Părintele Serafim Rose – Despre semnele vremurilor

O privire asupra unor semne concrete

Să analizăm acum câteva dintre semnele vremurilor în care trăim, care se leagă de apropiata Venire a lui Hristos, precedată de venirea lui antihrist. Proorocirile arătate în capitolul 24 de la Sfântul Matei – în primul rând, venirea hristosilor mincinosi, apoi războaiele, foametea, cutremurele si prigonirile – sunt greu de explicat, deoarece evenimente de acest fel se tot întâmplă de aproape două mii de ani. Este adevărat că acum sunt la un nivel mai mare decât înainte, dar este de asemenea adevărat că se pot amplifica. Aceste semne sunt începutul semnelor, si încă nu sunt atât de teribile încât să putem spune că ne aflăm chiar în perioada ultimelor zile. Există totusi un semn care mi se pare foarte sugestiv pentru vremurile în care trăim: acela ce ni-L prezintă pe Hristos pe scenă. Înainte vreme nu se îngăduia cu nici un chip ca Hristos să fie într-un fel dramatizat pe scenă, deoarece un actor nu poate decât să-si ofere propria interpretare [strict] omenească, iar Hristos este Dumnezeu. Poate că în Ortodoxie nu există un canon precis în acest sens, dar întreaga viziune crestin-ortodoxă este împotriva acestei practici; mai mult, până acum câţiva ani, protestanţii si catolicii s-ar fi îngrozit la ideea vreunui actor în rolul lui Hristos. Acum a devenit un lucru obisnuit, si nu numai în contexte religioase, dar si în contexte aflate departe de tărâmul religios. Godspell, Jesus Christ Superstar si altele: toate acestea nu sunt altceva decât parodii blasfemiatoare ce prezintă publicului un hristos în formă seculară. Este deosebit de simptomatic pentru vremurile noastre deoarece prezintă chiar si celor necredinciosi o oarecare imagine a lui Hristos, astfel încât, în momentul venirii lui Anihrist, ei vor spune: „A, am mai văzut undeva ceva asemănător. Da, el trebuie să fie”.

 Răcirea crescândă a credinţei

Un alt semn deosebit de simptomatic al vremurilor noastre este cel menţionat în acelasi capitol din Matei: că dragostea multora se va răci. Aceasta pare a fi o caracteristică distinctivă a vremurilor noastre, dar într-o măsură mult mai mare decât în orice altă perioadă a istoriei. Aceasta se poate vedea în ceea ce poate fi numit nihilism. Oamenii comit crime fără nici un motiv anume, nu pentru câstig, ci doar pentru senzaţia pe care o pricinuiesc, si aceasta deoarece nu-L au pe Dumnezeu înlăuntrul lor. Acum, în locuri dintre cele mai diverse, crima se poate vedea în lipsa unor relaţii normale în familii, fapt de natură să creeze oameni insensibili, reci. Într-o societate totalitară, acest tip de oameni sunt folosiţi ca sclavi care lucrează în lagăre de concentrare sau în altă parte. Am aflat cu toţii de recenta tragedie din Jonestown, căreia i-au căzut victime cetăţeni americani. Oamenii de acolo erau niste idealisti care se dedicau în întregime unei cauze. Desi în cele din urmă a reiesit că era vorba de fapt de o grupare comunistă, totusi, se presupunea că oamenii sunt crestini. Liderul era un preot al asa-numitei Biserici a lui Hristos, una dintre denominaţiunile de frunte. Si totusi, după cum se presupune, acesti oameni, având o oarecare constiinţă a prezenţei lui Dumnezeu si a Crestinismului, s-au omorât unii pe alţii cu sânge rece. Cei care au băut si au administrat otrava copiilor lor au făcut-o cu feţele împăcate. „Nu-i nici o problemă, este doar de datoria ta, asta ţi s-a spus să faci”. Despre acest fel de răceală vorbeste Hristos. Orice fel de căldură umană firească a fost înlăturată pentru că Hristos a plecat de la usa inimii; nu mai e Dumnezeu. Este un semn înfricosător al vremurilor noastre. Însăsi ceea ce s-a întâmplat în Jonestown este un avertisment, deoarece se pare că se vor întâmpla lucruri mult mai înfricosătoare. Este foarte clar că aceasta este lucrarea lui Satan.

Cu un an sau doi înainte de acest eveniment, am auzit si de cele întâmplate în Cambodgia.

Un mic partid bazat pe niste idei abstracte – zece sau douăzeci de membri – a luat puterea unei ţări întregi ucigând fără milă cel puţin două milioane de oameni. „Ne vom întoarce la ţară”- spuneau ei. „Pentru aceasta, toată lumea trebuie să părăsească orasele. Dacă nu poţi părăsi orasul, vei muri.” A trebuit ca pacienţii spitalelor să plece de pe mesele de operaţie si, dacă nu puteau merge, erau ucisi – erau împuscaţi si aruncaţi într-un canal. Cadavrele erau strânse în orase. Era groaznic. Acelasi lucru s-a întâmplat si în Jonestown: răceală întemeiată pe ideea – care părea idealism – instaurării comunismului pe pământ. Reiese de aici că Dostoievski avea dreptate. În cartea sa – Demonii, scrisă în 1870, era un personaj rus numit Sigalov, un teoretician care avea o teorie absolută a modului prin care comunismul putea fi instaurat pe pământ. El credea că statul ideal de pe pământ va fi comunismul autentic. Din nefericire, spunea el, pentru a face fericiţi saizeci de milioane de oameni, trebuie să ucizi o sută de milioane. Dar acei saizeci de milioane de oameni vor fi mai fericiţi ca oricine altcineva care a fost fericit vreodată, iar suta de milioane de oameni va fi o masă fertilă pentru viitorul paradis mondial. Se întâmplă că, începând cu 1917, Rusia a pierdut o sută de milioane de oameni, dintre care cel puţin saizeci de milioane au fost ucisi chiar de sovietici. Asadar, iată un semn foarte prezent în vremurile noastre: răcirea dragostei. Această răceală este răspândită nu numai prin lume în general, ci si printre crestini. Apoi avem un alt semn, care în vremurile noastre a atins proporţii fără precedent: Evanghelia este propovăduită la toate neamurile. Se stie foarte bine că textul Evangheliei este răspândit în aproape toate limbile vorbite pe pământ – cred că în cel puţin o mie de limbi. Mai mult, Evanghelia Ortodoxă este propovăduită acum în toată Africa. Revistele noastre le trimitem în Uganda si Kenya, de unde primim si scrisori de răspuns – scrisori foarte miscătoare de la tineri africani convertiţi la Ortodoxie. Au un respect profund pentru episcopul lor; merg la Seminar. Este evident că acestor oameni din Africa li se oferă o simţire foarte ortodoxă. Sunt oameni foarte simpli. Ortodoxia nu trebuie să apară foarte complicată dacă cei cărora li se propovăduieste Evanghelia sunt oameni simpli. Oamenii încep să se zăpăcească doar atunci când alţii vin să-i provoace, încercând să dea o interpretare exagerată – anume că preoţii si episcopii ar trebui daţi la o parte. Dacă li se propovăduieste Evanghelia ortodoxă, oamenii simpli reacţionează acum asa cum au făcut-o întotdeauna în trecut. Problema e, mai degrabă, cu oamenii complicaţi.

Templul din Ierusalim

Urmează acum semnul urâciunii pustiirii si toate cele legate de Templul din Ierusalim. Pentru prima dată în istorie, reconstruirea Templului a devenit o posibilitate reală. Ea a mai fost încercată o singură dată, în secolul IV. Cunoasterea acestui aspect este un foarte bun exemplu al modului cum ne poate lumina lectura istoriei Bisericii. În secolul IV avem mai multe izvoare care o menţionează: Sfântul Chiril, precum si alţi istorici ai timpului. Iulian Apostatul, ca unul care si-a făcut o pasiune din a răsturna Crestinismul, a hotărât ca, deoarece Hristos a profeţit că nu va rămâne piatră pe piatră din Templu, dacă el ar reconstrui Templul, ar dovedi că Hristos este un impostor si, astfel, păgânismul ar fi revigorat. Astfel că a purces cu tot dinadinsul la invitarea iudeilor înapoi în Ierusalim, acestia începând reconstruirea Templului cu „binecuvântarea” lui Iulian Apostatul. Ei construiau câte puţin în timpul zilei, iar a doua zi dimineaţa, când veneau din nou, toate pietrele erau la pământ. Au încercat din nou, iar din pământ au început să iasă mingi de foc. Istoricii s-au pus de acord în privinţa acestui episod. Numai istoricii raţionalisti moderni, văzând că nu se pot nega cu nici un chip textele si că ceva tot s-a întâmplat, au început să afirme lucruri de genul: „Trebuie să fi dat de petrol sau de vreo pungă de gaze”. Era limpede că a fost o minune a lui Dumnezeu care se împotrivea construirii templului, deoarece nu era timpul – Templul urma să fie construit numai la sfârsitul lumii. Oricum, încercările lor au esuat, ei renunţând în cele din urmă la această lucrare. Din cele câteva pietre care au rămas, nici una n-a rămas pe cealaltă. Astfel că proorocia s-a împlinit în vremea lui Iulian Apostatul. Dar acum, începând cu 1967, locul pe care a fost asezat Templul este în mâinile evreilor. De aceea, pentru prima dată devine foarte posibil ca Templul să fie construit. Singurul lucru care stă în calea evreilor este marea moschee a musulmanilor de acolo. Dacă aceasta va fi distrusă, este foarte probabil că după aceasta va urma un război.

Numai începând cu anul 1948 a putut exista un stat separat al evreilor în Ţara Sfântă.

Venirea lui Antihrist se va datora evreilor necredinciosi. El se va apropia întâi de evrei, apoi de întreaga lume prin evrei; iar rămăsiţa credincioasă a evreilor se va converti la sfârsit la Crestinism numai după ce vor avea loc toate acestea. Astfel că acest semn al Templului este unul foarte mare. Când vedem că Templul este pe cale de a fi construit, atunci vom sti că timpul este aproape, fiindcă acesta este hotărât a fi chiar unul dintre semnele sfârsitului. Desigur că până acum nu s-a construit nimic, dar circulă tot felul de zvonuri conform cărora s-au făcut unele planuri, că se adună pietrele etc. Este clar că evreii se gândesc la el.

