MEDJUGORJE, DOSARUL UNEI MISTIFICARI
Ioan Butiurca
La un sfert de secol dupa ce a devenit unul dintre cele mai faimoase centre de pelerinaj din intreaga lume, Medjugorie a ajuns un spatiu al „schismei, dezordinii religioase, neascultarii si activitatii anti-ecleziastice”. Caracterizarea, care apartine lui Ratko Peric, episcopul romano-catolic al asezarii bosniace, pune intr-o lumina sumbra Medjugorie, considerat de milioane de persoane locul ales de Dumnezeu pentru a transmite mesaje intregii omeniri, prin intermediul Fecioarei Maria. In realitate, evenimentele au demonstrat ca fenomenul Medjugorie face parte din tendinta lumii contemporane de a imbratisa apostazia generala, proces cauzat de slabirea discernamantului duhovnicesc. Pentru cei care se intreaba cum a fost posibil ca zeci de milioane de oameni sa accepte ca fiind reale evenimentele de la Medjugorie, cel mai plauzibil raspuns poate fi gasit intr-o carte cu valoare premonitorie, aparuta in 1972. In „Ortodoxia si religia viitorului”, ieromonahul Seraphim Rose avertiza ca lumea se afla in zorii unei noi ere, cea a revarsarii unui duh strain de Duhul Sfant, rezultat al actiunilor demonice care imita constant lucrarea lui Dumnezeu. Parintele Seraphim Rose identifica acest duh in continutul miscarii harismatice, care luase un avant considerabil in confesiunile neoprotestanta si catolica si incepuse sa se infiltreze in sanul Bisericii Ortodoxe. Pornind de la faptul ca una din caracteristicile fundamentale ale inselaciunilor demonice este aceea ca ele imita lucrarea lui Dumnezeu, autorul enumera cateva trasaturi ale manifestarilor „supranaturale” harismatice: receptarea directa a „mesajelor de la Dumnezeu” in forma „profetiilor” si a „talmacirilor”, spiritul ecumenic, cu deviza „Dumnezeu este mai presus decat credintele noastre si nici una dintre confesiuni nu detine monopolul asupra Lui”, increderea in sine, indrazneala si mandria receptorilor mesajelor divine. Deloc surprinzator, toate aceste caracteristici se vor regasi ulterior in cadrul fenomenelor de la Medjugorie si in randurile celor implicati direct in propagarea lor.Nu in ultimul rand, un rol important in perpetuarea falselor fenomene mistice din localitatea bosniaca l-au avut balbaielile si calculele oportuniste ale elitei teologice de la Vatican, care a incercat, fara succes, sa impace exigentele doctrinare cu fervoarea oarba a maselor de pelerini. Roadele funeste ale unei astfel de abordari au fost subliniate zilele trecute de insusi Ratko Peric, episcopul diocezei Mostar-Duvno din Bosnia-Hertegovina, in care se afla parohia Medjugorie. Inainte insa de a intra in culisele controversatului fenomen, sa zabovim putin asupra cronologiei evenimentelor din localitatea bosniaca.
„GOSPA” SE ARATA
Medjugorie este un orasel din inima Hertegovinei, populat de cateva mii de croati, cuibariti intre doua dealuri, Krizevac si Podbrdo („Medjugorje” inseamna „intre munti”). Timp de secole, regiunea a fost scena unei rivalitati intense intre calugarii din Ordinul Franciscan, administratori ai parohiei Medjugorie, si ierarhia diocezei condusa de Episcopul de Mostar, care detine jurisdictia asupra Medjugorie. Dupa cum vom vedea mai incolo, animozitatile dintre cele doua tabere aveau sa joace un rol important in alimentarea fenomenului Medjugorie. Potrivit istoriei oficiale, totul a inceput in seara zilei de 24 iunie 1981, cand sase tineri, Ivanka Ivankovic (n. 21 iulie, 1966), Mirjana Dragicevic (n. 18 martie, 1965), Vicka Ivanovic (n. 3 septembrie, 1964), Ivan Dragicevic (n. 25 mai, 1965), Ivan Ivankovic si Milka Pavlovic au urcat pe un deal din jurul oraselului. La un moment dat, ei au vazut o femeie tanara cu un copil in brate. Fara sa spuna vreun cuvant, aceasta le-a facut semn sa se apropie insa tinerii, surprinsi si speriati, nu au avut curajul sa se indrepte spre neobisnuita aratare. Crezand ca femeia din vedenie este Fecioara Maria, a doua zi, primii patru tineri s-au reintors pe deal, impreuna cu alti doi prieteni, Marija Pavlovic (n. 1 aprilie, 1965) si Jakov Colo (n. 6 martie, 1971). Brusc, cei sase au fost orbiti de o raza de lumina, iar in fata le-a aparut femeia din ajun, de data aceasta fara copil. Tinerii au ingenuncheat si au inceput sa se roage, dupa care Ivanka a intrat in dialog cu ciudata faptura, intreband-o despre mama ei, care murise in urma cu doua luni. In final, femeia i-a binecuvantat si le-a spus ca se vor intalni din nou. A treia zi, aratarea le-a marturisit tinerilor ca este Fecioara Maria si a avut un mesaj special pentru Marija: „Pacea trebuie sa domneasca intre om si Dumnezeu si intre toti oamenii!”. Vestea despre viziunile tinerilor s-a raspandit cu repeziciune, astfel ca pe 28 iunie, 1981, la Medjugorje s-au adunat 15.000 de pelerini. Preotul parohiei, calugarul franciscan Jozo Zovko, i-a luat pe tineri sub aripa sa ocrotitoare, iar intalnirile acestora cu presupusa Fecioara Maria, denumita „Gospa” in limba croata, au continuat. Uneori aparitiile durau doua minute, alteori pana la o ora. Cu timpul, vedeniile s-au inmultit, iar misterioasa creatura a inceput sa se infatiseze si pelerinilor veniti la Medjugorie, indiferent de varsta, rasa, educatia sau modul lor de viata. De asemenea, contactele dintre „Gospa” cu cei sase tineri au devenit tot mai complexe. Faptura din cealalta lume li s-a aratat pe campuri, in biserica parohiei sau in propriile case, transmitandu-le o avalansa de sfaturi, mesaje si avertismente pentru omenire. Practic, cei sase au continuat sa aiba intalniri regulate cu „Gospa” de-a lungul ultimilor 25 de ani si, dupa marturisirile vizionarilor, in tot acest timp au existat doar cinci zile in care nu au vazut-o pe “Fecioara”.
