Proorocia Sf. Serafim de Sarov despre schimbarile din Sf. Traditie

“Vor fi asemenea vremuri, spune părintele Serafim, când nelegiuirea arhiereilor ruşi va întrece nelegiuirea arhiereilor greci, de pe timpul Împăratului Teodosie cel Tânăr şi se vor împlini cele prezise: „Se apropie oameni de mine care cu buzele şi limba lor mă cinstesc, iar inimile lor stau departe de Mine. Dar în zadar Mă cinstesc, propovăduind învăţături omeneşti”. Că sub pretextul progresului bisericesc şi creştinesc, întru satisfacerea trebuinţelor acestei lumi, vor schimonosi şi falsifica dogmele (învăţătura) şi tipicul Sfintei Biserici, uitând că acestea îşi au începutul de la Însuşi Domnul Iisus Hristis, care a învăţat şi le-a poruncit ucenicilor Săi, Sfintilor Apostoli, despre întemeierea Bisericii Lui Hristos şi a pravilelor ei lăsându-le poruncă: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt. 28, 19). De atunci şi până astăzi s-au păstrat şi au ajuns până la noi pravilele şi tradiţiile Sfintilor Apostoli, care au fost explicate şi confirmate definitiv odată şi pentru totdeauna de către Sf. Moştenitori – Sfintii Părinţi, povăţuiţi de Sfântul Duh la cele Şapte Soboare Ecumenice. “Vai de cel, care va scoate sau va adăuga un cuvânt, – spune părintele Serafim, – Biserica noastră nu are nici o pată; vai şi amar de acel care va cuteza să introducă oarecare schimbări în Slujbele bisericeşti şi în pravilele acelei Biserici, care este “Stâlpul şi întărirea Adevărului” şi despre care Însuşi Mântuitorul a spus, că nici porţile iadului nu o vor birui; adică ea va dăinui neschimbată până la sfârşit – până la cea de-a Doua Venire. Orice încercare de a introduce, chipurile perfecţionări, schimbări în pravila şi învăţătura Sfintei Biserici, înseamnă erezie, încercare de a înfiinţa o altă Biserică bazată pe gândirea omenească, este abatere de la poruncile Sfântului Duh şi este hulă asupra Duhului Sfânt, care nu va fi iertată în veac. Aşa au procedat şi vor proceda toţi acei care s-au rupt de la unitatea Sfintei Biserici Apostoleaşti, despre care Apostolul Pavel spune: “Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor” (II Cor. 11, 13–15). Pe această cale vor merge arhiereii pământului Rusesc şi clerul şi mânia lui Dumnezeu îi va lovi. Iisus Hristos ieri, astăzi şi în veac acelaşi este şi învăţăturile poruncilor şi aşezămintelor Sale sunt întărite de El o dată şi pentru totdeauna fără schimbări, pentru că acesta este adevărul, adus din Ceruri de către Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Ştiinţele, învăţăturile omeneşti trebuie să fie supuse modificării în procesul dezvoltării şi perfecţionării lor, dar învăţătura Dumnezeiască dată nouă nu poate fi schimbată de către oameni, precum neschimbător este Însuşi Dumnezeu, care a întemeiat Sfânta Biserică şi Tainele sale, de aceea, spune părintele Serafim, aici nu este loc pentru filozofări omeneşti. Din care cauză Apostolul a şi spus: “Dar chiar dacă noi sau un înger din cer vă va vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema” (Gal. 1, 8)

Extras din amintirile E. I. Motovilova după însemnările soţului ei N. A. Motovilov despre Cuviosul Serafim

/aparatorulortodox blog/

 

Despre vedenia stareţului Antonie

Iar undeva, pe la începutul anilor şaptezeci, în timpul slujirii Dumnezeieştii Liturghii, eu m-am învrednicit de prima vedenie.

Şi iată cum s-a întâmplat. În acele vremuri, a început şi pasiunea oamenilor, pe capete, pentru Occident, iar în raport cu aceasta, au început să se şteargă şi trăsăturile caracteristice slavilor – simplitatea, primirea de străini, neagonisirea. Şi, în capul unghiului noii viziuni asupra lumii, este aşezată chiar agonisirea de averi, căci acuma banii şi lucrurile materiale, sânt ridicate mai presus de moraliate şi spiritualitate. Dar cel mai groaznic lucru care s-a-ntâmplat acum, este faptul, că, modul de viaţă al oamenilor ce se numesc pe sine creştini pravoslavnici, care în cele mai multe cazuri, respectă cu stricteţe ritul bisericesc, devine la fel cu cel al păgânilor dimprejurul lor! Aceeaşi lipsă de modestie în modul de trai, aceeaşi tendinţă către carierism, către o înaltă stare socială. Acuma, pe copiii proveniţi din familiile credincioşilor, nu-i mai mustra cugetul pentru intrarea în rândurile pionerilor, în comsomol sau în partid. Căci îndreptăţirea, era foarte la îndemână: “Dar cum fără aceasta, noi doar nu trăim în pustie, ci între oameni. Da, ştim că-i păcat, dar dacă începi să te adânceşti, atunci – totul este păcat, ne vom pocăi noi”. Iar mie, o asemenea atitudine uşuratică, îmi inspira o mare teamă, pentru însăşi posibilitatea mântuirii. Şi eu, iarăşi reciteam Evanghelia, despre vremile cele de pe urmă, dar mai ales Apocalipsa, căci nu mă puteam linişti în privinţa pustiei, în care trebuie să fugă oamenii cei de la urmă.
Şi iată că eu văd, un foarte mare număr de oameni care călătoresc. Iar o parte din ei, se pare că nici nu călătoresc, ci unii – benchetuiesc, alţii – curvesc, ceilalţi – urzesc rele împotriva aproapelui, dar oricum, pe ei toţi îi mână înainte, ca un râu care curge. Şi aici toţi sânt diferiţi, sânt şi mireni, şi duhovnici, şi militari, şi politicieni, toţi, absolut toţi. Cea mai mare parte dintre oameni se avântă înainte, dar unii merg liniştiţi. Iar înaintea lor, se deschide o groaznică prăpastie, o prăpastie care duce la iad. Şi se părea, că ei toţi trebuie să cadă în prăpastie, însă nu toţi cădeau. Dar cea mai mare parte din ei, într-adevăr, zburau în jos şi eu vedeam cum pe ei îi trage acolo, pe care maşinile, pe care petrecerile, pe care banii, pe care veşmintele şi podoabele cele scumpe. Iar unii trec liniştiţi peste această prăpastie, am putea spune, că chiar pe deasupra ei. Sânt şi câte unii, care nu cad, ci numai se afundă în prăpastie, – iar nişte bărbaţi cu totul luminoşi, îi ajută să iasă înapoi la lumină, îi susţin. Şi se prăbuşesc acolo, nu numai bogătanii, ci şi oameni care sânt cu desăvârşire lipsiţi de mari mijloace materiale. Dar toţi ei au un singur idol – pofta lumii.
Era groaznic acolo. Căci din prăpastia aceea, de la cei căzuţi acolo, răzbăteau, nu geamăte, ci urlete şi putoare.
Şi acesta nu era un miros pur şi simplu, nu. Ci, aşa cum nu poţi descrie buna mireasmă, tot aşa nu se poate descrie nici acea putoare. Dar nu buna mireasmă a florilor sau a ierburilor, ci buna mireasmă a harului, al aceluia, pe care îl dăruieşte Dumnezeu prin sfintele moaşte, prin icoanele făcătoare de minuni sau altcumva. Iar putoarea iadului – nu este un simplu miros urât, cum ar fi mirosul pucioasei, acesta este un sentiment de groază şi ireversibilitate, într-un cuvânt – iadul.
Iată şi pustia. Iar acolo, ucigătorul de oameni, diavolul, se străduia să-i ispitească şi pe pustnici, trezind în ei patima iubirii de arginţi, a curviei şi a mâhniciunii. Şi mulţi, foarte mulţi cădeau. Dar în acelaşi timp, oare câţi împăraţi, boieri şi mai mari ai lumii acesteia nu s-au mântuit, şi nu numai că s-au mântuit, dar au fost şi proslăviţi de Biserică, şi rânduiţi în ceata Sfinţilor? Şi ei le aveau pe toate, dar inima lor nu aparţinea acestei lumi pieritoare, ci lumii celei veşnice.
Iar în vremea noastră, de aceea şi este groaznic, fiindcă ispitele îl pândesc pe om la tot pasul şi peste tot locul, şi de cele mai multe ori, ele sânt de aşa natură, că este foarte greu să le desluşeşti. Iată, câţi oameni vin la mine şi pe toţi, se pare, îi frământă o singură întrebare – cum să se mântuiască şi cum să procedeze într-o situaţie sau alta. Dar este oare posibil, ca pentru fiecare faptă şi nu numai pe parcursul unei zile, ci chiar şi pe parcursul unei luni, să ei blagoslovenie?! Înseamnă, că ar trebui să-ţi închipui căile ispitei, principalele ei direcţii. Iar ele sânt aceleaşi, neschimbate, de la facerea lumii, căci diavolul nu este creator. Altceva este faptul, că pe parcursul a multor mii de ani, el a căpătat o bogată experienţă şi acum, propunerile pe care el le face omenirii, ca să pogoare în iad, la dânsul, sânt mult mai perfecţionate şi subtile. Căci după conţinut, toată lumea modernă – este întreaga sa ofertă. De ce ofertă, pentru că el nu poate să oblige, nu este în puterea lui, dar să împacheteze păcatul într-un înveliş cât mai ademenitor pentru om, o, aceasta, da, aceasta el poate, poftiţi. Căci, aici, slugile întunericului mereu sânt gata, cu al lor: “Ce poftiţi?”
O altă particularitate a zilelor noastre – este grabnica venire a antihristului. Iar mulţi dintre oamenii cei duhovniceşti, spun, că el s-a născut deja. Însă despre acest lucru, este foarte greu să te pronunţi, deoarece vrăjmaşul este viclean. El este viclean până şi cu acei care-i slujesc lui. Mulţi dintre aceştia s-au numit pe sine antihrişti şi, ei, chiar erau antihrişti, după esenţa faptelor şi a viziunii lor asupra lumii, dar nu erau acela, despre care ne vorbeşte Biserica. Poate că el s-a şi născut deja, poate că încă nu. Însă problema nu este aceasta. Atunci când pe Sfântul Ignatie (Briancianinov) îl întrebau despre venirea antihristului, el răspundea, că nu există o dată precisă, căci venirea antihristului, singuri oamenii, cu răutatea lor o vor determina. Şi iată că acum, este vremea definitivei pregătiri a venirii lui. Aici intră şi “îndobitocirea” omenirii, şi concentrarea întregii puteri a lumii, în mâinile sale, căci el nu va fi cârmuitor numai al unei singure ţări, ci al întregii lumi. Dar şi aceasta este puţin, încă nu este îndeajuns pentru a îngenunchea întreaga lume, este necesară alcătuirea unui asemenea sistem de viaţă, încălcarea căruia, cât de mică, ar avea pentru bietul om nişte urămri catastrofale – foame, frig, ruină. Şi acest sistem, se zideşte. Dra cum se vor întâmpla toate, eu am văzut mai târziu, peste câţiva ani.

Despre a doua vedenie a stareţului Antonie
Poveţele satreţului Antonie

În acei ani de părută bunăstare sovietică, era foarte greu de înţeles toate acestea şi nici măcar nu gândeam eu atunci, că voi trăi până în anii împlinirii a multe din ceea ce văzusem.
Aşadar, după cum am mai spus deja, cea de-a doua vedenie, nu a fost o continuare a primei, nu. Căci şi ca timp a fost mult mai târziu, dar şi după conţinut a fost diferită. Prima vedenie, a fost mai mult ca un soi de îndrumare sau ca o învăţătură de minte, chiar. Căci eu am cerut un răspuns şi l-am primit. Iar a doua vedenie, se poate spune că a fost de un cu totul alt gen, de o altă calitate. Eu, personal, nu am cerut nimic de la Dumnezeu, însă mi-a fost dat de sus să văd, ceea, ce mă întrebau oamenii care veneau la mine. Şi dacă prima vedenie, putea fi reprodusă cu o mai mare sau mai mică precizie, apoi, cea de a doua vedenie – în principiu, era imposibil de reprodus. Iar eu, părinte, Alexandr, la drept vorbind, acuma pentru prima dată voi încerca să ţi-o expun, dumitale, măcar cu o oarecare coerenţă şi să o sistematizez într-un limbaj ştiinţific lumesc. Şi anume, să o expun într-o anumită ordine, dar în niciun caz, aşa, cum mi-a fost dat mie să văd. Căci, mie, mi-a fost dat să văd într-un fel, pentru vecinicul folos, iar pentru tine şi pentru enoriaşii tăi, mi se pare, că ar trebui să o relatez într-o altă ordine. Iar până la aceasta, tot ce mi-a fost dat mie să văd, eu am folosit numai pentru a răspunde la întrebările nedumerite ale credincioşilor.
A-şi mai spune câteva cuvinte, însă nu din acea vedenie, ci despre zidirea lumii, ca mai bine să înţelegi cele ce vor urma. Domnul, a zidit toate cele vii, într-o unică şi foarte rigidă structură. Întreg universul, este legat într-un mod absolut de fiecare acţiune al uneia din cele mai mici particule ale sale, iar, pentru fiinţa raţională, care este – omul, chiar şi de acţiunea ce nu are legătură cu lumea văzută, – gândurile. Căci acţiunile făpturilor necuvântătoare, nu pot să aducă unuversului vre-o oarecare daună, deoarece, ele sânt îngrădite ca şi cu nişte frâne interioare, adică, cu instinctele şi cu celelalte împreună proprietăţi, precum şi de proprietăţile autoregulatorii ale naturii însăşi. Dar, cu totul altceva este – omul. El este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Şi orice n-am zice, orice n-am pretinde noi, despre ce este chipul, şi ce – asemănarea, despre ce se şterge şi ce – nu se şterge, ce are omul din naştere şi ce trebuie el să agonisească pe parcursul vieţii sale, în cazul de faţă, nu are absolut nicio importanţă, ci altceva este important – faptele, acţiunile sale, atât în lumea văzută, materială, cât şi cu privire la însuşirile cele nevăzute, ce se reflectă asupra mediului înconjurător, asupra mediului său de viaţă, asupra întregului univers. Nu Dumnezeu a şters de pe faţa pământului Sodoma şi Gomora, ci singuri oamenii, depărtaţi de pronia Creatorului. Iar aceasta eu spun, în sensul, că toate nenorocirile, ce trebuie să se întâmple cu omenirea şi cu natura, nu este o urmare a mâniei lui Dumnezeu, căci noi îL mărturisim pre Dumnezeu ca fiind Atotbun şi Atotmilostiv, şi aşa cum mărturisim – drept şi adevărat este. Ci toate acestea, sânt urmările acţiunilor atotdistrugătoare ale omenirii însăşi, care nici măcar nu este dusă de căpăstrul vrăjmaşului, aici, nu este vorba de căpăstru şi nici nu poate fi. Căpăstru – înseamnă constrângere, siluire, dar numai a aceluia, care singur s-a lăsat cumpărat de vicleşugurile diavolului. Iar acum, voi vorbi şi despre vedenia propriu zisă, despre ceea, ce ne aşteaptă pe noi toţi şi, din păcate, nu într-un viitor atât de îndepărtat, căci unele se petrec chiar în zilele noastre. Aşadar, iată ce am văzut eu despre viitor.
Mai înainte de toate, vor fi catastrofe tehnice de tot felul – căci sistemul de trai creat de om, este satanic în esenţa lui, deoarece intră într-o absolută contradicţie cu Legea lui Dumnezeu şi va începe să se strice. Se vor prăbuşi avioane, vapoare se vor scufunda, vor exploda centrale atomice, uzine chimice. Iar toate acestea, se vor întâmpla pe fundalul unor groaznice fenomene naturale, care vor avea loc peste tot pământul, dar cu o putere deosbită – în America. Acolo, vor fi nişte uragane, de o putere nemaivăzută, mari cutremure de pământ, secete cumplite şi, dimpotrivă, ploi torenţiale, asemenea potopului. Va fi şters de pe faţa pământului şi monstrul sinistru, Sodoma modernă – oraşul New-York. Dar nici Gomora – Los-Angeles-ul, nu va rămânea fără răsplată.
Şi se pare, că va fi foarte greu de găsit pe pământ un asemenea loc, unde omul să se poată simţi liniştit, într-o deplină siguranţă. Atunci, liniştea omului, va fi numai în nădejdea la mila lui Dumnezeu, pentru că pământul nu-l va mai putea ocroti. Dar cu cele mai groaznice urmări, natura înfuriată va ameninţa oraşele, căci ele s-au rupt de ea cu desăvârşire. O singură prăbuşire a turnului babel, adică, a casei, a blocului modern şi, iată, sute de oameni morţi fără mărturisire şi fără împărtăşanie, sute de suflete pierdute. Aceste blocuri, zidite pe stâlpi, în esenţă – nişte săgeţi, străpungând pământul, care, ca şi când s-ar îndrepta într-acolo, înspre iad, ele vor aduce oamenilor o moarte infernală, sub ruine. Iar cel ce va rămâne viu, imediat va invidia pe cei pierduţi, căci soarta lui va fi mult mai îngrozitoare – moarte din cauza foamei şi a sufocării.
Oraşele, în sine, vor reprezenta o privelişte înfiorătoare. Chiar şi acele oraşe, care vor reuşi să evite o distrugere completă, dar lipsite de apă şi electricitate, de căldură şi de distribuirea hranei, şi din această cauză, murind mulţimi nenumărate de oameni, ele vor semăna cu nişte uriaşe morminte de piatră. Iar bande de tâlhari, îşi vor săvârşi nesfârşitele lor răutăţi, căci atunci, deplasarea prin oraş va fi extrem de periculoasă, chiar şi ziua, însă pe timp de noapte, oamenii se vor aduna în grupuri mai mari, ca să încerce să supravieţuiască până dimineaţă, împreună. Iar răsăritul soarelui va anunţa, vai, nu bucuria unei noi zile, ci jalea necesităţii, de a mai supraveţui şi în această zi.
Însă, nu trebuie să gândim, că prin sate va domni liniştea şi bunăstarea. Pământurile, otrăvite, desfigurate, arse de secetă sau inundate şi mâlite de ploi torenţiale, nu vor mai da roadă destulă. Va fi o nemaivăzută până atunci epizootie, o molimă a dobitoacelor, iar oamenii, nefiind în stare să-şi îngroape animalele moarte, le vor lăsa să se descomună, otrăvind văzduhul cu o groaznică putoare. Ţăranii, se vor păgubi din cauza deselor invazii ale orăşenilor, care în căutarea hranei, se vor împrăştia peste tot, gata fiind să ucidă şi omul pentru o bucată de pâine! Da, anume pentru această bucată, care acuma, lor, nu vrea să le intre pe gât fără sosuri şi condimente, se va vărsa sânge. Canibalismul, va deveni un fenomen obişnuit, căci primind pecetea lui antihrist, omenirea va şterge şi toate hotarele moralităţii. Iar noaptea, pentru săteni, la fel, va fi o perioadă deosebit de înficoşătoare, pentru că aceasta va fi vremea celor mai cumplite atacuri. Şi, va trebui nu numai să supraveţuieşti, dar să-ţi aperi şi uneltele de lucru, altfel, eşti ameninţat să mori şi tu de foame. Chiar însăşi oamenii, ca şi la oraş, vor fi ţinte ale vânătorii. Privind dintr-o parte la acest înfiorător tablou, ţi se va părea că s-au întors vremurile de dinainte de potop. Dar nu va fi aşa. Căci în acele vremuri, asupra lumii apăsa cuvântul lui Dumnezeu: “Creşteţi şi vă înmulţiţi.” Iar acum, însăşi viaţa şi fiinţa omenirii, vor fi îndreptate spre respingerea bucuriei, darului şi proniei Dumnezeieşti. Şi aceasta, încă nu va fi sfârşitul.

Fragment din cartea preotului Alexandr Krasnov, Convorbiri şi poveţe duhovniceşti ale Stareţului Antonie, Partea I, în curs de apariţie. Tradus din limba rusă de către Dimitrie Lăpuşneanu.

 

/micagalilee blog/

 

Aratarea Mantuitorului la doi copii. Poruncile și Proorocirile vremurilor de pe urmă!

Arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în anul 1926, la 30 iulie, ora 8 dimineaţa, în apropierea Kievului, între satele Demidovo şi Gledovka la doi copii: Nicolae, de 11 ani (Nicolae Maximovici Kuprenko), şi Emilian, de 14 ani (Emilian Ivanovici Feşcenko).

Cu o săptămână înainte de aceasta, la 24 iulie, în noaptea dinspre duminică, Mântuitorul i S-a arătat în vis lui Emilian şi i-a spus:

-Tu Mă vei vedea în realitate împreună cu alt băieţel. Să nu vă speriaţi!

Tot atunci El l-a blagoslovit arhiereşte, cu ambele mâini şi, întorcându-se către Răsărit, s-a făcut nevăzut. Emilian a început să se roage în vis, însă a fost trezit de către stăpân.

Peste o săptămână, la 30 iulie, aceşti ciobănaşi îşi mânau vitele pe imaş şi au făcut cunoştinţă, asta părând a fi o simplă întâmplare. Era ora 8 dimineaţa şi ei se pregăteau să dejuneze, când dintr-odată a străluminat puternic un fulger. Emilian s-a gândit:

-Oare de ce o fi strălucit atât de puternic fulgerul? Nicolae a spus:

-Probabil va ploua! Însă Emilian a continuat:

-De unde să plouă, dacă pe cer nu e niciun nor şi nici boare de vânt? La aceasta, Nicolae a zis:

-Atunci, cine poate şti ce se mai poate întâmpla aici. După ce-şi spuse nedumerirea, peste câteva clipe, dinspre Apus, cerul a devenit dintr-odată roz şi a apărut o cruce mare strălucind ca soarele, al cărei vârf se sprijinea sus pe nori, iar partea de jos era postată, de asemenea, pe un nor, la vreo doi arşini deasupra pământului. Crucea, cu tot cu barele transversale, avea lăţimea de un arşin şi jumătate. Din partea de sus a Crucii s-a arătat un Om, care stătea ca şi răstignit. La început Crucea cu Omul s-a arătat de departe, cam la vreo jumătate de verstă, apropiindu-se mai apoi de copii.  Nicolae, văzând apropierea Crucii strălucitoare, s-a speriat şi i-a vorbit lui Emilian:

-Să fugim, nu-i lucru curat! Însă Domnul l-a oprit, spunându-i:

-Nu, Eu sunt curat! De această dată, copiii au înlemnit, nefiind în stare să se urnească din loc. Ei şi-au revenit şi şi-au dat seama că acesta este Insuşi Domnul Iisus Hristos -Mântuitorullumii. El stătea învăluit de o aur~olă minunată şi de o frumuseţe de nedescris. Faţa Sa Dumnezelască nu putea fi văzută, El strălucea mai luminos ca soarele şi mai alb ca zăpada. Atotputernicia Lui era de necon­ceput. El iradia o putere binefăcătoare şi o mireasmă cerească. Când Mântuitorul vorbea, din gura Sa apărea o văpaie de foc, vocea Sa răsuna peste întreg universul. Deasupra purta o haină azune, răsfrâptă peste umărul stâng, iar sub ea veşminte de culoare roz. În mâna stângă ţinea de partea de jos Evanghelia deschisă, iar dreapta o ridicase pentru binecuvântare. Deasupra capului Mântuitorului se vedea un triunghi asemănător literei A”. Mântuitorul era încconjurat de un preafrumos curcubeu cu șapte culori, care-şi revărsa capetele de ambele părţi ale Lui, în jos, până la norii care susţineau Crucea. El stătea în toată măreția Sa înconjurat de curcubeu. Deasupra triunghiului erau mai mulți Heruvimi, în părţi, doi îngeri, iar împrejur – îngeraşi:

– Copii, nu vă fie teamă de Mine şi nu plecaţi. Eu sunt Iisus, Domnul Dumnezeul vostru, Mântuitorul lumii, Fiul Dumnezeului cel viu, Care trăieşte în ceruri. Eu am venit să vă spun porunca Mea. El a început să le vorbească copiilor încet-încet, dar sonor ca şi pentru întreg universul:

– Să piară toţi desfrânaţii, beţivii, profanatorii, fumătorii, spurcaţu de gură, hulitorii lui Dumnezeu, cei care neagă Crucea (nu poartă cruce la gât; de cruce se ruşinează baptiştii şi alti sectanţi). Păcătoşii să fugă de la faţa Mea, iar cei drepți să se veselească înaintea Domnului! Îndată după aceste cuvinte, Îngerii au început să cânte Sfinte Dumnezeule… Partea dreaptă cânta “Sfinte Dumnezeule”, cei de la poalele Crucii până sus cântau “Sfinte Tare”, iar “Sfinte rară de moarte” şi restul cântau toţi împreună. După ce Îngerii au terminat cântarea, Domnul a spus:

– Copii, în lume sunt mulţi oameni, dar nu toţi sunt ai Mei. Foarte puţini, sunt cei care, Mă ascultă pe Mine şi învăţătura Mea, Sfânta Evanghelie, iar o mare parte s-a dedat diavolului şi se supune duhului său necurat, căruia i s-au dat de bună voie. În Sfântul Meu Sinod a pătruns dezbinarea în preoţime: preoţi răzvrătiţi, ucrainieni (probabil se are în vedere biserica ucraineană “samosveatnai), ”jivişti” şi alţi asemenea preoţi – eretici duc poporul spre pierzanie, iar dreapta preoţime îl duce în Împărăţia lui Dumnezeu. În continuare, Mântuitorul a spus:

– Copii, mă vedeţi pe Mine? Uitaţi-vă bine la Mine, pentru că chipul Meu să vă rămână în amintire şi în case, şi Eu voi  pomeni în Împărăţia Mea până într-a şaptea generaţie neamul vostru credincios. Mergeţi acum la preotul Meu ortodox şi spuneţi-i să săvârşească slujba de noapte şi Liturghia.

Acum îngerii au început să cânte:

– ”Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele din lăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui”. Şi iarăşi îngerii au continuat: “Ţie Îţi cântăm, Ţie Îţi mulţumim Doamne”. Şi Îngerii nu-şi încetau frumoasele cântări: “Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…”, “Ca pre împăratul”, ,,Heruvicul” -până la sfârşit. Pe urmă cerul s-a deschis parcă, iar norii s-au împrăştiat şi Mântuitorul a coborât cu Puterile Sale cereşti şi a spus:

– Vai şi amar va fi ucraineenilor, mitropoliţilor şi arhiereilor renovatori şi ”jivişti”, instigatorilor şi ereticilor. Preoţimea nu va fi iertată nici acum nici în veacul ce va veni. Cei mici (mirenii) vor fi iertaţi, dacă se vor pocăi. Însă îi voi pedepsi dacă s-au abătut de la credinţa ortodoxă şi dacă sfâşie veşmintele Mele şi Sfânta Mea Biserică Apostolească! Înainte de întronarea antihristului, voi trimite nevăzut îngerii Mei în ajutor oamenilor şi-i vor înscrie numele robilor Mei în cartea vieţii şi vor pune Sfânta Pecete pe fruntea lor, a celor care vor avea pe frunte Frica lui Dumnezeu! Voi, însă, uitaţi-vă mai bine la Mine, ca să mă ţineţi minte şi să nu vă încurcaţi şi, din greşeală, să semnaţi şi să primiţi pecetea de subjugări a antihristului, deoarece el va veni în veşmintele Mele, şi va face în faţa poporului minuni diavoleşti, şi va urca pe prestolul sfântului lăcaş, şi va impune să i se zugrăvească icoană, şi va cere ca acestei icoane sa i se închine şi să o creadă, deoarece el va face ca icoana să vorbească şi să se mişte prin sugestionare diavolească. El se teme de Cruce, va ridica prigoană asupra Crucii. La început va-fi pecetea comunistă – steaua cu cinci colţuri. Să n-o primiţi! Aceasta e doar începutul necazurilor. Va veni timpul când tare vor fi prigoniţi acei credincioşi care vor refuza să primească pecetea antihristului pe mână sau pe frunte şi să se închine chipului său. Aceşti oameni nu vor putea nici cumpăra, nici vinde, neavând pecete. Nu vor putea merge dintr-un oraş în altul şi nici dintr-un, sat în altul. Lor li se va lua şi apa şi hrana. Mai întâi se va cere semnătura, iar celor ce vor semna li se va aplica pecetea antihristului. Şi cine o va primi nu va fi iertat nici acum, nici în veacul viitor. Înainte de întronarea antihristului, va avea loc un război mondial. La începutul împărăţiei sale, antihrist va captura în mâinile sale toate lăcaşurile sfinte şi lavrele, în afara mănăstirii Poceaev. Lavrele şi lăcaşurile vor fi deschise de către antihrist, însă ele nu vor avea binecuvântarea Mea, şi intrarea în ele nu va fi îngăduită, deoarece ele vor fi conduse de antihrist.

Şi Domnul a mai spus:

– Iar cei care voiesc să trăiască în mănăstiri şi în pustnicie trebuie să rabde şi să nu se mâhnească, pentru că, dacă pe pământ nu vor ajunge să primească călugăria sau alte ranguri, atunci Eu în Impărăţia Mea îi voi împodobi în preafrumoase veşminte şi le voi da multă slavă. După războiul mondial, se va întrona antihristul. Voi, copii, propovăduiţi ceea ce v-am spus. Nu vă temeţi de nimeni niciodată, cu toate că veţi fi persecutaţi, închişi în temniţe. Nu vă temeţi să le transmiteţi lumii din om în om. Pentru că în Împărăţia Mea voi veghea ca lumea să fie avertizată şi să nu cadă în cursa minciunii. Eu preîntâmpin lumea că degrabă va vem înşelătorul. Va face minuni cu atâta vicleşug, încât va urni stele de pe cer şi-i va înfricoşa pe toţi, va zbura prin aer, ca o pasăre. La început va părea paşnic, îi va susţine pe cei săraci, pe nevoiaşi, distribuind ajutoare bogate, înşelându-i astfel pe cei care cred în Dumnezeu. Toţi îl vor îndrăgi, îl vor asculta şi vor crede în el, dar această încercare va fi îngăduită pentru puţin timp. Voi, însă, trebuie să convingeţi, pe cât e posibil, lumea să nu primească niciun fel de pecete şi, de asemenea, să nu semneze. Odată cu întronarea lui antihrist, vor veni timpuri grele, aşa încât oamenii vor căuta să moară şi nu vor putea. Din cauza recoltei proaste, va fi o mare foamete. Pâinea şi toate mărfurile vor fi în mâinile lui. Fără pecetea lui nu se va da nimic, şi, pentru greşelile lumii şi pentru că s-au lepădat de Mine, cerul se va închide pe trei ani; nu va fi ploaie, iar pământul va fi bântuit de o secetă atât de mare, încât vor seca şi izvoarele râurilor. Lumea va cădea în mare necaz. Vor fugi de la Apus spre Răsărit în căutarea hranei, însă nu o vor găsi nicăieri. Peste tot va fi arşiţă şi molimă. Antihristul va emite un ordin prin care va interzice oamenilor să meargă dintr-un oraş în altul şi dintr-un sat în altul, să poarte cruce, să-şi facă semnul crucii, să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu. Va ordona să fie scoase crucile de pe Iăcaşele sfinte, să se interzică slujirea în biserici, iar în interiorul lor să se deschidă teatre şi alte aşezăminte de defăimare a lui Dumnezeu. Atunci nu va iubi fratele pe frate şi-l va preda morţii şi între rude vor fi vărsări de sânge. Cine va răbda în numele Meu acela va fi mântuit, iar cine se va lepăda de Mine şi va primi pecetea antihristului, pe acela Eu nu-l voi ierta nici în această viată, nici în cea viitoare. Trebuie să fiţi vigilenţi, pentru că vor apărea mulţi antihrişti, care vă vor chema să-i urmaţi – ”veniţi, cu noi este Hristos!” Nu-i credeţi!!! Vor apărea lupi în piei de oaie, dar toţi aceşti vânători vor fi daţi pierzaniei. Toate bisericile, în afară celei de la Poceaev, vor fi închise, iar celor care vor alege să trăiască viaţă monahală în mănăstiri ortodoxe nu li se va permite. Aceştia va trebui să rabde, pentru că mănăstirile ortodoxe vor fi desfiinţate. Pe aceştia Eu îi voi apăra şi, pentru răbdarea lor, îi vor acoperi în veşmintele Mele şi în toată puterea Ierusalimului Meu! Când va veni antihristul, soarele se va stinge şi luna nu va mai lumina, puterile cerului se vor clătina, însă împărăţia antihristului va avea destulă lumină electrică peste tot, şi în biserici. Şi nenorociţii oameni i se vor închina lui ca unui dumne­zeu, aprinzând înaintea chipului său lumânări. Iar cei care vor refuza vor fi închişi în temniţe, chinuiţi prin foame, puşi în ţeapă, ori vor fi supuşi altor chinuri. Însă chinurile vor fi atât de mari, încât să le poată suporta credincioşii în Domnul, iar unii nici nu le vor simţi, pentru tăria credinţei lor. Îngerul lui Dumnezeu îi va întări şi-i va împărtăşi cu Sfintele Taine ale lui Hristos -în timpul domniei lui antihrist jertfa fără de sânge va fi oprită şi credincioşii nu vor avea unde se împărtăşi. Chiar înainte de venirea lui antihrist, la Lavra Peşterilor, în partea stângă a marii biserici vor fi scoase Crucea şi Marele prestol şi va fi deschisă o casă mondenă (“urâciunea pustiirii”). Atunci icoana Adormirii Maicii Domnului va fi ridicată de Îngeri şi dusă în ceruri, la Prestolul Slavei, şi atunci va apărea antihristul, iar oamenii, uitând de adevăratul Dumnezeu, îi vor pregăti drumul şi-l vor întâmpina. Şi Domnul a spus:

-Rugaţi-vă în fiecare zi dimineaţa, seara şi de la ora 12 noaptea până la ora unu. Cerurile se vor deschide, rugăciunea celor ce se roagă va ajunge la Prestolul Meu – întotdeauna o voi primi. Mergeţi cât mai des la biserică, mărturisiţi-vă, împărtă­şiţi-vă cu Sfintele Taine ale lui Hristos!

Pe timpul antihristului vor fi mari vărsări de sânge şi credincioşii vor suferi nespus. Împărăţia antihristului va ţine 42 de luni. Domnul va veni să judece lumea la miezul nopţii şi, din această cauză, vegheaţi în aceste ceasuri, pentru că timpul venirii Mele nu-l cunosc nici Îngerii. Şi, încă, mai spuneţi poporului să se împărtăşească, pentru că Jertfa fără de sânge va fi oprită. După ce vor primi pecetea lui antihrist, acei oameni vor fi loviţi de necazuri nespuse şi de dureri cumplite, vor plânge amar şi vor căuta moartea, însă n-o vor găsi. Ei vor striga:

-,,O, munţilor, cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de la faţa lui Dumnezeu!” Dumnezeu a spus:

– Iată, în curând, în curând voi veni să judec lumea. Spune­ti-le! Las’ să se căiască toţi desfrânaţii şi preadesfrânaţii; dacă se vor căi, vor fi iertaţi. Pe eretici şi aţâţători nu-i voi ierta. A mai rămas puţin timp, în curând voi veni, păcatul şi nelegiuirile voastre au ajuns până la cer. Copii, spuneţi lumii că Eu M-am arătat vouă, pentru că sunt nevoit să avertizez lumea, căci în ultima vreme se împietreşte şi se răceşte inima oamenilor. Nu mai cred în Dumnezeu, în Legea Lui, ca înaintea potopului. Toţi învăţaţii strigau: ,,Nu există Dumnezeu, este doar Natura!” V-ați lăsat de sfintele Mele sărbători, le-aţi ales pe ale voastre şi vă închinaţi la idoli. Ca şi poporului israelitean, le-am dat voie în pustie să asculte înţelepţii, că nu-i Dumnezeu. Este Dumnezeu, Atotputernic, Atotţiitor, Neajuns, Care cu cuvântul Său a creat lumea văzută şi cea nevăzută. Pentru că Eu  sunt Creatorul întregului Univers şi-l voi cârmui în veacul veacurilor. Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, cu toate că antihristului i se va îngădui atunci să domine asupra lumii pentru păcatele ei. El va porni prigoană asupra Bisericii, şi ea se va ascunde de el se va retrage în pustie, însă, după cum Eu am înviat a treia zi, la fel şi Biserica mea va învia şi va dăinui în veacul veacurilor. Vă spun tuturor: pocăiţi-vă!!! Eu voi primi pocăinţa voastră, pentru că a mai rămas foarte puţin timp de trăit. Timpul cel mai greu: degrabă, degrabă voi veni să judec lumea!! ! Pe toţi păcătoşii, desfrânaţii, preadesfrânaţii, beţivii; huli­torii, care calcă în picioare Sfânta Mea Cruce, se ruşinează să o poarte, nu cinstesc sărbătorile Mele, posturile rânduite de Sfânta Biserică nu le respectă, asemenea baptiştilor şi hulitorilor (spurcaţi la gură). Pe toţi pacătoşii îi voi arde în Focul Gheenei. Domnul a încheiat Porunca Sa şi a dat Sfânta Evanghelie la doi Îngeri, i-a binecuvântat şi a spus:

– În acel loc (în care M-am, arătat vouă), în amintirea arătării Mele, să fie înălţată o Cruce şi o icoană în chipul în care M-am arătat vouă, pentru închinarea lumii.

