CUM SE FACE O SPOVEDANIE CORECTA

Frati crestini,

Daca pe fata pamantului exista fel de fel de suferinte, boli si necazuri, cauza este numai pacatul.
Omenirea este slabanogita de o multime de pacate intocmai ca bietul slabanog din Evanghelia de astazi. Cei mai multi oameni nu s-au spovedit din copilarie, iar altii nu s-au spovedit niciodata cum trebuie si astfel nu au primit iertare. 
Slabanogul de care ne-a vorbit Sfanta Evanghelie, indata dupa ce a primit iertarea pacatelor de la Domnul Hristos, a luat si putere tamaduitoare, deoarece vedem ca s-a intarit, luandu-si patul in spate si mergand vesel la casa sa. Crestinii nostri nu cunosc greutatea pacatului, nu stiu cum sa se spovedeasca si nici nu stiu cat de importanta si necesara este taina marturisirii sau spovedaniei, cum ii mai zicem. Iata de ce oamenii implinesc taina spovedaniei formal si nu fac pocainta adevarata pentru iertarea pacatelor.
Sunt unii care traiesc in vrajba cu vecinii, fratii, cunoscutii, cumnatii, sunt deci oameni carora le place cearta si galceava. Cand se apropie timpul de spovedanie si de impartasanie, cauta sa se impace, insa dupa ce a trecut putin timp de la impartasanie, iarasi cauta raca si dusmanie, si asa o tin multa vreme. Toti acestia sa nu creada ca-L inseala pe Dumnezeu. O mare pedeapsa ii asteapta chiar aici, caci primesc foc in gura lor la impartasanie si nu vor scapa nici de dreapta judecata a lui Dumnezeu.
Daca omul nu cauta pacea si sfintenia, nu se mantuieste. De aceea zice Mantuitorul: ,,De veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc, iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va ierta greselile voastre?. Iata conditia iertarii pacatelor. Nu putem trece peste aceste cuvinte ale Mantuitorului; nu putem inchide ochii sa nu vedem cu ce fel de legaturi ne-a legat, ca sa putem primi iertarea pacatelor, aceasta facandu-se fie prin taina sfintei spovedanii, fie prin rugaciunile si faptele bune ale noastre pe care le facem.
Toata stradania demonilor este insa parca indreptata impotriva noastra, ca sa nu fim nici unul scutiti de a nu cadea in acest pacat de invrajbire, de manie si cearta cu cineva. Parca mai mult ca oricand aceste rautati s-au inmultit. E frecventa dusmania dintre parinti si copii, dintre frati si rudenii, dintre soti si, nu mai vorbim, dintre vecini si straini. Trebuie sa stim ca, oricat de mare ar fi paguba materiala pe care ne-o fac cei care ne dusmanesc, nu exista iertare nici chiar la spovedanie, daca nu ii iertam din toata inima.
Pentru aceea, frate si sora, daca ai vrajba cu cineva, intai sa te impaci imediat, ca altfel nici o rugaciune sau fapta buna, sau vreun prinos adus la altar nu e primit inaintea lui Dumnezeu; nu te poti impartasi cu Sfintele Taine si nici rugaciunea Tatal nostru n-ai s-o poti spune, caci atunci cand zici ,,si ne iarta noua precum si noi iertam gresitilor nostri?, iti ceri singur osanda de la Dumnezeu, fiindca ceri sa-ti ierte precum si tu ierti, iar daca tu nu ierti si tii dusmanie, ura, nici Dumnezeu nu te va ierta. Domnul zice sa iertam de 70 de ori cate 7 intr-o zi celor ce ne gresesc. Aceasta inseamna sa iertam la infinit, asa cum Dumnezeu ne iarta noua cand ne intoarcem cu adevarata cainta si hotarare de a nu mai gresi. Suntem datori si noi sa iertam la infinit tuturor acelora care ne gresesc si mai ales atunci cand ei vin sinceri si cu durere in suflet si ne cer iertare. Daca ei nu inteleg ca atunci cand ne gresesc trebuie sa vina cu parere de rau sa ne ceara iertare, noi, care suntem crestini si cunoastem mai mult, trebuie totusi sa-i iertam din toata inima, caci ei nu stiu ce fac; nu numai sa-i iertam, dar noi sa le cerem lor iertare, ca in felul acesta ei se umilesc si se imblanzesc. 
Daca ei nu inteleg lucrul acesta si ne iau in ras sau, si mai rau ne tulbura, desi ei sunt vinovati, datoria noastra de buni crestini cere ca noi sa le facem bine si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru iertarea si indreptarea lor, ca iarasi zice Domnul: ,,Sa iubiti pe vrajmasii vostri si sa faceti bine celor ce va urasc pe voi!?. Insusi Mantuitorul s-a rugat pentru cei ce L-au pironit pe Cruce, zicand: ,,Parintele Meu, iarta-le lor ca nu stiu ce fac!?. Daca vom tine seama de aceste cuvinte sfinte ale Mantuitorului, vom primi iertare de la Dumnezeu .
Dumnezeu nu ne da iertarea direct, ci prin Taina Sfintei Spovedanii, pe care trebuie s-o facem sub epitrahil, inaintea unui preot duhovnic. Aceasta Sfanta Taina a fost mai inainte proorocita de Duhul Sfant prin unii prooroci ai Vechiului Testament . Iata ce spune Dumnezeu prin proorocul Ezechiel: ,,Spune-le pe viata mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea, pentru ce vreti sa muriti in pacat, voi, casa lui Israel, voi, crestinilor??
Prin proorocul Osia, zice: Intoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tau, caci ai cazut prin nelegiuirea ta, adu cuvinte de cainta si intoarce-te la Domnul?. De vom citi psalmii lui David, vom vedea ca acolo se vorbeste de iertare prin pocainta si pocainta consta in intoarcerea la Domnul Hristos si la invatatura Evangheliei Sale; intoarcerea de la calea rea la cea buna , adica pe calea Bisericii.
Pocainta consta in a fugi de calea cea larga a desfatarilor si a umbla pe calea cea stramta si necajita. Pocainta consta in parerea de rau si cainta pentru pacatele facute, hotarandu-te sa nu mai faci. Pocainta consta in marturisirea pacatelor la preot, asa cum vedem in Sfanta Scriptura, ca dupa ce a inviat din mormant, Domnul Hristos a venit in mijlocul ucenicilor si le-a zis: „Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi?. Pilde de iertare a pacatelor prin spovedanie la preot, avem destule in Sfanta Scriptura; spre exemplu: intoarcerea fiului risipitor sau neosandirea femeii care a fost prinsa in preacurvie.
Mai pe scurt, Domnul Hristos spune ca a venit sa caute oaia cea ratacita, a venit sa mantuiasca pe cei pacatosi care se pocaiesc, ca nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. Tot un fel de spovedanie e si trimiterea celor 10 leprosi, pe care i-a vindecat, sa se arate preotilor. Sfantul Ioan Botezatorul, inainte de a boteza in apa Iordanului, ii punea pe cei care veneau sa-si marturiseasca pacatele, adica ii spovedea.
Mai inainte, in Legea Veche, pana la marii prooroci inspirati de Dumnezeu ca sa vorbeasca despre pocainta si iertarea pacatelor, in Legea lui Moise nu exista pocainta, ci razbunare impotriva pacatosului. Caci asa scria in Legea lui Moise: ,,moarte pentru moarte, si chiar de la altar sa fie scos ucigasul si sa fie omorat. Viata pentru viata, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte si asa mai departe?. Cine muncea sambata, spre exemplu, chiar daca promitea ca nu mai face, nu era iertat. Daca desfrana cineva, fara discutie trebuia omorat. Asa era de aspra Legea cea veche a lui Moise.
In legea cea noua a lui Hristos, a Evangheliei, totul e schimbat. Dumnezeu a trimis pe Ioan Botezatorul mai inainte, ca sa strige: ,,Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor, faceti roade vrednice de pocainta!? Cu toate ca idealul credintei noastre crestine este ca nimeni sa nu pacatuiasca, omul este insa neputincios si foarte lesne se lasa amagit de vrajmasii mantuirii sufletului, care sunt: trupul, lumea si diavolul. De aceea a lasat Domnul Hristos aceasta porunca a marturisirii pacatelor. 
