Viitor sumbru pentru Patriarhia Antiohiei

Hrístos Iakóvou – Director al Centrului Cipriot de Studii (KYKEM)

Astăzi, în Siria, creştinii reprezintă în jur de 12% din totalul populaţiei ţării: ortodocşii alcătuie cel mai numeros grup, numărând aproximativ două milioane, din punct de vedere instituţional fiind reprezentaţi de către cea mai veche patriarhie ortodoxă, Patriarhia Antiohiei.

Din punct de vedere istoric, evoluţia Patriarhiei Antiohiei, precum şi a celorlalte trei Patriarhii (după vechimea lor, Constantinopol, Ierusalim şi Alexandria), a fost influenţată în mod decisiv de faptul că se află, încă din secolul al VII-lea, într-o ţară dominată numeric de musulmani. Această realitate o obligă de secole să-şi limiteze activitatea bisericească. Din 1724 şi până în 1898 ierarhia superioară a Patriarhiei a fost formată din greci. Acest lucru a fost o consecinţă a activităţii intense şi sistematice a Bisericii Romano-Catolice, care a înfiinţat Patriarhia Unită cu Roma, formată din foşti ortodocşi care au trecut la romano-catolicism, reacţia din partea creştinilor, dar şi a episcopilor ortodocşi ai Patriarhiei Antiohiei în fața prozelitismului catolic, fiind aceea de a cere să le fie trimis un patriarh grec. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în timpul alegerii Patriarhului Ierótheos (1850-1884), ortodocşii arabi ai Patriarhiei au ridicat problema alegerii unui patriarh de origine arabă. Perioada dintre păstoria Patriarhului Ierótheos și demisia ultimului Patriarh de origine greacă, Spirídonos (originar din Páfos), în 1898, a fost una tulbure. Ortodocşii arabi au reuşit să promoveze interesele ruseşti în Orientul Mijlociu, având permanent sprijinul Bisericii Ruse, care, prin intermediul „Frăţiei Ortodoxe Palestiniene-Ruse Imperiale” şi prin crearea unei reţele de servicii sociale (mănăstiri, şcoli, spitale) pentru creştinii ortodocşi arabi, şi-a adjudecat cu timpul rolul pe care în trecut îl dețineau clericii greci în cadrul Patriarhiei Antiohiei şi a Ierusalimului. În fine, în 1899, cu încuviinţarea Înaltei Porţi (care nu şi-a respectat înţelegerea pe care o avea cu Grecia în privinţa conducerii Patriarhiei Antiohiei), dar şi a intervenţiilor de culise ale Bisericii Ruse, a fost ales ca Patriarh al Antiohiei Melétios Doumáni, de origine arabă. Alegerea unui patriarh arab a avut ca rezultat, de-a lungul timpului, atragerea Patriarhiei în diferitele conflicte interne din Siria şi, prin urmare, dependenţa ei de toate regimurile politice care s-au perindat la conducerea ţării, Patriarhia fiind o instituţie ce reprezintă o minoritate în această ţară. Prezenţa grecilor în rândul înalţilor ierarhi dădea un caracter cosmopolit Patriarhiei, ţinând-o departe de orice amestec în conflictele interne, pe când alegerea patriarhilor de origine arabă a transformat clar Patriarhia într-o instituţie aservită intereselor Statului. Criza actuală din Siria a avut, încă de la început, caracter religios, lucru care va influenţa atât conflictul cât şi viitorul ţării. Perspectiva răsturnării regimului al-Assad şi înlocuirea lui cu un califat musulman sunit nu provoacă decât groază membrilor minorităţilor din ţară (creştini, druzi, ismaeliţi, kurzi ş.a.). Este posibil ca regimul al-Assad, aflat de 43 de ani la putere, să fi fost un regim totalitar, însă a asigurat libertatea religioasă şi a protejat minorităţile, împotriva tendinţelor fundamentaliste ale suniţilor. În acest cadru se explică şi prezenţa importantă a creştinilor, oameni politici, în aparatul de stat sirian. În plus, acelaşi regim a fost sprijinit de minoritatea alawiţilor, din rândul căreia provine familia al-Assad. Cu toate că, până astăzi, atacurile împotriva creştinilor sunt izolate şi nu sunt în centrul conflictelor – fiindcă prioritatea contestatarilor regimului este înlăturarea lui al-Assad – totuşi, îngrijorarea Patriarhiei Ortodoxe a Antiohiei creşte, temându-se de a nu se întâmpla şi în Siria ceea ce s-a întâmplat în ţara vecină, Irak, odată cu înlăturarea regimului lui Saddam Hussein. În Irak, creştinii chaldei asirieni, care constituiau, ca şi în Siria, o minoritate cu poziţie economică dominantă şi o prezenţă socială şi politică remarcabilă, odată cu înlăturarea regimului Saddam Hussein, au devenit ținta atacurilor din partea salafiştilor (musulmani) ori a grupărilor afiliate Al-Qaeda. În ultimii zece ani, sute de mii de creştini au fost nevoiţi să emigreze din Irak, atunci când asasinatele la adresa lor deveniseră fenomene cotidiene. În 2003, atunci când a fost răsturnat regimul Hussein, trăiau în Irak în jur de două milioane de creştini, pe când astăzi au rămas mai puţin de cinci sute de mii. Un număr de aproximativ două sute de mii de creştini şi-au găsit refugiul în Siria, care, până în 2011, oferea protecţie. Astăzi, această minoritate înfruntă aceleaşi primejdii, pentru a doua oară, şi, desigur, îngrijorarea creşte, de vreme ce alte posibilităţi de emigrare în Orientul Mijlociu nu prea mai există. Salafiştii musulmani, atât în Irak, cât şi în Libia sunt susţinătorii politicii de prigonire a creştinilor din Siria, pe care îi consideră susţinători şi colaboratori ai regimului al-Assad. Prin urmare, în eventualitatea în care regimul al-Assad va fi înlăturat de la putere, creştinii nu vor mai lua parte la viaţa politică a ţării, vor fi consideraţi drept o minoritate, iar situaţia lor va fi deosebit de dificilă. Chiar dacă creştinii nu s-au implicat în conflictul fratricid din Siria, salafiştii musulmani îi acuză încă de acum de lipsă de reacţie şi pasivitate. În concluzie, Patriarhia Antiohiei va primi o lovitură puternică dacă va fi privată de o mare parte a credincioşilor ei [prin emigraţie] şi îşi va pierde poziţia privilegiată pe care a avut-o în ultimii 43 de ani. Scăderea drastică a numărului credincioşilor nu este o problemă ce afectează doar Patriarhia Antiohiei. Există precedentul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, ai cărei credincioşi  se împuţinează îngrijorător, dar unde nici situaţia şi mai ales numărul clericilor nu oferă motive de satisfacţie, din moment ce Şcoala Teologică din Hálki, unde studiau viitorii clerici ai Patriarhiei, rămâne închisă în continuare.

Viitorul Ortodoxiei în această lume dominată de Islam este o chestiune foarte importantă ce trebuie abordată cu seriozitate pentru a se găsi soluţii care să aibă rezultate în viitor.

Sursa: Pemtuasia.ro

 

Cine este Papa cel negru?

Începând de miercuri, lumea are doi Papi: unul alb, în persoana lui Jorge Mario Bergoglio, fost cardinal de Buenos Aires, şi unul negru, în persoana spaniolului Nicolas Adolfo. Curios este că ambii sunt iezuiţi. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Cine sunt iezuiţii, ordinul din care face parte noul Papă, Jorge Bergo… Papa Francisc, primul Papă care şi-a luat un nume nou din 913 încoace… VIDEO Papa Francisc era să cadă în timpul unei întâlniri cu cardinalii… PUBLICITATE Rin Grand Residence http://www.rgr.ro/oferta-primaverii/ La Rin Grand Residence ai mixul perfect dintre confort si stil in apartamente de la 29000 €! Însă cine este Nicolas Adolfo, aşa-numitul „Papă Negru”? Spaniolul este Secretarul General al Societăţii lui Iisus, liderul ordinului iezuiţilor, din care face parte şi Papa Francisc. Numele de „Papă Negru” este folosit de presă, însă niciodată de iezuiţi, care i se adresează lui Nicolas Adolfo cu „Părinte General”. Şeful iezuiţilor este numit „Papă Negru” datorită culorii negre a hainelor pe care le poartă membrii ordinului, dar şi din cauza unor zvonuri care circulau prin ţările protestante europene în secolele 16 şi 17, potrivit cărora şeful iezuiţilor ar avea puteri malefice şi ar conduce din umbră Biserică Catolică. Primul „Papă negru” din istorie a fost Ignaţiu de Loyola, care a fondat ordinul religios în 1534, împreună cu câţiva studenţi de la Universitatea din Paris. În ultima jumătate de mileniu, la cârma Societăţii lui Iisus, aşa cum s-au autointitulat iezuiţii, s-au aflat peste 30 de lideri. În alegerea liderului, Societatea lui Iisus respectă câteva dintre cutumele Bisericii Catolice. Deşi nu este organizat un conclav secret, aşa cum se obişnuieşte pentru alegerea Papei, o întâlnire are loc la Roma, la doar câteva sute de metri de Capela Sixtină, între reprezentanţii tuturor provinciilor în care există iezuiţi. De exemplu, la alegerea lui Nicolas Adolfo au participat 226 de delegaţi. Înaintea Congregaţiei Generale, au loc aşa-numitele zile de „murmaratio“, în care iezuiţii delegaţi discută despre profilul viitorului lider, dar şi despre atributele pe care acesta trebuie să le aibă, notează revista „Time”. Alegere noului „Papă Negru” se face prin vot secret, candidaţii având nevoie de o majoritate de trei sferturi ca să-l acceadă în fruntea ordinului. Nicolas Adolfo a fost ales în iarna lui 2008, după ce olandezul Peter-Hans Kolvenbach, care conducea ordinul din 1983, a dorit să se retragă. De altfel, Kolvenbach este primul lideru iezuit care a cerut vreodată permisiunea Papei ca să se retragă din funcţie.   Papa Benedict al XVI-lea şi „Papa Negru” Nicolas Adolfo FOTO AFP