S-a îndreptat spre Răsărit şi treptat a dispărut după nori. Tot atunci au dispărut toţi Îngerii, însă cântarea lor s-a mai auzit mult timp. Sonoră la început, ea se stingea pe măsură ce se îndepărta. Copiii-păstori au înştiinţat preotul ortodox din Demidovka despre arătare şi au spus despre porunca Mântuitorului. El a oficiat slujba de priveghere şi Dumnezeiasca Liturghie. Vestea despre arătarea Mântuitorului şi despre toate cele spuse de către El s-a răspândit fulgerător printre credincioşi. A fost făcută o Cruce şi, în taină, de administraţia locală, a fost sfinţită în biserică. Tot atunci credincioşilor li s-a spus când va fi scoasă Crucea din biserică şi dusă la locul arătării Mântuitorului. Scoaterea ei a fost stabilită pentru ora 12 noaptea. Către această oră se adunaseră peste 200 oameni. Au mai venit din satele vecine încă doi preoţi. Poporul şi preoţii se temeau de puterea locală. Credincioşii au împodobit Crucea cu flori şi coroane. Ei s-au adunat ca să se închine Domnului Sfânt în liniştea nopţii, ieşind din biserică fără lumini şi cântări. Îndată după ieşirea din biserică, preoţii şi poporul au auzit răsunând din văzduh dangăte de clopot şi cântare îngerească: “Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne …” Preotii sositi au întrebat cu nedumerire preotul din sat din ce cauză bat clopotele. Au întrebat şi alţi localnici. Clopotniţa era închisă, îneanu era nimeni şi, decj, nimeni nu bătuse clopotele, ci totul se auzea în văzduh, de la Ingeri. Poporul s-a adunat cu spaimă şi cutremur şi cu multă bucurie în inimă. Însoţind Crucea, ei îşi urmau calea în linişte, aruncând flori în calea Crucii. Îndată după ieşirea din sat, au aprins lumânări, iar unii purtau făclii. Ei îşi urmau calea prin câmp cântând. Iar când procesiunea s-a îndepărtat de sat, a apărut un stâlp luminos cu nor. Norul se mişca înaintea poporului, arătându-i calea. Atunci când au ajuns la locul destinat, s-a retras între nori, iar acel loc a devenit purpuriu. Şi în acel timp, din cer au început să sune clopotele, iar după ce au aşezat Crucea şi Icoana, îngerii au început să cânte: “Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”. Oamenii care însoţeau crucea credeau că nimeni în afară de ei n-a văzut nimic, însă atât procesiunea, cât şi dangătul clopotului, şi cântarea îngerească au fost auzite de către lumea care se afla în câmp în timpul nopţii şi mulţi, de frică, au fugit în sat. Crucea a fost aşezată cu multă pietate pe locul în care Mântuitorul S-a arătat ciobănaşilor.

Continuăm după articolul: “Arătarea Domnului, în anul 1926, lângă Kiev (Kiriliţa, Nr. 3/2001).

După aşezarea crucii la locul arătării Mântuitorului, a început pelerinajul credincioşilor. În fiecare sâmbătă veneau călugări de la mănăstirile Lavra Peşterilor şi Florovsk din Kiev pentru a sluji Te Deum-uri. Lângă Crucea înălţată se adunau la panahidă. Copiii din preajma locului aşteptau sâmbetele pentru a strânge monedele, merele şi bomboanele lăsate de către pelerini. Renumitul pictor Krasiţki nepotul lui Şevcenko – a pictat tabloul “Ciobănaşul”. El a venit la Demidov şi a pictat pe viu chipul băiatului – păstoraş.Timp de patru ani nimeni n-a cutezat să atingă Crucea înălţată în locul arătării Mântuitorului. Dar în anul 1930, la adunarea celulei comsomoliste, s-a luat hotărârea de a o distruge. La început nimeni nu îndrăznea să facă acest lucru cu propriile mâini, dar s-a găsit curând unul: a legat-o cu funii, care, fiind trase de cai, au smuls-o. Se vorbeşte că nu mult după aceea a fost bătut de o mare nenorocire. În pofida relelor care se înmulţeau tot mai mult pe pământ, harul lui Dumnezeu a cercetat aceste locuri nu o singură dată. Atunci nu toţi demidovenii au crezut că Mântuitorul S-ar fi arătat cu adevărat. Dar curând, parcă întru întărirea şi susţinerea credincioşilor, s-a arătat Maica Domnului, fapt confirmat astăzi de către !ocuitorii satului, martori oculari ai arătării Preacuratei. În unul din manuscrisele păstrate -mărturie a arătării Mântuitorului, se vorbeşte că Domnul ar fi poruncit să fie înălţată o cruce şi Ia Fântâna Văduvei, care a fost săpată în satul Demidovka în anii de după revoluţie, în timpul unei secete cumplite. Atunci, în toată împrejurimea nu se găsea pic de apă şi toţi veneau Ia Fântâna Văduvei, deoarece numai acolo, din mila lui Dumnezeu, se păstrase apa. Maica Domnului s-a arătat, după cum voise Domnul, în timp ce se oficia Te Deum-ul. Ea s-a arătat dinspre răsărit la ora 8 dimineaţa. Era îmbrăcată în haine de culoarea cerului, înaintea ei era o tavă strălucitoare şi toţi cei aflaţi de faţă au văzut aceasta, dar nimănui nu i-a fost dat să vadă ce anume se afla pe tavă. Maica Domnului ţinea mâinile lăsate în jos. Lumea era îngrozită, se închina până Ia pământ şi se ruga Stăpânei. După aceasta, toţi cei care au văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu s-au schimbat în bine, însă autoritătile au interzis cu severitate să se vorbească despre aceasta. Dar cuvântul lui Dumnezeu este de nestăvilit: lumea va tăcea, iar pietrele vor cuvânta. Oricât de mare ar fi fost pericolul, creştinii au înscris şi au păstrat preţioasele mărturii. Iar atunci când credincioşii din zilele noastre căutau locul în care S-a arătat Mântuitorul, câţiva localnici, care nu se cunoşteau între ei, au indicat unul şi acelaşi loc. Între timp, în câmp, acolo unde S-a arătat Mântuitorul, a fost sădită livada colhozului, care creştea frumoasă şi bine îngrijită. Numai pe un sector pomii nu se puteau adapta nicicum, se piperniceau mereu şi se uscau. Acest loc de circa 5 pe 10 metri s-a acoperit cu iarbă şi flori de câmp, iar în centru, în raza a doi metri, creştea numai iarbă joasă şi stufoasă de un verde intens, care rămânea neatinsă. Astăzi în sat mai sunt în viaţă câteva rude apropiate ale martorilor oculari Emilian şi Nicolae, care păstrează în memorie evenimentele din acea vreme. Bătrâna Daria, în vârstă de optzeci şi doi ani, din satul Glebovka, a povestit despre soarta neobişnuită a unchiului său Emilian. EI a rămas de timpuriu orfan. Dar, în pofida vitregiilor şi greutăţilor vieţii, a crescut vrednic şi cuminte. Şi Dumnezeu a avut grijă de el, i-a dat şi hrană şi de lucru. Emilian n-a mers la şcoală până la vârsta de 14 ani şi nu putea nici citi, nici scrie. Îşi câştiga pâinea, angajându-se să pască vitele gospodariIor. Păstra mereu în inima sa cuvintele Domnului: ,,Nu vă lepădaţi de Mine”; şi el, într-adevăr, a dus cu sfinţenie numele lui Hristos de-a lungul vieţii sale anevoioase. Bolşevicii îl intimidau, obligându-l să se dezică şi să semneze o mărturie falsă prin care să nege arătarea Mântuitorului. Însă Emilian a refuzat să urmeze exemplul lui Iuda şi a fost condamnat Ia zece ani de detenţie. În perioada înterimiţării la Kiev, i se mai aduceau ceva produse. Ulterior, un timp nu s-a mai auzit nicio veste despre el. Se ştia doar atât că e îrichis undeva departe, după Urali. Iar în 1936, Emilian a fost rejudecat, adăugându-i-se încă zece ani. Şi iată, ca prin minune, suportând toate vitregiile vieţii de detenţie, după mulţi ani, s-a întors în satul natal. Şi s-a întors nu ca om simplu de lume, ci în rang de preot. În acele timpuri tulburi, în închisori erau întemniţaţi foarte mulţi arhiepiscopi, şi Emilian a fost hirotonisit chiar acolo, în detenţie. Dar “nimeni nu-i prooroc în ţara sa” -glăsuieşte un vechi adevăr. Consătenii n-au voit să-I recunoască pe Emilian drept preot şi el, mâniindu-se din această cauză, i-a comunicat nepoatei sale Daria cum că este respectat şi preţuit de mulţi oameni, care îl invită la Moscova. Se ştie că Emilian a trăit toată viaţa necăsătorit, fără familie. A slujit mai apoi în Belarus, unde voia să construiască un nou lăcaş, dar în timp ce ducea banii, în tren, în 1983, a fost jefuit şi ucis. Soarta lui Nicolae, al doilea martor al arătării Mântuitorului, a mers pe un alt făgaş. El era dintr-o familie înstărită. Nu demult, nepotului său i-a fost restituită casa părintească, care a fost luată de către autorităţi în timpul deposedării generale. Este cunoscut faptul că Nicolae n-a putut urma poruncile Domnului. In acele timpuri de restrişte, el avea doar unsprezece ani şi părinţii, temându-se de autorităţi, i-au impus copilului să tăinuiască cele văzute. Şi copilul n-a mai vorbit niciodată despre arătarea Mântuitorului. Mulţi oameni continuau să-I întrebe, iar el continua să tacă. Ulterior, Nicolae s-a căsătorit, a avut copii, însă în 1941 a murit pe front.

Din: ”Stareții despre vremurile de pe urmă.”

 

Proorocia Sf. Matrona de la Moscova

“Apoi vor veni alţii, şi va fi mai rău decât a fost! Cât îmi este milă de voi. Veţi trăi până în timpurile cele de pe urmă. Viaţa va fi tot mai reaşi mai rea. Apăsătoare. Va veni timpul, când vi se va pune în faţăcrucea şi pâinea, spunându-vă: “Alegeţi!”. Noi alegem crucea”

– “Maică, dar cum se va putea trăi atunci?” Ea: “Noi ne vom ruga, vom lua puţin pământ, vom face cocoloaşe, ne vom ruga lui Dumnezeu, le vom mânca şi vom fi sătui”. “Fără de război veţi muri cu toţii, vor fi multe jertfe, toţi morţii vor zăcea pe pământ. Şi iată ce vă mai spun: seara veţi fi cu toţii pe pământ, la suprafaţă, iar dimineaţa, trezindu-vă, toţi veţi dispărea sub pământ. Fără război merge războiul”.

 

Staretul Varsanufie de la Optina, proorociri

Uneori, atunci când am vizitatori, nu ca acum jumătate şi jumătate, ci numai bărbati, care trăiesc mare parte cu mintea (femeile trăiesc mai mult cu inima şi sentimentul), îi aud adeseori plângându-se că trăim într-o epocă grea, că azi are libertate completă orice fel de învătătură ateistă şi erezie, că Biserica s-a făcut tinta atacurilor multor duşmani. Şi că începe să stăpânească frica ca nu cumva aceste valuri sălbatice ale necreditei şi ale eresurilor s-o înece. Eu însă le spun: – Nu vă neliniştiti. Nu vă temeti pentru Biserică. Ea nu se va pierde. „Portile iadului n-o vor birui”. Ea va rezista până la a doua Venire. Nu purtati grijă pentru Biserică, ci trebuie să vă temeti mai degrabă pentru voi înşivă. Pentru ce epoca noastră este foarte grea? Ce anume o face să fie grea? Iată ce: faptul că azi este foarte uşor ca cineva să apostazieze de la Hristos. Iar când se întâmplă aşa ceva – a venit pierzarea. Toti cei ce urmează lui Hristos, cuvioşii Lui, vor împărtăşi împreună cu El. Dar cunoaştem şi alti oameni, care s-au îngrijit să urmeze şi să imite nu pe Hristos, ci pe satana. Cu sigurantă cunoaşte şi astfel de predicatori şi învătători. Dacă nu şi lucrările lor, cel putin numele lor: Nietzsche, Renan şi altii. Ce au făcut? Au răsturnat principiile morale.Care va fi partea lor când ei au făcut tot ce au putut ca să semene diavolului în orice cruzime şi în orice murdărie? După moartea lor, ce altceva i-a putut aştepta decât căderea în stăpânirea aceluia? Un proverb rusesc spune: „Fă-te cu silă frate fratelui tău”. Cei ce se silesc a-I plăcea lui Hristos, vor împărtăşi cu El. „Fă-te cu sila frate fratelui tău”. Azi este foarte uşor să cazi de la Hristos şi să ajungi în ghearele stăpânitorului întunericului. Mergi pe stradă şi într-o vitrină vezi expusă o carte, care se pare că vorbeşte despre dumnezeirea lui Hristos. Atunci gândul îti spune: „Hai, cumpăr-o şi citeşte-o!”. E bine ca omul să nu dea importantă unui astfel de gând, ci să cugete: „Cine mi-a adus acest gând?”. Cine altul decât diavolul, de vreme ce cartea are ca scop să defaime învătătura Bisericii? Un altul a mers, a cumpărat-o, a citit-o şi a trecut de partea cealaltă; s-a lepădat de Hristos.Unde este începutul căderii? În gândul viclean. Oare Tolstoi nu s-a pierdut din pricina gândurilor viclene? Altfel ar fi putut şi el să fie sfânt. Nu trebuie să deznădăjduim niciodată. Să nu uităm că şi în cele mai înfricoşătoare căderi se ascunde mila cea nesfârşită a lui Dumnezeu. Într-un chip de neînteles şi de nepătruns nouă Domnul „ne zideşte”. Chiar şi pierderea părintilor duhovniceşti este, în planurile sfinte ale lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastră. Crede-mă! Odată a venit la mine (la mărturisire) un schimonah şi mi-a spus: Părinte, am ajuns la deznădejde. Nu văd în mine nici o schimbare spre mai bine. Şi am mai luat pe deasupra şi marea schimă îngerească. Şi ştiu că Domnul va cerceta ce de-amănuntul care a fost cu adevărat monah şi care a fost numai un purtător de schimă. Cum să mă îndrept? Cum să mor păcatului? Îmi simt toată slăbiciunea.

– Ai dreptate, i-am spus. Am dat „faliment” cu totul. Dacă Domnul ne va judeca după lucrurile noastre, ne vom pierde în vecii vecilor, deoarece nu avem nimic să-I aducem.

– Mai este oare vreo nădejde de mântuire?

– Sigur că este. Rosteşte cât poti de des rugăciunea şi le lasă pe toate în mâinile lui

Dumnezeu.

– Dar care este folosul rugăciunii, dacă nu participă la ea şi mintea şi inima?

– Un folos uriaş. Se ştie că rugăciunea are mai multe trepte. De la rostirea simplă a cuvintelor rugăciunii până la rugăciunea făcătoare de minuni. Şi chiar de ne-am afla pe treapta cea mai de jos a rugăciunii, dar şi atunci ea ne este foarte folositoare şi mântuitoare. Uneltirile vrăjmaşului nostru se depărtează de la omul care rosteşte rugăciunea. Iar unul ca acesta cu sigurantă se va mântui.

– Am înviat, a strigat schimonahul. De acum înainte nu voi mai cădea în trândăvie şi în deznădejde.

 

/aparatorulortodox blog/

 

Sa ne aducem aminte ce spunea parintele Paisie

“După furtuna diavolească, va veni însorirea dumnezeiască”

In spatele duhului lumesc al “libertătii” de astăzi, al lipsei de respect în Biserica lui Hristos fată de cei mai mari, părinti si dascăli, care au frică de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovnicească, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofă sufletească si trupească. Iar în spatele sistemului perfect de asigurare computerizată, ce se face prin “cartela” electronică, se ascunde dictatura mondială, sclavia lui antihrist. “…ca să-si pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este întelepciunea. Cine are pricepere să socotească numele fiarei, căci este număr de om. Si numărul lui este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa 15, 16-18).

Sfântul Andrei al Cezareii scrie următoarele:
“Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre tâlcuirea numărului precum si despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi si experienta celor întelepti…, dar nu a binevoit harul dumnezeiesc să se scrie în dumnezeiasca carte numele lui cel pierzător. Insă cercetând cu ratiunea, cu adevărat multe (nume) se pot afla…”. (Sfântul Andrei al Gezareii, Tâlcuire la Apocalipsă, cap.58, pp. 541-342, editie greacă)

Dar lucru ciudat este că multi oameni duhovnicesti, pe lângă faptul că fac tâlcuirile lor proprii, se mai si tem cu o frică lumească de “punerea la dosar”, în timp ce ar fi trebuit să se nelinistească duhovniceste, să-i ajute pe crestini cu nelinistea cea bună si să le întărească credinta, si astfel să simtă măngâierea dumnezeiască.

Mă mir cum toate aceste evenimente nu le crează probleme de constiintă! De ce nu-si pun măcar un semn de întrebare la tâlcuirile mintii lor? Si dacă îl ajută pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Căci la aceasta se referă: “…ca să însele, dacă este cu putintă, si pe cei alesi” (Mc. 13, 22). Se vor însela cei care le vor tâlcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. “Fiara” de la Bruxelles a sorbit în computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, “înainte mergătoare ale pecetluirii”, ce arată? Din păcate la radio ascultăm numai timpul probabil.

Ce ne va spune Htistos? “Fătarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti” (Mt. 16, 3).

Asadar, după cartelă si după buletinul electronic, adică “îndosarierea” persoanelor, ce se face pentru a înainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor că oarecare a furat cartela cutăruia si i-a luat banii din bancă. Pe de altă parte vor face reclamă “sistemului perfect”, adică pecetluirii pe mână sau pe frunte cu raze laser, a numărului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber. Din păcate, iarăsi “anumiti cunoscători” îi vor “înfăsa” pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca să nu-i mâhnească. “Aceasta nu are importantă”. “Nu-i nimic, este destul să credeti lăuntric”. Si, desi vedem că Apostolul Petru, care s-a lepădat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevărat lepădare, acestia se leapădă de Sfânta pecete a lui Hristos, ce le-a fost dată la Sfântul Botez, care este “Pecetea darului Sfântului Duh”, prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi că îl au pe Hristos înlăuntrul lor. Din păcate, o astfel de logică aveau si unii “gnostici” pe vremea sfintilor mucenici, care încercau să întoarcă pe mucenici de la mărturisirea lor, asa cum spune Sfântul Vasile cel Mare în “Cuvântul” său la mucenicul Gordie:

“…multi încercau să-l convingă pe mucenic să se lepede numai cu gura si să-si păstreze credinta în suflet prin aceiasi dispozitie lăuntrică, pentru că Dumnezeu nu caută la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insă mucenicul Gordie a rămas neînduplecat si a răspuns: “Nu suferă limba cea zidită de Hristos să rostească ceva împotriva Ziditorului… Nu vă înselati, Dumnezeu nu se lasă batjocorit căci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va îndreptăti si din cuvintele tale te va osăndi”. De asemenea, sub stăpânirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor să mărturisească religia închinătorilor la idoli si crestinii care au mărturisit si au jertfit idolilor, au primit un certiflcat scăpând astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepădat de Hristos, ci si cei care au dat bani închinătorilor la idoli si au luat certificatul fără să se lepede de Hristos, asa numitii “libellus”. Dar si pe acestia Biserica noastră i-a considerat lepădati, căzuti. Să ne amintim si de minunea săvârsită de Sfântul Teodor, care se prăznuieste în fiecare an în sâmbăta din prima săptămână a Postului Mare: “Iulian Paravatul stiind că poporul lui Hristos, mai cu seamă în săptămâna întâi a Postului Mare, caută să se curătească si să se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit să-i spurce. De aceea a poruncit să pună în piată în acele zile mâncăruri spurcate cu sângele jertfelor idolesti. Dar Sfântul mucenic Teodor s-a arătat în vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta împăratului, i-a poruncit să-i adune pe credinciosi dis-de-dimineată ca să-i împiedice să folosească acele mâncăruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare să o înlocuiască vremelnic prin colivă… In felul acesta scopul Paravatului a fost zădărnicit si poporul cel credincios a fost păzit nespurcat…”. Depărtarea de cele jertfite idolilor a fost rânduită printr-un canon al Sfintilor Apostoli: “Si apostolii si preotii s-au adunat… (si au hotărât) să se ferească de cele jertfite idolilor si de desfrâu si de (animale) sugrumate si de sânge” (Fp. Apostolilor 15, 6, 20). Dar cu toate cele pe care le-am arătat, auzi, din păcate, o grămadă de neghiobii ale mintii unor “gnostici” de astăzi. Unul spune: “Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alături”. Altul spune: “Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap…”. Iar altii spun o grămadă de alte neghiobii, crezând că se vor sfinti în felul acesta. Dar toate acestea sunt înselări. Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pildă, apa primeste sfintire si se face agheasmă. Insă urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face pâine prin minune, dar necurătia nu primeste sfintire. Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este pe buletin, pe mână sau pe fruntea noastră prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face. Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfânt, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci când ne îndestulăm cu Sfânta pecetluire a Botezului, prin care ne lepădăm de satana, ne unim cu Hristos si primim sfânta pecetluire: “Pecetea darului Duhului Sfânt”.

Hristos să ne lumineze pe toti. Amin.

Sfântul Munte Athos Chilia Tanaguda – Mănăstirea Cutlumus

Sâmbăta din prima săptămână a Postului Mare 1987

Cu multă durere si dragoste în Hristos

Monahul Paisie

 

/deveghepatriei blog/

 

Antonie Mărturisitorul, Arhiepiscop de Mihailov şi Golânsk: Se apropie aşa nişte vremuri,încât fără îndeplinirea pravilei de rugăciune, nimeni nu va rezista, indiferent de ce rang duhovnicesc va fi.

Veacul nostru nu este un veac al postului, ci al răbdării şi al bolilor. Iar dacă vom lua asupra noastră un post aspru şi peste puterile noastre, atunci pur şi simplu nu vom fi în stare să-l tinem. Noi avem nevoie de un post lăuntric pentru a ne înfrânge pe noi înşine şi pentru a deveni blânzi, smeriti şi răbdători. Dacă Domnul ne îngăduie să suferim, trebuie să primim aceasta cu smerenie. Căci ceea ce este îngăduit de Domnul, trebuie primit ca din mâna Lui şi trebuie să răbdăm tot. Adevăratul post este atunci când omul suportă cu răbdare şi fără supărare toate atacurile şi jignirile considerând că le-a meritat pe bună dreptate. Pentru ce? Pentru viata pe care a avut-o în trecut şi pentru tineretea uşuratică. Mândria noastră este asemenea unei fiare care, dacă este atinsă oricât de uşor, atunci este gata să sară şi să-i sfâşie pe toti. Dar este de datoria ta să o împingi şi să nu o laşi să iasă. Chiar dacă cineva te-a supărat şi te-a mâniat şi-ti doreşti să-i zici tot ceea ce crezi despre el, atunci procedează altfel şi spune-i mândriei tale: „Stai acolo şi nu ieşi!”. Şi-n loc să-i răspunzi cu brutalitate, tu, dimpotrivă, vorbeşte-i cu blândete. Astfel se dobândeşte smerenia. Aceasta este şi mucenicia cea fără de sânge. Sfintii mucenici au pătimit cumplit dar pentru scurt timp. Aici este un chin nesângeros şi nu doar pentru o perioadă de un an sau doi, ci pentru întreaga viată. Iar dacă Domnul va îngădui mari suferinte sau va începe o adevărată prigoană atunci, zice Vlădica, trebuie să-ti imaginezi că mergi la moarte pe Golgota. Înainte de moartea sa (a lui Vlădica) cred că Dumnezeu a îngăduit să ne spună ceea ce ne aşteaptă pentru că la un moment dat a zis: „Iar voi încă este posibil să suferiti. Şi, de va veni această vreme să nu vă înfricoşati, ci să mergeti la moarte pe Cruce cu mare curaj, şi cu pieptul deschis, neavând nici o îndoială şi nepărându-vă rău pentru nimic. Să primiti totul cu bucurie, pentru că atunci puterea lui Dumnezeu vă va lumina şi vă va întări şi voi veti rezista. Iar dacă în gândul tău vei renunta la Cruce, dacă se va strecura îndoiala şi vei fugi fiindu-ti frică pentru tine şi pentru cei apropiati ai tăi, să ştii că-n acea clipă va interveni puterea demonică, harul se va îndepărta de tine, şi nu vei face fată suferintelor. Trebuie să fii conştient de faptul ca ti-a venit ceasul când trebuie să-ti mărturiseşti credinta şi devotamentul fată de Domnul. Să mergi la moarte cum făceau Sfintii mucenici pe care Domnul îi întărea astfel încât ei nu simteau durerile, iar dacă le simteau, atunci întelegeau că ele sunt trimise pentru curătirea de păcatele de mai înainte. Cereti-I ajutor lui Dumnezeu pentru copii şi pentru cei apropiati, însă nu vă speriati, deoarece prin suferintele noastre, îi vom ajuta şi Domnul îi va milui pe ei. Se apropie aşa nişte vremuri, încât fără îndeplinirea pravilei de rugăciune, nimeni nu va rezista, indiferent de ce rang duhovnicesc va fi.

* * *

Adesea Vlădica spunea: „Suferintele generatiei ce vine au fost aruncate cu zeci de ani în urmă peste acei oameni”. Spunând aceste, el îi avea în vedere atât pe Noii Mucenici şi Mărturisitori din vremea Revolutiei (1917) cât şi pe cei din timpul prigoanei comuniste. Această jertfă ne-a eliberat pentru putin timp din suferintele exterioare pentru că ei le-au luat asupra lor. Ei pentru noi au suferit, iar Domnul se îndură de noi pentru sângele lor vărsat. Creştinii de acum au doar suferinte lăuntrice. Şi împotriva acestor suferinte şi boli ale noastre nu există decât un singur leac: acela de a te lupta cu tine însuti. De te vei învinge pe tine şi te vei ridica la rugăciune, atunci Domnul îti va da tărie şi putere şi nu vei fi biruit de vrăjmaşi. Dar dacă îti va fi milă de tine, atunci vrăjmaşul te va doborî de tot şi îti va fi foarte greu să te ridici.

* * *

Multi din timpurile de astăzi cred că vremea nevointelor ascetice deja a trecut şi că Vlădica Antonie nu este decât o exceptie. Dar viata lui plină de nevointe este o mustrare vie pentru noi cei putin credincioşi şi nepăsători. Căci şi în vremea noastră se poate trăi în nevointe, slujindu-L pe Dumnezeu din toate puterile şi iubindu-L din tot sufletul. Adesea, Vlădica aducea drept exemplu viata Sfântului Ioan de Kronştadt. El se întrista foarte mult de starea monahismului contemporan în care nu vedea o adevărată viată duhovnicească. Spunea: „Peste tot – zicea el – e numai aparentă: se împodobesc, se îmbuibă, iar ostenelile şi rugăciunea lipsesc”. Vlădica avea vârsta de peste 80 de ani şi tot mergea să-i cerceteze pe fiii săi duhovniceşti, iar atunci când ei îl sfătuiau să contenească călătoriile, el le spunea: „Maica Domnului nu mă binecuvintează să stau pe loc, ci îmi porunceşte să merg şi să păstoresc turma”.

* * *

Bătrân fiind, el era foarte bolnav cu picioarele, cu plămânii, cu inima şi auzea foarte greu. Singurul lucru cu care se tinea era doar rugăciunea. A dus cu adevărat o viată de rugăciune. Spre întărirea celor din jur, adesea repeta că nimic nu se face fără îngăduinta lui Dumnezeu şi că trebuie să crezi cu adevărat că tot ce vine de sus trebuie suportat cu răbdare şi în nici un caz nu trebuie să învinuieşti pe acei oameni prin care a venit ispita. Despre închisori şi lagăre amintea foarte rar şi zicea: „Tot ceea ce s-a petrecut pe vremea lui Stalin trebuie considerat ca pe o pronie a lui Dumnezeu”.

 

Părintele Constantin Sârbu (1905-1975): Aveti grijă că vor veni timpuri grele. Atunci se va închide cerul şi nu veti mai avea de unde lua credintă.

Previziuni

Părintele Constantin Sârbu şi-a prevăzut sfârşitul. Ana Cristea ne povesteşte: Pe data de 3 octombrie 1975 urma să plec la băi. Aveam canon să nu mă împărtăşesc până de Crăciun. Totuşi, la sfârşitul lui septembrie, ştiind că plec, Părintele îmi spune: – Pregăteşte-te să te împărtăşeşti duminică. – Dar cum, Părinte? Am canon să nu mă împărtăşesc până la Crăciun. – Ştiu eu ce-ti spun. Tu pregăteşte-te, duminică te împărtăşesc. De atunci presimtea el sfârşitul lui. La întrebările noastre, Matilda (Cocuta) Mircea îşi încheie amintirile spunându-ne: În vara anului când a murit, l-am visat pe Părintele Constantin Sârbu în curtea bisericii unde totul era uscat: pomii, florile, iarba. Când i-am povestit mi-a zis:

– Când voi pleca eu.

– Dar unde te duci?

– Vreau să mă duc în străinătate (nu voia să spună că va muri).

– Dar ce să cauti acolo, Părinte?

– Aşa o să vă uscati şi voi cum e pădurea asta uscată. Aveti grijă că vor veni timpuri grele. La urmă de tot n-or să mai fie preoti, uşile încuiate, au să plângă lacătele la uşi, că nu va mai fi cine să facă slujbă. Să vă duceti după un preot cu un picior încăltat şi unul descăltat. Cât îi aveti acum, cercetati-i şi împărtăşiti-vă. Atunci se va închide cerul şi nu veti mai avea de unde lua credintă. Aceea pe care o aveti, aceea să o păstrati. Să nu vă mândriti, să nu mintiti, faceti bine, căci dacă faceti păcate piere şi credinta. O părticică mică în adâncul inimii stă ascunsă acolo şi dacă faceti o faptă bună mai prinde şi ea viată, e veselă. Dar dacă voi nu faceti nimic, nu postiti, nu vă rugati, nu faceti milostenii, se micşorează, se micşorează… şi gata.

 

Din ’’Profetii şi mărturii creştine pentru vremea de acum’’

 

Proorocia Sf. Ioan de Kronstadt

krons„După toate semnele, degrabă va sosi ziua celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, – că iată s-a împlinit profeţia Sf. Scripturi despre lepădarea credinţei, cu toate că încă nu s-a arătat omul păcatului, fiul pierzaniei – antihristul… Taina fărădelegii lucrează deja, dar nu se va împlini până când nu va fi luat din lume Suveranul, cel ce stăpâneşte acum, înlăturarea căruia o vrea o parte din popor, – şi atunci se va descoperi nelegiuitul, pe care Iisus Hristos îl va ucide la venirea Sa cu suflarea gurii Sale, şi-i va nimici pe acei care s-au lăsat ademeniţi de farmecele şi falsele minuni ale satanei, dar n-au ales, pentru mântuirea lor dragostea de adevăr (vedeţi din ce cauză?), şi pentru aceasta (auziţi?) le va trimite Dumnezeu duhul rătăcirii, astfel ca ei vor da crezare minciunii, şi vor fi osândiţi toţi acei care nu au crezut adevărul (Evanghelia şi Biserica), ci au ales minciuna…

– Şi acum a dispărut adevărul, şi pretutindeni numai neadevăr şi în presă şi în viaţă… La ce să ne aşteptăm în viitor, dacă va continua astfel de necredinţă, astfel de degradare morală şi lipsă de conducere? Să mai vină o dată Hristos pe pământ? Iarăşi să fie răstignit şi să moară pentru noi? Nu! Ajunge să ne batem joc de Dumnezeu, ajunge să călcăm în picioare sfintele Sale legi… El va veni în curând, însă va veni ca să judece lumea şi să plătească fiecăruia după fapte… Poate că în curând vom auzi vestea cutremurătoare: “Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind…”.

 

Sfântul Ignatie Briancianinov – Vedenie despre călugării vremurilor noastre.

Adevăratii creştini de la sfârşitul veacurilor. Vederea păcatului propriu.

Un oarecare părinte din Egipt a avut odată o stare de răpire şi prin har a fost martor al unei vedenii duhovniceşti. I s-au arătat trei călugări stând la malul mării. Îndată doi călugări au primit aripi de foc şi au zburat repede la malul celălalt. Al treilea a rămas pe loc. A început să plângă şi să suspine, în sfârşit, i s-au dat şi lui aripi, dar nu de foc, ci unele neputincioase şi a început să zboare deasupra mării cu mare trudă şi caznă. Adesea puterile îl lăsau şi se cufunda în mare, dar văzând că se îneacă, începea să se tânguiască cu jale. Apoi cu ultimele puteri se ridica din mare, din nou zbura încet şi jos, dar puterile îi slăbeau iarăşi şi, din nou cădea în vâltoare. Cu un efort disperat striga cu deznădăjduire, se ridica şi, istovit cu totul, a trecut marea în zbor. Primii doi călugări închipuiau monahii timpurilor de început, al treilea pe cei ai timpului din urmă, săraci atât ca număr cât şi ca sporire.

* * *

Dumnezeu îi încununează pe nevoitorii de astăzi nu mai putin decât pe cei de demult, deşi nevointele celor dintâi nu sunt atât de vădite precum ale celor de-al doilea. Nu trebuie să dezarmăm în fata ispitelor şi să nu dăm curs slăbiciunii, deznădejdii, inactivitătii. Dimpotrivă, să ne arătăm cât mai atenti şi cât mai sârguincioşi în păzirea poruncilor evanghelice, îndeplinind poruncile ni se vor deschide ochii sufleteşti şi vom putea să descoperim nenumăratele vicleşuguri ale vrăjmaşului, acea ingeniozitate perversă cu care ispitele sunt combinate şi apoi puse în lucrare. Vom vedea că necazurile şi ispitele de astăzi, în aparentă slabe şi mai putin virulente, urmăresc asemenea necazurilor şi năpastelor puternice din vechime, să-l îndepărteze pe om de Hristos, să distrugă creştinismul adevărat de pe pământ, lăsându-i doar o pojghită subtire pentru o foarte comodă amăgire. Vom vedea că ispitirile uşoare, gândite însă şi executate cu viclenie infernală de Satana, actionează cu mult mai mare succes decât ispitirile grele, vădite şi directe.