Alte semne

Un alt semn este faptul că atunci când va veni, antihrist trebuie să fie si conducătorul lumii, iar acest lucru s-a făcut posibil numai în vremurile noastre, acela ca un singur om să poată conduce întreaga lume. Toate imperiile de până acum au putut domni doar asupra unei părţi din lume, iar înaintea dezvoltării mijloacelor de comunicare moderne era cu neputinţă ca un singur om să domnească peste o lume întreagă. Mai mult decât atât: o dată cu dezvoltarea comunicaţiilor, cu bombele atomice si cu armamentul sofisticat, posibilitatea unei catastrofe mondiale devine acum mai mare ca niciodată. Este evident că următorul război va fi cel mai distrugător din istoria omenirii si probabil că va pricinui, în primele lui zile, mai multe stricăciuni decât au fost în toate războaiele din istorie. Pe lângă bombele atomice mai sunt diferitele arme bacteriologice, utilizate în răspândirea epidemiilor printre oameni, gazele otrăvitoare si alte tipuri de invenţii fantastice ce pot fi folosite într-un război total. De asemenea, faptul că toţi locuitorii lumii se află într-o legătură mai strânsă ca niciodată, înseamnă că în momentul în care într-o ţară va veni o catastrofă de proporţii – o strâmtorare sau ceva de acest gen – atunci tot restul lumii va fi afectat. Am văzut ceva asemănător în anii 1930, când a avut loc Marea Cădere Economică din America, ale cărei urmări s-au resimţit si în Europa. Este evident că în viitor se va întâmpla ceva mult mai rău. Dacă o ţară va suferi de foame sau dacă în Canada, Australia, America sau Rusia se pierde o recoltă – cele patru ţări care asigură hrana multor populaţii – imaginaţi-vă prin ce suferinţă va trece o lume întreagă.

Un avertisment celor atrasi către întuneric si pierzanie

Toate aceste semne ale vremurilor sunt deosebit de negative. Sunt semne care vestesc colapsul acestei lumi, ne indică faptul că sfârsitul lumii este aproape si că antihrist este pe cale să vină. Este foarte usor să stăm si să privim la ele, căzând într-o stare care ne îndeamnă la căutarea exclusivă a semnelor negative. De fapt, oricine si-ar putea dezvolta o întreagă personalitate – un tip negativ de personalitate – întemeiată pe aceasta. Ori de câte ori apare vreo stire, auzim spunându-se: „A, da, bineînţeles, asta e si va fi si mai rău”. Vine o altă stire, si altcineva spune: „Da, da, este clar ce se va întâmpla, dar acum o să fie mai rău decât înainte”. Orice constatare a cuiva poate fi privită apoi ca o împlinire a vremurilor groazei. Din pricina faptului că vestile din vremea noastră sunt rareori bune, este de dorit să le constientizăm cum se cuvine pe toate, fără a afisa vreun optimism nechibzuit. Desi, în acelasi timp, trebuie să avem în vedere scopul precis al privegherii noastre. Urmărim semnele vremurilor nu pur si simplu pentru a afla timpul venirii lui Antihrist. Acesta e mai degrabă un amănunt secundar. Urmărim semnele vremurilor ca să cunoastem când va veni Hristos. Este un lucru de căpetenie pe care trebuie să-l reţinem pentru a nu fi doborâţi de întunecime, depresie ori de vreo tendinţă de retragere, în scopul adunării de hrană pentru o mare catastrofă. N-ar fi un lucru chibzuit. Trebuie să fim mai degrabă tot mai crestini, adică să ne gândim la aproapele nostru, încercând să-i ajutăm pe alţii. Dar dacă noi însine suntem insensibili, întunecaţi si pesimisti, participăm astfel la această răceală ca semn al sfârsitului. Trebuie să ne unească un duh plin de căldură prin care să ne ajutăm reciproc. Acesta este un semn al Crestinismului. Dacă priviţi în istorie (un alt motiv de a citi istorie bisericească), veţi vedea că de-a lungul întregii istorii a omenirii, în tot Vechiul Testament, în Noul Testament si în toate împărăţiile crestine de după aceea – si dacă priviţi la lumea păgână, aceeasi poveste – veţi observa un timp de suferinţe neîncetate. Acolo unde crestinii sunt implicaţi, avem ispite si prigoniri, dar prin toate acestea crestinii au dobândit împărăţia cerurilor. De aceea, o dată cu venirea prigonirilor, nu avem decât pricină de bucurie. În micul ziar al părintelui Dimitrie Dudko, se relatează un mic incident destul de interesant. O femeie din Rusia a fost internată într-o clinică de psihiatrie pe motiv că-si făcea semnul crucii, că poartă o cruce sau ceva de genul acesta. Părintele Dudko a plecat spre Moscova împreună cu fiii săi duhovnicesti, s-a dus la clinică, a aranjat o întâlnire si a vorbit cu medicul, iar în final l-a convins că nu e bine ca ea să rămână acolo. Părintele Dudko spune: „Le e teamă de noi, deoarece atunci când faci presiuni asupra lor, spun că de fapt nu există vreo lege specială prin care s-o ţină acolo”. Astfel că s-au hotărât să-i dea drumul, după ce stătuse acolo timp de o săptămână. Câtă vreme a stat acolo i s-au administrat diferite medicamente si „inoculări”, încercând să o doboare psihic, scăpând-o astfel de religia asta a ei. Era puţin socată când a iesit. S-a asezat pe o bancă undeva în afara clinicii si a început să vorbească. „Stiţi – zise ea – când am fost acolo si mă tratau asa de rău, eram linistită, deoarece simţeam că era Cineva lângă mine care mă păzea; dar de îndată ce am iesit de acolo, deodată m-a cuprins frica. Acum sunt nelinistită si mă tem că vor veni din nou după mine, că poliţia secretă se uită chiar de după colţ”. Este evident de ce simţea asa. Când te afli în poziţia de prigonit, Hristos este cu tine, pentru că suferi pentru El. Iar când esti în afară, atunci nu este sigur dacă e posibil să te mai întorci în acea poziţie. Începi să te întorci la înţelegerea omenească. Când te afli acolo, nu ai pe nimeni pe care să te poţi bizui, drept care ai nevoie de Hristos. Dacă nu-L ai pe Hristos, nu ai nimic. Când esti afară, începi să devii calculat, să te încrezi în tine, pierzându-L astfel pe Hristos.

Sursa: Aparatorul Ortodox

 

„Valorile euroatlantice” şi propaganda homosexualităţii

O serie de evenimente recente demonstrează fără echivoc faptul că atât Uniunea Europeană cât şi SUA îşi folosesc influenţa politică pentru a facilita adoptarea legislaţiei pro-gay şi pentru crearea unor condiţii sociale confortabile pentru minorităţile sexuale. Accesul în „clubul occidental” este condiţionat de distrugerea familiei tradiţionale şi de facilitarea propagandei gay.

În România, ambasada SUA a fost una dintre structurile care au susţinut manifestările pro-gay de la Muzeul Ţăranului Român. Mai mult, ambasada SUA a fost printre organizatorii marşului gay din mai 2013. Însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, Duane C. Butcher a invocat declaraţia fostului secretar de stat Hillary Clinton care susţine că „drepturile homosexualilor sunt echivalente cu drepturile omului şi drepturile omului sunt echivalente cu drepturile homosexualilor”.

La Atena, ambasada americană a fost una dintre structurile care s-a implicat direct în organizarea marşului gay, iar diplomaţii americani au fost printre participanţii la această manifestare. Influenţa lobbyului homosexual nu se limitează la SUA. Diplomaţii europeni sunt întotdeauna dispuşi să-şi utilizeze forţele pentru a promova interesele comunităţii LGBT. Negociatorii Uniunii Europene au explicat în clar text autorităţilor de la Kiev că organizarea unei parade gay în capitala ucraineană este una dintre condiţiile esenţiale care trebuie îndeplinite pentru finalizarea negocierilor în privinţa acordului de asociere cu UE. Marşul a fost organizat, iar câţiva zeci de activişti gay au fost păziţi de sute de poliţişti care i-au protejat de miile de protestatari care au dorit să împiedice desfăşurarea paradei gay. În Republica Moldova, negociatorii europeni au reuşit să forţeze alianţa de guvernare să treacă prin parlament aşa-zisa „Lege cu privire la asigurarea egalităţii de şanse”. Partidele din opoziţie le-au dăruit deputaţilor care au votat legea pro-gay un borcan de vaselină ca simbol al modului prin care aceştia au ales să se integreze în „comunitatea europeană”. Democraţia reală, democraţia participativă nu mai are nicio legătură cu politica practicată în Uniunea Europeană. Sute de mii de protestatari francezi cer ca legea care permite cuplurilor homosexuale să se căsătorească şi să adopte copii să fie supusă unui referendum. Poliţia franceză le răspunde cu lovituri de bastoane şi gaz lacrimogen, folosit inclusiv împotriva bătrânilor, femeilor şi copiilor. Oricât ar vrea unii filoeuropeni şi filoamericani să se ascundă după deget, realitatea este implacabilă. „Dictatura homosexuală” a devenit o obsesie ideologică a Occidentului, la fel cum „dictatura proletariatului” a fost o obsesie ideologică a URSS. Obsesia cu drepturile şi discriminarea pozitivă a homosexualilor a devenit absolut indisolubilă de practica politică a Occidentului zilelor noastre. În curând vom asista la o scindare definitivă şi irevocabilă a societăţii româneşti. Cu siguranţă, maşinăria de propagandă şi conformismul îşi vor face datoria şi mulţi vor fi de acord cu ideea renunţării la valorile tradiţionale în numele „integrării în Europa”. Cum rămâne cu cei care vor rămâne fideli valorilor tradiţionale şi normalităţii biologice? Ce preţ vor trebui să plătească pentru convingerile lor?