Citeste mai mult: adev.ro/mjpqdz

 

Ghid de spovedanie

                 (SAU ÎNDREPTAR PENTRU MARTURISIREA PACATELOR)

TAINA POCAINTEI

Oamenii nu se pot mântui, nu pot intra în Paradis daca nu se spovedesc si nu se împartasesc. Dumnezeu, când a fost pe pamânt, Iisus Hristos a dat aceste porunci. Despre Marturisire e scris e scris în Sfânta Scriptura: “Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept ca sa ne ierte” (I Ioan 1, 9). Despre Sfânta Împartasire Mântuitorul zice: “Daca nu veti mânca trupul Fiului Omului si nu veti bea sângele Lui, nu veti avea viata în voi” (Ioan 6, 53). Daca nu ne-am spovedit si împartasit de Pasti putem sa o facem si acum postind câteva zile si marturisindu-ne pacatele. Dupa Învierea lui Iisus diavolul nu mai are nici o putere asupra celor care cred în Mântuitorul. Diavolul are putere asupra omului prin pacate. Daca marturisim pacatele scapam de ele si diavolul nu mai are nici o putere asupra noastra. Importanta pocaintei este atât de mare încât orice îndemnuri spre o Pocainta mai serioasa nu pot fi decât binevenite. Redam mai jos un mic îndreptar pentru marturisirea pacatelor. Ne vom stradui sa raspundem la 3 întrebari:

1. Care este folosul Pocaintei?

2. Ce cuprinde adevarata Pocainta?

3. Cum ne spovedim?

1. CARE ESTE FOLOSUL POCAINTEI?

Pocainta însemneaza îndreptare, adica parerea de rau pentru pacatele facute, marturisirea si parasirea lor. Roadele Pocaintei sunt mari: iertarea, mângâierea, salvarea din pacat si din moarte, recucerirea Paradisului. Dupa cum este adevarat ca nu este om fara de pacat, tot asa este de adevarat ca nu este om care sa se mântuiasca daca nu se pocaieste, daca nu-si marturiseste pacatele si nu se îndreapta. Care au fost primele cuvinte rostite de Iisus pe pamânt, când a început propovaduirea Evangheliei? “Pocaiti-va si credeti în Evanghelie” (Marcu 1, 15). Cu aceleasi cuvinte începe si Sf. Ioan Botezatorul predica sa: “Pocaiti-va ca s-a apropiat împaratia cerurilor” (Matei 3, 2). La fel Apostolii si-au început învatatura dupa Rusalii, dupa ce au primit Duhul Sfânt. Apostolul Petru spune: “Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos” (Fapte 2, 38). Înca din Vechiul Testament Dumnezeu spune prin gura proorocului Iezechil: “EU NU VOIESC MOARTEA PACATOSULUI, CI CA PACATOSUL SA SE ÎNTOARCA SI SA FIE VIU” (Iezechil 33, 11). Din aceste cuvinte reiese clar ca omul se poate salva prin Pocainta. Si fara Taina Pocaintei nu ne putem mântui.

2. CE CUPRINDE ADEVARATA POCAINTA ?

Patru lucruri sunt absolut necesare :

1. REGRETUL , parerea de rau ca ai pacatuit, ca l-ai suparat pe Dumnezeu care ti-a dat viata si toate bunatatile. Regretul ca ai calcat Poruncile Sale, poruncile vietii care te duc în Rai si te feresc de suferinta, de moarte, de iad, de diavolul.

Sunt nenumarate exemple în Sf. Scriptura despre acest regret, aceasta pocainta a oamenilor.

Psalmul 50 de pocainta, scris de DAVID când a pacatuit cu nevasta lui Urie, e un exemplu graitor: “Miluieste-ma Dumezeule dupa mare mila Ta si dupa multimea îndurarilor Tale sterge faradelegea Mea… Ca pacatul meu înaintea mea este pururea…” (Psalmul 50, 1-4). În Noul Testament ne amintim   de minunata pilda data de Iisus cu fiul risipitor. El si-a revenit în sine, spune Scriptura, a venit acasa si a spus tatalui sau: “Tata, am gresit la cer si înaintea ta. Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Primeste-ma ca pe unul din argatii tai” (Luca 15, 18-19).

2. PARASIREA PACATELOR. Nu-i suficient sa-ti para rau ca ai pacatuit. Trebuie sa parasesti imediat pacatele, tovarasiile rele si ocaziile care te duc la pacat. În aceasta privinta Iisus spune femeii prinse în adulter: “Vezi, sa nu mai pacatuiesti” (Ioan 8, 11). Slabanogului vindecat dupa o boala de 38 de ani îi spune: “Vezi sa nu mai pacatuiesti ca sa nu ti se întâmple tie ceva si mai rau” (Ioan 5, 15).

Nu-i suficient pentru o adevarata pocainta nici parerea de rau pentru pacatele facute, nici parasirea lor ci este de neaparata trebuinta si MARTURISIREA PACATELOR.

3. MARTURISIREA PACATELOR SI DEZLEGAREA LOR. Marturisirea pacatelor se face în fata lui Dumnezeu. Lui ai gresit si Lui trebuie sa-i marturisesti pacatele. Dar aceasta marturisire se face sub rânduiala lui Dumnezeu, adica la biserica, sub patrafirul preotului, având ca martor preotul. Iisus a dat dezlegare de pacate tuturor pacatosilor care au mers la el. Si tâlharul care în ultimul moment, pe cruce si-a cerut iertare, a fost mântuit. Dar Iisus dupa Înviere si Înaltare a lasat aceasta putere de a dezlega pacatele Apostolilor si urmasilor lor, Episcopilor si preotilor. El a spus aceste cuvinte: “Cum M-a trimis pe Mine Tatal, asa va trimit si Eu pe voi… Luati Duh Sfânt: CARORA LE VETI IERTA PACATELE LE VOR FI IERTATE SI CARORA LE VETI TINE VOR FI TINUTE” (Ioan 20, 21-23). Crestinul trebuie sa aiba constiinta ca se marturiseste în fata lui Dumnezeu, dar având ca martor preotul prin care primeste dezlegare de pacate. Sunt multi crestini care nu se marturisesc spunând ca si preotul e om pacatos. E adevarat ca si preotul e om pacatos pentru ca “nu este om care sa fie viu si sa nu greseasca”, dar asa a binevoit Dumnezeu sa ne dea dezlegare nu prin îngeri, ci prin preotii sfintiti care au acest har special al Preotiei. Apostolul Ioan spune: “DACA marturisim pacatele noastre , El este credincios si drept ca sa ne ierte” (I Ioan 1, 9). Apostolul Iacob spune: “Marturisiti-va unii altora pacatele” (Iacob 5, 16). Unii crestini pornind de la aceste cuvinte cred ca te poti marturisi oricui, nu numai preotului. Nu este asa pentru ca Iisus a dat putere doar Apostolilor sa dezlege pacatele. Iisus a zis: “Cine nu asculta de Biserica sa-ti fie tie ca un pagân si ca un vames” (Matei 18, 17). Deci trebuie sa ascultam de Biserica, de Canoanele Apostolilor, ale Sfintilor Parinti. Iisus a spus catre Apostoli: “Cel care va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta si cel ce se leapada de voi, se leapada de Mine” (Luca 10, 16). Apostolul Pavel spune: “Sa luam seama unul altuia, ca sa ne îndemnam la dragoste si la fapte bune, FARA SA PARASIM BISERICA NOASTRA, precum le este obiceiul unora, ci îndemnatori facându-ne, cu atât mai mult cu cât vedeti ca se apropie Ziua aceea caci daca pacatuim de voia noastra, dupa ce am luat cunostinta de adevar, nu mai ramâne pentru pacate nici o jertfa, ci o înfricosatoare asteptare a judecatii si iutimea focului care va mistui pe cei potrivnici. Cine a calcat legea lui Moise este ucis fara de mila, pe cuvântul a doi sau trei martori; gânditi-va, cu cât mai aspra va fi pedeapsa cuvenita celui care a calcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu si i-a necinstit sângele Testamentului cu care s-a sfintit si a facut de ocara Duhul harului” (Evrei 10, 24-29). Din aceste cuvinte se întelege ca nu trebuie sa parasim Biserica noastra. Si în acelasi timp ce grave sunt pacatele noastre, ale crestinilor. De aceea Sfintii Parinti dau Canoane de 5-10, 15-20 de ani de pocainta pentru pacate. Iisus spune: “Orice pacat si orice hula se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel ce va sa fie” (Matei 12, 31-32). Iata, deci, ca unii confrati de-ai nostri care vor sa fie “pocaiti” si îsi zic “pocaiti” se lasa de unele pacate mai mici si cad în cele fara de iertare, pentru ca hulind Biserica lasata de Iisus, hulesc Duhul Sfânt; hulind pe Maica Domnului, hulesc Duhul Sfânt, pentru ca Sfânta Marie era plina de Duh Sfânt si Duhul Sfânt a umbrit-o ca sa-L nasca pe Iisus (Luca 1); hulind Sfintele Taine hulesc Duhul Sfânt. Toate Tainele: PREOTIA, BOTEZUL, MIRUL, CUNUNIA, SPOVEDANIA, ÎMPARTASANIA, MASLUL se savârsesc de catre DUHUL SFÂNT, prin preoti, prin credinciosi, prin Biserica. Si iata cum satana îi baga pe “pocaiti” într-o capcana din care nu mai pot iesi. Adevarata pocainta au stiut-o toti crestinii de 2000 de ani. Ea însemneaza sa te lasi de rele, nu sa parasesti Biserica si sa hulesti Sfintele Taine si sa asculti pe proorocii mincinosi. Chiar daca regreti greselile si daca le parasesti si daca le marturisesti, totusi nu este suficient pentru o adevarata Pocainta. Ce mai trebuie? E necesara PRACTICAREA PORUNCILOR LUI DUMNEZEU.

