviu pentru ziarul israelian Israel Hayom că într-un deceniu statul român va restitui toate proprietăţile naţionalizate ale evreilor, relatează Agerpres.

1620732_499360103513576_1978453413_n  “Trebuie amintit faptul că nu doar proprietăţile evreilor au fost naţionalizate, ci ale tuturor românilor. În pofida dificultăţilor birocratice, am restituit deja aproape 20% din proprietăţi persoanelor îndreptăţite şi pot să promit că într-un deceniu vom ajunge la 100%. Oricine poate demonstra că a fost proprietar va primi compensaţia potrivită”, a declarat Băsescu, citat de Israel Hayom. În cazurile în care retrocedarea proprietăţii este imposibilă, proprietarul va fi compensat într-unul din cele două moduri posibile — cu bani sau cu un alt teren”, adaugă el. Traian Băsescu notează în interviul acordat ziarului israelian, legat de subiectul restituirii proprietăţilor confiscate în regimul comunist, că România este “singura ţară fostă comunistă care face eforturi şi doreşte restabilirea proprietăţilor care le-au fost luate oamenilor”.

O tara subjugata economic si politic de concernele evreiesti

Dorinta evreilor de a pune mana pe finantele lumii se regaseste in ambitia de a conduce finantele fiecarei tari in parte, astfel incat sa se constituie intr-o oligarhie dominanta, intr-o aristocratie a banului. Este un fapt cunoscut ca Banca Federala a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de banca de emisie a monedei nationale – dolarul american – este formata din banci evreiesti, precum Bancile Rothschild, din Londra si Paris. Respectiva banca, numita Federal Reserve System din S.U.A. (banca centrala privata a S.U.A.), este legata la aparitia ei de omnipotentul bancher evreu J. P. Morgan, care si-a pus la dispozitie in acest scop, in 1913, proprietatea particulara din statul Georgia. Clanul bancherilor Morgan este implicat in tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterala si Council on Foreign Relations (S.U.A.), ca si The Round Table. Acesta completeaza sau suplineste, dupa caz, activitatea mondiala a clanurilor evreiesti Rothschild si Rockefeller. In acest context trebuie privita si aducerea lui Mugur Isarescu in fruntea Bancii Nationale a Romaniei, care nu a fost deloc intamplatoare si, mai ales, nu s-a datorat vreunei pregatiri sau experiente profesionale de exceptie, caci pana la momentul respectiv acesta nu avusese nimic in comun cu sistemul bancar. Din 1990, el a fost aproape fara intrerupere guvernator al Bancii Nationale a Romaniei. Despre el s-a afirmat in mai multe randuri ca are legatura cu comenzile ocultei financiare internationale. Mugur Isarescu ar fi fost recrutat de catre Council on Foreign Relations (C.F.R.) in 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din

New York, pe cand Isarescu se afla la post. Conducerea C.F.R. (organizatie controlata de familiile bancherilor evrei Rockefeller si Rothschild, sustinuti de J.P. Morgan) a recrutat un numar semnificativ de specialisti, potentiali inlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectiva in tarile est europene. Controlul din start al pietelor est-europene era un scop bine determinat, in functie de indicatiile specialistilor C.F.R. Pentru indeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un intens razboi mediatic de dezinformare, in toate misiunile economice subliniindu-se greseala facuta de Romania prin plata datoriei externe si exemplificandu-se prin tari care aveau mari imprumuturi, dar un nivel de trai mai crescut si sugerandu-se ca o tara se poate dezvolta doar prin imprumuturi inrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari este cea financiara – specialitatea C.F.R. Potrivit surselor, Mugur Isarescu ar fi fost pregatit in vederea accederii la fotoliul de premier. De aceea, “solutia Mugur Isarescu” a fost inaintata ori de cate ori a fost situatia unei crize majore. Pasul cel mai important facut de Mugur Isarescu, in conformitate cu dispozitiile C.F.R., a fost devalorizarea masiva a monedei nationale, ca politica monetara, si o rata derizorie a tuturor creantelor Romaniei (ex.: Egipt, Irak), pas sustinut si de prim-ministrul impus de mass-media, de fapt de oculta financiara, Theodor Stolojan, rasplatit ulterior cu un post la Banca Mondiala. Pentru indepartarea eventualilor investitori necontrolati de C.F.R., in 1991 Th. Stolojan a nationalizat valuta aflata in banci, ceea ce a dus la un adevarat recul pentru investitiile straine scapate de sub controlul si manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de mentionat il constituie jocurile interbancare, “permise si incurajate” de Mugur Isarescu, derulate prin bancile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul carora importante fonduri valutare au parasit Romania. Desi B.N.R. are o Directie de Supraveghere si Control Valutar, nu a luat masuri pentru repatrierea valutei, care, obtinuta in urma tranzactiilor externe, nu a mai intrat in tara (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac si din industria usoara). Faptul ca Isarescu ar fi fost recrutat de C.F.R. poate fi sustinut de argumentul ca niciodata, indiferent de forta politica ajunsa la Putere, el nu a putut fi schimbat, cu toate incidentele penale ale afacerilor familiei sale cu cetateanul Heinrich Schorsch, banuit a fi agent dublu, inclusiv F.M.I. si Banca Mondiala jucand cu “asul” Isarescu in maneca si amenintand cu sistarea oricarei creditari in cazul schimbarii acestuia. Unul dintre cei doi evrei americani care monitorizeaza si dirijeaza Romania de la cel mai inalt nivel este Mark Meyer. Evreu american de origine romana, acesta este presedinte al firmei de avocatura (evreiasca) de pe Wall Street (New York), Herzfeld & Rubin. Aceasta a fost implicata in derularea a numeroase privatizari din Romania. Personajul a fost consilierul lui Ion Iliescu, dar si al lui Emil Constantinescu. Pe vremea acestuia din urma, usa palatului prezidential era permanent deschisa evreilor Tom Lantos si Alfred Moses. A fost sesizat, de asemenea, in compania lui Adrian Nastase, Mircea Geoana, Ilie Sarbu, Dan Nica, Serban Mihailescu si Viorel Hrebenciuc, fiind lobby-ist pentru mai toate regimurile de la Bucuresti si, totodata, consilier al presedintelui moldovean, Vladimir Voronin. Este un personaj care a intrat in cercurile Puterii, indiferent de culoarea acestora. Pana de curand, pe site-ul firmei era trecuta la loc de cinste Dana Barb, sora lui Adrian Nastase, considerata “o persoana deosebit de capabila la nivel de lobby intern”.

In 2005, cand presedintele Traian Basescu a efectuat prima sa vizita la Washington, Mark A. Meyer a fost invitatul special al sefului statului la o intalnire particulara. Aceasta a avut loc intr-o incapere a Ambasadei Romaniei, in timp ce romano-americanii erau invitati la o receptie. Rubin Meyer Doru & Trandafir – firma de avocatura constituita de Meyer in Romania – este cea care a obtinut pentru Dominic de Habsburg si familia acestuia retrocedarea Castelului Bran. Mark Meyer este si presedintele Camerei de Comert Romano-Americane din New York, in fapt o agentie sub acoperire a C.I.A. pentru promovarea intereselor evreilor americani si interfata a afacerilor S.U.A. in Romania. Organizatia a fost creata la Bucuresti in 1993, chiar cu sprijinul lui Ion Iliescu, alaturi de Meyer avandu-l la conducere pe evreul Elias Wexler, originar tot din Romania, acelasi care detine postul de televiziune din New York, Romanian Voice, si care, platit tot de romani, retransmite programe ale Televiziunii Romane, beneficiind de un contract extrem de benefic semnat cu TVR-ul inca din al doilea mandat de presedinte al lui Ion Iliescu. Postul de televiziune a fost subiectul unui mare scandal de presa, dupa ce a reusit sa obtina finantarea de la Bucuresti pentru retransmiterea programelor TVR International pe continentul nord-american. Mark Meyer este si vicepresedinte al Congresului Romanilor Americani (CORA). Meyer este, alaturi de alti evrei, si in spatele afacerii cunoscute ca “Invest Romania Forum”. Desi principal initiator al actiunii, prin firma Hertzfeld & Rubin, este Meyer, pentru publicul romanesc initiativa apartine unui grup mai larg, chipurile chiar autoritatilor romane, in cautare de investitori americani. Forumul, organizat in 1997 in S.U.A., sub genericul “Economia romaneasca: Afaceri de ocazie pentru Oamenii de Afaceri Americani” (Romanian Economy: Emerging Deals for American Business People), trimisese invitatii companiilor americane evreiesti, si nu numai, sa profite din plin de ocazia de a cumpara ieftin intreprinderile romanesti. Organizatorii secreti (Herzfield & Rubin, adica Mark Meyer, si USAID Midinvest Bussines Center, adica C.I.A.), al caror plan de preluare a economiei romanesti necesita fonduri, pentru a fi convingatori, s-au gandit sa expuna, ca garanti, responsabilii economici din Romania, asa ca au fost plimbati de la Bucuresti la Chicago reprezentanti ai Guvernului roman, presedinti si directori executivi ai celor mai influente banci si fonduri mutuale din Romania, directori din toata economia romaneasca.

Mesajul transmis a fost urmatorul: economia Romaniei este de vanzare, puteti sa va exercitati dreptul in consecinta, putem aranja privatizarile.

Cel mai convingator s-a straduit sa fie Mircea Geoana, ambasador al Romaniei in S.U.A. la acea data. Geoana a facut parte dintre studentii privilegiati de inaltii ofiteri ai fostei Securitati. Astfel, generalul Pacepa, pe vremea cand era sef adjunct al spionajului romanesc (D.I.E.), a avizat favorabil numele lui Mircea Geoana, fiu al generalului Geoana, pentru a pleca la studii in S.U.A. in randurile “ambasadorilor prieteniei” romano-americane. Dupa ce a dezertat, Pacepa a trecut in solda C.I.A., iar dupa 1990 a reluat legaturile cu mai tanarul Mircea Geoana. Desfasurat la Hotelul Hilton &Towers din Chicago, in perioada 29.09 – 3.10.1997, “Forumul” scotea, practic, economia Romaniei la mezat in fata unor mari banci americane evreiesti: Chase Manhattan Bank, Smith Barney Europe, First Chicago Bank, Mercantile Stock Exchange, Global Securities USA Inc, Executives Club of Chicago, banci care se afla in spatele firmelor “investitoare”. In perioada 30.03 – 3.04.1998, in S.U.A., actiunea (“Forumul”) s-a repetat spre a fi oferite afaceri in Romania la “peste 200 de mari companii americane” in domeniul bancar si in cel al pietei de capital, industrie usoara, agricultura si industrie alimentara, industrie constructoare de masini, metalurgica, chimica si petrochimica, materiale de constructii, electronica, telecomunicatii, infrastructura etc.. De aceasta data, organizatorul anuntat era chiar de la varful finantelor americane evreiesti, Amroinvest Inc (baronii finantelor mondiale, familia evreilor Rothschild), dar in “comitetul de initiativa” mai gasim, la calibru apropiat, si Citibank, reprezentata de presedinte si vicepresedinte, evreii David Garner si Janet Heckman, dar si pe Dana Barb, sora lui Adrian Nastase, ca manager general pentru Romania al firmei Herzfeld & Rubin, deci Mark Meyer. Un alt evreu celebru pentru afacerile pe care le deruleaza in Romania, cu largul concurs al autoritatilor, este Alexandru Bittner. “Omul de afaceri”, agent israelian cu penetrare la toate nivelurile institutiilor esentiale ale Statului Roman, a fost semnalat inca de la inceputul anilor ’90 cu o stransa legatura in familia Adrian Nastase. Aceasta prietenie s-a materializat intr-o serie de afaceri derulate de catre acesta din urma si intermediate de Dana Nastase si de Sorin Tesu, omul de incredere al familiei Nastase. Ocupatia, la vedere, in Romania a lui Bittner este aceea de director al Hotelului Minerva din Bucuresti, detinut de firma israeliana E.W.T.R. (agentie de turism international). La parterul hotelului se afla un renumit restaurant chinezesc, aceasta fiind specialitatea sotiei afaceristului evreu, chinezoiaca de cetatenie americana, Sherr Bittner. Pe aceeasi lista se afla Ronald Lauder, magnat evreu american, mostenitorul unei averi cladite pe “parfumuri” (celebrele parfumuri Estée Lauder), fost ambasador al SUA in Austria, presedinte al Consiliului Organizatiilor Evreiesti Americane, al “Comitetului Public International” al Organizatiei Mondiale a Restitutiei Evreiesti si trezorier al Congresului Mondial Evreiesc.

