Daruri

153.-Părinte, când primeşti un lucru de la cineva, trebuie să-l păstrezi sau poţi să-l dai altcuiva ?

-De drept iţi aparţine, faci ce vrei cu el, dar dacă cel ce ţi l-a dat iţi spune să nu-l înstrăinezi, trebuie să ţii cont de dorinţa lui.

Aşa am păţit cu una din fetele mele. Preoteasa le-a făcut zestre, s-a chinuit ca să aibă câte ceva fiecare de la mama. Când s-a dus preoteasa în vizită la ea, cuvertura de pe pat nu mai era, a dat-o cuiva şi pusese altceva pe pat. Nu i-a zis nimic fetei, dar mi-a spus mie. Era tare necăjită că nu i-a plăcut, ea i-a dat din toată inima, de ce n-a vrut-o?! Asta în familie şi între prieteni sinceri pentru că mai sunt alte situaţii când primeşti ceva şi simţi o teamă, dacă ţi-a făcut farmece! Atunci poţi înstrăina, că farmecele nu se prind pe acela care primeşte, deoarece sunt făcute pentru tine şi pe numele tău. Se înstrăinează atunci când o persoană insistă să mănânci numai tu din ce ţi-a dat, sau să îmbraci numai tu hainele pe care ţi le-a dăruit.

Deochiul

(vezi şi la vrăjitorie)

154.– Părinte, ne-aţi spus că atunci când copilul e deochiat să spunem „Tatăl nostru” până tace copilul, dar eu am ajuns să spun şi de 20 de ori şi el tot plângea.

-Aşa e când nu spui cu dragoste.

-Aveţi dreptate că eu spun cu nervi şi plictisită, iar când ajung de plâng, tace copilul.

155.– Părinte, ce este deochiul?

-Deochiul este o lucrare drăcească pe care unii dintre oameni o fac. Sunt oameni, în special femei, care lucrează cu diavolul şi-l trimit prin privire unor persoane, uitându-se fix sau insistent la ele. În special copiilor mici şi adolescenţilor. Aceştia au privirea rea. Laudă pe cel ce îl deoache, zicând: „uite ce frumos e copilul dumneavoastră!” sau „Ce fată frumoasă aveţi!” şi atunci cel rău se leagă de acel copil şi începe să plângă fără întrerupere, de parcă ar fi în gură de şarpe. Pe cei mai mărişori îi ia cu dureri de cap, ameţeli şi leşinuri de moarte. Atunci, părinţi să ducă copilul imediat la preot pentru a-i citi şi de a alunga pe duhul cel necurat. Unii în loc să meargă la preot se duc la descântătoare pentru a le descânta, alţii ştiu şi fac singuri descântecul, alţii stâng cărbuni. Aceştia nu-l alungă pe diavol de la copil, ci dimpotrivă, se fac datori diavolului ca să fie lăsat copilul în pace. Aceştia vor plăti cu sufletul lor datoria la diavol că i-a ajutat. La preot trebuie să meargă părinţii şi nu la descântătoare.

Deschiderea cărţii – ghicitul –

156.- Ascultaţi fraţilor!

-Ghicitul este o practică ocultă care desparte pe om de Împărăţia lui Dumnezeu. Ghicitul ca şi vrăjitoria, descântatul, fermecatul, îl situează pe om în postura de slujitor al diavolului. Aşa cum Dumnezeu îşi are slujitorii Săi, pe: episcopi, preoţi şi diaconi prin care revarsă harul Său şi lucrarea Sfântului Duh în Biserică şi prin biserică în înteaga lume, tot aşa şi diavolii se folosesc de slujitori prin care lucrează răutatea chinuind şi înşelând lumea, aceşti slujitori, sunt: vrăjitorii, fermecătorii, descântătorii şi ghicitorii. Aceştia din urmă nu sunt mai mici sau cu păcatul slujirii diavolului mai mic sau mai nevinovat ci, greutatea păcatului este la fel de mare. Aceşti slujitori sunt despărţiţi total de Dumnezeu, iar cei ce merg la ei sunt la fel de vinovaţi şi în aceleaşi consecinţe, după cuvântul Mântuitorului: „Toţi vrăjitorii, toţi fermecătorii, toţi decântătorii şi toţi ghicitorii şi cei ce merg la ei nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu”. Aceştia, pentru că s-au despărţit total de Dumnezeu, după moarte nu vor vedea faţa lui Dumnezeu, judecata sufletului făcându-li-se în clipa morţii, adică merg direct în iad şi mai cu seamă la talpa iadului, în cel mai adânc loc de chin.