4. PRACTICAREA PORUNCILOR SI CANONUL. Adica: n-ai fost la Biserica ? De acum încolo, mergi. Ai suduit si nu L-ai laudat pe Dumnezeu? De acum cânta si lauda pe Dumnezeu. Ai citit tot felul de carti si Sfânta Scriptura n-ai citit-o? De acum citeste-o, studiaz-o. Ai furat, ai dorit câstig fara munca? De acum lucreaza cinstit si nu face nici o nedreptate. Ai desfrânat? De acum traieste în post, castitate, înfrânare. Ai fost trufas? De acum fii modest s.a.m.d. Trebuie sa observam ca toti câti au mers la Iisus si-au schimbat viata. Niciunul n-a mai stat în mocirla pacatelor. La fel si azi, cel ce vine la Iisus prin preot, prin Biserica, trebuie sa-si schimbe viata si sa practice zilnic poruncile vietii, poruncile lui Iisus. Iisus ne cere sa-l urmam: “Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Sf. Ioan Botezatorul spune: “Faceti roade vrednice de pocainta… Orice pom care nu face roada buna, se taie si se arunca în foc” (Luca 3, 8-9).     Apostolul Pavel zice: “Iesiti din mijlocul lor si va osebiti, zice Domnul, si de ce este necurat nu va atingeti si Eu va voi primi pe voi” (II Cor. 6, 17). Iisus a zis: “Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvântul Meu si Tatal Meu îl va iubi si vom veni la El si vom face locas la el” (Ioan 14, 23).      VAMESUL ZAHEU, CÂND S-A ÎNTORS LA DUMNEZEU A ZIS: “Iata, jumatate din averea mea, Doamne, o dau saracilor si daca am napastuit pe cineva cu ceva, întorc împatrit” (Luca 19, 8). Si-a luat singur canon. Evanghelistul Luca spune: “Si au sosit în acel timp unii care-L vesteau despre galileenii al caror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor. Si El, raspunzând le-a zis: credeti, oare, ca acesti galileeni au fost ei mai pacatosi decât toti ceilalti galileeni, ca au patimit acestea? Va spun: nu! Ci, daca nu va veti pocai, toti veti pieri la fel” (Luca 13, 1-3).

3. CUM NE MARTURISIM PACATELE ?

Ca sa ne marturisim pacatele cum se cuvine, cu credinta, cu nadejde, cu durere, trebuie sa meditam la pedepsele cumplite pe care le aduce pacatul cu sine dupa cum e scris: “Si pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata savârsit aduce moarte” (Iacob 1, 15). Sa ne gândim ca Dumnezeu nu a crutat pe îngerii neascultatori si au ajuns diavoli, care se chinuiesc în veci. Sa ne amintim ce grele suferinte au venit asupra oamenilor prin pacatul lui Adam si Eva. Apoi pierirea oamenilor prin potop. Nimicirea Sodomei si Gomorei cu foc din cer, razboaiele, epidemiile, revolutiile si alte mari dezastre sunt urmarea pacatelor. Si ce este mai important – chinurile vesnice în iad, chinuri mult mai grozave decât orice suferinta pe pamânt. Cei ce nu si-au marturisit pacatele si nu s-au îndreptat vor auzi la judecata de apoi condamnarea: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic, care este gatit diavolilor si îngerilor lui” (Matei 24, 45).

CE ESTE PACATUL ? Pacatul este calcarea poruncii lui Dumnezeu cu stiinta si cu voie libera.

FELURILE PACATELOR.

Pacatele sunt de trei feluri: Pacate capitale, Pacate strigatoare la cer si Pacate împotriva Duhului Sfânt.

PACATELE CAPITALE sunt: TRUFIA, IUBIREA DE ARGINT, DESFRÂNAREA, PIZMA, LACOMIA, MÂNIA si LENEA.

PACATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT sunt pacatele împotriva CREDINTEI, NADEJDII si IUBIRII. Aceste virtuti crestine sunt lucrari ale Duhului Sfânt în om. De aceea pacatele împotriva lor se numesc PACATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT. Pacate împotriva CREDINTEI sunt: NECREDINTA (ATEISMUL) si CREDINTA GRESITA (EREZIA SI IDOLATRIA). Pacate împotriva NADEJDII sunt: DEZNADEJDEA CA DUMNEZEU TE IARTA SI TE AJUTA SI NADEJDEA GRESITA CA DUMNEZEU IARTA ORICUM, SI FARA SA PARASESTI PACATUL. Pacate împotriva IUBIRII sunt: URA SI PIZMA împotriva aproapelui pentru sporul lui în fapte bune.

PACATE STRIGATOARE LA CER sunt:

1. UCIDEREA, AVORTUL ;

2. SODOMIA (DESFRÂUL ÎMPOTRIVA FIRII);

3. ASUPRIREA VADUVELOR, ORFANILOR SI SARACILOR ;

4. OPRIREA PLATII LUCRATORILOR;

5. BATJOCORIREA PARINTILOR.

Aceste pacate cer pedeapsa înca din lumea aceasta. Ele tind sa nimiceasca viata, firea omului.

Iisus a spus: “De vrei sa intri în viata, tine poruncile” (Matei 19, 17). Iata, deci, ca daca vrem sa dobândim raiul, trebuie sa tinem CELE 10 PORUNCI.

Cele 10 Porunci le aflam în Sfânta Scriptura în cartea Iesirii cap. 20 si Deuteronom cap.5.

Primele 4 Porunci se refera la Dumnezeu, iar celelalte se refera la aproapele nostru.

DECALOGUL (CELE 10 PORUNCI)

1.          EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TAU, SA NU AI ALTI DUMNEZEI AFARA DE MINE!

2.          SA NU-TI FACI TIE CHIP CIOPLIT, NICI VREO ASEMANARE A VREUNUI LUCRU DIN CER SAU DE PE PAMÂNT SI SA NU TE ÎNCHINI LUI!

3.          SA NU IEI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TAU ÎN DESERT!

4.          ADU-TI AMINTE DE ZIUA DOMNULUI SI O SFINTESTE PE EA!

5.          CINSTESTE PE TATAL TAU SI PE MAMA TA CA SA-TI FIE BINE SI SA TRAIESTI MULTI ANI PE PAMÂNT!

6.          SA NU UCIZI!

7.          SA NU FI DESFRÂNAT!

8.          SA NU FURI!

9.          SA NU MINTI!

10.        SA NU POFTESTI CE ESTE AL ALTUIA!

Toate cele 10 Porunci se cuprind în porunca iubirii: sa iubim pe Dumnezeu si pe oameni.

Pentru o marturisire mai usoara putem sa ne gândim în primul rând la PORUNCA IUBIRII si la toate CELE 10 PORUNCI. Pacatele capitale, pacatele strigatoare la cer si pacatele împotriva Duhului Sfânt le putem introduce tot la cele 10 Porunci, astfel:

PACATELE CAPITALE:

• TRUFIA la porunca iubirii si la Porunca 6: Sa nu ucizi;

• AVARITIA la Porunca 8: Sa nu furi;

• DESFRÂNAREA la Porunca 7; Sa nu fii desfrânat;

• PIZMA la Porunca iubirii;

• LACOMIA la Porunca 8: Sa nu furi;

• MÂNIA la Porunca 6: Sa nu ucizi;

• LENEA la Porunca 8: Sa nu furi!

PACATELE STRIGATOARE LA CER:

• UCIDEREA la Porunca 6: Sa nu ucizi;

• SODOMIA la Porunca 7: Sa nu fii desfrânat;

• ASUPRIREA SARACILOR SI NEPLATA LUCRATORILOR la Porunca 8: Sa nu furi;

• BATJOCORIREA PARINTILOR la Porunca 5: Cinsteste-ti parintii! PACATELE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT intra la PORUNCA IUBIRII DE DUMNEZEU SI DE OAMENI.

Pacatele dupa gravitate se pot împarti în doua :

1. Pacate de moarte, pedepsite în Legea Veche prin moarte.

2. Pacate usoare ce se iarta fara canon. Prin ele nu pierdem legatura de har cu Dumnezeu.

Exista si pacat prin complicitate. COMPLICITATEA LA PACATUL ALTUIA este când ai influentat pe cineva sa pacatuiasca prin exemplul tau, prin cuvinte sau ai fost de acord cu el sau ai putut sa-l opresti si nu l-ai oprit. Despre aceasta e scris: “Cine stie sa faca binele si nu-l face pacat are” (Iacob 4, 17). Iisus spune: “Cine va sminti pe vreunul dintre acestia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui sa-si lege de gât o piatra de moara si sa fie aruncat în adâncul marii. Vai lumii din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 6-7).

PREOTUL DUHOVNIC este preotul care primeste un har special printr-o rugaciune a episcopului, pentru a spovedi pe credinciosi.