Sustinut in “investitiile” din Romania de senatorul evreu american Tom Lantos, care i-a facut lobby pe langa cele mai inalte autoritati romane, Lauder detine, indirect, trustul Media Pro, respectiv posturile de televiziune ProTV si Acasa din Romania, postul de radio ProFM si cateva ziare. Ambitia sa este ca prin postul ProTV, transformat intr-o rafinata “masina de propaganda”, sa controleze si sa directioneze opinia publica romaneasca potrivit liniei sionisto-americane. Trustul de presa Media Pro a acumulat de-a lungul anilor datorii imense fata de bugetul Statului Roman (peste 45 milioane de dolari), toti guvernantii romani tratand cu maxima obedienta actionariatul evreu al firmei. Numirea si mentinerea lui Adrian Sarbu in fruntea afacerii din Romania nu au fost intamplatoare: casatoria sa cu ex-modelul Janine a fost nasita de Mircea Geoana, iar cumnatul acestuia din urma, Ionut Costea, a functionat ca secretar de Stat la Ministerului de Finante in intervalul 1997-2000. Inclinatia evreilor pentru posturi de televiziune romanesti este dovedita si de cazurile posturilor (fost) Tele 7 ABC (al evreului Fredy Robinson), PrimaTV (al evreilor Alex Bittner si Dan Fischer) sau B1 (unde co-actionar este evreul Elan Schwartzenberg). Despre televiziunea B1, publicul crede ca ea apartine integral fratilor magnati Paunescu. Exista insa sustineri despre apartenenta lui George Paunescu la B’nai Brith. Concret, el a fost cooptat drept informator oficial al Anti Defamation League din Romania, dar Anti Defamation League este un Serviciu secret sionist, in slujba B’nai Brith. Si alte televiziuni romanesti sunt penetrate de agenti mondialisti sau sionisti, in general evrei, inclusiv postul national oficial de televiziune. Mark Rich este un nume care aproape nu mai are nevoie de prezentare. Magnat evreu cu cetatenie americana si israeliana, escroc si evazionist de talie mondiala, face parte din cartelul ocult Rothschild-Soros si este colaborator apropiat al servicului israelian de spionaj, Mossad. El s-a aflat in spatele firmei “canadiene” Gold Corporation, companie cu 80% actionariat pestrit, pe care il controleaza insa Rich si care a preluat unul dintre cele mai mari zacaminte de aur si argint din lume, cel de la Rosia Montana, in Transilvania (cel mai mare din Europa: peste 800 de tone de aur pur si peste 2.000 de tone de argint pur). Ca urmare, zacamantul de la Rosia Montana urmeaza a fi epuizat de catre Glod Corporation Ltd in numai 15 ani, Statului Roman revenindu-i din aceasta exploatare doar 2%. Creierul afacerilor lui Mark Rich in Romania este considerat a fi Stephan Lowy, evreu polonez nascut la Lemberg, in Galitia, membru al mafiei evreiesti canadiano-americane, Koscher, avand vechi legaturi cu Romania. Stabilit din 1970 in Elvetia, dupa scandalul fraudarii bursei canadiene, s-a unit in anii ’90 cu Mark Rich. Din anii ’70 demareaza afaceri petroliere prin firma sa Atlas Oil Comp. Ltd., cu sediul la Londra, incalcand embargoul international asupra Israelului si alimentandu-l cu petrol. Dinspre partea romana, Lowy a reusit sa-si asigure si complicitatea naiva a fratelui lui Nicolae Ceausescu, Marin Ceausescu, care locuia in Austria si era seful misiunii comerciale romanesti la Viena, dar adevaratul manuitor de la Bucuresti era tot un evreu, Hugo Weinstein, alias Rebstein, poreclit Bebe, fost colonel de Securitate, care conducea intreprinderea de comert exterior Chimica, si care, la randul ei, avea o sucursala in cunoscuta intreprindere romaneasca a Securitatii, I.C.E. Dunarea. Acest Hugo Weinstein aparea in multe pozitii-cheie, ca reprezentant al Romaniei: reprezentant al Camerei de Comert din Romania socialista (mai precis, al Oficiului de reprezentare si comisioane al Camerei, celebrul Oficiu Argus), sau reprezentant al Uzinexportimport, ce detinea monopolul exportului si importului Romaniei in domeniul constructiilor de masini. Este celebru raspunsul fostului avocat al Ambasadei Austriei la Bucuresti, C. Visinescu, audiat ca martor, la Viena, in mai 1990, in procesul penal privind afacerea “Lucona”. Intrebat de presedintele instantei daca, dupa parerea lui, Weinstein este roman, Visinescu a dat un raspuns care a uimit instanta: “Este greu de spus. El este evreu.” Yoav Stern, israelian, face parte si el din grupul oamenilor din Romania ai magnatului evreu Mark Rich, preocupat de petrolul romanesc.

A fost arestat in anul 2002 pentru acte grave de coruptie, evaziune fiscala si eliberat la presiuni uriase din partea Ambasadei SUA la Bucuresti, dar si a lui Viorel Hrebenciuc. Un alt personaj este Motti Zisser, care controleaza, alaturi de firma Control Centers, consortiul Europa – Israel Group, companie israeliana importanta la proprietatea careia participa din anul 2002 si banca Leumi Le – Tel Aviv (cu 10%), implicata in privatizarile din Romania. Europa-Israel Group controleaza firma Elbit Medical Imaging. Odata cu preluarea firmei Elbit Medical Imaging acum cativa ani, Motti Zisser a preluat si subsidiara acesteia, firma israeliana Elscint, careia i-a oprit activitatea, vanzandu-i toate bunurile si mijloacele de productie (mai putin sectia ce avea comenzi ferme contractual cu General Electric) si a orientat fondurile acesteia catre preluarea ieftina de hoteluri in Europa rasariteana (si frauduloasa, precum Hotelul Bucuresti), pe care sa le renoveze, pentru a le spori valoarea. Totodata, ridica mall-uri, cum este cel de la Timisoara, unde a preluat ieftin terenul necesar de la o firma de stat romaneasca, dupa care a revandut foarte scump o parte din suprafata chiar Primariei orasului. Eli Papouchado, cetatean israelian, este partener de afaceri traditional, in Israel, al lui Motti Zisser si detine proprietati hoteliere operate de lantul hotelier Park Platza. In 1998, a dorit sa preia privatizarea Hotelului Bucuresti (din Bucuresti). In Capitala, la un moment dat, Papouchado construia doua “mari centre comerciale”, finantat de Banca Internationala a Religiilor, fiind si director al unei sucursale a Leumi Le Bank. Tonya Halpern, nascuta la 29.06.1948, in Bucuresti, in prezent cetateana israeliana, cu domiciliul in Tel Aviv, este unic distribuitor in Romania al produselor Kodak, prin firma sa M.TIL.ROM, cu sediul la SITRACO CENTER, Piata Unirii, administrata de partenerul ei in afaceri, israelianul Eliahu Rasin, cu care mai detine Hotelurile Opera si Central din Bucuresti. O leaga o foarte mare prietenie de Alex Bittner, pe care al considera ca pe un adevarat “frate”. Tonya Halpern rezideaza in Romania cu multi ani inainte de 1989, locuind la apartamentele Hotelului Bucuresti (pentru privatizarea caruia s-a si implicat direct, alaturi de Alex Bittner), iar sotul sau, Moshe, specialist in tehnica aviatica, este apropiat de firma israeliana Elbit System Ltd.. Numele complet al firmei evreo-americane pe care o reprezinta in Romania este Eastman Kodak, firma care, alaturi de Standard Oil, Xerox, U.S. Steel, IBM si mai multe banci evreiesti americane, sustine si activeaza pentru organizatia mondialista Council on Foreing Relations (C.F.R.). Eliahu Rasin, nascut la 24.10.1947 la Tel Aviv, in Israel (potrivit datelor din pasaportul sau, fiind inregistrat la Registrul Comertului din Romania ca om de afaceri), domiciliat in prezent in localitatea Rishon Le-Zion din Israel, a dezvoltat in Romania o afacere piramidala, a carei baza o reprezinta o cutie postala cipriota, respectiv off-shore-ul Monilen Enterprises Ltd, infiintat in august 1997, cu care controleaza mai multe firme din Romania: Hotelurile Opera si Central din Bucuresti, firma Sitraco, firma Nil Conimpex SRL, EuroConstruct & Development SRL si Rom Integrated Computers Technologies SRL. Detine totodata Hotelul Sinaia din Sinaia, pe care l-a incredintat spre administrare lui Marian Schwartz, ofiter in rezerva din Serviciile Speciale israeliene, nascut la 3 iulie 1954 in Bucuresti. Tatal acestui Rasin a fondat impreuna cu Bernard Shraer (asociati initiali) renumita banca Leumi Le din Tel Aviv. La banca Leumi Le, sucursala din Londra, in contul firmei lui Rasin, MONILEN ENTREPRISES LTD, a fost varsata suma de 2,92 milioane de dolari americani, comision pentru privatizarea Hotelului Bucuresti. Ca presedinte la Sitraco Center si la Sitraco Gemenii (este vorba de mai multe blocuri moderne, pe care a pus mana in centrul Capitalei, mai ales in zona Unirea, si pe care le-a transformat in “Business Center”), Eliahu Rasin a avut drept clienti firme si institutii precum Ardaf, Iberna, Pepsi Cola International, Gelsor, Elite Romania, Sharrom-Sharp, El Al, Delta, Ambasada Israelului, Ambasada Norvegiei, Metropol S.A., Kodak, U.S.A.I.D. (agentie a S.U.A. subordonata C.I.A.). Bernard Shraer, evreu de origine maghiara, fondator al bancii israeliene Leumi Le – Tel Aviv, dupa 1989 a inceput sa isi dezvolte afacerile preponderent in Ungaria, indeosebi prin compania Danubius Hotels ind Spa Co., cu sediul in Budapesta, lant hotelier intrat repede in topul revistei de specialitate “Hotels”. In 1995 detinea 9 hoteluri, in 1996 – 23 (din care 3 pe Insula Margareta), iar in prezent poseda peste 50 de hoteluri. Pentru a-si extinde afacerile in Romania, interesat indeosebi de statiunile din Transilvania, a apelat si la consultanta lui Rudos Ernö (fost ambasador ungar la Bucuresti, cadru de informatii dovedit). In cazul privatizarii ilegale a Statiunii Sovata, a reiesit ca in spatele SRL-ului din Ramnicu Valcea, cu care a licitat, se afla firma sa din Ungaria. In aceeasi situatie se afla si alte statiuni din Transilvania. Cand in 1999-2000 a dorit sa preia Hotelul Bucuresti, a invitat la Budapesta si a cazat o delegatie sindicala din turismul romanesc, ca si pe unii directori. Din documentele existente la F.P.S. rezulta ca Radu Sarbu in persoana i-a cerut castigatorului legal al licitatiei sa cedeze contractul catre Danubius Hotels, unde era implicat si Dan Fischer.. Acest Shraer, ca si Rudos Ernö, nu este strain de incercarea de preluare a Bancii Comerciale Romane de catre Banca Ungariei. Privatizarea B.C.R. fusese insa impusa Romaniei de catre Banca Mondiala pentru anul 2003. Rudos Ernö, cetatean cu dubla cetatenie, maghiara si britanica, fost ambasador al Ungariei, face afaceri preponderent in Romania. Surse din sistemele de informatii apreciaza ca originea sa reala este evreiasca. Inainte de a fi acreditat ambasador la Bucuresti, se apreciaza ca a lucrat pentru spionajul maghiar cat timp a fost student in Romania. Detine o resedinta la Londra, iar numele a iesit la suprafata in public de abia in anul 2002, cand fiul sau a fost arestat la Constanta pentru detinere si consum de droguri, impreuna cu cativa tineri romani. Una dintre aceste mari afaceri a fost cea cu Bell Helicopters – S.U.A., in tandem cu Elbit System -Israel, care, daca s-ar fi materializat, ar fi adus evreilor miliarde de dolari de la bugetul Romaniei. Afacerea nu s-a putut realiza din cauza opozitiei ministrului de Finante liberal de la acea data, Daniel Daianu. Mandler intervine si PNL ii retrage sprijinul politic ministrului Daianu, fortand inlocuirea sa cu alt candidat liberal, in data de 23.09.1998. In aceeasi zi, la stirile de la postul Antena 1, senatorul PNTCD Serban Sandulescu a declarat ca stia “de marti despre aceasta destituire, deoarece contractul cu Bell trebuie semnat si Decebal Traian Remes, noul ministru de finante, va semna acest contract”.

Fredy Robinson este evreu originar din Bacau, unde s-a nascut, in 1946. A emigrat in Israel,