Formele ghicitului sunt de multe feluri, însă cele mai cunoscute şi practicate sunt, ghicitul: în ghioc, în bobi, în palmă, în stele-astre, în cafea, în cărţi de joc, în zodiac, în cărţi sfinte, etc.

Printre ghicitori se numără: bărbaţi, femei, mireni tineri şi bătrâni şi chiar preoţi.

Cine sunt cei ce merg la ghicitori? Sunt cei ce nu cred în Dumnezeu şi puterea Sa şi atunci se încred în puterea diavolului. Chiar dacă merg la biserică, chiar dacă se spovedesc, chiar dacă ţin posturile şi se roagă toate le anulează prin mergerea la unul dintre aceşti slujitori ai diavolului. Nu poţi să slujeşti lui Dumnezeu şi în acelaşi timp să alergi la slujitorii diavolului.

Cei ce ghicesc în cafea diavolul le dă un sentiment de nevinovăţie şi o scuză de adormit conştiinţa că nu fac nimic rău şi că se mai distrează şi ei cu prietenii cu care servesc cafeaua. Vor vedea ei cât de nevinovată a fost gluma lor, dar va fi prea târziu.

Cei ce ghicesc în cărţi sfinte cum ar fi în Psaltire şi Evanghelie prin aceştia diavolii batjocoresc Cuvântul lui Dumnezeu scris în Evanghelie şi Psaltire.

Cei ce deschid cartea (Sfânta Evanghelie) preoţi fiind, nu numai că prin ei şi ei batjocoresc Cuvântului lui Dumnezeu scris în Evanghelie dar au vândut preoţia şi L-au trădat pe Hristos. Preoţii sunt cei mai periculoşi ghicitori, deoarece oamenii îşi pun încrederea în preot, spun că preotul este slujitorul lui Dumnezeu, spun că nu-i păcat deoarece au fost la un preot nu la un vrăjitor, dau vina pe preot că el are răspunderea mântuirii lor. Din cauza aceasta unii dintre cei care au fost la preot să le deschidă cartea şi să le ghicească spun că nu au păcat şi atunci nu-i mustră conştiinţa, ca atare nu fac act de căinţă pentru păcatul lor şi nu se mântuiesc, iar preotul va răspunde de toate sufletele pierdute.  Fraţilor, aceşti preoţi ghicitori nu se gândesc la mântuirea voastră! Fugiţi de ei că vă duc la gheenă. Motivul pentru care-L vând pe Hristos şi sufletele voastre, este banul, lăcomia de argint şi mândria că vine mai multă lume la el decât la ceilalţi preoţi.

Fraţilor, vreţi să vă mântuiţi, feriţi-vă să slujiţi diavolului, să nu vă trebiească să ştiţi mai mult decât a lăsat Dumnezeu să ştii. La ce-ţi foloseşte să ştii ziua de mâine şi ce are de gând să facă Dumnezeu cu tine? Nu vă lăsaţi înşelaţi de diavol mergând la aceşti slujitori, pentru că diavolului nu i-a lăsat Dumnezeu să ştie ce se va întâmpla peste o secundă, ce vă spune sunt minciuni şi vă spune ceea ce are de gând să vă facă ca să-l consideraţi atotştiutor şi să credeţi în el. Nu este atotştiutor. Nu are acest atribut. Singurul Dumnezeu este Cel Atotştiutor şi Atotputernic. Nu-L jigniţi pe Dumnezeu mergând la aceştia, îndreptaţi-vă paşii către Biserică şi întorceţi-vă la Dumnezeu punându-vă toată nădejdea şi încrederea în El. Amin.