CELE ZECE SECRETE
Fara indoiala, unul dintre factorii care au contribuit la amplificarea notorietatii fenomenului Medjugorie a fost si ramane puternica sa amprenta „profetico-apocaliptica”. Inca din primele zile ale aparitiilor, cei sase „vizionari” au afirmat ca „Gospa” le-a promis ca le va dezvalui zece secrete privind evenimente viitoare care vor afecta Biserica si intreaga lume. Pana in prezent, trei dintre „vizionari”, Mirjana, Ivanka si Jakov, au declarat ca au primit toate cele zece mesaje, in timp ce Ivan, Marija si Vicka au spus ca au receptionat doar noua. Secretele au fost scrise pe un pergament special, continand cronologia si descrierea fiecarui eveniment, documentul fiind pastrat in casa Mirjanei. Cei sase „vizionari” au spus ca vor ajunge, in final, sa cunosca toate cele zece secrete, dar nici unul nu le-a divulgat, exceptand faptul ca ele contin pedepse aspre pentru lume si vor incepe in timpul vietii „clarvazatorilor”. Potrivit acestora, al treilea dintre secrete implica un „semn supranatural vizibil si permanent, frumos si indestructibil”, care va fi lasat pe locul unde ar fi aparut pentru prima data „Fecioara Maria”. „Vizionarii” pretind ca „Gospa” le-a transmis in acest sens urmatorul mesaj: „Acest semn va fi dat ateilor. Voi, credinciosii, aveti deja semne si ati devenit voi insiva un semn pentru atei. Voi, credinciosii, nu trebuie sa asteptati mesajul pentru a va converti: convertiti-va degraba. Acest timp este un timp al gratiei pentru voi. Cand semnul va veni, va fi prea tarziu. Ca si mama, va avertizez, pentru ca va iubesc. Secretele exista. Copiii mei, nimic din toate acestea nu este cunoscut, dar atunci cand vor fi cunoscute, va fi prea tarziu. Intoarceti-va la rugaciune, nimic nu este mai important decat aceasta. As dori, daca Domnul mi-ar permite, sa va dezvalui cateva din aceste secrete, dar toate acestea pe care El le face pentru voi reprezinta deja o Gratie, ceea ce este aproape prea mult.” Una dintre „vizionare”, Mirjana, a mai declarat ca inainte cu zece zile de implinirea primei si celei de-a doua profetii, va dezvalui detalii despre acestea preotului franciscan Petar Ljubicic din Medjugorje. Potrivit Mirjanei, parintele Ljubicic va posti si se va ruga sase zile, iar cu trei zile inainte de producerea evenimentelor, preotul va face un anunt public referitor la ceea ce urmeaza sa se intample. Avertismentul „clarvazatoarei” este sumbru: dupa ce respectivele evenimente vor avea loc, cei care vor supravietui vor avea putin timp la dispozitie pentru a se converti. In numarul viitor, amanunte despre modul in care atitudinea ambigua a oficialilor de la Vatican a intretinut fenomenul Medjugorie, in ciuda concluziilor negative exprimate de cei doi episcopi de Mostar si de conferinta episcopilor din fosta Iugoslavie.
***
Aminteam în numarul anterior ca proliferarea fenomenului Medjugorie nu ar fi fost posibila fara ezitarile, bâlbâielile si chiar duplicitatea oficialilor de la Vatican, care, în dorinta de a valorifica valul de fervoare oarba a maselor de pelerini, au ignorat sau minimalizat semnalele de avertisment trimise de episcopii catolici din zona Mostar si din fosta Iugoslavie. Prima atentionare a venit din partea episcopului de Mostar în anii 80, Pavao Zanic, un ierarh a carui devotiune ferventa fata de Fecioara Maria era arhicunoscuta, fiind concretizata prin numeroase pelerinaje la Lourdes, loc recunoscut oficial de Biserica Romano-Catolica ca spatiu al unor aparitii mariane miraculoase. La început, episcopul Zanic a crezut si el în validitatea misterioaselor vedenii de la Medjugorie, însa foarte curând convingerile sale au facut loc scepticismului. El a început sa puna la îndoiala credibilitatea martorilor aparitiilor dupa ce a observat o multime de neconcordante si inexactitati în declaratiile celor care pretindeau ca o vad pe „Gospa”.Contradictii si false profetiiAstfel, la o luna dupa începerea aparitiilor, episcopul Zanic a plecat la Medjugorie pentru a sta de vorba cu cei sase tineri „vizionari”. Iata cum îsi aminteste Zanic discutiile: „Le-am poruncit tuturor sa jure pe cruce ca vor spune numai adevarul. Prima a depus marturie Mirjana Dragicevic, care a afirmat: <> (referire la episodul din 24 iunie 1981, când tinerii au vazut-o pe „Gospa” pentru prima data, pe dealul de lânga Medjugorie -n.r.), când dintr-o data, vicarul parohiei a întrerupt-o si mi-a zis ca tinerii se dusesera sa fumeze pe deal, pentru a se ascunde de parinti. <>. <>. Treptat, Zanic a remarcat o sumedenie de contradictii si neadevaruri flagrante în declaratiile si comportamentul principalilor actori ai evenimentelor de la Medjugorie.
BATISTA ÎNSÂNGERATA
Un alt episod ciudat mentionat de episcopul Zanic se refera la o întâmplare relatata în jurnalul lui Vicka Ivanovic, referitoare la „batista însângerata”. La un moment dat, în Medjugorie s-a vorbit despre un taximetrist care a calcat un barbat plin de sânge. Acesta i-a dat soferului o batista plina de sânge si i-a spus sa o arunce în râu. În timp ce se îndrepta spre apa, taximetristul ar fi fost oprit de o femeie îmbracata în negru care i-a cerut sa-i dea o batista. Soferul i-a oferit propria batista, dar în acel moment a auzit-o pe femeie spunând: „nu aceasta, ci batista însângerata”. Taximetristul i-a îndeplinit dorinta, moment în care a auzit urmatoarele cuvinte: „Daca ai fi aruncat batista în râu sfârsitul lumii ar fi venit instantaneu”. Vicka Ivankovic a notat în jurnalul ei ca a întrebat-o pe „Gospa” daca acest eveniment este adevarat, iar aparitia i-a raspuns: „Da, este adevarat. Barbatul plin de sânge a fost fiul meu, Isus, iar eu eram femeia în negru”. Comentariul episcopului, mentionat în raportul sau, „Adevarul despre Medjugorie”, este elocvent: „Ce fel de teologie este aceasta? Din aceasta marturie reiese ca Iisus vrea sa distruga lumea daca o batista este aruncata în râu, iar Fecioara Maria este cea care salveaza lumea!”.