transformandu-se in om de afaceri si beneficiind de comenzi din partea statului (prin bunavointa lui Ariel Sharon), fapt ce l-a ajutat sa se imbogateasca. Datorita inclusiv succesului sau in afacerile din Romania, in Israel a fost declarat Omul anului 2001″. Ofiter israelian in retragere,din cadrul fortelor speciale, este proprietar al trustului financiar Milomor Rezida, care sta in spatele afacerilor sale. A fost desemnat reprezentant al Statului Roman (al F.P.S.) in Israel pentru privatizarea intreprinderilor romanesti in favoarea capitalistilor evrei. Proprietar al Eurom Bank (fosta Banca Dacia Felix) si al mai multor cazinouri, printre care Cazinoul Vernescu si Cazinoul din Constanta (are deschis un cazinou si la Chisinau), a detinut si postul de televiziune Tele 7 ABC. In lucrarea “Francmasoneria si clasa politica” se afirma ca cedarea sediului Uniunii Scriitorilor din Romania, Casa Vernescu, catre afaceristi straini a intervenit dupa vizita in S.U.A. a lui Laurentiu Ulici (presedinte al Uniunii la vremea respectiva), la 19 octombrie 1993, cu prilejul sesiunii Supremului Consiliu, grad 33, de la Templul de Rit Scotian al Districtului Columbia, “cand avea sa se reconsacre Supremul Consiliu Masonic din Romania. Oricum, dupa aceasta data, in Bucuresti cazinourile au aparut ca ciupercile dupa ploaie…”. Cele 8 cazionuri importante din Bucuresti au proprietari israelieni si sunt suspectate de spalare de bani. Asa cum se cunoaste, politia israeliana a fost sesizata si a demarat ancheta penala privind obtinerea de fonduri electorale frauduloase de catre Ariel Sharon, in cuantum de 1,5 milioane de dolari, concomitent cu operatiuni de spalare de bani. Principalii anchetati au fost cei doi fii ai acestuia, Omri si Ghilad Sharon. Mama acestora (Lili) era evreica originara din Romania, de la Brasov. Ghilad Sharon este, totodata, un cunoscut om de afaceri. Exista mai multe informatii, unele publicate si in presa, din care rezulta ca activitatile desfasurate in Romania ii aduc venituri considerabile, existand indicii serioase ca unele dintre fondurile ilicite folosite la scrutinul din 1999, precum si in campania de la inceputul anului 2002 a partidului Likud, provin din Romania. Afacerile din tara noastra ale fiului premierului Sharon s-au invartit in anturajul lui Fredy Robinson, fiind asociat cu unii dintre coactionarii fostei Banci Dacia Felix (EuromBank), precum Avital Benesch (presedinte al bancii), Fredy Robinson (proprietar principal al bancii) si Liviu Mandler (fost presedinte al bancii, asociat). Sorin Beraru, pe numele sau adevarat Shmuel Bergovici, s-a consacrat public in Romania prin mega-ecscrocheria CICO S.A.. Israelianul Sorin Beraru este unul dintre cei mai mari infractori evrei care au “operat” in tara noastra. Inculpat in mai multe dosare penale, in anul 2002 Beraru a incercat mituirea procurorilor romani cu suma de 600.000 de dolari. Acestia au organizat un flagrant, in urma caruia a fost arestat emisarul sau israelian. La interogatoriu, acesta a declarat ca o parte din bani trebuiau sa ajunga la Adrian Nastase, primul-ministru de la acea data. Dat in urmarire generala internationala, Beraru rezideaza in Israel, stat care nu face nici un efort pentru a-i identifica “ascunzatoarea” si a-l extrada in Romania. Mai mult, la vizita oficiala din 2001 in Israel a primului-ministru Adrian Nastase, la intalnirea oficiala cu oamenii de afaceri israelieni organizata de gazde, a fost prezent si inculpatul Beraru, pentru a-l certa pe premierul roman ca procurorii din Romania ii tulbura “ghesefturile”. Moshe Pesach, de asemenea cetatean israelian, este partenerul de afaceri in Romania al lui Sorin Beraru. Shimon Nahor este evreu originar din Galati, in momentul emigrarii in Israel purtand numele de Herscovici. Este cunoscut de catre Serviciile Speciale romane ca traficant israelian de arme, ce a actionat pe teritoriul Romaniei cu incepere din 1992 pana in 2001. La un moment dat, a fost viceamiral al armatei israeliene. Afacerile sale ilegale l-au adus in atentia Procuraturii romanesti, fiind arestat si inculpat in cadrul unui proces penal. Mituind judecatorii, avocata evreica a lui Nahor, Lidia Peter, a obtinut eliberarea acestuia (“judecarea in stare de libertate”). Shimon Nahor, odata eliberat, a incalcat interdictia de a parasi Romania, fugind peste granita, ascuns intr-un covor facut sul. Avocata Lidia Peter a fost arestata in Bulgaria si extradata in Romania. Sammy Ofer, cetatean israelian si britanic, evreu de origine romana, este reprezentant al familiei magnatilor israelieni Ofer, cunoscuti drept fratii Ofer (David, Sami si Iuli). Tatal fratilor Ofer a fost evreu originar din Romania, emigrand din orasul Constanta, unde avea numele de Josef Herscovici (acelasi nume de familie cu Shimon Nahor, Herscovici din Galati). Averea fratilor Ofer se ridica la 1,5 miliarde de dolari, plasata in afaceri. Dintre cei trei frati, David a fost seful unui Serviciu Secret israelian, Iuli a avut inclinatie spre functiile publice, detinand mult timp, desi israelian, si functia de consul al Romaniei la Tel Aviv, iar Sammy, un personaj retras, de culise, s-a concentrat asupra afacerilor. El locuieste cu precadere la Londra, fie la resedinta sa, fie pe un yaht de lux. Fratii Ofer detin impreuna o banca israeliana de rangul doi, Bank Mizrahi. Afacerile din Romania au fost demarate in ultimii ani de catre octogenarul Sammy Ofer, iar in prezent sunt conduse de fiul sau, Eyal Ofer. Familia Ofer este co-proprietara, alaturi de familiile (evreiesti) Pritzker din S.U.A. si Wilhelmsen din Norvegia, a uneia dintre cele mai bine cotate agentii de turism din lume, Royal Caribbean Cruises Ltd. (active de 2,2 miliarde de dolari, venituri inuale de 1,2 miliarde de dolari), ce ofera croaziere in toata lumea cu peste 50 de itinerarii si peste 140 de destinatii in Caraibe, Bermude, Bahamas, Mexic, Panama, Alaska, Hawai etc., etc.. Flota are 14 nave moderne de agrement, cu o capacitate de peste 24.000 de calatori. Cea mai importanta afacere: familia Ofer detine compania Zodiac Maritime Agendes, companie de transport naval comercial, cu vase de pana la 164.800 tdw. Aceasta companie administreaza si vasele altor firme evreiesti, precum flota Rosemont, Trans Union Corp. sau cele 10 vase ale O&P Holding Ltd.. Navele sunt operate prin contracte de la cateva zile pana la cativa ani. In prezent, familia Ofer detine numeroase proprietati in Romania, care nu pot fi insa identificate cu usurinta, deoarece foloseste in preluarea intreprinderilor romanesti firme off-shore cu actionariat secret, create in paradisuri financiare, precum Cipru. Se banuieste prezenta sa masiva, desi invizibila, in proprietatile din orasul Constanta (mai ales in Port), unde presa nu poate scrie decat ceea ce vrea el. La conducerea Magazinului Tomis din Constanta (proprietatea sa) a numit-o pe Daiana Voicu, fiica unui magistrat Marin Voicu. Eyal Ofer, impreuna cu Jay Pritzker, l-a mandatat in 1997 pe evreul Phillip Bloom sa le procure Hotelul Bucuresti. Afacerea a esuat intr-un scandal privind manipularea privatizarii. De multe ori, datorita pozitiei sale, Eyal Ofer este mandatat de oficialitati sa reprezinte Romania in fata forurilor internationale, astfel incat el cunoaste politica de culise a guvernului roman mai bine decat Serviciile Secrete romanesti. Dan Fischer, de cetatenie romana si israeliana, s-a numit si Francu, nume sub care a fost cunoscut ca sportiv al clubului Ministerului de Interne, Dinamo (echipa de polo). S-a facut remarcat prin implicarea sa in recuperarea creantelor Romaniei de la diverse state. Rolul lui Fischer se rezuma la a intermedia vanzarea acestor creante, pentru numai 40% din valoarea reala, catre una din Bancile Rotschild si la a-si incasa comisionul. Totodata, Fischer a intermediat obtinerea de credite, pentru Romania, de la alta banca evreiasca americana, Credit Swiss First Boston, fiind apropiat in afaceri de fostul secretar de Stat de la Ministerul Finantelor, Ionut Costea, cumnatul lui Mircea Geoana. Legat de relatiile sale cu serviciul de spionaj romanesc, sunt semnificative acuzele aduse, in octombrie 2000, de fostul sef al Serviciului Roman de Informatii, Radu Timofte. Concret, fostul sef al Serviciului de Informatii Externe, Catalin Harnagea, ar fi cerut de la ofiterii din subordine dosarele a 19 personalitati politice, pentru a le discredita sau santaja. In acest context, atunci cand “un om de afaceri nu cotizeaza la Fischer sau la AVAB, i se face imediat dosar penal”, sustinea Radu Timofte, aratand si ca Harnagea se folosea de ofiterii acestui Serviciu in interes personal, pentru a raspunde anumitor comenzi politice, lucru valabil si astazi la Traian Basescu. Conform relatarilor lui Timofte, folosindu-se acest procedeu, Romania a recuperat 40 de milioane de dolari din Kuweit, insa banii nu au ajuns nici la bugetul de stat, nici la S.I.E., ci au luat cai numai de Harnagea stiute. Surse

http://raportatacarearomanieideonu.wordpress.com/2014/01/26/basescu-tradator-de-neam-si-tara-cedeaza-romania-pentru-a-primi-bunavointa-israelului-2/ sihttp://2blackjack1.wordpress.com/romania/doi-ani-de-cand-israel-a-cumparat-romania/

/http://searchnewsglobal.wordpress.com/

 
 

Preot Mircea Bejenar, profesor, cercetator CNSAS:

Preambul spre un nou Gulag şi spre noi camere de tortură?

Despre proiectul de lege anti-legionar al Domnului Crin Antonescu

p_verca Persecuţia creştinilor şi a Bisericii lui Hristos, în Romania contemporană, a fost declanşată de către statul secular (de inspiraţie funciar occidentală), cu o intensitate şi cu o furie nemaîntâlnite de la Diocleţian şi revoluţiile anticreştine franceză şi bolşevică. De fapt, statul secular modern, de pe tot cuprinsul lumii occidentale şi euroasiatice, a urmărit cu consecvenţă, «cu ură şi partinire», de pe poziţii ideologice totalitare (liberalism, fascism, nazism, comunism), diluarea şi eliminarea valorilor Tradiţiei creştine din viaţa socială cotidiană, politică, economică, culturală şi spirituală, având la îndemână întreg aparatul politic şi cel poliţienesc, de forţă şi represiune. 10 decembrie 1933. România democratică, liberală, prin guvernul naţional liberal, condus de I.Gh.Duca, emite primul decret persecutor antiromânesc, anticreştin, antidemocratic şi antilegionar. Tandemul Carol al II-lea – I.Gh.Duca scotea în afara legii Garda de Fier, expresia politică a Mişcarii Legionare, care fusese întemeiată, în 1930, de Corneliu Codreanu, ca “un gard împotriva expansiunii comunismului”. In urma acestui act antidemocratic şi anticreştin se declanşează cea dintai persecuţie a statului în România contemporană, încât “recolta durerii” strânsă de către autorităţi a totalizat arestări, bătăi crunte, anchete bestiale şi asasinate asupra studenţimii creştine (despre care Mircea Eliade mărturisea că a fost «prima generaţie din istoria modernă care a luat în serios creştinismul»), adică 18.000 de arestări, 18.000 de de case răvăşite şi însângerate de bocancii poliţiştilor, 300 de bolnavi în închisori, 16 morţi, 3 înmormântaţi de vii sub pământ. DEŞI REGELE CAROL AL II-lea, I. GH. DUCA ŞI AUTORITĂŢILE POLIŢIENEŞTI ERAU CREŞTINI BOTEZAŢI DIN COPILĂRIE! Prinţul Mihail Sturza, diplomat de carieră, fost ministru de externe al României în timpul scurtei semi-guvarnări legionare, depune următoarea mărturie despre persecuţia liberală declanşată odată cu 10 decembrie 1933: «Mişcarea reprezenta în România cea mai puternică, cea mai ireductibilă, dacă nu singura opoziţie împotriva politicei celor cari se hotărâseră să introducă în jocul rivalităţilor europene banda de criminali din Kremlin, ca tovarăşi de luptă. Au fost punctele culminante ale acestei politici cari au determinat şi punctele culminante ale persecuţiilor împotriva Legiunii. Această observaţie nu a lipsit a se adeveri şi cu prilejul luării portofoliului Afacerilor Externe de către Titulescu, în 1933. Prezenţa sa la acest departament coincidea cu începerea febrilei activităţi a lui Barthou şi cu scrisoarea lui Roosewelt către Kalinin, din 10 octombrie 1933, prin care îi propunea reluarea relaţiunilor diplomatice între cele două ţări. Această numire a determinat cursul politicii noastre externe, care a condus la predarea fără luptă a Basarabiei; un fapt prevăzut, pregătit şi admis – după cum se va vedea – chiar din primul moment de către noul nostru ministru de externe. Furtuna se dezlănţuise asupra Legiunii chiar sub scurtele guverne Maniu, Mironescu, Vaida, sub direcţia lui Armand Călinescu, viitor asasin al Căpitanului. Dar nici una din perioadele de persecuţie suferite de Mişcare până atunci nu întrecuse în sălbăticie pe aceea din toamna anului 1933, în primele săptămâni ale Guvernului Duca. Mult mai sălbatică decât cea dezlănţuită sub un alt guvern liberal, în 1924 contra mişcării naţionaliste… Intr-o vizită la Paris, unde fusese pentru a primi investitura acelor cercuri, fără aprobarea cărora , de la ocuparea tronului de catre Carol al II-lea, nu se putea obţine mult în viaţa noastră politică, Ion Duca, viitorul prim ministru, făgăduise că una din primele măsuri, în cazul că i se va permite de a lua puterea, va fi punerea Gărzii de Fier în afara legii. Duca însă întârzia cu executarea făgăduinţei sale. Şovăielile şi neliniştea lui mi-au fost povestite de Dl. Miroslav Arczievski, ministrul Poloniei la Bucureşti şi de Baronul Guillaume, ministrul Belgiei. Amândoi avuseseră o lungă conversaţie cu Primul Ministru în zilele precedente omorârii lui: «Nu-mi place ceea ce am fost silit să fac – le-a spus Duca. Nu-mi place ceea ce am fost silit să fac împotriva acestor tineri, impotriva tineretului ţării. Am grele presimţiri… Este Titulescu! M-a ameninţat cu demisia lui, dacă nu lichidăm Garda şi cu prăbuşirea întregii construcţii a politicei noastre externe. Nu putem să ramânem fără aliaţi» (Mihail Sturza, România şi sfârşitul Europei, Editura Dacia, 1966, p. 44-46)26 februarie 1937. Consiliul de Miniştri al României democratice desfiinţează antidemocratic, antiuman şi anticreştin cantinele studenţeşti din toate centrele universitare.