157.– Părinte am venit la dumneavoastră ca să-mi deschideţi cartea. Am o fiică de 32 de ani şi nu se mai mărită şi aş vrea să ştiu de ce?

– Cine ţi-a spus matale că eu deschid cartea şi ghicesc?

-Aşa am auzit, că ce spuneţi dumneavoastră este sfânt şi se împlineşte.

-Aşa ai auzit, dar cine ţi-a zis matale?

-Drept să vă spun părinte, un călugăr mi-a spus, unul de aici din mănăstire, mi-a zis: Du-te la Argatu ca să-ţi deschidă cartea, apoi, vin-o şi-mi spune ce ţi-a zis.

-Aşa ţi-a zis că eu deschid cartea? De unde şi până unde să spună el aşa ceva!? M-a văzut el pe mine că fac aşa ceva? Măi, măi, măi…ce vrăjmaşi!!! Cu securitatea îmi scot tot felul de bazaconii ca să se audă şi să mă scoată din mănăstire. Le stau ca un ghimpe, sunt plini de invidie, vor să scape de mine şi nu pot. După ce că m-au otrăvit de câteva ori, apoi, au vrut să mă arunce în lac ca să scape de mine şi n-au reuşit, acuma scot tot felul de muncini ca să mă discrediteze, să-mi terfelească preoţia, ca lumea care vine să-şi facă idei.

Matale nu eşti vinovată, o să-i judece Dumnezeu! Însă, matale să ştii că preotul Argatu nu deschide cartea. Iar matale dacă ai să cauţi să te duci la cei care deschid cartea ţi se închide Împărăţia lui Dumnezeu, nu te mântuieşti. Roagă-te lui Dumnezeu pentru fata matale şi lasă-L pe Dumnezeu să-i dea soartă bună. Dar, spune-i fetei să lase păcatul pe care-l face şi de care matale nu ştii, te minte. Apoi, du-te cu ea la preotul pe care-l ai să vă spovediţi şi roagă-l să-ţi dezlege fata de blestemul mamei. Să ştii matale, copiii se binecuvintează nu se blestemă, de aceea fata matale nu s-a măritat că ai tot blestemat-o, a-i zis aşa: „Să n-ai noroc!” de câte ori te supărai pe ea.

-Aşa-i părinte! Sunt o păcătoasă, nu ştiu de unde am deprins să  zic aşa. La supărare am o gură rea, nu ştiu ce să fac să fiu altfel! Am zis că Dumnezeu n-o să se uite în gura mea, a unei păcătoase ca mine. Uite ce-am făcut!

-Du-te, fă cu credinţă ce ţi-am spus şi o să se mărite fata matale şi a-i să fii şi bunică. A plecat de la părintele luând binecuvântare şi cu un sentiment de regret şi de ruşine îi cere părintelui iertare pentru mintea proastă de a-i cere părintelui asemenea gogomănii cu care l-a jicnit.

Într-adevăr, la un an de zile au venit la părintele femeia cu fata, ginerele şi copilul lor, bucuroşi pentru a mulţumi părintelui şi a cere binecuvântare.

S-a lămurit femeia că părintele Ilarion nu deschidea cartea şi nu spunea din ceea ce vedea în carte, nu ghicea aşa cum spuneau unii, ci sfinţenia şi darul părintelui primit de la Dumnezeu era de a-i vedea pe oameni aşa cum sunt şi ce trebuie făcut pentru ca ei să se izbăvească.

158.- La părintele Ilarion a venit un tânăr de vreo 28 de ani, trimis de securitate ca să-i spună părintele de ce nu se căsătoreşte, având şi un aparat de înregistrat în buzunarul de la piept.