Spovedania se face la reprezentantii lui Hristos, la ucenicii Lui, care sunt preotii si arhiereii. Crestinii ortodocsi trebuie sa se spovedeasca la arhiereii si preotii duhovnici care au acest dar. Ereticii si multi necredinciosi plini de mandrie se ridica impotriva spovedaniei sustinand marturisirea directa, lui Dumnezeu, motivand ca preotul duhovnic este si el un om pacatos. La altii intervine sentimentul rusinii si-l evita pe preotul duhovnic, iar unii judeca usor, sustinand ca nu au pacate grele.
Oamenii patimasi intotdeauna au iubit intunericul noptii, ca la adapostul intunericului sa poata savarsi faradelegea fara grija ca-i poate vedea cineva. Acestia sunt la fel ca fiarele salbatice, care dupa ce se innopteaza pleaca sa pradeze, iar cand se lumineaza de ziua se retrag in culcusurile lor. Asa si cu oamenii patimasi: nu sufera Evanghelia, lumina credintei, invatatura sanatoasa, ci stau in intunericul pacatelor. Noi, oamenii, traind in aceasta viata, nu se poate sa nu gresim cu ceva; daca nu inaintea oamenilor, inaintea lui Dumnezeu sigur suntem plini de pacate. Cine zice ca nu are pacate face un indoit pacat, caci il face pe Dumnezeu mincinos, fiindca numai El este fara pacat.
A marturisi, a spovedi pacatele, este o virtute, o biruinta a omului impotriva eu-lui sau, impotriva mandriei care este de la diavolul; este una din marile virtuti ale faptelor bune. In clipa cand ai primit iertare sub epitrahil de la preot, pacatele spuse cu cainta, cu lacrimi, se sterg din catastifele demonilor. Daca nu spui unul din pacate, dintr-un oarecare motiv, ti se dubleaza si celelalte si te faci mai rau ca la inceput; ori le spui pe toate, ori mai bine nu te spovedi de forma. De aceea preotul duhovnic este dator sa aminteasca omului care a venit la spovedanie cuvintele sfintilor parinti din molitfelnice: ,,Iata, fiule Hristos este de fata, nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate cate ai facut ca sa primesti iertare de la Domnul. Iata, si sfanta lui icoana este inaintea noastra, iar eu sunt numai un martor ca sa spun inaintea Lui toate cate mi-ai marturisit, iar de vei ascunde de mine ceva, sa sti ca toatepacatele indoite le vei avea. Ia seama, asadar, sa nu te intorci de la doctor nevindecat?.
Ca dovada ca sunt adevarate aceste cuvinte, ascultati ce a vazut ucenicul unui duhovnic de la o manastire cand a venit o femeie sa se spovedeasca. Aceasta femeie se mai spovedise si la alti duhovnici, dar la nici unul nu indraznea, de rusine, sa spuna un pacat mare pe care-l avea. Venind si la duhovnicul acestei manastiri, in momentul spovedaniei, ucenicul acestuia, care era cu treburi prin altar, s-a uitat fara sa vrea spre locul unde spovedea duhovnicul si a observat ca femeia care se spovedea sta cu gura deschisa, iar din aceasta voia sa iasa un sarpe mare. Iesea putin, apoi se tragea inapoi, iar jos in fata ei era o gramada de serpi mai mici. Pe cand preotul duhovnic ii da dezlegare, a vazut ucenicul cum sarpele cel mare s-a tras inapoi; atunci si ceilalti serpi de jos au intrat unul cate unul pe gura femeii inapoi. Dupa ce a plecat femeia, ucenicul a spus duhovnicului cele ce a vazut, iar acesta l-a trimis dupa ea ca s-o intoarca. Ducandu-se, ucenicul a gasit-o pe drum moarta. Iata deci ca prin acest pacat al minciunii fata de Dumnezeu si-a primit pedeapsa pierzandu-se si vremelnic si vesnic.
Vrajmasul diavol invata pe oameni sa nu-si marturiseasca pacatele lor inaintea preotului. Asa i-a invatat si pe primii oameni, Adam si Eva, sa pacatuiasca, sa manance din pomul oprit. Cazand in pacat, Adam si Eva au fost constransi a-L minti pe Dumnezeu. Iata ce zice Sfanta Scriptura: ,,Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin rai, Adam si femeia lui s-au ascuns de la fata Domnului!?. Dovedit ca a mancat din pomul oprit, si astfel cunoscand ca este gol, Adam a dat vina pe femeie, iar femeia pe sarpe. Domnul Dumnezeu a aruncat blestemul asupra sarpelui, iar femeii i-a zis: ,,Voi inmulti mereu necazurile tale, mai ales in vremea nasterii; in dureri vei naste copii, atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani.? Lui Adam i-a zis: ,,Pentru ca ai ascultat de femeia ta si ai mancat din pomul din care ti-am poruncit sa nu mananci, blestemat va fi pamantul pentru tine… In sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta pana cand te vei intoarce in pamantul din care ai fost luat, caci pamant esti si in pamant te vei intoarce?.
Iata, frati crestini, primul blestem aruncat de Dumnezeu asupra lumii. Observam ca Dumnezeu a plecat cu blestemul de la cel care a fost pricina pacatului, de la sarpe. Pe sarpe l-a blestemat intai, apoi a trecut la femeie, iar apoi la Adam, ca sa ne invete ca mai mare pacat are cel care face pe altul sa pacatuiasca. Diavolul, dupa ce-i invata pe oameni sa pacatuiasca, nu-i lasa sa se spovedeasca cum trebuie. La spovedanie fiecare paraste pe celalalt: sotia pe barbat, barbatul spune ca femeia l-a facut sa zica, parintii pe copii si asa mai departe.
Cu acestea nu facem nimic, iar blestemul nu-l curmam de la noi decat printr-o spovedanie sincera, cu cainta, fara ocol. De aceea crestinul este dator sa faca trei feluri de marturisiri ale pacatelor in viata lor. Mai intai trebuie a ne marturisi vina pacatelor noastre inaintea lui Dumnezeu, direct prin rugaciunile ce trebuie sa ni le facem zilnic, prin psalmul 50, unde se aminteste de pacat, psalmii 3 si 87, precum si alte rugaciuni. A doua marturisire trebuie facuta catre oamenii din jurul nostru; adica sa nu le spunem niciodata ca suntem buni sau drepti, ci mari ticalosi in fata lui Dumnezeu, caci de aceea zice apostolul Iacov: ,,Marturisiti-va unii altora pacatele, plangeti-va pacatele unii altora!?. A treia marturisire a pacatelor trebuie facuta catre episcopi sau preotii duhovnici, pastratorii cheilor imparatiei cerurilor, reprezentantii autorizati ai lui Hristos pe pamant.
Aceste porunci, ca si toate celelalte, nu sunt grele de implinit. Dar, cum am spus, diavolul sta de capul omului, indemnandu-l sa nu-si marturiseasca pacatele niciodata, iar daca o face, sa o faca incomplet. Il indeamna pe om sa faca pacate multe si cu nerusinare. Cand merge sa le spovedeasca ii da rusine sa nu le poate spune. De aceea acesti oameni se aseamana cu unii care oricat ar sta pe fundul apei nu simt greutatea noianului de apa ce sta deasupra lor; daca sunt scosi pe uscat si le pui 50-60 kg de apa In spate nu pot suferi povara.
Asa sunt acestia care sunt cufundati in adancul faradelegilor. Ei nu simt greutatea pacatelor, dar cand se intorc la Domnul Hristos cu inima smerita si fac un pacat cat de mic, ii mustra constiinta si nu pot suferi pana cand nu se spovedesc la preot. Pe multi, din cauza rusinii de a marturisi pacatele la preot, i-a apucat moartea in pacate grele iar acum se afla in temnitele iadului, in focul vesnic, in chinuri. Acolo au vazut ei paguba nemarturisirii pacatelor si acolo striga cu tipete mari, ca bogatul din Evanghelie, dar e prea tarziu.
Noi, care vrem sa ne mantuim din vapaia focului vesnic, sa lasam rusinea la o parte, fratilor, si sa alergam dupa iertarea pacatelor pana nu ne mutam din viata aceasta trecatoare, caci nu stim ziua si ceasul cand ne va chema Domnul. Nu se poate pocainta fara marturisire si fapte bune si nici spovedanie fara pocainta si fapte bune; caci toate acestea trei sunt legate intre ele. 