„GOSPA” ECUMENICA
Alte nenumarate episoade cel putin ciudate au întarit convingerea episcopului Zanic ca aparitiile de la Medjugorie nu au nimic de-a face cu Fecioara Maria. Astfel, unele din declaratiile „Gospei” erau în contradictie flagranta cu dogmele catolice, mergând pâna la subminarea autoritatii bisericii, în timp ce altele erau de-a dreptul hilare, confirmând parca definitia „Tratatului de Teologie Mistica” din 1923, scris de Parintele Farges, potrivit caruia „în timp ce viziunile divine poarta atributele gravitatii si maiestatii lucrurilor divine, figurile diabolice au ceva nedemn de Dumnezeu, ceva ridicol, extravagant, dezordonat sau irational în ele”.O scurta trecere în revista este edificatoare în acest sens. În cartea parintelui Yanko Bubalo este mentionat ca în 25 iunie, 1981, Mirjana i-a cerut „Fecioarei” un semn… si acele ceasului ei s-au inversat; 27 iunie, 1981 – „vizionarii” au declarat ca „Gospa” a disparut de mai multe ori pentru ca oamenii au calcat pe voalul ei; 2 august, 1981 – cei prezenti au atins unul câte unul „voalul, capul, mâna si hainele aparitiei. La sfârsit Fecioara parea murdara, plina de pete” (p.73-74); toamna lui 1981 – Jakov a întrebat-o pe „Fecioara” daca Dinamo, echipa de fotbal din Zagreb, va câstiga titlul de campioana. Aceasta întrebare a fost urmata de hohote de râs din partea celorlalti „vizionari”.O serie de afirmatii facute de „Gospa” se bat cap în cap cu dogma Bisericii Catolice, conform careia mântuirea se obtine numai în cadrul ei, prin credinta în Hristos, fiul lui Dumnezeu, si în primatul papal: „Toate religiile sunt egale în fata lui Dumnezeu” (Chronological Corpus of Medjugorje, p. 317), „Dumnezeu conduce toate confesiunile asa cum un rege îsi conduce supusii, prin intermediul slujitorilor sai”(Aparitiile de la Medjugorie – Svat Kraljevic, 1984, p. 58), „Musulmanii si ortodocsii, la fel ca si catolicii, sunt egali în fata Fiului meu si a mea, pentru ca toti sunteti copiii mei” (Fecioara Maria apare în Iugoslavia – Pr. Marjan Ljubic). Merita amintite si raspunsurile la întrebarile: „Când primeste bebelusul un suflet viu?” – Gospa: „La patru luni si jumatate”, si „Sunt adevarate manifestarile OZN?” – Gospa: „Da”. Atac la episcopNu în ultimul rând, se cuvin mentionate si manifestarile care submineaza autoritatea Bisericii Catolice, acesta fiind unul din cele mai clare semne în teologia catolica atestând falsitatea unei aparitii. La 21 iunie, 1983, „Gospa” transmite prin Ivanka Ivankovic: „Spune-i Parintelui Episcop (Zanic) ca îi solicit acceptarea urgenta a evenimentelor din parohia Medjugorie… Îi trimit penultimul avertisment. Daca nu se converteste, judecata mea, la fel ca a fiului meu Isus, îl va lovi”. Cu un an înainte, în luna ianuarie, „Gospa” declarase prin Vicka Ivanovic ca doi preoti franciscani, exclusi din ordinul lor si suspendati de episcop, pot continua sa oficieze Liturghia si sa primeasca confesiuni.Cât priveste vindecarile miraculoase despre care adeptii fenomenului Medjugorie sustin ca abunda în zona aparitiilor Gospa, episcopul Zanic a scris în raportul sau ca „au fost mentionate 50 de vindecari miraculoase, apoi 150, 200, 300 si asa mai departe. Laurentin ( Rene Laurentin, unul din cei mai mari specialisti catolici în mariologie, adept al fenomenului Medjugorie – n.r.) a ales 56 de dosare si le-a trimis la Bureau medical de Lourdes. În buletinul din aprilie 1984, doctorul Theodore Mangiapan i-a raspuns ca aceste dosare n-au valoare practica. Nici macar o singura vindecare n-a fost validata.”În fine, un ultim motiv pentru care episcopul Zanic a refuzat sa creada în valabilitatea aparitiilor de la Medjugorie a fost incredibila lor frecventa si longevitate. Atfel, daca la Lourdes (februarie-iulie 1858) si la Fatima (mai-octombrie 1917), presupusele viziuni ale Fecioarei Maria au durat câte sase luni, înregistrându-se un numar de 18, respectiv 6 aparitii, la Medjugorie viziunile zilnice dateaza de peste 25 de ani si înca nu au încetat, cifrându-se deja la peste 30 000.În numarul urmator, detalii despre modul duplicitar în care ierarhia catolica a reactionat fata de masurile luate de episcopul Zanic pentru stoparea fenomenului Medjugorie, precum si despre rolul jucat de calugarii franciscani din zona în propagarea „aparitiilor” din localitatea bosniaca.
***
Aminteam în numerele anterioare ca proliferarea fenomenului Medjugorie nu ar fi fost posibila fara duplicitatea oficialilor de la Vatican care, în dorinta de a valorifica valul de fervoare oarba a maselor de pelerini, au ignorat sau minimalizat semnalele de avertisment trimise de episcopii catolici din zona Mostar si din fosta Iugoslavie. Primul înalt ierarh care a transmis un mesaj ambiguu în legatura cu Medjugorie a fost însusi cardinalul Ratzinger, actualul Papa Benedict al XVI-lea, care în anii ‘80 detinea functia de presedinte al Congregatiei pentru Doctrina Credintei.
În urma cercetarilor facute în parohia aflata sub jurisdictia sa, episcopul Pavao Zanic i-a înmânat lui Ratzinger, în aprilie 1986, un raport negativ despre aparitiile de la Medjugorie. Trei saptamâni mai târziu, în luna mai, cardinalul Ratzinger a dizolvat comisia episcopului Zanic si a ordonat Conferintei Episcopilor Iugoslavi sa înfiinteze una noua. Ratzinger nu a oferit nici o explicatie pentru actiunea sa, fara precedent în istoria Vaticanului, Sfântul Scaun lasând întotdeauna în grija epicopului locului investigatiile de acest gen.