Oamenii cauta duhovnici buni. Ei sunt din ce în ce mai rari. Dar trebuie sa spunem ca nici un duhovnic, oricât ar fi de mare, nu este desavârsit. Spunem aceasta pornind de la urmatoarele considerente:

•            sufletul omului e creat dupa chipul lui Dumnezeu;

•            orice om este univers greu de cunoscut, greu de sondat;

•            omul nu se cunoaste bine nici pe el însusi, cu atât mai mult pe altul;

•           oricât l-ar întreba duhovnicul pe crestin în ce privinta a pacatuit, nu nimereste totdeauna locul ranit de diavol ;

Omul citind Sfânta Scriptura, scrierile Sfintilor Parinti si diverse carti îsi poate da seama de anumite aspecte si atitudini în viata în care a gresit. De aceea spune Apostolul Pavel: “Sa se cerceteze omul pe sine însusi…” (I Cor. 11, 28).  Cu alte cuvinte, te ajuta preotul prin întrebari si cu rabdare sa faci o marturisire, o spovedanie buna, dar efortul cel mai mare trebuie sa-l faci tu prin rugaciunea si cercetarea faptelor sufletului tau, raportat la poruncile Domnului. E bine sa ai preotul tau din parohie, duhovnic si pe care sa-l asculti. Dar si aici poate fi un neajuns. Adica poate si el e unilateral, are niste preferinte, poate are si el niste pacate si e mai îngaduitor cu ele la fiii sai duhovnicesti. De aceea multi crestini, cel putin o data în viata cauta sa se spovedeasca si la manastiri, la mari duhovnici, la mari îndrumatori în cele sufletesti.

CANONUL

Preotul da canon când te spovedesti. De exemplu: sa nu te împartasesti 5-10-20 de ani; sa postesti, sa faci matanii; sa dai ceva de pomana; sa citesti Sfânta Scriptura; sa citesti anumite rugaciuni etc.

Canonul te ajuta sa te îndrepti si sa-ti dai seama de gravitatea pacatului ce l-ai facut.

Preotul stie si crestinul trebuie sa stie ca trebuie sa practice virtutea opusa pacatului sau viciului pe care-l are: lenea sa fie biruita prin munca, desfrânarea prin înfrânare, mânia prin blândete, ura prin iubire, zgârcenia prin darnicie, trufia prin smerenie etc. Dupa Spovedanie, preotul îti spune ce canon sa faci. Apoi rosteste rugaciunea de dezlegare a pacatelor. Oricine a mers la Iisus a primit dezlegarea pacatelor. De aceea oricine vine cu inima înfrânta la biserica si se marturiseste, i se da dezlegarea de pacate prin preot. Se întâmpla în vremea noastra ca multi preoti si credinciosi nu mai respecta canoanele. Nu e bine. Daca nu respectam canoanele nu ne mântuim. Suntem sacrilegii, batjocoritori de cele sfinte, nu primim harul iertarii. În cartea MOLITVELNIC la Slujba Spovedaniei preotii sunt îndrumati astfel: “Afara din canoanele Sfintilor Parinti sa nu îngreunezi, nici sa usurezi pe cineva, ca sa nu te faci pe tine partas la pacate straine (…) Nimeni sa nu se însele pe sine si sa creada ca ar putea fi mai iertator decât Sfintii Parinti (…)  Si de unde poate avea aceasta putere? De vreme ce pe acestia îi defaima si lucreaza afara din canoanele si hotarârile lor LUCRUL SAU NU POATE FI DE NICI UN FOLOS SI ESTE FARA TEMEI” (Molitvelnic, Bucuresti 1992, pg.53). Daca, de exemplu, daca un preot neglijent nu da canon unui credincios care a facut un pacat mare, pentru care Sfintii Parinti au dat canon sa fie oprit de la Sfânta Împartasanie 20 de ani, credinciosul acela nu-si va da seama de gravitatea pacatului si va face altele. De asemenea se pot îmbolnavi cei ce se împartasesc fara pregatire, dupa cum e scris: “Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie va fi vinovat fata de Trupul si Sângele Domnului. Sa se cerceteze însa omul pe sine si asa sa manânce din pâine si sa bea din pahar. Caci cel ce manânca si bea cu nevrednicie, osânda îsi manânca si bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit” (I Cor. 11, 27-30).

Se poate observa ca sufletul omului nu se linisteste decât dupa acei ani prevazuti de Sfintii Parinti.

Noi nu trebuie sa uitam ca un crestin botezat, îmbracat în Hristos nu mai poate trai ca un  pagân decât cu mari riscuri. Parintii, Biserica, societatea trebuie sa aiba grija ca tânarul sa creasca în credinta si credinciosul sa traiasca dupa învatatura Domnului. Repetam un citat de mai înainte: “daca pacatuim de voia noastra, dupa ce am luat cunostinta de adevar, nu mai ramâne pentru pacate nici o jertfa, ci o înfricosatoare asteptare a judecatii si iutimea focului care va mistui pe cei potrivnici. Cine a calcat legea lui Moise este ucis fara de mila, pe cuvântul a doi sau trei martori; gânditi-va, cu cât mai aspra va fi pedeapsa cuvenita celui care a calcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu si i-a necinstit sângele Testamentului cu care s-a sfintit si a facut de ocara Duhul harului” (Evrei 10, 24-29).

“Cei care sunt ai lui Hristos si-au rastignit trupul împreuna cu patimile si cu poftele. Daca traim în Duhul, în Duhul sa si umblam” (Gal. 5, 24-25).

Prin rugaciuni si profunda pocainta e posibila iertarea, îndreptarea, dar foarte greu si cu multa nevointa. De aceea canoanele date de Sfintii Parinti sa le consideram minime. Noi gresim nu ca pagâni, cum au fost multi din cei veniti la Iisus, ci ca crestini botezati care am primit Duhul Sfânt. De aceea pentru noi, pacatele, caderile sunt foarte grave si foarte periculoase.

MIC ÎNDREPTAR PENTRU MARTURISIREA PACATELOR

Preotul poate întreba si credinciosul se poate marturisi dupa acest îndreptar, dupa Porunca Iubirii, dupa cele 10 Porunci. E adevarat ca unii Sfinti Parinti micsoreaza anii de canon cu anumite conditii. De exemplu Sf. Ioan postitorul arata ca daca omul e tânar, daca a parasit pacatul de mult, daca e hotarât sa posteasca mai mult, sa faca matanii mai multe, sa faca milostenii mai multe etc. i se mai scad din anii de pocainta.

PORUNCA IUBIRII:

“Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este cea dintâi si cea mai mare porunca. Iar a doua, asemenea acesteiea: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti” (Matei 22, 37-38).

SA IUBESTI PE DUMNEZEU. În aceasta porunca se cuprind primele patru Porunci din Decalog.

PORUNCA I

1. EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TAU, SA NU AI ALTI DUMNEZEI AFARA DE MINE!

LEGAT DE ACESTE PORUNCI marturiseste daca AI FACUT URMATOARELE PACATE :

•            n-am iubit pe Dumnezeu din tot sufletul meu si din toata puterea mea, ca fiind Creatorul si Ocrotitorul meu ;

•            n-am crezut în Dumnezeu. Am fost ateu;

•            am scris, am vorbit si am sustinut ca nu este Dumnezeu. M-am unit si am sustinut pe atei. Nu i-am mustrat;

•           am avut îndoieli de credinta

•            am crezut în idoli;

•            nu mi-am pus toata încrederea în Dumnezeu;

•            n-am cinstit pe Dumnezeu, Biserica Sa, Sfintii Sai dupa cuviinta;

•            n-am consacrat lui Dumnezeu cele mai alese simtaminte, gânduri si fapte, cum i s-ar cuveni;

•            am crezut în soarta, în noroc si nu în Pronie, în purtarea de grija a lui Dumnezeu;

•            m-am încrezut în mine si în fortele mele si nu în Dumnezeu, dupa cum e scris ca, spre sfârsitul lumii oamenii se vor face pe sine dumnezei ;

•            mi-a placut sa fiu laudat, sa fiu dictator, sa mi se plece lumea, desi tot ce am e de la Dumnezeu ;

•            n-am marturisit si nu stiu CREZUL ;

•            n-am citit Sfintele Scripturi si nu cunosc Poruncile Domnului, n-am învatat religie desi stiu sa citesc si am citit multe carti;

•            n-am crezut în Sfânta Treime, în Rai si iad, în judecata obsteasca, în învierea mortilor, în Sfintele Taine;

•            am ispitit pe Dumnezeu, cerând minuni si semne fara sa fie de trebuinta;

•            am citit carti eretice sau pornografice ;

•            am vândut sau cumparat harul lui Dumnezeu cu bani;

•            am tagaduit ca sunt crestin si cred în Dumnezeu ;

•            n-am ajutat Biserica si n-am adus daruri din cele ce mi-a dat Dumnezeu;

•            n-am multumit lui Dumnezeu pentru darurile Sale;

•            am judecat, am urât, m-am ridicat împotriva lui Dumnezeu ;

•            m-am împartasit fara sa cunosc bine învataturile lui Iisus si fara pocainta;

•            mi-am pierdut nadejdea în Dumnezeu;

•            am crezut gresit ca oricât as pacatui, Dumnezeu ma iarta si fara sa ma îndrept;

•            am hotarât sa pacatuiesc pâna voi putea apoi sa ma pocaiesc;

•            m-am lepadat de Dumnezeu când a trebuit sa sufar pentru credinta;

•            n-am respectat Canoanele si rânduielile Bisericii;

•            am sustinut si crezut ca toate religiile sunt bune;

•            am mers la adunarile ereticilor si sectantilor;

• am dat pilda si sfaturi si am ajutat sa faca si altii aceste pacate si putând sa le opresc nu le-am oprit.