Sectantii si multi crestini nestiutori fac putina pocainta, tinand post, fac rugaciuni, mai fac milostenii, dar nu vor sa se spovedeasca la preot. De aceea pierd si osteneala postului si a faptelor bune pe care le-au facut. Poate omul sa-si dea viata averea de pomana, sa faca toate faptele bune posibile, daca nu se spovedeste la preotul duhovnic, tot in iad se duce, cu toate faptele lui bune. Asa inteleg sectantii, rataciti, cei care s-au despartit de biserica si de preot, ca e suficient sa aiba credinta si nu le trebuie preot si nici spovedanie.
Unii crestini se spovedesc mai rar, altii mai des, dar preotii nu le dau canon pentru pacatele lor si nici ei nu fac nici un fel de pocainta. Nu postesc, nu se roaga, nu fac milostenii, fiind si ei tot in pericol sufletesc. De aceea vin peste ei canoane de ispasire a pacatelor in diferite chipuri, canoane de la Dumnezeu. Aceste canoane consta in mari suparari, in boli, inchisori, paguba, moarte in familie si fel de fel de suferinte. Nimeni sa nu se insele ca daca a facut pacate si nu le-a spovedit va putea fi iertat, facand fapte bune sau platind slujbe pentru ele. Ascultati dintr-o carte veche a Bisericii un astfel de caz.
O femeie facuse un pacat de moarte si nu indraznea de rusine, sa-l marturiseasca. Facea insa fapte bune, mereu, ca: milostenii, postea, se ruga, priveghea, se spovedea de celelalte pacate si se impartasea cu Sfintele Taine, rugandu-se lui Dumnezeu cu lacrimi ca sa-i ierte pacatul cel mare pe care-l facuse si-l tinea ascuns. Iata ca a cazut intr-o boala grea si nici atunci nu si-a marturisit pacatul cel mare, ci plangand s-a impartasit cu dumnezeiestile taine si asa a murit.
Dupa multe zile, o fata a ei se ruga cu credinta in camera si deodata a simtit un miros nespus de greu si nu stia de unde vine. Privind intr-o parte a camerei, vede stand deasupra patului o umbra urata si infricosata. Ea a cazut jos si a inceput sa strige pe Dumnezeu si Maica Domnului in ajutor. Atunci i-a venit glas de la acea umbra, zicandu-i: ,,Nu te teme, fiica mea, eu sunt nenorocita ta mama?. Fata ii spune: ,,Cum este cu putinta, maica mea, sa vii cu acest miros atat de urat, tu care erai atat de buna si plina de fapte frumoase?!?. Ea a raspuns: ,,Adu-ti aminte, fiica mea, ca ti-am spus eu odata ca am facut un pacat mare, de moarte, si nu l-am spovedit la preot fiindu-mi rusine; pentru acest pacat ma chinuiesc nespus de mult!?
„Dar celelalte fapte bune ? zise fata ? nu ti-au folosit, mama?? ,,Nu mi-au folosit cu nimic ? raspunse femeia ? pentru ca eu am ascuns pacatul?. Fata ii zise: ,,Dar acum pot sa te ajut eu cu slujbe, sarindare, liturghii si milostenii, ca sa capeti iertare mama?? Aceasta ii raspunse: ,,Nu mai este pocainta in iad, fiica mea; cat am avut vreme nu m-am indreptat, iar acum nu-mi mai foloseste la nimic. Indata ce m-am despartit de trup m-au rapit viclenii diavoli si m-au dus la judecata lui Hristos unde mi s-a spus cu glas infricosat, de tunet: Du-te de la Mine, blestemato, in gheena cea nesfarsita. Deodata m-am pomenit in fundul iadului. Asadar, nu mai este mila pentru mine; ci doar am fost slobozita ca sa-ti spun tie sa propovaduiesti la toti si sa nu mai pacatuiasca si altii ca mine. Spune si fratelui tau sa-si indrepte viata, sa se lase de toate impodobirile lumesti, sa nu se mai duca la distractii, caci aici in iad sunt multe femei si multi oameni care se chinuiesc pentru multe pacate de acestea?.
Fata a intrebat-o mai departe si altele, dar ea nu i-a mai spus nimic, spunandu-i ca nu are voie sa-i zica mai multe. S-a stins apoi ca fumul si a ramas in urma ei un miros atat de greu, incat nimeni nu mai putea intra in camera aceea. A trebuit sa-si faca patul in alta parte, unde a zacut bolnava multe zile de frica acestei vedenii. A chemat apoi duhovnicul si i-a spus toate cate a vazut si le-au si scris intr-o carte, ca sa citeasca toti si nimeni sa nu se mai insele si din cauza rusinii sa nu se spovedeasca.
Din Sfanta Scriptura vom aduce cateva marturii, care ne arata cum trebuie sa fie spovedania noastra. Ne vom referi la doi apostoli dintre cei 12: Iuda care l-a vandut pe Domnul pe 30 de arginti si Petru care s-a lepadat de El de trei ori. Petru a primit iertare si s-a facut iarasi prieten al lui Hristos, iar Iuda a ramas neiertat si s-a spanzurat, lasandu-si ticalosul trup atarnat de o craca, iar sufletul in chinuri vesnice cazand in deznadejde. Pentru ce a ramas Iuda neiertat? Ce trebuia sa faca? Trebuia oare sa-si spovedeasca greseala? Da, dar a marturisit-o si pe fata a spus: ,,Am gresit vanzand sange nevinovat!? Pe langa aceasta, a intors inapoi si cei 30 de arginti, pe care i-a aruncat in templu in fata arhiereului. Atunci ce n-a facutIuda ca sa fie iertat de Domnul? El n-a facut pocainta, frati crestini, pocainta adevarata, nu s-a cait inaintea Domnului, n-a plans cu lacrimi pacatul ci a cazut in deznadejde. El a dat vorbe si bani, asa cum majoritatea crestinilor nostri se spovedesc numai cu gura, spunand fel de fel , dar numai adevaratele lor pacate nu le spun inaintea duhovnicului. Palavragesc fel de fel, mai ales femeile, si socotesc ca daca platesc cu bani la spovedanie va veni si iertarea de la Dumnezeu.
Nimeni sa nu se insele, ca fara spovedanie curata si dreapta inaintea duhovnicului, nu este mantuire. Straina si mincinoasa a fost spovedania lui Iuda; adevarata marturisire a fost a lui Petru, care dupa ce si-a cunoscut greseala, a iesit din casa lui Caiafa unde se lepadase de trei ori de Hristos si a plans cu lacrimi amare.
Deci, frate crestine, cand vrei sa te marturisesti, paraseste si tu casa cea blestemata unde pentru dragostea unei femei blestemate te-ai lepadat de Dumnezeu; pleaca definitiv din casa ei, nu numai cu trupul, ci si cu inima si cu mintea. Fugi afara, desparte-te de obiceiurile cele rele, de prietenii cei rai, de calea pierzarii in care ai petrecut si te-ai dezmierdat; caci Petru i-a parasit pe toti, a ramas singur, s-a cutremurat, a plans si, frangandu-si inima, cu cainta mare s-a rugat la Domnul de iertare. Retrage-te si tu, frate crestine, un ceas la o parte, inlatura toate grijile lumesti, aduna-ti gandurile, roaga-te lui Dumnezeu sa te lumineze si, amintindu-ti toate pacatele, scrie-le pe hartie, dupa cum ne invata Sfantul Ioan Scararul. Ucenicii lui tineau totdeauna la ei cate o mica carticica unde insemnau toate gandurile, nu numai pacatele pe care le spovedeau la duhovnic.
Gandeste-te cu de-amanuntul ce pacate ai facut cu mintea, cu cuvantul, cu fapta, fata de Dumnezeu, fata de aproapele, fata de tine insuti. De ai vreun vrajmas, iarta-l din tot sufletul, de ai in casa vreun lucru strain, intoarce-l inapoi, de te-ai atins de cinstea cuiva, cere iertare, induioseaza-te, umileste-te, suspina si plangi cu amar, iar pentru toate pacatele cearta-te pe tine insuti, hotarandu-te cu multa statornicie sa nu le mai faci niciodata. Cu inima zdrobita si umilinta mergi catre duhovnic si marturiseste-te. Mergand la duhovnic, sa nu duci, ca Iuda, vorbe si bani, ci, ca Petru, fapte si lacrimi.
Spovedania sa fie intai fara rusine si in al doilea rand fara scuze si acuzari. Sa nu facem ca Adam care zicea ca Eva l-a indemnat, aceasta a aruncat pe sarpe si asa cu totii sau osandit. Cine ascunde pacatele sale, zice duhul prin gura lui Solomon, nu va castiga nici un bine, ci va fi ca un netrebnic inaintea lui Dumnezeu, caci pacatul ascuns este ca o rana ce putrezeste si ramane fara leac daca nu o cunoaste doctorul. Sa facem ca David, care nu s-a rusinat, ci marturisind Domnului pacatul zicea: ,,Am aratat faradelegea mea Domnului si pacatul meu nu l-am ascuns!? (Psalmul 31).