VERDICT NEGATIV
O prima reactie a Conferintei Episcopilor Iugoslavi s-a înregistrat în luna ianuarie 1987, când cardinalul Franjo Kuharic a declarat ca „nu este permisa organizarea de pelerinaje sau alte manifestari motivate de caracterul supranatural care ar putea fi atribuit evenimentelor de la Medjugorie”. Au urmat trei ani de cercetari asidue, timp în care membrii noi comisii, formata din profesori de teologie si medici, au adunat si studiat mii de interviuri, jurnale, scrisori si documente. Rezultatul anchetei, pastrat secret de Vatican, a fost publicat de agentia de stiri italiana ASCA la 2 ianuarie 1991. Cu 19 voturi pentru si o singura abtinere, verdictul comisiei – „non constat de supernaturalitate”-, a reiterat concluziile episcopului Zanic, afirmând ca, dupa aproape zece ani de presupuse aparitii la Medjugorie, „nu se poate afirma ca este vorba de aparitii supranaturale sau de revelatii”. Cu toate acestea, presedintele Conferintei Episcopilor Iugoslavi, cardinalul Kuharic, a lasat sa se înteleaga ca nu se opune pelerinajelor facute la Medjugorie, cu conditia ca venerarea Maicii Domnului sa fie facuta în conformitate cu învataturile si credinta Bisericii Catolice. Ambiguitatea lui Kuharic, ca si lipsa unei luari de pozitie oficiale din partea Vaticanului, au dat nastere unei situatii paradoxale: milioane de pelerini din toata lumea au continuat sa vina la Medjugorie pentru a se închina într-un loc considerat de episcopii autohtoni lipsit de sacralitate.
AMBIGUITATEA VATICANULUI
Absurditatea acestei situatii a fost sesizata de numerosi episcopi din afara spatiului iugoslav, care au cerut Sfântului Scaun sa-si exprime un punct de vedere fara echivoc. Astfel, în februarie 1996, episcopul francez de Langres, Leon Taverdet, a trimis mai multe scrisori Congregatiei pentru Doctrina Credintei, întrebând-o care este pozitia Vaticanului fata de Medjugorie si daca este autorizat pelerinajul în localitatea bosniaca.
Raspunsul dat la 23 martie, 1996, prin vocea secretarului Congregatiei, Arhiepiscopul Tarcisio Bertone, s-a încadrat în aceeasi nota de ambiguitate generala întretinuta de Vatican. Dupa ce a reamintit concluzia negativa a Conferintei Episcopilor Iugoslavi, Bertone a adaugat totusi ca „numeroasele grupuri de credinciosi veniti din diferite parti ale lumii la Medjugorie necesita atentia si grija pastorala a episcopului diecezei si a altor episcopi, astfel ca tot ce are legatura cu o devotiune sanatoasa fata de Fecioara Maria sa fie încurajat în conformitate cu învataturile Bisericii”. Arhiepiscopul a recomandat Comisiei episcopilor iugoslavi sa continue investigarea evenimentelor de la Medjugorie si a încheiat scrisoarea spunând ca „organizarea de pelerinaje oficiale la Medjugorie, subînteles ca un loc al unor autentice aparitii Mariane, nu este permisa la nivel de dieceza sau de parohie, pentru ca acest lucru ar fi în contradictie cu ceea ce episcopii fostei Iugoslavii au afirmat în declaratia lor din 1991.” Cum multi dintre credinciosii catolici au interpretat ultima fraza a comunicatului lui Bertone în sensul – „Daca mergi la Medjugorje, esti în neascultare”, Vaticanul a reactionat rapid, mentinând confuzia în legatura cu statutul aparitiilor din localitatea bosniaca. În declaratia publicata la 21 august, 1996, purtatorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Joaquin Navarro-Valls, a precizat ca, „citind ceea ce a scris arhiepiscopul Bertone, cineva poate avea impresia ca de acum înainte totul este interzis, ca nu exista nici o posibilitate pentru catolici sa calatoreasca la Medjugorie. În realitate, nimic nu s-a schimbat, nimic nou nu a fost spus. Problema este ca daca organizezi sistematic pelerinaje, cu ajutorul episcopului si al bisericii, confirmi canonic faptele de la Medjugorie. Acest lucru este diferit de grupurile care merg împreuna cu un preot pentru a se marturisi acolo.” Navarro-Valls si-a încheiat interventia spunând: „Am fost îngrijorat de faptul ca spusele Arhiepiscopului Bertone ar putea fi interpretate într-un mod prea restrictiv. Se opune Biserica sau Vaticanul vizitarii Medjugorie de catre catolici? Nu. Nu le poti spune oamenilor ca nu pot sa mearga acolo, în afara de cazul ca se dovedeste ca fenomenul este fals. Acest lucru nu s-a spus. Prin urmare, oricine doreste sa mearga acolo, se poate duce”.
ÎN NUMELE PAPEI
Unda verde data de Vatican a avut drept consecinta transformarea oraselului Medjugorie într-unul din cele mai aglomerate locuri de pelerinaj în lume. În 25 de ani, localitatea a fost vizitata de peste 20 de milioane de oameni, printre care mii de cardinali si episcopi catolici si sute de mii de preoti romano-catolici. La amplificarea aurei mistice a asezarii a contribuit si perceptia marelui public potrivit careia Papa Ioan Paul al II-lea ar fi avut o atitudine îngaduitoare fata de Medjugorie, perceptie alimentata de numerosi ierarhi catolici. Astfel, episcopul Paul Hnilica a afirmat ca, în timpul unei întâlniri cu suveranul pontif, acesta i-ar fi spus: „Daca n-as fi fost Papa, as fi vizitat deja Medjugorie”. La rândul sau, cardinalul Gordon Gray a afirmat ca decizia Papei Ioan Paul al II-lea de a declara 1987 an Marian a fost inspirata de Medjugorie. Potrivit arhiepiscopului Felipe Santiago Benitez, Papa i-ar fi zis în octombrie 1994: „Permite orice are legatura cu Medjugorie.” Una din cele mai categorice marturii despre pozitia favorabila a Papei Ioan Paul al II-lea fata de Medjugorie apartine episcopului sud-coreean Kim Nam Soo. Într-un interviu publicat în 11 noiembrie în saptamânalul „Stiri Catolice”, Kim a povestit cum a decurs audienta papala la care a participat împreuna cu alti sase episcopi: „Am adresat cuvinte de lauda Papei în legatura cu schimbarile produse în Europa de Est. Papa a replicat, zâmbind, ca nu a facut prea multe, si ca mai degraba a fost lucrarea providentei, îndeplinita în acord cu promisiunea Fecioarei de la Fatima… El a folosit, deasemenea, exemplul aparitiilor Fecioarei în Medjugorie si a comentat cât de minunat este faptul ca, în ciuda opozitiei unor episcopi, multi oameni viziteaza locul si sunt convertiti de gratia divina.” În fata acestei avalanse de declaratii pro-Medjugorie, precizarea facuta la 22 iulie 1998 de cardinalul Raztinger a trecut aproape neobservata: „Singurul lucru pe care îl pot spune referitor la afirmatiile despre Medjugorie atribuite Sfântului Parinte si mie este ca sunt nascociri totale.” Nici pâna astazi Vaticanul nu a luat o pozitie oficiala clara fata de evenimentele de la Medjugorie, iar rezultatele acestei abordari ambigue aveau sa fie dovedite, printre altele, de comportamentul rebel al comunitatii franciscane din parohia localitatii bosniace, despre care vom vorbi în numarul viitor.