Sursa: Vocea Rusiei

 

Interviu cu Părintele Paisie Aghioritul – Despre antihrist şi pecetluire

Părinte, spuneţi-ne ceva despre Antihrist. Să spunem mai bine despre Hristos… Cât putem, să fim lângă Hristos. Dacă suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu există duh antihristic acum? Răul face duhul antihristic. Şi dacă se va naşte şi un monstru antihrist şi va face unele neghiobii, va fi luat în râs la sfârşit. Se vor petrece multe evenimente. Poate veţi apuca să trăiţi şi voi multe din semnele scrise în Apocalipsă. Încet-încet destule încep să iasă la iveală. Strig şi eu netrebnicul de atâţia ani! Situaţia este înfricoşătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vină „fiul pierzării” (2 Tes. 2:3). Totul va deveni un spital de nebuni. În harababura ce va stăpâni, fiecare stat se va ridica să facă orice-i spune cugetul. Dumnezeu să ajute, ca interesele celor mari să fie astfel încât să ne ajute. Din ce în ce vom auzi de ceva mai nou. Vom vedea făcându-se lucrurile cele mai neaşteptate, mai neraţionale. Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piaţă comună, un stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii pregătesc pe cineva de Mesia. Pentru ei Mesia este împărat, adică va stăpâni aici pe pământ. Martorii lui Iehova şi ei visează la un împărat pământesc. Sioniştii vor prezenta unul şi martorii lui Iehova îl vor primi. Vor spune „Acesta este”. Se va face mare zăpăceală. În mijlocul acestei zăpăceli toţi vor cere un Mesia, ca să-i mântuiască. Şi atunci vor prezenta pe unul care va spune: „Eu sunt Imam, eu sunt al cincilea Buda, eu sunt Hristos pe care-l aşteaptă creştinii, eu sunt acela pe care-l aşteaptă Martorii lui Iehova, eu sunt Mesia evreilor”. Va avea cinci „eu”-uri ! … Evanghelistul Ioan atunci când în prima sa epistola spune: „Copiii mei… că vine antihristul, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat…” (1 In. 2, 18), nu înţelege că aşteptatul Antihrist va fi ca prigonitorii Maximian şi Diocletian, ci că Antihristul cel aşteptat va fi într-un fel ca un diavol întrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia şi va înşela lumea. Vin ani grei, vom avea încercări mari. Creştinii vor avea mare prigoană. Şi uită-te: oamenii nici nu înţeleg că trăim în semnele vremurilor, că pecetluirea înaintează. Trăiesc ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. De aceea spune Scriptura că va căuta să înşele, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Mt. 24:24; Mc. 13:22). Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi, se vor înşela în anii apostaziei. Pentru că cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are claritate duhovnicească, asemeni diavolului. Părinte, sioniştii cred cele despre Antihrist? Aceştia vor să stăpânească toată lumea. Ca să le reuşească scopul, folosesc vrăjitoria şi satanismul. Satanolatria o văd că pe o putere, care îi va ajuta în planurile lor. Adică vor să stăpânească lumea cu putere satanică. Pe Dumnezeu nu-L pun în socoteala lor. Se vor binecuvânta aşadar de Dumnezeu? Din asta Dumnezeu va scoate multe lucruri bune. Celelalte teorii satanice au ţinut cel puţin 70 de ani; ale acestora nici 7 ani nu vor ţine. Părinte, atunci când aud despre Antihrist simt o frică înăuntrul meu. De ce te temi? Va fi mai înfricoşător decât diavolul? Acesta este om. Sfânta Marina l-a bătut pe diavol şi Sfânta Iustina a alungat atâţia. La urma urmei noi n-am venit să ne aranjăm în această lume. Semnul că se apropie împlinirea proorociilor va fi dărâmarea templului lui Omar din Ierusalim. Îl vor dărâma, ca să rezidească Templul lui Solomon, care, precum se spune, a fost zidit în locul acesta. În cele din urmă, sioniştii îl vor aşeza acolo pe Antihrist ca Mesia. Am auzit că evreii deja se pregătesc să rezidească Templul lui Solomon. Părinte, evreii, deşi citesc Vechiul Testament, cum de nu cred în Hristos? Nu te duci să le-o spui asta evreilor? Evreii au avut fanatism de la început. Ei înţeleg, dar egoismul îi orbeşte. Dacă ar fi luat puţin aminte, n-ar fi rămas nici un evreu (necreştinat). Cele pe care le-au citit, cum le-au explicat? Cum le-au explicat şi cum le explică? Noimele duhovniceşti le fac materiale. De pildă, ceea ce spune proorocul Isaia, „au înflorit pustiurile Iordanului” (Is. 35,2), să vezi cum au explicat-o. Ca să arate că a înflorit pustiul, au întors înapoi un rău, au făcut diguri, grădini, au sădit banani, lămâi, portocali, au făcut numai livezi, aşadar, spun că „a înflorit pustiul”. Pe toate aşa le explică. În timp ce cuvintele acestea ale Proorocului se referă la renaşterea lumii prin Sfântul Botez, prin baia naşterii din nou. Acum aşteaptă pe împăratul pământesc? Da, pe Antihrist. Rabinii ştiu că a venit Mesia şi că L-au răstignit. Am aflat de la o persoană că, atunci când un evreu trage să moară, merge rabinul şi-i spune la ureche: „Mesia a venit”. Vezi, îi mustră conştiinţa, pentru că se simt vinovaţi, dar nu se smeresc. Părinte, peste cât timp se vor petrece aceste evenimente? Întârzie din pricina ta şi a mea, ca să dobândim o stare duhovnicească bună. Dumnezeu încă mai rabdă, pentru că de se vor întâmpla acum ne vom pierde amândoi. Nu se spune nicăieri în învăţătura lui Hristos despre un anumit timp (Mt. 24:36; Mc. 13:32; Fapte 1:7; I Tes. 5:1;) însă Scriptura spune că semnele vremurilor vor înştiinţa despre venirea lor (Mt.24:29; Mc.13:24; Lc.21:25). Să fim întotdeauna gata şi le vom vedea atunci când se va apropia timpul. Atunci vom fi mai siguri. „Timpul şi experienţa le vor descoperi celor treji” (Sf. Andrei al Cezareii). Mi-a căzut în mână o carte care avea pe copertă un 666 mare. Ei, oameni lipsiţi de mărime de suflet! O fac ca să-l prezinte frumos pe 6 şi să obişnuiască lumea cu el. Astfel, încet-încet va veni şi pecetluirea. Părinte, şi nasturii ce se cos la haine se vând prinşi pe nişte hârtii care au numărul 666. Măi, şi diavolul ăsta! Pe cartelele de credit l-au pus de mult timp. Acum şi pe nasturi. Mulţi pun pe 666 ca firmă, ca să fie preferate produsele lor. Unul îl sprijină pe altul. Adică 666 să ia de la 666. S-a scris că atunci când va circula reclamă cu şarpele ce îşi mănâncă coada, asta va însemna că evreii vor stăpâni toată lumea. Acum şi-au pus numărul şi pe unele bancnote. 666 a cuprins şi China şi India. Părinte, cum de ştiu şi totuşi pun acest număr ? Sfântul Evanghelist Ioan ştia ce va face diavolul, precum şi proorocii au proorocit că-L vor vinde pe Hristos pentru „treizeci de arginţi”(Zah. 11:1-13;), că-L vor adăpa cu oţet (Ps. 68:22), că-I vor împărţi hainele (Ps. 21:19). Cu 2000 de ani în urmă s-a scris în Apocalipsă că oamenii se vor pecetlui cu numărul 666. „Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase”(Apoc. 13:18). Pentru evrei numărul 666 este simbolul economiei. Evreii, precum se arată în Vechiul Testament, au pus impozit concret neamurilor pe care le-au supus în diferite războaie. Impozitul anual era de 666 talanţi de aur (3 Regi 10:14 şi 2 Par. 9:13). Acum, ca să supună toată lumea, pun iarăşi acest număr de impozit vechi, care se leagă de trecutul lor slăvit. De aceea nu vor să-l înlocuiască cu alt număr. Adică 666 este simbolul lui mamona. L-au luat de la greutatea aurului – nu ştiau aceasta ce o spune Sfântul Ioan în Apocalipsă – dar nu încetează să fie mamona. Evanghelia însă spune: „sau Hristos sau mamona”. „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona” (Mt. 6:24). Lucrurile înaintează în mod programat. În America câinii umblă fiind pecetluiţi cu un emiţător şi, pac!, îi găsesc. Aşa ştiu unde se află fiecare câine. Câinii care nu au marcaj şi sunt fără stăpân, îi omoară cu raze laser. După aceea vor începe să-i omoare şi pe oameni. Au pecetluit tone de peşti şi-i urmăresc din satelit în ce mare sunt. Acum iarăşi a apărut o boală, pentru care au aflat un vaccin care va fi obligatoriu şi, ca să-l poată face cineva, îl vor pecetlui. Câţi oameni nu sunt deja pecetluiţi acolo cu raze laser, unii pe frunte şi alţii pe mână. Mai târziu, cel care nu va fi pecetluit cu nr. 666 nu va putea nici vinde, nici cumpăra, sau să ia împrumut, să fie numit într-un post etc. Îmi spune gândul că Antihrist cu acest sistem vrea să prindă toată lumea şi, dacă cineva nu este în sistem, nu va putea lucra etc., fie el roşu, fie negru, fie alb, adică toţi. Va supraveghea astfel printr-un sistem economic care va controla economia mondială şi numai aceia care au primit pecetea cu numărul 666 vor putea avea acces la schimburi comerciale. Dar ce vor păţi oamenii care se vor pecetlui!