Ultimul Papa va fi Mason si va fi antihristul biblic ?

Ultimul Papa si Ultimul Secret

Biserica Romano-Catolică are nevoie ca anumite evenimente de care este
interesată să se desfăsoare în fata lumii; să poată proclama că ,Mesia a
revenit!”.

In primul rând, trebuie să întelegeti că, timp de secole, Vaticanul s-a străduit
să obtină controlul asupra Ierusalimului. Inceputul l-au făcut cruciatii.
Pentru a convinge lumea că Mesia pe care ei îl impuneau era cel adevărat,
trebuia să preia controlul asupra Orasului Vechi, cadru ideal pentru aplicarea
planurilor lor. Conform acestora, “Mesia” îsi propune să fuzioneze
cele trei religii monoteiste, să facă în asa fel încât lumea să intre într-o
eră de pace si armonie si să solutioneze conflictul din Orientul Mijlociu.
Locul unde trebuie să se joace această “superproductie” nu este altul
decât Orasul Vechi al Ierusalimului.

Pretinsul “Mesia” pe care-si propune să-l aclame Biserica Catolică va fi un
fals Mesia. El se va strădui să instaureze un “guvern mondial” (sub
egida Natiunilor Unite), care va duce lumea spre pace si armonie. Dar asta nu
va fi decât o minciună si o fraudă. N-are nici o importantă. Adevărul nu
interesează deloc lumea noastră.

Pentru a-i câstiga pe evrei de partea sa, Vaticanul ar dori să-i convingă că
adevăratul lor Mesia este cel pe care Sfântul Scaun îl impune si că este timpul
să reconstruiască al Treilea Templu, succesorul templului lui Solomon.

Noiembrie 1992:
…Un document redactat personal de Yossi Beilin si intitulat “Caracterul
nelegitim al suveranitătii Israelului asupra Ierusalimului” …
stabileste directiile principale ale programului guvernului israelian privind
viitorul Ierusalimului. El propune o împărtire a Orasului Vechi în sectoare,
posturile de intrare si control aflându-se sub autoritatea Natiunilor Unite.

Septembrie 1993:La 10 septembrie… ziarul italian ,La Stampa” scrie că ministrul
israelian al afacerilor externe a încheiat un acord secret cu Vaticanul, pentru
a-i ceda acestuia din urmă suveranitatea asupra Orasului Vechi, si că acest
acord continea clauze secrete… Yasser Arafat a fost de acord cu acest plan
chiar înainte de faimoasa strângere de mână cu Yitzhak Rabin de la Washington,
din 1993. Dar când a înteles că Vaticanul intentiona să lase Israelul să-si
ducă la bun sfârsit proiectele privind Muntele Templului, si-a schimbat pozitia
initială si a respins planul.

In timpul cruciadelor din secolul al XIII-lea, templierii au săpat sub ruinele
Templului timp de 9 ani, descoperind o întreagă retea de tuneluri în care
sacrificatorii evrei îsi ascunseseră comorile de romani, în anul 70 d.Hr. De
asemenea, se crede că si arhivele originale ale Bisericii primare din Ierusalim
ar fi fost îngropate acolo. Ele ar dovedi că crestinismul practicat de Vatican
nu corespunde adevăratului crestinism, asa cum a fost el instituit de
fondatorii săi. In particular, în planul lui Dumnezeu n-ar exista nici un loc
pentru un papă ce detine dreptul exclusiv de a interpreta Cuvântul Domnului.
Dacă aceste manuscrise crestine de primă mână ar fi date publicitătii, ele ar
pune în mare pericol legitimitatea Bisericii de la Roma. Este deci esential
pentru Vatican ca evreii să fie îndepărtati de la Muntele Templului, pentru ca
ei să nu poată descoperi aceste importante manuscrise. Autoritatea Palestiniană
nu face decât să servească de ,antrepenor de lucrări publice” în contul
Vaticanului, în speranta că Sfântul Scaun îi va ajuta e palestinieni în
conflictul cu Israelul…

Vaticanul vrea să convingă lumea întreagă să accepte acest “misterios individ care
va uni toate religiile” si care va apărea într-un Ierusalim controlat de o
organizatie care va fi de fapt la ordinele Vaticanului. Ceea ce trebuie stiut
este că există deja un acord care conferă Vaticanului extrateritorialitate
pntru toate posesiunile sale din Israel, cu promisiunea de a controla Orasul
Vechi al Ierusalimului. Acordul a fost anuntat de toate media din lume, iar existenta
sa este usor de dovedit… Pe scurt, am acceptat ca Vaticanul să aibă dreptul
de a instala un ,,mini Vatican”, cu ambasade suverane, chiar în inima
capitalei noastre eterne Ierusalim. Mai mult, acelasi Vatican s-a angajat în
mod for-mal, în public si printr-un acord scris, să concesioneze
palestinienilor o zonă de suveranitate în Orasul Vechi”. (Barry
Chamish – ziarist evreu israelian; extras din cartea ,De la Vatican la
Ierusalim si înapoi” – Ed. Lumea).

Guvernul Mondial, Biserica Mondială si “portile iadului”

Crearea unei biserici mondiale merge mână în mână cu crearea unui guvern
mondial. Papa chiar a declarat de curând că este de dorit o nouă ordine
mondială, realizată prin intermediul Natiunilor Unite. Ori această nouă ordine
mondială se finalizează, logic si inevitabil, cu un guvern mondial. Dar acest
plan, oricât ar părea de curios, nu este o noutate. El există de secole.

In sec. XI, Godefroy a fondat ordinul monahalo-cavaleresc Stăretia Sionului (cu
resedinta într-o veche abatie de pe muntele Sion), al cărei scop (tinut secret)
era refacerea Imperiului Roman (care cuprindea si Israelul de azi). In
acest plan (numit planul merovingian) s-au înscris multele cruciade ce au urmat
(aprobate de papi), până ce cuceritorii otomani i-au linistit pentru multă
vreme. Au continuat însă să lucreze în subteran, stabilind legături strânse cu
organizatii opuse doctrinar, dar având acelasi tel: crearea unui imperiu
european (care să cuprindă si Israelul). Aceste organizatii sunt:
Inteleptii Sionului (evrei!), Rozicrucienii (bratul secret al
protestantismului! Luther a fost rozicrucian), ordine cavaleresti si cluburi
mondialiste, Francmasoneria, liberalii, bolsevicii, miscarea sinarhică
(fondatoare a U.E.!)…

De câteva decenii s-a impus si ideea ecumenică, poate o răsplată
pentru atitudinea Vaticanului fată de planul merovingian de-a lungul secolelor.
La realizarea ei au lucrat si Masoneria si cluburile politice selecte, mai
multi atei decât credinciosi… Prin stabilirea capitalei Uniunii Europene la Strasbourg
(veche posesiune merovingiană) cercul istoriei merovingiene se închide” –
Emanuel Bădescu.

In 1534, papa fondează (prin Ignatius de Loyola) Ordinul iezuitilor (cel mai mare
ordin romano-catolic), cu scopul de a se opune protestantilor. Ei au ucis în
1572 (de Sf. Bartolomeu) 70.000 de hughenoti (protestanti francezi). In 1773,
papa a desfiintat Ordinul iezuitilor pentru că era ,imoral si constituie o
amenintare la adresa Bisericii si a Credintei”. Iezuitii au activat în
continuare, în secret, stabilind legături strânse cu lojile masonice, asa cum
au făcut si cei din Stăretia Sionului. Aceste legături cu masonii au prins bine
Vaticanului. Când Vaticanul o ducea foarte rău din punct de vedere financiar si
nici un bancher crestin nu-l ajuta, a fost ajutat de un mason. In 1835, J.M.
Rothschild a împrumutat Vaticanului 200.000 de dolari. Pentru acest ajutor,
familia Rothschild a primit o decoratie papală si de atunci reprezentantii
acestei familii s-au numărat printre agentii financiari ai Vaticanului. Ordinul
iezuitilor a fost reînfiintat în 1814, acum limitându-se – chipurile! – doar la
contracararea ereticilor. In realitate, ei au continuat să colaboreze cu
masonii în realizarea imperiului. Astfel, ei au fost pe baricadele
revolutiilor din 1830 si 1848, si în timpul Comunei din Paris. Ordinul
iezuitilor este foarte activ si astăzi, fiind format numai din elite. Este
activ si în România.

In 1776, un iezuit (doctor în teologie, dar si ocultist si fiu de rabin!), Adam
Weishaupt, a întemeiat un ordin strict secret, Ordinul Secret al Iluminatilor
Bavarezi, al cărui scop final era conducerea lumii, folosind ca mijloc
Revolutia Mondială (revolutia socială absolută, radicală). Printre cei 5
fondatori se afla si un Rothschild si cunoscutul scriitor A.D. de Sade, de la
care am mostenit cuvântul sadism. Doctrina lui era foarte asemănătoare cu a
,esenienilor”, grupare reînviată de Rothschild (care a si finantat ordinul
iluminatilor) si dramaturgul rosicrucian G.E. Lessing. Iluminatii urmăreau
anarhia, disparitia oricărei subordonări (egalitate din toate punctele de
vedere), iar acest lucru nu putea fi realizat decât prin abolirea familiei, a
natiunilor si a religiilor (Adam W. vroia cu orice pret distrugerea
crestinismului). Pe scurt, vroiau o Nouă Ordine Mondială. Pentru
a putea impune acest lucru iluminatii trebuiau să acapareze toate puterile
din stat! Aveau chiar un plan de împărtire între ei a puterilor. Erau în
număr de 300 de personalităti (printre care si Herder si Goethe!). Iezuitii nu
puteau intra în ordin, ei fiind considerati prea fideli papei si Bisericii
Catolice. In 1783 fratii iluminati erau în număr de 600, crestini si evrei,
inclusiv masoni, cu care Adam W. a luat decizii împreună. In 1784 erau deja
3.000 de frati. In 1786 aveau filiale secrete în toată lumea si erau infiltrati
în toate organizatiile masone. Dar, s-a întâmplat ca tocmai curierul ce ducea
lista membrilor si planul conspiratiei, să fie lovit de trăsnet! Toate actele
au ajuns pe mâna politiei. Iezuitul si iluminatul Adam Weishaupt s-a refugiat
la Paris si a fondat loja Marelui Orient! Urmasul lui Adam W. a fost Giuseppe
Mazzini (carbonar), care a elaborat un plan de dominatie mondială prin 3
războaie mondiale (planul se găseste la Biblioteca Muzeului Britanic din
Londra). Două au avut loc, iar al treilea va fi în Orientul Apropiat, unde s-au
concentrat interesele sionismului politic (părintii sionismului politic sunt
masoni: Moses Hess, Lionel Rothschild, Edmond de Rothschild, Theodor Herzl). Un
alt urmas al lui Adam W. a fost Karl Marx, care participa activ la liturghiile
satanice si care a înfiintat Liga Dreptilor.