2 Martie 1937. Guvernul naţional liberal, prezidat de Gh .Tătărascu, hotărăşte închiderea tuturor universităţilor din România.
Însă vârful persecuţiilor este atins în timpul dictaturii carliste, când, începând cu 17 aprilie 1938, este arestat abuziv, şi apoi judecat şi condamnat pe nedrept, Corneliu Codreanu, şeful Mişcării Legionare, concomitent cu sutele şi miile de arestări, calomnii, insulte, fabricarea de documente, judecări şi condamnări false, asasinate, inclusiv printre elevii de liceu. Sunt arestate şi închise şi mari personalităţi intelectuale ale ţării şi ale Legiunii, în frunte cu Nae Ionescu şi Mircea Eliade. De asemenea, la 23 mai 1938, are loc la Consiliul de Război procesul lui Corneliu Codreanu, sub presiunea crescândă a tandemului asasin Carol al II-lea – Armand Călinescu, unde Codreanu este împiedicat să se apere, fiind condamnat la 10 ani munca silnică, pentru ca mai târziu să-i fie înscenată asasinarea, de către Armand Calinescu, în noaptea Sfântului Andrei, de către bandele guvernamentale. Dar decretele persecutoare ale dictaturii se înmulţesc, căci la 1 februarie 1939 intră în vigoare legea lui A. Calinescu, privitoare la pierderea naţionalităţii române, lege vădit antilegionară, îndreptată împotriva celor refugiaţi în străinatate în urma prigoanei guvernamentale. Prigoana ia proporţii de coşmar, odată cu asasinatele în rândul căpeteniilor legionare: prof. Vasile Cristescu este împuşcat în frunte de către evreul Otto Reiner, Victor Dragomirescu, Nicoleta Nicolescu şi grupul Nadoleanu sunt arşi de vii în crematoriu, în prezenţa lui Armand Călinescu.
In lungul război al Statului român democratic cu studenţimea şi intelectualitatea creştină, fii şi fiice ale Bisericii strămoşeşti, PRIGOANA, PERSECUŢIA au fost educaţia, darul şi răsplata pe care guvernanţii României, botezaţi în credinţa ortodoxă, le-au administrat neîntrerupt pe parcursul perioadei interbelice, pentru a sătura setea de sânge tânăr a nelegiuitului şi sceleratului rege Carol al II-lea, cu atât mai mult, cu cât această sete nu s-a putut potoli până nu l-a «răzbunat» pe prietenul – asasin A.Călinescu, oferindu-i acestuia drept praznic pentru iertarea sutelor de asasinate, din rândurile tineretului creştin, un potir plin cu sângele jetfit a 252 de tineri legionari, vărsat cu crudă «evlavie» pe întregul cuprins al Ţării Româneşti. Revoluţia legionară din 3-6 septembrie 1940, condusă nevăzut de către Sfântul Arhanghel Mihail, dar şi de jertfa şi rugăciunile sfinţilor martiri, însă organizată biruitor de către Horia Sima (şeful Mişcării Legionare), a dus la alungarea regelui asasin şi trădător de ţară, precum şi la proclamarea Statului naţional legionar, deopotrivă cu instalarea guvernării Antonescu – Sima, pentru o perioadă se aproape 5 luni. Lovitura de stat a generalului Antonescu, din 23 ianuarie 1941, pregătita cu ajutorul lui Hitler, a aruncat Mişcarea într-o nouă prigoană (in lagărele germane şi în inchisorile antonesciene), care a durat până la venirea fatidicului 23 august 1944, când legionarii încarceraţi în inchisori au fost predaţi pe mai departe noilor autorităţi ocupante sovietice, pe de o parte, iar pe de altă parte, cei aflaţi in libertate, s-au organizat într-o lungă luptă de rezistenţă anticomunistă. Instalarea deplină a ocupaţiei comunisto- sovietice în România, începând cu 30 decembrie 1947, a condus la arestările în masă ale populaţiei româneşti anticomuniste, arestări al căror apogeu a fost în noaptea de 14/ 15 mai 1948. Majoritatea celor arestaţi şi aruncaţi în cea mai lungă persecuţie a României moderne, era formată de tineretul Mişcării Legionare, care au înţeles să-şi asume această imensă jertfă pentru Hristos, Biserică şi mântuirea Neamului.
Dar după 1989, într-o Românie liberă şi democratică, pentru care s-a jertfit şi tineretul legionar vreme de decenii, s-a poruncit de către toate guvernele ţării, neîntrerupt, să se aştearna o mare conspiraţie a tăcerii, a diversiunii, a minciunii, a calomniei, a diabolizării, profanării. Numai supravietuitorii marii persecuţii comuniste, oameni de o rară şi uriaşă nobleţe, încărcaţi şi împodobiţi cu mari daruri duhovniceşti de sfinţenie, aflaţi la apusul vieţii pământeşti, au propovăduit necontenit, cu putere dumnezeiască, ADEVĂRUL DESPRE MARTIRII ROMÂNI ŞI MIŞCAREA LEGIONARĂ, iar o parte a tineretului acestei ţări, dimpreună cu creştinii trăitori ai tuturor Bisericilor naţionale, au avut urechi de auzit şi inimă de împlinit acest adevăr. Chiar şi cei care ar fi putut să spună adevărul şi să facă lumină pentru fraţii lor de suferinţă din gulagurile comuniste, membri marcanţi ai partidelor istorice (naţional liberal şi naţional ţărănesc), care chiar au fost la conducerea României în perioada postcomunistă, au preferat să tacă laş, să le fie frică pentru viaţa trecătoare a acestei lumi, să se alieze, în promovarea minciunii, cu criptocomuniştii şi urmaşii lor socialişti de astăzi, adică cu cei care i-au persecutat, cu fariseii, cu ateii democraşi şi anticreştinii guvernanţi ai acestei ţări creştine.
De aceea, nu întâmplător, naţional-liberalul George Crin Laurenţiu Antonescu, profesor de istorie, şef de partid şi preşedinte al Senatului României, creştin botezat (care nu ştie ori nu vrea să ştie adevărul despre cea mai sfântă pagină de istorie românească contemporană, aceea despre «IISUS A FOST CU NOI IN CELULĂ», aceea despre strigătele şi liturghiile schingiuiţilor ajunse sfântă ofrandă la Tronul Mielului Celui Injunghiat de la întemeierea lumii, aceea despre compasiunea şi necontenita purtare de grijă a Maicii Domnului faţă de copiii ei din România întemniţată, … şi despre ziua mâniei Domnului, a Infricoşatei Judecăţi), care doreşte cu orice preţ să ajungă preşedinte al României, nu mai face nici un secret din crezul său necreştin (nu-i iubeşte pe martiri şi mormintele lor sfinte), înscriindu-se, firesc, pe linia tradiţiei liberale persecutoare faţă de tineretul creştin (simpatizant al martirilor şi al demnităţii creştine şi naţionale) şi faţă de puţinii supravieţuitori legionari, octogenari şi nonagenari, dăruiţi de Dumnezeu cu zile îndelungate şi luminoase «pentru credinţă şi mântuire». D-l profesor de istorie George Crin. L. Antonescu, ca şi politicianul Crin G. L. Antonescu, nu doreşte să rămână în istoria României alături de marii profesori şi martiri Gheorghe Brătianu, Vasile Christescu, P.
P Panaitescu, Gheorghe Manu, ori de marele Iuliu Maniu, ori de liberalii lui înaintaşi, care au murit în carcerile comuniste “datorită” umanismului socialist şi «prieteniei» de care au dat dovadă coreligionarii noului său patron spiritual Ion Iliescu, şi nici alături de memoria sfinţitoare în veac şi peste veac, a lui Ion Gavrilă Ogoranu, Elisabeta Rizea şi a tuturor celor dimpreună cu aceştia. Dar cel mai nefericit lucru care i se poate întâmpla Domniei Sale, este acela ca să nu se afle în sânul avraamic al sfinţilor părinţi şi martiri, «prieteni ai Mei – spune Hristos Domnul», ai acestui neam creştin atât de prigonit, adică să nu se afle în raiul rugăciunilor sfinţilor Valeriu Gafencu, Constantin Oprişan, Virgil Maxim, Marin Naidim, Ioan Ianulide, Traian Trifan, Gheorghe Jimboiu, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, preot Gheorghe Calciu Dumitreasa, preot Ilie Lăcătuşu, preot Constantin Voicescu, preot Liviu Brânzaş, arhim. Arsenie Papacioc, arhim. Justin Pârvu, arhim. Sofian Boghiu, arhim. Cleopa Ilie, ierom. Adrian Făgeţeanu şi a multor altora, atât de iubiţi de tineri şi de popor, dar şi atât de grabnic vindecători de frică, laşitate, miciună şi de toate rănile sufleteşti şi trupeşti. VINDECĂTORI, DOAR DACĂ II IUBIM.
Nu în ultimul rând ar trebui să ia aminte D-l Crin Antonescu, creştin botezat, că în învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe despre conducerea popoarelor se află scris urmatoarele: «Din momentul Inălţării şi aşezării la dreapta Măririi (a lui Iisus), un nou regim s-a instaurat la conducerea lumii, ca să zicem aşa. Este investită cu toată autoritatea şi puterea o nouă metodă de tratare a oamenilor: stă la dreapta, aşadar la loc chiar mai de cinste – doar pentru că este voia Atotputerniciei divine – duioşia iubitoare, care pătrunde înăuntrul sufletelor, pentru ca să le câştige prin dragoste (Datu-mi-sa toată puterea în cer şi pe pământ, Mt. 28,18). De aceea poate Iisus să trimită acum pe apostoli să înveţe şi să boteze toate popoarele lumii. Are autoritatea să o facă şi le va da şi puterea. Ameţitor este acest fapt!» Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă că «sfinţii vor judeca lumea», şi că «sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi focul nu se va atinge de ele», dar şi că «cine vrea să fie cel dintâi, să fie slujtorul tuturor» (Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Editura Omniscop, Craiova, 1993, p. 372-373). Aşadar, regimul instituit de Hristos, avându-i alături pe prietenii lui în stare de jertfă, pentru conducerea popoarelor lui, dimpreună cu noua metodă de tratare a oamenilor este DRAGOSTEA JERTFELNICĂ, MARTIRICĂ, adică să-ţi dai viaţa pentru aproapele tău («mai mare dragoste, decât să-ţi dai viaţa pentru aproapele tău, nu este»). Invăţătura lui Corneliu Codreanu s-a identificat cu această învăţătură evanghelică, iar românii care l-au urmat au pus-o în practică până la sacrificiul suprem, cu zecile de mii, în răspărul tuturor decretelor persecutoare. Proiectul de lege persecutor al D-lui Crin G. L. Antonescu, dacă va fi votat, se va înscrie în seria actelor antidemocratice şi anticreştine, va declanşa un război cu istoria şi cu memoria sfinţilor martiri, dar se va bucura de marea onoare de a fi în buna tradiţie marxist-leninistă, stalinistă, hitleristă, ceauşistă şi iliesciană, instituind cadrul pentru declanşarea unei noi prigoane. Va fi un un PREAMBUL SPRE UN NOU GULAG, de astă dată liberal-socialist globalist, un preambul şi spre noi şi mai sofisticate camere de tortură! Slavă Dumnezeului părinţilor şi martirilor noştri pentru toate!
Pentru întărirea celor de mai sus, despre existenţa martirilor în timpul persecuţiilor politice din partea statului român, redăm mai departe mărturia P. C. arhim. Justin Pârvu, mărturia Bisericii Ortodoxe Române şi mărturia Sfântului Munte Athos.
Mărturia părintelui Justin Pârvu: «Noi vorbim despre trecutul comunismului, dar el nu este deloc neprezent! Acum putem spune că Europa este o a doua Moscovă sau o Europă rusificată, pentru că toate concepţiile de gândire ale generaţiilor din 1917 şi până în prezent sunt mereu în această stare de duh, a unui socialism cu rădăcina într-un comunism sovietic!… Apoi toţi tinerii care s-au jertfit în perioada carlistă, la Miercurea Ciuc, la Râmnicu Sărat, Jilava,… au ştiut să se pregătească şi să-şi întărească spiritul de sacrificiu, cu o conduită morală impecabilă, înflacăraţi de detaliul cel mai nobil al unei naţiuni – ridicarea Neamului pe linia Bisericii, adică îmbisericirea lui. M-am bucurat mult de mulţimea credincioşilor, care au venit înspre Aiud să-i slăveasca pe martiri. Glasul martirilor a chemat pe fiecare să se identifice cu spiritualitatea tineretului acelei generaţii.
Mişcarea aceasta a tineretului de atunci, în mare parte legionar, a şocat întreaga lume, prin curajul şi jerfelnicia lor, dar mai ales prin puterea unităţii lor. Unitatea lor era aşa de rodnică, încât în scurt timp ar fi câştigat tot poporul şi comunismul a recunoscut în această mişcare un inamic ce-i punea în pericol puterea. Vă daţi seama ce forţă a avut acest tineret, într-un moment în care, în 1944, comuniştii erau stăpâni la noi în ţară, iar Occidentul era potrivnic oricărei mişcări de dreapta şi ţara era cuprinsă de cele mai puternice ghiare, ei bine, toţi au rămas uimiţi, până si organele Securităţii, de puterea organizaţiilor noastre de tineret. In 1948 a fost cel mai mare val de arestări.
Comunismul, asupra poporului român, a fost ca o fiară sălbatică ce se introduce într-o turmă de oi şi sfâşie în toate părţile, distruge şi consumă şi pierde! Cea mai neagră perioadă!» (Cuvintele înţeleptului, Editura Babel, Bacău, 2011, p. 53-58) revista Atitudini, nr.