Este dator omul care se spovedeste sa-si aminteasca si de cate ori a pacatuit, mai ales in ceea ce priveste pacatele grele. De pilda: ,,Cati copii sunt fara cununie religioasa, cate avorturi, cand ai pacatuit, in posturi sau sarbatori; pacatele sunt unele mai grele si altele mai usoare. Cel care pacatuieste cu femeia nemaritata face desfranare, iar cel ce pacatuieste cu femeie maritata, face pacatul preacurviei. Trebuie sa spui in ce loc ai facut pacatul, in ascuns sau la aratare; pentru ca toate acestea ingreuneaza sau micsoreaza pacatul.
Iata un exemplu de pacat: am furat, parinte. Una este insa a fura un ou si alta este a fura un bou, cum spune vorba batraneasca. Una este a fura de la bogat si din cauza lipsei tale si alta este a fura de la vaduva, de la orfani, lasandu-i cu lacrimile pe obraz. In ce priveste acest pacat, trebuie precizat un lucru: nu ai iertare de te-ai spovedit la toti arhiereii pana nu dai inapoi in vreun chip oarecare ceea ce ai furat. Chiar daca nu mai traiesc persoanele acelea, sa le dai la saraci, la vaduve, la orfani, la necajiti.
Un alt exemplu: parinte, am mintit. Dar si minciuna imbraca mai multe aspecte: de pilda cand, un betiv ti-a cerut bani pentru bautura si cunosti acest lucru, mai bine este sa spui ca nu ai, caci nu faci un pacat. Dar in nici un caz sa nu te faci martor mincinos, sa nu bagi pe cineva la inchisoare, sa nu spui minciuni despre o familie, sa nu vorbesti pe cineva de rau si asa mai departe, caci acestea sunt pacate care apasa sufletul si nu vei scapa de osanda lui Dumnezeu daca nu le spovedesti cum trebuie. La iesirea sufletului va fi vai si amar, ca de aceea trag unii cate o saptamana ca boii la jug si nu le iese sufletul din cauza acestor pacate grele, minciuni, paraciuni, rautati. Adevarul trebuie sa iasa la iveala din toate pacatele, acestea trebuie sa le stie duhovnicul, nu vorbe goale cu care sa-l obosesti in zadar. Persoana care vrea sa se spovedeasca sa o faca cu smerenie, sa-si cunoasca pacatul, sa se aseze in genunchi inaintea duhovnicului pe care l-a ales si, cu capul plecat, sa faca marturisire completa. Este bine sa cautati duhovnici iscusiti, ca si acestia sunt ca doctorii, unii mai cunoscatori, altii mai putin cunoscatori, iar altii fac pe cunoscatorii si dau un tratament gresit. 
Multi crestini m-au intrebat daca e bine sau nu sa schimbe duhovnicul. Ascultati cu luare aminte, ca sa nu va mai incurcati in aceasta problema. Intr-adevar, nu este bine sa se schimbe duhovnicul, ci e bine sa stie un preot duhovnic toate pacatele tale. Daca schimbi duhovnicul ca nu ti-a implinit voile tale, adica te-a oprit de la impartasit, sau spui unele pacate la unul si altele la altul, cu gand sa te dezlege la impartasit, e o mare greseala.
Se admite schimbarea duhovnicului atunci cand nu ai fost multumit, ca nu ti-a dat canon, sau nu te-a ascultat cu rabdare ca sa-i spui toate pacatele. Tot asa sa fugi de preotul care a fost caterisit sau, si mai grav, sa fugi de preotul care are diferite obiceiuri rele, indraznind la glume necuviincioase, dovedind astfel ca este un om neserios si fara frica de Dumnezeu. E bine sa te departezi si sa atentionezi si pe altii spre a nu cadea in astfel de ispite.
Fiecare sa-si cerceteze constiinta sa si sa se apropie cu curaj, cu credinta tare de scaunul de spovedanie, cu hartiuta cu pacatele scrise, incepand cu cele mai grele. Marturisirea sa fie facuta cu smerenie, cu lacrimi daca se poate. Iata care este spovedania cea adevarata.
Intai, cauta sa te impaci cu toti cei pe care i-ai suparat sau ai vreo suparare din partea lor.
Al doilea: cerceteaza-ti pacatele prin rugaciune si pregateste-te sa le pui pe hartie.
Al treilea: cauta duhovnic care sa stie vindeca ranile pacatelor; duhovnicul trebuie sa vindece pe cel bolnav, nu sa-l omoare, sa randuiasca canon dupa starea materiala a persoanelor, dupa functia pe care o indeplinesc, dupa pacatele lor. Celui bogat sa-i dea milostenii, celui sarac metanii, celui sanatos si voinic post, celui slab si neputincios rugaciuni.
Al patrulea: marturiseste dupa hartiuta cu smerenie pacatele sub epitrahil, fara sa spui vorbe fara rost.
Al cincilea: mai inainte de a incepe sa citesti pacatele, zi aceste cuvinte cu lacrimi:
,,Marturisesc inaintea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului si a tuturor sfintilor, inaintea sfintiei voastre, cinstite parinte, ca am pacatuit cu mintea, cu gandul, cu ochii, cu urechile, cu picioarele, cu mainile si cu toate simturile mele trupesti si sufletesti, noaptea si ziua de fata si in ascuns, impotriva cerului si a pamantului, impotriva aproapelui, am facut cu voie si fara de voie ? si incepi astfel sa-ti citesti pacatele dupa hartie.?
Dupa ce v-ati spovedit, aveti grija sa impliniti canonul si sa-l primiti cu dragoste si bucurie, nu cu neplacere si sila. Nimeni sa nu se intristeze daca este oprit de la Sfanta Taina pentru o vreme, crezand ca nu se mantuieste. Daca se afla sub canon si-l apuca astfel moartea, dar n-a mai savarsit pacate de moarte, mila lui Dumnezeu il primeste si se mantuieste. Pacatul, odata marturisit, a fost iertat de Dumnezeu prin gura preotului care zice:
,,Sa te ierte pe tine, fiule sau fiica duhovniceasca, Dumnezeu de toate pacatele si faradelegile tale.? Sa tinem seama ca aceasta taina este atat de importanta pentru ca tine al doilea loc dupa botez. Cel care se spovedeste cum trebuie este ca si cand s-a botezat din nou. Daca nu te pazesti de pacatele de moarte, de cele strigatoare la cer, sau impotriva Duhului Sfant, te asemeni cu un pom care-si dezbraca haina cea frumoasa si o arunca la gunoi. Cei care fac cu stiinta pacate mari ca: preacurvia, desfranarea, avorturile, mergerea la vrajitoare, cei ce se leapada de ortodoxie si se fac sectanti, se leapada de Dumnezeu si alte pacate asemanatoare sa se astepte ca le va veni pedeapsa dumnezeiasca in vreun chip oarecare inca in lumea aceasta, chiar daca va fi mai tarziu: adica boli grele, suferinte, pagube, inchisoare, moarte.
Acestia sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca nu i-a lepadat, ci vrea sa-i curete prin suferinta ca sa fie buni pentru gradinile raiului celui curat. Caci pe cei pe care nu ii cearta Domnul pe aici, ii pastreaza ca pe niste uscaturi pentru focul vesnic al iadului. De aceea e bine sa frecam mereu rugina pacatelor de pe cazanul sufletului si al trupului nostru prin pocainta, frati crestini. Sa frecam pana se ia toata rugina, caci omul, cand pacatuieste, rugineste, cocleste si intr-un astfel de vas nu se poate pune ceva curat.
Nu se poate impartasi cu Trupul si Sangele Scumpului nostru Iisus Hristos nici un om daca nu a facut pocainta adevarata, adica post, rugaciuni, metanii, osteneli, diferite fapte bune, chiar ajunari – unii care pot. Sa fugim ca de foc de toate pacatele mari si mici de care ati auzit, cu riscul de a primi moartea ca sfintii mucenici, caci numai asa vom dovedi si noi ca-L iubim pe Dumnezeu, pazindu-ne cat mai curati si implinind sfintele Luiporunci . Rugaciune
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, primeste marturisirea noastra, deschide mintea si inima tuturor celor ce au ascultat si vor asculta aceste cuvinte, ca nici unul sa nu fie inselat de diavol. Da-ne tarie si putere si fa-ne ca sa ne marturisim drept si cu pocainta inaintea fetei tale, ca sa fim si noi partasi imparatiei cerurilor si sa ne mantuim impreuna cu toti crestinii si sfintii in vecii vecilor. Amin.