In iluminatilor (si conspiratia lor) a crescut mereu, jucând un rol imens în
contextul Revolutiei Franceze (1789), motorul tuturor miscărilor din secolul
XIX. Latura politică si atee a ordinului a creat Iluminismul, care, putem
spune, este fiara ce iese din adânc odată cu Revolutia Franceză (iluminstii
globalisti conduc acum U.E., doresc refacerea Imperiului Roman – asa a declarat
Schroder – si se opun introducerii cuvântului crestinism în Constitutia U.E.),
iar latura mistică a ordinului a creat miscarea Noua Era (New Age), care, putem
spune, este proorocul mincinos.

In multele conflicte ce aveau loc în lume, Masoneria juca rolul unui instrument de
răzbunare folosit de evrei (legea talionului). Acest lucru a deranjat pe multi
masoni catolici (precum Andre Malraux), care astfel s-au separat de evrei. Pe
acest fond, în 1928, în Spania, s-a născut organizatia secretă Opus Dei,
singura organizatie de tip masonic care a avut într-adevăr un rol pozitiv (după
părerea noastră), dar lumesc, în Biserica Catolică. Arhitectul ei, preotul de
tară Jose Maria Escriva, a preluat tot ce aveau mai bun alte organizatii
secrete si i-a dat o formă bisericească. Totul se făcea în ascuns căci existau
dusmani puternici chiar în interiorul Bisericii Catolice (majoritatea
cardinalilor ajunseseră un fel de slujbasi ai marii finante evreiesti!). Se
recrutau doar cei care mai aveau încă o facultate, de obicei de finante (în
afara teologiei), plus doctoratul. In afara profesionalismului, un alt criteriu
era puritatea sufletească. Pentru a nu fi sub ispita vietii lumesti, ei trăiau
lipsiti de confort, masa era frugală, rugăciunile erau prelungi si întrerupte
de dureroase autoflagelări. Acestia formau treapta superioară, a numerarilor.
Treapta inferioară, a supernumerarilor, era formată din civili, dar care, dacă
nu erau căsătoriti erau îndemnati să se preotească, pentru a deveni numerari.
Toti acestia au concurat marea finantă evreiască, au salvat Spania si au
revigorat Vaticanul. In 1958 Spania devine membră a Fondului Monetar
International si a Băncii Mondiale, agentii acestor institutii în Spania fiind
membri ai Opus Dei. Ministrii Spaniei erau proveniti tot din rândul Opus Dei.
Din 1953 Opus Dei devine activă si în afara Spaniei si în câtiva ani cuprinde
Europa, America Latină, Africa, Filipine, dar având asociatii foarte puternice
si în SUA si Canada. Prin anii ’90 existau 80.000 de numerari! Marea finantă
numeste Opus Dei, Mafia Sfântă, în derâdere. Mai este numită si masoneria albă.
Papa Ioan Paul al II-lea, înainte de a multumi cardinalilor care l-au ales
papă, el s-a rugat la mormântul lui Escriva, pe care l-a si beatificat, dar
abia la 6 octombrie 2002. Astăzi, Opus Dei are multi membri în Parlamentul
European si în ONU, patronează multe institutii internationale, bănci
elvetiene, fundatii. In România actionează fundatia Hans Seidel, adeptă a liniei
Hungtinton!

Dar a avut loc nu numai o separare între masonii evrei si masonii catolici ci, mai
apoi, si o separare între sionisti si iluministi, sionistii fiind masonii evrei
(atei) care si-au propus ca tel refacerea statului Israel, iar iluministii fiind
masoni europeni (tot atei). Acum, interesele sionistilor sunt concentrate
în Orientul Apropiat si în SUA (iar prin SUA, în întreaga lume).

Sionistii politici doresc refacerea statului Israel, dar, în final, îsi propun, mai mult
pentru imagine politică, dar si pentru că mitul fondator al masonilor spune că
ei au construit Templul lui Solomon, să refacă Templul din Ierusalim. Aici se
întâlnesc cu ultraortodocsii evrei, care doresc acelasi lucru, în vederea
venirii lui Mesia.

Iluministii doresc refacerea Imperiului Roman (acum Uniunea Europeană), dar, pentru a putea
avea sub control masele, ar dori să unească toate confesiunile si chiar toate
religiile într-o biserică unică, mondială. Aici se întâlnesc îndeosebi cu
catolicii, care doresc o unire a tuturor bisericilor crestine (o turmă si-un
păstor – papa), pentru a putea declara că Mesia a revenit.

Dar Imperiul Roman cuprindea si Iudeea. Tot asa, Uniunea Europeană va cuprinde si
Israelul. Deocamdată numai Berlusconi (Italia) a propus ca în U.E. să poată
intra si Israelul. Iar Shimon Peres a propus ca Ierusalimul să fie declarat
capitala lumii, primar urmând a fi secretarul general al ONU. Incet-încet
sionistii se reunesc cu iluministii în vederea creării unui guvern mondial,
Vaticanul se uneste cu Ierusalimul în vederea creării unei biserici mondiale
(neuitându-i nici pe palestinieni), iar într-un final va apare si conducătorul
unic: Antihrist, ,urâciunea pustiirii” pe tronul din Templul lui Solomon.

Ordinul Templierilor, Ordinul de Malta si multe alte organizatii secrete ar mai fi
putut fi adăugate celor de mai sus. Dacă despre mânăstiri se spune că sunt oaze
de rugăciune pentru lume si ,portile raiului”, despre organizatiile
de tip masonic se poate spune că sunt centre de conspiratie împotriva lumii si
,portile iadului”. ,Tu esti Petru si pe această piatră voi zidi
Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18). Dar pentru
că de 3 ori s-a lepădat Petru de Hristos, de 3 ori a fost lepădată Biserica
Catolică (1054 – ortodocsi; 1517 – protestanti; 1531 – anglicani).

Articol preluat de pe http://www.dirobenelu.com

 

11.02.2013 – Vaticanul este lovit de un fulger ( dupa ce Papa isi anunta demisia ). “Si le-a zis: Am vazut pe satana ca un FULGER cazand din cer.” Sfanta Evanghelie dupa Luca (10:18)

 Apostazia si Antihrist ( cuvantul Sfintilor Parinti ai Ortodoxiei )

Se prea poate să-şi înceapă lucrarea în împrejurările unei conflagraţii mondiale când umanitatea, după ce a suferit toate urâciunile războiului, nu va mai vedea nici o cale de ieşire din dezastruoasa sa fundătură, fiindcă toate mijloacele de rezolvare se vor afla în mâinile unei societăţi secrete care va coopera cu Antihrist. El va oferi un plan pentru rezolvarea reuşită a crizei mondiale, întemeiat pe înţelepciune politică şi socială – anume statornicirea unei structuri politice şi sociale uniforme în întreaga lume. Ostenită de grozăviile războiului şi fiind oarbă duhovniceşte, omenirea nu va recunoaşte acest proiect ca fiind o cursă vicleană şi astfel va fi ademenită în cea mai nemiloasă şi mai necurmată robie. Dimpotrivă, oamenii vor întâmpina cu osanale manifestările de înaltă erudiţie, înţelepciune şi geniu ale lui Antihrist. Notorietatea mondială a lui Antihrist drept gân­ditor de geniu, nou cârmuitor şi salvator al tuturor po­poarelor va răzbate ca fulgerul printre toate neamurile, în cel mai scurt răstimp[3]. „Duhurile rele răspândite prin văzduh vor stârni în oameni o părere unanimă, foarte înflăcărată cu privire la Antihrist, o încântare obştească şi o ademenire de neînduplecat” – spune Sfântul Efrem Sirul. In această perioadă a lucrării sale, Antihrist nu va întrebuinţa nici o metodă silnică (tiranică), ci se va sârgui să câştige încrederea şi iubirea oamenilor prin amăgire şi printr-o făţarnică şi teatrală înfăţişare a virtuţii. El – spune Vladimir Soloviov – „va arunca vălul strălucitor al binelui şi adevărului peste taina fărădelegii”. Sfântul Efrem afirmă că va veni într-un aşa chip, încât să-i amăgească pe toţi. Va părea smerit, blând, un urâtor – cum va spune despre sine – al fărădelegii, dispreţuind idolii, dând întâietate cucerniciei, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, statornic, îndatoritor faţă de toţi şi preţuind în chip osebit neamul evreiesc, pentru că evreii îi vor aştepta venirea. Va întrebuinţa mijloace viclene ca să placă tuturor, astfel încât oamenii să ajungă iute să-l iubească. Nu va primi mită, nu va vorbi cu mânie, nu va avea o înfăţişare posomorâtă, ci printr-o înfăţişare cuviincioasă va începe înşelarea lumii, până ce va fi întronat. Din bogata experienţă ascetică a marilor nevoitori ai Ortodoxiei cunoaştem că, atunci când duhul întu­necat nu-l poate înfrânge pe cel care se nevoieşte duhovniceşte, lovindu-se de împotrivirea lui statornică, vine un diavol mai puternic sub chipul unui „înger de lumină” (2 Corinteni 11,14).Acest„înger de lumină” se sileşte să insufle nevoitorului duhovnicesc aplecare şi încredere faţă de arătarea sa [de lumină], ademenindu-l astfel către pierzanie. Din această pricină, putem să ne închipuim cât de uşor şi de grabnic va putea imaginea sclipitoare a lui Antihrist să stârnească şi să atragă simpatia generală.

Urmarea acestei înşelări va fi că în societatea omenească „se va ivi cererea, dorirea lui Antihrist, va răsuna glasul chemător care va arăta stăruitor că este trebuinţă de un geniu al geniilor, care să ducă dezvol­tarea şi propăşirea materială la cel mai înalt nivel şi care să aducă o asemenea bunăstare pământească, încât cele cereşti să fie de prisos pentru om” – Sfântul Ignatie Briancianinov.

In vremea acestei perioade, făţărnicia lui Antihrist va merge atât de departe, încât nu numai că va dovedi toleranţă faţă de creştinism, ci chiar se va arăta preocupat de a-l ocroti. Intru cele din afară,se va sili să-L imite pe Hristos. Nefiind călăuziţi de inţelegerea duhovnicească a Bisericii, ci mai curând de înţelepciunea lumească, marea majoritate a creştinilor nu vor rezista până la capăt acestei înşelări şi-l vor socoti pe Antihrist ca fiind Hristos la a Doua Sa venire.

Monahii Mănăstirii Solovăţ au transmis un răspuns pe care Sfântul Zosima l-a dat fiului său duhovnicesc care l-a întrebat cum să-l recunoască pe Antihrist când va veni. Sfântul călugăr i-a dat acest răspuns precis: „Când vei auzi că Hristos a venit sau S-a ivit pe pământ, atunci să ştii că acela e Antihristul“. Iar acest răspuns este şi mai exact: „Omenirea nu-l va recunoaşte pe Antihrist; îl va socoti ca fiind Hristos, îl va proclama drept Hristos… Insă nu va fi nici de trebuinţă, nici cu putinţă ca oamenii să-şi dea de veste unii altora despre Venirea (cea de a Doua) a Fiului lui Dumnezeu. El va veni fără de veste. Va veni întru atotputernicia Sa la toţi oamenii şi în întreaga lume în acelaşi timp“ –Sfântul Ignatie Briancianinov.