3, 2008, p. 24-27)«Vina este a diavolului împotriva lui Iisus! Şi cât se poate răzbuna, se răzbună prin slugile Domnului, ca şi la ora asta, nimic nu-i supără pe toţi duşmanii noştri şi ai neamului nostru, mai mult decât Mişcarea Legionară! Noi trăim prin această Mişcare. Dar orice s-ar întâmpla, niciodată nu vom avea altă soartă decât a celor care trebuie sa fie maltrataţi şi persecutaţi! Că toate conflictele acestea economice, financiare, nu sunt altceva decât consecinţa stăruinţei poporului nostru în credinţa faţă de Mişcarea Legionară! Cam ăsta-i contextul pe care-l trăim noi, nu ne putem aştepta la nimic, decât la prigoană…” (Cuvintele înţeleptului). “Sfântul sau martirul este eroul neamurilor. Nu ne interesează pe noi coloratura lui politică. El nu este omul mărginit – în România, ori în Spania, ori în Franţa – el este omul care depăşeşte graniţele valorilor… Poate toată sărăcia şi mizeria în care trăim noi astăzi, lucru pentru care ne urăsc celelalte popoare, este tocmai pentru că trecem cu indiferenţă pe lângă trupurile martirilor români. Până şi catolicii îşi canonizează mai repede sfinţii. Asta nu împrumută ecumeniştii noştri. Când vrem să canonizăm un sfânt, pe noi trebuie să ne intereseze dacă harul lui Dumnezeu a lucrat sau nu în acel sfânt. Nu! Pe noi ne interesează mai întâi de ce culoare politică a fost, dacă ne convine nouă sau nu. De exemplu, despre părintele Ilie Lăcătuşu ce putem spune? Este sfânt sau nu? Dar dacă este legionar, atunci nu mai e sfânt! Păi, unde mai e adevărul? Aceşti tineri au murit pentru un adevăr creştin şi naţional, a fost cu adevărat o mişcare de regenerare a creştinismului ortodox. Dar este aceeaşi mafie din trecut – este în prezent şi în viitor. Să se prezinte acum partidele politice şi să spună câţi sacrificaţi au din rândurile tineretului lor. Duc lipsă de jertfă în plan politic. Nu riscă nimic, toţi se protejează. De asta poporul nu-i iubeşte!
Mitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieţii politice, a fost foarte implicat în viaţa societăţii româneşti. Biserica a fost prezentă întotdeauna în viaţa politică; n-a fost niciodată o conferinţă a unui guvern în care să nu fie şi reprezentantul Bisericii. Ultimul cuvânt, să ştiţi, era dintotdeauna din partea Bisericii – «promulgăm legea cu condamnarea la moarte sau nu promulgăm?»… Erau foarte atenţi să vadă ce spune Biserica. Dar când a fost vorba să execuţi pe Codreanu şi pe toată elita asta a creştinilor ortodocşi, toată lumea a fost de acord – trebuie executat că tulbură naţia…» «Pentru că a vorbi despre Codreanu, aproape am putea spune că este peste logica umană! Aşa cum vorbim despre arhangheli şi ingeri, şi rămân o sumedenie de lucruri neclare şi goluri chiar şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, aşa şi aici, rămân goluri care nu vor putea fi completate niciodată! Pentru că emoţiile şi cutremurul şi eforturile pe care le-au depus ei, momentul când au fost ucişi, nu le putem compara cu nimic! (revista Atitudini, nr ;8, 2008,p.24-27)
Despre mărturia Bisericii Ortodoxe Române:«Recent, la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române de la Bucureşti, a apărut cartea „Martirii pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist”. Este o carte-document, cu mărturii despre 240 martiri creştini care şi-au dat viaţa pentru Hristos în timpul persecuţiei comuniste. Dintre ei, 207 martiri ortodocşi (96 cu biografii întocmite), 30 martiri romano-catolici şi 4 protestanţi evanghelici. În paginile ce urmează, vă recomandăm să citiţi binecuvântarea Prea Fericitului Teoctist, Patriarhul României, pentru acest volum. ”După redobândirea libertăţii de către poporul român, în decembrie 1989, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dorind să înlăture consecinţele unor nedreptăţi şi suferinţe din perioada comunistă, a adoptat o seamă de hotărâri prin care au fost reabilitaţi acei ierarhi, preoţi şi credincioşi care au suferit din cauza convingerilor religioase şi a impactului pozitiv pe care îl aveau acestea asupra vieţii spirituale, culturale şi sociale a credincioşilor. Pe acelaşi temei, martirii credinţei şi eroiii neamului, „din toate timpurile şi din toate locurile”, sunt pomeniţi permanent la slujbele bisericeşti de peste an prin formule consacrate, fiindu-le, totodată, dedicată şi o zi specială, „Înălţarea Domnului”, trecută în calendarul bisericesc ca „Zi a Eroilor”. Această cinstire adusă martirilor şi mărturisitorilor credinţei creştine se reflectă şi în faptul că multe biserici ridicate după 1990 au fost închinate „Sfinţilor Români”, „Eroilor Neamului” sau „Eroilor Martiri”. Presa scrisă şi audiovizuală, precum şi editurile bisericeşti şi laice, au evocat frecvent, în ultimii 17 ani, şi au publicat, atât scrieri memoriale ale unor clerici şi mireni care au suferit prigoane şi deportări, cât şi cărţi, studii şi articole care prezintă pătimirile Bisericii şi ale slujitorilor ei în anii regimului totalitar comunist şi ateu. În acest context, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a salutat cu multă bucurie iniţiativa Fundaţiei „ST. GERHARD’S WERK E.V” din Stuttgart, Germania, de a se elabora o lucrare cu caracter ecumenic, consacrată creştinilor care şi-au dat viaţa pentru credinţa în Hristos, în perioada regimului comunist din România. În condiţiile în care ţara noastră urma să devină membră a Uniunii Europene, pentru redactarea unui asemenea volum s-a plecat de la ideea contribuţiei româneşti la completarea unor opere similare apărute deja în diferite ţări ale Europei, în scopul de a sublinia, şi din această perspectivă, valorile creştine ale civilizaţiei europene, ca temelie şi liant pentru comunitatea europeană aflată în curs de edificare.
Apreciind, aşadar, acest valoros proiect editorial, Sfântul Sinod a hotărât constituirea unui comitet de coordonare, format din ierarhi, profesori şi cercetători, reprezentanţi ai Bisericilor istorice din România, care, după mai multe întruniri de lucru, au stabilit criteriile de selectare a mărturisitorilor credinţei creştine, în perspectiva includerii lor în rândul martirilor secolului XX, precum şi metodele de lucru şi cooperare între ostenitori, în vederea elaborării lucrării.
După un remarcabil efort colectiv, desfăşurat pe o perioadă de trei ani, volumul „Martiri pentru Hristos, din România, în perioada comunistă” şi-a îmbrăcat haina roadelor, în care va fi oferit publicului larg, constituind, neîndoielnic, o mărturie însemnată despre ceea ce a însemnat puterea de jertfă creştină în România, într-un răstimp în care s-a urmărit îndepărtarea, pe orice căi şi cu orice mijloace, a Mântuitorului Iisus Hristos din sufletele şi din viaţa oamenilor. „Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni… Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis… în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea!” – ne-a lăsat îndemn testamentar Mântuitorul (Ioan 15, 20-21); 16, 33). Deci, prin jertfele fiilor creştinătăţii româneşti, Însuşi Hristos a biruit puterile necredinţei şi ale întunericului!
Ca o îndatorire de conştiinţă al începutului celui de-al treilea mileniu creştin, lucrarea de faţă constituie, pe de o parte, o etapă firească şi necesară a unui efort de cunoaştere şi de asumare a trecutului, pe de altă parte, o datorie morală faţă de cei care s-au jertfit pentru credinţă şi cărora li se aduce, în acest mod, prinos de recunoştinţă şi un pios omagiu.
Cu aceste alese gânduri şi simţăminte binecuvântăm apariţia lucrării „Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului comunist”, ca şi strădaniile celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la alcătuirea şi tipărirea ei şi dorim ca ea să-şi împlinească menirea, păstrând vie mărturia de credinţă şi jertfă a celor care, prin pilda vieţii lor în Hristos, au făcut-o posibilă şi i-au dat virtutea perenităţii. Veşnică să fie pomenirea lor!”† TEOCTIST, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Cezareei Capadociei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (Material documentar preluat de pe site-ul basilica.ro)
Scrisoarea mănăstirii Grigoriu despre primirea sfintelor moaşte de la Aiud
Părinţii atoniţi se închină cu evlavie la mărturisitorii români din temniţele comuniste.
Evlavia creştinilor din Grecia faţă de mărturisitorii din lagărul comunist a sporit mult în ultimii zece ani, în primul rând datorită traducerii cărţilor ce istorisesc pătimirile acestora.
De pildă, Sfântul Ierarh Luca al Crimeei este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi contemporani în spaţiul grecesc. I s-a închinat o biserică măreaţă în Veria, iar părticele din moaştele sale se găsesc astăzi în mai multe mănăstiri şi mitropolii ale binecredinciosului popor elen şi sunt închinate cu multă evlavie. Evlavia poporului sporeşte şi odată cu minunile săvârşite de aceşti sfinţi.
Printre mărturisitorii creştini cunoscuţi în Grecia se află şi cei care au suferit pentru Hristos în temniţele comuniste din România.
Traducerea cărţii lui Ioan Ianolide „Întoarcerea la Hristos” (Ed. Christiana, 2008) în limba greacă (Ed. Orthodoxos Kypseli, 2009) a avut, cu siguranţă, un rol esenţial în răspândirea cultului noilor mucenici români. Credincioşii ortodocşi greci doresc să cunoască mai bine viaţa acestor adevăraţi mărturisitori ai lui Hristos şi, prin cinstirea lor, să afle ajutor şi mijlocire în rugăciunile lor către Domnul.
Publicăm în cele ce urmează scrisoarea trimisă de Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos, una din cele mai mari mănăstiri ale Sfântului Munte, către Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci” din Aiud, ca mulţumire pentru că părintele Augustin, duhovnicul acestui schit, a răspuns cu multă dragoste la rugămintea lor, trimiţându-le din moaştele celor care au mărturisit şi murit la Aiud pentru ca să se proslăvească numele Domnului nostru Iisus Hristos. Trebuie spus că Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, stareţul Mănăstirii Grigoriu, fost profesor de drept canonic la Facultatea de Teologie din Atena, este unul din cei mai cunoscuţi şi iubiţi părinţi duhovniceşti şi teologi din lumea greacă.
Iată că trupurile mărturisitorilor din temniţe, aruncate de comunişti la groapa comună, sunt astăzi împărţite spre cinstire şi închinare în întreaga Biserică a lui Hristos! Să nu uităm faptul că pe moaştele mucenicilor s-au zidit dintotdeauna altarele pe care se săvârşesc Sfintele Liturghii.
Sfânta Mănăstire a Cuviosului Grigorie – Sfântul Munte Athos, Nr. 249 / 8 august 2009Către Preacuviosul Părinte Augustin, duhovnic al Schitului „Înălţarea Sfintei Cruci” din Aiud, România
Preacuvioase Părinte Augustin, vă îmbrăţişăm frăţeşte în Domnul. Prin prezenta noastră epistolă monahală, ne exprimăm faţă de sfinţia voastră şi de obştea pe care o îndrumaţi caldele noastre mulţumiri pentru răspunsul prompt pe care ni l-aţi dat în 24 martie 2009, prin trimiterea pentru mănăstirea noastră a mai multor bucăţi de Sfinte Moaşte ale creştinilor noi mucenici, care s-au jertfit pentru credinţa noastră ortodoxă la mijlocul secolului al XX-lea, în perioada stăpânirii comuniste. Sfintele moaşte, însoţite de doi preoţi români, au ajuns cu multă evlavie în sfânta noastră mănăstire. Toţi cei 75 de părinţi ai obştii le-au întâmpinat la intrarea în mănăstire, cu multă bucurie şi cu emoţie. După aceea, monahii cu praporii, cu sfânta cruce şi cu sfânta evanghelie ţinută în mâini de un preot, au alcătuit o procesiune care a intrat în mănăstire, cântând imnul „Cuvine-se cu adevărat”. Concomitent cu aceasta, un diacon a cădit într-una Sfintele Moaşte. Înăuntrul bisericii mari a sfintei mănăstiri s-a cântat slujba specifică (Te Deum) şi a urmat închinarea tuturor la sfintele moaşte. Apoi, din partea preacuviosului stareţ al mănăstirii, Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, au fost rostite cuvinte de mulţumire către Dumnezeu, care a arătat în aceste vremuri de pe urmă Sfinţi Mucenici şi Mărturisitori ai credinţei noastre ortodoxe. Mărturii autentice despre chinurile îndurate de noii-mucenici români ai secolului al XX-lea sunt descrise într-un mod elocvent în cartea fericitului întru pomenire mărturisitor Ioan Ianolide, apărută de curând şi în limba greacă nouă. Odată cu citirea acestor întâmplări cutremurătoare, suntem convinşi pe deplin că Domnul Dumnezeu e viu şi prezent, şi Biserica Lui este astăzi născătoare de sfinţi şi maică a sfinţilor mucenici. Părţi din aceste sfinte moaşte vor fi date şi Bisericilor misionare din state ale Africii Centrale (Congo, Burundi şi Rwanda), unde sfânta noastră mănăstire are centre misionare, pentru întărirea duhovnicească a fraţilor noştri care se ostenesc acolo.
Vă mulţumim, Preacuvioase, pentru această binecuvântare dumnezeiască pe care aţi oferit-o mănăstirii noastre, şi fie ca pentru rugăciunile sfinţilor noi-mucenici, să ne continuăm calea noastră monahală şi să ne învrednicim bucuriei veşnice, împreună cu toţi sfinţii cei întâi-născuţi în ceruri.
Cu iubire frăţească în Hristos, cu dragoste şi cu multe mulţumiri, Egumenul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului Grigorie din Sfântul Munte Athos (fiind bolnav, în locul egumenului a iscălit Părintele Panaret), împreună cu toţi fraţii mei în Hristos(Preluat din Revista „Familia ortodoxă”, nr. 9/2009, pp. 58-59)