–Părinte, am venit la dumneavoastră cu o mare problemă a mea. Am peste 30 de ani şi nu reuşesc să mă căsătoresc, nu se leagă nici-o fată de mine, nu ştiu, sunt legat, mi-o fi făcut cineva vrăji, vreau să-mi spuneţi dumneavoastră ce spune cartea?

Părintele statea pe scaun cu mâinile unite în poală, blând uitându-se la el cum se străduia să-şi joace rolul şi să-l convingă pe părintele să-i deschidă cartea şi pe un ton blând şi cald părintele, îi spune:

– Cartea nu spune nimic din ce zici matale, în ea stau scrise numai rugăciuni pentru toată trebuinţa şi cuvântul lui Dumnezeu. Atât, nimic mai mult! Iar Bogdan nu are o problemă cu căsătoria ci are o misiune. El are o soţie frumoasă şi credinciosă, mai are şi copii frumoşi şi cuminţi. Deci, nu are probleme. Spune celor care te-au trimis că Părintele Argatu nu ghiceşte, el se roagă pentru credincioşi, citeşte rugăciunile din cartea aceasta Moliftfelnic se cheamă. Nu te teme că o să te creadă, deja au auzit ce-am vorbit noi.

La aceste cuvinte ale părintelui tânărul a rămas mut, fără cuvinte, dispăruse mimica de bunăvoinţă vicleană, surprins şi ruşinat mai întreabă:

-Părinte de unde ştiaţi cum mă cheamă, că sunt căsătorit,  am copii şi că ne ascultă şefii mei? Ştiţi cine sunt?

-Până a deschide matale gura şi a spune minciunile pe care le-ai spus n-am ştiut, să ştii matale că minciuna este de la diavol şi adevărul de la Dumnezeu. Cel ce caută adevărul Dumnezeu îl ajută să-l găsească.

–Am înţeles părinte, iertaţi-mă!

Părintele i-a zimbit, l-a binecuvântat să-i crească copii cumniţi şi să asculte de mama lor, care era o femeie credincioasă. A plecat cu capul în jos trecând prin lumea ce aştepta să stea de vorbă cu părintele.

159.-Vine la părintele un cuvios preot, era de la o mănăstire din sud, face plecăciuni şi-i zice părintelui:

-Blagosloviţi Prea Cuvioase!

-Domnul să vă binecuvinteze cu răbdare şi mântuire. Ce mai este pe la Mănăstire?

-Toate bune, Prea Cuvioase.

-Ce face Părintele Stareţ, sănătos?

-Sănătos, Prea Cuvioase. Vă transmite urări de sănătate. Un pic cam bolnav, îl dor picioarele.

-Boală boierească! Şi pe mine mă dor, mai ales de când n-am ascultat de înger şi m-am dus împotriva voinţei lui Dumnezeu în America. Aveam o invitaţie acolo de la cineva de a strânge fonduri pentru Mănăstirea de la Ierihon pe care vreau s-o construiesc şi nu am vrut să refuz. Trebuia să amân plecarea şi ar fi fost bine. Orice neascultare se pedepseşte. N-ai cum să vezi raiul fără ascultare. Din cauza neascultării am pierdut Edenul şi trudim azi pe pământul cel neroditor. Matale, faci ascultare faţă de stareţ şi duhovnic?

-Fac, Prea Cuvioase. Nu fac un pas din mănăstire fără ştirea şi binecuvântarea Părintelui Stareţ şi a duhovnicului.

-Aşa să faci, frate. Ai să te mântuieşti. Dar ce vânt te aduce pe aici?

-M-a trimis Părintele Stareţ să vă spun de un frate preot şi să ne daţi sfat ce să facă părintele stareţ cu acest preot pentru că avem mari necazuri cu el.

-Ce face?