Mântuitorul însuşi ne-a avertizat: „Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi… Deci de vă vor zice vouă: Iată în pustie este, nu ieşiţi; Iată în cămări, nu credeţi. Că precum iese fulgerul de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi Venirea Fiului Omului”(Matei 24, 23-27).

Pentru a-i amăgi pe oameni, Antihrist va arăta multe minuni năucitoare. Sfântul Apostolul Pavel spune: „Venirea lui este prin lucrarea Satanei, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni ale minciunii” (2 Tesaloniceni 2, 9). Iar Sfântul Chiril al Ierusalimului adaugă: „Fiind «tatăl minciunii» (Ioan 8, 44), va înşela închipuirea prin lucrări amăgitoare, aşa încât mulţimile să creadă că văd înviat un mort care nu e înviat şi şchiopi umblând sau orbi văzând, câtă vreme nu s-a săvârşit nici o tămăduire”[5].

Toată această statură a lui Antihrist – învăţătura şi faima lui de geniu, minunile lui mincinoase şi întreaga sa viaţă făţarnică şi plină de toată înşelăciunea – vor avea un singur ţel: să ia în stăpânire cârmuirea întregii lumi, asupra tuturor neamurilor. Dobândirea popularităţii în rândul evreilor va fi cea dintâi etapă pe acest drum. Antihrist va face tot ce-i va fi cu putinţă pentru ca evreii să-l recunoască drept Mesia al lor cel făgăduit. Va reuşi să ducă la bun sfârşit organizarea guvernului evreiesc şi se va apuca să înfăptuiască visul cel vechi de veacuri al evreilor – refacerea templului lui Solomon[6]. După aceea „va fi silit de oameni şi va fi proclamat împărat, Iar mulţimile evreilor îl vor iubi; el va reface Ierusalimul şi le va ridica templul” (Sinaxarul din Duminica lăsatului sec de carne – numită şi a Infricoşătoarei Judecăţi).

 

Profetii despre ultimul Papa…INAINTEA VENIRII LUI ANTIHRIST!

Conform tradiţiei nefondate, dar larg răspândite, prin anul 1140, Malachia ar fi profetizat succesiunea pontifilor romani tercin şi episcop primat al Irlandei. A trăit între 1094-1148. a fost un energic reformator, mai ales al mănăstirilor. A mirit la Clairvaux, asistat de sf. Bernard, care-l cunoscuse în timpul unei călătorii la Roma, în 1139, de unde s-a întors în patrie ca legat (nunţiu) al Sfântului Scaun. Lui Malachia îi este atribuită celebra Profeţia asupra papilor,de la Celestin al II-lea până la sfârşitul lumii, profeţie în care fiecare papă este desemnat cu un scurt motto (în total 112 mottouri latine, descriu 112 papi care s-au succedat pe scaunul lui Petru de la 1144 şi continuă „până la sfârşitul lumii”). Această operă este clar, apocrifă, şi este redactată – foarte probabil – pe la jumătatea secolului al XVI-lea. A fost publicată pentru prima oară în 1595 de călugărul benedictin Arnold Wion, care a introdus aceste mottouri profetice în opera sa „Lignum vitae”, publicată la Venezia.