PORUNCA A II-A

2. SA NU-TI FACI TIE CHIP CIOPLIT, NICI VREO ASEMANARE A VREUNUI LUCRU DIN CER SAU DE PE PAMÂNT SI SA NU TE ÎNCHINI LUI!

•            mi-am pus nadejdea în bani si în oameni ;

•            am iubit, am cinstit si-mi petrec vremea cu placeri trupesti, fotbal, masini si diferite ocupatii sau lucruri, ceea ce este tot o închinare la idoli;

•            am confundat idolii cu icoanele, dupa învataturile ereticilor si n-am cinstit dupa cuviinta icoanele facute în Biserica dupa porunca lui Dumnezeu (Iesire 25, 30);

•            am apelat la vrajitori, ghicitori, magi, spiritisti si multi altii care lucreaza cu puterea diavolului si n-am respectat porunca Domnului: “Barbatul sau femeia de vor chema morti sau de vor vraji sa moara neaparat; cu pietre sa fie ucisi, ca sângele lor este asupra lor” (Levitic 20,27);

•            am facut vraji sau am chemat duhurile mortilor;

•            am cinstit creatia în locul Creatorului;

•            am purtat grija pentru materie si lucrurile lumesti, mai mult decât pentru credinta, pentru Dumnezeu;

•            am fost lacom. “Lacomia este închinare la idoli” (Col. 3, 5);

•            m-am îmbuibat dupa cum e scris: “Pântecele este Dumnezeul lor” (Filip. 3, 19);

•            am o evlavie fatarnica si nu adevarata;

•            ma ocup de lucruri superficiale si uit “de cele mai cu greutate ale legii: judecata, mila si credinta” (Matei 23, 23) ;

•            cred în nalucirile viselor;

•            sunt patimas si iubitor de placeri si am întiparite în minte si inima chipul idolilor si patimilor mele;

•            am devenit robul hainelor, al luxului, al aprecierii oamenilor;

•            am dat pilda, sfat si ajutor sa faca altii aceste pacate, am putut sa le opresc si nu le-am oprit;

PORUNCA A III-A

3. SA NU IEI NUMELE DOMNULUI DUMNEZEULUI TAU ÎN DESERT!

•            am hulit pe Dumnezeu ;

•            la boala, suferinta si încercari am cârtit împotriva lui Dumnezeu ca fiind nedrept ;

•            am hulit Sfintii si Biserica ;

•            am hulit pe slujitorii Bisericii;

•            am înjurat;

•            am blestemat;

•            am facut juramânt si l-am calcat;

•            am facut juramânt strâmb la judecata;

•            am dat fagaduinte lui Dumnezeu si nu le-am tinut;

•            am jurat cu usurinta sau am zis “Zau” mereu;

•            am folosit la petreceri glume si cuvinte din Scriptura;

•            am spus ca în Scriptura sunt basme sau lucruri care se împotrivesc unele altora;

•            am dat pilda, îndemn si ajutor sa faca si altii aceste pacate;

•            am putut sa le opresc si nu le-am oprit;

PORUNCA A IV-A

4. ADU-TI AMINTE DE ZIUA DOMNULUI SI O SFINTESTE PE EA!

•            am lucrat în zi de Duminica si în sarbatori;

•            am lipsit de la Sfânta Liturghie în zi de Duminica si sarbatori;

•            am fost la Biserica dar nu am fost atent la rugaciuni;

•            am mers la Biserica cu haine deosebite, ca sa atrag atentia;

•            am facut deranj în timpul slujbei;

•            am fost la concursuri sportive, la film, la teatru, la pescuit, la distractie etc. si am lipsit de la Biserica în vremea Sfintei Liturghii ;

•            nu ma îngrijesc de suflet;

•            nu ma rog si n-am citit sfânta Scriptura, desi stiu sa citesc;

•            m-am unit cu ereticii, cu sâmbatarii si am tinut sâmbata în loc de Duminica, desi Scriptura spune ca Sabatul a fost pentru evrei, pentru ca sâmbata i-a eliberat Dumnezeu din Egipt, iar pentru crestini Ziua Domnului e Duminica pentru ca Duminica a înviat Iisus si ne-a eliberat de moarte si de diavolul;

• n-am tinut nici o sarbatoare, întelegând gresit Scriptura;

• am dat pilda, îndemn si ajutor sa faca si altii aceste pacate;

• am putut sa le opresc si nu le-am oprit;

URMATOARELE 6 PORUNCI CUPRIND:

IUBIREA APROAPELUI

“Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti” (Matei 22, 38)

Iubirea se manifesta prin fapte: faptele milei trupesti si sufletesti.

FAPTELE MILEI TRUPESTI:

•     n-am saturat pe cel flamând si însetat, dupa posibilitatile mele;

•     n-am îmbracat pe cel gol;

•     n-am primit pe cel strain;

•     n-am cercetat si îngrijit pe cel bolnav;

• n-am cercetat pe cel în temnita etc.

FAPTELE MILEI SUFLETESTI :

•            n-am îndreptat pe cel ce greseste ;

•            n-am învatat pe cel ce nu stie si n-am spus adevarul ;

•            n-am sfatuit pe cel ce sta la îndoiala;

•            nu m-am rugat pentru aproapele;

•            n-am mângâiat pe cel întristat;

Iisus ne învata ca daca slujim un semen al nostru Lui îi slujim: “Flamând am fost si Mi-ati dat sa manânc; însetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si m-ati primit; gol am fost si m-ati îmbracat; bolnav am fost si m-ati cercetat; în temnita am fost si ati venit la Mine” (Mt.  25, 35-36).

PORUNCA A V-A

5. CINSTESTE PE TATAL SI PE MAMA TA, CA SA-TI FIE TIE BINE SI MULTI ANI SA TRAIESTI PE PAMÂNT!

•            n-am cinstit parintii , nu-i ascult si nu ma rog pentru ei;

•            n-am recunostinta pentru ei;

•            nu am crescut copiii în frica de Dumnezeu;

•            nu i-am certat pe copii;

•            i-am lasat de capul lor;

•            n-am ascultat de preot, de nasi, de învatatori, de cârmuitori si de toti câti au rol asemanator cu parintii;

•            n-am cinstit cum se cuvine pe binefacatorii mei ;

•            am casatorit copiii fara voia lor ;

•            n-am avut grija de copii sa învete o meserie;

•            ca sot ma port aspru cu sotia si o chinuiesc;

•            ca sotie nu-mi cinstesc barbatul si-l îndemn la rele;

•            ca dregator, director, patron, sef, functionar m-am purtat aspru cu subalternii. Nu am fost atent la necazurile lor si nu i-am ajutat si nu i-am învatat dupa posibilitatile pe care le-am avut, nu i-am îndemnat spre credinta si Biserica.  M-am purtat ca un stapân, nu ca un frate al lor;

•            am dat pilda, am sfatuit si ajutat si pe altii  sa faca aceste pacate;

• am putut sa le opresc si nu le-am oprit;

PORUNCA A VI-A

6. SA NU UCIZI!

•            am ucis alt om cu mâna, cu otrava, cu îndemnul sau cu alte mijloace (CANON: OPRIREA DE LA ÎMPARTASANIE 25 DE ANI);

•            am avortat (CANON: 25 DE ANI, PESTE 10 AVORTURI CANON TOATA VIATA);

•            am ucis fara voie (canon 10 ani);

•            am ucis sufleteste, îndemnând pe altul la pacat, dupa cum e scris: “cea care traieste în desfatari, desi vie, este moarta” (I Tim. 5, 6);

•            am ucis sufleteste pe altul raspândind învataturi ateiste sau eretice;

•            am ucis sufleteste pe altul dând exemplu de nepasare în cele sufletesti si îndemnându-i la distractii, neglijând Biserica si meditatia la viata vesnica;

•            am fost sminteala pentru altii cu viata mea ticaloasa;

•            la vreme de boala, de epidemie stiind ca sunt contaminat m-am alaturat altora si i-am molipsit;

•            am avut gânduri de sinucidere;

•            m-am aruncat în primejdie fara sa fie necesar;

•           m-am mâniat;

•            m-am batut;

•            am pizmuit pe altul;

•            am urât pe fratele meu uitând ca “cine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni” (I Ioan 3, 15);

•            nu mi-am cerut iertare de la cel pe care l-am vatamat;

•            am dorit raul altuia si m-am bucurat de raul altuia;

•            am instigat si creat psihoza de razboi, de ura interetnica si interconfesionala, am provocat cearta între oameni;

•            m-am razbunat singur;

•            am alungat pe sarmani cu vorbe urâte;

•            am luat apararea celor rai;

•            am iscat cearta si sminteala;

•            am mustrat pe altul pe nedrept, din mânie;

•            am ajuns preot, dascal, doctor, inginer, avocat, dregator etc. fara sa fiu vrednic;

•            am suferit de pe urma îmbuibarii, a fumatului, a betiei, a placerii trupesti, a neodihnei, a istovirii si a altor abuzuri;

•            am istovit pe altul prin munca exagerata si i-am grabit sfârsitul;

•            am suparat pe altul mereu si i-am scurtat viata;

•            am lasat pe altul sa moara de foame si nu i-am dat de lucru desi am putut;

•            am ponegrit, am clevetit pe altul si l-am înjosit ca persoana în fata altora;

•            m-am trufit si am facut viata insuportabila pentru mine si pentru cei din jur;

•            am dat pilda, am sfatuit si ajutat si pe altii  sa faca aceste pacate;

• am putut sa le opresc si nu le-am oprit;

PORUNCA A VII-A

7. SA NU FI DESFRÂNAT!

•            mi-am stricat fecioria înainte de cununie (canon 7 ani) ;

•            fiind casatorit m-am culcat cu alta femeie (canon 14 ani);

•            am facut sodomie (barbat cu barbat, femeie cu femeie  canon 20 de ani);

•            n-am postit ;

•            m-am îmbatat, fumez ;

•            m-am culcat cu sotul, sotia în post si în sarbatori;

•            am stat necununat mai multi ani;

•            am desfrânat cu dobitoace;

•            am facut onanie, mi-am facut poftele singur sau cu altii, aruncând samânta la diavol;

•            am avut gânduri spurcate fata de alte persoane;

•            am facut glume si am cântat cântece de desfrânare;

•            m-am îmbracat, m-am împodobit si m-am vopsit ca sa atrag la pacat pe altii;

•            am citit carti pornografice. Am vazut filme si poze pornografice;

•            am dansat necuviincios;

•            am fost la vrajitor, m-am rugat la diavol sa-mi scoata femeie înainte sa pacatuiesc;

•            am dat pilda, am sfatuit si ajutat si pe altii  sa faca aceste pacate;