* * *

„Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină” (Matei 18, 7), zice Domnul. Căci venirea smintelilor şi a dezastrului moral din pricina acestora sunt uneori de la Dumnezeu. Către sfârşitul veacurilor, în lume smintelile se vor întări şi se vor răspândi într-o asemenea măsură: „încât din pricina înmultirii fărădelegii iubirea multora se va răci” (Matei 24, 12); atunci: „Fiul Omului când va veni, va găsi, oare, credintă pe pământ?” (Luca 18, 8), pe pământul lui Israel; Casa lui Israel – Biserica, va fi „izbăvită prin sabie”, de asaltul ucigător al ispitelor şi al patimilor datorită cărora: „Muntii lui Israel, au fost mult timp pustiiti” (Iezechiel 38, 8). Vietuirea întru Dumnezeu va deveni foarte anevoioasă. Va fi aşa, fiindcă cel ce va trăi în mijlocul smintelilor şi fată către fată cu ele nu se va putea să se sustragă înrâuririi acestora. Aşa cum gheata sub actiunea căldurii îşi pierde soliditatea şi se preface în apă fluidă, tot astfel şi inima, plină de intentii bune, supusă fiind influentei ispitelor, în mod permanent, slăbeşte şi se schimbă devenind nestatornică. Vietuirea întru Dumnezeu va deveni foarte grea din cauza amploarei pe care o va lua apostazia, a generalizării acesteia, înmultindu-se apostatii, care vor continua să-şi zică creştini şi vor păstra aparenta de creştini, se va ajunge uşor la persecutarea adevăratilor creştini; înmultindu-se cei ce-şi vor renega de fapt credinta creştină, aceştia vor urzi nenumărate uneltiri împotriva adevăratilor creştini şi vor ridica nenumărate piedici în calea dorintei lor de mântuire şi de slujire lui Dumnezeu, aşa cum arată Sfântul Tihon de Voronej şi Zadonsk. Ei vor lucra împotriva robilor lui Dumnezeu atât făcând uz de forta autoritătii, cât şi prin clevetire, sau prin uneltiri viclene, prin felurite tentatii, şi prin persecutii cumplite. Mântuitorul lumii, în timp ce era persecutat, a găsit cu greu adăpost în îndepărtatul şi neînsemnatul sat Nazaret, pentru a se ascunde acolo de Irod şi de cărturarii, fariseii, preotii şi arhiereii iudeilor care-L urmăreau cu ura lor. Tot astfel şi în timpurile din urmă adevăratul călugăr cu greu va găsi un îndepărtat şi neluat în seamă loc de refugiu, pentru ca să-L slujească acolo pe Dumnezeu, într-o relativă libertate şi să nu cedeze fortei constrângătoare a apostaziei şi a renegatilor, slujitori ai lui Satana. O, vremuri nenorocite! O, situatie dezastruoasă! O, degradare morală, neluată în seamă de omul supus simturilor firii, dar cu mult mai primejdioasă decât cele mai zgomotoase năpaste materiale! O, catastrofă care începe în timp şi care nu se isprăveşte în timp, ci trece în veşnicie! O, nenorocirea nenorocirilor, e înteleasă numai de adevăratii creştini şi de adevăratii călugări, dar este trecută cu vederea de cei pe care îi doboară şi-i dă pieirii, tăvălugul apostaziei. Socotindu-ne pe noi martori ai unei asemenea viziuni duhovniceşti, să rostim, din văpaia ispitelor, acea mărturisire şi acel imn de slavă pe care l-au rostit cei trei fericiti tineri, în cuptorul de foc al Babilonului. Fie ca iubirea noastră să se unească cu a întregii omeniri, ce se află risipită pe toată fata pământului; în numele întregii omeniri, ca unii ce dorim să o înfătişăm înaintea lui Dumnezeu, să rostim, înăltând la cer, spovedanie, despre noi şi despre toată omenirea; şi doxologie în fata lui Dumnezeu, pe care să le revărsăm înaintea Lui prin această smerită rugăciune, pentru noi şi pentru toată omenirea: „Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părintilor noştri, şi lăudat şi preamărit este Numele Tău în veci. Că drept eşti în toate câte ai făcut nouă, şi lucrurile Tale sunt adevărate şi drepte căile Tale şi toate judecătile Tale adevărate. Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină asupra noastră şi asupra cetătii celei sfinte a părintilor noştri, Ierusalimul; că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre. Că am păcătuit şi am făcut fărădelege, depărtându-ne de la Tine. Şi am greşit în toate, şi poruncile Tale n-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne fie bine. Şi toate câte ai adus şi ai făcut nouă în dreaptă judecată sunt. Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri, oameni fără lege şi cei mai răi dintre nelegiuiti. Nu ne părăsi pe noi pentru totdeauna, pentru Numele Tău, şi nu strica legământul Tău. Şi nu depărta mila Ta de la noi. Ci cu suflet zdrobit şi cu duh umilit să fim primiti de Tine. Să nu ne ruşinezi pe noi, ci fă cu noi după îndurarea Ta şi după multimea milei Tale. Şi ne scoate pe noi după minunile Tale, şi dă mărire Numelui Tău, Doamne” (Cântarea celor trei tineri 1, 2-19).

* * *

„Nu am moştenit pocăinta, pentru că încă nu îmi văd păcatul meu. Păcatul nu pot să mi-l văd atâta vreme cât mă îndulcesc de păcat şi îmi îngădui gustarea lui fie şi numai cu gândurile şi cu încuviintarea inimii . Păcatul poate să şi-l vadă numai acela care cu o vointă hotărâtă s-a desfăcut de orice prietenie cu păcatul, care s-a sculat priveghind şi păzind portile sale cu sabia scoasă din teacă – cu cuvântul lui Dumnezeu; cel care goneşte şi taie cu această sabie păcatul, în orice chip s-ar apropia de el. Celui care săvârşeşte această mare faptă, învrăjbindu-se cu păcatul, smulgând de la el cu sila mintea, inima şi trupul – aceluia Dumnezeu îi dă un mare dar: VEDEREA PĂCATULUI SĂU. Fericit sufletul ce a văzut păcatul încuibat în sine! Fericit sufletul care a văzut în sine căderea protopărintilor, învechirea vechiului Adam! Această vedere a păcatului său este o vedere duhovnicească, vedere a mintii vindecate de orbire prin Dumnezeiescul har. Sfânta Biserică de Răsărit ne învată să cerem de la Dumnezeu cu post şi cu metanii vederea păcatelor noastre. Fericit sufletul care neîncetat învată Legea lui Dumnezeu! În aceasta el poate să vadă chipul şi frumusetea Omului Nou; punându-se alături de acesta, el poate să-şi vadă şi să-şi îndrepte neajunsurile” .

 

PROFETIA LUI AGATANGHEL de la … 1272.

“Agatanghel sau Sfârşitul omului. Prorocie pentru şapte sute de ani despre politiceştile treburi din Europa”, una din sutele de cărţi “profetice” ce circulau la începutul secolului XX, prin România (care, înca nu era Mare, dar îşi dorea). Era o traducere a domnului Ion Popescul,  “primar de Ploieşci”, spunea că a tradus-o la 1903 după o ediţie franceză, tradusă la rândul ei în secolele XV – XVI după originalul grecesc. Lucrarea era scrisă de un monah care trăise în insula Rhodos, pe nume Agatanghel, şi avuse descoperirea în anul 1272 –’73.
V. Maxim ne informează ca părintele Arsenie Papacioc ar fi avut această lucrare scrisă cu litere chirilice, această afirmaţie ne pune în situaţia de a face presupunerea că a existat o anterioară traducere în limba româna, dar scrisă în alfabet chirilic (se ştie că până la începutul sec. XX majoritatea cărţilor româneşti de cult ortodox erau scrise cu alfabet chirilic).

Iată ce cuprindea această carte. Unele descoperiri erau mai incifrate şi se refereau la perioda renaşterii, prezentată ca un inceput de apocalips, timp în care oamenii se vor întoarce la slujirea antropocentristă, care avea să ducă la înalţarea raţiunii omeneşti ca obiect de adoraţie. Virgil Maxim ne mai spune că în această carte se vorbea şi despre stadiul de decădere, ce începea cu anul 1789, despre revoluţiile din 1830 si 1848, arătând descompunerea unor împărăţii, destre constituirea statelor naţionale în 1920. Atenţia ne este atrasă de un anumit text din această “profeţie” , este vorba despre “ţara Lupului”, “ţară aşezată pe Carpaţi până la Dunăre”.[1]

“În vremea aceasta în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la Gurile Dunării, numită şi ţara Lupului, va apărea fiului omului încins cu sabie de Arhanghel, care va face o organizaţie numită Legheon (Legiunea Arhanghelului Mihail, Miscarea Legionara, Nota F.N.). Membrii acestei organizaţii vor fi prigoniti de capul statului, vor fi închişi şi ucişi la răspântii de drumuri, şi mulţi vor fugi peste hotare, prigoniţi de poporul duşman lui Dumnezeu (Cum de altfel s-a si intamplat cu membrii Miscarii Legionare, Nota.F.N.).
În timpul acesta ţara Vulturului (Germania, Nota F.N.) va face război cu ţara Ursului ( Rusia, Nota F.N.) şi în prima parte a războiului Vulturul va fi biruitor. Dar când va fi aproape de inima Ursului, acesta va primi ajutor de la “fiara de peste ape” şi Vulturul va fi înfrânt. Şi inima lui va fi împărţită în patru. Şi în timp ce ursul va înainta spre inima vulturului, toate cetăţile ursului vor striga : “pace!, pace!, pace!”. Şi tot poporul acesta din ţara de pe Carpaţi va cădea în grea robie şi mulţi vor pieri (Comunismul si victimele facute de acesta, Nota F.N.). Dar Maica Domnului şi Sfântul Ioan vor aduna în potire sângele lor şi se vor înfăţişa cu el înaintea Tronului Fiului. Şi nu pentru vrednicia lor, ci pentru rugăciunile Ei, cei care vor mai fi rămas vii vor fi scosi afara din temnite. Şi după o vreme rana Vulturului se va vindeca. Dar ultima bătălie împotriva “lupilor îmbrăcaţi în piei de oaie” se va da în ţara Sciţilor. Şi atunci acestia vor fi infranti şi va fi vai de tine “om roşu”. Şi după aceea va porni de pe crestele acestei ţări de pe Carpaţi o acţiune de reîncreştinare a tuturor neamurilor.”

De reţinut e că C.Z. Codreanu nu cunoştea acest text la înfiinţarea Mişcarii Legionare. Dar prin toate actele de gândire, de mărturisire şi de realizare, el se găseşte în această viziune împreună cu Legiunea pusă sub patronajul Arhanghelului Mihail.
Orice judecată, ne mai spune V. Maxim, în afara acestei viziuni este păndită de greşeala de a se fi împotrivit lucrării dumnezeieşti.

“Dacă lucrarea aceasta este de la oameni ea se va risipi, dar dacă este de la Dumnezeu luaţi aminte ca nu cumva să vă aflaţi că sunteţi şi luptători împotriva lui Dumnezeu”

(zicerea lui Gamaliil către membrii sinedriului ce voiau să-i osândească pe Sfinţii Apostoli)[2]

Sursa comentarii [1] si [2]: http://sfarmapiatra.wordpress.com

Sursa foto: http://apologeticum.wordpress.com

 

PARINTELE ILARION FELEA – DE LA TABORUL RUGACIUNII LA MARTURISIREA DESPRE ANTIHRIST

Absolvent al Academiei Teologice din Sibiu si al Facultatii de Teologie a Universitatii Bucuresti, unde isi sustine doctoratul cu teza: “Pocainta. Studiu de documentare teologica si psihologica”, profesor si rector al Academiei Teologice din Arad, misionar neintrecut prin cuvantul rostit de la amvon, Parintele Ilarion Felea este un alt mare necunoscut marturisitor al Bisericii noastre, pe care a slujit-o cu ravna prin cuvant si mai apoi cu insasi viata sa, fiind unul din cei care si-au lasat trupul de mucenic in “antimisul neamului romanesc”, Aiudul.

Vina pentru care Parintele Felea a fost condamnat la 20 de ani de temnita rea o aflam de la parintele Tudor Demian, care ne relateaza principala acuza adusa in proces: “Ai stiut ca in 1948 Biserica a fost desprinsa de Stat, si totusi ai continuat sa faci religie cu tineretul in biserica”…

In inchisoare Parintele Felea a fost, alaturi de Parintele Dumitru Staniloae, o flacara arzanda a rugaciunii, hranind pe multi patimitori cu cuvantul lui Dumnezeu cel datator de viata, slujind ori de cate ori se putea Sfanta Liturghie pentru cei aflati in intuneric si in umbra mortii.

Parintele Ioan Sabau ne-a lasat marturia plina de smerenie a Parintelui Staniloae care, cucerindu-se de evlavia si trairea Parintelui Felea, i-a spus: “Parintele Ilarion Felea m-a depasit”.

Si Insusi Domnul l-a iubit si l-a chemat la El, imbracat in slava si mantie de micenic, caci pe 18 septembrie 1961, in urma chinurilor indurate, Parintele Ilarion a urcat din Biserica luptatoare din Aiud in cea triumfatoare din ceruri. A lasat ca mostenire spirituala o adanca opera teoogica, care, in mare parte s-a publicat in ultimii ani in volumele “Spre Tabor”. “Lacrimile spun in graiul lor tainic cat de mult iubim virtutea si cat de mult uram pacatul. Pamantul isi are izvoarele, omul lacrimile. Pentru pamant, izvoarele sunt puteri de viata si de rodire; pentru om lacrimile sunt izvoare de inviorare si inviere duhovniceasca, de ispasire si sfintire, de mangaiere si fericire cereasca. Pacatul ne desparte de Dumnezeu si ne spurca; rugaciunea ne spala, ne sfinteste, ne deschide din nou calea spre lumina si iubirea lui Dumnezeu. Cine inainteaza in rugaciune, se apropie de Dumnezeu. In rugaciune ne apropiem de Dumnezeu si Dumnezeu de noi. Rugaciunea e scara spre cer si cheia minunata prin care se deschide raiul. Omul care sta mult timp in mijlocul florilor, se parfumeaza de mirosul lor. Asa si omul care petrece mult timp in rugaciune, isi parfumeaza sufletul cu insusirile vietii divine. Rugaciunea umple inima de frumusete si de iubire, de pace si de bucurie, de sfintenie si de toate virtutile dumnezeiesti. De aceea, pe buna dreptate, a fost numita sarbatoarea bucuriei. Cine traieste o viata de rugaciune neincetata, de trezvie si de smerenie, poate praznui in fiecare zi si in fiecare ceas, in inima, in chip tainic, o sarbatoare de bucurie”.

(Pr. Ilarion Felea, Spre Tabor)

*******

Parintele Ilarion Felea: CINE ESTE ANTIHRIST?

“Cine sunt antihristii, cine este Antihrist si ce este lucrarea antihristica, taina faradelegii care se lucreaza in lume inainte de aratarea lui Antihrist?

Antihristii, despre care aminteste mai intai Sfantul Evanghelist Ioan, sunt fortele anticrestine si uneltele raului; sunt contrarii lui Dumnezeu, potrivnicii Tatalui, Fiului si Duhului Sfant; sunt prigonitorii crestinilor, ateii – oamenii lui Antihrist si dusmanii lui Hristos, vrajmasii neimpacati ai Crucii, ai Evangheliei si ai Bisericii. De aceea, in istoria Bisericii toti prigonitorii crestinilor si toti marii vrajmasi ai Bisericii au fost numiti antihristi. Asa au fost numiti Irod si Nero, Diocletian, Iulian Apostatul si Mahomed, toti imparatii, sultanii, regii si tiranii sangerosi care au prigonit pe crestini. Tot in grupul antihristilor, Sfantul Ioan Evanghelistul numara si ereticii, „care dintre noi au iesit” (1 In. 2:19), „duhurile inselatoare” (1 Tim.4:1), razvratitii care ataca unitatea de credinta a Bisericii, proorocii si apostolii mincinosi, pseudo-hristosii, pseudo-proorocii si pseudo-apostolii. Asa au fost numiti Simon Magul, Cerint si Nicolae din vremea apostolilor, din Asia si Macedonia, Nestorie si altii pana in ziua de astazi. Acestia sunt antihristii: toate acele persoane razvratite, potrivnice, dusmane lui Hristos, fie ca sunt stapanitori care prigonesc pe crestini, fie ca sunt eretici care ataca invatatura cea dreapta a crestinilor. Si mii si altii pun piedici crestinismului, si unii si altii sustin lupta impotriva fiilor lui Dumnezeu; si unii si altii reprezinta duhul lui antihrist, puterea intunericului si a raului care se razvrateste impotriva luminii, a binelui si adevarului. Toti acestia sunt slugile si premergatorii lui Antihrist. Dupa invatatura crestina, Antihrist este o persoana istorica, o unealta a Satanei, o fiinta demonica, un Mesia fals, un tiran care se va socoti si numi pe sine Dumnezeu. Unii spun ca Antihrist ar fi mesia iudeilor (el insusi iudeu). De aceea, el va aparea «in templul din Ierusalim si de acolo va determina lepadarea de credinta, apostazia, celor ce nu au primit iubirea adevarului, ca sa se mantuiasca»(2 Tes. 2:10). Iisus Hristos numeste pe Antihrist «uraciunea pustiirii»(Mt. 24:15, cf Dan. 9: 27). Apostolul Pavel il numeste pe Antihrist «omul faradelegii, fiul pierzarii, potrivnicul care se inalta mai presus de tot ce este Dumnezeu sau e facut pentru inchinare, asa incat sa se aseze el in Biserica lui Dumnezeu si pe sine sa se dea drept Dumnezeu» (2 Tes. 2:3-4). «In zilele cele de apoi – spune „Invatatura celor 12 apostoli” (cap. 16) – se vor inmulti apostolii mincinosi si amagitorii si se vor preface oile in lupi, si dragostea in ura.Caci sporind nelegiuirea se vor uri unii pe altii si se vor prigoni si se vor trada si atunci se va arata amagitorul lumii (Antihrist) ca si cum ar fi Fiul lui Dumnezeu». Dupa Sfintii Parinti, Ioan Gura de Aur, Efrem Sirul, Ippolit, Ioan Damaschin si altii, Antihrist se va naste dintr-o femeie desfranata, spurcata, va creste in ascuns, va lua stapanirea cu puterea satanei prin inselare, prin minciuni si minuni false si va prigoni Biserica trei ani si jumatate, cat a tinut si lucrarea Mantuitorului. In cifre biblice lucrarea lui Antihrist va tine 42 de luni sau 1260 de zile, care ne dau acelasi timp: trei ani si jumatate (cf. Dan. 7:25; Apoc. 11:2; 12:14; 13:5). In Apocalipsa, Antihrist este numit cand fiara, cand balaur, cand Babilon (cap. 11-20). Numarul lui, numar de om, este 666 (Apoc. 13:18). Ce insemneaza acest numar, nimeni nu poate preciza. Incercari de lamurire s-au facut nenumarate dar asupra lui nu s-a putut spune ultimul cuvant. Avand in vedere ca textele Apocalipsei sunt cele mai greu de talcuit, Biserica nu stie si nu spune mai mult decat stiu si spun apostolii Ioan si Pavel si de aceea nu a dat in lamurirea lor nicio hotarare. Le lasa si le pastreaza pe toate sub un acoperamant de taina. Opera lui Antihrist va fi persecutia, inselarea si apostazia cea mai mare. Mana lui va semana neghina in grau, va picura venin in miere. Stiinta lui va fi minciuna, forta lui va fi tirania; in loc de prieteni va avea robi; in loc sa fie pastor va fi un stapan crud care va slavi diavolii, va persecuta sfintii si va profana Biserica. Cei ce vor crede in minciunile lui si se vor inchina fiarei, deci lui Antihrist, vor primi semnul ei pe frunte sau pe mana (Apoc. 14: 9). Pentru crestini exista pecetea lui Hristos, sigiliul darului Duhului Sfant in semnul crucii; pentru inchinatorii lui Antihrist inca va fi un semn care numai atunci se va cunoaste. Ceea ce putem sti este ca in lupta cu Antihrist, Mielul va iesi biruitor. Iisus Hristos Domnul va nimici pe Antihrist cu duhul gurii Sale si il va pierde cu aratarea venirii Sale (2 Tes. 2: 8). Aratarea lui Antihrist si lucrarea lui va premerge venirii a doua a Mantuitorului. „Vine Antihrist, vine si Hristos dupa el” (Sf. Ciprian). Aratarea lui Hristos va fi caderea si moartea lui Antihrist, ultima moarte, dupa care va urma invierea mortilor. Biruinta va fi a lui Hristos. Binele si Adevarul vor infrunta si vor invinge puterea raului si a intunericului. Acestea sunt pe scurt raspunsurile invataturii crestine, ale Dogmaticei Ortodoxe despre Antihrist, despre antihristi si despre lucrarea antihristica, iubiti si binecuvantati crestini. Istoria intreaga nu este altceva decat o infruntare si o lupta a binelui cu raul, a pacatului pustiitor cu virtutea mantuitoare, a luminii cu intunericul, a adevarului cu minciuna, a vietii cu moartea, a lui Hristos cu slugile lui Antihrist. Exista in lume un spirit care neaga, un duh rau care se impotriveste lui Dumnezeu, „o uraciune a pustiirii” (Mt. 24:15), „o taina a faradelegii” (2 Tes. 2:7) care lucreaza intre oameni cu puterea satanei. Aceasta e lucrarea antihristica, amagitoare, inselatoare, mincinoasa; e lucrarea antihristilor, satanica, distrugatoare, infernala. Ea tine pana la sfarsitul veacurilor, pana la venirea a doua. Acum, puterea si lucrarea aceasta e legata, e „oprita” de puterea si lucrarea Bisericii lui Hristos, de puterea si de lucrarea harului Duhului Sfant. La sfarsitul veacurilor puterea antihristica se va dezlantui cu toata salbaticia ei prin aratarea lui Antihrist, pentru a fi nimicita cu totul. In ciocnirea cea din urma, binele va infrange raul, Hristos va nimici pe Antihrist, – cel din urma prigonitor al crestinilor si cel mai mare dusman al lui Iisus Hristos, – si astfel se va implini voia lui Dumnezeu care este mantuirea si fericirea vesnica a lumii intregi, in si prin Iisus Hristos Domnul si Mantuitorul nostru. Acestea stiindu-le despre antihristi si despre Antihrist, despre aratarea si lucrarea lor potrivnica Evangheliei si Bisericii lui Hristos, dusmana crestinilor si sfintilor, sa ne intarim si mai mult credinta in Dumnezeu, viata in Hristos, dragostea fata de Evanghelia si Biserica Lui, precum si privegherea in rugaciune si rabdarea in suferinte. Antihristii sunt mai slabi, crestinii sunt mai tari. Dupa cum Hristos va birui pe Antihrist, asa si crestinii vor birui pe antihristi. Puterea adevarului crestin este neinvinsa. Biruitorii fiarei si invataceii Mielului vor primi nume noi inscrise in cartea vietii si haine albe in templul cerului (cf. Apoc. 2-3). Si se vor bucura cu Dumnezeu, in vecii vecilor. Amin”.

(Preot Ilarion V. Felea, Spre Tabor, Vol. IV: Desavarsirea, Editura Crigarux)

 

Starețul Nicon de la Optina: “Dacă va începe prigoana – unde vom găsi întărire și mângâiere?”

Hristos să fie în mijlocul nostru, dragă mamă!

Pace și bucurie întru Domnul Iisus cu osârdie îți doresc și cer sfintele tale rugăciuni și binecuvântarea ta părintească. Despre mine ce să-ți scriu? Sunt viu și sănătos, nici-o nevoie deosebită nu am, primesc tot ce îmi trebuie, mă ostenesc puțin cu corespondența, sunt foarte ocupat cu diversele treburi ale mănăstării, sau, mai bine zis, cu treburile care privesc în general viața noastră de obște. Cânt la strană și, în sfârșit, slujesc, stând înaintea prestolului lui Dumnezeu în Sfântul Altar. În ceea ce privește viața mea lăuntrică, și din chilie, și din suflet, nu toți o cunosc. Chilia mea are în lungime 5 arșini și în lățime 3 arșini și 6 verșoci și o singură fereastră. Chilia mea îmi este mai dragă decât toate casele și camerele luxoase. În ceea ce privește condițiile vieții noastre de obște este lucru complicat și, în același timp, foarte simplu. Este complicat, căci este greu să aștern pe hârtie tot ce repezintă acum fosta mănăstire și toate cele prin care trecem și în tot ce întreprindem. Și este simplu, căci ,,de n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc”, după cuvântul psalmistului (Ps.126, 1).

Da, trebuie să luăm măsuri potrivite, chibzuite de o minte sănătoasă, nu potrivnice duhului creștinesc și vieții călugărești, și, luându-le, trebuie să așteptăm izbânda numai din mâinile Domnului.

Mândria omenească zice: noi facem, noi realizăm, și începem să construim turnul Babel.

Îi cerem Lui Dumnezeu socoteală pentru faptele Lui, vrem să fim conducătorii lumii, visăm la tronuri dincolo de nori – însă nimeni și nimic nu se supune lumii și neputința omenească se dovedește cât se poate de clar o experință amară. Urmărind experiența aceasta în istorie, și în anichitate, și în contemporaneitate, am ajuns la concluzia că nepătrunse sunt pentru noi căile Proniei lui Dumnezeu, că nu le putem înțelege și de aceea trebuie cu toată smerenia să ne lăsăm în voia lui Dumnezeu. Aceasta este prima concluzie. Urmează a doua.

Nimeni și nimic nu-l poate vătăma pe om, dacă el însuși nu se vatămă pe sine și, dimpotivă, pe cel ce nu renunță la păcat, nicio mie de mijloace mântuitoare nu îl pot ajuta. Prin urmare, singurul rău este păcatul. Iuda a căzut, aflându-se alături de Măntuitorul, iar dreptul Lot s-a mântuit, trăind în Sodoma.

Aceste gânduri și altele asemenea lor îmi vin în minte când citesc Sfinții Părinți și uneori privesc cu mintea la cele din jur.

Ce va fi? Cum va fi? Când va fi? Dacă se va întâmpla ceva – încotro vom apuca? Dacă va începe prigoana – unde vom găsi întărire și mângâiere duhovnicească?

O, Doamne, Doamne! Și o nedumerire cumplită îți învăluie sufletul când vrei să prevezi totul cu mintea ta, să pătrunzi în taina viitorului, necunoscut nouă și tocmai de aceea înfricoșător. Mintea este neputincioasă. Planurile ei, mijloacele născocite de ea – sunt vise copilărești. Omul se trezește și totul dispare, lovit de crunta realitate. Și toate planurile se năruiesc. Unde este așadar,, nădejdea?! Nădejdea este în Dumnezeu. Domnul este nădejdea mea și scăparea mea! Dacă mă las pe mine și tot ce mă înconjoară în voia lui Dumnezeu, îmi găsesc pacea sufletului meu. Dacă mă las în voia lui Dumnezeu, Dumnezeu va face voia Lui cu mine. Iar ea este întotdeauna bună și desăvârșită. Dacă eu sunt al lui Dumnezeu, Domnul mă va ocroti și mă va mângâia. Dacă pentru folosul meu mi se trimite vreo ispită – binecuvântat fie Domnul Care îmi lucrează mântuirea mea. Chiar și în vâltoarea necazurilor Domnul îmi poate da mare și preaslăvită mângâiere… Așa gândesc eu, așa simt eu, aceasta urmăresc și așa cred. Auzind acestea, să nu crezi că am trecut prin multe necazuri și ispite. Nu, mie mi se pare că încă nu am văzut necazurile. Chiar dacă am avut niște încercări care, în aparență, la o privire de ansamblu, au fost oarecum triste, totuși ele nu nu mi-au pricinuit durei puternice, nu mi-au provocat necazuri, de aceea nu le pot numi suferințe. Dar nu închid ochii la ceea ce se întâmplă, nici la ceea ce va fi, ca să-mi pregătesc sufletul pentru ispite, ca să pot spune cu cuvintele psalmistului: ,,gata am fost și nu m-am tulburat.”.

Ți-am spus că am avut anchetă penală, au cercetat treburile din obștea noastră. Ancheta aceasta nu s-a încheiat încă, judecata încă nu a avut loc. Când va fi judecata și cum se va termina ea – numai Dumnezeu știe. Dar, fără îndoială, fără voia lui Dumnezeu nici mie particular, nici nouă în general nu ni se poate întâmpla nimic și de aceea stau liniștit. Iar, când în suflet sunt liniștit, ce aș putea să mai caut? Acum am venit de la priveghere și termin această scrisoare, pe care am început-o înainte de priveghere.

Din: Starețul Nicon de la Optina, Sfaturi în vremuri de prigoană, Editura Egumeniţa, 2009

 

Viziunile Staretului rus Antonie

“Pe la inceputul anilor ’70, in vremea oficierii Dumnezeiestii Liturghii, am avut parte de prima viziune. Si iata cum a fost. In vremea aceea, a inceput atractia fata de Occident si, respectiv, dispareau trasaturile proprii slavilor: simplitatea, ospitalitatea, lipsa lacomiei de bani. Lacomia banilor (iubirea de argint), de altfel, este pusa in capul unghiului noii conceptii despre lume: banii si lucrurile sunt mai presus decat moralitatea, spiritualitatea. Cel mai groaznic s-a intamplat sa fie ca modul de viata al oamenilor ce-si zic ortodocsi, adesea, dintre cei care urmeaza cu ravna randuielile bisericesti, devine ca si al paganilor din jurul lor! Aceeasi lipsa de modestie in viata de zi cu zi, aceleasi tendinte de a face cariera, de a ocupa o pozitie inalta in societate.
Pentru copiii din familiile de credinciosi deja nu mai este chinuitoare intrarea in randul pionierilor, ale comsomolului, ale partidului. Iar justificarea le e la indemana: “dar cum se poate fara aceasta, doar nu traim in pustiu, ci intre oameni. Si-apoi, cand vine vorba de pacat si incerci sa intelegi, totul este pacat, asa ca vom merge si ne vom pocai“. Atare atitudine usuratica a provocat mare ingrijorare pentru insasi posibilitatea mantuirii.

Eu reciteam Evanghelia, indeosebi pasajele despre vremea de la urma, Apocalipsa: nu ma lasa in pace intrebarea despre pustiul in care oamenii trebuie sa fuga. Si iata ca vad o mare multime de oameni ce calatoresc. Unii se pare ca nici nu merg, unii chefuiesc, altii desfraneaza, altii le fac rau oamenilor, dar, in egala masura, aceasta miscare ii atrage inainte, ca un rau. Toti sunt foarte diferiti, fie mireni, fie clerici, militari, politicieni, toti, toti. Cea mai mare parte dintre oameni pur si simplu o iau inainte si numai unii merg linistit. In calea lor e o prapastie infricosatoare, prapastia ce duce in iad. S-ar parea ca toti ar trebui sa se prabuseasca in ea, dar nu. O mare parte de oameni, e adevarat, se prabuseste. Vad cum ii trage acolo, pe unii, automobilele, pe unii, chefurile, pe unii, banii, pe unii, hainele scumpe. Unii insa trec linistit peste aceasta prapastie, chiar pe deasupra ei, s-ar putea spune. Cate cineva nu se prabuseste, dar se lasa in prapastie – barbati luminosi ii ajuta sa iasa, ii sustin. Se prabusesc nu numai bogatasii, dar si oameni care, in mod evident, nu dispun de cine stie ce mari bogatii. Dar toti au un singur idol – pofta lumeasca. Era ingrozitor. Din prapastie se auzeau nu gemete, ci urletul celor nimeriti acolosi se simtea duhoare. Nu era pur si simplu un miros, nu. Asa cum buna mireasma nu poate fi descrisa, nu mireasma florilor sau a ierbii, ci mireasma harului daruit de Dumnezeu, pe care o raspandesc moastele, icoanele facatoare de minuni. Putoarea iadului nu e pur si simplu un miros urat, cum ar fi mirosul de pucioasa, ci senzatia groazei si a neputintei intoarcerii, intr-un cuvant – iadul. Si iata un pustiu. Acolo, pe pustnici ii ispitea ucigasul, incercand sa le trezeasca patima agonisirii, poftei trupesti, mahnirii. Multi cadeau, multi. In acelasi timp, cati domni si cati puternici ai acestei lumi s-au mantuit si nu doar s-au mantuit, ci au si fost proslaviti de Biserica, cu sfintii: ei aveau totul, insa inima lor nu apartinea putreziciunii lumii acesteia, ci celor ceresti.

Timpul nostru prin aceasta e infricosator: ispitele il pandesc pe om la orice pas si, de cele mai multe ori, sunt dintre acelea pe care si sa le intelegi e greu. Cati oameni vin la mine, mi se pare ca pe toti ii intereseaza una si aceeasi intrebare: cum sa se mantuiasca, cum sa procedeze intr-o situatie sau alta? Dar poti oare sa iei binecuvantare pentru orice fapta pe care o faci nu numai in decursul unei zile, ci macar a unei luni?! Inseamna ca trebuie sa ne inchipuim caile ispitei, orientarile sale de baza. Dar ele sunt neschimbate de la facerea lumii, pentru ca diavolul nu este creator. Alta e ca, pe parcursul a mii de ani, el a acumulat experienta, iar acum propunerile lui pentru omenire de a se cobori la el in iad au devenit mult mai viclene; in esenta, lumea actuala e toata o propunere a lui. Propunere, pentru ca el nu te poate obliga, nu-i sta in puteri, dar sa inveleasca pacatul intr-un ambalaj atragator pentru om, aceasta da, poftiti, slugile intunericului va stau mereu la dispozitie: “Ce poftiti?”

O alta deosebire a zilelor de azi e apropierea grabnica a Antihristului. Multi oameni duhovnicesti spun ca el deja s-a nascut. Despre aceasta e greu de judecat. Vrajmasul e viclean, e viclean chiar si cu cei care il slujesc. Dintre ei, multi s-au considerat antihristi, erau asa in esenta conceptiilor lor despre lume, a faptelor lor, dar nu era cel despre care a vorbit Biserica. Poate ca s-a si nascut, poate ca nu, nu aceasta e intrebarea.

Cand Sfantul Ignatie (Briancianinov) a fost intrebat despre venirea Antihristului el a raspuns ca nu exista o data fixa, ca venirea Antihristului o determina oamenii cu rautatea lor. Iata ca acum este timpul ultimelor pregatiri pentru venirea lui. E de fata si concentrarea puterii mondiale, el nu va fi doar conducatorul unei singure tari, ci al intregii lumi, si este necesara “indobitocirea” omenirii. Dar pana si aceasta e cam putin pentru a pune toata omenirea in genunchi. Trebuie creat un astfel de sistem de viata, a carui oricat de mica incalcare ar conduce la urmari catastrofale pentru omenire – foame, frig, distrugere. Si sistemul acesta se creeaza acum. Cum se va intampla aceasta vedem mai tarziu, dupa cativa ani”.

Din: “Staretii despre vremurile de pe urma“, Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Petru-Voda, 2007

 

Profetiile Arhimandritului Gavriil despre sfarsitul lumii

Niciodata sa nu va pierdeti nadejdea!

 În timpurile lui antihrist oamenii vor aştepta salvarea din cosmos. În perioada vremurilor de pe urmă nu vă uitaţi la cer: aţi putea fi înşelaţi de minunile ce se vor petrece acolo – puteţi să greşiţi şi să vă pierdeţi. Adepţii lui antihrist vor umbla dezgoliţi. Creştinii însă vor fi îmbrăcaţi cuviincios. Conform canoanelor bisericeşti femeia nu trebuie să poarte haine bărbăteşti. Îmbrăcămintea omului arată starea lui duhovnicească.

Diavolul are 666 de mreje. În timpurile lui antihrist oamenii vor aştepta salvarea din cosmos. Aceasta va fi cea mai mare înşelare (momeală) a diavolului: omenirea va cere ajutor de la extratereştri, neştiind că aceea sunt demoni.

Despre lupta sfinţilor proroci Enoh şi Ilie cu antihristul se va transmite la televizor.

Când icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Iviru („Portăriţa”) va purcede să părăsească Athosul, va începe dangătul clopotelor, bisericile în mod văzut i se vor închina, pentru a o petrece. Toate acestea vor fi arătate la televizor.

Aceasta-i mila Domnului”, spunea stareţul.

Va veni timpul, oamenii vor pleca în munţi. Dar să nu vă duceţi câte unul… În păduri şi munţi să mergeţi în grupuri mici. Pentru creştini cel mai mare chin va fi faptul, că ei singuri vor pleca în păduri, apropiaţii lor însă vor primi pecetea lui antihrist. Produsele pe care pun semnul lui antihrist nu vă pot dăuna. Aceasta încă nu este pecetea. Trebuie rostită rugăciunea „Tatăl nostru”, de însemnat cu sfânta cruce, de stropit cu aghiasmă şi astfel se va sfinţi orice hrană.

Dacă vei fura, vei încălca una dintre cele zece porunci. Cine va proceda astfel îl va primi pe antihrist.

Omul credincios va nădăjdui în Dumnezeu. Iar Domnul în ultimele vremuri va săvârşi aşa minuni pentru poporul său, încât o mică frunzuliţă din copac îi va ajunge pentru o lună întreagă. Şi pământul nu va scădea; îi vei face cruce şi îţi va da pâine.

Nu vă temeţi. Principalul este să nu fie primită pecetea lui antihrist pe mâna dreaptă şi pe frunte.

Nu mâncaţi pâinea celui care a primit pecetea lui antihrist.

În ultimele vremuri adepţii lui antihrist vor umbla la biserică, se vor boteza şi vor predica poruncile evanghelice. Însă nu-i credeţi pe cei care nu au fapte bune. Doar după fapte se poate recunoaşte adevăratul creştin. Credinţa adevărată îşi află loc în inimă, şi nu în minte (raţiune). Antihrist va fi urmat de cel ce are credinţa în minte, iar cel ce are credinţă în inimă, lesne îl va recunoaşte. Acum se încep evenimente importante. Astfel de pericol n-a fost pe pământ de la facerea lumii. Este ultimul… Imaginaţi-vă mama a cinci copii: cum poate să-i hrănească, fără a primi pecetea lui antihrist? Vedeţi ce curse întinde antihristul oamenilor. La început aceasta se va face benevol. Dar când antihristul se va înscăuna şi va deveni stăpânul lumii, îi va impune pe toţi să primească această pecete. Pe cei care nu o vor primi îi va declara trădători. Atunci va trebui de plecat în păduri; grupuri a câte zece-cincisprezece oameni. Însă nu vă duceţi câte unul sau doi: nu vă veţi salva… Veţi fi păziţi de Duhul Sfânt. Niciodată să nu vă pierdeţi nădejdea. Dumnezeu vă va da înţelepciune cum să procedaţi. La sfârşitul vremurilor oamenii se vor mântui prin dragostea, smerenie şi bunătate. Bunătatea va deschide porţile Raiului, smerenia îi va duce încolo, iar dragostea îl va arăta pe Dumnezeu.