Această profeţie temută şi discutată, n-a apărut întotdeauna clară şi precisă în oferirea unui raport clar între mottou şi relativul papă. Cu toate acestea, cu destulă răbdare şi efort interpretativ, se poate încerca o identificare între aceste mottouri şi papii cărora le este aplicat.
În realitate aceste profeţii au fost compilate de Alfonso Ceccarelli cu scopul de a influenţa pe cardinalii electori, participanţi la Conclavul din 1590. În viziunea lui Alfonso, aceste profeţii trebuiau să îl favorizeze pe Cardinalul Simoncelli, născut la Orvieto (Urbs vetus), şi-ntr-adevăr, mottoul succesorului papei Urban al VII-lea este: “De antiquitate Urbis”, doar atât că a fost ales Niccolò Sfrondati din Cremona, dar şi aceasta tot antică.
Nu este lipsită de interes nici precizarea că mulţi cercetători găsesc prognosticul asupra lui Petru al II-lea (sau “Romanul”) drept un adaos din sec. al XVIII-lea, prin urmare total lipsit de valoare previzionară.
Rămânând strict la ceea ce oferă „Lignum vitae”, mottourile sunt:
Profeţiile anterioare publicării lor în Lignum vitae
• 1 – Ex Castro Tiberi – (Din Castel de pe Tevere) Celestin al II-lea (8 oct. 1143 – 8 mart. 1144)
Mottoul se referă la locul natal al acestui papă: Guido din Castello, nativ din Castello di S.Felicita al Tiferno în Toscana, în acele vremuri un mic târg situat pe malul fluviului Tevere.
• 2 – Inimicus expulsus – Luciu al II-lea (12 mart. 1144 – 15 feb. 1145)
Acest mottou prezintă două explicaţii posibile: termenul “inimicus” ar fi o aluzie clară la numele de mirean al acestui papă, bologhezul Gerardo Caccianemici, iar termenul “expulsus” s-ar referi la pontificatul său zbuciumat: constituirea unei republici democratice pe teritoriul roman a dus la îndepărtarea puterii civile de curtea pontificală de la Roma. Într-adevăr, aorifeii acestei republici l-au detronizat pe papă de puterea temporală şi l-au izgonit din Roma. În felul acesta mottoul s-ar referti şi la sfârşitul brutal al acestui papă, care a murit lovit cu o piatră în timp ce era expulzat din Campidoglio.
• 3 – Ex magnitude montis – Eugen al III-lea (1145-1153)
Pietro Pignatelli, ales papă în aceeaşi zi în care a murit Lucio al II-lea, era nativ dintr-un mic sătuc din preajma oraşului Pisa, Montemagno. Astfel, mottoul se referă explicit la orginile acestui papă.
• 4 – Abbas Suburranus – Anastaziu al IV-lea (1153-1154)
Papa Anastasiu al IV-lea, care avea nume ca mirean Corrado Suburri, în plus, a fost mult timp abatele mănăstirii Sfântul Rudo.
• 5 – De ruro albo – Adrian al IV-lea (1154-1159)
Adrian al IV-lea, cu numele de mirean Niccolò Breaksper, născut în Anglia, la Sant’Albano, a murit la Anagni. Mottoul, de altefl foarte obscur, ar face aluzie la originile sale britanice.
• 6 – Ex tetro carcere – Victor al IV-lea (antipapă)
Gregorio Conti a fost Cardinal de S. Vittore, renumit carcerier roman.
• 7 – Ex ansere custode – Alexandru al III-lea (1159-1181)
Rolando (Orlando) Papero Bandinelli, tatăl său se numea Ranuccio. Majoritatea interpreţilor afirmă simplu că până în prezent nu s-au găsit explicaţii plauzibile acestui motto; aluzia însă pare a fi legată de nume: Papero (raţă), în latină „anser”: astfel pare să aibă unul din următoarele două sensuri: „din raţă paznic” sau, legat de numele tatălui (broscuţă) (=cele din paza raţei).
• 8 – De via Transtibertina – Pascal al III-lea (antipapă)
Guido da Crema a fost mult timp Cardinal în S. Maria în Trastevere (Transtibertina).
• 9 – Lux in ostio – Luciu al III-lea (1181-1185)
Ubaldo Allucignoli, era Cardinal de Ostia în momentul când a fost ales papă. Astfel este evident că mottoul cu care este desemnat face aluzie atât la numele lui de mirean (Allucignoli) cât şi la numele lui pontifical şi, nu în ultimul rând la oraşul Ostia, unde fusese Cardinal înainte de a fi ales păapă.
• 10 – De Pannonia Tusciae – Callixt al III-lea (antipapă)
provenea din întinsa regiune cunoscută odinioară cu numele de câmpia Panonică – Ungaria de azi – mulţi ani a fost Cardinal de Tuscolo (Tusciae).
• 11 – Sus in cribo – Urban al III-lea (1185-1187)
Uberto Crivelli avea în propria stemă un porc (sus, lat.). Cuvântul „cribo”, face aluzie evidentă la prenumele său de mirean: Crivelli.
• 12 – Ensis Laurentii – Grigore al VIII-lea (1187)
Cuvântul “ensis” face trimitere la stema sa pontificală pe care apare clar o sabie (ensis). Termenul “Laurentii” pare cu toată probabilitatea să se refere la faptul că, mai înainte de a fi ales papă, Alberto de Morra fusese Cardinal de S. Lorenzo in Lucina; sunt însă dubii cu privire la interpretarea corectă a acestui termen.
• 13 – De schola Exiet – Clement al III-lea (1187-1191)
Paul Scolari, Episcop de Palestrina; mottoul, foarte simplu, pare să facă referinţă explicită la prenumele lui de mirean.
• 14 – De rure bovense – Celestin al III-lea (1191-1198)
Giacinto Orsini din „Casata dei Borbone”, încă nu au fost propuneri acceptabile pentru acest motto: sunt însă şi interpreţi care, fără să sducă motivaţii valabile în susţinerea tezei lor, consideră că fraza ar face aluzii la faptul că Giacinto Orsini, în momentul alegerii sale ca papă nu era decţt un simplu diacon.
• 15 – Comes signatus – Inocenţiu al III-lea (1198-1216)
Giovanni Loterio dei conti di Tuscolo da Segni, numele lui de mirean. Mottoul pare destul de evident.
• 16 – Canonicus de latere – Honoriu al III-lea (1216-1227)
Cencio Savelli, în momentul alegerii era canonic în Lateran. Aceasta pare să fie unica semnificaţie plauzibilă atribuită lui de profeţia lui Malachia.
• 17 – Avis Ostiensis – Grigore al IX-lea (1227-1241)
Ugolino dei Conti di Segni, cardinal de Ostia (ostiensis), după alegera sa a adoptat în propria stemă pontificală stema familiei sale: un scut pe care tronează o uriaşă acvilă (avis).
• 18 – Leo Sabinus – Celestin al IV-lea (1241)
Goffredo Castiglioni di Milano, Episcop de Sabina: şi în acest caz referinţa este la stema papală: un leu.
• 19 – Comes Laurentius – Inocenţiu al IV-lea (1242-1254)
Sinibaldo Fieschi, care venea din familia nobilă a conţilor (comes) de Fieschi, a fost creat cardinal în San Lorenzo in Lucina (Laurentius), de către papa Grigore al IX-lea. Posibil ca această interpretare să pară puţin forţată, însă tot atât de probabil apare ca singura plauzibilă.
• 20 – Signus Ostiense – Alexandru al IV-lea (1254-1261)
Rinaldo dei Conti di Segni, înainte de a fi papă a foat cardinal de Ostia.
• 21 – Jerusalem Campaniae – Urban al IV-lea (1261-1264)
Jacques Pantaleon (Giacomo Troyes Pantaleone), nativ din regiunea franceză Champagne în momentul alegerii Patriarh al Ierusalimului; a fost ales papă înainte de a fi fost numit Cardinal.
• 22 – Drago depressus – Clement al IV-lea (1261-1264)
Guy Folquois (Guido le Gros de Saint Gilles): în stema pontificală a lui Clement al IV-lea, era reprezentată o acvilă care ţinea strâns în ghiare un dragon imens. Interpretarea însă este destul de dubioasă şi controversată: dupî părerea multor istoricii, adevărata stemă a acestui papă nu avea decât crini. În acest caz nu mai sunt explicaţii plauzibile cu privire la semnificaţia mottoului.
• 23 – Anguineus vir – Grigore al X-lea (1271-1276)
Tebaldo Visconti din Piacenza, este desemnat de profeţia lui Malachia ca “omul/bărbatul şarpelui ” (anguineus vir); într-una din stemele pontificale există şi una, atribuită papei Grigore al X-lea, care are în prim plan un şarpe. Totuşi sunt multe dubii şi neclarităţi cu privirea la aspectul real al stemei acestui pontif. Din această cauză sunt şi unii interpreţi care consideră că aluzia din mottou ar fi la tergiversata alegere a acestui papă, contrasemnată de trecerea la conclavul actual.
• 24 – Concionator gallus – Inocenţiu al V-lea (1276)
Pierre de Tarantasie de origine franceză (gallus), în pofida doar a celor cinci luni de pontificat, Inocenţiu al V-lea şi-a câştigat renumele de cinstit, coerent „om al bisericii” şi un excelent predicator (concionator).
• 25 – Bonus Comes – Adrian al V-lea (1276)
Ca şi pentru Inocenţiu al IV-lea, termenul “comes”, este considerat ca aluzie la familia natală a lui Ottobono Fieschi, care însă a murit mai înainte de a fi încoronat papă. Unii interpreţi consideră că termenul “bonus” cu care este desemnat acest papă este mai degarbă o ironie, ţinând cont să până şi Dante îl plasează în Infern.
• 26 – Piscator tuscus – Ioan al XXI-lea (1276-1277)
Pietro di Giuliani (Pietro Ispano), medic şi filosof de mare renume, înainte de alegere, Cardinal de Tuscolo. În mottoul care-l desemnează este ascuns sensul termenului “piscator”.Într.adevăr, numele lui de botez era Petru, la fel cu acela al faimosului „pescar”, primul papă al Bisericii Catolice.
• 27 – Rosa composita – Nicolae al III-lea (1277-1280)
În stema lui Giovanni Gaetano Orsini (Giangaetano Corsini) trona o rosă (un trandafir). PROFEţIA Îl mai desemnează şi “compositus” făcând în felul acesta trimitere la truda sa neobosită şi la încercările sale repetate de a pune capăt Marii Schisme şi a reface unitatea Creştinismului.
• 28 – Ex telonio liliacei – Martin al IV-lea (1281-1285)
Martinii Simone di Brion, canonic şi trezorier de Saint Martin du Toursin, Franţa. În stema lui erau reprezentaţi câţiva crini, la care că mottoul face vag aluzie. În complex însă, acestei fraze nu-i este atribuită nici o semnificaţie precisă, clară.
• 29 – Ex rosa leonina – Honoriu al IV-lea (1285-1287)
Jacopo Savelli avea în stema pontificală doi lei înconjuraţi de trandafiri.
• 30 – Picus inter escas – Nicolae al IV-lea (1288-1292)
Mottoul relativ la Gerolamo Masci, de la Ascoli Piceno nu este destul de clar. Singura semnificaţie plauzibilă care i-ar putea fi atribuită este aceea referitoare la oraşul său natal: Ascoli Piceno (picus).
• 31 – Ex eremo celsus – Celestin al V-lea (1294)
Acest mottou pare să fie destul de explicit: Pietro da Morrone a fost eremit şi fondatorul Ordinului (călugărilor) Celestini.
• 32 – Ex undarum benedictione – Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303)
mottoul se referă la numele de botez al acestui papă: Benedetto Gaetani (benedictione) ca de altfel şi la stema sa de pontif pe care sunt reproduse valuri (unde) marine.
• 33 – Concionator patarens – Benedict al XI-lea (1303-1304)
Nicolò Bacca-Sini născut la Patara (patarens), aproape de Treviso şi aparţinea ordinului religios al predicatorilor (concionator). Termenul de “concionator”, aşadar, face aluzie într-un anume fel atât la provenienţa sa din Ordinul Predicatorilor cât şi la activitatea sa personală de predicator.
• 34 – De fascis aquitanicis – Clement al V-lea (1305-1314)
Termenul “fascis” face trimitere la stema pontificală a lui Bertrand di Goth formată din 7 fâşii paralele. Pe timpul pontificatului său sediul popilor a fost transferat de la Roma, în Franţa, la Avignone (aquitanicis).
• 35 – De sutore orseo – Ioan al XXII-lea (1316-1334)
Mottoul pare să fie destul de criptic, pare însă că face trimitere într-un anume fel la originile umile ale lui Jacques-Arnaud d’Eurse, fiul unui modest cizmar.
• 36 – Corvus schismaticus – Nicolae al V-lea (antipapă)
Pietro Rinalducci, originario di Corvaro (sau, Corsaro / corvus), ca antipapă a fost printre cei mai de seamă exponenţi ai schismei papale, contribuind cu atitudinea sa la radicalizarea contrastelor din sânul Bisericii (schismaticus).
• 37 – Frigidus abbas – Benedict al XII-lea (1334-1342)
Jacques Fournier, a fost ales papă pe când era abate la mănăstirea de la Fontanafredda (apa rece).
• 38 – Ex rosa atrebatesi – Clement al VI-lea (1342-1352)
Pierre Roger di Beaufort a fost episcop de Arras (atrebatesi); pe stema lui figurau 6 trandafiri (roze).
• 39 – De montibus Pammachii – Inocenţiu al VI-lea (1352-1362)
În emblema lui Etienne (Ştefan) Aubert erau reprezentaţi 6 munţi. În momentul alegerii sale ca papă era Cardinal al (sfinţilor) Santi Giovanni e Paul, la acea vreme titlul avea supranumele de “Pammacchio”.
• 40 – Gallus vicecomes – Urban al V-lea (1362-1370)
Guillaume (Guglielmo) Grimoard era francez (gallus) iar înainte de a deveni papă a fost Nunţiu (comes) la curtea conţilor Visconti, din Milano.
• 41 – Novus de Virgine fortii – Grigore al XI-lea (1370-1378)
Pierre Roger de Beaufort, nepot al papei Clement al VI-lea, în momentul alegerii era Cardinal de Santa Maria Nuova (Virgine). Mottoul aşadar pare să facă trimitere la poziţia „forte” a acestui nepot de papă şi la ultima reşedinţă înainte de pontificat.
• 42 – De cruce apostolica – Clement al VII-lea (antipapă)
Robert de Genevois antipapa Clement al VII-lea, era Cardinal la „Dodici Apostoli” (apostolica), emblema lui reprezenta o mare cruce latină.
• 43 – Luna cosmedina – Benedict al XIII-lea
Pietro de Luna, antipapa Benedict al XIII-lea a fost ales papă pe când ocupa scaunul episcopal şi titlul de cardinal de Santa Maria in Cosmedin.
• 44 – Schismo barcinonicum – Clement al VIII/-lea (?) Antipapa