… Mi-a spus un specialist că prin razele laser se pricinuiesc vătămări. Oamenii care se vor pecetlui vor atrage astfel razele soarelui şi vor fi atât de vătămaţi, încât îşi vor mânca limbile de durere (Apoc. 16:10). Cei care nu se vor pecetlui vor petrece mai bine decât ceilalţi, pentru că Hristos îi va ajuta pe cei ce nu s-au pecetluit. Acesta nu este puţin lucru! Părinte, când îi va ajuta? După aceste evenimente? Nu, chiar atunci. Părinte, dacă nu vor putea vinde şi cumpăra, cum vor putea petrece mai bine ? Să vezi, Dumnezeu ştie un mod, îl ştiu şi eu. Aşadar…, m-a preocupat mult subiectul acesta şi mi-a trimis după aceea… o telegramă. Măi, măi, cum le iconomiseşte Dumnezeu! Părinte, de ce pecetluirea se numeşte şi încrestare? Pentru că nu este la suprafaţă. Ce înseamnă „a încresta”? Nu înseamnă a trage linii adânci, crestături? Pecetluirea va fi încrestare, pe care o vor pune mai întâi pe toate produsele şi după aceea vor impune să se facă şi cu raze laser pe mâna sau pe fruntea oamenilor. Acum doi ani i-am spus unui medic din Toronto despre pecetluire şi acum, mi-a spus acela, a citit într-un ziar că în loc de cartelă cer amprentele de la mână. Ei înaintează dar nu putem spune că va fi asta sau aceea. Unele televizoare trimise în ultimul timp în Grecia au şi un aparat care urmăresc pe cei ce privesc la televizor. Peste puţin toţi cei ce vor avea televizor, vor privi la televizor, dar vor fi văzuţi şi ei. Adică vor urmări şi vor fi urmăriţi. Li se va controla astfel prin computer toată viaţa lor; ce spun, ce fac, totul. Vezi la ce fel de dictatură s-a gândit diavolul! La Bruxelles au o clădire întreagă cu 666, în care-şi adăpostesc computerul. Acest computer poate controla miliarde de oameni – sunt aproape 6 miliarde toată lumea. Toate le vor fi cunoscute printr-o răsucire de buton. Unii europeni s-au împotrivit, deoarece se tem de dictatura mondială. Noi, ortodocşii, ne împotrivim, pentru că nu-l vrem pe Antihrist şi, fireşte, nici dictatura. Ne aşteaptă evenimente, dar nu vor dura mult. Pe cât s-a vătămat Ortodoxia prin comunism, pe atât se va vătăma şi acum. Părinte, a spus cineva: „Cum de folosiţi bancnotă de 5.000 de drahme care are pe ea nr. 666? Acelaşi lucru este şi cu buletinul”. Hârtia de 5.000 este ban – şi lira Angliei are pe ea pe regina Elisabeta; asta nu vătămă. „Cele ale Cezarului, Cezarului” (Mt. 22:21; Mc. 12:17). Aici însă este vorba de identitatea mea, este ceva personal; nu este ban. Identitatea înseamnă ceea ce înseamnă şi cuvântul; adică cineva se identifică cu cele pe care le declara. Ei pun pe diavolul şi să semnez că îl primesc. Cum să fac asta? Părinte, ce legătură are acest buletin de identitate cu pecetluirea? Buletinul de identitate nu este pecetea; este introducerea pecetluirii. Părinte, lumea întreabă ce să facă în legătură cu noile buletine de identitate. Atunci când vă întreabă, voi cel mai bine să le spuneţi oamenilor să întrebe pe duhovnicii lor şi să facă răbdare să vadă cum va acţiona Biserica, pentru că mulţi pun întrebări, dar puţini înţeleg răspunsurile. Deoarece eu am scris clar în broşura „Semnele vremurilor”: fiecare să acţioneze potrivit cu conştiinţa lui. Desigur, unii spun: „Ei, acestea sunt o părere a unui călugăr; nu este poziţia Bisericii”. Eu însă nu mi-am spus părerea mea, ci am formulat simplu cuvintele lui Hristos, ale Evangheliei, pentru că propria noastră părere trebuie s-o supunem voii lui Dumnezeu, ce se exprimă în Evanghelie. Alţii, spun cele contrare celor ce le-am spus eu, spunând că le-a zis Părintele Paisie. Unii, care le aud, deşi lucrurile sunt aşa de serioase, nu întreabă dacă sunt aşa, dacă într-adevăr le-am spus, ci le cred. Eu nu mă tem; le spun cu curaj. Vin şi la Colibă şi aruncă 666 în cutie. În sfârşit, asta nu-i nimic! Într-o zi mi-au pus o inscripţie pe uşă … Am crezut că a venit cineva, nu m-a găsit şi a scris „lipseşte”, ca s-o vadă şi altcineva. Dar mă uit mai bine, şi ce să văd? Era scrisă o ocară. O astfel de ocară n-am auzit nici când eram mirean. Toată această situaţie va primi o măturătură bună, dar vom trece şi noi o furtună. Pe unii îi interesează subiectul buletinelor de identitate, alţii îl exploatează şi creează probleme. Biserica trebuie să ia o poziţie corectă. Să vorbească; să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de vor lua buletinul de identitate, asta va constitui o cădere. În acelaşi timp să ceară de la stat ca noul buletin cel puţin să nu fie obligatoriu. Dacă Biserica ia o poziţie serioasă, se va respecta libertatea credincioşilor, aşa încât cel ce vrea îşi va lua noul buletin, iar cel ce nu vrea, să-l păstreze pe cel vechi; atunci vor plăti numai câteva nuci tari, pentru că ceilalţi le vor sta împotrivă. Cei ce vor voi să se folosească (lumeşte) vor avea noul buletin, iar ceilalţi, sărmanii, cei credincioşi, vor avea buletinul vechi şi-i vor chinui. Acum, fiindcă ministrul a făgăduit să nu pună 666 în buletinele de identitate, nici la vedere, nici nevăzut, şi asta e ceva. Vom avea răbdare şi se va vedea ce va fi şi numai faptul că spun că nu îl pun pe 666 este ceva. Se leapădă şi ei înşişi. Să vedem în cele din urmă ce vor pune. Până să circule noile buletine de identitate, poate veni urgia lui Dumnezeu. După aceea, nu înseamnă că în 24 de ore toţi vor trebui să-şi scoată buletine noi. Să iasă primele; se vor examina, să iasă ministrul mincinos, şi atunci lupta va fi dreaptă. Dacă acum continuăm protestele, aceia vor spune: „Iată, aceştia pricinuiesc tulburare. Deşi nu s-a pus problema, ei strigă şi protestează”. Câinele, dacă e păzitor bun, latră atunci când vine hoţul. Când pleacă, tace. Dacă însă continuă să latre, atunci nu e păzitor bun. (…) Cei trei ani şi jumătate vor fi grei şi o vor plăti unii care nu vor fi de acord cu acest sistem. Pentru unii ca aceştia vor găsi vreo pricină şi-i vor băga în închisoare. După un an îi vor duce în alt oraş pentru cercetări, ca să treacă pe la alt tribunal; dintr-un oraş în altul. După aceea vor spune: „Să ne ierţi, eşti nevinovat. Dacă ai fi fost pecetluit, am fi cercetat despre tine într-un minut. Acum însă nu-ţi putem face control”. Părinte, vor putea impune pecetluirea cu sila? „Politeţea” lor nu va ajunge până acolo! Vor fi politicoşi pentru că vor fi … europeni. Vor arăta că sunt la înălţime. Nu vor chinui pe oameni, dar omul nu va putea trăi, dacă nu are pecetea. Vor spune: „Fără pecete vă chinuiţi! Dacă aţi fi primit-o, nu aţi fi trăit aşa de greu. Nu vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari dacă vor avea. De aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă un ogoraş, să cultive grâu, cartofi. Să pună puţini măslini şi atunci, cu vreun animal, cu vreo capră, cu puţine găini va putea înfrunta nevoile familiei sale. Pentru că şi provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu ţin mult, ci se strică repede. Fireşte, greul va dura puţin, trei ani-trei ani şi jumătate. Pentru cei aleşi se vor scurta zilele. Nu-şi vor da seama când au trecut. Dumnezeu nu va lăsa pe om neajutorat. Părinte, în aceşti ani grei va interveni Hristos? Da. Vezi, dacă aici unui nedreptăţit, care are dispoziţie bună, fiindcă este îndreptăţit să primească ajutorul dumnezeiesc, i se arată de multe ori sfinţii, Maica Domnului, Hristos, ca să-l mântuiască, cu cât mai mult atunci când sărmana lume se va afla într-o situaţie atât de grea. Va fi o vijelie, o mică ocupaţie a lui Satana – Antihrist. După aceea va mânca o palmă de la Hristos, se vor cutremura toate neamurile şi va veni pacea în lume pentru mulţi ani. De această dată Hristos va da o ocazie ca să se mântuiască făptura Sa. Hristos îşi va lăsa făptura Sa? Se va arăta la punctul culminant, când oamenii nu ar mai putea ieşi singuri, ca să-i mântuiască din mâinile lui Antihrist. Oamenii se vor întoarce la Hristos şi va veni în toată lumea o linişte duhovnicească pentru mulţi ani. Unii leagă a Doua Venire de această intervenţie a lui Hristos. Eu nu pot spune asta. Gândul îmi spune că nu va fi a Doua Venire, când va veni ca Judecător, ci o intervenţie a lui Hristos, pentru că sunt atâtea fapte care nu s-au petrecut încă. Va interveni Hristos, va da o brâncă acestui întreg sistem, va pedepsi tot răul şi în cele din urmă îl va transforma în bine. Drumurile se vor umple de locuri de închinare. Autobuzele vor avea icoane pe dinafară. Toţi oamenii vor crede. Te vor trage să le vorbeşti despre Hristos. Aşa se va propovădui Evanghelia la toată lumea. Şi atunci Hristos va veni ca Judecător să judece lumea. Altceva este Judecata, altceva o intervenţie a lui Hristos, ca să ajute făptura Sa.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, „Cuvinte duhovniceşti II – Trezire duhovnicească”, Ed. Evanghe