***
Intr-o predica rostita in luna iunie 2006, la 25 de ani de la debutul fenomenului Medjugorie, Ratko Peric, episcop de Mostar-Duvno, din Bosnia-Hertegovina, a atras atentia ca „ceva similar cu o schisma” s-a produs in biserica parohiala unde se pretinde ca au loc aparitiile Fecioarei Maria. Episcopul Peric le-a reamintit credinciosilor sai de restrictiile pe care le-a impus asupra activitatilor din Medjugorje: biserica parohiala nu este in mod oficial un „sanctuar” si nu trebuie sa fie prezentata ca atare, pelerinajele la biserica sunt descurajate, iar preotii de acolo „nu sunt autorizati sa isi exprime pareri personale contrare cu pozitia oficiala a Bisericii cu privire la asa-numitele „aparitii” si „mesaje”, nici in cadrul celebrarii Sacramentelor, nici in timpul altor acte comune de pietate, si nici in media catolice”. Peric a mentionat ca unii dintre preotii franciscani care au fost numiti in parohia din Medjugorje au fost exclusi din Ordinul lor din cauza refuzului de a accepta autoritatea Bisericii. Cu toate acestea, a adaugat episcopul, preotii respectivi „nu numai ca au activat ilegal in aceasta parohie, ci au si administrat Sacramentele, unele in mod sacrileg, iar altele invalid”. Ca urmare, episcopul a precizat ca se simte obligat sa ii avertizeze asupra greselii lor pe credinciosii „care isi marturisesc in mod invalid pacatele la acesti preoti si participa la Liturghii sacrilege”. Atentionarea episcopului de Mostar-Duvno a pus in evidenta una din cele mai tulburatoare caracteristici ale evenimentelor de la Medjugorie, subliniata de autorul catolic, Donal Anthony Foley, in cartea sa „Intelegand Medjugorje – viziuni ceresti sau iluzii religioase?”. Este vorba de nesupunerea flagranta a calugarilor franciscani din zona fata de autoritatea religioasa a locului – episcopul numit de Roma, un lucru total neobisnuit in conditiile disciplinei stricte din interiorul Bisericii Catolice. Aceasta atitudine arunca o umbra sumbra asupra „fructelor bune” invocate de adeptii fenomenului Medjugorie – convertiri, vindecari, cresterea zelului religios -, cata vreme se stie ca neascultarea este tocmai „fructul” care a provocat iesirea omului din comuniunea cu Dumnezeu. Dupa cum vom vedea, nesupunerea franciscanilor fata de ierarhia locala, izvorata dintr-o lupta fratricida pentru putere, intinsa pe durata a mai mult de un secol, avea sa joace un rol important in evenimentele de la Medjugorie.
ORIGINEA CONFLICTULUI
Prezenta calugarilor franciscani in Bosnia este atestata inca din anul 1339, acestia fiind trimisi aici pentru a combate erezia bogumila care ameninta sa cuprinda regiunea. Misionarii s-au bucurat de succes si s-au adaptat rapid mentalitatii locului, castigand numerosi adepti. De-a lungul dominatiei otomane (1440-1878), franciscanii au fost singurii preoti catolici care s-au ocupat de nevoile spirituale ale enoriasilor, infruntand cu stoicism persecutiile la care ii supuneau turcii. Odata cu ocuparea Bosniei-Hertegovina de catre austrieci, populatia catolica a obtinut libertati religioase depline, iar relatiile dintre francisani si clerul diecezan referitoare la obligatiile pastorale in parohia Hertegovina aveau sa fie reglementate prin Decizia Sfantului Scaun din 1899. Potrivit Deciziei, parohiile urmau sa fie impartite egal intre preotii seculari si franciscani, insa cum la acea vreme erau prea putini prelati diecezani, parohiile care le apartineau de drept acestora le-au ramas franciscanilor. Astfel, intre cele doua razboaie mondiale, calugarii franciscani au administrat 40 din cele 43 de parohii din dieceza Mostar-Duvno. Situatia avea sa se schimbe in timpul episcopului Petar Cule, primul episcop diecezan de Mostar-Duvno (1942-1989), sub a carui conducere a crescut numarul clerului secular. In 1968, Sfantul Scaun a ordonat franciscanilor sa predea cinci parohii preotilor seculari, dar calugarii au refuzat, renuntand in cele din urma la numai doua. Sapte ani mai tarziu, Vaticanul a emis un decret prin care stabilea returnarea celorlalte trei parohii. Opozitia franciscanilor a fost totala, acestia denuntand decretul in mod public si colectiv, cu toate ca pastoreau peste 80 la suta din credinciosii diecezei Mostar. In fata acestui act de nesupunere generala, Sfantul Scaun a hotarat indepartarea din functie a administratorilor provinciali franciscani, iar conducatorul suprem al Ordinului Franciscan de la Roma a primit dreptul de a conduce direct calugarii din Mostar. Nici macar aceste sanctiuni dure nu au reusit sa-i linisteasca pe franciscani. Atunci cand Pavao Zanic a devenit episcop de Mostar, la 14 septembrie, 1980, si a incredintat 80 la suta din parohiile orasului clerului secular, multe din parohiile franciscane au refuzat sa treaca sub autoritatea episcopului. Zanic a reusit sa obtina suspendarea a doi preoti franciscani, dar conflictul dintre cele doua tabere avea sa continue tot mai intens, atingand punctul culminant in parohia din Medjugorie. Aliatul franciscanilor In iunie 1981, data primelor „viziuni” de la Medjugorie, preotul franciscan din localitate, Jozo Zovko, se afla in toiul disputelor administrative cu episcopul de Mostar. Pe 27 iunie, la trei zile dupa debutul aparitiilor, Zovko a inceput sa-i intervieveze pe cei sase tineri care pretindeau ca sunt contactati de Fecioara Maria. El a insistat ca adolescentii sa vina in biserica din Medjugorie si sa-i ceara „Gospei” sa apara in lacasul de cult. Dupa mesa, parintele Zovko, un adept fervent al miscarii harismatice catolice, a anuntat ca Fecioara si-a facut aparitia, oferindu-si astfel girul presupuselor aparitii, fara sa mai astepte opinia superiorilor sai, asa cum prevad regulamentele Bisericii Catolice. Lui Zovko i s-a alatuat un alt calugar franciscan, parintele Tomislav