mottoul este destul de obscur. În plus, nici nu este clar la cine se referă. După opinia unora profeţia s-ar referi la Clement al VIII-lea, antipapă şi canonic la Barcellona (barcinonicum), care ar fi fost înfăptuitorul unei politici menită să consolideze schisma. Această opinie însă nu prea are susţinere: în primul rând pentru faptul că acest personaj nici nu este considerat antipapă în listele oficiale ca şi pentru faptul că termenul “schismo”, în plină perioadă de schsmă avignoneză, nu este semnificativ absolut deloc pentru identificarea unui personaj de atare relevanţă.
• 45 – De inferno pregnani – Urban al VI-lea (1378-1389)
Bartolomeo Prignano, născut la Napoli, după afirmaţiile unor istorici într-o zonă a oraşului denumită “inferno”.
• 46 – Cubus de mixtione – Bonifaciu al IX-lea (1389-1404)
Pietro Tommacelli ajuns papă şi-a figirat blazonul pontifical cu o diagonală formată din cuburi.
• 47 – De miliore sidere – Inocenţiu al VII-lea (1404-1406)
Mottoul se referă la numele de mirean al papei: Cosimo Migliorati, termenul”sidere” face trimitere la stema pontificală reprezentată cu o stea-cometă.
• 48 – Nauta de Ponte Nigro – Grigore al XII-lea (1406-1415)
Expresia „nauta” (marinar / barcagiu) are o semnificaţie bine precizată şi este folosită de Malachia pentru papii care proveneau din Venezia. Într-adevăr, Angelo Corrier era nativ din Venezia şi fusese Cardinal de Negroponte.
• 49 – Flagellum solis – Alexandru al V-lea (antipapă)
Pietro Filargiro avea reprezentat pe blazonul său pontifical un soare strălucitor. Termenul “flagellum”, folosit de Malachia pentru a-l descrie profetic pare că se referă la faptul că acest antipapă a contribuit foarte mult la radicalizarea schismei, provocată chiar de el.
• 50 – Cervus Sirenae – Ioan al XXIII-lea (antipapă)
Baldassarre Cossa era originar din Napoli, oraş a cărei emblemă o are pe sirena Partenope. Termenul “cervus” face referinţă la blazonul său pontifical, pe care era reprezentat un cerb.
• 51 – Corono veli aurei – Martin al V-lea (1417-1431)
Emblema lui Oddone Colonna era o coloană împodobită cu o coroană de aur. Chiar dacă nu în mod cu totul explicit, spun interpreţii, mottoul face trimitere la blazonul papei Martin al V-lea.
• 52 – Lupa coelestina – Eugen al IV-lea (1431-1447)
După opinia unor istorici, chiar dacă pe stema pontificală nu apare, simbolul lui Gabriele Condulmer, canonic al Societăţii Celestine (coelestina), era era o lupoaică.
• 53 – Amator Crucis – Felix al V-lea (antipapă)
Amedeo di Savoia, principe al casei de Savoia, care avea emblemă o cruce roşie pe un fundal alb. Expresia “amator”, dificilă de interpretat, foarte probabil se referă atât la zbuciumul interior cât şi la controversele aprinse care l-au caracterizat pe acest om şi perioada cât el a fost antipapă.
• 54 – De modicitate lunae – Nicolae al V-lea (1447-1455)
Tommaso Parentuccelli, născut la Luni (lunae), aproape de Sarzana. Provenea dintr-o familie foarte săracă şi, probabil, expresia “modicitate” tocmai la această umilă provenienţă se referă.
• 55 – Bos pascens – Calixt al III-lea (1455-1458)
Pe blazonul lui Alfonso de Borgia este reprezentat un bou la păscut.
• 56 – De capra et albergo – Pius al II-lea (1458-1464)
Enea Silvio Piccolomini (numele de mirean al papei Pius al II-lea) a fost secretarul cardinalilor Capranica şi Albergatti.
• 57 – De cervo et leone – Paul al II-lea (1464-1471)
Înainte de a ajunge papă, Pietro Barbo a fost cardinal de San Marco (sf. Marcu, evanghelistul care are drept simbol un leu înnaripat), concomitent era şi cardinal comendator al Bazilicii Cervia.
• 58 – Piscator minorita – Sixt al IV-lea (1471-1484)
Francesco della Rovere – călugăr franciscan (membru al Ordinului Fraţilor Minori), din Celle (Savona), originar era dintr-o familie de pescari: dacâ espresia „minorita” este clar derivată de la originea sa de franciscan minor, termenul „piscator” poate avea două semnificaţii: prima referitoare la familia de origine; cea de-a doua referitoare la funcţia ocupată în Biserică (referitor la cuvintele lui Isus către Petru: „te voi face pescar de oameni”.
• 59 – Praecursor Siciliae – Inocenţiu al VIII-lea (1484-1492)
Giovanni Battista Cybo a trăit îndelung la curtea regală a Siciliei. Totuşi, termenul “praecursor” încă nu a găsit explicaţie satisfăcătoare.
• 60 – Bos Albanus in portu – Alexandru al VI-lea (1492-1503)
Blazonul pontifical al lui Rodrigo Borgia – ca de altfel şi a celorlalţi din această famileie – reprezenta un bou. De precizat şi faptul că el fusese episcop şi cardinal de Albano şi de Porto.
• 61 – De parvo homine – Pius al III-lea (1503)
Mottoul pare că se referă la prenumele matern al lui Francesco Todeschini: Piccolomini (de parvo homine).
• 62 – Fructus Jovis juvabit – Iuliu al II-lea (1503-1513)
Emblema lui Giuliano della Rovere era un stejar, copac care în antichitate era venerat ca fiind „copacul lui Jupiter (Jovis).
• 63 – De craticule Politana – Leon al X-lea (1513-1521)
Mottou foarte dificil de interpretat: numele tatălui lui Giovanni de’ Medici era Lorenzo, sfânt care a fost martirizat pe grătar (nu tatăl, patronimul tatălui). Expresia „Politiana” ar deriva şi deci ar trebui să se refere într-un fel oarecare la Angelo Poliziano, căruia Leon al X-lea i-a fost ucenic.
• 64 – Leo florentius – Adrian al VI-lea (1522-1523)
Adrian Florensz (florentius) din Utrecht avea pe blazonul pontifical doi lei.
• 65 – Flos pilae – Clement al VII-lea (1523-1534)
Iuliu de’ Medici, fiorentino (=flos?), avea pe stema pontificală o minge (pala), un glob (pilae) înconjurată de crini (flos).
• 66 – Hyacinthus medicorum – Paul al III-lea (1534-1549)
Alessandro Farnese, cardinal de sfinţii Cosma şi Damian, avea blazonul papal cu 7 crini. Nu s-a găsit însă o explicaţie plauzibilă pentru termenul “medicorum”.
• 67 – De corona montana – Iuliu al III-lea (1550-1555)
Giovanni Maria Ciocchi del Monte (montana), avea emblema formată din două coroane.
• 68 – Frumentum floccidum – Marcel al II-lea (1555)
Stema lui Marcello Cervini, născut la Montepulciano, reprezenta un cerb şi grâu. Termenul “floccidum” foarte probabil că se referă la durata scurtă a pontificatului său: numai 23 de zile.
• 69 – De fide Petri – Paul al IV-lea (1555-1559)
Acest mottou cunoaşte două interpretări. Prima, care apare şi cam forţată; Giampietro Carafa (mireanul Paul al IV-lea) a fost promotorul „Sfântului Tribunal pentru doctrina Credinţei”, de unde şi expresia: „fide”, până aci ambele interpretări sunt de acord, de aci, prima consideră că “petri” ar fi un ecou al numelui de mirean al lui Paul al IV-lea (?); a doua variantă – care pare şi cea plauzibilă – consideră că atributul profetic „petri” aminteşte de piatra pe care a fost zidită Biserica.
• 70 – Aesculapii pharmacum – Pius al IV-lea (1559-1565)
Mottoul care-l desemnează pe Giovanni Angelo de’ Medici, pare că derivă de la numele familiei sale: într-adevăr, Esculap este zeul (păgân) al medicinei şi primul medic al omenirii, al istoriei.
• 71 – Angelus nemorosus – Pius al V-lea (1566-1572)
Termenul “angelus” pare foarte probabil de atribuit conduitei morale ale acestui papă (într-adevăr, este printre foarte puţini papi ai acestei perioade recunoscut sfânt); celălalt adjectiv “nemorosus”, (adică tufiş / pădure) indică destul de clar locul naşterii lui Michele Ghisleri: Bosco, în regiunea Alessandria.
• 72 – Medium corpus pilarum – Grigore al XIII-lea (1572-1585)
Ugo Boncompagni ocupă în istorie locul şi numelei ideatorului „calendarului gregorian”. Mottoul, de altfel destul de obscur, probabil se referă într-un mod oarecare la acest eveniment care caracterizează pontificatul lui Grigore al XIII-lea. Oricum, încă nu s-a ajuns la o interpretare care să fie acceptată de toţi şi – cu atât mai puţin – care să fie plauzibilă.
• 73 – Axis in meditate signi – Sixt al V-lea (1585-1590)
Felice Perretti avea pe blazon un leu împărţit ăn două de o diagonală, ca şi cum ar fi tăiat în două de o axă (axis). La fel de bine însă acest mottou poate să se refere la intransingenţa lui faţă de toţi răufăcătorii: fie ei cerşetori sau nobili. Alţi interpreţi pun mottoul în legătură cu refacerea economică a Statului papal, redus la sărăcie de predecesorul lui Sixt al V-lea.
• 74 – De rori coeli – Urban al VII-lea (1590)
Mottoul ar putea să se refere la faptul că Giovan Battista Castagna a fost Arhiepiscop de Rossano; localitate în care – tradiţia spune că s-ar fi coborît mană din cer. Oricum, încă nu s-a putut atribui nici acestui mottou o semnificaţie univocă şi plauzibilă.
Profeţii posterioare publicării în Lignum vitae
• 75 – De antiquitate urbis – Grigore al XIV-lea (1590-1591)
Nicola Sfrondati provenea din antica cetate Cremona.
• 76 – Pia civitas in bello – Inocenţiu al IX-lea (1591).
Mottoul pare să indice perioada răvăşită a pontificatului lui Giovanni Antonio Facchinetti: creştinătatea era devastată de sângeroase războaie.
• 77 – Crux romulea – Clement al VIII-lea (1592-1605).
Hipolit Aldobrandini aparţinea unei istorice familii romane (romulea), chiar dacă de mai mult timp aceasta se stabilise la Firenze. Pe blazonul papal Clement al VIII-lea avea o cruce romană.
• 78 – Undosus vir – Leon al XI-lea (1605)
Nu sunt interpretări univoce asupra acestui mottou, totuşi, cea mai mare parte a interpreţilor înclină să creadă că este vorba de scurta perioadă de pontificat al lui Alessandro de Medici, abia împlinite 2 săptămâni.
• 79 – Gens perversa – Paul al V-lea (1605-1621)
Camillo Borghese. Sensul mottoului a rămas nepătruns (misterios) până azi, în pofida nenumăratelor interpretări. Într-o singură privinţă sunt cu toţii de acord: acest mottou este cel mai criptic şi mai indescifrabil dintre toate profeţiile lui Malachia.
• 80 – In tribulatione pacis – Grigore al XV-lea (1621-1623)
Alessandro Ludovisi – fondatorul Congregaţiei “De Propaganda Fide” – toată perioada pintificatului său a fost prins în tratative de pace şi în potolirea cauzelor de războaie: în primul rând controversele politice.
• 81 – Lilium et rosa – Urban al VIII-lea (1623-1644)
Pe blazonul lui Maffeo Barberini sunt reprezentate albini care zboară în jurul crinilor şi a trandafirilor. Interpretarea corectă a acestui mottou, totuşi, este nesigură deoarece, considerând reproducerile stemei din acea vreme, pe blazon nu apar florile de care vorbeşte profeţia.
• 82 – Jacunditas crucis – Inocenţiu al X-lea (1644-1655)
Giovanni Battista Panphili (Panphily) a fost proclamat papă chiar în ziua de Înălţarea Sfintei Cruci. Aluzia este certă.
• 83 – Montium custus – Alexandru al VII-lea (1655-1667)
Emblema pontificală a lui Fabio Chigi era formată din două coline deasupra cărora veghea o stea. Atributul “custus” (o formă medievală a lui „custos”) completează ideea blazonului: „sentinela munţilor”; deşi sunt dintre cercetători care consideră că ar fi o aluzie la prenumele de Chigi. De adăugat şi faptul că acest papă a instituit în Roma un „Monte di Pietà”.
• 84 – Sidus olorum – Clement al IX-lea (1667-1669)
Iuliu (Giulio) Rospigliosi a fost ales papă într-o sală deosebită a palatului pontifical, numită sala lebedelor (olorum). Atributul “sidus” până în prezent este fără tălmăcire.
• 85 – De flumine magno – Clement al X-lea (1670-1676)
Emilio Altieri a fost ales papă pe data de 11 mai 1670, zi în care fluviul Tevere atingea cote alarmante (flumine magno).
• 86 – Bellua insatiabilis – Inocenţiu al XI-lea (1676-1689)
nu există nici o explicaţie plauzibilă a acestui mottou, cu atât mai mult cu cât apelativul de „bestie nesătulă” cu greu i se poate atribui lui Benedetto Odescalchi.
• 87 – Poenitentia gloriosa – Alexandru al VIII-lea (1689-1691)
Alegera lui Pietro Ottoboni a avut loc pe 6 octombrie, zi dedicată Sfântului Brunone, sfânt trecut în conştiinţa istorică ca unul dintre cei mai mari penitenţi ai Bisericii.
• 88 – Rastrum in porta – Inocenţiu al XII-lea (1691-1700)
Antonio Pignatelli aparţinea unei nobile familii napoletane care, în oraş, locuia lângă poarta numită “del rastrello” (rastrum).
• 89 – Flores circumdati – Clement al XI-lea (1700-1721)
Francesco Albani, sfinţit preot numai în 1700. Acestui mottou ni i s-a găsit o interpretare adecvată; singura care a fost emisă, dar ne acceptaă ar fi că, lipsit total de tact politic şi de îndemânarea practică a administrării a avut de înfruntat situaţii destul de dure. În acest caz ar fi o subtilă ironie (de genul: de ce trimiţi pentru front pe unul pe care nici cu o floare nu trebuie să-l atingi?!).
• 90 – De bona religione – Inocenţiu al XIII-lea (1721-1724)
Michelangelo Conti – pontificatul lui este caracterizat de o aspră şi continuuă condamnare a oricărei formă de erezie, cu precădere Janzenismul.
• 91 – Miles in bello – Benedict al XIII-lea (1724-1730)
”Soldat în război” – Pier Francesco Orsini a fost papă într-o perioadă în care s-au înregistrat războaie în toată Europa.
• 92 – Columna excelsa – Clement al XII-lea (1730-1740)
Lorenzo Corsini caratterizzň a caracterizat pontificatul său mai ales cu marile opere urbane (edificii) pe care le-a comandat şi susţinut în toată Roma. În acest caz mottoul s-ar referi la activitatea sa neobosită de magnat şi de iubitor al artei, cu precădere de arhitectură urbană.