• am putut sa le opresc si nu le-am oprit;

PORUNCA A VIII-A

8. SA NU FURI!

•            n-am muncit cinstit pentru pâinea pe care o manânc;

•            am dorit câstig fara munca;

•            am furat prin acte, prin diferite tertipuri;

•            am furat de mai multe ori valori mari;

•            am fost lenes ;

•            am înselat la cântar;

•            am luat camata mare;

•            am cumparat lucru furat;

•            am oprit plata lucratorilor. Nu i-am platit dupa merit;

•            am iubit banii si averea, vrând sa fiu bogat;

•            am luat bani, mita pentru lucruri pe care eram dator sa le fac în cadrul serviciului;

•            n-am întors lucrul împrumutat;

•            am primit plata pentru serviciu si nu mi-am facut datoria;

•            am cersit desi am putut sa lucrez;

•            am gasit lucruri pierdute si nu le-am dat înapoi;

•            m-am lenevit si nu m-am îngrijit de Biserica, familie, scoala, societate, întreprindere, oameni, peste care am fost pus responsabil, sef;

•            am luat sau am dat daruri pentru judecata strâmba;

•            am vândut marfa proasta în loc de buna;

•            am cumparat marfa mai ieftina decât valoarea ei;

•            am vândut marfa mai scump decât pretuia;

•            m-am înteles cu altii ca sa vând cu pret nedrept;

•            n-am vândut cum mi-a poruncit stapânul;

•            n-am dat socoteala cinstita tovarasilor mei;

•            am mintit ca sunt sarac si dau faliment ca sa obtin câstig;

•            am jucat carti;

•            am pricinuit paguba în averea altuia;

•            am mutat hotarul tarinei;

•            am luat din averea bisericii, a statului, a scolii etc,;

•            am dat pilda, am sfatuit si ajutat si pe altii  sa faca aceste pacate;

• am putut sa le opresc si nu le-am oprit;

PORUNCA A XI-A

9. SA NU MINTI!

•            am mintit ;

•            folosesc viclenia;

•            am adaugat sau am scos din cuvintele altuia si le-am schimbat întelesul;

•            am depus marturie mincinoasa;

•            am pârât pe nedrept;

•            am vorbit cu doua întelesuri ca sa însel;

•            am ascuns minciuna sub chipul prieteniei, ca sa însel;

•            am lingusit pe altul si l-am laudat pentru însusiri pe care nu le are, ca sa obtin foloase;

•            am fost fatarnic, ipocrit. Una am gândit si alta am spus;

•            am calomniat, am pus pe seama altora greseli pe care nu le au;

•            mi-am batut joc si am criticat pe cei cu defecte din nastere;

•            am judecat nedrept pentru daruri si am sprijinit sa ocupe o functie cel ce nu merita, iar pe altul care merita l-am împiedicat;

•            am osândit, am purtat vesti si vorbe necontrolate, despre altii, am bârfit si am clevetit, am încurajat pe bârfitori;

•            am sustinut minciuni, erori în locul adevarului din dorinta de a parea învatat, pentru trufie sau pentru foloase materiale;

•            am dat pilda, am îndemnat si ajutat si pe altii  sa faca aceste pacate;

• am putut sa le opresc si nu le-am oprit;

PORUNCA A X-A

10. SA NU POFTESTI CE ESTE AL ALTUIA!

•            am dorit si am poftit în inima mea femeia altuia ;

•            am dorit masina, averea, situatia altuia;

•            am dorit inteligenta, priceperea, functia altuia, uitând ca fiecare om are un dar si un amar si cui i s-a dat mult i se si cere mult de catre Bunul Dumnezeu.

Toate acestea le-am facut si mai mari decât acestea am facut, deci, te rog Parinte, roaga-te pentru mine sa ma îndrept si sa scap de chinurile iadului. Da-mi canon si dezlegare. AMIN!

 

CREZI? „Şi a zis Iisus sutaşului: Mergi şi după credinţa ta fie ţie” – Predica la Duminica a IV–a după Rusalii

 Predica Mitropolitului de Florina la Duminica a IV–a după Rusalii

Iubiţii mei, în vremurile de demult, înainte de venirea lui Hristos, existau sclavi. Ce erau sclavii? Din punct de vedere fizic şi aceştia erau oameni, dar nu erau consideraţi oameni. Nu aveau drepturi de om. Nu-i ocrotea nicio lege. Stăpânii lor făceau cu ei ce voiau. Îi puneau la cele mai grele munci. Săpau ogoarele, cărau pietre şi noroi ca să construiască palatele stăpânilor lor, lucrau cu lanţuri la picioare în mine, în ocne, trăgeau de vâsle la corăbii, se luptau cu fiarele sălbatice ca să privească şi să se distreze stăpânii lor. Nicio plată nu luau pentru slujbele pe care le făceau. Hrana lor era săracă. Case proprii nu aveau. Era vai dacă stăpânul lor nu era mulţumit de ei. Îi pedepsea cu severitate. Îi lovea fără milă. Putea chiar să-i şi omoare fără să răspundă în faţa nimănui. Oricând dorea stăpânul, îl lua pe sclav şi-l ducea în piaţa de sclavi, adică acolo unde se vindeau şi se cumpărau sclavii, cum astăzi se vând şi se cumpără animale.

***

Dar de ce vorbim aici despre sclavi? Pentru că Evanghelia, pe care aţi auzit-o astăzi, vorbeşte şi ea despre un sclav, sclav care slujea unui stăpân oarecare. Acest sclav s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat. Boala lui era gravă. Trupul îi paralizase. Suferea mult.Era de acum un sclav nefolositor, chiar dacă era tânăr. Deci cu acest sclav inutil ce s-ar fi aşteptat cineva să facă stăpânul său? Să arate interes, să-l ducă la medici, să-i cumpere medicamente? Altceva. Aşa cum am zis, un astfel de interes nu arătau stăpânii faţă de sclavi. Erau cu desăvârşire indiferenţi şi-i lăsau să moară. Dar stăpânul din Evanghelia de astăzi era foarte diferit de ceilalţi stăpâni. Era un om deosebit.Nu era iudeu; era idolatru (închinător la idoli). Nu era preot, ci era ofiţer, cu gradul de sutaş, adică gradul pe care, în armată, îl deţine astăzi căpitanul. Era un căpitan, care aparţinea nu unei puteri mici, ci celei mai mari puteri, aşa cum era atunci Imperiul roman. Cu armele se îndeletnicea. Probabil luase parte la bătălii şi războaie sălbatice. Oricine s-ar fi aşteptat ca sutaşul să aibă o inimă aspră. Şi, totuşi, nici funcţia, nici originea, nici ticălosul mediu idolatru, în care trăia, nu a reuşit să-l influenţeze pe acest om deosebit. În inima acestui om exista o scânteie, o scânteie dumnezeiască. Sutaşul îşi iubea sclavul. Îşi privea sclavul ca pe o făptură a lui Dumnezeu. Conştiinţa nu-i îngăduia să fie indiferent faţă de sclavul bolnav. Aşadar, a arătat interes, ca şi cum ar fi fost copilul său. Şi medicamente a cumpărat, şi la medici l-a dus; tot ce-i stătuse în putere făcuse. Dar ce ţi-e şi cu răul? Sclavul nu se făcea bine. Continua să fie paralizat, să sufere. Şi durerile sclavului erau durerile sutaşului. Ce nobil, ce om deosebit era acest sutaş! O bucată de aur într-un munte de necurăţie.O stea în groaznicul întuneric al nemilostivirii. Când a aflat că Hristos e în cetatea în care slujea şi el ca şi comandant de piaţă, n-a pierdut ocazia. A alergat să-L întâlnească pe Hristos şi să-L roage pentru sclavul său. Pentru că auzise că Hristos face minuni. Şi iată-l deci pe sutaş înaintea lui Hristos.

Minunaţi-vă de el. Cu câtă smerenie stă înaintea Domnului! Cu câtă credinţă îşi expune rugămintea ca Hristos să-l facă bine pe sclavul său!

– Voi veni în casa ta să-l vindec, zice Hristos.

– Nu, Doamne, nu sunt vrednic de o astfel de vizită. Tu, Doamne, chiar de departe poţi să-l faci bine. Aşa cum eu poruncesc soldaţilor mei şi ei fac tot ce le spun, aşa şi Tu, Doamne, poţi să porunceşti bolilor şi să plece departe. Şi autoritatea mea este mică. A Ta este foarte mare. Ajunge şi un cuvânt al Tău, Doamne, ca să-l vindece.

Hristos s-a minunat ascultând cuvintele sutaşului. A văzut că acest sutaş roman avea o credinţă mare.O credinţă, pe care nu o aveau milioanele de iudei. Iudeii vedeau minunile pe care le săvârşea Hristos, şi totuşi nu credeau, iar căpeteniile lor Îl urau şi voiau să-L dea la moarte. Şi sutaşul, care nu făcea parte din poporul ales al lui Dumnezeu, să aibă o astfel de credinţă? Hristos, după ce l-a lăudat pe sutaş pentru credinţa lui mare, l-a vindecat pe sclav. L-a vindecat fără a merge în casa sutaşului. L-a vindecat de departe. L-a vindecat doar cu un cuvânt al Său:

„Mergi, şi după cum ai crezut, fie ţie” (Matei 8, 13).