 

Despre moartea năprasnică

În societatea de azi, caracterizată de evoluția necontrolată a științei și tehnologiei, de decăderea civilizației și de criza valorilor, oamenii evită să pronunțe cuvântul «moarte», iar tot ce le amintește de ea este respins și alungat cu orice preț. Pentru omul contemporan, moartea este ceva negativ, o pierdere. Auzim deseori zicându-se «l-am pierdut», în cazul unei persoane care tocmai a trecut la Domnul. Întrucât și-a pierdutdreapta cunoștință despre moarte, omul încearcă s-o ignore, trăind astfel încorsetat în limitele unei vieți nevrotice, lipsite de sens adevărat.

Încetarea funcționării inimii sau a creierului, adică moartea biologică (clinică) nu reprezintă o stare naturală, nu coincide cu împlinirea voii lui Dumnezeu. «Nu Dumnezeu a creat moartea». Moartea s-a strecurat în firea umană ca urmare a căderii celor întâi zidiți și acționează ca un parazit. Nu e cu putință ca răul să provină de la Dumnezeu, de vreme ce Dumnezeu este izvorul binelui. Atunci când l-a creat pe om, Dumnezeu nu l-a destinat morții. Abia după săvârșirea păcatului de către om, a apărut şi moartea: «iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit» (Fac. 2, 17). Așa cum zice sfântul apostol Pavel, «precum printr-un om a intrat păcatul în lume, și prin păcat moartea, așa și moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit în el» (Rom. 5, 12). Așadar, moartea, ca rezultat și «rod» al păcatului primilor oameni creați, a intrat, s-a strecurat în firea umană și, prin ea, în toată creația. Dumnezeu, în nespusa Sa milostivire, a rânduit ca omul să nu-și cunoască ceasul morții. Conform Teologiei Ortodoxe, dacă omul ar ști când va muri, nu s-ar opri de la păcat și ar fi complet indiferent față de dobândirea virtuților. Pe când faptul că nu știe când îi va suna ceasul morții îl ține într-o continuă stare de veghe, de alertă. «Privegheați deci, că nu știți în care zi vine Domnul vostru» (Mat. 24, 42). Cu alte cuvinte, nu știm când vom muri sau când va fi A Doua Venire a Domnului. Acest lucru nu înseamnă, însă, că Dumnezeu vrea să avem parte de o moarte năprasnică. Există o rugăciune pe care o zicem în slujbele Bisericii și în care cerem lui Dumnezeu să ne păzească de nenorociri și de moarte subită: «Încă ne rugăm ca să fie păzită ţara aceasta, oraşele şi satele ei de ciumă, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea altor neamuri şi de războiul cel dintre noi, de moartea cea năprasnică…». Biserica nu se roagă numai pentru credincioși, care sunt mădularele sale active, ci pentru toți oamenii, care sunt chemați să devină mădulare ale sale. Ca o mamă iubitoare, Biserica își exprimă grija și dragostea sa nemărginită, în virtutea căreia ne protejează de orice rău și ne oferă tot ce e bun și binecuvântat nouă, copiilor săi, dar și întregii lumi. De aceea, se roagă nu numai pentru ortodocși, ci pentru «pacea a toată lumea… pentru cei ce călătoresc pe ape, pe uscat și prin aer, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, pentru cei robiți și pentru mântuirea lor…».

Pentru cei atei, necredincioși sau nepocăiți, moartea este un eveniment înfiorător, care are consecințe groaznice, tocmai fiindcă nu au valorificat cum se cuvine timpul oferit de Dumnezeu în această viață pământească. Acești oameni nu s-au raportat corect față de Dumnezeu, față de lume și față de ei înșiși, iar acest lucru se vede din faptul că nu au trăit în pocăință, nu au trăit având cunoștința existenței lui Dumnezeu. De aceea, comuniunea lor cu Dumnezeu, participarea lor la bucuria veșnică de după moarte este pusă sub semnul întrebării. Acest tip de om este vizat de rugăciunea amintită mai sus, în care ne rugăm ca Dumnezeu să-i păzească de moartea cea năprasnică. De cealaltă parte, pentru omul care trăiește în conformitate cu voia lui Dumnezeu și duce o viață duhovnicească, moartea subită nu are consecințe grave, nu-l poate vătăma din punct de vedere spiritual. Cu cât mai înduhovnicit este omul, cu atât mai puțin se teme de moarte. Am putea spune, mai degrabă, că unul ca acesta își dorește moartea, nu pentru că ar urî viața sau pentru că ar considera trupul drept închisoare a sufletului, așa cum credeau filosofii platonici, care vedeau moartea drept o scăpare din închisoarea trupului. Creștinul iubește viața și tânjește după comuniunea cu Viața cea adevărată, care este Hristos. De aceea, poate mărturisi dimpreună cu Sfântul Apostol Pavel: «Căci pentru mine viață este Hristos și moartea un câștig. […] Doresc să mă despart de trup și să fiu împreună cu Hristos și aceasta e cu mult mai bine» (Filip. 1, 21-23). Fericitul Gheronda Iosif Isihastul, din dragoste sfântă pentru Hristos și din dorința de a moșteni viața cea adevărată, a descris moartea în felul următor: «moartea, care pentru cei mulți este mare și înfricoșătoare, pentru mine este o odihnă, un lucru deosebit de dulce». De aceea zicea: «fericit este cel care zi și noapte își așteaptă moartea și se pregătește pentru întâlnirea cu ea. Pentru că pentru unul ca acesta, moartea este blândă, pe când, pentru cei care nu o așteaptă, ea este amară și dură». Sfântul Siluan Athonitul oferă un exemplu foarte frumos de moarte năprasnică. «Să ne imaginăm», zice, «un rege foarte bogat, care trăiește în desfătări și în păcate. Aflându-se la o petrecere, se distrează cu prinții și cei dimpreună cu ei, șezând în toată splendoarea sa pe tronul împărătesc. Dacă i-ar spune cineva: “în scurt timp vei muri”, în secunda următoare, acesta ar fi cuprins de mare frică și cutremur. Dacă aceeași persoană i-ar spune același lucru unui sărac, care însă are o dragoste bogată pentru Dumnezeu, acela ar răspunde cu seninătate: “Facă-se voia Domnului. Slavă lui Dumnezeu că Și-a adus aminte de mine și vrea să mă ia acolo unde l-a luat și pe tâlhar”». Desigur, pentru om, ideal ar fi să-şi cunoască ceasul sfârșitului său, pentru a se ruga, pentru a-l găsi moartea rugându-se. Acest lucru se întâmplă în cazul bătrânilor care au dus o viață cuvioasă, în virtuți. Așa s-a întâmplat, de pildă, în cazul lui Gheronda Iosif Isihastul, care își cunoștea dinainte ceasul morții. Primise „înștiințare” de la însăși Maica Domnului că va muri exact în ziua Adormirii Ei, adică pe 15 august. Mulți sfinți ai Bisericii noastre, precum Daniil Stilitul, Grigorie Palama, etc., îşi cunoșteau clipa în care vor muri. Cuviosul Theógnostos zice că, oricât de mult ai progresa în virtute, oricât har ai dobândi, «să nu te desparți de trup până nu-ți vei cunoaște ceasul morții. De aceea, roagă-te din adâncul inimii ca Dumnezeu să-ți descopere acest lucru». Așa cum zice psalmistul, «judecățile Tale (Doamne) sunt adânc mare» (Ps. 35, 6), sau așa cum zice Sfântul Apostol Pavel «cine a cunoscut gândul Domnului?» (Rom. 11, 32). Dumnezeu, prin voia și hotărârile Sale înțelepte, urmăreşte mântuirea omului, desăvârșirea lui spirituală, chiar și atunci când omului, aflat sub stăpânirea rațiunii umane limitate, i se pare că Dumnezeu îl nedreptățește. Domnul a îngăduit ca mulți sfinți să aibă parte de o moarte năprasnică. Așa s-a întâmplat, de pildă, cu Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului, cu Avva Moise Etiopianul, cu cuviosul Ștefan cel Nou, cu cei 38 părinți din Sinai și cu cei 33 părinți din Raith, cu Cuviosul Athanasie Athonitul, întemeietorul monahismului aghiorit și cu mulți alții. Aceștia, în calitate de duhovnici, au luat asupra lor păcatele poporului și s-au jertfit precum Hristos, pentru mântuirea lumii. Prin faptele lor, au trezit întregul popor ortodox, îndemnându-i să se întrarmeze cu rugăciunea și cu starea de veghe. Așa cum zice Sfântul Anastasie Sinaitul, «după moartea năprasnică a vreunui sfânt, credincioșii ar trebui să se întrebe: dacă acest om drept a avut parte de o astfel de moarte, la ce să ne așteptăm noi, păcătoșii?». Alteori, Dumnezeu îngăduie moartea subită a unui sfânt, pentru a i se șterge astfel mulțimea de păcate. În Pateric, citim că un monah căzuse în păcatul curviei. De aceea, doi frați care se nevoiseră alături de el și care trecuseră deja la cele veșnice, Îl rugau pe Dumnezeu să îngăduie ca acela să fie sfâșiat de un leu, pentru ca, prin această moarte dureroasă, să i se șteargă acel greu păcat și, astfel, să se alăture și el cetei celor mântuiți. Fericitul Gheronda Porfirie zicea că cercetătorii sunt foarte aproape de a găsi antidotul pentru cancer, dar Dumnezeu nu îngăduie acest lucru, întrucât Raiul se umple de oameni care suferă de cancer. Durerea este strâns legată de viața noastră. De multe ori, ne plecăm în fața necazurilor, mai ales dacă suntem puțin credincioși. Spre exemplu, știm că o persoană dragă nouă va muri în scurt timp, întrucât suferă de o boală incurabilă, și, deși ne pregătim psihologic pentru a accepta acest fapt, cu toate acestea, nu suportăm ideea de a-l pierde. Cu atât mai greu ne va fi să acceptăm moartea subită a acelei persoane, mai ales dacă este tânără. Moartea este ceva nefiresc, denaturat și oribil. Ea este mereu dușmanul cel mai înverșunat al omenirii. Din cele mai vechi timpuri și până aproape de zilele noastre, omul a văzut moartea cu un real interes existențial. Însă omul contemporan, care vede și aude zilnic (la radio sau TV) de moartea multor oameni, căzuți fie în războaie, fie în accidente, și-a pierdut acest mod existențial de abordare a morții, considerând-o ca fiind ceva firesc. Creștinul nu vorbește despre moarte cu pesimism, nu o vede ca pe o fatalitate, sau ca pe ceva firesc, ci o vede îndeosebi ca pe un dușman pe care trebuie să-l învingă cu ajutorul lui Hristos. «Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit este moartea» (I Cor. 15, 26). «Cuvântul trup S-a făcut» (Ioan 1, 14) «ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul» (Evrei 2, 14). Așadar, Logosul lui Dumnezeu S-a făcut om ca să strice puterea morții, să șteargă păcatele omenirii și să biruiască puterea celui viclean. Hristos a luat trup omenesc și stricăcios, ca să învingă moartea în Însuși trupul Său. Prin Jertfa de pe Cruce și prin Învierea Sa, El a biruit moartea și i-a oferit omului posibilitatea ca, unindu-se cu El, să învingă și el moartea în viața sa personală. Astfel, după întruparea Logosului lui Dumnezeu, pentru creștini, moartea își schimbă numele și destinația: nu se mai numește moarte, ci adormire. Și nu mai duce la neființă, ci reprezintă o punte către viața veșnică. Astfel, putem spune despre credincioşi, că se mută «de la moarte la viață» (Ioan 5, 24). Sfântul Nicodim Aghioritul ne sfătuiește să nu uităm că «moartea este ca un fur, despre care nu știm când va veni. Poate veni chiar în ziua aceasta, în ora aceasta, în clipa aceasta… Te-ai trezit de dimineață, dar poate că nu vei mai apuca seara. Sau poate te culci liniștit seara, dar nu vei mai apuca răsăritul soarelui… Gândește-te, deci, frate, la acestea și zi în sinea ta: Dacă o fi să mor îndată, oare ce se va întâmpla cu mine? Oare ce voi folosi atunci dacă până în acel ceas m-am desfătat cu toate plăcerile lumii? Treci înapoia mea, satano, și tu, gândule rău! Căci nu vreau să te ascult când mă îndemni la păcat». Conform învățăturii Sfinților Părinți și experienței Bisericii, mult îi ajută pe frații noștri adormiți – și îndeosebi pe cei care au avut o moarte subită – pomenirile, Liturghiile de patruzeci de zile, rugăciunile, milosteniile, însuși modul nostru de viață, care poate aprinde un crâmpei de lumină în sufletele acestora. În încheierea acestui mic referat, în care m-am referit pe scurt – și din perspectivă teologică – la anumite aspecte referitoare la moartea năprasnică, aș vrea să accentuez faptul că moartea, despărțirea sufletului de trup, este o taină, asupra căreia putere are numai Hristos, Domnul vieții și al morții. Este una din judecățile de nepătruns ale lui Dumnezeu dacă vom avea parte de o moarte subită sau de o moarte normală. Cert e că trebuie să fim convinși, trebuie să realizăm cu întreaga noastră existență faptul că, prin Hristos cel Înviat, «moartea nu mai are stăpânire» (Rom. 6, 9) și că «harul lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Iisus, Domnul nostru» (Rom. 6, 23).