Vlasic, care, invocand o experienta harismatica petrecuta in luna mai, 1981, la Roma, a devenit ulterior indrumatorul spiritual al celor sase tineri „vizionari”. Evolutia evenimentelor avea sa-i determine pe autori catolici ca E. Michael Davies si Michael Jones sa presupuna ca asa-zisele aparitii de la Medjugorie au fost folosite de franciscani pentru a pune sub semnul intrebarii autoritatea episcopului diecezei. Intr-adevar, la scurt timp dupa ce episcopul Zanic si-a exprimat dubiile fata de veridicitatea viziunilor, trei dintre adolescenti au raportat aparitii in cadrul carora „Fecioara” ar fi dezavuat atitudinea episcopului si a luat apararea franciscanilor. Enormitatea acestor luari de pozitii, considerate adevarate aberatii in teologia catolica, l-a infuriat pe prefectul Congregatiei pentru Doctrina Credintei, cardinalul Franjo Seper, care a afirmat ca va lua in consideratie fenomenele de la Medjugorie „atunci cand franciscanii se vor supune decretelor Sfantului Scaun, nu inainte”. Spiritul vremurilor Cu toate acestea, franciscanii au ramas la fel de refractari. Doua decenii mai tarziu, din cele 54 de parohii situate in provincia episcopului de Mostar, doar patru fusesera predate preotilor diecezei, iar doua dintre acestea se aflau inca sub controlul franciscanilor. O multime de biserici au fost construite si binecuvantate de franciscani, fara ca episcopul locului sa fi fost macar informat, fapt ce contravine legii canonice si insasi regulamentelor Ordinului Francisan. De asemenea, peste zece preoti franciscani activeaza in dieceza Hertegovina, desi nu au autorizatie canonica pentru a primi marturisirea pacatelor credinciosilor, in timp ce aproximativ 40 de calugari din parohia Medjugorie desfasoara activitate pastorala, fara sa aiba acest drept. In plus, mai multe comunitati religioase, precum „Beatitudes”, „Kralijice, mira, potpuno tvoji”, „Cenacolo”, „Oasi di pace” si „Franjevke pomocnice svecnika” actioneaza in parohia Medjugorie fara permisiunea autoritatilor Bisericii. Acelasi lucru se intampla cu publicatiile „Glad mira” si „Press Bulletin” din Medjugorie, care proclama „autenticitatea aparitiilor” si vorbesc despre „sanctuarul marian”, desi nu exista nici o declaratie oficiala a Bisericii Catolice in acest sens. In ciuda acestei avalanse de „sacramente invalide, neascultare, violenta, sacrilegiu, dezordine, iregularitati”, cum a caracterizat episcopul Ratko Peric fructele fenomenului Medjugorie, „nici macar unul din zecile de mii de mesaje ale aparitiilor nu a avut drept tinta eliminarea problemelor existente. Din pacate pentru episcopul Peric si pentru predecesorul sau, Pavao Zanic, care avertiza, inca din 1985, ca prin fenomenul Medjugorie „o mare rusine se va abate asupra Bisericii”, ierarhia catolica nu a fost capabila sa sesizeze si sa combata pericolul reprezentat de adevarata cauza a „aparitiilor” – miscarea harismatica contemporana, rod al apostaziei aproape generalizate, al acelor „duhuri demonice” ale vremurilor din urma, prin ale caror minuni lumea este pregatita pentru falsul Mesia. Despre toate acestea, in numarul viitor.
***
Asa cum precizam in numarul anterior, radacinile fenomenului Medjugorie se gasesc in miscarea harismatica contemporana, aparuta la inceputul secolului XX si care a luat un mare avant in ultimele decenii, raspandindu-se in intreaga lume. In cartea sa „Intelegand Medjugorje – viziuni ceresti sau iluzii religioase?”, autorul catolic Anthony Foley detaliaza legaturile dintre evenimentele din localitatea bosniaca si miscarea „Reinnoirea Harisma-tica” din cadrul Bisericii Romano-Catolice, demonstrand ca Medjugorie a fost inca din primele clipe sub influenta „harismaticilor”. Astfel, Jozo Zovko si Tomislav Vlasic, parintii franciscani care i-au luat sub aripa lor ocrotitoare pe cei sase „vizionari”, erau adepti ai miscarii harismatice, in timp ce teologul René Laurentin, principalul promotor al Medjugorie, este unul din membrii fondatori ai miscarii harismatice catolice. Mai mult, in zilele de 23-25 august 1983, la Medjugorie au fost tinute slujbe harismatice in cadrul carora tinerii „vizionari” si un numar de preoti si calugarite au primit „botezul in Spirit”. Secolul „harismatic” Pentru a intelege mai bine sensul si implicatiile miscarii „harismatice”, este esential sa identificam modul ei de manifestare, precum si terenul pe care a aparut aceasta. Astfel, printre caracteristicile fenomenelor harismatice (kharisma – „dar”, „favor divin” in limba greaca) se numara vorbirea in limbi, transmiterea de mesaje profetice, accentul pus pe experientele emotionale, egalitatea sa-cerdotala a femeii cu barbatul, contactul cu fiinte din alta lume sau mesajul ecumenist. Trasatura fundamentala a experientei harismatice este accentul pus pe discernamantul personal ca autoritate suprema; revelatiile individuale si interpretarea lor subiectiva inlocuiesc calauzirea traditio-nala pe care Biserica a oferit-o de-a lungul secolelor. In aceste conditii, nu este de mirare ca primele manifestari „harismatice” au aparut in sanul miscarii protestante din Statele Unite, chiar in anul 1900. Pornita din interiorul confesiunii metodiste, ai carei adepti au experimentat asa-numita „vorbire in limbi” ca semn al primirii Duhului Sfant, miscarea harismatica sau penticostala, asa cum mai este cunoscuta, s-a raspandit incet, dar sigur. Ascensiunea viguroasa a fenomenului a inceput in anii ’60, cand „renasterea harisma-tica” a castigat aprobarea oficiala sau neoficiala a majoritatii confesiunilor neoprotestante si s-a imprastiat rapid atat in America, cat si in afara ei. Unda „harismatica” a atins Biserica Catolica in anul 1967, dupa ce o mana de profesori de teologie si studenti de la Universitatea Duquesne din Pittsburgh, Pennsylvania (SUA) a expe-rimentat