• 93 – Animal rurale – Benedict al XIV-lea (1740-1758)
Nici o explicaţie plauzibilă în privinţa acestei profeţii care-l priveşte pe Prospero Lorenzo Lambertini, din Bologna. Totuşi nu lipsesc exegeşi care pun mottoul în legătură cu faptul că Benedict al XIV-lea a încurajat şi susţinut agricultura prin diminuarea taxelor şi promovarea schimbului comercial.
• 94 – Rosa Umbiae – Clement al XIII-lea (1758-1769)
Nenumărate dar şi divergente explicaţii au fost avansate pentru acest mottou care-l priveşte pe Carlo Rezzonico din Venezia, dar nici una nu se bucură de susţinerea specialiştilor. Explicaţia cea mai avansată de până acum ar fi că pe vremea pontificatului său mulţi dintre franciscani divizaţi în mici institute religioase au fost reuniţi în Ordinul Fraţilor Minori, cu sediul în Umbria..
• 95 – Ursus velox – Clement al XIV-lea (1769-1774)
Cea mai răspândită explicaţie care poate fi întâlnită cu privire la mottoul care-l desemneazpă pe Lorenzo Ganganelli (numele complet: Giovanni Vincenzo Antonio Ganganelli) este că el ar fi avut (are) în blazonul papal un urs în alergare. Această interpretare nu poate găsi temei din moment ce emblema lui Clement al XIV-lea conţine, în partea superioară semnul clasic al franciscanilor (două mâini încrucişate), iar în partea de jos muntele cu trei coline. Prin urmare şi acest mottou rămâne fără explicaţie.
• 96 – Peregrinus Apostolicus – Pius al VI-lea (1774-1799)
Mottoul sintetizează nenumăratele vicisitudini pe care Giovanni Angelo Braschi a fost nevoit să le îndure: într-adevăr, după ce a fost făcut prizonier de către francezi a fost târât mai întâi la Siena, apoi la Bologna şi, în sfârşit, la Parma de unde la 29 august 1799 a fost încărcat într-o căruţi de ţară şi transportat în Franţa, la Briançon şi apoi la Valence, unde a murit prizonier.
• 97 – Aquila rapax – Pius al VII-lea (1800-1823)
Gregorio Barnaba descendent ai familie de conţi Chiaramonti a fost fost şi el făcut prizonier de Napoleon Bonaparte. Specialiştii cred că mottoul face trimitere la blazonul lui Napoleon, pe care trona o acvilă.
• 98 – Canis et coluber – Leon al XII-lea (1823-1829)
Annibale della Genga a fost descris de colaboratorii săi cei mai intimi caastfel: „fidel cauzei Bisericii precum un câine şi, în acelaşi timp, prudent în întreprinderile sale precum un şarpe”.
• 99 – Vir religiosus – Pius al VIII-lea (1823-1830)
Francesco Saverio dei Castiglioni a întrupat din plin această descriere profetică: prin smerenia şi bunătatea sa a restabilit multe relaţii cu statele moderne (rupte de intransigenţa predecesorilor săi) şi, în plus a obţinut mari concesii (de amintit libertaea religioasă pentru catolicii armeni dată de Sultan şi ridicarea unei patriarhii pentru păstorirea acestora).
– 11 papi înainte de ultimul
• 100 – De balneis Etruriae – Grigore al XVI-lea (1831-1846)
Bartolomeo Alberto Cappellari provenea dintre călugării camaldolenzi, Ordin religios fondat în Toscana (Etruriae). Specialiştii înclină să creadă că pentru atributul “balneis” nu se poate găsi o explicaţie satisfăcătoare, deşi nu lipsesc nici aceia care pun termenul mottoului în legătură cu baia de sânge produsă în Roma de armatele austriece, chemate de acest papă „pentru restabilirea ordinii”. Majoritatea înterpreţilor, însă consideră termenul ca fiind un fel de întărire a termenului “Etruriae”.
• 101 – Crux de cruce – Pius al IX-lea (1846-1878)
În timpul pontificatului liberalului Giovanni Maria Mastai Ferretti, Roma a devenit capitala Iatliei. Cu această ocazie papa Pius al IX-lea a fost nevoit să suprapună crucea pontificală peste crucea sabaudă (caeea a casei de Savoia).
• 102 – Lumen de coelo – Leon al XIII-lea (1878-1903)
mulţi sunt interpreţii, care urmând modalitatea de dinainte de 1595 (data publicării textului profeţiilor) să se limiteze la stemă: într-adevăr, Vincenzo Gioacchino Pecci avea pe blazon o cometă. Aceasztă explicaţie nu este ecceptată de toţi, cei mai critici dintre specialişti, consideră că este o referinţă la enciclica acestui papă: Rerum novarum (1891), enciclică care angaja Biserica într-o luptă decisă pentru demnitatea şi drepturile muncitorilor. Destinderea relaţiilor cu Kulturkamp-ul lui Bismark, citit de unii, nu este aproape deloc luat în seamă.
• 103 – Ignis ardens – Pius al X-lea (1903-1914)
Mottoul se referă explicit la bunătatea şi la credinţa arzătoare a lui Giuseppe Melchiorre Sarto, din Riese (Treviso). Wilhwlm Hunnermann, într-o viaţă romanţată a acestui papă – intitulată întocmai: „Flacăra vie” (în traducerea românească) – pune bine în evidenţă această flacără vie interioară care l-a consumat văzându-i din nou pe creştini ucigându-se între ei. Concluzia cărţii lui W. Hunnermann este că „s-a stins de durere şi de suferinţă morală”.
• 104 – Religio depopulata – Benedict al XV-lea (1914-1922)
Pontificatul lui Giacomo della Chiesa a fost marcat de evenimentele funeste care au devastat lumea şi de plânsul care a urmat acestor triste evenimente. Mottoul se referă la numărul mare de oameni (creştini-necreştini; catolici-necatolici) care au sfârşit pe front şi la numărul mai mare al acelora care au căzut victime sistemelor totalitare şi atee.
• 105 – Fides intrepida – Pius al XI-lea (1922-1939)
În ciuda reproşurilor aduse acestui papă precum că ar fi tăcut în faţa nazismului, totuşi specialiştii găsesc cea mai plauzibilă şi acceptabilă explicaţiei mottoului care-l priveşte pe Achille Ratti (papa Pius al XI-lea), care s-a ridicat împotriva nazismului cu enciclica: „Mit brennender Sorge”, în care taxa nazismul ca total anticreştin şi-l anatemiza. Aceeaşi atitudine de condamnare şi de anatemizare a avut-o faţă de toate regimurile totalitare şi atee, fie că erau ele în Spania, Portugalia, Rusia, Mexic sau Germania; „credinţă neclintită”.
• 106 – Pastor angelicus – Pius al XII-lea (1939-1958)
Eugenio Pacelli, a fost păstor al Bisericii în timpul celui de-al doilea război mondial şi îndată după. Lui i-a revenit dificila menire de a călăuzi poporul în reluarea vieţii şi reconstricţia postbelică. El este acela care a trebuit să plinească rolul de călăuză morală, spirituală şi materială într-o lume devastată de ură şi de război.
• 107 – Pastor et nauta – Ioan al XXIII-lea (1958-1963)
Angelo Giuseppe Roncalli a fost Patriarh de Venezia (nauta). Termenul “pastor” se referă la neobosita sa activitate de călăuză, şi nu doar spirituală, a tuturor nu numai a Bisericii sau a catolicilor. Exegeţii mai exigenţi nu acceptă nicidecum o explicaţie atât de simplistă. Tocmai pentru că au renunţat la faptul de a folosi aceleaşi mijloace şi metode de interpretare ca pentru primele 77 de mottouri (anterioare publicării profeţiilor şi deci suspecte de determinările istorice ştiute, aspect cu care de altfel toţi cercetătorii sunt de acord). Astfel, pentru aceşti cercetători cele două substantive (nu sunt sdjective sau atribute, ca în multe alte cazuri) legate între ele prin conjuncţia copulativă „et” mottoul face referinţă nu atât la locul natal sau de cardinalat al personajului, nici la faptul că a călătorit mult; ci la însemnătatea Conciliului Vatican al II-lea, în a cărei deschidere papa afirma că nu este un conciliu dogmatic şi doctrinar, ci un conciliu pastoral. Acest conciliul împingea „barca lui Petru” (nauta) spre noi orizonturi.
• 108 – Flos florum – Paul al VI-lea (1963-1978)
Şi în privinţa lui Giovanni Battista Montini sunt câteva divergenţe de interpretare. Interpreţii care vor să lichideze repede şi uşor susţin simplu că în stema acestui papă sunt trei crini. Şi ca explicaţia să nu se termine prea brusc mai adaugă şi faptul că în iconografia creştină crinul este „floarea florilor” (lucru foarte adevărat de altfel, dar nu de aplicat aici, spun alţii). Într-adevăr, cercetătorii mai critici şi – într-un anumefel – mai curajoşi, renunţă la principiile ermeneutice anterioare publicării „profeţiilor” în „Lignum vitae” (1595) şi caută explicaţii mai plauzibile. Aceştia interpretează mottoul ca făcând referinţă la grija şi la activitatea stăruitoare a acestui papaă pentru afirmarea demnităţii vieţii fiecărei fiinţe umane (cu enciclica „Humanae vitae”) ca şi inflexibilitatea lui în afirmarea „florii florilor” pentru viaţa clerului (cu enciclica „Sacerdotalis coelibatus”).
• 109 – De meditate Lunae – Ioan Paul I (1978)
Pontificatul lui Albino Lucani a fost de numai 31 de zile; practic timpul unui ciclu lunar (?).
• 110 – De labore solis – Ioan Paul al II-lea (1978 – 2005)
Karol Wojtyła pare că este deja condamnat de istorie să fie reţinut ca papa polonez. Mottoul cu care este profetizat el (încă în dezbatere) ar putea să se refere la una din aceste trei evenimente:
• concomitent cu naşterea sa a fost şi o eclipsă de soare;
• faptul că provine dintr-o ţară din est (levante del sole);
• spune activitatea sa imensă şi pelerinajele sale apostolice pe toată faţa pământului (întocmai ca soarele).
• 111 – De gloria olivae – Benedict al XVI-lea (2005 – în viaţă)
Bavarezul Joseph Ratzinger, care a succedat lui Carol este desemnat de profeţie ca fiind „de gloria olivae”. Dincolo de faptul că mottoul este destul de obscur, pare şi prematur să se lanseze interpretări (se ştie, doar că profeţiile sunt înţelese abia după plinirea lor). Cu toate acestea iată că sunt şi interpreţi, care (chiar înainte de moartea lui Ioan Paul al II-lea) au lansat explicaţii ipotetice (se-nţelege). Iată câteva dintre aceste ipoteze:
• plecând de la faptul că măslinul este simbolul păcii, unii cred (au crezut) că pontificatul succesorului va fi centrat pe pacea universală în numele lui Isus.
• repeziţii, că mottoul ar putea să se refere la stema noului papă, „aşa cum s-a mai întâmplat şi-n trecut”.
• cei mai îndrăzneţi, plecând de la faptul că măslinul este simbolul iudeilor (şi aceasta în conformitate cu Biblia), au avansat supoziţii mult mai îndrăzneţe: ….
Petrus Romanus
Pentru ultimul papă numele este cât se poate de sugestiv: Petru a fost primul pontif, un alt Petru va fi ultimul pontif. Acestuia “Profeţia lui Malachia” nu i-a dedicat doar un simplu motto, dar câteva versuri în limba latină:
In persecutione extrema sacrae romanae ecclesiae sedebit Petrus romanus, qui pascet oves in multis tribulationibus; quibi transactis, civitas septis collis diruetur, ed Judex tremendus judicabit populum suum. Amen.
A căror traducere sună cam aşa:
În timpul ultimei persecuţii a Sfintei Bisericii Romane, pe scaun va sta Petru, romanul, care-şi va păstori turma printre foarte multe suferinţe (încercări) tribolazioni; iar când aceste încercări se vor sfârşi, oraşul celor şapte coline va fi distrus, şi judecătorul cel de temut va judeca poporul său. Amin (Aşa să fie).
Papa Benedict crede in profetiile lui Nostradamus?!Urmasul sau un “Papa Negru”?
Credem sau nu credem in profetii, se pare ca atat cele facute de oamenii bisericii cat si cele facute de Nostradamus, sunt pe cale sa se implineasca. Cum altfel s-ar putea explica noua numire care a avut loc la Vatican, facuta de insusi Papa Benedict? NWO trebuie sa implinesca atat crezurile crestinilor cat si pe cele ale necrestinilor. Ca un promotor al globalismului, Papa si-a facut temele si stie ca exista o multime de oameni care cred in viziunile lui Nostradamus. Orice cale pentru inscaunarea Antihristului sunt bune daca efectul este cel scontat. Ma-ntreb cat de curand vom asista la inscenarea mortii actualului Papa ? Sau de ce nu, chiar la asasinarea reala a lui?
Papa Benedict a numit un cardinal din Ghana intr-unul dintre cele mai influente de locuri de muncă din Vatican, crescând posibilitatea ca pontiful următor sa fie un om negru. El l-a numit pe Cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, din Cape Coast, Ghana, capul Comisiei de justiţie şi pace, o poziţie aproximativ echivalenta cu ministrul justiţiei.
Turkson, 61 de ani , Intaiul Cardinal al Ghanei, devine al doilea cap african alorganismului care oferă consultanţă Papei şi Vaticanului, pe probleme de justiţie şi care pregăteşte documente pe teme precum: drepturile omului, imigrare şi de drept.
El tocmai si-a incheiat o functie inalta, de secretar general la Sinodul de trei săptămâni cu bisericile din Africa, care se va încheia duminică, şi a si fost evacuat în cercurile Bisericii, pentru a fi un candidat puternic pentru papalitate după moartea Papei Benedict.
Noua numire, ii va conferi lui Turkson o influenta sporita, atat în Biserica Romano-Catolică cat şi în întreaga lume.
Biserica Catolică este în creştere în Africa, mai repede decat pe orice alt continent şi Turkson are ani de experienţă în relaţiile cu islamul, un atribut care ar trebui să-l propulseze pe un loc bun, cu sansa la papalitate.
El s-a născut în Ghana şi a fost educat acolo, dar şi în Statele Unite. La începutul Sinodului, cu trei săptămâni în urmă, Turkson a fost întrebat dacă, după ce Barack Obama a devenit primul preşedinte negru din SUA, viitorul papă ar putea fi un african. El a răspuns: “De ce nu?”
Au fost doar doi papi africani în istoria Bisericii, ultima dată în secolul al cincilea.