Sursa: Arhim. Efrem Vatopedinul, Egumenul Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped, ΑθωνικόςΛόγος (Cuvântări athonite), pp. 207-215.

 

Un monah se mărturisește

”De la începutul vieții mele monahicești am trăit o viață liniștită, o viață frumoasă. Slujbele la mănăstire și viața monahală mă încălzeau, mă odihneau. Asta până când s-a născut în mine altceva, până când a crescut în mine viața lăuntrică. Dintr-o dată am simțit o ardere lăuntrică, o ardere a dragostei dumnezeiești. Viața firească și bună pe care o trăiam până atunci părea acum foarte întunecată, fără sens și conținut. Începusem să găsesc locul inimii, centrul existenței, locul acela binecuvântat care se descoperă prin nevoința în har și în care se descoperă Însuși Dumnezeu.

Această inimă este persoana, pentru că persoana este ”omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a duhului… care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu” (I Petru 3:4).

Până atunci citeam lucrurile astea în cărți, acum le vedeam și în realitate. Simțeam ceea ce spune Avva Pamvo: ”dacă ai inimă, te poți mântui”, sau Sfântul Grigorie Theologul: ”Dumnezeu se unește cu dumnezeii și li se face cunoscut în inimă”, sau Apostolul Pavel: ”Care a strălucit în inimile noastre”. Inima, care este Sfânta Sfintelor ”a unirii mistice dintre Dumnezeu și om, a strălucirii enipostatice a Sfântului Duh”, s-a descoperit. Îmi simțeam inima ca templu în care liturghisea preotul adevărat al dumnezeiescului har. Odată cu bătaia organului trupesc al inimii se auzea și o altă bătaie, mai adâncă și mai rapidă. Această bătaie se armoniza cu Rugăciunea lui Iisus. Sau mai degrabă însăși inima spunea rugăciunea. Toată această stare vădea anumite caracteristici. S-a înfiripat o comuniune erotică cu Dumnezeu. Atunci am înțeles de ce Părinții Îl numeau pe Dumnezeu eros. ”Dumnezeu este dragoste (éros) și îndrăgostit” (Maxim Mărturisitorul) și ”dragostea (éros) mea se răstignește” (Sfântul Ignatie Theoforul). În fiecare zi simțeam îmbrățișarea lui Dumnezeu. Dragostea aceasta mă înnebunea de-a binelea în vremea aceea. Îl trăiam pe Dumnezeu ca milostivire, ca dulceață și îndulcire. Se aprinsese în inima mea focul cel binecuvântat, care ardea patimile și îmi stârnea o negrăită desfătare duhovnicească. Căutam liniștea, întunericul, pacea exterioară. Chiliile mici, scobiturile stâncilor, orizontul deschis al firii, locurile întunecate mă primeau ca oaspete. Noaptea ieșeam în pustiile Athosului. Vrajă! Binecuvântare! Beție! În singurătate și în mijlocul mulțimii, în pustie și în obști trăiam prezența lui Dumnezeu, dumnezeiasca Lui îmbrățișare. S-au făcut arătate atunci și alte simțiri, simțiri duhovnicești, simțirea înțelegătoare-noetică[1], lucrarea și auzirea înțelegătoare-noetică. Mintea (nous)[2] toată era adunată în adâncul inimii și auzea în nesăturată îndulcire Rugăciunea care se spune acolo înlăuntru. Toată lumea interioară era unificată. Toate vădeau că se născuse un om nou, o lume nouă și o viață nouă. O căldură le ardea pe toate. ”Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale…” (Luca 24:32). Simțirea aceasta a Ucenicilor pe calea către Emaus a devenit și a mea proprie. Am ajuns să înțeleg cuvântul lui Hristos: ”foc am venit să arunc pe pământ și cât aș vrea să fie acum aprins!” (Luca 12:49). Și cuvântul că Dumnezeu este ”foc mistuitor” (Deuteronomi 4:24). Altă dată, această dogoare și acest foc se preschimbau în rană adâncă. Simțeam că această căldură îmi renăștea existența, mai întâi sufletul și apoi se întindea asupra trupului. Simțământul că acum m-am născut într-o altă lume mă însoțea permanent. Țopăiam de bucurie ca un copilaș. Uneori simțeam încă și trupul meu ca al unui copilaș abia ieșit din pântecele maicii sale. Aceasta mă conducea la o foarte adâncă pace a gândurilor. Mintea (nous) care se curățea neîncetat lepăda toate stihiile străine care o acopereau ca niște solzi. Mintea (nous) devenea astfel ușoară și totdeauna își găsea refugiu în inimă. Acolo rămânea și se veselea duhovnicește. Acolo uneori auzea și glasul Domnului, care era foarte cutremurător și stârnea izvoarele lacrimilor. Cunoștința cu Dumnezeu era personală. Cunoașterea lui Dumnezeu, un fapt real. Alteori mă cufundam în pocăință adâncă. Mintea (nous), intrând în inimă în stare de har vedea întunericul, murdăria sufletului și toată ființa mi se revărsa în lacrimi fierbinți. Plângea inima. Lacrimile inimii se revărsau peste ea și o spălau de păcat. În același timp se deschideau și ochii și se făceau izvoare de lacrimi. Uneori plângea doar inima și alteori și trupul. Tânguire adâncă din ieșirea la iveală a curviei sufletului… Plâns mult, dar nu deznădejde, căci era legat de simțirea dragostei lui Dumnezeu. În vremea aceea toate erau frumoase. Cuvântul ”frumoase” nu are legătură însă cu estetica, ci cu realitatea ontologică. Vedeam rațiunile (lógoi) făpturilor în toată creația. Și aceasta îmi pricinuia o negrăită bucurie. Cuvintele nu mergeau în rațiune, ci pătrundeau în inimă și o însuflețeau. Precum pruncul suge laptele de la sânul maicii sale și se hrănește, la fel simțea și inima mea că era hrănită de cuvântul lui Dumnezeu. Avea loc o transfuzie de sânge. Cărțile Părinților le citeam din altă prismă. Texte cunoscute le vedeam acum cu alți ochi, ca și cum aș fi dobândit ochi noi și ca și cum aș fi învățat o limbă nouă. Mă simțeam rudă duhovnicească a Părinților. Însă de cele mai multe ori nu doream să citesc nici cărțile Părinților. Pentru că ori de câte ori citeam era ca și cum înceta comuniunea personală cu iubitul meu Mire, ca și cum se întrerupea comuniunea vie cu Creatorul a toate. Patimile atunci nu lucrau. Simțeam că aceasta se întâmplă nu din pricina unor înfrânări morale de la păcat, ci era propria mea renaștere. Eram atât de îmbătat, încât nu mă interesa absolut nimic. Era în mine o căutare năvalnică și o dorire ca oamenii să nu mă iubească, ci chiar să mă disprețuiască. De vreme ce aveam dragostea lui Hristos, nu mă interesa nimic altceva. Trăiam o viață erotică, o viață de lacrimi… Singura îndeletnicire era comuniunea mea cu Dumnezeu. Căutam o singurătate care era cu adevărat împreună-viețuire: ”unul înaintea altuia”, ”față către față”. Dar și când mă aflam în mijlocul mulțimii, glasul lăuntric era încă mai puternic. Și când, în timpul slujbei, Gheronda mă punea să cânt, eu, în același timp, auzeam și acest glas lăuntric al inimii repetând Rugăciunea care devenise desfătarea mea. Această stare a ținut aproape patru ani. Zi și noapte spuneam Rugăciunea. Și în timp ce dormeam, inima mea se ruga. O auzeam limpede cum vorbește cu Dumnezeu. Cine vrea să constate dacă există sau nu Dumnezeu, să încerce. Va întâlni un Dumnezeu viu! Harul lui Dumnezeu m-a învrednicit pe mine, cel mai lepădat decât toți oamenii, să dobândesc o mică picătură a cunoașterii lui Dumnezeu”.

Sursa: Fragment din cartea Mitropolitului Ierótheos Vlachos, Taina învățăturii lui Dumnezeu [Το μυστήριο της Παιδείας του Θεού], Sfânta Mănăstire a Nașterii Maicii Domnului Pelagia, 1985.

---

[1] Adjectivul „noetic” face parte din familia cuvântului „nous” şi arată calitatea de a aparţine planului „minţii-duhului”. S-a evitat traducerea lui „noetic” prin „duhovnicesc”, cu toate că la Sfântul Apostol Pavel „duh” apare ca echivalent pentru „nous”, deoarece terminologia patristică s-a specializat pe familia lui „nous”. (n.tr.)

[2] Distincţia dintre mintea-nous şi mintea-raţiune este consecinţă a căderii omului, când mintea şi-a părăsit „organul” (locul) său firesc care era inima, şi a început să lucreze cu raţiunea, al cărei organ este creierul. Astfel, ea se află sfâşiată – o parte rămâne în inimă, iar cea mai mare parte lucrează cu raţiunea. Sălăşluită în inimă, lucrarea minţii-nous este aceea de unificare a puterilor sufleteşti şi îndreptare a lor către relaţia cu Ziditorul, în vreme ce raţiunea se împrăştie în cele din afară. (n.tr.)