sursa: Inaltareagandului blog

 

Maica Pelaghia , de ce o rugaciune de la 12 seara e cat 40 rugaciuni spuse ziua

Maica Pelaghia s-a născut în satul Zaharovo, regiunea Reazani (Rusia) în anul 1890. Oarbă din naştere a primit de la Dumnezeu darul de văzătoare cu duhul. Din cauza unui tratament greşit al mamei sale care era însărcinată, fetiţa s-a născut oarbă. Ea ştia toată psaltirea pe de rost. A fost un om deosebit. În copilărie când avea cinci-şase ani, era vizitată de o călugăriţă care o învăţa despre credinţa adevărată. Îi citea fetiţei psalmi şi rugăciuni. Tânăra avea o memorie extraordinară, orice psalm putea să-l memoreze numai după ce i se citea de trei ori. După mărturiile contemporanilor cuvioasa Pelaghia nicicând nu mânca carne, iar în prima şi a şaptea săptămînă a postului Mare îşi întreţinea puterile doar cu o prescură şi puţină apă. Mulţi credincioşi au fost vindecaţi datorită rugăciunilor ei. Primeau de la ea îndrumări şi sfaturi. Ea însăşi se ruga şi cîte paisprezece ore pe zi, însoţind rugăciunea cu până la zece mii de metanii. O mare atenţie acorda faptului cum ne facem însemnul Sfintei cruci. După spusele ei la unirea corectă a degetelor din ele iese foc. Şi acest foc ne sfinţeşte şi curăţeşte corpul nostru, sângele nostru trecând prin această cruce de foc se curăţeşte de tot răul – totul arde. Deci cu cît mai des ne însemnăm cu simbolul Sfintei Cruci , cu atît este mai curat sângele nostru şi cugetările noastre. Cu atât sîntem mai aprope de Dumnezeu, şi mai repede ajung la El rugăciunele noastre. Din amintirele protodiaconului Pavel Smirnov (Reazani):” E foarte greu să povesteşti despre Maica Pelaghia fără să-ţi reţii lacrimile. În viaţa mea n-a existat un om mai sfânt ca ea… Încă din copilărie a fost alungată de acasă de proprii părinţi şi locuia la cei care vroiau s-o primească. Era foarte aproape de Dumnezeu şi Sfinţii lui, cu care vorbea de la o vârstă fragedă, în deosebi cu Sfântul Serafim de Sarov care a devenit ocrotitorul şi îndrumătorul ei…” Ea a vindecat foarte mulţi oameni cu puterea rugăciunii sale. Înainte de a fi arestată i-a zis stăpânei casei unde locuia „în curând vor veni să mă ia…”. La întrebarea de nedumerire de ce şi unde, a răspuns „că timpul este aşa”. Fiind arestată îşi petrecea timpul în arest citind toate acatistele pe care le ştia. Şi în curând a fost eliberată, dar cu condiţia că nu va mai primi oameni pentru sfaturi şi vindecări. De aceea o perioadă s-a retras de la această activitate. Dar totuşi nu putea sa nu-i ajute pe toţi acei care aveau nevoie de ajutorul ei. Ultima dată a fost arestată în anul 1939. Ea a prezis războiul cu Germania cu mult timp înainte, chiar şi ziua începerii. Într-o zi a zis : „ Iată, astăzi s-a început războiul.” Nu a fost crezută de la început , fiindcă ştirea ajunse abea peste vreo patru zile. Prezise că trupele fasciste vor ajunge până la localitatea unde locuia ea şi ca de acolo nu va mai putea înainta mai departe. Din alte amintiri despre ea „ A fost un om sfânt. Şi cît de mult era iubită de oameni …La ea oamenii vin amărâţi , dar se întorc înaripaţi. O mare putere avea de la Dumnezeu ” . Unul din cazurile întâmplate cu ea îl povestesc martorii: S-a întâmplat înainte de război. Câţiva consăteni , însoţiţi de Maica Pelaghia veneau din localitatea învecinată. Pe drum ea le citea după memorie fragmente din psaltire. Brusc a început o furtună şi o ploaie foarte puternică, care îi inconjura, dar de ei nu se atingea. Înainte de a trece la cele veşnice le spunea celor ce o cunoşteau că atunci când nu va mai fi să mearga la ea la mormânt şi să continuie să-i spună durerile . Şi chiar de nu o vor auzi pe ea, ea îi va auzi…şi le va ajuta. Şi îi ajută. A fost o adevărată credincioasă. Un exemplu minunat pentru noi toţi. Contemporanii ei mărturisesc că avea un râs de copil. Şi la ultima sa împărtăşanie o bucurie de copil. Noi nu sântem în stare să-i înţelegem această bucurie. Maica Pelaghia a trecut la Domnul în anul 1966. Maica Pelaghia spunea despre importanţa deosebită a Sfintei Împărtăşanii din Joia Mare că, de s-ar întâmpla prigoană, cu harul acestei Sfinte Împărtăşanii poţi rezista trei ani. Pentru agonisirea tăriei şi a neclintirii în credinţă să ne rugăm în faţa icoanelor „Vladimirskaia”, „Grebnevskaia”, proorocului Amos, poorocului Daniel (el dăruieşte rugăciunea buzelor), Cuv. Simeon Stâlpnicul, Sf. Apostol Pavel şi Fericitului Augustin (ambii încă dăruiesc cunoştinţe, minte deosebită şi ajută copiilor la învăţătură). Maica Domnului prin chipul Său „Izvorul de viaţă dătător” dăruieşte har pentru cunoaşterea adevărului. De orice lucru straşnic – Sf. Mc. Bonifatie. Pentru iertarea păcatelor grozave – Mântuitorului, înaintea icoanei Maicii Domnului „Aflarea celor pierduţi”, Sf. Arh. Mihail, Drept. Iosif Logodnicul, Drept. Simeon de Dumnezeu Primitorul, Sf. Ap. Petru şi Pavel, Sf. Părinte Ierarh Nicolaie, M. Făcător de Minuni, tuturor sfinţilor. Pentru izbăvirea de necazuri, scârbe şi pieire – înaintea sfintei icoane „Izbăvitoarea”. De toate bolile – la icoana „Tămăduitoarea”, Sf. Arhanghel Rafail, Drept. Simeon de Dumnezeu Primitorul, Sf. Sfinţitul Mc. Pancratie, Cuv. Serafim de la Sarov şi de citit cât mai des psalmul 26 (de 40 de ori nu mai puţin de trei nopţi la rând). De dureri de cap – Sf. Prooroc Înaintemergător şi Botezător al Domnului Ioan. De bolile ochilor – rugăciuni la icoana Maicii Domnului „Kazanskaia”. De bolile pieptului şi a pântecelui – Sf. Ap. Ioan Teologul. De bolile plămânilor, boli femeieşti şi pentru ajutor la naştere – înaintea icoanei „Feodorovskaia” (la bolile de plămâni de citit cât mai des „Împărate Ceresc…”, de 40 de ori, noaptea). De bolile mâinilor – la icoana Maicii Domnului „Trichirusa” („Троеручица”). De bolile picioarelor – Cuv. Simeon Stâlpnicul, Sf. Mc.Trifon, Cuv. Serafim de la Sarov. De boli canceroase – la icoana Maicii Domnului „Împărăteasa Tuturor” („Pantanasa”), Cuv. Macrina, Drept. Nicodim. De boala sângelui – Sf. Mc. Smaragd. Pentru ca să fii iubit, ca oamenii să aibă faţă de tine