 

STRIGĂT DE AGONIE AL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU ÎMPOTRIVA EREZIEI ECUMENISMULUI

STRIGĂT DE AGONIE

AL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU

ÎMPOTRIVA EREZIEI ECUMENISMULUI

      În Pireu, 8 mai 2013

  COMUNICAT

 Înaltpreasfinţitul Mitropolit SERAFIM de Pireu a trimis Preafericitului Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elade, kyr Ieronim şi membrilor Respectabilei Ierarhii a Bisericii Eladei următoarea scrisoare.

 DIN SFÂNTA MITROPOLIE

  În Pireu, 8 mai 2013

 Nr. Prot.  525

Preafericitului Arhiepiscop al Atenei şi al întregii Elad domnului domn IERONIM Preşedintelui Sfântului Sinod şi Înaltpreasfinţiţilor Membrii ai Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Eladei, la reşedinţele lor.

        Preafericite Sfinte Preşedinte,

 Înaltpreasfinţiţilor Părinţi Sinodali,

 Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

   Atunci când se iveşte o nouă erezie, care pricinuieşte confuzie în cele ale credinţei, păstorii tuturor vremurilor, confirmând cele pe care le-au făgăduit la hirotonia lor, trec la combaterea acestei erezii, ca să traseze o linie de apărare şi să fixeze graniţele Credinţei Ortodoxe, aşa încât aceasta să se deosebească de rătăcirea ereticilor, iar în acest fel să-i protejeze pe credincioşi de necurăţia kakodoxiei (=relei credinţe). În zilele noastre, Preafericite Sfinte Preşedinte şi Înaltpreasfinţiţilor, Sfinţi Fraţi, a apărut ca unul din semnele vremurilor de pe urmă şi ca „un lup greu care nu cruţă turma” [[1]], panerezia Ecumenismului sincretist intercreştin şi inter-religios. Din acest motiv, exprimându-ne neliniştea noastră, ne adresăm către Preafericirea Voastră, către Respectabilul Corp al Preasfinţilor Episcopi ai Sfântului Sinod al Ierarhiei Preasfintei Biserici a Eladei, ca spre organismul administrativ suprem şi autorizat al Bisericii Autocefale a Eladei, îndemnând şi propunând rugător şi cu smerenie ca noi, Episcopii-păstori, în numele Sfintei şi Celei deofiinţă şi de Viaţă Făcătoarei şi Nedespărţitei Treimi, a Dumnezeului Celui Viu în Trei Ipostasuri, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, să ne asumăm răspunderile noastre înaintea Lui şi a credinciosului Său popor şi să ne ridicăm la înălţimea împrejurărilor şi să convocăm un Sinod Local, care – aşa cum este dator – trebuie să purceadă la condamnarea sinodală oficială a amintitei kakodoxii şi a îngrozitoarei erezii.

       Motivele care fac stringentă nevoia convocării unui astfel de Sinod Local sunt descrise mai jos:

       Ecumenismul, după cum se ştie, a fost demascat ca pan-erezie de către Sfântul Stareţ contemporan al Bisericii Ortodoxe surori a Serbiei – Biserica Sfântului Sava – şi Profesorul de Dogmatică şi Dascăl al Lumii, Cuviosul şi purtătorul-de-Dumnezeu Părinte Iustin Popovici, care în excepţionala sa lucrare „Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul” semnalează: „Ecumenismul este numele comun pentru pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene în frunte cu papismul. Toate aceste pseudo-creştinisme, toate pseudo-bisericile nu sunt nimic altceva decât o erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este pan-erezie”[[2]].

       Izvor şi pântece al Ecumenismului este Masoneria, care promovează prin el religia mondială a Luciferismului, aşa cum izvor şi pântece al Masoneriei este oribilul Sionism Internaţional [[3]] care a transformat teismul Vechiului Testament şi al Profeţilor în mârşavul Luciferism prin demonica Cabală şi obscenul Talmud, lucrări al demoniacilor rabini ai decăzutului iudaism şi ai obsesiei lor despre dominaţia şi guvernarea mondială prin încă aşteptatul fals-Mesia.

       Ecumenismul activează la două niveluri: inter-creştin şi inter-religios. În felul acesta, se configurează ecumenismul inter-creştin şi ecumenismul inter-religios, care constituie două din direcţiile de bază ale Ecumenismului. Ecumenismul inter-creştin promovează unirea diferitelor erezii creştine (papistaşi, protestanţi, anglicani, monofiziţi) cu Biserica Ortodoxă Universală după criteriul minimalismului dogmatic. Conform principiului ecumenist al „sincretismului dogmatic inter-creştin”, diferenţele dogmatice dintre eretici şi Biserica Ortodoxă sunt doar tradiţii formale (rituale) şi trebuie depăşite pentru binele unităţii „Bisericii”, care poate să se exprime prin varietatea diferitelor forme şi teze/poziţii. Pe de altă parte, ecumenismul inter-religios, considerând că în toate religiile există elemente pozitive, promovează unirea dintre ele şi îndeosebi dintre cele trei aşa-numite religii monoteiste din lume:  Creştinismul, Islamul şi Iudaismul, adică promovează aşa-numita „pan-religie”. Conform principiului ecumenist al „sincretismului inter-religios” trebuie să fie promovate – chipurile – „punctele teologice comune”, care există în toate „religiile monoteiste”, aşa încât să se edifice unitatea religioasă a Lumii.

      Ecumenismul, pentru a-şi materializa scopurile, inventează diferite teorii, precum kakodoxiile [ereziile] despre: „Biserica Extinsă, Bisericile surori, teologia baptismală, Biserica Universală nevăzută, teoria ramurilor, teoria celor doi plămâni, minimalismul şi maximalismul dogmatic, erezia postpatristică, neopatristică şi contextuală, teologia euharistică, teologia post-sinodală, „bisericile” deficitare şi nedepline, capacitatea Bisericii de a-i cuprinde şi pe cei din afara ei [περιεκτικότητος], misteriologia deficitară şi nedeplină, transformarea iconomiei în acrivie şi dogmă”, care, în mod sigur, sunt străine şi departe de învăţătura şi Teologia Dogmatică Ortodoxă[4].

       Ecumenismul promovează dialogurile teologice ecumeniste contemporane, care sunt pregătite sistematic, contrafăcute şi interminabile, dar în cadrul lor predomină lipsa mărturisirii ortodoxe, lipsa sincerităţii eterodocşilor, supra-accentuarea iubirii şi sub-accentuarea adevărului, tăinuirea şi contrafacerea textelor scripturistice, îndeosebi a celui ioaneic – „ca să fie una precum Noi” (Ioan 17, 11), practica de a nu discuta cele care despart, ci cele care unesc, tocirea criteriilor ortodoxe, recunoaşterea reciprocă a eclesialităţii, a succesiunii apostolice, a Preoţiei, a Harului, a Tainelor, dialogul în aceiaşi termeni / pe picior de egalitate, amnistierea, disculparea şi gratificarea Calului Troian al Papismului – al blestematei şi demonicei Uniaţii -, participarea la organizaţia pan-protestantă numită ,,Consiliul Mondial al Bisericilor” sau, mai bine-zis, al ereziilor, semnarea de comunicate, declaraţii şi texte comune anti-ortodoxe fără o consultare şi o hotărâre sinodală, aşa cum s-a dovedit la a XVI-a Întâlnire regulată din octombrie 2009 (de pildă, Lima – Peru din America de Sud, 1982; Balamand – Liban, 1993; Chambesy – Elveţia, 1994;  Porto Alegre – Brazilia, 2006; Ravenna, 2007 ş.a.) şi rugăciunile în comun[5].