-Prea Cuvioase, Printele(N) este chemat foarte des în sat şi peste sate de anumiţi credincioşi pentru a face Sfântul Maslu la casele lor. Uneori, face Sfântul Maslu cu preotul din sat, dar de cele mai multe ori face Sfântul Maslu singur, iar preoţii din parohii îl reclamă la Părintele Stareţ că le calcă parohia şi le spune oamenilor după cum i se deschide Evanghelia. Oamenii ştiu că preoţii nu sunt de acord cu acest preot şi de aceea nu mai cheamă pe preoţii lor ci numai pe  acest părinte, şi-i mare tulburare, ce sfat ne daţi?

–În primul rând, Sfântul Maslu nu se face de câtre un singur preot. La pravilă spune că dacă nu s-ar găsi un al doilea preot pe o rază de 40 kilometrii, cu binecuvântarea episcopului se dă pogorământ pentru cazuri de urgenţă şi unui singur preot, dar altfel nu. Este greşit! Nu are voie!

În al doilea rând, preotul călugăr, nu are voie să iese din mănăstire, nu are voie să facă servicii prin parohii unde sunt preoţi, decât în caz de mare nevoie la cererea preotului din parohie şi cu trimiterea stareţului. De ce-l lasă stareţul să iasă din mănăstire?

În al treilea rând, călugărul nu are voie să meargă de unul singur în casele oamenilor să facă serviciul religios, pentru că ar da loc la discuţii, interpretări şi sminteală. Locul călugărului este mănăstirea nu parohia.

În al patrulea rând, nu se foloseşte Sfânta Evanghelie obiect de ghicitură. Cine l-a învăţat pe el aceasta? Aceasta le întrece pe toate. Dacă face aşa ceva n-are voie să mai fie preot pentru că a căzut din har. A cui slujitor este? A lui Dumnezeu sau al satanei? Gata! A fost slujitorul lui Dumnezeu, acum nu mai este, slujeşte pe altcineva. Aşa să ştii! Spui Părintelui Stareţ să-l cheme în soborul mănăstiresc şi să-i facă mustrare de faţă cu toţi şi să-i hotărască, dacă nu se îndreaptă şi mai continuă îl dă pe mâna episcopului ca să-l judece. Aşa să facă! El n-o să se oprească şi nu va asculta. Lumea îl va căuta. Va face pe ascuns. Stareţul să nu-l tolereze pentru că va răspunde de tot răul şi sminteala care se va face. Să-l dea pe mâna episcopului. De la el se vor învăţa şi alţii să facă. Ăsta-i sfatul meu. Doamne…, ce minte, ce conştiinţă…, câte mai auzi, nici nu-ţi vine să crezi câte se mai fac împotriva lui Dumnezeu şi a mântuirii oamenilor, cum înşeală satana şi pe cei aleşi, trăim vremurile cele de pe urmă!

-Blagosloviţi Prea Cuvioase, am să transmit tot ce mi-aţi spus Părintelui Stareţ, rugaţi-vă pentru noi!

În timp ce-şi pleca capul în faţa părintelui, l-a binecuvântat făcându-i semnul sfintei cruci pe creştet, apoi luîndu-i capul în palme îl sărută pe frunte.

              160.-Părintele Ilarion era împotriva a oricărei practici oculte, a inovaţiilor în cult, a adausurilor de rugăciuni pe lângă cele din Molitfelnic, a slujbelor scurtate şi când auzea de vreun caz se mâhnea şi se întrista în ziua aceea. Pentru că era văzător cu duhul, dar fără să facă caz de acest lucru sau să se mândrească, unii l-au considerat ghicitor, acuzându-l că deschide cartea, că ar ghici în Evanghelia ce este deschisă de bolnav la săvârşirea Tainei Sfântului Maslu. Pentru că zilnic postea, nu mânca decât marţea odată, joia odată, odată duminica şi zilnic citea rugăciuni credincioşilor pentru tot felul de trebuinţe şi chiar Moliftele Sfântului Vasile Cel Mare mai ales pentru cei îndrăciţi şi alunga duhurile necurate, unii îl considerau vrăjitor. Toate aceste acuzaţii erau fabricate de cei ce-l invidiau şi-l persecutau pe părintele. Erau puşi în mănăstirea Antim, Căldăruşani şi Cernica călugări, oamenii ai securităţii, ca să-l denigreze pe părintele pentru că venea foarte multă lume. Părintele răbda cu blândeţe toate. Revoltându-mă de această nedreptate, îi zic părintelui:

-Părinte, auziţi câte scot despre dumneavoastră că, sunteţi vrajitor, ba sunteţi ghicitor, nu ziceţi nimic? De ce nu-i daţi în judecată sau să-i spuneţi patriarhului?

-O să-i judece Dumnezeu! „Oare este sluga mai mare decât  stăpânul său”. Dacă pe Mântuitorul l-au acuzat că ”scoate diavoli cu ajutorul diavolului” de mine ce să mai zic, un păcătos, un fir de nisip. Diavolii pe care-i alung din oameni cum să se răzbune şi să mă necăjească, decât aşa, prin defăimare, prin acuzaţii, prin ameninţări, prin a-i pune pe cei mai mari să mă urască, toate din invidiei. Cum vrei să mă mântuiesc? Aşa! Eu ştiu că sunt curat înaintea lui Dumnezeu şi că nu sunt vinovat cu nimic din ceea ce mă acuză unii, asta contează. În rest îmi găsesc mângâierea în post, în rugăciune şi în a ajuta lumea asta plină de necazuri şi greutăţi. Au trimis pe mulţi să mă spioneze să vadă dacă mă pot prinde cu ceva. La mine este uşa deschisă, camera plină de lume, în faţa lumii discut şi toţi aud ce spun, fac rugăciunile şi dau sfaturile de faţă cu toată lumea. Omul îşi spune necazul în public, îl aud toţi din cameră, îi dau sfatul în auzul tuturor, pe faţă, nimic ascuns. Zilnic sunt ascultat de securitate, urmărit din aproape. Dacă aş fi fost aşa după cum spun unii, eram de mult scos din preoţie şi din mănăstire, aveau motive şi aveau dovezi.

După aceasta părintele ne mai spune:

Într-o zi un călugăr care se făcea că mătură cu măturoiu în parcarea din faţa mănăstirii, o trimite pe o doamnă să mă întrebe:

-Părinte, m-a trimis călugărul din parcare să vă întreb dacă deschideţi cartea şi să merg să-i spun ce aţi zis dumneavoastră.

-Spune-i aşa: Părintele Argatu a zis, că obligatoriu trebuie să deschidă cartea pentru că nu poate citi din ea cu cartea închisă, nu ştie toate rugăciunile pe din afară. Şi el când vrea să citească o carte, mai întâi trebuie s-o deschidă. Aşa să-i spui! Aşa i-a spus femeia şi s-a mâniat călugărul pe ea făcând-o „proastă” că nu a fost mai discretă sau mai vicleană în a-mi pune întrebarea. Eu nu trebuia să aflu că el a pus-o să mă întrebe, să mă ispitească, le este mare necaz că nu ştiu ei de unde spun eu atâtea oamenilor. Prin multe am trecut în viaţa aceasta, am fost acuzat de multe, toate minciuni. Trebuia să fiu închis şi executat, acuzat ca cel mai mare duşman al poporului, acuzat de uneltire împotriva orânduirii, am fost condamnat la moarte în lipsă. Am stat 16 ani ascuns, m-a păzit Dumnezeu şi nu m-a găsit securitatea. S-a pus premiu pe capul meu pentru cel ce mă găseşte 300.000 lei. La Mănăstirea Antim am fost otrăvit de 3 ori de fraţii preoţi, invidiat, calomiat, şi credincioşii erau batjocoriţi de ce mă caută pe mine, am fost mutat la Mănăstirea Căldăruşani pentru a fi izolat. Apoi m-au mutat aici la Cernica ca să fiu în ochii lor şi să fiu mai uşor de urmărit. Aici la Mănăstirea Cernica am fost otrăvit de 2 ori, au vrut să mă aruce în lac, stareţul mi-a luat salarul, nu am salar, nu semnez state de plată. Când a fost întrebat stareţul de ce mi-a luat salarul, a spus: „Lui popa Argatu nu-i trebuie salar, are bani de-i învârte cu lopata” Săptămânal, stareţul trimetea pe cineva să-i dau toţi banii pe care mi-au adus credincioşi ca să mă rog pentru ei, m-a obligat să plătesc renovarea întregii mănăstiri, ca apoi să se laude stareţul că el a finanţat lucrările de renovare şi multe altele ca să aibă merite şi să fie promovat episcop. Aşa că pentru mine nu-i nici-o noutate dacă din răutate sau invidia unor preoţi mă acuză pe nedrept. Eu ştiu că Dumnezeu este Drept şi ne va judeca cu dreptate pe toţi.