o atitudine binevoitoare – Sf. Împărat şi Prooroc David. Pentru ca copiii să aibă dragoste faţă de părinţi- Sf. M. Mc. şi Tămăduitor de boale Pantelimon. Pentru a trăi în îndestulare – înaintea icoanei Maicii Domnului „Sporitoarea grânelor” („Спорительница хлебов”), Sf. Proor. Ilie, Sf Ap. şi Evang.Ioan Teologul, Sf. Nicolae, Făcătorul de Minuni, Sf. Spiridon al Trimitundiei, Sf. Sfinţit. Mc. Haralampie. Pentru a primi serviciu, loc de muncă – Sf. Mc. Boris şi Gleb. Pentru a avea casă – la icoana Maicii Domnului „Zid Nesurpat” („Нерушимая Стена”), Sf. Părinte Ierarh Nicolae, Mare Făcător de Minuni, Sf. Împărat şi Prooroc David, Cuv. Serafim, celor 12 fraţi-zidari ai bisericii din Kiev. Să ne însemnăm cu Sfânta Cruce cu multă luare aminte şi cu evlavie: pe frunte, pe pântece, pe umărul drept şi stâng (nu deasupra umărului, ci din faţă). Atunci când adunăm corect degetele mâinii drepte, noi chemăm ajutorul Preasfintei Treimi, cine-I va putea sta împotrivă? Metaniile să le batem corect: după însemnarea cu Sf. Cruce, privind cu evlavie la Sf. icoană sau la Sf. Cruce facem metanie şi îndată ne îndreptăm. Este de nepermis ca, stând în genunchi, să culcăm fruntea pe podele sau pe mâini şi să „înmărmurim” pe mai mult timp în această poziţie (cu dosul în sus). E un păcat foarte grav. Aşa procedează dracii şi vrăjitorii în zilele marilor sărbători ale Sfintei Treimi, ale Pogorârii Duhului Sfânt. Harul îi ţintuieşte la pământ şi ei îşi ascund capetele (dracii îşi bagă râtul în mocirla mlaştinii), însă, în semn de nesupunere lui Dumnezeu, îşi expun dosurile goale spre cer. O vrăjitoare din Reazan a fost surprinsă, chiar la ea acasă, de ziua Sfintei Treimi în această poziţie ruşinoasă. În colţul camerii unde se află sfintele icoane ţineţi deschisă Psaltirea (de exemplu, la psalmul 26), chiar dacă încă nu citiţi psalmii, dracii deja şi de la aceasta se scutură. Pelagheia din Reazan, fecioară văzătoare cu duhul, spunea că rugăciunea de noapte (metania) este înaintea lui Dumnezeu preţuită de 40 de ori mai mult decât tot aceeaşi rugăciune care se citeşte ziua. Deoarece în numele Domnului nostru Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu, omul se scoală la rugăciune în timpul cel mai potrivit pentru somn. De rugăciunea în toiul nopţii, însă, te poţi apropia numai având deprinderea întărită a rugăciunii de zi. La început să te rogi noaptea foarte puţin, apoi, să adaogi cu încetul câte o „fărâmitură”, desigur, numaidecât aflându-te în smerenie. Maica Pelaghia explica importanţa şi folosul practic al citirii unor psalmi şi rugăciuni, deosebit de necesare în vremurile noastre, vremuri de pe urmă. Foarte puternică este rugăciunea alcătuită numai din cinci cuvinte: „Căci cu noi este Dumnezeu!”. În ea este tăria credinţei, toată nădejdea noastră către Dumnezeu şi bucuria duhovnicească a credincioşilor conştienţi că înlăuntrul lor este Dumnezeu- Emanuel. Şi dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră? Iată de ce de această mică rugăciune atât de mult se teme vrăjmaşul nostru cel văzut şi nevăzut (oamenii răi, vrăjitorii, dracii). O roabă a lui Dumnezeu a reuşit să rostească de trei ori mecanic, în grabă, rugăciunea: „Căci cu noi este Dumnezeu!”, înainte de a-i deschide uşa „lăcătuşului” care a zis: „Mi-ai luat-o pe dinainte, acum nu mai am ce face la tine”, şi, înspăimântat, s-a retras. Psalmul 26 este cel mai puternic din toată Psaltirea. Cine-l va citi măcar de 3 ori pe zi pe acela Domnul (când va binevoi El, iar nu noi, păcătoşii) „îl va trece pe apă ca pe uscat”. Dracii nu rezistă să se afle lângă omul care citeşte deseori acest psalm. Este posibil ca prin citirea psalmului 26 (cu binecuvântarea unui preot duhovnic care te cunoaşte mai demult (şi numai în cazuri extraordinare) să te izbăveşti de stăpânirea celui rău (de îndrăcire). Chiar şi unei foste vrăjitoare, care a cerut rugăciuni pentru sine, i s-a spus că Sfânta Biserică interzice rugăciunea pentru vrăjitori, dar dacă cu toată sinceritatea doreşti să te izbăveşti de tirania dracilor, atunci singură trebuie să citeşti noaptea psalmul 26 de 40 de ori. Şi dacă nu te vei înspăimânta de frica diavolească, Domnul te va slobozi de puterea lor. Însă de la început citirea acestui psalm trebuie s-o faci ziua, citindu-l de 3 ori. Obişnuinţa de a te ruga noaptea poţi s-o agoniseşti cu alte rugăciuni şi nicidecum cu psalmul 26. Cine va citi cât mai des psalmul 26, alegoric vorbind, va merge printre vrăjitori ca în maşina blindată. Unei schimonahii prin descoperire i s-a dat această povăţuire: „După o discuţie cu oamenii care îţi sunt străini duhovniceşte, restabileşte-ţi forţele cu citirea psalmului 26″. Psalmii 26, 45, 69 şi 90 se citesc împotriva năvălirilor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi şi pentru a rămâne neclintit (mai trebuie citit şi condacul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu – „Apărătoarei Doamne pentru biruinţă mulţumiri…”). Psalmul 33 – la foame şi la sete. Psalmul 63 – împotriva peceţii lui antihrist, (încă de citit acatistul „Celor şapte tineri din Efes”, şi rugăciunea de la sfârşitul primei catisme, ea este nucleul întregii Psaltiri, „Psaltirea comprimată”). Psalmul 21 – împotriva păcatelor ultimilor vămi (de la desfrâu până la împietrirea sufletului) şi împotriva spurcării silnice cu păcatul curviei şi sodomiei. (De mai rugat la Sf. Mc. Agnia şi la Sf. M. Mc. Anastasia, Izbăvitoarea din Lanţuri – ele ne vor îngrădi de întemniţarea de către slugile lui antihrist şi de silnicie (violare). Psalmul 5 – pentru dobândirea rugăciunii. Psalmul 43 – pentru ca în casă să stăpânească harul, ca în ea să strălucească totul de har precum străluceşte de aur palatul împărătesc (duminicile şi la sărbătorile Domneşti de citit „Slavă Doamne Sfintei Învierii Tale!”). Psalmul 83 – pentru ca să moştenim Împărăţia Cerurilor. Psalmul 49 – (nouă, tuturor păcătoşilor, dar mai ales preoţilor) – împotriva mândriei şi a întunecării minţii, pentru înţelepţirea cum trebuie să-I slujim lui Dumnezeu ca să nu ne lepădăm de El.