 

Interviu cu Părintele Paisie Aghioritul – Despre antihrist şi pecetluire

Pe cât s-a vătămat Ortodoxia prin comunism, pe atât se va vătăma şi acum. Părinte, spuneţi-ne ceva despre Antihrist. Să spunem mai bine despre Hristos… Cât putem, să fim lângă Hristos. Dacă suntem cu Hristos, ne vom teme de Antihrist? Oare nu există duh antihristic acum? Răul face duhul antihristic. Şi dacă se va naşte şi un monstru antihrist şi va face unele neghiobii, va fi luat în râs la sfârşit. Se vor petrece multe evenimente. Poate veţi apuca să trăiţi şi voi multe din semnele scrise în Apocalipsă. Încet-încet destule încep să iasă la iveală. Strig şi eu netrebnicul de atâţia ani! Situaţia este înfricoşătoare, ciudată. Nerozia a întrecut limitele. A venit lepădarea şi rămâne ca acum să vină „fiul pierzării” (2 Tes. 2:3). Totul va deveni un spital de nebuni. În harababura ce va stăpâni, fiecare stat se va ridica să facă orice-i spune cugetul. Dumnezeu să ajute, ca interesele celor mari să fie astfel încât să ne ajute. Din ce în ce vom auzi de ceva mai nou. Vom vedea făcându-se lucrurile cele mai neaşteptate, mai neraţionale. Numai că evenimentele se vor derula cu repeziciune. Ecumenism, piaţă comună, un stat mare, o religie după măsurile lor. Acesta este planul diavolilor. Sioniştii pregătesc pe cineva de Mesia. Pentru ei Mesia este împărat, adică va stăpâni aici pe pământ. Martorii lui Iehova şi ei visează la un împărat pământesc. Sioniştii vor prezenta unul şi martorii lui Iehova îl vor primi. Vor spune „Acesta este”. Se va face mare zăpăceală. În mijlocul acestei zăpăceli toţi vor cere un Mesia, ca să-i mântuiască. Şi atunci vor prezenta pe unul care va spune: „Eu sunt Imam, eu sunt al cincilea Buda, eu sunt Hristos pe care-l aşteaptă creştinii, eu sunt acela pe care-l aşteaptă Martorii lui Iehova, eu sunt Mesia evreilor”. Va avea cinci „eu”-uri ! … Evanghelistul Ioan atunci când în prima sa epistola spune: „Copiii mei… că vine antihristul, iar acum mulţi antihrişti s-au arătat…” (1 In. 2, 18), nu înţelege că aşteptatul Antihrist va fi ca prigonitorii Maximian şi Diocletian, ci că Antihristul cel aşteptat va fi într-un fel ca un diavol întrupat, care se va prezenta poporului israelian ca Mesia şi va înşela lumea. Vin ani grei, vom avea încercări mari. Creştinii vor avea mare prigoană. Şi uită-te: oamenii nici nu înţeleg că trăim în semnele vremurilor, că pecetluirea înaintează. Trăiesc ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic. De aceea spune Scriptura că va căuta să înşele, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Mt. 24:24; Mc. 13:22). Cei care nu vor avea intenţie bună, care nu vor fi luminaţi, se vor înşela în anii apostaziei. Pentru că cel ce nu are harul dumnezeiesc, nu are claritate duhovnicească, asemeni diavolului. Părinte, sioniştii cred cele despre Antihrist? Aceştia vor să stăpânească toată lumea. Ca să le reuşească scopul, folosesc vrăjitoria şi satanismul. Satanolatria o văd că pe o putere, care îi va ajuta în planurile lor. Adică vor să stăpânească lumea cu putere satanică. Pe Dumnezeu nu-L pun în socoteala lor. Se vor binecuvânta aşadar de Dumnezeu? Din asta Dumnezeu va scoate multe lucruri bune. Celelalte teorii satanice au ţinut cel puţin 70 de ani; ale acestora nici 7 ani nu vor ţine. Părinte, atunci când aud despre Antihrist simt o frică înăuntrul meu. De ce te temi? Va fi mai înfricoşător decât diavolul? Acesta este om. Sfânta Marina l-a bătut pe diavol şi Sfânta Iustina a alungat atâţia. La urma urmei noi n-am venit să ne aranjăm în această lume. Semnul că se apropie împlinirea proorociilor va fi dărâmarea templului lui Omar din Ierusalim. Îl vor dărâma, ca să rezidească Templul lui Solomon, care, precum se spune, a fost zidit în locul acesta. În cele din urmă, sioniştii îl vor aşeza acolo pe Antihrist ca Mesia. Am auzit că evreii deja se pregătesc să rezidească Templul lui Solomon. Părinte, evreii, deşi citesc Vechiul Testament, cum de nu cred în Hristos? Nu te duci să le-o spui asta evreilor? Evreii au avut fanatism de la început. Ei înţeleg, dar egoismul îi orbeşte. Dacă ar fi luat puţin aminte, n-ar fi rămas nici un evreu (necreştinat). Cele pe care le-au citit, cum le-au explicat? Cum le-au explicat şi cum le explică? Noimele duhovniceşti le fac materiale. De pildă, ceea ce spune proorocul Isaia, „au înflorit pustiurile Iordanului” (Is. 35,2), să vezi cum au explicat-o. Ca să arate că a înflorit pustiul, au întors înapoi un rău, au făcut diguri, grădini, au sădit banani, lămâi, portocali, au făcut numai livezi, aşadar, spun că „a înflorit pustiul”. Pe toate aşa le explică. În timp ce cuvintele acestea ale Proorocului se referă la renaşterea lumii prin Sfântul Botez, prin baia naşterii din nou. Acum aşteaptă pe împăratul pământesc? Da, pe Antihrist. Rabinii ştiu că a venit Mesia şi că L-au răstignit. Am aflat de la o persoană că, atunci când un evreu trage să moară, merge rabinul şi-i spune la ureche: „Mesia a venit”. Vezi, îi mustră conştiinţa, pentru că se simt vinovaţi, dar nu se smeresc. Părinte, peste cât timp se vor petrece aceste evenimente? Întârzie din pricina ta şi a mea, ca să dobândim o stare duhovnicească bună. Dumnezeu încă mai rabdă, pentru că de se vor întâmpla acum ne vom pierde amândoi. Nu se spune nicăieri în învăţătura lui Hristos despre un anumit timp (Mt. 24:36; Mc. 13:32; Fapte 1:7; I Tes. 5:1;) însă Scriptura spune că semnele vremurilor vor înştiinţa despre venirea lor (Mt.24:29; Mc.13:24; Lc.21:25). Să fim întotdeauna gata şi le vom vedea atunci când se va apropia timpul. Atunci vom fi mai siguri. „Timpul şi experienţa le vor descoperi celor treji” (Sf. Andrei al Cezareii). Mi-a căzut în mână o carte care avea pe copertă un 666 mare. Ei, oameni lipsiţi de mărime de suflet! O fac ca să-l prezinte frumos pe 6 şi să obişnuiască lumea cu el. Astfel, încet-încet va veni şi pecetluirea. Părinte, şi nasturii ce se cos la haine se vând prinşi pe nişte hârtii care au numărul 666. Măi, şi diavolul ăsta! Pe cartelele de credit l-au pus de mult timp. Acum şi pe nasturi. Mulţi pun pe 666 ca firmă, ca să fie preferate produsele lor. Unul îl sprijină pe altul. Adică 666 să ia de la 666. S-a scris că atunci când va circula reclamă cu şarpele ce îşi mănâncă coada, asta va însemna că evreii vor stăpâni toată lumea. Acum şi-au pus numărul şi pe unele bancnote. 666 a cuprins şi China şi India. Părinte, cum de ştiu şi totuşi pun acest număr ? Sfântul Evanghelist Ioan ştia ce va face diavolul, precum şi proorocii au proorocit că-L vor vinde pe Hristos pentru „treizeci de arginţi”(Zah. 11:1-13;), că-L vor adăpa cu oţet (Ps. 68:22), că-I vor împărţi hainele (Ps. 21:19). Cu 2000 de ani în urmă s-a scris în Apocalipsă că oamenii se vor pecetlui cu numărul 666. „Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase”(Apoc. 13:18). Pentru evrei numărul 666 este simbolul economiei. Evreii, precum se arată în Vechiul Testament, au pus impozit concret neamurilor pe care le-au supus în diferite războaie. Impozitul anual era de 666 talanţi de aur (3 Regi 10:14 şi 2 Par. 9:13). Acum, ca să supună toată lumea, pun iarăşi acest număr de impozit vechi, care se leagă de trecutul lor slăvit. De aceea nu vor să-l înlocuiască cu alt număr. Adică 666 este simbolul lui mamona. L-au luat de la greutatea aurului – nu ştiau aceasta ce o spune Sfântul Ioan în Apocalipsă – dar nu încetează să fie mamona. Evanghelia însă spune: „sau Hristos sau mamona”. „Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui mamona” (Mt. 6:24). Lucrurile înaintează în mod programat. În America câinii umblă fiind pecetluiţi cu un emiţător şi, pac!, îi găsesc. Aşa ştiu unde se află fiecare câine. Câinii care nu au marcaj şi sunt fără stăpân, îi omoară cu raze laser. După aceea vor începe să-i omoare şi pe oameni. Au pecetluit tone de peşti şi-i urmăresc din satelit în ce mare sunt. Acum iarăşi a apărut o boală, pentru care au aflat un vaccin care va fi obligatoriu şi, ca să-l poată face cineva, îl vor pecetlui. Câţi oameni nu sunt deja pecetluiţi acolo cu raze laser, unii pe frunte şi alţii pe mână. Mai târziu, cel care nu va fi pecetluit cu nr. 666 nu va putea nici vinde, nici cumpăra, sau să ia împrumut, să fie numit într-un post etc. Îmi spune gândul că Antihrist cu acest sistem vrea să prindă toată lumea şi, dacă cineva nu este în sistem, nu va putea lucra etc., fie el roşu, fie negru, fie alb, adică toţi. Va supraveghea astfel printr-un sistem economic care va controla economia mondială şi numai aceia care au primit pecetea cu numărul 666 vor putea avea acces la schimburi comerciale. Dar ce vor păţi oamenii care se vor pecetlui!