 Arhimandritul Gavriil (Urghebadze) 1929 -1995

 

/aparatorulortodox blog/

 

Profetia Sfantului Moise Arapul despre calugarii veacului de pe urma

 

Sfântul Moise Arapul a profeţit zicând că în zilele cele de pe urmă ale veacului al şaptelea şi jumătate, viaţa monahicească se va defăima cu totul şi nu vor mai ţine socoteală monahii de mântuirea sufletului şi vor umbla prin mijlocul tulburărilor şi al gâlcevilor, întunecaţi, fără nici un folos şi leneşi, negrijindu-se nicidecum de fapta bună, robiţi de patimile păcatului, pentru că de acolo de unde l-au ars pe satana nevoitorii cei dintâi, tot aşa şi el are să ardă şi să pârjolească. Şi de unde s-a biruit, va birui şi el pe monahii cei leneşi şi defăimători. Unde a sporit dreptatea, acolo va prisosi mai mult păcatul şi fărădelegea, pentru că se va răci dragostea multora şi vor petrece monahii prin mijlocul lumii şi a lumenilor fără frică, cu mâncăruri şi băuturi, amâgindu-se de poftele trupului prin deşertăciuni în necurăţie şi fapte ruşinoase. În acele zile va fi urâciune, zavistie, sfezi şi bătăi în Mânăstirile de obşte până la sânge, tot aşa şi în Lavre unde nu este de obşte, din răutatea unuia asupra celuilalt vecin al lui; şi pentru că s-au defăimat sfintele canoane şi nevoinţa cea duhovnicească, se vor pune Egumeni şi stareţi oameni neîncercaţi în fapta bună, fără credinţă, nepricepuţi, de nici un folos şi simpli nedeosebind binele de rău, leneşi, fără fapte bune, grijindu-se numai de cele pământeşti, purtându-se cu neruşinare în slujbe. Răpind cu sila egumeniile, cu daruri şi neştiind să povăţuiască turma şi frăţimea şi neştiind că ei sunt chip şi pildă de folos pentru cei care urmează fapta bună şi neînţelegând că ei au să dea seamă lui Dumnezeu în ziua judecăţii pentru turma lor. Şi din pricina nepăsării Egumenilor cari nu poartă grijă de turmă se vor pierde. Se vor osândi nu numai cei leneşi şi trândavi, ci şi fraţii cei cu viaţă bună şi înfrânaţi. După aceea a văzut robul lui Dumnezeu Moise, că nor şi vârtej, negură întunecoasă şi ispite foarte înfricoşate au venit asupra monahilor din partea de la miazănoapte, căci îi gonea pe monahi şi cinul cel monahicesc de blestematele eresuri şi îi sileau pe mulţi să lepede hainele monahiceşti şi să se însoare. Atunci puţini nevoitori, cari vor fi încercaţi ca aurul şi argintul în cuptor, la necazuri multe, în prigoană şi strâmtoare, se vor lămuri. Şi câţi se vor afla încercaţi şi vor birui atâtea înfricoşate ispite, se vor preamări şi se vor preaslăvi şi se vor cinsti de Dumnezeu mai mult decât acei cari au răbdat căldura şi zăduful zilei şi gerul nopţii. După aceea a văzut robul lui Dumnezeu Moise că a trecut iarna aceea a necazurilor şi ispitirilor şi prigoana acelor înfricoşate eresuri şi s-a făcut linişte. Şi, după ce vor trece câţiva ani, iarăşi se va dispreţui ceata monahilor cea îngerească şi vor veni ispite asupra lor mai multe şi mai silnice. A văzut că monahii vor petrece împreună cu călugăriţele, şi împreună cu pofta cea rea va veni şi tirănia căci şi cei ce nu vor voi se vor batjocori cu de-a sila. Preoţii se vor spurca prin păcatul desfrâului şi preotesele lor vor preacurvi, asemenea şi ei vor preacurvi cu altele. Atunci va veni mânia cea mare a lui Dumnezeu şi va distruge tot neamul cel viclean şi-l va trimite în focul cel veşnic. Deci, fericiţi vor fi câţi nu se vor pleca la cea mai mare fărădelege a necurăţiei care este mai silnică şi mai grea decât uciderea, ci se vor împotrivi şi vor mustra fărădelegea ca Sfântul Ioan Botezătorul, şi vor stărui mustrând amestecarea de sânge şi vor fi ucişi de cei prea fărădelege şi spurcaţi şi prea necuraţi oameni din vremea aceea, şi se vor odihni în sânul lui Avraaam, al lui Isaac şi al lui Iacob, al prea slăviţilor Patriarhi şi vor locui întru Împărăţia cerurilor cu toţi sfinţii, bucurându-se şi veselindu-se, de care să ne învrednicească Dumnezeu şi pe noi cu darul lui cel Sfânt. Amin…

 

Sfântul Nectarie de la Optina : „Ţineţi cu tărie Ortodoxia… Noi trăim acum timpuri însemnate în Apocalipsă, cele despre care îngerul a strigat: „Vai de cei ce trăiesc!”

“În convorbirile sale, Staretul Nectarie nu o data a prevestit timpurile grele care aveau sa vina curând, pregatindu-si fiii duhovnicesti pentru încercarile viitoare. Cu mult timp înainte de revolutie, Domnul i-a descoperit vederea catastrofei ce avea sa fie. Odata, Parintele Nectarie i-a destainuit lui Serghie Nilus ca cineva dintre calugari (nu el însusi) a avut un vis deosebit. Era ca si cum mergea spre Usile Împaratesti, iar acolo i se arata imaginea fiarei apocaliptice. Monstrul si-a schimbat de trei ori înfatisarea, ramânând însa aceeasi fiara.

Chiar dupa revolutie, Staretul Nectarie a povestit aceasta vedenie, pe care o avusese un monah cu mult timp înainte de razmerita. Sezând în pridvorul chiliei sale el a vazut deodata ca totul a disparut: si casele, si copacii si în locul lor, pâna la cer, siruri de sfinti; iar între rândul de sus si cer ramasese un spatiu foarte mic. Si monahului i s-a descoperit ca atunci când acest spatiu se va umple va veni sfârsitul lumii. „Iar spatiul era deja foarte mic”, a spus Staretul.

Devreme, înca din 1910, Nilus a consemnat alte cuvinte proorocesti ale Staretului despre ceea ce vazuse în vis.

„Acest vis a durat aproape toata noaptea, spunea Parintele Nectarie. Nu pot sa va relatez toate detaliile, caci ar dura prea mult. Iata esentialul: vad o câmpie imensa, unde are loc o batalie cumplita între nenumarate gloate de apostati si o mica oaste de crestini. Toti apostatii sunt foarte bine înarmati si duc lupta dupa toate regulile stiintei razboiului; crestinii sunt însa fara arme. Eu, cel putin, nu vad la ei nici o arma. Si deja se poate ghici, spre îngrozirea mea, deznodamântul acestei lupte inegale: survine momentul biruintei totale a gloatelor de apostati, deoarece dintre crestini nu a mai ramas aproape nimeni. Îmbracati sarbatoreste, apostatii, împreuna cu sotiile si copiii lor triumfa si deja sarbatoresc victoria…Deodata, un grup neînsemnat de crestini, printre care sunt femei si copii, executa un atac neasteptat împotriva apostatilor si într-o clipa imensa câmpie de lupta se acopera de trupurile ostii atee si toata nenumarata adunatura este nimicita si, pe deasupra, spre uimirea mea, fara ajutorul vreunei arme. Si l-am întrebat atunci pe un ostas crestin, ce statea lânga mine:

– Cum ati putut înfrânge aceasta nenumarata oaste?

– Dumnezeu ne-a ajutat! a fost raspunsul.

– Dar cu ce? întreb eu. Doar nu ati avut nici un fel de arme.

– Cu ce s-a nimerit, a raspuns osteanul. Cu aceasta s-a sfârsit visul meu”, a încheiat Staretul.

Când un frate a fost certat de fata cu Parintele Nectarie pentru pasiunea sa de a aduna carti, acesta, spre tulburarea multora, l-a încurajat: „Curând va fi o foamete de carti duhovnicesti, nu se vor putea procura carti duhovnicesti. Este bine ca el îsi face o biblioteca duhovniceasca, un tezaur duhovnicesc. Ea va fi foarte, foarte folositoare”.

Si mai departe a povestit despre vedenia catastrofei, descoperita vederii lui duhovnicesti: „Timpurile grele vin chiar acum. În lume a sosit numarul sase si vine numarul sapte. Vine veacul tacerii. Vei tacea, vei tacea, spunea Staretul si lacrimile i se rostogoleau pe obraji… si iata, Măria Sa nu va mai fi el însusi, câte umilinte nu va îndura… Anul 1918 va fi si mai greu: Măria Sa şi toată familia vor fi ucişi. Da, acest împărat va fi mare mucenic“, confirma el.

Staretul s-a dus la el în chilie si vreun ceas si jumatate s-a rugat acolo. Dupa rugaciune a iesit concentrat, a luat de mâna pe fiul sau duhovnicesc si i-a zis: „Eu stiu foarte multe despre tine, dar nu orice cunostinta îti va fi de folos. Va veni foamete, vei flamânzi… va veni timpul când si manastirea noastra va fi distrusa. Si atunci cred ca voi veni si eu însat la voi. Atunci sa ma primiti, pentru dragostea lui Hristos. Sa nu ma refuzati. Nu voi avea unde sa ma duc”.

Nina D., prin anii ’20, l-a întrebat pe Staretul Nectarie:

– Se spune ca toate semnele celei de A Doua Veniri s-au împlinit…

– Nu, nu toate, – a raspuns Parintele. Desigur si cei ce au o vedere simpla observa ca multe se împlinesc, dar celor duhovnicesti li se descopera mai înainte. Biserica era un cerc imens în întreg orizontul, iar acum este un cerculet. Iar în ultimele zile înainte de venirea lui Hristos ea îsi va pastra acest chip: un singur episcop ortodox, un singur preot ortodox, un singur laic ortodox. Eu nu îti spun ca nu vor mai fi biserici, dar Ortodoxia se va pastra doar în acest chip. Tu ia aminte la aceste cuvinte, si întelege ca asa va fi în întreaga lume.

Despre sfârsitul lumii stareţul Nectarie a răspuns: „De ce ma întrebati pe mine, cel cu minte marginita? – mergeti la monahii din Optina. Sunt oameni care se ocupa cu cercetarea semnelor sfârsitului lumii, dar nu se îngrijesc de sufletele lor. Oamenii nu au nici un folos daca stiu timpul celei de A Doua Veniri. „Privegheati si va rugati” (Matei 26, 41), a spus Mântuitorul.Înseamna, deci, ca nu trebuie sa ghicim evenimentele.  La timpul lor toate vor fi descoperite. Toate acestea vor fi, dar acestea sunt o mare taina.În zilele lui Noe, Dumnezeu, timp de o suta de ani, a spus ca va fi potopul, dar oamenii nu au crezut, nu s-au pocait, si dintr-o multime de oameni s-a gasit doar un singur drept cu familia lui.Asa va fi si la venirea Fiului Omului” (Matei 24, 37).

Multi, cunoscând darul proorocesc al Parintelui, îl întrebau: „Ce ne asteapta pe noi?” Staretul Nectarie raspundea: „Sfântul Serafim a prevazut revolutia si schisma bisericeasca, dar spunea: Daca în Rusia se vor pastra doar câtiva credinciosi ortodocsi, Dumnezeu o va milui; iar noi avem astfel de drepti. Oamenii aveau presimtirea unor catastrofe sociale. Toate acestea se simt prin instinct, precum furnicile. Dar credinciosii nu au pricini sa se teama, caci pe ei îi ocroteste harul. În ultimele timpuri, credinciosilor li se vor întâmpla aceleasi lucruri care li s-au întâmplat Apostolilor înainte de Adormirea Maicii Domnului. Fiecare credincios, oriunde ar fi, va fi adus pe nori în Corabia-Biserica. Doar cei ce se vor afla în ea vor fi mântuiti“.

„Tineti cu tarie Ortodoxia… Noi traim acum timpuri însemnate în Apocalipsa, cele despre care îngerul a strigat: „Vai de cei ce traiesc!” – înainte de venirea lacustelor. „Istoria ne arata ca Dumnezeu conduce popoarele si da lectii de morala întregii lumi”. Viata sociala se masoara cu anii, secolele, mileniile, dar principalul este: „A fost dimineata, a fost seara, ziua întâi” (Facerea 1, 5).

„Va veni ziua rugaciunilor – învata Staretul pe fiii sai duhovnicesti. În timp ce lucrezi, spune rugaciunea lui Iisus: mai întâi cu buzele, apoi cu mintea, apoi ea singura trece în inima“.

„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Care vei veni sa judeci viii si mortii, miluieste-ne pe noi pacatosii, iarta caderile noastre în pacat din aceasta viata si ne acopera pe noi de fata antihristului în pustia tainica a mântuirii Tale”.(Rugăciunea asta sfântul recomanda să se ştie pe de rost )

„Cele mai grele dureri ale noastre sunt asemenea întepaturilor insectelor, în comparatie cu durerile veacului ce va sa fie’’.

Despre viitorul Rusiei prezicea ca peste ani de încercari ea se va trezi si nu va fi bogata materialiceste, dar va fi bogata cu duhul, si la Optina vor fi din nou sapte luminatori, sapte stâlpi. Cu putin timp înainte de revolutie, Staretul îi spunea lui Serghei Nilus:

„Atâta timp cât se mai mentine la Optina staretismul, fagaduintele lui se vor împlini. Când vor sigila „bordeiele” staretesti si vor pune lacate la usi, atunci te vei putea astepta la toate”. Si iata ca acele timpuri au venit…”

Din ’’Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum’’

 

Sfantul Mucenic COSMA ETOLUL (1714 – 1779) – PROFETII

• “Sufletul si Hristos – doar acestea doua, sa te intereseze! Lumea toata sa cada, pe acestea doua, nimeni nu ti le poate lua, afara numai daca nu le dai tu, cu voia ta“.

• “Chiar daca te-ar ierta toti duhovnicii, patriarhii, arhiereii si lumea întreaga, esti neiertat daca nu te pocaiesti în fapta“.
• “Va veni vremea ca vrajmasii vostri sa va ia pana si cenusa din foc, dar voi sa nu va schimbati credinta, cum fac altii“. [Spusa in Siatisti.]
• “Sunt trist pentru fala pe care o aveti. Piciorul meu nu va mai calca aici. Si daca nu lasati lucrurile pe care le faceti, trufia si hotia, veti fi nimiciti. In ramura de care va atarnati sabiile, va veni o zi in care tiganii vor atarna organele voastre”. [Spusa in satul Aghios Donatos Souliou.]

• “Faceti case aratoase si nu veti locui in ele“. [Cuvinte spuse tot la Assos, cand intr-o zi a trecut prin fata unei case nou construite. Dupa putin timp, toti locuitorii ei au murit, afara de o singura femeie”.]
• “Du-te si pe drum ti se va rasplati” [spusa in Dervistani despre cineva care l-a ironizat pe sfant si care ulterior a fost ranit pe drum pe un dusman al sau.]
• “Spune-le figurilor alora sa nu vina aici, ci sa se intoarca inapoi” [Pe cand invata in Assos, in Kephalinia, Sfantul Cosma si-a intrerupt predica o clipa si a trimis un auditor la casa stapanului locului sa spuna aceste cuvinte. Aici erau patru doamne din aristocratie imbracate indecent, care erau gata sa vina sa urmareasca predica lui.]
• “Cand veti vedea flota in ape grecesti, atunci se va dezlega problema Orasului [Constantinopului]”.
• “In Oras [Constantinopol] va curge atata sange cat sa inoate in el un vitel de trei ani”.
• “Turcii vor fugi, dar vor veni din nou si vor ajunge pana la Examilia. In cele din urma vor fi alungati in Kokkini Milia. Dintre turci, o treime vor fi omorati, o treime se vor boteza si doar o treime vor ajunge la Kokkini Milia“.
• “Va veni o armata straina, va crede in Hristos, dar nu va sti limba”.
• “Va veni odata o oaste straina care va crede in Hristos, dar voi nu o veti sti”.
• “Cu unii veti adormi si cu altii va veti scula dimineata”.
• “Veti vedea trei familii intr-o casa”.
• “Veti merge sa locuiti altundeva si altii vor veni sa locuiasca la voi”.
• “Veti vedea 40 de animale legate de un par”.
• “Multi vor pieri de foame”.
• “Bogatii vor ajunge saraci si saracii vor muri”.
• “Un pumn de aur, un pumn de faina”.
• “Va veni vremea cand vor conduce lumea lucrurile necuvantatoare si neinsufletite”. [Aluzie la inventiile tehnologiei moderne care va guverna viata umanitatii.]
• “Cauza razboiului general va veni din Dalmatia. Mai intai se va imparti Austria, apoi si Turcia”. [Aluzii la inceputul primul razboi mondial.]
• “Daca se gasesc de acord trei puteri, nu veti pati nimic”.
• “Daca problema se va rezolva prin razboi, veti pati multe nenorociri; din trei sate va ramane doar unul”.
• “Multe sate vor fi nimicite, trei vor deveni unul”.
• “Sa va rugati sa fie zi si nu noapte, vara, nu iarna”.
• “Oamenii vor ramane saraci, fiindca nu vor avea dragoste de copaci”.
• “Oamenii vor ajunge goi, fiindca se vor face netrebnici”.
• “Prapadul va veni din inaltime, de la liman”.
• “Va veni pe neasteptate; dobitoacele vor ramane injugate la lucrul lor si voi veti fugi”.
• “Multe se vor intampla. Orasele vor ajunge ca niste baraci”.
• “Sa le dati ceea ce va cer; numai sa va scapati sufletele”.
• “Daca vor gasi pe drum argint, nu se vor apleca sa-l ia. Dar pentru un spic se vor omori care sa-l ia primul”.
• “Raul va veni de la cei cititi [invatati, intelectuali]”.
• “Veti rabda fie trei zile, fie trei luni, fie trei ani”.
• “Va veni vremea cand nu va mai fi aceasta armonie care e astazi intre popor si cler”.
• “Clericii vor fi cei mai rai si mai necredinciosi dintre toti”.
• “Se vor intampla atat de multe, incat de frica mamele vor naste inainte de vreme”.
• “Sa nu va faceti case mari. Sa faceti bordeie ca sa nu va intre inauntru”.
• “Va vor pune un bir mare si cu anevoie de purtat, dar nu vor ajunge”.
• “Va vor pune bir pe cotete si ferestre”.
• “Va vor cere sa va si ia soldati, dar nu vor ajunge sa o faca”.
• “Cand veti auzi ca razboiul va incepe de jos [din sud], veti patimi putin; daca va incepe de sus [din nord], veti fi nimiciti”.
• “Stancile si rapele vor fi pline de lume”.
• “Va veni pe neasteptate, iar boul va fi in camp, iar dobitocul in arie”.
• “E trist pentru mine sa v-o spun: azi-maine asteptam seceta, foamete mare, cand vom da mii de galbeni si nu vom gasi putina paine”.
• “Dupa razboi oamenii vor face o jumatate de ceas pe drum sa gaseasca un om si sa si-l faca frate”.
• “Va veni vremea cand crestinii se vor scula unul impotriva altuia”.
• “Sa aveti crucea pe frunte, ca sa va recunoasca ca sunteti crestini”.
• “Pe Papa sa-l blestemati, fiindca el este cauza”.
• “Va veni vremea, cand diavolul va face rotiri cu dovleacul lui” [Aluzie la satelitii artificiali ai pamantului si o critica anticipata a tehnologiei contemporane, crede mitropolitul Avgustinos Kandiotis.]
• “Din scoli vor iesi lucruri pe care mintea voastra nu si le poate inchipui”.
• “Veti vedea in camp carute fara dobitoace alergand mai repede decat iepurele”.
• “Va veni vremea cand oamenii vor vorbi dintr-o parte intr-alta – de pilda, de la Constantinopol in Rusia – ca si cum ar fi in camere apropiate”.
• “Veti vedea oameni zburand in cer ca niste pasari aruncand foc in lume. Cati vor trai atunci vor alerga la morminte si vor striga: Iesiti voi, cei morti, sa intram noi, cei vii!” [Aceste ultime profetii ale Sfantului Cosma se refera, cu peste un secol inainte de aparitia lor, la inovatii ale tehnologiei moderne: automobile, fire de telegraf si curent electric, avioane militare.]
• “Eu, crestinii mei, mi-am cheltuit viata studiind timp de cincizeci de ani, am citit si despre preoti si despre necredinciosi, si despre atei si despre eretici, am cercetat adancurile intelepciunii. Toate credintele sunt mincinoase, calpe, toate sunt ale diavolului. Am inteles si acest lucru adevarat, dumnezeiesc, ceresc, desavârsit si pentru mine si pentru voi: numai credinta crestinilor ortodocsi bine-credinciosi e buna si sfinta, ca sa credem si sa ne botezam in numele Tatalui si al Fiului si al Sfintului Duh. Aceasta v-o spun acum, la sfirsit, ca sa va bucurati si sa va veseliti de mii de ori, ca v-ati invrednicit sa fiti crestini ortodocsi, si sa plangeti si sa va tanguiti pentru cei necinstitori de Dumnezeu, necredinciosi si eretici, care umbla in intuneric, in mâinile diavolului“.
• ”Evreul imi spune ca Hristosul meu e un copil din flori si Preasfinta Fecioara a mea e o desfrinata, iar Sfinta Evanghelie imi spune ca acest lucru e de la diavolul. Mai am acum ochi sa ma uit la evreu? Daca un om ma ocaraste, imi omoara mama, fratii, copiii, dupa care imi scoate ochii, ca si crestin am datoria sa-l iert. Dar sa-L ocarasca ei pe Hristosul meu si pe Preacurata Fecioara a mea! Eu nu vreau sa-i mai vad, dar domniile voastre cum va rabda inima si mai faceti afaceri si tocmeli cu evreii? De ce v-am spus acestea, crestinii mei? Nu ca sa-i omorati pe evrei si sa-i prigoniti, nu, ci ca sa-i plangeti ca L-au lasat pe Dumnezeu si s-au dus cu diavolul. V-am spus ca sa ne caim acum pina mai avem vreme, ca sa nu se intimple sa se minie Dumnezeu pe voi si sa ne lase din mina Lui si sa patim si noi ca evreii si chiar mai rau“.

Apostol şi sfânt naţional al Greciei, Sfântul Cosma Etolianul a trăit între anii 1714 – 1779 şi este considerat pe bună dreptate părintele naţiunii greceşti moderne şi unul din cei mai mari misionari ortodocşi din toate timpurile, figură exemplară a Ortodoxiei din epoca postbizantină. Născut într-un sat din Epir dintr-o familiei simplă, Constas – numele de botez al sfântului – va intra în anul 1743 în Sfântul Munte unde va urma Academia Atonită de lângă Mănăstirea Vatoped şi în scurt timp va deveni ieromonah la Mănăstirea Filotheu, primind numele Cosma. La 46 de ani părăseşte Athosul pentru a străbate vreme de 20 de ani ca predicator popular aproape întreaga Grecie continentală şi insulară, sfârşindu-şi viaţa pe 24 august 1779 martirizat de otomani. Prin acţiunea sa de predicator itinerant a determinat înfiinţarea a peste 200 de şcoli primare şi a 10 licee pentru salvarea limbii greceşti şi a identităţii spirituale şi culturale a elenismului balcanic. Sfântul Cosma Etolianul a fost canonizat de Biserica Ortodoxă a Greciei în anul 1961.

În limba română a apărut „Viaţa şi învăţăturile Cuviosului şi Sfinţitului Mucenic Cosma Etolianul, Luminătorul Greciei şi Apostolul săracilor”, la Editura Deisis, în anul 2001.

 

/saccsiv blog/

 

Profetiile Parintelui Ilarion Argatu despre vremurile de pe urma

(…) Am văzut oraşe şi sate pustii, câmpii verzi dar pustii. Am intrat într-o casă, să mă dumiresc, dacă este cineva acasă. Nimeni. Pe aragaz, încă mai fierbea ceaunul cu mămăliguţă, masa era aranjată. Jos lângă aragaz un şorţ şi haine femeieşti, semn că a prins-o moartea pe gospodină făcând mâncare, iar pe scaune şi spătar haine bărbăteşti şi femeieşti, semn că stăteau la masă. M-am mirat şi eram stupefiat de acea linişte ca de mormânt şi de acel pustiu. Începând de la Galaţi şi până în nordul Moldovei, nu ştiu dacă am întâlnit vreo şapte oameni de toţi, aşa de rari şi de departe erau unii de alţii, poate la sute de kilometrii. Toţi erau îmbrăcaţi în haine albe, semn că numai atâţi drepţi s-au mai găsit printre oameni când s-a produs cataclismul. Am văzut până în Rusia. Până la Moscova, nu ştiu dacă or fi fost 7 oameni pe care i-am întâlnit şi aceia erau îmbrăcaţi în haine albe. Pe aici locurile erau arse, de parcă ar fi dat cineva foc la munţi şi la câmpii şi clădiri dărâmate ca la cutremur.

Ce va fi mai încolo !?

De la revoluţie încoace s-a întors totul pe dos. Nu mai este ruşine, nu mai este milă, dragostea s-a împuţinat şi va fi şi mai rău. Dacă această revoluţie pornea de la lumină, reuşeam noi, dar aşa, a pornit de la întuneric, de la reformatul acela şi ca să fie bine trebuie o contra revoluţie. Tot răul l-a adus libertatea avorturilor, dată de acel Petre Roman, suntem pe primul loc în lume cu uciderea de prunci. Goliciunile pe care le vedeţi peste tot: în ziare, reviste, la televizor, sunt puse special ca omul văzându-le să-i strici mintea, iar violenţa pe care o arată ei în film sau la ştiri, e pusă special ca să-i strice omului inima şi odată câştigate acestea poţi să-l conduci pe om cum vrei. Toate relele se arată special, ca din lipsă de credinţă să intre diavolul.  Ce-a ajuns ţara mea de râsul întregii lumi. Noi, trebuia să fim ca o floare în faţa tuturor, pentru că avem credinţa cea adevărată, nu ceea ce suntem acum. Vă mai aduceţi aminte de Ştefan cel Mare, de Constantin Brâncoveanu, un creştin adevărat, ca să nu ne calce turcii în picioare credinţa noastră ortodoxă şi-a sacrificat proprii lui copii. Credeţi că i-a fost uşor ca tată, să vadă cum sunt martirizaţi copiii lui?  Aţi văzut ce cuvinte frumoase spunea fiului celui mare: „ decât să trăieşti ca un păgân, mai bine mori ca un creştin”. Azi ţara noastră e condusă de atei, prieteni cu turcii, cu arabii, chinezii – toţi păgâni. Fetele noastre sunt vândute de te miri cine, la turci pentru desfrânare. Nu mai este ruşine, nu mai este bunul simţ, respect, milă, iar dragostea s-a împuţinat.

Ce va fi mai încolo? Va fi mai rău! Va fi vremea de apoi. Se vor întâmpla următoarele:

1.-„ Viaţa de familie va fi la pământ”, soţii se înşeală, nu se mai respectă, copiii nu mai ascultă şi nu-şi mai respectă părinţii.

2.-„ La vremea de apoi: ne vom ţine cu mâna de burtă şi ne vom uita la cer”, au sosit timpurile acelea. Câţi n-au ce mânca sau cu ce să-şi crească copiii !?

3.-„La vremea de apoi, curvia va fi la drumul mare, în ziua mare fără nici un fel de ruşine” Vedeţi dumneavoastră singuri, la tot pasul, tinerii făcând tot felul de gesturi, cuvinte ruşinoase, fetele pe jumătate goale, nu se respectă între ei, se jignesc, nu mai e dragostea  acea frumoasă dintre bărbat şi femeie cu respect, milă şi simţul sacrificiului unul pentru altul. Din cauza aceasta căsniciile, ori nu se mai fac, ori se strică foarte repede. Divorţurile care pe vremea mea nu prea auzeai de ele, azi sunt la modă, toată lumea divorţează.

4.- „La vremea de apoi, vor fi lacrimi în toate casele şi griji în servici”. Vedeţi câte nenorociri sunt în toate familiile: sărăcie, boli, copii fără servici, fac şcoli şi nu au unde să lucreze, şi griji în servici cu frica cu care stă omul zilnic m-o da afară sau nu m-o da.

5.- „La vremea de apoi, se vor sili dracii să ia la ei şi pe cei care sunt scrişi în cartea vieţii”, adică aceia care încă de la naştere au ţinut rânduiala lui Dumnezeu: botezaţi, spovediţi, împărtăşiţi, feciori, fecioare până la căsătorie, ţin posturile de peste an, merg regulat la biserică, fac fapte bune şi pe-aceia se  sileşte diavolul să-i ia la el.

6.-„La vremea de apoi, urlă diavolul ca un lup căutând pe cine să apuce”

7.- „La vremea de apoi, copiii vor avea chipul balaurului”, adică un trup cu mai multe nume. Omul este dintr-un trup şi suflet. Balaurii au un trup şi mai multe capete.

Au ajuns părinţii din zilele noastre, când îşi botează copii să le dea mai multe nume 2-3-4 şi când îl strigă, îl strigă numai pe unul singur. Nu-şi mai pun nume de sfinţi la copiii lor, pun nume de actori, cîntăreţi..

Pe vremea mea era un obicei şi aşa este de fapt bine, să pui numele copilului tău, după numele sfântului în ziua în care s-a născut, ca sfântul să-l ocrotească de-a lungul vieţii, sau a sfinţilor cu cruce roşie care urmează: Sf Gheorghe, Sf. Nicolae, Maica Domnului este înaintea tuturor sfinţilor.

8.- „ La vremea de apoi, fetele vor avea servicii de-şi vor ridica poalele pentru şefii lor.

Vin vremuri grele

Vin vremuri grele pentru că s-a împuţinat credinţa. Din cauza sărăciei, oamenii îşi vor vinde sufletul pentru hrană şi îmbrăcăminte. Lumea se va înrăi, va dispare dragostea şi mila dintre oameni. Se vor contopi preoţii cu mirenii şi nu va mai fi cine să conducă pe credincioşi. Credincioşii vor rătăci, că nu vor mai găsi nici păstorul şi nici calea. Va conduce banul şi interesul de a câştiga averi. Nu va mai avea milă şi grijă de sufletele credincioşilor, nimeni. Totul se va reduce la o simplă afacere. Nu vor mai pune preţ pe mântuire, credinţă, frică de Dumnezeu, datorie, obligaţie, răspundere şi conştiinţă ci pe bani. Se vor vinde unii pe alţii. Răutatea în lume va fi de nesuportat. Frica de Dumnezeu se va împuţina. Vom trăi timpurile cele de pe urmă. Habar nu avem ce greutate vor avea. Habar nu avem ce ne aşteaptă pe noi şi pe copiii noştri. Pe copiii noştri, aceste timpuri îi vor prinde nepregătiţi să le înfrunte, pentru că părinţii din ziua de astăzi   nu-şi mai educă copiii în frica de Dumnezeu şi ruşinea de oameni. Din cauza aceasta vor cădea victime multor răutăţi. Mamelor nu vă lăsaţi copiii în voia lor şi să-i ia valul acestui desfrânat veac. Veţi plânge veşnic, că nu v-aţi mântuit copiii şi ia-ţi făcut fii ai gheenei. Dacă lumea s-ar întoarce de la răutate, de la păcat şi necredinţă,  aceste timpuri nu ar veni acum şi nu am fi noi cei care le-am trăi.

Pecetea lui Antihrist

Când va veni acel timp, timpul lui Antihrist, cei trei ani şi jumătate pe care-i va petrece pe pământ, timp în care toţi cei credincioşi lui Antihrist vor fi pecetluiţi, nu va fi după cum credem noi acum şi după cum scriu unii şi alţii prin cărţi. În primul rând, pecetea lui Antihrist nu va fi pusă de om ca o ştampilă sau după cum mai spun unii cu laser. Nu va fi pusă prin constrângere şi şantaj. Nu va fi pusă numai celor care acceptă s-o poarte şi celor ce nu acceptă li se va îngădui să n-o poarte în schimbul unei taxe. Nu va fi pusă sub formă de cip, sau altfel. Nimic din toate acestea nu vor fi. Bineînţeles că se pregăteşte calea venirii lui Antihrist de supuşii şi slujitorii lui, aşa cum a fost pregătită şi calea venirii Mântuitorului de către profeţi şi de către Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan. Aceşti pregătitori şi „înaintemergătorii” venirii lui Antihrist vor pregăti omenirea folosindu-se de: viclenii, năluciri, înşelătorii, de care se scrie astăzi prin cărţi, apoi cu frica, cu înfricoşetoare şi diabolice metode de care nu ne putem închipui. Mai întâi se vor împânzi şi vor lua amploare organizaţii şi curente satanice, de se va îngrozi lumea. Crima şi desfrâul va fi la drumul mare. Nici în munţi, nici în păduri nu vei găsi locul curat din cauza desfrâului şi a barbariilor care se vor face. Femeile vor umbla ziua în amiaza mare pe stradă goale. Şi în biserici vor intra despoiate şi neruşinate. Ce vezi că fac pe străzi haitele de câini umblând în călduri aşa vor face oamenii. Respectul şi mila faţă de om va dispărea. De Dumnezeu foarte puţini şi pentru puţin timp îşi vor aduce aminte. Cei ce vor vorbi de Dumnezeu, vor suferi de la cei necredincioşi: ocări, bătăi, prigoană, nedreptate, vor fi scoşi din serviciu, din case, alungaţi din comunitate ca pe un rău. Aceştia vor suferi atât de mult încât se vor duce la morminte şi vor striga: „ieşiţi voi din mormânt ca să intrăm noi, că nu mai putem suferi!” se vor duce la munţi şi vor implora ca muntele să-i acopere că nu mai pot răbda. Semnele apocaliptice trebuie să se împlinească. Ceimulţi vor fi fiii lui Antihrist şi cei foarte puţini vor rămâne fiii lui Dumnezeu. Atât fiii lui Antihrist cât şi fiii lui Dumnezeu vor fi însemnaţi cu o pecete pentru a se deosebi de la distanţă. Fiii lui Antihrist vor fi însemnaţi cu semnul lui satana „666”- număr omenesc (Apoc.13,18), iar fiii lui Dumnezeu vor fi însemnaţi cu Semnul lui Dumnezeu „+”: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii Dumnezeului nostru” (Apoc.7,3). Când vor fi pecetluiţi, se va întâmpla în felul următor: cei ce au lucrat cu mintea, cu intelectul, cu propaganda, cu gura, împotriva lui Dumnezeu le va apărea pe frunte pecetea lui antihrist „666”; cei ce au lucrat cu braţele şi au alergat cu picioarele împotriva lui Dumnezeu le va apărea şi pe mâini pecetea lui antihrist „666”. Deci, nimeni nu le pune nici o ştampilă sau, să le facă cu laser, ci va apărea pur si simplu pe mâini şi pe frunte. Unii se vor îngrozi, când semnul de pe mâini şi frunte le va confirma că sunt însemnaţi ca fii a lui Antihrist şi vor încerca să scape de acest semn făcând operaţie, extrăgând bucata de piele cu pecetea, dar vor vedea că pecetea este imprimată şi pe os, iar prin pielea nouă cu care vor acoperi pecetea de pe os va pătrunde din nou pecetea şi nu vor putea să scape de ea. Aceştia se vor îngrozi şi mai tare încât vor căuta să-şi pună capăt zilelor şi nu vor putea. Dumnezeu va lua moartea de pe pământ în aceste clipe grozave. Se vor arunca în lama cuţitul şi vor vedea că lama cuţitului se îndoaie, funia se va rupe, glonţul va fi ca de mămăligă, piatra şi fundul prăpastiilor ca de ceară moale, muşcătura fiarelor şi a târâtoarelor din adâncuri va fi usturătoare ca de moarte şi nu vor putea scăpa de chinul ce va fi. Acesta va fi  un „vai”.

Sa luam aminte sa nu fim inselati,sa ramanem in ortodoxie,sa ne rugam mai mult la Dumnezeu,sa aiba mila de pacatele noastre.

Mântuitorul însuşi ne-a avertizat: „Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi… Deci de vă vor zice vouă: Iată în pustie este, nu ieşiţi; Iată în cămări, nu credeţi. Că precum iese fulgerul de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi Venirea Fiului Omului” (Matei 24, 23-27).

Sfântul Apostolul Pavel spune: „Venirea lui este prin lucrarea Satanei, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni ale minciunii” (2 Tesaloniceni 2, 9). Iar Sfântul Chiril al Ierusalimului adaugă: „Fiind «tatăl minciunii» (Ioan 8, 44), va înşela închipuirea prin lucrări amăgitoare, aşa încât mulţimile să creadă că văd înviat un mort care nu e înviat şi şchiopi umblând sau orbi văzând, câtă vreme nu s-a săvârşit nicio tămăduire”.

In cartea Apocalipsei este scris: „Şi voi da putere celor doi martori ai Mei şi vor prooroci o mie două sute şaizeci de zile, îmbrăcaţi în sac. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Dumnezeului pământului. Şi de va vrea cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor şi-i mistuie pe vrăjmaşii lor; şi de va vrea cineva să-i vatăme, acela trebuie tot aşa să fie omorât. Aceştia au stăpânire să închidă cerul, ca să nu plouă ploaie în zilele proorociei lor, şi stă­pânire au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. Şi dacă vor sfârşi mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei si-i va birui si-i va omorî” (Apocalipsa 11, 3-7).

In cartea Proorocului Maleahi, unul dintre martori este numit în chip limpede: „Iată că Eu vă trimit pe Ilie Proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare” (3, 23).