sursa:http://www.crestinortodox.ro

 

Despre mântuirea tuturor păcătoşilor

Tu ai dori ca Dumnezeu să-i miluiască pe toți păcătoșii la înfricoșătoare Lui Judecată. Iarăși Îl ispitești pe Hristos, așa cum a făcut-o acel vrăjmaș, pe muntele Măslinilor?„Dacă ești Fiul lui Dumnezeu Cel Mult-milostiv, miluiește-l pe Iuda, și pe Cain, și pe toți marii păcătoși, și mă voi închina Ție!” Astfel se poate exprima prin cuvinte ispitirea lui Hristos venită din partea ta. Însă, la această întrebare Domnul ar putea să-ți răspundă: „Oare nu M-am arătat destul de milostiv, când M-am coborât din slava Mea veșnică în întunericul oamenilor, și M-am dat pe Mine ca jerftă pentru oameni? Cum să-i miluiesc pe cei care niciodată n-au cerut milă de la Mine care până la ultima răsuflare au disprețuit mila pe care le-am oferit-o, pe cei care au vărsat ca apa sângele credincioșilor Mei, care până în sfârșit au rămas robi credincioși satanei?” Cum este cu putință ca oamenii să fie comparați în milă cu Atotmilostivul Dumnezeu și să se prefacă mai milostivi decât Dumnezeu? Cercetează-te bine și vezi cât de limitată și infimă este mila oamenilor! Cercetează dacă tu ai ierta cu ușurință pe un prieten care ar jura de trei ori că nu te cunoaște, sau dacă l-ai ierta pe omul care, cu o sabie în mână le-ar prigoni pe rudeniile tale până la pieire, sau pe cel care ar lua în batjocură toate lucrurile care pentru tine sunt sfinte. Domnul Iisus Hristos însă l-a iertat pe Petru, care s-a lepădat de El de trei ori, pe Saul care i-a prigonit pe ucenicii Săi, pe rudeniile Lui. L-a iertat și pe fericitul Augustin (acesta la început a fost adeptul maniheismului, o erezie din primele secole), care disprețuia lucrurile sfinte ale creștinilor, și pe toți cei care s-au pocăit cu inima și au schimbat dușmănia lor în râvnă pentru Dumnezeu și pentru lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu. Acesta îi va ierta la Înfricoșătoarea Judecată pe toți păcătoșii care în ceasul morții s-au căit de fărădelegile lor, care L-au recunoscut pe Hristos ca pe Fiul lui Dumnezeu și au strigat la Acesta după mântuire. Îi va ierta și pe cei care în numele Lui au arătat în această viață milă, care au oferit un pahar cu apă rece unuia dintre cei mai mici ucenici ai Săi. Dar toate acestea nu le sunt de ajuns celor care Îl ispitesc pe Dumnezeu. Nu sunt de ajuns celor care n-au gustat nici ce înseamnă să ierți, nici ce înseamnă să te pocăiești. Nu este de ajuns celor care nu știu că mila lui Dumnezeu depășește cugetul nostru, celor care nu cunosc cât de adânci sunt rănile lui Hristos primite de dragul neamului omenesc. Aceștia ar dori ca Dumnezeu să amestece Împărăția luminii veșnice cu întunericul, și astfel să apară un amestec de bine și rău în ceruri, așa cum există pe pământ. Cain și Iuda, și toți ucigașii de frați, idolatrii, vărăsătorii de sânge, desfrânații, batjocoritorii de cele sfinte, hulitorii de Dumnezeu, toți răufăcătorii nepocățiți ar dori să stea de-a dreapta lui Hristos, la Judecata cea din urmă, împreună cu Sfinții, cu martirii și cu drepții, iar în partea stângă să nu fie nici un om. Este aceasta dreptate? Este drept să se dea celor care nici seara n-au intrat în ogorul Stăpânului spre lucrare, aceeași plată cu cei care au lucrat toată ziua? Înseamnă aceasta milostivire? Să amestecăm lumina cu întunericul, adevărul cu minciuna, grâul cu neghina? Dar o, omule, cine ești tu care Îl înveți dreptatea pe Cel care a legiuit dreptul? Cum de amintești de milă celui Care, din milă pentru om s-a dat pe sine să fie răstignit pe cruce? Îngenuchează în fața drepății Lui sfinte, și în fața adâncului nevăzut al milostiviirii Lui, și strigă: Atotmilostive, Doamne, miluiește-mă și mă mântuiește pe mine, păcătosul! Extras din Sfantul Nicolae Velimirovici Prima Lege a Lui Dumnezeu,  Editura Egumenița 2011

Sursa: MoldovaOrtodoxa.md

 

Ungurii ne fura muzica

 

Un editorial rascolitor despre starea Romaniei de azi, scris de la New York de publicistul Grid Modorcea:

Un alt impostor in fruntea ICR, un alt scandal antiromanesc in SUA

Am citit un interviu al noului presedinte al ICR, Lilian Zamfiroiu. Sunt sigur ca acest om nu stie ce sex are, asa cum nu au stiut nici parintii lui cand i-au pus numele Lilian, desi ei voiau sa fie Liliana. Si Lilian(a) a dus-o asa, ambiguu, toata viata. Ca e handicapat(a) rau, ne demonstreaza in acest interviu “sincer”, in care declara ca “am avut relatii cu securitatea, dar n-am semnat”. Predecesorul, Marga, semnase, iar otreapa de Pataharbici era odrasla unui NKVD-ist care a adus in tara comunismul si arunca romanii la Canal cu “loturile”.

Acum a aparut omul cu “relatii”. Ce fel de “relatii” a avut el cu securitatea? Homosexuale, metafizice sau si-a turnat copios colegii si preitenii, dar “n-am semnat”?!

Nu mai are Romania intelectuali curati, e nevoie de tovarasi care au scris la “Universitatea comunista”? Si ce-au scris? “Articole frumoase despre tovarasul Ceausescu”!