aceleasi trairi propovaduite de penticostalii neoprotestanti. Doi ani mai tarziu, episcopii romano-catolici din SUA au aprobat miscarea harismatica, iar tarile romano-catolice europene au devenit si ele entuziast „harismatice”, dupa cum o atesta conferinta „harismatica” din vara anului 1978 din Irlanda, la care au participat mii de preoti irlandezi. Nu cu mult inainte de moartea sa, Papa Paul al VI-lea (1963-1978) a declarat, la intalnirea cu o de-legatie „harismatica”, ca si el este penticostal. Ulterior, atat Papa Ioan Paul al II-lea, cat si Benedict al XVI-lea, si-au exprimat sprijinul fata de Reinnoirea Harismatica Catolica, ce numara astazi peste 120 de milioane de adepti in intreaga lume. Duhul din umbra In fata acestei veritabile explozii „harisma-tice”, fara precedent in istoria umanitatii, se pune firesc intrebarea: ce sau cine este acest duh care este pe cale sa cuprinda intreaga planeta? Care sa fie explicatia unui succes atat de spectaculos al reinnoirii harismatice „crestine” intr-o lume occidentala care a dezertat in masa din biserici? Cum se explica intensitatea acestui duh deosebit de puternic, in stare sa produca o multitudine foarte variata de fenomene „harismatice”, inclusiv vindecari, vorbiri in limbi, talmaciri, profetii, la baza tuturor acestora aflandu-se „botezul” cu, sau in, sau al “Duhului Sfant”? Un preambul al raspunsului, care va fi detaliat in urmatoarea aparitie a Ziarului de Mures, a fost formulat in documentarul Tv „Viziuni la cerere: Conspiratia Medjugorie”, realizat de jurnalistul american E. Michael Jones. Redam in continuare un fragment sugestiv din documentar: ‹‹ „Medjugorje reprezinta planul diavolului pentru cei piosi.” Nu am fost surprins sa aud un preot vorbind despre Medjugorie in acest mod. Dar a fost surprinzator sa aud un parinte fransciscan vorbind astfel, mai ales la Medjugorie. Acest om era aici de zece ani si in tot acest timp a trecut de la credinta ca Medjugorie este vizitat de Maica Domnului, la convingerea ca este vorba de o inselatorie demonica. „Ideea de baza, mi-a spus el aratand spre Biserica Sfantului Iosif, este sa iei un oracol uman si sa-l promovezi la un rang cvasi-divin, iar apoi sa-i excomunici pe toti cei care nu-l cred. Avem de-a face cu un alt Iisus.”›› Concluzia preotului franciscan consoneaza cu cea a teologului catolic Donal Anthony Foley, cercetator al fenomenului Medjugorie: „Diavolul este dispus sa tolereze cateva lucruri bune, atata timp cat spera sa realizeze un rau mai mare pe termen lung”. Cu alte cuvinte, in batalia pentru castigarea sufletelor oamenilor, diavolul isi poate permite sa piarda cateva batalii daca acest pret ii va permite sa castige in final razboiul. El va produce cateva „fructe” bune… va apela chiar la semne si minuni, miracole si vindecari, va converti si intoarce suflete spre cre-dinta in transcendent, cata vreme le va determina sa creada minciuni si sa le orbeasca in privinta adevarului. „Pana la sfarsitul acestui veac nu vor lipsi de pe pamant alesii lui Dumnezeu, dar nu vor lipsi nici slugile satanei. Dar in vremurile din urma, cei care intr-adevar Il vor sluji pe Dumnezeu cu credinta, o vor face reusind sa se ascunda de oameni, in mijlocul carora nu se vor mai lucra semne si minuni dumnezeiesti ca in ziua de azi. Acei alesi ai vremurilor din urma isi vor lucra mantuirea din mijlocul lumii si ascunsi de ea, in smerenie, iar in Imparatia Cerurilor, ei vor fi mai mari decat Parintii facatori de minuni din vechime. Caci in acele timpuri, nimeni nu va mai lucra semne minunate in fata ochilor oamenilor, care sa incalzeasca inimile lor de focul dumnezeiesc si sa-i indem-ne pe calea anevoioasa a mantuirii. Multi dintre oameni, stapaniti fiind de duhul necurat al nestiintei, vor cadea in prapastie, ratacind pe calea cea larga pe care multi merg”. – Profetia Sf. Nifon de Constantiana, din insula Cipru.
***
Asa cum aminteam in numarul precedent, intensitatea si amploarea experientelor „harismatice” din lumea contemporana, in care se includ si „viziunile” de la Medjugorie, nu pot fi puse pe seama Duhului lui Dumnezeu, ci a vrajmasului Sau, Satan. In acest sens, este foarte semnificativ faptul ca „semnele” si „minunile” care se revarsa intr-un numar tot mai mare peste omenire au un numitor comun – dimensiunea lor spiritualist-ecumenista. Nu intamplator, miscarea harismatica, pornita din lumea neoprotestanta, s-a extins in sfera catolicismului, pentru a stabili ulterior puncte de legatura cu religiile si confesiunile necrestine. S-a ajuns pana acolo incat experienta harismatica, cu toata cohorta ei de „daruri” – viziuni ceresti, puterea de a exorciza si de a face miracole etc. -, sa fie socotita ca fiind la indemana oricarui om, devenind chiar criteriul care valideaza autenticitatea unei credinte religioase. Peste toate, mesajul unitar care se desprinde din comunicarile „profetilor harismatici” este acela ca traim vremurile aparitiei unui nou crestinism, ale unui nou misticism, care trebuie sa inglobeze in sine toate religiile. Ideologii miscarii harismatice incearca sa ne convinga ca intre cautatorii de absolut exista o mare fratie spirituala, careia ii apartin nu doar Bisericile Apusului si Rasaritului, ci si toti aceia ale caror vointe sunt indreptate catre divin, adica oameni apartinand tuturor religiilor, sectelor si ideologiilor religioase. Similitudinile cu mesajul transmis de asa-zisa „Fecioara Maria” care apare la Medjugorie sunt izbitoare. Din dialogurile „Fecioarei” cu cei sase „vizionari” aflam ca „toate religiile ii sunt dragi lui Iisus”, ca „diversitatea religiilor nu este un obstacol” in calea mantuirii, ca „musulmanii, ortodocsii si catolicii sunt egali in fata lui Iisus si a Maicii Domnului” si ca „separarea intre crestini si musulmani nu este buna”.