Sfinţii Părinţi Efrem Siru şi Ioan Damaschin învaţă lămurit că acei „doi martori” (Apocalipsa 11,3) care vor veni înainte de sfarşitul lumii, sunt Sfinţii Prooroci Ilie şi Enoh.

Cuvântul lui Dumnezeu zugrăveşte în chipul următor venirea lui Antihrist la puterea lumii: pe faţa pământului, zdruncinată şi pustiită de război, „se vor ridica zece regi” (Daniil 7, 24). Şapte dintre ei vor fi de un cuget cu Antihrist şi îi vor supune lui toată puterea şi autoritatea. Ceilalţi trei cârmuitori vor încerca să-şi păstreze independenţa, însă Antihrist îi va înfrânge prin puterea armelor (Daniil 7, 8, 20, 24).

„Pentru Sfinţii lui Dumnezeu încercarea va fi cum­plită: răutatea, făţăria şi minunile prigonitorului vor spo­ri ca să-i înşele şi să-i amăgească. Prigoanele şi împiedi­cările meşteşugit scornite, cumpănite şi învăluite cu vicleană ingeniozitate, precum şi puterea nemăsurată a chinuitorului îi vor pune în situaţia cea mai grea, iar numărul lor mic va părea cu totul neînsemnat în faţa în­tregii omeniri… dispreţul tuturor, ura generală, cleve­tirea, asuprirea, moartea silnică vor fi soarta lor… Vrăjmaşii lui Antihrist vor fi socotiţi drept răzvrătiţi, drept duşmani ai binelui şi ordinii sociale [„terorişti”], vor suferi atât prigoane ascunse, cât şi făţişe, vor fi supuşi caznelor şi uciderilor…”

Cele dintâi ucideri le va săvârşi Antihrist asupra acuzatorilor săi – Sfinţii Prooroci Enoh şi Ilie. „Şi dacă vor sfârşi mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei şi-i va birui şi-i va omorî. Şi stârvurile lor vor zăcea în uliţa cetăţii celei mari, care duhovniceşte se cheamă Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor [Ierusalim]. Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri, vor privi la stârvurile lor zile trei şi jumătate, şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt. Şi cei ce locuiesc pe pământ se vor bucura de ei şi se vor veseli, şi vor trimite daruri unul altuia, pentru că aceşti doi Prooroci i-au chinuit pe cei ce locuiesc pe pământ. Şi după cele trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la Dumnezeu a intrat întru ei şi au stat pe picioarele lor şi frică mare a căzut peste cei ce-i vedeau pe ei. Şi au auzit glas mare din Cer zicându-le: Suiţi-vă aici! Şi s-au suit la Cer pe un nor, şi au privit la ei vrăjmaşii lor. Şi întru acel ceas s-a făcut cutremur mare şi a zecea parte din cetate a căzut şi au pierit în cutremur şapte mii de oameni, iar ceilalţi s-au înfricoşat şi au dat slavă Dumnezeului Cerului” (Apocalipsa 11, 7-13).

Sursa: deveghepatriei wordpress. com

 

Sfântul Ioan de Kronstadt despre schimbarea semnului Sfintei Cruci cu semnul Religiei Universale care va fi Steaua cu 5 sau 6 colturi

Profeţii

Redam mai jos vedenia profetica a Sf. Ioan de Kronstadt asupra cumplitelor vremuri ce aveau sa se abata asupra Rusiei si asupra lucrarii tainei faradelegii, in care l-a avut ca insotitor si indrumator pe alt sfant urias: Sf. Serafim de Sarov, deja plecat la Domnul atunci:

“Descoperire cereasca aratata în vis. Eu, mult pacatosul Ioan din Kronstadt, scriu aceasta descoperire cereasca vazuta de mine si va spun adevarul, tot ce-am auzit si am vazut într-o vedenie ce mi s-a aratat într-o noapte de ianuarie, în 1901. Ma înfior de cele vazute, când ma gândesc ce va fi cu lumea cea pacatoasa. Mânia lui Dumnezeu ne va lovi în curând, pe neasteptate, pentru ticalosia noastra. Scriu si-mi tremura mâinile, si lacrimile-mi curg pe obraz. Doamne, da-mi tarie si putere, da-mi adevarul Tau si vointa Ta de la început pâna la sfârsit, ca sa descriu tot ce-am vazut! Aceasta vedenie a fost asa: dupa rugaciunea de seara m-am culcat sa ma odihnesc putin de oboselile mele. În chilie era semiîntuneric, în fata icoanei Maicii Domnului ardea candela. Nu trecu nici jumatate de ceas si am auzit un zgomot usor. Cineva s-a atins de umarul meu si o voce blânda mi-a zis încetisor: „Scoala-te, robul lui Dumnezeu, si sa mergem cu voia lui Dumnezeu!”. M-am ridicat si am vazut lânga mine un minunat staret, cu pletele albe, într-o mantie neagra, cu toiagul în mâna; m-a privit binevoitor, iar eu de frica mai n-am cazut jos; mâinile si picioarele începura sa-mi tremure, voiam sa spun ceva, dar limba nu mi se supunea. Staretul m-a însemnat cu semnul crucii, si mi s-a facut usor si vesel pe suflet.

Dupa aceea mi-am facut eu singur semnul crucii. Mi-a aratat apoi, cu toiagul, spre peretele de la asfintit. M-am uitat într-acolo. Staretul a desenat pe perete urmatoarele cifre: 1913, 1914, 1917, 1924, 1934. Apoi, dintr-odata, peretele a disparut, iar eu l-am urmat pe Staret, mergând peste un câmp verde. Si am vazut o multime mare de cruci de lemn, mii de cruci pe morminte: cruci mari de lemn, de lut, si de aur. L-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt aceste cruci?”. El mi-a raspuns cu blândete: „Ale celor care au patimit pentru credinta în Hristos si pentru cuvântul lui Dumnezeu au fost ucisi si au devenit mucenici!” Si iarasi am mers mai departe. Deodata am vazut un râu plin cu sânge, si l-am întrebat pe Staret: „Ce sânge este acesta? Atât de mult s-a varsat!”. Staretul a privit în jur, zicând: „Acesta este sângele dreptmaritorilor crestini!”. Mi-a aratat apoi spre un nor, si am vazut mai multe sfesnice albe arzând, care începura sa cada la pamânt, unele dupa altele, cu zecile, cu sutele. Si cazând la pamânt, se stingeau, prefacându-se în praf si cenusa. Dupa aceea Staretul mi-a zis: „Vino si vezi!” Si am vazut pe nori sapte sfesnice arzând. Si am întrebat: „Ce înseamna aceste sfesnice cazatoare?”. „Asa vor cadea în erezie Bisericile Domnului, iar cele sapte sfesnice de pe nori sunt cele Sapte Biserici Apostolesti si Sobornicesti, care vor ramâne pâna la sfârsitul lumii”. Staretul mi-a aratat apoi în sus, si atunci am vazut si am auzit cântarea îngerilor. Ei cântau: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!” Multime multa de norod înainta cu lumânari în mâini, cu fete radioase si vesele. Erau acolo arhierei, monahi, monahii, si un mare numar de mireni, tineri, adolescenti si chiar copii. L-am întrebat pe minunatul Staret: „Acestia cine sunt?”. „Acestia toti au patimit pentru Sfânta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica si pentru sfintele icoane!”. L-am întrebat pe Marele Staret, daca pot sa ma alatur si eu la aceasta procesiune?

Staretul a raspuns: „E prea devreme pentru tine, mai rabda, nu este binecuvântare de la Domnul!”

Si am vazut iar un sobor de prunci, care au patimit pentru Hristos din pricina lui Irod regele si au primit cununi de la împaratul Ceresc. Si iarasi am mers mai departe, si am intrat într-o biserica impunatoare. Am vrut sa-mi fac cruce, dar Staretul m-a oprit: „Nu se poate! Aici e urâciunea pustiirii!”.

Aceasta biserica era tare mohorâta. Pe masa din altar – stea peste stea; în jur ardeau lumânari de smoala care trosneau ca vreascurile; potirul era plin cu ceva rau mirositor; prescurile – însemnate cu stele; în fata prestolului statea un preot cu fata catranita, iar sub prestol – o femeie, rosie toata, cu stea în frunte, striga de rasuna biserica: „Slo-o-bo-o-da-a!” (Sunt libera!). Doamne fereste, ce grozavie! Oamenii aceia începura sa alerge ca niste smintiti în jurul prestolului, sa tipe, sa suiere, sa bata din palme si sa cânte cântece dezmatate. Si deodata a strafulgerat, s-a auzit bubuitul unui tunet napraznic, pamântul s-a cutremurat, si biserica s-a prabusit: si femeia, si oamenii aceia, si preotul – s-au pravalit cu totii în adâncul beznei – în abis. Doamne fereste si apara, ce grozavie! Am privit înapoi. Staretul se uita la ceva, m-am uitat si eu. „Parinte, spune-mi, ce este cu aceasta înfricosatoare biserica?” – «Acestia-s „cetatenii cosmosului”, ereticii, cei ce au parasit sfânta si soborniceasca Biserica si au primit inovatiile, care sunt lipsite de harul lui Dumnezeu; în astfel de biserica nu se posteste si nu poti sa te împartasesti!»

M-am înfricosat, zicând: „Doamne, vai noua, ticalosilor – moarte!”. Staretul m-a linistit însa, spunându-mi: „Nu te scârbi, ci roaga-te!” Si iata, am vazut o multime de oameni care se târau chinuiti de o sete cumplita, iar în frunte aveau stele. Când ne-au zarit, au început sa strige: „Sfinti parinti, rugati-va pentru noi. Atât de greu ne este, însa nu putem sa ne rugam. Tatii si mamele noastre nu ne-au învatat Legea lui Dumnezeu. N-avem nici numele lui Hristos, n-am primit Sfântul Mir, nici pe Duhul Sfânt, iar semnul crucii l-am refuzat!”. Si au început sa plânga.

L-am urmat pe Staretul care mi-a facut semn cu mâna: „Vino si vezi!” Si am vazut o gramada de trupuri neînsufletite, mânjite cu sânge. M-am speriat foarte si l-am întrebat pe Staret: „Ale cui sunt trupurile acestea?”. „Acestea-s trupurile celor din cinul monahicesc, care au refuzat sa primeasca pecetea antihristica si au suferit pentru credinta lui Hristos, pentru Biserica apostoleasca. Pentru asta s-au învrednicit de sfârsit mucenicesc, murind pentru Hristos. Roaga-te pentru robii lui Dumnezeu!”.

Deodata Staretul s-a întors spre nord, facându-mi semn cu mâna. M-am uitat si am vazut un palat împaratesc. În jurul lui alergau câini, fiare turbate si scorpioni ce se catarau, zbierau, îsi înfigeau coltii. L-am vazut pe tar, sezând pe tron. Cu fata palida, plina de barbatie, citea rugaciunea lui Iisus.

Deodata, a cazut mort. Coroana-i s-a rostogolit de pe cap. Unsul lui Dumnezeu a fost calcat în picioare de fiare. M-am îngrozit si am plâns amarnic. Staretul mi-a pus mâna pe umarul drept: îl vad pe Nicolai II în lintoliu alb. Pe cap – o cununa de ramurele înfrunzite; cu fata palida, însângerata, la gât purta o cruce de aur. Soptea încetisor o rugaciune, apoi mi-a zis cu lacrimi în ochi: „Parinte Ioane, roaga-te pentru mine. Spune-le tuturor pravoslavnicilor crestini, ca am murit curajos, ca un tar – mucenic pentru credinta lui Hristos si Biserica Dreptmaritoare. Spune-le pastorilor apostolesti sa slujeasca o panihida frateasca pentru mine, pacatosul. Sa nu cautati mormântul meu!”. Apoi totul a disparut în ceata. Am plâns mult si m-am rugat pentru tarul – mucenic.

De frica îmi tremurau mâinile si picioarele. Staretul a rostit: „Voia lui Dumnezeu! Roaga-te si spune-le la toti sa se roage!… Vino si vezi!” Si iata, am vazut zacând o sumedenie de oameni morti de foame, unii rodeau iarba si verdeata. Cadavrele altora erau sfâsiate de câini si o duhoare cumplita umplea tot locul. Doamne, nu mai au oamenii credinta! Din gura lor ies cuvinte de hula, pentru asta vine mânia lui Dumnezeu! Si iata, am vazut o movila înalta de carti si printre ele se târau niste viermi ce raspândeau o duhoare insuportabila. L-am întrebat pe Staret, ce fel de carti erau acelea? – „Carti ateiste, hulitoare de Dumnezeu, care-i vor sminti pe toti crestinii prin învataturi straine!” Dar, îndata ce Staretul s-a atins cu toiagul de carti, ele s-au aprins si vântul a împrastiat cenusa.

Dupa aceasta m-am uitat si am vazut o biserica. Pe jos, de jur împrejur se tavaleau vrafuri de pomelnice. M-am aplecat, vrând sa le citesc, Staretul însa mi-a zis: „Aceste pomelnice zac de multi ani si preotii le-au uitat: nu le citesc, nu au timp, iar cei raposati roaga sa fie pomeniti!”. Am întrebat: „Si atunci, când vor fi pomeniti?”. Staretul a raspuns: „Îngerii se roaga pentru ei!”.

Am pornit mai departe, si Staretul mergea asa de repede, încât de-abia reuseam sa ma tin dupa el. „Vino si vezi!” – a spus Staretul. Si am vazut o masa mare de oameni, gonita din urma de niste draci urâciosi, care-i bateau cu pari, cu furci si cu cangi. L-am întrebat pe Staret: „Acestia cine sunt?”.

Staretul a raspuns: „Acestia-s cei ce s-au lepadat de sfânta credinta si de Biserica Apostoleasca si Soborniceasca si au schimbat credinta”. Erau acolo preoti, monahi si monahii, mireni, care au nesocotit Taina cununiei, betivi, hulitori de Dumnezeu, clevetitori. Fetele lor erau strasnice, iar din gura iesea o duhoare respingatoare. Lovindu-i fara mila, demonii îi mânau într-o prapastie îngrozitoare, din care izbucneau flacari sulfuroase cu miros greu. M-am înspaimântat foarte si mi-am facut semnul crucii: „Izbaveste-ne, Doamne, de o asa soarta!”.

Si iata, am vazut o multime de oameni, tineri si batrâni, îmbracati în straie ciudate, carând o stea imensa în cinci colturi; la fiecare colt atârnau câte doisprezece draci; în centru, satana însusi sta protapit cu niste coarne zdravene, cu capatâna de paie, iar din gura îi curgeau balele veninoase peste norod, de-a valma cu cuvintele: „Sculati voi cei pecetluiti cu blestemul…” Imediat s-a prezentat un cârd de draci, punându-le la toti pecetile: pe frunte si la mâna dreapta. L-am întrebat pe Staret: „Asta ce inseamna?”.

– „Acestea-s pecetile antihristului”. Mi-am facut semnul crucii Si l-am urmat pe Staret.

Deodata el s-a oprit, aratând cu mâna spre rasarit. Si iata, am vazut un sobor mare de oameni cu chipurile vesele, cu cruci în mâna, pretutindeni – lumânari aprinse; în mijloc se afla un prestol înalt, alb ca zapada: pe prestol – Crucea si Evanghelia, deasupra prestolului, în aer – o coroana împarateasca de aur. Pe coroana era scris cu litere aurite: „Pentru putina vreme”, în jurul prestolului stateau patriarhii, episcopii, preotii, monahii, monahiile, mirenii. Toti cântau: „Slava lui Dumnezeu în ceruri si pe pamânt pace!”.

De bucurie mi-am facut semnul crucii, multumindu-I lui Dumnezeu pentru toate! Deodata Staretul a facut un semn cu crucea în sus de trei ori si am vazut o gramada de cadavre zacând în sânge omenesc, iar pe deasupra zburau îngerii, luând sufletele celor ucisi pentru cuvântul lui Dumnezeu si cântând: „Aliluia!” Ma uitam si plângeam amarnic. Staretul m-a luat de mâna, poruncindu-mi sa nu plâng: „Voia lui Dumnezeu! Domnul nostru Iisus Hristos a patimit, varsându-si preacuratul Sau sânge pentru noi. Asa si cei ce nu vor primi pecetea antihristului – toti îsi vor varsa sângele, dobândind mucenicia si luând cununa cereasca!”.

Staretul s-a rugat mai apoi pentru robii lui Dumnezeu si a aratat spre rasarit. Se împlinira cuvintele Proorocului Daniel despre „urâciunea pustiirii”. Si iata, am vazut deslusit cupola templului de la Ierusalim. Sus, pe cupola, era înfipta steaua. În interiorul templului se înghesuiau milioane de noroade, si înca altii mai încercau sa patrunda înauntru. Am vrut sa-mi fac semnul crucii, dar Staretul m-a oprit, zicând: „Aici este urâciunea pustiirii!”.

Am intrat si noi în templu. Era plin de lume: am vazut tronul, peste tot ardeau lumânari de seu; pe tron sta imperatorul în porfira de culoare stacojie; pe cap avea coroana de aur cu stea. L-am întrebat pe Staret: „Cine este acesta?”. El a raspuns: „Antihristul!”. De statura înalta, cu ochii ca jaratecul, cu sprâncenele negre, având cioc, fioros la fata, viclean, perfid, strasnic. Sta cocotat pe tron cu mâinile întinse spre popor, iar la degete avea gheare ca de tigru si racnea: „Eu sunt imperatorul si dumnezeul si stapânitorul. Cine nu va primi pecetea mea, aceluia, moarte!”. Toti au cazut la pamânt si i s-au închinat, iar el a început sa le puna peceti pe frunte si pe mâini, ca sa primeasca pâine si sa nu moara de foame si sete.

Între timp, slugile antihristului au adus câtiva oameni cu mâinile legate, ca sa-i sileasca sa i se închine. Dar ei au zis: „Noi suntem crestini, si credem în Domnul nostru Iisus Hristos!”. Antihristul într-o clipa le-a taiat capetele si s-a varsat sânge crestinesc. Dupa aceea au adus un tânar la tronul antihristului, ca sa i se închine lui, dar tânarul a strigat cu glas tare: „Eu sunt crestin, cred în Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu esti trimisul si sluga satanei!”. – „La moarte!” – a racnit antihrist.

Iar cei ce primisera pecetea, cadeau la pamânt si se închinau lui. Deodata s-a auzit un tunet, au stralucit mii de fulgere, lovind cu sageti de foc în slujitorii antihristului. O sageata uriasa a stralucit fulgerator si o vâlvataie de foc a cazut drept în capul antihristului, coroana s-a facut tandari: milioane de pasari zburau sfâsiindu-i pe slujitorii antihristului cu ciocurile lor. Am simtit cum Staretul m-a luat de mâna si am mers mai departe. Si am vazut iar mult sânge crestinesc. Atunci mi-am amintit de cuvintele sfântului Ioan Teologul din Apocalipsa: „Si va fi sânge… pâna la zabalele cailor!”. Doamne Dumnezeule, mântuieste-ma! Si am vazut îngerii zburând si cântând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu!”. Staretul a privit înapoi si a zis: „Nu te mâhni, sfârsitul lumii este aproape! Roaga-te lui Dumnezeu. Domnul este milostiv cu robii Sai”.

Timpul era pe sfârsite. Staretul a aratat spre rasarit, apoi a cazut în genunchi, rugându-se: m-am rugat si eu cu el. Dupa aceea Staretul începu sa se desprinda cu repeziciune de la pamânt, înaltându-se spre cer: de-abia atunci mi-am amintit ca nu stiam cum îl cheama, si am strigat: „Parinte, care îti este numele?”. – „Serafim de Sarov!”, raspunse blând Staretul: „Sa scrii tot ce-ai vazut pentru crestinii pravoslavnici!”

Deodata, deasupra capului a rasunat parca un clopot imens si, auzindu-i dangatul, m-am trezit „Doamne, blagosloveste si ajuta-ma pentru rugaciunile Marelui Staret! Tu mi-ai descoperit aceasta vedenie cereasca mie, pacatosului Tau rob Ioan, arhiereul din Kronstadt! 1901″.

Aceasta remarcabila „Descoperire cereasca…” a protoiereului Ioan din Kronstadt, marele purtator de duh si închinator al tarii Rusesti a circulat vreme îndelungata în manuscris, fiind copiata si raspândita de catre credinciosi. În anii de restriste aceasta viziune a slujit crestinilor prigoniti drept mângâiere si consolare”.

sursa http://ioandekronstadt.wordpress.com/profetii/

 

Ultimul Papa va fi Mason si va fi antihristul biblic ?

Ultimul Papa si Ultimul Secret

Biserica Romano-Catolică are nevoie ca anumite evenimente de care este
interesată să se desfăsoare în fata lumii; să poată proclama că ,Mesia a
revenit!”.

In primul rând, trebuie să întelegeti că, timp de secole, Vaticanul s-a străduit
să obtină controlul asupra Ierusalimului. Inceputul l-au făcut cruciatii.
Pentru a convinge lumea că Mesia pe care ei îl impuneau era cel adevărat,
trebuia să preia controlul asupra Orasului Vechi, cadru ideal pentru aplicarea
planurilor lor. Conform acestora, “Mesia” îsi propune să fuzioneze
cele trei religii monoteiste, să facă în asa fel încât lumea să intre într-o
eră de pace si armonie si să solutioneze conflictul din Orientul Mijlociu.
Locul unde trebuie să se joace această “superproductie” nu este altul
decât Orasul Vechi al Ierusalimului.

Pretinsul “Mesia” pe care-si propune să-l aclame Biserica Catolică va fi un
fals Mesia. El se va strădui să instaureze un “guvern mondial” (sub
egida Natiunilor Unite), care va duce lumea spre pace si armonie. Dar asta nu
va fi decât o minciună si o fraudă. N-are nici o importantă. Adevărul nu
interesează deloc lumea noastră.

Pentru a-i câstiga pe evrei de partea sa, Vaticanul ar dori să-i convingă că
adevăratul lor Mesia este cel pe care Sfântul Scaun îl impune si că este timpul
să reconstruiască al Treilea Templu, succesorul templului lui Solomon.

Noiembrie 1992:
…Un document redactat personal de Yossi Beilin si intitulat “Caracterul
nelegitim al suveranitătii Israelului asupra Ierusalimului” …
stabileste directiile principale ale programului guvernului israelian privind
viitorul Ierusalimului. El propune o împărtire a Orasului Vechi în sectoare,
posturile de intrare si control aflându-se sub autoritatea Natiunilor Unite.

Septembrie 1993:La 10 septembrie… ziarul italian ,La Stampa” scrie că ministrul
israelian al afacerilor externe a încheiat un acord secret cu Vaticanul, pentru
a-i ceda acestuia din urmă suveranitatea asupra Orasului Vechi, si că acest
acord continea clauze secrete… Yasser Arafat a fost de acord cu acest plan
chiar înainte de faimoasa strângere de mână cu Yitzhak Rabin de la Washington,
din 1993. Dar când a înteles că Vaticanul intentiona să lase Israelul să-si
ducă la bun sfârsit proiectele privind Muntele Templului, si-a schimbat pozitia
initială si a respins planul.

In timpul cruciadelor din secolul al XIII-lea, templierii au săpat sub ruinele
Templului timp de 9 ani, descoperind o întreagă retea de tuneluri în care
sacrificatorii evrei îsi ascunseseră comorile de romani, în anul 70 d.Hr. De
asemenea, se crede că si arhivele originale ale Bisericii primare din Ierusalim
ar fi fost îngropate acolo. Ele ar dovedi că crestinismul practicat de Vatican
nu corespunde adevăratului crestinism, asa cum a fost el instituit de
fondatorii săi. In particular, în planul lui Dumnezeu n-ar exista nici un loc
pentru un papă ce detine dreptul exclusiv de a interpreta Cuvântul Domnului.
Dacă aceste manuscrise crestine de primă mână ar fi date publicitătii, ele ar
pune în mare pericol legitimitatea Bisericii de la Roma. Este deci esential
pentru Vatican ca evreii să fie îndepărtati de la Muntele Templului, pentru ca
ei să nu poată descoperi aceste importante manuscrise. Autoritatea Palestiniană
nu face decât să servească de ,antrepenor de lucrări publice” în contul
Vaticanului, în speranta că Sfântul Scaun îi va ajuta e palestinieni în
conflictul cu Israelul…

Vaticanul vrea să convingă lumea întreagă să accepte acest “misterios individ care
va uni toate religiile” si care va apărea într-un Ierusalim controlat de o
organizatie care va fi de fapt la ordinele Vaticanului. Ceea ce trebuie stiut
este că există deja un acord care conferă Vaticanului extrateritorialitate
pntru toate posesiunile sale din Israel, cu promisiunea de a controla Orasul
Vechi al Ierusalimului. Acordul a fost anuntat de toate media din lume, iar existenta
sa este usor de dovedit… Pe scurt, am acceptat ca Vaticanul să aibă dreptul
de a instala un ,,mini Vatican”, cu ambasade suverane, chiar în inima
capitalei noastre eterne Ierusalim. Mai mult, acelasi Vatican s-a angajat în
mod for-mal, în public si printr-un acord scris, să concesioneze
palestinienilor o zonă de suveranitate în Orasul Vechi”. (Barry
Chamish – ziarist evreu israelian; extras din cartea ,De la Vatican la
Ierusalim si înapoi” – Ed. Lumea).

Guvernul Mondial, Biserica Mondială si “portile iadului”

Crearea unei biserici mondiale merge mână în mână cu crearea unui guvern
mondial. Papa chiar a declarat de curând că este de dorit o nouă ordine
mondială, realizată prin intermediul Natiunilor Unite. Ori această nouă ordine
mondială se finalizează, logic si inevitabil, cu un guvern mondial. Dar acest
plan, oricât ar părea de curios, nu este o noutate. El există de secole.

In sec. XI, Godefroy a fondat ordinul monahalo-cavaleresc Stăretia Sionului (cu
resedinta într-o veche abatie de pe muntele Sion), al cărei scop (tinut secret)
era refacerea Imperiului Roman (care cuprindea si Israelul de azi). In
acest plan (numit planul merovingian) s-au înscris multele cruciade ce au urmat
(aprobate de papi), până ce cuceritorii otomani i-au linistit pentru multă
vreme. Au continuat însă să lucreze în subteran, stabilind legături strânse cu
organizatii opuse doctrinar, dar având acelasi tel: crearea unui imperiu
european (care să cuprindă si Israelul). Aceste organizatii sunt:
Inteleptii Sionului (evrei!), Rozicrucienii (bratul secret al
protestantismului! Luther a fost rozicrucian), ordine cavaleresti si cluburi
mondialiste, Francmasoneria, liberalii, bolsevicii, miscarea sinarhică
(fondatoare a U.E.!)…

De câteva decenii s-a impus si ideea ecumenică, poate o răsplată
pentru atitudinea Vaticanului fată de planul merovingian de-a lungul secolelor.
La realizarea ei au lucrat si Masoneria si cluburile politice selecte, mai
multi atei decât credinciosi… Prin stabilirea capitalei Uniunii Europene la Strasbourg
(veche posesiune merovingiană) cercul istoriei merovingiene se închide” –
Emanuel Bădescu.

In 1534, papa fondează (prin Ignatius de Loyola) Ordinul iezuitilor (cel mai mare
ordin romano-catolic), cu scopul de a se opune protestantilor. Ei au ucis în
1572 (de Sf. Bartolomeu) 70.000 de hughenoti (protestanti francezi). In 1773,
papa a desfiintat Ordinul iezuitilor pentru că era ,imoral si constituie o
amenintare la adresa Bisericii si a Credintei”. Iezuitii au activat în
continuare, în secret, stabilind legături strânse cu lojile masonice, asa cum
au făcut si cei din Stăretia Sionului. Aceste legături cu masonii au prins bine
Vaticanului. Când Vaticanul o ducea foarte rău din punct de vedere financiar si
nici un bancher crestin nu-l ajuta, a fost ajutat de un mason. In 1835, J.M.
Rothschild a împrumutat Vaticanului 200.000 de dolari. Pentru acest ajutor,
familia Rothschild a primit o decoratie papală si de atunci reprezentantii
acestei familii s-au numărat printre agentii financiari ai Vaticanului. Ordinul
iezuitilor a fost reînfiintat în 1814, acum limitându-se – chipurile! – doar la
contracararea ereticilor. In realitate, ei au continuat să colaboreze cu
masonii în realizarea imperiului. Astfel, ei au fost pe baricadele
revolutiilor din 1830 si 1848, si în timpul Comunei din Paris. Ordinul
iezuitilor este foarte activ si astăzi, fiind format numai din elite. Este
activ si în România.

In 1776, un iezuit (doctor în teologie, dar si ocultist si fiu de rabin!), Adam
Weishaupt, a întemeiat un ordin strict secret, Ordinul Secret al Iluminatilor
Bavarezi, al cărui scop final era conducerea lumii, folosind ca mijloc
Revolutia Mondială (revolutia socială absolută, radicală). Printre cei 5
fondatori se afla si un Rothschild si cunoscutul scriitor A.D. de Sade, de la
care am mostenit cuvântul sadism. Doctrina lui era foarte asemănătoare cu a
,esenienilor”, grupare reînviată de Rothschild (care a si finantat ordinul
iluminatilor) si dramaturgul rosicrucian G.E. Lessing. Iluminatii urmăreau
anarhia, disparitia oricărei subordonări (egalitate din toate punctele de
vedere), iar acest lucru nu putea fi realizat decât prin abolirea familiei, a
natiunilor si a religiilor (Adam W. vroia cu orice pret distrugerea
crestinismului). Pe scurt, vroiau o Nouă Ordine Mondială. Pentru
a putea impune acest lucru iluminatii trebuiau să acapareze toate puterile
din stat! Aveau chiar un plan de împărtire între ei a puterilor. Erau în
număr de 300 de personalităti (printre care si Herder si Goethe!). Iezuitii nu
puteau intra în ordin, ei fiind considerati prea fideli papei si Bisericii
Catolice. In 1783 fratii iluminati erau în număr de 600, crestini si evrei,
inclusiv masoni, cu care Adam W. a luat decizii împreună. In 1784 erau deja
3.000 de frati. In 1786 aveau filiale secrete în toată lumea si erau infiltrati
în toate organizatiile masone. Dar, s-a întâmplat ca tocmai curierul ce ducea
lista membrilor si planul conspiratiei, să fie lovit de trăsnet! Toate actele
au ajuns pe mâna politiei. Iezuitul si iluminatul Adam Weishaupt s-a refugiat
la Paris si a fondat loja Marelui Orient! Urmasul lui Adam W. a fost Giuseppe
Mazzini (carbonar), care a elaborat un plan de dominatie mondială prin 3
războaie mondiale (planul se găseste la Biblioteca Muzeului Britanic din
Londra). Două au avut loc, iar al treilea va fi în Orientul Apropiat, unde s-au
concentrat interesele sionismului politic (părintii sionismului politic sunt
masoni: Moses Hess, Lionel Rothschild, Edmond de Rothschild, Theodor Herzl). Un
alt urmas al lui Adam W. a fost Karl Marx, care participa activ la liturghiile
satanice si care a înfiintat Liga Dreptilor.

In iluminatilor (si conspiratia lor) a crescut mereu, jucând un rol imens în
contextul Revolutiei Franceze (1789), motorul tuturor miscărilor din secolul
XIX. Latura politică si atee a ordinului a creat Iluminismul, care, putem
spune, este fiara ce iese din adânc odată cu Revolutia Franceză (iluminstii
globalisti conduc acum U.E., doresc refacerea Imperiului Roman – asa a declarat
Schroder – si se opun introducerii cuvântului crestinism în Constitutia U.E.),
iar latura mistică a ordinului a creat miscarea Noua Era (New Age), care, putem
spune, este proorocul mincinos.

In multele conflicte ce aveau loc în lume, Masoneria juca rolul unui instrument de
răzbunare folosit de evrei (legea talionului). Acest lucru a deranjat pe multi
masoni catolici (precum Andre Malraux), care astfel s-au separat de evrei. Pe
acest fond, în 1928, în Spania, s-a născut organizatia secretă Opus Dei,
singura organizatie de tip masonic care a avut într-adevăr un rol pozitiv (după
părerea noastră), dar lumesc, în Biserica Catolică. Arhitectul ei, preotul de
tară Jose Maria Escriva, a preluat tot ce aveau mai bun alte organizatii
secrete si i-a dat o formă bisericească. Totul se făcea în ascuns căci existau
dusmani puternici chiar în interiorul Bisericii Catolice (majoritatea
cardinalilor ajunseseră un fel de slujbasi ai marii finante evreiesti!). Se
recrutau doar cei care mai aveau încă o facultate, de obicei de finante (în
afara teologiei), plus doctoratul. In afara profesionalismului, un alt criteriu
era puritatea sufletească. Pentru a nu fi sub ispita vietii lumesti, ei trăiau
lipsiti de confort, masa era frugală, rugăciunile erau prelungi si întrerupte
de dureroase autoflagelări. Acestia formau treapta superioară, a numerarilor.
Treapta inferioară, a supernumerarilor, era formată din civili, dar care, dacă
nu erau căsătoriti erau îndemnati să se preotească, pentru a deveni numerari.
Toti acestia au concurat marea finantă evreiască, au salvat Spania si au
revigorat Vaticanul. In 1958 Spania devine membră a Fondului Monetar
International si a Băncii Mondiale, agentii acestor institutii în Spania fiind
membri ai Opus Dei. Ministrii Spaniei erau proveniti tot din rândul Opus Dei.
Din 1953 Opus Dei devine activă si în afara Spaniei si în câtiva ani cuprinde
Europa, America Latină, Africa, Filipine, dar având asociatii foarte puternice
si în SUA si Canada. Prin anii ’90 existau 80.000 de numerari! Marea finantă
numeste Opus Dei, Mafia Sfântă, în derâdere. Mai este numită si masoneria albă.
Papa Ioan Paul al II-lea, înainte de a multumi cardinalilor care l-au ales
papă, el s-a rugat la mormântul lui Escriva, pe care l-a si beatificat, dar
abia la 6 octombrie 2002. Astăzi, Opus Dei are multi membri în Parlamentul
European si în ONU, patronează multe institutii internationale, bănci
elvetiene, fundatii. In România actionează fundatia Hans Seidel, adeptă a liniei
Hungtinton!

Dar a avut loc nu numai o separare între masonii evrei si masonii catolici ci, mai
apoi, si o separare între sionisti si iluministi, sionistii fiind masonii evrei
(atei) care si-au propus ca tel refacerea statului Israel, iar iluministii fiind
masoni europeni (tot atei). Acum, interesele sionistilor sunt concentrate
în Orientul Apropiat si în SUA (iar prin SUA, în întreaga lume).

Sionistii politici doresc refacerea statului Israel, dar, în final, îsi propun, mai mult
pentru imagine politică, dar si pentru că mitul fondator al masonilor spune că
ei au construit Templul lui Solomon, să refacă Templul din Ierusalim. Aici se
întâlnesc cu ultraortodocsii evrei, care doresc acelasi lucru, în vederea
venirii lui Mesia.

Iluministii doresc refacerea Imperiului Roman (acum Uniunea Europeană), dar, pentru a putea
avea sub control masele, ar dori să unească toate confesiunile si chiar toate
religiile într-o biserică unică, mondială. Aici se întâlnesc îndeosebi cu
catolicii, care doresc o unire a tuturor bisericilor crestine (o turmă si-un
păstor – papa), pentru a putea declara că Mesia a revenit.

Dar Imperiul Roman cuprindea si Iudeea. Tot asa, Uniunea Europeană va cuprinde si
Israelul. Deocamdată numai Berlusconi (Italia) a propus ca în U.E. să poată
intra si Israelul. Iar Shimon Peres a propus ca Ierusalimul să fie declarat
capitala lumii, primar urmând a fi secretarul general al ONU. Incet-încet
sionistii se reunesc cu iluministii în vederea creării unui guvern mondial,
Vaticanul se uneste cu Ierusalimul în vederea creării unei biserici mondiale
(neuitându-i nici pe palestinieni), iar într-un final va apare si conducătorul
unic: Antihrist, ,urâciunea pustiirii” pe tronul din Templul lui Solomon.

Ordinul Templierilor, Ordinul de Malta si multe alte organizatii secrete ar mai fi
putut fi adăugate celor de mai sus. Dacă despre mânăstiri se spune că sunt oaze
de rugăciune pentru lume si ,portile raiului”, despre organizatiile
de tip masonic se poate spune că sunt centre de conspiratie împotriva lumii si
,portile iadului”. ,Tu esti Petru si pe această piatră voi zidi
Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18). Dar pentru
că de 3 ori s-a lepădat Petru de Hristos, de 3 ori a fost lepădată Biserica
Catolică (1054 – ortodocsi; 1517 – protestanti; 1531 – anglicani).