Preot Mircea Bejenar, profesor, cercetator CNSAS

 

/bucovinaprofunda blog/

 

PE CINE AU OMORÂT – articol de Gheorghe Racoveanu din 1958

articol de Gheorghe Racoveanu din 1958

PE CINE AU OMORÂT

Caiafa arhiereul: “expedit, unum hominem mori pro populo”

În ziua de Paşti a anului 1938, în prezenţa a şaizeci de preoţi veniţi sã-i spunã “Hristos a înviat!”,  marele  arhiereu al Bisericii Ortodoxe româneşti din acea vreme a rostit sentinţa: “mai bine sã moarã unul pentru popor, decât sã se prãpãdeascã  poporul  din  cauza  unuia”.  Cine  era  de  data  aceasta  cel  pe  care marele preot îl socotea vrednic de moarte “pentru popor”? Era vreun duşman al aşezãrilor creştine ale poporului român? Era vreun predicator de învãţãturã potrivnicã adevãrului adus lumii de Hristos? Nu. Era un om tânãr, plin de râvna şi puterea de a face din ţara româneascã o ţarã “temãtoare de Dumnezeu”, şi din neamul românesc un neam încrezãtor în învierea fãgãduitã de Hristos neamurilor care se vor fi dovedit vrednice de ea. Numele lui – Corneliu Codreanu. Acesta era “unum hominem” pe care “arhiereul anului aceluia” îl osândea la moarte. Dar poporul? Cine era poporul pentru care viaţa acestui om constituia o primejdie de moarte? Era, oare, poporul român care, în cântecele speranţei lui, îl îmbrãcase pe tânãrul “cãpitan” în “suman de viorea”? Erau, oare, ţãranii români care, în februarie 1937, îmbrãcaţi în haine de Paşti şi în mâini purtând fãclii, alergaserã sã îngenuncheze în faţa sicrielor cu trupurile lui Ion Moţa şi Vasile Marin,  cãzuţi  luptând  pentru  Hrisots  şi  Legiune?  Era,  oare,  poporul  care  – trecând  peste  toate  ademenirile,  peste  toate  ameninţãrile,  peste toatã  teroarea jandarmilor şi peste toate abuzurile judecãtorilor nedrepţi – ridicase pe scut pe acest tânãr lipsit de averi? Sau, poate, poporul de care vorbea marele preot era tineretul universitãţilor; ori elevii şcolilor de pe cuprinsul ţãrii româneşti? Ori erau cãlugãrii mãnãstirilor? Ori preoţii bisericilor? Nu. “Poporul” care se simţea ameninţat şi în numele cãruia vorbea,  în ziua de Paşti a anului 1938,  marele preot al Bisericii Ortodoxe româneşti, era altul. “Poporul” pentru salvarea cãruia trebuia  sã  moarã  “unul”  putea  fi  aflat  în  tagma  arhiereilor  necredincioşi, arghirofili,  trândavi,  pãcãtoşi, cu dosare compromiţãtoare în “cassa de fier” a partidelor politice; putea fi aflat în lumea pãpuşarilor politici care ruinaserã ţara întregitã; putea fi aflat în lumea profitorilor de toate nuanţele; “poporul” arhiereului din  acel an de blestem putea fi identificat în venitura  galiţianã şi greco-armeneascã. Patronul acestui “popor” se întâmpla sã fie însuşi regele ţãrii –  rege  imoral,  deşuchiat,  prãdãtor  al  avutului  public,  apãrãtor  al  intereselor evreieşti în ţara de la gurile Dunãrii. Acesta era “poporul” pentru care trebuia sã moarã Corneliu Codreanu. Un an de zile înainte de rostirea sentinţei de cãtre arhiereu, cãrturarul Nicolae Iorga arãtase şi chipul în care trebuia sãvârşit omorul. În februarie 1937, într-una  din  secţiunile  Senatului,  înconjurat  fiind  de  miniştri  şi  de  senatori guvernamentali, cãrturarul recomandase metoda aflatã de el de la un vânãtor canadian, colonelul Boyle, salvatorul coloniei româneşti din Odessa revoluţiei bolşevice. Sfatul nevinovatului om de carte era aşa: sã ţinteşti între ochi pe cel care conduce. Şi totul ia sfârşit… Mişelia  cu  orgoliul  s-au  întâmpinat.  Ura  cu  demenţa  s-au  sãrutat.  Au uneltit sfat şi au hotãrât. L-au închis. L-au osândit hoţeşte. Apoi l-au omorât. Noaptea, tâlhãreşte. Relatarea oficialã vorbea de… încercarea ucenicilor de a-l fura… Vestea omorârii “omului” i-a înmãrmurit pe români. Poporul de plugar l-a plâns, în cuviinţã şi tãcere, pe Corneliu Codreanul, nãdejdea lui. În localuri de petrecere, lãutarii şi-au atârnat viorile în cuiu şi au plecat. Universitãţile, în care el readusese pe Hristos, s-au îmbrãcat în doliu. Monstruozitatea era atât de mare, încât multã lume nu i-a dat crezare – se legãnau pe aripa speranţei cã e vorba numai de o “minciunã de stat”. Dar  mai  era  o  “lume”  care  ştia  bine  cã  “omul”  era  mort.  “Poporul” arhiereului Miron Cristea era mulţumit – înţelepciunea lui Caiafa îl ferise de rãu.  Poporul  acesta  –  numai  el  –  a  sãrbãtorit,  cu  ritualul  cuvenit,  moartea dreptului. Marele preot a dat a doua zi dispoziţii sã se facã rugãciuni polihronice pentru regele asasin. Cãrturarul a tipãrit, drept adevãr, într-unul din volumele lui, relatarea ucigaşilor (povestea cu fuga de sub escortã). Pentru istorie. Cãci o mânã mânjeşte pe alta şi amândouã faţa… Au trecut 20 de ani de la executarea nebunei porunci. În aceşti 20 de ani am putu auzi şi am putut vedea ce spun despre Corneliu Codreanu şi despre opera lui ucigaşii, hoţii, neînţelegãtorii şi ucenicii lui. Ticãloşia celor care, într-un fel sau altul, au fost pãrtaşi la crimã, a fost datã în vileag prin uluitoarele mãrturisiri fãcute în 1940 de cei ce au executat porunca. Exagerãrile ucenicilor – câte vor fi fiind – îşi aflã explicaţia în marea lor evlavie faţã de dreptul omorât hoţeşte. Neînţelegãtorii de pretutindeni n-au putut vedea în opera lui Corneliu Codreanu altceva decât încercarea de a transplanta la noi revoluţia lui Adolf Hitler ori a lui  Benito  Mussolini…  La  20  de  ani  de  la  consumarea  abominabilei  crime, ajutaţi de sfatul pe care ni la-u dat bogatele întâmplãri ale acestui interval de timp,  putem judeca drept  şi  mãrturisi  fãrã  teamã  de pãcat ce s-a pierdut  prin retezarea vieţii acestui bãrbat care nu împlinise încã vârsta de 40 de ani. În încercarea de apreciere a oamenilor se comite de obicei o greşealã fundamentalã: se cautã la ei tocmai ce nu le este esenţial. Se preţuiesc arhierei pentru  abilitatea  lor  politicã;  diplomaţi,  pentru  elocinţa  lor;  comandanţi  de armate, pentru credinţa lor în Dumnezeu; regi, pentru inteligenţa lor sclipitoare; cãlugãri, pentru frumuseţea glasului; oameni politici, pentru vasta lor culturã. Se-nţelege cã în asemenea cazuri, unitatea de mãsurã nefiind proprie, judecãţile sunt false. Cãci arhiereul se distinge prin tãria credinţei în Hristos; diplomatul, prin tact şi abilitate; comandantul, prin capacitatea lui de strateg; regele, prin înţelepciune; cãlugãrul, prin adâncimea evlaviei; bãrbatul de stat, prin simţul lui pentru real. Prin ce se distingea Corneliu Codreanu, întemeietor de şcoalã spiritualã şi de mişcare politicã, totodatã? Am auzit pe mulţi vorbind cu admiraţie despre noutatea ideii ce stã la baza mişcãrii lui – rãul, mizeria, ruina, ne vin de la suflet (nu de la lipsa de programe). Este adevãrat, ideea aceasta el a adus-o în plan politic. Dar pentru cine cunoaşte  doctrina  creştinã,  nu existã aici nici o noutate.  Nu în  domeniul ideilor stau mãreţia şi podoaba acestui om neobişnuit. Ci altundeva. Dupã secole de despãrţire şi de luptã între fraţi, o generaţie de patrioţi izbutise, în 1859, sã facã unirea Moldovei cu Muntenia. La 60 de ani dupã acest însemnat pas, sfârşitul primului rãzboi mondial adusese împlinirea visului atâtor generaţii de români patrioţi – poeţi, scriitori, ziarişti, cãrturari, oameni politici, soldaţi.  Transilvania,  Basarabia,  Bucovina  fãceau cu  Regatul vechi un  singur trup. Ţara se mãrise, bogãţiile se adãugaserã, puterile spirituale sporiserã. Dar în ţarã sporitã  lucrurile  mergeau prost.  Corupţia,  jaful,  înstrãinarea  îşi dãduserã aici mâna. Pentru poporul român perspectivele deveneau tot mai sumbre. De ce nu mergeau lucrurile bine? Era lipsa de oameni cu pregãtire? Nu. Naţia românã dãduse avocaţi strãluciţi, medici celebri, cãrturari, gânditori, oameni de ştiinţã, tehnicieni,  poeţi,  scriitori,  mari  gazetari.  Existau  în  ţarã  partide  politice  cu programe  seducãtoare  şi  pãpuşari  politic  abili.  Nu de astfel  de lipsuri  suferea naţia.  Naţia  suferea  de  lipsã  de  cinste.  Ce-i  trebuia  ei  nu  erau  frumoasele programe politice (aplicate de suflet de tâlhar), ci altceva: naţia avea nevoie de un mare EDUCATOR. Şi pe acest educator ea îl dãduse. La timp suprem. Acesta se chema Corneliu Codreanu. Corneliu Codreanu nu era un predicator; nu era profesor de educaţie creştinã;     nu     era     dascãl     de     pedagogie.     Ci     era     ÎNVÃŢÃTORUL, ORGANIZATORUL, CÃLÃUZITORUL. El învãţa, organiza, conducea. Marele nostru  Eminescu  n-a  avut  numai  intuiţii  geniale,  ci  şi  darul  de  a  formula pregnant adevãruri din care ne hrãnim noi astãzi. Corneliu Codreanu n-a avut numai darul de a intui şi de a formula. Ci a avut şi puterea de a organiza; a avut capacitatea de a prelucra materialul uman existent. Îl distingea, fãrã îndoialã, marele lui simţ pentru real. Dar peste aceasta, era în el o putere care topea zgura ticãloşiei omeneşti, gonea boarea leneviei, pregãtea sufletele spre fapta eroicã, spre  totala  jertfire  de  sine.  În  aceastã  putere,  în  acest  dar  excepţional  stã valoarea  lui.  Aici,  extraordinarul  lui  prestigiu.  Corneliu  Codreanu  n-a  izbutit numai sã punã pe picioare – în pofida tuturor adversitãţilor inimaginabile – o mişcare  de  mari  proporţii.  Corneliu  Codreanu  a  transformat  oameni:  le-a îmbrãcat sufletul în hainã de nuntã. Într-o ţarã şi într-o vreme în care lipsa de onoare, jaful de sus şi desfrâul erau la ele acasã, Corneliu Codreanu a aşezat pe soclu onoarea ca virtute de sine stãtãtoare, a fãcut din corectitudine şi din cinste sufleteascã condiţia primordialã a vieţuirii împreunã, iar din austeritatea moravurilor blazonul luptãtorilor lui. Iarã cununa acestor virtuţi era credinţa în Iisus Hristos. Aceste virtuţi el nu le-a predicat. Le-a dat trup. Iatã de ce neamul românilor  vedea în  el cãlãuza,  capul,  cãpetenia,  cãpitanul  sãu.  Decapitându-l, sceleraţii de la 1938 au decapitat Naţiunea. Fãcând  aceastã  afirmaţie,  nu  mã  gândesc  la  rolul  pe  care  Corneliu Codreanu l-ar fi avut în stãvilirea puhoiului de la Rãsãrit ori în schimbarea profilului politicii europene. Ocupaţia ruseascã se va curma odatã cu înfrângerea Rusiei sovietice, înfrângere în care credem cu tãrie. Dar cu alungarea ruşilor, procesul de vindecare a Naţiei nu s-a sfârşit. Pentru vremea de dupã liberare, Naţia va avea nevoie tocmai de educatorul, de omul extraordinar pe care ea îl dãduse şi pe care nu-l mai poate da decât la intervale  de secole: de Corneliu Codreanu, cel ucis “pro populo”. Ştim cã Nae Ionescu, care a înţeles toatã adâncimea operei lui Corneliu Codreanu şi care a simţit chemarea lui, a spus – pe când Codreanu trãia încã – cã minunea înfãptuitã de acesta e atât de mare, cã de acum îl depãşeşte şi pe el. Iarã dupã omorâre, tot Nae Ionescu ne-a învãţat cã cea mai rodnicã rãzbunare a lui Corneliu Codreanu este înfãptuirea vrerii lui. Ucenicii  şi  prietenii  lui  Corneliu  Codreanu  au  datoria  de onoare  sã nu trãdeze opera lui. Dar Codreanu nu mai este. Şi Codreanu nu mai poate fi înlocuit de nimeni. Iatã de ce, prin decapitarea de la 1938, Naţia româneascã a rãmas sãracã. Dar Dumnezeul îndurãrilor va face cu ea semn spre bine. Cãci pãcatul nu l-a sãvârşit Naţiunea. Ci duşmanii ei de moarte.

/bucovinaprofunda blog/

 

Virgil Maxim: Valeriu Gafencu a fost un sfânt. Este un sfânt

valeriu-gafencuCa epilog al primului volum am socotit că fiinţa lui Valeriu Gafencu ar exprima sinteza sufletului nostru tânăr şi de aceea îl prezint aici.

Iubiţi fraţi, Cu câteva săptămâni înainte de decesul lui Gil (Alexandru Virgil) Ioanid am primit din partea lui o scrisoare în care mă ruga să-i trimit în câteva pagini un portret sufletesc al lui Valeriu Gafencu, dat fiind faptul că am trăit alături de el o perioadă destul de lungă în temniţă. Rugămintea lui cuprindea şi o „somaţie” pentru un termen apropiat; probabil îşi presimţea sfârşitul. M-am grăbit să-i satisfac dorinţa. Această prezentare a înaintat-o împreună cu altele făcute de alţi fraţi de suferinţă Comisiei Patriarhiei BORcare se ocupă cu cercetarea, analizarea şi hotărârea sanctificării celor care s-au făcut vrednici în faţa lui Dumnezeu de a-şi sfinţi numele pe pământ, printr-o adresă modestă:„Sfinţită şi onorată Comisie, Această prezentare a unei perioade din viaţa lui Valeriu Gafencu (în închisoare) ne este pusă la dispoziţie de Virgil Maxim, domiciliat la Ploieşti, str. Cameliei, bl. 50, et. 1, ap. 9, jud. Prahova. El evocă pagini impresionante şi inedite cu privire la iubitul frate Valeriu.”