ERA INSELARII
Astfel, falsii prooroci ai timpurilor noastre, atat de la vest, cat si de la rasarit, anunta cu glas din ce in ce mai puternic apropierea „noii ere a Duhului Sfant”, a „noii Cincizecimi”, a „punctului Omega”, in cursul caruia oamenii vor face un salt spiritual fenomenal, dobandind puteri supranaturale. In realitate, aceasta noua era prefateaza domnia lui Antihrist, personajul miraculos care, potrivit Scripturii, isi va face aparitia la sfarsitul vremurilor pentru a insela intreaga umanitate:
„Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui Satan, insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca n-au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca. Si de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciuni, ca sa fie osanditi toti cei ce n-au crezut adevarul, ci le-a placut nedreptatea (II Tesalonicieni. 2, 9-12). Dupa cum scria parintele Seraphim Rose, exact aceasta profetie incepe sa se implineasca, cu forta unei puteri demonice, tocmai acum, in zilele noastre. Pe masura ce formele spectaculoase de falsa spiritualitate iau in stapanire tot mai multi oameni, se pregateste terenul adevaratei religii anticrestine, o religie care isi va mentine doar o fatada de crestinism, dar al carei continut se va baza pe experiente „initiatice” de natura demonica. Cei neintariti duhovniceste vor cadea imediat in capcana inselaciunilor diabolice, multi dintre ei urmand sa fie „rasplatiti” cu posibilitatea de a infaptui miracole cu ajutorul duhurilor rele. Crestinii care nu vor lua drept adevar cele mai grosolane si mai nescripturistice inselaciuni, potrivit carora „lumea este in pragul unei mari desteptari spirituale”, vor apartine acelei minoritati careia Mantuitorul i-a promis: „Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a binevoit sa va dea voua Imparatia” (Luca 12,32). Biblia avertizeaza insa ca pana si acest grup restrans de crestini adevarati va fi atacat si ispitit de „marile semne si minuni” ale lui Antihrist. Marea masa a „crestinilor” in schimb, il va accepta pe falsul Mesia fara intrebari si fara probleme, pentru ca „noul” sau „crestinism” este exact ceea ce cauta multimea: un mod de viata pseudo-religios, axat pe slavirea propriului eu, pe distractie si magic, din care sa lipseasca complet dimensiunea ascetica, a lepadarii de sine. O astfel de viziune se datoreaza pierderii gustului si trairii duhovnicesti a adevaratului Crestinism, singura cauza a fenomenului prin care experientele harismatice au pus si continua sa puna stapanire pe sufletele atator oameni. Este o realitate trista faptul ca existenta centrata pe sine si care nu urmareste altceva decat autosatisfactia a devenit atat de generalizata in viata „crestinilor” zilelor noastre, incat acestia practic nu mai au acces la intelegerea unei spiritualitati autentice. Dar aceasta nu reprezinta catusi de putin trairea crestina, a carei definitie esentiala este tocmai razboiul neincetat impotriva diavolului si a patimilor, pentru dobandirea vietii vesnice, care nu inseamna altceva decat continutul vietii lui Hristos, al Sfintei Treimi.
LUMINA ADEVARATA
Putinta de a infaptui acest lucru se gaseste doar in sanul Bisericii Ortodoxe, a carei invatatura si practica ascetica si teocentrica sunt complet absente din lumea romano-catolico si protestanta, pe terenul careia s-a produs miscarea „harismatica”. Este demn de remarcat faptul ca toata aceasta „revarsare a Duhului Sfant” a aparut in exteriorul Bisericii Ortodoxe, la fel ca Miscarea Ecumenica insasi. Explicatia aparitiei pseudo-spiritualitatii harismatice pe teren catolic si protestant este simpla: prin paleta sa de senzatii si experiente inedite, ea a umplut golul launtric pricinuit de absenta oricarei invataturi practice despre indumnezeire din teologia catolica, care respinge unirea creatului si necreatului, scopul si sensul principal al crestinismului. De asemenea, miscarea harismatica a gasit un sol prielnic in pietatea protestanta, ucisa de rationalism si coplesita brusc de experienta reala a unor „puteri” invizibile care nu pot fi explicate pe cale rationala sau stiintifica. Pe fundalul acestui climat dominat de absenta harului dumnezeiesc, lumea „crestina”, in variantele ei catolica si protestanta, a gasit in experientele harismatice „mangaietorul” potrivit pentru a umple vidul ei spiritual. In lumina traditiei ascetice ortodoxe, noua spiritualitate se infatiseaza insa in adevarata ei dimensiune, cea de frauda spirituala. Pretentia miscarii harismatice ca se afla in contact cu Dumnezeu si ca a gasit mijloacele primirii Duhului Sfant in afara Bisericii nu este altceva decat un atac direct asupra adevarului revelat de Iisus Hristos, acela ca Biserica, si nimic altceva, este aceea pe care Mantuitorul a hotarat-o ca mijloc de daruire a harului catre oameni. Ca atare, ca sa accepti „noua spiritualitate” a „renasterii harismatice”, trebuie sa respingi mai intai Ortodoxia, si invers, ca sa devii sau sa ramai in continuare cu adevarat crestin ortodox, trebuie neaparat sa respingi hotarat „renasterea harismatica”, care nu este altceva decat o falsificare a adevarului. Acest lucru va putea fi insa implinit doar de catre cei care vor avea curajul sa mearga pana la capat in acceptarea Adevarului, asa cum ni s-a descoperit el in Persoana lui Hristos si in Biserica Ortodoxa, trupul mistic al Mantuitorului, in care se revarsa Duhul Sfant.
Cred că aţi auzit până în prezent o mulţime de informaţii despre conspiraţiile şi secretele pe care le ascund o mulţime de societăţi secrete ca Bilderberg, Illuminati, CFR, Comitetul celor 300 etc. Se consideră că ele ar conducea lumea, prin intermediul deciziilor care se iau la nivel politic. Toate aceste informaţii sunt binecunoscute publicului larg, mai ales în ultimii ani, datorită răspândirii Internetului. E interesant faptul că, în toate dezvăluirile privind aceste societăţi secrete se pune accentul pe faptul că ele ar reprezenta elita evreiască, care ar dori astfel să acapereze întreaga lume. Dar ce se întâmplă dacă lumea ar fi, de fapt, condusă din umbră de catolici, prin intermediul societăţii iezuite? Acest lucru este susţinut de către un scriitor de probleme religioase contemporane, pe nume Eric Jon Phelps, în cartea sa “Asasinii Vaticanului”. Cartea se remarcă prin folosirea de documente istorice autentice, care ar confirma cele afirmate mai sus. În exclusivitate şi în premieră în limba română, vă prezentăm o compilaţie dintr-un interviu incendiar cu Eric Phelps, din care veţi afla dezvăluiri cutremurătoare.
Înainte de a începe, să spunem câteva cuvinte despre această carte. Ea acoperă toate aspectele controlului global al iezuiţilor asupra lumii, începând din anul 1540. Autorul leagă fiecare conflict major şi fiecare asasinat politic de Ordinul Iezuiţilor. Ca şi alte grupuri, evreii n-ar fi fost altcva decât nişte pioni nevinovaţi în agenda iezuită. Totodată, Superiorul-general al iezuiţilor (aşa-numitul “Papă negru”, “negru” semnificând activităţile malefice, ascunse) dă ordine actualului papă. De altfel, ordinul iezuiţilor îşi are sediul tot în Roma, în apropierea Vaticanului.
Ortodoxie & Neamul Romanesc 