… Mi-a spus un specialist că prin razele laser se pricinuiesc vătămări. Oamenii care se vor pecetlui vor atrage astfel razele soarelui şi vor fi atât de vătămaţi, încât îşi vor mânca limbile de durere (Apoc. 16:10). Cei care nu se vor pecetlui vor petrece mai bine decât ceilalţi, pentru că Hristos îi va ajuta pe cei ce nu s-au pecetluit. Acesta nu este puţin lucru! Părinte, când îi va ajuta? După aceste evenimente? Nu, chiar atunci. Părinte, dacă nu vor putea vinde şi cumpăra, cum vor putea petrece mai bine ? Să vezi, Dumnezeu ştie un mod, îl ştiu şi eu. Aşadar…, m-a preocupat mult subiectul acesta şi mi-a trimis după aceea… o telegramă. Măi, măi, cum le iconomiseşte Dumnezeu! Părinte, de ce pecetluirea se numeşte şi încrestare? Pentru că nu este la suprafaţă. Ce înseamnă „a încresta”? Nu înseamnă a trage linii adânci, crestături? Pecetluirea va fi încrestare, pe care o vor pune mai întâi pe toate produsele şi după aceea vor impune să se facă şi cu raze laser pe mâna sau pe fruntea oamenilor. Acum doi ani i-am spus unui medic din Toronto despre pecetluire şi acum, mi-a spus acela, a citit într-un ziar că în loc de cartelă cer amprentele de la mână. Ei înaintează dar nu putem spune că va fi asta sau aceea. Unele televizoare trimise în ultimul timp în Grecia au şi un aparat care urmăresc pe cei ce privesc la televizor. Peste puţin toţi cei ce vor avea televizor, vor privi la televizor, dar vor fi văzuţi şi ei. Adică vor urmări şi vor fi urmăriţi. Li se va controla astfel prin computer toată viaţa lor; ce spun, ce fac, totul. Vezi la ce fel de dictatură s-a gândit diavolul! La Bruxelles au o clădire întreagă cu 666, în care-şi adăpostesc computerul. Acest computer poate controla miliarde de oameni – sunt aproape 6 miliarde toată lumea. Toate le vor fi cunoscute printr-o răsucire de buton. Unii europeni s-au împotrivit, deoarece se tem de dictatura mondială. Noi, ortodocşii, ne împotrivim, pentru că nu-l vrem pe Antihrist şi, fireşte, nici dictatura. Ne aşteaptă evenimente, dar nu vor dura mult. Pe cât s-a vătămat Ortodoxia prin comunism, pe atât se va vătăma şi acum. Părinte, a spus cineva: „Cum de folosiţi bancnotă de 5.000 de drahme care are pe ea nr. 666? Acelaşi lucru este şi cu buletinul”. Hârtia de 5.000 este ban – şi lira Angliei are pe ea pe regina Elisabeta; asta nu vătămă. „Cele ale Cezarului, Cezarului” (Mt. 22:21; Mc. 12:17). Aici însă este vorba de identitatea mea, este ceva personal; nu este ban. Identitatea înseamnă ceea ce înseamnă şi cuvântul; adică cineva se identifică cu cele pe care le declara. Ei pun pe diavolul şi să semnez că îl primesc. Cum să fac asta? Părinte, ce legătură are acest buletin de identitate cu pecetluirea? Buletinul de identitate nu este pecetea; este introducerea pecetluirii. Părinte, lumea întreabă ce să facă în legătură cu noile buletine de identitate. Atunci când vă întreabă, voi cel mai bine să le spuneţi oamenilor să întrebe pe duhovnicii lor şi să facă răbdare să vadă cum va acţiona Biserica, pentru că mulţi pun întrebări, dar puţini înţeleg răspunsurile. Deoarece eu am scris clar în broşura „Semnele vremurilor”: fiecare să acţioneze potrivit cu conştiinţa lui. Desigur, unii spun: „Ei, acestea sunt o părere a unui călugăr; nu este poziţia Bisericii”. Eu însă nu mi-am spus părerea mea, ci am formulat simplu cuvintele lui Hristos, ale Evangheliei, pentru că propria noastră părere trebuie s-o supunem voii lui Dumnezeu, ce se exprimă în Evanghelie. Alţii, spun cele contrare celor ce le-am spus eu, spunând că le-a zis Părintele Paisie. Unii, care le aud, deşi lucrurile sunt aşa de serioase, nu întreabă dacă sunt aşa, dacă într-adevăr le-am spus, ci le cred. Eu nu mă tem; le spun cu curaj. Vin şi la Colibă şi aruncă 666 în cutie. În sfârşit, asta nu-i nimic! Într-o zi mi-au pus o inscripţie pe uşă … Am crezut că a venit cineva, nu m-a găsit şi a scris „lipseşte”, ca s-o vadă şi altcineva. Dar mă uit mai bine, şi ce să văd? Era scrisă o ocară. O astfel de ocară n-am auzit nici când eram mirean. Toată această situaţie va primi o măturătură bună, dar vom trece şi noi o furtună. Pe unii îi interesează subiectul buletinelor de identitate, alţii îl exploatează şi creează probleme. Biserica trebuie să ia o poziţie corectă. Să vorbească; să explice credincioşilor ca să înţeleagă că de vor lua buletinul de identitate, asta va constitui o cădere. În acelaşi timp să ceară de la stat ca noul buletin cel puţin să nu fie obligatoriu. Dacă Biserica ia o poziţie serioasă, se va respecta libertatea credincioşilor, aşa încât cel ce vrea îşi va lua noul buletin, iar cel ce nu vrea, să-l păstreze pe cel vechi; atunci vor plăti numai câteva nuci tari, pentru că ceilalţi le vor sta împotrivă. Cei ce vor voi să se folosească (lumeşte) vor avea noul buletin, iar ceilalţi, sărmanii, cei credincioşi, vor avea buletinul vechi şi-i vor chinui. Acum, fiindcă ministrul a făgăduit să nu pună 666 în buletinele de identitate, nici la vedere, nici nevăzut, şi asta e ceva. Vom avea răbdare şi se va vedea ce va fi şi numai faptul că spun că nu îl pun pe 666 este ceva. Se leapădă şi ei înşişi. Să vedem în cele din urmă ce vor pune. Până să circule noile buletine de identitate, poate veni urgia lui Dumnezeu. După aceea, nu înseamnă că în 24 de ore toţi vor trebui să-şi scoată buletine noi. Să iasă primele; se vor examina, să iasă ministrul mincinos, şi atunci lupta va fi dreaptă. Dacă acum continuăm protestele, aceia vor spune: „Iată, aceştia pricinuiesc tulburare. Deşi nu s-a pus problema, ei strigă şi protestează”. Câinele, dacă e păzitor bun, latră atunci când vine hoţul. Când pleacă, tace. Dacă însă continuă să latre, atunci nu e păzitor bun. (…) Cei trei ani şi jumătate vor fi grei şi o vor plăti unii care nu vor fi de acord cu acest sistem. Pentru unii ca aceştia vor găsi vreo pricină şi-i vor băga în închisoare. După un an îi vor duce în alt oraş pentru cercetări, ca să treacă pe la alt tribunal; dintr-un oraş în altul. După aceea vor spune: „Să ne ierţi, eşti nevinovat. Dacă ai fi fost pecetluit, am fi cercetat despre tine într-un minut. Acum însă nu-ţi putem face control”. Părinte, vor putea impune pecetluirea cu sila? „Politeţea” lor nu va ajunge până acolo! Vor fi politicoşi pentru că vor fi … europeni. Vor arăta că sunt la înălţime. Nu vor chinui pe oameni, dar omul nu va putea trăi, dacă nu are pecetea. Vor spune: „Fără pecete vă chinuiţi! Dacă aţi fi primit-o, nu aţi fi trăit aşa de greu. Nu vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari dacă vor avea. De aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă un ogoraş, să cultive grâu, cartofi. Să pună puţini măslini şi atunci, cu vreun animal, cu vreo capră, cu puţine găini va putea înfrunta nevoile familiei sale. Pentru că şi provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu ţin mult, ci se strică repede. Fireşte, greul va dura puţin, trei ani-trei ani şi jumătate. Pentru cei aleşi se vor scurta zilele. Nu-şi vor da seama când au trecut. Dumnezeu nu va lăsa pe om neajutorat. Părinte, în aceşti ani grei va interveni Hristos? Da. Vezi, dacă aici unui nedreptăţit, care are dispoziţie bună, fiindcă este îndreptăţit să primească ajutorul dumnezeiesc, i se arată de multe ori sfinţii, Maica Domnului, Hristos, ca să-l mântuiască, cu cât mai mult atunci când sărmana lume se va afla într-o situaţie atât de grea. Va fi o vijelie, o mică ocupaţie a lui Satana – Antihrist. După aceea va mânca o palmă de la Hristos, se vor cutremura toate neamurile şi va veni pacea în lume pentru mulţi ani. De această dată Hristos va da o ocazie ca să se mântuiască făptura Sa. Hristos îşi va lăsa făptura Sa? Se va arăta la punctul culminant, când oamenii nu ar mai putea ieşi singuri, ca să-i mântuiască din mâinile lui Antihrist. Oamenii se vor întoarce la Hristos şi va veni în toată lumea o linişte duhovnicească pentru mulţi ani. Unii leagă a Doua Venire de această intervenţie a lui Hristos. Eu nu pot spune asta. Gândul îmi spune că nu va fi a Doua Venire, când va veni ca Judecător, ci o intervenţie a lui Hristos, pentru că sunt atâtea fapte care nu s-au petrecut încă. Va interveni Hristos, va da o brâncă acestui întreg sistem, va pedepsi tot răul şi în cele din urmă îl va transforma în bine. Drumurile se vor umple de locuri de închinare. Autobuzele vor avea icoane pe dinafară. Toţi oamenii vor crede. Te vor trage să le vorbeşti despre Hristos. Aşa se va propovădui Evanghelia la toată lumea. Şi atunci Hristos va veni ca Judecător să judece lumea. Altceva este Judecata, altceva o intervenţie a lui Hristos, ca să ajute făptura Sa.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, „Cuvinte duhovniceşti II – Trezire duhovnicească”, Ed. Evanghelismos, 2003

Sursa: Apologeticum