161.- Un nepot care urma cursurile Institutului Teologic din Bucureşti, pe timpul regimului comunist, vine la părintele, şi foarte supărat îi spune:

-Părinte, să vă spun ce a zis Părintele Profesor Diacon Petre David în faţa clasei despre  dumneavoastră:

-„Măi, Argatule, tu eşti rudă cu Argatu de la Cernica?  I-am zis:

-Da!

-Ai să faci şi tu ce face ăsta?

Mi se adresa pe un ton de miliţian, cu ochii bulbucaţi, gesticulând cu mâinile ameninţător, ţipat, de m-am făcut mic încât aveam impresia că s-a făcut mare banca în care stam. Apoi, a continuat preţ de câteva minute:

-Auziţi tovarăşi studenţi, cică duhovnic! Ce duhovnic, mă!? Asta înseamnă duhovnic că le citeşte la proşti dintr-o carte, apoi închide ochii cică doarme şi deodată se trezeşte şi le spune ce-a visat? Ăsta-i duhovnic? Lume proastă, vin ca oile la el. Ce a găsit la popa Argatu? Uite vezi, aşa şi-a făcut adepţi, şi-a făcut turmă, ilarionişti. Cum să le zic altfel, mă, ilarionişti, că vin ca oile oarbe după Ilarion. Auziţi, cică el are har…! Numai el are har? Nu toţi preoţii au har? Este vreun preot să n-aibă har? Sau el are har şi ceilalţi preoţi au hâr! Ce duhovnic? De unde numai Argatu duhovnic? Ce Argatu? Ce Cleopa? Ce Arsenie? Ce Paisie? Ce Sofian? Şi câţi or mai fi? Numai ei duhovnici şi ceilalţi preoţi ce sunt? Mă! Să nu te prind că mergi pe urmele lui!”

-Aşa ţi-a zis? Întreabă îndurerat părintele.

-Aşa, părinte, în faţa colegilor, că-mi venea să mă bag sub bancă.

-Bine că n-ai zis nimic. Vroia să te provoace. Lasă-l în plata lui Dumnezeu. O să răspundă el pentru sminteala care a făcut-o. Însă, el a avut o misiune. A fost pus să zică şi trebuia să se audă că a zis. El este singurul care are paşaport internaţional dintre toţi profesorii şi dintre cei de la patriarhie, se duce unde vrea şi când vrea. Nu poate pleca nimeni în străinătate fără ştirea şi acordul securităţii, el pleacă. Aşa-i când eşti slugă la stăpân străin. Face şi el ascultare. Să nu te temi, pentru că n-o să-ţi mai zică şi altădată şi nici la note n-o să te persecute dacă ai să înveţi la examene. Are El Dumnezeu grijă de fiecare. Şi aşa a fost. Până ce am terminat facultatea nu mi-a mai zis nici un cuvânt şi nici nu m-a persecutat. Dumnezeu să-l ierte!