Articol preluat de pe http://www.dirobenelu.com

 

11.02.2013 – Vaticanul este lovit de un fulger ( dupa ce Papa isi anunta demisia ). “Si le-a zis: Am vazut pe satana ca un FULGER cazand din cer.” Sfanta Evanghelie dupa Luca (10:18)

 Apostazia si Antihrist ( cuvantul Sfintilor Parinti ai Ortodoxiei )

Se prea poate să-şi înceapă lucrarea în împrejurările unei conflagraţii mondiale când umanitatea, după ce a suferit toate urâciunile războiului, nu va mai vedea nici o cale de ieşire din dezastruoasa sa fundătură, fiindcă toate mijloacele de rezolvare se vor afla în mâinile unei societăţi secrete care va coopera cu Antihrist. El va oferi un plan pentru rezolvarea reuşită a crizei mondiale, întemeiat pe înţelepciune politică şi socială – anume statornicirea unei structuri politice şi sociale uniforme în întreaga lume. Ostenită de grozăviile războiului şi fiind oarbă duhovniceşte, omenirea nu va recunoaşte acest proiect ca fiind o cursă vicleană şi astfel va fi ademenită în cea mai nemiloasă şi mai necurmată robie. Dimpotrivă, oamenii vor întâmpina cu osanale manifestările de înaltă erudiţie, înţelepciune şi geniu ale lui Antihrist. Notorietatea mondială a lui Antihrist drept gân­ditor de geniu, nou cârmuitor şi salvator al tuturor po­poarelor va răzbate ca fulgerul printre toate neamurile, în cel mai scurt răstimp[3]. „Duhurile rele răspândite prin văzduh vor stârni în oameni o părere unanimă, foarte înflăcărată cu privire la Antihrist, o încântare obştească şi o ademenire de neînduplecat” – spune Sfântul Efrem Sirul. In această perioadă a lucrării sale, Antihrist nu va întrebuinţa nici o metodă silnică (tiranică), ci se va sârgui să câştige încrederea şi iubirea oamenilor prin amăgire şi printr-o făţarnică şi teatrală înfăţişare a virtuţii. El – spune Vladimir Soloviov – „va arunca vălul strălucitor al binelui şi adevărului peste taina fărădelegii”. Sfântul Efrem afirmă că va veni într-un aşa chip, încât să-i amăgească pe toţi. Va părea smerit, blând, un urâtor – cum va spune despre sine – al fărădelegii, dispreţuind idolii, dând întâietate cucerniciei, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, statornic, îndatoritor faţă de toţi şi preţuind în chip osebit neamul evreiesc, pentru că evreii îi vor aştepta venirea. Va întrebuinţa mijloace viclene ca să placă tuturor, astfel încât oamenii să ajungă iute să-l iubească. Nu va primi mită, nu va vorbi cu mânie, nu va avea o înfăţişare posomorâtă, ci printr-o înfăţişare cuviincioasă va începe înşelarea lumii, până ce va fi întronat. Din bogata experienţă ascetică a marilor nevoitori ai Ortodoxiei cunoaştem că, atunci când duhul întu­necat nu-l poate înfrânge pe cel care se nevoieşte duhovniceşte, lovindu-se de împotrivirea lui statornică, vine un diavol mai puternic sub chipul unui „înger de lumină” (2 Corinteni 11,14).Acest„înger de lumină” se sileşte să insufle nevoitorului duhovnicesc aplecare şi încredere faţă de arătarea sa [de lumină], ademenindu-l astfel către pierzanie. Din această pricină, putem să ne închipuim cât de uşor şi de grabnic va putea imaginea sclipitoare a lui Antihrist să stârnească şi să atragă simpatia generală.

Urmarea acestei înşelări va fi că în societatea omenească „se va ivi cererea, dorirea lui Antihrist, va răsuna glasul chemător care va arăta stăruitor că este trebuinţă de un geniu al geniilor, care să ducă dezvol­tarea şi propăşirea materială la cel mai înalt nivel şi care să aducă o asemenea bunăstare pământească, încât cele cereşti să fie de prisos pentru om” – Sfântul Ignatie Briancianinov.

In vremea acestei perioade, făţărnicia lui Antihrist va merge atât de departe, încât nu numai că va dovedi toleranţă faţă de creştinism, ci chiar se va arăta preocupat de a-l ocroti. Intru cele din afară,se va sili să-L imite pe Hristos. Nefiind călăuziţi de inţelegerea duhovnicească a Bisericii, ci mai curând de înţelepciunea lumească, marea majoritate a creştinilor nu vor rezista până la capăt acestei înşelări şi-l vor socoti pe Antihrist ca fiind Hristos la a Doua Sa venire.

Monahii Mănăstirii Solovăţ au transmis un răspuns pe care Sfântul Zosima l-a dat fiului său duhovnicesc care l-a întrebat cum să-l recunoască pe Antihrist când va veni. Sfântul călugăr i-a dat acest răspuns precis: „Când vei auzi că Hristos a venit sau S-a ivit pe pământ, atunci să ştii că acela e Antihristul“. Iar acest răspuns este şi mai exact: „Omenirea nu-l va recunoaşte pe Antihrist; îl va socoti ca fiind Hristos, îl va proclama drept Hristos… Insă nu va fi nici de trebuinţă, nici cu putinţă ca oamenii să-şi dea de veste unii altora despre Venirea (cea de a Doua) a Fiului lui Dumnezeu. El va veni fără de veste. Va veni întru atotputernicia Sa la toţi oamenii şi în întreaga lume în acelaşi timp“ –Sfântul Ignatie Briancianinov.

Mântuitorul însuşi ne-a avertizat: „Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi… Deci de vă vor zice vouă: Iată în pustie este, nu ieşiţi; Iată în cămări, nu credeţi. Că precum iese fulgerul de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi Venirea Fiului Omului”(Matei 24, 23-27).

Pentru a-i amăgi pe oameni, Antihrist va arăta multe minuni năucitoare. Sfântul Apostolul Pavel spune: „Venirea lui este prin lucrarea Satanei, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni ale minciunii” (2 Tesaloniceni 2, 9). Iar Sfântul Chiril al Ierusalimului adaugă: „Fiind «tatăl minciunii» (Ioan 8, 44), va înşela închipuirea prin lucrări amăgitoare, aşa încât mulţimile să creadă că văd înviat un mort care nu e înviat şi şchiopi umblând sau orbi văzând, câtă vreme nu s-a săvârşit nici o tămăduire”[5].

Toată această statură a lui Antihrist – învăţătura şi faima lui de geniu, minunile lui mincinoase şi întreaga sa viaţă făţarnică şi plină de toată înşelăciunea – vor avea un singur ţel: să ia în stăpânire cârmuirea întregii lumi, asupra tuturor neamurilor. Dobândirea popularităţii în rândul evreilor va fi cea dintâi etapă pe acest drum. Antihrist va face tot ce-i va fi cu putinţă pentru ca evreii să-l recunoască drept Mesia al lor cel făgăduit. Va reuşi să ducă la bun sfârşit organizarea guvernului evreiesc şi se va apuca să înfăptuiască visul cel vechi de veacuri al evreilor – refacerea templului lui Solomon[6]. După aceea „va fi silit de oameni şi va fi proclamat împărat, Iar mulţimile evreilor îl vor iubi; el va reface Ierusalimul şi le va ridica templul” (Sinaxarul din Duminica lăsatului sec de carne – numită şi a Infricoşătoarei Judecăţi).

 

Profetii despre ultimul Papa…INAINTEA VENIRII LUI ANTIHRIST!

Conform tradiţiei nefondate, dar larg răspândite, prin anul 1140, Malachia ar fi profetizat succesiunea pontifilor romani tercin şi episcop primat al Irlandei. A trăit între 1094-1148. a fost un energic reformator, mai ales al mănăstirilor. A mirit la Clairvaux, asistat de sf. Bernard, care-l cunoscuse în timpul unei călătorii la Roma, în 1139, de unde s-a întors în patrie ca legat (nunţiu) al Sfântului Scaun. Lui Malachia îi este atribuită celebra Profeţia asupra papilor,de la Celestin al II-lea până la sfârşitul lumii, profeţie în care fiecare papă este desemnat cu un scurt motto (în total 112 mottouri latine, descriu 112 papi care s-au succedat pe scaunul lui Petru de la 1144 şi continuă „până la sfârşitul lumii”). Această operă este clar, apocrifă, şi este redactată – foarte probabil – pe la jumătatea secolului al XVI-lea. A fost publicată pentru prima oară în 1595 de călugărul benedictin Arnold Wion, care a introdus aceste mottouri profetice în opera sa „Lignum vitae”, publicată la Venezia.

Această profeţie temută şi discutată, n-a apărut întotdeauna clară şi precisă în oferirea unui raport clar între mottou şi relativul papă. Cu toate acestea, cu destulă răbdare şi efort interpretativ, se poate încerca o identificare între aceste mottouri şi papii cărora le este aplicat.
În realitate aceste profeţii au fost compilate de Alfonso Ceccarelli cu scopul de a influenţa pe cardinalii electori, participanţi la Conclavul din 1590. În viziunea lui Alfonso, aceste profeţii trebuiau să îl favorizeze pe Cardinalul Simoncelli, născut la Orvieto (Urbs vetus), şi-ntr-adevăr, mottoul succesorului papei Urban al VII-lea este: “De antiquitate Urbis”, doar atât că a fost ales Niccolò Sfrondati din Cremona, dar şi aceasta tot antică.
Nu este lipsită de interes nici precizarea că mulţi cercetători găsesc prognosticul asupra lui Petru al II-lea (sau “Romanul”) drept un adaos din sec. al XVIII-lea, prin urmare total lipsit de valoare previzionară.
Rămânând strict la ceea ce oferă „Lignum vitae”, mottourile sunt:
Profeţiile anterioare publicării lor în Lignum vitae
• 1 – Ex Castro Tiberi – (Din Castel de pe Tevere) Celestin al II-lea (8 oct. 1143 – 8 mart. 1144)
Mottoul se referă la locul natal al acestui papă: Guido din Castello, nativ din Castello di S.Felicita al Tiferno în Toscana, în acele vremuri un mic târg situat pe malul fluviului Tevere.
• 2 – Inimicus expulsus – Luciu al II-lea (12 mart. 1144 – 15 feb. 1145)
Acest mottou prezintă două explicaţii posibile: termenul “inimicus” ar fi o aluzie clară la numele de mirean al acestui papă, bologhezul Gerardo Caccianemici, iar termenul “expulsus” s-ar referi la pontificatul său zbuciumat: constituirea unei republici democratice pe teritoriul roman a dus la îndepărtarea puterii civile de curtea pontificală de la Roma. Într-adevăr, aorifeii acestei republici l-au detronizat pe papă de puterea temporală şi l-au izgonit din Roma. În felul acesta mottoul s-ar referti şi la sfârşitul brutal al acestui papă, care a murit lovit cu o piatră în timp ce era expulzat din Campidoglio.
• 3 – Ex magnitude montis – Eugen al III-lea (1145-1153)
Pietro Pignatelli, ales papă în aceeaşi zi în care a murit Lucio al II-lea, era nativ dintr-un mic sătuc din preajma oraşului Pisa, Montemagno. Astfel, mottoul se referă explicit la orginile acestui papă.
• 4 – Abbas Suburranus – Anastaziu al IV-lea (1153-1154)
Papa Anastasiu al IV-lea, care avea nume ca mirean Corrado Suburri, în plus, a fost mult timp abatele mănăstirii Sfântul Rudo.
• 5 – De ruro albo – Adrian al IV-lea (1154-1159)
Adrian al IV-lea, cu numele de mirean Niccolò Breaksper, născut în Anglia, la Sant’Albano, a murit la Anagni. Mottoul, de altefl foarte obscur, ar face aluzie la originile sale britanice.
• 6 – Ex tetro carcere – Victor al IV-lea (antipapă)
Gregorio Conti a fost Cardinal de S. Vittore, renumit carcerier roman.
• 7 – Ex ansere custode – Alexandru al III-lea (1159-1181)
Rolando (Orlando) Papero Bandinelli, tatăl său se numea Ranuccio. Majoritatea interpreţilor afirmă simplu că până în prezent nu s-au găsit explicaţii plauzibile acestui motto; aluzia însă pare a fi legată de nume: Papero (raţă), în latină „anser”: astfel pare să aibă unul din următoarele două sensuri: „din raţă paznic” sau, legat de numele tatălui (broscuţă) (=cele din paza raţei).
• 8 – De via Transtibertina – Pascal al III-lea (antipapă)
Guido da Crema a fost mult timp Cardinal în S. Maria în Trastevere (Transtibertina).
• 9 – Lux in ostio – Luciu al III-lea (1181-1185)
Ubaldo Allucignoli, era Cardinal de Ostia în momentul când a fost ales papă. Astfel este evident că mottoul cu care este desemnat face aluzie atât la numele lui de mirean (Allucignoli) cât şi la numele lui pontifical şi, nu în ultimul rând la oraşul Ostia, unde fusese Cardinal înainte de a fi ales păapă.
• 10 – De Pannonia Tusciae – Callixt al III-lea (antipapă)
provenea din întinsa regiune cunoscută odinioară cu numele de câmpia Panonică – Ungaria de azi – mulţi ani a fost Cardinal de Tuscolo (Tusciae).
• 11 – Sus in cribo – Urban al III-lea (1185-1187)
Uberto Crivelli avea în propria stemă un porc (sus, lat.). Cuvântul „cribo”, face aluzie evidentă la prenumele său de mirean: Crivelli.
• 12 – Ensis Laurentii – Grigore al VIII-lea (1187)
Cuvântul “ensis” face trimitere la stema sa pontificală pe care apare clar o sabie (ensis). Termenul “Laurentii” pare cu toată probabilitatea să se refere la faptul că, mai înainte de a fi ales papă, Alberto de Morra fusese Cardinal de S. Lorenzo in Lucina; sunt însă dubii cu privire la interpretarea corectă a acestui termen.
• 13 – De schola Exiet – Clement al III-lea (1187-1191)
Paul Scolari, Episcop de Palestrina; mottoul, foarte simplu, pare să facă referinţă explicită la prenumele lui de mirean.
• 14 – De rure bovense – Celestin al III-lea (1191-1198)
Giacinto Orsini din „Casata dei Borbone”, încă nu au fost propuneri acceptabile pentru acest motto: sunt însă şi interpreţi care, fără să sducă motivaţii valabile în susţinerea tezei lor, consideră că fraza ar face aluzii la faptul că Giacinto Orsini, în momentul alegerii sale ca papă nu era decţt un simplu diacon.
• 15 – Comes signatus – Inocenţiu al III-lea (1198-1216)
Giovanni Loterio dei conti di Tuscolo da Segni, numele lui de mirean. Mottoul pare destul de evident.
• 16 – Canonicus de latere – Honoriu al III-lea (1216-1227)
Cencio Savelli, în momentul alegerii era canonic în Lateran. Aceasta pare să fie unica semnificaţie plauzibilă atribuită lui de profeţia lui Malachia.
• 17 – Avis Ostiensis – Grigore al IX-lea (1227-1241)
Ugolino dei Conti di Segni, cardinal de Ostia (ostiensis), după alegera sa a adoptat în propria stemă pontificală stema familiei sale: un scut pe care tronează o uriaşă acvilă (avis).
• 18 – Leo Sabinus – Celestin al IV-lea (1241)
Goffredo Castiglioni di Milano, Episcop de Sabina: şi în acest caz referinţa este la stema papală: un leu.
• 19 – Comes Laurentius – Inocenţiu al IV-lea (1242-1254)
Sinibaldo Fieschi, care venea din familia nobilă a conţilor (comes) de Fieschi, a fost creat cardinal în San Lorenzo in Lucina (Laurentius), de către papa Grigore al IX-lea. Posibil ca această interpretare să pară puţin forţată, însă tot atât de probabil apare ca singura plauzibilă.
• 20 – Signus Ostiense – Alexandru al IV-lea (1254-1261)
Rinaldo dei Conti di Segni, înainte de a fi papă a foat cardinal de Ostia.
• 21 – Jerusalem Campaniae – Urban al IV-lea (1261-1264)
Jacques Pantaleon (Giacomo Troyes Pantaleone), nativ din regiunea franceză Champagne în momentul alegerii Patriarh al Ierusalimului; a fost ales papă înainte de a fi fost numit Cardinal.
• 22 – Drago depressus – Clement al IV-lea (1261-1264)
Guy Folquois (Guido le Gros de Saint Gilles): în stema pontificală a lui Clement al IV-lea, era reprezentată o acvilă care ţinea strâns în ghiare un dragon imens. Interpretarea însă este destul de dubioasă şi controversată: dupî părerea multor istoricii, adevărata stemă a acestui papă nu avea decât crini. În acest caz nu mai sunt explicaţii plauzibile cu privire la semnificaţia mottoului.
• 23 – Anguineus vir – Grigore al X-lea (1271-1276)
Tebaldo Visconti din Piacenza, este desemnat de profeţia lui Malachia ca “omul/bărbatul şarpelui ” (anguineus vir); într-una din stemele pontificale există şi una, atribuită papei Grigore al X-lea, care are în prim plan un şarpe. Totuşi sunt multe dubii şi neclarităţi cu privirea la aspectul real al stemei acestui pontif. Din această cauză sunt şi unii interpreţi care consideră că aluzia din mottou ar fi la tergiversata alegere a acestui papă, contrasemnată de trecerea la conclavul actual.
• 24 – Concionator gallus – Inocenţiu al V-lea (1276)
Pierre de Tarantasie de origine franceză (gallus), în pofida doar a celor cinci luni de pontificat, Inocenţiu al V-lea şi-a câştigat renumele de cinstit, coerent „om al bisericii” şi un excelent predicator (concionator).
• 25 – Bonus Comes – Adrian al V-lea (1276)
Ca şi pentru Inocenţiu al IV-lea, termenul “comes”, este considerat ca aluzie la familia natală a lui Ottobono Fieschi, care însă a murit mai înainte de a fi încoronat papă. Unii interpreţi consideră că termenul “bonus” cu care este desemnat acest papă este mai degarbă o ironie, ţinând cont să până şi Dante îl plasează în Infern.
• 26 – Piscator tuscus – Ioan al XXI-lea (1276-1277)
Pietro di Giuliani (Pietro Ispano), medic şi filosof de mare renume, înainte de alegere, Cardinal de Tuscolo. În mottoul care-l desemnează este ascuns sensul termenului “piscator”.Într.adevăr, numele lui de botez era Petru, la fel cu acela al faimosului „pescar”, primul papă al Bisericii Catolice.
• 27 – Rosa composita – Nicolae al III-lea (1277-1280)
În stema lui Giovanni Gaetano Orsini (Giangaetano Corsini) trona o rosă (un trandafir). PROFEţIA Îl mai desemnează şi “compositus” făcând în felul acesta trimitere la truda sa neobosită şi la încercările sale repetate de a pune capăt Marii Schisme şi a reface unitatea Creştinismului.
• 28 – Ex telonio liliacei – Martin al IV-lea (1281-1285)
Martinii Simone di Brion, canonic şi trezorier de Saint Martin du Toursin, Franţa. În stema lui erau reprezentaţi câţiva crini, la care că mottoul face vag aluzie. În complex însă, acestei fraze nu-i este atribuită nici o semnificaţie precisă, clară.
• 29 – Ex rosa leonina – Honoriu al IV-lea (1285-1287)
Jacopo Savelli avea în stema pontificală doi lei înconjuraţi de trandafiri.
• 30 – Picus inter escas – Nicolae al IV-lea (1288-1292)
Mottoul relativ la Gerolamo Masci, de la Ascoli Piceno nu este destul de clar. Singura semnificaţie plauzibilă care i-ar putea fi atribuită este aceea referitoare la oraşul său natal: Ascoli Piceno (picus).
• 31 – Ex eremo celsus – Celestin al V-lea (1294)
Acest mottou pare să fie destul de explicit: Pietro da Morrone a fost eremit şi fondatorul Ordinului (călugărilor) Celestini.
• 32 – Ex undarum benedictione – Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303)
mottoul se referă la numele de botez al acestui papă: Benedetto Gaetani (benedictione) ca de altfel şi la stema sa de pontif pe care sunt reproduse valuri (unde) marine.
• 33 – Concionator patarens – Benedict al XI-lea (1303-1304)
Nicolò Bacca-Sini născut la Patara (patarens), aproape de Treviso şi aparţinea ordinului religios al predicatorilor (concionator). Termenul de “concionator”, aşadar, face aluzie într-un anume fel atât la provenienţa sa din Ordinul Predicatorilor cât şi la activitatea sa personală de predicator.
• 34 – De fascis aquitanicis – Clement al V-lea (1305-1314)
Termenul “fascis” face trimitere la stema pontificală a lui Bertrand di Goth formată din 7 fâşii paralele. Pe timpul pontificatului său sediul popilor a fost transferat de la Roma, în Franţa, la Avignone (aquitanicis).
• 35 – De sutore orseo – Ioan al XXII-lea (1316-1334)
Mottoul pare să fie destul de criptic, pare însă că face trimitere într-un anume fel la originile umile ale lui Jacques-Arnaud d’Eurse, fiul unui modest cizmar.
• 36 – Corvus schismaticus – Nicolae al V-lea (antipapă)
Pietro Rinalducci, originario di Corvaro (sau, Corsaro / corvus), ca antipapă a fost printre cei mai de seamă exponenţi ai schismei papale, contribuind cu atitudinea sa la radicalizarea contrastelor din sânul Bisericii (schismaticus).
• 37 – Frigidus abbas – Benedict al XII-lea (1334-1342)
Jacques Fournier, a fost ales papă pe când era abate la mănăstirea de la Fontanafredda (apa rece).
• 38 – Ex rosa atrebatesi – Clement al VI-lea (1342-1352)
Pierre Roger di Beaufort a fost episcop de Arras (atrebatesi); pe stema lui figurau 6 trandafiri (roze).
• 39 – De montibus Pammachii – Inocenţiu al VI-lea (1352-1362)
În emblema lui Etienne (Ştefan) Aubert erau reprezentaţi 6 munţi. În momentul alegerii sale ca papă era Cardinal al (sfinţilor) Santi Giovanni e Paul, la acea vreme titlul avea supranumele de “Pammacchio”.
• 40 – Gallus vicecomes – Urban al V-lea (1362-1370)
Guillaume (Guglielmo) Grimoard era francez (gallus) iar înainte de a deveni papă a fost Nunţiu (comes) la curtea conţilor Visconti, din Milano.
• 41 – Novus de Virgine fortii – Grigore al XI-lea (1370-1378)
Pierre Roger de Beaufort, nepot al papei Clement al VI-lea, în momentul alegerii era Cardinal de Santa Maria Nuova (Virgine). Mottoul aşadar pare să facă trimitere la poziţia „forte” a acestui nepot de papă şi la ultima reşedinţă înainte de pontificat.
• 42 – De cruce apostolica – Clement al VII-lea (antipapă)
Robert de Genevois antipapa Clement al VII-lea, era Cardinal la „Dodici Apostoli” (apostolica), emblema lui reprezenta o mare cruce latină.
• 43 – Luna cosmedina – Benedict al XIII-lea
Pietro de Luna, antipapa Benedict al XIII-lea a fost ales papă pe când ocupa scaunul episcopal şi titlul de cardinal de Santa Maria in Cosmedin.
• 44 – Schismo barcinonicum – Clement al VIII/-lea (?) Antipapa
mottoul este destul de obscur. În plus, nici nu este clar la cine se referă. După opinia unora profeţia s-ar referi la Clement al VIII-lea, antipapă şi canonic la Barcellona (barcinonicum), care ar fi fost înfăptuitorul unei politici menită să consolideze schisma. Această opinie însă nu prea are susţinere: în primul rând pentru faptul că acest personaj nici nu este considerat antipapă în listele oficiale ca şi pentru faptul că termenul “schismo”, în plină perioadă de schsmă avignoneză, nu este semnificativ absolut deloc pentru identificarea unui personaj de atare relevanţă.
• 45 – De inferno pregnani – Urban al VI-lea (1378-1389)
Bartolomeo Prignano, născut la Napoli, după afirmaţiile unor istorici într-o zonă a oraşului denumită “inferno”.
• 46 – Cubus de mixtione – Bonifaciu al IX-lea (1389-1404)
Pietro Tommacelli ajuns papă şi-a figirat blazonul pontifical cu o diagonală formată din cuburi.
• 47 – De miliore sidere – Inocenţiu al VII-lea (1404-1406)
Mottoul se referă la numele de mirean al papei: Cosimo Migliorati, termenul”sidere” face trimitere la stema pontificală reprezentată cu o stea-cometă.
• 48 – Nauta de Ponte Nigro – Grigore al XII-lea (1406-1415)
Expresia „nauta” (marinar / barcagiu) are o semnificaţie bine precizată şi este folosită de Malachia pentru papii care proveneau din Venezia. Într-adevăr, Angelo Corrier era nativ din Venezia şi fusese Cardinal de Negroponte.
• 49 – Flagellum solis – Alexandru al V-lea (antipapă)
Pietro Filargiro avea reprezentat pe blazonul său pontifical un soare strălucitor. Termenul “flagellum”, folosit de Malachia pentru a-l descrie profetic pare că se referă la faptul că acest antipapă a contribuit foarte mult la radicalizarea schismei, provocată chiar de el.
• 50 – Cervus Sirenae – Ioan al XXIII-lea (antipapă)
Baldassarre Cossa era originar din Napoli, oraş a cărei emblemă o are pe sirena Partenope. Termenul “cervus” face referinţă la blazonul său pontifical, pe care era reprezentat un cerb.
• 51 – Corono veli aurei – Martin al V-lea (1417-1431)
Emblema lui Oddone Colonna era o coloană împodobită cu o coroană de aur. Chiar dacă nu în mod cu totul explicit, spun interpreţii, mottoul face trimitere la blazonul papei Martin al V-lea.
• 52 – Lupa coelestina – Eugen al IV-lea (1431-1447)
După opinia unor istorici, chiar dacă pe stema pontificală nu apare, simbolul lui Gabriele Condulmer, canonic al Societăţii Celestine (coelestina), era era o lupoaică.
• 53 – Amator Crucis – Felix al V-lea (antipapă)
Amedeo di Savoia, principe al casei de Savoia, care avea emblemă o cruce roşie pe un fundal alb. Expresia “amator”, dificilă de interpretat, foarte probabil se referă atât la zbuciumul interior cât şi la controversele aprinse care l-au caracterizat pe acest om şi perioada cât el a fost antipapă.
• 54 – De modicitate lunae – Nicolae al V-lea (1447-1455)
Tommaso Parentuccelli, născut la Luni (lunae), aproape de Sarzana. Provenea dintr-o familie foarte săracă şi, probabil, expresia “modicitate” tocmai la această umilă provenienţă se referă.
• 55 – Bos pascens – Calixt al III-lea (1455-1458)
Pe blazonul lui Alfonso de Borgia este reprezentat un bou la păscut.
• 56 – De capra et albergo – Pius al II-lea (1458-1464)
Enea Silvio Piccolomini (numele de mirean al papei Pius al II-lea) a fost secretarul cardinalilor Capranica şi Albergatti.
• 57 – De cervo et leone – Paul al II-lea (1464-1471)
Înainte de a ajunge papă, Pietro Barbo a fost cardinal de San Marco (sf. Marcu, evanghelistul care are drept simbol un leu înnaripat), concomitent era şi cardinal comendator al Bazilicii Cervia.
• 58 – Piscator minorita – Sixt al IV-lea (1471-1484)
Francesco della Rovere – călugăr franciscan (membru al Ordinului Fraţilor Minori), din Celle (Savona), originar era dintr-o familie de pescari: dacâ espresia „minorita” este clar derivată de la originea sa de franciscan minor, termenul „piscator” poate avea două semnificaţii: prima referitoare la familia de origine; cea de-a doua referitoare la funcţia ocupată în Biserică (referitor la cuvintele lui Isus către Petru: „te voi face pescar de oameni”.
• 59 – Praecursor Siciliae – Inocenţiu al VIII-lea (1484-1492)
Giovanni Battista Cybo a trăit îndelung la curtea regală a Siciliei. Totuşi, termenul “praecursor” încă nu a găsit explicaţie satisfăcătoare.
• 60 – Bos Albanus in portu – Alexandru al VI-lea (1492-1503)
Blazonul pontifical al lui Rodrigo Borgia – ca de altfel şi a celorlalţi din această famileie – reprezenta un bou. De precizat şi faptul că el fusese episcop şi cardinal de Albano şi de Porto.
• 61 – De parvo homine – Pius al III-lea (1503)
Mottoul pare că se referă la prenumele matern al lui Francesco Todeschini: Piccolomini (de parvo homine).
• 62 – Fructus Jovis juvabit – Iuliu al II-lea (1503-1513)
Emblema lui Giuliano della Rovere era un stejar, copac care în antichitate era venerat ca fiind „copacul lui Jupiter (Jovis).
• 63 – De craticule Politana – Leon al X-lea (1513-1521)
Mottou foarte dificil de interpretat: numele tatălui lui Giovanni de’ Medici era Lorenzo, sfânt care a fost martirizat pe grătar (nu tatăl, patronimul tatălui). Expresia „Politiana” ar deriva şi deci ar trebui să se refere într-un fel oarecare la Angelo Poliziano, căruia Leon al X-lea i-a fost ucenic.
• 64 – Leo florentius – Adrian al VI-lea (1522-1523)
Adrian Florensz (florentius) din Utrecht avea pe blazonul pontifical doi lei.
• 65 – Flos pilae – Clement al VII-lea (1523-1534)
Iuliu de’ Medici, fiorentino (=flos?), avea pe stema pontificală o minge (pala), un glob (pilae) înconjurată de crini (flos).
• 66 – Hyacinthus medicorum – Paul al III-lea (1534-1549)
Alessandro Farnese, cardinal de sfinţii Cosma şi Damian, avea blazonul papal cu 7 crini. Nu s-a găsit însă o explicaţie plauzibilă pentru termenul “medicorum”.
• 67 – De corona montana – Iuliu al III-lea (1550-1555)
Giovanni Maria Ciocchi del Monte (montana), avea emblema formată din două coroane.
• 68 – Frumentum floccidum – Marcel al II-lea (1555)
Stema lui Marcello Cervini, născut la Montepulciano, reprezenta un cerb şi grâu. Termenul “floccidum” foarte probabil că se referă la durata scurtă a pontificatului său: numai 23 de zile.
• 69 – De fide Petri – Paul al IV-lea (1555-1559)
Acest mottou cunoaşte două interpretări. Prima, care apare şi cam forţată; Giampietro Carafa (mireanul Paul al IV-lea) a fost promotorul „Sfântului Tribunal pentru doctrina Credinţei”, de unde şi expresia: „fide”, până aci ambele interpretări sunt de acord, de aci, prima consideră că “petri” ar fi un ecou al numelui de mirean al lui Paul al IV-lea (?); a doua variantă – care pare şi cea plauzibilă – consideră că atributul profetic „petri” aminteşte de piatra pe care a fost zidită Biserica.
• 70 – Aesculapii pharmacum – Pius al IV-lea (1559-1565)
Mottoul care-l desemnează pe Giovanni Angelo de’ Medici, pare că derivă de la numele familiei sale: într-adevăr, Esculap este zeul (păgân) al medicinei şi primul medic al omenirii, al istoriei.
• 71 – Angelus nemorosus – Pius al V-lea (1566-1572)
Termenul “angelus” pare foarte probabil de atribuit conduitei morale ale acestui papă (într-adevăr, este printre foarte puţini papi ai acestei perioade recunoscut sfânt); celălalt adjectiv “nemorosus”, (adică tufiş / pădure) indică destul de clar locul naşterii lui Michele Ghisleri: Bosco, în regiunea Alessandria.
• 72 – Medium corpus pilarum – Grigore al XIII-lea (1572-1585)
Ugo Boncompagni ocupă în istorie locul şi numelei ideatorului „calendarului gregorian”. Mottoul, de altfel destul de obscur, probabil se referă într-un mod oarecare la acest eveniment care caracterizează pontificatul lui Grigore al XIII-lea. Oricum, încă nu s-a ajuns la o interpretare care să fie acceptată de toţi şi – cu atât mai puţin – care să fie plauzibilă.
• 73 – Axis in meditate signi – Sixt al V-lea (1585-1590)
Felice Perretti avea pe blazon un leu împărţit ăn două de o diagonală, ca şi cum ar fi tăiat în două de o axă (axis). La fel de bine însă acest mottou poate să se refere la intransingenţa lui faţă de toţi răufăcătorii: fie ei cerşetori sau nobili. Alţi interpreţi pun mottoul în legătură cu refacerea economică a Statului papal, redus la sărăcie de predecesorul lui Sixt al V-lea.
• 74 – De rori coeli – Urban al VII-lea (1590)
Mottoul ar putea să se refere la faptul că Giovan Battista Castagna a fost Arhiepiscop de Rossano; localitate în care – tradiţia spune că s-ar fi coborît mană din cer. Oricum, încă nu s-a putut atribui nici acestui mottou o semnificaţie univocă şi plauzibilă.
Profeţii posterioare publicării în Lignum vitae
• 75 – De antiquitate urbis – Grigore al XIV-lea (1590-1591)
Nicola Sfrondati provenea din antica cetate Cremona.
• 76 – Pia civitas in bello – Inocenţiu al IX-lea (1591).
Mottoul pare să indice perioada răvăşită a pontificatului lui Giovanni Antonio Facchinetti: creştinătatea era devastată de sângeroase războaie.
• 77 – Crux romulea – Clement al VIII-lea (1592-1605).
Hipolit Aldobrandini aparţinea unei istorice familii romane (romulea), chiar dacă de mai mult timp aceasta se stabilise la Firenze. Pe blazonul papal Clement al VIII-lea avea o cruce romană.
• 78 – Undosus vir – Leon al XI-lea (1605)
Nu sunt interpretări univoce asupra acestui mottou, totuşi, cea mai mare parte a interpreţilor înclină să creadă că este vorba de scurta perioadă de pontificat al lui Alessandro de Medici, abia împlinite 2 săptămâni.
• 79 – Gens perversa – Paul al V-lea (1605-1621)
Camillo Borghese. Sensul mottoului a rămas nepătruns (misterios) până azi, în pofida nenumăratelor interpretări. Într-o singură privinţă sunt cu toţii de acord: acest mottou este cel mai criptic şi mai indescifrabil dintre toate profeţiile lui Malachia.
• 80 – In tribulatione pacis – Grigore al XV-lea (1621-1623)
Alessandro Ludovisi – fondatorul Congregaţiei “De Propaganda Fide” – toată perioada pintificatului său a fost prins în tratative de pace şi în potolirea cauzelor de războaie: în primul rând controversele politice.
• 81 – Lilium et rosa – Urban al VIII-lea (1623-1644)
Pe blazonul lui Maffeo Barberini sunt reprezentate albini care zboară în jurul crinilor şi a trandafirilor. Interpretarea corectă a acestui mottou, totuşi, este nesigură deoarece, considerând reproducerile stemei din acea vreme, pe blazon nu apar florile de care vorbeşte profeţia.
• 82 – Jacunditas crucis – Inocenţiu al X-lea (1644-1655)
Giovanni Battista Panphili (Panphily) a fost proclamat papă chiar în ziua de Înălţarea Sfintei Cruci. Aluzia este certă.
• 83 – Montium custus – Alexandru al VII-lea (1655-1667)
Emblema pontificală a lui Fabio Chigi era formată din două coline deasupra cărora veghea o stea. Atributul “custus” (o formă medievală a lui „custos”) completează ideea blazonului: „sentinela munţilor”; deşi sunt dintre cercetători care consideră că ar fi o aluzie la prenumele de Chigi. De adăugat şi faptul că acest papă a instituit în Roma un „Monte di Pietà”.
• 84 – Sidus olorum – Clement al IX-lea (1667-1669)
Iuliu (Giulio) Rospigliosi a fost ales papă într-o sală deosebită a palatului pontifical, numită sala lebedelor (olorum). Atributul “sidus” până în prezent este fără tălmăcire.
• 85 – De flumine magno – Clement al X-lea (1670-1676)
Emilio Altieri a fost ales papă pe data de 11 mai 1670, zi în care fluviul Tevere atingea cote alarmante (flumine magno).
• 86 – Bellua insatiabilis – Inocenţiu al XI-lea (1676-1689)
nu există nici o explicaţie plauzibilă a acestui mottou, cu atât mai mult cu cât apelativul de „bestie nesătulă” cu greu i se poate atribui lui Benedetto Odescalchi.
• 87 – Poenitentia gloriosa – Alexandru al VIII-lea (1689-1691)
Alegera lui Pietro Ottoboni a avut loc pe 6 octombrie, zi dedicată Sfântului Brunone, sfânt trecut în conştiinţa istorică ca unul dintre cei mai mari penitenţi ai Bisericii.
• 88 – Rastrum in porta – Inocenţiu al XII-lea (1691-1700)
Antonio Pignatelli aparţinea unei nobile familii napoletane care, în oraş, locuia lângă poarta numită “del rastrello” (rastrum).
• 89 – Flores circumdati – Clement al XI-lea (1700-1721)
Francesco Albani, sfinţit preot numai în 1700. Acestui mottou ni i s-a găsit o interpretare adecvată; singura care a fost emisă, dar ne acceptaă ar fi că, lipsit total de tact politic şi de îndemânarea practică a administrării a avut de înfruntat situaţii destul de dure. În acest caz ar fi o subtilă ironie (de genul: de ce trimiţi pentru front pe unul pe care nici cu o floare nu trebuie să-l atingi?!).
• 90 – De bona religione – Inocenţiu al XIII-lea (1721-1724)
Michelangelo Conti – pontificatul lui este caracterizat de o aspră şi continuuă condamnare a oricărei formă de erezie, cu precădere Janzenismul.
• 91 – Miles in bello – Benedict al XIII-lea (1724-1730)
”Soldat în război” – Pier Francesco Orsini a fost papă într-o perioadă în care s-au înregistrat războaie în toată Europa.
• 92 – Columna excelsa – Clement al XII-lea (1730-1740)
Lorenzo Corsini caratterizzň a caracterizat pontificatul său mai ales cu marile opere urbane (edificii) pe care le-a comandat şi susţinut în toată Roma. În acest caz mottoul s-ar referi la activitatea sa neobosită de magnat şi de iubitor al artei, cu precădere de arhitectură urbană.
• 93 – Animal rurale – Benedict al XIV-lea (1740-1758)
Nici o explicaţie plauzibilă în privinţa acestei profeţii care-l priveşte pe Prospero Lorenzo Lambertini, din Bologna. Totuşi nu lipsesc exegeşi care pun mottoul în legătură cu faptul că Benedict al XIV-lea a încurajat şi susţinut agricultura prin diminuarea taxelor şi promovarea schimbului comercial.
• 94 – Rosa Umbiae – Clement al XIII-lea (1758-1769)
Nenumărate dar şi divergente explicaţii au fost avansate pentru acest mottou care-l priveşte pe Carlo Rezzonico din Venezia, dar nici una nu se bucură de susţinerea specialiştilor. Explicaţia cea mai avansată de până acum ar fi că pe vremea pontificatului său mulţi dintre franciscani divizaţi în mici institute religioase au fost reuniţi în Ordinul Fraţilor Minori, cu sediul în Umbria..
• 95 – Ursus velox – Clement al XIV-lea (1769-1774)
Cea mai răspândită explicaţie care poate fi întâlnită cu privire la mottoul care-l desemneazpă pe Lorenzo Ganganelli (numele complet: Giovanni Vincenzo Antonio Ganganelli) este că el ar fi avut (are) în blazonul papal un urs în alergare. Această interpretare nu poate găsi temei din moment ce emblema lui Clement al XIV-lea conţine, în partea superioară semnul clasic al franciscanilor (două mâini încrucişate), iar în partea de jos muntele cu trei coline. Prin urmare şi acest mottou rămâne fără explicaţie.
• 96 – Peregrinus Apostolicus – Pius al VI-lea (1774-1799)
Mottoul sintetizează nenumăratele vicisitudini pe care Giovanni Angelo Braschi a fost nevoit să le îndure: într-adevăr, după ce a fost făcut prizonier de către francezi a fost târât mai întâi la Siena, apoi la Bologna şi, în sfârşit, la Parma de unde la 29 august 1799 a fost încărcat într-o căruţi de ţară şi transportat în Franţa, la Briançon şi apoi la Valence, unde a murit prizonier.
• 97 – Aquila rapax – Pius al VII-lea (1800-1823)
Gregorio Barnaba descendent ai familie de conţi Chiaramonti a fost fost şi el făcut prizonier de Napoleon Bonaparte. Specialiştii cred că mottoul face trimitere la blazonul lui Napoleon, pe care trona o acvilă.
• 98 – Canis et coluber – Leon al XII-lea (1823-1829)
Annibale della Genga a fost descris de colaboratorii săi cei mai intimi caastfel: „fidel cauzei Bisericii precum un câine şi, în acelaşi timp, prudent în întreprinderile sale precum un şarpe”.
• 99 – Vir religiosus – Pius al VIII-lea (1823-1830)
Francesco Saverio dei Castiglioni a întrupat din plin această descriere profetică: prin smerenia şi bunătatea sa a restabilit multe relaţii cu statele moderne (rupte de intransigenţa predecesorilor săi) şi, în plus a obţinut mari concesii (de amintit libertaea religioasă pentru catolicii armeni dată de Sultan şi ridicarea unei patriarhii pentru păstorirea acestora).
– 11 papi înainte de ultimul
• 100 – De balneis Etruriae – Grigore al XVI-lea (1831-1846)
Bartolomeo Alberto Cappellari provenea dintre călugării camaldolenzi, Ordin religios fondat în Toscana (Etruriae). Specialiştii înclină să creadă că pentru atributul “balneis” nu se poate găsi o explicaţie satisfăcătoare, deşi nu lipsesc nici aceia care pun termenul mottoului în legătură cu baia de sânge produsă în Roma de armatele austriece, chemate de acest papă „pentru restabilirea ordinii”. Majoritatea înterpreţilor, însă consideră termenul ca fiind un fel de întărire a termenului “Etruriae”.
• 101 – Crux de cruce – Pius al IX-lea (1846-1878)
În timpul pontificatului liberalului Giovanni Maria Mastai Ferretti, Roma a devenit capitala Iatliei. Cu această ocazie papa Pius al IX-lea a fost nevoit să suprapună crucea pontificală peste crucea sabaudă (caeea a casei de Savoia).
• 102 – Lumen de coelo – Leon al XIII-lea (1878-1903)
mulţi sunt interpreţii, care urmând modalitatea de dinainte de 1595 (data publicării textului profeţiilor) să se limiteze la stemă: într-adevăr, Vincenzo Gioacchino Pecci avea pe blazon o cometă. Aceasztă explicaţie nu este ecceptată de toţi, cei mai critici dintre specialişti, consideră că este o referinţă la enciclica acestui papă: Rerum novarum (1891), enciclică care angaja Biserica într-o luptă decisă pentru demnitatea şi drepturile muncitorilor. Destinderea relaţiilor cu Kulturkamp-ul lui Bismark, citit de unii, nu este aproape deloc luat în seamă.
• 103 – Ignis ardens – Pius al X-lea (1903-1914)
Mottoul se referă explicit la bunătatea şi la credinţa arzătoare a lui Giuseppe Melchiorre Sarto, din Riese (Treviso). Wilhwlm Hunnermann, într-o viaţă romanţată a acestui papă – intitulată întocmai: „Flacăra vie” (în traducerea românească) – pune bine în evidenţă această flacără vie interioară care l-a consumat văzându-i din nou pe creştini ucigându-se între ei. Concluzia cărţii lui W. Hunnermann este că „s-a stins de durere şi de suferinţă morală”.
• 104 – Religio depopulata – Benedict al XV-lea (1914-1922)
Pontificatul lui Giacomo della Chiesa a fost marcat de evenimentele funeste care au devastat lumea şi de plânsul care a urmat acestor triste evenimente. Mottoul se referă la numărul mare de oameni (creştini-necreştini; catolici-necatolici) care au sfârşit pe front şi la numărul mai mare al acelora care au căzut victime sistemelor totalitare şi atee.
• 105 – Fides intrepida – Pius al XI-lea (1922-1939)
În ciuda reproşurilor aduse acestui papă precum că ar fi tăcut în faţa nazismului, totuşi specialiştii găsesc cea mai plauzibilă şi acceptabilă explicaţiei mottoului care-l priveşte pe Achille Ratti (papa Pius al XI-lea), care s-a ridicat împotriva nazismului cu enciclica: „Mit brennender Sorge”, în care taxa nazismul ca total anticreştin şi-l anatemiza. Aceeaşi atitudine de condamnare şi de anatemizare a avut-o faţă de toate regimurile totalitare şi atee, fie că erau ele în Spania, Portugalia, Rusia, Mexic sau Germania; „credinţă neclintită”.
• 106 – Pastor angelicus – Pius al XII-lea (1939-1958)
Eugenio Pacelli, a fost păstor al Bisericii în timpul celui de-al doilea război mondial şi îndată după. Lui i-a revenit dificila menire de a călăuzi poporul în reluarea vieţii şi reconstricţia postbelică. El este acela care a trebuit să plinească rolul de călăuză morală, spirituală şi materială într-o lume devastată de ură şi de război.
• 107 – Pastor et nauta – Ioan al XXIII-lea (1958-1963)
Angelo Giuseppe Roncalli a fost Patriarh de Venezia (nauta). Termenul “pastor” se referă la neobosita sa activitate de călăuză, şi nu doar spirituală, a tuturor nu numai a Bisericii sau a catolicilor. Exegeţii mai exigenţi nu acceptă nicidecum o explicaţie atât de simplistă. Tocmai pentru că au renunţat la faptul de a folosi aceleaşi mijloace şi metode de interpretare ca pentru primele 77 de mottouri (anterioare publicării profeţiilor şi deci suspecte de determinările istorice ştiute, aspect cu care de altfel toţi cercetătorii sunt de acord). Astfel, pentru aceşti cercetători cele două substantive (nu sunt sdjective sau atribute, ca în multe alte cazuri) legate între ele prin conjuncţia copulativă „et” mottoul face referinţă nu atât la locul natal sau de cardinalat al personajului, nici la faptul că a călătorit mult; ci la însemnătatea Conciliului Vatican al II-lea, în a cărei deschidere papa afirma că nu este un conciliu dogmatic şi doctrinar, ci un conciliu pastoral. Acest conciliul împingea „barca lui Petru” (nauta) spre noi orizonturi.
• 108 – Flos florum – Paul al VI-lea (1963-1978)
Şi în privinţa lui Giovanni Battista Montini sunt câteva divergenţe de interpretare. Interpreţii care vor să lichideze repede şi uşor susţin simplu că în stema acestui papă sunt trei crini. Şi ca explicaţia să nu se termine prea brusc mai adaugă şi faptul că în iconografia creştină crinul este „floarea florilor” (lucru foarte adevărat de altfel, dar nu de aplicat aici, spun alţii). Într-adevăr, cercetătorii mai critici şi – într-un anumefel – mai curajoşi, renunţă la principiile ermeneutice anterioare publicării „profeţiilor” în „Lignum vitae” (1595) şi caută explicaţii mai plauzibile. Aceştia interpretează mottoul ca făcând referinţă la grija şi la activitatea stăruitoare a acestui papaă pentru afirmarea demnităţii vieţii fiecărei fiinţe umane (cu enciclica „Humanae vitae”) ca şi inflexibilitatea lui în afirmarea „florii florilor” pentru viaţa clerului (cu enciclica „Sacerdotalis coelibatus”).
• 109 – De meditate Lunae – Ioan Paul I (1978)
Pontificatul lui Albino Lucani a fost de numai 31 de zile; practic timpul unui ciclu lunar (?).
• 110 – De labore solis – Ioan Paul al II-lea (1978 – 2005)
Karol Wojtyła pare că este deja condamnat de istorie să fie reţinut ca papa polonez. Mottoul cu care este profetizat el (încă în dezbatere) ar putea să se refere la una din aceste trei evenimente:
• concomitent cu naşterea sa a fost şi o eclipsă de soare;
• faptul că provine dintr-o ţară din est (levante del sole);
• spune activitatea sa imensă şi pelerinajele sale apostolice pe toată faţa pământului (întocmai ca soarele).
• 111 – De gloria olivae – Benedict al XVI-lea (2005 – în viaţă)
Bavarezul Joseph Ratzinger, care a succedat lui Carol este desemnat de profeţie ca fiind „de gloria olivae”. Dincolo de faptul că mottoul este destul de obscur, pare şi prematur să se lanseze interpretări (se ştie, doar că profeţiile sunt înţelese abia după plinirea lor). Cu toate acestea iată că sunt şi interpreţi, care (chiar înainte de moartea lui Ioan Paul al II-lea) au lansat explicaţii ipotetice (se-nţelege). Iată câteva dintre aceste ipoteze:
• plecând de la faptul că măslinul este simbolul păcii, unii cred (au crezut) că pontificatul succesorului va fi centrat pe pacea universală în numele lui Isus.
• repeziţii, că mottoul ar putea să se refere la stema noului papă, „aşa cum s-a mai întâmplat şi-n trecut”.
• cei mai îndrăzneţi, plecând de la faptul că măslinul este simbolul iudeilor (şi aceasta în conformitate cu Biblia), au avansat supoziţii mult mai îndrăzneţe: ….
Petrus Romanus
Pentru ultimul papă numele este cât se poate de sugestiv: Petru a fost primul pontif, un alt Petru va fi ultimul pontif. Acestuia “Profeţia lui Malachia” nu i-a dedicat doar un simplu motto, dar câteva versuri în limba latină:
In persecutione extrema sacrae romanae ecclesiae sedebit Petrus romanus, qui pascet oves in multis tribulationibus; quibi transactis, civitas septis collis diruetur, ed Judex tremendus judicabit populum suum. Amen.
A căror traducere sună cam aşa:
În timpul ultimei persecuţii a Sfintei Bisericii Romane, pe scaun va sta Petru, romanul, care-şi va păstori turma printre foarte multe suferinţe (încercări) tribolazioni; iar când aceste încercări se vor sfârşi, oraşul celor şapte coline va fi distrus, şi judecătorul cel de temut va judeca poporul său. Amin (Aşa să fie).
Papa Benedict crede in profetiile lui Nostradamus?!Urmasul sau un “Papa Negru”?
Credem sau nu credem in profetii, se pare ca atat cele facute de oamenii bisericii cat si cele facute de Nostradamus, sunt pe cale sa se implineasca. Cum altfel s-ar putea explica noua numire care a avut loc la Vatican, facuta de insusi Papa Benedict? NWO trebuie sa implinesca atat crezurile crestinilor cat si pe cele ale necrestinilor. Ca un promotor al globalismului, Papa si-a facut temele si stie ca exista o multime de oameni care cred in viziunile lui Nostradamus. Orice cale pentru inscaunarea Antihristului sunt bune daca efectul este cel scontat. Ma-ntreb cat de curand vom asista la inscenarea mortii actualului Papa ? Sau de ce nu, chiar la asasinarea reala a lui?
Papa Benedict a numit un cardinal din Ghana intr-unul dintre cele mai influente de locuri de muncă din Vatican, crescând posibilitatea ca pontiful următor sa fie un om negru. El l-a numit pe Cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, din Cape Coast, Ghana, capul Comisiei de justiţie şi pace, o poziţie aproximativ echivalenta cu ministrul justiţiei.
Turkson, 61 de ani , Intaiul Cardinal al Ghanei, devine al doilea cap african alorganismului care oferă consultanţă Papei şi Vaticanului, pe probleme de justiţie şi care pregăteşte documente pe teme precum: drepturile omului, imigrare şi de drept.
El tocmai si-a incheiat o functie inalta, de secretar general la Sinodul de trei săptămâni cu bisericile din Africa, care se va încheia duminică, şi a si fost evacuat în cercurile Bisericii, pentru a fi un candidat puternic pentru papalitate după moartea Papei Benedict.
Noua numire, ii va conferi lui Turkson o influenta sporita, atat în Biserica Romano-Catolică cat şi în întreaga lume.
Biserica Catolică este în creştere în Africa, mai repede decat pe orice alt continent şi Turkson are ani de experienţă în relaţiile cu islamul, un atribut care ar trebui să-l propulseze pe un loc bun, cu sansa la papalitate.
El s-a născut în Ghana şi a fost educat acolo, dar şi în Statele Unite. La începutul Sinodului, cu trei săptămâni în urmă, Turkson a fost întrebat dacă, după ce Barack Obama a devenit primul preşedinte negru din SUA, viitorul papă ar putea fi un african. El a răspuns: “De ce nu?”
Au fost doar doi papi africani în istoria Bisericii, ultima dată în secolul al cincilea.