VALERIU GAFENCU: O LUMINĂ. Fiul lui Vasile Gafencu, (un bun gospodar din Sângerei-Bălţi, fost deputat în Sfatul Basarabiei), născut în 1920, Valeriu, moşteneşte de la părinţii săi o înclinaţie firească de luptă pentru adevăr şi dragoste de neam. Educaţia profund creştină pe care i-o imprimă mama sa avea să sădească în acest vlăstar virtuţi strălucitoare, în care iubirea revărsată într-o capacitate de jertfă întâlnită rar, doar la marile spirite, avea să copleşească până la umilire chiar şi pe cei mai înverşunaţi adversari. În momentul răpirii Basarabiei (în urma pactului Molotov-Ribbentrop) bătrânul tată îşi ia soţia şi cele trei fete: Valentina, Eleonora şi Luiza, şi le trece Prutul, instalându-le la Iaşi. Valeriu era student la Iaşi, în anul I, la Facultatea de drept şi filosofie. Valentina era elevă în ultimul an la Liceul industrial de fete, iar Maria şi Luiza eleve la Bălţi. La puţin timp după ocuparea Basarabiei de către sovietici, bătrânul este arestat şi împreună cu un lot de români basarabeni deportat dincolo de cercul polar. După un an de zile, în condiţii groaznice de viaţă, moare cu gândul la Dumnezeu, Căruia i-a încredinţat pe cei dragi ai lui. Cineva scăpat ca din minune de acolo i-a relatat lui Valeriu aceste lucruri. În 1941 Valeriu este arestat la Iaşi împreună cu un grup de studenţi şi elevi FDC-işti, dar în anchetă face în aşa fel încât toţi ceilalţi scapă, fiind singur condamnat la 25 ani MS şi trimis la Aiud.După dezrobirea Basarabiei (Iunie 1941), mama şi surorile lui Valeriu se întorc la gospodăria din Sângerei. Dar în 1944, când sovieticii, cu ajutor american, întorc soarta războiului, iarăşi mama şi surorile lui Valeriu se refugiază la Iaşi sub purtarea de grijă a celei mai mari dintre surori, Valentina, întreaga familie trăind cu greu, spălând rufele celor avuţi din târgul Iaşilor, sub permanenta ameninţare de a fi arestate şi deportate. Între tinerii FDC-işti din Aiud este introdus agentul sovietic din Basarabia, originar chiar din Bălţi, Tarnovschi, pe care Valeriu îl cunoştea şi pe care îl deconspiră. Agentul, bine instruit, reuşeşte să câştige de partea lui majoritatea celor închişi şi să arunce asupra lui Valeriu îndoieli în ceea ce priveşte sinceritatea, acuzându-l că doreşte să fie Şeful FDC din Aiud. După trei ani de detenţie înduraţi sub regimul antonescian (în 1944), primul deţinut politic care a fost scos din Aiud de o comisie sovietică, venită special aici, a fost Tarnovschi. În refugiul pe care aveam să-l facem de la Aiud la Alba Iulia, între liniile de bătaie, pe unul din tancurile sovietice care înaintau pe şoseaua spre Turda, era Tarnovski: încins cu un stindard roşu, saluta cu pumnul strâns şi îşi urla victoria. Valeriu nu mai avea nevoie să-şi apere poziţia. Între anii 1941-1944 Valeriu Gafencu, împreună cu alte mari suflete: dr. avocat Trifan Traian, avocat Marian Traian, Anghel Papacioc, viitorul părinte Arsenie, preot Vasile Serghie, Schiau Ion, Pascu Constantin, Mircea Nicolau şi alţii au trasat o linie de conduită creştină şi românească pentru toţi deţinuţii politici, valabilă nu numai pentru perioada de dictatură antonesciană, dar şi pentru întreaga viaţă a celor închişi ca model de atitudine, indiferent de forma de asuprire şi emblema stăpânirii, ce constă în: neacceptarea vreunei forme de conciliere şi supunerea şi acceptarea oricăror suplicii, consecinţă a mărturisirii Adevărului Dumnezeiesc în viaţa personală şi comunitară a neamului. Această atitudine a făcut ca balanţa biruinţei să încline în planul nevăzut totdeauna în favoarea noastră, deşi aparent vrăjmaşul văzut se credea învingător. Dar el nu ştia însă că prin fiecare din cei ce acceptau jertfa supremă, neamul urca o nouă treaptă de lumină în Împărăţia lui Dumnezeu. Din 1944 până în 1948, când Dumnezeu a vrut să ne despartă, am fost miluit de Cel Atotputernic să stau împreună cu el doi ani în aceeaşi celulă, iar în colonia de muncă de la Galda de Jos, judeţul Alba, am fost tot timpul apropiaţi în comunitatea împrejurul căreia gravitau toţi cei scoşi la muncă. Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseţii: – Fizic, părea un arhanghel, purtând când spada de foc a cuvântului Dumnezeiesc, când crinul curăţiei plin de parfum tainic. – Moral, nu i se putea reproşa ceva, smerenia îmbinându-se cu tenacitatea hotărârilor. – Spiritual, era transfigurat tot timpul, într-o stare extatică aproape permanentă; nu puteai să-ţi dai seama dacă ceea ce spune vede în duh sau dacă Duhul vorbeşte prin el. Viaţa lui era zbor spre înălţimi, pe care cu greu îl puteai urmări. Când eram împreună cu părintele Serghie Vasile, sub a cărui îndrumare ne însuşeam rugăciunea isihastă, Valeriu iradia, la nivelul percepţiilor senzoriale, o căldură interioară de o intensitate greu de înţeles şi de exprimat, cuvântul rămânând dator în actul cuprinderii. Era asupra lui un dar Dumnezeiesc care-l situa dincolo de posibilităţile mele de înţelegere. Eram tânăr, novice în actele de efort spiritual programate conştient, şi de multe ori pe punctul de a mă sminti. Părintele Vasile Serghie mă iubea mult şi mă simţea ca un barometru, mă punea pe linia de plutire duhovnicească şi făcea, cu un tact pedagogic excepţional, punte de legătură între cele două stadii de viaţă duhovnicească, a mea şi a lui Valeriu, ştiind să coboare ştacheta la nivelul posibilităţilor mele de trăire interioară şi exterioară.În ruga comună mă simţeam ca un pui căzut din cuib, tremurând din aripile abia pudrate cu puful credinţei, iar pe Valeriu îl simţeam ca pe un vultur care pluteşte în înalt, trăgându-mă şi pe mine după el. Valeriu nu era un conformist. Spărgea formele cu cutezanţa duhului, fără să sacrifice adevărul cu închipuiri personale, vinovate de călcarea hotărârilor canonice. În libertatea duhului său toate se includeau firesc în tiparul arhetipal al Hristosului, Om şi Dumnezeu. Acest urcuş direct la Hristos, ca intrarea în propria-ţi casă, unde legile şi regulile comportării şi manifestărilor proprii numai ţie te scutesc de formalism, părea sfidare la adresa Dumnezeirii. De aceea foarte puţini din cei ce l-au cunoscut au reuşit la început să-l şi înţeleagă. Târziu, când Dumnezeu mi-a făcut bucuria să pot aprofunda viaţa duhovnicească, am înţeles că marile spirite prin care şi în care lucrează harurile speciale nu pot fi judecate de la nivel lumesc sau chiar religios. Ci numai după ce, cu setea integrării necondiţionate în Hristos, poţi, cât de cât, să te împărtăşeşti şi de înţelegerea altor spirite, Hristos ducându-te pe acelaşi drum, dar cu propriile tale picioare. Această libertate în duh, de care vorbeşte uluitor Sfântul Apostol Pavel, de a nu te mai judeca singur în ceea ce faci, lăsând să te judece Hristos, – un stadiu în care nu tu lucrezi, ci harul lucrează în şi prin tine, – o avea Valeriu. Prezenţa lui, oriunde, în orice fel de întâlnire între noi, cei apropiaţi sufleteşte – numiţi de unii în chip decent, iar de alţi în chip ironic: mistici, – ca şi în mijlocul celor mai puţin iniţiaţi în viaţa duhovnicească, crea bucurie şi respect şi uneori îngrijorare sau teamă. – Bucurie, pentru cele ce aveai să le cunoşti din gura lui, dincolo de serbedele probleme cotidiene. Cuvântul lui te scotea din timp şi te făcea să ignori mizeria umană, sublimând suferinţa şi acceptând-o ca pe un dar mântuitor. – Respect, pentru frumuseţea adevărurilor exprimate la nivelul de înţelegere al fiecăruia. Fiecare putea să guste din fiinţa lui Hristos partea cea mai dulce, cea mai proprie lui. – Teamă sfântă sau îngrijorare, pentru gândul neîmplinirii tale, că implicarea personală în cele mărturisite ca adevăruri ce condiţionează însăşi viaţa ca existenţă dăruită de Dumnezeu va cere rupere, sfâşiere şi moarte, jertfă şi jertfire permanentă. Valeriu personifica luptătorul creştin care se află în acelaşi timp şi pemuntele suferinţei (lepădarea de patimi, stadiul purgaţiei) şi în pădurea cu fiare sălbatice (lupta cu duhurile, stadiul iluminativ) şi în mlaştina deznădejdii (despicând-o cu arma Crucii, purtată conştient, subiectiv şi acceptată „nu cum voiesc eu, ci cum voieşti Tu”, stadiul unitiv, desăvârşirea). Prezenţa lui dădea încredere oricărui suflet, conştientizându-i dorinţa de înălţare duhovnicească spre desăvârşire. Valeriu a fost chemat în faţa comisiei sovietice care opera „repatrierea”, pentru a-l convinge să se repatrieze –adică să se întoarcă în Basarabia. Pentru îndrăzneala de a-i înfrunta pentru actul cotropirii, comisia a cerut transferul lui Valeriu în URSS pentru a fi judecat şi condamnat pentru insulta adusă guvernului sovietic şi a armatei roşii. Dumnezeu a vrut să-l salveze printr-un reprezentant al comisiei. După spusele lui Valeriu, acela tăcea şi se uita la el tot timpul, apoi a triat dosarul lui, incluzându-l între cei care nu pot fi repatriaţi. Mama şi bietele lui surioare au fost urmărite câţiva ani de serviciile secrete sovietice pentru a fi şi dânsele repatriate. În bejenie prin toată ţara, se ascundeau prin mahalalele oraşelor, prin sate de munte, şi aşa au scăpat nedeportate în Siberia. Când lucrurile păreau că s-au mai liniştit, prin 1946-47 au venit la un „vorbitor” la Galda de Jos. Acolo le-am cunoscut şi noi. „Vorbitorul” se obţinea cu aprobarea Penitenciarului şi avizul Miliţiei Aiud. Mama lui Valeriu a fost supusă unui interogatoriu prelung şi apoi obligată să spele toate WC-urile şi duşumelele localului Miliţiei Aiud, o zi şi o noapte în continuu, deşi trecuse de 60 ani şi era slăbită şi bolnavă. Văzându-l pe Valeriu şi pe noi toţi împrejurul dânsei, n-a putut scoate un singur cuvânt, numai lacrimile îi şiroiau, îmbrăţişându-şi fiul şi îmbrăţişându-ne şi pe noi. Valeriu o purta în braţe – era micuţă de statură, – aşa cum porţi un copil şi dânsa se lipea de pieptul lui cu aceeaşi dragoste cu care probabil Valeriu se alintase la pieptul dânsei în copilărie. Surorile îl mâncau din ochi cu dragostea lor şi el le îmbrăţişa şi le mângâia cu cuvinte de încredere în Dumnezeu, făcându-ne pe toţi să plutim ca pe o apă vie spre limanul speranţelor sfinte. În întâlnirile noastre, când eram adunaţi pentru a discuta vreo problemă duhovnicească, „un cuvânt” cum ziceau Sfinţii Părinţi ai pustiei, aş putea afirma, citând pasagiul dinFaptele Apostolilor, că eram ca şi în Troia, „în foişorul de sus unde eram adunaţi, erau multe făclii aprinse”. Pentru fiecare dintre noi şi pentru toţi laolaltă Hristos nu era doar un ideal exterior, spre Care sau la Care voiam să ajungem cândva. El era însăşi viaţa noastră zilnică, de fiecare clipă, aveam dorinţa integrării în El ca stil de trăire permanentă, nu întâmplătoare, ocazională au ocazionată de vreun eveniment oarecare prin care sau faţă de care să afişăm o atenţie mai mare. Vieţile Sfinţilor aşa cum ni le prezentau Patericul, Filocalia, erau (iertaţi-mi îndrăzneala), (re-) experimentate, verificate, ca posibilităţi de realizare nu numai pe plan mental, ci mai ales pe planul trăirii efective. Trăsătura caracteristică a acestor mistici era smerenia şi fiecare era simţit de ceilalţi în ceea ce avea specific, în darul cu care era investit de Dumnezeu, şi care era lucrător spre binele şi creşterea tuturor în Hristos. În „interviuri duhovniceşti” bădia Trifan, cel mai în vârstă dintre noi, ridica o problemă, o întrebare asupra unui „cuvânt” (subiect) şi noi ceilalţi încercam, fiecare de la nivelul său, să exprimăm înţelesul şi posibilităţile aplicării lui, făcând din aceasta treaptă nouă pe urcuşul spre vârful Crucii. Dacă nu găseam soluţia optimă, invocam ajutor spre luminare. Ava, cum îi spuneam uneori între noi d-lui Trifan Traian, era prin structură un iscoditor, un săpător cu mintea şi un asiduu împlinitor a tot ceea ce duhul îi descoperea, de la înfrânări trupeşti până la controlul vorbirii, umilinţe, osteneli, privegheri şi lacrimi, în zbucium permanent pentru actul responsabilităţii ce-i impunea poziţia în care Dumnezeu îl aşezase în faţa celor în suferinţă şi a celor ce vor trebui să cunoască adevărul în lupta deschisă de aceşti reprezentanţi ai neamului pentru cinstirea lui Dumnezeu pe pământ şi primirea lui în Slava Divină. Anghel Papacioc, părintele Arsenie, era un călcător, fără nici o îndoială în cuget, pe poteca bine bătătorită a celor ce prin nevoinţe trupeşti şi sufleteşti ajungeau la purificarea şi iluminarea cugetului. Marian Traian era ca un râu lin la suprafaţă care îşi limpezea apele de orice mâl lumesc, în taina afundului său, pentru a se vărsa pur în „apa mării iubirii divine”, geamăn sufleteşte cu Marin Naidim. Nicu Mazăre căuta cu asiduitate uimitoare relaţiile armonice dintre cele noi şi cele vechi cunoscute duhului lui, pentru a adăuga încă o nestemată la cununa lui nevăzută. Delu Bălan părea un singular, dar era nedespărţit prin prezenţă în familia dragostei de Dumnezeu, cu ochii plini de lumină. Ion Schiau era în stare să moară în fiecare zi şi în fiecare zi să învie pentru Hristos şi neam. Ion Ianolide se încleşta ca un cruciat, urcând dealul Golgotei, stropit cu propriu-i sânge. Un altul privea la fiecare dintre ceilalţi ca la o taină al cărei înţeles se lupta să-l descifreze în mintea lui, după planul lui Dumnezeu, bucurându-se că i-a fost dat să se împărtăşească de cele ascunse înţelepţilor lumii acesteia, dar descoperite pruncilor. Şi fiecare din cei pe care nu-i mai pot înşira acum duceau în tăcere, neştiuţi de oameni, dar cunoscuţi de Dumnezeu, păcatele neamului acestuia, pentru a le arde pe altarul ispăşirii de bunăvoie. Iar Valeriu Gafencu ardea, zic încă o dată. Ardea… ardere de tot, la propriu, în faţa tuturor, ca o făclie de lumină spre care şi de la care fiecare lua putere sufletească şi trupească. Cuvintele lui erau purtătoare de duh. Gesturile lui erau binecuvântări şi îmbrăţişări. Faptele lui arareori sau târziu sesizate şi descoperite erau daruri integrale ale fiinţei lui. Valeriu nu dăruia, se dăruia. Capacitatea de jertfă concretizată în cuvintele Mântuitorului: „Dacă îţi dă cineva o palmă pe obrazul drept, întoarce-l şi pe cel stâng”, „Dacă îţi ia haina, dă-i şi cămaşa”, „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă pe jos, mergi cu el două”, „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri” şi „Nu este mai mare dragoste decât să-şi pună cineva viaţa pentru prietenii săi”, la Valeriu era aşa de firească, încât dacă n-ar fi făcut-o în ascuns (tainic) pe mulţi i-ar fi tulburat sau i-ar fi smintit chiar. La începutul prieteniei noastre, voind să mă spovedesc pentru a mă putea împărtăşi, cercetându-mi cugetul, am găsit o stare de îndoială pe care o aveam asupra sincerităţii manifestărilor duhovniceşti ale lui Valeriu. Mi se părea că unele din formele pe care le îmbracă viaţa lui duhovnicească au uneori ceva artificial şi chiar ostentativ. I-am descoperit vinovăţia gândurilor mele. M-a ascultat cu atenţie; la sfârşit, plângând, m-a îmbrăţişat şi, rugându-ne amândoi, a luat asupra lui toată tulburarea pe care mi-o provocase: „Sunt vinovat în faţa lui Dumnezeu pentru tulburarea pe care ţi-am provocat-o. Îţi mulţumesc că mi-ai sesizat o lacună de care nu eram conştient cu adevărat, căci nu numai prin păcatul propriu-zis poţi sminti pe cineva, nu numai cu cele de stânga, ci şi cu cele de dreapta, cu virtuţile, când nu sunt făcute cu tact duhovnicesc, spre ferirea cugetului fratelui care se poate sminti din pricina libertăţii tale, tu fiind încredinţat că faci binele”. Am sesizat ideea din epistola Sfântul Apostol Pavel către Corinteni (de la capitolul 8); mai târziu aveam s-o înţeleg: toţi Sfinţii Părinţi făcuseră din ea un dreptar al vieţii lor în comunităţile călugăreşti şi pustniceşti mai ales. Era în Iulie 1946. Începusem a doua sapă la vie. Vişan Nicolae şi Paul Vilescu erau doi dintre camarazii simpatizaţi de noi toţi pentru buna dispoziţie pe care o creau totdeauna acolo unde se aflau. Se mai tachinau, fără ca glumele lor să degenereze în cuvinte vulgare sau dure. Apartenenţa regională le favoriza suficient material pentru dispute hazlii. Vişan era oltean, Vilescu prahovean. Într-o zi, săgeţile lor s-au înveninat. Glumele au degenerat de la înţepături fine, fără adresă directă, la ironii şi zeflemisiri cu adresă la persoană şi până la urmă cu insulte directe. Diavolul ce altă treabă are? Să strice liniştea şi prieteniile dintre oameni. Fiecare îl acuza pe celălalt de lipsă de bun simţ, inconştienţă şi alte acuze jignitoare. Discuţia se purta totuşi pe un ton redus. Vântul adia şi ducea frânturi de expresii la urechile celor ce lucrau mai aproape de ei. Ne era jenă de cele întâmplate şi ne uitam neputincioşi unul la altul, neştiind cum să aplanăm tensiunea între cei doi. Valeriu Gafencu era în urma lor pe un rând alăturat şi auzise toată disputa dintre cei doi. Când au ajuns la capătul parcelei, Valeriu şi-a lăsat sapa, a ieşit în faţa celor doi camarazi şi îngenunchind, cu emoţie în glas i-a implorat: „Vă rog să mă iertaţi că am auzit cuvintele, frumoase ca din psalmi, pe care vi le-aţi spus unul altuia”. Cu lacrimi pe obraji, i-a sărutat pe fiecare în parte şi s-a întors la lucru. Cei doi s-au prăbuşit unul în braţele celuilalt. Cu glasuri sugrumate şi-au cerut iertare de la noi toţi.Acestea erau lucrările Duhului făcute prin Valeriu în comunitatea noastră, viaţă sfântă de iubire între mădularele trupului mistic al lui Hristos. O, Dragoste sfântă, cum ştii Tu să sfărâmi lucrarea celui rău cu simplitatea manifestărilor Tale! Dornici să cunoaştem marile spirite creştine ale neamului nostru făceam escapade duhovniceşti cu îndrăzneală temerară, care ne-ar fi putut costa sancţiuni grele sau execuţia, căci puteau fi interpretate ca evadare. Părintele Arsenie Boca, ctitorulFilocaliei româneşti, cum îl numeşte părintele profesor (doctor) Dumitru Stăniloaie, ne trimisese prin cineva primele volume ale Filocaliei; voiam să-l vedem şi să-i mulţumim, împărtăşindu-ne şi din cuvântul lui de învăţătură. Din colonia de la Galda de Jos Valeriu Gafencu, Ion Ianolide şi Marin Naidim au plecat într-o sâmbătă dimineaţa, tăind munţii şi pădurile în linie dreaptă până la Sâmbăta, pe jos. Cu Nicu Mazăre şi Iulian Bălan am trecut peste culmile Trascăului până la Râmeţ, unde părintele Oţea reconstruia din albia râului Geoagiu Mânăstirea ortodoxă distrusă de armatele Mariei Tereza, aşa cum i se descoperise în vedenie la Sfântul Munte Athos, ca şi părintelui Arsenie Boca pentru Mânăstirea Sâmbăta. După întoarcere, Valeriu căpătase o stare de armonie interioară, de pace – vizibilă în manifestările lui pline de linişte şi blândeţe, – ajungând la o suportare tăcută şi la o umilinţă nedisimulată, firească în tot ce făcea. La Aiud, în 1945, când Ion Ianolide a venit în celula în care mă aflam cu Marin Naidim şi ne-a spus aproape plângând că simte nevoia să fie aproape de noi, să se împărtăşească de aceleaşi bucurii tainice ale Mântuitorului Hristos, deşi avusese până atunci o atitudine niţel de bravadă faţă de provocările administraţiei şi suferise consecinţele, pentru că nu ştiam cum să procedăm l-am rugat să meargă la Valeriu şi să-i împărtăşească starea şi dorinţa sufletului lui. Ion a crezut că în felul acesta vrem să scăpăm de el, neacordându-i bună credinţă. Totuşi şi-a destăinuit stările sufleteşti cu toate frământările de conştiinţă. Valeriu nu l-a lăsat să vorbească, l-a îmbrăţişat ca pe un frate pe care de mult îl aştepta la poarta sufletului său. L-a ridicat cu dragostea lui pe treapta depăşirii prea marii scrupulozităţi de conştiinţă, pe care se afla ca pe o muchie de cuţit, nehotărât încă dacă să rupă cu o formă şi un stil de viaţă întâmplătoare şi închipuită, pentru a opta pentru viaţa ordonată în Hristos, confirmată prin rezultatele ieşirii din păcat, vădite în creşterea ascultării şi subordonării continue faţă de cuvântul lui Hristos în Biserica Lui. Ceea ce a făcut şi ceea ce a trăit Valeriu de-a lungul anilor de detenţie, pentru fiecare suflet cu care a venit în contact, e greu de imaginat, necum de exprimat în cuvinte. E suficient răspunsul pe care l-au dat toţi cei ce l-au cunoscut. A fost un sfânt. Este un sfânt.