       Ecumenismul îşi înfiază şi legiferează toate ereziile ca „biserici” şi atacă dogma despre Biserica cea Una, Sfântă, Universală şi Apostolică. Dezvoltă, învaţă şi impune o nouă dogmă despre Biserică, o nouă eclesiologie, potrivit căreia nicio Biserică nu are dreptul să revendice în mod exclusiv pentru ea însăşi caracterul de Biserică universală şi adevărată. Fiecare este un fragment, o  bucată sau parte, nu întreaga Biserică. Toate împreună constituie Biserica. Însă în felul acesta se dărâmă hotarele dintre adevăr şi înşelare, dintre Ortodoxie şi erezie şi se dedică trup şi suflet întrecerii pentru dărâmarea Ortodoxiei.

       Ecumenismul pune semnul egal între toate religiile şi unica, de-Dumnezeu-dăruita şi de- Hristos-cel-înviat-descoperita cinsitire a lui Dumnezeu, cunoaştere a lui Dumnezeu şi viaţă în Hristos. În acest fel, se contestă dogma despre unica Revelaţie mântuitoare din lume şi despre iconomia Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu întrupat, precum şi înfăptuirea în continuare a lucrării Lui mântuitoare de către Una şi Unica, Sfânta, Universala şi Apostolica Biserică, prin Sfântul Duh care lucrează în Ea. De aici rezultă, fără îndoială, că Ecumenismul este în zilele  noastre cea mai mare erezie eclesiologică din toate vremurile, deoarece pune semnul egal între toate religiile şi credinţele[6].

       Cu durere şi mâhnire se constată că Ecumenismul a luat prizoniere în lanţuri şi cătuşe aproape toate Bisericile Ortodoxe Locale şi Sinoadele Ierarhiei lor, care sunt latino-cugetătoare şi fac ecumenism – cu luminoasele excepţii ale Respectabilelor Patriarhii a Georgiei şi a Bulgariei -, după cum dovedesc faptele şi acţiunile ecumeniste – nemaiauzite, de nedescris, nemaivăzute şi inedite – întreprinse sau rostite de către ele în realitate[7].

       Însă nefiresc şi grotesc pentru ecumeniştii ortodocşi este că, deşi împart titluri de eclezialitate celor care în mod evident sunt eretici kakodocşi [rău-slăvitori], nu cutează, consecvenţi proclamaţiilor lor, să treacă la intercomuniunea sacramentală cu ei, deoarece ştiu că din acel moment îşi vor pierde imediat calitatea lor bisericească. Acest lucru nu constituie deja o dovadă izbitoare a kakodoxiei Ecumenismului? Dacă, într-adevăr, cred în inadmisibilele şi provocatoarele lor proclamaţii sau declaraţii, să îndrăznească deci acest gest, pentru că altfel demonstrează prin poziţia lor inexistenţa titlurilor de eclesialitate, pe care le atribuie pseudo-episcopilor kakodocşilor [rău-slăvitorilor, ereticilor].

       Din nefericire, Ecumenismul a reuşit în ultima vreme reconfigurarea masivă a drumului multisecular şi bimilenar, după Sfinţii Părinţi şi după Sfintele Canoane atât al Bisericii noastre Mame, al Respectabilului Centru al Ortodoxiei, al bine-cinstitorului Izvor al Neamului, a Patriarhiei Ecumenice[8] (din 1964), cât şi al altor Biserici Autocefale, într-o abordare ecumenistă a vieţii. Dar chiar şi Chivotul Ortodoxiei, Grădina Maicii Domnului, Sfântul Munte, nici el n-a rămas neatins şi neinfluenţat.

       Ecumenismul a erodat şi stricat şi Facultăţile de Teologie, în care nu se mai predă Teologia Ortodoxă Patristică, ci se consolidează deja în mod deschis şi în cel mai festiv şi oficial mod Teologia ecumenistă.

       Ecumenismul s-a infiltrat şi în noile manuale de religie din învăţământul primar şi gimnazial şi este principalul responsabil pentru aplicarea noului program pilot de studii în Educaţie, revendicând schimbarea caracterului catehetic şi confesional al orei de religie într-unul de istorie a religiilor şi de pan-religie.

       Dependenţa de Ecumenism continuă să crească, deoarece există: a) o lipsă de catehizare a credincioşilor asupra temelor credinţei, b) o groaznică lipsă a mijloacelor de informare autentică şi obiectivă a poporului lui Dumnezeu şi c) secularizarea clerului şi poporului[9].

       Ecumenismul contestă în mod efectiv Tradiţia şi Credinţa noastră Ortodoxă Patristică, seamănă îndoială  şi confuzie în inimile turmei şi-i clatină pe mulţi fraţi iubitori de Dumnezeu, conducându-i la dezbinări şi schisme (de pildă, vechiul-calendarism, dizidenţa [=ἀποτείχιση]) şi târăşte o parte a turmei în rătăcire, iar prin ea la un dezastru duhovnicesc[10].

       În sfârşit, Ecumenismul constituie cea mai mare problemă pastorală şi soteriologică, deoarece zdruncină din temelii şi anulează mântuirea şi îndumnezeirea după har a omului. Desigur, pericolul nu se referă la Biserică, care nu poate fi nimicită, de vreme ce este Trupul lui Hristos, Îl are drept Cap pe Hristos, este Hristos extins în veci „şi porţile iadului nu o vor birui”[11], ci la membrii Bisericii, la credincioşi, care sunt în pericolul de a se pierde când se pierde credinţa dreaptă, Ortodoxia şi predomină erezia şi rătăcirea[12].

       Prefericite sfinte Preşedinte,

       Înaltpreasfinţiţilor împreună-şezători în Sinod,

            După prezentarea de mai sus a fenomenului pan-ereziei Ecumenismului, a pericolelor şi a tragicelor consecinţe ale lui atât în Dogmatică, cât şi în învăţătura soteriologică a Bisericii Ortodoxe Universale, constatăm că într-adevăr acum Ortodoxia este în pericol la modul serios. Cu smerenie credem că se impune cât mai curând posibil convocarea Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Eladei, ca să analizeze şi să cerceteze temele fierbinţi şi arzătoare de mai sus, întotdeauna în lumina învăţăturii şi Tradiţiei Sfintei Scripturi, a Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe Universale, ca să ia o hotărâre de condamnare atât împotriva Ecumenismului, cât şi a celor ce urmează, învaţă şi transmit altora această pan-erezie, pentru a înceta smintelile şi confuzia Acest lucru de altfel va demonstra că rămânem pe metereze şi că suntem consecvenţi înspăimântătoarelor jurăminte pe care le-am dat la hirotonia noastră, aplicând în practică respectiva hotărâre, pe care am luat-o în şedinţele din 15 – 16 octombrie 2009.

       Pentru că, Prefericite Sfinte Preşedinte, Înaltpreasfinţiţilor Sfinţilor Co-episcopi, aşa făcând, mare bine vom pricinui Sfintei noastre Ortodoxii, Neamului nostru, poporului ales al lui Dumnezeu şi mare bucurie se va face în cer şi pe pământ. Pomenirea noastră va rămâne în veac, numele noastre vor fi scrise în Cartea Vieţii, iar păcatele noastre se vor ierta. Să păşim uniţi în lupta Mărturisirii Credinţei şi să fim convinşi că Ecumenismul „nu” va birui Biserica, după nemincinosul cuvânt al Domnului nostru, „porţile iadului nu o vor birui pe Ea”. Să avem îndrăzneală, Prefericite Stăpâne, Înaltpreasfinţiţilor şi Preadoriţilor Sfinţi Fraţi, să sfărâmăm cătuşele ecumeniste, să ieşim din temniţa ecumenistă şi să ne eliberăm din robia pan-ereziei Ecumenismului, cu puterea dumnezeiască şi cu Harul Domnului nostru Iisus Hristos Cel înviat, „urmând Sfinţilor Părinţi”.

         Pentru acestea, cu smerenie Vă propunem să trimiteţi respectiva cerere de convocare extraordinară a Ierarhiei şi să o depuneţi la Preafericitul Preşedinte al Sfântului Sinod Permanent, aşa încât conform dispoziţiilor articolului 6, alin. 1 din L. 590/1977, „Despre Cartea Statutară a Bisericii Eladei”, Acesta [Sfântul Sinod Permanent] să procedeze la convocarea extraordinară a Sfântului Sinod al Ierarhiei pentru acuzarea şi condamnarea sinodală a ecumenismului sincretist, a acestei pan-erezii groaznice a vremurilor contemporane.

       Cel mai mic frate în Hristos Cel Înviat,

       † Serafim, Mitropolit de Pireu.

Traducere: http://acvila30.ro/ ; sursa: imp.gr

---

[1] Fapte 20, 29

[2] Sfântul Iustin Popovici, „Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul”, Tesalonic 1974, p. 224.

[3] Mitropolitul Serafim de Pireu, „Enciclica Pastorală la Duminica Ortodoxiei – 2013”, Arhimandrit Haralampos Vasilopolous, „Ecumenismul fără mască”, Ed. Orthodoxos Typos, Atena 1988, pp. 43-45, 107-108, SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI, Proclamaţia asupra Masoneriei,http://www.impantokratoros.gr/67D9F5DF.el.aspx .

[4] Mitropolitul Serafim de Pireu, „Enciclica Pastorală la Duminica Ortodoxiei – 2013”.

[5] „Ecumenismul”, ed. Sfânta Mănăstire Paraklitu, Oropos-Attikis, 2004, pp. 11-18.

[6] Sinaxa Clericilor şi Monahilor Ortodocşi, „Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului”, iulie 2009, pp. 23-24.

[7] Protoprezbiter Theodoros Zisis, „Acum Ortodoxia se primejduieşte grav”, Theodromia Θ, 1, ianuarie-martie 2007, 94-98.

[8] Protoprezbiter Gheorghios Metallinos, „Patriarhia Ecumenică şi Ecumenismul”, în „Οἰκουμενισμός˙ Γένεση-Προσδοκίες-Διαψεύσεις” (= „Ecumenism: naştere-aşteptări-dezminţiri”), Practicalele Simpozionului Ştiinţific Inter-ortodox, Sala de Festivităţi a Universităţii „Aristotel” din Tesalonic, vol. I, ed. Theodromia, pp. 233-250.

[9] Op. cit., pp.124 -126.

[10] Sinaxa Clericilor şi Monahilor Ortodocşi, „Mărturisirea de Credinţă împotriva Ecumenismului”, iulie 2009, pp.25-26.

[11] Matei 16, 18.

[12] Protoprezbiter Theodoros Zisis, „Acum Ortodoxia se primejduieşte grav”, Theodromia Θ,1 (ianuarie-martie 2007), 89-94.