***

Ah, dacă am fi avut şi noi această credinţă a sutaşului! „Doamne”, a zis, „ajunge un cuvânt al Tău ca să-l facă bine pe slujitorul meu”. Deoarece cuvântul lui Hristos nu este precum cuvintele oamenilor. Oamenii nu pot să facă prin cuvântul lor ce făcea Hristos. Este imposibil. Mii de porunci să dea focului, focul nu se va stinge. Mii de porunci să dea mării sălbăticite, marea nu se va linişti. Mii de porunci să dea materiei neînsufleţite, materia nu poate să scoată viaţă şi să iasă din ea nu om, nu animal, nu pasăre, dar nici măcar un fluture, nici o furnică. Cine a făcut toate acestea? Hristos. Cum? Numai şi numai cu cuvântul Său.„El a zis şi s-au făcut” (Psalm 148, 5). Şi cuvântul lui Hristos are o atât de mare putere, pentru că nu este cuvânt al omului, ci este cuvânt al lui Dumnezeu, care a creat universul şi a venit aici pe pământ în trup omenesc şi continuă să fie prezent în Biserica Lui, care este Trupul Lui. Hristos este Capul, suprema căpetenie şi autoritate. Dar, înaintea lui Hristos, ca soldaţii care aşteaptă porunci, stau toate stihiile naturii, toate făpturile, soarele, luna, stelele, marea, râurile, oamenii, îngerii şi arhanghelii. Toţi şi toate ascultă de El şi El stăpâneşte universul cu legile naturale şi supranaturale. Şi face minuni în cer şi pe pământ.Şi dacă există oameni, care nu cred în El şi care nu vor să facă voia Lui, cu aceştia se va împlini ceea ce s-a spus:

”Îl vor vedea pe Cel pe Care L-au împuns” (Zaharia 12, 10; Ioan 19, 37).

Hristos, iubitul meu, Hristos este Domnul, Atotputernicul, Atotînţeleptul şi Atotbunul Dumnezeu. Asta a crezut sutaşul din Evanghelia de astăzi. Asta au crezut mii şi milioane de credincioşi, bărbaţi şi femei, care cu ajutorul lui Hristos au făcut minuni. Şi întreb: Tu crezi ca sutaşul? Dacă crezi, arată-ţi şi tu credinţa ta prin smerenie şi prin iubirea faţă de aproapele, cum a arătat-o sutaşul. Arată cu faptele credinţa ta. Şi atunci vei vedea şi tu în viaţa ta, în mii de situaţii, puterea lui Hristos şi vei auzi glasul Lui atotputernic:

„Mergi, şi după cum ai crezut fie ţie” (Matei 8, 13).

 

Sursa: luminaortodoxiei.com

 

Unde sunt doi sau trei…

 În centrul corabiei se ridica catargul. Iar în centrul oraşului european se ridică turla catedralei. În diminineţile duminicilor clopotele catedralei sperie păsarile şi deranjează somnul celora, care nu iubesc să se roage. În jurul catedralei, adesea sub formă de patrat se situiază piaţa publică. În funcţie de perioada anului, este un loc pentru întâlniri cu fanfară şi discursuri ale primarului, sau loc penru comerţ. Nu ştii niciodată ce s-ar putea întâmpla în locul, înspre care privesc din toate cele patru laturi geamurile curat spălate. Casele sunt situate pe ulicioarele pieţii atât de aproape, că razele soarelui sunt oaspeţi rari pe pereţii primului etaj. Miroase a antichităţi şi umizeală pe aceste străzi, desigur, în cazul în care stăpâna nu a turnat direct în faţa trecătorului apa murdară cu săpun sau o cadă cu solzi de peşte. Acum, asemenea cazuri sunt rare, dar mai înainte …

 Această istorie pe care vreau să v-o relatez, s-a întâmplat anume „înainte”. Şi s-a petrecut între cele două războaie mondiale, care de fapt, ar trebui să fie numite masacre. Viaţa era săracăcioasă, răutăcioasă şi plină de incertitudine. Oamenii din acele zile au început a zâmbi ironic, la auzul cuvintelor „onestitate”, „generozitate” … Tuturor nu le ajungeau bani, nimeni nu avea încredere în cei din jur şi cu lăsarea serii îşi închuia cu grijă uşa. În biserica din oraş slujba a devenit regulată, şi oamenii mergeau la ea în mod regulat, dar era o regularitate rece şi fără de simţire. În mod similar, ceasul de pe turn merge într-un cerc, dar rămâne mort. Cu toate acestea, existau în acest oraş câţiva oameni, care deşi rareori, dar se rugau cu lacrimi şi îndelung. Acestea erau câteva „fete”, de la casa de toleranţă a doamnei Coco. Da, doamnelor şi domnilor! În fiecare oraş european, alături de frizerii, cafenele şi ateliere, cu siguranţă, există cel puţin o casă, în care puteţi intra pe o uşă şi ieşi pe alta. Este o casă de întâlniri, de distracţie, de toleranţă – sau cum doriţi să o numiţi. Dacă există locuinţe umane, pe lângă ele neapărat există şi difirte fiinţe dăunătore: rozătoare, insecte … Dacă există o civilizaţie, există, deasemenea, şi una dintre manifestările sale – o rană veche, un prea greu de biruit – prostituţia. Odată cufundate în destrâu , înşelate de cineva, de multe ori – strivite de sărăcie, femeile din aceste case nu rămân nicicând fără muncă. De aceea, şi nu există de multe ori aceeaşi intrare şi ieşire, că nu e prea bine, roşind, să se întâlnească în uşă doi vecini, sau un profesor cu un student.

***
Viaţa în aceste case începe atunci, când în celelalte locuinţe mamele le spun poveşti copiilor înainte de culcare. Şi când aceşti copii se trezesc dimineaţa, iar mamele lor toarnă în şanţul de lângă uşă oale lor de noapte, în „acele” case se aşterne tăcerea. O viaţă nefirească are programul său propriu nefiresc. În toată casa nu dorm doar câteva persoane. Aceasta este însăşi doamna Coco (nimeni nu ştia dacă ea doarme în genere vreodată), femeia de serviciu şi paznicul, care este şi măturătorul şi gardianul. Servitoarea face curat, lovind puternic în podea cu cârpa umedă. Gardianul, un om de patruzeci de ani, în trecut – acrobat al circului, fumează în tăcere într-un colţ al holului. Alături de el, stă o fetiţă pe scaun clătinând din picioruşele care nu ajung până la podea. Este fiica sa. Pare un copil de vreo şase anişori. Este o fiinţă firavă, slab dezvoltată, ca o vrăbiuţă. Numele ei sună ameninţător. Purta numele unei femei, care altă dată şi-a salvat poporul de duşmani. În multe galerii de artă din lume, dacă veţi dori, veţi vedea diferite versiuni ale tabloului intitulat ” Judith cu capul lui Holofernes.” Numele fetei era Judith, dar în limba ţării sale suna un pic diferit – Edith. Galerie de artă în oraşul lor nu exista. Dar chiar dacă şi ar fi fost, Edith nu a putut vedea imaginea omonimei sale renumite. Edith era oarbă. Ochii ei se uitau drept înainte, dar ea nu vedea nimic. Femeile din casa Doamnei Coco o iubeau nespus de mult pe fetiţă. Toate dorinţele neîndeplinite de a avea o familie proprie, de a fi mame, toată dorinţa de a da dragostea, dar nu a o vinde îşi regăseau răsunet în fetiţa oarbă. Ea era sărutată şi mângâiată, purtată în braţe şi răsfăţată cu dulciuri. „Dacă i-aş putea cumpăra ei nişte ochi noi, nu mi-ar părea rău de toţi banii mei”, – le spunea prietenilor Elizabeth. Fiica ei trăia într-un alt oraş cu bunica. „Nouă la toate nu ne-ar părea rău de bani”, – au zis şi alte femei. Dragostea lor pentru Edith era una adevărată. În această casă, unde păcatul îşi făcuse cuib drept o rândunică sub acoperiş, micuţa Edith, reprezenta acea viaţă normală, în care o femeie seara se culcă în pat alături de soţul ei şi se trezeşte alături de el dimineaţa. Am menţionat deja că „discipolele” doamnei Coco, uneori, se rugau fierbinte şi îndelungat. Un om obişnuit cu greu poate înţelege ce înseamnă rugăciunea unei prostituate, dar de fapt ar fi mai bine ca şi nici să nu înţeleagă acest lucru. Dar Judecata de Apoi încă nu a avut loc. Şi nu noi, ci Hristos, Acela Care s-a răstignit pentru noi, va fi Judecătorul. Şi aceste femei îl iubeau pe Mântuitor. Îl iubeau cel puţin pentru faptul, că El nu le pedepseşte imediat, nu le face scrum după fiecare păcat, dar le rabdă şi continuă să aştepte. Credinţa locuia undeva în adâncul inimii lor, şi ele se ruşinau să o exteriorizeze. Dar uneori remuşcările şi părerea de rău se ridica în valuri, dezgolindu-le sufletul, şi lacrimile curgeau râuri, iar suspinele amare nu puteau fi auzite fără un fior. Desigur că nu se întâmpla prea des şi cu toate. Dar a fost, Dumnezeu vede, că a fost. O persoană care-şi câştigă existenţa într-o casă de toleranţă, probabil nu prea des se va ruga în biserica din oraş. Mai ales dacă oraşul este mic şi toate persoanele se cunosc între ele. Dar nu departe de acest orăşel, se pare – Lisieux, era o mănăstire şi mănăstirea adăpostea moaştele unei sfinte cu puteri miraculoase. Sfinţenia atrăgea mii de pelerini la mănăstire, şi printre ei era uşor să te pierzi. Iată aici şi veneau uneori să se roage şi Elizabeth, şi Joan, şi alte câteva dintre prietenile lor de meserie şi nenorocire.

***

Există lucruri care sunt greu de uitat. Dar de multe ori să uiţi este mai uşor decât să ţii minte. Nimeni nu-şi va mai aminti cum şi când le-a venit în gând [Unde sunt doi sau trei…] pelerinelor neobişnuite să se roage Domnului pentru ca mica Edith să vadă. Dar doar nu s-au născut aceste femei desfrânate. Ele au avut mame obişnuite şi aceste mame le citeu fiicelor din Evanghelie. Şi chiar dacă ele erau analfabete, ele le povesteau copiilor, ceea ce auzeau în biserică. Oricum, cu promisiunea Mântuitorului de a îndeplini orice cerere, cu care vor veni doi sau trei în numele Său în faţa Tatălui, femeile erau cunoscute.
Soarele deja s-a ridicat, dar încă nu era prea fierbinte, când trei „discipole” a doamnei Coco frumos şi decent îmbrăcate se îndreptau în direcţia celei mai apropiate mănăstiri. Alături de ele, ţinându-le de mână, mergea şi micuţa Edith.