 

Părintele Serafim Rose – Despre semnele vremurilor

O privire asupra unor semne concrete

Să analizăm acum câteva dintre semnele vremurilor în care trăim, care se leagă de apropiata Venire a lui Hristos, precedată de venirea lui antihrist. Proorocirile arătate în capitolul 24 de la Sfântul Matei – în primul rând, venirea hristosilor mincinosi, apoi războaiele, foametea, cutremurele si prigonirile – sunt greu de explicat, deoarece evenimente de acest fel se tot întâmplă de aproape două mii de ani. Este adevărat că acum sunt la un nivel mai mare decât înainte, dar este de asemenea adevărat că se pot amplifica. Aceste semne sunt începutul semnelor, si încă nu sunt atât de teribile încât să putem spune că ne aflăm chiar în perioada ultimelor zile. Există totusi un semn care mi se pare foarte sugestiv pentru vremurile în care trăim: acela ce ni-L prezintă pe Hristos pe scenă. Înainte vreme nu se îngăduia cu nici un chip ca Hristos să fie într-un fel dramatizat pe scenă, deoarece un actor nu poate decât să-si ofere propria interpretare [strict] omenească, iar Hristos este Dumnezeu. Poate că în Ortodoxie nu există un canon precis în acest sens, dar întreaga viziune crestin-ortodoxă este împotriva acestei practici; mai mult, până acum câţiva ani, protestanţii si catolicii s-ar fi îngrozit la ideea vreunui actor în rolul lui Hristos. Acum a devenit un lucru obisnuit, si nu numai în contexte religioase, dar si în contexte aflate departe de tărâmul religios. Godspell, Jesus Christ Superstar si altele: toate acestea nu sunt altceva decât parodii blasfemiatoare ce prezintă publicului un hristos în formă seculară. Este deosebit de simptomatic pentru vremurile noastre deoarece prezintă chiar si celor necredinciosi o oarecare imagine a lui Hristos, astfel încât, în momentul venirii lui Anihrist, ei vor spune: „A, am mai văzut undeva ceva asemănător. Da, el trebuie să fie”.

 Răcirea crescândă a credinţei

Un alt semn deosebit de simptomatic al vremurilor noastre este cel menţionat în acelasi capitol din Matei: că dragostea multora se va răci. Aceasta pare a fi o caracteristică distinctivă a vremurilor noastre, dar într-o măsură mult mai mare decât în orice altă perioadă a istoriei. Aceasta se poate vedea în ceea ce poate fi numit nihilism. Oamenii comit crime fără nici un motiv anume, nu pentru câstig, ci doar pentru senzaţia pe care o pricinuiesc, si aceasta deoarece nu-L au pe Dumnezeu înlăuntrul lor. Acum, în locuri dintre cele mai diverse, crima se poate vedea în lipsa unor relaţii normale în familii, fapt de natură să creeze oameni insensibili, reci. Într-o societate totalitară, acest tip de oameni sunt folosiţi ca sclavi care lucrează în lagăre de concentrare sau în altă parte. Am aflat cu toţii de recenta tragedie din Jonestown, căreia i-au căzut victime cetăţeni americani. Oamenii de acolo erau niste idealisti care se dedicau în întregime unei cauze. Desi în cele din urmă a reiesit că era vorba de fapt de o grupare comunistă, totusi, se presupunea că oamenii sunt crestini. Liderul era un preot al asa-numitei Biserici a lui Hristos, una dintre denominaţiunile de frunte. Si totusi, după cum se presupune, acesti oameni, având o oarecare constiinţă a prezenţei lui Dumnezeu si a Crestinismului, s-au omorât unii pe alţii cu sânge rece. Cei care au băut si au administrat otrava copiilor lor au făcut-o cu feţele împăcate. „Nu-i nici o problemă, este doar de datoria ta, asta ţi s-a spus să faci”. Despre acest fel de răceală vorbeste Hristos. Orice fel de căldură umană firească a fost înlăturată pentru că Hristos a plecat de la usa inimii; nu mai e Dumnezeu. Este un semn înfricosător al vremurilor noastre. Însăsi ceea ce s-a întâmplat în Jonestown este un avertisment, deoarece se pare că se vor întâmpla lucruri mult mai înfricosătoare. Este foarte clar că aceasta este lucrarea lui Satan.

Cu un an sau doi înainte de acest eveniment, am auzit si de cele întâmplate în Cambodgia.

Un mic partid bazat pe niste idei abstracte – zece sau douăzeci de membri – a luat puterea unei ţări întregi ucigând fără milă cel puţin două milioane de oameni. „Ne vom întoarce la ţară”- spuneau ei. „Pentru aceasta, toată lumea trebuie să părăsească orasele. Dacă nu poţi părăsi orasul, vei muri.” A trebuit ca pacienţii spitalelor să plece de pe mesele de operaţie si, dacă nu puteau merge, erau ucisi – erau împuscaţi si aruncaţi într-un canal. Cadavrele erau strânse în orase. Era groaznic. Acelasi lucru s-a întâmplat si în Jonestown: răceală întemeiată pe ideea – care părea idealism – instaurării comunismului pe pământ. Reiese de aici că Dostoievski avea dreptate. În cartea sa – Demonii, scrisă în 1870, era un personaj rus numit Sigalov, un teoretician care avea o teorie absolută a modului prin care comunismul putea fi instaurat pe pământ. El credea că statul ideal de pe pământ va fi comunismul autentic. Din nefericire, spunea el, pentru a face fericiţi saizeci de milioane de oameni, trebuie să ucizi o sută de milioane. Dar acei saizeci de milioane de oameni vor fi mai fericiţi ca oricine altcineva care a fost fericit vreodată, iar suta de milioane de oameni va fi o masă fertilă pentru viitorul paradis mondial. Se întâmplă că, începând cu 1917, Rusia a pierdut o sută de milioane de oameni, dintre care cel puţin saizeci de milioane au fost ucisi chiar de sovietici. Asadar, iată un semn foarte prezent în vremurile noastre: răcirea dragostei. Această răceală este răspândită nu numai prin lume în general, ci si printre crestini. Apoi avem un alt semn, care în vremurile noastre a atins proporţii fără precedent: Evanghelia este propovăduită la toate neamurile. Se stie foarte bine că textul Evangheliei este răspândit în aproape toate limbile vorbite pe pământ – cred că în cel puţin o mie de limbi. Mai mult, Evanghelia Ortodoxă este propovăduită acum în toată Africa. Revistele noastre le trimitem în Uganda si Kenya, de unde primim si scrisori de răspuns – scrisori foarte miscătoare de la tineri africani convertiţi la Ortodoxie. Au un respect profund pentru episcopul lor; merg la Seminar. Este evident că acestor oameni din Africa li se oferă o simţire foarte ortodoxă. Sunt oameni foarte simpli. Ortodoxia nu trebuie să apară foarte complicată dacă cei cărora li se propovăduieste Evanghelia sunt oameni simpli. Oamenii încep să se zăpăcească doar atunci când alţii vin să-i provoace, încercând să dea o interpretare exagerată – anume că preoţii si episcopii ar trebui daţi la o parte. Dacă li se propovăduieste Evanghelia ortodoxă, oamenii simpli reacţionează acum asa cum au făcut-o întotdeauna în trecut. Problema e, mai degrabă, cu oamenii complicaţi.

Templul din Ierusalim

Urmează acum semnul urâciunii pustiirii si toate cele legate de Templul din Ierusalim. Pentru prima dată în istorie, reconstruirea Templului a devenit o posibilitate reală. Ea a mai fost încercată o singură dată, în secolul IV. Cunoasterea acestui aspect este un foarte bun exemplu al modului cum ne poate lumina lectura istoriei Bisericii. În secolul IV avem mai multe izvoare care o menţionează: Sfântul Chiril, precum si alţi istorici ai timpului. Iulian Apostatul, ca unul care si-a făcut o pasiune din a răsturna Crestinismul, a hotărât ca, deoarece Hristos a profeţit că nu va rămâne piatră pe piatră din Templu, dacă el ar reconstrui Templul, ar dovedi că Hristos este un impostor si, astfel, păgânismul ar fi revigorat. Astfel că a purces cu tot dinadinsul la invitarea iudeilor înapoi în Ierusalim, acestia începând reconstruirea Templului cu „binecuvântarea” lui Iulian Apostatul. Ei construiau câte puţin în timpul zilei, iar a doua zi dimineaţa, când veneau din nou, toate pietrele erau la pământ. Au încercat din nou, iar din pământ au început să iasă mingi de foc. Istoricii s-au pus de acord în privinţa acestui episod. Numai istoricii raţionalisti moderni, văzând că nu se pot nega cu nici un chip textele si că ceva tot s-a întâmplat, au început să afirme lucruri de genul: „Trebuie să fi dat de petrol sau de vreo pungă de gaze”. Era limpede că a fost o minune a lui Dumnezeu care se împotrivea construirii templului, deoarece nu era timpul – Templul urma să fie construit numai la sfârsitul lumii. Oricum, încercările lor au esuat, ei renunţând în cele din urmă la această lucrare. Din cele câteva pietre care au rămas, nici una n-a rămas pe cealaltă. Astfel că proorocia s-a împlinit în vremea lui Iulian Apostatul. Dar acum, începând cu 1967, locul pe care a fost asezat Templul este în mâinile evreilor. De aceea, pentru prima dată devine foarte posibil ca Templul să fie construit. Singurul lucru care stă în calea evreilor este marea moschee a musulmanilor de acolo. Dacă aceasta va fi distrusă, este foarte probabil că după aceasta va urma un război.

Numai începând cu anul 1948 a putut exista un stat separat al evreilor în Ţara Sfântă.

Venirea lui Antihrist se va datora evreilor necredinciosi. El se va apropia întâi de evrei, apoi de întreaga lume prin evrei; iar rămăsiţa credincioasă a evreilor se va converti la sfârsit la Crestinism numai după ce vor avea loc toate acestea. Astfel că acest semn al Templului este unul foarte mare. Când vedem că Templul este pe cale de a fi construit, atunci vom sti că timpul este aproape, fiindcă acesta este hotărât a fi chiar unul dintre semnele sfârsitului. Desigur că până acum nu s-a construit nimic, dar circulă tot felul de zvonuri conform cărora s-au făcut unele planuri, că se adună pietrele etc. Este clar că evreii se gândesc la el.

Alte semne

Un alt semn este faptul că atunci când va veni, antihrist trebuie să fie si conducătorul lumii, iar acest lucru s-a făcut posibil numai în vremurile noastre, acela ca un singur om să poată conduce întreaga lume. Toate imperiile de până acum au putut domni doar asupra unei părţi din lume, iar înaintea dezvoltării mijloacelor de comunicare moderne era cu neputinţă ca un singur om să domnească peste o lume întreagă. Mai mult decât atât: o dată cu dezvoltarea comunicaţiilor, cu bombele atomice si cu armamentul sofisticat, posibilitatea unei catastrofe mondiale devine acum mai mare ca niciodată. Este evident că următorul război va fi cel mai distrugător din istoria omenirii si probabil că va pricinui, în primele lui zile, mai multe stricăciuni decât au fost în toate războaiele din istorie. Pe lângă bombele atomice mai sunt diferitele arme bacteriologice, utilizate în răspândirea epidemiilor printre oameni, gazele otrăvitoare si alte tipuri de invenţii fantastice ce pot fi folosite într-un război total. De asemenea, faptul că toţi locuitorii lumii se află într-o legătură mai strânsă ca niciodată, înseamnă că în momentul în care într-o ţară va veni o catastrofă de proporţii – o strâmtorare sau ceva de acest gen – atunci tot restul lumii va fi afectat. Am văzut ceva asemănător în anii 1930, când a avut loc Marea Cădere Economică din America, ale cărei urmări s-au resimţit si în Europa. Este evident că în viitor se va întâmpla ceva mult mai rău. Dacă o ţară va suferi de foame sau dacă în Canada, Australia, America sau Rusia se pierde o recoltă – cele patru ţări care asigură hrana multor populaţii – imaginaţi-vă prin ce suferinţă va trece o lume întreagă.

Un avertisment celor atrasi către întuneric si pierzanie

Toate aceste semne ale vremurilor sunt deosebit de negative. Sunt semne care vestesc colapsul acestei lumi, ne indică faptul că sfârsitul lumii este aproape si că antihrist este pe cale să vină. Este foarte usor să stăm si să privim la ele, căzând într-o stare care ne îndeamnă la căutarea exclusivă a semnelor negative. De fapt, oricine si-ar putea dezvolta o întreagă personalitate – un tip negativ de personalitate – întemeiată pe aceasta. Ori de câte ori apare vreo stire, auzim spunându-se: „A, da, bineînţeles, asta e si va fi si mai rău”. Vine o altă stire, si altcineva spune: „Da, da, este clar ce se va întâmpla, dar acum o să fie mai rău decât înainte”. Orice constatare a cuiva poate fi privită apoi ca o împlinire a vremurilor groazei. Din pricina faptului că vestile din vremea noastră sunt rareori bune, este de dorit să le constientizăm cum se cuvine pe toate, fără a afisa vreun optimism nechibzuit. Desi, în acelasi timp, trebuie să avem în vedere scopul precis al privegherii noastre. Urmărim semnele vremurilor nu pur si simplu pentru a afla timpul venirii lui Antihrist. Acesta e mai degrabă un amănunt secundar. Urmărim semnele vremurilor ca să cunoastem când va veni Hristos. Este un lucru de căpetenie pe care trebuie să-l reţinem pentru a nu fi doborâţi de întunecime, depresie ori de vreo tendinţă de retragere, în scopul adunării de hrană pentru o mare catastrofă. N-ar fi un lucru chibzuit. Trebuie să fim mai degrabă tot mai crestini, adică să ne gândim la aproapele nostru, încercând să-i ajutăm pe alţii. Dar dacă noi însine suntem insensibili, întunecaţi si pesimisti, participăm astfel la această răceală ca semn al sfârsitului. Trebuie să ne unească un duh plin de căldură prin care să ne ajutăm reciproc. Acesta este un semn al Crestinismului. Dacă priviţi în istorie (un alt motiv de a citi istorie bisericească), veţi vedea că de-a lungul întregii istorii a omenirii, în tot Vechiul Testament, în Noul Testament si în toate împărăţiile crestine de după aceea – si dacă priviţi la lumea păgână, aceeasi poveste – veţi observa un timp de suferinţe neîncetate. Acolo unde crestinii sunt implicaţi, avem ispite si prigoniri, dar prin toate acestea crestinii au dobândit împărăţia cerurilor. De aceea, o dată cu venirea prigonirilor, nu avem decât pricină de bucurie. În micul ziar al părintelui Dimitrie Dudko, se relatează un mic incident destul de interesant. O femeie din Rusia a fost internată într-o clinică de psihiatrie pe motiv că-si făcea semnul crucii, că poartă o cruce sau ceva de genul acesta. Părintele Dudko a plecat spre Moscova împreună cu fiii săi duhovnicesti, s-a dus la clinică, a aranjat o întâlnire si a vorbit cu medicul, iar în final l-a convins că nu e bine ca ea să rămână acolo. Părintele Dudko spune: „Le e teamă de noi, deoarece atunci când faci presiuni asupra lor, spun că de fapt nu există vreo lege specială prin care s-o ţină acolo”. Astfel că s-au hotărât să-i dea drumul, după ce stătuse acolo timp de o săptămână. Câtă vreme a stat acolo i s-au administrat diferite medicamente si „inoculări”, încercând să o doboare psihic, scăpând-o astfel de religia asta a ei. Era puţin socată când a iesit. S-a asezat pe o bancă undeva în afara clinicii si a început să vorbească. „Stiţi – zise ea – când am fost acolo si mă tratau asa de rău, eram linistită, deoarece simţeam că era Cineva lângă mine care mă păzea; dar de îndată ce am iesit de acolo, deodată m-a cuprins frica. Acum sunt nelinistită si mă tem că vor veni din nou după mine, că poliţia secretă se uită chiar de după colţ”. Este evident de ce simţea asa. Când te afli în poziţia de prigonit, Hristos este cu tine, pentru că suferi pentru El. Iar când esti în afară, atunci nu este sigur dacă e posibil să te mai întorci în acea poziţie. Începi să te întorci la înţelegerea omenească. Când te afli acolo, nu ai pe nimeni pe care să te poţi bizui, drept care ai nevoie de Hristos. Dacă nu-L ai pe Hristos, nu ai nimic. Când esti afară, începi să devii calculat, să te încrezi în tine, pierzându-L astfel pe Hristos.

Sursa: Aparatorul Ortodox

 

Proorocii şi învăţături ale Sfântului Varsanufie de la Optina

Stareţul Varsanufie de la Optina – Toata lumea se afla sub influenta uneiputeri care stapaneste mintea, vointa si toate puterile sufletului

In Apocalipsa scrie: “Fericit cel ce citeste cuvintele cartii acesteia“. Si fiindca asa s-a scris, cu siguranta asa va fi, caci cuvintele Scripturilor sunt cuvintele Sfantului Duh. Totusi, ce inseamna aceasta fericire? Unii, care nu inteleg mai nimic din cele ce spune Scriptura, deznadajduiesc, cu toate ca stiu ca studiul cuvintelor dumnezeiesti da mangaiere. Ar face mai bine daca ar spune: “Ceea ce pentru noi este de neinteles acum, vom intelege mai tarziu, cand va veni vremea despre care ne spune Scriptura“.Spuneti-mi, unde se mai citeste azi Apocalipsa? Aproape numai in manastiri, in scolile teologice si in seminarii, iar in lume, foarte rar. Nimeni… Este dovedit ca cel ce citeste Apocalipsa, cand va ajunge acolo unde se spune despre sfarsitul lumii, va fi cu adevarat fericit, deoarece va intelege ceva din cele ce se vor petrece atunci si va incepe sa se pregateasca. Iar in cele pe care le descrie Apocalipsa va vedea toate intamplarile contemporane.