Sursa: http://valeriugafencu.wordpress.com

 

Ultima luptă (a neamului românesc)

michael02Suntem o ţară sub ocupaţie.

Imperiile care, de-a lungul timpului, au avut doar o stăpânire vremelnică, nedeplină peste noi, s-au unit astăzi în marele imperiu U.E. şi şi-au desăvârşit stăpânirea asupra noastră.

Neamul românesc e ţintuit în colţii Fiarei: veninul ei curge prin muşchii sfâşiaţi, prin vene şi prin nervi, spre inima neamului: Biserica.

Toate instituţiile şi legile europene ne otrăvesc sufletele… Ne-au declarat bolnavi şi vor să ne vindece: cu perfuzii prin care se scurge toată necurăţia apostaziei lor…

Sugând laptele Fiarei (fondurile europene), zidurile bisericilor cresc, se îngroaşă, în vreme ce Duhul lor, scârbit de duhoarea Europei apostate, se stinge…

Suntem tot mai mult şi o Biserică sub ocupaţie: puţini o simt, pentru că cei care mai găsesc încă bisericile deschise şi funcţionale, lumânări şi iconiţe, totul e normal: le e de ajuns…

Ca şi în comunism, există o majoritate mulţumită că are la dispoziţie aparatul de prestări servicii religioase… Dar, în puşcării, torturaţi şi înfometaţi, putrezeau de vii cei care iubeau Adevărul, cei care nu puteau trăi fără El: şi L-au urmat, acolo unde este El în această lume: în temniţă şi pe Cruce… Căci fără suferinţa celor din catacombe pentru Adevăr, credinţa celor de la suprafaţă n-ar fi avut har… Cei care au mai ieşit din catacombele însângerate ale comunismului au găsit afară o ortodoxie diformă, cu crucile strâmbate de laşitate, care se desăvârşeşte azi, în democraţie: o ortodoxie care nu are nici o legătură cu neamul, cu comuniunea de iubire, cu jertfa: ortodoxia inimilor europene, care vin pe la biserică doar ca să-şi sfinţească maşinile de import…

Inima acestui neam, lumina de pe chipul lui veşnic, e Iisus cel răstignit: Sfânta Ortodoxie a suferinţei…

Ceea ce a ţinut acest neam drept în furtuna istoriei este Sfânta Cruce, asumarea sa mistică, din trăirea lui Hristos, cea drept-slăvitoare. Pe români nu i-a salvat retragerea în păduri, ci retragerea în smerenie, în adâncul viu al Ortodoxiei… Spre acest adânc al Bisericii înaintează veninul Fiarei prin trădările noastre de învăţătură şi de viaţă ortodoxă. Spre deosebire de Kosovo, nouă, Fiara vrea să ne smulgă nu crucile de pe turlele bisericilor, ci de pe cele ale inimii: ale Crezului, ale dragostei… Acestea îi împiedică în desăvârşirea stăpânirii asupra sufletelor noastre… Ultima luptă: cu minciuna ajunsă în sângele şi-n carnea noastră, prin modul de viaţă occidental, pe de o parte, şi prin predicile şi măsurile administrative unei instituţii bisericeşti ecumeniste şi mamonice, pe cealaltă parte; cu minciuna care ne zâmbeşte patern, cu acelaşi surâs, şi din Bruxelles şi din Dealul Patriarhiei…

Să strângem Ortodoxia Părinţilor la piept până ne intră în inimi…

Doar evlavia care este o îmbrăţişare deplină a Adevărului, este ortodoxă: răneşte cumplit, cu răni ce par abisale… Dar ele nu ne străbat fiinţa de fapt decât până la nodul legăturii noastre intime cu moartea… Ortodoxia ce coboară acolo Focul pe care l-a adus Hristos pe pământ, e singura adevărată…

Pentru ea se dă acum ultima luptă…

sursa: http://credinta-ortodoxa.ro/spip.php?article692

 

“Trâmbiţa sihaştrilor” – Iată vin zile, şi voi trimite foamete pe pământ, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foamete de a auzi cuvântul Domnului (Amos 8, 11)

Aducem mulţumiri fratelui întru Hristos, Dorin, care la un un an de zile, a cercetat şi a găsit de unde venea această epistolă (Ce ziceau părinţii români dela Sfântul Munte) şi chiar a străduit de a completat cu începutul şi sfârşitul, care ne lipseau, spe bucuria noastră şi a tuturor cetitorilor interesaţi de această temă! Domnul să Vă răsplătească dragostea, truda şi osteneala frăţiei Dumitale.
Doamne ajută în toate faptele cele bune.

“Trâmbiţa sihaştrilor”
Fragmentul este de la sfîrşitul broşurii, din ultima epistolă.
Pun aici începutul şi sfîrşitul ei care lipseşte din fragmentul de mai sus.
Începutul:
“Zice Domnul:
Iată vin zile, şi voi trimite foamete pe pământ,
nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foamete
de a auzi cuvântul Domnului (Amos 8, 11)

Veniţi fiilor, ascultaţi-mă pre mine
frica Domnului voi învăţa pre voi
(Psalmi 33, 11)

Luaţi aminte norodul Meu la legea Mea,
plecaţi urechea voastră la graiurile gurii Mele,
deschide-voi gura Mea, spune-voi vorbele
cele din început (Psalmi 77, 1-2)

Fraţilor necunoscuţi,

A dat Domnul cu rugăciunile Sf. Părinţi ca să primească scrisoarea de la frăţia ta, şi acum, deşi nevrednici, însă datori suntem a vă sfătui, ca să nu vă întristaţi de ispita care este, ci să vă gătiţi de altele mai mari dacă voiţi a fi creştini.
Nimeni din voi să nu sufere ca fur, sau ca ucigaş, iar dacă suferă cineva pentru calendarul Sf. Biserici, bucuraţi-vă căci cu unele ca acestea vă faceţi părtaşi sfinţilor (I Petru cap. 4, 12-18). Şi nu vă jeluiţi la stăpânirea întunericului, să fie orişice împrejurări cât de grele, să suferiţi mai bine paguba (I Corinteni 6, 7). Creştinii trebuie să se judece la Biserică, cum scrie la Sf. Evanghelie (Matei 18, 15-17) şi Pedalionul la urmă, vedeţi că la arhierei trebuie să se judece creştinul, iar nu la masoni.
Fraţilor, vă daţi voi seama unde am ajuns noi azi cu Biserica? Nici cum creştinilor nu li se cade a se conforma cu chipul lumii acesteia (Ioan cap. 2, 15-16). Creştinii trebuie să fie o societate de oameni cu care vieţuiesc uniţi de legile cele dumnezeieşti pe calea ierarhicească a preoţiei, vedeţi sf. epistolă de Dumnezeu tipărită în anul 1833, art. 2. Creştinii sunt o societate de oameni făcători de pace (vedeţi cartea lui Ilie Miniat, faţa 326-327, şi II Petru 1,2, Varuh 4, 1-5, canonul 2 al Soborului al VI-lea). Toate acestea poruncesc a păzi legea lui Dumnezeu, nu a oamenilor şi a lui Dumnezeu să o lăsăm. Oameni buni şi fraţilor, cetind până aici înţelegeţi că Biserica este o societate de oameni credincioşi, iar nu o casă făcută de piatră sau de lemne (Matei 18, 20). Fraţilor, dar oare statul, adică lumea, ce este, ştiţi voi doar, nu? Să vă spun eu: statul or lumea este o societate de oameni zidiţi pe reguli de viaţă constituţională, având nădejde în arme şi fără Dumnezeu. Fraţilor, cetind până aici înţelegeţi voi ce-i chipul lumii acesteia ?
Acum gândiţi-vă, oare ce societate de oameni se poate numi Biserică şi Stat? Nu se poate numi şi Biserică şi Stat. Iată astăzi toată Biserica cu arhiereii cu preoţii sunt sub ascultarea ministerului mason. Iată Statul au sporit şi Biserica Domnului s-au pustiit (Daniil 7, 8-25). Acum iată Europa au vrăjmăşit pe arhierei şi i-au pus sub ascultare şi acum voieşte să schimbe legea cea dumnezeiască şi calendarul, care este măsura timpului (Daniil, cap. 3). Aceasta este ce scrie Sfânta Evanghelie (Matei 4, 15). Acum iată arhiereii înşălaţi cetesc ca nişte descântători şi proşti, vă închinaţi la ei ca la idoli şi ei nici un bine nu pot face în popor, numai rău, adică turburări. Căci acum nu mai sunt sub ascultarea celor 7 Soboare, ei acum sunt sub ascultare a 7 Puteri. Aceasta au păţit căci când erau ei la putere, au păzit legea lui Dumnezeu. De-atâta Dumnezeu i-au descoperit înaintea oamenilor că-s amăgitori, ca să se ferească că-s amăgitori, ca să se ferească de ei.
Şi această stăpânire nehirotonisită cu dânşii au zidit din iznoavă chipul lumii acesteia, căci îl dărâmaseră sfinţii, şi acum urgisire s-au vărsat peste ei (Psalmi 100, 4, 9, Apocalipsa 16, 10, Psalmi 75, 12). Au dat şi legi, care nimeni nu va trăi, care va umbla în calea lor (Iezechiil 20, 25). Această stăpânire nehirotonisită n-au avut pe Dumnezeu în inima lor…”

Iar sfîrşitul care lipseşte este acesta:
“Întoarceţi-vă la Dumnezeu, fraţilor, nici unul din voi să nu voiască a fi membru fiarei, că foarte vă înşelaţi fiind lacomi. Mai bine fiţi membrii lui Hristos. Căutaţi Malah plata fiarei (Daniil 7-11, Apocalipsa 20, 1-14). Vedeţi plata fiarei şi slujiţi cu voie, ori lui Dumnezeu, ori fiarei (Sirah, cap. 11).”

 

/nouagalilee blog/