***

Există o relatare veche despre o femeie uşoară , care se întorcea acasă după săvârşirea păcatului, şi a văzut o mamă plângând de asupra unui bebeluş tocmai decedat. Compasiunea i-a ars inima femeii. Durerea insuportabilă a mamei, femeia a simţit-o ca pe a sa proprie şi a început să se roage aprins. Ea desigur conştientiza cine este şi cât de mult Dumnezeu urăşte desfrâul fiilor şi fiicelor sale. Dar durerea compasiunii a acoperit totul şi ruşinea, şi îndoiala, şi a aprins credinţa. Rugăciunea a fost insistentă şi scurtă …

Scurtă —deoarece, după câteva rugăminţi fierbinţi Dumnezeu a răspuns printr-o minune şi copilul a înviat. Minunate sunt lucrurile tale, Doamne!
Să vă ferească Dumnezeu , să nu credeţi în adevărul a unor astfel de istorii. Acest lucru ar însemna că îi despreţuiţi pe cei păcătoşi, şi nu credeţi că Dumnezeu poate asculta şi rugăciunile lor. Sau poate în genere nu credeţi în puterea lui Dumnezeu? Personal eu, cred. Cred şi în ceea ce a fost foarte demult , şi în ceea ce a fost mai târziu. Iar mai târziu s-au întâmplat următoarele. Câteva zile mai târziu pe drumul de la mănăstire către casa doamnei Coco se întorceau trei femei. Cu ele, tot de mână, dar deja cu paşi de adult, mergea micuţa Edith. Ea deja nu mai privea doar în faţa ei nevăzând nimic. Întorcea capul dintr-o parte în alta, privind copacii de pe marginea drumului, păsările din cer, trecătorii ce le veneu în întâmpinare. Fetiţa nu mai era oarbă. Ea încă nu se obişnuise cu o asemenea schimbare semnificativă în viaţa ei şi cu mirare privea de jos în sus feţele însoţitoarelor sale. Iar ele îi răspundeau cu priviri pline de dragoste. Ochii la toate trei erau roşii de lacrimi, iar feţele le străluceau de fericire.

***

Dacă această istorie nu în totalmete repetă realitatea, inexactităţile se referă doar la detalii. De fapt, toate cele relatate sunt adevărate. Şi adevărul este chiar mai evident prin faptul că fata care a început să vadă, prin rugăciunile femeilor căzute ,este cunoscută în întreaga lume. Amintiţi-vă, la început am comparat-o cu o vrăbiuţă. Anume după acest nume a aflat-o mai târziu întreaga lume. Edith Piaf* – este numele ei de scenă. „Piaf” în argoul parizian şi înseamnă – „vrăbiuţă”.

* Cu câţiva ani înaite de moartea sa Edith Piaf a trecut de la catolicism la ortodoxie.

 

Sursa: luminaortodoxiei.com

 

Dumnezeu are grijă de mine

 Mulţi dintre noi, atunci când ne aflăm în faţa unor mari greutăţi, cădem în deznădejde şi gândim că totul este pierdut, că Dumnezeu şi-a întors faţa Sa de la noi. Gabriela – „copilul cu copil”, aşa cum am numit-o – ne dovedeşte că ori cât de grele ar fi încercările, dacă avem credinţă şi strigăm către Dumnezeu, primim ajutor. Povestea ei seamănă cu povestea multor tinere din ziua de astăzi. A cunoscut un băiat, s-au îndrăgostit unul de altul şi totul a fost frumos până când ea a rămas însărcinată. Avea atunci numai 21 de ani. Însă, spre deosebire de alte fete, a ştiut să-şi ducă crucea şi să nu facă crimă. Pentru că avortul este totuna cu crima. Cazul ei este diferit de al altora şi prin faptul că a crescut la Casa de Copii şi a trebuit să lupte şi cu mentalităţile celor din jurul ei, colegi şi prieteni, care în proporţie foarte mare îi repetau acelaşi lucru: să avorteze. Discuţia avută cu ea poate fi o lecţie pentru cei ce, copleşiţi fiind de necazuri şi ispite, caută ajutor în multe locuri, numai la Dumnezeu nu.

Cum a reacţionat prietenul tău când a aflat că eşti însărcinată?

A fost un şoc pentru el. Primele zile nu mi-a zis nimic, apoi a spus că nu este pregătit să devină tată. Eram de trei ani şi jumătate împreună. Înainte să rămân însărcinată, îl tot întrebam ce o să facem dacă o să avem un copil, ce o să-i dăm să mănânce? Îmi răspundea totdeauna foarte hotărât că face orice pentru copilul lui. Şi, când a aflat vestea, ne-a întors spatele.

Iar aceasta nu a fost singura veste proastă.

Da, stăteam cu chirie, iar proprietarul, când a aflat, m-a dat afară, deşi până atunci mi-am plătit regulat datoriile. În plus, mai toţi prietenii şi colegii îmi spuneau să avortez. Mama lui mă mai suna şi insista pe aceeaşi idee. Îmi tot spunea să mă gândesc unde şi cum am crescut, şi că aşa o să crească şi copilul meu. Recunosc că am avut ispite să renunţ la sarcină.

Şi ce te-a determinat să mergi mai departe?

Credinţa în Dumnezeu. L-am tot rugat pe Dumnezeu să-mi trimită pe cineva care să mă ajute – nu cu bani, căci, deşi nu era mare salariul, mă gândeam că nu o să mor de foame (Gabriela era casieră la un supermarket – n.red.) Îmi doream foarte mult pe cineva care să mă încurajeze, care să mă susţină moral. Mai demult am citit o carte despre viaţa Cuviosului Iacov Ţalikis. Ştiam că a făcut multe minuni. Şi i-am zis în rugăciune: „Sfinte, tu, care ai făcut atâtea minuni, trimite-mi, te rog, pe cineva care să mă încurajeze!” Şi mi-a trimis persoana potrivită. Am găsit pe masă un număr de telefon, pe care îl credeam pierdut, al unei educatoare de la Casa de Copii unde am crescut. Am sunat-o, ne-am întâlnit şi mi-a zis să stau liniştită, că va fi bine, că Dumnezeu are grijă de mine. De atunci am început să mă apropii de Dumnezeu. Am început să merg la biserică, să mă spovedesc. Participam la Sfânta Liturghie, pentru că ştiam că harul lui Dumnezeu vine şi asupra fetiţei. Îmi amintesc că odată era frig, ploua. Văzând vremea de afară, i-am zis fetiţei: „Maria, azi nu mai mergem la biserică!” Şi m-am aşezat din nou în pat. Însă fetiţa a început să bată cu putere în burtică!
„Ştiu ce vrei!”, i-am răspuns. „Mă îmbrac şi mergem la Biserică”. De asemenea, seara, dacă încercam să adorm fără să îmi fac rugăciunea, ea se zbătea şi nu mă lăsa.
Prin această încercare îmi dau seama că L-am descoperit pe Dumnezeu. În Psalmul 33 se spune: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul!” Şi, într-adevăr, aşa este. Trebuie să ne apropiem numai puţin de Dumnezeu şi să vedem ce minunat e totul atunci când Domnul este prezent.

Acum unde locuieşti?

La Valea Plopului, acolo unde părintele Nicolae Tănase a înfiinţat un centru pentru mamele care au copii şi nu au unde să stea. Fetiţa are un an şi câteva luni, şi mă bucur să o aud zicându-mi: „Mami, mami”. Acolo, la Valea Plopului, m-au dus naşii fetiţei, nişte oameni minunaţi pe care Dumnezeu mi i-a scos în cale, tot în biserică. Aceştia m-au încurajat foarte mult, m-au ajutat să am mai multă încredere în mine şi, de asemenea, m-au ajutat enorm din punct de vedere material. Vreau să spun că mă simt foarte bine atunci când merg la ei acasă. Simt o altă trăire la ei acasă, decât în casa prietenilor mei necredincioşi.

Poate vor citi aceste rânduri şi unele fete care au rămas însărcinate şi nu au soţ. Ce vrei să le transmiţi?

Să nu avorteze, să nu ia anticoncepţionale. Una din colegele mele de la serviciu a făcut avort şi îmi spunea că simte cum o strigă năluca copilului, de ce a făcut acest lucru. La fel, atunci când vede un copil mic, tremură şi plânge.
Aceste fete, care trec prin ce am trecut eu, trebuie să ştie că Dumnezeu nu le lasă. Să se roage cu încredere. Este o minunăţie să vezi cum creşte copilul alături de tine. Sunt convinsă că nu vor regreta nici o clipă că au mers mai departe. Lupta Gabrielei cu încercările nu a luat sfârşit. Ea ştie că, pentru a se mântui, trebuie să ducă împreună cu fetiţa sa o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. Deşi tatăl fetiţei vrea acum o familie, chiar insistă să se căsătorească, ea nu se grăbeşte să facă acest pas. Părintele Iustin Pârvu a sfătuit-o să se mărite doar dacă acesta se va apropia de Dumnezeu. Şi, cum vrea să facă ascultare de bătrânul Stareţ din munţii de la Petru Vodă, stă în continuare la Valea Plopului, o creşte pe Maria cu multă dragoste şi se roagă. Să ne rugăm şi noi pentru ca Dumnezeu să-i dea pe mai departe putere şi înţelepciune să facă voia Sa cea sfântă.

Raluca Tănăseanu

Sursa: luminaortodoxiei.com