Toata lumea se afla sub influenta unei puteri care stapaneste mintea, vointa si toate puterile sufletului. Si aceasta putere este vicleana, pentru ca izvorul ei este diavolul, iar uneltele lui sunt oamenii vicleni. Prin ei lucreaza Antihrist si inaintemergatorii lui. Apostolul spune: “Pentru aceea, Dumnezeu i-a predat duhului amagirii, al inselarii, fiindca n-au primit iubirea adevarului“. Ceva intunecat si infricosator vine peste lume. Omul va ramane mai mult sau maiputin sub stapanirea lui si cu cat puterea celui viclean il are mai mult (pe om) in stapanirea sa, cu atat omul va fi mai putin constient de ceea ce face. Acum, in Biserica, nu avemprofetii clare, dar avem totusi semnele timpului. Semnele acestea se vad clar numai de aceia care au “mintea lui Hristos“. Lor, toate le sunt descoperite in chip deslusit. Antihrist vine in lume si totusi lumea nu crede aceasta. De aici, din manastire, mrejele diavolului se vad mai bine. Aici ochii se deschid, iar in lume ei se inchid. Multumiti Domnului ca ati plecat din lume! In lume, cu tulburarea si obisnuintele ei, este foarte greu sa se mantuiasca cineva; si mai ales cand nu vrea sa asculte glasul Bisericii. Este greu sa se mantuiasca cineva cand traieste intr-o societate stricata. In Sfanta Scriptura citim: “Cu cel cuvios, cuvios vei fi. Cu cel nevinovat, nevinovat vei fi. Cu cel ales, ales vei fi. Si cu cel indaratnic, Te vei indaratnici“. Patimile exercita o influenta vatamatoare asupra trupului si sufletului. Citind in manastire pe Sfintii Parinti, pentru prima data am inteles ca patimile sunt atat de molipsitoare, asa cum sunt cele mai contagioase boli. Acum crestinismul este urat peste tot, pentru ca ii impiedica (pe oameni) sa traiasca cum vor, sa pacatuiasca nestingheriti. Noua generatie se dizolva, se strica, putrezeste. Vor sa traiasca fara Dumnezeu si urmarile sunt evidente. Stiti ca acolo unde exista Biserici si manastiri si, in general, locuri de inchinare, in vechime erau temple pagane. Adesea citim in Vietile Sfintilor ca, acolo unde la inceput era un templu, mai apoi se zidea o biserica. Adica Dumnezeu a facut de rusine pe diavol. Dar in vremurile din urma, bisericile se vor darama si in locul lor se vor construi temple pagane. Manastirile vor suferi prigoane grele si multe mahniri. Adevaratii crestini vor gasi refugiu in micutele biserici. Eu nu voi ajunge sa traiesc acele zile, dar voi veti trai. Veti merge la manastiri, care atunci vor suferi multe prigoane si lipsuri. Sa cititi acum Biblia, caci va veni vremea cand nu veti mai avea posibilitatea sa o cititi. Veti dori sa o cititi, dar nu va mai fi timp. Cititi de fiecare data cand vi se iveste ocazia, caci altfel va veti cai si mahni ca n-ati citit atunci mai mult. Prin citire vi se va intari vointa. Mahnirile monahilor vremurilor din urma vor fi foarte “subtiri”, caci daca le va privi cineva la suprafata, nici nu le va putea numi mahniri. Totusi ele sunt niste viclenii ale vrajmasului. Chinurile trupesti, aspre si brutale pricinuiesc crestinului o ravna inflacarata spre acceptarea lor. Vrajmasul insa a lasat acum chinurile aspre si le prefera pe cele mici si subtiri, dar care lucreaza mai eficace. Acestea nu aprind in inima ravna pentru marturisire, ci dimpotriva, tin pe om intr-o stare in care nu stie ce sa faca, intr-o ameteala duhovniceasca de ganduri. Ele (ispitele) biruiesc cu incetul puterile lui slabind cu totul rezistenta lui duhovniceasca si ducandu-l la deznădejde si la nehotărâre. Si astfel il arunca in pierzare, il fac salas al patimilor, deoarece il gasesc bolind de mahnire si de descurajare. Iar acest lucru este dovedit prin faptul ca monahii vremurilor din urma asteapta sa le vina o vreme mai buna, ca sa se nevoiasca asa cum trebuie. “Vom posti si ne vom ruga, spun ei, atunci cand se vor crea conditii potrivite“. Dar Domnul ne-a fagaduit ca ne va ierta pacatele daca ne pocaim, iar nu ca vom trai si maine. De aceea, este absolut necesar ca in oricare din situatii, bune sau rele, sa pazim poruncile si datoriile noastre, fara sa uitam vreodata cuvintele: “Iata, acum este vremea potrivita, iata, acum este vremea mantuirii“. Veti trai si veti vedea. Va veni vremea cand vor incepe iarasi sa fie chinuiti crestinii. – Si acum sunt chinuiti, dar nu atat de salbatic. – Nu. Eu nu vorbesc de acest fel de chinuri. Vorbesc de chinurile asemanatoare celor din primele veacuri. Chinuri de nedescris ii asteapta pe pacatosi in iad, asa cum pe cei drepti ii asteapta o fericire de negrait! “Ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit“. Cuvintele acestea ale Apostolului se potrivesc si pentru chinuri si pentru fericire. Noi ne gandim uneori cu foarte multa usurinta la pedepsele din iad si de aceea le uitam. In lume ele nu sunt primite deloc. Diavolul ne aduce gandul ca nu exista nici diavol, nici iad. Totusi, Sfintii Parinti ne spun ca o pregustare a gheenei se face inca de pe pamant, precum si a fericirii vesnice. Pacatosii incep sa simta pedeapsa iadului, iar dreptii, bucuria raiului, dar cu deosebirea ca amandoua vor fi cu neasemanare mai mari in viata viitoare. Nu incape indoiala ca exista iad si-si va face si lucrarea sa.Sufletele dreptilor si ale pacatosilor vor fi si atunci imbracate in trup, insa acel trup nu va fi asa greoi, ci mai subtire si mai induhovnicit. Dar toate acestea se vor face mai inainte de Judecata. Dupa Judecata, nimeni nu stie ce va fi. Nici chiar ingerii. Aceasta este taina lui Dumnezeu. Toate cele pe care le invata Biserica sunt adevarate, precum si invatatura ca dupa moarte sunt chinuri. Dupa marturia Sfintilor Parinti, Judecata se va face la miezul noptii. Ceasul acela va veni pe neasteptate pentru toti cei ce traiesc pe pamant, intocmai ca un fur. In Rai nu vom intra datorita ostenelii si faptelor bune, ci pentru harul si vrednicia Jertfei rascumparatoare a Dumnezeului si Mantuitorului nostru, Iisus Hristos. Faptele noastre bune, pazirea poruncilor Evangheliei sunt necesare doar ca o marturisire a dragostei noastre fata de Hristos. Fara dragostea fata de Hristos nu putem dobandi fericirea, nici Raiul. Mult timp n-am putut intelege cuvintele Psalmistului “Glasul Domnului, cel ce varsa para focului” (Ps. 28, 7). Apoi am inteles ca flacara, care pe pamant are si foc si lumina, dincolo se imparte intre rai si iad, astfel: lumina se afla in rai si desfateaza pe cei drepti. In timp ce focul, fara lumina, se afla in iad si arde pe pacatosi. Scriptura spune: flacara din abisul iadului este in intuneric si pacatosii nu se vad unul pe altul. Doamne miluieste-ne si ne mantuieste! Pedepseste-ma, Doamne, cum vrei, numai miluieste-ma! Nu spun nimanui, nici nu arat spre lauda mea ca frica chinurilor iadului este mereu in mintea mea, ci o folosesc numai pentru a ma smeri. Si cat ma smereste acest simtamant al fricii! Inteleptii epocii noastre nu vor sa creada ca exista iad. Sa ne ridicam si sa facem o rugaciune ca Domnul sa ne izbaveasca de focul iadului!Si sa-I multumim ca suntem aici. Fie ca toata viata noastra sa fie o multumire ca Domnul ne-a povatuit aici. Desigur, locul singur nu mantuieste, dar cel putin stim ca ne aflam in corabie… (…) Vom trai zile infricosatoare, dar harul Domnului ne va acoperi. In primele veacuri ale crestinismului, ucenicii Mantuitorului nostru Iisus Hristos se impartaseau in fiecare zi si traiau o viata ingereasca. In fiecare clipa erau gata sa stea inaintea fetei Domnului. Si aceasta pentru ca atunci niciun crestin nu era in siguranta. Deseori se intampla ca un crestin sa se impartaseasca dimineata, iar dupa-amiaza sa fie prins si dus la Colosseum. Traind astfel intr-o permanenta primejdie, crestinii isi pironeau privirea numai asupra trairii lor duhovnicesti si traiau o viata curata si sfanta. Dar primele veacuri au trecut. Persecutiile din partea necredinciosilor au incetat. Permanenta primejdie a disparut. Dupa aceasta crestinii au inceput sa se impartaseasca o data pe saptamana. Si apoi, o data pe luna. Si in continuare Dumnezeiasca Impartasanie s-a redus la o data pe an. In Schitul nostru se tine tipicul Sfantului Munte. L-au randuit sfintii batrani si l-au predat monahilor spre neintrerupta lor zidire duhovniceasca. Asadar, in Schitul nostru se tine urmatoarea regula: toti monahii se impartasesc de cinci ori pe an. Si numai cu binecuvantare se mai impartasi si alta data. Ne-am obisnuit atat de mult cu aceasta, incat, daca cineva se impartaseste si intr-o alta zi oarecare, atrage atentia tuturor celorlalti:

– Ce inseamna aceasta? Parintele Ieronim s-a impartasit si azi? Intreaba un monah pe altul. – I-a dat binecuvantare staretul. – Dar de ce? – I-a aparut satana in chip simtit si bietul de el a slabit de frica. – A… Asa?

Din “Sfaturi către monahi şi omilii către mireni”, Staretul Varsanufie de la Optina

 

Proorocia Sfântului Metodie, Arhiepiscopul Patarelor

Proorocia Sfântului Metodie

Arhiepiscopul Patarelor, care a fost la anii 278 de la Hristos şi a pătimit în vremea împărăţiei lui Aurelian şi s-a săvârşit prin tăiere cu sabie

Pentru cele ce au să fie în zilele cele mai de pe urmă ale lumii acesteia.

Pe la anul şapte mii de la facerea lumii, se vor ridica ismailitenii şi agarenii, adică cei ce se trag din Agar şi din Ismail, care sunt turcii şi tătarii şi vor înconjura zidurile cetăţii Vizantiei (Constantinopol) şi vor aduna toate neamurile în cetatea de pe şapte munţi. Câtă urgie, când te va înconjura mulţimea de oameni, şi te vor stăpâni ca pe un lucru de nimic! Şi zidurile cele frumoase vor cădea, ca un smochin putred şi va călca pruncul (care se înţelege Ismail) asupra ta. Şi va pune asupra ta sceptrul, iar întru dânsa nu va rămânea, şi va pune mâinile lui pe Sfintele lui Dumnezeu Altare. Şi cele sfinte nu le va primi, ci le va da fiilor pierzării; iar după aceea se va ridica şarpele cel adormit şi va bate pe prunc şi haina lui, cea împărătească, îmbrăcând-o, slăvi-se-va numele lui întru bune vestiri. Iar fiii pierzării, întărind războiul, vor da feţele lor către apusul soarelui, şi, vai de tine, cetate de pe şapte munţi! Şi aşa va da şarpele cel adormit la moarte cuvioasă. Şi va stăpâni asupra cetăţii de pe şapte munţi neamul cel plăvit cincisprezece ani; şi vor da şi vor mânca dintr-însa mulţi, spre izbândirea sfintelor.

Şi vor stăpâni la răsărit trei purtători de grijă şi la apus oarecare purtător de grijă (care este neamţul) şi cu dânsul împreună se vor scula şapte lupi (care sunt cele şapte puteri), la seamă sălbatici (lupi se înţelege neamul cel biruitor). Şi îi vor bate pe ismailiteni şi îi vor goni pe dânşii până la colonie, care se înţelege că este locul mutării. Şi vor tulbura neamurile cele de acolo, care sunt ascultătoare credinţei lor; şi vor scorni cu grabă mare şi cu mânie iute şi vor împărţi. Partea cea dintâi va ierna la Efes; a doua parte la Magulini; a treia parte la marginea câmpului mării la Pergam (lângă Smirna), iar a patra la Bitinia. Şi vor înşira vase multe pe apă şi vor călca hotarele ei; atunci se vor tulbura limbile care şed în unghiurile Ostrovului şi se va ridica Filip cu 18 limbi şi se vor aduna la Constantinopol şi vor porni războiul, cum nu s-a făcut niciodată; şi vor alerga pe uliţele cetăţii şi multă vărsare de sânge se va face, încât va curge sângele ca pâraiele şi se va tulbura marea până în adâncul noianului. Atunci boul va striga; măgura cea uscată va plânge; (prin care se înţelege dealul din partea Droiului). Şi atunci vor sta caii şi se va auzi glas din cer, strigând: „Staţi, staţi! Pace vouă! Destul!” Această izbândire se va face pentru cei nesupuşi şi neascultători. Şi le va zice: „Veniţi către părţile din dreapta oraşului şi acolo veţi afla un om, stând cu multă întristare, rezemându-se între doi stâlpi (coloane), ştergându-şi sudoarea de pe hainele sale şi va fi cu barba albă, drept, milostiv şi cu haine sărăcăcioase şi blând la fire, de vârstă mijlocie, şi va avea la piciorul drept un negel în mijlocul lui.” Şi glas de înger se va propovădui: „Luaţi-l şi-l încoronaţi pe acesta împărat.” Şi, luându-l pe el patru îngeri purtători de viaţă, îl vor duce pe dânsul la Sfânta şi marea Biserică a lui Dumnezeu, Sofia, şi îl vor încorona pe el împărat şi îi vor da lui în mâna dreaptă o sabie, zicându-i: „Imbărbătează-te şi te întăreşte, biruieşte pe vrăjmaşii tăi.” Luând el sabia de la îngeri, va bate pe ismailiteni şi pe etiopieni şi pe tătari şi pe alte neamuri. Pe ismailiteni în trei îi va împărţi: partea întâi o va tăia cu sabia, a doua parte o va boteza, iar a treia parte o va goni cu mare mânie până la copacul singur (Mărul roşu). Şi întorcându-se de la război, se vor deşerta comorile pământului şi toţi se vor îmbogăţi, nimeni dintre dânşii nu va fi sărac şi pământul îşi va da roada sa însutit. Iar din armele cele de război îşi vor face fiare de plug şi seceri. Şi va împărăţi 15 ani, iar după moartea lui va împărăţi altul 11 ani, şi acesta va vedea moartea sa mai înainte de vreme, mergând în Ierusalim, unde este împărăţia lui Dumnezeu, iar după el vor împărăţi patru feciori ai lui. Cel dintâi va împărăţi la Roma, iar cel de al doilea va împărăţi la Alexandria, al treilea la Tesalonic, iar al patrulea la Constantinopol. Şi aceştia, ridicând război între dânşii, pe preoţi şi pe călugări îi vor lua la oaste; şi nici unul dintre dânşii nu se va mântui. Şi, nefiind vreun bărbat de folos, ca să fie pus împărat pe pământ, va împărăţi o muiere spurcată şi fără de ruşine. Şi aceasta va spurca Sfintele Biserici şi Jertfelnicele lui Dumnezeu şi, stând în mijlocul Constantinopolului, va propovădui, zicând cu mare glas: „Cine este Dumnezeu afară de mine şi cine va sta împotriva împărăţiei mele?” Şi, îndată, se va cutremura Constantinopolul şi se va scufunda cu totul în pierzare şi numai cele ce se cheamă „măguri uscate” se vor vedea. Şi trecând prin Constantinopol corăbierii vor zice: „Aici a fost Constantinopolul cel vestit şi lăudat în lume!” Şi aşa, va împărăţi altul la Tesalonic, puţină vreme, şi se va scufunda şi acela şi după aceasta se va scufunda şi Smirna şi Cipru, de furtună, în mare. După aceea, va împărăţi Antihrist şi va face minunate şi ciudate minuni, atâtea încât vor rătăci mulţi de la dreapta credinţă, iar de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi. Şi îi va mări şi îi va slăvi pe jidovi şi va dezrădăcina Bisericile lui Dumnezeu şi le va preface în capişti idoleşti; şi va fi foamete şi ciumă în toată lumea, iar apele se vor usca şi pâraiele şi lacurile vor seca şi ploaia nu-şi va da roada sa pe pământ. Şi va stăpâni, prea bestematul, trei ani şi şase luni. Atunci va trece anul ca luna şi luna ca săptămâna şi săptămâna ca ziua şi ziua ca ceasul şi ceasul ca minutul, pentru robii cei aleşi ai lui Dumnezeu. Iar după împlinirea acelor trei ani şi jumătate, va ploua Dumnezeu cu foc asupra pământului, şi îl va arde de trei coţi adâncime. Atunci va striga pământul către Dumnezeul şi Ziditorul său, zicând: „Curat sunt înaintea Ta, Doamne, şi întru mine nu este greşeală.” Atunci, cerul, ca o carte se va înfăşura, iar îngerii vor trâmbiţa, şi la ale lor glasuri vor învia morţii. Şi cei drepţi vor sta de-a dreapta împăratului ceresc, iar cei păcătoşi de-a stânga; şi drepţii vor moşteni cereştile bunătăţi, iar păcătoşii veşnica muncă a focului nestins, şi viermele cel neadormit, cu slujitorii lui Antihrist, care i-au înşelat.

Iar pe noi să ne învrednicească să dobândim veşnicele bunătăţi, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dânsul, a Căruia este slava, cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.

 

Proorociile Cuviosului Lavrentie de la Cernigov despre ultimele vremuri ale omenirii

Şi, din cauza acestor fărădelegi, pământul va înceta sămai dea rod, lipsit de ploae, va avea crăpături atât da mari, încât omul va putea cădea în ele. Pe creştini îi vor ucide sau îi vor exila în locuri pustii. Însă Domnul îi va ajuta şi-i va hrăni pe urmaşii Săi.

Stareţul Lavrentie, care a agonisit din belşug harul Duhului Sfânt, deseori discuta cu fiii săi duhovniceşti despre vremurile de pe urmă, preîntâmpinându-i să fie vigilenţi şi precauţi, fiindcă antihtistul este aproape. Părintele spunea: „Iată acum votăm, poţi să arunci cu mâna stângă (votul) – încă nu-i straşnic, fiindcă nu votează întreaga lume pentru unul. Iar când vor vota pentru unul, acela va fi el şi nu se va mai putea vota”.

Zicea preacuviosul, că va fi un mare război mondial, după care nimeni nu va mai supravieţui, doar poate cineva prin peştere. Se vor lupta şi vor rămâne doar două sau trei state şi vor hotărî: „Să alegem un împărat al întregului pământ”. Şi îl vor alege. În vremurile de pe urmă adevăraţii creştini vor fi exilaţi, iar cei bătrâni şi neputincioşi vor face tot posibilul ca să fugă împreună cu ei. Despre antihristul ce va veni stareţul luminat de Duhul Sfânt spunea astfel: „Va veni vremea când se vor aduna semnături pentru un singur împărat pe pământ. Şi cu stricteţe se va face recensământul. Vor intra în casă şi vor găsi acolo soţul cu soţia şi copiii. Şi, iată, soţia îl va implora pe soţ: „Hai să semnăm, avem copii, doar nu vei putea cumpăra nimic pentru ei”. Soţul însă va răspunde: „Tu cum doreşti, iar eu sunt gata să mor, dar pentru anrihrist nu voi semna”. Astfel se prezintă tabloul tulburător al viitorului”. „Va veni vremea, – spunea cuviosul Lavrentie, – când bisericile care nu funcţionează (închise) vor fi restaurate, împodobite nu numai în exterior, ci şi în interior. Atât cupolele bisericilor, cât şi ale clopotniţelor vor fi spoite cu aur. Iar când lucrările vor lua sfârşit, va sosi vremea instaurării lui antihrist. Rugaţi-vă ca Domnul să ne mai prelungească aceste vremuri pentru întărirea în credinţă, fiindcă ne aşteaptă timpuri groaznice. Vedeţi cu câtăviclenie se pregăteşte totul? Toate bisericile, ca niciodată, vor fi într-o splendoare deosebită, dar în ele nu vei mai putea să intri. Încoronarea lui antihrist ca împărat se va face în maestuosul templu din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului. În Ierusalim va fi favorizată intrarea şi ieşirea liberă a fiecăruia. Dar să aveţi grijă să nu călătoriţi, fiindcă totul se va face pentru înşelare. Antihristul se va naşte dintr-o desfrânată fecioară-evreică din al doisprezecelea neam al desfrâului. Din copilărie va fi foarte înzestrat şi deştept şi, mai ales, din clipa când, fiind adolescent de doisprezece ani, plimbându-se cu maică-sa prin parc, se va întâlni cu satana, care, ieşind din beznă, va intra în el. Băiatul va tresări de spaimă. Dar satana îi va spune: „Nu te teme, eu îţi voi ajuta”. Şi în acest copil antihrist se va coace în chip de om. La încoronarea lui, când se va citi „Simbolul credinţei”, el nu va permite să se citească corect şi în locul cuvintelorîntru Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; el se va lepăda şi se va recunoaşte numai pe sine. Atunci patriarhul va exclama: „Acesta-i antihrist!” – şi pentru aceasta Patriarhul va fi omorât. La încoronare, antihrist, pe mâini, va avea mănuşi şi când le va scoate pentru a-şi face cruce, Patriarhul va observa că la degete nu are unghii, ci gheare şi aceasta îi va întări convingerea că în faţa-i stă antihrist. Din ceruri vor pogorî proorocii Enoh şi Ilie care vor spune tuturor că a venit antihrist: „Acesta este antihrist, nu-l credeţi pe el”. Şi el îi va omorî pe prooroci, însă ei vor învia şi se vor înălţa la ceruri. Monahia Evlampia, în a cărei casă locuia sfântul în perioada închiderii mănăsririi, îşi aminteşete: „Aceasta s-a întâmplat în anul 1939. Părintele a vorbit toată noaptea. Nu am putut distinge cu cine. Să intru pentru a afla nu am îndrăznit. Dimineaţa Părintele a zis: „Maică, noi am avut musafiri şi tu eşti martor”. Eu am întrebat: „Cine?” Iar stareţul cu bucurie a răspuns: „Proorocul lui Dumnezeu Ilie şi dreptul Enoh. Ei au vorbit cu mine despre ultimele vremuri ale lumii, Rusiei, despre împăratul ortodox şi antihrist. Şi au mai spus, că va mai veni să discute cu mine sfântul apostol Ioan Teologul”. În 1949, noaptea, sfântul stareţ Lavrentie s-a învrednicit de vizita Evanghelistului Ioan Teologul. Aceasta s-a întâmplat pe 26 septembrie, pe stil vechi. Ei au discutat circa şapte ore. Sfântul Evanghelist a completat cele spuse de proorocul Ilie cu dreptul Enoh, a vorbit despre arătarea Crucii Domnului, Învierea morţilor şi Straşnica Judecată a lui Hristos”. Antihristul va cunoaşte toate meşteşugurile satanice şi va face semne înşelătoare. El va fi auzit şi văzut concomitent de toată lumea. Sfântul plăcut a lui Dumnezeu, conform mărturisirilor arhiepiscopului Simon, arhiepiscopului Teodosie, episcopului Iacob şi arhimandritului Teofan, spunea: „Fericit şi de trei ori fericit este omul care nu va dori să vadă şi nu va vedea faţa spurcată a lui antihrist. Iar cel care va vedea şi va auzi cuvântul lui hulitor de Dumnezeu, promisiunile tuturor bunătăţilor pământeşti, se va înşela şi va merge cu închinăciune în întâmpinarea lui. Şi va pieri împreună cu el şi va arde în focul veşnic”. Ei l-au întrebat pe stareţ: „Cum va fi aceasta?”. Sfântul stareţ a răspuns cu lacrimi: „Pe locul sfânt va fi urâciunea pustiirii şi-i va arăta pe înşelătorii spurcaţi ai omenirii şi ei îi vor minţi pe oamenii care s-au lepădat de Dumnezeu şi vor săvârşi minuni false. Iar după ei va apărea antihrist şi întreaga lume îl va vedea concomitent. Părinţii l-au întrebat pe sfânt: „Unde, în locul sfânt? În biserică?” Cuviosul a răspuns: „Nu în biserică, ci în fiecare casă. În ungherul unde acum sunt icoanele, se vor afla nişte instrumente înşelătoare pentru ademenirea oamenilor. Mulţi vor spune: „Trebuie să privim şi săascultăm ştirile”. Iată în ştiri şi va apărea antihristul”.

„Pe oamenii săi el îi va „pecetlui” cu peceţi. Îi va urî pe creştini. Se vor începe ultimele prigoane asupra sufletului creştinesc, care va refuza pecetea satanei. Mai întâi prigoanele vor începe pe pământul Ierusalimului, iar apoi în întreaga lume se va vărsa ultimul sânge pentru Numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi, fiii mei, mulţi vor ajunge până în aceste vremuri groaznice. Peceţile vor fi de aşa fel, încât imediat se va vedea a primit-o omul sau nu.” Creştinul nu va mai putea nici cumpăra, nici vinde nimic. Dar nu vă pierdeţi nădejdea: Domnul nu-i va părăsi pe copiii Săi… Nu trebuie să vă fie frică. Biserici vor fi, însă creştinul ortodox nu va mai putea merge în ele, fiindcă acolo nu se va mai aduce Jertfa fără de Sânge a lui Iisus Hristos, ci va fi o adunătură „satanică”. Şi, din cauza acestor fărădelegi, pământul va înceta să mai dea rod, lipsit de ploae, va avea crăpături atât da mari, încât omul va putea cădea în ele. Pe creştini îi vor ucide sau îi vor exila în locuri pustii. Însă Domnul îi va ajuta şi-i va hrăni pe urmaşii Săi. Pe evrei la fel îi vor aduna într-un singur loc. Unii dintre evrei, care au trăit cu adevărat după legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui antihrist. Ei vor aştepta şi vor urmări faptele lui. Ei ştiu, că străbunii lor nu L-au recunoscut pe Hristos drept Mesia, şi iată aşa va da Dumnezeu că ochii lor se vor deschide şi ei nu vor primi pecetea satanei. Ei Îl vor recunoaşte pe Hristos şi vor împărăţi împreună cu Hristos. Iar tot poporul cel slab va merge după satana şi când pământul nu va da roadă, oamenii se vor duce la el să ceară pâine, iar el le va răspunde: „Pământul nu rodeşte pâine. Eu nu pot face nimic”. La fel nu va mai fi nici apă. Toate râurile şi mările vor seca. „Această nenorocire va dura trei ani şi jumătate, dar pentru cei aleşi ai Săi Domnul va scurta zilele acelea. Atunci vor fi mari luptători, stâlpi ai ortodoxiei, care se vor afla sub influenţa puternică a rugăciunii lui Iisus. Şi Domnul îi va acoperi pe ei cu Atotputernicul Său Har şi ei nu vor vedea semnele înşelătoare pregătite pentru toţi oamenii. Încă o dată repet: în acele biserici nu se va mai putea merge, în ele nu va mai fi har”. Ascultând această discuţie, o soră a întrebat: „Cum să procedez? Nu aş vrea să ajung să trăiesc în acele timpuri!” „Tu eşti tânără, e posibil să ajungi până atunci”, – a zis stareţul. „Cât e de înspăimântător!” – „Trebuie să alegi una din două: sau cele pământeşti, sau cele cereşti”. „Va fi război, – continua Părintele, – pe unde va trece, nu va mai rămâne suflare omenească. Iar înainte de aceasta Domnul le va trimite oamenilor slabi nişte boli obişnuite şi ei vor muri. Iar în vremea lui antihrist nu va fi moarte. Şi cel de-al treilea război mondial nu va mai fi spre pocăinţă, ci spre nimicire”. Sora a spus: „Este bine că va fi război, vor fi mulţi mucenci”. Părintele însă a contrazis-o: „Nu, cei care vor fi credincioşi şi se vor spăla cu sânge se vor număra cu cetele mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge în iad”. „Dacă-i aşa, este lesne să piei”, – a zis sora. Iar părintele i-a răspuns: „Domnul îi va lua pe cei slabi, iar alţii se vor curăţi prin boli. Vor fi şi de acei care în război îşi vor spăla păcatele cu propriul sânge şi vor intra în ceata mucenicilor. Iar pe cei mai puternici Domnul îi va lăsa pentru întâlnirea cu El. Şi până nu se va completa cu cei mântuiţi numărul mărturisitorilor lui Dumnezeu distrus de căderea unei părţi a îngerilor, Domnul nu va veni să judece. În vremurile de pe urmăDomnul şi pe cei vii înscrişi în Cartea Vieţii îi va adăuga la ceata Îngerilor, al căror număr este incomplet din cauza celor „căzuţi”. Reparaţiile bisericilor vor continua până la venirea lui antihrist şi peste tot va domni o splendoare deosebită, – spunea Stareţul, – iar voi fiţi moderaţi în reparaţia bisericii voastre, a exteriorului ei. Rugaţi-vă mai mult, umblaţi la biserică, atâta timp cât mai este posibil, mai ales, fiţi prezenţi la Sfânta Liturghie la care se aduce Jertfa cea fără de Sânge pentru păcatele întregii lumi. Mărturisiţi-vă mai des şi împărtăşiţi-vă cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi Domnul vă va întări. Domnul este milostiv. Pe evreii care vor refuza să primeascăpecetea lui antihrist şi vor zice că acesta este înşelare şi nu „mesia”, îi va mântui”.

Părintele, discutând cu ierodiaconul Gheorghe despre ultimele vremuri, plângea cu amar şi spunea: „Mulţi clerici vor pieri când va veni antihrist”. Părintele Gheorghe a zis: „Cum oare să nu pier şi eu, doar sunt diacon?” Părintele a răspuns: „Nu ştiu”. Atunci părintele diacon începu să plângă şi, căzând la picioarele părintelui, începu să ceară de la el să se roage pentru dânsul ca să se izbăvească de iad. Părintele s-a rugat şi a zis: „Bine. Iată cum se întâmplă: s-a îmbolnăvit de cap şi a murit şi a intrat în Împărăţia Cerurilor”. Cele în taină prezise de stareţ s-au împlinit. Noi îl cunoşteam pe acest diacon din Lavra Peşterilor din Kiev. Era un călugăre foarte virtuos. Deodatăs-a îmbolnăvit de cap şi peste puţin timp a murit. Părintele deseori se văieta cu lacrimi: „Este plină bezna de suflete omeneşti… Şi pe pământ vor scoate bezna. Toţi dracii vor ieşi şi se vor afla în oamenii care nu-şi fac cruce, nu se roagă, ci numai omoară oameni (este vorba de avorturi – n.r.). Dracii se vor strădui să înşele cu acest păcat cât mai mulţi oameni”.

 

Proorocia Fericitului Filotei Zervakos

Sfârşitul va veni “atunci când femeile vor deveni bărbaţi şi bărbaţii femei“ – Fericitul Filotei Zervakos

“Femeile(n.n.) umblă acum goale, – desi bărbatii nu suntmai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putintă s-o rabde Dumnezeu.A răbdat pe păcătosii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă si să-si arate trupurile lor goale la bărbati, ca să-i atragă spre păcat”.

“Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii.Femeile care intră în biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică. Îmi pare rău că sunt nevoit să cercetez şi să mustru. Nu vreau acest lucru, şi poate că-i întristez pe cei răspunzători de asta. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş cerceta. Îndreptaţi-vă şi atunci voi înceta şi eu să cercetez. Vai mie dacă voi tăcea, văzând asemenea fărădelegi! Într-o carte veche pe care am găsit-o cu mulţi ani în urmă, am citit printre altele că, atunci când ucenicii L-au întrebat pe Domnul nostru Iisus Hristos când se vor întâmpla în lume semnele înfricoşătoare ale celei de-a Doua Veniri, când dragostea multora se va răci şi credinţa va pieri, Domnul le-a spus, printre altele: “atunci când femeile vor deveni bărbaţi şi bărbaţii femei“. Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci când nişte creştini l-au întrebat când va fi a Doua Venire, le-a răspuns: “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“. Aceste profeţii ale Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale altor prooroci, apostoli, Sfinţi Părinţi, despre care am vorbit mai devreme, se împlinesc astăzi cu precizie. Ca părinte duhovnicesc, am îndatorirea şi responsabilitatea să-i povăţuiesc pe fiii mei. Te povăţuiesc deci ca de aici încolo să încetezi a-ţi mai vopsi buzele, unghiile şi faţa şi să rămâi cum te-a zidit Dumnezeu. Nu-ţi dori să devii mai presus de Dumnezeu; fiindcă, atunci când te vopseşti cu culori roşii, Îl huleşti pe Dumnezeu. E ca şi cum ai spune: “Dumnezeu n-a ştiut sau n-a putut să mă facă cu buze sau unghii roşii; şi ceea ce n-a putut să facă Dumnezeu, o voi face eu, ca să par mai frumoasă să mă admire şi preţuiască bărbaţii şi femeile fără minte şi să-mi spună că sunt <<femeie fermecătoare>>, modernă, nu înapoiată“. Însă în felul acesta îl întristezi pe Dumnezeu şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, şi pe toţi oamenii cuminţi şi cu frică de Dumnezeu, şi-l bucuri pe diavol şi pe oamenii neînţelepţi, bărbaţi şi femei. Aşadar, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi ţi-e frică de Dânsul, dacă mă respecţi şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, din clipa aceasta în care primeşti scrisoarea mea, să încetezi a te mai vopsi. Şi să-ţi împodobeşti de aici încolo sufletul cu smerenie, cuvioşenie şi virtuţi. Atunci se va bucura şi Dumnezeu, şi îngerii, şi Maica Domnului, şi sfinţii, şi te vor ocroti şi învrednici să intri în Împărăţia Cerurilor. Însă dacă vei urma moda şi te vei lua după femeile moderne, ca acuma, când le imiţi vopsindu-te, le vei imita şi la fumat, şi la jucat cărţi şi la altele, care sunt scârboase chiar şi când le aminteşte cineva”.

Din ’’Ne vorbeşte Părintele Filotei Zervakos’’

 

Sf. Marcu Evghenicul: Despre papă şi statutul catolicilor

„Şi noi îl socotim pe papă ca pe unul dintre patriarhi, dar şi aceasta, dacă este ortodox” (347 – Epistola către ortodocşii de pretutindeni, PO 17, p. 320). Aşa binevesteşte dumnezeiescul Părinte tuturor ortodocşilor de pretutindeni. Şi afirmă răspicat: „Iată, eu, Marcu păcătosul, vă spun că cel ce-l pomeneşte pe papă ca arhiereu ortodox vinovat este, că împlineşte tot latinismul chiar până la tăierea bărbii, şi latino-cugetătorul va fi judecat împreună cu latinii şi ca un călcător al credinţei va fi socotit” (348 – Către Teofan din Euripos, p. 343). Preoţii catolici nu sunt preoţi, fiind sub incidenţa hotărârilor canonice ale sinoadelor ecumenice. „Episcopii voştri [ai latinilor] şi clericii nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie” (349 – Despre adăugirea din Simbolul de credinţă, PO 17, p. 282). Pentru a nu crede că Sfântul era prea dur în afirmaţiile sale şi că atitudinea lui era dictată de resentimente etnice sau de stereotipuri monahale şi zelotiste, iată ce spune despre patriarhul unionist al Constantinopolului: „Nici nu vreau, nici nu primesc nicidecum părtăşia cu el sau cu cei ce sunt împreună cu el, nici după moarte, după cum [nu primesc] nici unirea ce s-a făcut şi dogmele latineşti pe care şi el le-a primit, şi cei ce sunt cu el, şi pentru apărarea cărora [dogmelor latine] i s-a făgăduit [mai dinainte] cârmuirea aceasta, cu preţul distrugerii dogmelor celor drepte ale Bisericii. Căci sunt încredinţat cu deamănuntul că pe cât mă depărtez de acesta [de patriarh] şi de unii ca aceştia, mă apropii de Dumnezeu şi de toţi sfinţii, şi pe cât mă despart de aceştia, pe atât mă unesc cu adevărul şi cu Sfinţii Părinţi, cu teologii Bisericii. După cum şi sunt încredinţat că cei ce sunt de acord cu aceştia se depărtează de adevăr şi de fericiţii dascăli ai Bisericii. Şi de aceea zic: după cum în toată viaţa mea am fost despărţit de ei, aşa şi în vremea ieşirii mele, şi încă şi după plecarea din viaţă mă lepăd de părtăşia şi de unirea cu ei şi, legând cu jurământ, poruncesc ca nimeni dintre ei să nu se apropie, fie la înmormântarea mea, fie la parastasele pentru mine, însă nici la [înmormântarea sau pomenirile] făcute pentru vreun altul din ai noştri să nu li se îngăduie să se adune sau să liturghisească împreună cu ai noştri” (352 – Ultimele cuvinte ale lui Marcu Eugenicu al Efesului, PO17, p. 349). Motivaţia care stabilea comuniunea lui cu alţii era dreapta credinţă. Din cuvântarea către papa Eugeniu se vede că nu avea, precum poate majoritatea bizantinilor din acea epocă, nici o pornire preconcepută şi mizantropă faţă de pontiful roman. De ce i-am despărţit? Oare fiindcă ţin dreapta credinţă sau pentru că au dat la iveală în chip drept adaosul la Crez? Cine ar spune aceasta, afară numai dacă este foarte zdruncinat la creier? Nu, ci pentru că cugetă lucruri absurde şi rău-credincioase şi fiindcă au făcut adaosul fără temei. Par cuvinte dure şi foarte tăioase, dar aşa cum am spus această atitudine împotriva ereticilor este comună întregii patristici, pentru Sfinţii Părinţi aveau foarte clar în minte faptul că fără dreapta credinţă nu există nici dreaptă vieţuire şi deci nici mântuire. Cine i-a făcut aşa de uşor ortodocşi? Aurul, dacă vrei să spunem cele adevărate, şi câştigurile tale. Ba mai degrabă nu i-a făcut aurul pe aceia ortodocşi, ci, făcându-te pe tine asemenea lor, te-a aruncat în partea ereticilor (359 – Epistola către ortodocşii de pretutindeni, p.315-315). din opera Sfântului Marcu Eugenicul, lucrare tradusă de pr. Cristian Chivu

Sursa: Sf. Marcu Evghenicul: Despre papă şi statutul catolicilor

 

Despre venirea lui Antihrist

Antihrist se va naşte din seminţia lui Dan, adică din neamul evreiesc, după cum citim la proorocul Ieremia (8:16,17): „De la Dan se aude ropotul cailor şi de nechezatul puternic al armăsarilor se cutremură tot pământul; iată vin şi vor pustii pământul şi tot ce este pe el, cetatea şi locuitorii ei. Căci iată voi trimite asupra voastră şerpi şi scorpii, împotriva cărora nu este descântec, şi vă vor muşca, zice Domnul.” ,,Ropotul cailor şi nechezatul puternic al armăsarilor” înseamnă războiul cu care se va ridica el împotriva creştinilor. Şerpii sunt slujitorii lui Antihrist şi pe cei pe care-i vor înşela îi vor pecetlui cu pecetea lui şi toţi aceşti înşelaţi nu se vor mai putea mântui atunci fără de mare pocăinţă. Mari şi înfricoşătoare lucruri au să se lucreze în vremea lui Antihrist. Va porunci preaspurcatul slujitorilor lui ca să se facă curvii în faţa lumii. Vor cumpăra copii parte femeiască şi bărbătească spre stricare şi spre spurcare. Atunci va stăpâni sabia cea cu două ascuţişuri a curviei. Oare nu stăpâneşte acum păcatul curviei mai mult? Că s-a stricat orice minte şi inimă, de la copil până la bătrân, prin atâtea blestemăţii şi născociri diavoleşti. Iată ce se spune în Cartea cu Sfârşitul Omului: „Va fi în zilele acelea necaz care n-a fost până acum din începutul zidirii şi nici nu va mai fi. Şi atunci îndată se va ridica Antihrist împărat, se va scula cu mare mânie asupra creştinilor şi atât de mari chinuri vor fi încât şi îngerii se vor înfricoşa”, căci preaspurcatul şi preablestematul nu va putea în niciun chip să sufere, nici să audă de numele lui Hristos. […] În altă parte, spune aşa: „Atunci se va ridica satana-Antihrist din seminţia lui Dan, nu cu puterea lui, dar l-a lăsat pe dânsul Dumnezeu vas spurcat, ca printr-însul să se împlinească proorociile proorocilor.” Iată că satana va fi slobozit din legăturile iadului, unde l-a legat Dumnezeu, şi va intra într-un vas al său, adică înAntihrist. Acesta se va naşte dintr-o femeie spurcată, evreică, se va mări şi se va face împărat.Arătarea lui Antihrist se face cu puterea satanei. El va arăta diferite minuni şi semne mincinoase şi toţi aceia care au umblat pe la vrăjitoare vor fi înşelaţi şi pecetluiţi. Ajutaţi, lucraţi, încurajaţi şi fiţi gata pentru examenul cel mare, pentru lupta cu lepădatul Antihrist. Rugaţi pe Dumnezeu să ne dea tărie să-l biruim!

Ierod. Visarion Iugulescu