Cui foloseste un ICR condus de asemenea “cadre” penibile, care nu au nici o legatura cu cultura, cu demnitatea si cu ideea de patrie? Din interviu reiese ca avem de-a face cu o “canalie” (“canalia de pe uliti” – Eminescu), un nou monstru care va papa banii ICR, adica ai contribuabililor romani. Nu o data am spus ca ICR trebuie desfiintat, ca e o institutie inutila, care hraneaste o armata de impostori.

Ce vreti exemplu mai evident decat ce se intampla la ICR New York, cand banii se arunca pe turneul unei fanfare de tigani din satul Zece Prajini, Iasi, autointitulata “Ciocarlia”, in timp ce zeci de talente ale Romaniei, in frunte cu genialul Gheorghe Zamfir, sunt ignorate?! Cunosc numeroase formatii din Ardeal mai inzestrate decat cei 12 romi cu surle si prajini.

Textul de prezentare al acestei fanfare a aparut in “Cotidianul”, iar lui Nistorescu nu-i este rusine sa faca o asemenea isprava, daca e platit bine. Nu se poate imagina ceva mai scarbos, mai agramat, mai bombastic. Cititi si va cruciti! Ca maine, Romania va defila cu prajini in loc de Coloana infinitului. Inca o data uricaria sfideaza intelectualitatea romana! Oare de cate ori merge acest ulcior la apa? Daca ICR continua sa “functioneze” cu alde Liliana si Doinita, Romania se va face si mai lat de ras, cum de altfel s-au si facut acesti neica nimeni, canalii si hoti ordinari.

Acum aflu, printr-o scrisoare deschisa catre Institutul Smithsonian din Washington, ce s-a intamplat in cadrul festivalului “Hungarian Heritage”, cand organizatorii unguri au produs o noua agresiune asupra Romaniei, atribuindu-si sfidator folclorul romanesc, care inseamna esenta Romaniei.

ICR investeste in trupe de tigani, iar ungurii ne fura folclorul! Epocal, as putea spune, la Washington, Ciocarlia romaneasca este furata de maghiari adusi din Transilvania pentru a reprezenta “Ungaria Mare” iar la New York este insusita si intinata de tigani, care, chipurile, reprezinta Romania. Si o mai fac, in plus, si pe banii nostri. Iata o realitate care spune totul despre ce fel de politica se face la Bucuresti. O politica oarba. Surda si muta.

La conducerea tarii se afla oameni bolnavi, care nu vad, nu aud, n-au limba. Ei inca n-au auzit de Romania, in sensul ca sunt departe de a-i apara valorile, dintre care cea mai importanta valoare este folclorul.

Atata timp cat la conducerea tarii se afla oameni ca Basescu, Romania va continua sa fie sfartecata din toate partile, mai ales din interior. Nu e nici o sansa ca Romania sa fie aparata oficial. Ea e aparata neofical, de fiecare roman, de fiecare constiinta romaneasca. Din pacate, in diaspora romaneasca s-au adunat toate gunoaiele. Eu le stiu mai bine pe cele din New York, sunt o rusine. Am semnalat chiar opiniei publice mai multe cazuri de astfel de gunoaie, cum e unul Erwin Bureriu care a lucrat la “Scanteia”, iar acum e mare “scriitor” (adica are un blog) la San Francisco.

Singura sansa ca aceasta Scrisoare sa aiba ecou este sa fie adresata nu ICR-ului, nu Guvernului tarii, ci americanilor, Institutului Smithsonian, centrelor culturale si politice americane, inclusiv la Casa Alba si neaparat sa fie  publicata in “New York Times”. Americanii sunt foarte sensibili la probleme de rasism, iar aici e si un caz de rasism, de agresiune asupra unui popor si de confiscare nazista a esentei lui, folclorul.

Orbecaiala de acasa este evident inca o data. Si acum e un lucru grav, un atentat la esenta fiintei nationale.

Asa se intampla si cu institutia chemata sa apere si sa impuna cultura romana in lume. Ce diferenta este intre ceea ce face “Hungarian Heritage”, care se impopotoneaza cu o mostenire (heritage) confiscata, si Lilian(a) Zamfiroiu, care se jura ca nu fura, desi l-am prins cu rata-n gura?!

Cum e posibil sa fie in fruntea unei institutii de asemenea calibru national si international un individ care a colaborat cu Securitatea, dar n-a semnat?! Alo, cabinetul I, II, LXXII, nu e nimeni acolo, care sa sanctioneze o asemenea mizerie? Toti parlamentarii care l-au votat pe Lilian ar trebui sa se spanzure de rusine! Dar ei nu sunt Django, ei sunt liichele. Iar liichelele executa, nu discuta, fiindca sunt ocupate cu propriul liichelism.

Ce le pasa lor ca Lilian(a) a colaborat, dar n-a semnat? Dar, impaiatilor, poate si acum mai colaboreaza, dar nu semneaza. Chiar in clipa asta pe unul din voi va toarna! Imaginea lui Lapusneanul cu piramida de capete a capatat acum, iata, o alta natura, vampiricoidala! Ce autoportret mizerabil, pe care un Liicheanu nu l-a prevazut in cartea sa despre liichele!

Mie mi-ar fi rusine sa ma numesc Antonescu sau Ponta si sa defilez la cultura cu indivizi dubiosi, sinistri carieristi, ca Liliana si Doinita! Afara cu politicieni corupti, care au colaborat cu Scuritatea, dar n-au semnat! Pai de un milion de ori erau mai demni oameni precum Corneliu Coposu, care semnau, dar nu turnau! Pe cand un Zamfiroiu este o otreapa de neimaginat. Omul e atat de idiot incat recunoaste o asemenea magarie de proportii, ca a colaborat, dar n-a semnat! Infiorator! De ce a declarat el asa ceva? Fiindca, fata de alte crime, de fapte odioase, turnatoriile lui sunt ca un balsam pe rani, nu-i asa?!

Iata ce liichea a ajuns sa faca politica promovarii culturii nationale! De unde sa aiba aceasta Liliana o bruma de cultura daca era ocupata cu colaborarea, cu copularea, cu acuplarea?! Nici nu banuiti ce treaba le-a dat aceasta epava homoperversa presei.

Sa-i pupe talpile tinerii ziaristi, fiindca Liliana a deschis o noua sectiune in transeea turnatoriilor: se poate sa torni, sa fii un turnator ordinar, dar sa nu semnezi, adica sa-ti castigi banii “pe incredere”. Omul si-a asigurat adica si spatele, daca revin comunistii la putere, el poate demonstra oricand ca a colaborat, dar n-a semnat, adica a fost un “tovaras de incredere”. Inimaginabil ce urdori au scos la rampa USL, PDS, PDL, PCR sau cum s-or mai fi numind partidele care jupoaie la sange poporul roman!

Salvati o parte insemnata din averea tarii, desfiintand ICR! ICR este atat de compromis incat nu mai are nici o sansa sa se redreseze. Iar Ponta o tot tine in poante, declara ca vrea sa-l lat-lungeasca! Cu alde Lilian? Ce politica e asta? Sa faci o schema guvernamentala ca a Frantei, sa spunem, si sa nu ai oameni! Creezi functii, nu oameni! Ce mostra de iresponsabilitate.

Ca sa-si consolideze iresponsabilitatea, Ponta le-a dat malai la toti, si-a rasplatit toti lingaii, fiind partas la realizarea unui parlament mai umflat decat Congresul SUA! Iar Basescu isi inchide si celalalt ochi si se hlizeste, hlizeste la durerea si neputinta oamenilor, care nu mai au taria sa iasa din casa cu furci si topoare.

E un jaf pe fata. O obraznicie fara margini, un “anti-heritage”, sa defilezi in lume cu fanfare “gypsi”, cu prajini si cu sefi ai culturii care declara mandri ca au colaborat cu Securitatea, dar n-au semnat!

Continuati, tovarasi, ati ajuns mandria doamnei La(n)garde!

Grid Modorcea,

Corespondenta de la New York pentru Ziaristi Online